Istoria Manuscrisului Ebraic despre Originile Francmasoneriei (III)

Originea Ordinului Illuminati

1. Illuminati- Controlorul tuturor masonilor

  • In 1776, Adam Weishaupt, profesor de Drept canonic al Bisericii Catolice la Universitatea din Ingolstodt, Bavaria (Germania), a fondat Ordinul Iluminatilor (purtătorii luminii lui Lucifer). Deşi era instruit ca un preot catolic, el a crezut în satanism şi umanism. Umanismul spunea că o persoană ar putea atinge o mare putere ca cea a lui Dumnezeu cu ajutor de la demoni. El si-a petrecut aproximativ cinci ani scriind despre metodele revoluţiei mondiale la ordinele şi plata dinastiei Rothschild, cu scopul de a stabili un Unic Guvern Mondial. El a numit acest guvern „Novus Ordo Seculorum” (New Age sau Noua Ordine Mondială), care este, de asemenea, titlul cărţii sale publicate in mai 1776. Această frază in latină este imprimata pe partea din spate a bancnotei de un Dollar împreună cu anul 1776, scris cu cifre romane, in partea de jos a piramidei masonice. In vârful piramidei este ochiul lui Lucifer cu inscripţia „Annuit Coeptis”, ceea ce înseamnă că el (Lucifer), a consimtit la demersurile noastre. Cele mai multe persoane cred că data de 1776 onoreaza Naşterea SUA. Nu, ea onoreaza O  Singura Lume pentru Satana a lui Weishaupt.
  • În 1785, un membru al ordinului numit Lanze, care transporta documentele secrete catre Marele Orient al Illuminati-lor din Paris (Franţa), a fost lovit de un fulger la Ratisbon. Toate documentele au fost confiscate de guvernul bavarez, iar acum pot fi vazute în arhivele din Munchen. Ele dezvăluie implicările Illuminati-lor nu numai în revoluţia franceză, dar, de asemenea, in distrugerea tuturor regilor şi religiilor, cu excepţia evreimii. Tabelul cronologic intocmit pentru Revoluţia franceză din 1789 a fost îndeplinit exact asa cum era planificat în documentele capturate.
  • Deşi ordinul Illuminati a fost independent la început, el a fost altoit, pe ici pe colo, pe Francmasonerie, ca o ciuperca. Apoi, pe 16 iulie 1782, la Congresul de la Wilhelmsbad, Germania, ordinului i-a fost data suprematia controlului asupra Francmasoneriei la scară mondială.
  • Jurământul de supunere care ii este luat candidatului la statutul de membru, arata după cum urmează:
    • „… Mă oblig la tăcere perpetuua şi loialitate neclintită şi supunere fata de Ordin, reprezentat prin superiorii mei; aici facand o credincioasa şi completă renunţarea la judecata mea intima, la voinţa mea şi la orice fel de  angajament limitat al puterii şi influenţei mele. Mă oblig pe mine insumi sa ma preocup de binele Ordinului, ca de al meu propriu, şi sunt gata să-l servesc cu averea mea, onoarea mea şi sângele meu. Va trebui, daca prin omisiune, neglijenta, pasiune sau răutatea, ma comport contrar binelui Ordinului, sa ma  supun singur la orice mustrare sau pedeapsă pe care superiorii mei o vor impune. Prietenii şi duşmanii Ordinului vor fi prietenii şi duşmanii mei;. şi cu privire la ambii, ma voi dirija pe mine insumi conform planurilor Ordinului, şi sunt gata, în orice mod legal, sa ma dedic măririi şi promovarii acestuia, şi pentru asta voi recurge la intreaga-mi capacitate. Toate acestea le promit, şi le declar solemn, fără rezerve secrete, conform intenţiei Societăţii, care cere din partea mea acest angajament. Acest lucru il fac pentru ca sunt, şi sper să continui sa fiu , un Om de Onoare. ”  [John Robison, Dovezile unei conspiratiei 1798, pp. 66-67, disponibila de la Emissary Publications, 9205 SE Clackamas Road, # 177u 6, Clackamas, OR 97015, (503) 824-2050].

2. Obiectivele Illuminati

  • Illuminati urmaresc şapte obiective principale:
    1. Abolirea tuturor guvernelor naţionale.
    2. Abolirea tuturor religiilor, cu excepţia satanismului.
    3. Eliminarea familiei.
    4. Desfiinţarea proprietăţii private.
    5. Eliminarea moştenirii prin impunerea de taxe de moştenire mari.
    6. Eliminarea patriotismului.
    7. Crearea unui guvern mondial în cadrul Naţiunilor Unite, controlat de Illuminati.

3. In interiorul unei Mari Loji a Illuminati în Paris

Următoarele oferă un scurt rezumat din cartea De la o nimfă a lui Satana la o Mireasa a lui Hristos, scrisa de  Brother Vincent de Paul al Imaculatei, Heart, TOSF, 1987, publicata de Al treilea Ordin, PO Box 712, St Louis, MO 63188.

    • Klotilde Bersone era o fată incantator de frumoasă la 17 ani, o studenta emerita şi putea vorbi şase limbi. Tatal ei era un francmason. El a pierdut 60 mii de lire (aproximativ $ 700) la jocurile de noroc şi a convenit să o vândă pe  Klotilde Marii Loji a Illuminati-lor din Istanbul, Turcia, în schimbul achitarii acestei datorii. Aceasta Loja Turceasca era conectata cu alte 6 Mari Loji ale Illuminati din întreaga lume. Bersone a crescut de la rangul de „Nimfa de noapte” la „Nimfa Initiata in Secrete”, „Illuminati”, ” Nimfa a Marelui Maestru Suveran”, şi apoi la  „Mireasa a lui Lucifer” sau „Regina Illuminati”.
    • Prima Initierea a avut loc în Turcia, în decembrie 1874, dar ea fost mutata la Paris, Franţa, unde la început a fost violată de către Marele Orient al Lojii Supreme a Illuminati din Franţa, generalul american James Abram Garfield, şi a devenit amanta lui. Garfield a fost ales în Camera Reprezentanţilor în timp ce încă lupta ca General in Razboiul Civil. El a fost un erou la Shilo şi promovat general-maior. El a fost cel mai tanar general (30 de ani) în timpul Războiului Civil. El a devenit Marele Orient al Illuminati-lor Francezi în secret şi a petrecut la fel de mult timp atat în Europa cat şi în America. În decembrie 1863, la cererea preşedintelui Abraham Lincoln, Garfield a demisionat ca General şi a candidat pentru Congres. A fost congresman timp de 17 ani, ajungand la poziţia de Lider al Casei Republicanilor. S-a căsătorit în 1858 cu Lucreţia Rudolph şi a avut două fiice şi trei fii. A fost ales în Senat, în ianuarie 1880, dar niciodată nu a lucrat în acel birou. El era mereu plecat la Paris, cu afaceri masonice. Lojile Illuminati vroiau ca el să-l câştige preşedinţia.
    • Garfield a fost ales preşedinte al SUA in martie 1881 şi a fost împuşcat la 02 iulie 1881 de către Charles Guiteau al Franţei, la gara Baltimore & Potomac din Washington DC. Era de aşteptat ca Garfield să se recupereze complet după ce a fost lasat din spital. La 11 august, în timp ce se recupera într-o casă de pe litoral i-a scris mamei sale că isi revenea bine şi devenea tot mai puternic pe zi ce trecea. El a semnat-o „Fiul tău iubitor”. A murit insa in mod misterios la 19 septembrie 1881.
    • Klotilde, plin de ură fata de toată lumea care facea parte din lojile masonice, era hotarata sa afle toate secretele despre Illuminati, să se ridice printre rânduri, şi, eventual, sa dezvăluie aceste secrete lumii pentru a se răzbuna pe cei care i-au încălcat feminitatea şi i-au provocat nemasurata suferinta şi groază.
    • Manuscrisul original NEPUBLICAT din jurnalul ei a fost scris în limba italiană. A fost tradus în franceză şi apoi in germană în 1931. In limba engleză a fost tradus în 1984 de către un sfânt preot iezuit lituanian, Parintele Jonas Gaudze (a murit în 1985), care a fost Superior al Bisericii Manastirii Seer, Portavoz, Maica Conchita, a Calugaritelor Franciscane din Mexico City, Mexico.
    • În primul rând, pentru a deveni membra a Ordinului, Klotilde a trebuit să depuna un jurământ îngrozitor. Pentru a depune jurământul, Klotilde a trebuit să îngenuncheze, cu capul lasat pe spate, ca şi cum si-ar fi oferit gatul unui pumnal, şi să jure următorul jurământ:
      1. „Jur să ascult orbeşte toate ordinele Lojei Masonice, fără sa cer nici o explicatie pentru ele.
      2. „Jur să nu aparţin nici unei alte religiii, cu excepţia celei a Masonilor.
      3. „Jur să nu ma supun nici unei influenţe, şi să distrug orice opoziţie (rezistenţă), indreptata impotriva obiectivului (scopului) Lojei Masonice.
      4. ” Daca voi deveni vreodată infidela acestui jurământ, atunci fie ca toate pumnale sa ma intepe, care în prezent sunt indreptate împotriva gâtului meu.”
    • Klotilde a descoperit o capela a mortii unde 18 cranii erau puse pe mese si altare. Mai era acolo o fiară din marmură albă cu 7 capete, pe care masonii o numesc ” Hydra Dragon”.  Părea teribila, cu o oarecare frumusete. Unele capete aratau ca leii, altele ca nişte pantere.  Unele aveau un corn, in timp ce altele aveau mai multe coarne. Corpul era al unui leopard cu dungi negre. Picioarele scurte dar puternice aveau gheare grozave. Marele Orient (Generalul James Garfield, înainte ca el sa devina preşedintele SUA in martie 1881), frecvent l-a invocat pe Satana pentru a insufleti fiara de marmură. Aceasta este rugăciunea lui de adoraţie:
      • „Te recunosc ca cea mai mare Fiinţă, care luminează mintea noastră şi acţiunile noastre. Tu, de asemenea, mă luminezi pe mine în special, şi conduci braţul meu. Ai supremaţia Universului, si îl misti pentru că totul este creatia ta (sic).
      • „Cerul şi pământul iti apartin, care sunt împlinite cu slava ta, care sunt imagini ale măreţiei tale, şi ale superioritatii. Tu esti lumina, tăria şi puterea. Aratati puterea ta, care, dacă vrea, poate supune inima şi mintea.. Esti  protectorul care-i ajuta pe fiecare dintre cei ce-i apartin, tu duşman al răstignitului.
      • „În numele tău, eu blestem pe Dumnezeu, Sfânta Treime, Hristos, si pe Fecioara Maica Sa. Asculta-mă pe mine, cel pe care îl posezi, si care este una cu tine!
      • „În[virtutea] încrederea in revelaţiile dumneavoastră, în credinţa ca puterea ta este deasupra tuturor celor create, a lucrurilor vizibile şi invizibile. Am dreptul să solicit şi să primesc de la tine ceea ce ştii.”
    • Dupa aceasta rugaciune şi unele cântări în limba idis, fiara a devenit vie. El[ Satana] a urlat şi a răspuns întrebărilor. Prin intermediul acestei fiare, Satana a aprobat sau respins propunerile şi deciziile luate de lojile masonice din întreaga lume. Şi prin nimfa lui Belzebut, el a încurajat, a cerut, a indemnat şi ghidat lojile la acţiuni împotriva Bisericii Catolice. Fiara putea lua forma unei Hydre Dragon cu 7 capete (numai unul dintre capete purta o coroană), apoi pe cea a unui om. El chiar a apărut ca o femeie frumoasă si bogat impodobita. De asemenea, el însuşi s-a arătat ca un înger al Intunericului.  El a trecut prin aceste transformări ca să-si impresioneze mireasa, pe Klotilde. O dată, fiara a dat o ploaie cu bucati din aur la picioarele ei.
    • Pentru a fi ridicata la gradul de mare-iniţiat, ea a trebuit să omoare un om închis în interiorul unui păpuşi scobite pe masura unui om purtând o tiara (coroana tripla purtata de papi), să renunţe la toate Dogmele ei catolice, la Taine si Isus Hristos, pentru a fi nebotezata, şi să-l accepte pe Dragon (Lucifer) prin Bestie (Belzebut), ca Maestru al ei.
    • Înainte ca Klotilde sa devina nimfa, ea a trebuit să semneze un pact cu Satana, în sânge. Textul pactului este după cum urmează:
      • ” Renunţ la Sfânta Treime, la Jertfa pe Crucifix a Religiei Romano-Catolice. Renunţ la credinţa într-un singur Dumnezeu. Renunţ la toate secretele care nu sunt revelate prin Duh (Satana), şi, de asemenea, la lucrările, care nu provin de la el. Ii daruiesc voluntar lui, pe mine in intregime, corpul meu şi sufletul meu!  Il rog să ia posesia exclusivă a sferei sale de influenta, mintea mea, voinţa mea, şi gândirea mea. Fac apel la el să trăiască şi să acţioneze în mine, asa cum eu, de asemenea, trăiesc şi acţionez în el. În numele lui, il blestem pe Hristos! singura adevarata Biserica Catolica şi toate  Tainele ei! „
    • În ritualurile de iniţiere de la aderare, nenumărate acte de sacrilegiu, s-au dat de asemenea unei Gazde Consacrate furata de la Biserica Catolică.  O dată, un apostat staret catolic căzut (numit Mazati) a venit la loja să spună Mesa şi a lasat 120 de Gazde Consacrate pentru sacrilegiul comis in Vinerea Mare. Staretul a avut un mod mai puternic de a-i comanda Dragonului să apară în corpul bestiei cu şapte capete. El nu a urmat ritualurile de adorare şi incantaţie, care puteau dura ore, dar i-a ordonat pur şi simplu Dragonului să apară în numele Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. De fiecare dată cand el a folosit aceasta metoda, Hydra Dragon s-a revelat imediat şi fiara din marmură a devenit vie. Mai multi dintre Illuminati au început să folosească această nouă formulă, pentru că era mai eficienta şi convenabila, în ciuda nemulţumirii aratate de catre Satana, atunci când era folosita. Intr-o ocazie, fiara a relevat faptul că adevăratul motiv pentru care loja i se închina erau banii. Fiara, de asemenea, i-a descoperit Klotildei toate erorile tuturor sectelor ne-catolice.
    • Inaltii Illuminati ai Marii Loji din Paris includeau pe Preşedintele Franţei Jules Grévy, pe Premierul lui şi mulţi miniştri. Dar cel mai mare dintre ei a fost James Garfield, Marele lor Orient. Talmudul evreiesc a fost folosit ca si Carte Sfântă pentru rugăciune şi incantaţie în lojă.
    • Ca si Nimfa a lui Satana, ea a devenit purtatoare de cuvant pentru Belzebut (Garfield il numea ” Duhul Masoneriei”) emitand catre Loji ordine de a ucide sau de a întreprinde acţiuni, care i-au îngrozit pe multi dintre Marii Maestri ai Lojilor. Ea a comis multe crime sub ordinul Lojilor. Printre victimele ucise au fost regele Italiei Victor Emmanuel II, şi generalul James Garfield. În acest ultim caz, acuzatia a fost că el a încălcat regulile Lojilor iubind-o pe Klotilde, mireasa demonului Belzebut, şi luând-o ca amanta lui, a pus astfel interesul personal înaintea intereselor Lojilor „. Asasinarea lui Garfield a fost asistata de Printul Otto Eduard Leopold von Bismark, cancelarul Germaniei. Bismark care, de asemenea, era mason, a furnizat Lojii din Paris documente care să demonstreze trădarea comisa de Garfield împotriva Masoneriei. Acest atac asupra lui Garfield a fost răzbunarea lui Bismark pentru injunghierea brutală cu cutitul a lui Zemard, unul dintre cavalerii săi de Kadosch, care a fost sacrificat pentru demonul Belzebut la Loja din Paris intr-o Vinere Mare. Lucifer a fost total descurajat când Loja a decis sa-l omoare pe Garfield deoarece acesta din urmă fusese genial în aducerea demnitarilor de varf în groapa Masoneriei. Garfield devenise unul dintre favoritii lui Lucifer. Lucifer a aprobat insa acest ordin, avand in vedere ca el trebuie să respecte dorinta umana liber exprimata. Nici chiar pentru el însuşi Lucifer nu putea controla pasiunile membrilor Lojii. Bestia s-a plâns Klotildei:
      • „Eu nu pot tolera rasa umană. Chiar proprii mei Masoni  demonstreaza josnicia caracterului uman prin lăcomiile sale, şi pasiunile vulgare.. Acesti oameni nu i-au acordat lui (lui Lucifer) omagiu suficient şi recunoştinţă. Cum ar putea acesti coruptibili, egoisti si cu instincte primare, stapaniti de vicii pământesti sa fie credinciosi? Ei sunt egoisti si cu mine, maestrul lor, care le ofera totul…. Trădarea a fost mediul lor[ trasatura principala a caracterului lor], şi plăcere fără limite a fost rolul lor. Ei au sfidat chiar si „Sfintele Legi ale Lojei Masonice. „
    • Deci chiar si Lucifer a renuntat, pentru a lua sufletele cu el în iad ori de câte ori a apărut oportunitatea. În plus, prin natura lui, el iubea să stârnească gelozia şi ura intre diferitele facţiuni ale Marilor Loji. Pentru Bestie, uciderea pentru a captura un suflet este prioritate de top pentru succesul Lojii.
    • Gelozia din rândul membrilor pentru ridicarea rapidă a Klotildei la cea mai înaltă poziţie în Loja Marelui Orient si discursurile sale neasteptate dezvaluind eşecurile membrilor şi omisiunile au cauzat intoarcerea majoritatii Marelui Consiliu împotriva ei. Ea i-a făcut să tremure cu cunostintele sale despre faptele lor, date ei chiar de Lucifer. Marii Iniţiati au tinut un proces şi au decis să o alunge la un bordel din Grenoble. Această decizie a fost aprobată de către Lucifer, pe care il dezamăgise la inceputurile ei cand nu-l plăcuse. Numai atunci când Klotilde a rămas însărcinată la bordel ea a luat decizia critică de a scapa şi a se refugia într-o retrasa mănăstire catolică din Paris. Acolo, ea a devenit sora Marie Amelie. Ea i-a povestit înspăimântătoarea ei poveste în interiorul Marii Loji a Illuminati de la Paris, Maicii ei Superioare, care i-a poruncit să-o scrie, în 1885, pentru ca lumea să stie. The duplicate authentic manuscript of her memoirs of 1885 is kept somewhere in the archives of a Roman Catholic Covent in France. Duplicatul Manuscrisului autentic al memoriile sale din 1885 este păstrată undeva în arhivele unui manastiri[de maici] romano-catolice în Franţa.

„Ioan Paul al II-lea, un papă care a marcat istoria” altfel decat se spune in varianta oficiala

Carismatic şi intens mediatizat, papa Ioan Paul al II-lea, care va fi beatificat pe 1 mai, a condus Biserica catolică timp de peste 25 de ani şi a marcat istoria sfârşitului de secol XX, contribuind la căderea comunismului în Europa.

Pe 16 octombrie 1978, cel de-al 263-lea succesor al Sfântului Petru, primul papă slav din istorie, îi urma lui Ioan Paul I, care domnise la Vatican o singură lună. Ioan Paul al II-lea a condus destinul Bisericii catolice până pe 2 aprilie 2005, data la care a murit, la vârsta de 84 de ani.

Karol Wojtyla s-a născut pe 18 mai 1920 la Wadowice, în apropiere de Cracovia, într-o familie modestă. Şi-a pierdut mama la vârsta de nouă ani şi, trei ani mai târziu, fratele mai mare, mort în urma unei epidemii de scarlatină, în 1932. Cu o copilărie marcată de absenţa mamei, viitorul papă şi-a dedicat întreaga viaţă Fecioarei Maria, modelul mamei şi al soţiei.

A lucrat mai întâi într-o mină de sare, continuându-şi studiile secundare şi universitare. Apoi, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a coordonat activitatea unei trupe clandestine de teatru şi a absolvit cursurile seminarului teologic. A devenit preot în anul 1946.

După ce a fost profesor de teologie, a devenit episcop al Cracoviei, în 1964, şi a participat la Conciliul Vatican II (1962 – 1965), devenind apoi cardinal în 1967.

Lider al Bisericii catolice timp de peste 26 de ani, unul dintre cele mai lungi pontificate din istorie, Ioan Paul al II-lea şi-a impus concepţiile încă de la alegerea sa în această funcţie, pe 16 octombrie 1978. Karol Wojtyla, primul papă slav, avea pe atunci vârsta de 58 de ani.

Foarte repede, „papa polonez” înfruntă cutumele de la Vatican şi, alegând să ignore scaunul papal susţinut de credincioşi, cu ajutorul căruia predecesorii săi se deplasau în mulţime, a optat pentru contactul direct cu oamenii, mergând pe jos printre ei, permiţându-le acestora să îl atingă şi luând de multe ori în braţe copiii credincioşilor.

Vaticanul devine prea mic pentru el. Alege să călătorească în lume pentru a-şi vedea susţinătorii, îşi multiplică vizitele oficiale în străinătate, care sunt intens mediatizate.

Carisma sa este evidentă. Pasionat de teatru în tinereţe şi păstrându-şi viu talentul de a simţi ceea ce se petrece în public, atunci când papa Ioan Paul al II-lea se adresa mulţimii, fiecare avea sentimentul că sfântul pontif îi vorbea doar lui.

Succesul este instantaneu, mai ales în America Latină, unde mass-media l-a supranumit „globetrotter-ul Evangheliei” şi „atletul lui Dumnezeu”.

Ioan Paul al II-lea măsura în înălţime 176 de centimetri. Însă fotografii din lumea întreagă l-au transformat într-un „uriaş” încă din primii săi ani de pontificat, iar această imagine a rezistat până pe 13 mai 1981, când turcul Mehmet Ali Agca a încercat să îl asasineze cu trei focuri de armă.

Sănătatea sa a început să se degradeze în ziua în care şi-a fracturat femurul, pe 29 februarie 1994. Maladia Parkinson începea încă de atunci să se manifeste.

Lumea întreagă a urmărit lentul proces de înrăutăţire a sănătăţii sale, prezentat de camerele video ale posturilor de televiziune, până în ziua morţii sale, pe 2 aprilie 2005, o dată la care au avut loc impresionante manifestări de afecţiune în piaţa Sfântul Petru din Vatican.

A contribuit la reorganizarea Bisericii catolice, după reformele ambiţioase iniţiate în timpul Conciliului Vatican II şi a scris 14 scrisori enciclice, trei dintre acestea fiind consacrate chestiunilor socio-economice.

Pacea şi cooperarea internaţională, mai ales în timpul numeroaselor crize şi conflicte din Orientul Mijlociu şi din regiunea Golfului Persic, reconcilierea între religii şi solidaritatea dintre Nord şi Sud s-au aflat în centrul activităţilor sale şi în toate mesajele sale apostolice.

Viaţa şi pontificatul său au fost marcate de evenimentele majore ale secolului XX. Ioan Paul al II-lea a supravieţuit celui de-Al Doilea Război Mondial, a rezistat celor două ideologii totalitare – nazismul şi stalinismul – şi a contribuit la căderea Zidului Berlinului, influenţând astfel atât căderea regimurilor comuniste din Europa, cât şi procesul de reunificare de pe bătrânul continent.

Slujitor al lui Dumnezeu şi al păcii, nu toate angajamentele sale au fost încununate de succes. A văzut cum ţările din Orientul Mijlociu s-au împăcat, au visat la pace şi prosperitate, dar au căzut apoi din nou în întunericul războaielor nemiloase. A combătut islamismul extremist, sectele evaghelice şi terorismul religios, dar nu a putut să împiedice declanşarea conflictelor din Africa.

A fost un papă imposibil de catalogat, pentru că a fost întotdeauna deschis în faţa problemelor cu care se confrunta omenirea – dialogul cu islamul, cu iudaismul şi cu alte religii necreştine – şi a păstrat o linie extrem de conservatoare în problema familiei şi a moralei.

În opinia unora dintre susţinătorii săi, principala „zonă de umbră” a pontificatului său a rămas condamnarea fără niciun compromis a contracepţiei şi a prezervativului, care, într-o lume în care epidemia de SIDA făcea milioane de victime, a condus la îndepărtarea multor credincioşi de Biserica catolică.

În prezent, anumite voci îi reproşează lipsa de hotărâre şi de transparenţă în faţa abuzurilor şi a actelor de pedofilie comise în sânul bisericii, asupra cărora suveranul pontif a păstrat tăcerea.

În plus, pentru a anihila teoriile lansate de teologii contestatari, Ioan Paul al II-lea s-a folosit de unele dintre cele mai zeloase şi mai mistice asociaţii, organizaţii şi mişcări religioase – considerate de unii drept veritabile iniţiatoare ale unor campanii de lobby ale credinţei -, precum carismatica Opus Dei, care oferă Bisericii o imagine reacţionară.

Comentariul meu: Acesta este unul dintre articolele de pe net despre beatificarea lui Ioan Paul al II-lea. Nu sunt eu in masura sa spun daca este bine sau rau ce se face. In opinia mea, singurul care este in masura sa faca din muritori sfinti, indiferent din sanul carei religii ii alege, este doar Dumnezeu. Se spune ca „despre morti numai de bine” trebuie sa vorbesti. Asa este. Dar suntem datori sa spunem si adevarul despre originea fostului Papa Ioan Paul al II-lea. Pe un site catolic din 2004, septembrie 7,  am gasit urmatoarele despre Ioan Paul al II-lea:

„Ioan Paul al II nu este Papa, ci un anti-Papa, al patrulea dintr-un sir [de anti-papi] care au stat în Scaunul lui Petru încă din anul 1958.

La data de 26 octombrie 1958, se pare că, Cardinalul Joseph Siri a fost ales Papă, şi după ameninţări şi manevre, Siri a fost dat deoparte, şi un agent al Francmasoneriei mondiale şi al sionismului a fost pus în locul lui. Acesta a fost Angelo Roncalli, care a luat numele de Ioan al XXIII-lea.

Ceva de acelasi gen s-a repetat în 1963, şi povestea se afla în cartea lui Malachi Martin, „Cheile acestui Sange” undeva între paginile 590 şi 610. (Malachi Martin a fost agent triplu, si este preotul neidentificat în articolul aparut in 1966 in Look Magazine, „Cum evreii au schimbat gandirea catolica” -Pe care il puteţi găsi pe internet prin Google)

Nu mă aştept ca non-catolicii să accepte viziunile sfinţilor catolici şi „fericiţilor”, dar multe dintre aceste biserici care au aprobat persoane sfinte au avut viziunea unei biserici contrafăcute care a preluat structurile Vaticanului şi Biserica Catolică din întreaga lume. Din 1958 „biserica contrafăcuta”, asa cum Fericita Anna Katrina Emmerick a văzut în viziunile ei in jurul lui 1820, a început să submineze Biserica[ Catolica ]. Schimband toate sacramentele, toate catehismele, Liturghia, şi, cât mai repede posibil, înlocuind episcopii vechi cu noi Episcopi contrafăcuti, precum a fost, probabil evreu Marrano, „Arhiepiscopul” Joseph Bernardin, care si-a încheiat cariera exact înainte de a muri, aratand ca un pacient cu SIDA, si care mergand în Israel a afirmat ca „anti-semitismul” a fost initiat de către Sf. Apostol Ioan în Evanghelia Sfântului Ioan. Aceasta a fost prima salvă din cele pe care legiunile de evrei vor spune 10 ani mai târziu împotriva filmului, Patimile lui Hristos.

Paul al VI-a fost „ales” în 1963 (Giovanni Battista Enrico Antonio Maria Montini) şi Montini a fost un evreu marrano, după cum s-a anunţat cu dovezi că Montini a fost o veche familie evreiască care are radacini  înapoi cu multe secole. Sub Paul al VI-lea, crema evreilor si francmasonilor a preluat întreaga structură a Bisericii Catolice, astfel încât astăzi  vedeti dezgustatorii „episcopi” care-si vand in afara Dumnezeul şi ţara. Fiecare dintre ei a fost aprobat de către reţeaua de evrei din întreaga lume înainte de a fi numiţi de către actorul Woytila Karol, [alias] Ioan Paul al II-lea.

Ioan Paul al II a fost „ales” în 1978, după moartea bruscă şi, probabil, uciderea unui italian naiv, [Albino] Luciani, care a luat numele de Ioan Paul I.

Woytila, Ioan Paul al II-lea, pe care ei încearcă să-l menţină în viaţă, atâta timp cât este posibil, este acuzat de a face parte dintre evrei prin filiatie materna. Este adevărat că, în Polonia, el a jucat la echipa de fotbal a evreilor ca tanar. Biografii lui, Tad Szulc, Carl Bernstein (care au lăudat faptul că tatăl său a fost comunistul pentru care a luptat senatorul McCarthy pe Larry King Live cu ani în urmă) si altii care par a fi toţi evrei, şi aduc elogii stralucitoare in crestere despre Ioan Paul al II-lea.  Woytila a fost „ales” Papa din Polonia comunistă. Prietenul meu mi-a dat un articol cu ceva ani în urmă, care a aparut imediat după al doilea Conclav din 1978, care este intitulat „Guvernul comunist Lauda Alegerea Papei.”

Crescând în şcoli catolice, am citit despre Cardinalul Mindzenty, care a fost luat prizonier de către comuniştii evrei, atunci când ei au preluat Polonia după Al Doilea Război Mondial. Mindzenty a fost sub arest la domiciliu, şi niciodată nu i s-a permis să călătorească.  Printr-un contrast puternic, lui Woytila (Ioan Paul al II) i-a fost întotdeauna acordata permisiunea de a călători în şi din Polonia comunistă, şi de a isi vizita colegul revoluţionar (şi evreu marrano?) Joseph Bernardin din Cincinnati de două ori înainte de a fi ales Papă. Un alt biograf al lui Ioan Paul al II-lea, abominabila fata-taioasa şi limba-ascutita George Weigel, este un confident apropiat al ultimului Troţkist evreu Bill Kristol de la Weekly Standard, acum, folosind masca de „republican conservator”.

În 1904, Papa Pius al X-lea l-a primit pe Teodor Herzl, fondatorul sionismului modern. Puteţi găsi amanunte despre această întâlnire pe multe site-uri ale Google şi căutand „Papa Pius al X Herzl Zionism” şi aici este un fragment din paginile web:

„La data de 25 ianuarie 1904, Herzl a fost primit în audienţă de către Papa Pius X. Cu nouă ani înainte, ca el sa redacteze Statul Evreu, Herzl a arătat o intelegere conştienta fata de ingrijorarile romano-catolicilor şi a  formulat politica sionista privitoare la acestia:” Sanctuarele de Creştinătate ar fi protejate prin atribuirea unui statut extra-teritorial pentru ele, cum este bine cunoscut în dreptul naţiunilor. Noi ar trebui să formam o Garda de Onoare privitoare la aceste sanctuare, raspunzand de îndeplinirea acestei datorii cu existenţa noastră. ”
În ciuda acestei sensibilităţi fata de durerile creştine, şi a includerii ulterioare în gândire centrala sionista a acestui sentiment de responsabilitate faţă de altarele creştinismului, Herzl nu a reuşit să obtina o binecuvântare papală pentru marea sa hazardare.
Evreii nu l-au recunoscut pe Domnul nostru, prin urmare, nu putem recunoaste poporul evreu,” i-a spus răspicat Papa Pius al X-lea.
Riposta papală nu l-a luat complet prin surprindere pe Herzl. Cu trei zile inainte secretarul de stat al lui Pius il avertizase că” atâta timp cât evreii neagă divinitatea lui Hristos, noi cu siguranţă nu putem fi de partea lor „Cum am putea atunci sa fim de acord cu recâştigarea posesiei lor asupra Ţarii Sfinte?”
Secretarul de stat, de atunci, al Vaticanului, era marele spaniol Merry del Val, care a declarat, de asemenea, citat de contele rus Cherep-Spirodovich în cartea sa” The Hidden Hand” (Mana ascunsa), ” De fiecare data cand găsim ceva imoral şi distructiv pentru societate, găsim un evreu în spatele lui.
O trecere rapida la 1991, când agentul-evreu, şi, probabil, jumătate evreu el însuşi, Woytila, a declarat într-o minciună subliniată cu aldine în Parade Magazine, că recunoasterea dreptului evreilor de a revendica Israelul a fost politica consecventa a Bisericii Catolice. Acest lucru a fost scris într-un articol publicat în Politica Criminală de către LT Patterson in jurul lui 1991, după cat îmi amintesc. Ioan Paul al II-lea i-a recunoscut Israelului exact ceea ce Papa Pius al X-lea a spus ca nu ar putea fi făcut sau sprijinit atata timp cat ei l-au respins pe Mântuitor.
Acum puteţi înţelege vizita ” respectuoasa” a lui Ioan Paul al II-lea la Auschwitz  pentru a depune mărturie la clădirile false de acolo.
Vaticanul acum, părând să ia partea arabilor in aceasta problema, – face ceea ce au făcut comuniştii în Rusia timp de 41 de ani, şi încă mai face Putin astăzi: pretinde a fi prietenul arabilor, aduna informatii, le da arme învechite şi se asigură că programul evreiesc merge inainte cat de triumfator posibil.
Nu mă aştept ca non-catolicii să fie de acord cu punctul de vedere actual al Bisericii Catolice de astăzi, după cum si noi cei cativa catolici in alertă o facem. Non-catolicii pot spune: „Priviti, mare curvă din Babilon este în cădere, aşa cum merită.”

Cu toate acestea fiecare modificare efectuată de către cei patru anti-papi ai celui de-al doilea Vatican (Ioan al XXIII-lea 1958 – 1963, Paul al VI-1963-1978, Ioan Paul I 1978 – 1978, Ioan Paul al II, 1978 -?) impreuna cu falsul lor consiliu al Vatican II (1962 – 65) au fost în direcţia protestantismului (a se vedea http://www.realnews247.com/altar_comparison_pictorial.htm pentru o demonstraţie dramatică a deformarii arhitecturii Catolice, incepand cu Conciliul Vaticanului II).
Zeci şi zeci de pagini ar mai putea fi scrise „, dar acest lucru dă ideea. În cazul în care Biserica Catolică este Biserica adevărată, atunci ea va trece prin Patimile lui Hristos: răstignire, îngropare vremelnica (acum) şi învierea Sa. În cazul în care ea este Biserica adevărată, atunci ea se va ridica din nou miraculos, şi adevăratul Papa va fi repus pe tronul Sfântului Petru, şi contrafăcuta Biserica va fi aruncata afară, şi, potrivit mai multor sfinti, vor cunoaşte toţi că „degetul lui Dumnezeu” este aici.
Chiar acum, din punctul nostru de vedere, „Biserica este în eclipsă” – lumina fiind blocata de către biserica contrafăcuta a iudeo-masoneriei.
Jxxxxxx. Jxxxxxx.

P.S. nu acorda atenţie acelor mulţi catolici care încă mai încearcă să spună că Ioan Paul al II nu ştie ce se întâmplă, şi că acestia sunt doar” Episcopi răi „,” inregistrarea a 25 ani de distrugere este clara. Scandalul pedofililor „precum satanicii episcopi”, ca Bernardin care a recrutat homo pentru ” preoţie ” în seminariile catolice incepand cu 1970 sau cam aşa ceva, şi a indepartat bărbaţii normali este detaliată în cartea „Good Bye, Good Men”, a lui Michael Rose deşi Rose nu reuşeşte să tragă concluziile evidente din dovezile impresionante pe care le-a acumulat.
Recent, Ioan Paul al II-lea a promovat legea pentru protejarea episcopilor pedofili „Bernard Law”, într-o poziţie la Sf. Maria Maggiore din Roma. Dar catolicii-in-negare nu se vor confrunta cu muzica, indiferent de cât de multe dovezi se strang. Motivul pentru care papii celui de-al Doilea Vatican sunt anti-Papi este faptul că acestia au sprijinit toate documentele eretice ale lui Paul al VI-lea despre Libertatea Religioasă, semnate  la Vatican II. Un Papa adevărat nu poate semna un document al Consiliului care contine erezii în el. Când face asa ceva, el anunţa deja că nu el este Papa.
Iudeo-masoneria controlează Vaticanul din 1958, iar acest lucru este începutul înţelegerii declinulului moral din lume incepand cu acel moment.
Jxxxxxx. „

http://www.cephas-library.com/catholic/catholic_pope_has_jewish_mother.html

Nu ma mira faptul ca un alt protector al pedofililor, Papa Benedict al XVI-lea,  il beatifica, si inca prin derogare de la norma, pe un altul. Ceea ce ma uimeste este memoria scurta a celor care stiu de aceste fapte si totusi tac malc sau aplauda frenetic. Nu uitati ca articolul redat mai sus a fost publicat in 2004. In 2010 biserica catolica a fost zguduita de alte scandaluri privind pedofilia, si continua sa iasa la iveala noi si noi povesti, marea majoritate datand chiar din perioada anilor ’70. A face un sfant dintr-un om si Papa care a protejat pedofilia este, in opinia mea, strigator la cer in ochii Domnului dar placut inaintea evreilor. Numai asa isi poate bate joc dracul de crestini.

Papa Benedict al XVI-lea indemnat sa demisioneze

Rev. James Scahill

Un preot american i-a cerut Papei Benedict al XVI-lea să demisioneze pe fondul scandalurilor abuzurilor sexuale ale clericilor asupra copiilor care a cuprins Biserica Romano-Catolica.

Un critic fervent al abuzurilor sexuale comise de preoţii catolici, Rev. James Scahill din parohia Bisericii Sf. Mihail din Massachusetts  a folosit predica din weekend-ul trecut pentru a-i cere Pontifului in varsta de 82 de ani să demisioneze pentru binele Bisericii Catolice.

„Dacă el nu-si poate asuma consecinţele fiind sincer în această privinţă, integritatea sa ar trebui să-l conducă, pentru binele bisericii, să demisioneze şi să lase conclavul de cardinali sa aleaga un Papă prin asta înţelegandu-se faptul că noul Papă ales ar fi dispus să faca ceva pe această temă, nu numai sa promita „, a spus Scahill, potrivit unui raport   CNN, marţi.

Scahill a respins ideea de a da vina pe mass-media pentru evidenţierea abuzurilor sexual cu copii şi molestarilor din partea bisericii, argumentând că prin comportamentul ei mass-media a forţat biserica să se ocupe în mod deschis de aceasta problemă controversată.

„M-am întâlnit cu nenumărate victime ale abuzului. Exista martori care pot să se refere la acest lucru şi stiti ca oricine  are un dram de inteligenta stie ca nu mass-media a creat acest scandal”, a spus el.

„Biserica instituţională a adus acest lucru asupra ei însaşi.”

Revelaţia abuzurilor sexuale din biserică de-a lungul anilor a provocat o furie mare între adepţii Bisericii Catolice, precum şi printre altii.  http://www.presstv.ir/detail.aspx?id=123342&sectionid=3510203

Sunt de acord ca ceea ce se intampla in biserica catolica este mai mult decat scandalos, este strigator la cer. Sunt de acord ca Papa este vinovat si acum, la fel cum a fost si pe vremea cand a fost cardinal. Sunt de acord sa fie judecat si condamnat pentru acoperirea acestor marsavii. Sunt multe voci care cer acest lucru.

Ce nu inteleg eu este de ce tocmai ACUM. De ce nu in timpul Papei Ioan Paul al II-lea si cand Ratzinger  era cardinal? De ce acum? Stim cu totii ca urmatorul Papa va fi ultimul. Este acesta un alt semn ca timpul final se apropie ?

” În timpul persecuţiei finale a Sfintei Biserici Romane va domni Petrus Romanus (Petru Romanul), care-şi  va hrăni credincioşii  în mijlocul multor suferinţe. După aceea, cetatea celor şapte coline va fi distrusă şi temutul judecător va judeca poporul său. Sfârşitul. „

A stiut Papa despre abuzurile sexuale ale Bisericii Catolice in tot acest timp?

În timp ce autorităţile germane caută să rupă ” zidul de tăcere”  al Bisericii Catolice cu  privire la molestarea copiilor, reformatorii catolici din sanul său s-au indreptat spre Papa Benedict XVI pentru răspunsuri.

Abuzul sexual asupra elevilor de la mai multe şcoli germane catolice, inclusiv o şcoală-internat monahală din Bavaria, au stârnit un scandal la nivel national, cu mai mult de 150 de acuzatii trimise de ex-elevi care reclama abuz si suferinţă în timpul anilor 1970 şi ’80.

Într-un interviu al radioului german, luni, Ministrul Justiţiei, Sabine Leutheusser-Schnarrenberger a criticat o directiva din 2001  a Vatican-ului, directivă care cere ca pana şi cazurile cele mai grave de abuzuri să fie investigate  prima dată la nivel intern, spunând că a ridicat un „zid de tăcere,” în jurul problemei.

Revelaţia recenta din mass-media despre abuzurile sexuale şi fizice a fostilor baieti-coristi din celebrul cor  RegensburgerDomspatzen, care a fost odată condus de fratele papei Georg Ratzinger, a devenit centrul atenţiei la Roma.

Abuzul sexual datează din anii 1960. Ratzinger, care a condus corul de la mijlocul anilor ’60 la mijlocul anilor ’90, a negat orice cunoştinţă despre abuz şi a promis să depună mărturie, daca va fi să fie construit un caz în jurul abuzurilor. Directorul si compozitorul corului a dezvaluit detalii teribile despre modul cum, în calitate de baiat-de-cor, el l-a văzut directorul scolii- internat in momentul cand ” intra in dormitor, noaptea şi alegea doi, trei dintre noi băieţii pentru a-i  lua înapoi la apartamentul lui.”

Un purtator de cuvant al mişcarii „Noi suntem Biserica” , Christian Weisner, i-a cerut Papei să se afirme public, ceea ce ştia despre abuzul clericilor din oraşul bavarez din Regensburg, din timpul mandatului său  din 1977-1982 ca episcop acolo.

„De la 1977 la 1981 Joseph Ratzinger a fost episcop de München şi Freising, aşa că trebuie să răspundă la întrebarea despre ceea ce el a ştiut atunci şi ceea ce a făcut el pentru acest lucru”,  a spus Weisner agentiei de stiri DAPD.

El a spus că oficialii de rang inalt din conducerea bisericii trebuie sa fi fost conştienti de abuz si sa apeleze la autorităţi să ia măsuri.

Cutia Pandorei a fost deschisă în ianuarie, când plângerile unui student despre abuzul de la un colegiu de prestigiu din Berlin, în ’70-’80, au fost făcute publice pentru prima dată.

 Deceniile de tăcere au făcut cele mai multe cazuri de neatins din cauza un statut expirat de limitări. Majoritatea persoanelor implicate în scandal nu mai pot fi urmărite penal. http://www.presstv.ir/detail.aspx?id=120383&sectionid=3510212