Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a precizat vineri că în acest moment nu se iau în calcul carantinarea persoanelor nevaccinate sau impunerea vaccinării obligatorii.
„La acest moment, la nivelul CNSU, la nivelul comitetelor cu care lucrăm, nu există astfel de abordare, în România. Sunt, într-adevăr, Austria şi alte ţări care discută de partea de obligativitate şi sunt şi unele măsuri mai dure care se implementează din partea unor ţări, acolo unde acum este o creştere a valului, a numărului cazurilor. Noi, la acest moment, măsurile pe care le-am implementat – şi am văzut că a ajuns să scadă numărul cazurilor – şi sigur că şi datorită acestor măsuri şi poate că şi populaţia a devenit mai atentă… Plus, trebuie să recunoaştem că s-au mai vaccinat un număr de oameni, chiar dacă nu este numărul pe care noi ni l-am dorit, dar totuşi s-au vaccinat peste un milion de oameni în perioada care a trecut. La acest moment nu s-a pus pe masă o discuţie fie referitoare la vaccinare obligatorie sau referitoare la a crea un lockdown al nevaccinaţilor”,
a arătat secretarul de stat în MAI, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei.
Citiți întreaga știre: https://www.hotnews.ro/stiri-esential-25191802-arafat-acest-moment-nu-este-discutie-vaccinarea-obligatorie-anti-covid-sau-carantina-nevaccinatilor.htm