Acest articol a fost scris în 2012. Probabil că de atunci numărul dosarelor TRES SECRET s-au înmulțit. Gândiți-vă doar la cele cu Big Pharma, coronavirusul, s.a.m.d.____________________________
Țările UE au un protocol pentru schimbul de „secrete” oficiale. Dar motivele pentru care oamenii clasifică dosarele UE nu sunt întotdeauna pure, iar numărul documentelor cu adevărat secrete de la Bruxelles este foarte mic.
Consiliul UE – unde statele membre se întâlnesc pentru a discuta despre orice, de la criza euro la sancțiunile petroliere impuse Iranului – are cinci niveluri de securitate a documentelor: LIMITE UE, RESTREINT UE, CONFIDENTIEL UE, SECRET UE și TRES SECRET UE.
„UE” înseamnă ” Uniunea Europeană” – conform obiceiului, eticheta este întotdeauna în limba franceză, chiar dacă, în mod normal, se renunță la partea cu „UE” pe marcajele documentelor.
LIMITE(limitat) este pentru documentele interne zilnice, care sunt adesea publicate ulterior. Exemple: o declarație a șefului Consiliului, Herman Van Rompuy, înainte ca acesta să o facă, un proiect de concluzii ale summitului UE sau un proiect de politică a UE înainte ca miniștrii să îl aprobe.
Orice funcționar sau diplomat al UE le poate citi, le poate trimite prin e-mail sau le poate imprima, iar oamenii le transmit frecvent presei.
Acest lucru nu înseamnă că scurgerile de informații sunt benigne – anunțarea în avans a unui acord al UE privind, de exemplu, supravegherea bancară ar putea mișca piețele sau ar putea declanșa acțiuni de lobby menite să îi aducă prejudicii. Între timp, diplomații din afara UE care pun mâna pe documente interne ale UE folosesc propriul ghid de etichetare al Consiliului pentru a verifica dacă documentele sunt autentice.
Linia roșie este RESTREINT (restricționat) – dacă scapi unul, îți poți pierde locul de muncă.
„Niciodată nu aș depăși această limită. Nici măcar nu m-aș gândi la asta. Trebuie să fie declasificat în mod corespunzător”, a declarat un contact din UE.
În martie anul trecut, Consiliul a precizat ce înseamnă etichetele superioare și cum trebuie protejate documentele clasificate. În luna mai a anului trecut, Consiliul a oferit mai multe detalii într-o notă de monitorizare.
Acesta a afirmat că materialele RESTREINT ar putea fi „dezavantajoase” pentru interesele UE dacă ar fi divulgate. Acesta ar putea „afecta în mod negativ” relațiile diplomatice, ar putea „tulbura” persoane sau „facilita” infracțiuni și „câștiguri necuvenite”.
Informațiile CONFIDENTIEL (confidențial) ar putea „prejudicia … interesele esențiale” ale UE. Acestea ar putea determina „proteste oficiale sau alte sancțiuni” din partea țărilor din afara UE. De asemenea, ar putea „dăuna” UE „operațiunilor de securitate sau de informații” și „submina viabilitatea financiară a unor organizații importante”.
SECRET ar putea „dăuna grav” intereselor. Ar putea „spori tensiunile internaționale” sau „amenința viața” sau „ordinea publică„.
TRES SECRET(foarte secret) ar putea cauza „prejudicii excepțional de grave” pentru bunăstarea UE. O încălcare ar putea provoca „pierderi de vieți omenești pe scară largă”, ar putea amenința „stabilitatea internă” sau „ar putea cauza daune grave pe termen lung economiei UE”.
Normele privind protecția documentelor indică cât de sexy poate fi conținutul acestora.
Fișierele RESTREINT ar trebui să fie trimise pe un sistem criptat numit Cortesy, care este izolat de internet.
Dacă doriți să vedeți texte CONFIDENTIEL, SECRET sau TRES SECRET, trebuie să fiți supus unui control de securitate din partea serviciului de informații al țării de origine.
Aceștia vă verifică, pentru început, cazierul judiciar, istoricul medical și contul bancar. Dacă bei prea mult, dacă ai făcut parte dintr-un grup „subversiv” în perioada studenției sau dacă rudele tale locuiesc într-o țară care ar putea să le amenințe pentru a ajunge la tine, sunt șanse să primești un „Nu”.
Fișierele CONFIDENTIEL și SECRET vor fi trimise pe un sistem de criptare mai sofisticat, denumit Solan.
Documentele STRICT SECRET sunt livrate manual de către un curier verificat, într-un plic sigilat, marcat doar cu numele destinatarului.
Documentele de nivel înalt sunt păstrate în seifuri aflate în camere supravegheate de camere de supraveghere și cu încuietori electronice care înregistrează cine intră și cine iese.
De asemenea, zonele securizate pentru citirea acestora sunt „protejate împotriva furtunilor” – izolate astfel încât dispozitivele de ascultare din clădirile învecinate să nu poată decoda radiațiile electromagnetice care provin de pe ecranele și firele de calculator.
Dacă scapi de aceste informații, poți ajunge la închisoare.
„Este o decizie subiectivă
EUobserver a vorbit cu mai mulți funcționari și foști funcționari UE care au acces la documente de nivel SECRET sau TRES-SECRET pentru a afla mai multe despre ce înseamnă aceste etichete în practică.
Acesta a aflat că oficialii UE nu sunt foarte siguri.
Autorul unui document decide ce etichetă să folosească, iar superiorul său de la nivel de șef de unitate sau de director îl verifică înainte de a-l transmite. Dar chiar și persoanele cu funcții de conducere pot greși.
„Nu pentru că abia ai intrat în serviciu ai tendința de a supraclasifica sau că după câțiva ani subclasifici pentru că ai impresia că totul este ca de obicei. Nu este un algoritm. Nu bifezi căsuțe. Până la urmă, este o decizie subiectivă, care depinde de cât de obișnuit ești să gestionezi informații sensibile, de cât de bine ai fost instruit și de cât de bună este ierarhia ta”, a explicat un contact din UE.
Acesta a precizat că persoanele care subclasifică au tendința de a face acest lucru pentru că își doresc un număr mai mare de cititori pentru munca lor. Cei care supraclasifică o fac pentru a părea importanți sau doar pentru că sunt tensionați de felul lor.
„Îmi amintesc de un oficial britanic care era atât de secretos încât obișnuia să își ascundă ecranul computerului atunci când treceau colegii pe lângă el. Dar alți oficiali britanici nu sunt așa”, a adăugat el.
Un alt contact din UE a remarcat că oficialii austrieci și francezi sunt cunoscuți pentru supraclasificarea.
„Uneori deschid un document și mă gândesc: „Ce?” M-ați pus să mă chinui să decriptez, să înregistrez, să recriptez și să reînregistrez pentru porcăria asta?””, a spus acesta.
Un al treilea contact a adăugat:
„Am văzut două versiuni diferite ale aceluiași document, fiecare cu o clasificare diferită.”
O privire asupra unor dosare (parțial) declasificate oferă o idee despre finețurile meseriei.
Patru dosare ex-RESTREINT se referă la: un proiect de formare a funcționarilor din domeniul justiției în Georgia; planurile pentru o misiune de poliție a UE în Congo; o decizie privind o fundație UE-America Latină; și un studiu anual privind misiunile civile în străinătate.
Un fost document CONFIDENTIEL se referă la oprirea unui masacru în Uganda.
Există o diferență clară între RESTREINT și CONFIDENTIEL. Cel mai sensibil articol RESTREINT este un mandat pentru poliția UE din Congo pentru a combate violența sexuală. Dar documentul privind Uganda vorbește despre „generalul de brigadă francez Thonier”, care urmează să desfășoare „1.000 de trupe blindate/mecanizate” în două luni pentru a prelua controlul unui aeroport.
Diferența dintre RESTREINT și LIMITE este mai puțin evidentă.
Fostul document ex-RESTREINT Georgia consemnează banalități, cum ar fi „seturi de mobilier au fost livrate și asamblate în sediul central și în locațiile comune”. Între timp, un fost document LIMITE din 2001 vorbește despre perspectivele schimbului de informații la nivelul UE. Un alt dosar LIMITE enumeră certurile UE cu Rusia la scurt timp după războiul dintre Georgia și Rusia din 2008.
Contactele EUobserver au adăugat puțină carne la terminologia oficială.
Aceștia au declarat că dosarele RESTREINT cuprind în mod normal: planuri operaționale pentru misiunile civile/polițiene ale UE; actualizări privind riscurile de securitate la ambasadele străine ale UE; rapoarte politice ale ambasadorilor UE; detalii privind viitoarele sancțiuni impuse unor țări mici precum Belarus sau Birmania; rapoarte privind contactele cu disidenții care vizitează capitala UE sau în țara lor de origine.
Textele CONFIDENTIEL ar fi: planurile pentru misiunile militare ale UE; deciziile de sancționare a unor țări importante, cum ar fi China sau Iranul; rapoartele care conțin judecăți personale ale oficialilor și diplomaților UE cu privire la personalități din țări terțe; detalii ale discuțiilor purtate de diplomații UE în cadrul Comitetului politic și de securitate; discuțiile din cadrul grupurilor de combatere a terorismului din cadrul Consiliului; unele rapoarte privind terorismul și crizele externe ale IntCen, biroul de schimb de informații al Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE); poziția de negociere a UE în cadrul discuțiilor comerciale bilaterale.
Documentele SECRETE ar include: informații despre miniștri sau lideri din UE sau din afara UE care ar putea fi folosite împotriva lor; rapoarte cu numele oficialilor străini care divulgă informații sensibile; poziția de negociere a UE cu privire la un acord internațional major menit să genereze bogăție pentru Uniune; unele rapoarte IntCen; detalii despre discuțiile „P5+1” împotriva proliferării nucleare cu Iranul; detalii despre discuțiile „Cvartetului” privind procesul de pace în Orientul Mijlociu.
Documentele TRES SECRET ar putea fi: avertizarea prealabilă a unei lovituri de stat într-o țară străină; cheile criptografice ale rețelelor de comunicații ale UE; date care expun surse de informații la nivel înalt.
„Dacă [ministrul rus de externe Serghei] Lavrov are o întâlnire secretă cu ministrul iranian de externe și ei știu că noi știm, atunci știu că au o cârtiță, că suntem conectați la un anumit nivel al procesului lor de luare a deciziilor”, a declarat un contact din UE.
„Imaginați-vă că Marea Britanie are codurile necesare pentru a citi telegramele diplomatice ale unei alte țări. O gafă și acea țară își schimbă codurile și nu mai ai niciodată acel acces”, a precizat o altă sursă din UE.
Dacă ne îndepărtăm de Consiliu, Comisia Europeană procedează diferit, ceea ce creează un plus de confuzie.
Comisia – care pune în circulație dosare cu valoare comercială – utilizează etichete ale Consiliului și a declarat că o „majoritate semnificativă” a documentelor sale sensibile nu sunt marcate mai sus de RESTREINT. Însă unele departamente și-au inventat propriile etichete. Biroul său antitrust, DG Comp, folosește COMP OPERATIONS și COMP SPECIAL HANDLING.
De asemenea, Comisia utilizează diferite sisteme de criptare, denumite NCN (New Communications System) și Rue (Restreint Union Europeene) pentru a trimite documente.
SEAE utilizează NCN și Rue, precum și Cortesy și Solan. De asemenea, utilizează sistemele NATO pentru contactul cu delegațiile străine.
Salvarea aparențelor
Între timp, un alt motiv pentru clasificare ar face un activist pro-transparență să scrâșnească din dinți.
O sursă din UE a declarat:
„S-ar putea ca un document să fi fost clasificat pentru că ne făcea să arătăm rău. Dar acest lucru nu este ceva obișnuit”.
Un alt contact din UE a declarat că secretizarea pentru a salva aparențele este normală.
El a dat exemplul că, dacă Germania, de pildă, ar prelucra deșeuri nucleare în ciuda angajamentelor cancelarului Angela Merkel de a nu o face, informațiile ar fi clasificate în parte din motive de securitate (pentru a preveni protestele la fața locului) și în parte pentru a proteja reputația lui Merkel.
„Dacă ceva este jenant, atunci este un secret. Aceasta este ceea ce se numește raison d’etat. Dacă nu vă place – ghinion, maturizați-vă”, a spus el.
Totuși, rușinea UE nu este întotdeauna un lucru rău.
Un raport RESTREINT privind violența coloniștilor israelieni, care a fost dezvăluit anul acesta, a arătat că ambasadorii UE pe teren sunt în favoarea unor măsuri mai dure decât miniștrii UE din Consiliu.
În 2010, EUobserver a văzut un raport RESTREINT despre discuțiile UE-Rusia privind drepturile omului. La acea vreme, diplomații UE au declarat că acesta era clasificat pentru a proteja numele victimelor. Dar raportul a arătat, de asemenea, că oficialii UE consideră că discuțiile nu au prea multe rezultate, chiar dacă liderii UE afirmă contrariul în public.
În 2002, când jurnalistul german Hans-Martin Tillack a dezvăluit fraudele din cadrul Comisiei, biroul antifraudă al acesteia, Olaf, a marcat un document relevant și un al doilea document important ca fiind „CONFIDENȚIAL”. Dar scandalul a ajutat la curățarea lucrurilor în loc să dăuneze intereselor „esențiale” ale UE.
Asta e tot?
Numărul infim de texte de nivel înalt aflate în circulație este, de asemenea, o dovadă a lipsei de încredere între țările și instituțiile UE.
Contactele au estimat că, în fiecare an, Consiliul primește între 600 și 1 000 de noi documente RESTREINT, între 250 și 300 de dosare CONFIDENTIEL și între 30 și 100 de dosare SECRET.
Aceștia au precizat că numărul textelor STRICT SECRET este cuprins între două și șase.
Cifrele sunt însoțite de un avertisment: cu cât materialul este mai sensibil, cu atât mai mult este împărtășit în funcție de „necesitatea de a cunoaște”. Unele dintre persoanele de contact ale EUobserver care au primit autorizația de a citi dosare STRICT SECRET nu au văzut niciunul în peste 10 ani de muncă.
O sursă a glumit spunând că, din moment ce șeful Consiliului, Van Rompuy, „nu construiește o armă nucleară, nu poartă un război și nu desfășoară programe de spionaj sub acoperire”, UE nu are informații concrete.
Un alt contact a declarat că țările UE care fac toate aceste lucruri nu consideră că instituțiile UE sunt locul potrivit pentru a vorbi despre ele.
„Noi [instituțiile UE] nu avem secrete pentru că, practic, statele membre nu au încredere în noi … Dacă Israelul atacă Iranul, prima dată când vom auzi despre asta va fi la CNN”, a spus acesta.
O a treia sursă și-a amintit cât de greu a fost să convingă țările UE să împărtășească chiar și informații de nivel scăzut în primele zile ale IntCen, în urmă cu 10 ani.
„Țările nu au vrut să împărtășească pentru că au crezut că ceea ce aveau era prea bun pentru a fi împărtășit … Spania nu a vrut să trimită informații despre Columbia. Germania nu a vrut să trimită informații despre activitățile sale de afaceri din Kazahstan”, a spus el.
Acesta a remarcat că fluxul de informații între capitalele UE depinde de relațiile umane, precum și de protocoale.
„Cine sunt acești oameni [de la Bruxelles]? Pot să am încredere în ei? Lumea serviciilor de informații, lumea secretelor este foarte asemănătoare. Pe cine cunoști? În cine ai încredere? … Totul se bazează pe oameni”, a spus el.
Sursa
Apreciază:
Apreciază Încarc...
Mucenicul's Blog 