Aberații marca UE: Cine zice că apa hidratează intră la puşcărie

Aleşii europeni au votat o lege care interzice folosirea afirmației că „apa hidratează”.

Legea care interzice folosirea afirmaţiei „apa hidratează” va intra în vigoare în Marea Britanie luna viitoare, şi îi pedepseşte pe cei care îndrăznesc să folosească această afirmaţie cu doi ani de închisoare, relatează Telegraph.co.uk, scrie Green Report.

Birocraţii de la Bruxelles au fost ridiculizaţi, după ce au interzis producătorilor de băuturi să mai spună ca apa poate preveni deshidratarea.

După un studiu care s-a întins pe trei ani, oficialii europeni au ajuns la concluzia că nu există vreo dovadă care să susţină afirmaţia că apa hidratează.

Comentariul meu: Oare Corina Crețu cum o fi votat? Dar berea germană? Hidratează? Oare pământul cu ce s-o hidrata că se pare că apa nu-i folosește? M-am prins: cu floruri, Coca-Cola și niște chemtrails-uri suntem în regulă toți.

 

 

Ia goagoasa, neamule! Guvernul nipon: Situaţia de la Fukushima e mai gravă decât s-a crezut iniţial

Situaţia de la centrala nucleară de la Fukushima este mai gravă decât s-a crezut iniţial, a recunoscut guvernul de la Tokio. Premierul nipon a declarat că nivelul radiaţiilor se menţine foarte ridicat şi că este posibil să se fi produs o fisură în containerul de oţel al reactorului numarul trei.

O asemenea breşă ar fi permis eliberarea în atmosferă a unei cantităţi mai mari de radiaţii, urmată de contaminarea apei din sol. Ultimele măsurători arată că nivelul iodului radioactiv este de 1250 de ori mai mare decât limita normală, iar apa de lângă reactorul 1 este de 10.000 de ori mai radioactivă decât limita admisă.

Şi reprezentanţii TEPCO se tem că incinta rectorului trei ar fi avariată. Din cauza iradierii, mai mulţi muncitori de la Fukushima au fost internaţi cu arsuri externe, dar şi interne.

Autorităţile au cerut populaţiei care locuieşte pe o rază de până la 30 de kilometri în jurul centralei să părăsescă zona.

Carnea de vita va deveni „somonul de acum cincizeci de ani” si „caviarul viitorului”

Henning Steinfeld

Toată lumea a auzit că consumul de carne este rău pentru lume. Mai ales acum, cand ineficienţa ecologica se transformă într-o ineficienţa economică, avertizează ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură, prin intermediul Merco Press .

„Resursele necesare pentru producţia carnii de vită vor fi de trei, patru, cinci ori mai mari ca cele pentru carne de pui şi de porc”, a declarat Henning Steinfeld,coordonatorul Iniţiativei pentru Fermele de animale, Mediu şi Dezvoltarea din cadrul Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură, în timpul Congresului Internaţional al Carnii care a avut loc la Buenos Aires.Steinfeld a anticipat că, carnea de vită va înceta să mai fie un „produs de masă”, deoarece nu va susţine creşterea populaţiei lumii, estimata să ajungă la 9 miliarde în 2050 (cu 3 miliarde mai mult decât în prezent), nici creşterea consumului de carne de vită, care se va dubla în următoarele patru decenii.

Dar chiar şi atunci când consumul va creşte, preţul ridicat al carnii de vită va face din ea un produs exclusiv pentru cei bogaţi şi ar putea fi considerata chiar „caviarul viitorului”. „Carnea de vită va fi ceea ce somonul a fost acum cincizeci de ani”, a subliniat expertul FAO.

Conform spuselor lui Steinfeld ţările în curs de dezvoltare sunt setate sa consume dublul volumului celor mai bogate naţiuni de pe Pământ.

Bryan Weech de la Fundatia World Wildlife, WWF, care de asemenea a participat la Congresul de la Buenos Aires a avertizat asupra sustenabilitatii resurselor de apa potabila ale globului şi preţul carnii de vită.

Weech a susţinut că preţurile cărnii de vită „nu acoperă costul apei”, utilizate pentru întreţinerea şi îngrijirea bovinelor, ceea ce înseamnă că industria nu-si recupereaza investiţiile sale. „Este necesar să se producă mai mult cu mai puţin, implantand genetici îmbunătăţite şi tehnologie în creşterea vitelor, precum şi o mai mare flexibilitate în ceea ce priveşte utilizarea terenurilor agricole.”

Comentariu: Cu alte cuvinte, ori acceptati animalele modificate genetic ori nu mai mancati. Dar nici nu mai beti apa pentru ca pe asta o sa o bea animalele a caror carne voi nu va puteti permite sa o cumparati. Viitorul este din ce in ce mai luminos pentru omenire, adica pentru prostime.