Îi dăm cu starea de alertă înainte de parcă ar fi scopul vieții noastre. Spitalele Covid sunt goale precum Gara Obor în toiul nopții. Nici țipenie de om. Numărul de îmbolnăviri scade vertiginos, de zici că rămâne virusul fără obiectul muncii.
La Spitalul Foișor a rămas un singur pacient, păzit de 27 de medici ortopezi și alte zeci de asistente care se plictisesc. Poliția de abia se lipește să mai dea o amendă prin stațiile de autobuz sau prin tramvaie. Relaxarea cu fără mască le miroase a șomaj și jandarmilor, dar noi o ținem tot cu alerta. Vaccinarea crește ca porumbul lui Ceaușescu. Îl semănau seara pionierii, noaptea îl udau primii secretari, iar dimineața venea Tovarășul să-i mângâie știuleții. Ne înțepăm cu zemurile făcătoare de bine, dar și vaccinații iau și dau virusul la fel ca nevaccinații. Zice-se că ne îmbolnăvim cu forme mai ușoare dacă ne îmbibăm cu Pfizer, Moderna și AstraZeneca. Sau nu mai murim. Aiurea, murim când ne vine rândul. Și de când îl doare pe statul pe statul român când și cum murim? Până mai ieri, alaltăieri ne ascundea numărul și acum, dintr-o dată, l-a lovit grija față de noi. Nu știu ce miros are prostia, dar pe mine spre asta mă duce gândul.
Citiți întregul articol https://www.national.ro/politica/pe-cand-si-starea-de-prostie-722356.html
Mucenicul's Blog 