Satana isi face temeinic temele: Dupa normele Bisericii Episcopale a Scotiei, Dumnezeu nu mai este de sex masculin!!!

Un nou ordin de serviciu emis de Biserica Episcopală a Scotiei a provocat controverse prin eliminarea referintelor masculine despre Dumnezeu. Femeile preoţi femeie au cerut [acest lucru] deoarece Dumnezeu încă era menţionat ca [fiind] barbat. Noua formă de cult, care îndepărtează cuvinte, cum ar fi: „Doamne, el, lui, el” şi „barbat” de la servicii, a fost scrisa de către biserica într-o încercare de a recunoaşte că Dumnezeu este „dincolo de genul uman”, scrie Telegraph .

Episcopii Episcopiei au aprobat introducerea unui limbaj mai  „inclusiv”, care îndepărtează în mod deliberat referinţele care sugereaza că Dumnezeu este de sex masculin.

Traditionalistii au criticat modificările pe motiv că au iz de corectitudine politică şi pentru că ei cred că nu sunt în concordanţă cu învăţăturile Bibliei. Modificările au fost făcute pentru a oferi o alternativă la Liturghia stabilita in 1982, care, la fel ca Biblia, se referă la Dumnezeu ca [fiind] barbat.

Noul ordin de serviciu, care poate fi utilizat de către preoţii care au dificultăţi cu un Dumnezeu barbat, a fost emis de către Comitetul Serviciului Divin prin consultare cu Consiliul de Credinţă & Ordine al Sinodului General si cu Colegiul Episcopilor.

Modificările controversate au fost discutate la  Sinodul General al bisericii, recent. Procesul-verbal al Sinodului arată că preoţii de sex feminin au întrebat de ce Dumnezeu era încă menţionat ca barbat.

Versiune modificată a Liturghiei din 1982 prevede pronumele masculin eliminat atunci când acestea se referă la Dumnezeu şi noua abordare a fost chiar extinsă si la oameni. De exemplu, cuvântul „omenire”[ mankind in limba engleza care intr-o traducere exacta a celor doua cuvinte man=barbat si kind=fel ar duce la ” de fel barbatesc”- n.m] a fost scos şi înlocuit cu „lume”.

Unele persoane religioase importante s-au opus noii forme a  cuvintelor. ” Aceasta este exactitate politica”, a declarat Rev Stuart Hall de la  Societatea Scoţiana a Cartii de Rugăciuni şi profesor onorific de teologie la Universitatea din St Andrews.

„Este complet inutil. Cuvântul om[ sau barbat- cuvantul  „man”‘ avand ambele intelesuri-n.m] în limba engleză – mai ales în rândul oamenilor de ştiinţă – include ambele sexe.. Cei care încearcă să reducă la minimum trimiterile la Dumnezeu ca Tatăl şi Hristos ca Fiul lui au mari dificultăţi, deoarece Noul Testament este împuşcat cu prin aceste trimiteri. ”

Citatele directe din Biblie au fost ferite de schimbare, din cauza reticenţei fată de interferarea cu cuvântul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, binecuvântarea de la sfârşitul serviciilor divine a fost modificata de către unii preoti de la „Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt” la „Creatorul, Mântuitorul şi Sfinţitorul”.

Si se pare ca impreuna cu astia ar trebui sa ne rugam intr-un viitor nu prea indepartat si sa-i privim cu ingaduinta si dragoste frateasca, ca doar toti suntem crestini. Ma-ntreb daca o sa apara reactii la aceste erezii din partea celorlalte religii.

Liderii religioşi ripostează la declaraţiile fizicianului Stephen Hawking

Clericii anglicani, musulmani şi evrei din Marea Britanie s-au împotrivit ultimului volum al fizicianului britanic Stephen Hawking, în care creaţia spontană a universului i-a luat locul lui Dumnezeu.

După ce a publicat în The Times, joi, un articol în care susţine că Big-Bang-ul a fost declanşat de gravitaţie, nu de Dumnezeu, fizicianul Stephen Hawking a fost contrazis de liderii religioşi din Marea Britanie, relatează CNN. Prin articolul publiat joi, Hawking şi-a promovat cea mai recentă carte, “The Grand Design”, care încearcă să demonstreze că universul s-a creat din nimic, fără intervenţia unui creator.

Liderul Bisericii Anglicane, arhiepiscopul de Canterbury Rowan Williams, a reacţionat imediat, spunând că “fizica nu va putea niciodată să explice de una singură de ce în loc de nimic există ceva”.

“Credinţa în Dumnezeu nu implică explicarea modului în care lucrurile se înlănţuies în univers, ci se referă la convingerea că există o fiinţă inteligentă, vie, de care depinde întreg universul”, a mai spus Williams.

Rabinul-şef Jonathan Sacks a luat şi el atutudine la spusele fizicianului teoretician: “Religia ţine de interpretare. Biblia pur şi simplu nu este interesată de modul în care universul a luat naştere”.

Şi Ibrahim Mogra, imam şi membru al Consiliului Musulmanilor din Marea Britanie, şi-a exprimat dezaprobarea faţă de teoria schiţată de Hawking. “Dacă ne uităm la univers, observăm că cineva l-a creat. Acel cineva este atotputernicul cuceritor”, a declara Mogra.

Probabil ca liderii ortodocsi si catolici erau ocupati cu pregatirea urmatorului sinod ecumenic de n-au apucat insa sa riposteze sau nici ei nu mai cred ca Dumnezeu a creat universul?

„Despre Antihrist si lucrarea sa in lume”-(IV)

Continuare la LUCRAREA TAINICA A LUI HRISTOS

Un Mântuitor pentru care toate neamurile sînt o singură turmă, care de bunăvoie şi sub povăţuirea binecuvântată a sfintei Evanghelii, se îndreptează spre singurul Păstor Bun a toate neamurile106. Credinţa oamenilor în Hristos este acea forţă care-l reţine şi-l împiedică pe Antihrist să se arate. Însă atunci când dintr-o dată, credinţa în Domnul Hristos va fi pierit din lume,
când cele mai multe dintre neamuri vor fi ales liber răul, când vor fi făcut răul şi vor fi iubit răul, când Domnul îi va fi lăsat să se afunde, potrivit dorinţelor voinţei lor, în mizerie, în voluptate ruşinoasă, în stricăciune sufletească, când vor fi săvârşit tot felul de fărădelegi, tot felul de păcate, rod al vrăjmăşiei lor voite faţă de Dumnezeu şi a iubirii de rău107, când prin toată această răutate voită a oamenilor diavolii îşi vor fi pus stăpânire peste majoritatea neamurilor, care vor fi lepădat credinţa în unicul Mântuitor al lumii, Domnul Hristos, numai atunci i se va îngădui să vină căpeteniei în lupta împotriva lui Dumnezeu, Antihristul, spre care toţi vor porni şi se vor grăbi, traşi de răutatea lor voită.
Mai dinainte, oamenii îşi vor fi făcut din voinţa lor liberă un instrument atât de pervers, încât ea se va găsi aproape în întregime mobilizată în favoarea răului şi satanismului, în loc să fie întrebuinţată pentru credinţă şi pentru lupta evanghelică mântuitoare, singurele care ar putea mântui omul de păcat, de moarte şi de Diavol – şi este de aceea Mântuitorul poate zice că, atunci când va
veni a doua oară, va găsi, oare, credinţă pe pământ?108
Din cauza înmulţirii nedreptăţilor, din cauza lepădării lor conştiente de singurul şi adevăratul Dumnezeu, de singurul şi adevăratul Mântuitor al lumii, de Domnul Hristos, din cauza vrăjmăşiei lor împotriva lui Hristos şi a hulelor lor împotriva lui Hristos, Sfântul
Duh se va depărta de la oameni, şi harul său – τό κατέχον,- care-l reţine pe Antihrist să se arate şi care-l împiedică, se va retrage, lăsând locul la tot felul de rele şi la tot felul de diavoli, care vor fi întrupaţi astfel în Antihrist.
Lepădarea hotărâtă şi de bună voie de Hristos Dumnezeu şi alegerea hotărâtă, de bună voie a răului, Dumnezeu le-a prevăzut în atotştiinţa Sa şi în preştiinţa Sa despre omenire şi de aceea în prea-înţeleapta Sa pronie, El a determinat exact momentul la care va trebui să se arate Antihrist ca şi acela al venirii Domnului Hristos. Atunci când va veni pe neaşteptate, Antihrist va
sosi în realitate la timpul lui, căci oamenii îşi vor fi deschis lui Antihrist inimile prin plăcerile lor, duhurilor prin gândurile lor rele, voinţele prin plăcerile lor vătămătoare, sufletele prin faptele lor rele, şi Antihrist va putea să intre în ele [în inimile, duhurile, voinţele, sufletele omeneşti] cu tot răul său satanic şi cu toate puterile păcatului.
Antihristul va fi avut numeroşi precursori: ei au început să se arate din primele zile ale creştinismului, în persoana tuturor oamenilor care l-au combătut, l-au urât şi l-au persecutat109 pe Hristos; ei au continuat să se arate de-a lungul întregii istorii a creştinismului. Care este deci planul urmărit de toţi aceşti precursori ai Antihristului? Este de a-L înlocui pe Domnul Hristos, de a-I distruge opera, de a nimici Biserica pentru a face astfel imposibilă mântuirea oamenilor, Biserică care singură poate da pe
unicul Mântuitor al oamenilor.
În realitate ei n-au decât o unică ambiţie, îşi consumă sufletele într-un singur ţel, şi anume de a face să dispară de pe pământ Dumnezeul-om, Hristos. Pentru că în Dumnezeu-omul se găsesc toate tainele credinţei noastre, a evlaviei noastre, cu toate puterile lor.
Ce este deci taina credinţei – τό μυστήριον της πίστεως? Ce este această taină a evlaviei – τό της εύσεβείας μυστήριον? Este Dumnezeu s-a arătat în trup 110, adică Dumnezeu s-a arătat în calitate de om, în calitate de Dumnezeu-om, pentru a înlătura prin El însuşi, prin Dumnezeu, toate puterile răului din om, pentru a înlătura tot păcatul, toată moartea, tot diavolul, pentru ca astfel să mântuiască omul de tot păcatul, de moarte şi de Diavol, oferindu-i omului înnoit prin harul Său Viaţa veşnică, veşnicul Adevăr, Dreptatea veşnică şi veşnica Iubire.
În Dumnezeu-omul, Hristos, este cea mai sfântă taină a Dumnezeului treimic care s-a arătat omenirii111, taina cea din veci ascunsă neamurilor de la facerea lumii, Biserica, care este trupul lui Hristos112. Bogată este slava acestei taine, ea este dumnezeieşte bogată113; întru această taină se găsesc ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei 114. De aceea toată jertfa dumnezeiesc-omenească a Domnului Hristos se poate numi ή οίκονομία τοΰ μυστηρίου, iconomia tainei ascunsă în Dumnezeu de la facerea lumii115.
Această taină a lui Hristos 116 cuprinde în ea însăşi toate sfintele taine, toate acelea ce sînt indispensabile existenţei umane în toate societăţile sale şi în toate vieţile sale.
Taina lui Hristos? Este Hristos, unicul Dumnezeu adevărat, şi în El sînt toate tainele Adevărului – a întregului Adevăr, – toate tainele Dreptăţii – a întregii Dreptăţi, – toate tainele Binelui – a întregului Bine, – toate tainele Înţelepciunii – a întregii Înţelepciuni, – toate tainele Vieţii – a întregii Vieţi, – toate tainele lui Dumnezeu – a lui Dumnezeu în întregime.
În taina lui Hristos se găseşte toată taina Evangheliei lui Hristos117, toată taina Evangheliei Mântuirii, care nu este alt lucru decât îndumnezeirea noastră, hristificarea noastră, întreimificarea existenţei umane prin viaţa în Dumnezeu-omul, Mântuitorul nostru, prin intermediul Sfintelor Taine şi a sfintelor virtuţi evanghelice. Astfel, în Biserica lui Hristos, această prea-sfântă taină ce cuprinde totul, astfel în trupul lui Hristos, se lucrează, se desăvârşeşte mântuirea oamenilor prin mijlocirea Sfintelor Taine şi a sfintelor virtuţi; astfel oamenii se pot sfinţi în Hristos-Dumnezeu, capătă virtutea de a se transfigura, de a se crucifica, şi în acest fel ei pot deveni „dumnezei prin har”, dumnezei-oameni prin har.
Contrar acestei taine, o altă putere lucrează în lumea noastră pământească, este taina fărădelegii, τό μυστήρτον τής άνομίας 118 care lucrează în inimile oamenilor, în sufletele oamenilor, în conştiinţele oamenilor, în trupul oamenilor. Această lucrare se săvârşeşte folosind fiecare gând potrivnic lui Hristos, fiecare simţire potrivnică lui Hristos, fiecare dorinţă potrivnică lui Hristos, fiecare acţiune potrvnică lui Hristos, şi totdeauna pentru un singur ţel, acela de a face să eşueze, de a face imposibilă pentru majoritatea oamenilor mântuirea prin unicul Mântuitor al oamenilor.
Această imensă taină a fărădelegii se împrăştie într-o falsă lumină, într-o aşa-zisă lumină, prin toate relele omeneşti, prin toate fărădelegile omeneşti, prin toate păcatele omeneşti, pentru a ascunde după fiecare păcat, după fiecare patimă, prin caracterul său întunecat, pentru a stimula la maxim curiozitatea spiritului uman. Dar taina fărădelegii se află în integritatea ei în Satan. Adâncurile Satanei, τό βάθη τοΰ Σατανά 119 sînt insondabile şi abisale în tot sufletul omenesc, în toată inima omenească şi în toată conştiinţa omenească, poate uşor să le înece [sufletul, inima şi conştiinţa omeneşti] dacă harul lui Dumnezeu lipseşte, har care s-a revărsat în natura umană prin întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, în care se găsesc toate adâncimile lui Dumnezeu τά βάθη τοΰ Oεοΰ 120.
În taină, Satan lucrează în nenumărate feluri în sânul omenirii, împotriva sfintelor taine ale credinţei în Hristos, împotriva tainelor evlaviei, folosind nenumărate nelegiuiri. Dar ce nelegiuire? Păcatul, tot păcatul. Şi ce păcat? Păcatul este tot ce nu purcede din credinţă121, adică tot ce nu purcede din Hristos, din Evanghelia Sa, din Biserica Sa; şi tot ce este împotriva lui Hristos, împotriva Evangheliei Sale, împotriva Bisericii Sale.
Acum noi ştim cu certitudine: păcatul este tot ce este fără Hristos, împotriva lui Hristos, şi este în acela care-i deţine toată esenţa, firea veşnică a fărădelegii în suprema nelegiuire, Satan în toţi prietenii săi care se găsesc printre oameni, toţi aceia care-l urăsc pe Hristos, toţi aceia care se ţin afară din Hristos, toţi aceia care sînt fără Hristos, toţi aceia care sînt împotriva lui Hristos, şi în primul rând Antihrist.
Acum noi cunoaştem taina fărădelegii: ea vine toată de la Satan, ea se găseşte toată în Satan, ea trece toată prin Satan, ea se îndreaptă toată spre Satan. De aici acest adevăr Dumnezeiesco-uman al Evangheliei: Oricine săvârşeşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea 122.
Da, în Satan stă toată taina răului, toată taina fărădelegii. În tot acest rău oamenii nu sînt decât discipolii săi, şi la tot acest rău nu este decât un remediu, nu este decât un singur Mântuitor – este Dumnezeul-om, Hristos, singurul Prieten al omului. Căci Hristos S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea 123. Pe de o parte, Dumnezeu-omul, Hristos, de cealaltă Antihrist:

Căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar?124

LUPTA MÂNTUITOARE A CREŞTINILOR

Prin dragostea sa imensă pentru om, Domnul Hristos împiedică venirea Antihristului prin harul Său, prin dragostea şi prin mila Sa, până la săvârşirea timpurilor şi a tuturor amânărilor îngăduite de Dumnezeu125.
De aceea le este mult mai uşor oamenilor să izgonească departe de ei înşişi toate fărădelegile, tot păcatul, tot răul, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, pentru a nu gusta taina fărădelegii lui Satan, în care oamenii sînt fără încetare supuşi voluntar şi deliberat lui Satan prin ostilitatea lor faţă de Hristos, infidelitatea lor faţă de Hristos, lipsa lor de credinţă sau ateismul lor.
Căci începând de la Domnul Hristos, Dumnezeul nostru este prezent în lume printre oameni prin Sfânta Sa Biserică şi prin Sfânta Sa Evanghelie, este în general un mod voluntar şi conştient prin care oamenii sînt colaboratorii răului şi Diavolului: ei devin deliberat robii fărădelegii 126.
În Biserica Mântuitorului, tot omul poate avea efectiv la dispoziţie toate mijloacele ce-i sînt necesare pentru a se elibera de tot păcatul şi de toată fărădelegea, numai cu condiţia ca să vrea să creadă în Domnul Hristos127. Ni s-a spus: Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului 128, şi singurul fără păcat, Domnul Iisus Hristos, poate să dezrobească şi să elibereze de păcat, fie el şi cel mai mare129.
Acest adevăr, deasupra tuturor adevărurilor, îşi face cale prin toate generaţiile omenirii, şi nimeni nu va putea invoca scuze în ziua Judecăţii de Apoi pentru a fi fost supus robiei păcatului şi nelegiuirii; de aceea Dumnezeu le va putea atunci zice adepţilor fărădelegii: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine, cei ce lucraţi fărădelegea 130.
Într-adevăr, fărădelegea, supunerea voită robiei fărădelegii, fac din om un ateu, alungând din sine tot ce e Dumnezeiesc, tot ce alcătuieşte chipul lui Dumnezeu, tot ce e ceresc şi îngeresc, pentru a stabili în el dominarea a tot ce e demonic, satanic, diabolic.
În nemărginirea iubirii Sale pentru om şi potrivit cu adâncimea proniei Sale în sprijinul omenirii şi lumii pământeşti, Domnul Hristos reţine, împiedică prin harul Său fărădelegea lui Satan, pentru a evita ca aceasta să nu devină în întregime propriu majorităţii oamenilor prin păcatele lor şi prin relele de toate felurile. Dându-le Biserica Sa, Hristos dăruieşte oamenlor toate mijloacele necesare prin care se pot salva de păcat, de rău şi de Diavol, mijloace ce sînt aşa de necesare şi de fireşti existenţei umane pentru a putea duce viaţa veşnică încă de aici, de jos, de pe pământ, pentru a o continua acolo sus, în cer, printre Sfinţii şi Îngerii lui Dumnezeu131. Căci aceste sfinte mijloace care sînt Sfintele Taine şi sfintele virtuţi îi umple pe Creştini de toate toate puterile cereşti capabile să îi îndumnezeiască, să-i facă să participe la firea Dumnezeiască, să le ofere naturii lor create pecetea
chipului lui Dumnezeu, bucuria veşnică şi fericirea veşnică132.
Dumnezeu este legea fiinţei, legea existenţei, legea vieţii. A vrea să exişti, a vrea să trăieşti fără Dumnezeu,afară din Dumnezeu, este o fărădelege ce se identifică într-un „om în afara legii”. Dumnezeu este legea fiinţei umane, şi a vrea să fii un om afară din Dumnezeu şi fără Dumnezeu este deasemeni o fărădelege, este dorinţa de a fi un „om în afara harului”. Dumnezeu este legea duhului omenesc, sufletului omenesc, conştiinţei umane, voinţei umane, şi a vrea să posede şi să reţină duhul său, sufletul său, conştiinţa sa şi voinţa sa afară din Dumnezeu şi fără Dumnezeu, este deasemeni o fărădelege care face din om un „om al fărădelegii”. În realitate, fărădelegea este tot ce se opune lui Dumnezeu, tot ce este fără Dumnezeu, afară din Dumnezeu. Omul fărădelegii este acela ce proclamă că această fărădelege este legea sa, şi care trăieşte în ea. În omenire, exemplul perfect al unei asemenea fărădelegi este Antihristul şi de aceea el va fi prin excelenţă „om fără-de-lege”- ό ανομος 133.
Toată activitatea Antihristului, ca şi a tuturor precursorilor săi pe care i-a avut în omenire, nu vizează decât un singur ţel, acela de a proclama că toate legile lui Dumnezeu, toate Tainele lui Hristos sînt insuficiente pentru oameni, pentru omenire, că ele sînt periculoase şi ucigătoare. Pentru acest motiv, el înţelege să le respingă şi să le înlocuiască prin alte legi, a căror conţinut şi
semnificaţie vor opusul: pe Hristos să-l înlocuiască cu Antihrist, iar legile lui Hristos prin legile lui Antihrist.
Tot ce este Domnul Hristos, Dumnezeu-omul, a apărut în omenire ca lege a întregii vieţi, ca legea a adevărului, ca legea dreptăţii, ca legea dragostei, ca legea conştiinţei, ca legea sufletului omenesc, ca legea duhului Său, ca legea voinţei omeneşti, şi pe toate acestea Antihrist vrea să le pună afară de lege, pentru a impune astfel domnia fărădelegii sale, căci el este acel veritabil „om  în-afara-legii”.
Dar nu prin silire el va putea impune oamenilor fărădelegea sa, el nu se va putea manifesta în viaţa noastră pământească decât atunci când oamenii, prin dragostea lor de voluptate şi de păcat, vor fi cu voia lor pătrunşi de tot ce este drăcesc, de tot ce este în-afaralegii, de ostilitate pentru Dumnezeu şi ură pentru Hristos. La asemenea oameni se va adresa cel în-afaralegii, Antihrist, şi li se va arăta ca idealul lor, ca şi conducătorul lor, ca şi capul lor, ca şi conducător suprem al tuturor relelor şi tuturor păcatelor, al tuturor fărădelegilor, al tuturor morţilor şi al tuturor diavolilor din lumea pământească. Antihristul va fi personificarea perfectă a fărădelegii aşa cum ea a fost imaginată şi realizată de către Satan, dar această personificare nu va fi numai din limitele umanului, din sfera omenirii. Prin înfăţişarea şi prin existenţa sa, Antihristul va fi un om; dar prin voinţa sa, prin activitatea şi prin intenţiile sale, el va fi în întregime un contra-om, un non-om, un eşec al omului, un diavol-om.
Antihristul va fi diavolul-om perfect din omenire. Forţa sa va fi imensă, puterile dezastruoase, stăpânirea aproape irezistibilă. Prin intermediul tuturor ce-l adoră, tuturor ce-l urmează, ce-l reprezintă, ca şi prin toţi robii săi, el nu va trâmbiţa decât un lucru:
Omenirea n-are nici o nevoie de Dumnezeul-om, Hristos! Omenirea n-are nici o nevoie de Evanghelia lui Hristos! Jos cerul! Jos Dumnezeu! Omul nu este cu adevărat om decât atunci când se găseşte fără Hristos, contra lui Hristos! Omul este stăpânul suveran şi proprietarul absolut şi zeul său, al celor de pe pământ şi din cer! Omul, nimic altceva decât omul! Fără nimic Dumnezeiesc, nici sfânt! Tot ce vine de la Dumnezeu nu este decât otravă, opium, drog! Omul îşi este suficient lui însuşi! El nu are nevoie de nici o lume decât de lumea pământească, de nici o altă viaţă decât de viaţa pământească! Omule, să fii Dumnezeu pentru tine însuţi, căci altul nu există!
Ridicat peste căderile nenumăraţilor dumnezei, tu eşti în realitate singurul Dumnezeu adevărat! Fii mândru să aceasta tu eşti Dumnezeu: atunci când te consideri pe tine însuţi ca Dumnezeu eşti cel mai mare! Căci atunci tu arăţi şi demonstrezi că nimeni nu va fi mai mare decât tine, în această lume ca în toate lumile! Omule, fii mândru şi fericit, căci tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor lumilor!
Până atunci, înalţă pretutindeni monumente ale lui Iuda Iscarioteanul, pretutindeni pe pământ şi în cer şi în cerurile de deasupra cerurilor! Monumente ale tuturor celor ce sînt Iuda Iscarioteanul, ale lor şi numai ale lor
!
Şi atunci diavolul-om va fi exaltat prin asemenea elogii şi triumfări asurzitoare şi în timp ce va înşela omul, Dumnezeu-omul se va arăta pentru a învinge diavolul-om cu suflarea gurii Sale135.
Suflarea Dumnezeului-om va fi prin ea însăşi mai puternică decât toate fărădelegile “celui din afara legii” şi decât “cel din afara legii însuşi”. Atunci se va afla lămurit că toate câte erau relele lui Antihrist, toate fărădelegile şi toate minunile sale nu reprezentau decât o pânză de păianjen în faţa forţei şi vigorii Dumnezeului-om, Hristos, şi a tot omul ce se sprijină pe Dumnezeul-om, a tot creştinul ce se sprijină prin credinţă de Dumnezeul-om şi care se păstrează în Dumnezeu-omul.
Atunci se va putea cu limpezime a se înţelege de când aparţine Sfinţilor lui Dumnezeu acestă putere nebiruită pentru viaţa lor pe pământ, această forţă care le-a fost dată nevăzut de către Dumnezeul-om. Atunci se vor descoperi toate tainele credinţei în Hristos şi toate puterile care se odihnesc în ele: toate tainele dragostei de Hristos şi toate puterile care se găsesc în ea; toate tainele
nădejdii în Hristos şi toate puterile care se găsesc în ea; toate tainele rugăciunii, postului, răbdării, iertării, milei, pocăinţei, umilinţei şi toate celelalte virtuţi evanghelice şi toate puterile care rezidă în ele; toate tainele din Sfânta  Taină a Împărtăşaniei şi toată puterea care rezidă în ea, toate tainele celorlalte Sfinte Taine din Biserica lui Hristos, şi tot harul care se găseşte într-însele.
Cât despre Antihrist, acest om, diavol-om, Dumnezeul-om Hristos îl va nimici cu Lumina Venirii Sale136. O Lumină care ucide! Fiecare dintre razele Sale este o rază a morţii pentru miile de morţi pricinuite de fărădelegea „celui fără de lege”. „Lumina tăcerii”,
„Lumina vieţii” – Dumnezeu-omul, Hristosul, Domnul şi Dumnezeul nostru, se va arăta la cea de-a Doua Venire ca un foc ce va distruge, ce va mistui tot ce este a lui Antihrist: şi lucrările, şi ideile şi izvodirile sale. Şi Hristos va împlini profeţiile care au fost date pentru mângâiere discipolilor lui Hristos: prin spada gurii Sale, Domnul va duce război împotriva Antihristului şi a tuturor
idolatrilor săi şi va obţine victoria asupra lor137. Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu, mai puternic şi mai ascuţit decât toate săbiile subţiri cu două tăişuri138; el taie tot ce este contra lui Hristos, tot ce este rău, tot ce este satanic. Nimic nu poate ţine în faţa acestei săbii; nu este scut, nu este platoşă care poate proteja.

La porunca Domnului ei vor pieri, de suflarea mâniei lui se vor stinge139. (…) cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel fără de lege 140, pe supremul fără de Dumnezeu, cel perfect şi cel mai veninos, cel mai puternic al omenirii, adică Antihrist, căci Domnul îl ucide prin graiul gurii Sale 141.
La lumina feţei Domnului, se vor topi ca ceara toate fărădelegile, toţi cei fără de lege, toate cele fără de lege: nimicirea veşnicii deznădejdi, a veşnicei morţi, veşnica omorâre în chinurile luptătorului de Dumnezeu, a luptătorului de Hristos. Căci al nostru minunat Domn şi Dumnezeu Iisus Hristos în venirea Sa este prezent peste tot, cu toate puterile sale creatoare, în faţa cărora se
risipesc tot ceea ce omul sau diavolul au putut crea împotriva lui Dumnezeu, fără Dumnezeu, afară din Dumnezeu.
Astfel Antihrist îşi va sfârşi pretinsa misiune în omenire. Hristos şi Antihrist, Dumnezeul-om şi diavolul-om, două existenţe opuse, două personalităţi faţă în faţă, două intenţii contrare. Traversând toată activitatea sa în lumea omenească, de la Adam până la Antihrist, Diavolul nu viza decât o singură intenţie, el nu lucra decât pentru un singur scop: să transforme omul într-un diavol-om. Iar singurul Prieten al omului, Dumnezeul-om Iisus Hristos n-a avut decât o singură dorinţă pe deplin, o dorinţă în toate: să  transforme omul într-un Dumnezeu-om prin har, oamenii în Dumnezeu-oameni prin har. În maniera sa, Diavolul a lucrat prin  toate relele, prin toate păcatele, prin toate pasiunile; Domnul lucrează în Biserica Sa prin Sfintele Taine şi sfintele virtuţi. Îi revine
omului să aleagă liber fie pentru unul, fie pentru celălalt.
Victoria? Fără nici o îndoială, este de partea Dumnezeului-om. Prin slăbiciunea făptuirii păcatelor sale, omul se înfrăţeşte cu Diavolul, căci Diavolul e inventatorul şi creatorul păcatului în esenţa sa. Dar în acelaşi timp, prin fiecare păcat, Diavolul colaborează cu omul, căci Diavolul în întregime este făcut din păcat, este în întregime în păcat, şi pentru el a păcătui nu este alt lucru decât a trăi: prin toate păcatele, el acţionează nevăzut142:
Oricine săvârşeşte păcatul este de la Diavol, pentru că de la început Diavolul păcătuieşte143.
Se spune că Diavolul nu posedă nici puterea, nici autoritatea de a impune păcatul omului, doar omul prin libera sa voinţă se decide pentru păcat şi pentru nenumăratele rele pe care păcatul le poartă în el şi le aduce cu sine. Cu ocazia păcătuirii omului, diavolul
lucrează ca păcatul să înşele şi să seducă cel mai posibil printr-o aparentă voluptate şi dulceaţă a păcatului. Fiecare păcat  reprezintă pentru om o îndepărtare de Dumnezeu; şi păcatul suprem, păcatul total, constă în îndepărtarea extremă de Dumnezeu, într-o despărţire totală, departe de Dumnezeu, este cazul păcatului total, absolut, adică Satana, ca şi a îngerilor săi negri, care sînt
demonii.
Antihristul? În omenire, acest om va fi păcatul desăvârşit; în el păcatul va atinge perfecţiunea, toată puterea. Din toată inima sa, din tot sufletul său, din tot duhul său şi din toată puterea sa, el va colabora cu Satan, cum şi Satan va colabora cu el. Voinţele lor se vor suprapune total, într-o singură voinţă, şi din toată fiinţa lor vor lupta împotriva Dumnezeului-om, Hristos.
Pentru a fi total predat şi încredinţat lui Satan, Antihristul va trăi, va gândi şi munci după lucrarea Satanei, κατ΄ ένεργείαν τοΰ Σατανά144. În el, totul este satanizat: sufletul, conştiinţa, duhul, voinţa şi trupul. Chiar dacă el recunoaşte şi confirmă că se comportă şi acţionează într-o manieră complet independentă, autonomă, în calitate de „om pur”, de „om adevărat”, de „om nou”, Antihristul se comportă în realitate după lucrarea duhului lui Satan. Forţa principală creatoare prezentă în sufletul său, în inima sa, în duhul său, în conştiinţa sa şi în voinţa sa va fi Satan. Prin toată fiinţa sa, Antihrist nu va fi decât sălaşul lui Satan, ucenicul perfect a lui Satan în omenire. Duhul său va fi păpuşa lui Satan, conştiinţa sa va fi întunecimea lui Satan, inima sa va fi tronul lui Satan, voinţa sa va fi lucrarea lui Satan. De aceea toate gândurile îi vor fi deasemenea satanice, toate simţirile îi vor fi satanice, toate dorinţele îi vor fi satanice, toate actele îi vor fi satanice.
Neîndoielnic, Antihristul va fi foarte puternic, şi lucrarea sa se va desfăşura în plină putere έν πάση δυνάμει145, nu numai umană, ci şi satanică, căci Satan îi va da puterea şi stăpânirea lui146. Or puterea lui Satan este imensă, în situaţia de a tulbura şi pierde pe toţi ce n-au credinţă, pe toţi cei ce n-au decât puţină credinţă, pe toţi cei ce n-au gustat încă puterea Dumnezeiască a
Domnului Hristos.
Satan îl va înarma pe Antihrist cu toată puterea sa, aşadar va putea să săvârşească minuni mari şi foc va face să se să se pogoare din cer, pe pământ, înaintea oamenilor147. După lucrarea Satanei, Antihrist va lucra printre oameni, tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase148. Într-o singură râvnă, într-o unică luptă de a-i înşela oamenii, de a-i păcăli, de a-i rătăci, de a-i trage după sine ca unic mântuitor şi mesia al întregii omeniri, ca singurul om capabil să ia locul lui Hristos în omenire, capabil să-L înlocuiască pe Hristos şi să-L arate inutil, zadarnic, dăunător şi funest.
Lucrarea aşa de variată a lui Antihrist se rezumă numai la aceasta: să-L înlocuiască pe Hristos cu el însuşi, pentru a realiza astfel cea mai grandioasă din toate minciunile şi rătăcirile, pentru a prinde oamenii prin această nihilistă amăgire. Va putea el să facă un lucru mai ucigaş pentru om, pentru oameni, pentru toată omenirea, ca acela de a-l înlătura pe Hristos, singurul Mântuitor al
omului de păcat, de moarte şi de Diavol? În acest scop, în această minciună la care lucrează Antihrist este toată puterea satanică, prin semne şi minuni mincinoase. Toate minunile sînt în realitate numai miraje şi himere, destinate să-i prindă pe oamenii prieteni ai păcatului, prin cea mai teribilă şi mai vătămătoare din toate minciunile: a afirma că Hristos nu ar fi singurul, adevăratul  Dumnezeu, a garanta că El nu ar fi singurul, adevăratul Mântuitor al omenirii.

106 Ioan, 10: 16.
107 v. Romani, 1: 24-31.

108 Luca, 18: 8.
109 v. I Ioan 2: 18.

110 I Timotei 3: 16.
111 Coloseni, 2: 3.
112 Coloseni, 1: 24-26.
113 Coloseni, 1: 27.
114 Coloseni, 2: 2,3.

115 Efeseni, 3: 9.
116 Efeseni, 3: 4.
117 Rph, 6 . 19.

118 II Tesaloniceni, 2: 7.
119 Apocalipsa, 2: 24.
120 I Corinteni, 2: 10.
121 Romani, 14:23.

122 I Ioan, 3: 4.
123 Tit, 2: 14.
124 II Corinteni, 6: 14, 15

125 II Tesaloniceni, 2: 7.

126 Romani, 6: 19.
127 Ioan, 8: 30.
128 Ioan, 8: 34.
129 Ioan, 8: 32, Galateni, 5: 1, II Corinteni, 3: 17, 12.
130 Matei, 7: 23

131 II Petru, 1: 4.
132 II Petru, 1: 4-8.

133 II Tesaloniceni, 2:8.

134 Cetăţeanul manierat şi inimos, tipul inteligent şi cultivat, individul parolist şi respectuos, un cuminte plătitor de impozite şi taxe al vremurilor sale.
135 II Tesaloniceni, 2: 8.

136 Idem.
137 Apocalipsa, 2: 16.
138 Heb, 4: 12.

139 Iov, 4: 9.
140 Isaia, 11: 4.
141 Osea, 6: 5.

142 Ioan, 8: 44.
143 Ioan, 3: 8.

144 II Tesaloniceni, 2: 8.
145 II Tesaloniceni, 2: 9.
146 Apocalipsa, 13: 2.

147 Apocalipsa, 13: 13.
148 II Tesaloniceni, 2: 9.

„Despre Antihrist si lucrarea sa in lume”-(III)

SATANA ŞI ANTIHRIST

Pentru toate mădularele Bisericii, împlinirea mântuirii este întreimificarea îndumnezeită. Potrivnic al Dumnezeirii Treimice, Antihrist va fi potrivnic a tot ce este Dumnezeiesc, a tot ce este Dumnezeu-omenesc în Biserică, străduindu-se din toate puterile să-L îndepărteze pe Dumnezeu pentru a-I lua locul în lume68. Pentru ca să-i înşele şi pe cei aleşi, acest pretins Dumnezeu va folosi tot felul de înşelătorii, de false minuni şi semne. Pentru aceasta el va conta şi pe sprijinul puterilor Satanei, căci întreaga sa lucrare se va desfăşura cu ajutorul lui Satan – κατ’ ένεργείαν τοΰ Σατανά – va fi lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase 69.
Sfântul Chiril al Ierusalimului a scris că Satan se va folosi de Antihrist ca de unealta sa, dar că el va lucra personal – αύτοπροσώπωζ – prin acest instrument. Ştiind că la Judecata de Apoi nu va fi chip de iertare pentru el, Satan vrea să intre în război deschis, şi nu prin intermediul slugilor sale, cum îi este obiceiul, ci să înceapă el însuşi o campanie prin intermediul lui
Antihrist, cu Hristos şi cu creştinii, prin mijlocirea semnelor scornite şi a minunilor mincinoase. Fiind el însuşi tatăl minciunii, Satan va înşela închipuirea oamenilor prin arătări înşelătoare, şi oamenii vor crede că într-adevăr vor fi văzut învierea morţilor,
când de fapt mortul nu va fi înviat, îi va face să creadă că vor fi văzut şchiopii mergând şi orbii văzând, când în realitate nu va fi fost vindecare 70.
Satan îi va da iubitului său Antihrist puterea lui şi scaunul lui şi stăpânire mare 71, el va lucra cu toată viclenia, mergând până a se preface în înger al luminii 72 pentru a câştiga un cât mai mare număr de ucenici:
Va veni ca un nelegiuit, sub o înfăţişare care îi va îngădui să înşele pe toată lumea, va veni sub chipul smereniei, al blândeţii, se va pretinde victimă a nedreptăţii, scârbit de idoli, va lua înfăţişarea evlaviei, a bunătăţii, va fi prietenul săracilor, amabil cu toţi; dar va şti să ia şi hotărâri meşteşugite ca să placă tuturor, pentru ca toţi oamenii să-l iubească. Va înşela lumea până ce îşi va fi stabilit domnia. Mai mult, va face semne mari şi minuni ca să intimideze […] Şi fiindcă multe clase sociale şi neamuri îi vor aprecia
calităţile şi puterea, toţi îl vor accepta în unanimitate, într-un singur gând, şi-l vor proclama rege cu bucurie, repetându-şi între ei: oare am fi putut găsi un alt om la fel de bun şi de drept?
73
Împins de mândrie şi de autoritatea satanică, Antihristul îşi va impune stăpânirea peste multe neamuri, cu îngăduinţa Dumnezeiască; Şi i se vor închina fiarei – chipul fiarei fiind Antihristul în Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul, toţi cei ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sînt scrise, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat 74.
Asupra creştinilor din acea vreme, Satan va dezlănţui prigoane nemaiântâlnite, Şi i s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască şi să omoare pe toţi cei câţi nu se vor închina chipului fiarei 75. Creştinii vor lupta cu Antihrist cu răbdare
şi credinţă
76- care vor fi armele lui Dumnezeu, cum au fost întotdeauna, vor fi pavăza credinţei 77. Şi tot astfel Antihrist îi va ucide pe cei doi mari martori ai adevărului lui Hristos, pe cei doi sfinţi Profeţi şi Înaintemergători a celei de-a Doua Veniri, Ilie şi Enoh78. Cei doi prooroci vor mărturisi în mijlocul smintelilor şi a grozăviilor, pentru credinţa în Hristos, vor prooroci îmbrăcaţi în sac o mie două sute şi şaizeci de zile (…)foc iese din gura lor şi mistuieşte pe vrăjmaşii lor (…) au putere să închidă cerul (…) şi să bată pământul cu orice fel de urgie (…) Iar când vor isprăvi cu mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei, şi-i va birui şi-i va omorî 79. Dar a treia zi Dumnezeu îi va învia şi îi va sui la cer80. În acele zile, peste Creştini81 va veni mare strâmtorare, încât cel care nu-l va recunoaşte public pe Antihrist şi nu-i va purta semnul, nu va putea cumpăra nici vinde, nici nu se va mai bucura de drepturile sale82.

Cel ce nu se va închina lui Antihrist şi nu-i va purta semnul pe fruntea şi pe mâna dreaptă, va fi omorât83 în numele ordinii şi a dreptăţii.
Prigonită şi persecutată, Biserica lui Hristos se va ascunde în pustie84, zămislind în dureri un copil credincios lui Dumnezeu85. În acest timp, omenirea se va afunda în adâncurile fără de fund ale răutăţii. Tot felul de răutăţi vor împânzi pământul, pustiind sufletele oamenilor, şi răul se va înmulţi ca în vremurile de dinainte de Potop. Şi Antihrist va stăpâni cu toată neruşinarea. Dar, din pronia Dumnezeiască, domnia lui va fi scurtă.
Fericiţii înainte-văzători din Vechiul şi Noul Testament zic că va dura trei ani şi jumătate86 sau patruzeci şi două de luni87, sau mai bine o mie două sute şaizeci de zile, sau încă puţin timp88.
În toată vremea acestei cumplite domnii ale lui Antihrist, Biserica va fi ajutată nu doar de cei doi prooroci mai înainte pomeniţi, ci şi de şapte îngeri ai lui Dumnezeu care vor vărsa cupa mâniei Sale asupra lumii lui Antihrist89.
Din nespusa sa iubire de oameni, Dumnezeu va scurta şi va uşura grozăviile răului din vremea lui Antihrist, căci prin aceste cuvinte ale Sfântului Apostol, τò κατέχον, „ceea ce-l opreşte”90 trebuie să înţelegem harul lui Dumnezeu, care opreşte asaltul şi dezlănţuirea răului satanic asupra inimii oamenilor, iar prin cuvintele ό κατέχων, „Acela-ce-opreşte” se înţelege Dumnezeu 91.
Tirania Satanei şi stăpânirea Antihristului vor fi mai mari ca niciodată, cum n-a mai fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile 92. Şi atunci Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale 93.

LUCRAREA TAINICĂ A LUI HRISTOS

Istoria lumii este împărţită de două evenimente: Prima Venire a Domnului Hristos şi A Doua Sa Venire; prima a avut loc şi a dat oamenilor toate adevărurile şi toate lucrările necesare pentru mântuirea oamenilor de păcat, de moarte şi de Diavol, iar a doua trebuie să vină şi să scoată la iveală tuturor în ce fel omenirea a folosit ce i s-a dat. Biserica lucrează Evanghelia dreptăţii şi a adevărului în întregime, şi tot ce Mântuitorul ne-a dat spre mântuirea sufletelor oamenilor: Dumnezeu deplin şi om deplin în tot adevărul şi nesfârşirea sa. De aceea, nici un om nu ştie când omenirea va fi pregătită pentru Judecata cea din Urmă a lui Hristos. Aici este o taină, taina lumii spre care creştinii se îndreaptă smeriţi prin rugăciune şi în nădejdea în Iubitorul de oameni Mântuitorul, alegând viaţa ascetică, lepădarea de patimi şi împărtăşirea cu Sfintele Taine94.
Hristos este în lume? Negreşit, cu harul lui Dumnezeu în Creaţie, şi Dumnezeu deplin cu toate perfecţiunile Dumnezeieşti în Taine. Aceasta este o bucurie fără seamăn pentru Creştini, dar şi un chin fără seamăn pentru Diavol.
Pentru ce ai venit să ne chinuieşti?” Strigând sau şoptind, este ceea ce repetă fără încetare gurile tuturor dracilor şi oamenilor îndrăciţi, cei care au făcut din lumea pământească câmpul de bătaie al morţii, al chinului, al suferinţei, în final transformând-o într-o anticameră a iadului. Ca să se împotrivească la tot binele dăruit de Hristos lumii, dracii au stârnit toate relele, le-au camuflat, le-au mascat şi le-au făcut aproape plăcute oamenilor. Iată care este scopul lor principal, scopul lor esenţial pe care şi l-au propus în această lume: să lupte împotriva lui Hristos prin intermediul oamenilor. Ei ştiu bine, din propria lor
experienţă amară, că nicidecum nu vor putea fi biruitori asupra Domnului Hristos, dar nu cunosc bucurie mai mare decât aceea când îi întorc pe oameni de la Hristos, când îi împiedică să meargă la Hristos, când îi smintesc de Hristos şi de a Sa Biserică, căci sunt conştienţi că doar aşa îi vor putea face pe oameni să alunece în toate căderile, şi în cea mai mare dintre căderi, apostazia.
Dacă omul cade dintru Hristos, îşi pierde singura temelie sigură, sigură împotriva morţii, a păcatului şi a răului, şi astfel diavolul îl va putea hărţui folosindu-se de toate tulburările păcatului şi patimii şi ispitei, şi în sfârşit pentru a-l robi împărăţiei sale – iadul – încă de pe acest pământ.
Dar ceea ce-i permite omului să se alipească cerului, nemuririi, veşniciei, adevărului veşnic, vieţii veşnice, este credinţa în Domnul Hristos. De aceea tot iadul, cu toate relele sale, a pornit lupta împotriva credinţei în Hristos. Iar când reuşeşte să întoarcă un om de la credinţă, îl întoarce pe acest om de la Dumnezeu pentru a-l ademeni prin toate răutăţile şi morţile sale sufleteşti dincolo de care se întinde nesfârşita sa împărăţie de întuneric putrezicios şi puturos – iadul. Doar prin credinţa în Domnul Hristos, omul se poate face părtaş cerului, nemuririi, veşniciei, adevărului veşnic, vieţii veşnice. Dacă va cădea din Hristos, din unicul, adevăratul Dumnezeu, omul va cădea inevitabil pradă dumnezeilor mincinoşi; dacă va cădea din adevărul veşnic, se va împotmoli în nisipurile mişcătoare ale pseudo-adevărurilor, ale adevărurilor omeneşti şi filozofiilor deşarte; dacă va cădea din Viaţa veşnică, va cădea în nenumărate morţi; dacă va cădea din rai, se va prăbuşi în iad. Cu cât este mai mare credinţa oamenilor în Hristos, cu atât e mai mare furia Diavolului împotriva acestei credinţe şi cu atât mai mari sînt atacurile pe care Diavolul le porneşte împotriva oamenilor lui Dumnezeu.
Strategia lui Satan este desăvârşită: face păcatul cât mai atrăgător şi dulce cu putinţă, prin mijlocirea celor mai desăvârşite cosmetice pe care le poate scorni inteligenţa lui Satan, experimentată în rău, pentru a-i prinde astfel pe oameni şi a-i convinge să cadă din Hristos.
A căzut definitiv, cineva, vreodată, din Hristos – Dumnezeu Cuvântul? Da, Satan. Însă între oameni, Antihrist reprezintă cea mai deplină cădere din Dumnezeu. El va fi imaginea completă a chipului uman desfigurat de Hristos, depărtat de Adevărul veşnic, de
Dreptatea veşnică, de Iubirea Sa veşnică, de Înţelepciunea veşnică şi de toată veşnicia Sa Dumnezeuomenească. Desigur, toate căderile din Hristos au în ele câte ceva din Antihrist, deci ceva satanic, dar istoria omenirii nu se va putea încheia înainte ca Satan să-şi arate pe pământ toată stăpânirea răului; o va arăta într-un mod lămurit şi desăvârşit în persoana Antihristului. Ţinta sa este să întoarcă de la Hristos mintea şi sufletul câtor mai mulţi oameni, pentru a da prin ei bătălia supremă, lupta finală împotriva Domnului Hristos şi a Creştinilor.
Atunci când Antihrist se va angaja la bătălie în lumea pământească, atunci când el va desfăşura lupta împotriva lui Hristos, toate relele de care dispune în împărăţia sa satanică îşi vor arăta pe pământ întreaga putere, în el însuşi şi în oamenii care le primesc conştient, atunci vor avea loc cele mai mari căderi ale omenirii din credinţa întru Hristos, căci vor fi amăgiţi mulţi de învăţători şi
prooroci mincinoşi, Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci 95, Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?96
Antihristul e un luptător de Dumnezeu, deoarece el este pe de-a-ntregul împotriva lui Hristos, este prin el însuşi total împotriva Dumnezeului adevărat. În lupta sa împotriva lui Hristos şi în lupta sa împotriva lui Dumnezeu, Antihristul se va împotrivi întregii
Dumnezeiri, el se va împotrivi întregii credinţe creştine prin auto-zeificarea ce o va propovădui.
El nu va lucra numai pentru ţelul de a se aşeza el însuşi în locul – άντί – lui Hristos, dar şi pentru a înlocui prin el însuşi tot ce este dumnezeu, toată dumnezeirea în care oamenii ar putea crede când se va arăta pe pământ; va lucra pentru ţelul bine gândit şi dinainte propus97 de a deveni un Dumnezeu pentru toată lumea, de a deveni dumnezeul universal. Pentru păcat, pentru „omul păcatului”, aceasta este un lucru firesc, căci păcatul împinge omul la satanismul extrem, păcatul îl împinge pe omul care era deja rob al Satanei să facă din el însuşi un dumnezeu.
Cine este de fapt Satan? Satan este aşa-zisul dumnezeu prin sine însuşi şi pentru sine însuşi. Întunecarea şi desfigurarea este ce a reuşit să facă din sine însuşi prin mândrie, prin căderea din Dumnezeu, prin dragostea de sine, prin idolatria de sine. Exemplul
desăvârşit din omenire al dragostei de sine, al unei asemenea idolatrii de sine şi pentru sine, a unui asemenea dumnezeu autoproclamat este dat de Antihrist, ce se va împotrivi oricărui dumnezeu, mai ales adevăratului Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos; ce se va înălţa pe sine mai presus de toţi dumnezeii, şi înainte de toate deasupra adevăratului Dumnezeu şi Domn, Iisus
Hristos; ce va lucra la propria sa întronare, se va întrona în bisericile creştine la măsura lui Dumnezeu, şi se va proclama el însuşi dumnezeu, ca Unicul şi Adevăratul. Satan însuşi va veni să-l ajute pentru aceasta, din toată inima sa; de aceea el va putea face cu ajutorul lui Satan minuni, vedenii şi înşelări măreţe, apariţii grandioase, fantastice. Vrând să-L imite pe Hristos, va lucra în toate cu iluzii şi seduceri, ca să înşele pe cine poate, chiar şi pe cei aleşi. Va scorni multe arătări, se va aşeza în Biserica creştină în
locul lui Dumnezeu, având toate puterile şi toată stăpânirea pe pământ. Antihristul se va da pe sine însuşi drept unicul Hristos, luptătorul-de-dumnezeul se va da pe sine însuşi ca unicul Dumnezeu, luptătorul de- adevăr ca unicul adevăr, luptătorul-de-dreptate ca unică dreptate, luptătorul-de-dragoste ca unica dragoste, luptătorul-de-viaţă ca un unica viaţă, luptătorul-de-bine ca singurul bine, luptătorul-de nemurire ca unica nemurire, luptătorul-de-Prietenie ca unica prietenie dintre oameni.
Pentru toate aceste motive, Antihristul va fi în realitate cel mai sângeros duşman al omului; dându-se ca unicul om drept şi desăvârşit, va ucide sistematic omul în toată fiinţa sa, prin tot felul de păcate: va distruge în om tot chipul lui Dumnezeu, dând astfel morţii tot ce constituie firea omenească, omenitatea, omenescul; va ucide astfel în om tot ce este dor de Dumnezeu, dor de
Hristos, dor de cer, pentru a le înlocui cu puteri şi plăceri vrăjmaşe. Prin toate acestea, Antihrist, acest luptător-de om uriaş, va lucra la realizarea ţelului său suprem: îndrăcirea omului, să facă omul după chipul Diavolului; să-i umple sufletul de cugete potrivite chipului Diavolului, în locul cugetelor potrivite chipului lui Dumnezeu, pentru a crea astfel, pornind de la om şi
împotriva Dumnezeu – omului, un diavol-om; împotriva dumnezeu-oamenilor lui Hristos prin har, să creeze diavolii-oameni. Cu ajutorul ştiinţei, filozofiei, artei, prin mijlocirea tuturor activităţilor omeneşti deşarte şi pătimaşe, Antihrist va lucra la înfăţişarea lui ca dumnezeu unic – şi el va fi într-adevăr un dumnezeu mincinos – ca unic hristos – şi el va fi într-adevăr un hristos mincinos – ca singurul adevăr – şi nu va fi în realitate decât o minciună – ca unica dreptate, unica viaţă, unicul rai – şi în realitate el nu va fi decât nedreptate, moarte şi iad; el va lucra a se prezenta ca unicul om, şi în realitate nu va fi decât un non-om, ca singurul prieten al
omului, şi în realitate el nu va fi decât cel mai sângeros dintre asasinii omului.
Acest cumplit adevăr referitor la Antihrist face parte din cele mai importante adevăruri pe care le anunţă Evanghelia Mântuitorului nostru. Este la fel de necesar a vorbi de ele, pe cât este necesar a vorbi de Domnul Hristos98.
Deşi este sub-înţeleasă în Evanghelia lui Hristos, câte pericole nu aduce lucrarea lui Antihrist în omenire! Datorită Evangheliei Mântuitorului, noi, creştinii, ştim ceea ce Dumnezeu rânduieşte despre noi, oamenii, şi ce lucrare are în ceea ce ne priveşte mântuirea. Dar în acelaşi timp, Domnul nostru prea-înţelept ne-a arătat în Evanghelia Sa şi ceea ce gândeşte Satan despre noi şi care sînt intenţiile lui în ceea ce ne priveşte99, la fel cum ştim ceea ce principalul său apostol – Antihristul – gândeşte
despre noi şi ceea ce vrea să facă cu fiinţa noastră.
Pentru noi, creştinii, nimic din ceea ce este Dumnezeiesc nu ne este străin, dar în acelaşi timp şi ceea ce este satanic, aşa încât noi putem recunoaşte ispitele şi relele satanice, ne putem feri şi apăra. Noi sîntem oameni deveniţi prin har dumnezeu-oameni; Domnul Hristos a devenit un om, şi ca Dumnezeu om ne-a arătat cum tot ce e Dumnezeiesc poate deveni realitate în viaţa omului de pe pământ şi cum noi putem evita şi nimici tot ce este luptător-de-Dumnezeiesc: tot ce vine de la păcat, de la Satan şi de la Antihrist; prin Domnul Hristos, noi putem fi biruitori asupra lor, căci Hristos lucrează în noi cu putere în Sfânta Sa Biserică prin intermediul Sfintelor Taine şi a sfintelor virtuţi.
Care este deci acest element care împiedică lucrarea lui Antihrist, care-l reţine să se arate acum, sau în orice altă clipă ce n-ar fi la vremea sa? Este iconomia Dumnezeiesc-omenească a mântuirii, este planul lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii100. După acest plan,
Antihrist trebuie să se arate la vremea sa, la vremea sfârşitului lumii. Şi cine-l poate reţine să se manifeste înainte? Biserica lui Hristos, lucrarea binecuvântată a Bisericii lui Hristos în lume, cu stăpânirea sa binecuvântată şi puterea ei, putere asupra duhurilor celor necurate101; putere pe care o are să alunge demonii din oameni102; putere pe care o are deasemeni pentru a nimici tot răul şi a săvârşi tot binele, putere de a izbăvi oamenii de păcat, de moarte şi de Diavol, este stăpânirea Bisericii
asupra iadului103.
Evanghelia mântuirii este puterea care-l reţine pe Antihrist de a apare înainte de vreme, şi această Evanghelie trebuie să fie mai întâi propovăduită în toate neamurile104, să facă cunoscută calea mântuirii şi pe singurul Mântuitor al lumii spre mărturie la toate neamurile 105.

68 II Tesaloniceni, 2: 4.; 69 II Tesaloniceni, 2: 9.
70 Cateheza XV, 14. v. Sfântul Ioan Hrisostom, II Tesaloniceni, Omilia IV,1.
71 Apocalipsa, 13: 2.
72 II Corinteni, 11: 14.73 Cuvântul 38 despre venirea lui Hristos şi a lui Antihrist. v. Sfântul Irineu,
Contra ereziilor, V, 25: 1; v. Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, XV,
15.
74 Apocalipsa 13: 8; v. II Tesaloniceni, 2: 10.
75 Apoc. 13: 7, 15; v. Sfântul Irineu, Contra ereziilor, V, 21: 1; v. Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, XV, 15.
76 v. Apocalipsa, 13: 10.
77 v. Efeseni, 6: 11-18.78 v. Apocalipsa 11: 7; v. Maleahi 4: 5-6; v. Sfântul Ioan Damaschin,
Dogmatica, IV, 26; v. Sfântul Efrem Sirul, Cuvântul despre venirea lui
Hristos şi a lui Antihrist.
79 Apocalipsa 11: 3, 5, 6, 7.
80 v. Apocalipsa, 11: 11, 12.
81 Căci atunci vor doar o singură turmă, cea ortodoxă.
82 v. Apocalipsa, 13: 16, 17.
83 v. Apocalipsa, 20: 4.
84 Cu Sfinte Liturghii în taină, prin catacombe, iar la arătare se va săvârşi liturghia satanică, cea pregătită acum de spurcatul Ecumenism.
85 Apocalipsa, 12: 1, 2, 6.86 v. Daniel, 7: 25; 12: 17; v. Apocalipsa 12: 14.
87 v. Apocalipsa 11: 2; 13: 5.
88 v. Apocalipsa 12: 12; 10: 3; v. Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze,
XV, 16; Discursul 38.
89 v. Apocalipsa 15: 1.
90 II Tesaloniceni, 2: 6.
91 v. II Tesaloniceni, 2: 7.
92 Matei, 24: 21, 22.

93 II Tesaloniceni, 2: 8; v. Apocalipsa 19: 19, 21. v. Isaia, 1: 4.

94 v. II Tesaloniceni, 2: 3-4.

95 Matei, 24: 12.
96 Luca, 18: 8.

97 Prin toate păgânismele, prin toate zeităţile, prin toate filozofiile, dar mai ales prin toate creştinismele eretice şi schismatice de la Hristos încoace (catolicism, protestantism, ecumenism).

98 v. II Tesaloniceni, 2: 5.
99 v. II Corinteni, 2: 11; 11: 14.

100 v. II Tesaloniceni, 2: 6.
101 Matei, 10: 1.
102 Marcu, 3: 15.
103 Matei, 16: 18.

104 Matei, 28: 19.
105 Matei, 24: 14.

„Despre Antihrist si lucrarea sa in lume”-(II)

ANTIHRIST ŞI LUCRAREA SA ÎN LUME
 Toate aceste feţe ale răului, strălucirea sa, imensitatea sa, cu toată vraja pe care o exercită prin atâtea minuni mincinoase, se adună, se întrupează şi iau formă în persoana Antihristului, care reprezintă în întregime opusul desăvârşit al binelui Dumnezeiesc, personalizat în Domnul Hristos şi ucenicii săi.

În persoana Antihristului, răul îşi va atinge culmea sa pe pământ; va fi un rău genial şi inimitabil. Toate răutăţile din lume, ascunse în adâncul sufletelor omeneşti şi a perversităţii drăceşti, el le va aduna şi le va reuni întru sine, apărând astfel ca împăcare a răului, ca universalitate a răului, ca zeu al răului, ca răul desăvârşit.

Va fi întru totul opusul al lui Hristos; pe cât Hristos e Binele întrupat şi Adevărul, pe-atât el se va sforţa să fie răul întrupat şi minciuna; pe cât Hristos este Binele absolut, pe-atât şi el se va sili să fie răul absolut; Hristos i-a dat lumii Evanghelia; el se va strădui să-i dea lumii anti-evanghelia; în el se va sălăşlui diavolul deplin, la fel cum în Hristos sălăşluieşte Dumnezeu deplin. Va fi întrutotul vrăjmaşul până la moarte al lui Hristos, sforţându-se din toate puterile să-l submineze pe Hristos peste tot, pentru a-L înlocui cu el însuşi.

În el se va arăta pe de-a-ntregul şi cu totul fără de ruşine, toată perversitatea satanică, care a fost adunată de-a lungul veacurilor în oameni, toată pofta şi toată ura care îl însufleţeşte pe Satan împotriva lui Dumnezeu. Aceasta implică o revoltă totală împotriva lui Dumnezeu, lupta cea mai de pe urmă a omului cu Dumnezeu. Se va descoperi a fi vrăjmaşul cel mai hotărât a lui Dumnezeu şi a lui Hristos, atât cât firea omenească, aflată sub puterea lui Satan şi a îmboldirilor sale, se poate aprinde în lupta cea mai de pe urmă care a pornit-o împotriva Treimii celei Sfinte.

Tot ceea ce i se poate împotrivi lui Hristos, tot ceea ce este latent sau clocoteşte în oameni, ca şi tot ceea ce a ieşit şi se va descoperi, toate acestea le va aduna întru sine, le va ascuţi pentru întrarmarea sa împotriva Domnului Hristos. Desigur că înainte de el au fost, sînt şi vor veni mulţi antihrişti, căci după cuvintele Apostolului dragostei, este antihrist tot cel ce tăgăduieşte că Iisus este Mesia, Mântuitorul47, tot cel ce nu primeşte întruparea lui Dumnezeu în Hristos48, şi tot cel ce nu mărturiseşte Sfânta Treime49. Dar toţi aceşti antihrişti nu sînt de fapt decât înainte-mergătorii Antihristului, cel ce trebuie să se arate înainte de sfârşitul lumii, în vederea înfruntării decisive cu Biserica lui Hristos 50. Marele Văzător al tainelor, Sfântul Ioan Teologul, el care mai mult decât orice alt om a văzut pe Dumnezeu şi pe diavol, raiul şi iadul, taina binelui şi taina răului, face bine distincţia între acest Antihrist şi mulţimea celorlalţi antihrişti, şi o exprimă astfel: “vine Antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat”51.

Scrie Sfântul Ioan Damaschin:

Trebuie să se ştie că Antihristul trebuie să vină. Deşi antihrist e tot cel ce nu mărturiseşte că Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat, că este Dumnezeu întreg şi s-a făcut om întreg fără a înceta să fie Dumnezeu, se numeşte Antihrist în adevăratul sens al cuvântului cel care trebuie să vină înainte de sfârşitul lumii” 52.  Antihristul va fi un om cu trup şi suflet, şi ca atare va fi prea-desăvârşita personificare a răului om-Satan. Va lucra ca om, se va adresa oamenilor ca semenilor săi, le va vorbi în numele omului, în numele a ceea ce este omenesc, pur omenesc, în maniera lui Nietzche: Menschliches, all zu Menschliches (omenesc, prea omenesc) ; le va vorbi în numele său propriu şi mulţi îl vor asculta.

Astfel se va înfăptui proorocia pe care Mântuitorul a făcut-o despre Antihrist: Eu am venit în numele Tatălui Meu, şi nu m-aţi primit; dacă altul va veni în numele său, pe acela îl veţi primi53”.

Ca om, Antihrist se va deosebi de ceilalţi oameni printr-o capacitate uriaşă de a păcătui, printr-o dragoste nelimitată pentru rău, printr-o ură inexprimabilă şi printr-o vrăjmăşie totală pentru Hristos Dumnezeu. Va fi încarnarea răului, dar nu încarnarea Diavolului, căci Diavolul nu se poate încarna în om.

După Sfântul Ioan Damaschin:

Nu va fi Diavolul însuşi care a devenit om, în felul în care Domnul s-a făcut om – să nu fie – ci va fi un om născut din desfrânare şi însumând toată lucrarea lui Satan. Cunoscând dinainte toată perversitatea viitoare a voinţei sale libere, Dumnezeu îi va permite în fapt Diavolului să intre în el 54. 
 Primindu-l de bună voie pe Satan în sine, Antihristul se va da de voie silnicei stricăciuni, aşa de intim unindu-se cu ea, încât va deprinde cu drag răul şi păcatul, până la a se face în întregime păcat şi a fi prin excelenţă omul prin urmare fiul pierzării 55, căci se va da morţii păcatului, atât pe sine însuşi, cât şi pe ucenicii săi, moarte care nu va cunoaşte nici o înviere. Logica răului şi a păcatului îşi va găsi în el cel mai priceput dintre apologeţi; va şti să mascheze genial răul sub aparenţa binelui, făcând vicleneşte ca veninul morţii să pară mierea nemuririi; va ascunde cu pricepere trăsăturile hidoase ale răului prin pretinse minuni şi semne, în timp ce printr-un tur de magie va reda voluptăţile păcatului indecent de atractive, ca să corupă mulţimile şi să le piardă sufletele56. Aţâţat de Satan, amorul său propriu se va aprinde într-un orgoliu satanic atât de învăpăiat, că se va proclama el însuşi Dumnezeu, înălţându-se mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu,57. În el vor aduna şi se vor reuni toate puterile apostaziei58, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept Dumnezeu 59. Împotriva tainei dreptei credinţe el va institui taina  fărădelegii 60, cu toate adâncurile satanei 61, atracţiile înşelătoare şi farmecele deşarte.

Dezdumnezeirea sa Antihristul şi-o va arăta îndeosebi prin aceea că va călca toate legile Dumnezeieşti, ca să împărăţească fărădelegea, pentru a făptui mii de fărădelegi, şi a încuraja şi pe alţii s-o facă; de aceea Sfântul Apostol îl numeşte şi el, cu o poreclă aparte şi deosebit chibzuită, cel fără-de-lege – ό äνομος 62.

Deliberat, cu îndărătnicie şi fanfaronadă, va căuta să se îndepărteze de Domnul Iisus Hristos şi de Adevărurile Sale veşnice, lucrând din toate puterile să-i facă şi pe alţii să se îndepărteze. De aceea Sfântul Apostol îl numeşte pe el şi întreaga sa lucrare, apostazie [ή άποστασία] 63, pe bună dreptate, căci Antihristul va personifica pe de-a-ntregul şi desăvârşit toată apostazia care urmăreşte să ne îndepărteze de Hristos, Dumnezeul nostru.

Toată împotrivirea lui Satan şi a omului faţă de Dumnezeu va atinge în el perfecţiunea, de i s-a atribuit profeticul nume Potrivnicul – ό άντικείμενος 64, adică: Potrivnicul lui Dumnezeu άντίθεος= anti-Dumnezeu =împotrivă-Dumnezeu65. Va fi un meşter  neîntrecut în a-i adresa blasfemii lui Dumnezeu, şi pentru aceasta se zice de el în Apocalipsă:

Va deschide gura sa pentru a huli pe Dumnezeu, şi casa sa, şi pe cei ce locuiesc în cer 66

 Duhul de luptă pe care-l va purta Antihrist împotriva lui Hristos va fi dirijat împotriva trupului Lui dumnezeiesc-omenesc – adică împotriva Bisericii, una, sfântă, sobornicească şi apostolească – şi împotriva Dumnezeirii în Treime care sălăşluieşte în Biserică. Căci lupta pe care o duce împotriva Bisericii este împotriva Sfintei Treimi pe pământ67. Iată care este de fapt Buna Vestire, care este mai presus de toate Bunele Vestiri: în Biserică totul şi toate sînt şi se fac de la Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt 63.

47 I Ioan, 2: 22.

48 I Ioan, 4: 2-3; II Ioan, 7.

49 I Ioan, 4: 22-23.

50 II Tesaloniceni 2: 3-12.

51 I Ioan, 2: 18.

52 Dogmatica, de sfântul Ioan Damaschin, IV, 26.

53 Ioan, 5: 43.

54 Dogmatica, de sfântul Ioan Damaschin, IV, 26. Sfântul Ioan Hrisostom spune că Antihrist va fi „om care va primi toată puterea lui Satan”. Din II Tesaloniceni, Omilia III, 2.

55 II Tesaloniceni, 2: 3.

56 v. II Tesaloniceni, 2: 9-12.

57 II Tesaloniceni, 2: 4.

58 Sfântul Irineu, Împotriva ereziilor, V, 25, 29.

59 II Tesaloniceni, 2: 4. Prin “Templul lui Dumnezeu”, Sfântul Ioan Damaschin înţelege Templul evreilor din Ierusalim (Dogmatica, IV, 26). Sfântul Ioan Hrisostom scrie că “se va înscăuna în Templul lui Dumnezeu – dar la fel şi pretutindeni în biserici”. (ad. loc.) Fericitul Teofilact scrie că “El se va înscăuna în Templu, dar şi în toate bisericile şi templele lui Dumnezeu”.

60 I Timotei, 3: 16; II Tesaloniceni, 2: 7.

61 Apocalipsa, 2: 24.

62 II Tesaloniceni, 2: 8, din Sfântului Ioan Hrisostom, din II Tesaloniceni, Omilia III, 7.

63 II Tesaloniceni, 2: 3; I Timotei, 4: 1; Iuda, 18, 19.

64 II Tesaloniceni, 2: 4.

65 Sfântul Ioan Hrisostom scrie că Antihristul va fi potrivnicul lui Dumnezeu – άντίθεος, care îi va înlătura pe toţi zeii şi va poruncit să fie închinat în locul lui Dumnezeu. (ibidem)

66 Apocalipsa, 13: 6.

67 v. I Ioan, 2: 22, 23.