Potrivit apostolilor climei, odată ce aruncăm în aer ultima mină de cărbune din lume, trimitem toate motoarele diesel în lada cu amintiri a istoriei, nu mai folosim beton, reinventăm navigația, acoperim pajiștile cu dezordine solară și dealurile cu eoliene și apoi sacrificăm toate vitele, ei bine, fix în acel moment clima globală își va reveni și totul va fi bine. Nu va fi nici prea caldă, nici prea rece, vremea sălbatică va înceta și nu vor mai fi secete, inundații, cicloane sau furtuni de zăpadă.
Dar, pentru ca toate astea să se întâmple, trebuie ca oamenii să asculte. Să fie obedienți. Iar dacă nu vor, să fie obligați să se închine cultului verde!
Măsuri halucinante propuse de nemți
Un cunoscut om de știință german, Hans Joachim Schellnhuber, profesor de cercetarea impactului climatic la reputatul Institut Potsdam, vine cu o teorie absolut halucinantă. El consideră că, pentru a salva planeta de „schimbările climatice”, emisiile de dioxid de carbon (CO2) ale fiecărei persoane trebuie limitate și reglementate de autorități.
Numind conceptul „parapet planetar”, Schellnhuber susține că fiecare persoană ar trebui să aibă o limită de emisii de CO2 de trei tone pe an, aplicată vieții de zi cu zi. Cei care depășesc această sumă, să fie obligați să plătească o amendă, spune neamțul.
Deoarece fiecare respirație a omului înseamnă, de fapt, un „schimb” CO2 – oxigen, respirația ar trebui reglementată prin lege, consideră Schellnhuber, care vine și cu o soluție – cine vrea să rămână în limita a trei tone de CO2 pe an ar trebui să respire mai puțin, ceea ce presupune să învețe să-și controleze respirația prin exerciții specifice. Totodată, se recomandă mai puține exerciții fizice și efort fizic, pentru a menține scăzut ritmul cardiac.
Citiți întregul articol https://www.national.ro/social/respiri-si-platesti-apostolii-climei-pregatiti-sa-suprataxeze-si-aerul-787941.html
suntem fierti ca morcovii, vorba păr Paisie. In alte vremuri, astfel de socio-psihopa-demonopați ar fi fost tratați cu pastile de plumb.Dat cine mai are astazi vana acelor de acum un secol?
După atâtea radiații, zahar, vaxxuri, hașbeoaie și netflixoaie, porn la liber 24-7 , ierburi și prafuri pentru mam-mare, rivuluții și direpturi pidosnice, pedofilii și adrenocroame, pruncucideri in fat și mai mari, vrajitorii si hule împotriva Treimii, mâncare până la vomă… samd
Doamne, proiectul OM s-a degradat îndeajuns ca să intervii cu adevăratul reset :Iată, Eu fac toate lucrurile noi ! sau încă n-am băut paharul acesta până la fund ?!
ApreciazăApreciază
Cineva să-l ducă la muncă în Siberia pe psihopatul ăsta, să stea în cort fără foc, să mănânce gândaci și să stea cu mască pe față toată viața. Să fie un experiment și să vedem cum se va simți după 5 ani, 10 ani, 15 ani, 20 ani …
ApreciazăApreciat de 1 persoană