Militar ”erou” sau erou militar?

Despre militarul ”erou” încă se mai vorbește prin presă și probabil că se va mai vorbi o vreme, atâta timp cât aproape în fiecare zi face declarații și propuneri prin presă și la televiziune, una mai năstrușnică decât alta. Despre eroii militari însă nu vorbește nimeni, pentru că ei nu merg în piețe să-și strige drepturile salariale și nici nu strigă împotriva guvernului. Ei sunt oameni care își fac sau și-au făcut datoria la locul de muncă, fără a își pune întrebarea dacă munca lor este recompensată corespunzător sau nu. Ei sunt oameni care au ales să facă ceea ce le place, oameni care au vocație pentru armată și care sfințesc locul în care se află. Dar, din păcate, acești oameni nu ies în evidență, nu sunt proclamați ad-hoc eroi și nu prezintă interes pentru media pentru că nu aduce rating sau profit. Oamenii cumsecade n-au avut niciodată căutare iar un militar care respectă jurămantul și haina militară, este considerat un tip banal. Un astfel de tip  banal vreau să va prezint astăzi. Mesajul l-am primit pe mail și am cerut permisiunea să-l fac cunoscut tocmai pentru că nimeni nu vorbește depre ei, nici de bine, nici de rău.

From: Nepublicat
To: „muceniculblog@yahoo.com” <muceniculblog@yahoo.com>
Sent: Thursday, January 26, 2012 11:21 AM
Subject: totul despre tatăl meu

N-am vrut să sporovăiesc prea mult pe blog; tatăl meu e ofiţer pensionar. De la 13 ani în armată, a fost scos la pensie cu legea din 95, la 55 de ani. Nu a primit nici un salariu compensatoriu. A fost colonel, comandant de unitate. Tata se trezea la ora 4 şi ajungea acasă de la unitate la ora 18. Noi, eu şi fratele meu, eram gata de somn la ora aceea. Era atît de frumos îmbrăcat în uniformă, era un musafir de poveste! O singură dată şi-a luat concediu, dar ne-am întors după două zile de la Mamaia: inspecţie. Cel puţin două luni pe an era cu unitatea ori în aplicaţii ( a fost vînător de munte ) ori la munci agricole. A mîncat îngheţ şi arşiţă cît 3 oameni. Pe unde a trecut a sfinţit locul. Ne-am mutat prin 7 oraşe. De fiecare dată trebuia să schimb şcoala, uneori şi la mijlocul anului.
Am avut parte mai mult de absenţele tatei. Abia după pensionare l-am cunoscut cu adevărat pe tata: ce om minunat! Ne-am îndrăgostit de el abia acum. I-am descoperit tandreţea, simplitatea, cinstea absolută. Nu e un lucru pe care nu ştie să-l facă. Am trăit atît de modest: n-am ştiut pînă tîrziu că tata avea o funcţie aşa de mare. Am aflat apoi de la cineva care a lucrat cu el că fiecare soldat i-a fost ca un fiu. Aşa am înţeles de ce era atît de îngrijorat. Am înţeles şi eu, şi fratele meu, că nu am fost niciodată singurii lui fii. Am înţeles acum de ce nimeni nu l-a uitat. Am văzut unităţile pe unde a fost trimis. Aproape ruine, înfloreau după cîţiva ani. A iubit armata, n-a cîrtit niciodată, n-a fost nici lacom şi nici îngîmfat. A fost simplu membru de partid, altfel nu se putea. Mama nu a fost în partid. Avem doar un apartament. Am trăit modest, uneori greu, din salariul tatei. Tatăl meu n-a umblat cu şpăgi, plocoane, mizerii. Mama a fost casnică. Tatăl meu are 3500 lei net pensie. Eu i-o scot de pe card.
Cu atît s-a preţuit absenţa tatălui meu din viaţa mamei şi din vieţile noastre. Noi nu strigăm prin pieţe, tata s-ar fi mulţumit şi cu 1000 de lei, şi noi la fel, pentru că aşa am fost educaţi. O fi bine, o fi rău, Dumnezeu ştie…Privind totuşi la îndeletnicirile, calităţile, viaţa altora, nu pot să-mi reprim senzaţia că am fost şi suntem nişte sacrificaţi. Dar nu vom face grevă.
Singura răzbunare care mi-a stat la îndemînă a fost aceea ca eu să umplu viaţa copiilor mei. Iar pe tata să-l iubesc nemărginit. Nu merită înjurat.”
Cu astfel de oameni în armată poți câștiga războaie și poți dormi liniștit pe timp de pace. Datorită lor Armata a avut respectul nostru. Vedetele de genul Alexandru Gheorghe, care se vede un fel de Sfântul Gheorghe ucigînd balaurul,și protestatarii militari cu pensii nesimțite pentru aceste vremuri nu vor aduce decât prejudicii acestei instituții. Ar fi păcat!

Erou sau asul din mânecă al Armatei?

Ce se petrece acum în Romania nici măcar de râs nu e, ci de plâns. Tupeul unor demonstranți îl egalează sau chiar îl întrece pe cel al politicienilor. Demonstrația ”spontană” a fost confiscată în totalitate. După ce opoziția a dat tonul, a venit rândul profesorilor, apoi al sindicatelor și militarilor. Militarii, mari strategi prin natura muncii lor, și-au trimis buzduganul înainte, sub forma ” eroului ” Alexandru Gheorghe, tânărul locotenent ardelean de la Câmpia Turzii, care s-a declarat solidar cu cererile și nemulțumirile protestatarilor. Gest frumos pe care românii l-au aplaudat imediat și care l-a transfomat pe soldatul necunoscut în erou național iar armata română și-a mai lustruit puțin din fațada, având în vedere  că din 1989 încoace nu a avut ocazii să mai iasă în evidență. Ba dimpotrivă, mercenariatul cu NATO, i-a mai scăzut din credibilitate. Momentul a fost foarte bine ales și exploatat de ”strategii” militari care l-au ales pe acest Prâslea al zilelor noastre, să lupte împotriva zmeilor de la putere. Românii duc lipsă de idoli naționali de zeci de ani și sunt dornici de a-și găsi unul, fie el și de ocazie. Pe de altă parte azi sărbătorim un mare eveniment. Puși împreună acești doi factori au creat un moment propice pentru ieșirea pensionarilor militari în stradă și pentru abaterea atenției de la revendicările lor nesimțite. Cine mai stă să asculte de ce pensii se plâng militarii cănd aseară un ” erou” din sânul ei a apărut în rândul protestatarilor? Diversiunea să trăiască!

Dacă cererile profesorilor mi se par corecte cele ale pensionarilor militari mi se par însă lipsite de bun simț. Să te plângi că ți s-au tăiat 1100 de lei și că ai rămas cu o pensie de 2000 de lei într-o țară în care majoritatea nu au de lucru iar cei care muncesc câștigă, cei mai mulți dintre ei, între 800-1500 de lei, din punctul meu de vedere este o mare nesimțire și o sfidare la adresa celor care chiar nu au din ce trăi. Să te mai și așezi în mijlocul lor înseamnă să nu dai doi bani pe ”prostimea” care muncește ca un rob, fără a se alege cu ceva, și pe cea care a ajuns să moară de foame. Din curiozitate am căutat pensiile militarilor și m-am speriat când am văzut ce sume iau. Menționez că mai bine de 90% dintre ei au pensiile formate din patru cifre, din care foarte puține au prima cifră 1. Există și pensii din cinci cifre sau din patru care au forma 99.. lei. Oricare le-o fi fost gradul și răspunderea celor au aceste pensii, nu cred că există ceva care să le îndreptățească. Chiar de-ar fi fugit cu tancul în brațe în fiecare zi și tot n-ar fi trebuit să aibă astfel de pensii. Slavă Domnului că n-am avut războaie și nici amenințări grave la adresa integrității teritoriale, deci nu știu ce-ar putea justifica o pensie de genul ăsta. Nu vreau să minimalizez munca acestor oameni dar trebuie să nu uităm că în caz de război, tot prostimea este carnea de tun și o face din patriotism, în timp ce ceilalți își fac doar datoria și sunt plătiți pentru ea. Cert este că așa-zisa mișcare pentru dreptate n-are nimic de-a face cu dreptatea și decența. Chiar dacă inițial, poate, a fost o mișcare spontană, îndreptățită și curată, acum nu mai are nimic din toate acestea. Și nu pot fi învinovățiți oportuniștii ci cei care le-au permis acestora să le fure mișcarea. Aceasta nu mai este o mișcare unitară, împotriva unui guvern abuziv și pentru cei oroposiți, ci a devenit o mișcare fracționată pe grupuri de interese de toate genurile, singurul lucru păstrat neschimbat fiind ” Jos Băsescu”.

Trebuie să recunosc că a fost o mișcare abilă din partea armatei trimiterea acelui locotenent în mijlocul mulțimii. În aceste zile, când guvernul taie capete pentru a mai salva din situație, armata a făcut un pas înainte neașteptat, atrăgăndu-și mulțimea de partea ei. A învățat din lecția Arafat. În timp ce jandarmii sunt supuși oprobiului public, armata s-a protejat singură, trimițându-și un reprezentant și, în același timp, delimitându-se de actuala guvernare dar neprotestând împotriva comandantului suprem.. Doi iepuri dintr-o lovitură. Nici usturoi n-au mâncat nici gura nu le miroase. Dacă se vor adeveri și zvonurile care circulă prin presă, cum că viitor prim-ministru va fi masonul Călin Georgescu, atunci armata s-a pus bine și cu actuala opoziție și cu președintele. Indiferent din ce tabără fac parte cei care l-au trimis pe locotenent, este cert un lucru: la momentul actual nimeni nu se poate atinge de armată și de cadrele ei căci va fi considerat un gest de răzbunare politică și va  înfierbânta mulțimea și mai tare. Les jeux sont faits rien ne va plus!

Românii ar trebui să-și reamintească, că ani de zile, sub regimul comunist, am sărbătorit un alt mare ”erou” al mișcărilor împotriva abuzurilor guvernelor, grevistul de la Grivița, Vasile Roaită, cel care murise cu mâna pe sirena ce declanșase greva, care în final, s-a dovedit a fi fost spărgător de grevă și fusese împușcat de comuniști pentru că vrusese să oprească sirena. Fiindca istoria este scrisă întotdeauna de învingători iar eroii aparțin acestora trebuie să fim puțini mai sceptici în privința ultimilor.

Citiți și: http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/peripetiile-bravului-soldat-alexandru-gheorghe-73264.html

 

%d blogeri au apreciat: