Nu știu de ce am impresia că după a treia doză oamenii vor dezvolta simptome asemănătoare cu ale acestui virus. „Reapariția” lui exact în această perioadă nu cred că este doar o coincidență. Oricum, după twitt sunt informațiile despre Marburg, oferite de OMS.
Fapte cheie
- Boala virusului Marburg (MVD), cunoscută anterior ca febră hemoragică Marburg, este o boală severă, adesea fatală la om.
- Virusul provoacă febră virală hemoragică severă la om.
- Rata medie a mortalității cazului MVD este de aproximativ 50%. Ratele de fatalitate a cazurilor au variat de la 24% la 88% în focarele din trecut, în funcție de tulpina virusului și de gestionarea cazului.
- Îngrijirea timpurie de susținere cu rehidratare și tratamentul simptomatic îmbunătățesc supraviețuirea. Nu există încă un tratament autorizat care să dovedească neutralizarea virusului, dar o serie de produse din sânge, terapii imune și terapii medicamentoase sunt în prezent în curs de dezvoltare.
- Rousettus aegyptiacus, lilieci de fructe din familia Pteropodidae, sunt considerați gazde naturale ale virusului Marburg. Virusul Marburg este transmis oamenilor de la lilieci de fructe și se răspândește printre oameni prin transmisie de la om la om.
- Angajamentul comunității este esențial pentru a controla cu succes focarele.
Virusul Marburg este agentul cauzal al bolii virusului Marburg (MVD), o boală cu un raport de fatalitate de până la 88%, dar poate fi mult mai scăzută cu o bună îngrijire a pacientului. Boala virusului Marburg a fost detectată inițial în 1967 după focare simultane în Marburg și Frankfurt în Germania; iar la Belgrad, Serbia.
Virușii Marburg și Ebola sunt ambii membri ai familiei Filoviridae (filovirus). Deși cauzate de viruși diferiți, cele două boli sunt similare din punct de vedere clinic. Ambele boli sunt rare și au capacitatea de a provoca focare cu rate de mortalitate ridicate.
Două focare mari care au avut loc simultan în Marburg și Frankfurt în Germania și în Belgrad, Serbia, în 1967, au condus la recunoașterea inițială a bolii. Focarul a fost asociat cu munca de laborator folosind maimuțe verzi africane (Cercopithecus aethiops) importate din Uganda. Ulterior, au fost raportate focare și cazuri sporadice în Angola, Republica Democrată Congo, Kenya, Africa de Sud (într-o persoană cu istoric recent de călătorii în Zimbabwe) și Uganda. În 2008, au fost raportate două cazuri independente la călătorii care au vizitat o peșteră locuită de coloniile de lilieci Rousettus din Uganda.
Transmisie
Inițial, infecția cu MVD umană rezultă din expunerea prelungită la mine sau peșteri locuite de colonii de lilieci Rousettus.
Marburg se răspândește prin transmisie de la om la om prin contact direct (prin piele ruptă sau membrane mucoase) cu sângele, secrețiile, organele sau alte fluide corporale ale persoanelor infectate și cu suprafețe și materiale (de exemplu, așternuturi, îmbrăcăminte) contaminate cu aceste fluide .
Lucrătorii din domeniul sănătății au fost frecvent infectați în timp ce tratau pacienții cu MVD suspectată sau confirmată. Acest lucru a avut loc prin contactul strâns cu pacienții atunci când nu se practică strict măsurile de control al infecției. Transmiterea prin echipamente de injecție contaminate sau prin leziuni cu acul este asociată cu o boală mai severă, o deteriorare rapidă și, eventual, o rată de mortalitate mai mare.
Ceremoniile de înmormântare care implică contactul direct cu corpul decedatului pot contribui și la transmiterea Marburgului.
Oamenii rămân infecțioși atât timp cât sângele lor conține virusul.
Simptomele bolii virusului Marburg
Perioada de incubație (intervalul de la infecție la debutul simptomelor) variază de la 2 la 21 de zile.
Boala cauzată de virusul Marburg începe brusc, cu febră mare, dureri de cap severe și stare generală de rău. Durerile și durerile musculare sunt o caracteristică comună. Diareea apoasă severă, durerile abdominale și crampele, greața și vărsăturile pot începe în a treia zi. Diareea poate persista o săptămână. Aspectul pacienților în această fază a fost descris ca prezentând trăsături desenate „fantomă”, ochi adânci, fețe inexpresive și letargie extremă. În focarul european din 1967, erupția non-mâncărime a fost o caracteristică observată la majoritatea pacienților între 2 și 7 zile după apariția simptomelor.
Mulți pacienți dezvoltă manifestări hemoragice severe între 5 și 7 zile, iar cazurile fatale au de obicei o formă de sângerare, adesea din mai multe zone. Sângele proaspăt din vărsături și fecale este adesea însoțit de sângerări din nas, gingii și vagin. Sângerarea spontană la locurile de punere venoasă (unde se obține accesul intravenos pentru a da lichide sau pentru a obține probe de sânge) poate fi deosebit de supărătoare. În timpul fazei severe a bolii, pacienții au suferit stări febrile mari. Implicarea sistemului nervos central poate duce la confuzie, iritabilitate și agresivitate. Orhita (inflamația unuia sau a ambelor testicule) a fost raportată ocazional în faza târzie a bolii (15 zile).
În cazurile fatale, moartea apare cel mai adesea între 8 și 9 zile de la apariția simptomelor, de obicei precedată de pierderi severe de sânge și șoc.
Diagnostic
Poate fi dificil să se distingă clinic MVD de alte boli infecțioase precum malaria, febra tifoidă, shigeloza, meningita și alte febre hemoragice virale. Confirmarea faptului că simptomele sunt cauzate de infecția cu virusul Marburg se fac folosind următoarele metode de diagnostic:
- test imunosorbent legat de enzime de captare a anticorpilor (ELISA)
- teste de detectare a capturilor de antigeni
- test de neutralizare a serului
- analiza reacției în lanț a transcriptazei polimerazei inverse (RT-PCR)
- microscopie electronică
- izolarea virusului prin cultura celulară.
Probele recoltate de la pacienți prezintă un risc extrem de risc biologic; testarea de laborator pe probe neinactivate trebuie efectuată în condiții de izolare biologică maximă. Toate exemplarele biologice trebuie ambalate utilizând sistemul de ambalare triplă atunci când sunt transportate la nivel național și internațional.
Tratament și vaccinuri
În prezent nu există vaccinuri sau tratamente antivirale aprobate pentru MVD. Cu toate acestea, îngrijirea susținută – rehidratarea cu fluide orale sau intravenoase – și tratamentul simptomelor specifice, îmbunătățesc supraviețuirea.
Există anticorpi monoclonali (mAbs) în curs de dezvoltare și antivirale, de exemplu Remdesivir și Favipiravir, care au fost utilizați în studiile clinice pentru boala virusului Ebola (EVD) care ar putea fi, de asemenea, testați pentru MVD sau utilizați în condiții de utilizare compasivă / acces extins.
În mai 2020, EMA a acordat o autorizație de introducere pe piață Zabdeno (Ad26.ZEBOV) și Mvabea (MVA-BN-Filo). împotriva EVD. Mvabea conține un virus cunoscut sub numele de Vaccinia Ankara Bavarian Nordic (MVA) care a fost modificat pentru a produce 4 proteine din ebolavirusul Zaire și alți trei viruși din același grup (filoviridae). Vaccinul ar putea proteja potențial împotriva MVD, dar eficacitatea sa nu a fost dovedită în studiile clinice.
Persistența virală Marburg la persoanele care se recuperează de boala virusului Marburg
Se știe că virusul Marburg persistă în site-urile imun-privilegiate la unele persoane care s-au recuperat de boala virusului Marburg. Aceste situri includ testiculele și interiorul ochiului.
-
La femeile care au fost infectate în timpul sarcinii, virusul persistă în placentă, lichid amniotic și făt.
-
La femeile care au fost infectate în timpul alăptării, virusul poate persista în laptele matern.
Boala simptomatică de recidivă în absența reinfecției la cineva care și-a revenit din MVD este un eveniment rar, dar a fost documentată. Motivele acestui fenomen nu sunt încă pe deplin înțelese.
Transmiterea virusului Marburg prin spermă infectată a fost documentată până la șapte săptămâni după recuperarea clinică. Sunt necesare mai multe date de supraveghere și cercetări cu privire la riscurile transmiterii sexuale, în special cu privire la prevalența virusului viabil și transmisibil în material seminal în timp. Între timp și pe baza dovezilor actuale, OMS recomandă:
-
Supraviețuitorii de sex masculin de la Marburg ar trebui să fie înscriși în programe de testare a materialului seminal atunci când sunt eliberați (începând cu consiliere) și să li se ofere teste de material seminal când sunt gata mental și fizic, în termen de trei luni de la debutul bolii. Testarea semenului ar trebui oferită la obținerea a două rezultate negative consecutive ale testelor.
-
Toți supraviețuitorii Marburg și partenerii lor sexuali ar trebui să beneficieze de consiliere pentru a asigura practici sexuale mai sigure până când materialul seminal nu a fost testat negativ pentru virusul Marburg.
-
Supraviețuitorilor ar trebui să li se ofere prezervative.
-
Supraviețuitorii Marburg și partenerii lor sexuali ar trebui fie:
-
să se abțină de la toate practicile sexuale sau
-
respectați practicile sexuale mai sigure prin utilizarea corectă și consecventă a prezervativului până când materialul seminal a testat de două ori nedetectat (negativ) pentru virusul Marburg.
-
După ce au testat nedetectat (negativ), supraviețuitorii pot relua în siguranță practicile sexuale normale cu un risc minim de transmitere a virusului Marburg.
-
Bărbații supraviețuitori ai bolii virusului Marburg ar trebui să practice practici și igienă sexuală mai sigure timp de 12 luni de la apariția simptomelor sau până când materialul seminal testează de două ori nedetectat (negativ) pentru virusul Marburg.
-
Până când materialul seminal nu a fost testat de două ori nedetectat (negativ) pentru Marburg, supraviețuitorii ar trebui să practice o igienă personală bună a mâinilor și a spălării imediate și temeinice cu apă și săpun după orice contact fizic cu material seminal, inclusiv după masturbare. În această perioadă, prezervativele utilizate trebuie manipulate în condiții de siguranță și aruncate în siguranță, astfel încât să se prevină contactul cu fluidele seminale.
-
Toți supraviețuitorii, partenerii și familiile lor ar trebui să primească respect, demnitate și compasiune.
Răspunsul OMS
OMS își propune să prevină focarele de Marburg prin menținerea supravegherii bolii virusului Marburg și sprijinirea țărilor cu risc pentru a dezvolta planuri de pregătire. Următorul document oferă îndrumări generale pentru controlul focarelor de virus Ebola și Marburg:
Atunci când este detectat un focar, OMS răspunde prin susținerea supravegherii, implicării comunității, gestionării cazurilor, serviciilor de laborator, urmăririi contactelor, controlului infecțiilor, sprijin logistic și instruire și asistență cu practici de înmormântare sigure.
OMS a dezvoltat sfaturi detaliate cu privire la prevenirea și controlul infecției Marburg.
Tabel: Cronologia focarelor majore ale bolii virusului Marburg
An |
Țară |
Cazuri |
Decese |
Rata mortalității |
2017 |
Uganda |
3 |
3 |
100% |
2014 |
Uganda |
1 |
1 |
100% |
2012 |
Uganda |
15 |
4 |
27% |
2008 |
Olanda (fosta Uganda) |
1 |
1 |
100% |
2008 |
Statele Unite ale Americii (fosta Uganda) |
1 |
0 |
0% |
2007 |
Uganda |
4 |
2 |
50% |
2005 |
Angola |
374 |
329 |
88% |
1998 – 2000 |
Republica Democrata din Congo |
154 |
128 |
83% |
1987 |
Kenya |
1 |
1 |
100% |
1980 |
Kenya |
2 |
1 |
50% |
1975 |
Africa de Sud |
3 |
1 |
33% |
1967 |
Iugoslavia |
2 |
0 |
0% |
1967 |
Germania |
29 |
7 |
24% |
Sursa https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/marburg-virus-disease