BioNTech va cere aprobarea vaccinului său anticovid la copii de 5-11 ani în săptămânile următoare

BioNTech este pe cale să ceară în toată lumea, în următoarele săptămâni, aprobarea pentru folosirea vaccinului său contra Covid-19 la copii de peste 5 ani, au declarat principalii doi directori ai companiei pentru ziarul german Der Spiegel, citat de Reuters.

”În următoarele câteva săptămâni vom înainta rezultatele testelor pentru 5-11 ani la reglementatori din toată lumea și vom solicita aprobarea vaccinului în acest segment de vârstă, de asemenea și aici, în Europa”, a declarat directorul medical Oezlem Tuereci.

Această declarație subliniază avansul pe care BioNTech, ce colaborează cu Pfizer, îl are în cursa pentru aprobarea vaccinării contra Covid-19 a copiilor sub 12 ani în țările occidentale.

 

BioNTech spune că se așteaptă să depună dosarul de autorizare pentru segmentul 5-11 ani în septembrie. De asemenea, intenționează să ceară aprobarea pentru intervalul de vârstă 6 luni- 2 ani în cursul acestui an. 

OMS, mai pesimistă cu privire la capacitatea vaccinurilor de a pune capăt pandemiei

Εικόνα

https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-25031177-oms-mai-pesimista-privire-capacitatea-vaccinurilor-pune-capat-pandemiei.htm

COVID-19: Scoția va introduce pașapoartele de vaccinare din octombrie

Parlamentul scoțian a votat în favoarea introducerii certificatelor de vaccinare COVID-19 pentru intrarea în cluburile de noapte și alte evenimente, națiunea devenind prima din Marea Britanie care a adoptat o astfel de măsură.

Noua aprobare, care va intra în vigoare la 1 octombrie, vizează încetinirea creșterii numărului de cazuri de coronavirus puse pe seama  noului an școlar și, de asemenea, evitarea reintroducerii noilor restricții de pandemie, a declarat ministrul sănătății scoțian înainte de vot. în Edinburgh.

„Nu vrem să reimpunem niciuna dintre restricțiile care au fost în vigoare pentru o mare parte din acest an, deoarece știm cu toții cât de mult au cauzat afacerilor, educației și bunăstării generale a oamenilor. Dar trebuie să oprim creșterea numărului de cazuri „, a spus Humza Yousaf .

Certificatele de vaccinare împotriva COVID-19 vor fi necesare pentru intrarea în cluburi de noapte, festivaluri de muzică și pentru a participa la unele meciuri de fotbal. O aplicație pentru smartphone va ține evidența stării de vaccinare a persoanelor.

Potrivit ministerului sănătății, introducerea pașaportului de vaccinare va încuraja tinerii să primească vaccinul.

Guvernul lui Boris Johnson a indicat că ar putea fi adoptată o măsură similară pentru intrarea în cluburi și pe stadioanele din Anglia, dar nu a fost încă publicat niciun anunț concret.

Fiecare națiune din Regatul Unit își pune în aplicare propriile restricții anti-coronavirus. La fel ca Anglia, Scoția a ridicat cele mai multe restricții în această vară, după un lung blocaj de iarnă, bazându-se pe succesul lansării vaccinării britanice.

https://www.euronews.com/2021/09/09/covid-19-scotland-to-introduce-vaccine-passports-from-october?utm_term=Autofeed&utm_medium=Social&utm_source=Twitter#Echobox=1631218969

 

Danemarca ridică TOATE restricțiile impuse datorită Covid-19

Comentariul meu: Decizia este una înșelătoare. În opinia mea este o mare propagandă pentru vaccinarea copiilor peste 12 ani. Masca n-a dispărut și nici distanțarea. Se vrea inducerea ideii că dacă se vaccinează foarte mulți ne putem întoarce la normal. Ce nu înțelege majoritatea este că acel normal pe care-l știa NU VA MAI EXISTA NICIODATĂ. Nu vă sacrificați copiii pentru ceva ce nu veți mai avea nici dacă sunt vaccinați 120% pe tot globul.

Chiar astăzi la televizor, Arafata Greciei spunea că vaccinarea copiilor se va face în fața școlilor și a locurilor frecventate de cei peste 12 ani. Cu sau FĂRĂ acordul părinților. Când i s-a spus că s-ar putea ca acei copii nici să nu-și informeze părinții despre faptul că vor să se vaccineze, răspunsul a fost: „Ce mare scofală, că doar nu săvârșesc ceva rău.” I s-a atras atenția că Constituția nu permite dar ea a schimbat vorba începând să dea exemplul unui copil care are covid și care dacă ar fi fost vaccinat n-ar fi fost acum în spital.Cu alte cuvinte, nici Constituția și nici drepturile părintești nu stau în calea acestor indivizi când e vorba de obiectivele lor. Nu mă mir că în țările nordice sunt atât de mulți copii vaccinați pentru că acolo, în materie de copii, statul are drepturi nelimitate și abuzive, iar părinții se tem că le iau copiii. Acum îmi dau seama că de acolo au parvenit foarte puține știri în toată această perioadă de pandemie și vaccinare, ceea ce nu înseamnă neapărat că s-au întâmplat numai lucruri bune. Limba este un handicap destul de mare pentru a putea intra pe rețelele lor sociale de unde ai putea afla cât de cât ce se întâmplă cu adevărat. Știrile din toată lumea sunt filtrate după bunul plac al unora.

Conform euronews.com.

Revenirea la normalitate a fost treptată, dar începând de vineri, permisul digital – dovada vaccinării – nu mai este necesar la intrarea în cluburile de noapte, făcându-l ultima protecție împotriva virusului care a căzut.

Peste 80% din populația daneză cu vârsta peste 12 are cele două doze făcute.

„Danemarca ridică restricțiile, deoarece lansarea vaccinului a avut un mare succes”, a spus Jens Lundgren, profesor de boli virale, Spitalul Universitar din Copenhaga.

„În consecință, avem pandemia sub control în această țară și, prin urmare, ne putem ocupa de toți cei care încă sunt infectați, în cadrul sistemului nostru spitalicesc.”

De la miezul nopții, guvernul danez nu mai consideră COVID-19 „o boală critică social”.

La sfârșitul lunii august, ministrul sănătății, Magnus Heunicke, a declarat că epidemia este sub control, dar a avertizat guvernul că va acționa la nevoie dacă situația se va deteriora.

Din 14 august, masca nu mai este obligatorie pentru transportul public.

La 1 septembrie, cluburile de noapte s-au redeschis, limitele adunărilor publice au fost eliminate și nu mai era obligatoriu să arăți permisul când cineva dorea să intre în restaurant sau să meargă la jocuri de fotbal, centre de fitness sau coafor.

Cu toate acestea, masca de față sau scutul sunt încă obligatorii în aeroporturi și oamenii sunt sfătuiți să o poarte atunci când sunt la medic, la centre de testare sau la spitale.

Distanțarea este încă recomandată și restricții stricte de intrare se aplică străinilor la frontiere.

 

EXPLOZIV:Mare înșelătorie medicală din partea AMA -Document cu instrucțiuni care-i învață pe medici să mintă despre covid și vaccinuri

O fraudă medicală majoră din partea AMA iese la iveală, întrucât îi instruiește pe medici să mintă cetățenii despre covid și vaccinuri.

Mai precis, Asociația Medicală Americană (AMA) – care a fost întotdeauna finanțată în diverse moduri și foarte generos de Big Pharma – educă acum membrii despre informațiile despre coronavirus printr-un document care  îi informează pe membrii săi despre cum să ascundă adevărul despre Covid-19 și vaccinuri.

Un cod normal de conduită pentru „specialiștii” în devenire, adică cu instrucțiuni care vor fi asimilate și mai ușor acum, când spitalele sunt golite de cei nevaccinați și de cei care reacționează.

Recent, AMA a publicat un document, difuzat de zougla.gr , în care susține că „dezinformarea lacomă erodează încrederea publicului în știință și subminează încrederea în medici și instituțiile medicale”.

Și pentru a recâștiga această încredere pierdută, AMA decide să-i învețe pe medici cum să mintă lumea despre COVID.

La pagina 9 a documentului, citează un sondaj recent al Fundației De Beaumont și sugerează utilizarea unui „limbaj alternativ” care poate ajuta la diminuarea conținutului real al mesajelor COVID-19.

Potrivit lui, medicii sunt instruiți să înlocuiască anumite cuvinte sau fraze cu altele într-un mod care sună mai puțin complet.

Exemplu: Înlocuiți termenul „rate de spitalizare” cu termenul „decese”, astfel încât „decesele din cauza Covid” să fie exagerate și să se cultive isteria în masă. La fel ca și înlocuirea anumitor termeni precum „blocare” cu eufemismul „ordinul de a rămâne acasă”, deoarece acest lucru sună cumva mai puțin complet.

Aceasta nu este o greșeală: AMA îi îndrumă public pe medici să mintă cu privire la decesele Covid. Aceasta este o fraudă medicală.

• La pagina 8 a documentului („Cele mai bune practici: mesaje generale în mass-media”) medicii sunt informați despre „cum să blocheze, să distragă și să redirecționeze întrebările pacienților” pentru a afla adevărul despre leziunile și decesele vaccinate. Au primit ordine specifice de a schimba subiectul, resping întrebările jurnaliștilor sau pacienților și să promoveze propaganda „oficială” aprobată de AMA, susținând că totul se bazează pe „presupuneri” și nu pe „știință” sau „medicină”.

Există chiar exemple despre modul în care un medic, adoptând aparent propaganda pandemică de stat, ar vorbi publicului:

Tipul de răspuns la interviu – Răspuns controlat

• Recunoașteți întrebarea
• Conecteaz-o la răspunsul TĂU.

• Transmite mesajul TĂU și punctele de probă (transmite propaganda TA împreună).

Top 10 sfaturi

Promovează-te

Schimbă-ți dinamica în vorbire

Folosește pauza

Păstrează un contact vizual puternic

Zâmbește, dacă este necesar

Înclină-ți (capul) și nu fi neelegant

Etalează emoții, dar nu fi sentimental

Citește-ți publicul

Participă la interviuri telefonice

În interviuri, ține-ți mâinile în fața ta,
deasupra și aproape de abdomen

În esență, AMA încearcă acum să transforme medicii în marionete de propagandă ale agendei globale de „necroză”. Este evident că practicarea medicinei reale nu este – și niciodată nu a fost – o prioritate pentru AMA. Medicii nu ar trebui să practice medicina, ci să mintă pentru a rămâne membri ai AMA.

În loc de …                                                                        Spune …
Carantină,blocare                                                         Ordin să se stea acasă

Mandate,directive,controale,ordine COVID      Protocol COVID
Datorie/sarcină națională                                         Responsabilitate personală
Coronavirus/COVID-19                                              Pandemie
Rate de spitalizare                                                        Decese
Învinge,distruge                                                            Eliminat, eradicat
Operațiune de accelerare a vacc.                             Proces Standard
Guvern                                                                                Agenții de sănătate publică 
Știință-, medicină-, bazat pe date                         Bazate pe fapte reale
Consecințele neadministrării vaccinului             Avantajele primirii vacc.
Vaccinarea este soluția corectă                                Vaccinul îți oferă siguranță                                                                                                            
Previzibilitate/certitudine                                          Revenirea la normal
Descoperă/creează/inventează                                Cercetează/Investighează
Banii cheltuiți; număr de participanți                  Un procedeu riguros, clar                                                                                                     
Securitate                                                                          Siguranță
Indus în eroare/confuz cu privire la vaccin        Sceptic/îngrijorat                                                                                                   
Epocal                                                                                  Avansat/inovator
Experți de renume din întreaga lume                    Experți americani de renume

Cu acest document, AMA oferă dovezi care pot fi folosite pentru a-i judeca pe oficialii corupți pentru crime împotriva umanității.

La fel de îngrijorător este și faptul că AMA pare conștientă că prin postarea acestui document (a) -își recunoaște propria complicitate la crime împotriva umanității și (b)- că acest document  – care oferă instrucțiuni medicilor pentru mințirea pacienților –  poate fi folosit ca dovadă pentru a-i trimite pe liderii AMA implicați în acest complot de asasinare la tribunalele internaționale pentru crime de război. 

Informațiile inițiale despre existența acestui document extrem de interesant al AMA au fost sesizate de observatori atunci când Dr. Bryan Ardis i-a dat un interviu revelator lui Stew Peters (ambii sunt gazde ale  Brighteon.TV  ). Acesta este un interviu uimitor, care merge și mai adânc în înșelătoria AMA și cum transformă medicii în propagandiști implicați într-un genocid medical împotriva umanității:

Citiți aici pdf-ul de 16 pagini cu instrucțiunile American Medical Society către medici .

Pentru mai multe detalii deschideți și consultați următorul link:

Brighteon.com/73a770d9-0873-426d-8040-b7329e53922a

 

 

I-AU PUS BATERII NOI: Biden declară război celor 80 de milioane de americani nevaccinați în discursul ce cuprinde noi ordine mandatorii pentru două treimi din TOȚI lucrătorii și insistă: „Nu este vorba despre libertate”

Președintele Joe Biden a  declarat joi război celor 80 de milioane de americani care nu au primit încă un vaccin COVD și i-a întrebat „ce mai așteaptă”, deoarece a anunțat ordine care acoperă două treimi din toți lucrătorii.

„Nu este vorba despre libertate sau alegere personală. Este vorba de a te proteja pe tine și pe cei din jur, oamenii cu care lucrezi, oamenii la care ții, oamenii pe care îi iubești. Sarcina mea ca președinte este de a proteja toți americanii ‘, a remarcat el livingul de la Casa Albă .

„Am fost răbdători, dar răbdarea noastră se termină. Și refuzul vostru ne-a costat pe toți. Așadar, vă rugăm să faceți ceea ce trebuie, a spus el.

Discursul lui Biden a fost o schimbare marcantă față de observațiile anterioare asupra pandemiei. El a adoptat un ton dur cu cei care nu s-au vaccinat și și-a exprimat nerăbdarea față de decizia lor de a nu se vaccina. 

Și s-a adresat acelei mulțimi direct, într-un limbaj strict, arătându-i cu degetul pe cei care pun la îndoială siguranța și eficiența vaccinurilor. 

El a subliniat, de asemenea, o serie de noi ordine guvernamentale care vor impune injectarea în braț a două treimi dintre americanii angajați. Angajații federali care refuză pot fi concediați, iar companiile care nu se conformează vor primi amenzi de mii de dolari. 

Republicanii, inclusiv guvernatorii, au numit ordinele „coercitive” și „neconstituționale” și au jurat să lupte în instanțe și cu legislația.

Atât tonul său, cât și acțiunea sa au fost unele dintre cele mai stricte măsuri pe care le-a luat de când a devenit președinte – o mișcare care vine pe măsură ce spitalizările sunt în creștere în Statele Unite, deoarece varianta Delta continuă să afecteze națiunea. 

Biden i-a acuzat pe cei nevaccinați de „supraaglomerarea spitalelor noastre și depășirea unităților de terapie intensivă a urgențelor, fără a lăsa loc pentru cineva cu infarct sau cancer pancreatic”.

Președintele a denunțat „politica pandemiei” despre care a spus că se află în spatele celor care nu s-au vaccinat încă, chemându-i în față pe oficialii publici care „lucrează activ pentru a submina lupta împotriva COVID-19 ”.

„Aceste politici de pandemie, la care mă refer, îi îmbolnăvesc pe oameni, provocând moartea persoanelor nevaccinate. Nu putem permite ca aceste acțiuni să stea în calea protejării marii majorități a americanilor care și-au făcut datoria și vor să revină la viață în mod normal ”, a spus el.

El i-a acuzat pe cei care luptă împotriva procedurilor de atenuare a COVID-19 de contribuția la creșterea ratei de deces. El nu a menționat numele niciunui oficial din partea administrației sale care s-a confruntat public cu guvernatorii republicani din Florida și Texas, Rick DeSantis și Greg Abbott.

„Există oficiali aleși care lucrează activ pentru a submina lupta împotriva COVID-19”, a spus Biden. „În loc să încurajeze oamenii să se vaccineze și să poarte mască, ei comandă morgi mobile pentru morții de COVID nevaccinați din comunitățile lor. Acest lucru este total inacceptabil.

El și-a încheiat discursul de aproape 30 de minute cu o pledoarie șoptită: „Vaccinează-te”. (I se terminase deja booster-ul-n.m)

„Mesajul meu către americanii nevaccinați este acesta – ce mai trebuie să așteptați?”, A spus Biden. – Ce mai trebuie să vedeți? Am făcut vaccinările gratuite, sigure și convenabile. Vaccinul are aprobarea FDA. Peste 200 de milioane de americani au luat cel puțin o doză.

În observațiile sale, Biden a anunțat un nou plan agresiv pentru a aavea 100 de milioane de angajați din guvernul federal și din sectorul privat vaccinați împotriva COVID, deoarece rata cazurilor continuă să crească din cauza variantei Delta.

Pentru a-și atinge obiectivul, Biden va folosi puterea cuprinzătoare a guvernului federal, ordonând companiilor să vaccineze lucrătorii sau să facă față unor sancțiuni financiare.

El va cere Departamentului Muncii să emită o ordonanță de urgență temporară pentru a solicita tuturor întreprinderilor cu 100 sau mai mulți angajați să se asigure că fiecare lucrător este fie complet vaccinat, fie este testat cel puțin o dată pe săptămână. Ordonanța acoperă peste 80 de milioane de angajați și va cere angajatorilor cu 100 sau mai mulți angajați să acorde angajaților timp liber pentru a se vaccina.

Orice afacere care încalcă noua regulă se va confrunta cu amenzi substanțiale, de până la 14.000 de dolari. 

Biden a susținut că unele dintre cele mai mari companii din țară au cerut  deja vaccinuri, inclusiv, a menționat el, Fox News. Mulți spectatori conservatori ai Fox News refuză, de asemenea, să primească vaccinul.

„Unele dintre cele mai mari companii solicită deja acest lucru – United Airlines, Disney, Tyson food și chiar Fox News”, a spus el.

El va solicita, de asemenea, pentru toți lucrătorii medicali care primesc rambursarea Medicaid sau Medicare, vaccinarea, ceea ce privește 17 milioane de lucrători din domeniul sănătății. 

De asemenea, el a emis un ordin executiv joi seară prin care impune vaccinarea tuturor angajaților federali și a contractanților. 

În plus, aproximativ 300.000 de educatori din programele de headstart vor trebui să fie vaccinați. 

Iar TSA dublează amenzile pentru persoanele care refuză să poarte masca în avioane. Noua gamă de sancțiuni, care va intra în vigoare vineri, 10 septembrie 2021, va fi de 500 $ – 1000 $ pentru prima infracțiune și 1000 $ – 3000 $ pentru a doua, a anunțat Departamentul pentru Securitate Internă.

Biden i-a denunțat pe cei care refuză să poarte măști în avioane, îndemnându-i să „dea dovadă de respect”. 

„Dacă încalci regulile, fii pregătit să plătești”, a avertizat Biden în remarcile sale. Și apropo, arată un pic de respect. Furia pe care o vezi la televizor față de însoțitoarele de zbor și de ceilalți care își fac treaba este greșită, este urâtă.

Biden a cerut, de asemenea, guvernanților să solicite vaccinări pentru toți profesorii și personalul școlii, un apel care probabil nu va merge prea bine în statele din sud, cum ar fi Texas și Florida, unde guvernatorii GOP au respins cerința CDC de purtare a măștii în școli.

În Florida, guvernatorul republican Rick DeSantis a amenințat că va reține fonduri de la districtele școlare care solicită măști.

Pentru a contracara mișcările de acest fel, Departamentul Educației va pune la dispoziție fonduri suplimentare pentru a ajuta districtele școlare locale să-și completeze salariile și alte domenii în care le-au fost reținute fondurile.

„Planul meu se îndreaptă, de asemenea, împotriva funcționarilor aleși în state care vă subminează pe voi și acțiunile care vă salvează viețile. În acest moment, oficialii școlilor locale încearcă să țină copiii în siguranță într-o pandemie, în timp ce guvernatorul lor se luptă cu ei și chiar le amenință salariile sau locurile de muncă. Vorbește despre agresiune în școli. Dacă nu ne vor ajuta să învingem pandemia, îmi voi folosi puterea ca președinte pentru a-i scoate din cale ”, a jurat el.

Biden a anunțat, de asemenea, o creștere a nivelului de testare, folosind Legea privind producția de apărare pentru a accelera producția de teste rapide, inclusiv testul la domiciliu, și a cumpărat teste rapide în valoare de 2 miliarde de dolari și teste COVID la domiciliu pentru un total de 280 de milioane teste. 

La începutul zilei, administrația a dezvăluit că Biden va solicita vaccinarea tuturor celor aproximativ 2,1 milioane de lucrători federali, ca parte a unei serii de noi ordine.

Vor exista excepții limitate, dar orice angajat federal care refuză vaccinarea poate fi concediat, a declarat joi secretara de presă de la Casa Albă ,  Jen Psaki.

Angajații și contractanții federali vor avea la dispoziție 75 de zile pentru vaccinare. 

Ordinul executiv nu va include opțiunea de a fi testat în mod regulat pentru a renunța la necesitatea vaccinului. Ordinele se vor aplica lucrătorilor din ramura executivă, dar nu și celor din congres sau justiție.

„Vor exista excepții limitate din motive recunoscute din punct de vedere legal pentru dizabilități sau obiecții religioase”, a spus Psaki. Oricine „nu se conformează, va trece prin procesul standard al resurselor umane, care include consiliere și se va confrunta cu măsuri disciplinare”, a adăugat ea. 

Ea a confirmat că acțiunea ar putea include încetarea angajării.

„Sperăm că nu se va ajunge la asta”, a spus ea.

Ea a spus că administrația a dorit ca guvernul federal să servească drept exemplu pentru alte întreprinderi și organizații atunci când vine vorba de vaccinuri.

„Evident, forța de muncă federală este una dintre cele mai mari din țară și ne-am dori să fim un model pentru ceea ce credem că ar trebui să facă alte companii, organizații”, a remarcat ea. „Așteptarea este că, dacă doriți să lucrați cu guvernul federal sau să fiți contractant, trebuie să fiți vaccinat, cu excepția cazului în care sunteți eligibil pentru una dintre scutiri.” 

Congresmanul republican Rob Wittman din Virginia, care are muncitori federali în districtul său, a declarat că s-a opus vaccinurilor forțate.

Mai mult aici https://www.dailymail.co.uk/news/article-9975531/Biden-declares-war-80M-unvaccinated-Americans.html