Vicepresedintele Uniunii Baptiste din România, un om cu grave complexe de superioritate, s-a găsit să dea în poetul naţional al românilor

„În ultimele două decenii Internetul a revoluționat viața oamenilor, accesul la informații și comunicarea interumană. Pentru orice informație accesezi INTERNET- ul și găsești tot ce dorești și chiar mai mult decât ți-ai imaginat că ar putea exista. De asemenea, netul a devenit un mijloc de exprimare pentru fiecare individ care are acces la un computer. Spațiul virtual abundă de blog-uri de toate felurile, iar mesajele bloggerilor sunt interceptate de ceilalți utilizatori. Sunt bloggeri care consideră că au ceva de spus cititorilor și unii chiar au. Pe lângă aceștia însă, se strecoară și o serie de băgători de seamă, zurbagii și alte specii, care profită de protecția anonimatului pentru a-și exprima frustrările din lumea reală. Sunt oameni care preiau mesajele interesante și le distribuie prin e-mail cunoscuților și mai sunt oameni atacați, terfeliți și discreditați fără discernământ de către persoane care folosesc pseudonime.

Ce a ajuns religia?

Rămâi însă stupefiat când intri în spațiul virtual și intri în conflict cu diverși zarzavagii și apoi constați că unul e diacon pe nu știu unde, altul e prezbiter, altul e președintele unui cult religios etc. Îți pui întrebarea, pe bună dreptate: Ce este religia? Sau mai bine spus: Ce a ajuns religia? Ideea este că un duhovnic s-ar cuveni să fie ceva mai smerit, mai cu duhul blândeții, mai cumpătat, dacă vrea să fie respectat.

„Pătrătosu”

Un asemenea individ este Marius David Cruceru, un tip în jur de 40 de ani, căsătorit, cu doi copii, conferențiar universitar la Universitatea Baptistă Emanuel din Oradea, Vicepreședinte al Comunității Bisericilor Creștine Baptiste de Oradea și Satu-Mare, autor al unor cărți cu tematică religioasă, slujitor la amvon într-o biserica baptistă din Alesd (județul Bihor), iar în timpul liber blogger recalcitrant, caustic și hiperactiv. Nu se poate să intri pe Internet și să dai căutare după niște cuvinte religioase fără să-l întâlnești pe Marius Cruceru, zis „Pătrătosu” și alte nick name-uri. De altfel a publicat pe unul dintre blogurile personale o statistică privind numărul de articole, afișări, discuții și popularitate ale personajului virtual „Pătrătosu”.

Căutând succesul care-i lipsește în lumea reală

Se spune că unde e multă domnie este și multă prostie. La prima vedere Marius Cruceru pare un individ inteligent, cam indisciplinat și plin de sine. Ulterior ai surpriza neplăcută să constați că Pătrătosul mai are și alte defecte, este un personaj duplicitar – prof. univ. peste săptămână, pastor baptist duminica și în restul timpului zurbagiu pe Internet. Jonglatul cu personalități multiple, poate avea efecte dezastruoase în timp.

Dacă-l studiezi mai atent pe Marius Cruceru, observi că are alura și atitudinea unui personaj de Walt Disney – cățelul din „Tom și Jerry”, dar acel personaj este sub protecția legilor de copyright, așa că domnul Cruceru a fost nevoit să-și creeze un alt personaj care să-l reprezinte. Îi place să semneze cu pseudonim și probabil, o mare parte dintre atacurile la persoană în disputele inter-denominaționale, sunt scrise de dumnealui. Un exemplu despre subiectele abordate pe net de profesorul universitar și pastorul Marius Cruceru, la care unii se duc să se spovedească, poartă titlul „Tupeul Curvarului”.

Un preot ortodox spune că pastorul Marius Cruceru este unul dintre cei mulți care încearcă să-i intimideze pe preoții altor religii și care se dau de ceasul morții pentru că nu reușesc. Acesta ar fi un alt motiv pentru care Cruceru încearcă din răsputeri să se afirme în lumea virtuală, căutând succesul care-i lipsește în lumea reală.

Săracul geniu neînțeles!

Într-un interviu publicat în Moldova Creștină, pastorul Marius Cruceru își deconspiră cu mândrie motivele. Recunoaște cinstit că și-a făcut un blog pentru a-și vărsa frustrările, că este egoist și că: „sub diferite pseudonime, Răţuşca, Alina, Mircea, Cristi S. Arhip, etc. oameni plini de sensibilitate şi care au ceva de spus, mă pot interpela, mustra, certa, fără să se încurce în tăbliţa de pe uşa biroului.” Săracul geniu neînțeles! Are nevoie să comunice liber, să se coboare la nivelul oamenilor de rând, emoționați până la lacrimi și reduși la tăcere de numele, prestanța și sclipirile de geniu ale lui Cruceru – cap pătrat.

Toată lumea știe că la facultatea Emanuel din Oradea, unde lucrează Marius Cruceru, șeful cel mare, Paul Negruț, este un individ obtuz, care tratează corpul didactic și studenții de pe poziția unui dictator. Recent, soldățeii de plumb de la Emanuel, au fost aliniați pe Internet și în biserici și li s-a dat ordin să tragă în Iosif Țon – fratele lor Baptist și cuiul care-i stă de-o viață în coastă rectorului Negruț. Corpul didactic s-a executat fără cârtire și nici Marius Cruceru n-a făcut excepție. Probabil că Paul Negruț a mai apelat și-n trecut la prerogativele sale de comandant suprem hitlerist al instituției de învățământ superior din Oradea, iar angajații au executat, deși nu erau de acord cu șeful. Ca urmare, o „eminență cenușie” cum este Marius Cruceru, nu putea suporta la nesfârșit inepțiile șefului și disciplina cazonă, așa că a fost nevoit să-și facă un blog și se zburde liber prin lumea virtuală. Îl înțelegem, e firesc să refuleze undeva, dacă doar la servici poate să scrie după „dictare” și să emită păreri care rezonează cu șeful lui, Paul Negruț.

Dinu Păturică din „Ciocoii vechi și noi”

După vreo doi ani de la înființarea blogului „Pătrătosu”, Marius Cruceru, flatat de numărul mare de fani pe care i-a dobândit personajul său virtual, a simțit nevoia să primească aplauzele la scenă deschisă. Așa că a anunțat „fan clubul” că „Pătrătosu” este creația sa, deci marele geniu neînțeles Marius Cruceru merită toate laudele, stima, cinstea și mândria. Iar laudele curg în comentariile de pe blogurile sale. Câtă trudă pentru un gram de slavă deșartă!

Marius Cruceru le vorbește studenților săi cu un aer de superioritate, din poziția de conferențiar universitar. La biserica baptistă „Sfânta Treime” din Alesd vorbește enoriașilor pe un ton cald, bisericesc, adecvat situației. Iar pe Internet, Marius Cruceru este un miștocar, slobod la gură și caustic. Iată un exemplu de personalitate multiplă! Dumnezeule mare! Parcă l-am analiza aici pe Dinu Păturică din „Ciocoii vechi și noi”. Avem toate ingredientele.

Dinu Păturică este un om foarte inteligent, însă răutatea și lăcomia lui întrec orice limite ale bunului simț. Este arogant și ipocrit. Dorește să ajungă om de vază în stat și în acest scop se folosește de talentul său în a ține discursuri și de memoria sa bună. Însă, când se vede sus, la putere, ca fiind mâna dreaptă a domnitorului, își părăsește masca de ipocrit, lăsând pe toată lumea să vadă nelegiuirile făcute de el de-a lungul anilor. Vedeți asemănările cu Marius Cruceru? Diferențele vin doar din posibilitățile tehnice ale epocii. Ca urmare, Marius Cruceru își arată adevărata față pe Internet, tastând în disperare comentarii toxice. După două ore de căutări pe Internet, am aflat o mulțime de lucruri neplăcute despre Marius Cruceru.

În spațiul virtual Cruceru nu admite critici

În spațiul virtual Cruceru nu admite critici, deși stâlcește de zor limba română și inventează cuvinte noi în limba maternă. De pildă epitetul „românicuț” este cadoul lui pentru Mihail Eminovici, Richard Wurmbrand, Herta Muller și Nicolae Steinhardt. Desigur, Marius Cruceru își explică „generozitatea”, prin originea etnică a sus-numiților, care deși aparțin unor minorități naționale, au avut „tupeul” să reprezinte România în lume. Marius Cruceru desconsideră așadar valorile noastre naționale, discriminându-i etnic, pentru „tupeul” de a se declara „români” și a inventat pentru ei o naționalitate redusă, aceea de „românicuț”.

Marius Cruceru, Vicepreședinte al Comunității Creștine Baptiste de Oradea și Satu-Mare, habar n-are ce este toleranța, deși se întâlnește adesea cu generoșii sponsori americani ai bisericii baptiste, cu care desigur are contact din poziția sa înaltă în ierarhia baptiștilor din România. Despre ce vorbește oare cu americanii, dacă n-a aflat nici lucrurile simple, că în SUA trăiesc toate etniile și sunt tolerați toți credincioșii, islamiștii, atei și budiștii, care se numesc la fel: „Cetățeni Americani”. Marius Cruceru dă dovadă de ură rasială și etnică prin explicația pe care o dă bloggerilor, anume că: “Românicuţ vine de la român micuţ versus mari români”

Felicitări, domnule Cruceru!

Felicitări, domnule Cruceru! Norocul nostru că ne-a pricopsit cu dumneata pe post de mare român! Altfel ce ne făceam, muream idioți fără creierul matale. Singura explicație logică ar fi că ți s-a umflat prea tare mintea în colțuri sau din cauza că s-a bătut prea tare de cutia craniana pătrătoasă. Cine te crezi Marius Cruceru, să-ți permiți să-i cataloghezi drept „români mici” pe oamenii de valoare ai României? Îți permiți să-i etichetezi într-un stil execrabil pe poetul național Mihai Eminescu, pe deținătoarea premiului Nobel pentru literatură Herta Muller, pe disidentul Nicolae Steinhardt, monah ortodox și scriitor din grupul lui Constantin Noica și pe Richard Wurmbrand, fostul ministrul al cultelor? Cine-ți dă ție dreptul, Marius Cruceru, să te transformi din șoarece de bibliotecă și vierme de blog, în critic al valorilor naționale? Întinde-te cât îți este plapuma, Marius David Cruceru!

„Atunci de ce nu-i vindecă Dumnezeu pe toți de impotență?”

Într-un alt mesaj, Marius Cruceru se leagă de un individ, care susține că s-a vindecat de impotență datorita rugăciunilor dintr-un grup religios. Dumnealui se simte dator să-i răspundă, în bătaie de joc și cu scepticismu-i caracteristic: „Atunci de ce nu-i vindecă Dumnezeu pe toți de impotență?” Cu siguranță dacă ar avea atâta credință pe cât orgoliu, sar îndura Bunul Dumnezeu și l-ar vindeca și pe Marius Cruceru de această neputință.

La cât de des dai peste Cruceru în spațiul virtual, e lesne de înțeles că-și petrece tot timpul liber la computer, unde se răfuiește cu unul și cu altul, selectați pe sprânceană, din diverse forumuri și grupuri de discuții religioase. În aceste condiții, nu e de mirare că burta a început să i se reverse peste curea și seamănă tot mai mult cu buldogul din „Tom și Jerry”, despre care scriam mai sus. Mai lăsați Internetul, domnule Cruceru și ieșiți la plimbare, la fitness în lumea reală. Fitness-ul mental pe care-l întrețineți hiperactiv pe bloguri, nu are beneficiul de a va prelungi viața nici măcar până la 50 de ani.

Înțeleg nevoia lui Marius Cruceru de a lua o pauză

Înțeleg nevoia lui Marius Cruceru de a lua o pauză. Regimul totalitar impus de Paul Negruț la facultatea din Oradea este un mediu impropriu, înțesat de favoritisme, discursuri religioso-patriotarde și o dragoste falsă față de oameni, iar atmosfera încărcată și duplicitară de acolo, ca și somnul rațiunii, poate oricând să nască monștrii. Aceste ingrediente toxice de la Universitatea baptistă Emanuel din Oradea, au dat ocazia parveniților din corpul didactic și implicit lui Marius Cruceru, să-și potolească setea de mărire și ascensiune pe scara socială.

Ambițiile prostești, vanitatea și imoralitatea sunt vicii umane care au găsit teren fertil în colectivul facultății, iar Marius Cruceru este un produs al acestui mediu, exact așa cum Dinu Păturică a fost produsul sistemului fanariot. Cele două sisteme sunt caracterizate de aceleași vicii, iar cele două personaje sunt construite din același material uman. Dinu Păturică intră în dizgrațiile unui nou domnitor fanariot, este acuzat, judecat și aruncat în cea mai groaznică închisoare din Țara Românească. Aștept cu interes deznodământul. Sfârșitul domniei lui Paul Negruț la Universitatea Emanuel din Oradea, va aduce implicit și sfârșitul acoliților lui și poate revenirea la realitate a lui Marius Cruceru.

Nu pentru că are o chemare

Aroganța lui merge până la paroxism, în momentul în care afirmă: „Deja am experimentat prea multe funcţii mult prea devreme şi puterea de orice fel, administrativă, eclezială, academică etc. strică pe oricine, la orice vârstă, mai ales dacă nu mai eşti împins în autobuz şi nu te mai înjură nimeni.” Până la urmă cu ce laureat al premiului Nobel se compară Marius Cruceru, cu care somitate de talie mondială și din care Rotary Club face parte? În cazul în care nu este recunoscut drept „No.1” în niciuna dintre activitățile pe care le desfășoară, declarațiile lui de mai sus sunt simple fixații și aberații. De unde i-a venit ideea că e un geniu pentru că a făcut atât de multe până la 40 de ani, cât n-au făcut alții într-o viață? Este o laudă de sine și o dovadă în plus că Marius Cruceru suferă de grave complexe de superioritate, incompatibile cu statutul de creștin și de pastor.

Oricum, când deschizi ușa unei biserici cauți acolo un învățător, nu te aștepți să dai peste un universitar îngâmfat și nici peste un blogger miștocar, impertinent și pus pe ceartă. Care dintre cele trei ipostaze este adevăratul Marius Cruceru și care sunt clonele? Atitudinea sa denotă că face meseria de pastor la Alesd doar pentru exersarea talentelor sale oratorice și rotunjirea veniturilor pecuniare, nu pentru că are o chemare.

Intr-un dialog fără fandoseli

Așadar Marius Cruceru are nevoie de terapie ca să redevină un om normal, dar personal nu cred că varianta aleasă de dumnealui este cea corectă. Ne spune că: „Semnând cu „Pătrăţosu” fac în primul rând un exerciţiu terapeutic. Pentru mine însumi. Pot să mă ascund între tineri care nu îmi bănuie vârsta, funcţiile şi altele ca astea şi mă pot trata ca pe orice alt blogger, adică la TU!, într-un dialog fără fandoseli.” Oamenii normali nu se ascund sub pseudonime virtuale pentru că au titluri universitare și realizări profesionale, iar dacă au nevoie de terapie, caută specialiști. Oamenii cu adevărat inteligenți sunt modești și empatici, știu să se adreseze fiecărui interlocutor la nivelul optim pentru a obține o comunicare eficientă.

Așa după cum există mai multe feluri de credincioși baptiști, există mai multe feluri de cabinete specializate în psihologie, psihiatrie și psihoterapie. Asta nu înseamnă că toți cei care apelează la un specialist sunt psihopați. S-a înțeles, domnule Cruceru? Nivelul la care vă vorbesc este compatibil cu puterea dvs. de înțelegere? Dacă eu vă trimit acum la psihoterapie, fac un gest la fel de tendențios ca și dvs. când l-ați asociat pe Iosif Ton cu un pastor extremist controversat din Africa. Dvs. nu sunteți nebun de legat, așa cum nici Iosif Ton nu este un extremist doar pentru că și-a schimbat puțin concepțiile, pe care le exprimă în cadrul religiei baptiste, fără să o părăsească. Admit că aceste concepte sunt foarte greu de înțeles pentru înaltele fete bisericești de la Emanuel, așa că, vi le adresez dvs., dacă tot vă considerați cel mai deștept de pe acolo, să le păstoriți printre colegii dumneavoastră.

In limbajul său de internaut…, cu citate de pe bloguri

În căutarea unei identități, Marius Cruceru oscilează între postura de sacerdot creștin și zurbagiu de blog. Confuzia se naște datorită trecerilor repetate de la atitudinea sobră de slujitor al amvonului la cea de sectant gâlcevitor de pe forum; de la prestanța profesorului, la rânjitul în fața PC-ului pe seama credincioșilor. Recomandarea mea este să apeleze urgent la specialist pentru a-și rezolva problemele, dintre care cea mai gravă este cultul personalității. Dacă Marius Cruceru continuă acest joc, riscă, și ar fi trist, să se trezească într-o duminică dimineața predicând în biserică în limbajul său de internaut, sau ținând cursuri la facultate, cu citate de pe bloguri în locul celor din Biblie.

Mircea Popescu

Articol preluat in intregime de la :http://www.napocanews.ro/2011/01/vicepresedintele-uniunii-baptiste-din-romania-un-om-cu-grave-complexe-de-superioritate-s-a-gasit-sa-dea-in-poetul-national-al-romanilor.html

Comentariul meu: Cand l-am atacat pe Marius Cruceru in articolul https://mucenicul.wordpress.com/2009/10/11/baptistul-romanicut-marius-cruceru-nu-suporta-critici/ a fost pentru ca nu-mi aprobase comentariul la un articol in care stalcea limba romana inventand un nou cuvant” Românicuţ”. M-am abtinut atunci sa-i spun ce cred eu despre el, pentru a nu declansa o disputa despre „intoleranta religioasa” pe care o afiseaza ortodocsii fata de alte culte crestine, care in mod cert ar fi fost adusa in discutie. Ceea ce de fapt s-a si intamplat cand Marius Cruceru mi-a raspuns la postare. Ca este arogant si plin de sine am inteles prima oara cand am intrat pe blogul lui. Ca este mincinos am constatat cand mi-a raspuns la articol. Dar se pare ca dl. Mircea Popescu il cunoaste mult mai bine. Ce il determina oare pe Cruceru sa fie atat de intolerant, nu numai cu valorile noastre nationale dar si cu proprii „frati” ( a se vedea pe blogul lui, pentru cei interesati, disputa cu  Iosif Ton) ?

Cum am venit la ortodoxie-marturisirea unui fost misionar baptist

” Stimati cititori, în zilele noastre multi crestini de convenienta parasesc Biserica Ortodoxa, cautând ceva „mai bun” pe la confesiunile neoprotestante, si nici nu-si dau seama ca de fapt îsi vând întâietatea pe un blid de linte. Propunem atentiei dumneavoastra un caz invers, a misionarului baptist David Hudson sosit din SUA si care a gasit adevarul în Biserica noastra cea Ortodoxa. Poate ca citind acest articol unii din ortodocsii „slabi la înger” vor întelege ca ortodoxia este adevarata credinta si nu face sa o schimbi pe nimic în lume.

La putin timp dupa ce am sosit în România ca misionar neoprotestant în 1993, un pastor baptist cu care lucram mi-a zis, „Tu crezi ca vii în România sa faci ceva pentru Dumnezeu, dar poate ca El vrea sa faca ceva pentru tine”.

 Era adevarat ca ma aflam pe o cale care începuse printr-o neobisnuita sete pentru cele spirituale, când eram copil, dar nu îmi închipuiam ca voi ajunge la capatul cautarilor mele în România.

Am fost crescut în miscarea Wesleyana, aripa conservatoare, si botezat la vârsta de 8 ani. Copil fiind, eram gata sa-mi afirm convingerile religioase si m-am straduit sa duc o viata crestina serioasa. Am învatat sa cânt la pian în anii de liceu si în curând identitatea mea a fost absorbita în slujirea prin muzica.

 În bisericile pe care le frecventam în tinerete, se punea accentul atât pe sfintenia interioara, cât si pe cea exterioara, dar am fost dezamagit ca student într-un colegiu biblic când mi-am dat seama ca (1) „sfintirea totala” pe care asteptam sa o primim instantaneu nu functiona, nu doar în mine, dar nici macar în liderii bisericii pe care îi admiram, si (2) ca ma aflam într-un ghetou religios si doream sa gasesc adevarata Biserica. Am gasit atunci credinta Reformata, care parea a avea raspunsul. Nici un fel de scurtaturi sau pretentii superficiale de neprihanire, multa „libertate crestina”, iar ceea ce nu putea fi explicat era atribuit misterioasei suveranitati a lui Dumnezeu. Ma atragea si faptul ca era o credinta mai intelectuala, iar eu ma aflam într-un proces de urcus.

Prin casatorie am devenit parte din conducerea unei comunitati neoprotestante independente, în care teologia „mea” era tolerata, atât timp cât nu împiedica misiunea bisericii noastre aflata în crestere. Totul era subordonat evanghelizarii, totul era prietenos, vizitatorul era rege, iar crestinismul nostru conservator era difuzat celor ce avansau socioeconomic, pe care îi consideram obiectivul nostru principal. Lucrarea mea cu muzica a trecut pe un loc secundar prin faptul ca am capatat tot mai multe responsabilitati administrative, devenind în cele din urma Pastor Executiv.

 Toate aceste activitati si succese, cu presiunile lor interminabile au început sa se faca simtite în sufletele noastre si am simtit ca în toate lipsea ceva. Intrând în anii vârstei mijlocii, am decis sa o rupem cu ele si sa începem o a doua cariera, în misiune. Visam de multa vreme sa fac o lucrare cu muzica în Europa, si am decis ca atunci era momentul. Dupa o perioada de pregatire si strângere de fonduri, am plecat în orasul universitar Cluj-Napoca, din România, Mary, eu si cele trei fete ale noastre, Heidi, Heather si Hannah.

 În ciuda unor dificultati, ne-am adaptat si dupa câtiva ani ne mergea bine. Am învatat limba, fetele erau în scoala publica si am cumparat chiar un apartament, cu intentia de a sta acolo pe lunga durata. Lucram în bisericile baptiste, încercând sa reînvioram partea de serviciu divin, mai ales în ce priveste muzica, si am început chiar sa compun cântece care au fost bine primite.

Apoi viata noastra a fost întoarsa pe dos de Ortodoxie, care ne-a lovit ca un tornado din Kansas.

Venind ca misionar evanghelic într-o tara predominant ortodoxa, nu aveam nimic împotriva Ortodoxiei. Nu ma vedeam pe mine ca reprezentând o amenintare sau o competitie la adresa credintei majoritatii. Credeam totusi ca Biserica Ortodoxa, ca si alte biserici vechi, este mai mult moarta, dar doream sa cred ca exista si ceva viata si reînoire în ea. Cu o gândire deschisa si pluralista, am început sa caut ce este bun în Ortodoxie, facând presupunerea ca radacinile neoprotestantilor din România se afla în Ortodoxie. Printr-o coincidenta, tocmai citisem „Am devenit ortodocsi” în timp ce ma aflam în procesul de pregatire pentru misiune si am fost impresionat. Dar în România nu am vazut prea mult din ceea ce stralucea în prezentarea luminoasa a lui Peter Gilquist. Ortodoxia parea obosita, statuta, superficiala, superstitioasa, îngrozitor de formala, sau, cum spunea cineva, „feudala”. Compromis si coruptie, o pasiune pentru trecut vrednica de un muzeu, acestea au fost impresiile pe care le-am primit de la neortodocsii cu care am discutat. Serviciile din catedrala pareau o opera fara naratiune, în care nu era important sa urmaresti ce se întâmpla. Era o alta lume, deosebita de cea pe care o cunosteam, în care accentul era pus pe întelegere, unde textele „liturgice” si învatatura biblica erau proiectate pe ecran, spre lamurirea tuturor! Într-o biserica din centru, în care ma opream uneori ca sa ma rog, oamenii pareau ca vin si pleaca în timpul slujbei – daca o puteai numi astfel – dupa cum si preotul aparea si disparea în spatele iconostasului. Cântaretul era pe jumatate plictisit, pe jumatate neatent, pentru el totul era rutina. De ce nu se îngrijea nimeni sa faca slujbele pe întelesul vizitatorului?

 Dupa cum mi-a spus recent un duhovnic român, este o minune ca am devenit ortodox în România.

 Intr-adevar, nimeni nu a facut nimic ca sa ne converteasca. Convins ca exista mai mult în Ortodoxie decât se vede la suprafata, continuam sa cercetez acest mister, cu toate ca eram prea ocupat pentru a petrece mult timp cu acest subiect. În sfârsit, am prins ocazia sa cunosc un preot care era „evanghelic”, tocmai ceea ce cautam eu. Era tânar, înca în facultate, în al patrulea an de pastorire într-un sat îndepartat. Pr. Iustinian fusese crescut într-o familie ortodoxa evlavioasa, rezistase împotriva comunismului la vârsta adolescentei, iar acum era preot. Fara a fi formal sau superficial în credinta, era convins de adevarul afirmatiilor pe care le citisem în cartea lui Gilquist (pe care de acum le auzisem si de la altii). Dupa anumite discutii, i-am cerut sa-mi demonstreze Liturgia într-un fel în care sa o pot întelege. El m-a luat la altar, întrerupându-se ca sa-mi explice când era necesar, si lasându-ma sa observ fiecare actiune si sa aud fiecare rugaciune. În acea zi, la începutul lui mai 1995, am fost „fermecat” de Ortodoxie. Mi-am dat seama ca am întâlnit un har si o putere si o sfintenie pe care nu le experimentasem înainte. Totul era deplin convingator.

Ce era sa fac acum? Cariera noastra misionara tocmai începea sa dea roade, iar familia începea sa se simta asezata dupa traumele dezradacinarii, mutarii si schimbarii culturii. Ne simteam împliniti si entuziasti cu privire la viitor. Nici nu îndrazneam sa ating acest subiect cu sotia mea, stiind ca aceasta va aduce o furtuna în vietile noastre, o furtuna de care nu aveam nevoie. În vremea acea a sosit timpul pentru o întoarcere temporara în Statele Unite, dinainte planificata. M-am reîntors în Statele Unite obsedat de Ortodoxie si am simtit ca trebuie sa o cercetez în continuare. Toate cele pentru care luptaseram si suferiseram ca familie erau acum sub semnul întrebarii. Când sotia si-a dat seama ce se întâmpla, m-a avertizat ca, dupa parerea ei fetele nu vor putea accepta asa ceva. Dar începând sa studieze si sa se roage, a început sa vada si ea realitatea Ortodoxiei.

Dupa o discutie cu conducerea societatii noastre misionare, am decis sa ne dam demisia pentru a ne putea urma în continuare noua (si fragila) noastra descoperire. În mijlocul verii anului 1995 ne-am trezit în mijlocul unui conflict dureros cu cei dragi ai nostri, care se simteau tradati si înselati. Catre sfârsitul verii, „cariera noastra misionara” era terminata iar noi ne-am trezit pusi de o parte si izolati. Cu toate ca în lunile acelea ni s-a parut ca am gresit cu privire la Ortodoxie, încrederea de care ne bucuram înainte s-a pierdut si nu ne-am mai putut relua lucrarea misionara.

 Am intrat într-un „exil”, câstigându-ne existenta prin slujbe prost platite si încercând sa pricepem ce s-a întâmplat cu noi. Ce greseala am facut? Cum am putut fi atât de usor abatuti dupa o viata întreaga de învatatura crestina si lucrare activa? Ortodoxia paruse atât de frumoasa si dreapta. Ea ne daduse o noua perspectiva asupra unor întrebari nerezolvate si a unor nevoi spirituale neîmplinite din viata noastra. Era o noua paradigma, în care deodata totul se potrivea si nimic nu era împins la periferia doctrinei, asa cum fusese cazul cu sistemele doctrinare pe care le cunoscusem pâna atunci. Paruse atât de adevarata, reala, cu mult mai spirituala decât tot ceea ce cunosteam mai înainte. Putea fi oare o iluzie, cum spuneau unii, sau o urâciune, cum spuneau altii?

Am cautat sa ne culegem de unde eram si sa ne continuam viata. Fetele se simteau zdrobite, cu încrederea lor în noi si altii. Ne simteam paralizati si pierduti. Vazusem prea multa lumina ca sa mergem înapoi la felul nostru dinainte de viata crestina. Nu mai puteam fi crestini în stil neoprotestant, si neputând fi nici ortodocsi, am încercat sa ne gasim propria noastra cale, combinând ce era mai bun din toate. Era o încercare disperata de a întelege si de a ne satisface setea noastra pentru Ortodoxie.

 În aceasta stare, ne-am întors în România cu propriile noastre mijloace, dupa un an „în exil”. Trebuia sa o facem, din mai multe motive. Ne lasaseram acolo prietenii si colegii fara un ramas bun si fara explicatii. Fiica noastra cea mai mare, Heidi, trebuia sa înceapa cursurile la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, asa ca ne-am adunat puterile si slaba noastra credinta ca sa ne întoarcem. Întrebarea fundamentala ramânea Ortodoxia. Trebuia sa ne întoarcem la „scena crimei”, ca sa ne convingem de adevar, oricare ar fi fost acesta. Am fost primiti cu caldura înapoi în lucrarea noastra cu muzica, si am încercat sa activam într-un mediu neoprotestant pe baza unor valori ortodoxe. Pe dinafara aveam succes, dar înauntru nu eram satisfacuti. Stiam ca trebuie sa dam Ortodoxiei o noua sansa, de data aceasta una reala.

 În vara anului 1997, ne-am facut curaj si am început sa participam duminica dimineata la Sfânta Liturgie. Prin Pr. Gordon Walker de la Biserica Sf. Ignatiu din Franklin, Tennesee (pe care îl întâlnisem în 1995), ne-am împrietenit cu alti convertiti care venisera si ei la Cluj ca misionari. Craig si Victoria Goodwin ne-au recomandat unei publicatii devotionale zilnice, DYNAMIS, care era publicata de biserica lor, Catedrala Sf. Gheorghe din Wichita (o puteti vizita pe Web la http://dynamis.cjb.net/). Folosind aceasta publicatie pentru disciplina noastra zilnica de studiere a Bibliei, lucrurile au început sa se aseze si întrebarile au început sa-si capete raspunsuri. Am început deasemenea sa ne învingem timiditatea si sa ne întâlnim cu mai multi preoti si mireni credinciosi care ne-au impresionat prin vietile si inimile lor de crestini. Arhiepiscopul Clujului, Bartolomeu, ne-a dat binecuvântarea ca sa începem traducerea publicatiei DYNAMIS în limba româna si sa o publicam ca supliment la RENASTEREA, publicatia lunara a Episcopiei. În toate aceste împrejurari, nimeni nu a facut vreun efort sa ne converteasca, si chiar si atunci când am cerut sa fim primiti în Biserica prin Miruire, nimeni nu s-a grabit. De data aceasta noi eram cei grabiti!

 Mary, Heidi si eu am fost Miruiti de Sfintele Pasti, în 1998, în satul în care slujeste Pr. Iustinian. Ce pace a veni peste noi când, în sfârsit, am parasit apele furtunoase ale unui crestinism pluralist, idiosincratic si eclectic si am intrat în corabia vietii Bisericii istorice si originale! Heather a ales sa ramâna în liceul si biserica baptista, iar noi, dupa ce fuseseram confruntati cu trauma convertirii noastre, am simtit ca este bine pentru ea sa vina la Ortodoxie doar daca si când este gata pentru aceasta. Hannah a fost botezata la câteva saptamâni dupa Pasti în 1999, înainte sa împlineasca doisprezece ani. A fost o slujba frumoasa si o marturie minunata pe care ea o dadea celor care nu acorda prea mare importanta botezului lor. Cu acest eveniment, am simtit ca am intrat mai mult în pacea Bisericii si am încheiat un alt capitol al pelerinajului nostru spiritual.

Convertirea nu este usoara, nici înainte, nici dupa Miruire. Sunt atâtea de învatat si e greu sa mergi înapoi la scoala primara dupa ce ai fost câtva timp un lider. Situatia este asemanatoare cu cea a emigrarii. Îti cumperi un bilet si pleci; aceasta este când devii catehumen. Mai târziu, obtii o noua cetatenie; aceasta se întâmpla la primirea tainei Mirungerii. Îti ramâne sa te adaptezi unei noi culturi si sa-ti gasesti locul în ea; acesta este drumul mântuirii pe care îl urmezi în Biserica. Crestinismul real nu consta în raspunsurile usoare si instantanee. Dar pentru oricine se „straduieste catre premiu” exista posibilitatea reala de a câstiga bogatiile pe care le ofera noua Patrie.

 Înseamna oare aceasta ca nu exista pietre de poticnire sau capcane în Biserica Ortodoxa? Nu. În aceasta noua tara sunt multi cetateni care traiesc în boala si saracie spirituala si care, desi au cetatenia, nu cauta avantajele pe care aceasta le ofera. Exista însa si exemple uimitoare de „succes”, care ne arata calea. Murind fata de ceea ce este fals si meschin în noi, ne renastem cu o umanitate mai deplina, si desi ramânem pacatosi, devenim mai pasnici, mai asezati, mai vindecati, mai iubitori si mai iertatori. Aceasta este Ortodoxia. Ea ne ofera o sfintenie reala care sa ne recâstige asemanarea cu Hristos, nu numai teoria, ci si mijloacele.

 Pr. Rafail Noica, un duhovnic român, el însusi convertit de la protestantism, spune ca Ortodoxia este firea adevarata a oamenilor, indiferent daca acestia sunt „rosii, galbeni, negrii, sau albi”. Când ne întoarcem acasa la Ortodoxie, ne venim în fire, ne regasim pe noi însine. Doamne, unde altundeva ne putem duce?

 Acum stim de ce Domnul ne-a adus în România. Misiunea noastra era sa descoperim si sa îmbratisam Biserica Ortodoxa, Biserica Apostolilor, în care sa ne dobândim mântuirea cu teama si cutremur. Poate ca facând aceasta vom deveni niste lumânari pentru aceia care, chiar daca se afla într-o tara ortodoxa, nu-si înteleg credinta. Sau poate pentru altii, care asemenea noua, cauta ceva, dar nu spera sa gaseasca raspunsul în Sfânta Biserica Ortodoxa.

David Hudson

www.scribd.doc

http://www.ortho-logia.com/Romanian/Hudson-Romanian.html

Baptistul ” ROMANICUT ” Marius Cruceru nu suporta critici

Am intrat pe blog-ul lui Marius Cruceru doar pentru ca am vazut articolul Românicuţii noştri mari: Mihail Eminovici, Nicolae Steinhardt, Richard Wurmbrand şi … Herta Muller. Nu m-a deranjat ceea ce crestinul din el incerca sa scoata in evidenta, ci faptul ca stalceste limba romana, el ditamai decanul. I-am lasat un raspuns pe care n-a considerat, de la inaltimea amvonului sau, necesar sa-l aprobe desi dupa mine a moderat alte raspunsuri. Chiar nimeni dintre cei care au comentat sau au vazut acest articol n-a observat acest nou cuvant inventat in vocabularul limbii romane ” romanicuti” care se inscrie perfect in ” almanahele ” lui Vanghelie? Macar Vanghelie nu e decat primar de sector, dar domnul Cruceru are multe scoli la activ. Oare de ce toti evanghelistii moderni nu suporta critici sau atentionari, cu atat mai mult ca se considera mai buni crestini decat ortodocsii de rand. Doar Iisus a spus :” Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt”.(Matei-5.39).  Cred ca voi, crestinii astia americanizati( ca doar americanii sunt sponsorii vostri) ati sarit peste acest pasaj. Doamne ajuta!