S-a finalizat studiul Covid-19: După boală „Aceste celule vor trăi şi vor produce anticorpi tot restul vieţii persoanelor. Este o dovadă solidă a unei imunităţi durabile”

După mai multe luni de la recuperarea după o formă uşoară de COVID-19, persoanele continuă să aibă celule imunitare în organism care creează anticorpi împotriva SARS-Cov-2, potrivit unui studiu realizat de Universitatea Washington din St. Louis, relatează EFE.

Studiul publicat luni în revista Nature sugerează că inclusiv cazurile uşoare de COVID-19 le oferă celor care au suferit boala o protecţie durabilă de anticorpi, fiind posibil ca „o formă repetată a bolii să nu fie atât de frecventă”.

Mesaj important pentru oameni în lupta contra COVID-19

Autorul principal al studiului Ali Ellebedy, de la Universitatea Washington, reaminteşte într-un comunicat că toamna trecută s-a informat că anticorpii scad rapid după infecţie, fapt interpretat de mass-media că imunitatea nu este de durată. Expertul a subliniat însă că este vorba de o interpretare eronată a datelor.

 

Este normal ca nivelul de anticorpi să scadă după o infecţie acută, dar nu scad la zero, ci se stabilizează. În acest caz, a spus el, au fost găsite „celule producătoare de anticorpi la persoane chiar şi după 11 luni de la primele simptome.

„Aceste celule vor trăi şi vor produce anticorpi tot restul vieţii persoanelor. Este o dovadă solidă a unei imunităţi durabile”, a explicat expertul.

Citiți întregul articol https://evz.ro/s-a-finalizat-studiul-covid-19-informatii-pretioase-in-lupta-cu-teribilul-virus-ce-trebuie-sa-stim-de-acum.html

Dr. Oana Secară: ”Vaccinarea în masă nu se justifică!”

Medicul băcăuan Oana Mihaela Secară avertizează autoritățile că vaccinarea în masă nu se justifică atâta timp cât și vaccinații transmit și fac boala în aceeși măsură ca și nevaccinații. Totodată, scăderea drastică și continuă a numărului de cazuri relevă inutilitatea vaccinării în acest moment, mai arată medicul, care subliniază că imunitatea colectivă deja s-a instalat în România.

Forțarea vaccinării în masă doar pentru că Guvernul a cumpărat prea multe doze de la producători este absolut aberantă, atrag atenția medicii. Mai mult, aceștia susțin că vaccinarea în masă s-ar justifica în momentul în care persoanele care sunt vaccinate nu mai fac boala și nu o mai transmit, dar ele fac boala și o transmit, de aceea vaccinarea în masă nu se justifică.

”Se justifică cel mult vaccinarea persoanelor vulnerabile, cu anumite comorbidități, care au o anumită vârstă, după analizarea fiecărui caz împreună cu medicul curant, adică să pună în balanță avantaje și dezavantaje. Repet, vaccinarea în masă ca metodă de oprire a transmiterii bolii nu se justifică pentru că ea nu se oprește prin vaccinare, că vaccinații transmit boala. Și vaccinații transmit boala la fel de ușor ca și cei nevaccinați, asta este foarte clar. Faptul că faci o formă ușoară de boală, dacă ăsta este efectul vaccinului, deși nu știm încă, vom vedea în timp, nu înseamnă deloc că nu transmiți boala. Iar proporția de vaccinați care fac boala este aceeași ca și în cazul nevaccinaților, la fel ca și la gripă. Asta se va dovedi în următoarea perioadă, pentru că nimeni nu a studiat așa ceva. Că nu a stat nimeni să testeze vaccinații, ca să îi poți compara cu nevaccinații. Și mai important este însă că este clar că nu există niciun argument pentru vaccinarea în masă a copiilor, pentru că ei fac boala și o transmit în continuare, deci nu protejează pe nimeni, și ei nu fac forme grave, deci nu poți spune că îi protejezi pe ei de forme grave. Așa că nu are sens să vaccinăm în masă copiii cu un vaccin pe care nu l-am testat suficient, pentru că în fața lor sunt 70-80 de ani de viață. De ce să ne grăbim la copii? Pentru că ei nu au o problemă”, ne-a declarat dr.Oana Mihaela Secară, șeful Compartimentului de prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale de la Spitalul Onești, Bacău.

Toate restricțiile trebuie ridicate

Medicul Oana Mihaela Secară semnalează faptul că autoritățile au folosit ratele de incidență cumulate ale cazurilor pentru instituirea măsurilor de restricții, dar nu le folosesc și pentru relaxarea măsurilor. ”Se vede clar că rata de incidență a cazurilor este sub nivelul oricărei stări de alertă. Și nu se mai justifică niciun fel de restricție. Și, de vreme ce numărul cazurilor a scăzut, nu mai avem de ce să discutăm de faptul că sunt persoane sensibile. Scăderea numărului de cazuri arată că există un grad de imunizare suficient și că avem un grad ridicat de rezistență datorită sezonului cald”, a conchis dr.Oana Mihaela Secară.

Citiți întregul articol https://www.national.ro/social/dr-oana-secara-vaccinarea-in-masa-nu-se-justifica-721529.html

Ce spune Raed Arafat despre ridicarea tuturor restricțiilor:

”Noi aplicăm acum nişte măsuri într-o stare care este o stare de alertă, care înseamnă că nu suntem într-o stare de normalitate. În secunda ridicării stării de alertă, înseamnă că suntem într-o stare de normalitate. În starea de normalitate nu mai poţi aplica anumite măsuri care le aplici sub stare de alertă sau stare de urgenţă. Deci noi, sub stare de urgenţă, am aplicat unele măsuri mai dure, au fost aproape un lockdown atunci, în perioada respectivă, dar care a durat scurt, după care, în starea de alertă, noi am aplicat măsuri care totuşi limitează anumite activităţi, limitează anumite drepturi permise prin Legea 55, dar care se iau, totuşi, în timpul unei stări de anomalie. Deci nu este o stare de normalitate. În secunda în care spunem că starea de alertă nu mai este, înseamnă că am intrat în sarea de normalitate şi înseamnă că nu mai poţi să iei măsuri de combatere şi nu mai poţi să iei anumite măsuri, cum sunt incidenţele, sub 1,5, peste 1,5 şi aşa mai departe”, a declarat Raed Arafat, potrivit news.ro.

Acesta a pledat din nou pentru vaccinare şi pentru respectarea în continuare a măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

https://www.stiripesurse.ro/raed-arafat-afirma-ca-nu-se-poate-renunta-la-starea-de-alerta-in-secunda-ridicarii-starii-de-alerta-inseamna-ca-suntem-intr-o-stare-de-normalitate_1783189.html