Libertatea, această primejdie de care ne apără stăpânii noștri ce ne vor binele cu de-a forța

A fost o perioadă în care cochetam cu ideea vaccinării obligatorii. La fel cum a fost o perioadă cînd am votat cu Traian Băsescu.

La fel cum a fost o perioadă cînd credeam cu sinceritate în toate blestemățiile pe care gașca lui Soros ni le înfunda în cap cu polonicul de propagandă. Că România trebuie reformată să semene cu Occidentul. Că trebuie privatizat tot și că proprietatea de stat e anatema. Da, cum să nu. De-aia Franța și Germania și Austria își proiectează puterea politică inclusiv prin intermediul proprietății de stat. Da, da…

După cum unii dintre voi și-au dat seama, sînt un tefeleu răspopit. La vremea mea, am pus botul la multe din momelile ideatice fluturate prin fața sinapselor mele de tînăr prost și frumos.

Cînd eram tînăr prost și frumos, prin anii ’90, m-am certat cu taică-meu, Dumnezeu să-l odihnească, pentru că “industria românească e o grămadă de fiare vechi”. Noroc că mi-a trecut.

Ceva mai tîrziu, aproape la fel de tînăr și de prost, doar că ceva mai puțin frumos, am avut discuții aprinse cu prieteni privind aroganța lui Adrian Năstase și necesitatea istorică a lui Traian Băsescu. Noroc că mi-a trecut. Tot cam pe-atunci, am avut poziții publice privind conservatorismul Bisericii Ortodoxe Române. Noroc că mi-a trecut.

Am comis multe la viața mea, cu gîndul, cu vorba, cu fapta.

Asta este partea proastă. Partea bună, însă, este că mi-am dat seama de vorbele celebrului comunist Tudor Postelnicu, “am fost un dobitoc”.

Partea și mai bună este că nu mi-e rușine să recunosc public asta și că mă strădui la fel de public să le spun altora prin ce greșeli am trecut în formarea mea intelectuală, morală, de cetățean al acestei țări asediate de fameni și de vipere și de lipitori.

Tefeleii mei dragi, pufoșii mei iremediabili, va veni o zi în care veți începe să înțelegeți.

Ca de obicei, va fi prea tîrziu.

Va fi prea tîrziu cînd vă veți da seama că ați fost păcăliți. Că v-au fost creierele spălate ca la Nufăru’, prin mijloace de propagandă eficiente, standard, de manual.

Citiți întregul articol https://turambarr.blogspot.com/2021/05/libertatea-aceasta-primejdie-de-care-ne.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.