Legea ANI macelarita in comisiile Senatului cu sprijinul lui Gyorgy Frunda

Dupa ce Comisia juridica din Senat a respins cele mai importante puncte din legea ANI formulate prin cererea de reexaminare trimisa de presedintele Traian Basescu, secretarul general ANI, Horia Georgescu, a declarat intr-un interviu pentru HotNews.ro ca agentia nu va functiona eficient. Reprezentantul ANI sustine ca macelarirea legii ANI va fi criticata in raportul de tara al Comisiei Europene si ca singura solutie pentru ca agentia sa functioneze coerent este initierea si aprobarea unei noi legi de functionare a institutiei.

“Astazi am vazut acelasi scenariu de data trecuta din Comisia juridica unde toate elementele care faceau din ANI un instrument eficient au fost practic scoase din lege. Iar cererea de rexaminare formulata de presedinte a fost respinsa in totalitate.” a declarat Horia Georgescu.

“Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a fost cel care a modificat legea si in luna mai eliminand exact aceleasi puncte. Senatorul UDMR a cerut eliminarea acestor puncte cu toate ca luni, 28 iunie, a avut o intrevedere cu ambasadorii SUA, Mark Gitenstein, si Germaniei, Andreas von Mettenheim care i-au solicitat sa nu slabeasca legea ANI. Principalul punct este, potrivit reprezentantilor ANI, reducerea termenului in care Agentia poate efectua verificari de la trei ani la un singur an. Reducerea acestui termen a determinat reprezentantii ANI sa se retraga in semn de protest de la lucrarile comisiei” a explicat secretarul general ANI.

In replica, senatorul UDMR Gyorgy Frunda, cel care a pledat si a sustinut eliminarea mai multor puncte din legea ANI (secretizarea declaratiilor de avere, un termen de maxim un an pentru investigatii, eliminarea comisiilor de pe langa Curtile de Apel etc.) contestate de opinia publica si de presedintele Traian Basescu, spune ca, in opinia sa, ANI este acum mai constitutionala si mai legala. „Cu toată răspunderea susţin că ANI nu a fost slăbită, nu are puteri mai puţine decât a avut. Am adus-o în albia constituţională.”

Patriciu: Acordul cu FMI e cea mai mare catastrofa din ultimii 20 de ani. TVA si cota unica ar trebui reduse la 10%

Omul de afaceri liberal, Dinu Patriciu critica majorarea TVA la 24% si spune ca, dimpotriva, pentru relansarea economiei ar fi necesar ca TVA si cota unica sa fie reduse la 10%, iar statul să vândă ce mai are de privatizat. Mai mult, Patriciu considera ca acordul cu FMI e cea mai mare catastrofă din ultimii 20 de ani.

„Cea mai mare catastrofă în istoria economică a României din ultimii 20 de ani: acordul cu FMI. Am acceptat condiţionari care nu au nimic cu ieşirea din criză. De exemplu: deficitul bugetar de 6.8%”, a declarat Dinu Patriciu, la Realitatea TV

„Cred că nu este târziu pentru scăderea TVA şi a cotei unice. Dacă ajungem la măsuri raţionale, nu e târziu. Dacă facem prostii în continuare, e prea tărziu. Reducerea taxei unice la 10% e absolut necesară pentru a ne face competitivi, reducerea TVA e necesară pentru capitalizarea firmelor, în principal a celor mici. Scăderea impozitelor nu e o absurditate pentru că ea conduce la creşterea veniturilor la buget, atunci când ea e însoţită de măsuri pentru stăvilirea marii evaziunii fiscale. În petrol, alcool, evaziunea fiscală a crescut considerabil în ultimul an. Evident că între timp trebuie găsite surse urgenţă, în privatizarea rapidă a tot ceea ce se mai află în proprietatea statului şi mai produce pagubă. În zilele noastre împrumuturile de la FMI constituie un handicap pe pieţele externe, sunt considerarate toxice.”  a explicat omul de afaceri.

In replica, Patriciu a fost contrazis de fostul ministru de Finanţe, Daniel Dăianu: „Apreciez anvergura antreprenorială a domnului Patriciu. Însă în opinia mea, domnia sa comite o eroare mare, crezând că România s-ar fi putut descurca fără finanţare externă. România nu este Germania să aibă o monedă convertibilă. Nu suntem SUA. Aţi imagina că în România poţi să ai politici stimulative e o fantezie.” a explicat Daianu.

Comentariu:Patriciu uita cata paguba a produs numai el singur acestei tari. Dar tupeul politic n-are margini.

Ponta: Majorarea TVA duce la un scenariu apocaliptic, firmele se vor inchide, iar coruptia va creste de 50 de ori

Liderul PSD, Victor Ponta, consideră că majorarea TVA la 24% „va îngropa total” economia privată şi apreciază că, în perioada următoare, corupţia va creşte în România de 50 de ori, iar numeroase firme se vor închide.

„Economia privată va fi mai mult decât îngenuncheată, va fi distrusă cu totul, corupţia şi evaziunea vor creşte exponenţial. Ţineţi cont că de luna aceasta funcţionarii publici – cei care trebuie să controleze – au cu 25 la sută mai puţin la salariu. Asta înseamnă că va fi probabil de 50 de ori mai multă corupţie ca până acum, iar firmele private, cele care au mai supravieţuit, probabil că îşi vor închide porţile, va creşte şomajul. E un scenariu apocaliptic şi realmente nu-mi vine să cred că Traian Băsescu e fericit că se scufundă odată cu România”, a declarat, sâmbătă Victor Ponta.

Acesta spune ca PSD este dispus sa sprijine orice solutie pentru iesirea din criza, desi nu va intra la guvernare decat cu un program social-democrat.

„Noi nu intram la guvernare decat cu guvern social-democrat si cu program social-democrat, dar asta nu inseamna ca nu putem sprijini orice solutie care sa opreasca aceasta catastrofa”, a spus Ponta.

Vedetism pe banii contribuabilului: Teo, dupa ce a votat pentru demiterea lui Boc: Caderea Guvernului ar arunca Romania intr-un haos ingrozitor !

Acuzata de oportunism si ipocrizie, dar amenintata si cu excluderea din partid pentru gesturile sale, care au precedat votul de sustinere a motiunii de cenzura, prin care Guvernul Boc avea toate sansele sa fie daramat, deputatul PDL, Teo Trandafir sustine ca in acea zi a avut emotii si nu-si explica comportamentul sau. Mai mult, dovedind ca a invatat repede ce inseamna sa te porti ca un politician, Teo sustine ca o eventuala cadere a Guvernului “ar fi o prostie pentru că ar arunca România într-o criză şi într-un haos îngrozitor”. Declaratia fostei prezentatoare TV ar trebui insa privita cu rezerve deoarece imediat a facut si precizarea ca are febra 40 grade, iar peste 3 zile ar putea sa puna declaratiile pe seama acestei stari.

„Ziua votului a fost extraordinar de grea pentru că mi-a fost foarte rău. Până în ziua de azi nu ştiu ce mi s-a întâmplat…Eram speriată de faptul că puteam să leşin. Am reuşit să iau bilele, să le bag, am reuşit să urc treptele şi am facut gestul ăla blestemat. Am făcut pentru mine, nici pomeneală împotriva partidului meu”, a declarat Trandafir, într-o intervenţie telefonică pentru Realitatea TV.

 „Mă simţeam foarte rău atunci când am făcut acel gest din parlament în ziua votului. Am încercat să urc treptele, să pun bilele şi apoi să cobor. Când am văzut că pot să fac chestiile astea, am spus: «Oh, my God!» şi, când am coborât, am zis: «Yes, am reuşit, am reuşit, am putut!» Toată lumea m-a blamat”, a spus Teo Trandafir, pentru Ring, adăugând că are febră 40 de grade.

Ulterior, ea a intrat în direct şi a mărturisit că ar fi aflat de la alţii ce gesturi ar fi făcut în sala de plen şi că a rămas şocată. „Declaraţia mea este destul de clară, nu ştiu ce aş mai putea adăuga în afară de faptul că gestul nu a fost îndreptat împotriva partidului meu. Culmea e că m-am întors în sala de vot şi când am aflat ce gest am făcut, am rămas şocată pentru că mie nu-mi venea să cred”, a spus ea.

Întrebată dacă îşi doreşte să cadă Guvernul, ea a replicat: „Nu. Doresc doar să nu se taie pensiile. După părerea mea, căderea Guvernului ar fi o prostie pentru că ar arunca România într-o criză şi într-un haos îngrozitor”.

Nastase catre Antonescu: E „cool” sa pari „Alba ca Zapada”, dar nu noi l-am adus la putere pe Basescu

Adrian Nastase ii bate obrazul liderului PNL Crin Antonescu si spune ca acesta nu a fost fair play in ziua moţiunii de cenzură când i-a atacat pe social democrati, facand apel la unitate, desi in urma cu ceva timp incerase “sa fure startul cu o motiune simpla impotriva guvernului”  si se autopropunea premier. Liderul PSD spune ca e “cool” sa pari “Alba ca Zapada” dar ii reaminteste lui Antonescu ca “liberalii sunt cei care l-au adus la putere” pe Basescu  si tot ei sunt cei care “i-au oferit atat de multi parlamentari prin diversele migratii din ultimii 5 ani, si cei care i-au facilitat toate deciziile timp de mai bine de 2 ani din ultimii 5.”

“Intr-un moment in care miza era blocarea unor masuri sociale foarte dure, Antonescu a decis sa nu il atace doar pe Boc, ci – indirect – si pe initiatorii motiunii. A facut un apel la “unitate”, atacandu-i pe cei pe care ii indeamna la unitate. Cu cateva saptamani in urma, cand au incercat sa fure startul cu o motiune simpla impotriva guvernului in care vorbeau in principal de programul lor de masuri alternative,  acest apel la unitate nu exista. A aparut acum, desi PSD nu a facut nimic pentru a afecta aceasta unitate. Nu am comentat nici intentia PNL de a intra singur la guvernare daca ar fi cazut motiunea, cu Crin Antonescu prim-ministru – in numele unitatii.” scrie pe blogul sau  preşedintele Consiliului Naţional al PSD

“Oricum, atunci cand soliciti  unitate  in zona opozitiei este usor necredibil sa te oferi, in acelasi timp, pentru a prelua puterea alaturi de Traian Basescu. … Stiu ca exista o presiune foarte mare pe Crin Antonescu din partea diverselor grupuri de interese, dar mesajul credibil este cel consecvent. … Nu e credibil sa te delimitezi la nesfarsit de cele mai bune guvernari ale celor doua partide, cata vreme ai alaturi, pe lista cu care ai recastigat alegerile in propriul partid, fosti ministri de-ai lui Tariceanu. “ ii transmite Nastase liderului liberal.

„Ştiu că e „cool” să pari „Albă ca Zăpada”, dar …liberalii sunt cei care l-au adus la putere, (nr. pe Traian Basescu) cei care au guvernat cu el în perioada CDR, cei care i-au oferit atât de mulţi parlamentari prin diversele migraţii din ultimii 5 ani, şi cei care i-au facilitat toate deciziile timp de mai bine de 2 ani din ultimii 5″ conchide Năstase.

Iliescu e constient ca PSD nu-si poate asuma guvernarea, dar vrea sa-l tina pe Boc sub presiune

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat marţi că, în acest moment, opoziţia nu-şi poate asuma guvernarea, neavând sprijin parlamentar, însă datoria ei este să ţină Guvernul „sub presiune”.

„Regula democraţiei asta e, un Guvern trebuie să aibă sprijin într-o majoritate parlamentară, în jurul unor obiective, unor programe. În orice caz, opoziţia nu-şi poate asuma acest lucru, pentru că nu are suportul parlamentar, dar opoziţia este datoare să ţină Guvernul sub presiune şi în priză”, a spus Iliescu, citat de Realitatea.net.

Iliescu a explicat că în acest moment nicio variantă nu poate funcţiona fără sprijin parlamentar şi din partea populaţiei, considerând şi ideea unui Guvern de tehnocraţi nesustanabilă. „Chiar cei care sunt în actuala majoritate să-şi asume răspunderea ca lumea şi să compună un Guvern care să apeleze la specialiştii cei mai buni în materie de economie”, a spus fostul şef de stat.

Articole corelate:

Cool Ponta wants to topple Boc, but will accept neither him, nor another Social-Democrat as premier

Cool Iliescu: Boc government’s removal wouldn’t solve the problem, but they must be held accountable

Cool Antonescu wants PDL out of government and Basescu to name him premier!

Basescu: Romania nu sustine proiectul de securitate europeana propus de Medvedev

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, după o întâlnire cu omologul său georgian, Mihail Saakaşvili, că România nu susţine proiectul de tratat de securitate europeană propus de preşedintele rus Dmitri Medvedev, precizand că „există deja structuri care să soluţioneze problemele de securitate”, precum OSCE si NATO.

„L-am informat pe domnul preşedinte Saakashvili că România nu susţine proiectul de tratat de securitate europeană propus de preşedintele Medvedev. Noi considerăm că există mecanismele care să soluţioneze aceste probleme, în primul rând OSCE şi NATO. Punctul de vedere românesc este că nu se poate aşeza deasupra acestor structuri internaţionale şi o propunere venită de la Moscova. Avem structuri în care să discutăm securitatea europeană”, a spus Traian Băsescu, conform Agerpres.

Reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă NATO, Dmitri Rogozin, a înmânat, pe 30 noiembrie, secretarului general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, proiectul Moscovei pentru un nou pact de securitate europeană. Proiectul noului Tratat de Securitate Colectivă are ca obiectiv crearea de noi mecanisme de securitate, la asigurarea cărora ar trebui să contribuie ‘toate statele din spaţiul euroatlantic şi euroasiatic’.

Rusia este îngrijorată de extinderea NATO şi liderul de la Kremlin, Dmitri Medvedev, este de părere că instituţii de pe vremea Războiului Rece, precum Alianţa, nu sunt suficiente pentru a dezamorsa tensiunile într-o lume mulipolară.

Funeriu ii ameninta pe profesori: Bagati-va mintile in cap! Guvernul conduce tara asta nu sindicatele!

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu nu este dispus la negocieri cu sindicatele din invatamant. Aflat la o videoconferinta cu inspectorii scolari din tara, Funeriu le-a cerut acestora pe un ton autoritar sa renunte la proteste si sa-si revizuiasca atitudinea fata de participarea la bacalaureat, pentru ca nu vor avea nimic de castigat din lupta cu Guvernul. Discursul Ministrului, intr-un limbaj informal si presarat cu amenintari, i-a surprins neplacut pe reprezentantii cadrelor didactice, care au participat la conferinta.

„Vreau să vă spun că, dacă reuşim să organizăm proba asta, trebuie să fie un test extraordinar de solidaritate şi asta înseamnă că profesorii din România nu înseamnă sindicaliştii ăia de la televizor, nişte… să nu mai zicem, da? Vă rog, atenţie maximă, discutăm cât se poate de hotărât cu liderii locali de sindicat. Guvernul conduce ţara asta, nu sindicatele! (…) Nu vreau să am directori lideri de sindicat, nu vreau să am directori care să fie primii lideri de sindicat şi care să bată palma peste sau pe sub masă. Spuneţi-i liderului de sindicat (Constantin Rada – n. r.) că dacă vrea să se remarce la nivel naţional să-şi bage minţile în cap şi să se remarce ajutând să organizeze bacalaureatul pentru copii, că aşa se face remarcat, nu cu gura mare.”, a spus Funeriu in conferinta difuzata de Realitatea TV.

Surse sindicale au declarat pentru NewsIn, că inspectorii şcolari au fost ameninţaţi de Ministru ca ar putea fi concediati pe 31 mai, daca in ziua in care cadrele didactie au anuntat ca vor incepe greva, nu va fi susţinută proba programată în cadrul examenului de bacalaureat. Ministrul neaga  la randul  sau aceste amenintari.

Voicu sprijinit de Vanghelie si lumea interlopa sa ajunga senator iar apoi ministru de Interne „ca sa le aduca liniste”

Cazul Voicu revine in atentia opiniei publice cu noi informatii extrem de grave, dupa ce Mediafax a intrat in posesia rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, fostului senator social democrat. Astfel dintr-o discuţie interceptată de procurori rezulta ca vicepresedintele PSD Marian Vanghelie era „direct interesat” ca Voicu  să ajungă ministru de interne, prezenţa lui acolo conferindu-i edilului Sectorului 5 „linişte”. De asemenea Voicu ar fi beneficiat de sprijinul neconditionat al “ lumii interlope”, pentru a ajunge in cea mai inalta functie de la Interne, tocmai pentru ca din aceasta pozitie, Voicu sa-i ajute atunci cand era cazul.

„Vanghelie nu că are un interes, este direct interesat în toată povestea asta, să ajung acolo (ministru de Interne, n.r.)! Prezenţa mea la Interne lui îi conferă linişte”, îi spune Voicu lui Alexandru Mazăre, şi el senator PSD, într-o discuţie în care cei doi vorbesc despre sprijinirea lui Voicu în tentativa sa de a fi nominalizat pentru portofoliul Internelor.

Discuţia este redată în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA în finalul anchetei în cazul Voicu, document obţinut de MEDIAFAX.

În aceeaşi discuţie, la care însă, la acel moment, participa şi judecătorul Cristian Jipa de la instanţa supremă, Voicu îi explică acestuia cum a fost susţinut de Vanghelie pentru a ajunge senator şi cum, ulterior, cei din colegiul în care a fost ales, „lumea interlopă”, l-au susţinut „indiferent că ajunge sau n-ajunge ministru” de Interne.

„Pentru că o mare parte din… au treabă cu ei (cu lumea interlopă, n.r.), unde voturi mi-am luat aproape în unanimitate. În zona aia, cea mai rău… cea mai săracă din… Zăbrăuţi, Ferentari, Amurgului… ă… Iacob Andrei… ă … zonele astea, care sunt… ă… Toporaşi… Iacob Andrei, calci pe seminţe, e ceva… Nu poţi să intri acolo, nici nu mai… nu intră nimeni acolo, am fost singurul parlamentar… Au fost băieţii mei de la Poliţie, şefii de secţii şi Vanghelie, care a dat mesaj. I-a chemat şefii de secţie pe toţi… «Bă, vedeţi, omul ăsta este om care toată ziua, ăsta ne-a ajutat pe noi toţi!»… Eu am răspuns de Parchetu’ din … toţi erau ba arestaţi, ba băgaţi în banditism, erau tineri şi-am crescut odată cu ei!”, spune senatorul Cătălin Voicu.

Voicu spune apoi că, într-un final, i-a părut bine că nu a fost el cel desemnat să preia Internele, ci a pierdut lupta din partid în faţa lui Gabriel Oprea, pe atunci membru PSD.

„Tot ce mi-a părut bine e că n-am ajuns ministru, că nu puteam să-mi ţin cuvântul cu ce le promisesem (interlopilor, n.r.). Pentru că mă omora… suna jandarmii. Şi era clară! Că atunci, dacă nu-ţi ţii cuvântul, efectu’ e mai rău, colegu’!”, le spune Voicu lui Jipa şi lui Mazăre, cu care stătea la masă într-un restaurant din centrul Capitalei.

Senatorul Cătălin Voicu, judecătorul Florin Costiniu şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic au fost trimişi în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi, respectiv, fals în înscrisuri sub semnătură privată.