Unda de poluare din Ungaria a ajuns în Dunăre!

Fluxul toxic provocat de noroiul roşu deversat în urma unui accident industrial în Ungaria a atins joi dimineaţa Dunărea, ameninţând ecosistemul marelui fluviu, cu un nivel de alcalinitate ce depăşeşte uşor valorile normale, a anunţat un oficial din cadrul Administraţiei apelor.

Potrivit unui oficial din cadrul Administraţiei apelor, eşantioanele prelevate la confluenţa râului Raba cu Dunărea arată „un nivel de alcalinitate uşor superior valorii normale, între 8,96 la sută şi 9,07 la sută”, în timp ce valoarea normală este de 8 la sută.

Fluxul toxic provenit de la noroiul roşu deversat dintr-un rezervor al unei uzine de alumină din oraşul Ajka (situat la 160 de kilometri vest de Budapesta) a trecut din Raba în Dunăre la scurt timp după ora 06.30 GMT (09.30 ora României), la Gyor.

Catastrofa ecologică produsă luni în Ungaria ameninţă tot ecosistemul celui de-al doilea fluviu din Europa ca lungime, după Volga, în special flora şi fauna.

Acest accident fără precedent în Ungaria a provocat deja moartea a patru persoane, între care o fetiţă în vârstă de 14 luni, peste 120 de răniţi şi trei dispăruţi.

Pe de alta parte insa autaritatile ungare au dat asigurari ca Dunarea nu va fi contaminata cu noroi toxic rosu:

Contaminarea generată de deversarea de noroi toxic în vestul Ungariei nu va atinge Dunărea, a dat asigurări un oficial din cadrul companiei privind apele din acest sector, Emil Jenak, miercuri seară.

„În cazul în care calculele noastre sunt bune, când noroiul va ajunge în Dunăre, contaminarea va scădea la un nivel acceptabil”, a declarat pentru AFP Jenak.

Ţările riverane Dunării, în special Serbia, Croaţia şi România prelevează periodic eşantioane pentru a controla calitatea apelor fluviului, îngrijorate de o contaminare la scară largă.

Echipele de salvare ungare deversează ipsos în râul Marcal, în care s-a scurs noroiul toxic. Acest curs de apă se varsă în Raba, un afluent direct al Dunării.

„Graţie adăugării de ipsos şi ciclului naturale de curăţire a apei, când apele râului Raba vor ajunge în Dunăre, nivelul PH-ului (nivelul de aciditate al apei care permite detectarea anumitor poluanţi, n.red.) va scădea la valoarea de 8”, nivelul său normal, a precizat Jenak. PH-ul apelor râului Marcal, unde majoritatea peştilor au murit, este în prezent de 10,2, a adăugat el.

Apele contaminate urmau să ajungă din Marcal în Raba în jurul orei 19.00 GMT (21.00 ora României), potrivit estimărilor.

Un rezervor al uzinei de alumină din Ajka s-a rupt din motive necunoscute şi 1,1 milioane de metri cubi de noroi roşu toxic s-au deversat luni în şapte sate din apropiere, provocând moartea a patru persoane şi rănirea altor 120. Trei persoane sunt în continuare date dispărute.

Accidentul a luat amploarea unei catastrofe ecologice, ameninţând fauna şi flora Dunării.

Fondul mondial pentru natură (WWF) a amintit miercuri, într-un comunicat, ravagiile cauzate de deversarea într-un râu a apelor poluate cu cianuri provenind de la o mină de aur din România, în 2000. Toate animalele acvative, cu excepţia vertebratelor, au murit într-un râu situat în aval.

Pentru a încerca să atenueze impactul catastrofei, autorităţile ungare folosesc echipamente electronice pentru a speria peştii şi a-i îndepărta de apele contaminate.”

Ce inteleg autaritatile maghiare printr-un nivel acceptabil de toxicitate?  Probabil ca acelasi lucru pe care l-a inteles si Obama atunci cand le-a spus celor din Golf ca pot manca peste chiar daca acesta era plin de petrol. Probabil ca apa va fi numai buna pentru vopsit ouale de Paste.


 

Oamenii si Dunarea se infrunta la Galati: Daca digul cedeaza, va fi cel mai mare dezastru de dupa al doilea razboi mondial

Mobilizare fără precent pentru salvarea oraşului Galaţi din calea apelor, din ce în ce mai umflate ale Dunării. 1.450 de oameni lucrează fara incetare la ridicarea unui dig lung de 4,5 kilometri si inalt de 1,5 metri inaltime, pentru protejarea oraşului. Numai in zona se afla cel putin 8000 de oameni ce ar trebui evacuati in cazul unor inundatii. Autorităţile spun că dacă digul va ceda, vom fi martori la cel mai mare dezastru urban de după al doilea război mondial.Din pacate ANAR avertizeaza că o viitură pe Dunăre va veni până vineri, iar fluviul depăşeşte deja cotele istorice.

„În condiţiile în care digul n-ar rezista, am inunda un sfert din Galaţi, asta înseamnă activităţile de la şantierul naval, portul, vama. Sunt aproape 12.000 de locuri de muncă în zonă, în jur de 45 de milioane de euro este pierderea zilnică şi în jur de 250 de milioane de euro, pierderile de proprietate din Galaţi. Cred că ar fi cel mai mare dezastru urban din România după cel de-al Doilea Război Mondial”, a precizat viceprimarul din Galaţi, Mircea Cristea.

„Odată îndiguit, obligăm un fluviu de mărimea Dunării să treacă printr-un jgheab. Natura ne-a demonstrat de foarte multe ori că acest lucru este imposibil. De fiecare dată, Dunărea va câştiga. Ceea ce se lucrează acum este maximum din ce putem face şi suntem efectiv la mâna lui Dumnezeu” sustin oficialii galateni.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a cerut ca digul să fie înălţat cu sprijinul pompierilor, jandarmilor şi militarilor din mai multe judeţe. Ministrul a precizat că termenul pentru încheierea ridicării digului expiră marţi.

În cazul în care digul nu va face faţă, autorităţile au pregătit şi un plan de rezervă, care prevede spargerea unui dig din judeţul Tulcea. Pentru că revărsarea apelor ar putea să pună în pericol localitatea Grindu, comitetul naţional pentru situaţii de urgenţă a decis înăţarea cu cinci metri a digurilor care apără această localitate tulceană.

%d blogeri au apreciat: