RĂZBOIUL JURIDIC
Eminescu, în TIMPUL din 17 decembrie 1881: …Chestiunea de căpetenie pentru istoria şi continuitatea de dezvoltare a acestei ţări este ca elementul românesc să ramâie cel determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, înclinările lui oneste şi generoase, bunul lui simţ, c’un cuvânt geniul lui să ramâie şi pe viitor norma de dezvoltare a ţării şi sa pătrundă pururea această dezvoltare.
După obiceiul pământului, evreii nu aveau dreptul de a depune mărturii împotriva creştinilor, nu se puteau căsători cu cei de alte religii, norme consemnate în Condica lui Caragea şi Codul lui Callimachi.
Hrisovul din 30 iulie leat 7272 (anul 1764) dat de Ştefan Mihail Racoviţâ: … Aşişderea hotărâm Domnia Mea, nimenea din străini, afară de moldoveni, ce se vor aşeza aici în ţară să nu aibă voie a cumpăra, aici, moşie, nici vie, nici casă, nici moară, prăvălie, nici nimic alte lucruri nemişcătoare21.
Constantin Moruzi pedepseşte cu ştreangul pe evreii care iau pământ în arendă, deschid cârciumi şi se aşază prin sate (1778).
La 24 noiembrie 1782, Alexandru Mavrocordat interzicea evreilor să locuiască la sate şi să ţină acolo cârciumi. Ca urmare a referatului -în termenii timpului anaforeaua – divanului care consemna: …că breasla jidovilor care s-a obişnuit cu acest fel de urmări a cumpăra cu anul moşiile şi de a ţine arende prin sate, nu puţine supărări şi pagube pricinuiau nu numai la stăpânii de moşii, dar şi la locuitorii acelor sate, căci mai întâi de tocmelele ce făceau ei cu stăpânii moşiilor şi cu zapisele lor ce le dau pentru tocmeli, niciodată nu le ţineau, ci fel de fel de pricini şi amestecături arătau spre păgubirea stăpânilor moşiilor. Şi în loc unde era să se folosească stăpânul de venitul moşiei sale, păgubi şi supărări aveau… pe săteni ii îndatorau cu bani din vânzările băuturilor şi unde de pe băuturi rămânea cineva dator câte cu ceva, ca nişte înşelători ii încărca şi îi năpăstuia mai mult, îndoit şi întreit, din care cei mai mulţi din locuitori se sărăceau cu totul. Şi alte multe sărăcii şi pagube se făceau şi se pricinuiau şi la stăpânii moşiilor şi la, locuitorii satelor, de vreme ce ei cu totul sunt porniţi a cerca chipuri cu care ar putea să însele, să năpăstuiască, ori pe stăpânii moşiilor cu tocmelele ce fac, ori pe locuitori să-i încarce la datoriile ce rămân de pe băutură. …Aceste urmări ale lor fiind ştiute şi nesuferite de către toţi, au silit domniile din trecut să hotărască ca să lipsească jidovii de prin sate23.
Din experienţă, spre a proteja comerţul, meşteşugurile, viaţa socială în general, în Ţările Româneşti a existat un cadru juridic restrictiv faţă de invaziile paşnice ale evreilor; cadru care limita, împiedica şi controla sever activitatea comunităţilor evreieşti, bazate pe arendă, cârciumârit, camătă, negoţ ambulant şi alte îndeletniciri speculative. Paralel cu invazia Ţărilor Româneşti, mai apoi a Principatelor Unite, a Regatului României, României Mari, Republicii Populare Române, Republicii Socialiste Române şi României post-decembriste, Alianţa Universală Israelită, prin mijloacele ei financiare, economice, diplomatice şi politice a dus vreme de două secole o campanie statornică de a sili domnia, guvernele, conducerea statului să dea drepturi depline evreimii, s-o împământenească, sâ-i acorde privilegii şi să facă din ea un suprastat, subordonat Sanhedrinului universal. Lupta pentru acordarea de drepturi cetăţeneşti invadatorilor evrei este declanşată făţiş de oculta internaţională odată cu instalarea tutelei puterilor europene asupra Principatelor, şi sub o formă sau alta, mereu tinzând să facă din evreime forţa conducătoare a statului, se prelungeşte până în actualitatea la zi. Războiul juridic declarat împotriva statului românesc face parte din ansamblul loviturilor menite să subordoneze România intereselor istorice ale evreimii mondiale.
TÂRGUIELI. Războaiele austriaco-turco-ruse duse pe pământul Ţâriloi Româneşti, urmate de ocuparea lor când de austrieci, când de ruşi, au fost expresia politică a unor necesitaţi economice: pieţe de desfacere în Est pentru Austria, cucerirea Strâmtorilor de către Rusia şi stăpânirea bogăţiilor noastre ajunse legendare.
Dimitrie Bantâs-Komenski apreciază la 1808 că Bucureştiul este… cu puţin mai mic decât Moscova24. Amiralul Ciceagov (memorii 1812) scrie că Muntenia este: …poate regiunea cea mai roditoare din Europa2‘‘. In cartea CĂLĂTORI RUŞI ÎN MOLDOVA ŞI MUNTENIA de Gheorghe G. Bezviconi, la pagina 349, unul dintre aceştia călătorind între Macin şi Giurgiu, scrie: …Partea aceea e bogată în roade şi cereale, îndestulată de toate bunătăţile, cu adevărat rai dumnezeiesc, adăpată de Dunăre şi de râuri mai mici, de izvoare ce curg din munţi şi păduri, bogată în peşti şi în toate roadele şi păduri şi lanuri de grâu şi vite şi stupi cu albine26. Generalul rus Jeltuhin, raport secret Armata a 2-a, 31 iulie 1829:… Toată întinderea dintre Prut, Dunăre şi lanţul Munţilor Carpati ocupată de Principate cuprinde pământul cel mai fertil, brăzdat de diferite râuri flotabile. … Nu mă voi referi aici la avantajul graniţei noi, formată de Dunăre şi Munţii Carpaţi, nu voi lamuri folosul dat de posibilitatea ca în timp de război să se organizeze aprovizionarea armatei într-o ţară îmbelşugată în locul stepelor actuale din Basarabia şi Novorosisk, nu voi pomeni avantajele în caz de război cu turcii, de a avea linia de operaţii pe Dunăre şi de a muta teatrul de război pe malul drept: toate aceste avantaje sunt perfect cunoscute guvernului şi de aceea eu îmi îndrept atenţia spre celelalte împrejurări locale. …pe calea instituţiilor comerciale să se egalizeze profiturile provinciilor noastre din sud cu foloasele Principatelor, căci altfel independenţa acestor ţări faţă de Rusia, în condiţiile organizării ocârmuirii interne, va avea drept urmare concurenţa cea mai păgubitoare pentru noi în lucrările de care depinde aproape în mod exclusiv comerţul nostru din Marea Neagră27.
• Mihail Kogălniceanu, 24 noiembrie 1843, cuvânt de deschidere a cursului de istorie naţionala, Academia Mihăileană – Iaşi despre Tudor Vladimirescu: …în Valahia, steagul naţional vestind românilor că vremea venise pentru ca ţara să scuture stăpânirea străinilor, să depărteze abuzurile care o rodeau şi sa dobândească guvern naţional…
• În Proclamaţia de la Padeş şi în cele de la Bucureşti se impun ideile de revendicări sociale, de neatârnare internă, de drept inalienabil al naţiunii de a înlocui cu forţa o autoritate a cărei legitimitate nu emana de la ea,
• Raportul ministrului Celor Două Sicilii la Istanbul, Giovah Battista Navon, din 10 martie 1821, subliniază că Tudor Vladimirescu urmăreşte să pună capăt abuzului, să frâneze ilegalităţile domnilor fanarioţi, să ceară principe naţional şi constituţie emanată de la realităţile şi nevoile ţârii.
• „Audienţa” lui Tudor la Udritzki, cancelarul Agenţiei austriece – 22 martie 1821, Tudor Vladimirescu spune: …Eu nu voi înceta de a cere cu glas tare restaurarea drepturilor şi pronomiilor Ţării Româneşti. Tot Tudor Vladimirescu: …românii trebuie a dobândi de la turci cu forţa ceea ce n-au putut dobândi cu binele28.
• Agentul austriac de la Iaşi, losif von Raah, trimite informaţii cancelarului Metternich în care comunica acestuia că principiile subliniate de Tudor sunt: lăudate în mod public. Agentul austriac din Bucureşti, von Hakenau, raportează teribilului cancelar intrigant: …spiritul de libertate şi nesupunere insuflat de la slugerul Tudor va cuprinde ca o boală contagioasă pe românii din Transilvania care nici ei nu sunt trataţi cu blândeţe de stăpânii lor domeniali29.
• De la 1393 la 1877, Muntenia, Moldova şi Transilvania au plătit Imperiului Otoman 1 066 305 780 lei-aur sau 341 021 kg. aur.
• Imperiul habsburgic a ţinut sub ocupaţie Transilvania între 1687-1918; Banatul între 1718-1918; Oltenia între 1718-1739 şi Bucovina între 1775-1918 storcând impozite, contribuţii militare şi produse în .valoare de 2.450 000 000 lei aur sau 857 500.kg. aur, deci stăpânind numai 231 ani Transilvania şi 100 de ani Bucovina, a jecmănit de două ori mai mult decât turcii care au stăpânit 484 ani Ţările Româneşti.
• În perioadele de ocupaţie rusească dintre 1769-1854, Muntenia şi Moldova au fost stoarse de armatele de ocupaţie de 200 000 000 lei-aur, egal 64516 kg. aur, numai în 85 ani, cu întreruperile respective, fără să socotim stoarcerea Basarabiei.
• – un leu aur = 0,3225 grame de aur;
• În 1792 armatele ţariste invadează Polonia, în 1793 Polonia este împărţită între Rusia şi Prusia, în 1795 Polonia este împărţită între Rusia, Prusia şi Austria care dictau politica central-est europeană împotriva Turciei aflată în plin declin militar, economic şi politic. In lupta dintre Rusia şi Turcia, între Austria şi Turcia pentru hegemonie la Dunărea de Jos, Marea Neagra şi Strâmtori, românii pierd cetatea Hotinului la 1713, transformată în raia de către turci care, fără nici un drept, cedează Bucovina Austriei la 1775 şi Rusiei, Basarabia la 1812, Austria anexând temporar Oltenia între 1718-1739.
• Între 1711-1812 au loc şase războaie între cele trei mari puteri cu o durată de 23 de ani, purtate în bună măsură pe teritoriile Moldovei şi Munteniei.
• Tratativele de pace de la Focşani între ruşi şi turci – iulie august 1772. Delegaţii munteni notifică plenipotenţiarului austriac Thugut: ...Principatele moldo-valahe au stătut totdeauna slobode supt domnii lor pământeni. …Cerem din nou vechile noastre drepturi şi a ne pune tntr-o stare de neatârnare…30
• Preliminariile păcii de la Şiştov – 1791, divanul Ţării Româneşti către plenipotenţiarii ruşi şi austrieci: să se restituiască hotarul de la linia Dunării, să se desfiinţeze raialele, domnul să fie ales de către toţi reprezentanţii ţârii, independenţa şi suveranitatea să fie garantate de Rusia şi Austria, cu plata unui tribut fix către Poartă.
• 1807, moldovenii îi solicită lui Napoleon Bonaparte unirea celor două ţâri româneşti şi îndepărtarea protecţiei oricărei puteri străine. …Unirea într-o… Dacie sau Valahie Mare ca şi o reaşezare a organizării interne sub forma unei republici aristo-democraticeşti31. Moldovenii care se adresează lui Napoleon nu ştiau că la 7 iulie 1807, la Tilsit, se încheia un tratat secret de alianţă între ruşi şi francezi prin care aceştia se înţeleg să „sustragă” Imperiului otoman toate ţările cucerite de acesta în Europa. Conform acestui tratat secret, speranţa românilor, Napoleon Bonaparte, în septembrie 1808, la Erfurt, întâlnindu-se cu ţarul Alexandru I, îşi dă consimţământul ca acesta să anexeze Moldova şi Muntenia. Iată textul: ...înaltele părţi contractante se angajează să considere drept condiţie absolută a păcii cu Anglia ca ea să recunoască Finlanda, Ţara Românească şi Moldova ca făcând parte din Imperiul rus.
Din articolul 8: …împăratul Napoleon recunoaşte numita reunire şi hotarele Imperiului rus în această parte extinse până la Dunăre32…
• Rusia, în propunerile de pace făcute Imperiului otoman- 1810: …Principatele Moldova, Valahia Mare şi Mică şi Basarabia se alipesc prin acest tratat de pace, pe veci, Imperiului rus cu oraşele, cetăţile şi satele, cu locuitorii acestora de ambele sexe şi cu averea lor. Fluviul Dunărea va fi de acum înainte graniţa între cele două imperii32.
Iminenţa războiului cu Napoleon îl face pe ţar să lase din pretenţii, mai ales la sfaturile unor oameni politici şi comandanţi militari. Amiralul Mordvinov a fost cel mai radical, încercând sâ-1 convingă pe autocrat că: …buna stare a Imperiului rus nu cerea anexarea Moldovei şi Valachiei, că nu este necesară cucerirea de teritorii noi, ci de îmbunătăţirea celor existente33. Negociatorul care ne-a răpit Basarabia este generalul Kutuzov, comandantul armatelor ţariste de la Dunăre, în complicitate cu negociatorii turci mituiţi prin intermediul lui Manuc bey şi anume fanarioţii Dumitrache Panaiot Moruzi şi alţi doi fraţi Moruzi care au ascuns sultanului scrisoarea trimisă de Napoleon prin care-1 vestea că începe campania împotriva Rusiei.
• La 16/28 mai 1812 se încheie Pacea de la Bucureşti prin care Rusia încorpora Basarabia.
• Istoricul basarabean Leon Kasso dezvăluie planul rusesc de cucerire a Principatelor şi de împărţire în patru gubernii. Posesiunea Basarabiei i-a costat pe ruşi: 200 milioane ruble şi vieţile a 150 000 de oameni, acel Kasso arâtându-se mulţumit că Rusia s-a apropiat de Peninsula Balcanică şi că avea un picior solid la Dunăre 34.
• Amiralul Ciceagov, care 1-a înlocuit pe Kutuzov în mai 1812, a fost împotriva ocupării Basarabiei şi a cerut ţarului împuterniciri să renunţe la acest teritoriu.
• Karl Marx despre Tratatul de la Bucureşti: …Turda nu putea ceda ce nu-i aparţinea, pentru ca Poarta otomană recunoscuse acest lucru, când la Kârlowitz, presata de poloni să cedeze Moldo-Vlahia, ea răspunsese că nu are dreptul de a face cesiune teritorială, deoarece capitulaţiile nu-i confereau decât un drept de suzeranitate35.
• CARTEA DE LEGE-KANUNAME eliberată de sultan în 1792 glăsuieşte: Ţara Românească şi Moldova fiind din trecut şi până acum slobode în toate privinţele, prin separare la cancelarie şi prin interzicerea călcării lor cu piciorul, toate dările şi arenzile se află pe seama voievozilor36.
• Perioada cumplită pentru români cuprinsă între deceniul 7 al secolului al XVIII-lea şi deceniul 6 al secolului al XIX-lea ia sfârşit odată cu Războiul Crimeii când occidentalii intervin cu armele în ajutorul Turciei, silind indirect Rusia să-şi retragă armatele din Principate, operaţie care se încheie în iulie 1854. La Conferinţa de la Viena, din 15 martie 1855, la care au participat Anglia, Franţa, Austria, Rusia şi Turcia, marile puteri garantând integritatea Imperiului otoman, condiţie a echilibrului european, se discută situaţia Principatelor care, după aprecierea diplomaţilor prezenţi: atingea foarte de aproape interesele obşteşti ale Europei 37. Astfel, ia sfârşit protectoratul rusesc înlocuit cu un protectorat colectiv al puterilor participante la Conferinţă, fapt care impunea schimbarea organizării lor interne şi punea problema unirii lor care devenise o problemă europeana de rezolvarea căreia depindeau interesele economice şi politice ale marilor puteri implicate în Războiul Crimeii.
• Punctul de vârf al bătăliei duse de marile puteri pentru a-şi asigura supremaţia în bazinul Mării Negre, pentru a stăpâni Strâmtorile, gurile Dunării şi a libera navigaţia pe marele fluviu, bătălie dusă cu mijloace economice, diplomatice şi militare a fost Războiul Crimeii. Principatele române au beneficiat parţial de acest amplu conflict european, poziţia lor geo-strategică ca şi faptul că puteau deveni o excelentă piaţă de desfacere pentru industriile şi manufacturile occidentale atrăgând atenţia asupra lor şi implicându-le de aici încolo în absolut toate problemele esenţiale ale Europei.
• După eşuarea Conferinţei de la Viena, lucrările s-au mutat la Constantinopole în ianuarie 1856, fără nici un rezultat, fapt care a condus la Congresul de la Paris deschis la 28 februarie 1856, având drept scop principal restabilirea echilibrului european. Au participat: Anglia, Franţa, Austria, Turcia, Rusia, Sardinia şi Prusia. In şedinţa din 8 martie, Franţa, prin ministrul său de externe, Walewski, investit cu funcţia de preşedinte al Congresului, ridică problema Unirii Principatelor. Nu stăruim asupra dezbaterilor. La 30 martie se semnează Tratatul de Pace. In ceea ce ne priveşte acesta stabilea: – desfiinţarea protectoratului Rusiei stabilit după pacea de la Adrianopole; Principatele sunt scoase de sub tutela Turciei şi sunt puse sub garanţia celor 7 Puteri; sultanul, în colaborare cu ambasadorii puterilor semnatare va întocmi un firman electoral care să convoace în cele două Principate adunări menite să-şi exprime opţiunile politice: pro sau anti-unioniste, care vor fi consemnate de o comisie specială de informare formată din reprezentanţii Puterilor semnatare cu sediul la Bucureşti; dacă liniştea publică în Principate va fi tulburată, înalta Poartă nu putea interveni cu trupe fără aprobarea Puterilor. Articolul XXI prevede reanexarea la Moldova a judeţelor Cahul, Bolgrad şi Ismail, a Deltei Dunării şi Insulei Şerpilor. Articolul XXVI stabileşte constituirea forţelor armate naţionale pentru menţinerea securităţii interne şi paza frontierelor.
Invit cititorii să facă singuri trimiteri la anii 1944-1945 când Rusia îşi ia revanşa tot la Paris, ca şi la decembrie 1989 cu întreaga ţesătură de interese mondiale care au vizat şi vizează România. Inchei acest subcapitol citându-1 pe unul din mulţii susţinători francezi ai Unirii, precum Jules Michelet, Edgar Quinet, Thibault, şi anume J.A. Vaillant care, încă din 1854 a scris în gazeta LA ROUMANIE:… Dintre toate popoarele creştine legate Imperiului turcesc, moldo-vlahii au luptat mai bine de trei sute de ani pentru independenţă şi dacă sunt încorporaţi şi tributari, ei nu sunt nici subjugaţi, nici supuşi. Ţara lor este tot a lor şi, prin toate vicisitudinile istoriei lor, ei şi-au păstrat dreptul la autonomie. Ei vorbesc toţi aceeaşi limbă şi această limbă este germenul unei naţionalităţi deja puternică38.
Această naţionalitate puternică, stăpână pe pământul ţării, având bresle de meşteşugari şi neguţători râmase în urma dezvoltării capitaliste din Occident, adânc tulburată de lupta marilor puteri pentru stăpânirea Estului, a intrat în strategia Alianţei Universale Israelite ca obiectiv principal pentru instalarea maselor evreieşti dislocate din Polonia şi Rusia. Pentru asigurarea protecţiei juridice a acestor mase de emigranţi clandestini, Alianţa Universală Israelitâ a folosit cu succes:
CONSULII ŞI CONSULATELE DIN PRINCIPATE. In urma prevederilor de la Kuciuk-Kainargi (un sat din sudul Dobrogei), se instalează în Principate consulatele străine de la Iaşi şi Bucureşti având ca obiect al activităţii supravegherea aplicării tratatului sub raport economic, social şi politic. Consulii ruşi se instalează la 1782, cei austrieci la 1783; ai Prusiei la 1785, ai Franţei la 1798 şi ai Marii Britanii la 1803. Conflictele latente sau subterane dintre aceste puteri, lupta lor de interese de toate genurile se reflectă în activitatea acestor consuli care supralicitează protecţia străinilor stabiliţi în Principate aflaţi sub jurisdicţia lor ca cetăţeni ai ţărilor respective, numiţi la noi sudiţi, impunând pentru aceştia un regim juridic de excepţie, un regim supra-naţional şi anti-naţional împotriva căruia a luptat diplomaţia şi politica românească vreme de un secol şi jumătate. Jocul de interese al Alianţei Universale Israelite se face prin intermediul consulilor occidentali, îndeosebi prin cei ai Austriei, fără ca francezii sau britanicii să facă excepţie. Până la instalarea consulatelor, străinii erau supuşi unor norme restrictive care apărau comerţul şi producţia de mărfuri autohtonă. Consulii, interpretând clauzele tratatului aşa cum le dictau interesele sau cum li se dicta de către diplomaţia căreia îi aparţineau, şi-au supralicitat atribuţiile, exercitând presiuni asupra domnilor fanarioţi şi asupra organelor administrative şi judecătoreşti, impunând un nou regim de capitulaţiuni, ilegal, de care, în 90 la sută din cazuri, au profitat masele evreieşti emigrate din Galiţia şi Bucovina, făcând apel la cetăţenia lor austriacă sau rusească. Alexandru C. Moruzi acordă monopoluri şi protecţie sudiţilor evrei după cum urmează: …Io Alexandru Constantin Moruzi Voievod… Dumneata Vel Spătar şi Dumneata Epistat al Agiei, fiindcă ne-am înştiinţat Domnia mea pentru breasla evreilor care cu voia Domniei au fost şi sunt primiţi a sălăşlui în politia Domniei mele Bucureşti, care petrec cu orânduiala lor, făcându-şi alişverişul şi hrana, fără de vreo urmare împotrivă, că unii alţii din prăvăliaşi şi din orăşeni îi supără a nu-şi face alişverişul lor, feluri de chipuri îi înjură şi le batjocoreşte copiii cu vorbe hulitoare… poruncim Dumneavoastră că să daţi straşnică poruncă de înştiinţare39... în continuare fanariotul dă poruncă ca evreii să fie protejaţi aşa cum i s-a cerut de consuli, care prin ambasadorii de la Constantinopole puteau influenţa pe marele vizir spre a-1 mazili. Citez: …şi aşa să aibă odihnă ovreii a petrece în oraşul Domniei mele nesupăraţi, ca nişte primiţi care-şi plătesc dajdia la visteria Domniei mele, a se hrăni în pace…40
Iată un act juridic care acordă protecţie evreilor emigranţi, nu celor pământeni, pentru ca fanariotul specifică în pitac ca sunt „primiţi”. Alt fanariot aflat sub dictatul consulilor, Constantin Hangerli, bine mituit de evrei, dă celor din Focşani, la 6 septembrie 1798, dreptul de a avea un ceauş, deşi erau foarte puţini. La numai două zile, la 8 septembrie 1798, numeşte staroste al ovreilor pe David sin Moisi, scuteşte pe ovrei de toate dările în afara de cele de ruptoare şi face chemări către cei din Galiţia şi Rusia să se aşeze cât mai mulţi în ţară. Ca acte juridice îndreptate împotriva ţării, pentru a câştiga bunăvoinţa consulilor austrieci şi ruşi, Hangerli organizează o administraţie evreiască independentă de administraţia de stat, dând liber comerţului cu produse alcoolice, iar printr-un pitac din 13 octombrie 1798 dă dreptul evreilor de a fi meşteşugari, ceaprazari şi legători de cărţi, scutindu-i de orice dări. Acelaşi joc îl face fanariotul Constantin Ipsilante, corupt de finanţa evreiască şi aflat la ordinul consulilor, care la 1802 recunoaşte invazia evreilor dând invadatorilor drepturi depline, ca să nu mai vorbim de fanariotul Mihail Şuţu care poate fi socotit întemeietorul bugetului comunităţii evreieşti din Moldova, baza materială a statului în stat alcătuit de comunitatea iudaică din Moldova. Prin hrisovul din 11 martie 1820 li se acordă autorizaţia de a înfiinţa „gabela”, taxă obligatorie la fiecare oca de carne cuşer. La 16 iulie 1815 fanariotul Scarlat Calimah acordă evreilor zarafi un regulament prin care se pot constitui în breaslă, urmare a articolului 3 din Tratatul de la Bucureşti, încheiat la 16 mai 1812 între ruşi şi turci, despre care am mai vorbit şi prin care ni s-a răpit Basarabia.
In vreme ce în Rusia se instituise serviciul militar obligatoriu pentru evrei şi se pusese un bir de 50 de ruble pentru portul caftanului tradiţional şi 25 de ruble pentru perciuni, măsuri care au făcut să emigreze zeci de mii de evrei care-au luat calea Principatelor, consulii ruşi şi prevederile Regulamentului Organic au făcut ca masele de emigranţi evrei să fie protejate în Principate şi să fie împământenite. Domnul Mihail Sturdza aprobă întemeierea coloniilor evreieşti pe moşiile boiereşti contra unei mite substanţiale. Aşa se nasc târguşoarele sordide Drăguşanii Covurluiului, Podul Iloaiei, Frumuşica Botoşanilor este transformată într-o cloacă, idem Negreştii Vasluiului.
In Muntenia, cu toate insistenţele consulilor lucrurile stăteau altfel decât în Moldova, în 1831 nu există evrei în sate. Peste voinţa consulilor se ridică rezistenţa ţăranilor şi neguţătorilor autohtoni. In 1849 Ministerul de Interne dă ordin prefecţilor să nu tolereze aşezarea evreilor prin sate în calitate de arendaşi, de hangii şi cârciumari şi sâ-i silească pe cei aciuiţi pe teritoriu să plece în termen de 15 zile. In 1835 prinţul Ghica recomanda Consiliului Administrativ să nu permită intrarea evreilor în ţară, iar cei cu paşapoarte de tranzit să nu primească autorizaţie de şedere decât maximum o lună.
Revoluţionarii de la 1848, foarte mulţi dintre ei francmasoni, însuşindu-şi ideile cu bătaie lungă ale francmasoneriei franceze dirijată de oculta iudaică, bântuiţi de romantism politic, au crezut că un stat naţional se poate întemeia prin încetăţenirea tuturor aluviunilor minoritare râmase pe solul Principatelor în urma seismelor socio-politice din ultima sută de ani. Aşa se face că Grigore Ghica permite evreilor să ţină cârciumi prin sate şi modifică legea recrutării astfel că la sfârşitul lui 1854 recrutul evreu, plătind, poate fi înlocuit cu un recrut moldovean 41.
O SINTEZĂ NECESARĂ
Din fragmentele subcapitolelor TÂRGUIELI şi CONSULII ŞI CONSULATELE DIN PRINCIPATE cititorul poate lesne deduce că, faţă de problema evreiască din Ţările Româneşti, s-au consolidat în cursul timpului istoric două atitudini traduse în acte juridice, după cum urmează: o atitudine de respingere a emigranţilor evrei şi de îngrădire a posibilităţilor de a se stabili şi a specula şi, în epoca fanariotă, a Revoluţiei de la 1848 şi a domniei lui Al. I Cuza, o atitudine binevoitoare, tolerantă. Prima atitudine demonstra responsabilitatea istorică faţă de naţiune în ansamblul ei; cea de-a doua izvora fie din interese meschine, ca mita, fie sub presiunea centrelor de putere, fie dintr-un romantism politic care anula perspectiva istorică de dragul unor lozinci umanitare în spatele cărora, foarte concret, acţiona Alianţa Universală Israelită spre a cuceri poziţii cheie în Principate.
REGULAMENTUL ORGANIC se ocupă şi de NAŢIUNEA EVREIASCA în articolul 94, Anexa P, după cum urmează: 1-îi este oprit, după vechile obiceiuri, de a lua în arendă pământuri locuite; XX – Se reglementează modul de a-şi procura carnea; l II – Se reglementează dreptul de a lucra în distilerii prin sate; l III, cum se percep taxele datorate statului asupra cărnii şi păsărilor prin adjudecare în sinagogi; l IV felul cum copiii evreilor pot fi admişi în şcolile publice, cu condiţia să poarte acelaşi costum ca ceilalţi elevi. Tot în articolul 94 se stabilea ca recensământul să fixeze situaţia fiecărui evreu ca cei vagabonzi să fie extrădaţi42.
In 1835 se interzice tribunalelor de a legaliza contractele de arendă cu notificarea că judecătorii care contravin să fie destituţi şi judecaţi
Regulamentul din l iunie 1839 – guvernul Sturdza – articolul 4, cuprinde măsuri severe şi amănunţite cu scopul de a împiedica invazia evreilor şi a interzice vagabondajul lor prin ţară.
Decizia Consiliului Administrativ din 11 martie 1840 recomandă să nu fie exceptaţi de la prevederile Regulamentului din 1839 nici evreii vagabonzi născuţi în ţară.
Am vorbit despre Conferinţa Ambasadorilor de la Constantinopol, de după Războiul Crimeii, fără să subliniem că Franţa şi Anglia masonizate au introdus în Protocolul de la 11 ianuarie 1856 două articole privindu-i pe evrei, trecuţi sibilin sub titulatura de străini şi, atenţie, clasa a populaţiunii, dreptul de a poseda bunuri nemişcătoare în amândouă Principatele şi, fără nici o deosebire de naştere sau cult, de a se bucura de egalitatea drepturilor civile şi în mod particular de dreptul de proprietate sub toate formele, cu condiţia ca exercitarea drepturilor politice să fie suspendată pentru indigenii supuşi unei protecţiuni străine – sudiţii. Articolele XV şi XVII strecurate prin fraudă de francmasoneria anglo-franceză nici n-au fost discutate la Congresul de la Paris; iar atunci când comisarii britanic şi francez au încercat să le impună, comisarul rus s-a pronunţat împortivâ. Citez: …Starea morală şi socială a evreilor în Moldova este de aşa natură că admiterea lor de a se bucura de drepturi politice şi suprimarea anumitor restricţiuni legale ce îi privesc pot aduce mari neajunsuri43.
Iată că împotriva presiunilor exercitate de Alianţa Universală Israelită, Conferinţa de la Paris, în 14 august 1859 stabilind cu de la sine putere dispoziţiile generale ale unei Constituţii a Principatelor, stipulează clar în chestiunea evreiască, citez din articolul 46: Moldovenii şi valachii de orice rit creştin se vor bucura deopotrivă de drepturile politice; exerciţiul acestor drepturi va putea fi extins şi la alte culte prin dispoziţiuni legislative44.
Concesia făcută presiunii iudeo-francmasonice este cuprinsă în acest va putea fi extins, termen folosit de evreime în gigantica ei bătălie pentru cucerirea României. Primul pas orchestrat de Alianţa Israelitâ Universală a fost publicarea la Paris a broşuricii lui I. Barasch: EMANCIPAREA ISRAELIŢILOR ROMÂNI, broşurică prin care presa iudaica euro-americanâ a făcut motiv de agitaţie mondială. Ion Heliade-Râdulescu, Ion Brătianu, rareori Kogălniceanu au militat pentru teza lui Barasch fie din oportunism politic, fie din diplomaţie, având nevoie de sprijinul Franţei; cel mai îngăduitor, a cărui îngăduinţă a avut efecte dezastruoase pe termen lung fiind Al.I. Cuza.
ALEXANDRU IOAN CUZA ŞI EVREII. Nimic nu ştirbeşte rolul istoric al marelui nostru domnitor, creatorul României moderne, asta neînsemnând să împiedicăm exerciţiul judecăţii critice de dragul clişeelor, al schemelor şi al lipsei de informaţii. Domnitorul Al.I. Cuza secondat de Kogâlniceanu sunt autorii secularizării averilor mănăstireşti, ai legii rurale şi împroprietăririi ţăranilor, ai organizării statului modern prin legile: comunală, a consiliilor judeţene, a contabilităţii publice, a Curţii de Conturi, a Consiliului de Stat, a Camerelor de Comerţ, a sistemului de măsuri şi greutăţi metrice, a învăţământului, apoi a adoptării Codului civil, Codului penal şi de procedură penală. Tot ei iniţiază sprijinul marilor comunităţi româneşti din sudul Dunării, vizând o politică românească grandioasă pe întregul areal locuit de români, ca să nu mai vorbim de Transilvania. Dar prietenia lui cu directorul general al Poştelor şi Telegrafului, Cezar Librecht, vechile lui legături francmasonice 1-au făcut să nu ia nici o măsură împotriva invaziei evreieşti în plină recidivă, împotriva stabilirii evreilor în satele Moldovei şi a exercitării comerţului cu băuturi spirtoase; ba, mai mult, în 1860, cât şi în 1865, anunţă şi pune în practică un program de emancipare graduală a evreilor, cu toate că în virtutea art. 46 al Conferinţei şi Convenţiei de la Paris, Codul Civil din 1864 permitea numai îrnpământenirea individuală prin Consiliul de Stat, după 10 ani de la prezentarea unei petiţii către Domn. Le dă egalitatea drepturilor civile, dreptul de a se înrola în armată. Xenopol scrie că a doua zi după ceremonia întronării a spus unei deputatiuni evreieşti: Nu vreau să văd în Principatele Unite nici creştini nici jidani, ci numai români43.
TRATATUL DE LA BERLIN, ADOLPHE CREMIEUX,
ALIANŢA ISRAELITĂ UNIVERSALĂ ŞI CAMERELE DE REVIZUIRE
O scurtă rememorare. După revoluţia lui Tudor Vladimirescu se încearcă o reformă progresistă şi în domeniul constituţional. Cărvunarii moldoveni, boieri de treapta a doua şi a treia, înainte ca Ion Sandu Sturză să fie numit domn, alcătuiesc un proiect de constituţie la 1822, în care se consfinţesc drepturile omului, se schiţează organizarea puterilor statului, se stabilesc impozitele şi se accentuează caracterul ei de clasă, principiul egalităţii aplicându-se numai boierilor. Proiectul Cărvunarilor este respins de Turcia suzerană şi Rusia protectoare fiind prea progresist şi „revoluţionar”. Regulamentul Organic se apropie oarecum de noţiunea, cadrul şi funcţionalitatea unei constituţii aristocratice, menţinând privilegiile boierilor, dar organizând administraţia, finanţele, justiţia, miliţia naţională. Regulamentul Organic se aplică în Muntenia la 1831, în Moldova la 1832, durează până la 1858 când este înlocuit cu Convenţia de la Paris, iar aceasta este înlocuită cu Statutul lui Cuza care funcţionează până la adoptarea Constituţiei votată la 30 iulie 1866. Domnitor era principele Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, venit în ţară la 8/20 mai 1866, debarcat la Turnu-Severin, după ce călătorise de la Diisseldorf sub identitatea cetăţeanului Carol Hettingen din Thal, circumscripţia Unterhernthal, cu paşaport elveţian, spre a evita interdicţiile Austriei aflată în termeni ostili cu Prusia. Carol I depune jurământul la 10/22 mai 1866 şi Constituţia se votează la 30 iulie 1866.
In cei 7 ani de domnie ai lui Vodă Cuza, Alianţa Universală Israelită îşi realizase aproape integral planul de invazie a Principatelor, rata anuală a invaziei fiind în jurul a 25 000 suflete.
Ofensiva internaţională şi internă pentru emanciparea evreilor vizează legiferarea acesteia prin constituţie. Iuliu Barasch scria la 1861 în EMANCIPAREA ISRAELIŢILOR DlN ROMÂNIA: …noua Constituţiune a Principatelor va ţine drept onoare de a înscrie marele principiu al egalităţii religioase, civile şi politice, care este primul semn al libertăţii unei naţiuni şi sârguinţa progresului şi a prosperităţii sale… Statutele Societăţii Israelite din Iaşi îşi propun la 1864 să câştige drepturi cetăţeneşti pentru evrei. Gazeta ISRAELITUL ROMÂN, proprietate a lui Iuliu Barasch şi A. Levy, propovăduia principiile toleranţei şi egalităţii.
Pe măsură ce se lucrează la elaborarea Constituţiei sau se discută problema Constituţiei, se agravează conflictul ideologic între Alianţa Israelită, filialele sale din Principate şi patrioţii români. In 1863, în gazeta VIITORUL din Iaşi, marele patriot român A.D. Holban replică dur la presiunea iudaică internă şi internaţională, iar D. Popassu, diplomat al Universităţii din Halle, publică broşura SUNT SAU NU SUNT EVREII FOLOSITORI PRINCIPATELOR UNITE? din care citez: …Sau noi respingem cu energie şi dispreţ impertinentele pretenţiuni ale evreilor şi ne silim a scăpa prin mijloacele cele mai nimerite şi mai urgente chiar de jidanii pe care îi mai avem din nenorocire sau noi renunţăm la independenţă, ba chiar la existenţa statului şi a naţiunii române pentru a deveni sclavii, iloţii dispreţuiţi de jidani45.
Uniunea Israelită din Iaşi răspunde prin preşedintele ei, dr. Silberzweig. Polemica atinge cote înalte. Atunci când se apropie convocarea Constituantei, Alianţa Universala Israelită intervine în forţă prin chiar preşedintele şi fondatorul ei, Adolphe Cremieux, cel care a dus Franţa la ruină şi la înfrângerea de la 1870. Cum Alianţa Universală Israelită socotea Principatele Unite ca pe un posibil Israel, cum se străduise să cazeze aici masele evreieşti dislocate din Rusia şi Polonia, cum sosise momentul să se legifereze sau nu condiţia cetăţenească a evreilor intraţi clandestin în Principate, Adolphe Cremieux soseşte la Bucureşti şi, după învăţăturile PROTOCOALELOR, încearcă să corupă însuşi statul, oferindu-i un împrumut de 25 milioane franci cu dobândă mică, în schimbul acordării de drepturi politice coreligionarilor săi. Guvernul, bucuros de pomană, fără să judece consecinţele actului pe termen lung, formulează articolul 6 cu următorul conţinut: …confesiunea nu constituie în România o piedică la naturalizare.
Reacţia populară atirige dimensiunile unei răscoale, întru atât exploatarea evreiască trezise ura maselor. Semnalul se dă în Moldova, ajunsă colonie evreiască, tulburările întinzându-se în ţară, cuprinzând Bucureştiul şi trăgând un semnal de alarmă la Cameră. Se devastează prăvăliile evreieşti, se dărâmă o sinagogă abia zidită, se maltratează evreii. Textul articolului 6 propus de guvern este înlocuit cu celebrul articol 7, care va face obiectul atacului Alianţei Universale Israelite la Tratatul de la Berlin şi va dezlănţui o luptă politică dură, internă şi internaţională pentru abrogarea lui.
ARTICOLUL 7 din Constituţia votată la 30 iulie 1866 anulează toate beneficiile legii din 1864 prin care evreii puteau fi naturalizaţi individual la 10 ani după depunerea cererii către domnitor, şi specifică:… Singuri streinii de rit creştin vor putea obţine naturalizarea.
Votarea articolului 7 şi a Constituţiei a însemnat o înfrângere internaţională a Alianţei Universale Israelite şi un vot de blam pentru preşedintele ei Adolphe Cremieux.
Reacţia s-a manifestat în întreaga presă europeană de sub controlul finanţei iudaice care a acoperit România şi poporul român cu insulte, fâcându-1 pe Eminescu să intre în luptă şi să publice un lung şir de articole privind problema evreiască în România. Eşecul lui Cremieux în România a condus la adoptarea unui plan strategic mult mai amplu, pregătindu-se României o lovitură indirecta. Formal, România era vasala Turciei. Vechile capitulaţii nefiind încă abolite, Alianţa Universală Israelitâ finalizează iniţiativa evreilor din Anglia strânşi în Anglo-Jewish Association, convocând o conferinţă europeană a tuturor asociaţiilor evreieşti din Europa, spre a cere Turciei să acorde evreilor drepturile care se propun a se acorda creştinilor. Informaţia apare în INDEPENDENCE BELGE, care scrie că: … Evreii din România trebuie să aibă partea lor din aceste beneficii…
Iată riposta lui Eminescu în CURIERUL DE IAŞI, din 5 decembrie 1876: … Puterile europene au recunoscut însele că pretenţiile evreilor din România sunt neîndreptăţite. Austria şi Rusia au încheiat tratate în acest sens cu România:.. Conferinţa (n.n. a Alianţei Universale Israelite) se va oferi desigur de a amesteca în discuţii cestiuni care să le complice şi mai mult. Cât pentru români, egala îndreptăţire a 600 000 de lipitori si precupeţi este pentru ei o cestiune de moarte şi viaţă şi poporul nostru cred că ar prefera moartea repede prin sabie decât moartea lentă prin vitriol… dar când în ţară avem 700 000 de lucrători care produc, ţăranii, nu înţelegem alături de aceştia 600 000 de speculanţi ai productelor, încât fiecare evreu să trăiască din precupeţirea muncii unui singur ţăran român. Drepturile d-nialor civile şi publice nu-nsemnează decât dreptul de a exploata poporul nostru în bună voie.
Intre 1866 şi 1877, în primul deceniu al domniei lui Carol I, Alianţa Universală Israelită pune în mişcare presa europeană care montează un scenariu uriaş împotriva României, difuzând cele mai fanteziste ştiri despre persecuţia evreilor, declanşând un război psihologic mondial, cam în genul războiului rece şi al campaniei mondiale împotriva lui Nicolae Ceauşescu.
• Eminescu în articolul de mai sus:… Până atuncia să mai fie încă şapte alianţe, ca cea universală, care să conspire cu uşile închise în contra naţiei româneşti, noi vom şti să le arătăm totdeauna lungul nasului, căci nu ne spăriem nici de înjurăturile presei jidoveşti, nici de declamaţiile oratorilor idealişti, pe câtă vreme e vorba de existenţa poporului nostru.
• Eminescu, în EVREII ŞI CONFERINŢA, articol în CURIERUL DE IAŞI, 9 ianuarie 1877: … O seminţie care câştigă toate drepturile fără sacrificii şi muncă e cea evreiască … deputaţii ţărani din Adunarea ad-hoc s-au plâns prin memoriile lor că aceşti oameni (n.n. evreii cârciumari) le otrăvesc băuturile … Astăzi când un prefect opreşte de la acest trafic pe un evreu, PESTER-LLOYD, organ redactat de evrei şi după el JOURNAL DES DEBATS (item) descriu scene sălbatice din Turkestan ca petrecându-se în România.
Momentul ales de Alianţa Universală Israelită spre a impune României naturalizarea evreilor este cel al Congresului de la Berlin care a urmat războiului româno-ruso-turc din 1877, conferinţă care urma să ratifice statutul independent al României şi deplina ei suveranitate. Sprijinită de Bismarck, cancelarul de fier, care era vădit ostil domnitorului Carol, îndeosebi de plenipotenţiarul francez Wadington, influenţând reprezentanţii Italiei, Angliei, Alianţa Universală Israelită, prin presiunea marii finanţe, reuşeşte să influenţeze marile puteri astfel incat în Tratatul de la Berlin din 28 iulie 1878 se condiţionează recunoaşterea independenţei statului român de acordarea de drepturi politice evreilor. Articolul 44 impus de Alianţa Universală Israelită puterilor semnatare stipula că:… naţionalii tuturor puterilor, comercianţi sau alţii, vor fi trataţi în România fără deosebire de religie, pe picior de perfectă egalitate… Deci, toţi evreii ruşi, polonezi, germani, austrieci intraţi clandestin în ţară. Adică peste 600 000 de imigranţi. Zadarnice demersurile lui I. Brătianu şi Kogâlniceanu care invocă principiul de neamestec în treburile interne ale ţârii. Bismarck bate cu pumnul în masă, ba şi ameninţă cu invazia, cerându-i domnitorului, la presiunea bancherilor evrei de la Berlin, ca România să răscumpere căile ferate, fapt cunoscut ca afacerea Strousberg. Congresul de la Berlin este triumful Alianţei Universale Israelite şi al Rusiei care ajunge din nou la Gurile Dunării. Alianţa Universală Israelită câştigă emanciparea politică a evreilor din Bulgaria prin art.5; din Turcia prin art. 20 şi 62; din Serbia prin art. 35 şi din Muntenegru prin art. 27. Reacţia din ţară este aproape de răscoală, împotrivirea porneşte de la Iaşi. Marile puteri au cerut modificarea art. 7 din Constituţie şi această modificare nu se putea face decât de către Corpurile legiuitoare: Camera şi Senatul. Deschiderea sesiunii 1878-1879 are loc abia a doua zi după ce trupele române iau în stăpânire Dobrogea, adică la 15 noiembrie 1878, întreaga sesiune va fi furtunoasă, chestiunea israelită devenind nodul discordiei între guvernul Brătianu, care era obligat să aplice art. 44 al Tratatului de la Berlin, condiţie obligatorie pentru a ni se recunoaşte independenţa şi opoziţie care nu voia să audă de revizuirea articolului 7, revizuire care până la urmă a avut efecte nefaste pentru România. A.D. Holban adresează o PROTESTAŢIE domnilor reprezentanţi ai Camerelor de Revizuire, având anexate tabele cu un mare număr dte semnături, prin care respingea încetâţenirea în masă a evreilor. Reţin din PROTESTAREA lui A.D. Holban un adevăr de mare şi dramatică actualitate: … bătrânii noştri Domnitori, în epocile critice, au preferat să sacrifice formele vane ale politicii externe pentru a conserva fondul real al independenţei lor naţionale46.
Înainte de a analiza situaţia creată prin articolul 44 al Tratatului de la Berlin, o scurtă paranteză asupra rolului nefast al Franţei iudaizatâ în chestiunea evreiască din România. O bună prietenă a domnitorului Carol la Paris era doamna Cornu care i-a scris alarmată încă , din 1867 că în Franţa, datorită politicii antievreieşti a lui Brătianu, opinia publică este din ce în ce mai antiromânească… Desigur, nu mai subliniez rolul presei iudaice în formarea opiniei publice franceze şi europene. Carol I, personalitate publică proeminentă, de mare acurateţe morală, îi răspunde că pretinsa cestiune evreiască a fost exagerată peste măsură, Brătianu nefăcând altceva decât să aplice o măsură administrativă în contra evreilor care deschid în mod ilegal cârciumi prin sate, măsură sprijinită pe ordine vechi. Iată că însuşi împăratul Napoleon al III-lea la presiunea Alianţei Universale Israelite şi a lui Cremieux, îi telegrafiază domnitorului Carol în aceeaşi problemă, ridicată de presa evreiască la rang de problemă capitală a umanităţii. Textul telegramei: ...Nu trebuie să las în neştiinţă pe Alteţa Voastră cât de mult opiniunea publică se mişcă aici de persecuţiunile ale căror victime se zice că sunt israetiţii din Moldova. Nu pot crede că guvernu luminat al Alteţei Voastre să autorizeze măsuri atât de contrare umanităţii şi civilizaţiunii47.
Carol I răspunde prin telegrama din 12/26 mai 1867. Citez din text: …Măsurile ce guvernul a crezut că trebuie să iea n ‘au nimic excepţional şi intră în dreptul comun. Iată şi ceva din textul scrisorii care completează telegrama: …Suntem acuzaţi din nou, în ziare, că persecutăm pe evrei, pentru că noua lege a licenţelor opreşte pe evrei de a deţine debite prin sate. Dar aceasta este o măsură înţeleaptă şi suntem hotărâţi a respinge orice reclamaţiune sau interventiune în acesta privinţă. Trebuie să cunoască cineva satele din Moldova pentru a putea să aprecieze ce acţiune vătămătoare exercită evreul asupra populaţiunii de la ţară cu rachiul său falsificat…48
• E. Drumont în LA FRANCE ENJUIVI scria că Franţa, graţie lui Wadington, juca rolul lipsit de nobleţe al unui jandarm care a legat mâinile naţiunii române slabe, pentru a permite jidovului să intre cu tăria vitriolului pe gâtlejul muribundului.
In cele ce urmează ne ocupăm de reacţia naţionala la chestiunea israelitâ impusă prin intermediul Tratatului de la Berlin. La lucrările Camerei de revizuire participă vârfurile personalităţilor din epocă: Vasile Alecsandri, Vasile Conta, Titu Maiorescu, P.P. Carp, Mandache Kostache, G. Mârzescu, I.C. Negruzzi. Se formează două curente de opinie. Unul radical şi intransigent avându-1 ca lider pe filozoful Vasile Conta, al doilea pentru o revizuire condiţionată propusă de A.D. Holban în a sa PROTESTARE. Pentru a lămuri motivele curentului radical, antirevizionist, iată câteva din stările de lucruri care 1-au generat.
Registrele regimentelor care au luptat în Războiul de Independenţă consemnează că în tranşee a murit un soldat evreu lovit de o schijă şi că alţi trei soldaţi evrei au murit de tifos la croitoriile şi bucătăriile de etapă.
Incepând din 1848, marii bărbaţi de stat ai românilor îşi asumă istoria ca responsabilitate supremă, căutând să construiască structura juridică a ţârii, să creeze instituţiile care să definească şi să promoveze viaţă economică naţională şi să asigure românilor poziţia suverană în toate domeniile vieţii sociale, economice, politice şi culturale. In acest proces complex de edificare a statului naţional modern, aflat sub dublă stăpânire: a înaltei Porţi şi a Puterilor garante, ca să nu mai vorbim de interludiul stăpânirii ruseşti, era firesc ca lupta pentru promovarea intereselor naţionale să ducă la un sistem de legi cu caracter limitativ faţă de puzderia străinilor aciuiţi ilegal în Principate. Cei care au reacţionat vehement, cu ecou în presa europeană şi transatlantică având sprijinul brutal al Alianţei Universale Israelite au fost evreii.
I. C. Brătianu, în drum spre Paris, are la Berlin o întrevedere cu Cohen, preşedintele Alianţei, care-1 ameninţă că România fără sprijinul evreiesc este pierdută. Legea din 1864 pentru constituirea Corpului avocaţilor permitea numai intrarea românilor şi a străinilor naţionalizaţi în acest corp. Aceeaşi interdicţie pentru evrei în comerţul de drogherie. Actul care a stârnit ecouri în presa europeană şi americană a fost Circulara din 24 aprilie 1867 dată de I.C. Brâtianu in calitatea lui de ministru de interne, prin care se expulzau toţi evreii vagabonzi de prin sate, circulară care completa Circulara nr.2296 din 5 septembrie 1866 a ministrului de interne N. Creţulescu, prin care se cerea prefecţilor să nu mai tolereze aşezarea în ţară a evreilor supuşi sau nu unei protecţiuni străine ca hangii, cârciumari sau arendaşi.
Se explică expresia „sunt supus austriac”. Ion Brătianu declara la 1877 că fiecare evreu venit în conflict cu autoritatea, spre a ieşi bazma curată se declara supus austriac. Din zece contravenienţi la impozite, 9 sunt evrei, declara I.C. Brâtianu 49.
Expulzarea a zece evrei vagabonzi prin Galaţi şi a altor 25 din satele Bacăului i-a adus lui I.C. Brătianu un potop de injurii în întreaga presă iudeo-europeană şi americană. Plutocraţia iudaică Geld Judentum 1-a determinat pe Napoleon al III-lea sâ-i dea prinţului Carol I telegrama pe care am reprodus-o în acest capitol.
SESIUNEA DRAMATICĂ 1878-1879. Sesiunea Corpurilor Legiuitoare 1878-1879 este exemplară pentru istoricul parlamentarismului românesc. Parlamentarii aveau ca temă revizuirea articolului 7 din Constituţia impusă de Puterile europene care reprezentau interesele marii finanţe evreieşti şi pe ale Alianţei Universale Israelite, cele mai puternice centre de presiune fiind Franţa, reprezentată prin împăratul Napolexion al III-lea şi diplomatul Wadington şi Germania, reprezentată de cancelarul Bismarck. Puterile impuneau României acordarea de drepturi civice şi politice masei de imigranţi evrei intraţi clandestin în ţară, ceea ce reprezenta un pericol naţional date fiind ocupaţiile speculative ale evreilor şi faptul că se constituiseră ca stat în stat. Guvernul I.C. Brătianu se afla între ciocan şi nicovală. Independenţa obţinută cu armele pe câmpul de luptă trebuia recunoscută de Puterile europene cu condiţia revizuirii articolului 7, majoritatea parlamentară având suportul opiniei publice era împotriva revizuirii. Holban mergea până la a renunţa la recunoaşterea independenţei daca era sa o răscumpere cu un preţ aşa de sângeros. A avea răbdare, aşteptând ca Europa mai bine luminată asupra propriilor ei interese să devie mai echitabilă către noi, care reprezentam în Orient ideile, cultura, instituţiunile şi interesele sale 50. Vasile Conta depune o moţiune antirevizionistă, semnată de C. Ghica, E. Ghica, I.C. Negruzzi, P. Cazimir, C. Ciupercescu, N. Blaremberg, B. Conta şi D. Rossetti-Tetcanu. In replică, Alianţa Israelită din România încearcă să-i ofere 70 000 lei spre a-şi retrage moţiunea. Se constituie un centru de putere moldovenesc antirevizionist condus de Vernescu, care i-a pus condiţii zdrobitoare lui I.C. Brătianu. Cu o abilitate diplomatică şi politică de mare subtilitate începe jocul tergiversărilor care va exaspera Puterile, le va uza răbdarea, uzând şi demolând virulenţa şi consistenţa articolului 44 din Tratatul de la Berlin, astfel că la 6 octombrie 1879 când articolul 7 revizuit a fost votat de Adunarea Deputaţilor, el era redactat conform intereselor naţionale şi departe de ceea ce impuseseră Marile Puteri.
Câteva citate din scrisorile domnitorului Carol I adresate tatălui său, principele Carol Anton de Hohenzollern, pe care-1 informa asupra actelor sale politice, pe care-1 consulta şi pe care-1 ruga să medieze la Berlin chestiuni în litigiu. Scrisoarea datata Bucureşti, 5/17 noiembrie 1878. Citez:… Numai după deschiderea Camerelor şi după schimbarea ministerului, absolut necesara, ţinând seama de rezolvarea chestiunii evreieşti, vom avea o situaţie limpede în afacerile interne… Puterile Mari cred că exercită prin întârzierea recunoaşterii independenţei noastre opresiune asupra ţârii; se înşală, însă, în privinţa aceasta, pentru că păzirea lor produce numai îndârjire faţă de străinătate. Regularea chestiunii evreieşti nu se va face din cauza aceea nici mai curând, nici mai târziu, şi bărbaţii noştri politici declară că vor alege timpul care li se va părea mai potrivit. Adevărat că eu mi-aş putea exercita influenţa; cred, însă, că e mai prudent dacă nu voi insista, pentru ca să se potolească surescitarea maximă51.
Scrisoarea datată Bucureşti 16/28 februarie 1879: … Din afară e Rusia care ne apasă în tot felul, aflând un sprijin în Germania; înlăuntru e chestia evreiască, care, după cum am prevăzut chiar din anul trecut, produce cele mai mari dificultăţi şi nu va putea fi rezolvată aşa de curând… după Paşti se vor face alegerile pentru noua Constituantă care va avea să rezolve definitiv chestia evreiască …se vor dezlănţui toate patimile … discuţiunile în Constituantă se vor prelungi până la vară şi eu am puţină speranţă că soluţiunea ce o aşteptăm va mulţumi Europa52.
Scrisoarea datată Bucureşti 3/15 aprilie 1879: … am trecut norocos peste prima parte a campaniei primejdioase care mi-a fost impusă prin tratatul de la Berlin, ţara a recunoscut necesitatea schimbării articolului 7 din Constituţie … Nu trebuie să ne ascundem însă îngrijorarea că e vorba de o întreprindere îngreunată încă din cale afară prin iritaţia de care e cuprinsă mai ales întreaga Moldovă. Am discutat în timpul din urmă cu mulţi bărbaţi influenţi de acolo, care au în privinţa chestiunii evreieşti o judecată obiectivă; cu toate că le-am atras atenţiunea asupra primejdiilor ce ne ameninţă din străinătate, ei vedeau totuşi piedici de nebănuit şi se temeau de neorânduială. Cu Mitropolitul din Iaşi am vorbit două ceasuri, conjurându-1 să predice pace şi concordie şi să se arate mai tolerant decât toţi ceilalţi. Când mi-a răspuns că Moldova creştină nu trebuie să fie dată pe mâna evreilor, i-am atras atenţiunea cât este de primejdios de-a alimenta astfel de idei… Mai este încă o chestiune grea… răscumpărarea căilor ferate, pentru care negociem deja de un an, dar fără rezultat din cauza condiţiunilor apăsătoare ale bancherilor din Berlin. Chestiunea evreiască şi răscumpărarea căilor ferate sunt două probleme aşa de mari, încât abia se pot rezolva în acelaşi timp. In amândouă chestiunile se afirmă influenţa lui Bleichroder. Mă duc pentru câteva zile la Iaşi, unde e centrul agitaţiunii contra evreilor şi unde aceştia din urmă încă sunt din când în când provocatori.
Scrisoarea datată Bucureşti 1/13 iunie 1879 începe după cum urmează: Ne aflăm acum cufundaţi până în gât în chestiunea evreiască, a cărei rezolvare se va mai amâna … Brătianu zice: de cerem prea puţin de la Camere, vom avea Europa contra noastră; de vom cere mai mult, vor respinge Camerele. – în Consiliul de ieri am fost de următoarea părere: 1) să se şteargă fără discuţie articolul respectiv din Constituţie; 2) să se acorde evreilor născuţi în ţară şi anume din părinţi care s-au născut tot în ţară şi nu s-au bucurat niciodată de protecţie străină, drepturile cetăţeneşti pe lângă următoarele condiţiuni: a) să fie făcut serviciul militar; b) să plătească birul personal; c) terminarea unei şcoli româneşti; d) exercitarea unei meserii în ţară… Ar accepta Camerele aceasta? Mai că m-aş îndoi … în Camere se manifesta chiar de pe acum o rezistenţă pasiva care e greu de înfrânt, printre moldoveni se arată o iritaţiune care creşte şi o indispoziţie aşa de mare pentru concesiuni faţă de evrei…53
Scrisoarea datată Bucureşti 20 iunie/2 iulie 1879: am cerut ca guvernul să se declare hotărât în chestiunea evreiască… Guvernul caută să influenţeze Camerele ca să acorde unei categorii anumite de evrei drepturile cetăţeneşti, nu află însă ascultare… Nici ameninţările Europei nu fac impresiune… La Berlin sunt hotărâţi să intervină… să ne prescrie ce drepturi să dam evreilor. Un astfel de pas se înţelege că ar mării iritaţiunile în ţară… Italia se mulţumeşte cu ştergerea articolului 7 din Constituţie, tot aşa cum Anglia cu naturalizarea câtorva evrei. Wadington. însă cere o soluţionare radicală, iar la Berlin se insistă pentru… răscumpărarea căilor ferate în condiţiunile cerute de bancherii d’acolo55.
Scrisoarea datată Bucureşti 16/28 iulie 1879 începe aşa: Nenorocita chestiune evreiască a devenit o adevărată luptă uriaşă care trebuie purtată cu ţara şi cu străinătatea… Pe când ţara mă prezintă ca un apărător al drepturilor evreieşti, străinătatea se plânge că nu le respectez destul… Mă cred însă îndreptăţit a pretinde de la Reprezentanţii poporului ca să afle pentru chestia evreieascâ o soluţiune care să apere înainte de toate interesele economice ale ţârii şi să ofere Marilor Puteri posibilitatea de a se declara mulţumite. Dacă am putea înconjura criza prin naturalizarea unui singur evreu, eu aş fi cel mai fericit!… Intrarea lui Kogălniceanu ca Ministru de Interne am declarat-o ca absolut necesară, din cauza agitaţiunilor vehemente din Moldova… Cea mai mare iritaţiune a produs în ţară, îndeosebi în Moldova, propunerea de a se da drepturi civile la anumite categorii de evrei: petiţiuni, monstre, scrisori ameninţătoare adresate mie, părea că se vor înscena demonstraţiuni mai mari. .. Puterile mari au obosit în afacerea aceasta, devenind, prin multe amânări şi dificultăţi, mai puţin exigente, aşa că se vor declara mulţumite cu propuneri echitabile56.
Rezistenţa naţională la dictatul Marilor Puteri a învins. Articolul 7 din Constituţia de la 1866 a fost modificat după o luptă politică care a durat 16 luni. Adunarea Deputaţilor a votat articolul 7 revizuit în şedinţa din 6 octombrie 1879 cu 132 de voturi pentru, 9 voturi contra şi 2 abţineri. P.P.Carp şi C. Bobeica. Vasile Alecsandri se pronunţă în Senat împotriva revizuirii, spunând în discursul său: … Regret de a constata că evreii din Moldova, afară de foarte puţine excepţii, s-au arătat vecinie nepăsători de soarta României, ba pot zice chiar ostili propăşirii noastre naţionale. Unirea Principatelor a fost pentru ei un doliu!… Independenţa Română, o emigrare, şi lupta românilor pentru acea independenţă un motiv de a scumpi banii, de a creşte camătă şi a specula asupra mizeriei obşteşti57.
Articolul 7 modificat acorda evreilor dreptul de a cere naturalizarea în mod individual printr-o cerere adresată Camerelor şi de a obţine naturalizarea ca şi ceilalţi străini, fără dreptul de a avea imobile rurale, drept de care se bucurau în exclusivitate numai românii. Iată şi conjuraţia internaţională care a impus României modificarea articolului 7 din Constituţia de la 1866: Germania, prin cancelarul Bismarck, Austria prin contele Andrassy, Anglia prin lordul Beaconsfield-Disraeli, reprezentantul finanţei evreieşti şi prim-ministru, Franţa prin Waddington, Italia prin Conti.
883 de evrei care într-un fel sau altul serviseră în armată sau serviseră armata au fost împământeniţi în bloc.
EFECTE. CONSECINŢE
Modificarea articolului 7 din Constituţia de la 1866, ratificată de Senat la 11/23 octombrie 1879 a avut consecinţe grave pentru România, deschizând ţara valurilor succesive de invazie evreiasca, acordarea drepturilor politice conducând la acapararea, economiei, băncilor şi finanţelor, astfel încât în preajma celui de al doilea război mondial 70% din economia naţionala aparţinea străinilor, în majoritate absolută evrei. In perioada 1879-1939 România devine pentru evreimea mondială DAS JUDENLAND PAR EXCELENCE, adică ţară evreiască prin excelenţă, construită prin mijloace politice, economice şi propagandistice de către Alianţa Universală Israelită conform planului strategic pe termen lung care viza transformarea României în NOUL ISRAEL. Perioada de vârf a dominaţiei economice şi politice evreieşti în România antebelică se realizează în timpul domniei nefaste a regelui Carol al II-lea, condus de amanta sa Elena-Grunberg-Wolf-Lupescu şi prin ea de oculta financiară evreiască şi de francmasonerie, fapt care a născut legic reacţia naţională prin Mişcarea Legionară şi prin introducerea în sfera politicului a formulei NUMERUS VALACHICUS, aparţinând omului politic Al. Vaida-Voievod.
Perioada 1879-1939 se caracterizează prin lupta pentru supravieţuirea naţionalului care continuă invarianta fundamentală a Istoriei românilor; variantele deznaţionalizării şi colonizării aparţinând factorilor externi de agresiune care şi-au disputat România: catolicismul şi iudaismul în cele două variante: iudeo-capitalismul şi iudeo-comunismul. Invarianta fundamentală a istoriei românilor: lupta pentru supravieţuire şi consolidarea naţionalului se caracterizează în perioada amintită prin efortul bărbaţilor politici de a organiza, fundamenta, consolida şi a da continuitate statului naţional şi independent România. Aspectul juridic al cadrului statal într-o Românie abia eliberată de sub dominaţia politică a Porţii şi a Puterilor garante alcătuia temelia edificiului în construcţie. Revizuirea articolului 7 a fost doar începutul acţiunilor destabilizatoare iniţiate de Alianţa Universală Israelită spre a nu permite organizarea şi consolidarea statului naţional român, după Protocoale, statul naţional fiind duşmanul de moarte al supra-statului evreiesc. Legea pentru crearea Bursei de comerţ din 1881; legea de constituire a Camerelor de comerţ din 1886; codul de comerţ din 1887 care conţinea dispoziţii privitoare la componenţa etnică a consiliilor de administraţie; legea pentru exploatarea cailor ferate din 1889, care prevedea că străinii vor fi angajaţi numai în lipsa specialiştilor români; legea învăţământului primar din 1893; a învăţământului profesional unde străinii erau primiţi numai ca auditori şi numai cu consimţământul ministrului, în şcolile de arte şi meserii în proporţie de o cincime din locurile vacante, în şcolile comerciale contra unei taxe anuale; dar mai ales legea pentru încurajarea industriei naţionale din 1887 care impunea ca două treimi din lucrători să fie români în termen de 5 ani de la înfiinţarea fabricii, au stârnit protestele presei iudaice din ţară, din Europa şi Statele Unite. Alianţa Universală Israelitâ a contracarat violent procesul de consolidare a statului naţional prin creaţia juridică, invocând persecuţii inexistente, pogromuri, apelând la conducătorii marilor puteri, conjugând focul injuriilor, pe al calomniilor îndreptate asupra bărbaţilor politici, cu mişcarea rapidă a emisarilor trimişi în România sa supravegheze aplicarea articolului 44 al Tratatului de la Berlin căzut în moarte naturala încă din 1879. Ţinta calomniilor Alianţei şi ale presei subordonate au fost I.C. Brătianu şi Mihail Kogălniceanu.
Articolul 7 din legea rurala prin care se interzicea înstrăinarea proprietăţii ţăranului a fost motivul unei campanii împotriva lui Brâtianu. Când Kogâlniceanu în calitate de ministru de interne şi în temeiul articolului 10 din legea asupra poliţiei rurale din 1868, dă ordin prefecţilor ca primarii sa uzeze de dreptul de a acorda sau refuza autorizaţia de a se aşeza în comună a oamenilor fără căpătâi (vagabonzi, negustori ambulanţi); comunităţile evreieşti din ţară stârnesc o furtună în presa iudaică şi se plâng Alianţei, invocând persecuţiile la care sunt supuşi evreii de către autorităţile româneşti sălbatice. Alianţa trage sforile marionetelor ei din guvernul iudeo-francez şi marchizul La Valette îi dă ordin agentului diplomatic francez de la Bucureşti, Mellinet, să adreseze guvernului o notă de protest împotriva expulzării din sate a evreilor (vagabonzi) fapt care lezează dispoziţiile Constituţiei. Kogălniceanu răspunde demn şi ferm spunând că în România chestiunea evreiască este, citez: o chestiune naţionala şi totodată o chestiune economică… Atât guvernul cât şi naţiunea, avem dreptul dea fi îngrijoraţi de progresele acestei naţiuni străine care trăieşte în mijlocul nostru şi al cărei număr creşte nepregetat prin imigrarea evreilor din Galiţia şi din Podolia, provincii ale vechii Polonii, limitrofe cu România…58.
Când în 1895 se aplică legea poliţiei rurale de către partidul liberal revenit la putere, altă furtună de calomnii şi proteste „europene”, care culminează atunci când guvernul închide jumătate din cârciumele evreieşti de la sate, aplicând legea monopolului băuturilor spirtoase din 1873 prin care numai electorii săteşti puteau beneficia de licenţe pentru cârciumârit, Alianţa Universală Israelită a cerut chiar intervenţia diplomatică a Puterilor. Altă vânzoleală europo-americanâ când pentru a apăra economia naţională, în 1883 se promulgă legea împotriva comerţului de loterie şi în 1884 legea împotriva comerţului ambulant, ambele practicate de evrei, loteria slujind bancherii evrei din Lipsea şi Hamburg. Ciclonul protestelor euro-americane este format în deceniul 7 al secolului 19, creşte în intensitate în deceniile 8 şi 9, în proporţie geometrică faţă de rata consolidării juridice a statului naţional România, ca ochiul lui să atingă Bucureştiul în 1902 când se votează legea meseriilor care dădea dreptul de practică numai acelor străini care puteau dovedi că în ţara lor, cetăţenii români se bucurau de reciprocitate. Nu puteau dovedi, li se putea elibera o autorizaţie în condiţii speciale, de către Camera de comerţ şi industrie. Alianţa Universală Israelitâ mobilizează presa şi diplomaţia. Statele Unite ale Americii intră în alertă. Subsecretarul de stat Haye emite note către puterile semnatare ale Tratatului de la Berlin. România a călcat în picioare articolul 44. Deci România trebuieşte pedepsită.
Invariantei fundamentale a istoriei românilor: crearea Statului Naţional Unitar, Alianţa Universală Israelită, prin masa de manevră a evreilor aduşi în România, îi opune prin mijlocirea puterilor străine şi a finanţei supra-statale programul de transformare a ţării în Noul Israel.
Cititi si : https://mucenicul.wordpress.com/2011/02/01/exista-sau-nu-exista-un-proiect-%E2%80%9Cisrael-in-romania%E2%80%9D-v/
Apreciază:
Apreciere Încarc...
El spune că „evreii” controlează bisericile creștine și le folosesc pentru a introduce idei precum egalitatea rasială.
Mucenicul's Blog 