Diversiune, numele tău e UNIRE!!!!!

România se scaldă în ape tulburi. Ca de fiecare dată înainte de alegeri. De data asta însă, miza este foarte mare pentru că de rezultatul alegerilor depinde libertatea anumitor candidați. Și ce nu face omul pentru libertatea și averea sa? Chiar și o mini revoluție dacă folosește. Și din păcate nu ducem lipsă de astfel de indivizi. Dar să începem cu începutul și nu cu sfârșitul poveștii.

Ieri a avut loc marșul pentru unirea cu Basarabia. Nu e nici primul, nici ultimul marș de acest gen. În mod normal marșul ar fi trebuit să se desfășoare fără probleme, dacă ar fi fost organizat exact pentru acest scop. Dar din păcate nu s-a întâmplat așa. O spune și cunoscutul analist militar, col(r.) Ion Petrescu, care a scris despre incidentele de la marșul unionist, în Adevărul :

Mare diferență între cele trăite, de mine, la manifestația unioniștilor, și cele povestite de alții, la televiziuni cunoscute. Cum a fost la marșul pentru reîntregirea națională? Până la Piața Victoriei frumos, emoționant, un miting pașnic. În fața palatului premierului a început diversiunea, care a reușit macularea unui ideal frumos.

1. La locul adunării iniţiale, la Hanul lui Manuc, unde erau circa o mie de persoane, dominanţi erau tinerii, cei mai mulţi studenţi din Republica Moldova, unii dintre ei fiind invitaţi, de George Simion la microfon. Vestea bună, dată în acest context, era că junii basarabeni vor iniţia un referendum pentru unire, în 2018.

2. La microfon a fost şi prima slăbiciune a organizatorilor, pentru că primul vorbitor pare a fi fost din partea unui partid, de care s-a delimitat imediat George Simion, liderul Acţiunii 2012.
3. S-a plecat frumos de la Hanul lui Manuc, s-a trecut cu steaguri fluturate şi scandări unioniste prin Piaţa Universităţii.
4. De aici apare şi prima întrebare. De ce mai trebuiau întorşi manifestanţii în Piaţa Universităţii?
5. A urmat o deplasare plăcută, din Piaţa Universităţii la Piaţa Victoriei, cu steaguri fluturate, scandări unioniste, mulţi juni bucuroşi de evenimentul în sine.
6. La Piaţa Victoriei a început… diversiunea.
7. Brusc, fără nicio explicaţie, prin megafon, cel ce conducea manifestaţia a decis ca mulţimea, care se mărise de la Hanul lui Manuc, la Piaţa Victoriei, să revină, pe Calea Victoriei, în Piaţa Universităţii. O decizie lipsită de sens, din moment ce anunţase iniţial că manifestanţii vor rămâne în Piaţa Victoriei până va veni acolo Dacian Cioloş.
8. Jandarmii au fost prinşi pe picior greşit şi au alergat, cu sufletele la gură, pentru a bloca Calea Victoriei.
9. Ca din senin a apărut ceea ce părea a fi o femeie în vârstă, roşie în obraji, strigând contra basarabenilor şi afirmând că Basarabia trebuie să rămână la…ruşi.
10. Apoi un june cu un mare Tricolor încerca să scape de el, pentru ca să îl dea altcuiva, gest destul de semnificativ pentru deruta ce se dorea a fi instalată.
11. M-am apropiat de zidul format de jandarmi pentru a vorbi cu George Simion, care nu răspundea la telefonul mobil, deja închis.
12. Acolo era un grup de robuşti, unul dintre ei spunându-i celuilalt: „Hai să intrăm în ei!” Adică în jandarmi.
13. În SUA, unde am fost, pentru nerespectarea traseului aprobat, toţi manifestanţii care s-au abătut de la traseu ar fi fost săltaţi pe sus de poliţia americană, fără nicio negociere la faţa locului.
14. În mod ciudat, o voce afirma că ar fi bine să iasă o încăierare, să vină salvarea…
15. Am revenit în Piaţa Victoriei, acolo unde era locul aprobat pentru miting.
16. Cine a gândit diversiunea obţinuse deja victoria. În „ţarcul” metalic erau deja unionişti dispersaţi pe grupuri.
17. Au apărut doi tineri, cu drapele pe ei, care scandau aiurea, în timp ce românii prezenţi se întrebau ce urmează.
18. Un imberb a anunţat că George Simion a fost arestat. Era clar, nu exista un lider secund şi fără el, restul mulţimii părea ca o turmă de oi, fără cioban. Un lucru inadmisibil.
19. A apărut o Cosânzeană, cu păr de amazoană, picioare lungi şi o portavoce îndemnând lumea să se ducă pe Calea Victoriei, traseu neaprobat, pentru negocieri cu jandarmii! Nebunie totală…
20. A fost momentul când am decis să plec, pentru că manifestaţia unioniştilor se transformase în altceva.
21. Ajuns acasă am urmărit scârbit comentariul lui Robert Turcescu de la B1TV, util poate campaniei unui partid, de a da jos guvernul actual.
22. Acum am înţeles cât de repede au acţionat unii, cu alte manifestaţii, pentru a fi dat jos premierul Victor Ponta.
23. Dacă intenţia serioasă a organizatorilor manifestaţiei era să stea în Piaţa Victoriei până vine Dacian Cioloş, atunci este pur şi simplu inexplicabilă, asta ca să fiu elegant, de ce brusc a fost manipulată mulţimea spre Calea Victoriei, spre uluirea jandarmilor şi a multor demonstranţi.
24. Că sunt alte scopuri o demonstrează şi chemarea manifestanţilor la Piaţa Universităţii! Ce să facă acolo? Să planteze flori, ca minerii lui Iliescu?
25. Dăm vina pe ruşi, pe germani, dar războiul româno-român continuă, mai nou şi pe stradă.
26. Reîntregirea naţională nu este jocul de biliard al unui singur om, nici al unei organizaţii, ci al unei naţiuni inteligente, precum cea română.
27. Ceea ce am văzut astăzi a fost transformarea unei manifestaţii democratice, frumoase, în isteria unor juni cam de prea multă vreme neduşi pe la cosânzene.
28. Nu aşa se face Unirea.
29. Cineva îmi semnala prezenţa unui obişnuit al Pieţii Universităţii la acest marş. O fi unirea obiectiv de interes naţional, dar nu are nimic în comun cu batalioanele de asalt şi cu cei de profesie manifestanţi pe viaţă.

30. Nu ne iese reîntregirea dorită pentru că unora le place să aplice principiul dominoului. Dar domină, prost şi regretabil, mulţimile naive.

Că n-a fost marș ci diversiune se vede. Încă de când am auzit de organizarea lui am avut suspiciuni, cu atât mai mult cu cât s-a ales ziua de 22. Dar am mizat pe faptul că nu se vor duce prea mulți având în vedere că în actuala situație politică mondială și locală, prioritatea noastră nu este unirea cu Basarabia. Ca să preîntâmpin comentariile de genul șovin, anti-român, etc.vă mărturisesc că de jumătate aparțin acestei „nații”, deci știu exact ce și cum gândesc, cum văd ei realipirea la România. Deși toți vorbesc românește, între ei comunică în rusește, fără a fi obligați de nimeni. Nu se consideră români ci moldoveni și preferă Rusia în locul României. Dar nu despre asta vreau să discut acum. Nu ocolesc subiectul și dacă considerați că trebuie să-mi spun părerea sau să discutăm despre acest subiect, n-am nimic împotrivă. Domnul colonel nu i-a numit pe cei pe care îi consideră organizatori ai diversiunii, deși cred că știe mult mai bine decât mulți dintre noi, cine sunt. În cele ce urmează  am să vă spun cine cred eu că sunt și am să vă explic și de ce. Întotdeauna când vreau să înțeleg de ce are loc un eveniment sau altul caut să văd cui folosește. Cum spun francezii „cherchez la femme” sau americanii „follow the money”. „La femme” nu există în acest caz dar bani sunt.
Păi să vedem cui și cum folosește.

1. În primul rând am încercat să văd cine sunt organizatorii. Am constatat că:

Platforma Civică ACȚIUNEA 2012 este o coaliție de organizații non-guvernamentale și grupuri de inițiativă, dar și membri de sine stătători care susțin unirea Republicii Moldova cu România. După cum se prezintă ea

„…ACȚIUNEA 2012 militează pentru realizarea obiectivului generațiilor trecute, prezente și viitoare de regăsire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiași stat.”

Încă de la constituire, din 17 aprilie 2011, la platformă au aderat peste 30 de organizații nonguvernamentale și grupuri de inițiativă din România, Republica Moldova, Statele Unite ale Americii și alte țări europene.(sursa wiki).

Deci un conglomerat de ONG-uri care m-a dus imediat cu gândul la George Soros, sponsorul oficial al majorității ong-urilor din România și din lume.

2. Cine este George Simion, omul-cheie al acestei formațiuni? Citez:

George Simion, 30 de ani, liderul marşului pentru unirea Basarabiei cu România, a fost reţinut ieri, pentru câteva ore, pentru tentativa de a forţa cordonul de jandarmi. El a devenit brusc un personaj controversat, bănuit de simpatii politice şi de jocuri electorale pe ambele maluri ale Prutului. Cine este, până la urmă, acest tânăr?

George Simion s-a născut la Focşani, pe 21 septembrie 1986. A fost student al Facultăţii de Administraţie şi Afaceri din cadrul Universităţii din Bucureşti, apoi s-a mutat la Iaşi, unde a susţinut un masterat în istorie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.

S-a remarcat ca lider al grupării “Noii Golani”, care se dorea a fi o continuare a mişcării de stradă din 1990. Împreună cu „Noii Golani“ a introdus mesajul „Basarabia e România“ în rândul galeriilor de fotbal. A devenit cunoscut publicului larg în 2009, când a aprins lumânări în faţa casei lui Ion Iliescu, pentru victimele Revoluţiei şi Mineriadei din iunie 1990. Un an mai târziu, la o lansare de carte a aceluiaşi Ion Iliescu, Simion a fost dat afară cu bodyguarzii pentru că a aruncat cu bani înspre fostul preşedinte, un alt simbol care făcea trimitere la morţii de la Revoluţie şi Mineriadă.

În urmă cu cinci ani, Simion a pus bazele platformei unioniste „Acţiunea 2012“,o coaliţie de asociaţii nonguvernamentale şi grupuri civice care susţin unirea Republicii Moldova cu România. Unul dintre cei mai importanţi susţinători ai platformei a fost deputatul PMP, Eugen Tomac. Cu toate că nu a fost membru în niciun partid politic, George Simion şi-a manifestat public susţinerea pentru anumiţi politicieni. La alegerile parlamentare din 2012 el a postat pe blog poze cu buletinul de vot şi a explicat că a votat numai candidaţii care au semnat „Pactul pentru Basarabia“. Astfel, la Senat, George Simion a pus ştampila de vot pe candidatul Partidului România Mare, Emil Străinu. Simion şi-a exprimat în mai multe rânduri dezamăgirea faţă de preşedintele Klaus Iohannis şi simpatia faţă de Victor Ponta: „Multe lucruri i se pot reproşa guvernului Ponta dar acţiunile în Basarabia nu îi pot fi negate. În actuala criză din ambele state, proiectul de suflet al fostului prim-ministru a fost refuzat de către preşedintele Iohannis“, scria el, la finalul anului trecut, pe blogul său de pe adevarul.ro. În mai 2015, Simion a fost declarat indezirabil pe o perioadă de 5 ani în Republica Moldova, printr-o decizie a Biroului Migraţie şi Azil, fiind expulzat din ţară. El a fost catalogat de Serviciul de Informaţii şi Securitate de la Chişinău drept potenţial pericol pentru stabilitatea ţării. În acel moment, Simion i-a scris o scrisoare publică lui Victor Ponta: „Sunt unionist, domnule Ponta. Din campania electorală am dedus că şi Dumneavoastră vă aflaţi în această categorie, care numără cam trei sferturi din poporul nostru. Dacă azi mi se întâmplă mie una ca asta, mâine să nu fiţi expulzat şi Dumneavoastră din Chişinău… Doar nu ar fi o premieră pentru casta conducătoare din Republica Moldova, am avut astfel de cazuri pe parcursul celor 24 de ani de relaţii bilaterale dintre cele două state româneşti“. În septembrie 2015, Curtea de Apel din Chişinău a considerat că nu există motive pentru ca Simion să fie declarat persona non-grata.

L-aș fi luat drept un tânăr rebel și plin de entuziasm patriotic și revoluționar care s-a săturat de politrucii de la putere dacă nu și-ar fi declarat admirația pentru Ponta. Mă iertați, dar nu poți să-l „urăști” pe Iliescu și să-l pupi în bot pe Ponta care a fost crescut și propulsat de Iliescu. Nu poți să vrei condamnarea lui Iliescu și să te asociezi cu Ponta, chiar și în virtutea unui ideal atât de mare ca cel al unirii celor două teritorii. Concret, George Simion este un acolit de-al româno-albanezo-italianului Ponta care a sărit din barca PRM, chiar înainte ca aceasta să se scufunde, în cea a lui Victoraș. În iunie 2015 îi scrie lui Ponta, în septembrie C.V.Tudor moare. Băiatul are „simț” politic și instinct de supraviețuire. Despre el și acoliții lui mai puteți citi aici.
3. Cui folosește?
Dovada că nu greșesc :
„L-aţi ridicat pe George Simion ca să faceţi frumos în faţa Germaniei şi a Rusiei“
Reamintim că, ieri după amiază, George Simion şi alţi patru lideri ai marşului pentru unirea Basarabiei cu România au fost reţinuţi după ce au încercat să rupă cordonul de jandarmi pentru a pătrunde dinspre Piaţa Victoriei spre Piaţa Universităţii. Ei au fost duşi la Secţia 1 de Poliţie, amendaţi cu câte 3.000 de lei şi repuşi în libertate.
Momentul a fost speculat de mai mulţi oameni politici: Eugen Tomac şi Sebastian Ghiţă au mers la secţia de poliţie pentru a se revolta public faţă de reţinerea tinerilor. Ghiţă a intrat în direct la România TV şi a atacat guvernul Cioloş. Victor Ponta a postat pe Facebook un mesaj în care, de asemenea, lovea în cuplul Iohannis – Cioloş: „ Guvernul «Iohannis- Cioloş» a venit la Putere în urma unor demonstraţii publice NEAUTORIZATE! Azi au folosit forţa împotriva participanţilor la «Marşul unionist»! Şi va fi din ce în ce mai rău. Pregatiţi-vă stimaţi concetăţeni – mai ales dacă îndrăzniţi să nu votaţi pe 11 Decembrie cu «Iohannis- Ciolos – PNL – USR» sau dacă mai vreţi să protestaţi pentru drepturile dvs. să ştiţi ce vă aşteaptă! WINTER IS COMING!“.
Şi fostul preşedinte Traian Băsescu a lovit cu putere în Cioloş şi în guvern. „Cioloş, cât de slugi puteţi fi voi, Guvernul României? Pentru violenţa jandarmilor împotriva unioniştilor din Republica Moldova şi România, Ministrul Afacerilor Interne şi Dacian Julien Cioloş trebuie să dispară din viaţa publică. Slugoilor, ce tare vă doare unionismul. L-aţi ridicat pe George Simion, unul din liderii unioniştilor, ca să faceţi frumos în faţa Germaniei şi a Federaţiei Ruse“, a scris Băsescu pe Facebook.

Spre seară, George Simion a mers în Piaţa Universităţii, pe care a anunţat că nu o va părăsi până când premierul Dacian Cioloş şi cei mai importanţi lideri politici nu vor veni la negocieri. Simion cere demararea proiectului „Unire 2018“, care ar urma să se concretizeze peste doi ani, cu unirea celor două ţări despărţite de Prut. Câteva corturi au fost instalate în Piaţa Universităţii şi mai mulţi membri ai „Acţiunii 2012“ au rămas peste noapte acolo. Până la această oră, niciunul dintre cei convocaţi de George Simion nu  a răspuns chemării la negocieri.

Ponta, Băsescu, Ghiță, Tomac?!  Ce au în comun cei patru mușchetari? Toți sunt urmăriți penal la ora actuală și fiecare vrea un loc călduț după alegeri, care să-i scoată din belea. Două tandemuri stăpân-lacheu (Ponta-Ghiță și Băsescu-Tomac) aflate în opoziție sar în ajutorul aceleiași persoane, împotriva dușmanului comun, Cioloș-Iohannis.
Ponta rămâne același saltimbanc pe care, din punctul meu de vedere, doar oamenii cei mai penali sau cei mai reduși mintal pot să-l voteze. Nici măcar haz nu mai are. Dar PRU nu este decât un satelit al PSD, iar Liviu Dragnea știe să tragă foloase de oriunde. Ponta este un copy-past nereușit cu aere de intelectual cosmopolit de pe urma căruia profită adevărații băieți deștepți.
Traian Băsescu, însă, este un jucător politic redutabil, un hopa-mitică al politicii românești. Afirmația lui „să faceţi frumos în faţa Germaniei şi a Federaţiei Ruse“ se referă probabil la mail-ul WikiLeaks din 2012, că altfel nu are sens, având în vedere că Cioloș și Iohannis sunt oamenii UE și ai Germaniei în mod cert. Dar de ce ar menționa Băsescu un subiect atât de vechi și nu menționează unul mult mai nou, adică vizita ambasadorului SUA în Republica Moldova, ocazie cu care acesta a afirmat :
Moldova nu este România, Moldova își are propria sa istorie și propriile sale provocări, printre care este faptul că Moldova este o țară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite și desigur, mai este și problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul guvernului central, dar care are nevoie de un statut special, dar un statut special în cadrul R. Moldova”.
4. Interesul real este cel al Statelor Unite și n-are nimic în comun, nici cu alegerile din România, nici cu dezideratul Unirii.
Americanilor le este indiferent cine câștigă alegerile în România, pentru că oricum toți sunt oameni de paie. Că slugăresc direct lor sau Uniunii Europene, nu mai are nici o importanță, fiindcă cea care conduce UE este America. Americanii n-au nici un interes ca cele două teritorii să se unească, pentru că pe moldoveni nu se pot baza încă 100%, mulți fiind pro-ruși. În plus, cartea Unirii poate fi jucată ori de câte ori este nevoie. Deviza americană este DIVIDE ET IMPERA, nu unește și întărește. Atunci de ce ar face tot acest circ? Simplu. America este și ea în prag de alegeri și adevăratele sondaje, nu cele ale Clinton National Network (CNN) care sunt citate de toate ziarele și televiziunile din lume, îl dau drept câștigător pe Trump. Imaginea democraților americani a fost distrusă de dezvăluirile WikiLeaks și ale altor surse despre Hillary Clinton și alți politicieni americani. Nici în Siria americanii nu stau bine acum și în general, nu prea stau bine la nici un capitol. Deci, au nevoie de un nou război, dar unul pe care să nu-l înceapă ei, că lumea s-a săturat de atâta deja-vu. Așa că au inventat gogorița rusească pe care răspândacii de serviciu o difuzează constant. Rușii și-au îndreptat tunurile spre România, rușii au început WWIII, rușii au…… Colac peste pupăză avem acum și false atentate teroriste. Pentru cei care încă nu știu, asta e specialitatea americană începând cu 9/11. Crearea unui climat de nesiguranță, de teroare, în sânul populației. Cine atacă România din interior, când noi nu avem încă refugiați aici? Păi dacă nu sunt teroriștii deghizați în refugiați atunci sigur sunt rușii, nu? V-ați întrebat câte dintre fronturile de luptă existente în acest moment au fost deschise de ruși? Vă spun eu, nici unul. Ucraina a fost inițiată de americani, noul Kosovo al Europei, nu de ruși, nu de ucrainieni. Lumea arabă la fel. Rușii au stat 10 ani în Afganistan, și toată lumea i-a condamnat, că n-au făcut nimic. Americanii stau de 15 ani acolo și situația devine pe zi ce trece tot mai dezastruoasă. Din 2011 tot promit că se retrag, ca acum, în 2016 să anunțe că vor suplimenta trupele. De ce nu se retrag? Pentru că soldații ăia trebuiesc plătiți, iar America nu are bani pentru veteranii de război și pentru că e convenabil să faci afaceri cu opium, păzit fiind de soldați plătiți de țările membre NATO.
Pe de altă parte, un război cu Rusia, care în mod sigur ar deveni unul mondial, ar suspenda alegerile, atât la ei cât și la noi, și mai ales ar suspenda niște procese penale, ale candidaților din ambele state.
    În concluzie: o „revoluție” pentru unirea celor două teritorii ar putea incita intervenția Rusiei, ceea ce ar determina o contra intervenție „salvatoare” a forțelor NATO (americane) și nimeni nu i-ar putea condamna pe americani.  Oricum, noi românii avem o oarecare experiență în materie. N-au trecut decât 27 de ani de la ultima „revoluție”de gen, iar principalii actori de atunci sunt încă în viață și mai au încă un cuvânt de spus în politica românească. Mă întreb însă cine va fi cel atât de inconștient sau disperat încât să-și lege pe vecie numele de izbucnirea unui dezastru mondial. Timpul ne va spune.
 N-am înțeles însă de ce nimeni nu propune un referendum cu privire la unire. Ar fi cea mai corectă și cea mai simplă soluție și poporul român trebuie să se pronunțe în mod direct. Dar cum spuneam, după un referendum, indiferent de rezultatul lui, cartea unirii nu mai poate fi jucată. Cine înțelege, bine, cine nu înțelege se va lăsa manipulat în continuare.

Ziarist naționalist rus, apropiat al lui Putin: Să fim sinceri, românii și moldovenii sunt același popor. Românii au fost frații noștri în primul război mondial, nu ne sunt deloc dușmani

Jurnalistul rus Maxim Șevcenko, cunoscut pentru apropierea sa față de regimul Putin, dar și pentru naționalismul pe care-l promovează, a vorbit despre posibilitatea unirii Basarabiei cu România, informează independent.md.
Șevcenko, a cărui soție lucrează la postul Russia Today, face parte din presa apropiată Kremlinului, notează sursa citată. Mai mult, acesta a făcut parte din Consiliul pentru Dezvoltarea Societății Civile și Drepturile Omului de pe lângă Președinția Rusiei.
Despre unirea Basarabiei( Republica Moldova) cu România, acesta a spus că românii și moldovenii sunt același popor și că basarabenii trebuie să decidă prin referendum dacă doresc să se unească cu România.
„În ceea ce priveşte Republica Moldova şi unirea ei cu România, să fim sinceri, este vorba de un singur popor, ele vorbesc aceeaşi limbă. Diferenţa dintre limbi este ca între dialectele rus, crimeean şi cel din sudul Rusiei. În schimbul independenţei şi suveranităţii Transnistriei (…), Moldova ar putea să treacă la România dacă doreşte – de ce nu?”- a apreciat el.„Eu cred că astfel de lucruri trebuie rezolvate prin referendum”, a continuat Șevcenko.
Cunoscutul jurnalist rus a afirmat că poporul român nu este dușmanul poporului rus, dimpotrivă. Șevcenko a evocat luptele duse de români și ruși, împreună, în primul război Mondial.
„Prietenosul popor român a fost aliatul nostru în războiul balcanic cu turcii, lângă Plevna; noi tot timpul uităm că au murit atunci nu doar ruşi, ci şi români. Ei (românii) au fost fraţii noştri în anii Primului Război Mondial. Da, ei au venit pe teritoriul Uniunii Sovietice, cedând rugăminţilor lui Hitler, şantajului, şi fasciştii români au provocat multă durere şi rău. Dar, în 1944, ei şi-au răscumpărat vina, armata română a luptat de partea Uniunii Sovietice împotriva Ungariei fasciste, împotriva Germaniei şi în acest război au murit sute de mii de români”, a amintit Şevcenko, adăugând: „Românii nu ne sunt deloc duşmani, este un popor de aceeaşi credinţă, ortodoxă”, notează sursa citată.

Ion Iliescu si telenovela ” Viata de ceferist ” a tatalui meu (III)

Daca cu „mamele” s-a descurcat binisor ( ce coincidenta ca pe toate le-a chemat Maria), in ceea ce-l priveste pe tata, Iliescu ne spune o biografie mai mult decat romantata a unei vieti ” grele de ceferist „. Perioada kominternista, care este de fapt perioada abandonului familial, este trecuta sub tacere. De ce se rusineaza Ionel cu aceasta activitate a tatalui sau, pe care el insusi a preluat-o si a dus-o (si inca o mai duce) pana zilele noastre? Pentru ca ea avea drept unic scop DEZMEMBRAREA ROMANIEI. Chiar daca Ionel nu ne-a spus-o pe sleau, intrega sa activitate de dupa ’89 incoace ne-a demonstrat-o cu prisosinta.  Citez:

MAREA „AMNEZIE” A LUI ION ILIESCU:
ACTIVITATEA KOMINTERNISTA A TATALUI SAU SI ANII DE UCENICIE AI ACESTUIA IN U.R.S.S.
(1931-1936)

Daca la cosmetizarea biografiei, Iliescu este lovit de o amnezie selectiva, care il face sa uite fie de un unchi (Eftimie) – instruit in U.R.S.S., cadru de Securitate, condamnat pentru crima – fie de matusile Aristita si Vergina, care nu dadeau bine la dosar; in schimb amnezia care il cuprinde pe fostul presedinte cand vine vorba de refugierea si anii petrecuti in U.R.S.S. de tatal sau (Alexandru Iliescu), de participarea acestuia la Congresul al V-lea al P.C.d.R., tinut la Gorikovo (langa Moscova) in decembrie 1931, de alegerea lui Alexandru Iliescu, la acest congres, in Comitetul Central al unui partid total aservit Komintern-ului (si a carui rezolutie finala stabilea drept principal obiectiv al P.C.d.R. dezinembrarea statului unitar roman) poate fi considerata piatra de temelie in rescrierea biografiei lui Ion Iliescu. Rescriere care sa ascunda opiniei publice cordonul ombilical, firul rosu secret, care a legat familia lui Ion Iliescu, inca din anii ’30, de Moscova, de structurile secrete sovietice si de interesele geopolitice ale U.R.S.S. in spatiul sud-est european.
Din acest punct de vedere sa-i dam insa cuvantul chiar lui Ion Iliescu, ca sa observam cum rezuma el, mai recent, fisa biografica a tatalui:
Tatal meu, Alexandru Iliescu, era muncitor ceferist (…). A fost primul copil dintr-o familie cu cinci baieti si singurul care a urmat dupa cele patru clase elementare si cursurile Scolii de Arte si Meserii din Oltenita. A avut parte de o viata destul de tumultuoasa (…). Dupa razboi (primul razboi mondial, n.n.), pentru ca familia se lupta cu mari greutati materiale, tata s-a angajat la caile ferate ca fochist, apoi ca mecanic de locomotiva si muncitor la atelierele mecanice. A cunoscut si greutatile somajului, pentru ca a fost dat afara din slujba in anii ’30. A intrat in miscarea muncitoreasca, a fost lider sindical, membru al P.C.R., apoi arestat, judecat si inchis in lagarele de la Caracal si Targu Jiu. A fost eliberat in 1944, de 23 august, cu sanatatea zdruncinata. La mai putin de un an a decedat, in urma unui atac de cord.”
Sa recunoastem, un sinopsis perfect pentru o telenovela. Mai exact, o telenovela care ar putea fi intitulata Viata de ceferist cuprinzand toate ingredientele genului: saracie, somaj, lupta pentru dreptate, arestare, judecare, intemnitare, sanatate zdruncinata si la sfarsit, clasicul atac de cord.
Un model al felului in care dezinformarea a functionat in redactarea biografiei cosmetizate a lui Ion Iliescu. Ca sa intelegem insa de ce fostul presedinte al Romaniei sufera de o amnezie totala cand vine vorba despre activitatea Kominternista a tatalui sau (Alexandru Iliescu) in cadrul P.C.d.R., trebuie sa facem o scurta paranteza istorica.

PARTIDUL COMUNIST DIN ROMANIA (P.C.d. R.),
SECTIE A KOMINTERNULUI, AVEA DREPT OBIECTIV PRINCIPAL, STABILIT DE MOSCOVA,
DEZMEMBRAREA ROMANIEI

Ca sectie romana a Internationalei a III-a comuniste (Komintern) – organizatie avand sediul la Moscova, Hotel „Lux” str. Maxim Gorki nr. 10 – alaturi de celelalte sectii nationale, Partidul Comunist din Romania nu constituia, in realitate, decat o orgarnzatie sovietica, ca oricare alta. Deoarece Kominternul reprezenta, formal, un departament din cadrul Ministerului de Externe sovietic, rezulta ca P.C.d.R. – ca sectie a Komintern – nu era altceva decat o anexa a guvernului sovietic, un instrument al politicii acestuia, ca Armata Rosie, NKVD-ul etc. De aici mai rezulta insa un alt aspect important: membrii P.C.d.R, fiind cetateni Romani aflati in slujba unui guvern strain, au fost, potrivit legilor romanesti din perioada interbelica, agenti ai respectivului guvern. Mai exact: spioni sovietici. Platiti de un stat strain (U.R.S.S.), executand ordinele care veneau de la un organism strain (Komintern) si  avand sediul declarat intr-o capitala straina (Moscova) membrii P.C.d.R. au indeplinit perfect, in toata perioada interbelica, calitatea penala
de agenti ai unei puteri straine. In plus, aderand fara rezerve la teza stalinista a Komintem-ului – potrivit careia Romania reunificata, de dupa primul razboi mondial, ar fi reprezentat un stat imperialist, constituit pe baza de anexari teritoriale – P.C.d.R. urmarea, implicit si explicit, Dezmembrarea Teritoriala a Romaniei. Este si ratiunea pentru care, asa cum aminteam in capitolul anterior, P.C.d.R. fusese scos inca din 1924 in afara legii, activitatea sa interzisa pe teritoriul Romaniei iar membrii sai considerati ilegali, deoarece actionau deschis pentru secesiunea statului roman, conform teoriei lui Lenin de „autonomie a popoarelor pana la separare”. Asa cum este binecunoscut, in toata perioada interbelica P.C.d.R. a fost condus numai de secretari-generali de origine straina !(cu exceptia primului, Gheorghe Cristescu („Plapumarul”), dintre care unii nici macar nu stiau romaneste (Elek Koblos, Alexandru Danieluk, Vitali Holostenko, Boris Stefanov). Facem aceste precizari generale pentru cititorii mai putin informati, ca sa inteleaga cam cine au fost tovarasii de drum, din cadrul P.C.d.R., ai tatalui si unchiului lui Ion Iliescu si cam ce preocupari patriotice aveau, din ordinele Moscovei, membrii familiei sale. Pentru a intelege, astfel, mai bine mentalitatea si spiritul in care s-a format Ion Iliescu insusi.
Deoarece actionau pentru Dezmembrarea Romaniei si faceau parte dintr-un partid interzis prin lege, membrii P.C.d.R., conform practicilor Kominterniste ale clandestinitatii – se identificau, ca orice agent strain aflat intr-o misiune pe teritoriul inamic, prin pseudonime sau nume codificate. Unii membri P.C.d.R., potrivit documentelor din arhiva fostului C.C. al P.C.R., au intrebuintat
chiar si cinci, sase pseudonime. Iata cateva, dintr-o foarte lunga lista:
Alexandru Nikoiski s-a mai numit si Alexandru Barbat, Fiodorov, Samson, Pietraru;

Ana Pauker (Maria Grigoras, Maria Ionescu, Sofia);

Gheorghe Gheorghiu Dej (Ivanov, Fieraru);

Marcel Pauker (Litcov, Luximin, Morozi, Pamir, Mann Stepanovici Simionovici, Cramp);

Aurel Rotemberg (Stefan Voicu).

Documentele din arhiva fostului C.C. al P.C.R. dovedesc dealtfel ca, periodic, Kominternistii Romani isi schimbau, la ordin, pseudonimul. Altfel spus: identitati multiple, dubla gandire, schizofrenie politica.
La 8 august 1924, a fost elaborat un plan secret al Komintern-ului – asa-numitul „plan Kolarov”, dupa numele bulgarului Kominternist care l-a conceput – un plan insurectional, care urmarea tocmai Dezmembrarea Romaniei in cinci zone (Moldova, Dobrogea, Muntenia, Banat si Ardeal), mentionandu-se explicit asa numitele troici comuniste de conducere ale insurectiei antiromanesti, directiile de actiune insurectionala, bazele logistice ale agresiunii, persoanele de sprijin, inclusiv interventia militara a Armatei Rosii in Romania. Este interesant ca, in zona de sud, una dintre bazele de insurectie era desemnata chiar localitatea Oltenita, (unde locuinta familiei lui Ion Iliescu era „casa conspirativa” a P.C.d.R.), cu misiunea distrugerii podului de la Cernavoda si a decuplarii astfel a Dobrogei de Bucuresti.
In activitatea sa antiromaneasca, Kominternul se baza si pe o asa numita Federatie Comunista Balcanica (F.C.B.), care regrupa partidele comuniste din Grecia, Turcia, Bulgaria, Iugoslavia, Romania, U.R.S.S. – de fapt, o organizatie regionala a Komintern-ulul – careia P.C.d.R. i se subordona dar care, la nivel de conducere, era dominata de comunistii bulgari. Obiectivul F.C.B. il constituia crearea asa zisei Republici Sovietice Federative Balcanice, care sa regrupeze sub tutela comunista a Moscovei toate statele din spatiul balcanic. Pana in 1924, in fruntea F.C.B. a „tronat” Vasili Kolarov, succedat in 1928 de un alt bulgar, Gheorghi Dimitrov, viitorul conducator al Komintern-ului de la mijlocul anilor ’30. Pana in 1928, P.C.d.R. a fost reprezentat in F.C.B. de Boris Stefanov, Gelbert Moscovici si Aron Lazar. Dezmembrarea statelor din Balcani – inclusiv a Romaniei – corespundea, de fapt, obiectivelor geopolitice revizioniste ale Komintern-ului, !!0 de instituire a unei republici sovietice care sa includa intreg spatiul balcanic, si de comunizare a zonei. Astfel, printre hotararile Conferintei a VI-a a Federatiei Comuniste Balcanice din 1923 se numara si Problema nationala a Romaniei, care relua practic toate tezele Komintern-ului privind regiunile asa-zis anexate de Romania, dupa primul razboi mondial (Basarabia, Transilvania, Dobrogea, Bucovina), document semnat si de reprezentantii P.C.d.R. (Gheorghe Cristescu, Ana si Marcel Pauker, Sandor Koros, Al. Dobrogeanu-Gherea, Heinrich Sternberg etc.). In septembrie 1924, la Tatar-Bunar (in sudul Basarabiei) avea loc o rebeliune antiromaneasca, organizata de Komintern, cu ajutorul unor organizatii paramilitare comuniste, rebeliune care urmarea sa devina prologul insurectiei preconizate de „Planul Kolarov”. Insurectia a fost insa inabusita de Armata Romana. Exacerbarea din 1924 a asa-zisei probleme nationale a Romaniei, de catre Komintern si de bratul sau din Europa de sud-est, Federatia Comunista Balcanica, venea pe fundalul esecului rascoalei comuniste din Bulgaria si a instaurariri la Sofia a unui regim de mana forte, condus de generalul Tankov. Fapt care ii determinase pe liderii Komintern-ului si FCB sa abandoneze, momentan, Bulgaria ca obiectiv insurectional si sa puna ochii pe Romania. In acest context avusese loc si insurectia antiromaneasca de la Tatar-Bunar (septembrie 1924) – organizata in realitate de NKVD-ul sovietic prin sectia sa balcanica de spionaj si terorism, Zacordat, impreuna cu organizatiile similare ale F.C.B., DRO si VDRO (asupra carora vom reveni) – si se constituise, la 12 octombrie 1924, acel hibrid de stat stalinist, asa-zisa Republica Autonoma Socialista Moldoveneasca, cu capitala la Balti, ulterior la Tiraspol. Intr-un raport strict confidential, expediat de M.V. Frunze (comandantul Armatei Rosii si creierul militar al insurectiei de la Tatar-Bunar) lui Stalin, se specifica faptul ca noua republica sovietica „ar crea pretexte evidente in pretentiile alipirii la Republica Moldoveneasca a Basarabiei. Din acest punct de vedere devine imperioasa necesitatea de a crea anume o republica socialista, si nu o regiune autonoma, in componenta U.R.S.S. Unirea teritoriilor de pe ambele parti ale Nistrului ar servi drept bresa strategica a U.R.S.S. fata de Balcani (prin Dobrogea) si fata de Europa Centrala (prin Bucovina si Galitia), pe care U.R.S.S. le-ar putea folosi apoi drept cap de pod in scopuri militare si politice.” La 24 noiembrie 1924, Stalin specifica urmatoarele in „Rezolutia catre Comisariatul Afacerilor Externe si Armata Rosie”:
Daca Basarabia va fi propagandistic pregatita pentru unirea cu Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca Autonoma si daca se va depune efortul necesar ocuparea acestei provincii de catre Armata Rosie poate fi realizata cu rapiditate.”
Acestea erau, asadar, cauzele marete ale Partidului Comunist din Romania si ale membrilor sai, printre care se numarau Alexandru si Eftimie Iliescu. Si aceasta constituie, totodata, zestrea istorica a unei cauze careia i se va dedica si adolescentul Ion Iliescu, imediat dupa ocuparea Romaniei de catre Armata Rosie (1944), cand isi incepea ascensiunea politica: servirea intereselor geopolitice ale Kremlinului in regiune, sovietizarea Romaniei, in care scop Ion Iliescu va fi si propulsat, treptat, pana la varf, ca un veritabil candidat manciurian.

Va urma……

Exista sau nu exista un Proiect “Israel in Romania”? (VII)

RĂZBOIUL DEMOGRAFIC

Atât dr. W. Filderman, preşedintele Uniunii Evreilor Pământeni (U.E.P.), cât şi avocatul Mişu Weissman lansaseră teoria pământului românesc neocupat, capabil să primească mase de evrei până să atingă gradul de densitate al populaţiei din Occident. Pe această teorie s-a bazat strategia Alianţei Universale Israelite pentru a motiva invazia şi a schimba raportul demografic al Principatelor în favoarea evreilor, fixându-şi ca bază experimentală, Moldova. In capitolul INVAZIILE. STATISTICI, CIFRE, ADEVĂRURI am dat cifre şi statistici care demonstrează punerea în practică a strategiei demografice pentru crearea masei de manevră puternică numericeşte, capabilă să joace rol determinant în economie şi politică prin sprijinul ocultei internaţionale. Războiul demografic dus de evreime împotriva României s-a desfăşurat pe câteva teatre principale de operaţiuni, fiind susţinut de războiul economic, în principal vizând distrugerea fibrei biologice a poporului român, scăderea negativă a ratei natalităţii, creşterea ratei mortalităţii în comparaţie cu creşterea excesivă a natalităţii la evrei şi scăderea ratei mortalităţii. Acestui spor demografic i se adaugă rata sporita a invaziei, ambele componente făcând ca în 7 decenii, masa de manevră israelita pornită de la câteva mii, să ajungă la peste l 275 000 dintre care 70% posedau mai bine de 70% din avuţia naţională.

Date oficiale ale natalităţii şi mortalităţii în anul 1875 pentru Moldova:

Botoşani:  ortodocşi născuţi 571; morţi 811 evrei născuţi 720; morţi 677

Dorohoi:   ortodocşi născuţi 237; morţi 250 evrei născuţi 377; morţi 255

Iaşi:    ortodocşi născuţi 1224; morţi 1775 evrei născuţi 1903; morţi 1213

Neamţul:  ortodocşi născuţi 369; morţi 181 evrei născuţi 368; morţi 188

Suceava:  ortodocşi născuţi 132; morţi 326 evrei născuţi 234; morţi 206

Cifrele demonstrează că în a doua jumătate a secolului trecut românii au trecut printr-o gravă criză demografica, cu o rată negativa a natalităţii şi cu o rata mare a mortalităţii, fenomen care se repeta după lovitura de stat şi contrarevoluţia din decembrie 1989 având aceleaşi cauze economice, sociale şi spirituale; în vreme ce masele de imigranţi evrei au cunoscut în epoca o detentă demografica menită să realizeze planul Alianţei de a domina Moldova. De aici ostilitatea presei mondiale evreieşti împotriva unirii principatelor care schimba raportul de forţe demografice în favoarea românilor. Creşterea rapidă a maselor evreieşti a schimbat fizionomia unor târguri şi oraşele moldoveneşti, pervertindu-le aspectul arhitectural şi a creat implantaţii evreieşti autonome pe teritoriul Moldovei, cam în genul coloniilor israelite din teritoriile arabe cucerite.

Câteva cifre care reflecta procesul de iudaizare al Basarabiei, secvenţa anului 1902. Populaţia totala din acesta zonă: 2 143 000 suflete din care.- l 323 151 români; 247 000 evrei; 572 849 colonişti ruşi, bulgari, germani, găgăuzi, ruteni, lipoveni, cazaci şi alţii. Iată fizionomia târgurilor şi oraşelor:

Oraş        Total locuitori      Români         Evrei

Cahul           7900               l 850           3700

Bălţi            21 000            4300            8700

Hotin          31 800            4500           12000

Orheiu         14800            5000            7000

Tighina        35400            10000           8000

În primul deceniu al secolului 20 în Moldova erau 546 006 evrei. Recordul îl deţinea Bucovina. La Sadagura, din 4 836 locuitori, în 1880 erau 3 888 evrei; la Vijniţa din 4 156 locuitori, 3 795 erau evrei, în Cernăuţi, în acelaşi an 1880 erau 14 449 locuitori din care 4 816 evrei, ca în 1890, numai dupâ 10 ani, numărul evreilor să se ridice la 17 359 la o populaţie de 51 171 locuitori.

Acelaşi spor demografic prin invazie şi naşteri se constata în Maramureş, Crişana, Banat şi Transilvania. Am mai notat că până la revoluţia din 1848 în tot Ardealul nu erau decât 15 573 evrei, ca în 1910, după statistica maghiara să fie 118 179; fără Maramureş cu 60 878 şi Banat cu 20 64360.

Pentru Iaşi în perioada 1869-1876 evreii înregistrează un plus de 3 251 suflete, ortodocşii un deficit de 5 415. Intre 1881 -1890 se nasc la Iaşi 11.623 copii creştini, faţă de 14 737 copii evrei. Folosim noţiunile ortodocşi şi creştini, evidenţa născuţilor şi a morţilor, fiind ţinută dupâ obiceiul vremii în catastifele bisericilor; iar la evrei de către rabini. In perioada amintită mortalitatea creştinilor este mai mare la Iaşi decât a evreilor: au murit 13 204 creştini, faţă de 10629 evrei, în cele 13 judeţe ale Moldovei mortalitatea ortodocşilor depăşeşte natalitatea cu 891; în vreme ce la evrei natalitatea depăşeşte mortalitatea cu l 388. In 6 judeţe din Moldovă: Bacău, Iaşi, Putna, Tecuci, Tutova şi Vaslui evreii au crescut între 1839 – 1892 cu 1000% prin invazie şi naşteri. La Bucureşti în august 1890 se nasc 431 de copii creştini, dar mor 370 creştini; la evrei se nasc 61 de copii şi mor 37 evrei; în octombrie sporul de evrei este de 30%6l.

In perioada 1870-1893, Muntenia dă un excedent de 14 721 evrei la un total de 33 914 copii născuţi; faţă de un excedent de 17 943 ortodocşi la un total de 382988 copii născuţi, din care rezultă slabul spor demografic al muntenilor faţă de sporul demografic al coloniilor israelite; oricum o demografie pozitiva faţă de cea negativă a moldovenilor. In ultimii 5 ani ai secolului trecut excedentul evreilor la naşteri a fost de 17,60% faţă de al ortodocşilor rămas la 13,50% asta în Vechiul Regat; în vreme ce peste munţi, în întreaga Transilvanie, între 1890-1900 evreii cresc cu 9,50% românii numai cu 6,1%.

Marea Unire constituie în România anului 1918 o masă de manevră economică şi politică evreiască de l 275 000 suflete, aşa cum am notat mai sus 62.

Dupâ primul război mondial în care România a făcut parte din coaliţia ţărilor Aliate şi Asociate învingătoare, dând jertfe care au însumat 800 000 de morţi şi suma fabuloasă de 72 miliarde lei aur, Marile Puteri aliate i-au aplicat acelaşi regim discriminatoriu ca la Tratatul de la Berlin în 1879. Sub influenţa Alianţei Universale Israelite care-1 manevra pe preşedintele Statelor Unite, marele francmason W. Wilson, dar deopotrivă pe preşedintele Franţei, Clemenceau, prin manevre de culise şi atitudini dictatoriale i s-au impus României condiţii drastice pentru a fi înrobită finanţei internaţionale. O paranteză lămuritoare: din martie 1919 a luat fiinţă Consiliul Şefilor de State sau Consiliul Celor Patru, sau Cei Patru Mari – THE BIG FOUR, adică Anglia, Franţa, S.U.A. şi Italia şi Consiliul Miniştrilor de Externe sau Consiliul Celor Cinci, sau Cei Cinci Mici THE LITTLE FIVE: Anglia, Franţa, S.U.A., Italia, Japonia, marile puteri autonumindu-se autoritatea suprema a Conferinţei pentru pace. In această calitate dictatoriala au mers atât de departe cu obrăznicia, încât naţiunilor mici asociate nu li s-a permis să examineze textele proiectelor Tratatelor de Pace, fiind puse în faţa faptului împlinit. La instigaţiile secrete ale Alianţei Universale Israelite, Franţa iudaizată a împins lucrurile spre ruptură, voind să trateze România ca pe un stat neutru şi nu aliat.

Andre Tardieu: …Am dus lupte dure pentru a face să i se recunoască lui Brătianu şi României calitatea de aliat. Eu aveam împotriva mea pe Clemenceau care nu-i ierta armistiţiul sau, pe Wilson care declara că nu ţine cont de tratatul nostru de alianţa din 1916… în concluzie, în numele dreptăţii, se comite o mare nedreptate vrând să se pedepsească România pentru nefericirile sale de care sunt responsabili aliaţii săi.. ,63.

Contele de Saint-Aulaire, ambasadorul Franţei în România în timpul războiului, în volumul CONFES-SION D’UN VIEUX DIPLOMATE: …După acest război al dreptului, România care, dintre toţi aliaţii noştri a avut cel mai mult de suferit, era cea mai prost tratată.. Evidenta dreptate a cauzei sale şi presiunea opiniei publice europene impresionate de imensitatea sacrificiilor acestei ţări au triumfat…64.

I.I.C. Brătianu: …Din nefericire adversarii noştri politici exploatează aici(n.n. la Paris) împotriva noastră neîncrederea şi cupiditatea oamenilor de afaceri şi influenţa lor asupra hotărârilor politice. Sau în telegrama din 3 iunie 1919: …situaţia aici s-a precipitat şi s-a agravat foarte tare… în tratatul prezentat Austriei, România nu figurează decât pentru a-şi vedea impuse condiţiuni care-i jignesc independenţa politică şi compromit grav libertatea economică65.

Care era cheia în condiţiile ce trebuiau impuse României? Protecţia minorităţilor, termen larg şi subtil, care viza în special protecţia evreilor pământeni, dar mai ales a celor în tranzit de afaceri şi acordarea liberului tranzit pentru toate mărfurile, mijloacele de transport şi supuşii Puterilor Aliate şi Asociate, fără nici un fel de vamă, în condiţii cel puţin egale cu cele ale supuşilor români… De fapt, anularea independenţei şi transformarea ţării în colonie a capitalului străin. Din nou Alianţa Universală Israelită încearcă să impună un regim preferenţial şi privilegii pentru israeliţi prin Berthelot, preşedintele comisiei pentru garanţiile acordate minorităţilor, căruia I.I.C. Brătianu îi scrie la 27 mai 1919: …Ţara asigură egalitatea în drepturi, libertăţi politice şi religioase tuturor cetăţenilor… România nu va admite intervenţia guvernelor străine în acţiunea de aplicare a legilor sale interne 66. I.I.C. Brâtianu se referea direct la Decretul-lege 2085 din 22 mai 1919, art. l care hotăra: Locuitorii israeliţi din Vechiul Regat, majori, născuţi în ţară sau, din întâmplare, în străinătate, din părinţi domiciliaţi în ţară, care nu au fost supuşi nici unui stat străin, sunt cetăţeni români şi se vor bucura de toate drepturile cetăţeneşti dacă manifestă această intenţie.

Acelaşi joc ca în 1879. Şi urmările lui pe teatrul de operaţiuni demografic. Perioada 1914 -1939 s-ar putea împărţi din punctul de vedere al creşterii demografice evreieşti în România, funcţie de evenimentele europene care au ridicat noi valuri de invazie israelite, mânându-le spre teritoriul salvator care a fost România acelui timp şi anume:

• valul de emigranţi evrei din Galiţia stârnit de ofensiva generalului rus Brusilov, val care şi-a scurs câteva zeci de mii de israeliţi în Maramureş şi câteva mii în Moldova (1916);

• după unirea Basarabiei, alt val stârnit de revoluţia bolşevică, evrei posedanţi fugiţi de furia populară sau agenţi cominternişti veniţi de peste Nistru, care a scurs în Basarabia şi Moldova alte mii de emigranţi (1918-1919);

• războiul ruso-polon;

• masacrele lui Bella Khun în Ungaria, apoi represiunile sângeroase ale amiralului Horthy au pornit valuri succesive de emigranţi evrei spre Crişana, Arad şi Transilvania (1919);

• 1933 venirea Iui Hitler la putere în Germania, ridică o puternică emigraţie evreiască care-şi găseşte adăpost în România;

• Alipirea Austriei la cel de al treilea Reich, invazia Cehoslovaciei de către aceasta, ca şi invazia Poloniei, stârnesc cele trei valuri de invazie israelită care îşi aştern masele emigrante în România.

Generalul Averescu în legătură cu guvernarea sa în 1924: …în timpul guvernării mele, populaţiunea evreiasca din Volhinia şiPodolia, gonită de bolşevici, s-a îngrămădit la Nistru şi mi-a cerut, prin coreligionarii din ţară, să le dau permisiunea să intre în Basarabia. Călăuzit de un sentiment de umanitate, am dat învoirea cerută cu condiţia ca şederea lor la noi va fi vremelnică… Am constatat, însă, cu regret, că mulţi evrei, prin fraudă şi falsuri, au căutat şi caută încă să rămână în ţară67.

Acordarea paşapoartelor NANSEN refugiaţilor politici evrei în 1922 fără o evidenţă riguroasă; în 1936 guvernul acordă drept de azil unui număr de 20.000 evrei emigranţi din U.R.S.S., fapt pentru care M. Ebner îi mulţumeşte în ziarul CZERNOWITZER ZEITUNG; falsificarea actelor de încetăţenire începând cu grefierul Negrea, avându-i complici pe notarii din Rohoza şi Jucica Veche – Bucovina plus samsarul Isac Condesberg, banda de falsificatori de paşapoarte evrei din Cernăuţi, asociaţia Wecsler a ziaristului Moritz Wecsler alias Puiu Verea traficând autorizaţii de şedere în ţară a supuşilor străini (1935); acţiunile frauduloase de înscriere în registrele de cetăţenie operate de avocatul Elias Blumenfeld zis Puiu; cei 60 000 de evrei cu acte false descoperiţi în Maramureş când generalul Polizu a confiscat un vraf de bilete de identitatea false, un stoc de ştampile false, acţiunile oculte ale Uniunii Evreilor Români prin care au obţinut încetâţenirea zeci de mii de emigranţi evrei au făcut ca numărul evreilor din România Mare să cunoască o nouă creştere vertiginoasă după primul război mondial, beneficiind de protecţia directă şi indirectă a Alianţei Universale Israelite.

Faţă de noul pericol al invaziei, Cabinetul 2 instrucţie cere primului procuror la 28 noiembrie 1935, verificarea tuturor certificatelor de încetâţenire eliberate în puterea decretului-lege Nr. 2085 din 22 mai 1919. Revizuirea certificatelor de încetăţenire se face de către ministerul de justiţie şi rezultatul ei se publică în Monitorul Oficial Nr. 273 din 24 noiembrie 1939; din cei 617 396 solicitanţi fiind recunoscuţi 392 174, unui număr de 225 222 solicitanţi anulându-li-se titlul de naţionalitate română uzurpat prin fraudă.

Consultând statisticile româneşti şi străine ale deceniului 3, reţin următoarele date referitoare la creşterea demografică a evreilor în România Mare:

• Arthur Ruppert, profesor de sociologie, universitatea din Ierusalim: 834 344;

• Wiesel, cu 300 000 mai mult decât poate suporta România;

JUDISCHES LEXICON: l 130 000.

• N. Popp, după o analiză pluridisciplinară în care include şi recensământul din 29 decembrie 1930: din populaţia totală de 19 325 951 locuitori ai României Mari, evreii numără l 986 368 suflete. Este cifra cea mai exactă, cunoscând că numai din Ungaria şi Galiţia, în timpul şi după primul război mondial s-au scurs în România peste 500 000 evrei.

In perioada celui de al doilea război mondial numărul evreilor din nord-estul Transilvaniei a fost împuţinat prin deportările în masă şi uciderile săvârşite de regimul horthyst de ocupaţie; iar cel de pe teritoriu prin emigrările în Palestina, deportările în Transnistria şi pierderile suferite în zonele unde s-au purtat operaţiuni militare pentru eliberarea Basarabiei, Herţei şi Bucovinei. Asupra cifrelor pierderilor evreieşti autorul păstrează o rezervă totală, ele fiind dublate sau triplate din motive propagandistice, fiind transformate în mijloace de presiune pentru a sili România să plătească daune şi compensaţii sub diferite forme, repetându-se şantajul de după Războiul Independenţei prin conţinutul articolului 44 al Tratatului de la Berlin din 1878; mai apoi şantajul economic de după primul război mondial, culminând cu şantajul de după lovitura de stat din 1989, când partea evreiască a indicat fantastica cifră de 400 000 evrei victime ale „holocaustului” inex­istent în România.

Intre anii 1945 şi 1989 în perioada de valahizare a structurilor politice şi administrative ale statului socialist-totalitarist, s-a întâmplat un fenomen opus invaziei din ultima sută de ani. Masele evreieşti pierzând controlul economic şi politic al ţârii au emigrat în valuri succesive, fie în Israel, fie în Occident, după cifrele date de Cultul Mozaic din România, în anul 1994 rămânând pe teritoriul ţării circa 35 000 evrei, cifră nerealâ, mulţi din emigranţii postbelici întorcându-se fie cu dublă cetăţenie, fie reluându-şi cetăţenia de baştină, fie sub formă de investitori în societăţi cu capi­tal mixt de stat sau privat.

EFECTE. CONSECINŢE

Invazia evreiască în România, exploatarea acesteia vreme de un secol, intenţia de a o transforma în Judenland, în Noua Palestina, apoi părăsirea României în masă este una din cele mai tragice lecţii pe care istoria a dat-o românilor după stăpânirea fanariotă.

Războiul demografic dus împotriva României de Alianţa Universală Israelită a îmbogăţit masele evreieşti de emigranţi, a păgubit sectorul forestier, agricultura, comerţul, industria în folosul evreimii care a scos peste hotare o mare parte din valorile produse îm ţară, a creat tensiuni sociale şi a afectat cultura şi spiritualitatea naţională, demonstrând la scara istoriei ca:

• Evreii au fost şi sunt o naţiune aparte, suprastatală, neasimilabilă, care nu s-a identificat cu istoria şi devenirea legică a poporului român, excepţiile făcând notă discordantă cu tendinţele majorităţii abso­lute, marcând pozitiv domeniul în care au activat.

• Eminescu: O seminţie care câştiga toate drepturile fără sacrificii şi munca, e cea evreiască. La orice popor drepturile publice şi private au fost rezultatul unei munci seculare şi a unor sacrificii însemnate… Ce servicii a adus omenirii îndărătnicul şi egoistul neam evreiesc?… Apoi sunt totdeauna o armă a străinilor în contra noastră… Evreii sunt o armie eco­nomică, o rasă de asociaţi naturali contra a tot ce nu e evreu.68

Cititi si :https://mucenicul.wordpress.com/2011/02/04/exista-sau-nu-exista-un-proiect-%E2%80%9Cisrael-in-romania%E2%80%9D-vi/

Exista sau nu exista un Proiect “Israel in Romania”? (V)

Capitolul 5

CARTEA A II-A

ROMÂNIA ŞI EVREII . CONTRAREVOLUŢIA

ROMÂNIA CA O PRADĂ. O VIZIUNE SISTEMICĂ

În volumul I din culegerea de articole publicate de revista americană THE DEARBORN INDEPENDENT, proprietatea marelui industriaş Henry Ford, tipărit în România în 1927 după originalul american sub titlul JIDOVUL INTERNAŢIONAL, la pagina 159, rând 24, scrie: .. Chestiunea românească este de asemenea o chestiune jidovească şi toţi românii vorbesc de Statele Unite ca de o „Ţară Jidovească” din cauză că ei au cunoscut, prin oamenii lor de stat, teribila presiune care a fost exercitată de jidovii americani contra ţării lor, o presiune care se extinde asupra chestiunilor celor mai necesare pentru trai şi care au constrâns România să semneze tratate care sunt tot aşa de umilitoare ca acelea pe care le pretindea Austria de la Serbia şi care au provocat războiul mondial.

B’nai B’rith (I.O.B.B.) sau „Fiii Legământului”, lojă francmasonică exclusiv evreiască a fost înfiinţată în 1843 la New York. In 1921 avea 426 de loji pe întreg pământul care a fost împărţit în 11 districte; în 1925 s-a schimbat preşedintele comitetului executiv după 25 de ani de exerciţiu activ: Adolf Kraus. In locul lui a venit un Alfred M. Kohn. Patru din membrii executivului şi-au avut reşedinţele la Berlin, Viena, Bucureşti şi Istanbul. In 1925 Terra a fost împărţită în 15 districte. Primele 7 în S.U.A., districtul 8 în Germania, districtul 9 în România. Deci al doilea district ca importanţă europeană. Un Schweig a scris în 1917 (românii erau în plin război de reîntregire a neamului) o broşurică: Indicatorul instituţiilor şi organizaţiilor evreieşti din România. La pagina 8, acest Schweig scrie: Toate lojile din ţară sunt supuse jurisdicţiunii acestui comitet … Adică comitetului lojei din România a I.O. B’nai B’rith. Tot Schweig numeste Sanhedrinul evreiesc din România care în acel an se identifica lojei B’nai B’rith şi se compunea din : dr. Adolf Stern, preşedinte; dr. M. Beck, vice-preşedinte; dr. H. Erdreich, mentor; Josef Sterian, secretar; B. Bercovici, casier; dr. I. Niemerower, B. Brânişteanu, Leo Gheller, consilieri; M. Bucov, secretar ajutor.

Prima lojă B’nai B’rith din România a fost creată de consulul Statelor Unite la Bucureşti, francmasonul iudeu Benjamin Peixotto în 1872, trimis în misiune specială spre „a ameliora soarta evreilor persecutaţi1. Peixotto determină chiar intervenţia ministerului de externe al S.U.A. în favoarea evreilor prin intermediul francmasonului Simon Wolf. Marele Orient al României creat după 1918 a fost înfiinţat tot prin funcţionari ai ambasadei S.U.A.

In 1927 Districtul IX România al lojei B’nai B’rith era compus din 14 loji după cum urmează: „Fraternitatea” Nr. 380-Bucureşti, „Peixotto” 381-Brăila, „Bien” 382. Galaţi, „Viitorul” 387-Buzâu, „Egalitatea” 393-Ploieşti, „Concordia” 394-Moineşti, „Lumina” 534-Bucureşti, „Samoil” 583-Iaşi, „Menorah” 395-Piatra Neamţ, „Orient” 669-Cernâuţi, „Salom” 1025-Cluj, „Humanitas” 1080-Bacâu, „Ahava” 1081-Braşov, „Progresul” – Roman, în martie 1930 dispăruseră lojile B’nai B’rith: „Caritatea” – Vaslui, „Meimonide” – Huşi, „Instrucţiunea” – Focşani, „Luptătorul” – Craiova,J’Dr. Stern” – Tr. Severin, „Montefiore” – Piteşti, „Goodhart” -Târgovişte, „Cremieux” – Bacău, Botoşani, Bârlad. Iată şi câteva nume din „Ilustrul Sanhedrin” ales în mai 1927: dr. I. Niemerover mare preşedinte, Max Seidman şi avocatul Filip Chefner – vicepreşedinţi, Karl Kliiger, mentor, B. Bercovici – trezorier şi alţi evrei secretari şi membri2.

Acest paragraf se raportează la opinia justificată exprimată în primul paragraf de către THE BEARBORN INDEPENDENT.

Josepf Berkovitz, preşedintele Lojei Noua Fraternitate din Bucureşti, director politic al ziarului L’INDEPENDENCE ROMAINE corespondent la LE TEMPS, a spus la adunarea generală din 27 mai 1927 a lojilor exclusiv iudaice B’nai B’rith: Dumnezeu a făcut România Mare pentru ca patru feluri de evrei sa devină o unitate3.

Leon Goldştein – Buletinul Marei Loji Zion nr. 9, pagina 76: …din iniţiativa Lojilor sa se înfiinţeze în toate oraşele bănci evreieşti, cu capitaluri evreieşti, cu acţionari evrei, cu consilieri, administratori şi cenzori evrei pentru ajutorarea comerţului evreiesc*.

Protocol 15: …Până sa ne ridicam la putere noi vom crea şi înmulţi lojile masonice în toate ţările din lume; noi vom atrage în ele pe toţi aceia care sunt sau ne pot fi agenţi eminenţi. Aceste loji vor forma principalul birou al informaţiilor noastre şi mijlocul cel mai influent al activităţii noastre. Noi vom centraliza toate aceste loji într-o administraţie cunoscută numai de noi singuri care va fi compusă din înţelepţii noştri… Proiectele politice cele mai secrete ne vor fi cunoscute şi vor ajunge în stăpânirea noastră din ziua apariţiei lor.

Dr. W. Filderman, preşedintele U.E.P. şi al consiliului central evreiesc din România afirma în 1937 că pe consângenii săi nu-i interesează Palestina, căci rolul lor poate fi mai bine îndeplinit în România (atenţie, cititori): ÎNCĂ UN PĂMÂNT NEDEPLIN OCUPAT, căci nu cuprinde nici pe departe pe kilometru pătrat numărul limită de locuitori4.

Avocatul Mişu Weissman recunoaşte existenţa unei probleme evreieşti în România şi Polonia, dar afirmă că nu este locul a se vorbi de un surplus de populaţie evreiască pentru motivul că România este departe de a fi atins gradul de densitate a populaţiilor din ţările occidentale 5.

SUNDAY EXPRESS (1938) publică o teorie a unui evreu din Cernăuţi conform căreia Rusia, Polonia şi România ar trebui să cedeze câte 30-40.000 km2 care să alcătuiască viitorul stat evreiesc care să cuprindă o parte din Bucovina, Basarabia, Galiţia şi Ucraina, cu capitala la Odessa. Cele trei ţări cedante ar fi obligate să înscrie un buget necesar acestei ţări a lui Israel.

Petre Şchiopul – domnul Munteniei, 1568: …Jidovii vin în ţară şi împrumută sătenilor cu dobânzi mari ce nu pot plăti… Pentru că iau prin camătă sângele raialelor şi unde merg fac mii de supărări sub cuvânt de bani6.

Referatul comisiei însărcinată de generalul Enzenberg să studieze problema evreilor din Bucovina: …aici, în ţară, jidovii obişnuiesc a cumpăra ţăranului dinainte puiul din ou, mierea în floare, mielul în pântecele mamei pe un preţ mic şi prin această camătă a suge cu totul pe locuitori şi a-i aduce la sărăcie, aşa încât ţăranii împovăraţi astfel de datorii şi pentru viitor nu află alt mijloc de mântuire decât să fugă din ţară…7

Generalul Enzenberg, guvernatorul Bucovinei a răspuns comunităţii evreieşti după expulzarea cămătarilor şi cârciumarilor: ...Până acuma n-am văzut jidan la plug, nici pe unul îndeplinind munca ţărănească, dar am văzut arând pentru jidovi şi anume câmpurile cele mai roditoare pe care jidanul arendaş le ţine pentru el şi bietului ţăran îi dă, desigur, cele mai rele 8.

M. Kogălniceanu, răspuns la nota lui La Valette, ministrul de externe al Franţei iudaizate: în legătură cu aplicarea art. 10 din Legea poliţiei rurale, în 1869: …De aceea, nu numai astăzi, dar din toate timpurile, sub toate regimurile, domnii şi bărbaţii de stat ai României şi, în general, toţi aceia care se interesează de această ţară, s-au preocupat de necesitatea de a împiedica exploatarea poporului român de către un alt popor care îi este străin, de către evrei 9.

La prima vedere, mozaicul de citate şi informaţii de mai sus contrazice subtitlul O VIZIUNE SISTEMICĂ. Spunem la prima vedere, deoarece, în fond, mozaicul poate fi ordonat ca element îrrtr-o structură a sistemului pe care-1 formează România ca stat care-şi afirmă de secole năzuinţa spre independenţă, suveranitate, integritate teritorială şi liberă dezvoltare a naţiunii şi tot de secole este supusă unor tendinţe imperialiste aparţinând ca elemente organice unor alte sisteme statale, economice sau financiare care au considerat şi încă consideră România ca o pradă.

A dezvălui conţinutul şi sensul evoluţiei societăţii româneşti şi al statului naţional unitar România îritre 1848-1994, a face analiza unor laturi esenţiale ale existenţei sociale şi ale progresului social, a identifica factorii care au determinat esenţa vieţii sociale în etapele devenirii comunităţii naţionale până la Războiul de Independenţă – după acest război până la marile răscoale ţărăneşti din 1907, precum şi a Războiului balcanic din 1913, a radiografia lupta de interese contrarii intereselor naţiunii în perioada primului război mondial, în cea interbelică, în perioada celui de-al doilea război mondial, apoi în cea kominternistă, a , socialismului naţional şi în cea a contrarevoluţiei, înseamnă a aborda sistemic tema noastră de cercetare: ROMÂNIA CA O PRADĂ. Cu specificarea că ne vom ocupa numai de unul din elementele perturbatoare ale istoriei noastre moderne, evreimea, care la rândul ei formează un sistem închegat, compus dintr-o diversitate de elemente corelate şi interdependente, de stări diferite ale conexiunilor acestora şi de o structură cu totul deosebită şi antagonică structurii statului naţional România.

Să ne precizăm: evoluţia legică a statelor româneşti Ţara Românească, Moldova şi Transilvania a vizat doctrinar şi practic unirea lor într-un singur stat naţional, eliberat de orice asuprire străină, perfecţionarea cadrului statal, a instituţiilor fundamentale, eliberarea socială, perfecţionarea societăţii, trecerea avuţiei naţionale din beneficiul străinilor care o acaparaseră în epocile cât au stăpânit Ţările Româneşti, în beneficiul românilor şi al statului lor naţional.

Evoluţia legică a comunităţii evreieşti din Ţările Româneşti şi România, de subordonare suprastatală, cu interese religioase, doctrinare, economice, spirituale suprastatale, a venit în contradicţie cu interesele naţionale considerate de supra-statul iudeu ca forţa principală de rezistenţa la instaurarea Republicii Universale. Comunităţile şi mai târziu comunitatea evreiască din România s-au bucurat de sprijinul masiv diplomatic, politic, financiar şi mass-media al Alianţei Universale Israelite, al statelor occidentale itadaizate: Franţa, Anglia, Statele Unite ale Americii, al francmasoneriei, reuşind ca pe o bună parte a istoriei moderne a românilor să realizeze dezideratele fundamentale ale francmasoneriei, adică:

– să constituie un STAT ÎN STAT;

– să organizeze un STAT DEASUPRA STATULUI;

– să arunce în luptă acest STAT ÎMPOTRIVA STATULUI ROMÂN.

Strategia pe timp scurt, mediu şi lung adoptată de Alianţa Universală Israelită faţă de Ţările Româneşti şi mai apoi de România a fost rezultatul unei analize complexe de ordin psiho-social, economic, demografic, politic, în care au intrat în calcul gradul de ocupare al teritoriului (unul din elementele cheie al strategiei pe termen lung); stratificarea socială, raporturile de clasă; situaţia economică, aşezările omeneşti, comerţul, resursele naturale. Abia la începutul secolului XX ideologii evreimii şi doctrinarii Republicii Universale destăinuie în lucrările lor faptul că şi-au fixat drept obiectiv strategic transformarea unei părţi din teritoriul românesc în parte componentă a unui viitor stat iudeu în estul Europei, pentru a canaliza aici întreaga emigraţie mozaică din Rusia, Ucraina şi Polonia, mutând pe Nistru şi Nipru vechiul imperiu al khazarilor de la gurile fluviului Volga.

Abia după constituirea Uniunii Sovietice şi trecerea ei sub despotismul iudeu, România a fost disputată de iudeo-bolşevism care a acţionat în spaţiul social al proletariatului şi de iudeo-capitalism care prin intermediul francmasoneriei şi al finanţei a acţionat în spaţiul social al clasei politice şi posedante, ambele direcţii urmărind acelaşi scop: subordonarea României intereselor lor economice şi politice, desfiinţarea statului naţional, acapararea puterii şi stăpânirea resurselor materiale în scopul înfăptuirii Republicii Universale: fie în varianta iudeo-bolşevicâ, fie în varianta iudeo-capitalistă.

Pentru a-şi realiza obiectivul strategic în România, Alianţa Universală Israelită şi toate structurile ei subordonate au folosit tactici corelate stării generale europene, stării specifice estului european, profitând de războaiele zonale sau mondiale spre a obţine avantaje deosebite pentru comunitatea evreiască de pe teritoriul ţării noastre. Cele mai importante tactici folosite în a doua jumătate a secolului trecut, corelate la evenimentele europene fabricate de francmasonerie ca organ executiv al Alianţei Universale Israelite, au fost obţinerea Emancipării Evreilor prin revoluţiile de la 1848 conduse în majoritate zdrobitoare de francmasoni; INVAZIILE SUCCESIVE ale evreilor ruşi şi galiţieni în Moldova şi Basarabia, cu o infiltrare masivă, subterană în Muntenia, Transilvania, Maramureş şi Banat; obţinerea ÎMPĂMÂNTENIRII sau a INDIGENATULUI sub presiunea diplomaţiei europene aflată în subordinea finanţei iudaice şi, sub aceeaşi presiune, obţinerea DREPTURILOR CETĂŢENEŞTI care, prin sprijinul finanţei suprastatale au făcut din evreimea rezidentă în România, puterea economică dominantă, cu o influenţă majoră în sfera politicului.

INVAZIILE. STATISTICI, CIFRE, ADEVĂRURI

Până în secolul al XVIII-lea prezenţa evreilor în Ţările Româneşti este nesemnificativă. Cămătari, creditori ai unor domni, neguţători de robi veniţi în Urdi Alai – coloanele nesfârşite care urmau armatele turceşti, nu sunt menţionaţi în documente, nici în descrierile călătorilor străini, cu toate că o sumă de istorici, scriitori şi gazetari evrei au încercat să acrediteze teza anteriorităţii lor în spaţiul dacic, înaintea formării poporului român.

De la Bernard Stambler cu a sa L’HISTOIRE DES ISRAELITES ROUMAINS ET LE DROIT D’INTERVENTION; la J.B. Brociner cu CHESTIUNEA ISRAELIŢILOR ROMANI şi Elias Kapsali, există o întreagă literatură evreiască fabricată spre a servi drept bază istorică şi juridică tezei colonizării României cu evreii din Europa de Est şi înfiinţării unui stat iudeu, dacă nu pe tot cuprinsul Ţărilor Româneşti, măcar în Bucovina şi Basarabia.

Intemeietorul şcolii istorice a anteriorităţii evreimii pe teritoriul daciei nu este întâmplător un iudeu elveţian, Geneva fiind un centru puternic al francmasoneriei, al studiilor rabinice şi al Alianţei Universale Israelite. El se numeşte dr. Johann Gaspard Bluntschli, avându-i drept discipoli pe M. Schwartzfeld, Sincerus, M. Halevy, Stambler, E. Schwartzfeld, Joseph Berkowitz, un lacob Psantir-Lâutarul, un Samuel Marcus din Smirna. Lucrările lor apar pe timpul bătăliei pentru împământenire şi câştigarea drepturilor politice. Bătălie susţinută de întreaga diplomaţie iudaizatâ din Europa şi S.U.A., ca şi de,corul mass-mediei mondiale de sub conducerea Mantei Universale Israelite, demonstrându-se astfel interesul major pentru ROMÂNIA. Iată câteva titluri: OCHIRE ASUPRA ISTORIEI EVREILOR ÎN ROMÂNIA – 188710 (a se citi cu atenţie titlul: evreii în România); EXCURSIUNI ISTORICE ASUPRA ISTORIEI EVREILOR ÎN ROMÂNIA DE LA ÎNCEPUT PÂNĂ LA MIJLOCUL ACESTUI VEAC – 1888 11; KHAZARII ŞI EVREII DIN ROMÂNIA 12. Aceiaşi corifei înfiinţează societatea istorică „luliu Barasch” în şedinţele căreia aceşti istorici improvizaţi îşi citesc lucrările spre a constitui precedentele necesare presei evreieşti mondiale şi a furniza centrelor de putere politice şi economice o justificare „ştiinţifică” a presiunilor exercitate asupra României.

Samuel Marcus din Smirna:… e posibil ca românii de azi să fie urmaşii khazarilor evrei.

Bernard Stambler în introducerea tezei de doctorat susţinută la Paris: Două popoare ale aceleiaşi naţiuni (n.n. românii şi evreii) îşi disputau dreptul primului ocupant la finele secolului ultim 13.

Nicolae Iorga afirmă că nu există nici o menţiune documentară despre evrei până la 1500. G. Reicherstorfler, ambasador austriac la curtea lui Petru Rareş, care a bătut toată Moldova, nu-i pomeneşte printre ceilalţi străini, cu toate că pe la 1330 erau câţiva evrei tătari la Cetatea Albă, fiind obligaţi să trăiască în afara zidurilor oraşului. La 1412 călătorul francez Guillebert de Lennoy nu-i mai pomeneşte. Evrei turceşti apar la Chilia căzută sub Imperiul otoman cam pe la jumătatea secolului al XVI-lea, când apar şi evrei spanioli concuraţi în neguţâtoria de vite – geleplâkul -de evreii polonezi care făceau contrabandă, ocoleau vămile domneşti şi pe cele ale târgurilor, deci practicau evaziunea vamală, silindu-1 pe Petre Şchiopul, acum domn în Moldova, să-i expulzeze la 8 ianuarie 1579.

Marile centre de emigrare evreiască spre Moldova sunt Imperiul ţarist cu Galiţia şi Ucraina, şi Bucovina ocupată de austrieci, în ambele imperii, ţarist şî habsburgic, au loc manifestări antiiudaice – fie sub formă de pogromuri, dărâmări de sinagogi, înrolări în armată, expulzări, fie sub formă de legi drastice ca acel JUDEN ORDNUNG – Regulamentul Evreilor -edictat la 28 decembrie 1776 de către împărăteasa Măria Terezia prin care se limita numărul căsătoriilor, al locuitorilor evrei din oraşe, al negustorilor evrei. Spre pildă, în Timişoara nu puteau trăi mai mult de 49 familii de evrei, dintre aceste familii nu puteau fi decât 8 negustori şi doar 6 negustori de vechituri.

In Bucovina, trup moldovenesc, trăiau înainte de răpire cam 200 familii de evrei, la care în 1774 s-au adăugat încă 300 venite pe urmele armatei ruseşti de ocupaţie, în 1778 recensământul militar austriac găseşte 800 de familii, în 1782 sunt l 050 familii, din care generalul Enzenberg a expulzat 372 familii. La 1780 majoritatea era formata din Betteljuden, evrei cerşetori. La 1871 guvernatorul îi obligă să muncească pământul, fapt care i-a determinat să fugă în Moldova, aşa că din 714 familii au mai rămas numai-175 – fenomenul se va repeta în România socialistă, când prin naţionalizarea întreprinderilor, comerţului, sistemului financiar-bancar, rămânând fără stăpânirea mijloacelor de producţie au emigrat în masă. Când autorităţile austriece le-au cerut să aibă un capital de 250 florini, au părăsit Bucovina, fugind în Moldova.

Alianţa Universală Israelită prin emisarii săi, con­form obiectivelor strategice fixate, a acţionat propa­gandistic în comunităţile est-europene, dirijându-le emigraţia spre Basarabia şi Moldova. Când au anexat Basarabia la 1812, ruşii au găsit aici în jur de 5000 familii evreieşti stabilite pe parcursul unei jumătăţi de secol, ca urmare a emigrărilor succesive din Ucraina şi Rusia. Conform manuscrisului Swinin ei erau: …lipsiţi de orice cultură, foarte bigoţi, rapaci şi vrăjmaşi ai celorlalte neamuri… locuiau în mulţimi compacte prin oraşele şi târgurile Basarabiei unde se ocupau cu comerţul şi camătă, iar la graniţă cu contrabanda 14. Prin sate erau cârciumari, speculanţi ai ţărănimii, precupeţi. Autorităţile ţariste au vrut să-i scoată din oraşe şi să-i fixeze în sate ca agricultori. Au fost create 16 sate de evrei cu 10 589 de suflete în 1082 gospodării. Experimentul a fost ratat, majoritatea „agricultorilor” fugind înapoi în oraşe şi târguri. Cei care-au rămas, fie că au ruinat gospodăriile, fie că la adăpostul lor au făcut cămătărie sau negustorie, în 1858 s-a cunoscut un spor considerabil al evreimii prin noi valuri de invazie, 78 751 de suflete, din care 41 525 erau bărbaţi şi 37261 femei, revenind 11,3 evrei la 100 de locuitori. Numai la Chişinău trăiau 19 329 evrei; la Hotin 20 307; la Soroca 13 824; la Balţi 9 816 – asta explicând fenomenul evreiesc antistatal, bolşevic de după Marea Unire, ca şi urmarea acestuia la materializarea pactului Ribbentrop-Molotov. Actele oficiale ruseşti dau pentru perioada 1858-1871 următoarele date demografice: români – 692 000; ruteni -120 000; evrei 78 750, după care urmează bulgarii, cu abia 48 750 locuitori şi, în ordine descrescătoare ruşii, germanii, ţiganii şi armenii. Autorităţile ruseşti de ocupaţie stabilesc că evreii fug de orice recensământ, putând recenza în 1891 numai 141 175 evrei din totalul celor existenţi, în anul 1860 la Chişinău locuiau 16 324 evrei. Creşterea spectaculoasă a numărului de evrei în Basarabia are motive obiective şi în afara propagandei Alianţei Universale Israelite. încă de la 1830, sub ţarul Nicolae I, evreii sunt persecutaţi cu străşnicie în Rusia, fiind izgoniţi de prin târguri şi oraşe; dar la 26 septembrie 1830 se emite un ucaz imperial prin care li se acordă privilegiul de a se aşeza în Basarabia, fiînd scutiţi de biruri şi impozite pe doi ani. Mai mult. Ca să scape de plaga evreimii din Polonia ocupată şi din guvernământul Herson, ţarul acordă evreilor polonezi şi hersonegi scutire de impozite pe 5 ani de îndată ce vor trece Nistrul şi se vor aşeza în Basarabia15.

Este prima manevră ţaristă de a scăpa de evreimea care năpădise oraşele ruseşti. A doua manevră a ţarului Nicolae I este ucazul care prelungeşte cu încă trei ani scutirea de impozite a evreilor aşezaţi în Basarabia, privilegiu căruia ţarul Alexandru II îi adaugă un altul: comercianţii evrei din Basarabia plătesc pentru dreptul de patentă mult mai puţin decât comercianţii ruşi. Invazia evreimii podoliene în acest rai ţarist a fost provocată şi din motivul de a deznaţionaliza Basarabia şi de a face din români o populaţie minoritară, de privilegiile evreilor bucurându-se mai târziu toţi negustorii străini; iar în 1832, printr-un alt ucaz, se acordă ţăranilor ruşi pălmaşi sau iobagi eliberaţi de stăpânii lor, dreptul de a se aşeza în Basarabia. In 1892 Chişinăul număra 7 832 de case, un templu israelit, 30 de case evreieşti de rugăciune.

Care erau caracteristicile etno-sociale ale acestor mase de invazie, migrând spre raiul basarabean şi moldovenesc, conduse de rabinii care aveau instrucţiunile emisarilor Alianţei Universale Israelite? Să-i consultăm pe contemporani. Internunţiul papal la 1794: …Evreii aşezaţi în Moldova sunt evrei mizerabili, pe care austriecii nu voiau mai de mult să-i ţină în Bucovina16... Contele d’Hauterive, fost secretar al domnitorului Alexandru Mavrocordat (1785-1780): ...numai datorită nemţilor ei n-au rămas cei mai mari şarlatani şi au căpătat preferinţă pentru lucrările de tâmplărie, de croitorie, de ceasornicărie, pe care le execută de altfel destul de prost… au cea mai extraordinară figură care se poate vedea în vreun colţ al lumii: cu capul pătrat sus, ascuţit jos, acoperit cu o căciula din blană neagră ale cărei fire stau ridicate ca nişte ţepi de arici, de sub care atârnă doi zulufi de păr cât sunt de lungi, în timp ce spatele capului le este. ras, ei mai au pe deasupra şi un cioc mic la vârful bărbiei, ceea ce le dă înfăţişarea unor capre de Angora17.

Viceconsulul francez la Iaşi, Viollier, la 1829: …mizerabili boccegii, cea mai mare parte fără domiciliu, vagabonzi plini de datorii, băgaţi în afaceri suspecte de mizeria vieţii… sau: ..,Neam speculativ, viclean şi şarlatan, care a dus populaţia română la mizerie 18. Thibault Lefebre: …Ei trec ca setoşi de câştig, nimic nu-i demoralizează, nici o vorbă nu-i descurajează, nici o aroganţă nu-i jigneşte. Ei acceptă cu umilinţă sau cel puţin în tăcere observaţiile cele mai severe, asprimile cele mai tari… Ei solicită cu umilinţă o comandă de la cel care i-a gonit cu un minut mai înainte şi un nou refuz nu-i va descuraja, pentru că persistenţa lor va înfrânge repulsia clientului… Aleargă din producător în producător căutând marfă, stabilind preţuri, făcând târguri, totul cu o ardoare, cu o îndemânare şi o pricepere surprinzătoare… Toţi aceia care cumpără de la evrei trebuie să verifice cu îngrijire cântarul de care se serveşte, greutatea mărfii, banii pe care îi numără, facturile… Preţurile pot fi exagerate, cântarul fals, greutăţile măsluite, socoteala greşită… Ţăranii sunt victimele lui de predilecţie pe care îi înşală la tot: la monedă, la socoteală, la greutate, la balanţă şi la mai cine ştie ce19… Pouqueville, un foarte învăţat consul al lui Napoleon Bonaparte, în volumul III din VOYAGE DANS LA GRECE, ed.II, libre IV, chap. IV, p. 340-350, în care descrie ravagiile ciumei în Thesalia: ...Câţiva turci fatalişti rămaseră la Lansa cu evreii care, traficând ultimele lucruri ale celor morţi, răspândiră datorită acestui comerţ – sacrilegiu, ciuma până la Salonic, unde mai mult ca 15 000 persoane muriră în acest an funest pentru Grecia.

Războiul ruso-turc din 1828-1829 cu ocuparea Ţârilor Româneşti de către armatele tariste pana la1856 constituie prilejul unei noi invazii masive de evrei din Galiţia, Polonia, Ucraina, sudul Rusiei şi Basarabia, fie slujitorind armatele de ocupaţie, fie trecind Prutul nepăzit, în contingente masive.

La recensământul executat în Moldova la 1803 din ordinul domnitorului Al.C. Moruzi, se găsesc 544 capi de familie evrei aşezaţi prin sate şi 2 389 la oraşe şi târguri, rotund 3000 capi de familie evrei faţă de 151 549 creştini, sau cca 12 000 evrei faţă de 604 000 creştini, sau 12% evrei faţă de 98% români şi câteva minorităţi neimportante numeric. Numai după un an, în 1804 divanul domnesc se alarmează, din pricina infiltrărilor masive de evrei. In 1820 domnitorul Mihai Şuţu ordonă un nou recensământ. Numărul familiilor evreieşti a crescut la 4 728, din care 984 la sate şi 3 744 la oraşe şi târguri, însumând 18912 suflete, adică o creştere de 58,33% în 17 ani sau 3,43% pe an. In 1827 cifrele sunt şi mai explicite, în satele Moldovei existau l 200 cârciumari evrei; în târguri şi oraşe, trăiau 3 602 evrei, iar Iaşi, l 256; adică 6 078 capi de familie, cu o creştere de l 350 familii, rata invaziei pe 7 ani fiind de 26,32%, sau 3,76% pe an. Faţă de anul 1803, rata invaziei evreieşti a fost în 1827 de 100%.

Intre 1786-1892 evreii din Iaşi plătesc contribuţii de 4 000 lei, cota negustorilor creştini fiind de 18 107,60 lei, adică evreii 18% – creştinii 82%, asta explicând raportul numeric între negustorii evrei şi cei creştini, în 1803 laşul numără 652 familii de evrei, ca în 182’2 să numere l 099 familii, adică o creştere de 53% în 19 ani. La 1820 în Bârlad sunt numai 20 de case evreieşti, la Roman existau în acelaşi an dughenile Bercului Jidov, la Botoşani după un izvod din 1828, la 24 negustori erau 18 negustori evrei. La 1820 în Dorohoi erau 232 familii evreieşti, în Herţa 339, în Suceava 229, în Botoşani 511. 118

Pentru Bucureşti, consilierul de legaţie Klausewitz dă următoarele date în 1824: 80 000-90 000 locuitori între care 4 000 germani şi 6 000 evrei; majoritatea supuşi austrieci, francezi şi ruşi. Sub ruşi, Bucureştiul este invadat de evrei. Catastiful haham-başei Haim Hereş notează că în 1813 au intrat în Bucureşti venind din Austria şi Turcia peste l 000 de evrei.

In cursul războiului ruso-turc din 1827 evreii din Iaşi invadează Bucureştiul, silindu-1 pe marele spătar Al. Ghica să nu îngăduie decât aşezarea străinilor care se ocupă cu plugăria.

Programul invaziei Ţărilor Româneşti, mai apoi a Principatelor Unite şi României de până la 1916, se execută minuţios, cu tenacitate şi foloseşte două metode: una ilegală, trecerea graniţelor în mod clandestin, aşezarea în comunităţile constituite, apoi mituirea funcţionarilor publici pentru acordarea actelor necesare şi una legală, mult mai puţin uzuală, făcându-se apel la consulatele străine aflate la ordinul centrelor de presiune iudaice. Dacă cifrele şi procentele date mai sus demonstrează b invazie lentă, dar susţinută an de an, cele patru recensăminte din 1859, 1860, 1899 şi 1912 certifică faptul că invazia a atins cote maxime şi că România era pe cale să ajungă acel Pământ al Făgăduinţei, obiectivul fixat de Alianţa Universală Israelitâ.

Recensământul din 1859 stabileşte o creştere de 22% a evreilor în Moldova faţă de anul 1831, comunităţile evreieşti însumând 119 000 suflete, ca în 1899 evreii să ajungă la 195 887 suflete, adică 10,15% din totalul populaţiei, numai la Iaşi trăind 39 441 evrei faţă de 38 626 creştini. Cu alte cuvinte, laşul devine un oraş evreiesc, capitala unui judeţ în care trăiesc 46 646 evrei şi 145 132 creştini, în cele 66 de târguri şi oraşe ale Moldovei trăiau la 1899: 41 467 evrei; în cele 6 oraşe nereşedinţă, 12 272, iar în sate 16 019. Interesant este că numai 11 sate din Moldova de nord nu aveau cârciumari şi arendaşi evrei, în 1912 numărul evreilor din Moldova scade la 167 590, cei lipsă gâsindu-se în Muntenţa, Oltenia şi Dobrogea, după cum urmează: în Muntenia 68 852 evrei din care 66 438 aşezaţi în capitalele de judeţ, în oraşe şi târguri, l 456 şi la sate 958, cu 1,71% din totalul populaţiei, în Dobrogea se stabiliseră 4 276 evrei, iar în Oltenia 4 906. La 1910, în Bucovina se înregistrau 102 919 evrei la o populaţie de 795 719 suflete, asta însemnând o rată de invazie pe 54 de ani de 731%20.

Unul din ţinuturile româneşti fixat ca obiectiv prin­cipal al emigraţiei din Galiţia şi Bucovina este Maramureşul. Alegerea nu este întâmplătoare! Considerat ca o cetate naturală, bogată, cu populaţie puţin densă, Maramureşul constituie a doua placă turnantă a emigraţiei evreieşti din estul continentului spre centrul şi vestul acestuia, ca şi baza de operaţii pentru infiltrarea în Transilvania, Crişana şi Banat. De unde înainte de 1857 evreii nu se ridicau dincolo de 14 581 de suflete, în 1900 ajung la 96 150 suflete. Valea Izei, a Vişeului, cercul Sighetului devin obiective principale ale infiltrărilor prin trecâtorile din nord.

Statisticile maghiare din anul 1910 atestă că în Transilvania trăiau 118 179 evrei, 11,30% dintre aceştia fiind stabiliţi în aşezările urbane, iai în Banat ajunseseră la cifra de 19 50121.

De la Ernest Desjardins care a vizitat Principatele în 1867, dând un număr de 400 000 evrei trăitori aici, din care nici 200 000 nu erau născuţi pe teritoriul invaziei, trecând prin MEYER’S LEXICON, LA GRANDE ENCICLOPEDIE; UNIUNEA EVREILOR PĂMÂNTENI22, studiile lui B.P. Haşdeu, lorga, I. Codrescu, A.C. Cuza, J. Tanoviceanu, Jean Levy şi Eminescu, luând în considerare lucrarea DIE JUDEN IN ROMANIEN a dr. Arthur Ruppin, aprecierile crâncenului duşman al românilor Isidore Lpeb, articolele din REVUE DES DEUX MONDES, până la statisticile oficiale din Ungaria, Rusia, Austria şi România, am putea stabili că în anul 1910 trăiau pe teritoriul nostru naţional 823 740 evrei şi că datorită sporului anual, la 1918 când se realizează visul de aur al românilor, în România Mare şi-au dat mână cu mână un număr de l 275 000 evrei, certificând afirmaţia lui Joseph Berkovitz reprodusă la începutul acestui capitol: Dumnezeu a făcut România Mare pentru ca patru feluri de evrei să devină o unitate.

Planul strategic pe termen lung al Alianţei Israelite Universale care viza transformarea României într-un nou Israel îşi atinsese primul obiectiv: constituirea masei de manevră dintr-o populaţie evreiască puternică numericeşte, capabilă să joace rol determinant în economie şi politică prin sprijinul internaţional financiar, diplomatic şi de mass-media, pe fondul existenţei celor două mari centre de putere internaţionale: iudeo-capitalismul şi iudeo-comunismul.

Cititi si :https://mucenicul.wordpress.com/2011/01/30/exista-sau-nu-exista-un-proiect-%E2%80%9Cisrael-in-romania%E2%80%9D-iv/

 

Voronin: Basarabia nu a apartinut niciodata Romaniei

Liderul comuniştilor moldoveni (PCRM), Vladimir Voronin, a lansat un nou atac dur la adresa României şi a preşedintelui Traian Băsescu, afirmând că Basarabia nu a aparţinut niciodată Romaniei. Voronin spune ca actualul presedinte moldovean asculta de Traian Basescu, care ia decizii doar dupa ce consuma whisky .

„Decretul lui Ghimpu ( nr. potrivit căruia 28 iunie 1940 a fost declarată „Zi a ocupaţiei sovietice”) a apărut la puţin timp după ce Băsescu a spus că trupele militare ruseşti din Transnistria sunt o ameninţare pentru România. Aşa că Ghimpu nu a emis de capul lui acest decret. Băsescu a băut whisky şi a spus ceva , iar Ghimpu apare cu decretul. Noi cât am fost la guvernare nu am ascultat de nimeni şi am apărat interesele naţionale”, a declarat Voronin, citat de Jurnal.md.

Acesta a spus că Basarabia nu a aparţinut niciodată României.”Acesta este adevărul, restul sunt speculaţii”, a precizat liderul comunist.

Voronin, a lansat un atac dur si la adresa organismelor internaţionale, inclusiv cele financiare, pe care le-a numit „forţe tenebre, care fugăresc Alianţa pentru Integrare Europeană” (AIE).

Celor din AIE li se dă bani din exterior şi de aceea sunt fugăriţi din urmă. Sunt nişte forţe tenebre. Aceşti lideri nu hotărăsc nimic. Ce să mai vorbeşti, dacă unul ia decizii fără să aibă certificat de la doctor”, a spus Voronin.

%d blogeri au apreciat asta: