Raed Arafat și o șefă de lucrări din UMF au rămas fără drept de liberă practică

În luna noiembrie a anului trecut, ziarul Curentul solicita Colegiului Medicilor lămuriri privind situația medicilor care primesc anual dreptul de liberă practică deși aceștia nu mai lucrează de mai mult de 5 ani ca medici în specializarea în care sunt acreditați, așa cum este cazul lui Raed Arafat și al cadrelor didactice de la UMF Carol Davila, Antoaneta Pungă și Mircea Lupușoru. Colegiul Medicilor a refuzat să ne răspundă invocând GDPR însă anul acesta lui Arafat și lui Pungă li s-a retras dreptul de liberă practică. Adică cei doi nu „îndeplinesc toate condiţiile prevăzute de lege pentru exercitarea profesiei” după cum menționează pe site Colegiul Medicilor.

Conform Statutului Colegiului Medicilor, în România medicii exercită profesia de medic doar în baza certificatului de membru al Colegiului Medicilor și pierd calitatea de membru dacă întrerup exercitarea profesiei de medic pe o durată mai mare de 5 ani.
Pentru obținerea avizului anual de liberă practică, medicii sunt obligați să depună în fiecare an o „Adeverință de la locul de muncă cu dovada activității medicale în specialitatea/ specialitățile deținute la data încadrării, nu mai veche de 30 de zile (adeverința trebuie să specifice ziua/luna/anul încadrării și vechimea în activitatea medicală;”. Așadar oricum ar fi fost formulată adeverința, din data incadrării și din vechimea în activitatea medicală la respectivul angajator, funcționarii de la Colegiul Medicilor ar trebui să-și dea seama de când nu mai lucrează un medic în specialitate.

Raed Arafat este secretar de stat la MAI de peste cinci ani și e clar că nu mai avea timp să exercite la Tîrgu Mureș profesia de medic ATI în care s-a specializat, neavând vreo sumă declarată ca încasată în calitate de medic.
Mircea Lupușoru a fost director medical începând cu anul 2012 și apoi manager la Spitalul Colțea și avea interdicție de a profesa ca medic de familie, specialitatea sa.
Antoaneta Pungă, conform declarațiilor de avere, nu avea alt post în afara celui de șefă de lucrări la UMF deși la CMB figura cu drept de liberă practică pentru medicina de familie.
Toți trei, Arafat, Pungă și Lupușoru figurau în anul 2021 cu drept de liberă practică.

Citiți întregul articol: https://www.curentul.info/actualitate/raed-arafat-si-o-sefa-de-lucrari-din-umf-au-ramas-fara-drept-de-libera-practica/

😲VIAȚA BATE FILMUL 🔥:”Hot in Cleveland” pe bune (Video)

Din ce în ce mai des, evenimente stranii se petrec în lume. Ce vedeți mai jos s-a întâmplat sâmbătă 3 a.m. în Cleveland. „Iezistă și o esplicație” : o țigară aprinsă a dat foc  mulciului din oraș. Dar copacii nu ard iar focul pare că urmează ceva (o substanță) pe caldarâm. Lucruri normala, deh. Iar explicațiile vin de la „specialiști.”_____________________

CLEVELAND, Ohio (WOIO) – Cel puțin un martor a spus că arăta ca o scenă dintr-un film de groază.

Echipele de urgență au răspuns la Flats din Cleveland după ce au primit rapoarte ale unor incendii în timpul nopții.

Potrivit locotenentului Mike Norman de la Divizia de pompieri din Cleveland, aproximativ 20 de „incendii punctuale” au izbucnit în apropiere de Punch Bowl Social.

Vânturile din acel moment au biciuit apoi flăcările și cenușa fierbinte către alte straturi de mulci uscate din zonă.

Videoclipurile partajate pe rețelele de socializare au arătat condițiile.

Jack Webb a urmărit momentele terifiante în care s-a declanșat un incendiu în East Bank de pe Flats.

„Cenușa zbura peste tot de la mulciul care ardea, așa că a fost înfricoșător”, a spus el.

Ancheta este încă la început, dar locotenentul Norman a declarat că „fumatul neglijent” ar fi putut fi un factor care a contribuit la producerea incendiilor.

Nu s-au înregistrat răniți, dar în urma incidentului au fost văzute mai multe butoaie de construcții topite și frunze arse.

Deocamdată nu se știe dacă au fost avariate mașini parcate în apropierea incendiilor.

Echipajele de pompieri din Cleveland vor rămâne în apropierea Flats sâmbătă pentru a se asigura că nimic nu se aprinde din nou în zonă, a declarat locotenentul Norman.

Terifiant, după 2 ani de p(l)andemie! (Video)

Nu pot să cred că după 2 ani de „pandemie” acești tineri încă se mai vaccinează. Dar lipsa reacției lor la prăbușirea persoanei ce tocmai ieșise de la înțepat, mă duce cu gândul la faptul că injecția/injecțiile anterioare și-a(u) făcut efectul scontat. Așa că una sau mai multe în plus nu mai contează. Transformarea interioară s-a produs. Ei nu mai sunt oameni, nici măcar animale, ci doar niște recipiente umblătoare lipsite de empatie și instinct de conservare. Nici măcar nu-mi mai poate fi milă de ei pentru că nu mai poate fi invocat eternul laitmotiv: „nu au știut!”. ” Fiecare pasăre pe limba ei piere!”

În Italia, într-un centru de vaccinare 💉 Covid-19. Oile 🐏 stau cuminți, toate își așteaptă rândul… #inexplicabil

⏩⏩⏩⏩⏩se duc singuri la abator 😬

%d blogeri au apreciat: