DACĂ SE ÎNTÂMPLA LA NOI WERNER ÎI DECORA: Scandal internațional după ce trupele NATO au pătruns din greșeală într-o fabrică din Bulgaria. ”Sunt jignit şi umilit”

Bulgaria
Sursa foto: Știrile PROTV

Gafa de proporţii a soldaţilor americani – care au luat cu asalt, din greșeală, o fabrică de ulei din Bulgăria – va fi subiectul unui proces.

Proprietarul fabricii nu a fost impresionat de scuzele ambasadei americane și i-a dat în judecată pe militarii care participau la exercițiul NATO.

Operaţiunea, surprinsă de camerele de supraveghere, a avut loc în regiunea Plovdiv. Trupele participau la un exerciţiu NATO în care simulau capturarea şi securizarea unui aerodrom dezafectat. Dar, în timpul misiunii, soldații au pătruns într-o clădire de lângă aerodrom, despre care au crezut că era parte a zonei de antrenament. Acolo se aflau însă civili bulgari.

Vassil, muncitor la KIM Engineering:

“Eram în spate și munceam în momentul în care colegii mi-au spus că au intrat soldații peste noi. I-am văzut cu mitraliere îndreptate spre noi, eram foarte stresați, am început să alerg, eram foarte stresat, nu știam ce să fac și ce să spun.”

În imagini se vede cum unul dintre muncitori ridică mâinile, semn că nu are nimic de ascuns. Înarmaţi cu puşti de asalt, cei şapte militari au cercetat locul timp de câteva minute.

Marin Dimitrov, director al KIM Engineering Ltd:

“Militarii au mers peste tot pe proprietatea mea privată. A fost o încălcare ilegală a proprietății mele private. Sunt jignit şi umilit de cele întâmplate. S-au purtat ca și cum am fi bandiți, criminali, chiar dacă desfășurăm activități legale. ”

Preşedintele bulgar, Rumen Radev, a calificat drept inacceptabil un incident implicând trupe americane care participau la un exerciţiu militar şi cetăţeni civili.

″Este absolut inacceptabil ca viaţa şi liniştea cetăţenilor bulgari să fie puse în pericol de unităţi militare, fie că fac parte din forţele armate bulgare sau străine″⁣,

a declarat el, citat luni de BTA.

Radev s-a întâlnit cu ministrul apărării, Gheorghi Panaiotov, şi cu generalul-locotenent Liubcio Todorov, comandantul Comandamentului Forţelor Întrunite, a precizat Secretariatul de presă al preşedintelui.

La 28 mai, televiziunea Nova a relatat că, la 11 mai, trupe americane au dat buzna într-o fabrică de echipamente pentru rafinarea uleiului de floarea-soarelui, situată în regiunea Plovdiv. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere au arătat şapte militari în uniformă care purtau puşti de asalt… Fabrica se află în imediata apropiere a bazei aeriene Ceşneghirovo, unde avea loc un exerciţiu de amploare.

Ministrul apărării Panaiotov i-a raportat preşedintelui incidentul şi a declarat că s-a întâlnit cu proprietarul companiei. Vor avea loc alte întâlniri cu partea americană pentru a asigura clarificarea completă a incidentului şi prevenirea unor astfel de ″neînţelegeri extrem de neplăcute şi deconcertante″⁣.

Radev se aşteaptă la o anchetă amănunţită pentru a identifica oficialii responsabili de incident. De asemenea, el a cerut insistent o revizuire a organizării şi a măsurilor de siguranţă în timpul exerciţiilor militare.

″Exerciţiile de pe teritoriul bulgar la care participă aliaţii noştri ar trebui să sporească sentimentul de securitate şi încredere în apărarea colectivă, în loc să provoace tensiuni în rândul bulgarilor″⁣, a spus el.

Ministrul apărării a declarat, în cadrul unei şedinţe de informare din 29 mai, că ceea ce s-a întâmplat în timpul exerciţiului militar a fost un incident şi o neînţelegere evidentă.

Incidentul nu a fost făcut public mai devreme pentru că nu a fost raportat, a declarat Panaiotov.

Ambasada SUA a precizat, într-o declaraţie primită sâmbătă de BTA, că

”în cadrul exerciţiului Swift Response 21, soldaţi americani repartizaţi la Brigada 173-a aeropurtată au efectuat un exerciţiu de antrenament pentru a simula capturarea şi securizarea aerodromului dezafectat Ceşneghirovo din Bulgaria. Pe parcursul acestui exerciţiu, soldaţii au simulat intrarea şi evacuarea mai multor buncăre şi structuri de pe aerodrom. La 11 mai, soldaţii au intrat şi au curăţat o clădire de lângă aerodrom, despre care credeau că face parte din zona de antrenament, dar care era ocupată de civili bulgari care administrau o afacere privată. Nu s-au tras focuri de armă în niciun moment în timpul acestei interacţiuni″.

Ambasada SUA a prezentat scuze sincere companiei private şi angajaţilor acesteia.

Exerciţiul americanilor face parte din operaţiunea “Defender Europe 21”, care a început în mai și se va încheia la finele acestei luni. Este cel mai mare exerciţiu NATO care are loc pe continentul european în ultimele decenii.

https://stirileprotv.ro/stiri/international/militari-americani-au-dat-buzna-intr-o-companie-privata-in-bulgaria-presedintele-asteapta-o-ancheta.html

 

 

Jocuri de razboi: Israelul este gata sa loveasca instalatiile nucleare ale Iranului si SUA neaga testarea unei rachete nucleare in Arabia Saudita

Racheta Trident

Conform relatărilor SUA a testat cu bine o rachetă balistica nucleară într-un exerciţiu comun militar secret cu Arabia Saudită.

Şeful Agenţiei  Apararii impotriva rachetelor, general-locotenentul Patrick O’Reilly, a participat la lansarea unei rachete Trident în Arabia Saudită, săptămâna trecută, a raportat Washington Post.

Lansarea rachetei are loc la scurt timp după vizita Secretarului american al Apararii Robert Gates la Riad, unde a purtat discuţii cu oficialii arabi in privinta consolidarii aerului regatului şi in privinta capacităţilor de apărare anti-rachetă din regiune.

Arabia Saudită a cumparat de la americani arme în valoare de miliarde de dolaride în ultimii ani, inclusiv echipament de apărare anti-rachetă.

Jonathan Withington, un purtator de cuvant al Pentagonului, a negat miercuri lansarea rachetei Trident sau a oricarui alt tip în timpul exerciţiului, care a început săptămâna trecută.

Purtătorul de cuvânt a confirmat că O’Reilly a fost în regiune săptămâna trecută, dar a respins rapoartele in  care se spune ca  el a participat la vreo lansare de rachete.
http://www.presstv.ir/detail.aspx?id=122211&sectionid=351020205

Aceasta stire se suprapune cu o alta conform careia:  

” Forţele aeriene israeliene au exersat atacuri simulate asupra instalaţiile nucleare ale Iranului folosind spaţiul aerian a cel puţin două ţări arabe neidentificate, a raportat un ziar publicat în Ierusalimul de Est.

Potrivit ziarului Al Manar, mai multe avioane de luptă israeliene au efectuat la sfarsitul lunii februarie exerciţii de bombardare „ţintind” cunoscute situri nucleare iraniene „, în două ţări arabe din Golful Persic, care sunt apropiate teritorial cu Republica Islamică şi  coopereaza cu Israelul pe această temă.”

Al Manar a declarat că Israelul a primit permisiunea de utilizare a spaţiului aerian de la vârful conducerilor acestor ţări şi Washington-ul ” a dat binecuvântare” Tel Aviv-ului pentru a efectua aceste exerciţii.

În ciuda eforturilor internaţionale intense pentru a convinge Teheranul să pună capăt îmbogăţirii  uraniului sau, atât Statele Unite cat şi Israelul nu au exclus o acţiune militară în cazul în care diplomaţia nu reuşeşte să rezolve disputa privind programul nuclear al Iranului.

Iranul, care este în prezent sub trei seturi de sanctiuni ale ONU pentru refuzul de a opri  îmbogăţirea uraniului, insistă ca are nevoie de tehnologia nucleară pentru a genera electricitate, în timp ce puterile occidentale suspecteaza tara ca urmăreste un program de arme atomice.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, a cerut recent comunitatii internaţionale sa impuna un nou set de sancţiuni „paralizante” asupra Iranului pentru a obliga Republica Islamica sa-si intrerupa programul nuclear controversat.” http://www.globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=18380

Una dintre aceste doua tari, in mod cert este Arabia Saudita. In cazul celei de a doua exista mai multe posibilitati: Egipt, Irak, Afganistan, Pakistan si India. Avand in vedere ca a existat o ” binecuvantare” din partea Washington-ului, inseamna ca trebuie sa fie unul din teritoriile ocupate de americani, adica Irak, Afganistan sau Pakistan.

Se pare ca pregatirile de razboi sunt in toi, ramane de vazut cand se va apasa butonul „on”.

Stirile false se tin lant: dupa Marea Britanie si Georgia este randul Frantei

PARIS – Franţa: Operatorul de cale ferată, spune ca o eroare „interna”  l-a determinat pentru a posta o declaraţie falsă pe site-ul său spunând ca o explozie de tren a ucis 102 de oameni.

Anunţul de pe pagina initiala a SNCF a descris o explozie „de origine necunoscută”  la trenul cu numărul 1234 în apropierea oraşului Macon, pe o linie Paris-Dijon. Sunt citate estimări timpurii „de 102 morţi şi 380 răniţi.”

Jurnaliştii  au inundat SNCF cu apeluri telefonice, după declaraţia de marţi. Declaraţia a fost ulterior retrasa de pe site. Un purtator de cuvant al SNCF a spus ca Anunţul a fost fals şi parte a unui exerciţiu. Ea a spus că a derivat dintr-o eroare „interna” – si ca nu este un atac al hackeri-lor. Ea a vorbit numai cu condiţia anonimatului, din cauza politicii companiei. http://www.huffingtonpost.com/2010/03/16/french-railway-mistakenly_n_501213.html

Nici nu s-a incheiat bine scandalul din Georgia cu privire la stirea falsa anuntata de canalulu TV Imedi cum ca Rusia a invadat Georgia si ca presedintele  Saakashvili este mort, ca o alta stire de gen apare. http://english.ruvr.ru/rtvideo/2010/03/14/video_5282961.html

De asemenea, localnicii din Dorset, Marea Britanie s-au confruntat cu o alarma privind o scurgere majora de radiatii active. http://www.timesonline.co.uk/tol/news/uk/article7060363.ece

Scuzele celor trei anunturi false: a fost un exercitiu. Curios ca toate acestea au avut loc in mai putin de o saptamana, in intervalul 12 -16 martie. Oare de ce?

Miroase a pavilioane false sau chiar acestia se pregatesc pentru ceva?