DE LA „MAREA EXPERTIZĂ” ÎN MATERIE DE COVID TRECEM LA CEA ÎN ATACURI CIBERNETICE: Recomandare pentru cetățenii din Germania- „Să aveți mâncare pentru 10 zile-Iată lista”-A început un inventar al adăposturilor!

FEAR PORN= Conținut mediatic care se joacă în mod deliberat și sugestiv cu temerile oamenilor cu privire la dezastre, boli și moarte. Folosit în prezent în legătură cu unele reportaje Covid, războiul din Ucraina și mai nou atacurile cibernetice din partea Rusiei .

Când se face propagandă asiduă unei astfel de temeri trebuie să ne așteptăm că un alt drept sau o altă libertate ne va fi luată. Mai întâi într-o țară apoi, pe rând, și în restul. Este efectul de domino pe care îl trăim de 2 ani încoace. 

Se pare că urmează cenzurarea masivă a internetului. Faptul că nici Covid-ul și nici războiul din Ucraina n-au produs efectul scontat îi determină pe păpușari să scoată din teacă o nouă sabie a lui Damocles și s-o atârne deasupra capului nostru. 

Nu spun să nu vă faceți provizii, ba dimpotrivă. Conservele, alimentele cu termen lung de valabilitate și medicamentele să nu vă lipsească. Cumpărați cel puțin câte 2-3 conserve de fiecare dată când mergeți la cumpărături. Așa nu bateți la ochi și puteți să vă faceți și un stoc fără să simțiți arsură la buzunare. De ce să faceți asta? Pentru că trăim într-o lume nesigură, instabilă, în care scenariile se schimbă nu numai de la o zi la alta ci de la o oră la alta. O lume în care nu te mai poți încrede și nu mai poți face planuri de viitor, pentru că nu mai există viitor, nu pentru noi, gloata.

Și încă un sfat: nu spuneți nimănui că vă faceți provizii. În caz de ceva rău veți fi prima țintă vizată, și nu de dușmani, ci de „prieteni”.

Și acum să vedem ce ne mai pregătesc cei care ne conduc:

Șoc a provocat în Germania recomandarea ministrului de interne al țării, care le-a sugerat cetățenilor să se „aprovizioneze” cu suficiente alimente și lichide pentru a supraviețui timp de 10 zile fără a fi nevoiți să meargă la cumpărături.

De asemenea, ea a anunțat că este în curs o inventariere și o pregătire a adăposturilor din țară.

„Unele adăposturi vor fi activate”, a subliniat ea.

” Să aveți mâncare pentru 10 zile – Lista de produse „

Într-un interviu acordat publicației Handelsblatt, ministrul a declarat că

„cetățenii germani ar fi bine să fie aprovizionați în casele lor cu alimente de bază”.

Nancy Faeser a justificat recomandarea, afirmând că Germania este expusă riscului unor atacuri cibernetice capabile să provoace daune infrastructurii cheie de alimentare cu apă și electricitate.

Ea a făcut referire chiar la o listă publicată de Protecția Civilă germană, care prezintă un exemplu de provizii alimentare de urgență.

„Scopul este de a putea supraviețui timp de zece zile fără a merge la cumpărături”, a declarat ministrul german de interne.

10 litri de apă și lichide, 3,5 kilograme de cereale, pâine, cartofi, orez, paste făinoase, 1,5 kilograme de carne, pește, ouă„, a spus ea.

De fapt, le-a recomandat oamenilor să acumuleze treptat stocuri, în loc să meargă la cumpărături în masă și să creeze panică și penurie pe piață.

Vorbind în mod special despre proviziile pe care ar trebui să le aibă cetățenii, ministrul a spus în acest sens că cetățenii ar trebui să consulte o listă specială a protecției civile germane cu privire la proviziile pe care ar trebui să le aibă.

-Combustibil lichid și lichide: 20 litri
-Cereale, produse cerealiere, pâine, cartofi, paste, orez: 3,5 kg.
-Legume, păstăioase: 4 kg
-Fructe, nuci: 2,5 kg
-Lapte, produse lactate: 2,6 kg
-Pește, carne, carne, ouă sau ouă întregi sub formă de praf: 1,5 kg.
-Grăsimi, uleiuri: 0,375 kg

Se face un inventar al adăposturilor!

În același timp, ministrul a subliniat importanța protecției civile, căreia îi acordă o „prioritate ridicată”.

„Trebuie să ne grăbim acum pentru a putea face față diferitelor crize – pandemiile, consecințele schimbărilor climatice, pericolele războiului”, a declarat ministrul german de interne, adăugând că trebuie făcută o verificare adecvată pentru a găsi măsurile de protecție necesare.

Din aceste motive, potrivit ministrului german, este important ca țara și cetățenii săi să fie pregătiți pe mai multe planuri, nu doar din punct de vedere logistic, ci și prin constituirea de stocuri de alimente sau de medicamente.

Acest lucru afectează nu numai problemele tehnice, „ci și aprovizionarea cu alimente, medicamente sau materiale medicale”, a spus ea.

Vorbind mai precis, ea a menționat că

„dacă se întrerupe curentul pentru o perioadă mai lungă de timp, este cu siguranță util să ai acasă o rezervă de urgență”.

Între timp, Faeser a dezvăluit că se face un inventar al adăposturilor din țară.

„Există încă 599 de adăposturi în Germania”, a spus ea, adăugând că „există adăposturi care sunt folosite și în prezent din alte motive.

Este logic să reactivăm unele dintre ele.”

„Risc ridicat” de atacuri cibernetice

Secretarul federal de interne consideră că există un mare potențial de modificare a legii de bază pentru a conferi guvernului federal mai multe competențe în domeniul apărării cibernetice.

Impresia mea este că există, de asemenea, un sprijin puternic în statele federale pentru ca guvernul federal să își asume un rol de lider în domeniul securității cibernetice„, a spus ea.

„Amenințările complexe și transnaționale ale atacurilor cibernetice pot fi abordate în mod eficient doar de către guvernul federal.” Datorită Centrului Național de Apărare Cibernetică și a capacităților agențiilor de securitate concentrate acolo, există „o mare expertiză”.

Potrivit acesteia, în prezent există un „risc ridicat” de atacuri cibernetice rusești ca urmare a războiului din Ucraina.

„Există o activitate cibernetică constantă care ne afectează întreprinderile, dar și infrastructura vitală”, a spus ea. „Este evident că hackerii caută vulnerabilități pentru a instala programe malware.” Din acest motiv, măsurile de protecție au fost „consolidate în mod semnificativ”, a adăugat ea.

Sursa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: