DIAVOLUL A AJUNS SĂ PREDICE DIN AMVON: Biserica Ortodoxă din Grecia se implică în campania de vaccinare împotriva COVID-19 și îi îndeamnă pe cetățeni să se vaccineze

biserica orodooxă din grecia
Sprijinul Bisericii ar trebui să fie un instrument valoros în campania de vaccinare anti-COVID-19, în condiţiile în care în rândul scepticilor în ceea ce priveşte imunizarea în Grecia se numără multe persoane religioase. Sursă foto: Profimedia Images

Sinodul Bisericii Ortodoxe din Grecia a redactat o circulară cu 12 întrebări şi răspunsuri pe tema vaccinării împotriva COVID-19. Documentul va fi citit credincioşilor în bisericile din toată ţara, relatează dpa.

Scrisoarea de patru pagini, publicată de ziarul grec Kathimerini marţi seara, nu conţine doar răspunsuri la întrebări medicale precum efectul vaccinării împotriva variantei Delta a coronavirusului, ci abordează, de asemenea, teoriile conspiraţiei privind pandemia de coronavirus, transmite Agerpres.

„Vaccinurile împotriva coronavirusului nu conţin microcipuri. Acestea sunt teorii nerealiste bazate pe campanii de dezinformare, care circulă pe internet”, scrie ziarul, citând documentul Bisericii Ortodoxe din Grecia.

Scrisoarea clarifică, de asemenea, o teorie a conspiraţiei populară în Grecia potrivit căreia vaccinurile conţin celule de la embrioni. „Nici un vaccin nu conține așa ceva”, mai informează Sinodul Bisericii Ortodoxe elene.

Citiți întreaga știre https://www.digi24.ro/stiri/externe/biserica-ortodoxa-din-grecia-se-implica-in-campania-de-vaccinare-impotriva-covid-19-si-ii-indeamna-pe-cetateni-sa-se-vaccineze-1605897

Virusul „monkeypox”, noua alertă care panichează lumea medicală. Este extrem de contagios

„Monkeypox” este un virus înrudit cu variola și a fost descoperit pentru prima dată în SUA, în 2003. Acum, a fost identificat din nou în SUA.

Virusul „monkeypox” se răspândește de la o persoană la alta în principal prin expunerea la stropi respiratorii. SUA a raportat primul caz de transmitere la om a virsului „monkeypox”, după aproape 20 de ani, la un cetățean american care s-a întors din Nigeria, transmite Live Science.

Pacientul este în prezent este internat într-un spital din Dallas. Acesta a zburat din Lagos, Nigeria, pe data 8 iulie, potrivit Centrului pentru Controlul Bolilor din SUA.

Autoritățile spun că riscul ca virusul „monkeypox” să se fi răspândit în rândul celorlalți pasageri este scăzut deoarce purtarea măștilor de protecție a fost obligatorie pe timpul zborului.

Monkeypox este o boală virală rară care apare mai ales în părțile îndepărtate ale Africii Centrale și de Vest, potrivit OMS. Virusul este prezent la animale ca primate și rozătoare, dar uneori poate „sări” de la animale la oameni, adaugă OMS.

Citiți întreaga știre https://www.romaniatv.net/virusul-monkeypox-noua-alerta-care-panicheaza-lumea-medicala-este-extrem-de-contagios_5658218.html

Probleme cu inima, confirmate de autorități după vaccinarea cu două seruri administrate românilor. Anunțul făcut de autorități

Vaccinarea cu serurile Pfizer și Moderna a fost confirmată că poate cauza miocardita și pericardita. Autoritățile au declarat că simptomele apar la 14 zile de la administrare.

Vaccinarea cu serurile anti-Covid19 BioNTech și Moderna au fost raportată că poate cauza miocardita și pericardita, în cazuri foarte rare, conform Comitetului de siguranță (PRAC) al EMA (Agenției Europene a Medicamentului)

Miocardita și pericardita sunt afecțiuni cardiace care apar de obicei, în urma infecțiilor sau a bolilor autoimune.

Simptomele pot varia și includ senzația de respirație dificilă (dispnee), bătăi puternice ale inimii care pot fi neregulate (palpitații) și dureri în piept.

Vaccinarea cu serurile Pfizer și Moderna, afecțiuni cardiace la 14 zile de la administrare

PRAC a declarat că majoritatea cazurilor de afecțiuni cardiace au apărut în decurs de 14 zile de la vaccinare, mai des după administrarea celei de-a doua doze, cu precădere la bărbații tineri.

Citiți întreaga știre https://www.romaniatv.net/probleme-cu-inima-confirmate-de-autoritati-dupa-vaccinarea-cu-doua-seruri-administrate-romanilor-anuntul-facut-de-autoritati_5657553.html

UN MENGELE MODERN CARE A EXPERIMENTAT NESTINGHERIT TIMP DE TREI DECENII PE COPII: Experiment ÎNFIORĂTOR! Berlinul a plasat copii în îngrijirea pedofililor timp de 30 de ani: pedofilii primeau și indemnizație

Germanii șochează din nou toată Europa prin gesturile pe care le fac. Este vorba despre experimentul „Kentler”, desfășurat în Berlinul de Vest. În cadrul experimentului  în mod obișnuit au fost plasați copiii fără adăpost cu bărbați pedofili, presupunând că asta i-ar face părinți adoptivi ideali. Un studiu recent a constatat că practica a continuat timp de trei decenii, informează publicația germană Deutsche Welle.

Începând cu anii 1970, profesorul de psihologie Helmut Kentler și-a condus „experimentul”. Copiii fără adăpost din Berlinul de Vest au fost plasați în mod intenționat alături de bărbați pedofili. Acești bărbați i-ar face părinți adoptivi deosebit de iubitori, a susținut Kentler.

Un studiu realizat de Universitatea din Hildesheim a constatat că autoritățile din Berlin au acceptat această practică timp de aproape 30 de ani. Părinții adoptivi pedofili au primit chiar și o indemnizație regulată de îngrijire.

Helmut Kentler (1928-2008) s-a aflat într-o poziție de lider la centrul de cercetare educațional din Berlin. Era convins că contactul sexual între adulți și copii este inofensiv.

Birourile de protecție a copilului din Berlin și Senatul guvernamental au închis ochii sau chiar au aprobat plasamentele.

În urmă cu câțiva ani, două dintre victime au venit și și-au spus povestea, de atunci cercetătorii de la Universitatea Hildesheim au căutat prin dosare și au realizat interviuri.

Ceea ce au găsit a fost o „rețea între instituții de învățământ”, biroul statului pentru protecția tineretului și Senatul din Berlin, în care pedofilia era „acceptată, susținută, apărată”.

Kentler însuși a fost în contact regulat cu copiii și cu tații lor adoptivi. El nu a fost niciodată urmărit penal: până când victimele sale s-au prezentat, prescripția pentru acțiunile sale expirase. Până acum, acest lucru a împiedicat victimele să primească despăgubiri.

Cercetătorii au descoperit că mai mulți dintre părinții adoptivi erau cadre universitare de profil. Se vorbește despre o rețea care includea membri de rang înalt ai Institutului Max Planck, Universitatea Liberă din Berlin și a renumitei școli Odenwald din Hesse, Germania de Vest, care se afla în centrul unui scandal major de pedofilie în urmă cu câțiva ani.

Senatorul Berlinului pentru tineri și copii, Sandra Scheeres, a numit concluziile „șocante și îngrozitoare”.

Un prim raport despre „experimentul Kentler” a fost publicat în 2016 de Universitatea din Göttingen. Cercetătorii au declarat atunci că Senatului Berlinului părea să îi lipsească interesul de a afla adevărul.

Acum, autoritățile berlineze au promis să facă lumină în această privință.

Știre preluată în întregime  de la https://www.stiripesurse.ro/experiment-germania-pedifilie_1906429.html

 

 

 

 

 

 

 

 

ERATĂ: SE VA CITI -Varianta Delta se răspândește în primul rând printre persoanele vaccinate ÎN LOC DE :Virusologi din Olanda: Varianta Delta se răspândește și printre persoanele vaccinate

Titlul acestui articol este din start greșit. În momentul în care spui că 85% dintre cei testați pozitiv au fost vaccinați cu schema completă atunci nu mai poți spune că ” varianta Delta se răspândește și printre persoanele vaccinate” ci ÎN PRIMUL RÂND la acestea. Titlul este un exemplu tipic de dezinformare. De ce spun asta? Pentru că mulți se mulțumesc să citească doar titlurile articolelor, nu și coținutul lor, și se declară informați.

Spitalele olandeze se confruntă cu o creștere a numărului de infectări cu coronavirus în rândul cadrelor medicale vaccinate cu schema completă, situație pusă de specialiști pe seama variantei Delta, care a fost descoperită inițial în India și este extrem de contagioasă, notează La Libre Belgique, potrivit Hotnews.ro.

Virusologii olandezi atrag atenția asupra faptului că riscul de infectare cu SARS-CoV-2 nu dispare total prin vaccinarea completă, prin urmare este important ca regulile de protecție sanitară să fie respectate chiar și după imunizare. Acest fenomen a fost confirmat odată cu răspândirea variantei Delta.

Concret, la Centrul Medical al Universității Leiden, 85% dintre angajații testați pozitiv cu COVID-19 au fost vaccinați cu schema completă, iar la Centrul Medical Radboud al Universității Nijmegen au fost înregistrate recent 34 de cazuri.

Ideea de la început, că după vaccinare nu se mai transmite virusul, nu se aplică în cazul variantei Delta. Vedem chiar și persoane care au trecut prin infecție, au fost vaccinate cu două doze și acum sunt pozitive din nou”, a declarat virusologul Matthijs Welkers.
Citeşte întreaga ştire: Virusologi din Olanda: Varianta Delta se răspândește și printre persoanele vaccinate

 

 

Rinocerii vechi şi noi

Ortodoxiaîncatacombe

Eugen Ionescu a fost în căutarea unui animal care să întrunească trăsăturile oamenilor dezumanizaţi, care-au aderat orbeşte la nazism. În cele din urmă, l-a găsit, şi de-aici titlul piesei sale – Rinocerii. Timpul a trecut, generaţiile s-au succedat, dar totalitarismele au rămas şi s-au exacerbat în formele pe care le avem astăzi, în care absurdul, falsitatea, minciuna, prostia, răutatea, violenţa, nesimţirea, înclinaţia spre crimă şi distrugere sunt liniile de forţă. Cum arată rinocerii noi? Asemenea celor vechi, cu deosebirea că mijloacele tehnice existente astăzi le oferă posibilităţi superioare de a-şi pune-n practică pornirile demenţiale.

1.Rinocerii din regnul animal fac parte din familia pahidermelor, a acelor animale cu piele groasă; rinocerii români, din toate domeniile sunt la fel, cu piele deosebit de groasă, îndeosebi în regiunea feţei. Spunea un mucalit că pielea acestora e atât de groasă, încât n-o prinde nici glonţul, necum ruşinea. Într-adevăr, de Dumnezeu nu se tem, de…

Vezi articolul original 216 cuvinte mai mult

Nimeni nu poate stăpâni poporul rus! Nu vor muri injectați de criminali!

România fără Justiție

Autoritățile moscovite au declarat că începând cu 28 iunie, intrarea în cafenele, baruri, restaurante și la evenimente publice va fi permisă numai cu rezultat negativ al unui test covid nu mai vechi de 72 de ore sau cod QR care atestă vaccinarea completă.

Moscoviții au creat imediat coduri QR și certificate false care se distribuie pe Telegram la 6.100 de ruble (83,58 dolari) bucata.

Întrebat dacă codurile vor fi depistate ca fiind contrafăcute, o persoană care distribuie a răspuns: „Falsificate? Realizăm documente oficiale pe care le introducem în registrul [de stat].”

După 3 sătămâni, Sobyanin, primarul Moscovei, a renunțat la coduri și certificate.

În glumă, rușii spun că dacă vor implementa vaccinarea obligatorie în rândul personalului din sectorul de servicii, medicii vor arunca vaccinul și vor introduce pacienții în registrul federal al vaccinaților pentru 300 de dolari iar dacă suma este prea mare, în provincie se va face…

Vezi articolul original 22 de cuvinte mai mult

Genocid anunțat de Klaus Schwab, sprijinit de administrația Biden! El vorbește clar despre supraviețuitorii „vaccinului” și accesul la alimente!

România fără Justiție

Să nu o mai dea cotită niciun guvern! Serurile se administrează oamenilor, indiferent de vârstă, doar pentru a-i ucide! Lucrurile sunt clare iar Schwab, membru al familiei diabolice Rothschild, pune în aplicare planul genocidului premeditat întocmit de ocultă! Ne anunță rece, impasibil că va face totuși un minim efort financiar, ajutat de administrația Biden, pentru asigurarea alimentelor DOAR celor „vaccinați”! Ce mâncare va fi distribuită? Fân, iarbă, gândaci… Cam asta e paleta „verde” despre care ne tot vorbește și el, și UE de vreo jumătate de an!

Dacă vei supraviețui neinjectat, vei muri de foame deoarece NU vei mai avea acces la alimente, apă, joburi. Așa au decis marii criminali ai lumii: OMUL, ca specie naturală, TREBUIE SĂ MOARĂ!

Această declarație publică, din punct de vedere juridic, îmbracă implicit forma unui autodenunț privitor la genocidul planetar săvârșit în complicitate cu administrația prezidențială americană (și a celorlate guverne ale lumii)!!!

NIMENI…

Vezi articolul original 75 de cuvinte mai mult

GÂDEA: ȘTIREA ȘI UIMIREA

ȘTIRI CIUDATE

PĂREROLOGIA, CA ȘTIINȚĂ LA ANTENA 3: AZI, DESPRE „TAPAREA” PREȘEDINTELUI FRANCEZ EMMANUEL MACRON

21/07/2021 | Traian Horia✎
Părerologia are șanse să devină științăpentru unele știri difuzate la Antena 3 după ce, în mai 2020, canalul de știri de pe Dâmbovița anunța că a semnat un „parteneriat” cu canalul american CNN, un binecunoscut ospiciu al extremei stângi nord- americane: la acea vreme, vizibil emoționat, președintele Mihai Gâdea încerca să dea solemnitate unui moment jenant, care pecetluia o legătură „profesională” cu un canal de televiziune (CNN) aflat în scădere dramatică de rating, cu probleme de deontologie profesională și care aparține unui concern înglodat în datorii – căruia pandemia de Noul Coronavirus, i-a îngreunat punerea în aplicare a unui plan de redresare. Previzibil, există desigur și avantaje ale pactului: de exemplu, haștagiștii-„fantomă”

Vezi articolul original 577 de cuvinte mai mult