Carismatic şi intens mediatizat, papa Ioan Paul al II-lea, care va fi beatificat pe 1 mai, a condus Biserica catolică timp de peste 25 de ani şi a marcat istoria sfârşitului de secol XX, contribuind la căderea comunismului în Europa.
Pe 16 octombrie 1978, cel de-al 263-lea succesor al Sfântului Petru, primul papă slav din istorie, îi urma lui Ioan Paul I, care domnise la Vatican o singură lună. Ioan Paul al II-lea a condus destinul Bisericii catolice până pe 2 aprilie 2005, data la care a murit, la vârsta de 84 de ani.
Karol Wojtyla s-a născut pe 18 mai 1920 la Wadowice, în apropiere de Cracovia, într-o familie modestă. Şi-a pierdut mama la vârsta de nouă ani şi, trei ani mai târziu, fratele mai mare, mort în urma unei epidemii de scarlatină, în 1932. Cu o copilărie marcată de absenţa mamei, viitorul papă şi-a dedicat întreaga viaţă Fecioarei Maria, modelul mamei şi al soţiei.
A lucrat mai întâi într-o mină de sare, continuându-şi studiile secundare şi universitare. Apoi, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a coordonat activitatea unei trupe clandestine de teatru şi a absolvit cursurile seminarului teologic. A devenit preot în anul 1946.
După ce a fost profesor de teologie, a devenit episcop al Cracoviei, în 1964, şi a participat la Conciliul Vatican II (1962 – 1965), devenind apoi cardinal în 1967.
Lider al Bisericii catolice timp de peste 26 de ani, unul dintre cele mai lungi pontificate din istorie, Ioan Paul al II-lea şi-a impus concepţiile încă de la alegerea sa în această funcţie, pe 16 octombrie 1978. Karol Wojtyla, primul papă slav, avea pe atunci vârsta de 58 de ani.
Foarte repede, „papa polonez” înfruntă cutumele de la Vatican şi, alegând să ignore scaunul papal susţinut de credincioşi, cu ajutorul căruia predecesorii săi se deplasau în mulţime, a optat pentru contactul direct cu oamenii, mergând pe jos printre ei, permiţându-le acestora să îl atingă şi luând de multe ori în braţe copiii credincioşilor.
Vaticanul devine prea mic pentru el. Alege să călătorească în lume pentru a-şi vedea susţinătorii, îşi multiplică vizitele oficiale în străinătate, care sunt intens mediatizate.
Carisma sa este evidentă. Pasionat de teatru în tinereţe şi păstrându-şi viu talentul de a simţi ceea ce se petrece în public, atunci când papa Ioan Paul al II-lea se adresa mulţimii, fiecare avea sentimentul că sfântul pontif îi vorbea doar lui.
Succesul este instantaneu, mai ales în America Latină, unde mass-media l-a supranumit „globetrotter-ul Evangheliei” şi „atletul lui Dumnezeu”.
Ioan Paul al II-lea măsura în înălţime 176 de centimetri. Însă fotografii din lumea întreagă l-au transformat într-un „uriaş” încă din primii săi ani de pontificat, iar această imagine a rezistat până pe 13 mai 1981, când turcul Mehmet Ali Agca a încercat să îl asasineze cu trei focuri de armă.
Sănătatea sa a început să se degradeze în ziua în care şi-a fracturat femurul, pe 29 februarie 1994. Maladia Parkinson începea încă de atunci să se manifeste.
Lumea întreagă a urmărit lentul proces de înrăutăţire a sănătăţii sale, prezentat de camerele video ale posturilor de televiziune, până în ziua morţii sale, pe 2 aprilie 2005, o dată la care au avut loc impresionante manifestări de afecţiune în piaţa Sfântul Petru din Vatican.
A contribuit la reorganizarea Bisericii catolice, după reformele ambiţioase iniţiate în timpul Conciliului Vatican II şi a scris 14 scrisori enciclice, trei dintre acestea fiind consacrate chestiunilor socio-economice.
Pacea şi cooperarea internaţională, mai ales în timpul numeroaselor crize şi conflicte din Orientul Mijlociu şi din regiunea Golfului Persic, reconcilierea între religii şi solidaritatea dintre Nord şi Sud s-au aflat în centrul activităţilor sale şi în toate mesajele sale apostolice.
Viaţa şi pontificatul său au fost marcate de evenimentele majore ale secolului XX. Ioan Paul al II-lea a supravieţuit celui de-Al Doilea Război Mondial, a rezistat celor două ideologii totalitare – nazismul şi stalinismul – şi a contribuit la căderea Zidului Berlinului, influenţând astfel atât căderea regimurilor comuniste din Europa, cât şi procesul de reunificare de pe bătrânul continent.
Slujitor al lui Dumnezeu şi al păcii, nu toate angajamentele sale au fost încununate de succes. A văzut cum ţările din Orientul Mijlociu s-au împăcat, au visat la pace şi prosperitate, dar au căzut apoi din nou în întunericul războaielor nemiloase. A combătut islamismul extremist, sectele evaghelice şi terorismul religios, dar nu a putut să împiedice declanşarea conflictelor din Africa.
A fost un papă imposibil de catalogat, pentru că a fost întotdeauna deschis în faţa problemelor cu care se confrunta omenirea – dialogul cu islamul, cu iudaismul şi cu alte religii necreştine – şi a păstrat o linie extrem de conservatoare în problema familiei şi a moralei.
În opinia unora dintre susţinătorii săi, principala „zonă de umbră” a pontificatului său a rămas condamnarea fără niciun compromis a contracepţiei şi a prezervativului, care, într-o lume în care epidemia de SIDA făcea milioane de victime, a condus la îndepărtarea multor credincioşi de Biserica catolică.
În prezent, anumite voci îi reproşează lipsa de hotărâre şi de transparenţă în faţa abuzurilor şi a actelor de pedofilie comise în sânul bisericii, asupra cărora suveranul pontif a păstrat tăcerea.
În plus, pentru a anihila teoriile lansate de teologii contestatari, Ioan Paul al II-lea s-a folosit de unele dintre cele mai zeloase şi mai mistice asociaţii, organizaţii şi mişcări religioase – considerate de unii drept veritabile iniţiatoare ale unor campanii de lobby ale credinţei -, precum carismatica Opus Dei, care oferă Bisericii o imagine reacţionară.
Comentariul meu: Acesta este unul dintre articolele de pe net despre beatificarea lui Ioan Paul al II-lea. Nu sunt eu in masura sa spun daca este bine sau rau ce se face. In opinia mea, singurul care este in masura sa faca din muritori sfinti, indiferent din sanul carei religii ii alege, este doar Dumnezeu. Se spune ca „despre morti numai de bine” trebuie sa vorbesti. Asa este. Dar suntem datori sa spunem si adevarul despre originea fostului Papa Ioan Paul al II-lea. Pe un site catolic din 2004, septembrie 7, am gasit urmatoarele despre Ioan Paul al II-lea:
„Ioan Paul al II nu este Papa, ci un anti-Papa, al patrulea dintr-un sir [de anti-papi] care au stat în Scaunul lui Petru încă din anul 1958.
La data de 26 octombrie 1958, se pare că, Cardinalul Joseph Siri a fost ales Papă, şi după ameninţări şi manevre, Siri a fost dat deoparte, şi un agent al Francmasoneriei mondiale şi al sionismului a fost pus în locul lui. Acesta a fost Angelo Roncalli, care a luat numele de Ioan al XXIII-lea.
Ceva de acelasi gen s-a repetat în 1963, şi povestea se afla în cartea lui Malachi Martin, „Cheile acestui Sange” undeva între paginile 590 şi 610. (Malachi Martin a fost agent triplu, si este preotul neidentificat în articolul aparut in 1966 in Look Magazine, „Cum evreii au schimbat gandirea catolica” -Pe care il puteţi găsi pe internet prin Google)
Nu mă aştept ca non-catolicii să accepte viziunile sfinţilor catolici şi „fericiţilor”, dar multe dintre aceste biserici care au aprobat persoane sfinte au avut viziunea unei biserici contrafăcute care a preluat structurile Vaticanului şi Biserica Catolică din întreaga lume. Din 1958 „biserica contrafăcuta”, asa cum Fericita Anna Katrina Emmerick a văzut în viziunile ei in jurul lui 1820, a început să submineze Biserica[ Catolica ]. Schimband toate sacramentele, toate catehismele, Liturghia, şi, cât mai repede posibil, înlocuind episcopii vechi cu noi Episcopi contrafăcuti, precum a fost, probabil evreu Marrano, „Arhiepiscopul” Joseph Bernardin, care si-a încheiat cariera exact înainte de a muri, aratand ca un pacient cu SIDA, si care mergand în Israel a afirmat ca „anti-semitismul” a fost initiat de către Sf. Apostol Ioan în Evanghelia Sfântului Ioan. Aceasta a fost prima salvă din cele pe care legiunile de evrei vor spune 10 ani mai târziu împotriva filmului, Patimile lui Hristos.
Paul al VI-a fost „ales” în 1963 (Giovanni Battista Enrico Antonio Maria Montini) şi Montini a fost un evreu marrano, după cum s-a anunţat cu dovezi că Montini a fost o veche familie evreiască care are radacini înapoi cu multe secole. Sub Paul al VI-lea, crema evreilor si francmasonilor a preluat întreaga structură a Bisericii Catolice, astfel încât astăzi vedeti dezgustatorii „episcopi” care-si vand in afara Dumnezeul şi ţara. Fiecare dintre ei a fost aprobat de către reţeaua de evrei din întreaga lume înainte de a fi numiţi de către actorul Woytila Karol, [alias] Ioan Paul al II-lea.
Ioan Paul al II a fost „ales” în 1978, după moartea bruscă şi, probabil, uciderea unui italian naiv, [Albino] Luciani, care a luat numele de Ioan Paul I.
Woytila, Ioan Paul al II-lea, pe care ei încearcă să-l menţină în viaţă, atâta timp cât este posibil, este acuzat de a face parte dintre evrei prin filiatie materna. Este adevărat că, în Polonia, el a jucat la echipa de fotbal a evreilor ca tanar. Biografii lui, Tad Szulc, Carl Bernstein (care au lăudat faptul că tatăl său a fost comunistul pentru care a luptat senatorul McCarthy pe Larry King Live cu ani în urmă) si altii care par a fi toţi evrei, şi aduc elogii stralucitoare in crestere despre Ioan Paul al II-lea. Woytila a fost „ales” Papa din Polonia comunistă. Prietenul meu mi-a dat un articol cu ceva ani în urmă, care a aparut imediat după al doilea Conclav din 1978, care este intitulat „Guvernul comunist Lauda Alegerea Papei.”
Crescând în şcoli catolice, am citit despre Cardinalul Mindzenty, care a fost luat prizonier de către comuniştii evrei, atunci când ei au preluat Polonia după Al Doilea Război Mondial. Mindzenty a fost sub arest la domiciliu, şi niciodată nu i s-a permis să călătorească. Printr-un contrast puternic, lui Woytila (Ioan Paul al II) i-a fost întotdeauna acordata permisiunea de a călători în şi din Polonia comunistă, şi de a isi vizita colegul revoluţionar (şi evreu marrano?) Joseph Bernardin din Cincinnati de două ori înainte de a fi ales Papă. Un alt biograf al lui Ioan Paul al II-lea, abominabila fata-taioasa şi limba-ascutita George Weigel, este un confident apropiat al ultimului Troţkist evreu Bill Kristol de la Weekly Standard, acum, folosind masca de „republican conservator”.
În 1904, Papa Pius al X-lea l-a primit pe Teodor Herzl, fondatorul sionismului modern. Puteţi găsi amanunte despre această întâlnire pe multe site-uri ale Google şi căutand „Papa Pius al X Herzl Zionism” şi aici este un fragment din paginile web:
„La data de 25 ianuarie 1904, Herzl a fost primit în audienţă de către Papa Pius X. Cu nouă ani înainte, ca el sa redacteze Statul Evreu, Herzl a arătat o intelegere conştienta fata de ingrijorarile romano-catolicilor şi a formulat politica sionista privitoare la acestia:” Sanctuarele de Creştinătate ar fi protejate prin atribuirea unui statut extra-teritorial pentru ele, cum este bine cunoscut în dreptul naţiunilor. Noi ar trebui să formam o Garda de Onoare privitoare la aceste sanctuare, raspunzand de îndeplinirea acestei datorii cu existenţa noastră. ” În ciuda acestei sensibilităţi fata de durerile creştine, şi a includerii ulterioare în gândire centrala sionista a acestui sentiment de responsabilitate faţă de altarele creştinismului, Herzl nu a reuşit să obtina o binecuvântare papală pentru marea sa hazardare. „Evreii nu l-au recunoscut pe Domnul nostru, prin urmare, nu putem recunoaste poporul evreu,” i-a spus răspicat Papa Pius al X-lea. Riposta papală nu l-a luat complet prin surprindere pe Herzl. Cu trei zile inainte secretarul de stat al lui Pius il avertizase că” atâta timp cât evreii neagă divinitatea lui Hristos, noi cu siguranţă nu putem fi de partea lor „Cum am putea atunci sa fim de acord cu recâştigarea posesiei lor asupra Ţarii Sfinte?” Secretarul de stat, de atunci, al Vaticanului, era marele spaniol Merry del Val, care a declarat, de asemenea, citat de contele rus Cherep-Spirodovich în cartea sa” The Hidden Hand” (Mana ascunsa), ” De fiecare data cand găsim ceva imoral şi distructiv pentru societate, găsim un evreu în spatele lui. ” O trecere rapida la 1991, când agentul-evreu, şi, probabil, jumătate evreu el însuşi, Woytila, a declarat într-o minciună subliniată cu aldine în Parade Magazine, că recunoasterea dreptului evreilor de a revendica Israelul a fost politica consecventa a Bisericii Catolice. Acest lucru a fost scris într-un articol publicat în Politica Criminală de către LT Patterson in jurul lui 1991, după cat îmi amintesc. Ioan Paul al II-lea i-a recunoscut Israelului exact ceea ce Papa Pius al X-lea a spus ca nu ar putea fi făcut sau sprijinit atata timp cat ei l-au respins pe Mântuitor. Acum puteţi înţelege vizita ” respectuoasa” a lui Ioan Paul al II-lea la Auschwitz pentru a depune mărturie la clădirile false de acolo. Vaticanul acum, părând să ia partea arabilor in aceasta problema, – face ceea ce au făcut comuniştii în Rusia timp de 41 de ani, şi încă mai face Putin astăzi: pretinde a fi prietenul arabilor, aduna informatii, le da arme învechite şi se asigură că programul evreiesc merge inainte cat de triumfator posibil. Nu mă aştept ca non-catolicii să fie de acord cu punctul de vedere actual al Bisericii Catolice de astăzi, după cum si noi cei cativa catolici in alertă o facem. Non-catolicii pot spune: „Priviti, mare curvă din Babilon este în cădere, aşa cum merită.”
Cu toate acestea fiecare modificare efectuată de către cei patru anti-papi ai celui de-al doilea Vatican (Ioan al XXIII-lea 1958 – 1963, Paul al VI-1963-1978, Ioan Paul I 1978 – 1978, Ioan Paul al II, 1978 -?) impreuna cu falsul lor consiliu al Vatican II (1962 – 65) au fost în direcţia protestantismului (a se vedea http://www.realnews247.com/altar_comparison_pictorial.htm pentru o demonstraţie dramatică a deformarii arhitecturii Catolice, incepand cu Conciliul Vaticanului II). Zeci şi zeci de pagini ar mai putea fi scrise „, dar acest lucru dă ideea. În cazul în care Biserica Catolică este Biserica adevărată, atunci ea va trece prin Patimile lui Hristos: răstignire, îngropare vremelnica (acum) şi învierea Sa. În cazul în care ea este Biserica adevărată, atunci ea se va ridica din nou miraculos, şi adevăratul Papa va fi repus pe tronul Sfântului Petru, şi contrafăcuta Biserica va fi aruncata afară, şi, potrivit mai multor sfinti, vor cunoaşte toţi că „degetul lui Dumnezeu” este aici. Chiar acum, din punctul nostru de vedere, „Biserica este în eclipsă” – lumina fiind blocata de către biserica contrafăcuta a iudeo-masoneriei. Jxxxxxx. Jxxxxxx.
P.S. nu acorda atenţie acelor mulţi catolici care încă mai încearcă să spună că Ioan Paul al II nu ştie ce se întâmplă, şi că acestia sunt doar” Episcopi răi „,” inregistrarea a 25 ani de distrugere este clara. Scandalul pedofililor „precum satanicii episcopi”, ca Bernardin care a recrutat homo pentru ” preoţie ” în seminariile catolice incepand cu 1970 sau cam aşa ceva, şi a indepartat bărbaţii normali este detaliată în cartea „Good Bye, Good Men”, a lui Michael Rose deşi Rose nu reuşeşte să tragă concluziile evidente din dovezile impresionante pe care le-a acumulat. Recent, Ioan Paul al II-lea a promovat legea pentru protejarea episcopilor pedofili „Bernard Law”, într-o poziţie la Sf. Maria Maggiore din Roma. Dar catolicii-in-negare nu se vor confrunta cu muzica, indiferent de cât de multe dovezi se strang. Motivul pentru care papii celui de-al Doilea Vatican sunt anti-Papi este faptul că acestia au sprijinit toate documentele eretice ale lui Paul al VI-lea despre Libertatea Religioasă, semnate la Vatican II. Un Papa adevărat nu poate semna un document al Consiliului care contine erezii în el. Când face asa ceva, el anunţa deja că nu el este Papa. Iudeo-masoneria controlează Vaticanul din 1958, iar acest lucru este începutul înţelegerii declinulului moral din lume incepand cu acel moment. Jxxxxxx. „
Nu ma mira faptul ca un alt protector al pedofililor, Papa Benedict al XVI-lea, il beatifica, si inca prin derogare de la norma, pe un altul. Ceea ce ma uimeste este memoria scurta a celor care stiu de aceste fapte si totusi tac malc sau aplauda frenetic. Nu uitati ca articolul redat mai sus a fost publicat in 2004. In 2010 biserica catolica a fost zguduita de alte scandaluri privind pedofilia, si continua sa iasa la iveala noi si noi povesti, marea majoritate datand chiar din perioada anilor ’70. A face un sfant dintr-un om si Papa care a protejat pedofilia este, in opinia mea, strigator la cer in ochii Domnului dar placut inaintea evreilor. Numai asa isi poate bate joc dracul de crestini.
La foarte scurt timp dupa infiintarea ei la Londra, 24/06/1717, Masoneria s-a stabilit si pe teritoriul Tarilor Romane, intre anii 1733 si 1740. Prima loja s-a infiintat la Iasi in 1742. Apoi, in 1744 s-a infiintat Loja Moldova( certificata de diverse documente si o medalie masonica). O Loja noua, ca si Loja Moldova, avea nevoie de o personalitate marcanta a societatii moldovenesti, de un om cu rang inalt. Astfel, in 1776 a fost ales Leon Gheuca, episcopul de Roman (1769-1,785), decan al Huşilor între 1769 şi 1770 şi Mitropolit între 1786 şi 1788. Acest om cultivat, avand o bibliotecă mare la dispoziţia sa, a devenit evident un politician şi un diplomat fin.
El a fost primul dintr-un şir de episcopi şi episcopi metropolitani care au ales să se alăture Masoneriri şi mişcarii sociale, şi în special celei religioase, rămanand în mintea credincioşilor şi în analele Ortodoxe ca unul dintre agenţii săi cei mai capabili.
Mitropolitul Leon Gheuca
La scurt timp după moartea Mitropolitului Gavriil Calimachi, Patriarhul Ecumenic, împreună cu sultanul, au vrut să aducă la mitropolie pe un anumit Iacob, un grec, Superior al Manastirii Baenavschi din Iasi. Împotriva acestei încercari, reprezentanţii Moldovei, printre care mulţi erau masoni, au trimis un protest la Înalta Poartă. În final, moldovenii au reuşit sa-l aleaga pe Leon Gheuca pentru mitropolie, şi cu insistenţa domnitorului şi a Patriarhului, grecul Iacob a devenit episcop al Romanului.
Leon Gheuca descindea dintr-o familie boierească, el fiind un fost călugăr de la Putna, apoi „protosinghel” al Mitropoliei. Ajutat de Calimachi, el a devenit episcop de Roman în 1769 si a primit mitropolia în 1786. Ca episcop, iar mai târziu ca Mitropolit, a fost mai mult preocupat de problemele culturale, fiind bun prieten cu cel mai mare prelat sârb Dositei Obradovici.
Episcopul Leon a încurajat, de asemenea, activitatile de tipărire de la Manastirea Putna, prin publicarea unei carti intitulata „Carte de Imn”‘ şi a unei „Pastorale”. In primele pagini ale „Cartii Imnului” există un grup de vederi înţelepte în ceea ce priveşte mântuirea şi comportamentul de la Curtea Domneasca, inspirate din cartea „Exemple filosofice” tradusa şi tipărita de către Antim Ivireanu în 1713.
El a murit în ultimele zile ale anului 1788 şi este înmormântat în Catedrala „Sf. Gheorghe” (vechea biserică a mitropoliei), temelia acestei precursoare.
Un al doilea personaj este marele laic şi, mai târziu, savant teolog Mihail Ştefănescu, care a luat numele de Melchisedec, după ce a devenit cleric. El a fost profesor de teologie la Seminarul Teologic din Socola. A studiat la Iaşi şi la Universitatea de Teologie din Kiev, şi în scurt timp el a devenit rector al Seminarului Teologic din Husi, a imbracat sutana în 1853, devenind apoi episcop. El a fost adjunct al episcopului de Husi (1861), adjunct la Dunarea de Jos (1864) şi profesor permanent între 1865 şi 1878 la Roman. A facut parte din guvernul Kogălniceanu( mason). On the external clerical plan, he became conspicuous in two full-sized actions: Pe plan extern de activitate, el a devenit vizibil în două acţiuni de prima marime:
a) după participarea la Congresul de la Bonn (1875) unde s-a ridicat problema unirii „vechilor catolici” – care au respins catolicismul – cu protestanţii şi ortodocsii, el făcand un raport favorabil asupra chestiunii.
b) el este, de asemenea, promotorul şi apărătorul autocefaliei Bisericii Române fata de Patriarhia din Constantinopol, un act normal după unirea celor două principate: Ţara Românească şi Moldova. Între timp el a lucrat în Loja „Renaissance”, în oraşul Ismail, ajutându-l pe Kogălniceanu la punerea în aplicare a legii cu privire la secularizarea arhivelor mănăstiresti.
Activitatea sa religios-politica şi mai ales din învăţământ a fost una remarcabila.
El descindea dintr-o familie de preoţi vechi din Garcina (judeţul Neamţ), avand mai multe rude care au ales monahismul: ambii bunici, ex-preoţi de mir, doi fraţi (arhimandritul Ieronim şi Episcopul Valerian) si doua surori (Evghenia-calugarita la Varatic, Suzana – stareţă la Războieni).
A servit în timpul vieţii sale trei eparhii şi în mod natural preocuparile sale au fost in primul rand problemele ecumenice şi pastorale. El a încurajat mulţi tineri, dornici de cunoaştere, trimitandu-i în străinătate cu burse de studiu (un bun exemplu care ilustrează bine gestul este cel al celebrului muzician Gavriil Musicescu, care a fost trimis de Episcopul Melchisedec la Petersburg pentru a studia muzica corala).
Trebuie subliniata si activitatea socio-politica din timpul Unirii, atunci când el era lector la Seminarul Teologic din Husi, fiind un susţinător fervent al Unirii înaintea fetelor bisericesti.
În 1857 a fost ales deputat în Divanul ad-hoc reprezentand biserica de la Husi. De asemenea, el a propus să se pună capăt dependenţei Bisericii Ortodoxe Române fata de orice Patriarhie străina, adica sa se proclame autocefalia acesteia şi sa se stabileasca o autoritate centrala sinodica, în care clerul de mir trebuie de asemenea să fie reprezentat..
El a devenit ministru al culturii în timpul guvernului Kogălniceanu, doar pentru un an, din cauza atacurilor din partea marii nobilimi, care nu putea accepta ca un funcţionar arhiereu sa fie ales într-un asemenea rang înalt. A fost forţat să-şi prezinte demisia, semnata cu ” mult regret ” de Alexandru Ioan Cuza.
În 1865 a plecat împreună cu ministrul Ioan Cantacuzino la Petersburg, într-o misiune diplomatică, unde a fost primit de către Tarului Alexandru al II-lea.
Râvna dovedita în timpul întreagii sale activitati politico-misionare poate fi redusă la o singură propoziţie rostită în Petersburg: „Biserica nu ne poate izola pe noi de ţara noastră, interesele ţării nu pot fi necunoscute pentru Biserica.”
Dar numele lui Melchisedec a rămas înscris, nu numai în istoria Bisericii Ortodoxe, dar şi în istoria culturii româneşti, prin cercetările sale – contribuţii preţioase la îmbogăţirea patrimoniului nostru cultural şi la dezvoltarea istoriografiei româneşti.
Activitatea sa culturală a dus la alegerea lui ca membru permanent al Societăţii Academice Române incepand cu 10 septembrie 1870 şi al Academiei Române din 1879.
De la episcopul Melchisedec a rămas o corespondenţă bogată, publicata numai în ultimii ani. Scrisorile lui, adresate unor politicieni şi colegi din Sfântul Sinod sau de la Academie, unor savanţi, preoţi şi călugări, co-lucrătorilor sai din Ismail şi Roman, precum şi membrilor de familie, evidenţiaza pregătirea sa distinsa, spiritul sau practic de gospodar, dragostea pentru ţara şi biserica sa, precum şi caracterul său incoruptibil.
Episcopul Melchisedec s-a dovedit a fi un om de valoare, nu numai în viaţa, dar chiar şi după moartea sa, prin intermediul voinţei sale. Averea lui a fost data Episcopiei Romanului şi o sumă de 1000 de lei anual a fost data unui tanar plecat să studieze în Petersburg. Bogata lui biblioteca (82 de manuscrise şi 2511 cărţi ) a fost donata Academiei Române. Astfel, el si-a înscris numele alături de cel al episcopului Dionisie de la Buzau si cel al Mitropolitului Iosif Naniescu, fondatorii Bibliotecii Academiei Române.
Episcopul Melchisedec s-a dovedit a fi un ierarh cu o cultură multilaterală, cu o viaţă spirituală distinsa, cu opinii vaste şi avansate, ca un gospodar priceput. Pentru toate aceste el a fost deosebit de apreciat de contemporanii săi: domnitorul Al.I.Cuza şi prietenii lui Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri şi alţii. Dar tocmai activitatea sa prodigioasă şi superioritatea spiritului său i-au adus mai multe adversităţi. El a fost atacat în presă timp de mai mulţi ani, fiind acuzat de sprijinirea reformelor lui Cuza, de a fi în relaţii cu Rusia şi cu Biserica Ortodoxă Rusă.
Toate acestea au împiedicat alegerea sa ca Mitropolit-Primat, atât în 1875 şi în special în 1886, după moartea lui Calinic, când Biserica Ortodoxă trecea prin momente dificile şi atunci când nevoia de un om superior, cum era el, s-a simţit mai mult decât oricând.
Se trăgea dintr-o veche familie boierească. S-a călugărit în 1784, ajunge ieromonah în 1788, egumen la Sfântul Spiridon din Iași în 1789, episcop de Huși (26/27 iunie1792), apoi de Roman în iunie 1796, și Mitropolit al Moldovei la 13 martie1803.
Din informațiile care se găsesc în testamentul său și din notița autobiografică tipărită la finalul lucrării Funie întreită, se vede că a învățat mai întâi la „Academia Vasiliană” din Iași, și apoi la Mănăstirea Neamț, că s-a călugărit la 15 ani, la dorința tatălui său care era bolnav. Protectorul său a fost Iacob Stamate, episcopul Hușilor, care-l recomandă Mitropolitului Leon (1786–1788), și astfel ajunge la vârsta de 21 de ani egumen la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iași. Cum protectorul său Iacob ajunge in funcția de mitropolit, Veniamin este ales episcop de Huși la vârsta de 24 de ani. În această funcție se ocupă de îmbunătățirea școlilor și bisericilor(de ex.actuala biserică din satul Ulmi comuna Belcești jud.Iași construită cu sprijinul său) dar face și alte fapte generoase, care îi atrag iubirea tuturor celor care-l cunoșteau și l-au făcut cunoscut și simpatizat în toată Moldova. Așa se explică faptul că în 1803, la moartea lui Iacob Stamate, a reușit să se ridice pe scaunul Mitropoliei. În această înaltă demnitate, Veniamin duce o activitate neobosită și se arată totdeauna însuflețit de cea mai mare dragoste pentru țară.
În primul rând se ocupă de școli și izbutește să-l convingă pe Alexandru Moruzi să dea faimosul hrisov din 24 mai1803, care cuprindea următoarele dispoziții:
Se instituie pentru conducerea școlilor, o eforie compusă din mitropolit și doi boieri mari;
Se înființează 6 școli românești județeene în principalele orașe ale Moldovei;
Școlile sunt deschise deopotrivă și pământenilor și străinilor, și bogaților și săracilor, iar pentru copiii lipsiți de mijloace se instituie un număr de burse;
Pe lângă taxa de 4 lei, percepută de la preoți, pentru întreținerea școlilor, se va lua și din visteria țării o sumă însemnată.
Tot în anul 1803 se înființează Seminarul Teologic de la Iași. El s-a ocupat de bunul mers al școlilor și i-a ajutat și pe tinerii silitori, cum au fost de exemplu Asachi și Seulescu, pe care i-a trimis în străinătate să-și continuie studiile, dar a și tradus și tipărit cărți necesare bisericii și învățământului. Tot din primul an ca mitropolit a organizat și învățământul preoțesc și a întemeiat seminarul de la Socola, care mai târziu a luat numele de „Seminarul Veniamin”, și a înființat și o școală de muzică bisericească.
Datorită condițiilor istorice, mitropolitul Veniamin a fost de două ori caimacam (locțiitor de domn). Intrarea rușilor în Moldova, l-au silit să demisioneze și să stea retras până la 1812 când a fost iarăși chemat de Adunare ca să ia conducerea. Curând însă au venit împrejurări nenorocite atât pentru țară cât și pentru dânsul. Eteria grecească de la 1821 produce o teribilă anarhie și răspândește peste tot jaful și focul. Guvernul legal al țării se desființează și conducerea statului rămâne în mâna mitropolitului, care apără drepturile Moldovei, se împotrivește exceselor eteriștilor și ascunde în clădirea Mitropoliei pe cei mai prigoniți. În cele din urmă este și el nevoit să plece. Întorcându-se după restabilirea liniștii, și-a reluat cu mai multă ardoare nobilele sale acțiuni, dar amestecul guvernului în afacerile bisericești, l-au silit să se retragă în 1842, în timpul domniei lui Mihail Sturdza, la Mănăstirea Slatina, unde a și murit după 4 ani.
De la Veniamin Costache avem o sumă de traduceri de cărți, unele tipărite, altele manuscrise. Acestea sunt cărți dogmatice, cărți necesare serviciului bisericesc și lucrări de istorie bisericească.
În lucrarea Românii în francmasoneria universală, masonul Dan Amedeo Lăzărescu, menţionează numele acestui mare ierarh, specificând apartenenţa lui ca frate la Francmasoneria română.
Amfilohie Hotiniul (n. circa 1730; d. circa 1800, Schitul Zagavia, comuna Scobinți, județul Iași) a fost un călugăr moldovean, care a îndeplinit pentru o perioadă funcția de episcop al Hotinului (1767-1770), de unde i se trage și numele. Este autorul primei lucrări românești de geografie, remarcându-se și ca traducător al unor lucrări de aritmetică.
Amfilohie Hotiniul s-a născut în jurul anului 1730. A fost călugărit la Mănăstirea Secu. A studiat probabil la Academia duhovnicească din Kiev; de asemenea a efectuat călătorii de studii la Roma.
Amfilohie Hotiniul a deținut funcția de episcop la Hotin din anul 1767 până în anul 1770. Este întâlnit apoi la Iași, dar mai ales la Schitul Zagavia (comuna Scobinți), de lângă Hârlău. A trecut la cele veșnice în jurul anului 1800, la Schitul Zagavia.
PS Amfilohie a tradus și adaptat următoarele lucrări didactice:
Gramatica teologhicească (Iași, 1795) după Catehismul mitropolitului Platon Levsin al Moscovei;
De obște gheografie (Iași, 1795), prelucrată, prin intermediul unei ediții italiene, după Geografia universală a iezuitului Claude Buffier (cu informații istorice și geografice asupra Moldovei);
Elemente aritmetice (Iași, 1795), după Aritmetica italianului Alessandro Conti (cu menționarea unităților de măsură folosite în Moldova).
În manuscris a rămas Gramatica fizicii, lucrare de științele naturii, prelucrată tot din limba italiană. În manualele sale, PS Amfilohie a introdus o serie de termeni noi, care au rămas în uz până azi.
Nascut in 1760, in Vicovu de Sus, jud. Suceava, in familie de preot (Barbovschi), decedat la 15 mart. 1826, in Iasi.
Calugarit la Putna, unde va fi invatat la „scoala duhovniceasca” organizata de Vartolomei Mazareanu dupa ocuparea Moldovei de nord de catre austrieci (1775), a trecut la manastirea Slatina, unde a ajuns dichiu (econom); aceeasi functie la Mitropolie (1787)
Episcop la Husi (2 iun. 1796, hirotonit a doua zi), apoi la Roman (25 mart. 1803), unde a pastorit pana la moarte (cu o intrerupere in timpul Eteriei: 1821 – 1822)
Reprezentant al miscarii iluministe din Moldova, a incurajat traducerea unor lucrari in romaneste.
In anul 1787 traducea din franceză un manuscris deosebit de important pentru istoria francmasoneriei, „Taina francmasonilor“, scris de abatele Gabriel Perau în 1742.
Mitropolitul Dionisie Lupu
LUPU DIONISIE, mitropolit. N. 25 febr. 1769, in Blajeni, jud. Buzau, decedat la 7 febr. 1831, in Bucuresti.
Calugarit in 1785, probabil la Mitropolia din Bucurestis ramas in slujba Mitropolieis egumen la Dealu (1795 -1807) pe care o reface -, apoi la Tismana (1807-1819), arhiereu titular Sevastias (din 1801).
In mai 1819, ales si inscaunat mitropolit al Ungrovlahiei, pastorind pana in timpul revolutiei lui Tudor Vladimirescu (apr./mai 1821), cand a parasit Bucurestii, refugindu-se la Brasovs revenit la Bucuresti abia in 1827.
Ca mitropolit, a platit datoriile Mitropoliei, a Iuat masuri in favoarea preotilor, inlaturand multe din abuzurile din „epoca fanariota”;
A indrumat scolile din eparhie, a trimis patru tineri la studii la Universitatea din Pisa;
A tiparit cateva carti:
– Apostolul (1820),
– Penticostarul (1820),
– Psalitirea (1820),
– Cuvinte sase pentru preotie de Sf. Ioan Gura de Aur (1820),
– Cuvant pentru preotie al Sf. Grigorie de Nazianz (1821)
S-a născut într-un sat de munte, fiind al șaselea din cei zece copii ai preotului Ioan Mihălcescu și ai preotesei Elena. A primit la botez numele de Ioan. După absolvirea școlii primare din satul natal, a studiat la Gimnaziul din Buzău (1887-1889), Seminarul din Buzău (1889-1891) și la Seminarul „Central” din București (1891-1895). Și-a continuat pregătirea la Facultatea de Teologie din București (1895-1899), pe care a absolvit-o cu lucrarea „Sinodul III Ecumenic din Efes”.
Încă din perioada cât era elev la seminar, a început să predea ca preparator de limba greacă la Seminarul „Central” (1894-1900), apoi, după absolvirea facultății, a fost pentru o scurtă perioadă secretar al Internatului teologic din București (1900-1901) [1].
Dorind să-și desăvârșească pregătirea, a urmat studii de specializare la Facultățile de Teologie și Filosofie din Berlin și Leipzig (1901-1904). A obținut, la 13 iunie 1903, titlul de doctor în filozofie la Facultatea de Teologie și Filosofie din Leipzig, cu teza „Darlegung und Kritik der Religionsphilosophie Sabatiers”.
Reîntors în România după obținerea doctoratului, Ioan Mihălcescu a participat la concursul pentru ocuparea unui post la Facultatea de Teologie din București. A câștigat concursul și a fost numit profesor agregat (la 1 iunie 1904), apoi profesor titular (la 28 martie 1908) la Catedra de Teologie Dogmatică și Simbolică a Facultății de Teologie din București, unde a predat până la alegerea sa în scaunul mitropolitan al Moldovei (1939). În paralel cu activitatea didactică, a îndeplinit și funcții administrative, ca decan al Facultății de Teologie din Chișinău (1926-1927), apoi ca decan al Facultății de Teologie din București (1927-1929 și 1933-1936).
În anul 1923 a fost hirotonit de către mitropolitul-primat Miron Cristea ca preot pentru Biserica Amzei din București. A inițiat publicarea revistei „Curierul parohial al Bisericii Amzei”. A reprezentat Biserica Ortodoxă Română la diferite întruniri cu caracter ecumenic din străinătate, dintre care menționăm Congresul Alianței universale pentru înfrățirea popoarelor prin Biserică (Praga, 1928).
În anul 1936, preotul Ioan Mihălcescu a rămas văduv, în urma decesului soției sale, Anastasia [2]. S-a închinoviat în același an la Mănăstirea Sinaia, sub numele de Irineu, fiind apoi ridicat la rangul de arhimandrit.
Ales în anul 1936 ca arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu titulatura de „Târgovișteanul”, a fost hirotonit întru arhiereu la 17 octombrie 1936 și desemnat să conducă secția culturală a Consiliului arhiepiscopal. În această calitate, a fost desemnat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca locțiitor de episcop al Râmnicului-Noul Severin, cu titulatura de „Craioveanul” (1 noiembrie 1938 – 1 noiembrie 1939) și apoi ca locțiitor de mitropolit al Olteniei (1-29 noiembrie 1939).
A fost ales la 29 noiembrie 1939 ca mitropolit al Moldovei și înscăunat în Catedrala Mitropolitană din Iași la 17 decembrie 1939. A păstorit la Iași până la 16 august 1947, când s-a retras din scaun.
În calitate de mitropolit, a efectuat vizite canonice la numeroase parohii și mănăstiri din Arhiepiscopia Iașilor, s-a preocupat de învățământul teologic organizând diferite conferințe religioase, a repartizat circa 100 de preoți basarabeni refugiați la parohiile din Arhiepiscopia Iașilor unde urmau să slujească împreună cu parohii locali, s-a preocupat de strângerea de fonduri pentru ajutorarea săracilor, a achitat din salariul său taxele unor elevi bursieri, a trimis preoți confesori pe front sau în spitalele de campanie pentru a ține predici ostașilor prin care să le ridice moralul etc. [3]
S-a stabilit la Mănăstirea Agapia, unde a trecut la cele veșnice la 5 aprilie 1948, după inscripția de pe piatra sa de mormânt. Împrejurările retragerii sale din scaunul de mitropolit și apoi cele ale morții sale au ridicat controverse, insinuându-se că ar fi fost otrăvit pentru a-i lăsa locul lui Justinian Marina. A fost înmormântat în cimitirul mănăstirii.
La 24 aprilie 2004, cu prilejul împlinirii a 130 de ani de la nașterea înaltului ierarh, a fost inaugurată casa memorială (reconstruită) a IPS Irineu Mihălcescu în satul buzoian Valea Viei din comuna Pătârlagele și a fost dezvelit un bust al acestuia în fața casei. Cu acest prilej s-a celebrat o slujbă de comemorare de către un sobor de preoti, în frunte cu PS Epifanie Norocel, episcopul Buzăului și Vrancei [4]
Patriarhul dr. Miron Cristea s-a născut la 18 iulie 1868, în orașul Toplița (astăzi în județul Harghita), într-o familie de țărani români și a primit la botez prenumele Ilie. După mamă, provenea dintr-o familie greco-catolică.
După finalizarea examenului de bacalaureat și absolvirea Academiei Teologice din Sibiu în anul 1890, Ilie Cristea a fost numit învățător-director la Școala confesională românească din Orăștie și a început să colaboreze la Telegraful Român. După un an, Mitropolia din Sibiu l-a trimis cu o bursă să studieze la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta (1891 – 1895), unde a obținut la 15 mai1895 titlul de doctor în filologie. Teza de doctorat este întitulată Viața și opera lui Eminescu.
În timpul studenției, a colaborat ca jurnalist la ziarele Tribuna, Dreptatea și Gazeta Transilvaniei și a fost ales secretar al Societății studențești Petru Maior. În 1894, pe parcursul desfășurării „procesului memorandiștilor”, împreună cu alți 12 colegi, a redactat un manifest prin care țăranii din Ardeal erau chemați să participe în număr cât mai mare la proces. În luna septembrie a aceluiași an, a luat parte în cadrul unei delegații numeroase de studenți ardeleni la Congresul studențesc de la Constanța. În anii 1898 – 1900 a fost redactor la revista Telegraful Român.
Reîntors la Sibiu, Ilie Cristea a devenit funcționar la Centrul mitropolitan din oraș, întâi ca secretar eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului (1895 – 1902), unde a avut o activitate publicistică asiduă și meritorie, și în continuare în funcția de consilier mitropolitan la Arhiepiscopia Sibiului (1902 – 1909). În această calitate, Cristea s-a distins și ca bun administrator și organizator. Între altele, s-a îngrijit de proiectul edificării frumoasei catedrale ortodoxe din Sibiu.
Ieromonahul Miron Cristea a militat asiduu pentru emanciparea culturală a românilor din Transilvania. A promovat în acest sens:
înființarea Băncii Culturale Lumina, care își propunea să acorde din dobânzi burse elevilor și studenților români și să ajute financiar familiile doritoare să învețe meserii;
participarea la reuniunile „Asociației pentru cultura și literatura poporului român din Transilvania” (ASTRA), fiind, din 1905, președintele Despărțământului Sibiu;
susținerea înființării Muzeului etnografic și de artă din Sibiu, căruia i-a scris statutul asociației;
înființarea Societății pentru crearea unui fond de teatru român;
înființarea, tot la Sibiu, a Reuniunii române de muzică, căruia i-a fost președinte;
publicarea unei colecții de proverbe, strigături și zicale românești;
sprijinirea intensă a școlilor confesionale aflate sub îndrumarea Bisericii. Cristea a inițiat și prezidat conferințe învățătorești;
întreținerea unei corespondențe ample cu oameni de cultură contemporani, din toate ținuturile locuite de români. Împreună, între alții, cu marele filantrop basarabean, totodată prieten apropiat, Vasile Stroescu, Cristea a ctitorit și salvat numeroase biserici și școli românești din Transilvania.
Prin activitatea sa de sprijinire a emancipării românilor din Austro-Ungaria, Cristea s-a impus încă din tinerețe atenției generale și astfel a fost ales, la 21 noiembrie/3 decembrie 1909, episcop al Caransebeșului. A fost hirotonit arhiereu la 3 mai 1910, fiind instalat în scaun la 25 aprilie/8 mai 1910. În această calitate, a apărat școlile confesionale românești din Banat de încercările guvernului ungar din Budapesta de a le desființa.
Odată înfăptuită Marea Unire din 1918, episcopul Miron Cristea a făcut parte din delegația românilor transilvăneni care a prezentat actul unirii la București. Ca recunoaștere a meritelor sale în procesul unificării, Cristea a fost ales de Marele Colegiu Electoral, la 18/31 decembrie 1919, să ocupe scaunul (rămas vacant) de mitropolit primat al Bisericii din România întregită. Învestitura și înscăunarea au avut loc a doua zi.
La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, recunoscându-i-se prin aceasta și activitatea publicistică desfășurată până atunci. Cristea publicase o serie de lucrări, între care o monografie despre Alexandru Roman (1897) și o alta dedicată mitropolitului Miron Romanul (1898), apoi mai multe broșuri care conțineau cuvântări pe teme morale și patriotice, lucrarea „Proverbe, maxime, asemănări și idiotisme colectate din graiul românilor din Transilvania și Ungaria” (1901), iar în anul 1905 tipărise „Iconografia și întocmirile din internul bisericei răsăritene”, un valoros tratat de artă creștină, republicat ulterior, pe capitole, în periodicul „Telegraful Român”.
În calitate de mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Române din România Mare, Miron Cristea a definitivat unificarea eclezială prin întocmirea rânduielilor și așezămintelor fundamentale ale Bisericii românești unificate. Dintre inițiativele în acest sens:
unificarea bisericească a tuturor românilor ortodocși în baza principiilor Statutului șagunian, care a dat laicilor un rol sporit în administrarea chestiunilor bisericești;
înființarea „Institutului Biblic”, care continuă să ființeze și astăzi, cu editură și tipografie.
Cristea a sprijinit de asemenea înființarea unor eparhii noi, între care Episcopia Armatei (cu sediul la Alba Iulia), precum și în Basarabia (la Bălți și Ismail), și a reînființat vechile centre episcopale de la Tomis (Constanța), Oradea Mare și Cluj, alegând pentru ele episcopi.
La 4 februarie 1925, mitropolitul primat Miron Cristea a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind învestit și înscăunat la 1 noiembrie 1925, devenit astfel primul patriarh al creștinismului ortodox românesc. În calitate de întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, el a desfășurat o intensă activitate cultural-misionară:
revigorarea revistei Biserica Ortodoxă Română;
înființarea la București a publicației eparhiale Apostolul, acest exemplu generalizându-se și la alte eparhii și chiar în unele parohii, care au scos foi parohiale;
a stăruit asupra importanței predicii și a determinat publicarea unor părți din Sfânta Scriptură cu explicații pentru credincioși, precum și tipărirea și răspândirea unor broșuri cu cuprins religios și moral;
a susținut intensificarea învățământului religios în școlile secundare, iar în privința pregătirii clerului, încă puțin numeros în raport cu cerințele timpului, a reînființat seminarii și a pus bazele altora noi.
a sprijinit activitatea filantropică prin crearea Fondului Milelor, ajutorarea tinerilor teologi la studii în străinătate etc.
Prea Fericitul Miron a contribuit la strângerea legăturilor Bisericii Ortodoxe Române cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, prin:
călătoriile sale în Orient, până la Locurile Sfinte (1927);
intervenția sa la Patriarhia Ecumenică pentru ridicarea așa-numitei „Schismele bulgare” și pentru recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Albaneze;
primirea vizitelor efectuate la București de către ierarhi și reprezentanți ortodocși și neortodocși.
Importanța și prestigiului Bisericii Ortodoxe Române din acei ani au fost ilustrate de faptul că Biserica Ortodoxă Bulgară și-a luat o vreme Sfântul și Marele Mir de la Biserica Ortodoxă Română, iar patriarhul Ierusalimului a ținut să călătorească personal în România pentru a reînnoi vechile legături, uitate într-o vreme.
Ca lider național român și militant pentru unificarea teritorială a României, patriarhul Cristea a fost numit senator, regent (20 iulie1927 – 8 iunie1930) și, în cel din urmă an al vieții, în împrejurări deosebit de grele, prim-ministru, între 10 februarie1938 și 6 martie1939, dată la care a murit. Decesul a survenit la Cannes (Franța), unde plecase pentru tratament medical. Trupul neînsuflețit al patriarhului a fost înmormântat în Catedrala Patriarhală din București.
Sub pretextul că între anii 1918 și 1924 în România s-ar fi infiltrat evrei din fostele imperii Austro-Ungaria și Rusia, guvernul precedent, prezidat de Octavian Goga, încălcând prevederile Constituției și obligațiile internaționale asumate de România, a publicat la 21 ianuarie 1938 Decretul nr. 169 privind revizuirea cetățeniei, în virtutea căruia evreii cetățeni români erau constrânși să-și dovedească cu acte dreptul la cetățenie, în conformitate cu legea din 25 februarie1924, în termen de 20 de zile de la afișarea listelor în comune și orașe. În baza acestui decret a fost revizuită situația a 617.396 de evrei, dintre care 392.172 (63,50%) și-au păstrat cetățenia română, iar 225.222 (36,50%) și-au pierdut-o. Evreii cu cetățenia pierdută au primit certificate de identitate valabile pe un an, cu posibilitatea de prelungire și au fost considerați străini fără pașaport, supuși regimului juridic ca atare[2][3]. Aceasta a fost prima dintr-o serie de legi descriminatorii, adoptate în cadrul unei politici de purificare etnică, prin care statul român își abandona cetățenii de origine evreiască, privându-i de cele mai elementare drepturi civice. Minoritatea evreiască, lăsată la bunul plac al unor funcționari publici regionali despotici a început să se expatrieze. Un val de intelectuali și industriași români de sorginte evreiască a părăsit România, economia și cultura română fiind lezate, iar intelectuali de frunte au protestat vehement[4][5].
Guvernul Goga-Cuza s-a menținut la putere 44 de zile. Deși ar fi putut să abroge această lege, Patriarhul a fost cel care a aplicat-o, conform propriei sale viziuni anti-semite, militând pentru alungarea evreilor din România[3]. Într-un articol al vremii, semnat de Miron Cristea, acesta scria că „a nu reacționa împotriva evreilor înseamnă a ne duce de vii la pieire”[1].
În anul 1938, revista Time, oferea o mostră din gândirea antisemită a patriarhului:
„Sarcina unui creștin este să se iubească pe sine, înainte de toate, și să se asigure că nevoile sale sunt satisfăcute. Abia atunci își va putea ajuta aproapele. De ce să nu scăpăm de acești paraziți care sug sângele românilor ortodocși ? Este o datorie sfântă să reacționăm împotriva lor – Patriarhul Miron Cristea[6]”.
Unele surse susțin că Miron Cristea a reușit să pună capăt violențelor antievreiești din mandatul de 44 de zile al lui Octavian Goga[1].
Între anii 1926 – 1929, au avut loc dispute în ziarele vremii privind locul pe care urma să fie construită viitoarea catedrală a Patriarhiei în București. Patriarhul Miron Cristea a prezidat la 19 februarie1929 ședința de la reședința patriarhală la care a participat o comisie de experți care a analizat cele douăsprezece locuri propuse pentru amplasarea noii catedrale. În a doua ședință din 23 februarie1929, în final, comisia a reținut trei propuneri:
Despre Dealul Mihai Vodă (Dealul Arsenalului), cei adunați dimpreună cu patriarhul au apreciat că locul era înalt și bun pentru catedrală, aflat și el în inima orașului, însă Cristea ceru trasarea de străzi și bulevarde concomitent cu asanarea împrejurimilor, ceea ce ar fi complicat proiectul și ar fi fost foarte costisitor. Ridicarea construcției pe Dealul Arsenalului sau în locul Teatrului Național ar fi presupus un amplu proces de expropriere. În consecință, a fost ales locul de la poalele Dealului Mitropoliei, în piața Bibescu Vodă.
Pe toti cei enumerati aici ii veti gasi elogiati atat pe bloguri ortodoxe cat si pe site-uri oficiale ale bisericilor ortodoxe romane. Meritele lor nu pot fi contestate insa eu am o singura nelamurire: de ce nicaieri nu se mentioneaza faptul ca au fost masoni decat in cartea” fratelui” mason Dan Amedeo Lazarescu ” Romanii in Francmasoneria universala”, editata de Centrul National de Studii Francmasonice si pe site-urile acestora sau pe unele site-uri „rebele”?
Dupa cum se poate observa exista o traditie in randul esalonului superior al clericilor moldoveni de a se integra in randurile masoneriei sau mai bine-zis de a fi propulsati de acesta in esalonul superior al ierarhiei bisericesti. De ce ar face IPS Daniel o exceptie de la aceasta regula, mai ales ca este desavarsitorul initiativei Patriarhului Miron Cristea in ceea ce priveste Catedrala Mantuirii Neamului? Ravna de care da dovada IPS Daniel in finalizarea acestui proiect si initierea construirii chiar in timpuri grele pentru poporul roman, dovedesc ca dorinta unui ” frate” trebuie indeplinita chiar si dupa 81 de ani, cu orice pret.
Daca cineva avea indoieli asupra faptului ca UE este un produs al masoneriei, aici are confirmarea, din partea Agentiei de Presa Masonica din Romania (APMR).
” Bisericile voastre vor predica religia evreilor”
Extras dintr-un discurs din 1956, al senatorul Joseph McCarthy (1908-1957) despre ” RENUNŢAREA lui George Washington ”
S. Cornwallis
„Mărturisirea generalului Cornwallis (stânga), facuta Generalului Washington la Yorktown (17 octombrie 1781) a fost bine ascunsa de către istorici. Cărţile de istorie şi manualele scolare ne-au învăţat de ani de zile că, atunci când Cornwallis si-a predat armata Generalului Washington, Independenţa Americana a venit si am trait fericiti pana la necazurile secolului al XX-lea. ”
„Jonathan Williams a scris în cartea sa ” Legiunile lui Satan „, 1781, cum ca Cornwallis i-a relevat lui Washington faptul că” un război sfânt va începe acum în America, şi atunci când aceasta se va încheia America va fi pretinsa cetate a libertatii, dar milioanele ei de locuitori vor fi , în necunoştinţă de cauza, subiecţi loiali Coroanei.”
Cornwallis a continuat să explice ceea ce părea a fi o contradicţie:
„Bisericile voastre vor fi folosite pentru a preda religia evreilor şi în mai puţin de două sute de ani, întreaga naţiune va lucra pentru guvernul mondial divin. Acest guvern pe care ei il cred a fi divin va fi Imperiul Britanic. Cultele religioase vor fi impregnate de iudaism chiar fără a fi observat acest lucru de către mase şi ei vor fi toti sub invizibilul ochi a-tot-văzator al Marelui Arhitect al Francmasoneriei. „
Şi într-adevăr, George Washington însuşi a fost un mason, şi el a dat înapoi datorita unei religii false tot ceea ce câştigase cu armata sa.
„Cornwallis a ştiut bine că înfrângerea sa militară a fost doar începutul catastrofei mondiale care va deveni universala şi că, aceasta neliniste va continua până cand controlul mintii va putea fi realizat printr-o religie falsă. Ceea ce el a prezis a ajuns să se implinească. O scurtă schiţă a istoriei americane religioase şi vom vedea ca Masoneria a perfuzat în fiecare biserică din America, cu religia lor falica voalata. „
„Darby şi fraţii Plymouth au adus creştinismul evreiesc in America. Masonii Rutherford şi Russell au început iudaismul Martorilor lui Iehova”, care sunt acum în întreaga lume cu mesajul lor despre regatul divin. Masonul Joseph Smith a început iudaismul mormon cu invataturile sale evreieşti despre Millenarianism.
[Milenarismul este credinţa că va exista o epoca de aur sau de paradis pe pământ, în care „Hristos va domni”, înainte de pronunţarea hotărârii definitive şi viitorului stat veşnic (Nou Cer şi Pământ Nou).De fapt, acest lucru va fi legea bancherilor masoni evrei (Illuminati) fredonata in frunte cu lucifericul-Antihrist-baed.]
„La inceputul secolului XX ( 1909) a apărut Biblia Scofield, cu o interpretare evreiască a profeţiilor. Prin utilizarea pe scară largă a acestui ” util „ajutor, toate bisericile americane au devenit în tăcere sinagogi. Avem acum Baptisti evrei, Methodisti evrei, evreii Bisericii lui Dumnezeu, apostati catolici evrei, protestanti şi mulţi alti evrei de-a lungul Americii. Suntem toti străini în propria noastră ţara, din cauza falsei religii. Toti se roagă pentru izbăvire divină către acest „Guvern Divin”, despre care Cornwallis ştia că este Imperiul Britanic.
„O religie falsa a fost folosita pentru a ne îndrepta spre credinţa faţă de duşmanii noştri din Yorktown şi Bunker Hill. Nu! Nici o arma nu a fost folosita, dar procesul invizibil şi malign de cucerire a Americii cu religia evreiasca a fost de nestavilit.
” The Union Jack( este vorba de steagul Regatului Britanic-n.m) a fost plantat în inimile noastre prin înşelăciune religioasa. Totul s-a petrecut” în mod legal „,” constituţional „,” liber „şi complet prin intermediul celor mai sacre institutii – bisericile noastre. Înşelăciune religioasa este inocularea nedureroasa împotriva adevărului. Nu poate fi eliminata din constiinta prin intervenţii chirurgicale, dar este Motivatia acţiunile noastre şi controlează în mod direct vieţile noastre.
„Odată ce omul dă peste o religie falsa, el nu mai este raţional pentru că el este obisnuit sa creada. Viaţa sa este controlată de către cel care-i controleaza religia.
„Vălul falsei religii este sabia lui Damocles şi puterea sa de a controla umanitatea sfidează chiar şi imaginaţia tiranilor care o folosesc.”
„Acest lucru nu este pentru a spune că George Washington a fost un trădător de bună voie sau cu bună ştiinţă. El a fost ademenit într-un ordin satanic religios care insidios controlează minţile oamenilor. Deci, americanii şi liderii militari, de-a lungul anilor si-au dat ajutorul şi credinţa faţă de duşmanii Statelor Unite, deoarece ei nu au avut cunoştinţă de subterfugiul invizibil care pandea acest pământ. Ochii mei s-au deschis in ziua cand colegul meu din Ohio mi-a înmânat cartea lui Martin L. Wagner ” FREEMASONRY AN INTERPRETATION.” Dacă fiecare american ar fi citit-o, ei nu s-ar mai intreba de ce şi cum s-a întâmplat. ” http://www.henrymakow.com/nwo_introduced_under_masonic_g.html
Din pacate acest fapt nu este valabil, la ora actuala, numai pentru americani ci pentru noi toti. Uitati-va cum abunda net-ul de site-uri baptiste, penticostale, iehoviste, etc. si cum numarul adeptilor lor este in crestere. Nu ma mir ca se intampla asta cand capii bisericilor se umilesc si se pleaca in fata rabinilor din sinagogi. Traim vremuri grele si in curand nu vom mai gasi o biserica unde sa se predea adevarata invatatura crestina. Masonii evrei au subjugat lumea si religiile de la un capat la altul si totusi multi dintre noi continua sa creada ca totul este doar o nascocire.
In 30-31 Mai 2003, demnitari masoni din Europa si Statele Unite s-au adunat la Bucuresti pentru a celebra cea de a 10-a aniversare a Francmasoneriei de Rit Scotian in Romania.
Sefi printre cei ce sărbătoresc a zecea aniversare a Marii Loje de Rit Scoţian în România au fost de la stg. la dr. (L. la r.) Ill Constantin Iancu, 33 °, SGC, Consiliul Suprem de România; Hon. Ion Iliescu, Preşedintele României; Ill C. Fred Kleinknecht, 33 °, SGC, Consiliul Suprem, 33 °, SJ, SUA; şi Ill Earl E. Ihle, Jr., 33 °, Director de Dezvoltare, Consiliul Suprem, 33 °, SJ Foto: Lucian Tudose
„Francmasoneria romaneasca este un miracol”. Acestea au fost cuvintele pe care Suveranul Mare Comandor C. Fred Kleinknecht 33° le-a rostit in data de 30 mai 2003, la Bucuresti, Romania, la cea mai mare aniversare masonica care a avut loc in istoria recenta a Europei continentale. Data de 30 mai este o data foarte importanta pentru masonerie, pentru ca la acea data, Frederick cel Mare a constituit primul Suprem Consiliu din lume. In acest an, acea aniversare a coincis cu celebrarea a 10 ani de la renasterea Ritului Scotian in Romania.
Aproape 2.000 de oaspeti au participat la evenimentele care au avut loc cu aceasta ocazie, o intreaga aripa a impozantului Palat al Parlamentului devenind pentru doua zile cel mai mare Templu Masonic din lume. Ceremoniile au avut loc in Sala de Conferinte Alexandru Ioan Cuza, un nume cu foarte multe semnificatii pentru romani. In 1856, Fratele Cuza a fost Primul Ministru al primului guvern care a inceput constructia a ceea ce este acum Romania moderna.
Multi Suverani, Mari Comandanţi şi demnitari masoni din toată Europa s-au reunit la Bucuresti pentru a celebra a 10 aniversare a Marii Loje de Rit Scoţian din România.
Mult mai importante decat stralucirea festivitatilor a fost prezenta coplesitoare a Demnitarilor Masoni Internationali, printre care Il.’.F.’. Kleinknecht, Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu de Grad 33, Jurisdictia de Sud, S.U.A., Consiliul Mama al Lumii. Supremul Consiliu a facut primele initieri in Ritul Scotian in Romania acum 10 ani, in mai 1993. De asemenea, Supremul Consiliu al Jurisdictiei de Sud a fost alaturi de Fratia Romaneasca in anii dificili care au urmat. De aceea Il.’.F.’. Kleinknecht a avut parte de o primire calduroasa la Bucuresti. Il.’. F.’. Robert O. Ralston, 33°, Suveran Mare Comandor al Jurisdictiei Masonice de Nord a Ritului Scotian si Statele Unite ale Americii si Ill .’.F.’. Robert W. Woodward, 33°, Mare Comandor, Reprezentantul Lojilor de Rit Scotian ale Bazelor Militare NATO au onorat de asemenea invitatia Supremului Consiliu pentru Romania condus de Suveranul Mare Comandor, Il. F.’. Constantin Iancu, 33°. Germania, Austria, Rusia, Italia, Portugalia, Ungaria si Bulgaria au trimis ca reprezentanti pe Marii Maestri si Marii Comandori. Ceremoniile, care au continuat si pe 31 mai, au beneficiat de prezenta a sute de masoni romani si de cunoscuti artisti, jurnalisti, oameni de stiinta si politicieni.
Steaua României, este cea mai inalta distinctie din aceasta tara, constand într-o medalie şi panglică (stânga) şi o insignă (dreapta). Pe 30 mai 2003, aceasta mare onoare a fost conferita Marelui Comandor Kleinknecht de Hon. Ion Iliescu, Preşedintele României, în timpul masonicei ceremonii organizate la Palatul Parlamentului din Bucuresti. Fotografii: Bain Pugh şi Associates
Ceremoniile din prima zi au fost impresionante. Deschiderea formala a fost marcata de sunetul puternic al unei trompete de fanfara din Orchestra Fortelor Armate Romane si de corzile Orchestrei Filarmonice Marea Neagra. Primii care au intrat in Templu au fost membrii Supremului Consiliu pentru Romania urmati de Suveranul Mare Comandor Constantin Iancu, insotit de Suveranii Mari Comandori de Onoare Marcel Schapira, 33° si Arnold Hermann, 33°. Apoi au sosit delegatiile straine, fiecare insotita de drapelul national si de imnul national intonat de orchestra. A urmat delegatia Supremului Mare Capitol al Masonilor din Arca Regala din Romania, condusa de Inaltul Mare Preot Stefan Masu, si delegatia Marii Loji Nationale din Romania, condusa de Marele Maestru Gheorghe Comanescu. In final a intrat o delegatie foarte importanta, aceea a Supremului Consiliu, Jurisdictia de Sud, Mama a Lumii, condus de Il.’.F.’. Kleinknecht, insotit de Il.’.F.’. Dwight A. Hamilton, 33°, Mare Trezorier General al Supremului Consiliu si Suveran Mare Inspector General in Colorado, alaturi de Il.’.F.’. Earl E. Ihle, Jr., 33°, Director de Dezvoltare.
Marele Comandor Kleinknecht şi delegaţia americana, inclusiv Ill Robert O. Ralston, 33 °, Suveran Mare Comandor, NMJ, USA, in holul maiestuoasei clădiri a Parlamentului Romaniei, transformat pentru aceasta ocazie în cel mai mare templu masonic. Foto: Bro. Bogdan Manolache, 30 °
Un moment extrem de impresionant a fost acela in care Suveranul Mare Comandor Constantin Iancu, alaturi de Suveranul Mare Comandor de Onoare Marcel Schapira si Arnold Hermann, au aprins lumanarile din cele trei triunghiuri intersectate in mijlocul salii in timp ce Marele Orator citea numele Fratilor, straini si romani, care au trecut la Orientul Etern, incepand cu Frederick cel Mare si Nicolae Balcescu. Momentul s-a incheiat cu un moment de reculegere si meditatie.
Apoi, in aceasta atmosfera solemna, invitatii au urmarit un scurt film despre istoria Francmasoneriei romanesti. Acest moment a fost urmat de discursul Suveranului Mare Comandor Constantin Iancu. Il.’.F.’. Iancu a subliniat capacitatea si dreptul cultural si spiritual al Romaniei de a face parte din lantul masonic al Fratiei Universale. Acesta a mai accentuat importanta unitatii fata de Masoneria Universala in realizarea importantei misiuni fraterne. Dupa pranz, Marele Comandor Iancu a acordat premii membrilor Corpurilor Rituale Masonice Romane si altor frati membrii ai Fratiei Romanesti.
Seara, delegatiile straine, alaturi de membrii Supremului Consiliu pentru Romania au fost invitati la Palatul Prezidential Cotroceni, unde i-a primit Presedintele Romaniei, Ion Iliescu. In cuvantarea tinuta, Presedintele Iliescu a vorbit despre rolul masoneriei in lume si despre importanta ei particulara in dezvoltarea Romaniei moderne. Oaspetii au apreciat gandurile Presedintelui Iliescu, cel care, la inceputul anilor ’90 a recunoscut rolul vital al francmasoneriei in procesul democratizarii si dezvoltarii Romaniei.
Marii Comandanţii C. Fred Kleinknecht, 33 °, şi Constantin Iancu, 33 °, taie prima felie din tortul sărbătoresc al celei de a zecea aniversare a Ritului Scoţian din România. Foto: Bro. Bogdan Manolache, 30 °
Discursul a fost urmat de o impresionanta festivitate de premiere in cadrul careia Il.’. F.’. Kleinknecht a primit de la Presedintele Iliescu cea mai inalta decoratie romaneasca, Steaua Romaniei in Grad de Mare Ofiter. Numeroase personalitati din domeniile economic, cultural, politic si militar au luat parte la ceremonie. Seara s-a incheiat cu un dineu la celebrul club McMoni’s.
Cea de-a doua zi a inceput cu parada Corpurilor Rituale Romane, fiecare cu propriul sau banner. Apoi, in prezenta Ilustrilor oaspeti si a membrilor Fratiei romane, Supremul Consiliu pentru Romania a premiat 250 de personalitati publice, deopotriva masoni si non-masoni. Artisti, scriitori, medici, politicieni, oameni de stiinta si jurnalisti au primit suveniruri frumos lucrate. Aceasta a fost o ocazie excelenta de a crea legaturi, de a comunica si, cel mai important, de a oferi posibilitatea non-masonilor sa afle mai multe despre Fratie si scopurile ei nobile.
La pranz, oaspetii au mers la Guvern, unde i-a intampinat Ministrul Afacerilor Externe, Mircea Geoana, fost Ambasador al Romaniei in Statele Unite. Primul ministru roman, Adrian Nastase, si-a amintit de redesteptarea francmasoneriei romanesti dupa 1989, o miscare in care a fost direct implicat ca Ministru de Externe in 1990.
Ill C. Fred Kleinknecht s-a adresat unei multimi de mai bine de 1000 de distinsi francmasoni şi invitati, la a zecea Aniversare a Ritului Scoţian din România. Remarcati ecranul din fundal. Ceremonia coloratului eveniment a fost televizata amanuntit de multi dintre cei prezenti şi de catre televiziunea publicului de larga audienta ( n.a- pe unde a ratacit filmul TVR ca noi nu l-am vazut???). Foto: Bro. Dorin Prunariu, 32 °
Festivitatile celei de a 10-a aniversari s-au sfarsit in acea seara cu un bal impresionant in Sala Unirii din Palatul Parlamentului, un alt nume simbolic pentru unitatea francmasoneriei romane, pentru francmasoneria universala si pentru intreaga umanitate. Orchestra Filarmonica si prima companie de dans, Baletul Oleg Danovski, au interpretat valsuri vieneze si secvente din Lacul Lebedelor de Ceaikovsky in fata distinsilor oaspeti. Acesta a fost urmat de un grup folcloric traditional, Fetele de la Capalna, acompaniat de Dumitru Farcasu, al carui stil evocator l-a facut pe Il.’.F.’. Kleinknecht sa-si exprime inca o data admiratia pentru Romania. Cantecele traditionale interpretate de Nicolae Furdui Iancu, „Vocea de aur a Transilvaniei” si de Mioara Velicu, „Privighetoarea Cantecelor Folclorice Romanesti” si dansurile ansamblului folcloric „Coroana din Carpati” au adus bucurie in sufletul tuturor.
In aceasta atmosfera somptuoasa, completata de artificii si sunetul “Odei Bucuriei” a lui Beethoven, a fost adus tortul aniversar. Suveranii Mari Comandori Iancu si Kleinknecht, alaturi de alti oaspeti distinsi, au taiat tortul. Apoi totul s-a transformat intr-un dans traditional romanesc in timpul caruia toata lumea s-a imbratisat intr-o armonie fraterna.
Un alt grup muzical, Big Band-ul national, dirijat de Ionel Tudor, a aparut pe scena si dansatori romani profesionisti au adus o pata de culoare. A fost o noapte de neuitat pentru toti oaspetii si un moment inaltator al acestei importante aniversari masonice.
Il.'.F.'. Constantin Iancu, 33°, Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu de Grad 33° din Romania, il intampina pe Marele Comandor Kleinknecht la Orient alaturi de membrii Supremului Consiliu, in timpul celebrarii celei de-a 10 aniversari ale Ritului Scotian Antic si Acceptat in Romania. Il.'.F.'. Dwight A. Hamilton, 33°, Mare Trezorier General si Suveran Mare Inspector General in Colorado, se afla in stanga si in imaginea prezentata de televiziunea romana. Foto: F.'. Dorin Prunariu, 32°
Francmasoneria are o lunga istorie in Romania, care incepe in 1734, la numai 17 ani de la constituirea Marii Loji Unite a Angliei si cu numai doi ani inainte de nasterea Ritului Scotian. Multe momente-cheie din istoria Romaniei, inclusiv unirea si independenta au fost profund influentate de masoni. Marea Loja Nationala din Romania a fost fondata in septembrie 1880. Un an mai tarziu, in 1881, a fost creat Supremul Counsiliu pentru Romania. In urmatoarea jumatate de secol, francmasoneria a fost forta care a stat in spatele progresului rapid al Romaniei. Aceia au fost ani de mari realizari si schimbari. Romania a aparut ca o natiune moderna cu un guvern democratic, o economie in continua dezvoltare si o bogata viata culturala.
Acea perioada promitatoare s-a sfarsit o data cu inceputul celui de-al doilea razboi mondial. Insa ceea ce era mai rau inca nu se intamplase. A sosit o data cu tancurile sovietice care au impus un regim comunist la Bucuresti, moment ce a marcat inceputul cosmarului care urma sa dureze 50 de ani. Fancmasoneria romaneasca a platit un pret scump. Francmasonii au fost persecutati, arestati, condamnati, trimisi in inchisori sau in tabere de munca. In 1948, Francmasoneria a fost scoasa in afara legii de catre regimul comunist. La acel moment, mai mult de 1.500 de Frati erau inscrisi in Marea Loja Romana. In 1964 nu mai mult de cateva sute care se mai aflau inca in viata au beneficiat de amnistia generala, iar pana in 1989 numai 10 masoni au supravietuit regimului comunist. Mai existau, desigur, si cativa membri ai Fratiei Romanesti care traiau in stainatate.
Dupa aproape o jumatate de secol de dictatura nemiloasa, s-a produs un miracol. Comunismul s-a prabusit,ca si regimul dictatorului Ceausescu. A fost un moment de renastere nationala, dar si o perioada grea. Asa ca era timpul ca masoneria sa renasca. Marele Orient al Italiei si Marea Loja a Californiei au reconstituit prima Loja Romaneasca in 1990, cu asistenta din partea Marilor Loji ale Frantei si Austriei. Trei ani mai tarziu, s-a redeschis Marea Loja Nationala din Romania si Suveranul Mare Comandor Kleinknecht si Supremul Consiliu au initiat primii Maestrii Masoni in Ritul Scotian. In octombrie 1993, acelasi Consiliu Mama a Lumii a reconsacrat, la Washington, D.C., Supremul Consiliu al Romaniei, Portugaliei, si Poloniei. Fratia Romaneasca a fost atunci recunoscatoare, si a ramas asa pana astazi. Acestia au fost incantati ca Il.’.F.’.Kleinknecht si distinsa sa delegatie au putut lua parte la celebrarea celei de-a 10-a aniversari din Romania post-comunista. Aceasta aniversare a inchis un capitol dificil si a deschis unul nou, in care Fraternitatea si Unitatea adevarata din Europa si din lume trebuie si vor triumfa.
„O confirmare de Continuitate
si de Recunostinta
Onorabilul Ion Iliescu, Preşedintele României
Doar cu un deceniu în urmă, în luna mai 1993, a fost aici, la Palatul Cotroceni, cand am întâlni delegaţia Consiliului Suprem al Jurisdicţiei de Sud,Consiliul Mama al Lumii, condus de Suveranul Mare Comandor C. Fred Kleinknecht. Succesul acestor bărbaţi dedicati în restabilirea Ritului Scoţian al Francmasoneriei în România este o nouă mărturie a puterii regeneratoare şi a vitalitatii naţiunii noastre. Este sporirea încrederii în capacitatea noastră de a reconstrui tradiţiile care au contribuit la viaţa spirituala romaneasca, în timp ce noi ne vom conecta la evoluţia democratică din Europa şi în lume.
Suntem cu toţii conştienţi de rolul jucat la nivel mondial de Masonerie şi de contribuţia sa la crearea Europei moderne, în special în urma revoluţiilor de la 1848. În mod special, Masoneria a contribuit la crearea României moderne şi a statului unitar. Cu toate acestea, aceste fapte au fost ţinute ascunse în România în ultimii 50 de ani.
Astăzi, suntem conştienţi că multe etape din istoria noastra pot fi atribuite unor Masonii români, care au fost oameni de stat cu un spirit ascutit, minunati intelectuali si figuri iluminate. Prin viziunea lor, au subliniat destinul naţiunii noastre, şi idealul lor de unificare a statelor, împărtăşit de toţi românii, a devenit adevărat, în 1918, din nou, la iniţiativa şi cu contribuţia patriotilor francmasoni.
În contextul globalizării de azi,viitorul unei naţiuni civilizate si moderne nu poate fi vizualizat în afara dialogului. Avem nevoie de cât mai multe punţi de legătură cu putinţă, pentru a facilita schimbul cultural. Francmasoneria este o parte a acestui proces. Este o navă de comunicare pentru toate forţele dispuse de a conlucra la bunăstarea naţiunii române, a dezvoltarii sale şi a afirmarii .
Glorioasa ceremonie din aceasta seara se constituie ca o confirmare a continuitatii Francmasoneriei romane şi o expresie de recunoştinţă pentru tot ceea ce Masonii români au realizat. Vă rog să acceptaţi cordialele mele felicitări şi cele mai bune urări de succes în prezent şi în viitor.”
Textul de mai sus constă în editarea unor extrase din discursul ţinut de Preşedintele Ion Iliescu pe 30 mai 2003, la celebrarea celei de a zecea aniversari de la re-stabilirea Consiliul Suprem, 33 °, de Rit Scoţian al Masoneriei, şi de la Marea Loja Nationala a România.”
Planul de dezmembrare a României, ce urma să fie încredinţat spre aplicare masoneriei din România, a fost dezvăluit într-un articol din Los Angeles Times încă de la 25 august 1992, articol semnat de William B. Wood, geograf şef al Departamentului de Stat al S.U.A., care propunea o hartă mondială cu jumătatea de nord a Transilvaniei şi cu Bucovina ca făcând parte din Ungaria, iar nordul Moldovei ca fiind parte din Ucraina. Los Angeles Times este unul dintre cele patru ziare mari ale „Stabilimentului” oligarhiei mondiale (C.F.R., Comitetul celor 300, Bilderberg), strict controlate şi cenzurate ca să publice numai linia politică a Noii Ordini Mondiale.
Ritul Scoţian Antic şi Accepta este considerat cel mai puternic pe plan mondial, fiind adoptat şi de puternicul ordin evreiesc sionist B’nai B’rith.
Ce este insa si mai curios? Faptul ca nici o publicatie nu a facut referire la acest mare eveniment care sigur nu putea trece neobservat. Cat despre televiziune ce sa mai vorbim? Nici Cristoiu, nici C.T. Popescu si nici chiar Vadim n-au facut nici un comentariu, nici macar o aluzie la acest eveniment. Pe site-ul http://canord.presidency.ro/Pagina_Ord.St.Rom._registru.htm unde se afla arhiva distinctiilor acordate de Presedintele Romaniei, nu figureaza anul 2003, ceea ce in mod logic inseamna ca in acel an nu s-a acordat nici o distinctie nimanui. In toti anii, inainte de 2003 si dupa acesta s-a vorbit in presa despre evenimentele si intrunirile Masonilor din Romania. In 2003 insa, tacere totala. De ce intreaga presa a tacut? De cine s-a temut si de ce?
Imi amintesc de un slogan ce circula in acele timpuri: ” Noi nu ne vindem tara!”. Imi vine sa rad acum si cred ca Iliescu & Co. se tavaleau de ras cand auzeau aceasta lozinca. Normal ca noi (adica boborul) nici n-am fi putut. O facusera altii inaintea noastra. Ceausescu, in nemernicia si prostia lui, reusise sa anihileze existenta Masoneriei in Romania. Ba mai mult, prin achitarea tuturor datoriilor externe, scosese tara de sub influenta bancherilor evrei, chiar daca, poate, nu asta a fost motivatia lui principala. Privatiunile la care a fost supus poporul in anii comunismului, nu fusesera chiar in zadar, cu toate ca la acea vreme noi nu stiam aceste lucruri. De aceea a trebuit sa moara Ceausescu atat de repede, fara nici o judecata ( procesul care s-a tinut atunci a fost un simulacru oribil si inca o dovada ca nimeni nu dadea doi bani pe parerea romanilor), pentru ca „revolutionarii nostri, care ” intamplator ” se aflau atunci in strada si langa sediul TVR sa-si poata pune in aplicare, inca din primele zile, planul murdar cu care fusesera de acord, chiar daca acesta era in detrimentul unei tari intregi. Evreul Petre Roman, un necunoscut pentru poporul roman in acea perioada, era un bine cunoscut sionistilor si misiunea sa era de a aduce din nou Romania sub papucul bancherilor evrei. Ceea ce a si facut ca Prim Ministru. Nimic n-a fost intamplator in acele zile. Nimeni nu s-a aflat intamplator in locurile cheie din Capitala. Cum nu intamplator PF Teoctist l-a numit pe Iliescu, Antihrist. Nu pentru ca era ateu, ci pentru ca stia ca este marioneta Masoneriei si ca a aservit tara acestora si evreilor. De aceea i-au si dorit sfarsitul. Se stie ca Sfintia Sa a fost contactat si i s-a oferit intrarea in Masonerie, dar a refuzat. Acest refuz l-a costat, putin mai tarziu, viata. Masoneria nu accepta refuzuri si nici iesiri din randurile ei, decat prin moarte. Iliescu a fost si este Antihristul Romaniei. Asa-zisele divergente dintre el si Geoana si Nastase, sunt praf in ochii, oricum inchisi, ai romanilor. Delimitandu-se unii de altii, ei pot lucra pe mai multe fronturi, la indeplinirea sarcinilor trasate de Masonerie.
In 2000, primul ministru Mugur Isărescu (guvernator al Băncii Naţionale a României) era prezentat public la ştirile televizate ca preşedinte pe România al Clubului de Roma (obedient al Consiliului Afacerilor Externe din S.U.A., la rândul său asociat cu B’nai B’rith; el este si membru in Comitetul Executiv al Comisiei Trilaterale ). Asa puteti intelege cum am ajuns in situatia economica actuala, „mea culpa” facuta de dl. Isarescu zilele trecute fiind din nou praf in ochi. De aceste aranjamente nu este strain nici ex-prim ministrul Tariceanu, al carui tata adoptiv a fost nu mai celebrul Dan Amedeo Lazarescu, conducatorul Marii Loje Unite a Romaniei. Iata cum se explica de ce atat Geoana cat si Tariceanu isi doresc cu ardoare Presedentia Romaniei sau postul de Prim-ministru. Nu intamplator, desi dusmani in alegeri, Geoana si Tariceanu s-au unit in vederea suspendarii Presedintelui Basescu. Si tot nu intamplator, dosarele lui Iliescu si Nastase sunt taraganate prin instante iar Mugur Isarescu este in continuare Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei.
Din pacate Romania este sapata din interior tocmai de catre cei care ar trebui sa o apere. Mentorul tuturor evenimentelor care au aservit Romania intereselor Ocultei a fost ( si este ) Ion Iliescu. Nimic nu a fost, nu este si nu va fi intamplator in evolutia evenimentelor din Romania.
Pe 16 octombrie 1978, cel de-al 263-lea succesor al Sfântului Petru, primul papă slav din istorie, îi urma lui Ioan Paul I, care domnise la Vatican o singură lună. Ioan Paul al II-lea a condus destinul Bisericii catolice până pe 2 aprilie 2005, data la care a murit, la vârsta de 84 de ani.
Mucenicul's Blog 