ALĂTURI DE CINE NE PREGĂTIM DE RĂZBOI ȘI ÎMPOTRIVA CUI : Rusia vrea să forțeze SUA să respecte Carta ONU

Rusia și China tocmai au scris Statelor Unite cerându-le să respecte Carta Națiunilor Unite și cuvântul pe care și l-au dat. Această abordare, lipsită de orice agresivitate, pune sub semnul întrebării nu numai funcționarea ONU, a NATO și a Uniunii Europene, ci și aproape toate progresele SUA de la disoluția URSS. În mod evident, este o abordare inacceptabilă pentru Washington. Dar hiperputerea americană nu mai este ceea ce a fost. Va trebui să-și înceapă retragerea.

Lumea de astăzi este condusă de Statele Unite ale Americii și NATO, care se prezintă ca fiind singurele puteri globale, în timp ce Federația Rusă și Republica Populară Chineză sunt mai puternice decât ele, atât din punct de vedere economic, cât și militar.

La 17 decembrie 2021, Moscova a făcut public un proiect de tratat bilateral cu Washingtonul care oferă garanții pentru pace [1], precum și un proiect de acord pentru punerea în aplicare a acestuia [2]. Aceste documente nu sunt îndreptate împotriva Statelor Unite, ele vizează doar aplicarea Cartei ONU și respectarea propriilor angajamente.

Pe 23 decembrie, la conferința de presă anuală a președintelui Putin, o întrebare a jurnalistei Diana Magnay de la Sky News a dus la o ceartă. Vladimir Putin a răspuns sec că observațiile Rusiei privind comportamentul SUA datează din 1990 și că Washingtonul nu numai că le-a ignorat, dar a persistat să meargă mai departe. Acum, armele NATO erau pe cale să fie desfășurate în Ucraina, ceea ce ar fi un fapt inacceptabil pentru Moscova [3]. Niciodată până acum un lider rus nu s-a exprimat în acest mod. Este important să înțelegem că amplasarea rachetelor la patru minute de zbor de Moscova reprezintă o amenințare extremă și este un motiv de război.

Pe 30 decembrie, a avut loc o conversație telefonică între președinții Biden și Putin. Partea americană a înaintat propuneri de rezolvare a problemei ucrainene, în timp ce partea rusă a readus discuția asupra încălcărilor de către SUA a Cartei ONU și a cuvântului său.

Statele Unite se gândesc să-și arate buna credință prin faptul că nu vor primi Ucraina în NATO. Aceasta este o abordare care răspunde doar marginal la întrebarea pusă și care are șanse de a preveni războiul doar dacă este însoțită de măsuri de retragere.

Este clar că intrăm într-o perioadă de confruntare extremă care va dura mai mulți ani și care ar putea degenera în orice moment într-un război mondial.

În acest articol, vom examina acest conflict, care este în mare parte necunoscut în Occident.

1- Extinderea NATO la granițele Rusiei

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite au făcut în mod deliberat ca efortul maxim să cântărească asupra Uniunii Sovietice. Între 22 și 27 de milioane de sovietici au murit (13-16% din populație), față de 418.000 de americani (0,32% din populație). Când acest măcel s-a încheiat, SUA au format o alianță militară în Europa de Vest, NATO, la care URSS a răspuns prin crearea Pactului de la Varșovia. În scurt timp, NATO s-a dovedit a fi o federație care a încălcat principiul suveranității statelor prevăzut la articolul 2 din Carta Națiunilor Unite [4], pe care țările lumii a treia l-au denunțat în 1955 la Conferința de la Bandung [5]. În cele din urmă, URSS a încălcat, de asemenea, Carta ONU prin adoptarea Doctrinei Brejnev în 1968 și impunerea acesteia membrilor Pactului de la Varșovia. Când URSS a fost dizolvată și unii dintre foștii săi membri au creat o nouă alianță militară, Tratatul de Securitate Colectivă, au ales să o transforme într-o confederație în conformitate cu Carta ONU.

Pentru a clarifica semnificația federației și a confederației, să luăm un exemplu: în timpul Războiului Civil, nordicii au format o federație deoarece deciziile guvernului lor erau obligatorii pentru toate statele membre. În schimb, sudiștii au format o confederație deoarece fiecare stat membru a rămas suveran.

Când Zidul Berlinului și Cortina de Fier au căzut în 1989, germanii au dorit să își reunifice națiunea într-o singură țară. Totuși, acest lucru a însemnat extinderea NATO pe teritoriul Republicii Democrate Germane. La început, sovieticii s-au opus acestui lucru. S-a avut în vedere o reunificare cu neutralizarea teritoriului RDG. În cele din urmă, prim-secretarul Mihail Gorbaciov a fost de acord cu extinderea NATO prin reunificarea celor două Germanii, cu condiția ca Alianța să nu încerce să se extindă spre est.

Cancelarul vest-german Helmut Kohl, ministrul său de externe Hans-Dietrich Genscher și președintele francez François Mitterrand au susținut împreună poziția Rusiei: NATO trebuia să se angajeze să nu se extindă în continuare spre est. Președintele american George H. Bush Sr. și secretarul său de stat, James Baker, au făcut numeroase declarații publice și angajamente în acest sens în fața tuturor interlocutorilor lor [6].

De îndată ce URSS a fost dizolvată, trei țări neutre au aderat la Uniunea Europeană: Austria, Finlanda și Suedia. Cu toate acestea, UE și NATO sunt una și aceeași entitate, una civilă și una militară, ambele cu sediul la Bruxelles. În conformitate cu Tratatul privind Uniunea Europeană, astfel cum a fost modificat prin Tratatul de la Lisabona (articolul 42 alineatul (7)), NATO este cea care asigură apărarea Uniunii Europene, indiferent dacă membrii săi sunt sau nu și membri ai NATO. De facto, aceste țări nu mai sunt neutre de când au aderat la Uniunea Europeană.

În 1993, Consiliul European de la Copenhaga a anunțat că țările din Europa Centrală și de Est ar putea adera la Uniunea Europeană. Din acel moment, procesul de aderare la NATO pentru foștii membri ai blocului sovietic a decurs fără probleme, cu excepția observațiilor tradiționale ale Rusiei.

Dar, în anii 1990, Rusia era o umbră a ceea ce fusese. Bogăția sa a fost jefuită de 90 de persoane, așa-numiții „oligarhi”. Nivelul de trai s-a prăbușit, iar speranța de viață a rușilor a scăzut cu 20 de ani. În acest context, nimeni nu a ascultat ceea ce spunea Moscova.

În 1997, summitul NATO de la Madrid a solicitat țărilor din fostul bloc sovietic să adere la Tratatul Atlanticului de Nord. După Germania de Est (1990), aceasta(NATO-n.m.) și-a încălcat cuvântul de cinci ori, în 1999 au fost Republica Cehă, Ungaria și Polonia; apoi, în 2004, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia și Slovenia; în 2009, Albania și Croația; în 2017, Muntenegru; și din nou, în 2020, Macedonia de Nord.

Ucraina și Georgia ar putea adera în curând la NATO, în timp ce Suedia și Finlanda ar putea renunța la neutralitatea lor teoretică și să se alăture în mod deschis Alianței Atlantice.

Ceea ce era inacceptabil în 1990 este inacceptabil și astăzi. Este de neconceput ca rachetele NATO să se afle la câteva minute de zbor de Moscova. Aceeași situație s-a întâmplat și în 1962. Statele Unite au desfășurat rachete la granița URSS în Turcia. Ca răspuns, sovieticii au instalat rachete la granița americană din Cuba. Președintele american John Kennedy a descoperit in extremis capcana în care Pentagonul a băgat SUA. El a reușit să clarifice situația prin intermediul ambasadorului său la Națiunile Unite. Președintele de atunci al șefilor de stat major al SUA, generalul Lyman Lemnitzer, era violent antisovietic și intenționa să provoace un război nuclear. Din fericire, actualul său succesor, generalul Mark Milley, este mult mai înțelept și întreține relații politicoase cu omologii săi ruși.

2- Încălcări ale Cartei ONU

Carta ONU a fost negociată de 50 de state în 1945, la Conferința de la San Francisco, chiar înainte ca trupele sovietice să cucerească Berlinul și să determine Reich-ul nazist să capituleze. Aceasta a fost adoptată în unanimitate. De atunci, alte 147 de state au semnat-o, ceea ce a dus numărul total de semnatari la 197.

Propunerea rusă din 17 decembrie 2021 pentru un tratat bilateral SUA-Rusia pentru salvgardarea păcii prevede la articolul 2 că:

„Părțile se vor asigura că toate organizațiile internaționale, alianțele și coalițiile militare la care participă cel puțin una dintre părți aderă la principiile cuprinse în Carta Organizației Națiunilor Unite.

Din motivele explicate mai sus, acest lucru implică transformarea NATO sau dizolvarea acesteia.

Aceeași propunere prevede la articolul 4 că fostele state membre ale Uniunii Sovietice nu pot adera la NATO. Acest lucru implică faptul că Estonia, Letonia și Lituania ar trebui să plece și că nici Ucraina și nici Georgia nu ar trebui să adere.

Articolul 7 din propunerea rusă stipulează o interdicție privind desfășurarea de arme nucleare în afara granițelor sale. Acest lucru implică retragerea imediată a bombelor atomice depozitate ilegal, de exemplu, în Italia și Germania, încălcând astfel Tratatul de neproliferare a armelor nucleare din 1968.

În plus, respectarea Cartei ONU necesită o revenire la funcționarea inițială a ONU și abandonarea practicilor ilegale în care această organizație a fost implicată de la dizolvarea Uniunii Sovietice.

În mod insesizabil, ONU nu numai că nu-și mai îndeplinește obiectivele statutare, dar se transformă într-o agenție de punere în aplicare a deciziilor SUA. De exemplu, căștile albastre, care au fost cândva „forțe de interpoziție”, au devenit „forțe de menținere a păcii” de la dizolvarea URSS. Acestea nu mai intervin pur și simplu atunci când două părți sunt în război și reușesc să încheie un armistițiu. Înainte, ele interveneau între cele două părți, cu acordul explicit al acestora, și se asigurau că angajamentele lor sunt respectate. Astăzi, nu le pasă de acordul protagoniștilor sau chiar de existența unui acord între ei. În practică, în cei aproximativ douăzeci de ani de la prăbușirea Rusiei, Consiliul de Securitate a aprobat o hotărâre americană. Prin urmare, în practică, forțele de menținere a păcii se aflau în principal în serviciul Pentagonului.

Exemplul cel mai grăitor este afacerea libiană. SUA au organizat și finanțat mărturii false în fața Consiliului ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva, conform cărora Muamar Gaddafi își bombarda propriul popor [7] . Aceste depoziții au fost apoi transmise Consiliului de Securitate. Washingtonul a obținut o rezoluție care permitea NATO să intervină pentru a „proteja populația” Libiei de „dictatorul” său. Odată ajunsă acolo, NATO a interzis șefilor de stat africani să vină să verifice ce se întâmplă, amenințând că îi va ucide pe toți. Apoi a bombardat Libia, omorând aproximativ 120.000 de oameni pe care se presupune că venise să îi „protejeze”. În cele din urmă, a împărțit țara în trei și a instalat teroriștii la putere în Tripoli [8].

În cazul Siriei, a fost făcut un pas înainte. ONU, care ceruse Ligii Arabe să efectueze o anchetă la fața locului pentru a verifica rapoartele privind un război civil, nu a pus nicio întrebare atunci când această misiune a fost întreruptă fără explicații. Acest lucru s-a întâmplat deoarece experți din 21 de țări arabe au constatat într-un raport preliminar că informațiile americane erau false [9]. SUA l-au numit apoi pe Jeffrey Feltman, adjunctul secretarului de stat Hillary Clinton pentru Orientul Mijlociu extins, ca adjunct al secretarului general Ban Ki-moon, care a coordonat operațiunile aliate în război din punct de vedere economic, politic și militar [10]. Ani mai târziu, în timp ce acest domn a plecat demult să comită alte crime în altă parte, directivele sale de a înfometa Siria sunt încă impuse agențiilor ONU [11].

Acest lucru ne aduce la problema agențiilor ONU. Multe dintre ele servesc drept acoperire pentru acțiunile SUA. De exemplu, în această perioadă a epidemiei Covid-19, toată lumea a observat că contribuțiile statelor membre la această agenție reprezintă mai puțin de 20% din bugetul acesteia, în timp ce donațiile doar din partea Fundației Bill și Melinda Gates reprezintă 10%. De fapt, unele dintre acțiunile OMS sunt puternic influențate de interese private. Ori, reprezentantul permanent al Rusiei în Consiliul de Securitate, Vitali Churkin, a dezvăluit că, în 2012, UNHCR a transportat sute de jihadiști înarmați cu barca din Libia în Turcia pentru a forma așa-numita Armată Siriană Liberă.

Și asta nu e tot. Consiliul de Securitate a adoptat numeroase sancțiuni împotriva statelor în perioada de radiere a Rusiei. Mulți înalți oficiali ONU constată pe teren că aceste sancțiuni provoacă foamete și ucid civili. Dar ele au fost votate și nu pot fi ridicate decât printr-un vot la care SUA se opun. Aceste așa-numite „sancțiuni” nu sunt sentințe pronunțate de o instanță de judecată, ci arme împotriva oamenilor, mânuite în numele Națiunilor Unite.

Deoarece Washingtonul nu mai poate să le facă să fie adoptate, le decretează unilateral și obligă Uniunea Europeană, vasalul său, să le aplice. Astfel, europenii din Uniune ucid populații civile, de data aceasta în numele „democrației”.

3- Strategia ruso-chineză

În Occident, anunțăm ceea ce ar trebui să aibă loc pentru a ne asuma meritele pentru eveniment. De multe ori nu facem nimic pentru ca acesta să se întâmple, îl așteptăm și ne felicităm în avans. Este ceea ce se numește „efectul publicitar”. În Rusia și China, pe de altă parte, unde se vorbește mai puțin, oamenii anunță doar ceea ce sunt siguri că vor realiza. În general, anunțurile sunt dezvăluiri despre ceea ce tocmai s-a făcut.

Atunci când președintele Putin anunță că va pune Statele Unite la locul lor, nu este negociabil. Rusia știe că președintele Joe Biden nu se poate retrage. Intenționează să îl forțeze să o facă, poate încet, dar sigur. Ca un jucător de șah, Moscova a anticipat următoarele mișcări. Tot ce trebuie să facă este să-și arate forța și, eventual, să lovească la limită. De exemplu, armata rusă ar putea face o demonstrație a rachetelor sale hipersonice, astfel încât toată lumea să vadă că poate distruge orice țintă din lume. Sau ar putea lovi forțele armate americane pe teritoriul pe care acestea îl ocupă ilegal.

La 15 decembrie 2021, Moscova și Beijingul și-au pus în scenă alianța militară. Acest lucru s-a întâmplat cu două zile înainte de publicarea proiectului de tratat cu SUA. Președinții Vladimir Putin și Xi Jinping au vorbit în cadrul unei videoconferințe pentru a susține propunerea rusă. China a insistat în mod oficial asupra legitimității acestei cereri. Deși există multe diferențe chinezo-ruse și chiar puncte de conflict, cum ar fi Siberia de Est, Moscova și Beijingul sunt obligate să se sprijine reciproc. Ambele țări au fost atacate de Occident în trecutul nu foarte îndepărtat. Ele au experimentat ipocrizia acestor parteneri și știu că au nevoie una de cealaltă pentru a le rezista.

În ultimii ani, Rusia a ajuns să stăpânească noi arme. În 2014, aceasta a demonstrat că poate neutraliza comunicațiile și comenzile unui distrugător american, USS Donald Cook, echipat cu un sistem Aegis care îl leagă de toate lansatoarele de rachete americane [12], și chiar și ale unui portavion precum USS Ronald Reagan [13]. Ulterior, a demonstrat în Levant că se poate extinde în spațiu unde neutralizează toate comunicațiile și comenzile NATO pe o rază de 300 de kilometri [14]. În prezent, Rusia are superioritate în conflictele convenționale.

Tehnica franceză a armelor hipersonice, mult timp neexploatată de NATO, a fost perfecționată de sovietici, apoi de ruși [15]. Astăzi, este arma decisivă, capabilă să lovească orice țintă de oriunde pe Pământ cu arme nucleare. Un lansator trece prin atmosferă, capătă viteză pe măsură ce orbitează în jurul Pământului, apoi trage asupra țintei sale când reintră în atmosferă. Viteza sa este de așa natură încât nimeni nu îl poate intercepta. Această armă face ca „scutul antirachetă” al NATO să fie depășit [16]. În prezent, Rusia are superioritate în conflictele nucleare [17].

O versiune intermediară a acestui lucru a fost furnizată de Moscova Beijingului și, probabil, Pyongyangului. Vicepreședintele șefului Statului Major Întrunit al SUA, amiralul Christopher Grady, a recunoscut avansul tehnologic al Rusiei și a anunțat că SUA lucrează din greu pentru a recupera decalajul. Deși președintele Donald Trump a relansat cercetarea militară, Pentagonul va avea nevoie de mulți ani pentru a face acest lucru.

Războiul din Siria a fost o oportunitate pentru Moscova de a testa o cantitate uriașă de arme noi, dintre care unele s-au dovedit a fi net superioare celor occidentale. În același timp, eșecul masivului program F-35, care nu a reușit să își îndeplinească toate angajamentele, arată că cercetarea militară americană s-a prăbușit. Acest avion multirol este în mare parte vândut aliaților, dar abandonat de forțele aeriene americane, care se rezumă la reeditarea vechilor F-16.

În plus, China a dezvoltat o tehnică eficientă de distrugere a sateliților, pe care pare să o fi împărtășit cu Rusia. Distrugerea unui vechi satelit sovietic la 15 noiembrie 2021, nu departe de Stația Spațială Internațională, a provocat o agitație în cadrul NATO. De acum înainte, China și Rusia ar putea face toate armatele NATO surde și oarbe în câteva ore.

Thierry Meyssan

[1Draft Treaty betweeen the USA and Russia on Security Guarantees”, Voltaire Network, 17 December 2021.

[2Draft Agreement on measures to ensure the security of Russia and NATO”, Voltaire Network, 17 December 2021.

[3Vladimir Putin’s annual news conference”, by Vladimir Putin, Voltaire Network, 23 December 2021.

[4Charter of the United Nations”, Voltaire Network, 26 June 1945.

[5See the ten principles of the Bandoung Conference, which serve as a reference for our work, in “About the Voltaire Network”.

[6«NATO Expansion: What Gorbachev Heard», National Security Archives, December 12, 2017.

[7A classified document that we published attests that the members of the Libyan Transitional Council were employees of the United States. S / AC.52 / 2011 / NOTE.93.

[8How Al Qaeda men came to power in Libya”, by Thierry Meyssan, Voltaire Network, 7 September 2011.

[10Germany and the UNO against Syria”, by Thierry Meyssan, Translation Pete Kimberley, Al-Watan (Syria) , Voltaire Network, 28 January 2016.

[11Parameters and Principles of UN assistance in Syria”, by Jeffrey D. Feltman, Voltaire Network, 15 October 2017.

[12What spooked the USS Donald Cook so much in the Black Sea?”, Voltaire Network, 8 November 2014.

[13Russia scrambles the controls of the aircraft carrier ’Ronald Reagan’ and the 7th fleet”, Translation Pete Kimberley, Voltaire Network, 11 November 2015.

[14The Russian army partially blocks the air space over Lebanon and Cyprus”, Translation Pete Kimberley, Voltaire Network, 24 November 2015.

[15« Les moyens russes de Défense hypersonique », par Valentin Vasilescu, Traduction Avic, Réseau Voltaire, 28 mai 2016.

[16The new Russian nuclear arsenal restores world bipolarity”, by Thierry Meyssan, Translation Pete Kimberley, Voltaire Network, 6 March 2018.

[17Vladimir Putin Address to Russian Federal Assembly”, by Vladimir Putin, Voltaire Network, 20 February 2019

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: