SĂRACA ȚARA BOGATĂ: 43 de tone de aur au „dispărut”deși aurul României stă la Banca Angliei de mulți ani

repatriere rezerve aur
Proiectul lui Liviu Dragnea de repatriere a rezervei de aur a României a fost respins definitiv Foto: Guliver/GettyImages

Repatrierea aurului românesc rămâne în continuare un vis. Camera Deputaților a respins proiectul de lege pe motiv că ne costă prea mult?! Repatrierea ar costa 1,4 milioane de euro și depozitarea 66000 euro/an. Și noi nu avem bani de „aruncat” așa pentru un nimic de 60 de tone de aur. Ce, ați uitat că am plătit 140 de milioane de euro, dintr-un foc, pe izoletele care nu știe nimeni unde sunt acum și care nu ne mai trebuiesc ? Ați uitat că există încă pensii speciale babane care trebuiesc plătite în fiecare lună? Adică voi credeți că Mugurel Isărescu e ținut degeaba de 32 de ani la Banca Națională a României, de către CFR și Comisia Trilaterală? Țările mari ale lumii și-au repatriat aurul și și-au mărit rezerva în perioada actuală. A noastră însă, deși o ținem în siguranță în Anglia s-a micșorat. Ne poate spune dl. Isărescu unde s-au evaporat 43 de tone de aur din cele 103,7 tone (3,37 miliarde euro) deținute la data de 30 iunie 2010? Sigur că poate dar nu o va face căci el nu dă socoteală nimănui din țara asta.

https://www.digi24.ro/

Proiectul privind repatrierea rezervelor de aur ale României a fost respins de Camera Deputaţilor, for decizional. Prin inițiativa fostului lider PSD Liviu Dragnea, Banca Naţională a României ar fi fost obligată să aducă în ţară aproape toată rezerva de aur, ţinută la Banca Angliei.

Votul a venit după ce președintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului să reexamineze legea.

Specialiștii în domeniul financiar bancar l-au criticat de la bun început, pentru că ar fi implicat costuri uriașe, fără a produce beneficii. Spre exemplu, costul depozitării este de circa 66.000 de euro pe an, în vreme ce repatrierea a aproximativ 60 de tone de aur ar fi costat 1,4 milioane de euro.

Citiți întregul articol https://www.digi24.ro/stiri/economie/aurul-romaniei-ramane-la-banca-angliei-proiectul-lui-liviu-dragnea-de-repatriere-a-rezervelor-respins-in-parlament-1510903

DACĂ VREȚI SĂ RÂDEȚI, SĂ PLÂNGEȚI SAU SĂ FUGIȚI DIN ȚARĂ ȘI VĂ LIPSEȘTE MOTIVAȚIA CITIȚI ACEST ARTICOL: Anca Dragu, încurcată de „statul de drept”: ”Statul de drept… este domnia legii”

  • Anca Dragu, președinte al Senatului, al doilea om în stat și lider PLUS, a fost invitata Sorinei Matei în emisiunea „OFF/ON THE RECORD”.
  • Anca Dragu: „A fost o sincopă săptămâna trecută. Între Cîțu și Voiculescu a fost o tensiune. Am simțit nevoia să scriem principii pe hârtie”.
  • Anca Dragu: „Am abrogat modificările la Codul Penal și Codul de Procedură Penală din Guvernarea Dragnea. Viața celor certați cu legea era ceva mai dulce”.
  • Anca Dragu: „Colegii din Senat s-au plâns de atitudinea doamnei Șoșoacă. Poate primi doar un avertisment. S-a depus o inițiativă legislativă împotriva acestui comportament”.
  • Anca Dragu: „Doamna Moldovan are un CV impecabil. Mi-a făcut o impresie foarte bună”.

Întrebată cum definește conceptul de „stat de drept”, Anca Dragu, președinte al Senatului, al doilea om în stat și lider al PLUS, a declarat că acesta se referă „la domnia legii”, uitând să menționeze și de drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Citiți întregul articol +Video https://alephnews.ro/justitie/anca-dragu-incurcata-de-statul-de-drept-statul-de-drept-este-domnia-legii/

S-A UMFLAT BULIONUL ÎN ĂSTA MICU’ a lui BULAI: Anunță că ‘jandarmii’ știrilor TV vor fi mai aspri: Vă rog, doar, să mai aveți răbdare 2 zile

Deputatul USR Iulian Bulai, președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, apreciază că noua garnitură de la Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) va avea zero toleranță pentru televiziunile și radiourile care promovează „manipularea, conspirațiile, negaționiștii”.

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) va deveni funcțional începând de marți, când noii membri ai Consiliului vor fi votați în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului.

Manipularea, conspirațiile, negaționiștii și lipsa deontologiei jurnalistice ar trebui să fie tratate diferit și sancționate, conform legii, începând de marți. Am mare încredere că acest lucru se va întâmpla și că cei 4 noi membri ai Consiliului vor readuce în CNA profesionalismul și corectitudinea de care avem nevoie în media românească. Vă rog, doar, să mai aveți răbdare 2 zile. Pentru că lucrurile se schimbă.

Decența, informarea corectă și respectarea legii trebuie să devină normele după care toate redacțiile din peisajul audiovizual românesc – unde CNA este unica autoritate de reglementare – să își conducă activitatea”, a scris Iulian Bulai pe Facebook.

https://www.stiripesurse.ro/iulian-bulai-cna_1757633.html

Cum de-i așa de sigur că o să fie votați ăia propuși de ei?

IMBECILITATEA GUVERNULUI NU ARE LIMITE:Campanie de vaccinare promovată de maneliști. Secretar de stat: Cred că ar putea să aibă impact pozitiv

Dacă cu preoții, profesorii și doctorii de la sate nu ține figura cu propaganda pro-vaccin atunci să încercăm cu o activitate din „domeniul cultural” cu mare priză la public, manelizarea. Cică e pop culture, Eu nu știu cine  e Tzancă Uraganu  și Dorian Popa (știu că ar trebui să-mi fie rușine pentru lipsusurile mele) dar fiind de modă veche știu niște „clasici” în viață din domeniul cultural al manelelor: Adi Minune, Costi Ioniță, Salam și mai noua în branșă Loredana Gro(a)za , cărora le propun să reia marele hit „As da zile de la mine/ Să mai fiu o zi cu tine” și să-l  adaptaze conform cerințelor momentului 

loredana groza colaborare inedita cu mai multi manelisti lanseaza zfericire si zbuna dimineata size24
Foto: dc360.ro

AȘ DA ZILE DE LA TINE

Strofa 1:
Din toate oile din lume
Eu doar pe tine te-am ales x 2
Dar mi-ai adus durere-n suflet
Căci tu n-ai fost pe înțeles
 
Refren:

Eu aş da zile de la tine
Să te vaccinezi cu mine x 2
Și te-aș duce și la mare
Dar numai cu vaccinare
 
Strofa 2:
Că eu şi noaptea mă găndesc
Bugetu-mi cum să-l rotunjesc x 2
Mai am  o singură salvare
Tu să te duci la vaccinare
 
Refren
 
Nu vă neliniștiți nu cer drepturi de autor.
 
Și ca să nu ziceți că am scornit-o eu uite ce spune un alt mare clasic în viață:

Andrei Baciu a recunoscut că sunt zone în care mesajul oficial ajunge greu și a spus că „astfel de evenimente, de acțiuni din domeniul cultural mai larg sunt binevenite și să știți că au și fost câteva acțiuni, nu foarte ample, dar au fost diverse clipuri, montaje care au avut un impact”.

„Până la urmă este un subiect de pop culture. Și vaccinarea este un subiect care a fost interpretat și adus în toate conversațiile. Cred că, pe lângă avantajele vaccinării, care sunt elemente tehnice și raționale, este esențială și percepția noastră, care este compusă din astfel de elemente și cred că ar fi o acțiune care ar avea un impact pozitiv asupra campaniei de vaccinare. Orice fel de astfel de demers este binevenit, cât mai mulți!”, a completat Andrei Baciu.

Citiți întregul articol https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/campanie-de-vaccinare-promovata-de-manelisti-secretar-de-stat-cred-ca-ar-putea-sa-aiba-impact-pozitiv-1507033

Nu știu dacă-mi amintesc bine dar parcă se spunea că maneliștii votează  doar cu PSD-ul și că de-aia tot câștigă ăia alegerile fiindcă suntem o țară de maneliști. S-a schimbat ceva între timp și eu nu știu?!

 

Epilarea definitivă a bugetului CASS, după ”rețeta” noului ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă. Cum a fost posibil să câștige doar 1.200 lei pe lună

https://www.dcnews.ro/epilarea-definitiva-a-bugetului-cass-dupa-reteta-noului-ministru-al-sanatatii-ioana-mihaila-cum-a-fost-posibil-sa-castige-doar-1-200-lei-pe-luna_816113.html

NUMAI OAMENI INIMOȘI ȘI PLINI DE COMPASIUNE SE PERINDĂ PE LA MINISTERUL SĂNĂTĂȚII: EXCLUSIV În perioada în care Andreea Moldovan era acționară, Spitalul Sf. Constantin din Brașov percepea taxă pentru măsurarea temperaturii

Dezvăluire Bugetul.ro. În perioada în Andreea Moldovan, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății, era acționară a firmei TEO HEALTH SA, prin care operează Spitalul Sf. Constantin din Brașov, societatea a fost amendată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Motivul este incredibil! La intrarea în spital, la efectuarea triajului epidemiologic, persoanelor li se percepea o taxă de 20 de lei.

Practic, pentru a li se măsura temperatura, așa cum se face la intrarea în supermarketuri, oamenii trebuiau să achite câte 20 de lei.

Conform informațiilor Bugetul.ro, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov a amendat spitalul privat cu suma de 30.000 de lei.

Citiți întregul articol https://www.bugetul.ro/exclusiv-in-perioada-in-care-andreea-moldovan-era-actionara-spitalul-sf-contantin-din-brasov-percepea-taxa-pentru-masurarea-temperaturii/

ȘI DEPUTAȚII A.U.R. „E OAMENI ȘI E SUPUȘI GREȘELII”: Un deputat AUR a declarat că a trăit din alocația copiilor și câștiguri la loto. Ciprian Ciubuc și-a amintit pe rând de alte venituri

Un parlamentar susține că singurul său venit constant încasat anul trecut a fost alocația de stat a celor doi copii ai săi. Deputatul AUR Ciprian Ciubuc mai menționează în declarația de avere o chirie agricolă de 980 de lei anual și un câștig la loto de 1.500 de lei. Întrebat de Digi24 cum s-a descurcat cu aceste venituri modeste, deputatul a recunoscut că a avut anul trecut venituri pe care nu le-a trecut în declarația de avere.

Deputatul Alianței pentru Unitatea Românilor Ciprian Ciubuc a avut anul trecut cele mai modeste venituri dintre toți parlamentarii. El menționează alocația de stat a celor doi copii ai săi, 4.440 de lei, o chirie agricolă de 980 de lei și un câștig la loto de 1.500 de lei.

Reporter Digi24:Din banii pe care i-ați trecut aici, în declarația de avere, reiese că dumneavoastră și familia ați trăit cu 5 lei pe zi.

Ciprian Ciubuc, deputat AUR: Nu știu ce calcule ați făcut dumneavoastră.

Reporter: Am adunat sumele, le-am împărțit pe lună și la numărul de 4 persoane.

Ciprian Ciubuc, deputat AUR: Este o declarație incompletă și o voi completa.

Întrebat dacă acestea sunt toate veniturile sale, deputatul a declarat pentru Digi24 că mai are două case la Chișinău, pe care le-ar fi închiriat.

Reporter: Aici reiese o chirie agricolă de 980 de lei.

Deputat Ciprian Ciubuc: Da, aia o aveam exact.

Reporter: De ce nu le-ați trecut și pe celelalte?

Deputat Ciprian Ciubuc: Pentru că nu am știut că trebuie să trec și chiriile pentru case.

Parlamentatul AUR și-a amintit brusc că mai are și o firmă, de unde a încasat dividende. El nu a menționat aceste lucruri nici în declarația de avere, nici în cea de interese.

Citiți întregul articol https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/un-deputat-aur-a-declarat-ca-a-trait-din-alocatia-copiilor-si-castiguri-la-loto-ciprian-ciubuc-si-a-amintit-pe-rand-de-alte-venituri-1504205

Secția DIICOT care a deschis dosarul împotriva consilierului lui Voiculescu este condusă de procurorul Fleckhammer, cel care a inculpat ”informații publice” și la reclamația șefului PSD al Radio România

Robert Fleckhammer este același procuror care în 2017 a inculpat-o penal pe ziarista Gabriela Scraba de la Radio România pentru că jurnalista a făcut publice costurile deplasărilor la ”business class” ale șefului RRA Ovidiu Miculescu. Două instanțe au picat acuzațiile procurorului Fleckhammer. Judecătorii au spus: ”Acestea sunt informații de interes public (…) în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României”.

În 18 aprilie 2021, DIICOT a confirmat, într-o știre difuzată inițial de Antena 3, faptul că a deschis un dosar penal după ce corpul de control al premierului Cîțu a reclamat ilegalitatea felului în care Ministerul Sănătății a făcut publică lista centrelor de vaccinare. ”Urmărirea penală este in rem”, a declarat oficial DIICOT, urmând ca persoanele cercetate să fie descoperite de-a lungul investigației.

2017: plângere a șefului numit de PSD la Radio.
2021: plângere a guvernului Cîțu

Surse din DIICOT au explicat pentru Libertatea că ”urmărirea în cazul centrelor publicate de oamenii lui Vlad Voiculescu a fost începută de secția condusă de Robert Fleckhammer, procurorul care a făcut același lucru în 2017, când a pus sub acuzare oameni pentru furnizarea de informații care erau de fapt publice”.

Citeşte întreaga ştire: Secția DIICOT care a deschis dosarul împotriva consilierului lui Voiculescu este condusă de procurorul Fleckhammer, cel care a inculpat ”informații publice” și la reclamația șefului PSD al Radio România

Purtătoare de bâlbe a lui Vlăduț, Andreea Moldovan, nu minte doar a uitat că s-a trecut la ora de vară: „Dânsul a fost acolo de la ora 17.00, a fost primul printre cei de acolo. Vă dați seama că nu ascundem nimic…”.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andreea Moldovan le-a declarat, marți dimineață, jurnaliștilor care o așteptau în fața Ministerului Sănătății că, în cadrul ministerului, „nu se ascunde nimic”, după tragedia de la Spitalul Victor Babeș, în urma căreia au murit trei pacienți.

Andreea Moldovan a declarat că ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, a ajuns printre primii la Spitalul Victor Babeș, la scurt timp după semnalarea problemelor de la sistemul de ventilație din unitatea mobilă de ATI.

„Dânsul (n.r. – ministrul sănătății, Vlad Voiculescu) a fost acolo de la ora 17.00, a fost primul printre cei de acolo. Vă dați seama că nu ascundem nimic, este o situație tragică, trebuie să vedem ce s-a întâmplat”, a declarat Andreea Moldovan.
Citeşte întreaga ştire: Andreea Moldovan, după tragedia de la „Victor Babeș”: „Nimeni nu stă și doarme liniștit”

Voiculescu a scris pe Facebook că a aflat la ora 18.30. Raed Arafat a spus că el a aflat despre situație în jurul orei 17.00 și a fost sunat de Voiculescu după ora 18.00.

Cine minte? Nimeni. Andreea a uitat să schimbe ora de iarnă cu cea de vară. Simplu.

 

HOPA MITICĂ/NU SE SPARGE/NU SE STRICĂ/CADE-N C../ȘI SE RIDICĂ: Dan Barna, după ședința coaliției: ‘Vlad Voiculescu continuă la Ministerul Sănătății’

https://www.stiripesurse.ro/dan-barna-dupa-sedinta-coalitiei-vlad-voiculescu-continua-la-ministerul-sanatatii_1736060.html

Copreşedintele USR Dan Barna a afirmat, luni, că actuala coaliţie merge mai departe, iar guvernarea continuă în aceastp structură pentru a îndeplini programul asumat. „Există o susţinere la nivelul actualului ministru Vlad Voiculescu, care se va reflecta şi în perioada următoare. Vlad continuă la Ministerul Sănătăţii, nu a fost niciun moment în discuţie în coaliţie ideea ca Vlad să fie demis sau să se retragă”, a declarat el.

„Mesajul e unul foarte simplu: coaliţia merge mai departe, coaliţia e asumată pe reformele pe care le-am propus în programul de guvernare. Continuăm în această structură pentru că este foarte important ca acest guvern să îşi îndeplinească programul de guvernare”, a declarat Dan Barna, luni, după şedinţa coaliţiei de guvernare.

El a menţionat că a fost discutat şi subiectul legat de sănătate, între altele.

„Există o susţinere la nivelul actualului ministru Vlad Voiculescu, care se va reflecta şi în perioada următoare. Vlad continuă la Ministerul Sănătăţii, nu a fost niciun moment în discuţie în coaliţie ideea ca Vlad să fie demis sau să se retragă”, a susţinut Dan Barna.

USR-iștii mint cu nerușinare pe toate fronturile doar-doar îl vor salva pe Vlăduț. Năsui, după ce a vorbit în românește cu ambasadoarea Greciei care vorbea grecește, spune că se deschide turismul în Grecia pe 16 aprilie. MINCIUNĂ SFRUNTATĂ. Stelios Petsas, ministrul de interne, a spus clar că turismul se deschide pe 14 mai (VIDEO)

Grecia îşi redeschide graniţele pentru turism din 16 aprilie, a anunţat luni ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), Claudiu Năsui.

„Am discutat chiar astăzi cu ambasadoarea Greciei în România şi din 16 aprilie graniţele Greciei se vor redeschide pentru turism, evident cu nişte condiţii, şi acelea sunt un formular pe care dânşii îl au şi acum, de localizare, şi este uşor completabil pe internet sau cu certificat de vaccinare sau cu test negativ PCR. O veste bună. Deci, practic, sunt două momente: momentul intrării în Grecia şi momentul revenirii în România. La momentul plecării în Grecia, turiştii români care ar dori să plece acolo ar avea nevoie de acest document care există şi acum pe net, un test PCR negativ sau certificat de vaccinare. Aşteptăm şi noi mai multe informaţii de la greci, pentru că sunt regulile lor. Eu am discutat cu ambasadoarea, mi-a zis test PCR, probabil cu un termen oricum rezonabil, deci nu cred că vor fi probleme acolo”, a afirmat Claudiu Năsui, la Antena 3.
Ministrul Turismului a explicat şi condiţiile pentru ca la revenirea din Grecia în ţară turiştii români să nu intre în carantină.

Citiți întregul articol https://www.stiripesurse.ro/ministrul-economiei-anunta-cand-isi-redeschide-grecia-granitele-pentru-turism-care-sunt-conditiile-pentru-a-nu-intra-in-carantina-la-reintoarcerea-in-tara_1735980.html

Stelios Petsas a confirmat că, odată cu deschiderea turismului, va veni și eliminarea lockdown-ului.

Lockdown-ul care a fost impusă în țară, a durat atât de mult încât multe zone  au uitat când a intrat în vigoare. Cu toate acestea, se pare că există o dată importantă la care am putem vedea sfârșitul lockdown-ului , așa cum a spus Stelios Petsas .

Ministrul de Interne a fost găzduit de dimineața (10.04.-n.m.) la emisiunea „ MEGA week – end “ și a fost întrebat despre ziua de 14 mai . Adică ziua în care Grecia își va deschide porțile pentru turiști …

Deciziile se vor lua în apropierea Paștelui. Cu toate acestea, activitățile turistice se vor deschide pe 14 mai. „Prin urmare, atât călătoriile interregionale, cât și alte restricții trebuie luate în considerare în această lumină, a spus el, recunoscând că nu este posibil ca turiștii să circule liber și cetățenii țării să aibă restricții.

Întrebat dacă vor fi permise călătoriile interlocale în perioada premergătoare Paștelui, el a spus că aceasta este intenția guvernului „ dar încă mai studiem. „Deciziile vor fi luate cu puțin timp înainte de Paște, pe baza imaginii situației epidemiologice .”

https://www.gazzetta.gr/plus/koinwnia/article/1582356/oliki-arsi-toy-lockdown-paei-gia-maio-mazi-me-anoigma-toy-toyrismoy-vid

Urmăriți și videoclipul. De la minutul 4.00 se vorbește despre asta.

Ma-i-a hi Ma-i-a hu Ma-i-a ho Ma-i-a ha-ha VLĂDUȚ: Alo, salut, sunt eu, un haiduc/Ți-am dat beep, și sunt voinic/ Dar sa știi, nu-ți cer nimic/TE SUN SĂ-MI SPUI, CE SIMȚI ACUM/ SUNT EU, UN NEBUN

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat duminică, faptul că discuţiile despre includerea Spitalului Foişor în circuitul COVID-19 este de un an, precizând că s-a întârziat nepermis de mult cu transferul pacienţilor şi că s-a încercat folosirea situaţiei pentru câştigarea de capital politic. El a menţionat că a vorbit cu pacienţii care au fost externaţi de la Spitalul Foişor, iar cei mai mulţi şi-au exprimat solidaritatea cu cei care au fost internaţi la acea unitate medicală.

„Am vorbit cu toţi pacienţii externaţi care sunt acasă şi m-am informat despre cei transferaţi. Am sunt cu colegi din MS pe cei externaţi pe mulţi i-am sunat personal oeri .şi azi. Cei mai mulţi şi-au experimat solidaeitatea cui cei care sunt acum internaţi acolo. (…) Am fost impresionat de empatia şi solidaritatea tuturor cu care am vorbit. Mi-am amintit de solidaritatea de la începutul pandemiei. (…) Românii nu s-au schimbat, ce s-a schimbat este scena politică şi faptul că anumite televiziuni nu mai primesc bani. O parte din pacienţii cu care am vorbit fuseseră operaţi, unii urmau să fie operaţi la Foişor”, a transmis ministrul Sănătăţii.

Citiți restul articolului la https://www.stiripesurse.ro/voiculescu-pozeaza-in-victima-in-scandalul-foisor-de-vina-e-spitalul-primaria-capitalei-adversarii-politici-si-televiziunile-care-nu-mai-primesc-bani_1735085.html

Comentariu mucenicul:Ma-i-a hi
Ma-i-a hu
Ma-i-a ho
Ma-i-a ha-ha

Alo, salut, sunt eu, un haiduc………..

Cei 3 Mușchetari de la Sănătate

A TUNAT ȘI I-A ADUNAT: Atenție ASTA dăunează grav sănătății!!!!!

VLĂDUȚ: Cu mască-fără mască…?!?!

NOAPTEA, CA HOȚII!!!

Vlad Voiculescu  și Raed Arafat continuă să mintă cu nerușinare. Nu au curaj să apară în fața lumii ziua așa că dau explicații noaptea. Primul dă comunicat noaptea la 1.00 celălalt scrie pe Facebook, tot seara. Citez:

După ce a tăcut ore bune, aproape de ora 01:00 a zilei de sâmbătă, în urma sfătuirii cu consilierii săi, Vlad Voiculescu a decis să vorbească despre subiect. El a explicat că situația din spitalele din București este critică și că nu mai există locuri în secțiile ATI pentru pacienții cu COVID-19.

”Precizări în legătură cu situația regretabilă creată în această seară la spitalul Foișor.

Situația pacienților Covid-19 care necesită îngrijire ATI este critică. De mai bine de o săptămână, în București sunt zero locuri ATI disponibile în anumite momente ale zilei.

Nevoia locurilor suplimentare în București nu este ceva ce poate fi pus vreun moment în discuție. În acest moment, 29 pacienți Covid-19 sunt intubati și ventilați în secțiile UPU din București.

Transformarea spitalului Foișor în spital Covid-19 a fost soluția identificată de Departamentul pentru Situații de Urgență și avizată de Ministerul Sănătății în cursul zilei de astăzi.

Această decizie a fost luată datorită faptului că Spitalul Foișor are 26 de paturi ATI, 6 medici ATI – și în momentul deciziei avea numai 3 pacienți internați în ATI. De asemenea, a fost identificată resursa umană de specialitate care să poată, împreună cu specialiștii Spitalului Foișor, oferi pacienților Covid-19 îngrijirea de care au nevoie.

Evacuarea și transferul pacienților Covid-19 negativ care au fost internați la Spitalul Clinic Foișor este în sarcina DSU, sub coordonarea Dr. Bogdan DINU din cadrul UPU-SMURD București.

Pentru demararea procesului de evacuare a fost necesar acceptul spitalului, spital ce aparține de ASSMB, aflat sub autoritatea Primăriei Municipiului București.

Spitalul Foișor a fost informat încă de dimineață despre iminența transformării spitalului. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au fost la spital încă de la orele 11:00.

La orele 19:00, managerul încă nu întocmise documentele necesare pentru eliberarea avizului temporar.

Întregul articol la https://www.stiripesurse.ro/vlad-voiculescu-rupe-tacerea-si-vorbeste-despre-scenele-dramatice-la-spitalul-foisor-la-orele-1900-managerul-inca-nu-intocmise-documentele-necesare_1733930.html

De ce nu spune Voiculescu că încă din 02.04.2021 spitalul informase ministerul că nu îndeplinește condițiile pentru a deveni spital Covid și că ordinul de evacuare a venit la ora 16.10 ? Vezi aici https://mucenicul.wordpress.com/2021/04/10/conducerea-spitalului-foisor-a-refuzat-externarea-bolnavilor-document-arafat-si-voiculescu-au-ordonat-evacuarea/

Intr-o săptămână de zile nici unul din cei doi mahări n-a catadicsit să informeze spitalul că nu se acceptă acest refuz și că se menține hotărârea luată. De ce? Pentru că oamenii erau în stradă și cereau demiterea lui Arafat pentru măsurile de restricție luate. Ar fi însemnat să pună gaz pe foc. În schimb le-au aruncat un os protestarilor cu măsura relaxării de Paște. și lucrurile au revenit la normal. Apoi cu 2 zile  înaintea acestei măsuri aberante au venit cu modificarea ritualului de înmormântare, Vlăduț dând de la el, pentru că este large cum spun francezii, permisiunea rudelor de a-i vizita pe cei aflați în stare foarte gravă. 

Pe de altă parte Arafat se justifică spunând că „Nu erau locuri în Bucureşti, oriunde a sunat Centrul de Comandă a fost răspunsul clar, nu sunt locuri, nici la Terapie Intensivă, nici în alte secţii, nici în zonele limitrofe Bucureştiului” și că „La acest moment avem cel puţin două spitale de urgenţă din Bucureşti transformate total pentru COVID: Sfântu Ioan şi Spitalul Judeţean Ilfov. Astfel, transformarea încă unui spital de urgenţă în spital COVID putea să impacteze foarte serios cazurile de urgenţă non-COVID care vin la aceste spitale, cum e Floreasca, Universitar, Elias ş.a.m.d. Mai mult, aceste spitale deja au secţii în interiorul lor care preiau pacienţi COVID. Aşa că ne-am îndreptat către un spital care nu primeşte urgenţe decât mai puţin şi care are operaţii programate şi care poate fi transformat şi care să aibă o secţie de terapie intensivă cu un număr mai mare de paturi”. https://www.stiripesurse.ro/explicatiile-lui-arafat-dupa-evacuarea-spitalului-foisor-nu-sunt-locuri-nici-la-terapie-intensiva-nici-in-alte-sectii-nici-in-zonele-limitrofe-bucurestiului_1733895.html

Nesimțirea acestor doi indivizi și lipsa de reacție a premierului Cîțu la toate aberațiile declarate și semnate de aceștia nu poate dovedi decât că toate acestea au acordul tacit al acestuia. La fel de bine, Cîțu ar putea fi considerat chiar autor moral.

Nu pot să înțeleg cum o țară întreagă poate sta liniștită și supusă privind cu senilitate sau indiferență cum este condusă haotic de o mână de indivizi care nu mai dau nici măcar 2 bani pe ea.

În curând toți bolnavii care nu au covid vor fi trimiși direct la morgă ca să nu încurce statisticile aberante ale mincinoșilor. 

Această stare avansată de prostrație ne va costa foarte scump. Pe lângă pierderea de vieți, pierderea libertății fizice dar mai ales psihice a celor ce vor rămâne va fi ireversibilă. Nu așteptați să vină opoziția sau mai știu eu cine să vă salveze. Salvarea vine din interiorul fiecăruia. Ori vă treziți la realitate ori veți muri într-un fel sau altul.

Pentru mine, moartea interioară este mai înfricoșătoare decât cea fizică. Săriți din barcă cât mai aveți încă o șansă!

LIPSIȚI DE ORICE BUN-SIMȚ: Dan Barna SFIDEAZĂ România, după ce a văzut imaginile de la Spitalul Foișor: ‘Supărarea justificată a celor mutați în această seară devine un cost acceptabil’

https://www.stiripesurse.ro/

Dan Barna are o reacție sfidătoare față de ceea ce s-a întâmplat în București, la Spitalul Foișor, unde 105 pacienți au fost evacuați din spital. Barna folosește ca scuză pentru haosul creat de ”războiul” și ”inamicul” COVID-19 și spune că totul are o justificare pentru că se salvează vieți.

”Suntem într- un război. Inamicul se numește Covid – 19 si nu are niciun cod de onoare, principiu sau regulă.

Intr- un astfel de război în care fiecare minut poate să însemne o viață salvată, trebuie să faci ceea ce e de făcut, cu resursele, procedura si mijloacele de care dispui, chiar dacă nu sunt cele ideale.

Da, evacuarea spitalului Foișor in aceste ore de seară și noapte, nu are nimic plăcut sau lăudabil. Da, această evacuare a adus un disconfort semnificativ pentru pacienții spitalului care sunt mutati sau externati intempestiv. A adus și multă emotie pentru familiile lor. Imi pare rău de suferința și momentele dificile prin care trec si le sunt recunoscător că prin sacrificiul pe care îl fac in aceste ore contribuie la acest efort de război comun la care fiecare ar trebui să avem înțelepciunea să o facem prin mesaje și comportament echilibrat.

Intr- un astfel de război nimic nu este plăcut sau comod și nici nu are cum să fie. Da, nu am avut până acuma de unde să învățăm buna practică a evacuării de spitale dar efortul și sacrificiul acestei seri, din care avem atâtea de învățat, înseamnă niște șanse în plus la viață pentru acei semeni ai noștri care au nevoie disperată în fiecare minut de mai mult oxigen in plămâni.

Pentru fiecare inimă care va continua să bată si plamân care va continua să respire din noaptea asta cu oxigenul de la Foișor, supărarea justificată a celor mutați in această seară devine un cost acceptabil.

Impreună Învingem”, a scris Dan Barna.

https://www.stiripesurse.ro/dan-barna-sfideaza-romania-dupa-ce-a-vazut-imaginile-de-la-spitalul-foisor-supararea-justificata-a-celor-mutati-in-aceasta-seara-devine-un-cost-acceptabil_1733940.html

VLĂDUȚ S-A RĂZGÂNDIT: Vrea să modifice DIN NOU ordinul privind înmormântările celor decedați de COVID

Ordinul care schimba regulile inmormantarilor morților de COVID se modifică din nou. Surse susțin că autoritățile au omis să specifice ca și apărținătorii îi vor putea vizita pe cei în stare grava aflați internați în secțiile ATI.

Surse din cadrul Ministerului Sănătăţii au transmis că ministrul Vlad Voiculescu s-ar fi răzgândit şi îşi doreşte să modifice din nou ordinul privind ceremoniile funerare, în senul în care să adauge o prevedere care să permită aparţinătorilor să meară pe secţiile de ATI pentru a-şi vizita rudele internate acolo. 

Citiți întregul articol la https://www.antena3.ro/actualitate/surse-vlad-voiculescu-ordin-inmormantari-morti-covid-598209.html

VLĂDUȚ ARE LIBER LA DAT CU OIȘTEA-N GARD ÎN CONTINUARE: Preşedintele Senatului: Vlad Voiculescu are susţinerea USR-PLUS. Este un ministru eficient

Preşedintele Senatului, Anca Dragu (USR-PLUS), a afirmat că Vlad Voiculescu se bucură în continuare de susținerea partidului, după gafa de ieri, 8 aprilie, când a insistat că ordinul de ministru în vigoare nu dă indicaţii privind înmormântarea decedaților de COVID-19.

„Are susţinerea noastră, desigur. Cred că trebuie să evaluăm activitatea unui ministru şi ministrul Voiculescu este un ministru eficient. Eu nu văd aceste contradicţii în mod direct între ei, ci văd tot felul de comentarii, pe surse”, a declarat președintele Senatului, Anca Dragu, potrivit news.ro.
Citeşte întreaga ştire: Preşedintele Senatului: Vlad Voiculescu are susţinerea USR-PLUS. E de apreciat că și-a cerut scuze

Ce stă în spatele „normalității” anunțate de F. Cîțu care va veni la 1 iunie?

Citim în Cotidianul

Întreaga opinie publică, dar și „specialiștii”, s-au întrebat pe bună dreptate: DE CE ZIUA DE 1 IUNIE? Mai ales acum, cînd zilnic se anunță noi măsuri de restricție, dar și noi proteste față de acestea. Adevărul este unul foarte simplu și el poate fi găsit în știrile sportive din ultima săptămînă, pe care analiștii le ignoră în mod ciudat!

Să punem lucrurile la punct și să devoalăm ce se află în spatele acestei declarații șocante, lipsite de orice noimă, care are toate datele unei manipulări grosolane a opiniei publice.

După cum se știe, în perioada 11 iunie – 11 iulie 2021 se va desfășura Campionatul European în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).

În urmă cu vreo zece zile, UEFA A CERUT GARANȚII că meciurile disputate la București vor permite accesul spectatorilor pe stadioane! După ce Guvernul a dat aceste garanții, în ziua de 29 martie a venit la București o delegație de la UEFA, compusă din Andreas Schar şi Taras Mukovoz, care s-a întîlnit cu ministrul Tineretului și Sportului din România, Eduard Novak, stabilindu-se ca la cele trei meciuri disputate pe Arena Națională să intre în stadion cîte 12.500 de spectatori!

Fără îndoială, nu este o decizie a ministrului român Eduard Novak, ci una decisă pe șest în guvern, cu acordul premierului Florin Cîțu.

Cu alte cuvinte, așa-zisa „normalitate” anunțată de Florin Cîțu, care ar începe pe 1 iunie, nu are nici o legătură cu sfîrșitul pandemiei Coronavirus sau cu faptul că „vaccinarea evoluează foarte bine”, ci cu obligațiile pe care Guvernul și le-a asumat față de cererea venită de la UEFA!

Obișnuit să mintă și să ascundă adevărul față de populație, Florin Cîțu se dovedește consecvent. În loc să anunțe simplu că, potrivit înțelegerii cu UEFA, în perioada Campionatului European, 11 iunie – 11 iulie 2021, va fi permis accesul spectatorilor la cele trei meciuri disputate în România, Cîțu a preferat această manipulare, anunțînd „revenirea la normalitate” ca urmare a succeselor guvernului în gestionarea pandemiei!

Citiți întregul articol la https://www.cotidianul.ro/ce-sta-in-spatele-normalitatii-anuntate-de-f-citu-care-va-veni-la-1-iunie/

Mesajul lui Tudor Benga,USR: Tot bâlciul ăsta cu măsurile ultimelor zile pleacă de fapt de la un vot dat în Parlament în primăvara trecută

Deputatul USR, Tudor Benga, semnalează faptul că toate controversele legate de măsurile din pandemie își au originea într-o lege adoptată cu largă majoritate în Parlament.

https://web.facebook.com/TudorBengaUSR/posts/3582169275243706

Mă abțin de niște luni bune deja să o zic dar trebuie să o zic. M-am abținut s-o spun și fiindcă este și gălușca noastră, a USR-ului, și iar mi se vor leza diverși colegi deși le-am zis de atunci că nu facem bine ce facem. Însă trebuie să o zic din două motive: unu, fiindcă ipocrizia PSD-ului depășește orice limite zilele astea. Și doi, ca măcar să învățăm ceva din brambureala ultimelor săptămâni. Și să pricepem odată, cu toții, aleși și alegători, că prima și cea mai importantă responsabilitate a celor votați în funcție publică este să răspundă în fața oamenilor pentru deciziile luate în numele lor.

Tot bâlciul ăsta cu măsurile ultimelor zile, cu inchisul magazinelor la 18.00 și inchisu-n case la 20.00, cu sus carantina jos carantina, incidență de 4 și de 7.5, cu CNSU-ul vieții care ia decizii de pe o zi pe alta cu impact direct asupra libertății de mișcare a milioane de oameni și GCS-ul ascuns de ochii lumii, pleacă de fapt de la un vot dat în Parlament în primăvara trecută. Un vot dat pe 13 mai 2020 mai exact, pe plx-ul 251/2020 devenit apoi legea 55/2020. Este legea care reglementeaza starea de alertă și a fost votată covârșitor, deși nu unanim, de toate partidele care erau parlamentare și anul trecut și sunt parlamentare și anul ăsta. Iar votul ăla de fapt a fost o ditamai lașitatea întregii clase politice care a preferat să delege unor funcționari nealeși de nimeni responsabilitatea unor decizii cu impact direct asupra vieții de zi cu zi a douăzeci de milioane de oameni. Ca sa nu trebuiască politicienii să asume direct decizii complicate si nepopulare în plin an electoral.
PSD-ul anunță ieri cu surle și trâmbițe că atacă în contencios măsura de închidere a magazinelor la ora 18. Foarte frumos, minunat, cavalerii pe cai albi ai PSD venind să salveze țărișoara. Păi stimați ipocriți de la PSD cine a votat anul trecut să dați Guvernului și CNSU puterea de a face fix asta, să schimbe programul magazinelor de pe o zi pe alta printre altele, nu voi? Vă zic eu, voi toți, 113 deputați PSD mai exact, cu două excepții din întreg grupul parlamentar.
Când am venit public după votul din 13 mai să explic oamenilor care m-au ales de ce nu am votat în numele lor legea asta, mi-am luat o grămadă de hatereala, și din interiorul partidului și din afara lui. Însă am spus clar încă de pe atunci că legea e o carpeala, că pune drepturi și libertăți fundamentale, care constitutional nu au voie să fie restrânse decât prin lege, în mâna Guvernului și a altor instituții. Și implicit a unor oameni care nu vin să dea socoteală direct cetățenilor. Și să fiu clar: vina pentru brambureala de zilele astea nu aparține funcționarilor sau oamenilor numiți pe la vârful instituțiilor de urgență. Responsbilitatea lor e să facă analiza tehnică, să strângă opiniile experților, să evalueze ce a mers la alții și ce nu. Însă politicienii aleși sunt cei care trebuie să își asume deciziile, inclusiv cele nepopulare, și să vină în fața oamenilor să le explice, să-și ia castane, și apoi să ajusteze.
Motivul pentru care ne găsim azi în situația in care ne găsim pleacă fix de aici: oamenii nu mai au încredere în măsurile luate de stat fiindcă politicienii au preferat să externalizeze deciziile nepopulare și acum fac pe niznaiu. De fiecare când auziți pe câte unul care contestă măsurile întrebați-l mai întâi de toate cum a votat în mai anul trecut. E târziu din păcate acum să reparăm procesul decizional pe gestionarea pandemiei. Însă este vital să învățăm ceva din asta despre mersul statului, lanțul de decizie și asumare. Fiindcă la final, fără încrederea cetățenilor în stat, nu poți gestiona nimic, darmite o criză de astfel de proporții. Iar fără o clasă politică care să își asume responsabilitatea deciziior și care să vină să dea socoteală oamenilor simpli de pe stradă zi de zi nu poți construi încredere intre stat și cetățeni.