Madonna și Super Bowl 2012- Mega concert Illuminati

Madonna a fost invitata de onoare la Super Bowl 2012 și a concertat, la pauză, timp de o jumătate de oră. Ca de obicei, spectacolul a fost pe măsura evenimentului și a Madonnei. Fără a fi vulgară, ca și Lady Gaga, Madonna a performat un adevărat spectacol Illuminati, prezentându-ne povestea lui Lucifer, din momentul sosirii acestuia pe Pământ și până în zilele noastre. Întregul spectacol a fost o inițiere în cultul luciferic și o poveste a decăderii și măririi lui Lucifer, apogeul măririi acestuia petrecându-se în aceste vremuri ultra moderne.

Madonna și-a făcut intrarea într-un car antic tras de soldați romani, îmbracată într-o togă aurie, de împărăteasă și Mare Preoteasă egipteană, ce nu lasă să se vadă nimic din ceea ce poartă pe dedesubt și purtând o coaroană, care se vrea a fi a zeiței Hathor, o zeiță a luminii, dragostei și bucuriei. Pentru majoritatea privitorilor Madonna este întruchiparea Cleopatrei, regina Egiptului, căreia îi este adus un omagiu de către regina muzicii pop.Pentru cei avizați este o poveste mult mai stufoasă și mai plină de subînțelesuri, care nu are legătură directă cu Cleopatra, ci cu Lucifer și religia misterelor, deținută de marii inițiați egipteni.

De ce nu este Cleopatra? Aici aveți imaginea cu Elizabeth Taylor în Cleopatra și cu zeița Hathor :

 

 

 

 

 

 

 

Iar aici aveți imagini cu Madonna

Madonna-înger al luminii

și cu un alt zeu, Baphomet:

Madonna-înger căzut

Madonna și Baphomet

Povestea din spatele alegoriei intrării Madonnei ne spune că, inițial, Lucifer a venit sub forma unui înger de lumină care însă răzvrătindu-se împotriva lui Dumnezeu și-a pierdut locul din rai, devenind îngerul căzut, sinonim azi cu Satana, diavolul. Baphomet, este o altă înfățișare a diavolului, fiind simbolul la care se închină sataniștii. Lucifer a dat muritorilor cunoașterea, pe care Dumnezeu le-o interzisese, prin intermediul câtorva inițiați. Chiar și  căzut din grațiile Tatălui, Lucifer (diavolul), a continuat să cucerească lumea, subjugând-o și făcând-o sclava lui. Vedem că în fața soldaților romani se află un grup de preotese, iar în spatele lor adevărații susținători ai diavolului. Madonna fără mantie reprezintă îngerul căzut din lumină, pe Lucifer,  satana, diavol, etc. Preotesele din primul rând reprezintă templele prin care s-a propagat cultul luciferic și învățăturile inițiatice. Soldații romani, care de fapt erau mercenari, adică oameni care luptau pentru cine plătea mai bine, îi reprezintă pe cei folosiți pentru a apăra acest cult. Ei sunt marea armată a lui Lucifer atrasă de strălucirea și zornăitul aurului ( banilor ). Cei din ultima linie sunt oamenii de încredere ai lui Lucifer, cei care îl cunosc și pe care se bazeză acesta. Astfel ni se spune cum cultul luciferic s-a propagat de-a lungul timpului, din Egiptul antic la societatea elenă și romană și de la acestea până în zilele noastre.

Vedem că există un grup restrâns, format atât din femei cât și din bărbați, ei fiind adevărații luptători, dar și apropiații, acestuia. Uniformele pe care le poartă aceștia ne arată că ei sunt adevărații ” soldați ” ai lui Lucifer, recrutași din diverse medii: cel cu mască-actori, cel cu coarne-culte, gladiatorul-cei care au făcut pact cu el pentru a-și salva viața sau pentru a ieși din mizerie. Gestul Madonnei, de a călări unul dintre supuși, ne arată că aceștia sunt posedați de el și că ceilalți se inchină în fața celui posedat. Faptul că nu și-a dat jos coroana sugerează înșelăciunea pe care o perpetuează, chiar și în rândul celor apropiați, cum că el este adevăratul (dumne) zeu al lumii acesteia. Doar trei dintre cei apropiați știu adevărul despre el, cei care îl ajută să-ți dea falsa coroană jos: omul cu coarne de berbec-reprezentantul cultului, omul cu uniforma de soldat superior-un reprezentant al puterii si omul de tinichea, care-i cade la picioare așteptând coroana – reprezentant al celor fără inimă (bancherii). Fusta de zale a Madonnei are două semnificații: 1. faptul că Lucifer este un luptător și un învingător 2. că este un inițiat ( șorțul masonic).

Il vedem pe urmă, fără coroană, un necunoscut, cum cucerește lumea modernă, în care cei nevinovați ( oamenii îmbrăcați în alb) îi fac pe plac, căutând să-i intre pe sub piele, fără a ști cine este. El păstrează acum doar înfățișarea de luptător și/sau mason. Vedem cum prin alții se ridică în slăvi prin eforturile și pe spinarea altora, dar cel care trece prin arcul de triumf este Lucifer. Piramida umană făcută de cei trei simbolizează de fapt piramida ocultă. Chiar dacă ”dansezi și pe sârmă ” și faci parte din pătura de sus a societății ( vestimentația celui care dansează pe sârmă sugerează elita greacă sau romană ) ai toate șansele să te întorci de unde ai plecat, adică la gloată căci preferințele satanei nu pot fi știute sau anticipate, vezi răzvrătiții rock pe care îi îmbrățișează și îî posedă, ceilalți rămânând doar niște anonimi care încearcă să facă jocul celor posedați.

Următorul pas este cucerirea celor tineri, în special a fetelor tinere. Echipele de majorete, în America, sunt asemănătoare frățiilor exclusiviste. Șefa majoretelor este cea mai dorită și cea mai populară fată din școală. În acest caz ele simbolizează educarea tinerelor (tinerilor) în spiritul competitiv și sădirea dorinței și ambiției de a deveni vedetă cu orice preț. Prețul este cedarea în fața lui Lucifer. Faci pact cu el ai faimă, nu îl faci, te pierzi în mulțime. De observat că în fața celor tineri, Lucifer nu se prezintă nici ca luptător, nici ca inițiat ( mason), șorțul din zale dispărând.  Este doar un simplu om care doar prin muncă și talent a obținut faimă. Fetele sunt îmbrăcate în roșu, culoarea inițierii și a sacrificiului, cu puțin alb, inocența pe care trebuie să o piardă. De remarcat că tot aici apar și cele cinci cercuri olimpice, pe pardoseală, alături de steaua lui David și alte simboluri oculte, semn că această îndoctrinare se petrece la nivel mondial și sub patronajul sioniștilor evrei (Illuminati).

Fanfara nu cântă decât pentru învingători adică pentru cei care au trecut de partea lui, cei care s-au sacrificat și au obținut inițierea, care și-au deschis inima în fața lui ( roșu și negru).

Scena finală ne arată cum un nou soare apare ( Lucifer- steaua zorilor), o nouă eră și un nou cult se naște. Preotul (pastorul) evanghelist este profetul mincinos, inițiatul, care li-l prezintă pe dumnezeul cel nou, care nu este altul decât Lucifer în persoană. Vedem cum în jurul lui se află cei care l-au îmbrățișat și care se bucură alături de el. Ei sunt cei care deși erau aleși de Dumnezeu ( inocenți-camășile albe care se văd puțin) s-au lăsat înșelați de falsul Mesia și de falsul profet și au căzut în capcana noului cult (robele negre). Vedem cum antihristul (Lucifer) și profetul mincinos se ridică deasupra oamenilor, dominându-i un timp.  De asemenea pentru câteva momente apare ochiul atotvăzător (simbolul Illuminati) urmat de data acesta de imaginea reală a celor cinci continente, semn că ceea ce s-a petrecut până acum, în plan ideologic și după perdea (cercurile olimpice), a fost transpus în planul real, terestru. Toată lumea va fi subjugată de această nouă religie iar Madonna pare a transmite un mesaj subliminal de genul : Prindeți curaj, iubitorilor de plăceri. Al nostru Mesia satanic este pe cale să apară în toată splendoarea pentru a aduce pacea în lume, astfel încât toată lumea (care se închină lui satan) să se poată distra bine.

Apoi Lucifer, își va arăta adevărata față ( Madonna se ridică deasupra profetului mincinos) și lumea va înțelege că a fost păcălită. Lucifer vorbind cu Dumnezeu spune că simte că va cădea din nou și se roagă Lui ( I hear your voice, it’s like an angel sighing/I have no choice, I hear your voice/Feels like flying/I close my eyes, Oh God I think I’m falling/Out of the sky,  I close my eyes/Heaven help me). Dar Dumnezeu nu-l ascultă și îl va trimite acasă, adică în iad, după cum arată fumul care se ridică din abisul în care a căzut și pe care l-a numit casă dar nu înainte ca Lucifer să le spună celor care l-au adorat că îî va lua cu el acolo ” acasă” și că ” Life is a mystery/ Everyone must stand alone”, adică la final fiecare va răspunde pentru el însuși în fața lui Dumnezeu. În urma lui rămâne o lume scufundată în întuneric în numele Păcii Mondiale.

Un documentar de excepție: ” Revelația Piramidelor ”- Această nouă investigație schimbă tot ceea ce credeam că știm despre istoria lumii

Timp de secole Marea Piramidă a fascinat omenirea şi fiecare an aduce un lot de noi teorii, atât plauzibile cât și absolut bizare . Acum, în Revelația piramidelor, apărut pe 22 august, prin amabilitatea Casei de filme Optimum Entertainment , adevărul este descoperit. După aproape patruzeci de ani de studiu şi cercetare, producătorii acestui documentar au reuşit în sfârșit, mai întâi să înţeleagă şi apoi să dovedescă ce se află în spatele unuia dintre cele mai mari mistere arheologice. Patrice Pooyard, regizorul filmului vă ghidează prin site-urile din lume, cele mai vechi si mai frumoase, după şase ani de investigaţii, ajutat de informatorii săi anonimi şi specialiştii tehnici. Rezultatul va zgudui din temelii istoria lumii așa cum o cunoaștem şi revoluţionează Egiptologia în întregime.

Din păcate, documentarul este în limba engleză, iar dacă cineva poate sa-i adauge subtitrare în limba română, rămân îndatorată, pentru că este păcat ca cei care nu înțeleg bine limba engleză să nu beneficieze de cunoștințele dezvăluite de documentar. Deocamdată nu fac nici un alt comentariu, până nu vizionați filmul.Vă recomand să-l vizionați cât de repede puteți, până nu va fi indisponibil ” deoarece cel care l-a upload-at și-a șters contul ”, așa cum se întâmplă cu nenumărate clipuri you tube în ultima vreme.

Israelul avertizează că ar putea acţiona asupra navelor de război iraniene care au trecut prin Canalul Suez

Ministrul israelian al Afacerilor Externe, Avigdor Lieberman, a afirmat miercuri că Iranul a trimis două nave de război în Marea Mediterană prin Canalul Suez şi şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu acest gest calificat drept o „provocare”.

„În această seară, două nave de război iraniene ar fi traversat Canalul Suez pentru a merge în Mediterană, în drum spre Siria”, a declarat Lieberman.

„Comunitatea internaţională trebuie să înţeleagă că Israelul nu poate ignora aceste provocări la nesfârşit”, a adăugat şeful diplomaţiei israeliene, în timpul unui discurs la Ierusalim, la conferinţa preşedinţilor principalelor organizaţii evreieşti americane.

Într-un comunicat, Autoritatea Canalului Suez (SCA) a adus la cunoştinţă că nu a primit nicio notificare legată de trecerea navelor iraniene.

„Autoritatea permite vapoarelor de orice naţionalitate să pătrundă prin canal, cât timp pavilionul lor aparţine unei ţări care nu este în război cu Egiptul. Canalul Suez nu acceptă moneda iraniană, dar aceasta nu înseamnă că navele iraniene nu pot folosi această rută maritimă”, a subliniat comunicatul.

Dacă informaţia israeliană este confirmată, aceasta va fi prima oară după 1979 când navele de război iraniene traversează Canalul Suez.

Lieberman consideră că trimiterea a două nave iraniene este „o provocare care dovedeşte că încrederea şi îndrăzneala iranienilor se intensifică în fiecare zi”.

Potrivit postului de radio israelian, cele două nave ale marinei de război iraniene ar fi o fregată de clasă MK-5, echipată cu rachete sol-mare, şi o navă de clasă Kharg.

http://www.foxnews.com/world/2011/02/16/israel-warns-act-iranian-warships-passing-suez-canal/%2520%253Cbr%2520/%253EComentariul meu: Desi stirea nu a fost confirmata de Autoritatea Canalului Suez (SCA) Israelul s-a grabit  sa-si afirme intentiile razboinice. Pe 23 ianuarie, intr-o stire aparuta la PressTV. ir, Iranul isi afirmase intentia de a trimite un distrugator in Marea Mediterana.  Ce a uitat Israelul sa spuna esta ca in acea zona sunt dispuse nu mai putin de trei port-avioane americane iar aici vedeti harta amplasarii lor. Avand in vedere recentele revolte din Iran si din tarile sale vecine, cred ca israelienii nu ar putea gasi un moment mai bun pentru a ataca Iranul si de a grabi un pic evenimentele din Orientul Mijlociu.  Egiptul, aflat sub conducere militara acum, Yemenul, Bahreinul si Libia, aflate in pline asa-zise revolte sociale, s-ar grabi sa salute gestul necugetat al Israelului, doar pentru ca dictatorii care conduc aceste tari sa-si salveze scaunul de sub fund. Intre timp Arabia Saudita, aliat de nadejde al SUA si Israel, a trimis trupe in Bahrein, pentru reprimarea protestatarilor. Evenimentele incep sa se precipite in timp ce lumea se lasa atrasa in pacaleala ” revoltelor”si  a mizeriei morale a lui Berlusconi si a vamesilor si politistilor romani. „Revolutiile” din Orientul Mijlociu merg toate dupa acelasi sablon, identic cu cel al „revolutiei” romane. Mizeria morala a lui Berlusconi exista de zeci de ani, la fel si cea a vamesilor si politistilor romani. De ce tocmai acum se intampla toate acestea? Pentru ca a sosit TIMPUL.

Breaking news: Mubarak a demisionat acum 1 minut!(Update)

Acum 1 minut in direct la Al Jazeera News, vicepresedintele Suleiman a anuntata demisia lui Mubarak. Acesta se afla la resedinta sa din Sharm el Sheikk, impreuna cu familia. Este o bucurie de nedescris in randurile egiptenilor. Atat deocamdata.

Update: Anuntul a fost facut la Televiziunea Nationala, eu l-am vazut la Al Jazeera. Consiliul Fortelor Armate preia puterea. Ma bucur pentru egipteni, dar in acelasi timp ma tem pentru ei. Imaginile pe care le vad imi amintesc de „revolutia romana” si ma fac sa ma gandesc la  urmarile pe care le-am suportat noi dupa caderea lui Ceausescu.

Cei care doresc pot urmari in direct aici: English Al Jazeera News

Cronica la „Adio, dar raman cu tine!” viitor castigator al premiilor Oscar de anul acesta, la toate sectiunile

Premiile Oscar de anul acesta vor merge la un singur film, deoarece el va castiga toate sectiunile. Chiar daca este un film proaspat aparut pe ecrane ( acum doua saptamani), fiind atat de bun nu poate sa mai astepte premiile de anul viitor, cu atat mai mult cu cat el a fost regizat si produs cu mult timp in urma, fiind tinut in sertar pana cand vremurile vor permite difuzarea lui, adica acum. Avandu-l in rolul principal pe marele actor Hosni Mubarack, in rolul secundar pe un alt celebru actor, desi a debutat pe scena mondiala abia in urma cu doi ani, Barack Obama, cu o regie semnata de celebrul Mossad si o scenografie semnata de CIA, care mai detine si rolul secundar feminin, in rolul principal feminin fiind Israel(a)-celebra diva mondiala a rolurilor tragice, acest film este cel mai tare film al tuturor timpurilor. Cu un machiaj atat de bine realizat (incat nimeni n-a realizat ca sunt agenti CIA) ” Fratia Musulmana” se detaseaza net si face ca toate celelate machiaje sa para simple spoieli. Costume:  au colaborat Armata Egipteana, Politia Egipteana si Agentii Straini sub Acoperire, acest trio reusind sa reda cu fidelitate atmosfera locala. Imagine: Omar Suleiman, a reusit sa faca din aceasta poveste fantastica una cat se poate de reala, folosind tehnica oglinzilor si punand in lumina doar acele cadre care trebuiau sa fure ochiul, astfel incat spectatorul traieste cu adevarat aceasta minunata productie.  Filmul are o coloana sonora minunata, dominata de melodiile: „Hava nagila” ( Sa ne bucuram!) si Mazel tov ( Noroc!) care redau fidel starea sufleteasca a regizorului acestei drame. Trebuie sa le ascultati ca sa intelegeti mai bine intreaga atmosfera a filmului:

iar aici gasiti versurile acestei melodii, din pacate tradusa in limba engleza:

Iar aici este cealalta melodie, nu mai putin ilustrativa:

Cred ca anul acesta se va infiinta si o sectiune noua a Oscarurilor, cea pentru cel mai bun figurant, pentru ca poporul egiptean face o figuratie de nota 11, chiar daca el n-o stie.

O scurta recenzie a filmului: poporul se revolta impotriva dictatorului care conduce tara de mai bine de 30 de ani. Sub imboldul ” Fratiei Musulmane”( agenti secreti CIA), oamenii ies in strada sa-si ceara drepturile cetatenesti si demisia dictatorului. In primele zile, politia si armata intervin impotriva protestatarilor, pasnici de altfel, interventia soldandu-se cu cateva sute de morti. Cetatenii insa nu renunta la protestele pasnice si asteapta in strada, doua saptamani demisia dictatorului. Barry Soetoro, interpretat de marele actor Barack Obama, face un rol secundar de zile mari, facand un joc dublu: pe de-o parte este de partea maselor, pe de alta parte isi duce armata la granitele Egiptului pentru a sprijini conducerea in caz de revolte violente. Ïntre timp, Fratii Musulmani fac un pact cu Politia si Armata, de a nu mai ostraciza masele, si, in ciuda faptului ca initial nu voiau sa negocieze cu guvernul actual si cu nici un membru al lui, se aseaza la masa tratativelor, dar acestea esueaza. Apoi dispar din peisaj in locul lor aparand, pentru scurta vreme, The „Wise Men”, Barbatii Intelepti. In ciuda tuturor apelurilor venite de la comunitatea internationala si de la apropiatii dictatorului, acesta nu cedeaza puterea dar il baga in fata pe responsabilul cu imaginea, Omar Suleiman, care prin lumini si umbre incearca sa faca situatia acceptabila. Israel(a) face si ea un joc dublu: il iubeste pe dictator dar il doreste si pe Suleiman(ce-ti e si cu femeile astea), asa ca pentru ea e totuna care invinge, ei sa-i fie bine. Filmul se termina in coada de peste, adica dictatorul e tot presedinte( de unde vine si titlul filmului) desi isi cedeaza o parte din prerogative vicepresedintelui ( Suleiman), dand de inteles ca va avea o continuare ( ca mai toate filmele bune). La fel, spre sfarsitul filmului, apar la un momendat niste discutii cum ca Al-Qaeda le-a cerut egiptenilor sa pornesca jihadul, descoperire facuta de oamenii lui Soetoro, ceea  ce indica din nou ca va exista si o continuare..

Desi filmul nu are nici cea mai mica tenta religioasa, ma tem ca, continuarea lui se va axa pe aceasta. Imi permit sa fac si eu un mic scenariu, pentru continuare: oamenii isi pierd rabdarea (sunt provocati sa o faca) asteptand o demisie care nu mai vine si incep luptele de strada, in ciuda asigurarilor date de armata. Elemente subversive, infiltrate in randul populatiei, vor incerca sa transforme revolta sociala intr-una religioasa, punanad violentele pe seama elementelor teroriste ale Al-Qaeda. Barry Soetoro, un vajnic luptator la nivel mondial impotriva terorismului, se va implica trup si suflet in eliminarea acestora din Egipt. Israel(a), voind si ea sa-si ajute favoritii, din greseala isi va trage o bomba in Sinai si va declansa un adevarat razboi.  Sarea si piperul acestui film sunt intrigile tesute de CIA si Israel(a) sub atenta indrumare a regizorului filmului, Mossad. Pelicula trebuie urmarita cu atentie pentru ca, mai ales in acest film, nimic nu este ce pare a fi, chiar daca nu este un film science-fiction. Vizionare placuta si Mazel tov!

In direct, Egipt: imagini de la cea mai mare manifestatie antiguvernamentala din lume

Cei care doresc sa vada in direct manifestatia antiguvernamentala din Egipt pot accesa site-ul urmator:

http://english.aljazeera.net/watch_now/

Palestinienii planuiesc sa traga din Sinai rachete asupra Israelului

Serviciile de securitate egiptene primesc informaţii cum că activişti teroristi au reuşit să se infiltreze in peninsula, din Gaza, planuind sa atace cu rachete Israelul. Securitate sporita în zona de frontieră

Forţele de securitate ale Egiptului, au declarat duminică stare de alertă sporită în Sinai, după ce au primit informaţii cum că membrii organizaţiilor palestiniene, care s-au infiltrat in peninsula din Fâşia Gaza, au in plan sa atace cu rachete Israel-ul în zilele următoare. Agenţia de ştiri palestiniana Maan a raportat că, potrivit informaţiilor primite, elementele palestiniene s-au infiltrat deja pe teritoriul egiptean. Potrivit altor surse, cu toate acestea, acesti activişti teroristi se afla încă in faza de trecere a graniţei Gaza-Egipt.

În urma avertismentelor, Egipt-ul a instituit stare de urgenţă în Sinai, în special în partea de nord a peninsulei şi a consolidat securitatea zonelor din jurul frontierei, unde palestinienii opereaza prin tunelurile de contrabandă.

Conform raportului, forţele de securitate egiptene patrulează zona desertica, în încercarea de localizare a membrilor organizaţiei, care sunt susceptibili de planificarea ataculuicu rachete în următoarele câteva zile.

Tensiunile de-a lungul coastei Eilat au crescut în ultimele zile. Saptamana trecuta, Ambasada SUA din Iordania a lansat o declaraţie neobişnuită, avertizandu-si cetăţenii împotriva unui anticipat atac terorist în Aqaba. Americanii au spus că potrivit informaţiilor solide[pe care le au], un atac terorist poate avea loc în oraşul-port in orice moment.

Aproximativ cu o lună şi jumătate în urmă, un sofer de taxi a fost ucis de o salva de rachete trase din Sinai spre Eilat care a lovit Aqaba. Două dintre rachete au aterizat în nordul Eilat-ului fără a provoca incidente.

Câteva zile mai târziu, după refuzurile iniţiale, autorităţile egiptene au confirmat faptul că rachetele au fost lansate din Sinai, probabil într-o mişcare iniţiată de către Hamas.

Sursele de securitate de la Cairo au dat vina pe membrii organizaţiei palestiniene, spunând că s-au infiltrat în peninsula prin tunelurile situate între zona Rafah şi nordul Sinai-ului.

Raport: Nave de razboi americane si israeliene au trecut Canalul Suez indreptandu-se spre Marea Rosie

Mai mult de douăsprezece   nave de război ale Marinei Statelor Unite si cel puţin o navă israeliana au traversat Canalul Suez, spre Marea Roşie, vineri, a raportat sâmbătă ziarul britanic de limba arabă Al-Quds Al-Arabi.

Conform raportului, mii de soldaţi egipteni au fost desfăşurati de-a lungul Canalului Suez pentru a pazi trecerea navelor „, care a inclus un portavion american.

Canalul Suez este o cale de navigaţie egipteana strategică care face conexiunea între Marea Mediterană şi Marea Roşie.

Potrivit martorilor oculari, navele de luptă americane au fost cele mai mari nave care au traversat Canalul în mulţi ani, a spus Al-Quds.

Membrii opozitiei egiptene au criticat guvernul pentru cooperarea cu Statele Unite şi forţele israeliene şi permiterea trecerii navelor prin apele teritoriale egiptene.

Ei au spus ca au privit evenimentul ca pe o participare egipteana într-un scandal internaţional şi au adăugat că opoziţia nu va sta cu braţele încrucişate în timp ce ţara a permis unei flote SUA şi navelor militare ale Israelului să traverseze [apele sale teritoriale].”

Auziti bubuitul tobelor de razboi?

Nave iraniene cu ajutoare vor naviga spre Gaza

Garda Revolutionara Iraniana

Două nave iraniene care transportă ajutor umanitar şi provizii medicale pentru populaţia din Gaza vor naviga către coastă în zilele viitoare.

Semiluna Roşie a Iranului a anunţat luni că marfa va include produse alimentare, medicamente şi aparate şi va fi însoţita de un grup de medici şi asistenţi umanitari iranieni.

„Ajutorul constă în alimente şi produse medicale, care vor fi transportate în Gaza, prin intermediul frontierei Rafah din Egipt, înainte de sfarsitul săptămânii”, a spus Directorul Semilunii Roşii a ţării, Abdolraoof Adibzadeh.

Punctul de frontieră Rafah este singura ruta de evacuare din Gaza, care nu duce spre Israel.

„Iranul, de asemenea, pregăteste expedierea unei nave- spital marine pentru oamenii din Gaza, care va avea la bord medici, asistente medicale, precum şi toate echipamentele medicale necesare pentru interventii chirurgicale de urgenţă şi alte proceduri”, a explicat in plus Adibzadeh.

Decizia vine in urma atacului israelian mortal asupra Flotei Libertatea Gaza care transporta mii de tone de  de ajutoare cu provizii  si sute de activişti umanitari catre coasta Fâşiei.

Atacul militar al Israelului asupra navei turcesti cu ajutor  MV Mavi Marmara a dus la moartea a nouă activişti – inclusiv un adolescent turc – şi a prejudiciat mai mult de 40 de alte persoane.

Conform unui articol din Haaretz, fortele navale ale  Garzii Revolutionare Iraniene sunt pregatite sa insoteasca cele doua nave,” cu toate puterile si capacitatile”.

Miscarea Turciei il impiedica pe Netanyahu sa participe la intalnirea nucleara

Primul ministru israelian a decis să nu ia parte la viitorul Summit pentru Securitate Nucleară de la Washington datorita planului Egiptului şi  Turciei de a depune o moţiune prin care cer Tel Aviv-ului sa-si deschida instalaţiile sale nucleare pentru o inspecţie internaţională.

Potrivit unui raport difuzat pe Israel’s Army Radio, joi, Benjamin Netanyahu si-a anulat excursia in capitala SUA şi il trimite pe viceprim-ministrul Dan Meridor in locul sau.

Sursele americane au notificat Israelul cum că un grup de ţări arabe participante conduse de Turcia şi Egipt planuiesc sa faca, săptămâna viitoare la Summit-ul pentru Securitate Nucleară de la Washington, presiune asupra Israelului pentru ca acesta sa se alăture  Tratatului de neproliferare nucleară (TNP) şi să ofere inspectorilor internaţionali „accesul liber” la instalaţiile lor nucleare.

Israelul este singura putere armata nucleară în Orientul Mijlociu. 

Per total stocul israelian nuclear se compune din mai multe sute de arme de diferite tipuri, inclusiv arme cu fisiune amplificata şi cu radiaţii, şi anume bombe cu neutroni, precum şi obuze nucleare pentru artilerie.

http://www.presstv.ir/detail.aspx?id=122834&sectionid=351020202

Australia a fost lovita de „Sangele lui Dumnezeu” ca urmare a reintoarcerii ” Cozii Dragonului Mortii „

” Şi minuni voi face sus în cer şi jos pe pământ semne: sânge, foc şi fumegare de fum”. Faptele Apostolilor 2-19

wdh1-sangele lui DumnezeuOamenii de ştiinţă ruşi au raportat ieri ( 24.09. 2009) că emisfera de sud a continentului Australia a fost acoperita cu un strat subtire de” praf ” de culoare roşie rezultat din prima interacţiune a planetei noastre Pamant, cu coada cometei cunoscută sub numele de NEAT (C/2002 V1), într-un eveniment care nu s-a vazut in vremurile noastre moderne , dar cunoscut în profunzime de către cele mai vechi popoare şi numit de către acestea „Sângele lui Dumnezeu”. Cometa NEAT a apărut pentru prima dată în noiembrie 2002, a fost unul dintre cele mai luminoase evenimente celeste ale secolului trecut şi a atras în mod considerabil controverse atunci când, în februarie, 2003, s-a angajat într-o ” luptă ” cu Soarele nostru provocând o erupţie solara  masivă [foto 3- stânga], oamenii de ştiinţă raportand ca aceasta(eruptia) a lovit coada cometei. De asemenea, important de reţinut despre cometa NEAT este dimensiunea sa considerabilă, care este estimata a fi de două ori mai mare decat planeta noastra mamut, Jupiter. După ce cometa NEAT a fost lovita de masiva eruptie solara, în 2003, Soarele a intrat în ceea ce se numeşte un istoric Profund wdh2 Minim Solar pentru că din 2004 au trecut peste 717 zile  de cand nu au aparut pete solare  pe suprafaţa sa … până ieri când,  in timp ce praful acestei comete cadea peste Australia, două mari pete solare (1026 şi 1027), au erupt pe suprafaţa sferei noastre solare. Pentru a vedea modul in care praful rosu al Cometei NEAT, intrat in atmosfera noastră, ar putea afecta, eventual, Soarele nostru, aceste rapoarte detaliaza  modul în care , după ce coada cometei a fost lovita de explozia masiva a Soarelui nostru, ionii ei s-au modificat de la pozitiv la negativ şi au lasat în întreagul nostru Sistem solar o  ” distrugere masiva perturbatoare a magnetosferei”, pe care cele mai vechi popoare  au numit-o ” coada Dragonului „. Chiar mai rău pentru planeta noastră, în ceea ce priveşte aceasta încărcata negtiv ” coada a Dragonului” ea fiind capabila de a interacţiona cu noi, a fost uimitoarea descoperirea a NASA, in 2008, cum ca apărarea Pamantului nostru împotriva ei nu a fost ceea ce s-a crezut anterior ca ar fi, şi după cum putem citi :  ” Cele cinci nave spaţiale THEMIS ale NASA au descoperit o breşă în câmpul magnetic al Pamantului de zece ori mai mare decât s-a crezut anterior ca ar fi. Vantul solar poate circula prin deschidere si ” încărca ” magnetosfera pentru puternice furtuni geomagnetice.  Dar nu bresa în sine este cea mai mare surpriză. Cercetatorii sunt chiar mai uimiti de modul neasteptat si ciudat in care s-a format, răsturnand vechi idei despre fizica spaţiului.  ” La început nu am crezut „, spune omul de ştiinţă al proiectului THEMIS, David Sibeck, de la Goddard Space Flight Center. „Această constatare modifică, în mod fundamental, înţelegerea noastră asupra interacţiunii  vântului solar cu magnetosfera.Pentru înţelegerea deplina a acestui eveniment fără precedent pentru vremurile noastre moderne, trebuie să te uiţi în urma în istoria noastră, la momentul în care aceleaşi lucruri au avut loc, şi, poate, la mult bârfitul, de  catre ” cartelul ştiinţei ” , cercetător american născut în Rusia, Immanuel Velikovsky, care, mai bine decât un ghid, a detaliat ultima dată când planeta noastră a fost lovita de aceasta ” coada a Dragonului „: când praful sau de culoare roşie a căzut in Egiptul antic care  a facut ca râurile sale sa se  transforme  în sânge roşu . Velikovsky, nefiind preocupat de detractorii cartelului ştiinţei, si-a bazat constatările sale pe ceea ce el spune ca au fost „traditiile vechi [care] sunt cele mai bune ghiduri ale noastre de la apariţia şi amplasarea  celui mai timpuriu sistem solar amintit, nu fantezista retrocalculatie a unui computer,  bazata pe înţelegerea actuala a principiilor astronomice” . El a mai afirmat că ” stratul fin de praf ruginit feruginoas ” al Cometei Venus de atunci, s-a  filtrat în jos pe glob  transformand totul in roşu  si ca lupta acesteia cu Soarele nostru a avut, la fel ca si cea a cometei NEAT, drept urmare schimbarea ionilor cozii sale din pozitivi in negativi. Acum,  polaritatea cozii cometei fiind schimbata de la pozitiv la negativ, Velikovsky a declarat, ca ar exista o     „atractie”naturala”  a ei catre Planeta Pământ, datorită depozitelor noastre mari minereuri de fier, pozitiv percepute,  iar Australia  detine cel de-al doilea depozit, ca marime, al lumii. Miturile celor mai vechi popoare ale noastre  statuteaza, de asemenea, că, atunci când ” coada Dragonului”  se intoarce va ” redestepta” în interiorul fiinţei umane „cunoaşterea „( invatatura)[pe care a detinut-o] la ultima  noastra cadere( potopul), care este încă pastrata  pana in ziua de azi prin ritualul religios al botezului care, în amintirea mai multor continente care au fost maturate de apa într „-o singură zi şi noapte” în timpul ultimei „răsturnari” a Pamantului nostru, o simbolizeaza „prin inaltarea din apa” a speciei noastre si nasterea „noii” omeniri.  Din păcate însă, lumea noastră de astăzi  nu pare să fi devenit  mai înţeleapta, sau mai perceptiva, decât cei mai vechi strămoşi ai nostri, dar ai căror cei mai intelepti membri au lasat pentru noi toţi, în jurul Pământului, numeroase avertismente despre ceea ce in curând  va să vină, şi  dintre care acest prim contact cu ” coada Dragonului” este primul dintre multele avertismente ceresti care vor fi văzute.  Şi, în loc ca oamenii de astăzi sa-si reaminteasca ceea ce a fost înrădăcinat în ADN-ul lor, acestia continuă să-si intoarca fata de la aceste avertismente, chiar şi de la cele primite în interiorul lor, şi  sa-si alimenteze confortul sufletelor lor tulburate si al spiritelor cu  droguri şi alcool, crezand ca sunt deprimati în loc  sa inteleaga ceea ce are loc cu adevărat în interiorul lor, un avertisment de a Acţiona.

 Esti gata?  Ar fi mai bine sa fii! 

www.fourwinds10.com

Biblia este adevarata! Iata dovada ca Moise a trecut Marea Rosie ” despartind apele”.

%d blogeri au apreciat: