Autorităţile din judeţul Braşov au stabilit, marţi, unele zone în care purtarea măştii de protecţie sanitară rămâne obligatorie, chiar în spaţii deschise. Astfel, în toate localităţile masca va trebui purtată pe o rază de 50 de metri în jurul unităţilor de învăţământ, de către persoanele care staţionează în acest perimetru, dar şi în unele zone turistice care se aglomerează frecvent, cum ar fi Piaţa Sfatului din municipiul Braşov sau aleea care duce către Castelul Bran, scrie news.ro
Aceeaşi hotărâre reglementează şi care sunt zonele în spaţii exterioare – altele decât cele prevăzute prin acte normative adoptate la nivel central – în care masca sanitară va trebui purtată în continuare.
Astfel, în municipiul Braşov aceste zone includ Strada Republicii, Piaţa Sfatului, Strada Apollonia Hirscher, Strada Mureşenilor, Strada Michael Weiss, Piaţa George Enescu şi Grădina Zoologică, în zona caselor de marcat.
La Râşnov, rămâne obligatorie purtarea măştii în parcarea Valea Cetăţii, DN 1E (Râşnov-Poiana Braşov), în timp ce la Bran zonele în care se va purta masca sunt Piaţa I.G. Stoian/aleea de acces la Castelul Bran şi, doar miercurea, piaţa Târgului Bran.
Citiți întregul articol https://www.stiripesurse.ro/masca-redevine-obligatorie-dupa-bucuresti-si-in-brasov-s-a-decis-purtarea-ei-in-mai-multe-locuri_1795384.html
Acum că v-ați relaxat 3 zile, să continuăm de unde am rămas.
Apreciază:
Apreciere Încarc...