Vizita Papei în Lesbos (Grecia -16 aprilie 2016) sau cum a fost umilit și înfrânt ortodoxismul la el acasă

Veni, Vidi, Vici adică am venit, am (fost) văzut, (i-) am învins. Cam așa s-ar traduce vizita Papei în Grecia, mai precis în Lesvos (Lesbos cum spun românii). O adevărată victorie pentru Papă, și pentru catolicism (deși Papa Francisc I nu este prea catolic), o mareeeee…… UMILINȚĂ și ÎNFRÂNGERE ( sau mai bine-zis îngenunchiere) a ortodoxismului. De la început până la sfârșit Papa a făcut regulile, deși s-a întâlnit cu Patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu I și cu Arhiepiscopul Greciei, Ieronim, ( ambii egali în rang cu Papa), pe tărâm ortodox. În privința difuzării imaginilor și discursurilor, staff-ul Papei a făcut regulile. Papa s-a comportat  ca o vedetă, hotărând și ce să poarte Patriarhul și Arhiepiscopul, precum și cei care îi însoțeau. Madonna de Vatican a interzis astfel, Înalților Prelați și însoțitorilor lor, purtarea crucii, permisă fiind doar purtarea engolpionului. Iar mai marii noștri păstori s-au conformat fără crâcneală.  Așa că Papa a fost singurul purtător de cruce din toată adunarea ( sau să-i zic adunătură?). Porumbelul păcii și izbăvirii între corbii negri ai nenorocirilor( Grecia și Turcia fiind „responsabile” de criza refugiaților). Și pentru că nu-i era suficient Primatul și vicariatul, Papa s-a transformat pe sine însuși în Iisus, prin luarea cu sine a 12  refugiați, exact numărul apostolilor Fiului lui Dumnezeu. Inițial au fost anunțați 10 dar până la sfârșitul vizitei s-au făcut 12, ca să nu existe îndoieli în privința mesajului. O grămadă de copii „musulmani” i-au pupat mâna, ba chiar și vreo 2-3 adulți, asta ca să n-avem dubii că refugiații musulmani ar avea ceva împotriva creștinilor  dar mai ales ca să nu ne îndoim că sub autoritatea Papei vom putea conviețui toți, indiferent de religie, fie ea chiar una nouă. Așa că, dacă mai aveați ceva îndoieli (sau speranțe) în privința Sinodului Panortodox, care se va ține în Creta în 16-27 iunie 2016, cu privire la hotărârile care se vor lua, cred că vi le-am spulberat în totalitate. Chiar dacă

Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, în timpul vizitei la Paraclisul comunității românești din Geneva, duminică, 24 ianuarie 2016, a spus că alegerea Cretei s-a făcut „deoarece se dorește ca sinodul să aibă loc într-o țară creștin-ortodoxă. Turcia este acum o țară eminamente musulmană.”, eu cred că motivul este lipsa totală a refugiaților din acest colț al Greciei.
Oricum, cei care i-au pupat mâna nu erau refugiați musulmani și nici cei pe care i-a luat cu el.Sunt credincioși yazidi, care respectă Biblia și Coranul deopotrivă. Dar Spectacolul care trebuia vizionat de prostimea din lumea întreagă a avut loc și a fost unul pe cinste. Pentru mine mesajul a fost unul singur: Biserica Ortodoxă a Greciei a fost abandonată de capii ei. Și nu este pentru prima dată. Celor care văd BOG drept un stâlp și un model al ortodoxiei le recomand să se reorienteze. Nu există nicio diferență față de BOR, cu excepția celor 2-3 mitropoliți care fac notă aparte și care au fost marginalizați. Nu așteptați nimic bun dinspre aici dar puteți să luați exemplu și măsuri pentru a nu ajunge  în situația grecilor, atât din punct de vedere religios cât și din punct de vedere politic. Și încercați să vă mai informați și singuri, nu numai de pe site-urile ortodoxe, care publică doar ce le convine sau ce convine bisericii sau care preiau informații fără a le verifica, așa cum am văzut și articolul cu Memorandumul care este o prostie și un fals inventat de extremiștii de dreapta. Știu că trăim vremuri tulburi și cred că sunt cele de pe urmă, dar isterizarea și panicarea nu aduc nici un folos. De altfel, n-am văzut nici un articol, pro sau contra sau măcar neutru, pe vreun blog ortodox sau pe vreo pagină FB a preoților care „propovăduiesc” la greu ortodoxia. Toți tac mâlc. Nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase. La cât s-au isterizat cu clipul Taxi așteptam măcar câteva rânduri despre vizita Papei. Veți spune că nu i-a interesat fiindcă n-a fost în România. Nici „MOMERANDUM-ul” n-a fost scris în România, dar toți l-au comentat, deși simpla greșeală din titlu trebuia să le deschidă ochii, dar era ceva senzațional care aduce trafic pe blog. Și cum românii sunt ahtiați după senzațional, a mers bine. Dar românii nu mai verifică sursa originală că deh, prea multă energie consumată și doar blogurile respective sunt de bună credință. Antihristul nu va trebui să se ostenească prea mult pentru a convinge.
memorandum
Fiți dar înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii. ..nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală și nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut.
Trebuie doar să vreți să vedeți dincolo de aparențe.
pros1pros2pros3pros4pros5pros6pros7pros8

De ce este numită România “Grădina Maicii Domnului”?

– Afirmaţia că România este Grădina Maicii Domnului, făcută de Papa Ioan Paul al II-lea, în mai 1999, la Bucureşti, a rămas, pentru mine, fără o explicaţie concretă, până la sfârşitul lunii noiembrie 2008.

Era în ziua de 27 noiembrie şi întâmplarea a făcut ca la Piatra-Neamţ să vină, cu probleme legate de nişte acte, un nemţean ajuns călugăr la Vatican, evident într-un ordin catolic. Din vorbă în vorbă, Ioan Cobzaru, aşa îl cheamă, mi-a arătat medalionul Fecioarei Maria făcut în urma apariţiei Maicii Domnului în bisericuţa mănăstirii din Rue du Bac din Paris, pe care este scrisă o rugăciune devenită foarte cunoscută: O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi cei care alergăm la tine! Cea căreia i se arătase Fecioara, în 1830, la Paris, Ecaterina Labouré, era ridicată la cinstea altarelor şi trecută în calendarul catolic chiar a doua zi, pe 28.

Ioan Cobzaru a povestit că a reuşit să ajungă în patru locuri de pe pământ în care s-a arătat Fecioara Maria, printre care mănăstirea de pe această stradă din Paris, dar şi la Medjugorie sau Lourdes. Nu venise la Piatra-Neamţ cu speranţa că va vedea încă un astfel de loc, dar îmi spunea că afirmaţia Papei Ioan Paul al II-lea despre Grădina Maicii Domnului avea ca suport, după părerea lui, o apariţie a Maicii Domnului la Bisericani, în apropiere. Nu a fost mare lucru să ajungem, după zece kilometri făcuţi pe asfalt, la locul acesta.

Povestea apariţiei Fecioarei Maria într-un stejar de la Bisericani este consemnată în tradiţia locală şi pe o frescă din paraclisul ridicat deasupra locului. Se spune că un sihastru din munţii Bisericaniului a hotărât ca, împreună cu ucenicii săi, să meargă la Muntele Athos, în Grădina Maicii Domnului, după ce tătarii le arseseră locaşul de cult.

Numai că, la scurtă vreme după ce s-au pornit, călugării au fost opriţi de o apariţie miraculoasă: Fecioara Maria le ieşise în cale într-un stejar de pe marginea drumului.

Dialogul, consemnat în viaţa Cuviosului Iosif, cel care a fost proclamat sfânt, a fost următorul: Unde mergeţi? La această minunată vedere, ei au răspuns: Ne ducem la grădina ta! Întoarceţi-vă, le zise Maica Domnului, căci şi aici este grădina mea!

FOTO: Scena apariţiei miraculoase a Sfintei Fecioare Maria, pictată în Paraclisul cu hramul Acoperământul Maicii Domnului

În amintirea acestei minuni, ei au aşezat în stejar o icoană cu chipul Maicii Domnului. Mai târziu, Schitul Cuviosului Iosif s-a numit Schitul Bisericani, adică “al evlavioşilor”, pentru că monahii se rugau aici cu lacrimi şi mulţi se vindecau de boli, cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului Iosif.

Ştiam de această tradiţie de ceva vreme, dar nu îi dădusem importanţă decât după ce l-am văzut pe călugărul de la Vatican cum îngenunchează şi se roagă în faţa cioatei şi a icoanei din paraclisul de la Bisericani. Mi-a spus după aceea cât de bucuros este că a reuşit să vadă încă un loc de pe pământ în care s-a arătat Fecioara Maria.

FOTO: Cioata stejarului din Paraclisul de la Bisericani

Am cunoscut Bisericaniul pe vremea în care era doar Sanatoriu TBC. Pe atunci, un misterios călugăr bătrân locuia singur, ceva mai la vale de sanatoriu, într-o casă peste drum de care ardea permanent o candelă. Era stejarul despre care atunci nu ştiam nimic. După revoluţie, a fost posibil ca obştea monahală, risipită în urmă cu mai bine de o sută de ani, să se întoarcă în locul pe care l-a păzit acel călugăr.

Acum, în paraclisul ridicat deasupra stejarului din care nu a rămas decât o cioată, trecând prin pardoseala construcţiei şi fiind păstrată într-un cub de sticlă, ne este gazdă un călugăr tânăr, care ne povesteşte despre stejarul în care a avut loc apariţia şi despre icoana miraculoasă amplasată apoi în locul apariţiei.

FOTO: Paraclisul construit deasupra cioatei stejarului în care a avut loc apariţia Maicii Domnului

Sunt vreo treizeci şi ceva de ani de când stejarul a fost tăiat, chiar de directoarea sanatoriului de atunci, care a dat ordin să fie tăiat stejarul şi care, la 40 de zile de la aceasta, a paralizat pentru ce a făcut.

În cinstea acestei minuni, Sfântul Iosif, stareţul de atunci, a făcut această icoană, care este una deosebit de sfântă şi făcătoare de minuni. Icoana este foarte veche, are peste 400 de ani şi a stat în acest stejar foarte mult timp. A fost de foarte multe ori luată sau furată, dar, prin minune dumnezeiască, venea înapoi. “Semn că aici Maica Domnului, cu gura ei Sfântă şi Dumnezeiască, a spus că este grădina Ei”, ne spune călugărul.

FOTO: Sfântul Iosif de la Bisericani a vieţuit, vreme de câţiva ani, într-o peşteră din apropierea actualei mănăstiri

FOTO: Intrarea în peştera Sfântului Cuvios Iosif 

Istoricul Mănăstirii Bisericani

Aflată la mică distanţă de Mănăstirea Bistriţa, dar mai retrasă în munte, Mănăstirea Bisericani convieţuieşte acum cu Sanatoriul TBC, fiind amplasată, după un drum cu serpentine, pe un versant cu expunere la miază-zi, o altitudine de circa 650 m şi pe care, se spune, ajunge aerul chiar de pe platoul superior al Ceahlăului, purtat de nişte curenţi atmosferici.

Înfiinţată cam tot odată cu Mănăstirea Bistriţa, căreia se poate să îi fi fost sihăstrie, Mănăstirea Bisericani se număra, în secolele XVI-XIX, printre marile mănăstiri din Moldova, deoarece numărul monahilor ajungea la peste 800. Avea rânduială de slujbă achimită, neadormită, cu călugări erudiţi, unde s-au tradus din limbile greacă şi slavonă mai multe cărţi de cult şi învăţătură duhovnicească.

După reforma agrară din 1864, a lui Al. I. Cuza, Mănăstirea Bisericani intră într-un declin, micşorându-i-se numărul vieţuitorilor.

Regele Carol I o transformă apoi în penitenciar, iar în anul 1911, în locul ei, a luat fiinţă un azil pentru bolnavi de tuberculoză, care ulterior a devenit Sanatoriul TBC.

În 1998, s-a construit, pe locul unde Cuviosului Iosif i s-a arătat Maica Domnului, un paraclis cu hramul Acoperământul Maicii Domnului, care include şi trunchiul stejarului şi care a fost sfinţit la 3 octombrie 1999, la împlinirea a 500 de ani de la apariţia miraculoasă.

Mihael Balint, “Contraforturi de-o zi

http://www.financiarul.ro/2012/02/24/in-gradina-maicii-domnului/

Albinele şi Icoanele. Dragostea sfinţilor pentru animale şi dragostea animalelor pentru sfinţi

În regiunea Kapandriti, din preajma Atenei, se petrece un lucru minunat. În urmă cu zece ani, un evlavios apicultor, pe nume Isidor Ţiminis, s-a gândit să introducă într-unul din stupii săi o icoană cu Răstignirea Domnului.

Deschizând stupul, la puţin timp după aceea, a constatat cu uimire că albinele au arătat respect şi evlavie faţă de icoană, pe care au „brodat-o” cu ceară, lăsând neacoperite chipul şi trupul Domnului.

De atunci, în fiecare primăvară, acesta introduce în stupii săi icoane cu Mântuitorul, cu Maica Domnului sau cu sfinţi, iar rezultatul este mereu acelaşi. Cândva i s-a dus o piesă lucrată manual, la o mănăstire de maici, reprezentând dealul Golgotei cu cele trei cruci.

Albinele au „brodat” cu ceară întreaga suprafaţă a compoziţiei, lăsând a se percepe clar crucea Mântuitorului şi cea a tâlharului din dreapta Sa, în timp ce crucea tâlharului din stânga au acoperit-o cu un strat gros de ceară.

Ultima dată i-am dus şi noi o icoană a Sfântului Întâi Mare Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, al cărui nume îl poartă şi umila noastră editură. După cum veţi constata şi din fotografia pe care o publicăm aici, albinele au înveşmântat întreaga icoană în ceară, lăsând neacoperite chipul şi trupul Sfântului.

Din nota introductivă a cărţii „Dragostea sfinţilor pentru animale şi dragostea animalelor pentru sfinţi”, Monahul Simon, needitată în limba română.

Traducere din limba greacă: Elena Dinu

Sursa: Blogul Sfântul Munte Athos

http://www.financiarul.ro/2013/09/16/albinele-si-icoanele-dragostea-sfintilor-pentru-animale-si-dragostea-animalelor-pentru-sfinti/

De necrezut: Mitropolitul a plecat în toiul ceremoniei de Bobotează!

ierotheos-660 Duminică dimineața, oficiali și credincioși s-au adunat în portul Nafpaktos pentru a participa la ceremonia de sfințire a apei, fără a le trece însă prin minte că Mitropolitul de Nafpaktos, Ierotheos, îi va lăsa baltă în mijlocul ceremoniei.
Mai precis, conform site-ului agriniopress.gr, omul care s-a scufundat și a prins primul Crucea este membru al Asociației Prietenilor Mănăstirii Schimbării la Față, cu care mitropolitul este în controversă de câțiva ani buni. Mitropolitul, când a văzut cine este cel care a prins Crucea a plecat imediat, în timp ce omul se îndrepta spre el, fără a mai îndeplini ceremonia primirii Crucii din mâinile celui care a prins-o. Atunci, omul i-a strigat Mitropolitului Ierotheos „Să vă fie rușine”  după care, supărat de întreruperea ceremoniei, a dat Crucea unui copil rom.

Bobotează cu peripeții și în altă parte

Un incident de necrezut a avut loc și în Corint …
Preotul a aruncat crucea și grupul de scufundători s-a aruncat în apele reci. Vântul aprig însă a luat crucea, care a căzut în următorul port. În timp ce cânta preotul le-a indicat „scafandrilor” punctul în care a căzut crucea, pe digul alăturat, ca să înoate și să o ia de acolo. În cele din urmă, crucea a aterizat pe o barcă de pescuit și Mitropolitul a trebuit să facă o a doua aruncare, de astă dată însă a fost cu succes.

Masoneria, BOR și Catedrala Neamului

Răsfoind internetul am găsit un articol scris în 2005 care mi s-a părut interesant,cu atât mai mult cu cât la acea vreme nu se vorbea atât de mult despre Masonerie și conexiunea ei cu  BOR.Redau în întregime articolul.

” In ultimii ani, un fenomen interesant a marcat viata politico-spirituala romaneasca: o apropiere insidioasa, dar tenace, desi aparent fara un demers programatic, a unor personalitati din clerul inalt din Biserica Ortodoxa, de segmente declarat masonice, in speta, de Masoneria recunoscuta oficial.

Este vorba de Episcopi si Mitropoliti, membri ai Sfantului Sinod, dar si de reprezentanti ai clerului mijlociu. Ca personalitati clericale invocate insistent in ultimii ani, si din a caror agenda, relatiile cu Masoneria au devenit un loc comun, ii citam pe: IPS Pimen Suceveanul (Templier si afiliat la Loja „Fiii coloniei lui Traian” din Nordul Moldovei), IPS Teofan – fost Sinaitul, azi, Mitropolit al Olteniei (in relatie cu Loja „Armonia”, Craiova), IPS Ambrozie Sinaitul (vicar patriarhal, Loja „Armonia” Craiova), IPS Teodosie Tomitanul (fost Snagoveanul, fost Episcop vicar la Mitropolia Bucurestilor, sub obladuirea Lojii „Ovidius” Constanta), IPS Daniel Ciobotea, (Mitropolit al Moldovei), IPS Ion Salajeanul (Episcop de Covasna si Harghita) si IPS Sofronie (Drincec, Episcop de Gyula, in relatie cu Loji maghiare).

Despre IPS Vincentiu Ploiesteanul parerile sunt radical impartite, acesta avand manifestari antimasonice, intersectate cu intalniri „de gradul trei” in sanul albastrei familii Grifofoni. Staretul manastirii Putna, Arhimandrit Melchisedec Velnic, este, de asemenea, pomenit ca fiind intr-o Loja „Sfantul Stefan cel Mare”.Dupa cum se va vedea si din fondul articolului, nu incriminam fenomenul, ci il semnalam ca analiza a mecanismelor ce unesc mult mai strans decat transpare la abordari superficiale, forta lobby-ului masonic romanesc cu influenta covarsitoare a institutiei Ortodoxiei.

Pentru intelegerea cat mai apropiata de realitate a mecanismelor fine de deblocare ale relatiilor complexe BOR-Masonerie, trebuie sa ne intoarcem la hiatul de putere din BOR, consecutiv datei de 22 decembrie 1989. Intre 18 ianuarie si 4 aprilie 1990, Patriarhul Teoctist s-a retras asteptand limpezirea lucrurilor, perioada in care, puterea in BOR a fost exercitata de o „locotenenta ecleziala” compusa din cinci Arhiepiscopi. Aceasta perioada, ca orice „interregnum”, a fost folosita din plin: acum au fost numiti, in proceduri de urgenta fara precedent, toti Episcopii de care vorbim in ultimii 15 ani.

Intalniri de curtoazie

De exemplu, fostul secretar patriarhal Daniel Ciobotea este uns Episcop Vicar de Timisoara si imediat, in iulie 1990, a devenit Mitropolit al Moldovei, pozitie-cheie pentru trambuline ulterioare. Vorbim de o crestere rapida, contrara uzantelor ierarhice consolidate. Interesant este amanuntul ca, in martie ’90, Daniel s-a intalnit cu Gabriel Nachmann si Frank Dimant, de la organizatia Bn’ai Brith Canada („The action arm of the Jewish community”).

Inainte de aceasta, Daniel Ciubotea a fost membru in Miscarea pentru reinnoirea BOR, cea care a dat celebrul comunicat „Ora Adevarului”, calitate in care, alaturi de Bartolomeu Anania si de Dumitru Staniloae, a staruit pentru numirea ca Patriarh al Romaniei a Arhimandritului Ilie Cleopa de la manastirea Sihastria. Coincidenta sau nu, dupa intalnirea din martie, Daniel si-a schimbat orientarea si a revenit in „Vestitorul Ortodoxiei” in sprijinul ex-Patriarhului Teoctist, renegandu-l, tradandu-l de fapt, pe Cleopa, cel care il hirotonise intru monah. Daniel s-a revazut cu reprezentantii Bn’ai Brith la 2-3 noiembrie 1993, prilej cu care i-a condus si la Patriarhul Teoctist. Au existat si alte asemenea intalniri. IPS Pimen Suceveanul, inalt membru Templier, s-a intretinut la 14 martie 1991 cu Jean-Paul Coteron, presedinte al Fundatiei Forum Masonic din Elvetia. Tot domnia sa, impreuna cu Teofan Savu (Sinaitul), a primit la 8 ianuarie 2003 pe Philip Green, director pentru Europa al companiei DHL, membru in Loja Mama (RSAA). La randul sau, IPS Teofan Savu, Mitropolit al Olteniei, a facut intre 26 februarie-3 martie 2005 o vizita oficiala in Regatul Unit unde a participat la ungerea ca cel de-al 104-lea Arhiepiscop de Cantenburry, Rowan Douglas Williams, membru marcant de rang 33 al Lojii Scotiene Antice si Acceptate, prilej cu care s-a intalnit si cu membri ai Lojii Mama. La intoarcere a declarat ca „vizita se inscrie in contextul international al legaturilor promovate de BOR”.

Lobby PSD-ist

IPS Teofan Tomitanul (fost Snagoveanul, fost Episcop Vicar la Mitropolia Bucurestilor) a ajuns strategic in Dobrogea cu sprijin clar PSD, in contextul in care, influenta Marelui Maestru al Marii Loji Nationale (MLN) din Romania, Eugen Chirovici, a fost folosita ca Arhiepiscopia Tomisului sa fie ridicata la rang de Mitropolie. Manevra avea un dublu scop: trebuia sa aduca masiv voturi pentru PSD si, pe de alta parte, sa creeze sansa unei contra-candidaturi la functia de Patriarh, celei traditionale, a Moldovei. Cu alte cuvinte, sa schimbe cutuma alegerii sefului Autocefaliei romane. Rezultatul alegerilor din toamna lui 2004 a dat peste cap (sau, poate, a amanat) aceste planuri. Arhiepiscopia Tomisului ne va rezerva si alte surprize publicistice cu dezvaluiri financiare. In ce-l priveste pe IPS Ambrozie Sinaitul, acesta a participat intre 18-21 martie 2005 la hirotonirea secretarului Sf. Sinod al Patriarhiei Ecumenice, prea-cuviosul Elpidofor Lamridiadis, membru in Loja de Constantinopol, iar exemplele pot continua. La 19 aprilie 2005, PS Episcop Vincentiu Ploiesteanul s-a intalnit cu Joseph Lorent, redactor la cotidianul „Luxemburger Wort”, secretar general al Consiliului Presei din Marele Ducat de Luxemburg si marcant membru al Ritului Scotian Antic si Acceptat. Evident ca un mare lider mason nu-si trimite inainte CV-ul, inaltului for BOR care urmeaza sa-l primeasca, dar nici nu credem ca serviciul „de identificare” al BOR n-ar sti ce factor de influenta este respectiva per-sonalitate. Mentionam ca abordam azi Ortodoxia drept ceea ce este ea in fond, o ierarhie, o scara de Putere, o institutie, si nu ca expresie a spiritualitatii romanesti majoritare preferential acreditata, cum apare ea in suma sondajelor de opinie din ultimii 15 ani. De asemenea, abordam Masoneria nu ca pe o Oculta, cum apare ea in suma textelor puse in circulatie de autori superficiali de la ziare de scandal, ci ca forma de influentare de tip lobby-st, compusa din oameni care duc simultan, la bun sfarsit activitati economice, cu finalitate politica si cu influenta radianta de mai mica si de mai mare anvergura.

Din cauza faptului ca intr-un deceniu si jumatate textele pro si antimasonice au abundat in presa romaneasca intr-o dulce devalmasie, aducand mai multa dezinformare decat in alte campuri de interes public (din cauza luptei acerbe pentru recunoastere internationala si a beneficiilor materiale ce deriva de aici), ne-am propus sa facem si o scurta radiografie a miscarilor masonice asa cum se prezinta ele la sfarsitul anului 2005.

Marele Maestru al Lojii Nationale, Eugen Ovidiu Chirovici, sustine proiectul Marii Catedrale Radacinile comune ale Bisericii si Masoneriei

Sa privim o prima definire a Masoneriei post-’89 facuta de un maestru in intelegerea de mecanisme, Alexandru Paleologu, cel caruia i se oferea cu generozitate in anul 1990 un titlu onorant de Mare Maestru, refuzat in cele din urma. Secventa provine din interviul luat in 1997 de Catalin Dumitrescu, azi arhidiacon la Sibiu: „In general, Masoneria isi asuma o traditie filosofica, este chiar o societate filosofica sincretista. Sincretismul acesta care culege foarte mult din traditiile ezoterice ale antichitatii si din cele ale Orientului, capata o anumita linie de ordinul acesta: nu se constituie chiar ca o Biserica, dar nici ca o non-Biserica si ii numeste profani pe cei care nu fac parte din ea. Deci, era ceva care, la un moment dat, tinea de Biserica pentru oamenii care erau inclinati spre un anumit fideism, pentru o anumita viziune mai ecumenica pe plan mondial, dar aceasta mi se pare azi ca nu mai este operanta, cel putin in Europa. Este mult decazuta in ceea ce priveste calitatea participarii si se constata o linie relativ mediocra. Este de inteles curiozitatea aceasta, a oamenilor mai tineri care nu au apucat vremea cand Masoneria functiona plenar. Insa, dupa mine, azi este un interes excesiv pentru un lucru cam rasuflat. Acum, noi l-am reluat, dar nu am impresia ca joaca rolul de odinioara. Nu stiu daca vorbim de un lucru bun sau rau”. Conceptul de „Regular” este vechi din anul 1723, cand pastorul protestant Andersen a redactat Constitutia actualei Masonerii de rit Antic si Acceptat, generand in timp, recunoasterea „regulara” a Lojilor nationale subsumate. Constitutia regulara pretinde Lojilor membre prezenta Cartilor Sacre la ceremonii (Biblie, Coran, Tora etc.), precum si credinta in Dumnezeu si in nemurirea sufletului. Deci, tangente clare cu ierarhia bisericeasca crestina a timpului. Intre anii 1755-60, francezii, la acea ora, „eterni” dusmani ai britanicilor, au organizat Marele Orient al Frantei, generand o masonerie „iregulara”, care nu pretinde prezenta Cartilor Sacre, permite accesul ateilor si agnosticilor in Ordin (urmarea va fi chiar Revolutia Franceza), iar dupa anul 1850, ca o consecinta a miscarii Subretelor, permite Lojile mixte cu femei in componenta. In 1992 au aparut in Romania doua Loji Mari, regulare, tot pana atunci, Franta infiintand alte trei, iregulare. Italia sprijinita de SUA (California) a mai infiintat in 1991, prin Costel Iancu si Nicu Filip, Marea Loja Nationala a Romaniei. Tot la inceputul anilor ?90, apar in Transilvania grupul de la Alba-Iulia, Lojile maghiare, dar si Ioanitii – Loja Simbolica Ioanita de Ardeal – cu 18 Loji in Transilvania, al caror Venerabil a fost Adrian Marino. Cel care incerca sa le coordoneze, Lucian Cornescu-Ring, a fost „desfiintat” de Venerabilul Marcel Shapira, liderul care a tinut steagul sus al Masonilor din exil in timpul regimului comunist din Romania: „Cornescu este un fantezist. Nici un ban nu mai are. In Franta nu avea voie sa semneze un cec. S-a casatorit cu o fata ca sa-i ia dota, a plecat in Israel, nu a divortat de ea, dar s-a recasatorit a doua oara zicand ca in Israel poate sa aiba doua-trei neveste. A iesit cu scandal. S-a instalat la Bucuresti, l-a zapacit si pe Nicu Filip. I-am zis: vreau sa evit sa fii dat afara, asa ca demisioneaza. A doua zi mi-a trimis demisia in plic. Este un iresponsabil”.

O unificare importanta a lojilor a avut loc in anul 2001 in favoarea organizatiei condusa de Marele Maestru Eugen Chirovici, ex-ministru in fostul guvern Nastase, dar prezent si in guvernul Tariceanu, al actualei Agentii pentru intreprinderi mici si mijlocii si cooperatie. Din aceasta s-a rupt insa gruparea Danacu-Nicu Filip sub numele de MLN a Romaniei.

Originile masoneriei sunt paralele, suprapuse si comune celor ale crestinismului, avand Templul lui Solomon ca sursa primara si pe zeul furtunii, Iahve, ca generator de trei religii mari, mozaismul, crestinismul si islamismul. „Sa nu uitam insa – in nici o imprejurare – ca poporul evreu este supranumit poporul ales: pentru ca a preluat, intacta, uriasa si inalta cultura a Sumerului, predand-o, apoi, spre pastrare si fructificare egiptenilor”, a tinut sa ne precizeze Olimpian Ungherea, Maestru in Loja „Mesterul Manole”. Toata literatura initiatica ne confirma faptul ca de la aparitia Templierilor, fata lumii s-a schimbat fundamental si ireversibil „spre lumina, spre cunoastere de sine, adica spre Dumnezeu”, a adaugat acelasi onorabil membru al ordinului.

Ramane de vazut acum cati preoti, multi dintre ei nedovediti colaboratori ai Securitatii, sau chiar cu stele sub sutana, sunt membri actuali marcanti in diversele Loji, atrasi de motivatii aproape similare.

Contactat telefonic, IPS dr. Teofan, Mitropolit al Olteniei, ne-a declarat: „Nu cunosc nimic. N-am avut nici o legatura cu dansii, am avut doar intalniri tangentiale, pe la diferite evenimente si receptii oficiale. In ceea ce ii priveste, le doresc sa-si faca treaba cat mai bine, in folosul oamenilor. Cat despre interdictia anti-masonica, nu stiu, daca nu a fost abrogata inseamna ca este inca in vigoare”. Orice s-ar spune, cert e ca relatiile dintre Masonerie si Biserica Ortodoxa Romana sunt mult mai profunde decat transpar ele, chiar la o privire mai atenta, aceasta si pentru ca Masoneria regulara copiaza foarte mult (ab initio) din structura organizatorica a Bisericii. Un adevar usor deductibil este ca BOR nu isi poate atinge scopurile proprii, intre care, fie obtinerea de bunuri abuziv confiscate de comunisti (padurile lui Pimen, de pilda), fie mentinerea in patrimoniu a altor bunuri confiscate de comunisti si date BOR in administrare, fara sprijinul ocult de tip lobby al Masoneriei. Lucrurile au evoluat normal, astfel incat, Masoneria sprijina astazi construirea Catedralei Neamului prin interventie directa, declarata in mai 2004. Principalul pretendent bisericesc de paduri si pamanturi este IPS Pimen Suceveanul, aflat sub obedienta „Fii coloniei lui Traian” din Nordul Moldovei.

IPS Teofan Tomitanul, fost Snagoveanul. Similitudini europene

Legat de relatia cu Biserica oficiala, aceasta problema a existat in toate Lojile Nationale europene, Marele Maestru al Austriei, Michael Kraus, explica in ultimul numar al „Forumului Masonic”, revista MLNR: „daca nu privesti Masoneria din interior, Biserica ne poate suspecta ca noi practicam ceva ce face religia superflua, ce poate substitui religia. Iar, prin faptul ca noi nu vorbim de acest lucru si nu le spunem de ce anume facem asta si de ce folosim Ritualuri, fiindca noi consideram acest lucru un secret si nu fiindca facem ceva rau (a avea un secret e important din punct de vedere instrumental), se contureaza o justificare pentru suspiciunea celor care judeca: ?Ce fac ei acolo? Pretind ca fac religie??. Iata, acesta este trecutul si motivul pentru care Biserica s-a aflat intotdeauna in conflict cu Masoneria. Este fundamental gresit”. Tot el pune degetul pe o rana deschisa si in noile provocari cu care se confrunta Biserica: „nu suntem o dogma, nu suntem religie si nu suntem un substitut pentru religie, ci vrem sa-i facem pe oameni sa se intoarca la valorile lor. Suntem de parere ca globalizarea si lipsa de incredere in autoritati si biserici creaza un gol.” Iar o alta realitate care caracterizeaza noile democratii din Europa de Est este definita tocmai de o dorinta si o nevoie cu mult mai mari de a participa activ la formarea noii societati. Mecanism care indeamna pe multi laici sa se indrepte spre organizatii ca Masoneria, dupa ce au fentat prosperitatea prin piste false de tip Caritas, sau spre organizatii radical-ortodoxe ca Noua Dreapta, miscari ce sugereaza viitoare dictaturi nascute pe temeiuri contestatar-nihiliste. Marele Maestru, Eugen Chirovici, transeaza lucrurile recent, intr-un interviu din „Curierul de Valcea”: „Consideram ca acum se convietuieste in buna pace si intelegere cu Biserica Ortodoxa. N-am facut nici o statistica privitor la cultele imbratisate de masoni, pentru ca nu ne privesc, de buna seama, credinta religioasa sau convingerile politice ale membrilor nostri. Nici nu discutam despre religie sau despre politica in sedintele noastre. Data fiind proportia, cei mai multi membri ai ordinului in Romania sunt, probabil, de confesiune ortodoxa, ca si mine, de altfel. Si n-am vazut niciodata, nici o contradictie intre ceea ce am invatat in atelierele noastre si preceptele bisericii„. Conform procedurilor interne ale Masoneriei, poti sa fii budist sau de religie iudaica, dar exista o preponderenta a semnificatiei Sfantului Ioan Botezatorul si a Sfantului Ioan Evanghelistul. De asemenea, nu sunt primiti in Masoneria regulara ateii si agnosticii. Secretul nu este doar un specific masonic, el exista zilnic in Biserica prin procedura practica a spovedaniei, lucru ce pune preotul in postura de depozitar de cunoastere primara, cu buzele pecetluite. Acest gen de cunoastere a fost ravnit de orice ierarhie politica totalitara, motiv pentru care multi preoti ori au colaborat, ori s-au sacrificat. Conform dictonului lui Lao Tze, „Cine stie nu vorbeste, cine vorbeste nu stie”, comportamentul derivat din acest dicton sta si la baza misterului initiatic masonic. Este vorba de initierea inteleasa in toate timpurile ca dezvaluire a unui secret, patrundere in misterele existentei si transmiterea unor puteri prin intermediul unui sistematic proces metapsihic si subliminal (Ahile Verescu), nimic nou si necunoscut de mecanismele similare ale Bisericii. Problema cu secretele, in ambele ierarhii, este ca trebuie sa le meriti, deci, sa fii initiat.

IPS Vincentiu Ploiesteanul. Tot eterna relatie dintre Bine si Rau, generatoare a primelor carti biblice – Facerea, Iesirea, mitul pacatului originar – este si problema de fond a spiritului masonic. Fostul Mare Maestru al Marelui Orient al Italiei, Virgilio Gaito, explica cu amanuntele contemporane ca „imaginea transmisa prin Scripturi a primului om trebuie sa ne constientizeze asupra prezentei de neinlaturat, in diferite proportii in fiecare dintre noi, a cro-mozomilor negativi, care ne fac sa devenim homo ho-mini lupus cand nu suntem ingraditi de legi si de autoeducatie”.

BOR se apara

Dincolo de aceste configurari de similitudini, intalnirile dintre clericii romani de varf si liderii masoni sunt la ordinea zilei si avem convingerea ca se vor accentua in viitorul apropiat. O retro-privire aprofundata confirma aceasta tendinta clara. In ceea ce priveste pozitia BOR, Consilierul pentru Presa al Patriarhiei, Preot Constantin Stoica, a declarat doar ca „referitor la PS Episcop Vincentiu Ploiesteanul precizam faptul ca supozitia dumneavoastra nu are nici o legatura cu realitatea”. Totusi, intalnirile cu lideri masoni raman consemnate, fiind indicatorul atenuarii relatiilor dintre cele doua ierarhii.

Aceste noi tipuri de relatii pun in umbra, pana la a fi inoperante azi, interdictiile severe date de BOR impotriva Masoneriei, cu pornire de la anul critic 1937, sub presiunea unor evenimente promovate de radicalismul ortodox-legionar, care astazi, au disparut cu totul, parerea Marelui Maestru Chirovici fiind ca „nu le mai putem invoca, ele sunt cu totul depasite”.

O concluzie ne arata Masoneria ca actionand – in ultima analiza, in campul de Putere romanesc – dincolo de stilul unui club elitist de oameni de afaceri (componenti majoritari) dar cu interese politice mult peste medie, o Camera de Comert paralela si influenta, in care cunoasterea se concentreaza in adevaruri ce maresc influenta si, deci, capacitatea de a determina manifestarile Puterii cu discernamantul initiatic obtinut. Era normal ca elita Bisericii Ortodoxe Romane, dar si a celorlalte Biserici, sa fie atrasa de o astfel de ierarhie – mai liberala decat propriile precepte nepermisive in laicul ravnit – pentru ca interesele principale ale celor doua ierarhii de Putere sunt convergente, iar adevarurile care le justifica sunt comune. Atat Masoneria, cat si Biserica detin (nu doar pretind) segmente largi ale adevarului utilizabil politic, ca pe un monopol tot mai concentrat, distilat in secole de cautari si rabdare, pentru ca rezerva de Timp la scara masonica si bisericeasca este nelimitata. In schimb, deciziile in plan politic ce deriva din provocarile inceputului de secol XXI sunt imediate si la ele contribuie prin influente specifice ambele ierarhii

Sursa: .http://www.newspad.ro/Masonii-din-Biserica,45272.html

După cum se vede și din acest articol ” Magaoaia Neamului” nu este o catedrală în adevăratul sens al cuvântului ci un templu ridicat cu sprijinul și acceptul ” fraților” din Loji. Cât despre cei enumerați mai sus ( și mulți alții neștiuți încă) rămâne să hotărîți singuri ce fel de atitudine veți adopta față de ei și față de tot ce emană de la ei. În opinia mea, acestea nu mai sunt fapte doar de natură personală, pentru care nu trebuie judecat cineva, ci afectează însăși bunul mers al bisericii.

Cine salvează România?

Citez din articolul ” Ortodoxia salvează România ” al lui Ovidiu Hurduzeu

”Spre o guvernare orto-doxă
În ultimii douăzeci de ani, „elitele româneşti“ şi mass media s-au lansat într-o adevărată apologie a secularizării, consumismului şi aranjamentelor financiare care-l susţin. „Delirul achizitoriu“ a cuprins întreaga societate. Preoţii capitalismului dâmboviţean, şmecherul şi şmenarul au ajuns să blagoslovească tot ce mişcă în România. Căruciorul plin de cumpărături de la „mall“ a tins să devină singura legătură a românului cu lumea şi cu sine însuşi.
Anatemizarea orto-docşilor din România de către kulturnici, libertarienii economici şi mafioţii din presa aservită mi se pare un atac la integritatea fizica şi morală a poporului nostru. Cu atât mai grav est comportamentul lor cu cât vecinii României urmează o cale complet diferită. De exemplu, Ungaria vecină a adoptat o constituţie ultraconservatoare, cu multiple referiri la Dumnezeu, creştinism şi familia tradiţională6.
Timp de 60 de ani, secularizarea a fost bolovanul agăţat de grumazul României. Fie ca s-a numit comunism, neocominternism, consumism, neoliberalism, secularizarea a tras poporul român în jos spre abisurile nihilismului şi ale distrugerii de sine. Timp de şaizeci de ani am trăit cu iluzia „progresului“ şi „dezvoltării“ ca să constatăm că am siluit şi distrus natura, am epuizat resursele noastre energetice, am produs fie foamete (în timpul comunismului) fie o alimentaţie toxică (în perioada mafiot-neoliberalistă de astăzi). Mai grav, nu am mai răspuns când Dumnezeu ne-a chemat la viaţă, care înseamnă relaţie, comuniune – iubire personală – preferând să rămânem în moarte, adică separaţi de Dumnezeu, de natură şi de aproapele nostru. Ne-am tot afundat în omul cel vechi întinat de păcat. Discuţiile despre „solidaritate naţională“, „patriotism“, „naţionalism“ s-au raportat mereu la criteriile şi logica secularizării, nu au ţinut seama de etosul adevărului ortodox. Iată de ce ele nu au dus nicăieri.
Această situaţie nu mai poate dura. Orto-doxia este chemată astăzi să redevină „aluatul“, nu numai al comunităţii euharistice, dar şi al întregii societăţi româneşti. Neamului românesc nu-i este dat să fie o populaţie de monade, de „părţi contractante“, ci o întrunire de fraţi, de persoane chemate să crească într-o biserică (ecclesia)– „o simfonie pluripersonală în care fiecare persoană interpretează partitura sa, totul fiind coordonat, dirijat şi unificat sub conducerea lui Hristos, fiecare aducându-şi contribuţia concretă şi fiecare profitând în mod reciproc de toţi ceilalţi“7. Apărătorilor dreptei credinţe le stă în putere să restaureze civilizaţia românească. Ei pot să dea forme concrete întrupării istorice a adevărului, să transforme mărturia ortodoxă în mod cotidian de viaţă, să restaureze trupul eclezial al poporului român. A venit timpul ca românul să redevină persoană. Dacă secularismul se adresează unui individ instrumentalizat (consumator, „sclav fericit“) „creştinismul se adresează persoanei“ (Dumitru Stăniloaie).
Secularizarea l-a depersonalizat pe român, transformându-l într-o unealtă, o schemă utilitară, un homo oeconomicus sau apendicele unei abstracţiuni ideologice, un „duşman de clasă“, o „victimă“. Biserica a fost judecată după randamentul sau economic, moral sau terapeutic iar poporul român după ratingul de ţară acordat României. Am uitat că eficienţa nu este un scop în sine. Dacă eficienţa unei instituţii sau tehnici depersonalizează omul, îl înjoseşte şi-i răpeşte libertatea, blochează modul său de existenţă treimic – viaţa ca depăşire de sine în iubire – cum ar putea fi justificată?
O guvernare orto-doxă înţeleaptă va pune rânduială în România. Neamul nostru va deveni din nou numeros, prosper, iubitor şi iubit. „România profundă“, acea mare familie iubitoare unde predomină încă simţirea şi trăirea de frate, va deveni prototipul României de mâine.
Sub o guvernare orto-doxă, va înceta depersonalizarea existenţei. Vor fi încurajate relaţiile vii, personale care duc la conservarea şi supravieţuirea neamului, la satisfacerea numeroaselor sale nevoi. În acest sens, modelul neoliberal de dezvoltare economică va fi înlocuit de modelul economiei civice, al unei economii la scară umană, centrate pe familie şi pe răspândirea largă a proprietăţii productive. În economia civică, schimburile de bunuri şi servicii sunt creatoare de relaţii sociale. Autonomia „sferei financiare“ şi a tehnologiei – termenul „autonom“ desemnând, în acest caz, „separat de persoana umană reală“ – va fi limitată întrucât duce la depersonalizare şi determinism economic, la transformarea românului într-un simplu „obiect“ sau „resursă umană“.
Nu ne-am propus aici să trasăm programul unei „revoluţii fundamentaliste“. Ne întrebăm însă de ce ne sperie atât de mult perspectiva unei României orto-doxe? Ne sperie oare faptul că vom trăi din nou creştineşte? Că vom întrupa exigenţele Adevărului în gândurile, acţiunile şi gesturile noastre de zi cu zi? Ne este teamă să acţionăm aşa cum gândim şi să gândim temeinic ceea ce înfăptuim?
Ieşirea din cuşca secularizării se dovedeşte o mai grea povară decât ieşirea din comunism”

Întregul articol îl puteți iti aici : http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com/2011/08/orto-doxia-salveaza-romania.html

” Minunea ”-subtitrat în limba română. Dedicat Sfântului Nicolae și celor ce poartă acest nume. LA MUȚI ANI!

Pentru că mâine este Sfîntul Nicolae, care este și patronul Greciei, și aici este mare sărbătoare, m-am gândit să vă invit să vizionați acest film ” Minunea” realizat după un fapt real petrecut în fosta URSS, în care veți vedea o minune a Sfântului Nicolae. Vă doresc vizionare plăcută! La Mulți Ani! tuturor celor ce poartă acest nume.

Biserica și credința în vremurile de pe urmă

Câteva profeții despre biserica din vremurile de pe urmă

Sf. Lavrentie al Cernigovului

Vine timpul, şi nu e departe, povestea stareţul, când foarte multe biserici şi mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului şi se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru ci şi pe dinafară. Vor auri şi acoperişurile atât ale bisericilor, cât şi ale clopotniţelor, dar preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face şi misiune. Când vor termina lucrările nu se vor putea bucura de slujbe duhovniceşti în ele că va veni vremea împărăţiei lui antihrist şi el va fi pus împărat.

Rugaţi-vă ca Bunul Dumnezeu să mai lungească acest timp ca să ne putem întări în credinţă, căci vremuri groaznice ne aşteaptă. Luaţi aminte la toate cele ce vă spun căci totul se pregăteşte cu foarte mare viclenie (perfidie). Toate bisericile şi mănăstirile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogăţii, ca niciodată, dar să nu mergeţi în ele. Antihrist va fi încununat ca împărat în marea biserică din Ierusalim cu participarea clerului şi a Patriarhului. Intrarea şi ieşirea din Ierusalim va fi liberă pentru orice om, dar atunci să vă străduiţi să nu vă duceţi, căci totul va fi spre a vă linguşi pe voi, ca să vă atragă în ispită.

Bisericile vor fi deschise, dar creştinul ortodox (trăitor, viu cu sufletul) nu va putea intra în ele să se roage, căci în ele nu se va mai aduce jertfa fără de sânge a lui Iisus Hristos. În ele va fi toată „adunarea satanică”. Şi iată că, pentru aceste fărădelegi, pământul nu-şi va mai da roada sa şi va fi o secetă aşa de mare, încât pământul va face aşa nişte crăpături că va putea să cadă omul într-însele. Creştinii vor fi omorâţi sau izgoniţi în locuri pustii, dar Dumnezeu are să-Şi îngrijească turma Sa, dându-le de mâncare şi apă de băut celor ce urmează Lui.

Restaurarea bisericilor se va face până la venirea antihristului şi în toate va fi o bunăstare materială nemaipomenită. Iar voi, cu reparaţiile în biserica noastră să mai îngăduiţi, fiţi modeşti şi cu măsură în aspectul ei exterior, ci mai bine să vă rugaţi mai mult şi să umblaţi la biserică atâta timp cât încă se mai poate, şi mai ales să veniţi la Sfânta Liturghie unde se aduce Jertfa fără de sânge a Mântuitorului pentru păcatele întregii lumi. Să vă spovediţi cât mai des şi să vă împărtăşiţi cu trupul şi sângele lui Hristos, şi Dumnezeu vă va întări.

Părintele discuta cu ierodiaconul Gheorghe despre timpurile de apoi şi vărsând lacrimi amare, spunea:

Mulţi duhovnici şi slujitori ai Bisericii îşi vor pierde sufletul în vremea antihristului!

(din Sfântul Lavrentie al Cernigovului, “Viaţa, învăţăturile, minunile şi acatistul”, Editura Egumeniţa),

Profeţia Sfântului Nifon (din vol. „Hrană Duhovnicească” de – Sf. Ioan Iacob Hozevitul)
Până la sfârşitul lumii, nu vor lipsi profeţii lui Dumnezeu, după cum nici slujitorii diavolului nu vor lipsi niciodată. Însă în zilele din urmă câţi vor sluji cu adevărat, cu credinţă lui Dumnezeu, cu multă înţelepciune se vor ascunde de oameni. Şi cu toate că nu vor face semne şi minuni ca Sfinţii cei de demult, vor merge însă pe calea cea anevoioasă cu multă smerenie.
   Acestia se vor afla în Împărăţia Cerurilor mai mari decât părinţii care au făcut minuni, pentru că în vremea lor, adică în aceste zile în care trăim noi astăzi, ale lui antihrist, nu se află nimeni ca să facă semne şi minuni, ca să înfierbânte râvna lor spre nevoinţele cele duhovniceşti. Pentru că în toată lumea, câţi vor ocupa tronurile arhiereşti vor fi cu totul nevrednici şi nu vor avea nici o idee de fapte bune. Dar şi stareţii, conducătorii monahilor, vor fi la fel. Vor fi biruiţi de lăcomia pântecelui şi slava deşartă, şi vor fi pricină de sminteli oamenilor, mai mult decât pildă de fapte bune. Şi de aceea nici nu se vor mai gândi la lucrarea faptelor bune. Peste tot va stăpâni iubirea de arginţi. Dar vai de monahii care se străduiesc să adune bani, că unii ca aceştia nu vor vedea faţa lui Dumnezeu. Căci iubirea de arginţi este urâciune înaintea lui Dumnezeu. Monahii şi mirenii vor da bani cu dobândă. Ei nu vor voi să-i dea la săraci ca să le răsplătească Dumnezeu cu mult mai mult în Împărăţia Cerurilor. Dacă nu se vor părăsi de această lăcomie, se vor cufunda în tartarul cel întunecos al iadului. Din neştiinţă se vor înşela cei mai mulţi şi vor merge pe calea cea largă şi netedă, care duce la pierzanie.

Profetia Sfântului Moise Arapul despre călugării din neamul cel de pe urmă (din vol. „Hrană Duhovnicească”)
Sf. Moise Arapul a profeţit zicând: „În zilele cele de pe urmă ale veacului al şaptelea şi jumătate, viaţa monahicească se va defăima cu totul şi monahii nu vor mai ţine socoteală de mântuirea sufletului. Ei vor umbla prin mijlocul tulburărilor şi gâlcevilor, întunecaţi, fără nici un folos şi leneşi, neîngrijindu-se nicidecum de fapta bună, robiţi de patimile păcatului, pentru că de acolo de unde l-au ars pe satana nevoitorii cei dintâi, tot de acolo şi el are să ardă şi să pârjolească. Şi de unde s-a biruit, va birui şi el pe monahii cei leneşi şi defăimători. Unde a sporit dreptatea, acolo va prisosi mai mult păcatul şi fărădelegea, pentru că se va răci dragostea multora şi monahii vor petrece prin mijlocul lumii şi a mirenilor, fără frică, cu mâncări şi băuturi amăgindu-se de poftele trupului, prin deşertăciuni, în necurăţii şi fapte ruşinoase. În acele zile va fi urâciune, zavistie, sfezi şi bătăi în mănăsirile de obşte până la sânge, tot aşa şi în lavre, unde nu e viaţă de obşte, din răutatea unuia asupra celuilalt şi pentru că s-au defăimat sfintele canoane şi nevoinţa cea duhovnicească, se vor pune egumeni şi stareţi oameni neîncercaţi în fapta bună, fără credinţă, nepricepuţi, de nici un folos şi simpli, nedeosebind binele de rău, leneşi, fără fapte bune, îngrijindu-se numai de cele pământeşti, purtându-se cu neruşinare în slujbe. Răpind cu sila egumeniile, cu daruri, şi neştiind să înveţe şi să povăţuiască turma şi frăţimea, neştiind că ei sunt chip şi pildă de folos pentru cei care urmează fapta bună şi neînţelengând că ei au să dea seamă lui Dumnezeu în ziua judecăţii pentru turma lor. Şi din pricina nepăsării egumenilor ce nu poartă grijă de turmă, se vor pirde, se vor osândi nu numai cei leneşi şi trândavi, ci şi fraţii cei cu viaţă bună şi înfrânaţi. ” După aceea Moise, robul lui Dumnezeu, a văzut că nori şi vârtej, negură întunecoasă şi ispite foarte înfricoşate au venit asupra monahilor din partea de la Miazănoapte, căci îi alerga pe monahi şi cinul cel monahicesc se împrăştia de blestematele eresuri şi sileau pe mulţi să lepede hainele monahiceşti şi să se însoare. Atunci, puţini nevoitori care vor fi încercaţi ca aurul şi ca argintul în cuptor în necazuri multe, în prigoană şi în strâmtorare, se vor lămuri. Şi câţi se vor afla încercaţi şi vor birui atâtea ispite înfricoşate, se vor preamări, se vor preaslăvi şi se vor cinsti de Dumenzeu mai mult decât acei care au răbdat căldura şi zăduful zilei şi gerul nopţii. După aceea Moise, robul lui Dumnezeu, a văzut că a trecut iarna aceea a necazurilor şi ispitelor şi prigoana acelor înfricoşate eresuri şi s-a facut linişte şi după ce vor trece câţiva ani iarăşi se va dispreţui ceata monahilor cea îngerească şi vor veni iarăşi ispite asupra lor mai multe şi mai silnice. A văzut că monahii vor petrece împreună cu călugăriţele şi împreună cu pofta cea rea va veni şi tirania, căci şi cei ce nu vor voi, se vor batjocori cu sila.Preoţii se vor spurca prin păcatul desfrâului şi preotesele lor vor preacurvi, asemenea şi ei vor preacurvi cu altele. Atunci va veni mânia cea mare a lui Dumnezeu şi va distruge tot neamul acela viclean şi-l va trimite în focul cel veşnic. Deci, fericiţi vor fi câţi nu se vor pleca la cea mai mare fărădelege a necurăţiei, care este mai silnică şi mai grea decât uciderea, şi se vor împotrivi şi vor mustra fărădelegea ca Sf. Ioan Botezătorul şi vor stărui mustrând amestecare de sânge şi vor fi ucişi de cei prea fărădelege spurcaţi şi prea necuraţi oameni din vremea aceea şi apoi se vor odihni în sânul lui Avraam, Isaac şi Iacob preslaviţilor Patriarhi şi vor locui în Împărăţia Cerurilor cu toţi Sfinţii, bucurându-se şi veselindu-se, de care bucurie să ne învrednicească Dumnezeu şi pe noi cu darul Lui cel sfânt. Amin

Avva Pamvo(„Patericul Egiptean”, pag. 209 cuv. 15)

Că iată îţi zic ţie fiule, vor veni zile când vor strica creştinii cărţile Sfintelor Evanghelii şi ale Sfinţilor Apostoli şi ale dumnezeeştilor Prooroci, ştergând Sfintele Scripturi şi scriind tropare şi cuvinte elineşti. Şi se va revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depărta. Pentru aceasta Părinţii noştri au zis: Cei ce sunt în pustia aceasta să nu scrie vieţile şi cuvintele părinţilor pe pergament, ci pe hârtii, că va să şteargă neamul cel de pe urmă vieţile părinţilor şi să scrie după voia lor, fiindcă mare este necazul ce va să vină. Şi i-a zis lui fratele: Aşadar se vor schimba obiceiuruile şi aşezămintele creştinilor şi nu vor fi preoţi în biserică să facă acestea? Şi a zis bătrâmul: În astfel de vremuri se va răci dragostea multora şi va fi necaz mult. Năpădirile păgânilor şi pornirile noroadelor, neastâmpărul împăraţilor, desfătarea preoţilor, lenevirea călugărilor. Vor fi egumeni nebăgând seama de mântuirea lor şi a turmei, osârdnici toţi şi silitori la mese şi gâlcevitori, leneşi la rugăciuni şi la clevetiri osârdnici, gata spre a osândi vieţile bătrânilor şi cuvintele lor, nici urmându-le, nici auzindu-le, ci mai vârtos ocărându-le şi zicând: De-am fi fost şi noi în zilele lor ne-am fi nevoit şi noi. Iar episcopii în zilele acelea se vor sfii de feţele celor puternici, judecând judecăţi cu daruri, nepărtinind pe cel sărac la judecată, necăjind pe văduve şi pe sărmani chinuindu-i. Va intra încă şi în norod necredinţă, curvie, urâciune, vrajbă, zavestie, întărâtări, furtişaguri şi beţie. Şi a zis fratele: Ce va face cineva în vremile şi anii aceia? Şi a zis bătrânul: Fiule în acele zile cel ce îşi mântuieşte sufletul său mare se va chema în împărăţia cerurilor.

Din Cuvantul Parintelui Justin Parvu: “Am cedat Basarabia, am cedat Bucovina, Dobrogea – Cadrilaterul… – acum vor sa ne cedam sufletele – este vorba de impingerea unei natiuni de 20 de milioane de ortodocsi in iad, este vorba de pierzarea spirituala. De aceea trebuie sa fiti foarte atenti: daca nu vi se spune in biserica, sunt platiti!, sa stiti, la ora aceasta sunt platiti oameni ca sa taca! Si dvs, prin Duhul Sfant, prin Fala lui Dumnezeu, sfintiti mult mai mult oaia decat stapanul, decat ciobanul. Vor veni vremuri de razboi cand veti fi vanduti de ciobani, de pastorii vostri. Vor vedea pastorii cum va sfasie in ocol fiara salbatica si nu vor veni sa va apere. Sa stiti ca sunt vremurile acestea, apocaliptice, pe care le traim, si vor fi grele… Dumneavoastra sa va pastrati sufletele, sa vi le dati lui Dumnezeu asa cum le-ati primit. Nu avem doua suflete, avem unul!, si acela trebuie sa-l pastram si sa-l dam asa cum l-am primit inaintea Judecatii Mantuitorului nostru Iisus Hristos!” sursa

Epistola unui sfant contemporan catre romani despre vremurile de pe urma: PREGATITI-VA!

Acum, da, se deschid multe manastiri. Se scriu multe carti. Se tin multe conferinte de pace intre religii. Se infrumuseteaza bisericile cu felurite podoabe, cu aur si argint… Dar Dumnezeu nu cauta la acestea… Dumnezeu cauta la lucrarea tainica a inimii; la lucrarea cea dinlauntru, nu la cea dinafara. Cand se exagereaza cu lucrarea de dinafara, cum se intampla acum, e semn ca s-a parasit lucrarea launtrica… Mi-au povestit multe acesti parinti romani ai mei, de cand ii stiu eu pe ingerasii acestia… Sunt mii si mii de monahi, dar abia daca gasesti vreun povatuitor cu frica lui Dumnezeu. Eu plang adesea pentru aceasta, copile. Sunt multi stareti care se ingrijesc de gospodarie, de chiverniseala, iar de lucrarea launtrica aproape ca nu se grijeste nimeni. sursa

Despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA

“Fiul meu, sa stii ca in zilele de pe urma vor veni vremuri grele, dupa cum spune Apostolul vei vedea ca din pricina imputinarii credintei, ratacirile si dezbinarile vor aparea in biserici si, cum mai dinainte au spus Sfintii Parinti, pe scaunele ierarhilor si in manastiri nu va mai fi atunci niciun barbat incercat in viata duhovniceasca. Din care pricina, ratacirile se vor raspandi pretutindeni si pe multi vor insela.

Vrajmasul neamului omenesc va lucra cu pricepere, ducand in ratacire, de e cu putinta, si pe cei alesi. Nu va incepe prin lepadarea dogmelor despre Sfanta Treime, Dumnezeirea lui Iisus Hristos sau Nascatoarea de Dumnezeu ci pe nesimtite va incepe a stramba invataturile Sfintilor Parinti primite de la Duhul Sfant- insasi invatatura Bisericii. Viclenia vrajmasului si uneltirile lui vor fi indreptate impotriva unui numar foarte mic, al celor incercati in viata duhovniceasca. Ereticii vor pune mana pe Biserica, isi vor numi peste tot slugile, iar viata religioasa va fi lepadata.

Insa Domnul nu lasa pe robii Sai fara aparare si intru nestiinta. El a spus: „Dupa roadele lor ii veti cunoaste“ (Matei 7, 16-20). Si sarguieste-te sa-i osebesti de pastorii adevarati; acei furi de cele ale Duhului, care sfasie turma duhovniceasca, „nu intra pe usa in staul, ci sar pe aiurea“, dupa cum a spus-o Domnul, adica vor intra nelegiuit, nimicind cu dea sila dumnezeiasca oranduiala- pe acestia Mantuitorul ii numeste „talhari” (Ioan 10, 1).

Dupa lucrare, adevarata lor slujire este prigonirea adevaratilor pastori, intemnitarea lor, caci fara aceasta slujire, turma duhovniceasca ar putea sa nu fie prinsa. Drept aceea, fiul meu, cand vei vedea in biserica batjocorindu- se lucrarea dumnezeiasca, invataturile Parintilor si oranduirea lasata de Dumnezeu, sa stii ca ereticii au si aparut, chiar daca pentru o vreme s-ar putea sa-si tainuiasca relele voiri sau vor stramba pe nesimtite credinta dumnezeiasca pentru a izbuti mai bine, inselandu-i pe cei neiscusiti.

Ii vor prigoni nu doar pe pastori, ci si pe slujitorii lui Dumnezeu, caci diavolul, care ocarmuieste ratacirea, nu poate suferi vietuirea dupa randuiala lui Dumnezeu. Asemenea lupilor in piei de oaie, vor fi cunoscuti dupa firea lor ingamfata, iubirea de desfatari si pofta de putere- aceia vor fi tradatori care vor pricinui ura si rautate pretutindeni; si de aceea a spus Domnul ca se vor cunoaste „dupa roade” (Luca 6, 43-45). Adevaratii slujitori ai lui Dumnezeu sunt supusi, iubitori de frati si ascultatori de Biserica.

In vremea aceea, monahii vor indura mari stramtorari din partea ereticilor, iar viata monahala va fi luata in batjocura. Obstile monahale vor fi saracite, numarul monahilor se va imputina. Cei ramasi vor indura silnicii. Acesti uratori ai vietii monahale, care au numai infatisarea credintei, se vor nevoi sa-i atraga pe monahi de partea lor, fagaduindu-le ocrotire si inlesniri lumesti, dar amenintandu-i cu exilul pe cei care nu se supun. Din pricina acestor amenintari, cei imputinati cu sufletul vor fi foarte umiliti, chinuiti de propria neputinta. De vei trai sa vezi acel veac, bucura-te, caci in vremea aceea cei credinciosi care nu au alte virtuti, vor primi cununi numai pentru staruinta in credinta, dupa cuvantul Domnului: „Oricine Ma va marturisi inaintea oamenilor, marturisi-l-voi si Eu inaintea Tatalui Meu celui Ceresc” (Matei 10,32).

Sa ai frica lui Dumnezeu, fiul meu! Nu pierde cununa primita, ca sa nu fii lepadat de Hristos in intunericul cel cumplit si in vesnicul chin. Stai tare in credinta si, daca e nevoie, indura cu bucurie prigonirile si alte necazuri, caci atunci Domnul iti va ajuta tie; iar Sfintii Mucenici si Marturisitori vor privi cu bucurie la lupta ta.

Insa, in acele zile, vai monahilor legati de averi si bogatii si care de dragul celor materialnice se invoiesc ca insisi sa se robeasca ereticilor. Isi vor adormi constiinta spunand: „Vom cruta manastirea, iar Domnul ne va ierta“. Nenorociti si orbi, ei nici nu gandesc ca prin rataciri (erezii) si rataciti, diavolul va intra in manastire si ca apoi nu va mai fi o sfanta manastire, ci ziduri goale din care harul va pleca pe veci.

Dar Dumnezeu este mai puternic decat diavolul si nu-i va parasi niciodata pe robii Sai. Vor exista mereu crestini adevarati, pana la sfarsitul veacurilor, dar ei vor alege locuri singuratice si pustii. Nu te teme de necazuri, ci teme-te de primejdioasa ratacire, caci ea izgoneste harul si desparte de Hristos; din care pricina, Domnul a poruncit ca in asa fel sa-l socotesti pe eretic, incat „sa-ti fie ca un pagan si un vames” (Matei 18, 17).

Si asa, intareste-te, fiul meu, in harul lui Iisus Hristos. Cu bucurie grabeste-te la marturisire si la indurarea suferintei ca bun ostas al lui Iisus Hristos, Care a spus: „Fii credincios pana la moarte si iti voi da cununa vietii“ (Apocalipsa 2, 10) Acestuia, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, cinste si slava in vecii vecilor. Amin”. sursa

O altă excepțională profeție , în versuri, a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, despre ispita neamului de pe urmă si frații cei mincinoși. Admirabilă profeție !
1. La anii veacului din urmă,
Păstorii cei duhovnicești
Se vor abate de la turmă,
Urmând curentelor lumești.
2. Păși-vor ei pe cale strâmbă,
Lăsându-și drumul părintesc,
Și vor cânta la oi din <<drâmbă>>,
Iar nu din <<fluier păstoresc>>,
3. Vor face focul cu <<progresul>>
În <<staulul duhovnicesc>>
Și fumul va stârni eresul
Retezului papistășesc.
4. Atuncea lumea cu știință
Va face născociri mereu.
Și nu va fi la ea credintă,
Nici temere de Dumnezeu!
5. Poporul cel cu simplitate
– De frica veșnicelor munci –
Va mai păzi cu scumpătate
Dumnezeieștile porunci.
6. Dar viețuind în neunire
Și fără povățuitori,
Vor fi urâți de stapânire
Și mulți vor sta prin închisori.
7. Acei cu râvnă mai fierbinte
La fapta bună, și smeriți,
Vor fi ca cei ieșiți din minte
De toată lumea socotiți.
8. Înțelepciunea omenească
Va face idoli pe pământ.
Și lumea vrea să folosească
Dezmățul ca așezământ.
9. Vor tunde bărbile și părul
Și hainele vor reteza,
Iar legile cu adevărul
La modă toate vor scurta.
10. La tineri nu va fi rușine
Și nici iubire între frați,
Iar moda va târî cu sine
Pe oamenii destrăbălați.
11. Atuncea Dumnezeu, cu greață,
Va căuta spre pământeni
Și-i va lipsi pe mulți de viață
Ca oarecând pe <<sodomeni>>.
12. Pământul își va pierde mana
Și munca nu va fi cu spor,
Că mulți vor crede pe Satana
Tovarăș slobozirii lor!
13. Atuncea lumea va să fiarbă
Ca un cazan la <<pirostea>>,
– Aprinsă de mânie oarbă –
Și pacea ei se va lua.
14. Războaie mari, înfricoșate,
Se vor ține aproape lanț,
Dar mai grozav va fi ca toate
Al <<celor șapte, la Bizanț>>!
15. Popoarele civilizate
Când mai vârtos vor progresa,
Ca fiarele înfometate
Cu dinții se vor sfâșia.
16. Vor face <<care>> zburătoare,
Iar coada lor de scorpion
Va face iarăși tulburare
Ca turnul de la Babilon.
17. Atuncea vor fi ca armătura
Balauri groaznici de metal,
Împrăștiind pârjol din gură
Și fumuri cu venin mortal.
18. La vii abia a treia parte
Din toată lumea va scăpa,
Iar restul se va da la moarte;
Apoi războiul va-nceta!
19. Căci Înger va veni din ceruri,
Strigând cu glas înfricoșat,
Să pună capăt la măceluri
Puterile din Țarigrad.
20. Acolo Îngerii vor pune
Pe tronul bizantin un Sfânt
Si pașnic toți se vor supune,
Lipsind războiul pe pământ.
21. Atunci va fi Ortodoxia
În toată lumea strălucind,
Și va să piară dușmănia,
Belșug și dragoste fiind!

”Ostașii Domnului”- ortodocși sau sectari?

Imi amintesc că pe vremea lui Ceaușescu, șefa de personal de la locul meu de muncă avea un prieten despre care lumea zicea că e ”ostaș al Domnului ”, adică pocăit, și că nu făcea decât să profite de pe urma ei, el tăind frunză la câini într-un post în care ea îl pusese. De asemenea, îmi aduc aminte că imediat după ” revoluție ”, cândva prin vară, au ținut pe stadionul municipal un congres de vreo trei zile. Nu m-a interesat pentru că întreaga manifestație era una tipic pocăită. Anii au trecut și eu am trăit cu această ”impresie”, că ostașii Domnului sunt pocăiți, până când am văzut mai deunăzi pe net că ei sunt declarați a fi ortodocși. M-a uimit acest lucru pentru că eu nu știam că există în sânul bisericii noastre ortodoxe, grupări sau secte, cu excepția celor de la Pucioasa, dar ei se declară ortodocși pe stil vechi.

Ce este Oastea Domnului?

Conform Wikipedia, Oastea Domnului este o mișcarea din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, care a luat ființă în anul 1923, la inițiativa Preotului Iosif Trifa.

După definiția pe care i-a dat-o Părintele Iosif Trifa, Oastea Domnului este „Aflarea și vestirea lui Iisus Hristos cel răstignit”.

După 1948 mișcarea a fost trecută de regimul comunist în ilegalitate, iar în 1990 „Oastea Domnului” a fost reabilitată de Statul Român și de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe.

În zilele noastre, Oastea Domnului are sediul administrativ la Sibiu, unde dispune de Editură, Librărie și tipografie proprie. Aici se tipărește, cu binecuvîntarea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, săptămînalul „Iisus Biruitorul” având ca supliment revista pentru tineri „Timotheos”.

Oastea Domnului este condusă de un Sfat Frățesc Operativ din care fac parte aproximativ 30 de membri, reprezentanți ai zonelor.

Oastea Domnului este prezentă aproape pe tot teritorul României dar și dincolo de granițele ei. Activitatea Oastei Domnului are ca bază așa numitul „voluntariat al laicilor”, chiar dacă din mișcare fac parte și numeroși clerici.

Întîlnirile membrilor Oastei Domnului au loc în biserici, case parohiale sau particulare, după Slujbele Bisericii. Programul acestor întîlniri frățești, cuprinde: rugăciuni, cântări, poezii religioase, cuvinte de învățătură și de mărturisire duhovnicească, cateheze și activități pentru copii și tineri. De asemeni, zonal sau regional, Oastea Domnului dezvoltă o bogată activitate socială în penitenciare, așezăminte sociale și umanitare.

Pr. Ioan Bria, reputat profesor și teolog ortodox, cunoscând și apreciind activitatea Oastei Domnului, a ilustrat plastic adunările Oastei Domnului cu conceptul: „Liturghia de după Liturghie”.

„Oastea Domnului este un copil al Bisericii. S-a născut și trăiește sub aripa Bisericii. Oastea Domnului nu e ceva mai mult decât Ortodoxia, ci e o familie restrânsă, o comuniune de frățietate evanghelică cu gândul precis de a trăi mai intens învățăturile Bibliei și ale Bisericii.

Ne trudim doar să ieșim din comunul vieții, să creștem în Domnul, pentru mântuirea sufletelor noastre. Oastea Domnului nu are nici o pretenție dogmatică sau canonică. N-avem nimic de adăugat canoanelor. Oastea nici nu a vrut și nici nu vrea să facă reguli peste sau în contra Bisericii. Dar Oastea Domnului vrea să trăiască, cu toata ființa, regulile existente ale Bisericii…” – fragment din Moțiunea din 12 septembrie 1937 (cu valoare de testament și hotărîre în legătură cu poziția și rolul Oastei Domnului în Biserica Ortodoxă).

Conform Dicționarului teologilor români, preotul profesor Ioan Bria ” de la 1 apr. 1973 până la 30 iun. 1994 a lucrat la Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Geneva, fiind coordonator pentru Studii misionare ortodoxe în Comisia Misiune şi Evanghelizare (1973- 1988), Director al Secţiei înnoire şi viaţa parohială (1989- 1990), apoi director executiv al Departamentului Unitate şi înnoire (Credinţă şi Constituţie, Institutul ecumenic de la Bossey, Laicii, Cult şi spiritualitate) în anii 1991 – 1994.

In această calitate a luat parte la marile reuniuni ecumenice; Adunările-generale de la Nairobi (1975), Vancouver (1983), Canberra (1991), conferinţele misionare mondiale; Bangkok (1973), Melbourne (1981); conferinţele Credinţă şi Constituţie; Bangalore (1978), Santiago de Compostella (1993).  A fost invitat să sustină prelegeri despre Ortodoxie şi Ecumenism la Institutele ecumenice din Lyon, Paris, Geneva.

Colaborator la numeroase reviste teologice din ţară şi din străinătate (Geneva, Atena, Salonic, Paris, Boston, New York); începând cu anul 1976 este profesor invitat la diferite Facultăţi de Teologie şi centtre ecumenice din Europa.  „Doctor honoris causa” al Facultăţii de Teologie din Preşov ( 1990).

Teologia sa se orientează spre mai multe directii: expunerea contemporană a doctrinei ortodoxe (pentru învăţământul universitar); conturarea unei “misiologii” ortodoxe, ţinând seama de contextul misionar şi cultural european actual, evaluarea critica a teologiei româneşti în epoca modernă şi contemporană; a iniţiat un curent în teologia misionară în jurul temei “Liturghia după Liturghie”.

Deci, nu mă miră faptul că el elogiază această grupare din sânul bisericii ortodoxe, cum nu mă miră nici faptul că a fost reabilitată împreună cu celelalte secte religioase, cu pretenții de culte, de către un fost Patriarh comunist, și că este ținută în brațe de un Prea Exagerat de Fericit Patriarh ecumenist.  Dacă te uiți pe net, vei vedea că această grupare ”ortodoxă” este promovată de cele mai multe ori de către site-urile și grupările evangheliste.

De ce cred eu că sunt sectari?

1. Au o atitudine tipic sectară

” A intra în Oastea Domnului înseamnă a intra în declaraţie de război cu Ispititorul diavol.

Ai intrat în Oaste? Ai intrat cu adevărat în Oaste? Vei avea îndată atacul lui Satana!

Ai intrat în Oaste? Apoi să ştii, dragul meu, că s-a sfârşit cu „liniştea“ ta de mai nainte. Se vor porni îndată contra ta hulele, batjocurile, prigoanele. Dar tu să nu te miri de lucrul acesta şi, mai ales, să nu te sperii! Acest lucru trebuie să se întâmple, e firesc să se întâmple.

Oare de ce? Pentru că diavolul se vede în primejdia de a-şi pierde un credincios. Până când omul petrece în fărădelegi, are „linişte“. Diavolul nu se ocupă mai de-aproape cu el; doarme diavolul liniştit, ştiindu-l cucerit pentru împărăţia iadului.

Dar îndată ce omul începe a se trezi la o viaţă nouă, se trezeşte şi diavolul şi mişcă toate meşteşugurile lui ca să nu-şi piardă credinciosul.

Aşa e şi cu tine. Până când ai trăit în „lume“, în păcate, ai avut „linişte“. Acum însă ai necazuri, pentru că Satana se vede în primejdia de a-şi pierde un credincios.”

Adică, în afară de cei din Oaste, toți ceilalți suntem niște păcătoși vânduți diavolului.

2. Prozelitism tipic sectar

” „Câţi ai adus cu tine?“

Un vestitor al Domnului se dăduse pe lene şi slăbise cu râvna. Din fierbinte, se făcuse rece. Din această amorţeală, îl trezi un vis.

Într-o noapte, visă că murise şi, ajungând în faţa lui Dumnezeu, fu întrebat: „Câţi ai adus cu tine?… Unde-s cei aduşi cu tine?“…

Vestitorul se uită în jurul său, dar nu văzu pe nimeni. O spaimă mare îl cuprinse. Inima începuse a-i bate cu putere. Dar Dumnezeu îl linişti zicându-i: „Mergi încă o dată în lume, dar bagă de seamă: când vei veni, să nu mai vii singur!“. Deşteptându-se din somn, vestitorul se puse iar pe lucru şi aduse la Domnul mulţime mare de suflete.

Să luăm pe sufletul nostru şi noi, ostaşii Domnului, această istorioară! Toţi care am aflat pe Domnul datori suntem să aducem la El şi alte suflete pierdute. În Ziua de Apoi, Domnul ne va întreba câte suflete am adus cu noi fiecare dintre noi.

Să căutăm neîncetat suflete pierdute şi să le aducem la Mântuitorul!”

Caut pe fraţii mei!“ Ce slujbă frumoasă este aceasta! Să o luăm pe sufle-tul nostru, mai ales noi, ostaşii Domnului! Fie-care ostaş din Oastea Domnului trebuie să fie – să se facă – un căutător de fraţi. Noi trebuie să stăm mereu sub porunca Domnului:
– Mergeţi la fraţii voştri şi vedeţi cum stau cu sănătatea cea sufletească!

Aşa se întâmplă – şi se va întâmpla – şi cu noi. Pe căutătorii de fraţi, lumea şi oamenii cei lumeşti îi întâmpină cu batjocuri. Când te apropii de oamenii cei lumeşti cu chemările mântuirii, de departe te întâmpină cu batjocuri de acestea: Iată vine „pocăitul“!… ; iată vine iar „sfântul“ ce-la!… ; iar vine pe capul nostru „călugărul“!… ; grijiţi, măi, că vrea să ne facă şi pe noi călugări şi sfinţi!…

Fiecare căutător de fraţi, fiecare ostaş din Oastea Domnului trebuie să se aştepte la bat-jocuri. Batjocura – asta-i cea dintâi armă pe care diavolul o foloseşte contra unui creştin viu şi luptător. Batjocura! Asta-i cea dintâi probă de foc pentru ostaşii Domnului şi căutătorii de fraţi. Cine nu poate suporta această probă – acela nu poate fi ostaş în „Oastea Domnului“.

Omul cel lumesc nu se teme de nimic aşa de mult ca de această primă armă a diavolului: de batjocură; însă omul cel duhovnicesc o respinge cu bărbăţie.

Cam aşa se întâmplă de multe ori şi azi. Atâţia şi atâţia dintre ostaşii Domnului au fost purtaţi cu cărţile în spate pe la posturile de jandarmi.”

3. Propovăduiesc „ adunările” de tip sectar

” Noi, ostaşii Domnului, să dăm viaţă adunărilor duhovniceşti din vremea primilor creştini! Ori-unde suntem doi-trei ostaşi, să ne strângem în numele Domnului! Să ne întărim unii pe alţii şi apoi să păşim în lume şi pentru mântuirea altora! Să-i scoatem pe oameni din iadul adunărilor lumeşti! Să-i scoatem din iadul cârciumilor şi petrecerilor şi să-i aducem în „catacombele“ Domnului! Să-i învăţăm să-şi petreacă şi ei în cele duhovniceşti! Să-i învăţăm să citească în Biblie, să-i învăţăm să cânte Domnului, să le dăm „vin“ din „butucul cel adevărat al viţei“ şi vieţii (Ioan 15)! Să-i „îmbătăm“ cu „beţia“ cea sfântă a Duhului Sfânt!

Prin adunările şi petrecerile noastre cele duhovniceşti să le arătăm oamenilor că noi ne putem petrece şi în Domnul. Să le arătăm că aceasta este petrecerea şi bucuria noastră cea adevărată.”

4.Se plâng că sunt persecutați

Eu, de câte ori citesc poşta ce vine de la fronturi, am o mâhnire grozavă, o durere grozavă. În fiecare zi, poşta ne aduce mereu plângeri ca aceasta:

„Nu mai putem face nimic. Preotul e contra. Şcoala ni s-a închis. A trebuit să ne lăsăm de adunare“…

„N-am mai putut ţine adunări de doi ani, pentru că s-a dus fratele care ne întărea“…

„Până nu vine cineva în mijlocul nostru, nu mai putem face nimic… , nu mai putem face adu-nare… şi ne răcim… , ne împrăştiem“…

Mă uit, duhovniceşte, peste fronturile Oastei. Şi mă bucur că văd aceste adunări. Părăsiţi de toţi, batjocoriţi de toţi, fraţii ostaşi se strâng pe la casele lor. Şi Domnul Se coboară între ei, îi mângâie ca pe copilaşii Lui şi îi întăreşte.

5. Exemplul Oastei este

„Miles Cristi“

Un vestit general francez, De Sonis, a lăsat să i se scrie pe mormânt numai două cuvinte latineşti: MILES CRISTI, ceea ce înseamnă „ostaşul lui Hristos“.

Voia să spună generalul, prin aceste cuvinte, că toată gloria sa şi toate biruinţele sale le-a câştigat prin credinţă, considerându-se pe sine ca un umil ostaş în marea Oaste a celor credincioşi Domnului Hristos.

Să trăim şi noi, ostaşii Domnului, o viaţă de luptători şi biruitori, pentru ca, la sfârşitul vieţii, să ni se pună pe crucea de la capul mormântului numele ce l-am purtat: „ostaşul Domnului Hristos“.

Louis-Gaston de Sonis a fost romano-catolic, nicidecum ortodox.

6. Cei care intră în Oaste poartă un semn distinctiv ( o medalie)

Pentru cei intraţi în Oastea Domnului avem şi un fel de medalie, al cărei chip îl dăm mai jos. E un fel de semn al celor intraţi în Oastea Domnului.

Ţinem să spunem că medalia nu este obligatorie. Ţinem să spunem că şi fără medalie poate fi cineva un bun ostaş al lui Hristos. Folosim medalia să putem atrage şi prin ea pe alţii în fronturile mântuirii sufleteşti. Alături de medalie, trebuie să strălucească în lume, mai ales, faptele noastre cele bune.

Cei ce vor să aibă medalia, trebuie însă să facă un fel de Declaraţie sufletească. Şi iată de ce: Între cei înscrişi în Oaste avem şi foarte mulţi dezertori. E şi firesc să fie aşa, căci şi între cei doisprezece Apostoli s-a aflat un Iuda. Astă-vară am văzut, într-un sat, un astfel de dezertor care mersese cu medalia pe piept la… joc!

Spre a împiedica astfel de lucruri, cerem un fel de declaraţie sufletească de la cei ce vor să o poarte. Nu cerem în această declaraţie să pună omul jurământ că va ţine regulile Oastei. Îi cerem însă jurământul că, îndată ce va dezerta din rândul nostru şi va părăsi regulile noastre, nu va mai purta nici medalia, nici numele de ostaş al lui Hristos. Noi n-avem lipsă de ostaşi mulţi. Mai bine puţini şi dospiţi, căci „puţin aluat dospeşte frământătura“.

Dăm mai jos această declaraţie sufletească.

Cei ce vor să aibă medalia, vor citi declaraţia sufletească de mai jos, şi anume: unde Oastea are îndrumător, o vor citi în faţa îndrumătorului Oastei; unde sunt numai ostaşi singuratici, se va citi în faţa lor; iar unde nu sunt ostaşi, noul ostaş o va citi în faţa lui Dumnezeu şi a conştiinţei sale.

Semnul cruciuliţei e foarte potrivit şi pe timp de călătorie. Prin trenuri, pe la târguri etc. , fraţii care poartă acelaşi semn se vor recunoaşte în-dată şi se vor bucura în Domnul.”

Un ritual mai degrabă masonic decât ortodox.

7. Impun aceleași opreliști membrilor lor ca și sectarii

Reguli cu privire la băuturile alcoolice

Cu privire la băuturile alcoolice, regulile Oastei sunt următoarele:

Un bun ostaş al Domnului face cel mai bine dacă se rupe dintr-o dată, cu totul, de orice fel de băuturi alcoolice. Omul poate trăi şi fără băuturi îmbătătoare (ba încă trăieşte mai mult şi mai bine).

Oastea Domnului opreşte cu totul de la orice fel de băuturi alcoolice:

1. Pe cei pătimaşi, pe cei beţivi, pentru că în cei pătimaşi băutura a stricat cu totul orice hotar de oprire şi stăpânire. Pentru beţivi, cel dintâi pahar deschide larg uşa spre beţie.

Pentru cei pătimaşi nu este o altă cale de scăpare decât ruperea cu orice fel de băutură, pentru vecii vecilor.

2. Oastea Domnului opreşte apoi de la orice fel de băuturi alcoolice pe toţi cei necăsătoriţi (fie tineri, fie văduvi), pentru că aceştia trebuie să stăruiască în virtutea înfrânării poftelor. Băuturile alcoolice sunt cel mai mare duşman al acestei virtuţi. Virtutea înfrânării poftelor se potriveşte cu alcoolul întocmai ca uleiul cu focul. E ca şi când ai pune foc în ulei. „Nu vă îmbătaţi de vin întru care este desfrânare“ – zice Apostolul Pavel ( Efeseni 5, 18 ).

Un ostaş al Domnului nu va umbla pe la cârciumi şi nu va gusta nici un fel de băuturi pe la cârciumi, pentru că acolo sunt ispitele cele mai mari.”

Reguli despre petreceri

Un ostaş al Domnului nu se duce la petreceri, jocuri şi baluri, pentru că aşa cum se fac pe-trecerile în ziua de azi (cu beţii şi jocuri nebune), sunt aproape cu totul atrase de diavolul în slujba lui. Sunt destule alte societăţi care se întrec în a face jocuri şi baluri pe seama membrilor lor (după o astfel de petrecere am văzut, astă-vară, mame culegându-şi fiii – membri ai societăţii – de prin cele cârciumi şi şanţuri).

Societatea noastră nu se ocupă cu „aranjări de petreceri şi baluri“. Petrecerea noastră e să ne întâlnim mereu în Domnul: să ne petrecem citind în Scripturi, în cărţi şi gazete bune, să cântăm cântări duhovniceşti ….

Reguli despre sudalme, înjurături… Un ostaş al Domnului nu înjură şi nu foloseşte nici un fel de cuvânt de sudalmă. Despre acest păcat scriem pe larg în altă parte.

Cei ce suduie nu numai în Oastea Domnului n-au ce căuta, ci ei ar trebui scoşi şi din rândurile creştinilor.

Reguli despre fumat…

Un ostaş al Domnului nu fumează. De ce?

Întâi pentru că fumatul este un lucru urât şi urâcios. Îl rog pe fiecare fumător să se gândească şi să se întrebe: Oare ar putea sta cu ţigara în gură în faţa Mântuitorului? Oare rămâne, petrece şi călătoreşte împreună cu noi Domnul, când întruna tot pufăim şi scuipăm?”

Toate acestea și încă multe altele le găsiți pe site-ul lor oficial : http://www.oasteadomnului.ro/

Eu nu sunt o somitate în materie de ortodoxie. Mă străduiesc după puterile și înțelegerea mea să deslușesc aceste taine și să trăiesc în armonie cu Învătăturile Domnului nostru Iisus Hristos. Recunosc că nu întotdeauna și reușesc, dar nu mă descurajez. Mă ridic și-o iau de la capăt. De aceea vă recomand să ascultați ce spun și cei care cunosc ortodoxia și care au trăit-o, despre Oastea Domnului:

Părintele Gheorghe Anițulesei:

Voi ce părere aveți?