Așa cum anticipam aici vizita lui Thierry Breton a avut dublu scop: impunerea lui Ciucă drept Premier și restricționarea nevaccinaților prin impunerea certificatului verde, care este doar pentru vaccinați și cei trecuți prin boală (deocamdată). Este clar de ce avem nevoie de un prim-ministru militar. Nu pentru că al nostru Ciucă ar avea mari talente în ale strategiei ci pentru că este un bun executant al ordinelor. Așa a ajuns în fruntea ministerului pe care îl conduce. Ordinele se execută, nu se discută este deviza lui. Bineînțeles că cel care va da ordinele este Raed Arafat.
Pentru că pe mine nu mă duce capu’ prea mult, din cele spuse de el eu am înțeles că NU VACCINUL LIMITEAZĂ RĂSPÂNDIREA BOLII, CI CERTIFICATUL VERDE. Adică serul, care nu te ferește de îmbolnăvire și nici de calitatea de răspândac ci doar de boala gravă sau moarte(sic!) după cum recunosc chiar autoritățile, nu limitează răspândirea bolii, lucru logic de altfel. Păi atunci de ce ne mai vaccinăm? Ca să ne luăm ȚIDULA care atestă că ți l-ai injectat. Mă iertați, dar eu nu-mi amintesc ca undeva, în istoria omenirii, să se spună că o HÂRTIE, fie ea numită și Certificat, de orice culoare, a oprit vreo pandemie. Într-un viitor foarte apropiat nici cei trecuți prin boală nu vor mai primi certificate verzi.
Partea bună e că este o măsură „temporară” cum a fost și masca, distanțarea, carantina și mai ales starea de alertă. Deci nu aveți de ce să vă îngrijorați. Oricum se discută la nivel european ca celor care nu-și fac a treia doză să li se suspende/anuleze certificatul. Vedeți că este temporar? De la a treia la a patra doză tot temporar va fi și tot așa….Dacă greșesc, v-am mai spus că nu mă duce capu’, vă rog să mă luminați!
Certificatul verde COVID, care atestă vaccinarea sau trecerea prin boală, este o metodă prin care se limitează răspândirea bolii, „chiar dacă pentru unele persoanele efectele acestui certificat nu sunt unele plăcute”, a afirmat joi șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, citat de News.ro. Documentul este necesar din 25 octombrie pentru accesul în mai multe locații, precum restaurante sau malluri.
„Sunt două mecanisme de lucru la acest moment, unul este vaccinarea şi intensificarea vaccinării şi doi este certificatul verde. Certificatul verde este o unealtă, un mecanism prin care se face o limitare a răspândirii bolii şi se face o protecţie a comunităţii, chiar dacă pentru unele persoane efectele acestui certificat nu sunt unele plăcute”, a afirmat joi șeful DSU, într-o conferinţă de presă, susţinută împreună cu Thierry Breton, comisarul european pentru Piaţă Internă, aflat în vizită la București.
Dar, un cuvânt care a fost zis, este totuşi un lucru temporar, asta nu va fi un lucru permanent. Însă soluţiile temporare care trebuie luate, trebuie luate cât mai repede şi implementate cât mai repede, ca să prevenim decesele şi să prevenim un nou val major care să ducă la un număr mare de decese”, a mai declarat Arafat, joi.
Citeşte întreaga ştire: Raed Arafat: Certificatul verde este un mecanism prin care se face o limitare a răspândirii bolii