„Te vaccinezi, ți-ai semnat condamnarea la moarte. Să nu vă otrăviți copiii!”-Teodosie Paraschiv, duhovnicul Mănăstirii Durău: „Asemenea mesaje razna compromit pe cei ce le răspândesc. Efectul lor este unul total smintitor”- Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei

”Asemenea mesaje razna la realitate, toxice pentru organismul comunitar confruntat acum cu efectele tragice ale antivaccinismului alimentat de conspiraționism apocaliptic și esențialmente anticreștine, compromit grav nu doar persoanele care le debitează iresponsabil, ci și pe cei ce le răspândesc în diverse medii. Efectul lor este unul total smintitor”, a transmis HotNews.ro Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei, ca reacție la derapajele lui Teodosie Paraschiv, duhovnicul Mănăstirii Durău.

”Biserica dezavuează ferm aceste mesaje absurde care nu au nicio legătură cu realismul autentic creștin, cu iubirea de semeni, ci doar cu sfidarea unei realități imediate îmbibate de suferință și moarte.

Centrele eparhiale de care aparțin aceste persoane care își permit să transmită mesaje publice para-bisericești în nume personal, au datoria să intervină punctual și să sancționeze derapaje impardonabile ce afectează profund nedrept imaginea Bisericii Ortodoxe, cea mai implicată caritabil instituție din România în această perioadă de pandemie.

Poziția Bisericii Ortodoxe Române a fost și rămâne una exemplar echilibrată de realism și deplin favorabilă vaccinării recomandate de medici, al căror sfat trebuie să îl urmăm fiecare în parte”, mai spune Vasile Bănescu.

Citiți întreaga știre https://www.hotnews.ro/stiri-esential-25134941-reactia-purtatorului-cuvant-patriarhiei-derapajele-lui-teodosie-paraschiv-duhovnicul-manastirii-durau-asemenea-mesaje-raznacompromit-cei-raspandesc-efectul-lor-este-unul-total-smintitor.htm

Vă reamintesc că Teodosie Paraschiv, duhovnicul Mănăstirii Durău, a ținut mai multe predici în care a făcut declarații stupefiante, despre existența unui Guvern Mondial creat de extratereștri, controlul oamenilor prin cipurile din vaccin și despre magneți la locul injecției, transmite Reporter de Iași.

„Te vaccinezi, ți-ai semnat condamnarea la moarte. Să nu vă otrăviți copiii!”, este mesajul transmis de călugăr.

În opinia mea omul spune adevărul care îi deranjează pe cei de la conducerea Bisericii și a Guvernului. Nu s-ar fi făcut atâta tam-tam dacă ar fi spus-o altcineva. Dar când o spune un preot care este și duhovnic problema devine gravă. Știm cu toții că Biserica, cu mici excepții, s-a aliat cu guvernul în programul de vaccinare. Ascultați-l și judecați singur. Omul nu vorbește despre conspirații ci despre lucruri recunoscute oficial de Klaus Schwab și WEF. De ce îl tratează toți ca și când ar fi nebun? 

3 gânduri despre „„Te vaccinezi, ți-ai semnat condamnarea la moarte. Să nu vă otrăviți copiii!”-Teodosie Paraschiv, duhovnicul Mănăstirii Durău: „Asemenea mesaje razna compromit pe cei ce le răspândesc. Efectul lor este unul total smintitor”- Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: