NATO a fost creată de criminalii de război naziști pentru a ridica cel de-al Patrulea Reich

NATO este o mişcare politică care încearcă să reînvie nazismul. Această organizaţie neo-nazistă și-a organizat reprezentanțe în multe ţări, precum şi reţele internaţionale.

Pe 24 martie 1999, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a lansat un război de agresiune, ilegal şi neprovocat, împotriva Republicii Federale Iugoslavia. NATO nu a avut nici o autorizaţie din partea Consiliului de Securitate al ONU să efectueze această agresiune.

Nu numai că agresiunea încalcă Carta ONU, dar, de asemenea,și convenţiile internaţionale referitoare la mai multe reguli de război. În mod deliberat NATO a vizat țintele civile, și nici măcar spitalele nu au fost cruţate de atacurile criminale NATO. De fapt, NATO a reuşit să distrugă mai multe spitale decât tancurile armatei iugoslave.

La data de 07 octombrie 2001 NATO a lansat un alt război de agresiune, ilegal şi neprovocat, împotriva statului suveran Afganistan. Afganistanul nu a atacat nici o ţară, nici pe 11 septembrie 2001, nici înainte de această dată şi nici după acea dată. Afganistanul a fost un stat cu o apărare slabă, care a fost şi continuă să fie o victimă a crimelor de război comise de către Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

La 25 martie 2011 NATO a început un alt război neprovocat, de data aceasta împotriva Libiei. Libia nu a atacat nici o ţară NATO, şi nu a lansat nici un fel de ameninţări la adresa vreunei ţări. Guvernul libian a făcut doar ceea ce ar face orice ţară, de a înăbuși o rebeliune armată care a fost iniţiată de mercenari străini plătiți. De ce a NATO a atacat Libia? Gadaffi era pe punctul de a crea un sistem bancar nou în Africa, care avea de gând să scoată FMI-ul, Banca Mondială şi alți mari bancheri albi din afacerile din Africa. din acel moment nu ar mai fi existat multele împrumuturi de ruinare utilizatede Occident pentru a paraliza economiile africane în mod intenţionat prin plătirea unor dobânzi uriașe. În schimb Banca de Investiţii Africană, cu un capital de 42 miliarde de dolari, planificase să ofere împrumuturi majore cu rate la  dobânzi mici sau chiar zero pentru fiecare naţiune africană. Libia finanţase deja proiecte majore de infrastructură în Africa, care au început să creeze legături într-economiile africane şi să rupă dependenţa perpetuă de ţările vestice pentru importuri. Înainte ca NATO să lanseze războiul de agresiune împotriva Libiei ea a furat cele 42 miliarde dolari care erau alocate pentru  poporul african, prin Banca de Investiţii din Africa.

Crimele comise de NATO împotriva Iugoslaviei, Afganistan şi Libia sunt aceleaşi crime pe care predecesorii NATO le-au comis în al doilea război mondial.Documente istorice europene și americane dezvaluie o legătură insidioasă între nazism şi NATO. Ele dezvăluie că NATO a fost creată de criminalii de război naziști.

Unica misiune a NATO este înfiinţarea celui de-al Patrulea Reich. Si ei, la fel ca predecesorii lor, utilizează războiul (invazia apoi ocupaţia) pentru a stabili cel de-al Patrulea Reich, războaie în care de bunăvoie şi în mod intenţionat comit atrocităţi inimaginabile împotriva civililor. Războaie, care sunt declarate de către dreptul internaţional drept agresiuni nejustificate. În procesul de instituire a celui de-al patrulea Reich liderii lor comit crime împotriva păcii, crime împotriva umanităţii şi crime de război. Astazi ei recrutează guvernele din țări precum Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Franţa, Italia şi guvernele din fostele ţări ocupate de naziști pentru a construi acest imperiu nazist numit al Patrulea Reich.

În termeni neo-naziști, al Patrulea Reich este definit ca promotorul supremaţiei ariene, anti-semitismului, biotopului, militarismului agresiv şi totalitarismului. Mai mult, neo-naziştii cred că această creştere va deschide calea pentru stabilirea Imperiului de Vest, un imperiu pan-Arian al lumii care cuprinde terenuri ocupate de popoare cu descendență preponderent europeană (Europa, Rusia, anglo-America, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud , America de Sud), şi alte ţări având în mod semnificativ populație albă din America Latină. Cadrul pentru al Patrulea Reich a început odată cu formarea  Tratatul Atlanticului de Nord (NATO) şi războaiele celui de-al Patrulea Reich au început imediat după reunificarea Germaniei.

În cartea sa, The Rise of the Fourth Reich: The Secret Societies That Threaten To Take Over America ( Apariția celui de-al Patrulea Reich: societăţile secrete care amenință să preia America), Jim Marrs susţine că unii membri supravieţuitori ai celui de-al treilea Reich German, împreună cu simpatizanţii din Statele Unite şi din altă parte, aflându-se la  adăpost sigur prin intermediul unor organizaţii cum ar fi ODESA şi Die Spinne, au lucrat în spatele scenei, începând cu sfârşitul celui de-al doilea război mondial, să adopte cel puţin unele dintre principiile nazismului (de exemplu: militarismul, fascismul, cucerirea, spionajul la scară largă asupra cetăţenilor, utilizarea corporaţiilor şi a propagandei pentru a controla interesele naţionale şi ideile) în cultura, guvern şi în întreaga lume de afaceri. El citează influenţa pe care naziştii au introdus-o in Statele Unite, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, așa cum oamenii de știință naziști au fost introduși în Operațiunea Paperclip  pentru a ajuta la avansarea aerospațială a SUA, precum şi achiziţionarea şi crearea de conglomerate, de către nazişti şi decătre simpatizanţii lor, după război, atât în ​​Europa cât şi în SUA – dintre care cea mai mare este Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

America a devenit soldatul celui de-al Patrulea Reich nazist la 11 septembrie 2001.

Atunci când Turnurile World Trade s-au prăbuşit, cei mai multi americani pur şi simplu au refuzat să creadă sugestiile cum că atacurile au fost organizate de către grupuri care lucrau pentru guvernul SUA în sine. Americanii s-au temut să dovedescă faptul că, deși au apărut rapoarte de ştiri, guvernul american și-a anunţat planurile pentru invazia din Afganistan cu luni înainte chiar ca atacurile de la 11 septembrie 2001 să fi avut loc. Guvernul Statelor Unite a facut planuri şi, și-a anunţat intenţia la Organizaţia Mondială, la începutul anului 2001. Momentul atacurilor asupra Turnurilor Mondiale ale Comerţului se potrivea în întregime ca o mănușă. Atacurile şi revărsarea furiei poporului american au adus un suport incontestabil pentru războiul deja planificat. NATO s-a folosit de un alt eveniment, ca cel asupra  clădirii Reichstag-ului, pentru a înființa cel de-al Patrulea Reich.

Chiar şi după ce le-au fost prezentate dovezile, americanii din ziua de azi cred că talibanii şi poporul afgan sunt inamicul Statelor Unite. Faptul că nici un cetăţean afgan, oficial politic sau personal militar nu au luat parte nici la planificarea atacurilor de la 11 septembrie 2001 și nici la executarea atacurilor este încă de neînţeles. Mulți din Statele Unite cred că Afganistanul a atacat SUA pe 11 septembrie 2001, chiar şi după ce guvernul Statelor Unite a publicat numele şi naţionalităţile celor care au deturnat avioanele şi pe cel al creierului atacului. Majoritatea au fost cetăţeni arabi. bin Laden era, de asemenea, un resortisant saudit. Nu au existat teroriști talibani sau vreun cetăţean afgan. Zero. Nici unul.

Chiar şi cu toate dovezile care disculpă (pentru a-l elibera de vină) Afganistanul de orice crimă împotriva Statelor Unite, Guvernul Statelor Unite și-a acordat singur competenţe extraordinare temporare, în special competenţele interzise conform dreptului constituţional, dar puterile guvernamentale au afirmat că au nevoie pentru a putea avea de a face cu ” terorişti „. Poporul american, prea naiv şi în mod fanatic prea centrat pe sine pentru a vedea că a fost înșelat în mod grosolan de către guvernul său, a fost de acord cu minciunile guvernului şi contradicţiile flagrante. Deoarece americanii sunt prea naivi şi prea auto-centrați aceste competenţe ilegale temporare sunt acum în America nu mai puțin  temporare decât erau în Germania atunci când ideologul nazist, Adolf Hitler a ars clădirea Reichstag-ului (clădirea Parlamentului Imperiului German) şi i-a acuzat pe ” teroriştii ” pe care ei îi numeau comunişti. Distrugerea clădirii i-a dat lui Hitler scuza pentru ca naziştii să poată suspenda majoritatea drepturilor prevăzute de Constituţia Germaniei din 1919, într-un efort al lui Hitler de a spori securitatea de stat în întreaga Germanie. 68 de ani mai târziu istoria s-a repetat și în cazul când guvernul Statelor Unite a atacat Statele Unite, pe 11 septembrie 2001, în vederea acordării unor puteri extraordinare care au suspendat ilegal Constituţia Statelor Unite şi Lista Drepturilor (o suspensie ilegală, care continuă până astăzi) . Ei au dat vina atacurilor asupra „teroriştilor”, dar de data aceasta aceștia au fost numiți Al Qaeda.

Guvernul SUA ştie că conduce o naţiune de laşi. Guvernul american a trebuit să cheltuiască  trilioane  de dolari, pentru a ridica al Patrulea Reich, pe războaie în care lașii să poată lupta. Guvernul SUA a decorat cu însemnele regalității trupele pentru a le face mândre de ele însele, ținându-le în continuare în capcana imaginii de sine.

Ştiind că este nevoie de curaj pentru a ucide inamicul faţă în faţă, guvernul Statelor Unite a cheltuit sume mari de bani pe arme minune, avioane, submarine, artilerie cu bătaie ultra-lungă, rachete de croazieră, drone fără pilot şi rachete ghidate – arme care ucid la  distanţă, astfel încât cei care săvârșesc uciderea să nu trebuiască să facă faţă realității celor săvârșite.

Ştiaţi că Hitler a fost Omul Anului în Time Magazine din 1938? Stalin a fost Omul Anului în revista TIME a anului 1939 şi 1942. George W. Bush a fost Omul Anului în Time Magazine în 2000 şi în 2004. Toți acești bărbaţi, şi mulți alții, de asemenea, sărbătoriți de către mass-media, au fost monştri de neimaginat. Toți trei au săvârşit acte de tradare împotriva propriilor lor ţări şi popoar, le-au luat drepturile şi au comis atrocităţi împotriva statelor străine. Lecţiia învățată din aceste fapte este că nu este uşor să identifici un tiran la fața cului atunci când trăiești alături de el, dar mai ales când este unul pe care presa îl sprijină și îl promovează.

Tirani ies în evidență numai atunci când te uiți înapoi, după ce devine cunoscut ceea ce au făcut. Poporul german nu s-a ridicat lîmpotriva lui Hitler pentru că mass-media lor i-a trădat, la fel cum mass-media americană trădează cu plăcere poporul american, voluntar, şi chiar cu mândrie, abandonându-și rolul său tradiţional de câine de pază împotriva abuzurilor guvernului.

Este însăşi natura puterii cea care atrage genul de oameni pe care nu ar trebui să îi aibă. Statele Unite ale Americii este un premiu care atrage bărbaţii şi femeile care doresc să facă absolut orice pentru a câştiga puterea, şi, prin urmare, de asemenea, sunt dispuşi să nu facă absolut nimic cu acea putere odată ce o au. Dacă cineva se gândește suficient de mult, va realiza că toți tiranii, din trecut şi mai ales din prezent, au TREBUIT să utilizeze înşelăciunea asupra populaţiei lor pentru a iniţia un război.

Nici un cetăţean al unei naţiuni moderne industrializate nu-și va trimite copiii pentru a muri într-un razboi doar pentru a prelua  resursele și activele altei națiuni, dar resursele și activele sunt obiectul tuturor războaielor care s-au purtat. O naţiune care doreşte să iniţieze un război de cucerire trebuie să creeze iluzia unui atac sau  a unei ameninţări ca să-l poată începe şi trebuie să ofere întotdeauna populaţiei lor de laşi  o scuză care niciodată să nu atragă atenția asupra iluziei artizanale.

Este naiv, să nu mai vorbim de faptul că este de-a dreptul rasist, să se presupună că tiranii apar doar în alte ţări şi că, într-un fel Statele Unite sunt pur şi simplu imune doar pentru că sunt americani. Statele Unite nu a scăpat din ghearele unei dictaturi. Oamenii Statelor Unite ale Americii, ca și germanii din anii 1930, nu au avut curajul moral să se ridice şi să arate minciunile guvernului.

Numai în cazul excepțional în care americanii sunt dispuşi să se ridice împotriva guvernului lor tiranic, generaţiilor viitoare vor putea să se uite în urmă la poporul american cu aceeaşi hotărâre și asprime cu care-i privim noii pe germanii din 1930.

Ca sursă principală de drept internaţional, hotărârea Tribunalului Nürnberg, în cazul din 1945-1946, al celor mai mari criminali de război nazişti este simplu şi clar. Liderii noștri invoca adesea şi laudă hotărârea, dar, evident, nu au citit-o. Curtea Internaţională a declarat:

” A iniţia un război de agresiune, prin urmare, nu este doar o crimă internaţională, este suprema crimă internaţională diferind doar de alte crime de război, în sensul că conţine în sine răul acumulat în ansamblu.”

La Nuremberg, Statele Unite şi Marea Britanie au presat ca liderii naziști să fie urmăriți penal pentru planificarea şi iniţierea războiului agresiv. Curtea Supremă de Justiţie, (prin) Robert Jackson, şeful personalului urmăririi penale americane, a afirmat că” lansarea unui război de agresiune este o crimă şi că nici o situaţie politică sau economică nu-l poate justifica.” De asemenea, el a declarat că „în cazul în care anumite acte de încălcare a tratatelor sunt crime, acestea sunt crime și dacă le face Statele Unite și dacă le face Germania, iar noi nu suntem pregătiți să stabilim o regulă de conduită penală împotriva altor, pe care noi nu am fi dispuși să o invocăm împotriva noastră.

Carta Naţiunilor Unite  vede agresiunea în mod similar. Articolele 2 (4) şi (7) interzic intervenţiile în competenţa internă a oricărei ţări şi ameninţare cu forţa sau folosirea forţei de către un stat împotriva altuia. Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în Rezoluţia 2131, „Declaraţia cu privire la Inadmisibilitate unei intervenţii”, a întărit părerea că o intervenţie militară puternică, în orice ţară este o agresiune şi o crimă fără justificare.

Punând o etichetă „NATO” pe politica şi conduita agresivă nu va conferi acestui comportament nici o sfinţenie. Acest lucru este pur şi simplu o pervertire a AlianţeiNord-Atlantice, care se presupune ca s-a format ca o alianţă defensivă în temeiul Cartei ONU. Tratatul Atlanticului de Nord a promis semnatarilor să se abţină de la ameninţarea sau utilizarea forţei în orice mod incompatibil cu scopurile Organizaţiei Naţiunilor Unite, şi în mod explicit a recunoscut „responsabilitatea principală a Consiliului de Securitate (al Organizaţiei Naţiunilor Unite), pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. „Evident, ocolind aprobarea ONU pentru atacarea şi ocuparea fostei Iugoslavii, apoi  a Afganistanului şi acum a Libiei, SUA şi NATO au încălcat această obligaţie de bază.

Dintr-un alt punct de vedere al dreptului internaţional, conducerea actuală a atacurilor militare armate agresive de către Statele Unite şi NATO constituie o crimă de război continuă. Contrar credintelor planificatorilor lor de război, bombardamentul aerian fără restricţii este interzisă în conformitate cu dreptul internaţional. Bombardarea „infrastructurii” apei unei ţări, a centralelor electrice, podurilor, fabricilor, televiziunilor şi locaţiilor radio nu sunt restrânse pentru a legitima obiective militare. Atacurile SUA şi NATO, au cauzat, de asemenea, o pierdere excesivă de vieţi şi prejudicii civililor, care încalcă un alt standard. Ei au ucis acum sute, dacă nu mii, de civili nevinovaţi şi lipsiţi de apărare.

Comentariul meu: Eu aș adăuga și războiul din Irak. De asemenea, să nu uităm că cei care au inventat nazismul și fascismul dar și comunismul, adică toate tipurile de extremism  precum și ” teroriștii”, au fost sioniștii evrei mânați de dorința înființării unui stat israelian, plan care până la urmă le-a reușit de minune. Dacă planul lor ar fi fost numai acesta, de inființare a unui stat (ilegal) israelian, atunci ar fi trebui ca sioniștii să se liniștească după ce au obținut ce au dorit, dar planul era și este unul mult mai măreț. Crearea statului Israel a  fost doar o etapă din acest plan măreț, al cărui unic țel este dominarea întregii lumi și conducerea ei de către o rasă (elită) superioară. Ceea ce ne-a arătat Hitler a fost doar o mostră, față de ceea ce va urma. ”Nebunia” manifestată de Hitler nu a fost ceva legat strict de persoana lui, un ” defect” al naturii. Acest gen de ”nebunie” caracterizează un grup de oameni, dacă pot fi numiți așa pentru că din punctul meu de vedere ei nu au nimic uman în ei, care  se consideră aleșii lui Dumnezeu, un dumnezeu care n-are nici o legătură cu Cel pe care îl știm noi și care n-are nimic dumnezeiesc în el. Nici cruzimea lui Stalin nu este ceva strict personal. Este doar o altă trăsătură ce caracterizează această rasă superioară. Obama le are pe amândouă. Acești oameni nu fac parte din acea rasă, sunt doar unelete de care elitele s-au folosit, și se folosesc încă,  pentru a-și îndeplini câte o etapă a planului. Ceea ce trebuie să învățăm din tot ce s-a întâmplat în trecut și din ceea ce se întâmplă în zilele noastre este că cei care aparțin acestei rase superioare însumează toate aceste caracteristici într-o singură persoană, adică sunt nebuni, cruzi, manipulatori, răi, etc. exact ca și dumnezeul lor, Lucifer. La fel ca și el, aceștia se folosesc de oameni care să facă lucrurile murdare pentru ei după care se descotorosesc de ei fără nici o remușcare sau milă. În afară de rasa și țelul lor, nimic nu are valoare. Asta trebuie să invățăm și să înțelegem: că nu le putem schimba planurile dar putem măcar să le înțelegem și să nu le facem jocul.

Gluma zilei: O-sam(ă) (de) ben Laden(i) amenintă Franta

Liderul retelei al-Qaida, Osama ben Laden, a avertizat ca pozitiile adoptate de presedintele francez, Nicolas Sarkozy, „vor costa scump” Franta, intr-o inregistrare audio difuzata vineri de postul arab de televiziune Al Jazeera, transmite MEDIAFAX.

De asemenea, Osama ben Laden a conditionat eliberarea ostaticilor francezi din Afganistan de retragerea Frantei din aceasta tara.

„Va repetam acelasi mesaj: eliberarea ostaticilor vostri din mainile fratilor nostri este legata de retragerea soldatilor vostri din tara noastra”, a afirmat autorul mesajului, identificat drept Osama ben Laden de postul de televiziune din Qatar Al Jazeera.

Adresandu-se poporului francez, el a adaugat: „Refuzul presedintelui vostru de a se retrage din Afganistan este rezultatul imitarii Americii, iar acest refuz este o unda verde pentru uciderea prizonierilor vostri (…), dar noi nu vom face acest lucru la momentul care ii convine lui”.

Aceasta pozitie a lui Sarkozy „il va costa si va va costa scump pe diferite fronturi, in interiorul si exteriorul Frantei”, a continuat ben Laden.

Doi jurnalisti francezi si cei trei insotitori afgani ai lor au fost luati ostatici la 30 decembrie 2009, la aproximativ 60 de kilometri est de Kabul, in provincia muntoasa instabila Kapisa.

Comentariul meu: De cate ori l-au clonat pe asta? Mai nou numai vocea i-o dau ca deh, e criza si casetele  video „e” scumpe rau! Hai ca ma duc sa-mi ascund capul sub perna ca ma tem sa nu aud ca l-a amenintat si pe Base!

Ce dezvaluiri fac noile documente publicate de WikiLeaks si reactiile la nivel mondial fata de aceste dezvaluiri

Documentele diplomatice dezvăluite de WikiLeaks, multe datând din ultimii trei ani, oferă o imagine fără precedent asupra activităţii ambasadelor americane din întreaga lume, puncte de vedere asupra liderilor străini sau evaluări ale ameninţărilor teroriste, comentează New York Times.

Conform ediţiei online a ziarului american, cele mai recente dintre documente datează de la sfârşitul lunii februarie a acestui an, dezvăluind opiniile administraţiei preşedintelui Barack Obama în legătură cu crizele şi conflictele din întreaga lume.

Documentele ilustrează traficul diplomatic dintre Departamentul de Stat şi circa 270 de ambasade şi consulate din întreaga lume, afirmă New York Times, care prezintă câteva exemple de subiecte pe care intenţionează să le dezvolte în zilele următoare.

PAKISTAN. Începând din 2007, Statele Unite au depus eforturi secrete pentru a elimina uraniul puternic îmbogăţit dintr-un reactor de cercetare pakistanez, temându-se că acesta ar putea fi folosit în scopuri ilegale. În mai 2009, ambasadorul Anne W. Patterson a anunţat că Pakistanul refuză să programeze o vizită a unor experţi americani, deoarece, „dacă presa locală ar afla despre înlăturarea combustibilului, cu siguranţă ar considera că Statele Unite iau armele nucleare ale Pakistanului”.

GUANTANAMO. Pentru a-şi convinge partenerii să accepte foşti deţinuţi de la Guantanamo, Statele Unite au exercitat presiuni diplomatice asupra acestora. Sloveniei i s-a cerut să accepte un fost deţinut dacă preşedintele vrea să obţină o întâlnire cu Obama, în timp ce autorităţilor din Kiribati li s-au oferit fonduri în valoare de milioane de dolari pentru a prelua foşti deţinuţi. În privinţa Belgiei, diplomaţii americani au afirmat că acceptarea mai multor deţinuţi ar reprezenta „o modalitate ieftină pentru Belgia de a-şi spori importanţa în Europa”.

AFGANISTAN. Când vicepreşedintele afgan a vizitat Emiratele Arabe Unite în 2009, autorităţile locale au descoperit în bagajele acestuia 52 de milioane de dolari. Conform unui document al ambasadei SUA la Kabul, oficialului afgan i s-a permis în cele din urmă să păstreze banii, fără a dezvălui originea sau destinaţia sumei.

CHINA. Un contact din China a anunţat ambasada SUA la Beijing, în ianuarie, că Biroul Politic al partidului comunist chinez a ordonat intruziunea în sistemele informatice ale companiei Google, ca parte a unei campanii coordonate efectuate de agenţi ai guvernului, experţi din mediul privat şi hackeri recrutaţi de guvern.

Documentele se referă şi la relaţia apropiată dintre premierul italian, Silvio Berlusconi, şi premierul rus, Vladimir Putin, dar şi la faptul că, în Rusia, acesta este subminat uneori de birocraţia greoaie care îi ignoră deciziile. Alte subiecte abordate sunt încercările de a împiedica livrările de arme siriene către mişcarea libaneză Hezbollah sau tentativele de a împiedica arestarea, în Germania, a unor agenţi CIA implicaţi în răpirea unui cetăţean german.

Documentele arată şi că, la aproape zece ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, relaţiile SUA cu restul

Casa Alba a condamnat ferm publicarea a sute de mii de mesaje confidentiale si Hillary Clinton a vorbit chiar despre „un atac la adresa comunitatii internationale”.

250.000 de mesaje confidentiale, care contin descrieri nu tocmai magulitoare la adresa liderilor lumii, sunt acum la vederea oricarui curios. Analistii estimeaza ca aceasta este una dintre cele mai mari scurgeri de informatii secrete din istorie, iar americanii au inrosit telefoanele, cerandu-si scuze de la cei mentionati in mesaje.

Purtatorul de cuvant de la Casa Alba a mers si mai departe, gasindu-i deja vinovati pe angajatii WikiLeaks.

Un numar total de 1.022 de documente publicate incepand de duminica de Wikileaks.org contin referiri la Romania, dintre care 830 provin de la ambasada SUA la Bucuresti, potrivit site-ului de informatii, transmite MEDIAFAX.

Din documentele provenite de la ambasada Statelor Unite la Bucuresti, 38 sunt clasate drept secrete („secret”), in timp ce 368 sunt publice („unclassified”), iar 424 sunt confidentiale („confidential”).

Site-ul Wikileaks a inceput duminica sa publice 251.287 de documente trimise de diplomati americani la Washington, continand schimburi de informatii confidentiale sau secrete intre 274 de ambasade, consulate sau misiuni diplomatice din intreaga lume si Departamentul de Stat american. Telegramele vizeaza perioada 28 decembrie 1966 – 28 februarie 2010.

Dintre acestea, doar 15.652 de telegrame sunt clasate ca „secrete”.

Tara la care s-au facut cele mai multe referiri este Irakul (15.365), cele mai multe telegrame au fost trimise de la Ankara, capitala Turciei (7.918), iar de la biroul Secretarului de Stat au fost trimise 8.017 de documente, potrivit site-ului de informatii.

Regele Abdullah al Arabiei Saudite i-a indemnat pe americani sa „reteze capul sarpelui”, adica sa atace Iranul pentru a distruge programul nuclear al Teheranului. Mahmud Ahmadinejad a reactionat imediat, declarand ca totul nu este decat o strategie pusa la cale de americani, „un act satanic” menit sa semene discordie intre Iran si vecinii sai.

Casa Alba a ordonat revizuirea procedurilor de securitate, in speranta ca va evita noi dezvaluiri.

Pana una alta, viitoarea tinta a site-ului WikiLeaks este o importanta banca americana, ale carei documente secrete vor dezvalui existenta unui „ecosistem al coruptiei”.

Corespondenţa diplomatică pe care site-ul Wikileaks a început duminică să o publice provine din sistemul de comunicaţii folosit de Departamentul american al Apărării şi cel de Stat, relatează săptămânalul german Der Spiegel.

O parte a documentelor provine din sistemul SIPRNet (Secret Internet Protocol Router Network), la care au acces aproximativ 2,5 milioane de funcţionari americani, pe calculatoare ale căror proceduri de acces sunt modificate la fiecare circa 150 de zile, precizează săptămânalul german, una dintre cele cinci surse media din lume care au avut primele acces la aceste documente.

Documentele strict secrete („top secret”) nu trec prin reţeaua SIPRNet, dar şi ele sunt accesibile unui număr de 850.000 de americani, adaugă revista.

Dezvăluirile Wikileaks vizează 251.287 de documente trimise de diplomaţi americani la Washington şi 8.000 de directive ale administraţiei americane către ambasade.

Doar 6 la sută din documentele publicate, adică 15.652 de scrisori, sunt clasate ca „secrete”, dintre care 4.330 „nu trebuie comunicate străinilor”. Aproximativ 40 la sută sunt „confidenţiale” şi majoritatea nu conţin nicio menţiune restrictivă.

Cu excepţia unui document din 1966, majoritatea au fost trimise între 2004 şi sfârşitul lunii februarie 2010, dată la care, dintr-un motiv necunoscut, sursa Wikileaks a încetat să mai transmită.

Săptămânalul german se arată foarte prudent în legătură cu folosirea lor, pentru că afirmă că nu ştie „în ce circumstanţe informatorul site-ului Wikileaks le-a putut copia”, nici dacă aceste documente reprezintă toată producţia sau dacă este vorba despre „o selecţie de documente operate potrivit unor criterii pe care nu le cunoaştem”.

În acelaşi timp, absenţa unor documente strict secrete („top secret”) poate fi explicată fie prin faptul că informatorul nu are acces la acestea, fie pentru că nu a dorit să facă acest lucru, pentru a nu i se afla identitatea, de exemplu.

Dacă scrisorile diplomatice pot fi înţelese de oricine, pentru că în general nu au fost redactate pentru a fi trimise urgent, măsura în care ele sunt conforme cu realitatea rămâne incertă. „Autorii nu ezită să raporteze cea mai neînsemnată bârfă sau zvon” în aceste scrisori, redactate în ideea că acestea nu vor fi date publicităţii decât după 25 de ani, scrie săptămânalul.

Iranul a obţinut 19 rachete nord-coreene de concepţie rusească şi tehnologie avansată, care sunt mult mai puternice decât orice a admis public Washingtonul că ar avea Teheranul şi care ar putea atinge capitale din Europa Occidentală, potrivit documentelor publicate de WikiLeaks.

Informaţia, publicată de New York Times în ediţia electronică, se bazează pe o telegramă datând din 24 februarie 2010 şi detaliază o întâlnire între oficiali ruşi de rang înalt şi o delegaţie americană condusă de Vann H. Van Diepen, din cadrul diviziei de neproliferare din Departamentul de Stat.

Aceste rachete ar permite pentru prima dată Iranului să atace capitale din Europa Occidentală sau Moscova, iar oficialii americani au avertizat că propulsia lor avansată ar putea ajuta Iranul să obţină mai rapid rachete balistice intercontinentale.

Telegrama sugerează, de asemenea, o cooperare militară profundă – probabil şi nucleară – între Coreea de Nord şi Iran decât se ştia până atunci. La cererea administraţiei Obama, The New York Times a fost de acord să nu publice textul acesteia.

Versiunea nord-coreeană a acestui tip de rachetă, cunoscut ca BM-25, ar putea fi echipată cu focos nuclear. Mulţi experţi susţin că Iranul mai are mult până la obţinerea unui focos nuclear, în special unul suficient de mic pentru a putea fi ataşat vârfului unei rachete, dar consideră că acesta a depus eforturi în acest sens.

În prezent raza de acţiune maximă a rachetelor balistice iraniene cunoscute este de 1.900 de kilometri, potrivit experţilor, ceea ce înseamnă că poate atinge Orientul Mijlociu, inclusiv Israelul, precum şi Turcia şi porţiuni din Europa de Est. Oamenii de ştiinţă susţin că BM-25 are o rază de acţiune mai mare şi este şi mai grea, având mai mult combustibil şi putând atinge o rază de acţiune de 3.200 de kilometri. În cazul în care ar fi lansată din Iran, o astfel de rachetă ar atinge Europa Occidentală, inclusiv Berlinul.

Documentele susţin nu numai că Iranul a obţinut rachete BM-25, ci a văzut şi tehnologia avansată necesară pentru a proiecta şi construi o nouă clasă de proiectile mai puternice.

Serviciile de informaţii canadiene au contactat în 2008 Ministerul iranian pentru Informaţii şi Securitate, la cererea acestuia din urmă, care şi-a propus „ajutorul” în Afganistan în privinţa unor eventuale atentate, arată luni un document difuzat de WikiLeaks.

Acest document, dat publicităţii de New York Times, se referă la o întâlnire la Ottawa, la 2 iulie 2008, între şeful serviciului candian de informaţii CSIS, Jim Judd, şi un consilier al Departamentului de Stat, Eliot Cohen.

El a dezvăluit un episod inedit, relaţiile dintre Ottawa şi Teheran fiind foarte reci de mai mulţi ani.

Judd i-a spus interlocutorului său că serviciul este „foarte, foarte preocupat” de Iran.

CSIS a vorbit recent cu Ministerul pentru Informaţii şi Securitate, după ce această agenţie a cerut un canal de comunicare cu Canada„, a declarat el.

„Iranienii au acceptat să «ajute» (Canada) în problemele afgane, inclusiv furnizând informaţii despre potenţiale atentate„, continuă telegrama diplomatică trimisă de ambasada americană la Ottawa.

Totuşi, a mărturisit Judd, „nu am înţeles ce voiau cu adevărat” deoarece este clar că „iranienii vor să sugrume ISAF …lent”.

Un document american datând din 2009, dezvăluit de site-ul WikiLeaks şi publicat luni de cotidianul britanic The Telegraph, susţine că Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, suferă de cancer în fază terminală.

Potrivit acestui document care ar fi fost trimis în august 2009 de consulatul Statelor Unite la Istanbul, un om de afaceri, a cărui identitate şi naţionalitate nu sunt precizate şi care ar fi avut legături cu fostul preşedinte iranian Akbar Hashemi Rafsandjani, a declarat că Ali Khamenei suferă de o formă rară de leucemie.

„Khamenei va muri probabil în câteva luni”, afirmă documentul citat de Telegraph.

În perioada respectivă, Rafsandjani tocmai îşi lansase campania împotriva realegerii preşedintelui iranian Mahmoud Ahmadinejad.

După ce a fost informat despre starea de sănătate a Ghidului suprem, „Rafsandjani a încetat campania împotriva lui Khamenei în Adunarea Experţilor (unul dintre centrele de putere ale sistemului politic iranian) şi a decis să lase natura să îşi continue cursul”, adaugă documentul.

„După decesul Ghidului suprem, Rafsandjani va încerca să mobilizeze Adunarea Experţilor pentru a fi numit în locul acestuia”, potrivit documentului dezvăluit de WikiLeaks.

„Dacă reuşeşte (…), el îl va invita apoi pe Ahmadinejad să demisioneze şi va convoca noi alegeri”.

Khamenei, susţinătorul unei linii dure, mai ales faţă de Statele Unite, a avut întotdeauna influenţă decisivă asupra afacerilor statului iranian.

Diplomaţia este talentul de a spune lucruri în mod elegant în public, fără a ofensa, dar telegramele secrete americane publicate de WikiLeaks duminică dezvăluie că angajaţii Departamentului de Stat au emis adeseori opinii nemiloase.

Printre miile de documente publicate de WikiLeaks se află portrete puţin flatante ale liderilor aliaţi sau nu ai Statelor Unite.

Preşedintele francez NICOLAS SARKOZY:

„Suspicios şi autoritar”, potrivit ambasadei americane, care subliniază modul dur pe care îl adoptă preşedintele francez cu colaboratorii săi.

Premierul italian SILVIO BERLUSCONI:

Un diplomat american de rang înalt l-a descris drept „iresponsabil, vanitos şi ineficient în calitate de lider european moderat”. O altă telegramă îl descrie drept „slab din punct de vedere fizic şi politic” şi afirmă că obiceiurile sale de a face petreceri până dimineaţa îl împiedică să se recupereze.

Cancelarul german ANGELA MERKEL:

„Îi este teamă de riscuri şi rareori dă dovadă de imaginaţie”, se arată într-o altă telegramă, în timp ce ministrul său de Externe, GUIDO WESTERWELLE, homosexual declarat, este calificat drept o „personalitate exuberantă” dar cu puţine competenţe în diplomaţie.

Preşedintele afgan HAMID KARZAI:

Un document îl califică drept „extrem de influenţabil” şi înclinat să se lase convins de teorii ale complotului.

Liderul libian MUAMMAR KADHAFI:

O telegramă arată că „depinde aproape obsesiv de un nucleu dur de oameni de încredere” şi că nu ştie să călătorească fără o infirmieră ucraineană bine dotată fizic. Liderului îi este teamă să survoleze apele şi să urce în clădiri cu etaj.

Preşedintele rus DMITRI MEDVEDEV:

„Este Robin al lui Batman jucat de Putin”, potrivit ambasadei Statelor Unite la Moscova, care face aluzie la tânărul camarad al eroului de benzi desenate, pentru a sublinia că de fapt premierul Vladimir Putin este cel care deţine puterea în Rusia. Preşedintele rus este calificat, de asemenea, drept şters şi „ezitant”.

Premierul rus VLADIMIR PUTIN:

Este considerat „masculul dominant” („alpha-male”).

Premierul turc TAYYIP ERDOGAN:

Este considerat izolat şi prost informat. Se îndoieşte de toţi şi „este înconjurat de un cerc de consilieri care îl flatează dar îl dispreţuiesc”. Erdogan îşi ia aproape toate informaţiile din ziarele islamiste şi analizele ministerelor sale nu îl interesează, scriu diplomaţii americani la Ankara.

Ministrul turc de Externe, AHMET DAVUTOGL:

Este calificat drept „excepţional de periculos” de un informator al diplomaţilor americani care avertizează asupra influenţei islamiste a acestuia asupra lui Erdogan.

Cancelarul german, Angela Merkel, evită riscurile, apreciază diplomaţi americani în documentele confidenţiale dezvăluite de WikiLeaks şi publicate duminică de săptămânalul Der Spiegel.

Se teme de riscuri şi rareori se arată creativă„, se arată într-un document transmis de ambasada americană la Berlin în data de 24 martie 2009, care adaugă că Merkel este considerată „tenace atunci când se află în dificultate” şi este „metodică, raţională şi pragmatică„.

Diplomaţii americani au însă o atitudine dură faţă de ministrul german de Externe, vicecancelarul Guido Westerwelle, liderul liberalilor din FDP. Conform Der Spiegel, acesta este considerat incompetent şi antiamerican, iar personalitatea sa „exuberantă” îl transformă într-o persoană imprevizibilă.

Liderul CSU, aripa bavareză a partidului CDU, Horst Seehofer, este criticat pentru lacune grave. „Nu are mare lucru de spus în ceea ce priveşte politica internaţională şi pare să ignore fapte de bază”, afirmă diplomaţii americani, adăugând că acesta s-a declarat surprins să afle că jumătate dintre cei 40.000 de militari încă staţionaţi în Germania se află în Bavaria, landul pe care îl conduce din 2008.

Ministrul Apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, personalitate în plină ascensiune a CSU, este unul dintre puţinii politicieni agreaţi de diplomaţii americani. „Este un prieten apropiat şi declarat al Statelor Unite”, care aduce „un pic de strălucire în guvernul german”. El le-a dezvăluit diplomaţilor americani că Westerwelle „a fost un obstacol mai mare decât opoziţia în calea sporirii efectivelor germane în Afganistan” şi s-a plâns şi de Merkel, pe care o consideră „incapabilă să aplice propria politică economică”.

Diplomaţi germani au afirmat că secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a discutat vineri cu omologul său german, pentru a-şi exprima „regretul înaintea publicării documentelor interne americane”.

Casa Albă a ordonat o revizuire a procedurilor de securitate pentru a evita noi dezvăluiri de documente sensibile, în urma publicării conţinutului a zeci de mii de telegrame diplomatice la iniţiativa site-ului WikiLeaks.

Orice eşec de a proteja informaţiile clasificate (…) este inacceptabil şi nu va fi tolerat” , a afirmat directorul biroului pentru buget al Casei Albe, Jacob Lew, într-o directivă transmisă şefilor de servicii şi administraţii, postată luni pe site-ul preşedinţiei americane.

Lew, unul dintre colaboratorii cei mai apropiaţi ai preşedintelui Barack Obama, a dat ordin „serviciilor şi administraţiilor care gestionează informaţii clasificate să formeze o echipă pentru a evalua securitatea” acestora.

„Este responsabilitatea oricărei persoane care are acces la informaţii clasificate să protejeze aceste date capitale pentru securitatea ţării noastre„, a subliniat Lew. „Orice dezvăluire neautorizată de date clasificate constituie o încălcare a legii şi compromite securitatea ţării”, a adăugat el.

Casa Albă a condamnat duminică „în termenii cei mai fermi” publicarea „iresponsabilă şi periculoasă” a unor noi documente diplomatice americane, afirmând că iniţiativa site-ului WikiLeaks ar putea aduce riscuri mortale pentru unele persoane.

Această reacţie a venit la câteva minute după publicarea, pe paginile de Internet ale unor instituţii de presă, a conţinutului unor telegrame diplomatice, dintre care aproximativ 250.000 le-au fost comunicate de WikiLeaks.

Dezvăluirea de catre site-ul Wikileaks a celor aproximativ 250.000 de note diplomatice americane a generat luni reacţii de condamnare din partea Guvernelor din întreaga lume, Casa Albă calificând această acţiune drept o „crimă gravă”.

Wikileaks şi cei care publică aceste informaţii „sunt criminali”, a afirmat Robert Gibbs, purtător de cuvânt al preşedinţiei americane, considerând că aceste scurgeri de informaţii constituie „grave încălcări ale legii şi o ameninţare gravă pentru cei care conduc şi contribuie la politica noastră externă”.

La rândul său, secretarul de Stat american, Hillary Clinton, s-a referit la un „atac împotriva comunităţii internaţionale„.

Ea a discutat anterior cu omologul său turc Ahmet Davutoglu, pe care un informator al diplomaţilor americani de la Ankara l-a calificat în unele telegrame diplomatice drept „excepţional de periculos”. În cursul întâlnirii, cei doi „au discutat despre problema Wikileaks şi ministrul Afacerilor Externe a apreciat comentariile directe şi deschise ale secretarului” de Stat, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Philip Crowley.

Davutoglu, alături de Clinton, a afirmat că ţara sa menţine „un parteneriat strategic” cu Washingtonul.

Documentele, obţinute de Wikileaks şi comunicate mai multor surse media importante, prezintă, în formă neprelucrată, culisele diplomaţiei americane.

Luni, partenerii Washingtonului au preluat retorica folosită de Statele Unite, condamnând metodele site-ului de Internet.

Franţa a denunţat o divulgare „deliberată şi iresponsabilă” de informaţii confidenţiale.

În Italia, ministrul Afacerilor Externe, Franco Frattini, a afirmat că acesta ar putea fi considerat un „11 septembrie al diplomaţiei mondiale”.

Mahmoud Ahmadinejad, preşedintele iranian pus pe acelaşi plan cu Adolf Hitler în unele note americane, a afirmat că aceste documente sunt „fără valoare”, considerând că publicarea documentelor „face parte dintr-o campanie de război al informaţiilor” împotriva Teheranului, orchestrată de Statele Unite.

Dar liderii vizaţi de aceste note s-au grăbit să dea asigurări că aceste „bârfe”, potrivit lui Guido Westerwelle, ministrul german al Afacerilor Externe, nu aduc atingere relaţiilor lor cu Washingtonul. Iar un purtător de cuvânt al premierului britanic David Cameron a dat asigurări că ţara sa va continua să „lucreze strâns cu Statele Unite”.

Afganistanul nu consideră că relaţiile sale cu Statele Unite vor avea de suferit, în pofida unor documente care îl descriu pe preşedintele Hamid Karzai drept „slab” şi pe fratele său Ahmed Wali ca fiind implicat în afaceri de trafic de droguri şi corupţie.

În Orientul Mijlociu, un înalt oficial israelian apreciază că publicarea acestor informaţii nu afectează imaginea Israelului şi că ele confirmă poziţia oficială a acestei ţări în favoarea unei mai mari fermităţi faţă de Teheran.

În Statele Unite, riposta se articulează în jurul a două axe: procedurile judiciare şi prevenirea unor noi scurgeri de informaţii.

Secretarul Justiţiei, Eric Holder, a amintit că o „anchetă penală este în curs de desfăşurare”. „(…) Nu suntem deocamdată în măsură să furnizăm rezultate, dar ancheta este în curs”, a adăugat el.

Casa Albă a anunţat că a ordonat o trecere în revistă a procedurilor de securitate, pentru a evita noi dezvăluiri.

Dar Sarah Palin, figură importantă a ultraconservatorilor americani, a apreciat pe pagina sa de Facebook că publicarea acestor informaţii „ridică serioase semne de întrebare legate de incompetenţa administraţiei Obama în gestionarea acestui enorm fiasco”. Pe de altă parte, ea l-a calificat pe Julian Assange, fondatorul Wikileaks, drept „un agent antiamerican care are sânge pe mâini”.

În America Latină, preşedintele venezuelean Hugo Chavez i-a cerut lui Clinton să demisioneze, apreciind că „imperiul (american) a fost dezvăluit”.

Aliatul său, Ecuadorul, s-a declarat dispus să îl primească pe Julian Assange, care este urmărit de justiţia americană.

Jurnalisti din 40 de tari se unesc pentru a sprijini Wikileaks

„Jurnalişti din fiecare regiune a lumii s-au alăturat pentru a sprijini împreună organizatia Wikileaks şi pe fondatorul său Julian Assange care, spun ei, au oferit o resursă extraordinară pentru jurnaliştii din întreaga lume şi au adus „o contribuţie remarcabilă la transparenţa şi responsabilitatea  asupra razboaielor din Afganistan şi Irak „.

Eu sunt unul dintre organizatorii campaniei.

Jurnaliştii, dintre care mulţi sunt reporteri de investigaţie proeminenti, provin din ţări diferite, precum Rusia şi Namibia, Israel şi Indonezia, plus multi din ţările europene şi America de Nord. Jurnaliştii, care sunt legati prin intermediul reţelelor de jurnalism de investigaţie, au decis să vorbească în public după ce au văzut o campanie tot mai mare de ameninţări şi critici neloiale împotriva lui Assange şi a Wikileaks.

În cele ce urmeaza sunt declaraţia, lista semnatarilor şi contactele pentru anchetele mass-media cu privire la declaraţie, din diferitele regiuni ale lumii.

Petiţia a fost postata pe site-ul jurnalismului mondial de investigaţie, pentru ca si alti  jurnalişti sa-si poata adăuga semnăturile lor.

DECLARATIA JURNALIŞTILOR CU PRIVIRE LA ATACURILE ASUPRA WIKILEAKS

Julian Assange, fondator al organizaţiei de dezvaluiri Wikileaks, a fost furibund criticat şi ameninţat pentru rolul sau in scurgerile imense de documente militare privind războaiele din Afganistan şi Irak (” Jurnalele de Război). El este acuzat de eliberare iresponsabila a informaţiilor confidenţiale militare, de punere în pericol a vieţilor oamenilor numiti în rapoartele militare scurse şi chiar de spionaj. Unele organizaţii mass-media s-au alăturat acestor critici.

Noi, jurnaliştii şi organizaţiile jurnaliste din multe ţări, ne exprimam sprijinul pentru domnul Assange şi Wikileaks. Noi credem că domnul Assange si-a adus o contribuţie remarcabilă la transparenţa şi responsabilitatea cu privire la războaiele din Afganistan şi Irak, subiecte in care transparenţa şi responsabilitatea au fost sever limitate de secretul de stat şi de controlul mass-mediei. El este atacat pentru eliberarea de informaţii care nu ar fi trebuit sa fie ascunse publicului.

Noi credem ca Wikileaks  a avut dreptul de a posta documente militare confidenţiale, deoarece era în interesul publicului sa ştie ce se întâmplă. Documentele aduc dovezi că Guvernul SUA a indus în eroare publicul cu privire la activităţile din Irak şi Afganistan şi că ei ar fi comis crime de război.

A pus Wikileaks vieţi in pericol? A fost legitimă critica[cu privire la]  Wikileaks ca nu a verificat suficient de bine documentele despre Afganistan, eliberand documente cu numele unor informatori. Din fericire nu există nici o dovadă că cineva ar fi fost rănit sau ucis din cauza asta. Am luat act de faptul că Wikileaks a învăţat din această greşeală şi a fost mult mai atent cu documentele din Irak. În general, raportarea reala [de catre] Wikileaks a numeroaselor abuzuri şi crime de necontestat este de o importanţă mult mai mare decât greşelile, criticate pe scară largă, despre redactarea inadecvata.

Dl Assange este personal presat din cauza implicării sale în scurgerile de informaţii militare, inclusiv ameninţări pentru acuzatiile de spionaj. Dl Assange este la fel de vinovat de spionaj ca oricare alt ziarist sau oricare alt informator. Acesta este un precedent teribil şi unul care este contrar unei guvernari deschise.

Dacă este spionaj faptul de a publica documentele furnizate de denunţatori, atunci fiecare jurnalist va fi în cele din urmă vinovat de această crimă. Dl. Assange merită sprijinul şi încurajarea noastra în faţa atacurilor.

De când a fost lansat în 2006, Wikileaks a fost o resursă extraordinară pentru jurnaliştii din întreaga lume, promovand transparenţa într-un moment când guvernele o reduceau. Deşi nu este parte a mass-mediei, şi nici nu se pretinde a fi, misiunea de informare a publicului şi reducerea secretului nejustificat completează şi sprijină munca noastră. În calitate de beneficiari recunoscători ai Wikileaks şi a muncii domnului Assange, noi venim în sprijinul lor în acest moment.”

Semnatari ai prezentei:

1. Knut Ivar Aarstein, jurnalist la www.vol.no , (Norvegia)

2.     Massimo A. Alberizzi Africa Correspondent, Corriere della Sera, (Italy)

3.     Thomas Alling, Editor, Danish National Broadcasting Corp., (Denmark)

4.     Agendia Aloysius, Freelance Journalist, (Cameroon/Sweden)

5.     Brigitte Alfter, Freelance Journalist, (Denmark)

6.     Timothy John Anderson, Editor, hereticpress.com, (Australia).

7.     Heidi Molstad Andresen, The Foundation for Investigative Journalism (SKUP), Norway

8.     Ana Arana, Directora, Fundación MEPI, Periodismo de Investigación, Tecnologico de Monterrey, Campus Ciudad de Mexico, (Mexico)

9.     Justin Arenstein, Forum for African Investigative Reporters , (South Africa)

10.  Paolo Bertossa, Journalist, (Switzerland)

11.  Gunvor Bjerre, Journalist (Denmark)

12.  Jan-Morten Bjornbakk, Reporter Norwegian News Agency (Norway)

13.  Kristina Borjesson, Investigative Reporter/TV Producer, (USA)

14.  Tricia Bots, Journalism Teacher at Fontys Hogeschool, board member of Dutch-Flemish Association of Investigative Journalists, (Netherlands)

15.  Guilherme Brendler, Reporter, (Brazil)

16.  Kim Bredesen, Freelance Journalist (Norway)

17.  J. Cholo Brooks, CEO Global News Network, Inc., Publisher of The Star Newspaper, (Liberia)

18.  Susan Brownmiller, Author, (USA)

19.  Hans Christoph Buch, Writer and Journalist, (Germany)

20.  Thomas Buch-Andersen, Journalist, Danish National Public Radio (DR-P1), (Denmark)

21.  Stefan Candea, The Romanian Center for Investigative Journalism, (Romania)

22.  Jean-Philippe Ceppi, Swiss Investigation Network, Producer Swiss Television, (Switzerland)

23.  Else Christensen, Freelance Journalist, (Denmark)

24.  Marc Cooper,  Author and Journalist, (USA)

25.  Staffan Dahllöf, Freelance Reporter, (Denmark)

26.  Juliana Daibert, Repórter, (Brazil)

27.  Ides Debruyne, Executive Director, The Pascal Decroos Fund for Investigative Journalism, (Belgium)

28.  Piet Depuydt, Investigative Reporter at NRC Handelsblad, Chancellor Dutch-Flemish Association of Investigative Journalists, (Belgium)

29.  Danka Derifaj, Investigative Reporter, NovaTV, (Croatia)

30.  Paulette Desormeaux Parra, Freelance Journalist, (Chile)

31.  Luiz Carlos Duarte, Editor-geral do jornal Agora São Paulo, (Brazil)

32.  Paul Fein, Freelance Journalist, (USA)

33.  Lucas Ferraz, reporter, Folha de S.Paulo (Brazil)

34.  Jacqueline Fowks, Reporter of IDL-Reporteros, (Peru)

35.  Jan (George) Frajkor, Assoc. Prof. (Ret.) School of Journalism, Carleton University, Ottawa,  (Canada)

36.  Jan Gunnar Furuly, Journalist, daily Aftenposten/SKUP, (Norway)

37.  Frank Garbely, Journalist & Documentary Director, Geneva (Switzerland).

38.  Henry Gombya, Editor-in-Chief, Str8talk Chronicle, London, (UK).

39.  Nicky Hager, Journalist, Author of “Secret Power: New Zealand’s Role in the International Spy Network,” (New Zealand),

40.  Per Henrik Hansen, Freelance Journalist, (Denmark)

41.  Staale Hansen, Journalist, Investigative journalism unit, Norwegian Broadcasting Corporation (NRK) (Norway)

42.  Peter Hartung, Freelance Editor, (Denmark)

43.  Frank Hartzell, News Reporter and Editor (USA)

44.  Mansoor Hassan, Northwest Editor, Urdu Times, (UK)

45.  Eric Hennekam, Journalism Teacher Netherlands and Belgium, Member of Dutch-Flemish Association of Investigative Journalists, (Netherlands)

46.  Doug Henwood, Editor, Left Business Observer, (USA)

47.  Thiago Herdy Lana, Repórter jornal O Globo (Brazil)

48.  Declan Hill, Author; “The Fix: soccer and organized crime,” www.howtofixafootballmatch.com, (UK)

49.  Dwight Hines, IndyMedia, Member, Investigative Reporters and Editors (USA)

50.  Krister Clausen Hoaas , Journalist, Bergens Tidende, (Norway)

51.  Benjamin Holst, Editor at Kommunen, Co-founder of DanWatch, (Denmark)

52.  Otto Hostettler, Journalist, Beobachter (Observer), (Switzerland)

53.  Mark Lee Hunter, Author, “Story-Based Inquiry: A Manual for investigative Journalists,” UNESCO 2009, (France)

54.  David Ibrahim, Multimedia Journalist, (Lebanon)

55.  Doug Ireland, U.S. Correspondent, Bakchich magazine (France) and International Editor, Gay City News, New York City, (USA)

56.  Milorad Ivanovic, Executive Editor, Blic daily, Belgrade (Serbia)

57.  Barbara Iverson, Co-publisher ChicagoTalks.org, (USA)

58.  Mario Augusto Jakobskind, Journalist, Member of the Council of Brazilian Press Association/ABI, (Brazil)

59.  Solveig Gram Jensen, Freelance, (France)

60.  Asbjørn Slot Jørgensen, Journalist, Associate Professor Danish School of Media and Journalism, (Denmark)

61.  Tommy Kaas, External Lecturer at Roskilde University and Editor at Kaas & Mulvad, (Denmark)

62.  Henrik Kaufholz, Asst. Foreign Editor, Politiken, Copenhagen, and Coordinator in the network “Scoop”, (Denmark)

63.  Martin Kaul, Journalist, Taz-Die Tageszeitung, (Germany)

64.  Stetson Kennedy, Investigative Journalist/historian/lecturer, Fellow, Society of Professional Journalists, (USA)

65.  Oleg Khomenok, SCOOP network for investigative journalists in East and Southeastern Europe coordinator, (Ukraine)

66.  Andreas Klamm–Sabaot, Journalist, Radio TV IBS Liberty (UK)

67.  Phillip Knightly, Author and journalist, (UK)

68.  Lucy Komisar, Investigative Journalist, thekomisarscoop.com/, (USA)

69.  Ketil Kristiansen, Freelance Journalist, (Norway).

70.  Simon Kruse, Foreign Correspondent, (Denmark)

71.  Joke Kujenya, Convenor, Media Mentors, (Nigeria)

72.  Alain Lallemand, Foreign Correspondent, Le Soir, (Belgium)

73.  Bjarke Larsen, Journalist, Publisher, (Denmark)

74.  Paul Lashmar, Investigative Journalist and Lecturer, Brunel University, London, (UK)

75.  Anne Lea Landsted, Associate Professor, Centre for Journalism, University of Southern Denmark, (Denmark)

76.  Maggie Lee, Freelance Reporter, (USA)

77.  Sasa Lekovic, Investigative Journalism Center, (Croatia)

78.  David Leloup, Freelance Journalist, (Belgium)

79.  Róger Lindo, Journalist, La Opinion Newspaper, (USA)

80.  Gwen Lister, Editor, The Namibian, (Namibia)

81.  Bill Marsden, Reporter, The Gazette, Montreal, (Canada)

82.  Barbara Matejcic, freelance journalist, (Croatia)

83.  Espen Reiss Mathiesen, Asst. Prof. University of Stavanger, (Norway)

84.  Patrick Mayoyo, Investigative Journalist, Deputy News Editor, Daily Nation (Kenya)

85.  Gavin MacFadyen, Director, Centre for Investigative Journalism, City University, London, (UK)

86.  Bibiana Piene, Journalist, Norwegian News Agency, (Norway)

87.  Bruno Pires de Oliveira Mattos, Culture Producer, (Brazil)

88.  Leandro Melito Ferreira, Repórter, Jornal Brasil Atual, (Brazil)

89.  Yossi Melman, Haaretz, (Israel)

90.  Gard L. Michalsen, Editor of Sortlands Avisa, (Norway)

91.  Christian Mihr, n-ost Network for Reporting on Eastern Europe, (Germany)

92.  David Miller, Spinwatch.org, Scotland, (UK)

93.  Lars Møller, Reporter and External Lecturer at Danish School of Media and Journalism, (Denmark)

94.  Severino Motta, Reporter, Brasília (Brazil)

95.  Nils Mulvad, Assistant Professor, Danish School of Media and Journalism and editor at Kaas & Mulvad, (Denmark)

96.  Ricardo Nespoli, Journalist, (Brazil)

97.  Patrick Nolan, Marshall Democrat-News, Marshall Missouri, (USA)

98.  Lars Richard Olsen, Journalist Altaposten, (Norway)

99.  Lise Olsen, Investigative Reporter, (USA)

100.           Okke Ornstein, Journalist, www.ornstein.org, (Netherlands/Panama)

101.           Morten Øverbye, Founder, desk.no, (Norway)

102.           Gabriela Pablos, Journalist, News Center of United Nations Framework Convention on Climate Change, ( Mexico)

103.           Alia Papageorgiou, Editor/Columnist, New Europe, (Belgium)

104.           Jørgen Flindt Pedersen, Journalist, Former Managing Editor of Danish TV2, and Former Chairman of the Danish Association for Investigative Journalism, (Denmark)

105.           Bibiana Piene, journalist, Norwegian News Agency, (Norway)

106.           Luisa Purchio Haddad, Journalist, (Brazil)

107.           Paul Cristian Radu, The Romanian Center for Investigative Journalism, (Romania)

108.           Jan Erik Range, Journalist, Netmedia (Norway)

109.           Gloria Reyes, International Journalist, (Germany)

110.           Laura Robinson, Freelance Journalist, Member, Writers Union of Canada (Canada)

111.           Fernando Rodrigues, President, Brazilian Association for Investigative Journalism, (Abraji) (Brazil)

112.           Matthew Rothschild, Editor,  The Progressive, (USA)

113.           Kirsten Rulf, WDR German Public TV, (Germany)

114.           Armen Sargsyan, Investigative Broadcast Journalist, (Armenia)

115.           Ewald Scharfenberg, Journalist, Executive Director, Instituto Prensa y Sociedad de Venezuela, (Venezuela)

116.           Danny Schechter, Media Channel, (USA)

117.           Ben Schiller, Freelance Journalist, theschiller.com, (UK)

118.           Jon Shafer, Journalist, (USA)

119.           Anna Sharogradskaya, Director of the Regional Press Institute, Saint Petersburg, (Russia)

120.           Joe Shea, Editor-in-Chief, www.american-reporter.com, (USA)

121.           Hyonhee Shin, Business Reporter, The Korea Herald (South Korea)

122.           Marco Sifuentes, Journalist and Blogger, (Peru)

123.           Leo Sisti, Writer, Contributing Reporter at L’Espresso and Il Fatto Quotidiano, (Italy)

124.           Mary Slosson, Journalist, (USA)

125.           Margo Smit, Freelance Investigative Reporter, Director Dutch-Flemish Association of Investigative Journalists, (Netherlands)

126.           Marcelo Soares, Special Reporter at MTV Brazil and ICIJ Member, Sao Paulo, (Brazil)

127.           Barbara Probst Solomon, Author and Journalist, cultural correspondent El País, Spain, (USA)

128.           Dubes Sonego Junior, Reporter at Brasil Economico, (Brazil)

129.           Katerina Spasovska, Assistant Professor, Western Carolain University/ Former Journalist, (Macedonia)

130.           Kannan Srinivasan, Former Senior Editor, Indian Express Publications, Bombay, and Kannan Srinivasan Newsletter, (Australia)

131.           Kitty Stapp, North American Editor, Inter Press Service (IPS), (USA)

132.           Martin Stoll, News Editor, SonntagsZeitung, (Switzerland)

133.           Dominique Strebel, Reporter, Beobachter (Observer), Axel-Springer (Switzerland)

134.           Carlos Subero, coordinator of Diario La Calle office in Caracas, (Venezuela)

135.           Kaka Suminta, Chairman of Indonesia Journalist Forum, (Indonesia)

136.           Drew Sullivan, Advising Editor, Center for Investigative Reporting, Organized Crime and Corruption Reporting Project,

Sarajevo, (Bosnia and Herzegovina)

137.           Joy Summers, Investigative Television Producer, (South Africa)

138.           Peter Svaar, Foreign Affairs Reporter, Norwegian Broadcasting Corp. (NRK)(Norway)

139.           Elvis Tah, Buea City Reporter, The Post Newspaper (Cameroon)

140.           Nadia Tarantini, Writer and Journalist, (Italy)

141.           Marleen Teugels, Journalist-Lecturer, (Belgium)

142.           Pia Thordsen, Journalist, TVSyd, Denmark

143.           Serena Tinari, Journalist, RSI – Swiss Television, (Switzerland)

144.           Stanimir Vaglenov, Bulgarian Investigative Journalism Center, (Bulgaria)

145.           Ingrid Van Daele, Investigative writer at Knack, Board Member of Dutch-Flemish Association of Investigative Journalists, (Belgium)

146.           Marcel van Silfhout, Investigative Reporter at VARA, Public TV, Board Member of Dutch-Flemish Association of Investigative Journalists, (Netherlands)

147.           Constanza Vieira, Correspondent, Inter Press Service (IPS) news agency, (Colombia)

148.           Anne-Frédérique Widmann, Journalist, head of the investigation cell, Swiss Television (RTS), (Switzerland)

149.           Ian Williams, U.S. & UN Correspondent, Tribune, London, (USA)

150.           Dina Yafasova, Journalist, (Denmark)

151.           Denise Zandonadi, Repórter, Jornal A Gazeta, Vitória, Espírito Santo, (Brazil)

152.           Blaz Zgaga, Freelance Journalist, (Slovenia)

SURSA

Tinerii nostri carne de tun pentru interesele americane: Doi militari romani au murit si altul a fost ranit in Afganistan

Doi militari români au murit vineri dimineaţă în Afganistan, iar un altul a fost rănit, după ce vehiculul Humvee în care se aflau a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. Cei doi militari, sergentul major Marius Florin Sfecheş şi soldatul Cristian-Petru Filip, făceau parte din Batalionul 812 Manevră Şoimii Carpaţilor. Până în prezent,  în teatrul de operaţiuni din Afganistan şi-au pierdut viaţa 17 soldaţi români  şi alţi 55 au fost răniţi. În total,  în Afganistan, sunt dislocaţi 1.650 de militari români.

Evenimentul s-a produs la ora 10.30, ora României în Provincia Zabul, la aproximativ 40 de kilometri nord-est de Qalat, în urma exploziei fiind rănit şi caporalul Vasile Zbâncă. Militarul rănit a fost transportat, conform procedurilor, cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul militar din Baza Lagman, în prezent starea acestuia fiind stabilă.

Sergentul major Marius Florin Sfecheş avea 25 de ani şi era necăsătorit. Soldatul Cristian-Petru Filip avea 26 de ani şi era necăsătorit.
Ministrul Apărării Naţionale Gabriel Oprea a semnat ordinele de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a celor doi militari care şi-au sacrificat viaţa sub culorile Drapelului naţional, săvârşind acte de devotament excepţional în timpul executării misiunii în teatrul de operaţii din Afganistan”, se arată în comunicat.

Ministrul Apărării a înaintat Preşedintelui României propunerile de decorare a sublocotenenţilor post-mortem Marius Florin Sfecheş şi Cristian-Petru Filip cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Tributul unui razboi care nu este al nostru:Doi militari romani omorati de o explozie in Afganistan

Doi militari români au decedat, miercuri, în Afganistan, după ce autovehiculul de tip Humvee în care se aflau a fost ţinta unui atac cu un dispozitiv improvizat acţionat de la distanţă. Potrivit MApN, cei doi militari făceau parte din Batalionul 33 Manevră, dislocat în Afganistan şi au căzut la datorie, miercuri, 23 iunie, ora 14.30 (ora României).

„Sergentul major Dan Ciobotaru şi caporalul Paul Caracudă executau o misiune de luptă pe autostrada A1 Kabul-Kandahar. La aproximativ 30 de kilometri de Qalat, autovehiculul de tip HUMVEE în care se aflau a fost atacat cu un dispozitiv exploziv improvizat, acţionat de la distanţă. În urma deflagraţiei, cei doi militari şi-au pierdut viaţa”, precizează MApN.

Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, şi şeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, îşi exprimă „profundul regret” pentru pierderea vieţii celor doi camarazi şi sunt alături de familiile greu încercate, transmite MApN.

Numărul militarilor români care au murit în Afganistan se ridică la 15. Alţi 53 de militari au fost răniţi.

Droguri pentru Europa: Protejata de interesele puternice ale Vestului, heroina din Afganistan tranziteaza prin Kosovo

Cu doi ani în urmă exista o glumă care circula pe Ru.net că un producător heroină i-a recunoscut distribuitorului sau independenţa. Era vorba despre Afganistan, care a fost prima tara care a recunoscut independenţa provinciei sârbe Kosovo, care s-a separat ilegal de Iugoslavia.

Kosovo a devenit un punct de tranzit pentru droguri, canalizate din Asia spre Europa.

Un analist militar sârb şi un expert cu autoritate cu privire la situaţia din Kosovo, Milovan Drecun spune că, în conformitate cu Europol şi Interpol, cea mai mare cantitate de heroină este livrata Europei din Afganistan, prin intermediul Kosovo. Conform unor estimări, circa 65% din toata heroina din lume este canalizată prin intermediul fostei provincii sârbe, în timp ce 90% din toate drogurile care ajung în Europa sunt expediate prin Kosovo.

Potrivit detectivului canadian Stewart Kellock, mafia albanea a drogurilor operează cu complicitatea Statelor Unite. Dl Kellock a declarat într-un interviu ca diplomatii americani impiedica reţinerea în Kosovo a traficanţilor notorii de droguri.

Detectivul canadian a confirmat de asemenea că actualul prim-ministru al Kosovo-ului, Hashim Thaci, conduce cel mai mare clan al mafiei albaneze.

Conform rapoartelor secrete ale KFOR, clanul deţine trei laboratoare ilegale de  procesare a heroinei. Persoanele implicate în traficul de droguri din Kosovo deţin funcţii de stat de mare importanţă în provincie, spune analistul militar sârb Milovan Drecun într-un interviu radio cu Vocea Rusiei, si elaboreaza.

Mass-media vorbeste despre legăturile care există între militarii americani din Kosovo şi dealerii locali de droguri, dar este într-adevăr aşa?

Oficial, americanii lucreaza din greu pentru a eradica producţia de heroină în Afganistan, dar în realitate ei, şi anume CIA, folosesc veniturile provenite din comerţul cu droguri, inclusiv traficul ilegal de droguri din Afganistan al Kosovo, care este facilitat în principal prin Baza Bondsteel , pentru a le umple cuferele lor secrete, cel puţin asta e ceea ce ziarele americane au scris recent despre, a raportat Milovan Drecun.

Alte rapoarte menţionează o conexiune a SUA cu un membru al Armatei teroriste de Eliberare din Kosovo şi un prieten apropiat al premierului Kosovo-ului Hashim Thaci, care se crede că au facut contrabandă cu până la 150 de kilograme de heroină şi cocaină la un moment dat. Acesti infractori erau in legatura cu proprietarul unei cafenele aproape de baza Bondsteel şi făceau afaceri cu ofiţerii americani acolo, a adăugat Milovan Drecun .

Toate acestea înseamnă că, cu ajutorul patronilor din Vest, Kosovo a fost transformat într-o pepinieră pentru toate tipurile de traficanti de droguri şi alţi infractori. Sau, asa cum Alexis Troud de la Academia Internaţionala de Geopolitică cu sediul la Paris a replicat celebru: „O zonă infractionala condusa de mafia albaneza” …