„Despre Antihrist si lucrarea sa in lume”-(IV)

Continuare la LUCRAREA TAINICA A LUI HRISTOS

Un Mântuitor pentru care toate neamurile sînt o singură turmă, care de bunăvoie şi sub povăţuirea binecuvântată a sfintei Evanghelii, se îndreptează spre singurul Păstor Bun a toate neamurile106. Credinţa oamenilor în Hristos este acea forţă care-l reţine şi-l împiedică pe Antihrist să se arate. Însă atunci când dintr-o dată, credinţa în Domnul Hristos va fi pierit din lume,
când cele mai multe dintre neamuri vor fi ales liber răul, când vor fi făcut răul şi vor fi iubit răul, când Domnul îi va fi lăsat să se afunde, potrivit dorinţelor voinţei lor, în mizerie, în voluptate ruşinoasă, în stricăciune sufletească, când vor fi săvârşit tot felul de fărădelegi, tot felul de păcate, rod al vrăjmăşiei lor voite faţă de Dumnezeu şi a iubirii de rău107, când prin toată această răutate voită a oamenilor diavolii îşi vor fi pus stăpânire peste majoritatea neamurilor, care vor fi lepădat credinţa în unicul Mântuitor al lumii, Domnul Hristos, numai atunci i se va îngădui să vină căpeteniei în lupta împotriva lui Dumnezeu, Antihristul, spre care toţi vor porni şi se vor grăbi, traşi de răutatea lor voită.
Mai dinainte, oamenii îşi vor fi făcut din voinţa lor liberă un instrument atât de pervers, încât ea se va găsi aproape în întregime mobilizată în favoarea răului şi satanismului, în loc să fie întrebuinţată pentru credinţă şi pentru lupta evanghelică mântuitoare, singurele care ar putea mântui omul de păcat, de moarte şi de Diavol – şi este de aceea Mântuitorul poate zice că, atunci când va
veni a doua oară, va găsi, oare, credinţă pe pământ?108
Din cauza înmulţirii nedreptăţilor, din cauza lepădării lor conştiente de singurul şi adevăratul Dumnezeu, de singurul şi adevăratul Mântuitor al lumii, de Domnul Hristos, din cauza vrăjmăşiei lor împotriva lui Hristos şi a hulelor lor împotriva lui Hristos, Sfântul
Duh se va depărta de la oameni, şi harul său – τό κατέχον,- care-l reţine pe Antihrist să se arate şi care-l împiedică, se va retrage, lăsând locul la tot felul de rele şi la tot felul de diavoli, care vor fi întrupaţi astfel în Antihrist.
Lepădarea hotărâtă şi de bună voie de Hristos Dumnezeu şi alegerea hotărâtă, de bună voie a răului, Dumnezeu le-a prevăzut în atotştiinţa Sa şi în preştiinţa Sa despre omenire şi de aceea în prea-înţeleapta Sa pronie, El a determinat exact momentul la care va trebui să se arate Antihrist ca şi acela al venirii Domnului Hristos. Atunci când va veni pe neaşteptate, Antihrist va
sosi în realitate la timpul lui, căci oamenii îşi vor fi deschis lui Antihrist inimile prin plăcerile lor, duhurilor prin gândurile lor rele, voinţele prin plăcerile lor vătămătoare, sufletele prin faptele lor rele, şi Antihrist va putea să intre în ele [în inimile, duhurile, voinţele, sufletele omeneşti] cu tot răul său satanic şi cu toate puterile păcatului.
Antihristul va fi avut numeroşi precursori: ei au început să se arate din primele zile ale creştinismului, în persoana tuturor oamenilor care l-au combătut, l-au urât şi l-au persecutat109 pe Hristos; ei au continuat să se arate de-a lungul întregii istorii a creştinismului. Care este deci planul urmărit de toţi aceşti precursori ai Antihristului? Este de a-L înlocui pe Domnul Hristos, de a-I distruge opera, de a nimici Biserica pentru a face astfel imposibilă mântuirea oamenilor, Biserică care singură poate da pe
unicul Mântuitor al oamenilor.
În realitate ei n-au decât o unică ambiţie, îşi consumă sufletele într-un singur ţel, şi anume de a face să dispară de pe pământ Dumnezeul-om, Hristos. Pentru că în Dumnezeu-omul se găsesc toate tainele credinţei noastre, a evlaviei noastre, cu toate puterile lor.
Ce este deci taina credinţei – τό μυστήριον της πίστεως? Ce este această taină a evlaviei – τό της εύσεβείας μυστήριον? Este Dumnezeu s-a arătat în trup 110, adică Dumnezeu s-a arătat în calitate de om, în calitate de Dumnezeu-om, pentru a înlătura prin El însuşi, prin Dumnezeu, toate puterile răului din om, pentru a înlătura tot păcatul, toată moartea, tot diavolul, pentru ca astfel să mântuiască omul de tot păcatul, de moarte şi de Diavol, oferindu-i omului înnoit prin harul Său Viaţa veşnică, veşnicul Adevăr, Dreptatea veşnică şi veşnica Iubire.
În Dumnezeu-omul, Hristos, este cea mai sfântă taină a Dumnezeului treimic care s-a arătat omenirii111, taina cea din veci ascunsă neamurilor de la facerea lumii, Biserica, care este trupul lui Hristos112. Bogată este slava acestei taine, ea este dumnezeieşte bogată113; întru această taină se găsesc ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei 114. De aceea toată jertfa dumnezeiesc-omenească a Domnului Hristos se poate numi ή οίκονομία τοΰ μυστηρίου, iconomia tainei ascunsă în Dumnezeu de la facerea lumii115.
Această taină a lui Hristos 116 cuprinde în ea însăşi toate sfintele taine, toate acelea ce sînt indispensabile existenţei umane în toate societăţile sale şi în toate vieţile sale.
Taina lui Hristos? Este Hristos, unicul Dumnezeu adevărat, şi în El sînt toate tainele Adevărului – a întregului Adevăr, – toate tainele Dreptăţii – a întregii Dreptăţi, – toate tainele Binelui – a întregului Bine, – toate tainele Înţelepciunii – a întregii Înţelepciuni, – toate tainele Vieţii – a întregii Vieţi, – toate tainele lui Dumnezeu – a lui Dumnezeu în întregime.
În taina lui Hristos se găseşte toată taina Evangheliei lui Hristos117, toată taina Evangheliei Mântuirii, care nu este alt lucru decât îndumnezeirea noastră, hristificarea noastră, întreimificarea existenţei umane prin viaţa în Dumnezeu-omul, Mântuitorul nostru, prin intermediul Sfintelor Taine şi a sfintelor virtuţi evanghelice. Astfel, în Biserica lui Hristos, această prea-sfântă taină ce cuprinde totul, astfel în trupul lui Hristos, se lucrează, se desăvârşeşte mântuirea oamenilor prin mijlocirea Sfintelor Taine şi a sfintelor virtuţi; astfel oamenii se pot sfinţi în Hristos-Dumnezeu, capătă virtutea de a se transfigura, de a se crucifica, şi în acest fel ei pot deveni „dumnezei prin har”, dumnezei-oameni prin har.
Contrar acestei taine, o altă putere lucrează în lumea noastră pământească, este taina fărădelegii, τό μυστήρτον τής άνομίας 118 care lucrează în inimile oamenilor, în sufletele oamenilor, în conştiinţele oamenilor, în trupul oamenilor. Această lucrare se săvârşeşte folosind fiecare gând potrivnic lui Hristos, fiecare simţire potrivnică lui Hristos, fiecare dorinţă potrivnică lui Hristos, fiecare acţiune potrvnică lui Hristos, şi totdeauna pentru un singur ţel, acela de a face să eşueze, de a face imposibilă pentru majoritatea oamenilor mântuirea prin unicul Mântuitor al oamenilor.
Această imensă taină a fărădelegii se împrăştie într-o falsă lumină, într-o aşa-zisă lumină, prin toate relele omeneşti, prin toate fărădelegile omeneşti, prin toate păcatele omeneşti, pentru a ascunde după fiecare păcat, după fiecare patimă, prin caracterul său întunecat, pentru a stimula la maxim curiozitatea spiritului uman. Dar taina fărădelegii se află în integritatea ei în Satan. Adâncurile Satanei, τό βάθη τοΰ Σατανά 119 sînt insondabile şi abisale în tot sufletul omenesc, în toată inima omenească şi în toată conştiinţa omenească, poate uşor să le înece [sufletul, inima şi conştiinţa omeneşti] dacă harul lui Dumnezeu lipseşte, har care s-a revărsat în natura umană prin întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, în care se găsesc toate adâncimile lui Dumnezeu τά βάθη τοΰ Oεοΰ 120.
În taină, Satan lucrează în nenumărate feluri în sânul omenirii, împotriva sfintelor taine ale credinţei în Hristos, împotriva tainelor evlaviei, folosind nenumărate nelegiuiri. Dar ce nelegiuire? Păcatul, tot păcatul. Şi ce păcat? Păcatul este tot ce nu purcede din credinţă121, adică tot ce nu purcede din Hristos, din Evanghelia Sa, din Biserica Sa; şi tot ce este împotriva lui Hristos, împotriva Evangheliei Sale, împotriva Bisericii Sale.
Acum noi ştim cu certitudine: păcatul este tot ce este fără Hristos, împotriva lui Hristos, şi este în acela care-i deţine toată esenţa, firea veşnică a fărădelegii în suprema nelegiuire, Satan în toţi prietenii săi care se găsesc printre oameni, toţi aceia care-l urăsc pe Hristos, toţi aceia care se ţin afară din Hristos, toţi aceia care sînt fără Hristos, toţi aceia care sînt împotriva lui Hristos, şi în primul rând Antihrist.
Acum noi cunoaştem taina fărădelegii: ea vine toată de la Satan, ea se găseşte toată în Satan, ea trece toată prin Satan, ea se îndreaptă toată spre Satan. De aici acest adevăr Dumnezeiesco-uman al Evangheliei: Oricine săvârşeşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea 122.
Da, în Satan stă toată taina răului, toată taina fărădelegii. În tot acest rău oamenii nu sînt decât discipolii săi, şi la tot acest rău nu este decât un remediu, nu este decât un singur Mântuitor – este Dumnezeul-om, Hristos, singurul Prieten al omului. Căci Hristos S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea 123. Pe de o parte, Dumnezeu-omul, Hristos, de cealaltă Antihrist:

Căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar?124

LUPTA MÂNTUITOARE A CREŞTINILOR

Prin dragostea sa imensă pentru om, Domnul Hristos împiedică venirea Antihristului prin harul Său, prin dragostea şi prin mila Sa, până la săvârşirea timpurilor şi a tuturor amânărilor îngăduite de Dumnezeu125.
De aceea le este mult mai uşor oamenilor să izgonească departe de ei înşişi toate fărădelegile, tot păcatul, tot răul, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, pentru a nu gusta taina fărădelegii lui Satan, în care oamenii sînt fără încetare supuşi voluntar şi deliberat lui Satan prin ostilitatea lor faţă de Hristos, infidelitatea lor faţă de Hristos, lipsa lor de credinţă sau ateismul lor.
Căci începând de la Domnul Hristos, Dumnezeul nostru este prezent în lume printre oameni prin Sfânta Sa Biserică şi prin Sfânta Sa Evanghelie, este în general un mod voluntar şi conştient prin care oamenii sînt colaboratorii răului şi Diavolului: ei devin deliberat robii fărădelegii 126.
În Biserica Mântuitorului, tot omul poate avea efectiv la dispoziţie toate mijloacele ce-i sînt necesare pentru a se elibera de tot păcatul şi de toată fărădelegea, numai cu condiţia ca să vrea să creadă în Domnul Hristos127. Ni s-a spus: Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului 128, şi singurul fără păcat, Domnul Iisus Hristos, poate să dezrobească şi să elibereze de păcat, fie el şi cel mai mare129.
Acest adevăr, deasupra tuturor adevărurilor, îşi face cale prin toate generaţiile omenirii, şi nimeni nu va putea invoca scuze în ziua Judecăţii de Apoi pentru a fi fost supus robiei păcatului şi nelegiuirii; de aceea Dumnezeu le va putea atunci zice adepţilor fărădelegii: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine, cei ce lucraţi fărădelegea 130.
Într-adevăr, fărădelegea, supunerea voită robiei fărădelegii, fac din om un ateu, alungând din sine tot ce e Dumnezeiesc, tot ce alcătuieşte chipul lui Dumnezeu, tot ce e ceresc şi îngeresc, pentru a stabili în el dominarea a tot ce e demonic, satanic, diabolic.
În nemărginirea iubirii Sale pentru om şi potrivit cu adâncimea proniei Sale în sprijinul omenirii şi lumii pământeşti, Domnul Hristos reţine, împiedică prin harul Său fărădelegea lui Satan, pentru a evita ca aceasta să nu devină în întregime propriu majorităţii oamenilor prin păcatele lor şi prin relele de toate felurile. Dându-le Biserica Sa, Hristos dăruieşte oamenlor toate mijloacele necesare prin care se pot salva de păcat, de rău şi de Diavol, mijloace ce sînt aşa de necesare şi de fireşti existenţei umane pentru a putea duce viaţa veşnică încă de aici, de jos, de pe pământ, pentru a o continua acolo sus, în cer, printre Sfinţii şi Îngerii lui Dumnezeu131. Căci aceste sfinte mijloace care sînt Sfintele Taine şi sfintele virtuţi îi umple pe Creştini de toate toate puterile cereşti capabile să îi îndumnezeiască, să-i facă să participe la firea Dumnezeiască, să le ofere naturii lor create pecetea
chipului lui Dumnezeu, bucuria veşnică şi fericirea veşnică132.
Dumnezeu este legea fiinţei, legea existenţei, legea vieţii. A vrea să exişti, a vrea să trăieşti fără Dumnezeu,afară din Dumnezeu, este o fărădelege ce se identifică într-un „om în afara legii”. Dumnezeu este legea fiinţei umane, şi a vrea să fii un om afară din Dumnezeu şi fără Dumnezeu este deasemeni o fărădelege, este dorinţa de a fi un „om în afara harului”. Dumnezeu este legea duhului omenesc, sufletului omenesc, conştiinţei umane, voinţei umane, şi a vrea să posede şi să reţină duhul său, sufletul său, conştiinţa sa şi voinţa sa afară din Dumnezeu şi fără Dumnezeu, este deasemeni o fărădelege care face din om un „om al fărădelegii”. În realitate, fărădelegea este tot ce se opune lui Dumnezeu, tot ce este fără Dumnezeu, afară din Dumnezeu. Omul fărădelegii este acela ce proclamă că această fărădelege este legea sa, şi care trăieşte în ea. În omenire, exemplul perfect al unei asemenea fărădelegi este Antihristul şi de aceea el va fi prin excelenţă „om fără-de-lege”- ό ανομος 133.
Toată activitatea Antihristului, ca şi a tuturor precursorilor săi pe care i-a avut în omenire, nu vizează decât un singur ţel, acela de a proclama că toate legile lui Dumnezeu, toate Tainele lui Hristos sînt insuficiente pentru oameni, pentru omenire, că ele sînt periculoase şi ucigătoare. Pentru acest motiv, el înţelege să le respingă şi să le înlocuiască prin alte legi, a căror conţinut şi
semnificaţie vor opusul: pe Hristos să-l înlocuiască cu Antihrist, iar legile lui Hristos prin legile lui Antihrist.
Tot ce este Domnul Hristos, Dumnezeu-omul, a apărut în omenire ca lege a întregii vieţi, ca legea a adevărului, ca legea dreptăţii, ca legea dragostei, ca legea conştiinţei, ca legea sufletului omenesc, ca legea duhului Său, ca legea voinţei omeneşti, şi pe toate acestea Antihrist vrea să le pună afară de lege, pentru a impune astfel domnia fărădelegii sale, căci el este acel veritabil „om  în-afara-legii”.
Dar nu prin silire el va putea impune oamenilor fărădelegea sa, el nu se va putea manifesta în viaţa noastră pământească decât atunci când oamenii, prin dragostea lor de voluptate şi de păcat, vor fi cu voia lor pătrunşi de tot ce este drăcesc, de tot ce este în-afaralegii, de ostilitate pentru Dumnezeu şi ură pentru Hristos. La asemenea oameni se va adresa cel în-afaralegii, Antihrist, şi li se va arăta ca idealul lor, ca şi conducătorul lor, ca şi capul lor, ca şi conducător suprem al tuturor relelor şi tuturor păcatelor, al tuturor fărădelegilor, al tuturor morţilor şi al tuturor diavolilor din lumea pământească. Antihristul va fi personificarea perfectă a fărădelegii aşa cum ea a fost imaginată şi realizată de către Satan, dar această personificare nu va fi numai din limitele umanului, din sfera omenirii. Prin înfăţişarea şi prin existenţa sa, Antihristul va fi un om; dar prin voinţa sa, prin activitatea şi prin intenţiile sale, el va fi în întregime un contra-om, un non-om, un eşec al omului, un diavol-om.
Antihristul va fi diavolul-om perfect din omenire. Forţa sa va fi imensă, puterile dezastruoase, stăpânirea aproape irezistibilă. Prin intermediul tuturor ce-l adoră, tuturor ce-l urmează, ce-l reprezintă, ca şi prin toţi robii săi, el nu va trâmbiţa decât un lucru:
Omenirea n-are nici o nevoie de Dumnezeul-om, Hristos! Omenirea n-are nici o nevoie de Evanghelia lui Hristos! Jos cerul! Jos Dumnezeu! Omul nu este cu adevărat om decât atunci când se găseşte fără Hristos, contra lui Hristos! Omul este stăpânul suveran şi proprietarul absolut şi zeul său, al celor de pe pământ şi din cer! Omul, nimic altceva decât omul! Fără nimic Dumnezeiesc, nici sfânt! Tot ce vine de la Dumnezeu nu este decât otravă, opium, drog! Omul îşi este suficient lui însuşi! El nu are nevoie de nici o lume decât de lumea pământească, de nici o altă viaţă decât de viaţa pământească! Omule, să fii Dumnezeu pentru tine însuţi, căci altul nu există!
Ridicat peste căderile nenumăraţilor dumnezei, tu eşti în realitate singurul Dumnezeu adevărat! Fii mândru să aceasta tu eşti Dumnezeu: atunci când te consideri pe tine însuţi ca Dumnezeu eşti cel mai mare! Căci atunci tu arăţi şi demonstrezi că nimeni nu va fi mai mare decât tine, în această lume ca în toate lumile! Omule, fii mândru şi fericit, căci tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor lumilor!
Până atunci, înalţă pretutindeni monumente ale lui Iuda Iscarioteanul, pretutindeni pe pământ şi în cer şi în cerurile de deasupra cerurilor! Monumente ale tuturor celor ce sînt Iuda Iscarioteanul, ale lor şi numai ale lor
!
Şi atunci diavolul-om va fi exaltat prin asemenea elogii şi triumfări asurzitoare şi în timp ce va înşela omul, Dumnezeu-omul se va arăta pentru a învinge diavolul-om cu suflarea gurii Sale135.
Suflarea Dumnezeului-om va fi prin ea însăşi mai puternică decât toate fărădelegile “celui din afara legii” şi decât “cel din afara legii însuşi”. Atunci se va afla lămurit că toate câte erau relele lui Antihrist, toate fărădelegile şi toate minunile sale nu reprezentau decât o pânză de păianjen în faţa forţei şi vigorii Dumnezeului-om, Hristos, şi a tot omul ce se sprijină pe Dumnezeul-om, a tot creştinul ce se sprijină prin credinţă de Dumnezeul-om şi care se păstrează în Dumnezeu-omul.
Atunci se va putea cu limpezime a se înţelege de când aparţine Sfinţilor lui Dumnezeu acestă putere nebiruită pentru viaţa lor pe pământ, această forţă care le-a fost dată nevăzut de către Dumnezeul-om. Atunci se vor descoperi toate tainele credinţei în Hristos şi toate puterile care se odihnesc în ele: toate tainele dragostei de Hristos şi toate puterile care se găsesc în ea; toate tainele
nădejdii în Hristos şi toate puterile care se găsesc în ea; toate tainele rugăciunii, postului, răbdării, iertării, milei, pocăinţei, umilinţei şi toate celelalte virtuţi evanghelice şi toate puterile care rezidă în ele; toate tainele din Sfânta  Taină a Împărtăşaniei şi toată puterea care rezidă în ea, toate tainele celorlalte Sfinte Taine din Biserica lui Hristos, şi tot harul care se găseşte într-însele.
Cât despre Antihrist, acest om, diavol-om, Dumnezeul-om Hristos îl va nimici cu Lumina Venirii Sale136. O Lumină care ucide! Fiecare dintre razele Sale este o rază a morţii pentru miile de morţi pricinuite de fărădelegea „celui fără de lege”. „Lumina tăcerii”,
„Lumina vieţii” – Dumnezeu-omul, Hristosul, Domnul şi Dumnezeul nostru, se va arăta la cea de-a Doua Venire ca un foc ce va distruge, ce va mistui tot ce este a lui Antihrist: şi lucrările, şi ideile şi izvodirile sale. Şi Hristos va împlini profeţiile care au fost date pentru mângâiere discipolilor lui Hristos: prin spada gurii Sale, Domnul va duce război împotriva Antihristului şi a tuturor
idolatrilor săi şi va obţine victoria asupra lor137. Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu, mai puternic şi mai ascuţit decât toate săbiile subţiri cu două tăişuri138; el taie tot ce este contra lui Hristos, tot ce este rău, tot ce este satanic. Nimic nu poate ţine în faţa acestei săbii; nu este scut, nu este platoşă care poate proteja.

La porunca Domnului ei vor pieri, de suflarea mâniei lui se vor stinge139. (…) cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel fără de lege 140, pe supremul fără de Dumnezeu, cel perfect şi cel mai veninos, cel mai puternic al omenirii, adică Antihrist, căci Domnul îl ucide prin graiul gurii Sale 141.
La lumina feţei Domnului, se vor topi ca ceara toate fărădelegile, toţi cei fără de lege, toate cele fără de lege: nimicirea veşnicii deznădejdi, a veşnicei morţi, veşnica omorâre în chinurile luptătorului de Dumnezeu, a luptătorului de Hristos. Căci al nostru minunat Domn şi Dumnezeu Iisus Hristos în venirea Sa este prezent peste tot, cu toate puterile sale creatoare, în faţa cărora se
risipesc tot ceea ce omul sau diavolul au putut crea împotriva lui Dumnezeu, fără Dumnezeu, afară din Dumnezeu.
Astfel Antihrist îşi va sfârşi pretinsa misiune în omenire. Hristos şi Antihrist, Dumnezeul-om şi diavolul-om, două existenţe opuse, două personalităţi faţă în faţă, două intenţii contrare. Traversând toată activitatea sa în lumea omenească, de la Adam până la Antihrist, Diavolul nu viza decât o singură intenţie, el nu lucra decât pentru un singur scop: să transforme omul într-un diavol-om. Iar singurul Prieten al omului, Dumnezeul-om Iisus Hristos n-a avut decât o singură dorinţă pe deplin, o dorinţă în toate: să  transforme omul într-un Dumnezeu-om prin har, oamenii în Dumnezeu-oameni prin har. În maniera sa, Diavolul a lucrat prin  toate relele, prin toate păcatele, prin toate pasiunile; Domnul lucrează în Biserica Sa prin Sfintele Taine şi sfintele virtuţi. Îi revine
omului să aleagă liber fie pentru unul, fie pentru celălalt.
Victoria? Fără nici o îndoială, este de partea Dumnezeului-om. Prin slăbiciunea făptuirii păcatelor sale, omul se înfrăţeşte cu Diavolul, căci Diavolul e inventatorul şi creatorul păcatului în esenţa sa. Dar în acelaşi timp, prin fiecare păcat, Diavolul colaborează cu omul, căci Diavolul în întregime este făcut din păcat, este în întregime în păcat, şi pentru el a păcătui nu este alt lucru decât a trăi: prin toate păcatele, el acţionează nevăzut142:
Oricine săvârşeşte păcatul este de la Diavol, pentru că de la început Diavolul păcătuieşte143.
Se spune că Diavolul nu posedă nici puterea, nici autoritatea de a impune păcatul omului, doar omul prin libera sa voinţă se decide pentru păcat şi pentru nenumăratele rele pe care păcatul le poartă în el şi le aduce cu sine. Cu ocazia păcătuirii omului, diavolul
lucrează ca păcatul să înşele şi să seducă cel mai posibil printr-o aparentă voluptate şi dulceaţă a păcatului. Fiecare păcat  reprezintă pentru om o îndepărtare de Dumnezeu; şi păcatul suprem, păcatul total, constă în îndepărtarea extremă de Dumnezeu, într-o despărţire totală, departe de Dumnezeu, este cazul păcatului total, absolut, adică Satana, ca şi a îngerilor săi negri, care sînt
demonii.
Antihristul? În omenire, acest om va fi păcatul desăvârşit; în el păcatul va atinge perfecţiunea, toată puterea. Din toată inima sa, din tot sufletul său, din tot duhul său şi din toată puterea sa, el va colabora cu Satan, cum şi Satan va colabora cu el. Voinţele lor se vor suprapune total, într-o singură voinţă, şi din toată fiinţa lor vor lupta împotriva Dumnezeului-om, Hristos.
Pentru a fi total predat şi încredinţat lui Satan, Antihristul va trăi, va gândi şi munci după lucrarea Satanei, κατ΄ ένεργείαν τοΰ Σατανά144. În el, totul este satanizat: sufletul, conştiinţa, duhul, voinţa şi trupul. Chiar dacă el recunoaşte şi confirmă că se comportă şi acţionează într-o manieră complet independentă, autonomă, în calitate de „om pur”, de „om adevărat”, de „om nou”, Antihristul se comportă în realitate după lucrarea duhului lui Satan. Forţa principală creatoare prezentă în sufletul său, în inima sa, în duhul său, în conştiinţa sa şi în voinţa sa va fi Satan. Prin toată fiinţa sa, Antihrist nu va fi decât sălaşul lui Satan, ucenicul perfect a lui Satan în omenire. Duhul său va fi păpuşa lui Satan, conştiinţa sa va fi întunecimea lui Satan, inima sa va fi tronul lui Satan, voinţa sa va fi lucrarea lui Satan. De aceea toate gândurile îi vor fi deasemenea satanice, toate simţirile îi vor fi satanice, toate dorinţele îi vor fi satanice, toate actele îi vor fi satanice.
Neîndoielnic, Antihristul va fi foarte puternic, şi lucrarea sa se va desfăşura în plină putere έν πάση δυνάμει145, nu numai umană, ci şi satanică, căci Satan îi va da puterea şi stăpânirea lui146. Or puterea lui Satan este imensă, în situaţia de a tulbura şi pierde pe toţi ce n-au credinţă, pe toţi cei ce n-au decât puţină credinţă, pe toţi cei ce n-au gustat încă puterea Dumnezeiască a
Domnului Hristos.
Satan îl va înarma pe Antihrist cu toată puterea sa, aşadar va putea să săvârşească minuni mari şi foc va face să se să se pogoare din cer, pe pământ, înaintea oamenilor147. După lucrarea Satanei, Antihrist va lucra printre oameni, tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase148. Într-o singură râvnă, într-o unică luptă de a-i înşela oamenii, de a-i păcăli, de a-i rătăci, de a-i trage după sine ca unic mântuitor şi mesia al întregii omeniri, ca singurul om capabil să ia locul lui Hristos în omenire, capabil să-L înlocuiască pe Hristos şi să-L arate inutil, zadarnic, dăunător şi funest.
Lucrarea aşa de variată a lui Antihrist se rezumă numai la aceasta: să-L înlocuiască pe Hristos cu el însuşi, pentru a realiza astfel cea mai grandioasă din toate minciunile şi rătăcirile, pentru a prinde oamenii prin această nihilistă amăgire. Va putea el să facă un lucru mai ucigaş pentru om, pentru oameni, pentru toată omenirea, ca acela de a-l înlătura pe Hristos, singurul Mântuitor al
omului de păcat, de moarte şi de Diavol? În acest scop, în această minciună la care lucrează Antihrist este toată puterea satanică, prin semne şi minuni mincinoase. Toate minunile sînt în realitate numai miraje şi himere, destinate să-i prindă pe oamenii prieteni ai păcatului, prin cea mai teribilă şi mai vătămătoare din toate minciunile: a afirma că Hristos nu ar fi singurul, adevăratul  Dumnezeu, a garanta că El nu ar fi singurul, adevăratul Mântuitor al omenirii.

106 Ioan, 10: 16.
107 v. Romani, 1: 24-31.

108 Luca, 18: 8.
109 v. I Ioan 2: 18.

110 I Timotei 3: 16.
111 Coloseni, 2: 3.
112 Coloseni, 1: 24-26.
113 Coloseni, 1: 27.
114 Coloseni, 2: 2,3.

115 Efeseni, 3: 9.
116 Efeseni, 3: 4.
117 Rph, 6 . 19.

118 II Tesaloniceni, 2: 7.
119 Apocalipsa, 2: 24.
120 I Corinteni, 2: 10.
121 Romani, 14:23.

122 I Ioan, 3: 4.
123 Tit, 2: 14.
124 II Corinteni, 6: 14, 15

125 II Tesaloniceni, 2: 7.

126 Romani, 6: 19.
127 Ioan, 8: 30.
128 Ioan, 8: 34.
129 Ioan, 8: 32, Galateni, 5: 1, II Corinteni, 3: 17, 12.
130 Matei, 7: 23

131 II Petru, 1: 4.
132 II Petru, 1: 4-8.

133 II Tesaloniceni, 2:8.

134 Cetăţeanul manierat şi inimos, tipul inteligent şi cultivat, individul parolist şi respectuos, un cuminte plătitor de impozite şi taxe al vremurilor sale.
135 II Tesaloniceni, 2: 8.

136 Idem.
137 Apocalipsa, 2: 16.
138 Heb, 4: 12.

139 Iov, 4: 9.
140 Isaia, 11: 4.
141 Osea, 6: 5.

142 Ioan, 8: 44.
143 Ioan, 3: 8.

144 II Tesaloniceni, 2: 8.
145 II Tesaloniceni, 2: 9.
146 Apocalipsa, 13: 2.

147 Apocalipsa, 13: 13.
148 II Tesaloniceni, 2: 9.

„Despre Antihrist si lucrarea sa in lume”-(III)

SATANA ŞI ANTIHRIST

Pentru toate mădularele Bisericii, împlinirea mântuirii este întreimificarea îndumnezeită. Potrivnic al Dumnezeirii Treimice, Antihrist va fi potrivnic a tot ce este Dumnezeiesc, a tot ce este Dumnezeu-omenesc în Biserică, străduindu-se din toate puterile să-L îndepărteze pe Dumnezeu pentru a-I lua locul în lume68. Pentru ca să-i înşele şi pe cei aleşi, acest pretins Dumnezeu va folosi tot felul de înşelătorii, de false minuni şi semne. Pentru aceasta el va conta şi pe sprijinul puterilor Satanei, căci întreaga sa lucrare se va desfăşura cu ajutorul lui Satan – κατ’ ένεργείαν τοΰ Σατανά – va fi lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase 69.
Sfântul Chiril al Ierusalimului a scris că Satan se va folosi de Antihrist ca de unealta sa, dar că el va lucra personal – αύτοπροσώπωζ – prin acest instrument. Ştiind că la Judecata de Apoi nu va fi chip de iertare pentru el, Satan vrea să intre în război deschis, şi nu prin intermediul slugilor sale, cum îi este obiceiul, ci să înceapă el însuşi o campanie prin intermediul lui
Antihrist, cu Hristos şi cu creştinii, prin mijlocirea semnelor scornite şi a minunilor mincinoase. Fiind el însuşi tatăl minciunii, Satan va înşela închipuirea oamenilor prin arătări înşelătoare, şi oamenii vor crede că într-adevăr vor fi văzut învierea morţilor,
când de fapt mortul nu va fi înviat, îi va face să creadă că vor fi văzut şchiopii mergând şi orbii văzând, când în realitate nu va fi fost vindecare 70.
Satan îi va da iubitului său Antihrist puterea lui şi scaunul lui şi stăpânire mare 71, el va lucra cu toată viclenia, mergând până a se preface în înger al luminii 72 pentru a câştiga un cât mai mare număr de ucenici:
Va veni ca un nelegiuit, sub o înfăţişare care îi va îngădui să înşele pe toată lumea, va veni sub chipul smereniei, al blândeţii, se va pretinde victimă a nedreptăţii, scârbit de idoli, va lua înfăţişarea evlaviei, a bunătăţii, va fi prietenul săracilor, amabil cu toţi; dar va şti să ia şi hotărâri meşteşugite ca să placă tuturor, pentru ca toţi oamenii să-l iubească. Va înşela lumea până ce îşi va fi stabilit domnia. Mai mult, va face semne mari şi minuni ca să intimideze […] Şi fiindcă multe clase sociale şi neamuri îi vor aprecia
calităţile şi puterea, toţi îl vor accepta în unanimitate, într-un singur gând, şi-l vor proclama rege cu bucurie, repetându-şi între ei: oare am fi putut găsi un alt om la fel de bun şi de drept?
73
Împins de mândrie şi de autoritatea satanică, Antihristul îşi va impune stăpânirea peste multe neamuri, cu îngăduinţa Dumnezeiască; Şi i se vor închina fiarei – chipul fiarei fiind Antihristul în Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul, toţi cei ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sînt scrise, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat 74.
Asupra creştinilor din acea vreme, Satan va dezlănţui prigoane nemaiântâlnite, Şi i s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască şi să omoare pe toţi cei câţi nu se vor închina chipului fiarei 75. Creştinii vor lupta cu Antihrist cu răbdare
şi credinţă
76- care vor fi armele lui Dumnezeu, cum au fost întotdeauna, vor fi pavăza credinţei 77. Şi tot astfel Antihrist îi va ucide pe cei doi mari martori ai adevărului lui Hristos, pe cei doi sfinţi Profeţi şi Înaintemergători a celei de-a Doua Veniri, Ilie şi Enoh78. Cei doi prooroci vor mărturisi în mijlocul smintelilor şi a grozăviilor, pentru credinţa în Hristos, vor prooroci îmbrăcaţi în sac o mie două sute şi şaizeci de zile (…)foc iese din gura lor şi mistuieşte pe vrăjmaşii lor (…) au putere să închidă cerul (…) şi să bată pământul cu orice fel de urgie (…) Iar când vor isprăvi cu mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei, şi-i va birui şi-i va omorî 79. Dar a treia zi Dumnezeu îi va învia şi îi va sui la cer80. În acele zile, peste Creştini81 va veni mare strâmtorare, încât cel care nu-l va recunoaşte public pe Antihrist şi nu-i va purta semnul, nu va putea cumpăra nici vinde, nici nu se va mai bucura de drepturile sale82.

Cel ce nu se va închina lui Antihrist şi nu-i va purta semnul pe fruntea şi pe mâna dreaptă, va fi omorât83 în numele ordinii şi a dreptăţii.
Prigonită şi persecutată, Biserica lui Hristos se va ascunde în pustie84, zămislind în dureri un copil credincios lui Dumnezeu85. În acest timp, omenirea se va afunda în adâncurile fără de fund ale răutăţii. Tot felul de răutăţi vor împânzi pământul, pustiind sufletele oamenilor, şi răul se va înmulţi ca în vremurile de dinainte de Potop. Şi Antihrist va stăpâni cu toată neruşinarea. Dar, din pronia Dumnezeiască, domnia lui va fi scurtă.
Fericiţii înainte-văzători din Vechiul şi Noul Testament zic că va dura trei ani şi jumătate86 sau patruzeci şi două de luni87, sau mai bine o mie două sute şaizeci de zile, sau încă puţin timp88.
În toată vremea acestei cumplite domnii ale lui Antihrist, Biserica va fi ajutată nu doar de cei doi prooroci mai înainte pomeniţi, ci şi de şapte îngeri ai lui Dumnezeu care vor vărsa cupa mâniei Sale asupra lumii lui Antihrist89.
Din nespusa sa iubire de oameni, Dumnezeu va scurta şi va uşura grozăviile răului din vremea lui Antihrist, căci prin aceste cuvinte ale Sfântului Apostol, τò κατέχον, „ceea ce-l opreşte”90 trebuie să înţelegem harul lui Dumnezeu, care opreşte asaltul şi dezlănţuirea răului satanic asupra inimii oamenilor, iar prin cuvintele ό κατέχων, „Acela-ce-opreşte” se înţelege Dumnezeu 91.
Tirania Satanei şi stăpânirea Antihristului vor fi mai mari ca niciodată, cum n-a mai fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile 92. Şi atunci Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale 93.

LUCRAREA TAINICĂ A LUI HRISTOS

Istoria lumii este împărţită de două evenimente: Prima Venire a Domnului Hristos şi A Doua Sa Venire; prima a avut loc şi a dat oamenilor toate adevărurile şi toate lucrările necesare pentru mântuirea oamenilor de păcat, de moarte şi de Diavol, iar a doua trebuie să vină şi să scoată la iveală tuturor în ce fel omenirea a folosit ce i s-a dat. Biserica lucrează Evanghelia dreptăţii şi a adevărului în întregime, şi tot ce Mântuitorul ne-a dat spre mântuirea sufletelor oamenilor: Dumnezeu deplin şi om deplin în tot adevărul şi nesfârşirea sa. De aceea, nici un om nu ştie când omenirea va fi pregătită pentru Judecata cea din Urmă a lui Hristos. Aici este o taină, taina lumii spre care creştinii se îndreaptă smeriţi prin rugăciune şi în nădejdea în Iubitorul de oameni Mântuitorul, alegând viaţa ascetică, lepădarea de patimi şi împărtăşirea cu Sfintele Taine94.
Hristos este în lume? Negreşit, cu harul lui Dumnezeu în Creaţie, şi Dumnezeu deplin cu toate perfecţiunile Dumnezeieşti în Taine. Aceasta este o bucurie fără seamăn pentru Creştini, dar şi un chin fără seamăn pentru Diavol.
Pentru ce ai venit să ne chinuieşti?” Strigând sau şoptind, este ceea ce repetă fără încetare gurile tuturor dracilor şi oamenilor îndrăciţi, cei care au făcut din lumea pământească câmpul de bătaie al morţii, al chinului, al suferinţei, în final transformând-o într-o anticameră a iadului. Ca să se împotrivească la tot binele dăruit de Hristos lumii, dracii au stârnit toate relele, le-au camuflat, le-au mascat şi le-au făcut aproape plăcute oamenilor. Iată care este scopul lor principal, scopul lor esenţial pe care şi l-au propus în această lume: să lupte împotriva lui Hristos prin intermediul oamenilor. Ei ştiu bine, din propria lor
experienţă amară, că nicidecum nu vor putea fi biruitori asupra Domnului Hristos, dar nu cunosc bucurie mai mare decât aceea când îi întorc pe oameni de la Hristos, când îi împiedică să meargă la Hristos, când îi smintesc de Hristos şi de a Sa Biserică, căci sunt conştienţi că doar aşa îi vor putea face pe oameni să alunece în toate căderile, şi în cea mai mare dintre căderi, apostazia.
Dacă omul cade dintru Hristos, îşi pierde singura temelie sigură, sigură împotriva morţii, a păcatului şi a răului, şi astfel diavolul îl va putea hărţui folosindu-se de toate tulburările păcatului şi patimii şi ispitei, şi în sfârşit pentru a-l robi împărăţiei sale – iadul – încă de pe acest pământ.
Dar ceea ce-i permite omului să se alipească cerului, nemuririi, veşniciei, adevărului veşnic, vieţii veşnice, este credinţa în Domnul Hristos. De aceea tot iadul, cu toate relele sale, a pornit lupta împotriva credinţei în Hristos. Iar când reuşeşte să întoarcă un om de la credinţă, îl întoarce pe acest om de la Dumnezeu pentru a-l ademeni prin toate răutăţile şi morţile sale sufleteşti dincolo de care se întinde nesfârşita sa împărăţie de întuneric putrezicios şi puturos – iadul. Doar prin credinţa în Domnul Hristos, omul se poate face părtaş cerului, nemuririi, veşniciei, adevărului veşnic, vieţii veşnice. Dacă va cădea din Hristos, din unicul, adevăratul Dumnezeu, omul va cădea inevitabil pradă dumnezeilor mincinoşi; dacă va cădea din adevărul veşnic, se va împotmoli în nisipurile mişcătoare ale pseudo-adevărurilor, ale adevărurilor omeneşti şi filozofiilor deşarte; dacă va cădea din Viaţa veşnică, va cădea în nenumărate morţi; dacă va cădea din rai, se va prăbuşi în iad. Cu cât este mai mare credinţa oamenilor în Hristos, cu atât e mai mare furia Diavolului împotriva acestei credinţe şi cu atât mai mari sînt atacurile pe care Diavolul le porneşte împotriva oamenilor lui Dumnezeu.
Strategia lui Satan este desăvârşită: face păcatul cât mai atrăgător şi dulce cu putinţă, prin mijlocirea celor mai desăvârşite cosmetice pe care le poate scorni inteligenţa lui Satan, experimentată în rău, pentru a-i prinde astfel pe oameni şi a-i convinge să cadă din Hristos.
A căzut definitiv, cineva, vreodată, din Hristos – Dumnezeu Cuvântul? Da, Satan. Însă între oameni, Antihrist reprezintă cea mai deplină cădere din Dumnezeu. El va fi imaginea completă a chipului uman desfigurat de Hristos, depărtat de Adevărul veşnic, de
Dreptatea veşnică, de Iubirea Sa veşnică, de Înţelepciunea veşnică şi de toată veşnicia Sa Dumnezeuomenească. Desigur, toate căderile din Hristos au în ele câte ceva din Antihrist, deci ceva satanic, dar istoria omenirii nu se va putea încheia înainte ca Satan să-şi arate pe pământ toată stăpânirea răului; o va arăta într-un mod lămurit şi desăvârşit în persoana Antihristului. Ţinta sa este să întoarcă de la Hristos mintea şi sufletul câtor mai mulţi oameni, pentru a da prin ei bătălia supremă, lupta finală împotriva Domnului Hristos şi a Creştinilor.
Atunci când Antihrist se va angaja la bătălie în lumea pământească, atunci când el va desfăşura lupta împotriva lui Hristos, toate relele de care dispune în împărăţia sa satanică îşi vor arăta pe pământ întreaga putere, în el însuşi şi în oamenii care le primesc conştient, atunci vor avea loc cele mai mari căderi ale omenirii din credinţa întru Hristos, căci vor fi amăgiţi mulţi de învăţători şi
prooroci mincinoşi, Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci 95, Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?96
Antihristul e un luptător de Dumnezeu, deoarece el este pe de-a-ntregul împotriva lui Hristos, este prin el însuşi total împotriva Dumnezeului adevărat. În lupta sa împotriva lui Hristos şi în lupta sa împotriva lui Dumnezeu, Antihristul se va împotrivi întregii
Dumnezeiri, el se va împotrivi întregii credinţe creştine prin auto-zeificarea ce o va propovădui.
El nu va lucra numai pentru ţelul de a se aşeza el însuşi în locul – άντί – lui Hristos, dar şi pentru a înlocui prin el însuşi tot ce este dumnezeu, toată dumnezeirea în care oamenii ar putea crede când se va arăta pe pământ; va lucra pentru ţelul bine gândit şi dinainte propus97 de a deveni un Dumnezeu pentru toată lumea, de a deveni dumnezeul universal. Pentru păcat, pentru „omul păcatului”, aceasta este un lucru firesc, căci păcatul împinge omul la satanismul extrem, păcatul îl împinge pe omul care era deja rob al Satanei să facă din el însuşi un dumnezeu.
Cine este de fapt Satan? Satan este aşa-zisul dumnezeu prin sine însuşi şi pentru sine însuşi. Întunecarea şi desfigurarea este ce a reuşit să facă din sine însuşi prin mândrie, prin căderea din Dumnezeu, prin dragostea de sine, prin idolatria de sine. Exemplul
desăvârşit din omenire al dragostei de sine, al unei asemenea idolatrii de sine şi pentru sine, a unui asemenea dumnezeu autoproclamat este dat de Antihrist, ce se va împotrivi oricărui dumnezeu, mai ales adevăratului Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos; ce se va înălţa pe sine mai presus de toţi dumnezeii, şi înainte de toate deasupra adevăratului Dumnezeu şi Domn, Iisus
Hristos; ce va lucra la propria sa întronare, se va întrona în bisericile creştine la măsura lui Dumnezeu, şi se va proclama el însuşi dumnezeu, ca Unicul şi Adevăratul. Satan însuşi va veni să-l ajute pentru aceasta, din toată inima sa; de aceea el va putea face cu ajutorul lui Satan minuni, vedenii şi înşelări măreţe, apariţii grandioase, fantastice. Vrând să-L imite pe Hristos, va lucra în toate cu iluzii şi seduceri, ca să înşele pe cine poate, chiar şi pe cei aleşi. Va scorni multe arătări, se va aşeza în Biserica creştină în
locul lui Dumnezeu, având toate puterile şi toată stăpânirea pe pământ. Antihristul se va da pe sine însuşi drept unicul Hristos, luptătorul-de-dumnezeul se va da pe sine însuşi ca unicul Dumnezeu, luptătorul de- adevăr ca unicul adevăr, luptătorul-de-dreptate ca unică dreptate, luptătorul-de-dragoste ca unica dragoste, luptătorul-de-viaţă ca un unica viaţă, luptătorul-de-bine ca singurul bine, luptătorul-de nemurire ca unica nemurire, luptătorul-de-Prietenie ca unica prietenie dintre oameni.
Pentru toate aceste motive, Antihristul va fi în realitate cel mai sângeros duşman al omului; dându-se ca unicul om drept şi desăvârşit, va ucide sistematic omul în toată fiinţa sa, prin tot felul de păcate: va distruge în om tot chipul lui Dumnezeu, dând astfel morţii tot ce constituie firea omenească, omenitatea, omenescul; va ucide astfel în om tot ce este dor de Dumnezeu, dor de
Hristos, dor de cer, pentru a le înlocui cu puteri şi plăceri vrăjmaşe. Prin toate acestea, Antihrist, acest luptător-de om uriaş, va lucra la realizarea ţelului său suprem: îndrăcirea omului, să facă omul după chipul Diavolului; să-i umple sufletul de cugete potrivite chipului Diavolului, în locul cugetelor potrivite chipului lui Dumnezeu, pentru a crea astfel, pornind de la om şi
împotriva Dumnezeu – omului, un diavol-om; împotriva dumnezeu-oamenilor lui Hristos prin har, să creeze diavolii-oameni. Cu ajutorul ştiinţei, filozofiei, artei, prin mijlocirea tuturor activităţilor omeneşti deşarte şi pătimaşe, Antihrist va lucra la înfăţişarea lui ca dumnezeu unic – şi el va fi într-adevăr un dumnezeu mincinos – ca unic hristos – şi el va fi într-adevăr un hristos mincinos – ca singurul adevăr – şi nu va fi în realitate decât o minciună – ca unica dreptate, unica viaţă, unicul rai – şi în realitate el nu va fi decât nedreptate, moarte şi iad; el va lucra a se prezenta ca unicul om, şi în realitate nu va fi decât un non-om, ca singurul prieten al
omului, şi în realitate el nu va fi decât cel mai sângeros dintre asasinii omului.
Acest cumplit adevăr referitor la Antihrist face parte din cele mai importante adevăruri pe care le anunţă Evanghelia Mântuitorului nostru. Este la fel de necesar a vorbi de ele, pe cât este necesar a vorbi de Domnul Hristos98.
Deşi este sub-înţeleasă în Evanghelia lui Hristos, câte pericole nu aduce lucrarea lui Antihrist în omenire! Datorită Evangheliei Mântuitorului, noi, creştinii, ştim ceea ce Dumnezeu rânduieşte despre noi, oamenii, şi ce lucrare are în ceea ce ne priveşte mântuirea. Dar în acelaşi timp, Domnul nostru prea-înţelept ne-a arătat în Evanghelia Sa şi ceea ce gândeşte Satan despre noi şi care sînt intenţiile lui în ceea ce ne priveşte99, la fel cum ştim ceea ce principalul său apostol – Antihristul – gândeşte
despre noi şi ceea ce vrea să facă cu fiinţa noastră.
Pentru noi, creştinii, nimic din ceea ce este Dumnezeiesc nu ne este străin, dar în acelaşi timp şi ceea ce este satanic, aşa încât noi putem recunoaşte ispitele şi relele satanice, ne putem feri şi apăra. Noi sîntem oameni deveniţi prin har dumnezeu-oameni; Domnul Hristos a devenit un om, şi ca Dumnezeu om ne-a arătat cum tot ce e Dumnezeiesc poate deveni realitate în viaţa omului de pe pământ şi cum noi putem evita şi nimici tot ce este luptător-de-Dumnezeiesc: tot ce vine de la păcat, de la Satan şi de la Antihrist; prin Domnul Hristos, noi putem fi biruitori asupra lor, căci Hristos lucrează în noi cu putere în Sfânta Sa Biserică prin intermediul Sfintelor Taine şi a sfintelor virtuţi.
Care este deci acest element care împiedică lucrarea lui Antihrist, care-l reţine să se arate acum, sau în orice altă clipă ce n-ar fi la vremea sa? Este iconomia Dumnezeiesc-omenească a mântuirii, este planul lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii100. După acest plan,
Antihrist trebuie să se arate la vremea sa, la vremea sfârşitului lumii. Şi cine-l poate reţine să se manifeste înainte? Biserica lui Hristos, lucrarea binecuvântată a Bisericii lui Hristos în lume, cu stăpânirea sa binecuvântată şi puterea ei, putere asupra duhurilor celor necurate101; putere pe care o are să alunge demonii din oameni102; putere pe care o are deasemeni pentru a nimici tot răul şi a săvârşi tot binele, putere de a izbăvi oamenii de păcat, de moarte şi de Diavol, este stăpânirea Bisericii
asupra iadului103.
Evanghelia mântuirii este puterea care-l reţine pe Antihrist de a apare înainte de vreme, şi această Evanghelie trebuie să fie mai întâi propovăduită în toate neamurile104, să facă cunoscută calea mântuirii şi pe singurul Mântuitor al lumii spre mărturie la toate neamurile 105.

68 II Tesaloniceni, 2: 4.; 69 II Tesaloniceni, 2: 9.
70 Cateheza XV, 14. v. Sfântul Ioan Hrisostom, II Tesaloniceni, Omilia IV,1.
71 Apocalipsa, 13: 2.
72 II Corinteni, 11: 14.73 Cuvântul 38 despre venirea lui Hristos şi a lui Antihrist. v. Sfântul Irineu,
Contra ereziilor, V, 25: 1; v. Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, XV,
15.
74 Apocalipsa 13: 8; v. II Tesaloniceni, 2: 10.
75 Apoc. 13: 7, 15; v. Sfântul Irineu, Contra ereziilor, V, 21: 1; v. Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, XV, 15.
76 v. Apocalipsa, 13: 10.
77 v. Efeseni, 6: 11-18.78 v. Apocalipsa 11: 7; v. Maleahi 4: 5-6; v. Sfântul Ioan Damaschin,
Dogmatica, IV, 26; v. Sfântul Efrem Sirul, Cuvântul despre venirea lui
Hristos şi a lui Antihrist.
79 Apocalipsa 11: 3, 5, 6, 7.
80 v. Apocalipsa, 11: 11, 12.
81 Căci atunci vor doar o singură turmă, cea ortodoxă.
82 v. Apocalipsa, 13: 16, 17.
83 v. Apocalipsa, 20: 4.
84 Cu Sfinte Liturghii în taină, prin catacombe, iar la arătare se va săvârşi liturghia satanică, cea pregătită acum de spurcatul Ecumenism.
85 Apocalipsa, 12: 1, 2, 6.86 v. Daniel, 7: 25; 12: 17; v. Apocalipsa 12: 14.
87 v. Apocalipsa 11: 2; 13: 5.
88 v. Apocalipsa 12: 12; 10: 3; v. Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze,
XV, 16; Discursul 38.
89 v. Apocalipsa 15: 1.
90 II Tesaloniceni, 2: 6.
91 v. II Tesaloniceni, 2: 7.
92 Matei, 24: 21, 22.

93 II Tesaloniceni, 2: 8; v. Apocalipsa 19: 19, 21. v. Isaia, 1: 4.

94 v. II Tesaloniceni, 2: 3-4.

95 Matei, 24: 12.
96 Luca, 18: 8.

97 Prin toate păgânismele, prin toate zeităţile, prin toate filozofiile, dar mai ales prin toate creştinismele eretice şi schismatice de la Hristos încoace (catolicism, protestantism, ecumenism).

98 v. II Tesaloniceni, 2: 5.
99 v. II Corinteni, 2: 11; 11: 14.

100 v. II Tesaloniceni, 2: 6.
101 Matei, 10: 1.
102 Marcu, 3: 15.
103 Matei, 16: 18.

104 Matei, 28: 19.
105 Matei, 24: 14.

„Despre Antihrist si lucrarea sa in lume”-(II)

ANTIHRIST ŞI LUCRAREA SA ÎN LUME
 Toate aceste feţe ale răului, strălucirea sa, imensitatea sa, cu toată vraja pe care o exercită prin atâtea minuni mincinoase, se adună, se întrupează şi iau formă în persoana Antihristului, care reprezintă în întregime opusul desăvârşit al binelui Dumnezeiesc, personalizat în Domnul Hristos şi ucenicii săi.

În persoana Antihristului, răul îşi va atinge culmea sa pe pământ; va fi un rău genial şi inimitabil. Toate răutăţile din lume, ascunse în adâncul sufletelor omeneşti şi a perversităţii drăceşti, el le va aduna şi le va reuni întru sine, apărând astfel ca împăcare a răului, ca universalitate a răului, ca zeu al răului, ca răul desăvârşit.

Va fi întru totul opusul al lui Hristos; pe cât Hristos e Binele întrupat şi Adevărul, pe-atât el se va sforţa să fie răul întrupat şi minciuna; pe cât Hristos este Binele absolut, pe-atât şi el se va sili să fie răul absolut; Hristos i-a dat lumii Evanghelia; el se va strădui să-i dea lumii anti-evanghelia; în el se va sălăşlui diavolul deplin, la fel cum în Hristos sălăşluieşte Dumnezeu deplin. Va fi întrutotul vrăjmaşul până la moarte al lui Hristos, sforţându-se din toate puterile să-l submineze pe Hristos peste tot, pentru a-L înlocui cu el însuşi.

În el se va arăta pe de-a-ntregul şi cu totul fără de ruşine, toată perversitatea satanică, care a fost adunată de-a lungul veacurilor în oameni, toată pofta şi toată ura care îl însufleţeşte pe Satan împotriva lui Dumnezeu. Aceasta implică o revoltă totală împotriva lui Dumnezeu, lupta cea mai de pe urmă a omului cu Dumnezeu. Se va descoperi a fi vrăjmaşul cel mai hotărât a lui Dumnezeu şi a lui Hristos, atât cât firea omenească, aflată sub puterea lui Satan şi a îmboldirilor sale, se poate aprinde în lupta cea mai de pe urmă care a pornit-o împotriva Treimii celei Sfinte.

Tot ceea ce i se poate împotrivi lui Hristos, tot ceea ce este latent sau clocoteşte în oameni, ca şi tot ceea ce a ieşit şi se va descoperi, toate acestea le va aduna întru sine, le va ascuţi pentru întrarmarea sa împotriva Domnului Hristos. Desigur că înainte de el au fost, sînt şi vor veni mulţi antihrişti, căci după cuvintele Apostolului dragostei, este antihrist tot cel ce tăgăduieşte că Iisus este Mesia, Mântuitorul47, tot cel ce nu primeşte întruparea lui Dumnezeu în Hristos48, şi tot cel ce nu mărturiseşte Sfânta Treime49. Dar toţi aceşti antihrişti nu sînt de fapt decât înainte-mergătorii Antihristului, cel ce trebuie să se arate înainte de sfârşitul lumii, în vederea înfruntării decisive cu Biserica lui Hristos 50. Marele Văzător al tainelor, Sfântul Ioan Teologul, el care mai mult decât orice alt om a văzut pe Dumnezeu şi pe diavol, raiul şi iadul, taina binelui şi taina răului, face bine distincţia între acest Antihrist şi mulţimea celorlalţi antihrişti, şi o exprimă astfel: “vine Antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat”51.

Scrie Sfântul Ioan Damaschin:

Trebuie să se ştie că Antihristul trebuie să vină. Deşi antihrist e tot cel ce nu mărturiseşte că Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat, că este Dumnezeu întreg şi s-a făcut om întreg fără a înceta să fie Dumnezeu, se numeşte Antihrist în adevăratul sens al cuvântului cel care trebuie să vină înainte de sfârşitul lumii” 52.  Antihristul va fi un om cu trup şi suflet, şi ca atare va fi prea-desăvârşita personificare a răului om-Satan. Va lucra ca om, se va adresa oamenilor ca semenilor săi, le va vorbi în numele omului, în numele a ceea ce este omenesc, pur omenesc, în maniera lui Nietzche: Menschliches, all zu Menschliches (omenesc, prea omenesc) ; le va vorbi în numele său propriu şi mulţi îl vor asculta.

Astfel se va înfăptui proorocia pe care Mântuitorul a făcut-o despre Antihrist: Eu am venit în numele Tatălui Meu, şi nu m-aţi primit; dacă altul va veni în numele său, pe acela îl veţi primi53”.

Ca om, Antihrist se va deosebi de ceilalţi oameni printr-o capacitate uriaşă de a păcătui, printr-o dragoste nelimitată pentru rău, printr-o ură inexprimabilă şi printr-o vrăjmăşie totală pentru Hristos Dumnezeu. Va fi încarnarea răului, dar nu încarnarea Diavolului, căci Diavolul nu se poate încarna în om.

După Sfântul Ioan Damaschin:

Nu va fi Diavolul însuşi care a devenit om, în felul în care Domnul s-a făcut om – să nu fie – ci va fi un om născut din desfrânare şi însumând toată lucrarea lui Satan. Cunoscând dinainte toată perversitatea viitoare a voinţei sale libere, Dumnezeu îi va permite în fapt Diavolului să intre în el 54. 
 Primindu-l de bună voie pe Satan în sine, Antihristul se va da de voie silnicei stricăciuni, aşa de intim unindu-se cu ea, încât va deprinde cu drag răul şi păcatul, până la a se face în întregime păcat şi a fi prin excelenţă omul prin urmare fiul pierzării 55, căci se va da morţii păcatului, atât pe sine însuşi, cât şi pe ucenicii săi, moarte care nu va cunoaşte nici o înviere. Logica răului şi a păcatului îşi va găsi în el cel mai priceput dintre apologeţi; va şti să mascheze genial răul sub aparenţa binelui, făcând vicleneşte ca veninul morţii să pară mierea nemuririi; va ascunde cu pricepere trăsăturile hidoase ale răului prin pretinse minuni şi semne, în timp ce printr-un tur de magie va reda voluptăţile păcatului indecent de atractive, ca să corupă mulţimile şi să le piardă sufletele56. Aţâţat de Satan, amorul său propriu se va aprinde într-un orgoliu satanic atât de învăpăiat, că se va proclama el însuşi Dumnezeu, înălţându-se mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu,57. În el vor aduna şi se vor reuni toate puterile apostaziei58, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept Dumnezeu 59. Împotriva tainei dreptei credinţe el va institui taina  fărădelegii 60, cu toate adâncurile satanei 61, atracţiile înşelătoare şi farmecele deşarte.

Dezdumnezeirea sa Antihristul şi-o va arăta îndeosebi prin aceea că va călca toate legile Dumnezeieşti, ca să împărăţească fărădelegea, pentru a făptui mii de fărădelegi, şi a încuraja şi pe alţii s-o facă; de aceea Sfântul Apostol îl numeşte şi el, cu o poreclă aparte şi deosebit chibzuită, cel fără-de-lege – ό äνομος 62.

Deliberat, cu îndărătnicie şi fanfaronadă, va căuta să se îndepărteze de Domnul Iisus Hristos şi de Adevărurile Sale veşnice, lucrând din toate puterile să-i facă şi pe alţii să se îndepărteze. De aceea Sfântul Apostol îl numeşte pe el şi întreaga sa lucrare, apostazie [ή άποστασία] 63, pe bună dreptate, căci Antihristul va personifica pe de-a-ntregul şi desăvârşit toată apostazia care urmăreşte să ne îndepărteze de Hristos, Dumnezeul nostru.

Toată împotrivirea lui Satan şi a omului faţă de Dumnezeu va atinge în el perfecţiunea, de i s-a atribuit profeticul nume Potrivnicul – ό άντικείμενος 64, adică: Potrivnicul lui Dumnezeu άντίθεος= anti-Dumnezeu =împotrivă-Dumnezeu65. Va fi un meşter  neîntrecut în a-i adresa blasfemii lui Dumnezeu, şi pentru aceasta se zice de el în Apocalipsă:

Va deschide gura sa pentru a huli pe Dumnezeu, şi casa sa, şi pe cei ce locuiesc în cer 66

 Duhul de luptă pe care-l va purta Antihrist împotriva lui Hristos va fi dirijat împotriva trupului Lui dumnezeiesc-omenesc – adică împotriva Bisericii, una, sfântă, sobornicească şi apostolească – şi împotriva Dumnezeirii în Treime care sălăşluieşte în Biserică. Căci lupta pe care o duce împotriva Bisericii este împotriva Sfintei Treimi pe pământ67. Iată care este de fapt Buna Vestire, care este mai presus de toate Bunele Vestiri: în Biserică totul şi toate sînt şi se fac de la Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt 63.

47 I Ioan, 2: 22.

48 I Ioan, 4: 2-3; II Ioan, 7.

49 I Ioan, 4: 22-23.

50 II Tesaloniceni 2: 3-12.

51 I Ioan, 2: 18.

52 Dogmatica, de sfântul Ioan Damaschin, IV, 26.

53 Ioan, 5: 43.

54 Dogmatica, de sfântul Ioan Damaschin, IV, 26. Sfântul Ioan Hrisostom spune că Antihrist va fi „om care va primi toată puterea lui Satan”. Din II Tesaloniceni, Omilia III, 2.

55 II Tesaloniceni, 2: 3.

56 v. II Tesaloniceni, 2: 9-12.

57 II Tesaloniceni, 2: 4.

58 Sfântul Irineu, Împotriva ereziilor, V, 25, 29.

59 II Tesaloniceni, 2: 4. Prin “Templul lui Dumnezeu”, Sfântul Ioan Damaschin înţelege Templul evreilor din Ierusalim (Dogmatica, IV, 26). Sfântul Ioan Hrisostom scrie că “se va înscăuna în Templul lui Dumnezeu – dar la fel şi pretutindeni în biserici”. (ad. loc.) Fericitul Teofilact scrie că “El se va înscăuna în Templu, dar şi în toate bisericile şi templele lui Dumnezeu”.

60 I Timotei, 3: 16; II Tesaloniceni, 2: 7.

61 Apocalipsa, 2: 24.

62 II Tesaloniceni, 2: 8, din Sfântului Ioan Hrisostom, din II Tesaloniceni, Omilia III, 7.

63 II Tesaloniceni, 2: 3; I Timotei, 4: 1; Iuda, 18, 19.

64 II Tesaloniceni, 2: 4.

65 Sfântul Ioan Hrisostom scrie că Antihristul va fi potrivnicul lui Dumnezeu – άντίθεος, care îi va înlătura pe toţi zeii şi va poruncit să fie închinat în locul lui Dumnezeu. (ibidem)

66 Apocalipsa, 13: 6.

67 v. I Ioan, 2: 22, 23.

„Despre Antihrist si lucrarea sa in lume” -(I)

Pentru ca traim vremuri tulburi si oamenii se intreaba, din ce in ce mai des, daca noi suntem cei care traim acele ” vremuri de pe urma „, m-am gandit sa va redau niste fragmente din cartea ” Despre Antihrist si lucrarea sa in lume” a ieromonahului Martirie Paduraru, care a vazut lumina zilei prin acordarea dreptului si binecuvantarii publicarii de catre Preacucernicul  Parinte Theodoros Zisis, distins profesor al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Tesalonic. Lucrarea este o talmacire, pe intelesul nostru, al tuturor, a celor ce va sa vina, desi multe dintre semne deja s-au implinit.

SĂVÂRŞIREA LUMII ŞI A ISTORIEI     

Traversând toate schimbările şi toate mutaţiile pe care le suportă, întreaga Creaţie se grăbeşte spre săvârşirea ei. Fiecare zi şi fiecare noapte, toţi oamenii, iar cu ei şi după ei toată Creaţia, se grăbesc spre ultima zi, aceea ce va marca sfârşitul lumii şi a istoriei omenirii.     

Toate zilele, asemenea pârâurilor limpezi, şi toate nopţile, asemenea întunecatelor fluvii, aleargă să se zdrobească şi să se azvârle în prăpăstiile şi văgăunile existenţei, ducând cu sine fiecare fiinţă şi toată Creaţia spre această ultimă zi, în care vor veni să se adune şi să se amestece toate valurile lor. Tot ceea ce a trăit şi tot ceea ce trăieşte în această colivie a timpului trebuie să ajungă la această ultimă zi, pentru a eşua la aceste maluri abrupte.     

Tot ce e lumesc poartă în sine sămânţa morţii, a sfârşeniei. Nu este nici fiinţă nici lucru care să nu ducă cu sine această zi finală, prin trecerea timpului, în întinderea spaţiului. Toată existenţa va tinde spre acest sfârşit de timp, de aceea Sfânta Revelaţie îi dă numele “ziua cea de apoi”1 sau “ziua cea mare”2. Şi deoarece Dumnezeu a fixat această zi când va veni să judece lumea3, ea se mai numeşte “ziua judecăţii” – ήμέρα κρίσεως’ 4, “ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu”5. Dar cum toată judecata a dat-o Fiului6, Fiul trebuie să se arate întru strălucire, ca Judecător, iar această zi se mai numeşte ziua Fiului Omului7, “ziua Domnului”8, “ziua lui Hristos”9”ziua domnului nostru Iisus [Hristos]”10, “ziua judecăţii şi a pieirii oamenilor necredincioşi”11.     

În acea zi a cărei importanţă este decisivă, Domnul va pronunţa verdictul ultim şi definitiv pentru toată istoria lumii şi a omului, pentru toţi oamenii împreună şi pentru fiecare în parte. Este ca şi atunci la desăvârşirea creării lumii, când Domnul a privit totalitatea fiinţelor şi lucrurilor pe care le crease şi şi-a pronunţat verdictul zicând că erau foarte bune12; tot aşa în ziua Judecăţii de Apoi, El va privi toate fiinţele şi lucrurile, la sfârşitul călătoriei lor pe cărările istoriei, pentru a-şi pronunţa judecata asupra tuturor şi asupra fiecăruia în parte.     

Atunci va separa definitiv binele de rău, atunci va trasa între ele o barieră de netrecut. Atunci El va pronunţa verdictul definitiv pentru toate valorile omeneşti, atunci El va cântări cu foarte sensibile şi exacte balanţe ale dragostei Sale şi ale dreptăţii Sale toate faptele oamenilor, toate gândurile lor, toate dorinţele lor, toate cuvintele lor. Atunci va fi săvârşită taina lui Dumnezeuτό μυστήριον του Θεου 13 – privind omul, creaţia, lumea, universul; atunci când toate cele bune şi tot ce e bun vor moşteni fericirea veşnică, raiul veşnic, iar toate cele rele şi tot ce e rău vor merita chinul veşnic, iadul veşnic.     

 1 Ioan, 6: 39, 40, 44; 11: 24; 12: 48.; 2 Fapte, 2: 20; Iuda, 6.; 3 Fapte, 17: 31. ; 4 Matei, 10: 15; 11: 22, 24; 12: 36; II Petru, 2: 9; 3: 7; Ioan, 4: 17.; 5 Romani, 2. 5.; 6 Ioan, 5: 22.   ; 7 Luca, 17: 22, 24, 26.   ; 8 II Petru, 3: 10; I Tesaloniceni, 5: 2; v. Ezdra, 13: 5; Isaia, 2:12; Ioil, 2: 31;Sofonie, 1: 14; Maleahi, 4: 1.  ;9 Filipeni, 1: 10; 2: 16.   ;10 II Corinteni, 1: 14.   ;11 II Petru, 3: 7; I Corinteni, 1: 8; 5: 5. ; 12 Facerea, 1: 31.   ;13 Apocalipsa, 10: 7.     

VREMEA ŞI SEMNELE CELEI DE-A DOUA VENIRI A LUI HRISTOS     

Precum vremea şi-a început existenţa prin Hristos, tot aşa se va împlini prin El: ultima zi a vremii va fi, în acelaşi timp, ziua celei de-a Doua Veniri a lui Hristos. În această zi ieşită din comun, timpul se va opri; atunci se va confirma acest minunat cuvânt din Sfânta Revelaţie, timp nu va mai fi 14.  

În chip tainic, vremea se va scufunda în veşnicie. Chiar dacă Sfânta Scriptură ne-a dezvăluit cu claritate tot ce trebuie să fie în această ultimă zi, clipa însăşi în care va veni nu ne-a fost descoperită. Aceasta a rămas ascunsă în adâncimile de necuprins ale tăcerii Dumnezeieşti şi constituie taina de nepătruns a lui Dumnezeu. Această taină a rămas ascunsă şi îngerilor, nu numai oamenilor, şi stă în lumina de nepătruns a atot-ştiinţei Dumnezeieşti.   

Când Apostolii L-au întrebat deschis asupra acestui lucru, Mântuitorul a răspuns:   

Iar de ziua şi de ceasul acela, nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.”
  
Această taină nu le-a fost descoperită Apostolilor, chiar dacă între Învierea şi Înălţarea Sa la ceruri El le-a descoperit tainele iconomiei Dumnezeiesc-omeneşti ale mântuirii şi le-a vorbit despre Împărăţia lui Dumnezeu15. Şi atunci când l-au întrebat:
Doamne, oare, în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel? El a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa 16. 

Chiar marelui Apostol al neamurilor, Pavel, căruia taina Evangheliei lui Hristos i s-a dat în cunoştinţă prin descoperire de către Domnul Însuşi17, nici lui nu i-a fost descoperită taina momentului la care va veni cea de-a Doua Judecată, ziua celei de-a Doua Veniri a lui Hristos. El scrie creştinilor Tesalonicului:   

Iar despre ani şi despre vremuri, fraţilor, nu aveţi nevoie să vă scriem, Căci voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea 18.
Iată care este Buna Vestire adusă de Apocalipsă: Domnul va veni a doua oară. Nu ştim când: în adâncimea dragostei Sale Dumnezeieşti, Dumnezeu ne-a ascuns clipa celei de-a Doua Veniri, pentru ca noi, aşteptând întoarcerea Mântuitorului, să putem priveghea ziua şi noaptea asupra noastră, cu ajutorul sfintelor virtuţi. Aceasta este semnificaţia avertismentului pe care Mântuitorul l-a dat ucenicilor:
 
Privegheaţi, deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru19. Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului 20.
  
Caracterul neaşteptat al celei de-a Doua Veniri este în mod providenţial folositor adevăraţilor creştini, dar nu şi pentru aceia care şi-au lăsat sufletul să slăbească, îngăduind ispitelor să le umbrească conştiinţa şi să se umple de patimi, devenind astfel victima “nesimţirii celei împietrite”21. Această nepăsare şi această nesimţire împietrită a oamenilor se vor dovedi cu ocazia celei de-a Doua Veniri a Domnului Hristos, asemenea nepăsării şi nesimţirii împietrite de care dădeau dovadă contemporanii lui Noe, căci după cuvintele Mântuitorului:
Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi venirea Fiului Omului, Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, Şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului 22. De aceea şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni 23.
 
Pentru că trăiau potrivit cu această povaţă a Mântuitorului Apostolii au transmis-o creştinilor:
Fraţilor, (…) venirea Domnului s-a apropiat 24, sfârşitul tuturor s-a apropiat 25, este ceasul de pe urmă 26.
 Deşi Domnul ne-a lăsat, pentru mântuirea noastră, să nu cunoaştem ceasul celei de-a Doua Veniri, El nu ne-a lăsat în neştiinţa semnelor care vor trebui să o preceadă şi a prevestirilor care ne vor îngădui să prevedem apropiata Sa venire. Iată care sînt acele semne: propovăduirea Evangheliei la toate neamurile si la toata faptura; întoarcerea lui Israel la Hristos; venirea Antihristului; mari cutremure între popoare şi în natură: războaie, revoluţii, foamete, inundaţii, cutremure de pământ şi mari semne pe cer.
Predicarea Evangheliei printre neamuri şi tot ce va pricinui aceasta vor constitui semnalul celei de-a Doua Veniri a Mântuitorului, după propriile Sale cuvinte:
Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul 27. Ci mai întâi Evanghelia trebuie să se propovăduiască la toate neamurile 28, ceea ce nu înseamnă că toate neamurile o vor primici, cum arată cuvintele următoare:  mărturie la toate neamurile, ele vor să zică: mărturie în faţa tuturor neamurilor de dragostea lui Dumnezeu pentru ele, mărturie despre jertfa de răscumpărare a Fiului lui Dumnezeu, mărturie despre Biserică şi despre întregul minunatei iconomii Dumnezeu-omeneşti a mântuirii în ele şi îndeobşte despre toate adevărurile Dumnezeieşti în ele.Această mărturie adusă înaintea tuturor neamurilor în adevărul Evangheliei celei ortodoxe a Bisericii celei adevărate, va arăta, după cuvintele Apostolului neamurilor, tot numărul neamurilor – τό πλήρωμα τών έθνών 29 – adică al „tuturor păgânilor prevăzuţi de Dumnezeu” să intre în Biserică. Atunci când ceilalţi vor cunoaşte „evanghelia dreptăţii”, se vor ridica sub influenţa demonilor împotriva Evangheliei, vădind astfel câţi oameni sînt cuprinşi de rău, câţi sînt sclavii minciunii şi păcatului, câţi sînt instrumentele răului satanic împotriva veşnicului Dumnezeu al binelui30. Şi în această luptă generală pentru şi împotriva Evangheliei, un moment culminant va fi, după cuvintele Apostolului, când întregul Israel se va mântui 31, şi atunci se va împlini ce a proorocit glasul Vechiului Testament:

Pentru Sion El va veni ca un Mântuitor, pentru cei din Iacov care se vor căi de păcatele lor”.  

Întoarcerea lui Israel la Hristos32, precum mai înainte a vestit proorocul Maleahi, se va împlini prin profetul Ilie Tezviteanul, care împreună cu Enoh se va coborî din cer în ziua lui Antihrist, luptând împotriva lui pentru dreptatea Evangheliei lui Hristos33.  

Pentru a se împotrivi răspândirii Evangheliei lui Hristos, râvnitorii răului vor încerca să răspândească şi să împrăştie răul sub toate chipurile cu putinţă. Pentru a împiedica răspândirea Evangheliei, ei vor mobiliza toate minciunile, toate relele, toate silniciile şi toate grozăviile şi le va întărâta împotriva creştinilor, pentru a-i înşela, dacă este cu putinţă, şi pe cei aleşi. Creştinii slujitori ai răului vor spori în rău; şi într-o picătură de miere va încăpea otrava răului; răul se va masca sub măşti prea încântătoare; vor spori fărădelegile până la grozăvii; se vor scufunda în adâncurile sufletelor vrăjmaşilor lui Hristos;  dezlănţuirea răului va provoca cutremure în ei, îi va submina şi îi va face să se ridice într-o hulă neruşinată împotriva a tot ce este a lui Hristos; “iadul care rânjeşte” – atot-rânjitorul iad va lua în râs tot ce este a lui Dumnezeu. Taina răului va fermeca mult, îi va tâmpi; prin lumina sa mincinoasă şi reuşita vremelnică, răul va sminti pe mulţi.  

Toată această abundenţă a răului pe care Apostolul o numeşte „taina fărădelegii” τό μυστήριον της άνομίαςeste opera fiilor pierzării34 care luptă împotriva a tot ce este a lui Hristos şi a tot ce este a lui Dumnezeu, lucrând astfel încât să despartă pe oameni de Domnul Hristos.  

Împotriva tainei lui Dumnezeu, împotriva tainei lui Hristos – adică împotriva Bisericii – se ridică taina lui Satan, adică taina răului. Sub o meşteşugită mască, în ziua de pe urmă răul va lucra cu viclenie prin intermediul hristoşilor mincinoşi şi proorocilor mincinoşi 35.  

Vorbind de acele vremuri, Mântuitorul le descrie astfel:  

Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sînt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi 36. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula, şi vor amăgi pe mulţi 37.  

Şi Sfântul Apostol Pavel, în viziunea sa profetică, lămureşte aceste cuvinte ale Mântuitorului prin următoarele:  

Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor 38.  

Având ruinată chiar şi conştiinţa prin minciună, ei vor umbla după poftele lor, batjocorind tot ce este a lui Hristos39. Înşelaţi de către rău, vor ridica război Creştinilor, nu vor mai asculta învăţătura sănătoasă, grămădindu-şi învăţători după poftele lor, care îi vor înşela; Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme 40.  

Contemplând ultimele zile cu pătrunderea lui cerească şi dumnezeiesc-omenească, Apostolul Pavel scrie lui Timotei:  

Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, Lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, Trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări, mai mult decât iubitori de Dumnezeu, Având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei 41.  

Răul se va amplifica, va submina naţiunile şi împărăţiile, se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie; vor fi foamete şi inundaţii, grozăvii şi revolte 42:  

Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi 43. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci, Atunci mulţi se vor sminti 44.  

Urâciunea pustiirii va sta în locul cel sfânt 45, Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi oare, credinţă pe pământ 46?  

14 Apocalipsa, 10: 6.;  

15 Fapte, 1: 3. 

16 Fapte, 1: 6, 7. 

17 Efeseni, 3: 3; Galateni, 1: 12. 

18 I Tesaloniceni, 5: 1, 2; v. II Petru, 3: 10. 

19 Matei, 24: 42; v. 24, 44, 50; Marcu, 13: 33-35; Luca, 12: 35-40; 17: 24-30.

20 Matei, 25: 13.

21 Rugăciune dinaintea somnului: a 7-a rugăciune, în care creştinul ortodox se roagă astfel: “Doamne, izbăveşte-mă de toată neştiinţa/nesimţirea, uitarea, neîndrăznirea/îngustimea de suflet şi de nesimţirea cea împietrită.”

22 Matei, 24: 37-39.

23 Matei, 24: 44.

24 Iacob, 5: 7, 8.

25 I Petru, 4: 7.

26 I Ioan, 2: 18.

27 Matei, 24: 14.

28 Marcu, 13: 10.

29 Romani, 11: 25.

30 v. Matei, 24: 9.

31 Romani, 11: 26

32 v.Maleahi, 4: 5-6.

33 v. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, IV, 26.

34 II Tesaloniceni, 2: 7.

35 Matei, 24: 24.

36 Matei, 24: 5.

37 Matei, 24: 11.

38 I Timotei, 4: 1.

39 v. I Timotei, 4: 5; II Petru, 3: 3; Iuda, 18.

40 II Timotei, 4: 3, 4.

41 II Timotei, 3: 1-5.

42 v. Matei, 24: 6, 7; Luca, 21: 11; Marcu, 13: 8.

43 Matei, 24: 21.

44 Matei, 24: 12, 10.

45 v. Matei, 24: 15.

46 Luca, 18: 8.

Invataturi ale Sfintilor si Cuviosilor Parinti despre Antihrist

 Sf. Efrem Sirul: Luaţi aminte fraţii mei! Covârşirea fiarei şi meşteşugirea vicleniei ei, de la pântece începe! Căci, după ce va fi strâmtorat cineva, lipsindu-se de bucate, va fi silit a primi pecetea lui, dar nu peste toate mădularele trupului, ci pe mâna dreaptă şi pe frunte, va fi pus păgânescul chip, ca să nu mai aibă stăpânire omul, să se pecetluiască cu mâna dreaptă cu semnul Sfintei Cruci, pe frunte, nici să nu se pecetluiască în numele Domnului, nici cu prea slăvita şi cinstita Cruce a lui Hristos, Mântuitorul nostru. Că ştie ticălosul, că dacă se va pecetlui cineva cu Crucea Domnului îi risipeşte toată puterea lui şi pentru aceasta pecetluieşte dreapta omului, că aceasta este care pecetluieşte toate mădularele noastre. Asemenea este şi fruntea, care, ca un sfeşnic ce poartă făclia luminei, adică semnul Mântuitorului pe faţă. ________________________________________

Sf. Chiril al Ierusalimului: Mai inainte ereticii isi marturiseau ratacirea lor pe fata; acum insa este plina Biserica de eretici ascunsi. Oamenii s-au lepadat de adevar, si neadevarul le incanta urechile. Se graieste ceva care desfata urechile? Toti oamenii asculta cu placere. Se graieste ceva folositor sufletului? Toti se indeparteaza. Cei mai multi oameni s-au lepadat de invataturile cele drepte; este ales raul mai mult decat binele. aceasta este deci „lepadarea de credinta” (II Tes. 2,3). Trebuie asteptat dusmanul (Antihristul), in parte a si inceput de pe acum sa trimita pe inaintemergatorii lui, ca sa vina pregatit la vanatoare. Ai grija de tine, omule, si intareste-ti sufletul! Biserica iti arata acum, inaintea Dumnezeului celui viu (I Tim. 6,13), si te invata mai dinainte cele cu privire la Antihrist, inainte de venirea lui. Nu stim daca vine in timpul vietii tale si nici nu stim daca vine dupa trecerea ta din aceasta viata. Este bine insa ca tu sa cunosti semnele venirii lui si sa intaresti mai dinainte. _______________________________________

 Sf. Nil Athonitul: Multa grija il intuneca pe om si el se face nesimtitor si se face gatire spre pierzare la antihrist. Iar lucrarea acestuia este multa grija a celor desarte, materia lucrurilor lumii si castigarea metalurilor pamantului. Aceasta este capul rautatilor, povatuirea pierzarii si stricarea mantuirii. (…) Dumnezeu S-a milostivit cu facerea chivotului ca sa se pocaiasca, dar ei s-au dat spre cele trupesti si asa, nesimtirea lor a adus potopul. Tot astfel si astazi, s-au dat la multa castigare si grija vietii, a indulcirii, a rapirii, a vanzarii, a minciunii, a desfranarii, a lenevirii la cele bune, a invartosarii inimii, a pomenirii de rau, a vrajbei, a iubirii de avere, a iubirii de argint. Precum cei iubitori de avutii inviesteresc in vasul lor rapitor, asa si la venirea lui antihrist. Fiindca mai inainte se vor intuneca mintile oamenilor cu nesimtirea intunericului si se vor intuneca oamenii de patimi, dupa cum zice Sfantul Apostol Pavel: Pentru ca n-au primit adevarul Evangheliei, dand cinstea si intaietatea patimilor, i-a dat pe dansii Dumnezeu duhului inselaciunii, ca sa se plineasca intru dansii faradelegea (…) Atunci, pe cat vor pacatui, vor socoti ca-si lucreaza mantuirea. Atunci o sa se defaime Sfanta Evanghelie si Biserica lui Hristos si o sa fie multa lipsa in lume, semne si aratari de la Dumnezeu in mijlocul lipsirii si o foame indoita: gandita si simtita. Simtita, pentru ca se va inchide cerul ca in zilele lui Ilie, din pricina faradelegilor oamenilor, si nu va da ploaie; vor fi oamenii flamanzi si de cuvantul lui Dumnezeu, pentru ca nu se va mai gasi nici un drept cu fapte bune care sa-i invete cuvantul mantuirii. Se va ridica binecuvantarea lui Dumnezeu de la mancare si de la bautura, pentru ca, pe cat vor manca mai mult, pe atat mai mult vor flamanzi. (…) Si se va ridica harul lui Dumnezeu de la oameni, precum Scriptura zice: Nu va locui Duhul lui Dumnezeu in oamenii acestia, fiindca sunt numai trupuri… ________

 Parintele Cleopa: Stiti dumneavoastra ce vremuri traim noi? Noi suntem cei de pe urma! Ar trebui numai sa plangem in toata ziua, dar nu simtim! Traim in nesimtire, ca asa au trait cei dinainte de potop …____________

Sf. Teofan Zavoratul: Desi (in vremurile din urma) numele de crestin va fi auzit pretutindeni si peste tot vor fi biserici si slujbe, toate acestea nu vor fi decat parelnicie, caci intru acestea sa va salaslui o adevarata apostazie._____

 Sf. Tihon din Zadonsk:„Crestinii care traiesc fara frica de Dumnezeu, care nu fac adevarata pocainta si sunt lipsiti de roade aduc ei, oare, jertfa lui Dumnezeu?”. Nicidecum. „Dar multi dintre ei zidesc biserici, imbraca evangheliile in aur si argint, cos vesminte pentru biserica, aduc lumanari si tamaie”. Cu nimic nu le folosesc acestea, fiindca ei raman neindreptati si nepocaiti, fiindca lui Dumnezeu , deoarece este duh (v. Ioan 4, 24), nu ii bineplacem decat prin jertfa duhovniceasca, adica prin supunerea voii noastre fata de voia Lui si prin celelalte roade ale credintei. Iar ei, desi fac faptele aratate mai sus, nu vor sa-i aduca lui Dumnezeu jertfa ascultarii, fara de care nimic nu Ii place lui Dumnezeu. „Dar multi merg la biserica ca sa se roage, sa Il slaveasca, sa Ii cante si sa Ii multumeasca lui Dumnezeu!”. Nici asta nu le foloseste, fiindca ei cu gura canta si multumesc lui Dumnezeu, insa cu inima stau departe de El, precum spune Dumnezeu despre ei: se apropie de Mine poporul acesta cu gurile lor si cu buzele lor Ma cinstesc, dar inima lor departe sta de Mine (Matei 15, 8) – si prin viata lor cea nelegiuita necinstesc si hulesc numele lui Dumnezeu. „Si atunci se afla intr-o stare primejdioasa?”. Cu adevarat primejdioasa, fiindca sunt supusi osandei vesnice dimpreuna cu inchinatorii la idoli, cu care deopotriva se afla in ratacire si nu-L cinstesc pe singurul Dumnezeu, ci isi jertfesc vointa si sufletul pacatului si prin pacat diavolului – daca nu se vor intoarce fara fatarnicie si nu se vor pocai. „Si ei cred in Dumnezeu?”. Nicidecum, caci credinta adevarata face roade bune si de lucrurile rele se departeaza – iar ei Il marturisesc pe Dumnezeu, insa cu inima si cu faptele se leapada de El, precum invata Apostolul (Tit 1, 14). _______

Sf. Lavrentie de la Cernigov: Restaurarea Bisericilor se va face pana la venirea antihristului si in toate va fi o bunastare materiala nemaipomenita. Iar voi, cu reparatiile in biserica noastra sa mai ingaduiti, fiti modesti si cu masura in aspectul ei exterior, ci mai bine sa va rugati mai mult si sa umblati la biserica atat timp cat inca se mai poate…(…) Multi duhovnici si slujitori ai Bisericii isi vor pierde sufletul in vremea antihristului! (…) Vine timpul, si nu e departe, cand foarte multe biserici si manstiri se vor deschide in slujba Domnului si se vor repara, le vor reface nu numai pe dinauntru, ci si pe dinafara. vor auri si acoperisurile atat ale bisericilor, cat si ale clopotnitelor, dar preotimea nu va mai lucra la sufletul credinciosilor, ci numai la caramizile lui Faraon. Preotul nu va mai face si misiune. Cand vor termina lucrarile nu se vor putea bucura de slujbe duhovnicesti in ele, ca va veni vremea imparatiei lui antihrist si el va fi pus imparat. Rugati-va ca Bunul Dumnezeu sa mai lungeasca acest timp, ca sa ne putem intari in credinta, caci vremuri groaznice ne asteapta. Luati aminte la ce va spun, caci totul se pregateste cu foarte mare viclenie. Toate bisericile si manastirile vor fi intr-o bunastare imensa, pline de bogatii, ca niciodata, dar (atunci cand se va inscauna Antihrist) sa nu mergeti in ele. ________

Sf. Serafim de Virita: Va veni vremea cand nu prigoana, ci banii si inselaciunile lumii acesteia ii vor indeparta pe oameni de Dumnezeu si vor pieri mai multe suflete ca in vremea prigoanei ateiste. Pe de o parte vor inalta cruci si vor auri cupole, iar pe de alta parte se va instaura imparatia minciunii si a raului. Biserica adevarata totdeauna va fi prigonita, iar sa se mantuiasca cineva va putea numai prin boli si amaraciuni, caci prigoanele vor avea un caracter cat mai subtil si neprevazut, infricosator va fi sa ajunga cineva la acei ani.___________________________________

Sf. Ioan Iacob Hozevitul: Pericolul vine de la fratii cei mincinosi, care sunt dusmani ascunsi cu atat mai periculosi, cu cat cred ca ei sunt frati curati. Predica si ei ortodoxia, dar oarecum schimbata si prefacuta dupa placul lumii acesteia si al stapanitorului acestei lumi. Predica lor e ca o hrana prielnica care a inceput sa se strice si in loc sa hraneasca, otraveste pe cei care o mananca. _______________

Sf. Ignatie Briancianinov: … Necazurile si ispitele de astazi, in aparenta slabe si mai putin virulente, urmaresc asemenea necazurilor si napastelor puternice din vechime, sa-l indeparteze pe om de Hristos, sa distruga crestinismul adevarat de pe pamant, lasandu-i doar o pojghita subtire pentru o foarte comoda amagire. Vom vedea ca ispitirile usoare, gandite insa si executate cu viclenie infernala de Satana, actioneaza cu mult mai mare succes decat ispitirile grele, vadite si directe. (…) Vietuirea dupa Dumnezeu va deveni foarte anevoioasa, din pricina apostaziei generale. Multimea apostatilor, intitulandu-se si prezentandu-se in aparenta drept crestini (!), ii vor prigoni cu atat mai lesne pe veritabilii crestini. Apostatii, inmultindu-se, vor impresura pe adevaratii crestini cu nenumarate intrigi, vor pune nenumarate piedici in calea bunelor intentii de mantuire si slujire a Domnului, dupa cum arata Sfantul Tihon din Zadonsk. Ei vor lupta impotriva robilor lui Dumnezeu, recurgand la forta autoritatilor de stat, prin represalii si denunturi, prin diverse uneltiri, amagiri si prigoana feroce…(…) O, vremi nenorocite! O, stare nenorocita! O, dezastru spiritual, nevazut oamenilor patimasi, neasemuit mai mare decat toate calamitatile naturale! O, nenorocire, inceputa in timp si nesfarsindu-se in timp, ci trecand in vesnicie! O, nenorocirea nenorocirilor, inteleasa numai de dreptii crestini si de adevaratii monahi, ascunsa celor pe care-i invaluie si-i pierde!_____________________________

Cuv. Seraphim Rose: „Intr-un asemenea veac – scrie Arhiep. Averchie Tausev – pentru a fi un adevarat crestin ortodox, gata de a-si pastra credinta in Mantuitorul Hristos chiar si in fata mortii, este mult mai greu in zilele noastre decat in primele secole ale crestinismului” (…) Prigonirea crestinilor din zilele noastre este mult mai bine disimulata. „Sub haina unei imparatii inselatoare, care arata minunat si ii duce pe multi in ratacire, se arata, de fapt, o prigoana ascunsa impotriva crestinismului… Aceasta prigoana este mult mai primejdioasa si mai infricosatoare decat prigoana fatisa, caci ameninta cu adevarat sa dea cu totul pierzarii sufletele – ceea ce inseamna moarte duhovniceasca” (…) Ispita belsugului si a confortului indeparteaza sufletul de la Dumnezeu, „slujitorii lui Antihrist sa straduie mai mult decat orice sa Il scoata pe Dumnezeu din viata oamenilor, astfel incat acestia, multumiti cu belsugul material, sa nu simta in nici un fel nevoia de a se intoarce la Dumnezeu, sa nu-si mai aduca aminte de El, ca sa poata trai ca si cum Acesta nu ar exista defel. Asadar, intreaga randuiala a vietii din zilele noastre, in asa numitele „tari libere”, unde nu este o prigoana fatisa impotriva credintei (..) este o primejdie si mai mare pentru sufletul unui crestin (decat o prigoana la aratare) caci il leaga cu desavarsire de pamant si-l face sa uite de Rai. Intreaga „cultura” contemporana, indreptata numai catre cunostinte cu desavarsire lumesti si intreg vartejul nebunesc al vietii legate de aceasta „cultura” il tin pe om intr-o stare neincetata de sterpiciune si de tulburare, care nu lasa nimanui putinta de a-si cerceta, doar putin mai adanc sufletul, in acest fel stingandu-se, incetul cu incetul, viata duhovniceasca”. Intreaga trairea din zilele noastre, la nivelul ei public, este o pregatire pentru venirea lui Antihrist: „toate lucrurile care se intampla in zilele noastre – la cel mai inalt nivel in religie, guvernamant si in viata publica- {…} nu sunt altceva decat o lucrare intensa a slujitorilor lui Antihrist pentru pregatirea si instaurarea imparatiei sale”, iar aceasta lucrare este infaptuita tot atat de mult de catre „crestini”, ca si de catre necrestini. (…) „Toti cei care in aceste zile ravnesc sa nu-si piarda credinta in Mantuitorul Hristos trebuie sa se pazeasca si sa stea impotriva oricarei doriri a lucrurilor materialnice si pamantesti si impotriva amagirii care vine prin bunurile lumesti. Este peste masura de primejdios sa se invoiasca cineva cu orice dorinta de a-si face o cariera, de a-si fauri un nume, de a dobandi stapanire si trecere inaintea oamenilor, de a-si agonisi bogatii, de a se inconjura de lux si confort”._____________________________________

Sf. Ioan Maximovici: El {Antihristul} va crea conditii de viata Bisericii, ii va ingadui sa slujeasca, va promite ca va construi biserici splendide, cu conditia recunoasterii lui ca „fiinta suprema” si ca lumea sa i se inchine. (…) va fi o apostazie generala si, pe deasupra, multi episcopi vor trada credinta, iar ca justificare, vor arata spre starea stralucita a Bisericii. Cautarea compromisului va fi atitudinea caracteristica a oamenilor. Fermitatea marturisirii va disparea. Oamenii vor cauta cu asiduitate sa-si motiveze caderea, iar raul, ca o moleseala maligna, va sustine aceasta stare generala. Oamenii vor avea obisnuinta lepadarii de dreptate, a dulcetii compromisului si a pacatului.____________

Fericitul Filotei Zervakos: Satana face ultimul asalt si in acesti ani in care ne gasim, mare necaz si stramtorare vor veni in lume…(…) Asadar, mare manie are sa vina. Multe rautati se intampla in lume, indeosebi doua: desfraul si avortul. (…) Dumnezeu este indelung-rabdator, iar o mie de ani sunt inaintea lui Dumnezeu ca o ora. Rabda indelung, dar si rabdarea Sa are margini. Nu e cu putinta ca Dumnezeu, care totdeauna pedepseste pacatul, sa ingaduie a se face atatea pacate, fara sa le pedepseasca… Numai sa fim pregatiti. S-avem credinta in Dumnezeu, in El sa ne punem nadejdea si dragostea si El nu ne va parasi. Fie ca nimic sa nu ne desparta de iubirea lui Hristos. Acum ne aflam in pragul marii manii; se apropie sfarsitul sfarsitului. Sfintii Parinti ai Bisericii noastre au socotit moartea si a doua venirea Mantuitorului necesare pentru mantuirea omului, iar cei care le-au avut intotdeauna in minte, au fost izbaviti de chinurile vesnice. Din nefericire, oamenii au exemple rele din partea mai marilor societatii si ai Bisericii, care si-au invartosat inimile mai rau decat evreii. (…) Vai si amar de vietuitoriii acestei lumi! Cata intristare va sa vina peste oameni, daca stapanitorii lor sunt slujitori si robi ai antihristului! (…) Pentru ca aceia care au fost inrolati de Stapanul Imparatiei Cerurilor sa lupte, s-au molesit. si nu numai ca au slabit, ci s-au adancit in somnul greu al trandaviei si al nepasarii. (…) E vremea sa va treziti din somn. Sculati-va, aruncati departe somnul nepasarii, ca sa nu va gaseasca vrajmasul dormind si sa va omoare. Treziti-va, caci ne indreptam spre sfarsit, spre moarte, pentru ca ziua celei de-a doua veniri a Domnului se apropie. Treziti-va ca sa luptati in putinul timp care v-a mai ramas, caci „vine ceasul cand nimeni nu va mai putea lucra”… _______________________________________________________________

www.scrib.doc

Scurta istorie spirituala a ONU

„Pana cand nu va exista o renaştere spirituală, lumea nu va cunoaşte pacea”. Dag Hammarskjöld – al 2-lea Secretar General

 Organizaţia Naţiunilor Unite a fost construita pe principii spirituale şi valori universale, cum ar fi pacea, drepturile omului, demnitatea umană,valoarea umana, dreptatea, respectul, relaţiile de bună vecinătate şi libertatea. Multi dintre fondatorii cheie ai ONU, precum şi cei aflati în funcţii de conducere acolo, azi, de asemenea, utilizeaza spiritualitatea şi valorile ca forţă de ghidare. Conferinta Dumbarton Oaks, care a avut loc în San Francisco, în decembrie 1944, a început să abordeze formarea unei Carte a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Ţările-cheie care au abordat Carta ONU au  enumerat 12 funcţii importante ale ONU. Una dintre aceste funcţii a fost să fie căutătoarea libertatii. Şi, în definirea acestui termen, aceasta a spus că, pentru ca oamenii sa atinga libertatea finala, ONU nu are de promovat numai creşterea materiala, ci, de asemenea, si creşterea spirituală. Aceasta constiinta spirituala a fost în spatele formarii Organizaţiei Naţiunilor Unite şi în 24 octombrie 1945, Carta ONU a fost recunoscuta oficial şi Organizaţia Naţiunilor Unite a luat fiinţă. Preambulul Cartei Naţiunilor Unite începe cu „Noi popoarele Organizaţiei Naţiunilor Unite suntem determinate pentru a salva  generaţiile viitoare de flagelul războiului, care de două ori în timpul vieţii noastre adus întristare nespusa omenirii, precum şi de a afirma credinta în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi valoarea persoanei umane, în drepturi egale pentru bărbaţi şi femei şi pentru naţiunile mari şi mici, precum şi de a stabili condiţiile în care justiţia şi  respectul fata de obligaţiile ce decurg din tratate şi alte surse de drept internaţional pot fi menţinute, şi pentru a promova progresul social şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în libertatea cea mai mare. ” În conformitate cu lucrarea „Spiritualitatea in cadrul Naţiunilor Unite”, de Donald Keys, la începutul anului 1950 Mişcarea laicilor a muncit cu succes pentru a se asigura că va exista un moment de reculegere la începutul şi la închiderea fiecărei sesiuni a Adunării Generale. De asemenea, ei au lucrat din greu pentru a crea o camera pentru reflectare silenţioasa, la sediul ONU. Această cameră a fost deschisa pe 14 octombrie, 1952. În 1956, Secretarul General Dag Hammarskjöld în colaborare cu Mişcarea laicilor, au hotarat rearanjarea camerei. În noiembrie 1957, transformata sala de meditatie  a fost redeschisă pentru a crea o atmosferă de linişte, prin plasarea unui bloc cristalin de minereu de fier, de la o mină suedeză, cantarind şase tone şi jumătate, în mijlocul camerei cu un fascicul de lumină uimitoare de la o sursă nevăzută pe piatra, un simbol al luminii transcendente a cerului care dă viaţă pământului pe care traim-un simbol, în conformitate cu domnul Hammarskjöld, al modului în care lumina Duhului dă viaţă materiei. Dag Hammarskjöld, de asemenea, a spus, ca „Blocul Necioplit” – care rămâne la Centru „, este al tau şi deci al întregii umanităţi.” El a spus, în 1956:  „Sala de Meditaţia este un fel de copil vitreg al arhitecţilor acestei case: a fost construita ca un experiment, dar acum sunt fericit sa confirm că aceasta este o parte permanentă a clădirii şi sunt sigur că va fi din ce în ce mai importantă. Avem un spaţiu foarte mic în care am căutat sa realizam o cameră a liniştii. Această casă trebuie să aibă o cameră, un singur loc, care este dedicat tăcerii, dedicat tăcerii, în sens exterior şi liniştii, în sens interior. Noi trebuie să facem tot posibilul pentru a crea o astfel de cameră, pentru a crea o atmosferă în care oamenii s-ar putea retrage cu adevărat în ei înşişi şi sa simta vidul. Am avut o dificultate, pentru că, într-o cameră de acest fel din casa acestei organizatii specifice nu am putut folosi nici un fel de simboluri de care omul a fost obisnuit sa-si lege sentimentele sale religioase, noi a trebuit sa lucram pe baza simbolurilor comune tuturor . Într-un sens, ceea ce eu cred că am avut in partea ascunsa a mintii a fost ceva care se spune, cred, într-una dintre scrierile lui Buddha-că semnificaţia fiintei nu este coaja, ci interiorul. Semnificaţia camerei nu sunt pereţii, ci ceea ce încadrează aceste ziduri; adică, am creat o cameră a liniştii, cu, probabil, unul sau două simboluri foarte simple, lumina si lumina izbitoare care cade pe piatră. Acesta este motivul pentru care, în centrul camerei există acest bloc de minereu de fier, pâlpâitor ca gheata intr-un con de lumina venit de sus. Aceasta este unicul simbolul din cameră-o reuniune a luminii din cer cu cea de pe pământ. Cu toate acestea, într-un anumit sens simbolismul merge un pas mai departe. Nu ştiu dacă mai există ceva exact ca aranjamentul din aceasta cameră cu un bloc mare de piatră, în centru.  Dar ideea iniţială a fost una pe care cred că o vor recunoaşte toţi;  o veţi găsi în multe religii mari; este altarul gol, gol nu pentru că nu există Dumnezeu, ci gol pentru că Dumnezeu este adorat, în atât de multe forme. Piatra din centru este  altarul Dumnezeului tuturor. În acelaşi timp, cel puţin pentru mine a avut asociatii puternice cu piatra de temelie, elementul stabil într-o lume a miscarilor şi turbulenţelor. In aceasta cladire, cu o arhitectura dinamica moderna, există foarte puţine lucruri care vă oferă senzaţia de greutate, soliditate şi permanenţa; în acest caz, ne-am dorit acest altar masiv pentru a da impresia de ceva mai mult decât temporar. Am avut, de asemenea, o altă idee care vine în intampinarea a ceea ce, la urma urmei, noi încercăm să facem aici, în casa asta-am incercat sa transformam sabiile în pluguri; şi ne-am gandit ca am putea sa binecuvântăm prin gândurile noastre adevaratul material din care sunt fabricate armele. Din acest motiv, am considerat că era adecvat ca materialul care sa reprezinte pământul pe care stam, aşa cum se vede el in lumina cerului, să fie minereul de fier, materialul din care săbiile au fost făcute şi din care sunt construite casele. Este un material, care reprezintă cel mai mare paradox al vieţii umane; materialele de bază oferite de Dumnezeu noua pot fi utilizate fie pentru construire fie pentru distrugere. Acest lucru duce gândurile noastre la necesitatea de a alege între cele două alternative. Vezi tu, prin urmare, că, în golul aparent al camerei există ceva ce noi vrem sa spunem. Vrem sa readucem liniştea, pe care am pierdut-o pe străzile noastre şi în sălile noastre de conferinţe şi sa o aducem înapoi într-un cadru în care nici un zgomot nu afectează  imaginatia noastra. În acest decor vrem să aducem gândurile noastre înapoi la faptele elementare, faptele cu care ne confruntăm mereu, viaţa coplesita de lumină în timp ce ne odihnim pe sol.Vrem sa readucem ideea de cult, de devotament la ceva care este mai mare şi mai mare decât suntem noi înşine. ” Vrem să facem asta prin forma altarului nostru în aşa fel încât să aducem în mintea tuturor faptul că fiecare dintre noi se confruntă, în manipularea patrimoniului bogăţiilor acestui pământ, cu posibilitatea de a alege între plug şi sabie.

” Aceasta camera are o foarte puternica şi sacra energie. O bomba cu dinamită a fost plasată în camera pentru Meditaţie o singură dată şi fitilul a ieşit. U Thant, al treilea Secretar General a fost, de asemenea,  a fost de asemenea un om spiritual; el a scris odată că  a fost foarte mult influenţat de scrierile lui Albert Schweitzer şi conceptul acestuia despre „respectul pentru viaţă”, precum şi de cele ale  lui Pierre Teilhard de Chardin. În argumentarea conceptului său despre societatea umana, el spune: „Sunt mereu conştient de faptul că eu sunt un membru al rasei umane … Aceasta constiinta ma impinge să lucrez pentru o mare sinteză umana, care este scopul implicit al Organizaţiei Mondiale pe care am avut privilegiul sa o servesc … Cu mult înainte de a fi numit Secretar General, obisnuiam să starui asupra unor aspecte ale unitatii comunităţii umane. ”

Eleanor Roosevelt primul Înalt Comisar pentru Drepturile Omului în cadrul Naţiunilor Unite, de asemenea, a sprijinit foarte mult valorile universale, precum şi egalitatea în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care prevede că:  „Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii. ” În discursul la o întrunire a liderilor religioşi şi spirituali, din anul 2000,  secretarul general de atunci, Kofi Annan, a declarat de mai multe ori importanţa spirituală.  El a spus că „pentru mulţi dintre noi, axioma( adevarul fundamental-n.m) ar putea fi izvorul existentei. „Ne rugăm, prin urmare, existam”. El a mai spus că ” in esenta, avem de-a face cu valori universale. A fi milostiv, a fi tolerant, a iubi pe aproapele tău … ” Şi el a adăugat:” nu există nici un mister aici. Aceste valori sunt ancorate în spiritul uman în sine. ” Nu este de mirare că aceleaşi valori anima Carta Naţiunilor Unite şi se află la rădăcina căutarii noastre pentru pacea lumii. ”

 In timpul celebrării comemorarii Dr. Martin Luther King Jr., secretarul general, Kofi Annan, referindu-se la multele contribuţii ale Dr. King, el l-a citat pe acesta: „Acest lucru ne spune că lumea noastră este o lume geografica. Acum, suntem confruntaţi cu ideaa de a o face una spirituala. Prin geniul nostru ştiinţific am făcut din lume, un cartier; acum prin geniul moral şi spiritual, trebuie să facem din ea o fraternitate „. 

Exista mai multe eforturi şi grupuri care au ca scop aducerea dinadins a dimensiunii spirituale şi valorice în ONU: Valorile Caucus (NY) au început în 1994, când un grup de ONG-uri convins de necesitatea de a lua în considerare valorile de bază în afacerile globale, s-au adunat în cadrul primei conferinţe de pregătire a Summit-ului Mondial pentru Dezvoltare Socială (UNWSSD). Valorile Caucus s-au inspirat dintr-un seminar despre ” Dimensiunile etice şi spirituale ale progresului social”, care a avut loc în octombrie 1994 ca parte a pregătirii pentru UNWSSD care a avut loc în Danemarca în martie 1995. Scopul Grupului este de a sensibiliza lumea cu privire la necesitatea  examinarii valorilor care ghideaza comportamentul uman la toate nivelurile.

 În vederea creării unui  Forum Spiritual Permanent pentru Pacea  Mondiala in cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite   Au existat o serie de întâlniri în cadrul ONU şi in urma discutiilor o propunere iniţiată de Dalai Gangchen a fost cea pentru a crea un Forum  Spiritual Permanent pentru Pacea Lumii la ONU. Un astfel de organism este destinat să ofere un spaţiu permanent neutru şi democratic, la nivel public global pentru organismele spirituale şi persoanele fizice care sunt dispuse să-şi unească forţele cu ONU pentru a face faţă provocărilor mondiale şi oentru a crea pacea împreună. Această propunere a fost prezentata prima data la  CEPAL (sediul latino-american al Comisiei Economice a Naţiunilor Unite), la 8 iunie 1995 în Santiago, Chile şi a fost distribuita şi discutata la nivel mondial. Caucus-ul Spiritual în New York, a început în noiembrie 2000. Scopul său este de a sprijini principiile spirituale şi scopurile Organizaţiei Naţiunilor Unite şi încearcă să echilibreze şi să consolideze eforturile sistemului ONU şi al filialelor sale, prin reflectare interioara şi linişte. Membrii se reunesc periodic, la sediul ONU din New York, pentru a-si petrece timpul împreună în reflecţie tăcută, impartasindu-si intuiţiile şi  explorand modalităţile de utilizare a concentrarii interioare în sprijinul activitatii ONU. Oricine este interesat în sprijinirea ONU în acest fel este binevenit să se alăture. Grupul se întruneşte in prima şi a treia joi a lunii. „Meditaţia este un proces care curata mintea de impurităţi. Cultivandu-se calităţi, cum ar fi concentrarea,  sensibilizarea, inţelegerea psihologica şi liniştea, în final se va ajunge la dobandirea celei mai mari înţelepciuni”. U Thant, Secretar General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, 1961 -1971

La 24 octombrie 2001, un grup al ONU din Geneva înfiinţat Caucus Spirituală, în scopul de a adăuga o componentă spirituală şi etică la locul de muncă al Organizaţiei Naţiunilor Unite „. Membrii acestui grup au  ajutat la crearea Comitetului ONG-urilor despre Spiritualitate, Valori şi Preocupări Globale, un comitet al Conferinţei ONG-urilor în Relaţia Consultativa cu Organizaţia Naţiunilor Unite. La 24 octombrie 2002 organizaţiile membre de la Geneva, cu statut consultativ al ECOSOC la Geneva au facut o cerere in CONGO pentru ca acestea să aiba un Comitet Permanent  pentru Congo. Cererea a fost susţinută de peste douăzeci de organizaţii membre, in plus fata numarul celor care au înaintat-o consiliului CONGO, la intalnirea de la Viena, din 30-31 octombrie 2002, moment în care aceasta a fost discutata şi adoptata. Întrucât acest comitet a fost adoptat în mod oficial, ONG-uri în relaţie consultativa cu Organizaţia Naţiunilor Unite, care doresc să se alăture, sunt binevenite. După câteva luni de muncă şi discuţii cu ONG-urile cu sediul în New York, o propunere de a avea un comitet de ONG-uri despre spiritualitate, valori şi preocupări globale în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York a fost susţinută de aproape 70 ONG-uri în relaţii consultative cu Organizaţia Naţiunilor Unite şi a fost prezentata consiliului CONGO, la reuniunea sa din New York, la 26-27 februarie 2004. Această propunere a fost discutata şi adoptata. Există multe alte grupuri, care sprijina dimensiunea spirituala şi valorile în cadrul Naţiunilor Unite. Comunitatea Erei Varsatorului a tinut mai multe intalniri publice în cadrul Naţiunilor Unite incepand cu  primăvara anului 1999, trimite lunar o e-scrisoare cu privire la activitatea spirituala a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi ţine întâlniri de meditaţie lunare in cadrul Activitatii Spirituale a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi pentru Eliberarea Omenirii. Acest grup şi-a dedicat, de asemenea, o secţiune a site-ului lor de a Fundatiei Spirituale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Există  Grupul pentru Mediere al ONU de la Geneva, care se reuneste de aproape 30 de ani. Sri Chinmoy conduce meditaţii în fiecare săptămână, la ONU, de mulţi ani. Clubul pentru Relaxarea Personalului Organizaţiei Naţiunilor Unite( UNSRC) are un număr de grupuri de  minti spirituale cum ar fi Societatea pentru Illuminare şi Transformare, Feng Shui Club si Clubul Prieteniei. Societatea civilă  promoveaza, de asemenea, cooperarea interconfesionala, prin comisii ONU, cum ar fi Comitetul se ONG-urilor religioase & Cercul de Cooperare al Iniţiativei Religiilor Unite al ONU care ajută la găsirea un numitor comun între religiile comunitatii. Există, de asemenea, un Comitet al ONG-urilor cu privire la Deceniul Incluziunii Popoarelor Indigene ale Lumii care contribuie la promovarea cauzelor indigene şi aduce înţelepciune indigena şi tradiţiile în activitatea ONU. Recent, a fost creat Forumul Permanent pentru Problemele Indigene, care funcţionează în strânsă cu Consiliul Economic şi Social al Organizaţiei Naţiunilor Unite. 

De la înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor Unite si până în prezent, spiritualitatea şi valorile au jucat un rol-cheie în rezolvarea provocărilor globale, prin utilizarea unui fundament al valorilor universale care depăşesc limitele  religiei, etniei, sexului şi geografice, in a construi o cultură în care noi, popoarele lumii, sa ne putem rezolva împreună preocupările globale comune într-un mod holistic, pozitiv şi transformator şi  pentru a „trăi împreună în pace unul cu altul”-indeplinind astfel obiectivele fundamentale şi principiile universale statuate în Carta Naţiunilor Unite şi in Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

http://www.csvgc-ny.org/content/view/13/27/

Exista multe alte societati spirituale in cadru ONU. N-ai crede ca o organizatie  de talia ONU se poate preocupa cu astfel de lucruri. Si totusi, se pare ca spiritualitatea, prin care eu inteleg unificarea religiilor, a fost primul obiectiv al ONU, inca de la infiintare. Vad ca asta chiar le-a reusit. Restul  ca pacea, foametea, saracia mai pot astepta.

Am scris acest articol, destul de plictisitor, pentru a putea intelege ca Maitreya(Antihristul) nu este o inventie a Bibliei, ci este ceva real, pentru a carui aducere la putere s-a facut si se face tot posibilul. Romanii au devenit isterici ca Basescu a utilizat flacara violeta si alte chestii parapsihologice in timpul campaniei sale electorale si a castigat astfel alegerile. Ganditi-va ce poate face ONU. Nu stiu cati dintre dumneavoastra au citit si s-au documentat, din alta sursa decat wikipedia, despre ONU si activitatile pe care le desfasoara aceasta. Nu uitati ca NATO este copilul ascultator, dar inarmat, al ONU.

Cititi si https://mucenicul.wordpress.com/2010/02/07/maitreya-s-e-a-t-si-onu/

„Rasa noastra este rasa Lui Dumnezeu”

„Rasa noastra este rasa Lui Dumnezeu. Noi, evreii, suntem zeii divini pe această planetă. Suntem la fel de diferiti de rasele inferioare cum  acestea sunt de insecte. De fapt, în comparaţie cu neamul nostru, alte rase sunt fiare şi animale, bovine în cel mai bun caz. Alte rase sunt considerate ca excremente umane. Destinul nostru este de a domni asupra raselor inferioare. Regatul nostru pământesc va fi condus de liderul nostru cu un toiag de fier. Masele vor linge picioarele noastre şi ne vor servi ca sclavi ai nostri. „ – Prim-ministrul israelian Menachem Begin (1977-1983) într-un discurs in fata Knesset-ului[ Parlamentul] israelian.

Pentru cei care cred ca israelienii sunt un popor cumsecade si ca dezvaluirile din Talmud sunt fabricate, citatul de mai sus exprima concis invataturile evreiesti, crezul si viziunea lor asupra acestei lumi. Se pare ca Menachem Begin a anticipat bine reactia multora dintre noi. De fapt, foarte multi oameni se simt bine in postura de sclavi pentru ca nu mai trebuie sa gandeasca ci doar sa execute. ” Noi muncim, noi nu gandim ” este un binecunoscut slogan, din anii ’90, al romanilor. Si este valabil si in continuare.

Daca va mai indoiati cumva ca Antihristul n-ar fi evreu, aici aveti confirmarea ” Regatul nostru pământesc va fi condus de liderul nostru cu un toiag de fier”.