Continuare la LUCRAREA TAINICA A LUI HRISTOS
Un Mântuitor pentru care toate neamurile sînt o singură turmă, care de bunăvoie şi sub povăţuirea binecuvântată a sfintei Evanghelii, se îndreptează spre singurul Păstor Bun a toate neamurile106. Credinţa oamenilor în Hristos este acea forţă care-l reţine şi-l împiedică pe Antihrist să se arate. Însă atunci când dintr-o dată, credinţa în Domnul Hristos va fi pierit din lume,
când cele mai multe dintre neamuri vor fi ales liber răul, când vor fi făcut răul şi vor fi iubit răul, când Domnul îi va fi lăsat să se afunde, potrivit dorinţelor voinţei lor, în mizerie, în voluptate ruşinoasă, în stricăciune sufletească, când vor fi săvârşit tot felul de fărădelegi, tot felul de păcate, rod al vrăjmăşiei lor voite faţă de Dumnezeu şi a iubirii de rău107, când prin toată această răutate voită a oamenilor diavolii îşi vor fi pus stăpânire peste majoritatea neamurilor, care vor fi lepădat credinţa în unicul Mântuitor al lumii, Domnul Hristos, numai atunci i se va îngădui să vină căpeteniei în lupta împotriva lui Dumnezeu, Antihristul, spre care toţi vor porni şi se vor grăbi, traşi de răutatea lor voită.
Mai dinainte, oamenii îşi vor fi făcut din voinţa lor liberă un instrument atât de pervers, încât ea se va găsi aproape în întregime mobilizată în favoarea răului şi satanismului, în loc să fie întrebuinţată pentru credinţă şi pentru lupta evanghelică mântuitoare, singurele care ar putea mântui omul de păcat, de moarte şi de Diavol – şi este de aceea Mântuitorul poate zice că, atunci când va
veni a doua oară, va găsi, oare, credinţă pe pământ?108
Din cauza înmulţirii nedreptăţilor, din cauza lepădării lor conştiente de singurul şi adevăratul Dumnezeu, de singurul şi adevăratul Mântuitor al lumii, de Domnul Hristos, din cauza vrăjmăşiei lor împotriva lui Hristos şi a hulelor lor împotriva lui Hristos, Sfântul
Duh se va depărta de la oameni, şi harul său – τό κατέχον,- care-l reţine pe Antihrist să se arate şi care-l împiedică, se va retrage, lăsând locul la tot felul de rele şi la tot felul de diavoli, care vor fi întrupaţi astfel în Antihrist.
Lepădarea hotărâtă şi de bună voie de Hristos Dumnezeu şi alegerea hotărâtă, de bună voie a răului, Dumnezeu le-a prevăzut în atotştiinţa Sa şi în preştiinţa Sa despre omenire şi de aceea în prea-înţeleapta Sa pronie, El a determinat exact momentul la care va trebui să se arate Antihrist ca şi acela al venirii Domnului Hristos. Atunci când va veni pe neaşteptate, Antihrist va
sosi în realitate la timpul lui, căci oamenii îşi vor fi deschis lui Antihrist inimile prin plăcerile lor, duhurilor prin gândurile lor rele, voinţele prin plăcerile lor vătămătoare, sufletele prin faptele lor rele, şi Antihrist va putea să intre în ele [în inimile, duhurile, voinţele, sufletele omeneşti] cu tot răul său satanic şi cu toate puterile păcatului.
Antihristul va fi avut numeroşi precursori: ei au început să se arate din primele zile ale creştinismului, în persoana tuturor oamenilor care l-au combătut, l-au urât şi l-au persecutat109 pe Hristos; ei au continuat să se arate de-a lungul întregii istorii a creştinismului. Care este deci planul urmărit de toţi aceşti precursori ai Antihristului? Este de a-L înlocui pe Domnul Hristos, de a-I distruge opera, de a nimici Biserica pentru a face astfel imposibilă mântuirea oamenilor, Biserică care singură poate da pe
unicul Mântuitor al oamenilor.
În realitate ei n-au decât o unică ambiţie, îşi consumă sufletele într-un singur ţel, şi anume de a face să dispară de pe pământ Dumnezeul-om, Hristos. Pentru că în Dumnezeu-omul se găsesc toate tainele credinţei noastre, a evlaviei noastre, cu toate puterile lor.
Ce este deci taina credinţei – τό μυστήριον της πίστεως? Ce este această taină a evlaviei – τό της εύσεβείας μυστήριον? Este Dumnezeu s-a arătat în trup 110, adică Dumnezeu s-a arătat în calitate de om, în calitate de Dumnezeu-om, pentru a înlătura prin El însuşi, prin Dumnezeu, toate puterile răului din om, pentru a înlătura tot păcatul, toată moartea, tot diavolul, pentru ca astfel să mântuiască omul de tot păcatul, de moarte şi de Diavol, oferindu-i omului înnoit prin harul Său Viaţa veşnică, veşnicul Adevăr, Dreptatea veşnică şi veşnica Iubire.
În Dumnezeu-omul, Hristos, este cea mai sfântă taină a Dumnezeului treimic care s-a arătat omenirii111, taina cea din veci ascunsă neamurilor de la facerea lumii, Biserica, care este trupul lui Hristos112. Bogată este slava acestei taine, ea este dumnezeieşte bogată113; întru această taină se găsesc ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei 114. De aceea toată jertfa dumnezeiesc-omenească a Domnului Hristos se poate numi ή οίκονομία τοΰ μυστηρίου, iconomia tainei ascunsă în Dumnezeu de la facerea lumii115.
Această taină a lui Hristos 116 cuprinde în ea însăşi toate sfintele taine, toate acelea ce sînt indispensabile existenţei umane în toate societăţile sale şi în toate vieţile sale.
Taina lui Hristos? Este Hristos, unicul Dumnezeu adevărat, şi în El sînt toate tainele Adevărului – a întregului Adevăr, – toate tainele Dreptăţii – a întregii Dreptăţi, – toate tainele Binelui – a întregului Bine, – toate tainele Înţelepciunii – a întregii Înţelepciuni, – toate tainele Vieţii – a întregii Vieţi, – toate tainele lui Dumnezeu – a lui Dumnezeu în întregime.
În taina lui Hristos se găseşte toată taina Evangheliei lui Hristos117, toată taina Evangheliei Mântuirii, care nu este alt lucru decât îndumnezeirea noastră, hristificarea noastră, întreimificarea existenţei umane prin viaţa în Dumnezeu-omul, Mântuitorul nostru, prin intermediul Sfintelor Taine şi a sfintelor virtuţi evanghelice. Astfel, în Biserica lui Hristos, această prea-sfântă taină ce cuprinde totul, astfel în trupul lui Hristos, se lucrează, se desăvârşeşte mântuirea oamenilor prin mijlocirea Sfintelor Taine şi a sfintelor virtuţi; astfel oamenii se pot sfinţi în Hristos-Dumnezeu, capătă virtutea de a se transfigura, de a se crucifica, şi în acest fel ei pot deveni „dumnezei prin har”, dumnezei-oameni prin har.
Contrar acestei taine, o altă putere lucrează în lumea noastră pământească, este taina fărădelegii, τό μυστήρτον τής άνομίας 118 care lucrează în inimile oamenilor, în sufletele oamenilor, în conştiinţele oamenilor, în trupul oamenilor. Această lucrare se săvârşeşte folosind fiecare gând potrivnic lui Hristos, fiecare simţire potrivnică lui Hristos, fiecare dorinţă potrivnică lui Hristos, fiecare acţiune potrvnică lui Hristos, şi totdeauna pentru un singur ţel, acela de a face să eşueze, de a face imposibilă pentru majoritatea oamenilor mântuirea prin unicul Mântuitor al oamenilor.
Această imensă taină a fărădelegii se împrăştie într-o falsă lumină, într-o aşa-zisă lumină, prin toate relele omeneşti, prin toate fărădelegile omeneşti, prin toate păcatele omeneşti, pentru a ascunde după fiecare păcat, după fiecare patimă, prin caracterul său întunecat, pentru a stimula la maxim curiozitatea spiritului uman. Dar taina fărădelegii se află în integritatea ei în Satan. Adâncurile Satanei, τό βάθη τοΰ Σατανά 119 sînt insondabile şi abisale în tot sufletul omenesc, în toată inima omenească şi în toată conştiinţa omenească, poate uşor să le înece [sufletul, inima şi conştiinţa omeneşti] dacă harul lui Dumnezeu lipseşte, har care s-a revărsat în natura umană prin întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, în care se găsesc toate adâncimile lui Dumnezeu τά βάθη τοΰ Oεοΰ 120.
În taină, Satan lucrează în nenumărate feluri în sânul omenirii, împotriva sfintelor taine ale credinţei în Hristos, împotriva tainelor evlaviei, folosind nenumărate nelegiuiri. Dar ce nelegiuire? Păcatul, tot păcatul. Şi ce păcat? Păcatul este tot ce nu purcede din credinţă121, adică tot ce nu purcede din Hristos, din Evanghelia Sa, din Biserica Sa; şi tot ce este împotriva lui Hristos, împotriva Evangheliei Sale, împotriva Bisericii Sale.
Acum noi ştim cu certitudine: păcatul este tot ce este fără Hristos, împotriva lui Hristos, şi este în acela care-i deţine toată esenţa, firea veşnică a fărădelegii în suprema nelegiuire, Satan în toţi prietenii săi care se găsesc printre oameni, toţi aceia care-l urăsc pe Hristos, toţi aceia care se ţin afară din Hristos, toţi aceia care sînt fără Hristos, toţi aceia care sînt împotriva lui Hristos, şi în primul rând Antihrist.
Acum noi cunoaştem taina fărădelegii: ea vine toată de la Satan, ea se găseşte toată în Satan, ea trece toată prin Satan, ea se îndreaptă toată spre Satan. De aici acest adevăr Dumnezeiesco-uman al Evangheliei: Oricine săvârşeşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea 122.
Da, în Satan stă toată taina răului, toată taina fărădelegii. În tot acest rău oamenii nu sînt decât discipolii săi, şi la tot acest rău nu este decât un remediu, nu este decât un singur Mântuitor – este Dumnezeul-om, Hristos, singurul Prieten al omului. Căci Hristos S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea 123. Pe de o parte, Dumnezeu-omul, Hristos, de cealaltă Antihrist:
Căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar?124
LUPTA MÂNTUITOARE A CREŞTINILOR
Prin dragostea sa imensă pentru om, Domnul Hristos împiedică venirea Antihristului prin harul Său, prin dragostea şi prin mila Sa, până la săvârşirea timpurilor şi a tuturor amânărilor îngăduite de Dumnezeu125.
De aceea le este mult mai uşor oamenilor să izgonească departe de ei înşişi toate fărădelegile, tot păcatul, tot răul, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, pentru a nu gusta taina fărădelegii lui Satan, în care oamenii sînt fără încetare supuşi voluntar şi deliberat lui Satan prin ostilitatea lor faţă de Hristos, infidelitatea lor faţă de Hristos, lipsa lor de credinţă sau ateismul lor.
Căci începând de la Domnul Hristos, Dumnezeul nostru este prezent în lume printre oameni prin Sfânta Sa Biserică şi prin Sfânta Sa Evanghelie, este în general un mod voluntar şi conştient prin care oamenii sînt colaboratorii răului şi Diavolului: ei devin deliberat robii fărădelegii 126.
În Biserica Mântuitorului, tot omul poate avea efectiv la dispoziţie toate mijloacele ce-i sînt necesare pentru a se elibera de tot păcatul şi de toată fărădelegea, numai cu condiţia ca să vrea să creadă în Domnul Hristos127. Ni s-a spus: Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului 128, şi singurul fără păcat, Domnul Iisus Hristos, poate să dezrobească şi să elibereze de păcat, fie el şi cel mai mare129.
Acest adevăr, deasupra tuturor adevărurilor, îşi face cale prin toate generaţiile omenirii, şi nimeni nu va putea invoca scuze în ziua Judecăţii de Apoi pentru a fi fost supus robiei păcatului şi nelegiuirii; de aceea Dumnezeu le va putea atunci zice adepţilor fărădelegii: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine, cei ce lucraţi fărădelegea 130.
Într-adevăr, fărădelegea, supunerea voită robiei fărădelegii, fac din om un ateu, alungând din sine tot ce e Dumnezeiesc, tot ce alcătuieşte chipul lui Dumnezeu, tot ce e ceresc şi îngeresc, pentru a stabili în el dominarea a tot ce e demonic, satanic, diabolic.
În nemărginirea iubirii Sale pentru om şi potrivit cu adâncimea proniei Sale în sprijinul omenirii şi lumii pământeşti, Domnul Hristos reţine, împiedică prin harul Său fărădelegea lui Satan, pentru a evita ca aceasta să nu devină în întregime propriu majorităţii oamenilor prin păcatele lor şi prin relele de toate felurile. Dându-le Biserica Sa, Hristos dăruieşte oamenlor toate mijloacele necesare prin care se pot salva de păcat, de rău şi de Diavol, mijloace ce sînt aşa de necesare şi de fireşti existenţei umane pentru a putea duce viaţa veşnică încă de aici, de jos, de pe pământ, pentru a o continua acolo sus, în cer, printre Sfinţii şi Îngerii lui Dumnezeu131. Căci aceste sfinte mijloace care sînt Sfintele Taine şi sfintele virtuţi îi umple pe Creştini de toate toate puterile cereşti capabile să îi îndumnezeiască, să-i facă să participe la firea Dumnezeiască, să le ofere naturii lor create pecetea
chipului lui Dumnezeu, bucuria veşnică şi fericirea veşnică132.
Dumnezeu este legea fiinţei, legea existenţei, legea vieţii. A vrea să exişti, a vrea să trăieşti fără Dumnezeu,afară din Dumnezeu, este o fărădelege ce se identifică într-un „om în afara legii”. Dumnezeu este legea fiinţei umane, şi a vrea să fii un om afară din Dumnezeu şi fără Dumnezeu este deasemeni o fărădelege, este dorinţa de a fi un „om în afara harului”. Dumnezeu este legea duhului omenesc, sufletului omenesc, conştiinţei umane, voinţei umane, şi a vrea să posede şi să reţină duhul său, sufletul său, conştiinţa sa şi voinţa sa afară din Dumnezeu şi fără Dumnezeu, este deasemeni o fărădelege care face din om un „om al fărădelegii”. În realitate, fărădelegea este tot ce se opune lui Dumnezeu, tot ce este fără Dumnezeu, afară din Dumnezeu. Omul fărădelegii este acela ce proclamă că această fărădelege este legea sa, şi care trăieşte în ea. În omenire, exemplul perfect al unei asemenea fărădelegi este Antihristul şi de aceea el va fi prin excelenţă „om fără-de-lege”- ό ανομος 133.
Toată activitatea Antihristului, ca şi a tuturor precursorilor săi pe care i-a avut în omenire, nu vizează decât un singur ţel, acela de a proclama că toate legile lui Dumnezeu, toate Tainele lui Hristos sînt insuficiente pentru oameni, pentru omenire, că ele sînt periculoase şi ucigătoare. Pentru acest motiv, el înţelege să le respingă şi să le înlocuiască prin alte legi, a căror conţinut şi
semnificaţie vor opusul: pe Hristos să-l înlocuiască cu Antihrist, iar legile lui Hristos prin legile lui Antihrist.
Tot ce este Domnul Hristos, Dumnezeu-omul, a apărut în omenire ca lege a întregii vieţi, ca legea a adevărului, ca legea dreptăţii, ca legea dragostei, ca legea conştiinţei, ca legea sufletului omenesc, ca legea duhului Său, ca legea voinţei omeneşti, şi pe toate acestea Antihrist vrea să le pună afară de lege, pentru a impune astfel domnia fărădelegii sale, căci el este acel veritabil „om în-afara-legii”.
Dar nu prin silire el va putea impune oamenilor fărădelegea sa, el nu se va putea manifesta în viaţa noastră pământească decât atunci când oamenii, prin dragostea lor de voluptate şi de păcat, vor fi cu voia lor pătrunşi de tot ce este drăcesc, de tot ce este în-afaralegii, de ostilitate pentru Dumnezeu şi ură pentru Hristos. La asemenea oameni se va adresa cel în-afaralegii, Antihrist, şi li se va arăta ca idealul lor, ca şi conducătorul lor, ca şi capul lor, ca şi conducător suprem al tuturor relelor şi tuturor păcatelor, al tuturor fărădelegilor, al tuturor morţilor şi al tuturor diavolilor din lumea pământească. Antihristul va fi personificarea perfectă a fărădelegii aşa cum ea a fost imaginată şi realizată de către Satan, dar această personificare nu va fi numai din limitele umanului, din sfera omenirii. Prin înfăţişarea şi prin existenţa sa, Antihristul va fi un om; dar prin voinţa sa, prin activitatea şi prin intenţiile sale, el va fi în întregime un contra-om, un non-om, un eşec al omului, un diavol-om.
Antihristul va fi diavolul-om perfect din omenire. Forţa sa va fi imensă, puterile dezastruoase, stăpânirea aproape irezistibilă. Prin intermediul tuturor ce-l adoră, tuturor ce-l urmează, ce-l reprezintă, ca şi prin toţi robii săi, el nu va trâmbiţa decât un lucru:
„Omenirea n-are nici o nevoie de Dumnezeul-om, Hristos! Omenirea n-are nici o nevoie de Evanghelia lui Hristos! Jos cerul! Jos Dumnezeu! Omul nu este cu adevărat om decât atunci când se găseşte fără Hristos, contra lui Hristos! Omul este stăpânul suveran şi proprietarul absolut şi zeul său, al celor de pe pământ şi din cer! Omul, nimic altceva decât omul! Fără nimic Dumnezeiesc, nici sfânt! Tot ce vine de la Dumnezeu nu este decât otravă, opium, drog! Omul îşi este suficient lui însuşi! El nu are nevoie de nici o lume decât de lumea pământească, de nici o altă viaţă decât de viaţa pământească! Omule, să fii Dumnezeu pentru tine însuţi, căci altul nu există!
Ridicat peste căderile nenumăraţilor dumnezei, tu eşti în realitate singurul Dumnezeu adevărat! Fii mândru să aceasta tu eşti Dumnezeu: atunci când te consideri pe tine însuţi ca Dumnezeu eşti cel mai mare! Căci atunci tu arăţi şi demonstrezi că nimeni nu va fi mai mare decât tine, în această lume ca în toate lumile! Omule, fii mândru şi fericit, căci tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor lumilor!
Până atunci, înalţă pretutindeni monumente ale lui Iuda Iscarioteanul, pretutindeni pe pământ şi în cer şi în cerurile de deasupra cerurilor! Monumente ale tuturor celor ce sînt Iuda Iscarioteanul, ale lor şi numai ale lor!
Şi atunci diavolul-om va fi exaltat prin asemenea elogii şi triumfări asurzitoare şi în timp ce va înşela omul, Dumnezeu-omul se va arăta pentru a învinge diavolul-om cu suflarea gurii Sale135.
Suflarea Dumnezeului-om va fi prin ea însăşi mai puternică decât toate fărădelegile “celui din afara legii” şi decât “cel din afara legii însuşi”. Atunci se va afla lămurit că toate câte erau relele lui Antihrist, toate fărădelegile şi toate minunile sale nu reprezentau decât o pânză de păianjen în faţa forţei şi vigorii Dumnezeului-om, Hristos, şi a tot omul ce se sprijină pe Dumnezeul-om, a tot creştinul ce se sprijină prin credinţă de Dumnezeul-om şi care se păstrează în Dumnezeu-omul.
Atunci se va putea cu limpezime a se înţelege de când aparţine Sfinţilor lui Dumnezeu acestă putere nebiruită pentru viaţa lor pe pământ, această forţă care le-a fost dată nevăzut de către Dumnezeul-om. Atunci se vor descoperi toate tainele credinţei în Hristos şi toate puterile care se odihnesc în ele: toate tainele dragostei de Hristos şi toate puterile care se găsesc în ea; toate tainele
nădejdii în Hristos şi toate puterile care se găsesc în ea; toate tainele rugăciunii, postului, răbdării, iertării, milei, pocăinţei, umilinţei şi toate celelalte virtuţi evanghelice şi toate puterile care rezidă în ele; toate tainele din Sfânta Taină a Împărtăşaniei şi toată puterea care rezidă în ea, toate tainele celorlalte Sfinte Taine din Biserica lui Hristos, şi tot harul care se găseşte într-însele.
Cât despre Antihrist, acest om, diavol-om, Dumnezeul-om Hristos îl va nimici cu Lumina Venirii Sale136. O Lumină care ucide! Fiecare dintre razele Sale este o rază a morţii pentru miile de morţi pricinuite de fărădelegea „celui fără de lege”. „Lumina tăcerii”,
„Lumina vieţii” – Dumnezeu-omul, Hristosul, Domnul şi Dumnezeul nostru, se va arăta la cea de-a Doua Venire ca un foc ce va distruge, ce va mistui tot ce este a lui Antihrist: şi lucrările, şi ideile şi izvodirile sale. Şi Hristos va împlini profeţiile care au fost date pentru mângâiere discipolilor lui Hristos: prin spada gurii Sale, Domnul va duce război împotriva Antihristului şi a tuturor
idolatrilor săi şi va obţine victoria asupra lor137. Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu, mai puternic şi mai ascuţit decât toate săbiile subţiri cu două tăişuri138; el taie tot ce este contra lui Hristos, tot ce este rău, tot ce este satanic. Nimic nu poate ţine în faţa acestei săbii; nu este scut, nu este platoşă care poate proteja.
La porunca Domnului ei vor pieri, de suflarea mâniei lui se vor stinge139. (…) cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel fără de lege 140, pe supremul fără de Dumnezeu, cel perfect şi cel mai veninos, cel mai puternic al omenirii, adică Antihrist, căci Domnul îl ucide prin graiul gurii Sale 141.
La lumina feţei Domnului, se vor topi ca ceara toate fărădelegile, toţi cei fără de lege, toate cele fără de lege: nimicirea veşnicii deznădejdi, a veşnicei morţi, veşnica omorâre în chinurile luptătorului de Dumnezeu, a luptătorului de Hristos. Căci al nostru minunat Domn şi Dumnezeu Iisus Hristos în venirea Sa este prezent peste tot, cu toate puterile sale creatoare, în faţa cărora se
risipesc tot ceea ce omul sau diavolul au putut crea împotriva lui Dumnezeu, fără Dumnezeu, afară din Dumnezeu.
Astfel Antihrist îşi va sfârşi pretinsa misiune în omenire. Hristos şi Antihrist, Dumnezeul-om şi diavolul-om, două existenţe opuse, două personalităţi faţă în faţă, două intenţii contrare. Traversând toată activitatea sa în lumea omenească, de la Adam până la Antihrist, Diavolul nu viza decât o singură intenţie, el nu lucra decât pentru un singur scop: să transforme omul într-un diavol-om. Iar singurul Prieten al omului, Dumnezeul-om Iisus Hristos n-a avut decât o singură dorinţă pe deplin, o dorinţă în toate: să transforme omul într-un Dumnezeu-om prin har, oamenii în Dumnezeu-oameni prin har. În maniera sa, Diavolul a lucrat prin toate relele, prin toate păcatele, prin toate pasiunile; Domnul lucrează în Biserica Sa prin Sfintele Taine şi sfintele virtuţi. Îi revine
omului să aleagă liber fie pentru unul, fie pentru celălalt.
Victoria? Fără nici o îndoială, este de partea Dumnezeului-om. Prin slăbiciunea făptuirii păcatelor sale, omul se înfrăţeşte cu Diavolul, căci Diavolul e inventatorul şi creatorul păcatului în esenţa sa. Dar în acelaşi timp, prin fiecare păcat, Diavolul colaborează cu omul, căci Diavolul în întregime este făcut din păcat, este în întregime în păcat, şi pentru el a păcătui nu este alt lucru decât a trăi: prin toate păcatele, el acţionează nevăzut142:
Oricine săvârşeşte păcatul este de la Diavol, pentru că de la început Diavolul păcătuieşte143.
Se spune că Diavolul nu posedă nici puterea, nici autoritatea de a impune păcatul omului, doar omul prin libera sa voinţă se decide pentru păcat şi pentru nenumăratele rele pe care păcatul le poartă în el şi le aduce cu sine. Cu ocazia păcătuirii omului, diavolul
lucrează ca păcatul să înşele şi să seducă cel mai posibil printr-o aparentă voluptate şi dulceaţă a păcatului. Fiecare păcat reprezintă pentru om o îndepărtare de Dumnezeu; şi păcatul suprem, păcatul total, constă în îndepărtarea extremă de Dumnezeu, într-o despărţire totală, departe de Dumnezeu, este cazul păcatului total, absolut, adică Satana, ca şi a îngerilor săi negri, care sînt
demonii.
Antihristul? În omenire, acest om va fi păcatul desăvârşit; în el păcatul va atinge perfecţiunea, toată puterea. Din toată inima sa, din tot sufletul său, din tot duhul său şi din toată puterea sa, el va colabora cu Satan, cum şi Satan va colabora cu el. Voinţele lor se vor suprapune total, într-o singură voinţă, şi din toată fiinţa lor vor lupta împotriva Dumnezeului-om, Hristos.
Pentru a fi total predat şi încredinţat lui Satan, Antihristul va trăi, va gândi şi munci după lucrarea Satanei, κατ΄ ένεργείαν τοΰ Σατανά144. În el, totul este satanizat: sufletul, conştiinţa, duhul, voinţa şi trupul. Chiar dacă el recunoaşte şi confirmă că se comportă şi acţionează într-o manieră complet independentă, autonomă, în calitate de „om pur”, de „om adevărat”, de „om nou”, Antihristul se comportă în realitate după lucrarea duhului lui Satan. Forţa principală creatoare prezentă în sufletul său, în inima sa, în duhul său, în conştiinţa sa şi în voinţa sa va fi Satan. Prin toată fiinţa sa, Antihrist nu va fi decât sălaşul lui Satan, ucenicul perfect a lui Satan în omenire. Duhul său va fi păpuşa lui Satan, conştiinţa sa va fi întunecimea lui Satan, inima sa va fi tronul lui Satan, voinţa sa va fi lucrarea lui Satan. De aceea toate gândurile îi vor fi deasemenea satanice, toate simţirile îi vor fi satanice, toate dorinţele îi vor fi satanice, toate actele îi vor fi satanice.
Neîndoielnic, Antihristul va fi foarte puternic, şi lucrarea sa se va desfăşura în plină putere – έν πάση δυνάμει145, nu numai umană, ci şi satanică, căci Satan îi va da puterea şi stăpânirea lui146. Or puterea lui Satan este imensă, în situaţia de a tulbura şi pierde pe toţi ce n-au credinţă, pe toţi cei ce n-au decât puţină credinţă, pe toţi cei ce n-au gustat încă puterea Dumnezeiască a
Domnului Hristos.
Satan îl va înarma pe Antihrist cu toată puterea sa, aşadar va putea să săvârşească minuni mari şi foc va face să se să se pogoare din cer, pe pământ, înaintea oamenilor147. După lucrarea Satanei, Antihrist va lucra printre oameni, tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase148. Într-o singură râvnă, într-o unică luptă de a-i înşela oamenii, de a-i păcăli, de a-i rătăci, de a-i trage după sine ca unic mântuitor şi mesia al întregii omeniri, ca singurul om capabil să ia locul lui Hristos în omenire, capabil să-L înlocuiască pe Hristos şi să-L arate inutil, zadarnic, dăunător şi funest.
Lucrarea aşa de variată a lui Antihrist se rezumă numai la aceasta: să-L înlocuiască pe Hristos cu el însuşi, pentru a realiza astfel cea mai grandioasă din toate minciunile şi rătăcirile, pentru a prinde oamenii prin această nihilistă amăgire. Va putea el să facă un lucru mai ucigaş pentru om, pentru oameni, pentru toată omenirea, ca acela de a-l înlătura pe Hristos, singurul Mântuitor al
omului de păcat, de moarte şi de Diavol? În acest scop, în această minciună la care lucrează Antihrist este toată puterea satanică, prin semne şi minuni mincinoase. Toate minunile sînt în realitate numai miraje şi himere, destinate să-i prindă pe oamenii prieteni ai păcatului, prin cea mai teribilă şi mai vătămătoare din toate minciunile: a afirma că Hristos nu ar fi singurul, adevăratul Dumnezeu, a garanta că El nu ar fi singurul, adevăratul Mântuitor al omenirii.
106 Ioan, 10: 16.
107 v. Romani, 1: 24-31.
108 Luca, 18: 8.
109 v. I Ioan 2: 18.
110 I Timotei 3: 16.
111 Coloseni, 2: 3.
112 Coloseni, 1: 24-26.
113 Coloseni, 1: 27.
114 Coloseni, 2: 2,3.
115 Efeseni, 3: 9.
116 Efeseni, 3: 4.
117 Rph, 6 . 19.
118 II Tesaloniceni, 2: 7.
119 Apocalipsa, 2: 24.
120 I Corinteni, 2: 10.
121 Romani, 14:23.
122 I Ioan, 3: 4.
123 Tit, 2: 14.
124 II Corinteni, 6: 14, 15
125 II Tesaloniceni, 2: 7.
126 Romani, 6: 19.
127 Ioan, 8: 30.
128 Ioan, 8: 34.
129 Ioan, 8: 32, Galateni, 5: 1, II Corinteni, 3: 17, 12.
130 Matei, 7: 23
131 II Petru, 1: 4.
132 II Petru, 1: 4-8.
133 II Tesaloniceni, 2:8.
134 Cetăţeanul manierat şi inimos, tipul inteligent şi cultivat, individul parolist şi respectuos, un cuminte plătitor de impozite şi taxe al vremurilor sale.
135 II Tesaloniceni, 2: 8.
136 Idem.
137 Apocalipsa, 2: 16.
138 Heb, 4: 12.
139 Iov, 4: 9.
140 Isaia, 11: 4.
141 Osea, 6: 5.
142 Ioan, 8: 44.
143 Ioan, 3: 8.
144 II Tesaloniceni, 2: 8.
145 II Tesaloniceni, 2: 9.
146 Apocalipsa, 13: 2.
147 Apocalipsa, 13: 13.
148 II Tesaloniceni, 2: 9.
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Mucenicul's Blog 