Israel: Panică la bordul unui avion, când pasagerii au primit pe telefoane fotografii cu prăbușiri de avioane. Nouă suspecți arestați

Un avion care rula pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv s-a întors astăzi la poartă după ce pe telefoanele mobile ale pasagerilor au apărut fotografii cu prăbușiri de avioane, iar autoritățile israeliene suspectează că acestea au fost trimise de alți nouă pasageri prin intermediul aplicației AirDrop de pe iPhone-urile lor.

Acest incident, care a avut loc pe zborul AndoluJet ce urma să decoleze spre Istanbul, nu a fost un atac cibernetic, potrivit lui Ofer Lefler, purtătorul de cuvânt al Autorității israeliene pentru aeroporturi.

Potrivit poliției, cei nouă suspecți sunt cetățeni israelieni. Aceștia au fost forțați să debarce și ar putea fi urmăriți penal pentru răspândirea de informații false, care se pedepsește cu trei ani de închisoare în Israel.

„Sunt sigur că poliția și serviciile de securitate vor afla de ce au făcut acest lucru”, a declarat Lefler, pentru Canalul 12 TV.

Alți pasageri, alarmați de fotografii, au informat echipajul, iar căpitanul a luat decizia corectă și s-a întors la poartă, a declarat Lefler.

„O femeie a leșinat, o alta a avut un atac de panică”, a declarat Diana, o pasageră.

Aeronava a decolat în cele din urmă câteva ore mai târziu, după ce a fost finalizat controlul bagajelor și al pasagerilor.

Cu ajutorul aplicației AirDrop, utilizatorii de iPhone pot trimite imagini către alte dispozitive din apropiere, dacă setările acestora permit acest lucru.

Sursa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: