MOSCOVA, 9 septembrie / TASS /. Pe măsură ce criza migranților din Europa ia amploare pretutindeni, multe din mass-mediile rusești își reamintesc ultima profeție sumbră a liderului libian Muammar Gaddafi făcută cu câteva luni înainte de moartea sa violentă. „Acum ascultați voi, oameni ai NATO. Bombardați un zid care stătea în calea migrației africane în Europa și în calea teroriștilor Al-Qaeda. Acest zid a fost Libia. Voi l-ați distrus. Sunteți idioți, și veți arde în iad pentru miile de imigranți din Africa, precum și pentru sprijinirea al–Qaeda. Așa va fi. N-am mințit niciodată. Și nu mint acum „, a declarat Gaddafi într-o scrisoare deschisă, obținută de cotidianul rus Zavtra și publicată în mai 2011 cu câteva luni înainte ca liderul libian să fi fost ucis.
Restul articolului aici
În zilele decăderii domniei sale de patru decenii, dictatorul libian Muammar Gaddafi a făcut o profeție amenințătoare. Dacă regimul său va cădea, jihadiștii vor subjuga nordul Africii, impunând pe scară largă violență și teroare.
„Al-Qaeda consideră toate persoanele ca fiind necredincioși„, a declarat Gaddafi într-un discurs ținut cu câteva săptămâni înainte ca NATO să-și fi început intervenția militară în Libia. „Ei consideră pe toți oamenii dușmanii lor. Ei nu știu decât să ucidă. „
Islamiștii vor veni cu duiumul din Afganistan, Algeria și Egipt, a avertizat el, zicând: „Acestea sunt bestii cu turbane.”
Acum: cu Franța blocată într-o bătălie cu extremiștii din Mali; cu grupurile cuplate cu Al-Qaeda care iau masic ostatici în Algeria și cu Marea Britanie, Germania, și Franța care le spun cetățenilor lor să părăsească Libia, din cauza unei amenințări nespecificate, omul, pe care mulți l-au considerat nebun, s-ar putea să nu fi atât de nebun în cele din urmă.
Ironia este că el a avut dreptate
„Ironia este că a avut dreptate„, a declarat Christian Leuprecht, profesor asociat de Studii Politice la Colegiul Militar Regal și la Universitatea Reginei.
„Aici avem o situație care este scăpată de sub control„, a declarat Abdel Kerim Ousman, profesor asociat de științe politice la Colegiul Militar Regal. „Gaddafi a spus de fapt, dacă doriți să distrugeți [Libia], rezultatul va fi preluarea de către jihadiști.”
În timp ce se pare că Gaddafi a avut dreptate, mulți dau vina pe Occident pentru că nu a anticipat ce se va întâmpla după căderea Libiei.
Ani de zile, Gaddafi a avertizat despre islamiștii radicali care forfoteau în interiorul Africii de Nord. În mod repetat, el s-a proclamat o „partizan ferm al stabilității.”
Prin închisoare și violență, jihadiștii au fost suprimați, secați de influență și resurse.
Dar în 2011, poporul libian au terminat cu regimul Gaddafi. La începutul acelui an, protestele au început răspândirea în toată țara, oferind NATO motivele pentru a interveni. În octombrie, Gaddafi era mort. Câteva zile mai târziu, Occidentul și-a încheiat campania militară, și așa cum a prezis Gaddafi, Libia a căzut în haos și a apărut posibilitatea ca jihadiștii să preia puterea și controlul militar.
Asta citim într-un alt articol pe care îl găsiți integral aici.
Concluzia mea : „Cea mai importantă lecție pe care ți-o dă viața e când afli că și nebunii au uneori dreptate, după cum bine spunea Churchill”.
Etichetă: Gaddafi
” Dictatorul a murit! Trăiască Dictatorul! ”
Ce inseamnă moartea unui ” dictator ” ? Înseamnă instaurarea unui alt tip de dictatură numită democrație, după spusele celor care invadează țări ” nedemocratice” precum Irak-ul sau Libia. Conform DEX-ului dictator =1. Conducător de stat care dispune de puteri politice nelimitate sau 2. (Fig.) Persoană care are o conduită autoritară, care caută să-și impună cu orice preț voința. Când îl înlocuiești pe 1. cu 2. la plural adică cu ”persoane care au o conduită autoritară, care caută să-și impună cu orice preț voința”, obții înlocuirea lui Saddam sau Gaddafi cu NATO, adică cu o organizație care caută să impună cu orice preț voința mai multor persoane ( state), deci l-ai înlocuit pe dracu cu maică-sa. Cum arată o țară al cărui ” dictator ” a fost asasinat și în care a fost instaurată ”democrația” ? Cam așa arată după 8 anișori de democrație americană sau NATO, Irak-ul:
și Libia, a doua beneficiară a binefacerii NATO, acum la început de democrație:
Un raport al ONU dovedește cum NATO și SUA au mințit cu privire la Libia și Gaddafi
Înainte ca NATO şi SUA să înceapă bombardarea Libiei, Organizaţia Naţiunilor Unite se pregătea să-i confere un premiu colonelului Muammar Gaddafi, şi Jamahiryei Libiene, pentru realizările sale în domeniul drepturilor omului. Ai dreptate – acelaşi om, colonelul Muammar Gaddafi, despre care NATO şi Statele Unite ne-au spus luni de zile că este un „dictator brutal,” a fost ales să i se acorde un premiu pentru situaţia drepturilor omului în Libia. Cât de ciudat este faptul că Organizaţia Naţiunilor Unite a ales să confere un premiu pentru drepturile omului unui „dictator brutal”, la sfârşitul lunii martie.
Deci, eu pun o întrebare: Cine este acest „dictator brutal” căruia Adunarea Generală a Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului era pregătită să-i confere un premiu pentru drepturile omului, undeva la sfarsitul lunii martie? Au vrut să ne facă să credem că ei ştiau că el era un „dictator brutal”, dar că au decis totuși să-i dea un premiu pentru drepturile omului?! Uluitor! Uluitoare minciunile care ni se spun de către mass-media, NATO şi guvernul Statelor Unite. Absolut uluitor! Nu este surprinzător, dar este uluitor! Dar mai uimitor totuşi, este faptul că, de fiecare dată după un timp, o mare parte din publicul american ( și nu numai) – fără îndoială – crede fiecare cuvânt care vine de la „ştirile” mass-mediei.
Merită să fie citate câteva din următoarele Exemple din raportul Adunării Generale:
„Mai multe delegaţii au remarcat, de asemenea, cu admirație angajamentul ţării faţă de respectarea drepturilor omului la fața locului. Declaraţiile suplimentare, care nu au putut fi oferite în cursul dialogului interactiv, din cauza constrângerilor de timp, vor fi postate pe site-ul opiniilor universale periodice atunci când vor fi disponibile.. ”
Într-o notă de subsol a acestui raport, există o listă de ţări care l-au lăudat pe colonelul Gaddafi şi Jamahirya Libiană ( statul maselor populare), în sprijinul deciziei Adunării Generale a Consiliului pentru Drepturile Omului de a conferi acest premiu colonelului Gaddafi. Voi prezenta pur şi simplu lista. Cititorul se poate uita la listă şi să-și formeze propria-i opinie în ceea ce priveşte nivelul de credibilitate, sau credibilitatea percepută, a ţărilor enumerate :
Danemarca, China, Italia, Ţările de Jos, Mauritania, Slovenia, Nicaragua, Federaţia Rusă, Spania, Indonezia, Suedia, Norvegia, Ecuador, Ungaria, Africa de Sud, Filipine, Maldive, Chile, Singapore, Germania, Australia, Kazahstan, Letonia , Angola, Nigeria, Congo, Burundi, Zambia, Rwanda, Burkina Faso, Senegal, Coasta de Fildeş, Djibouti, Zimbabwe.
Dacă aţi fost cât de cât atenţi la stiri, veti observa ca, câteva dintre ţările menţionate mai sus ( cele bolduite de mine-n.m) au cotit-o brusc şi au decis să înceapă sprijinirea NATO şi a SUA în războiul lor de agresiune. De ce? Pentru ce altceva!? Pentru Bani. Aceasta este întotdeauna linia finală, şi nu există nici o îndoială că acest fapt va fi expus, la un moment dat în viitor, aşa cum au fost expuse și minciunile pe care guvernul american le-a spus cetăţenilor săi, şi lumii, despre „armele de distrugere în masă” din Irak. Şi aceste ţări au fost atât de aproape de a-i darui un premiu colonelului Gaddafi, pentru drepturile omului, după ce au studiat cu atenţie societatea libiană. Deci, cum rămâne cu „dictatorul brutal?” Probabil că un prieten de-al meu mi-ar spune TACI ȘI PAȘTE ÎN CONTINUARE!
Deci, ma intreb: pe cine să credem? Mass-media, care ne-a spus luni de zile că colonelul Gaddafi este „un dictator brutal.” Sau să credem acest raport al Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 04 ianuarie 2011? In nici un caz nu încerc să „binecuvântez” ONU, care are defectele sale (la care noi toţi am fost martori). Deși de multe ori am criticat această organizație am învăţat că ONU, în ciuda defectelor sale, este capabilă să facă și unele lucruri foarte bune, așa cum au făcut și cu rapoartele despre vinovăția Israelului, cu care doar SUA nu a fost de acord.
Repet: Acest premiu a fost programat să-i fie dat colonelului Gaddafi la sfârşitul lunii martie. Următorul lucru pe care îl ştim, este că Libia a fost bombardată.
Deci, dacă vei auzi că ţara ta va fi premiată în curând, de către Organizaţia Naţiunilor Unite, pentru drepturile omului, ia-o la goană și fugi cât vezi cu ochii! Pentru ca ești pe cale să fi bombardat!
Vă rog să citiţi raportul sesiunii a 16-a al Consiliului Adunării Generale a ONU pentru Drepturile Omului: http://www2.ohchr.org/english/bodies/hrcouncil/docs/16session/A-HRC-16-15.pdf
A contribuit Chavez, fără să vrea, la precipitarea evenimentelor din Libia?
După un impas de 6 luni, în care nici o parte nu au obținut nici un avantaj, brusc le-au fost necesare doar câteva zile forţelor rebele libiene să pătrundă fără a întâmpina nici o opoziţie în Tripoli. Deși știm că politica care va urma după acest rezultat va fi foarte mult comparabilă cu ceea ce se întâmplă în Egipt chiar acum, mulţi se întreabă cu mirare de ce situaţia din Libia a progresat cu o astfel de viteză. Poate că răspunsul poate fi găsit în cele 143.8 tone de aur deţinute de Banca Centrală libiană. Desigur că nu este nici pe departe aproape de cele 366 de tone de aur, pe care se presupune că Venezuela le are la WGC (World Gold Council) cea mai mare parte probabil ținut extrateritorial şi care nu va fi repatriat, dar întrebarea ”unde ar putea WGC găsi o parte din cantitatea de aur fizic de care au nevoie pentru a satisface cererea lui Chavez ”a primit acum un răspuns. Desigur, trebuie să presupunem că acest aur nu a plecat deja din Libia în direcţia Caracas-ului pe parcursul ultimelor 6 luni. Ceea ce, în retrospectivă, probabil că ar trebui să presupunem, pentru că doar așa s-ar putea explica de ce aurul a ajuns acum la 1875 $ (la ora cînd traduc eu articolul a trecut e 1900 $-n.m) şi este în creştere rapidă.
O imagine a rapidă asupra rezervelor de aur din lume vă va edifica:
Comentariul meu: Să fie chiar o coincidență faptul că pe 17-18 august Chavez își cerea aurul, iar media spumega împotriva lui-inclusiv cea românescă, iar pe 22 Tripoli-ul cădea în mîinile rebelilor, deși după ultimele știri nu ai fi putut da acest pronostic. În articolul pe care l-am publicat ieri, Jean Paul-Pougala spunea că următoarea pe listă este Algeria. Dacă ne uităm la lista de mai sus, vedem că într-adevăr rezerva de aur a acesteia ar putea satisface nevoile momentane ale WGC și este de fapt singura țară arabă, la ora actuală, care ar putea satisface atăt nevoia de aur a elitelor cât și dorința lor de a impune democrația în această zonă. Pe de altă parte, Algeria a fost o aliată și o prietenă a Libiei, așa că trebuie să muște un pic din țărână și să fie pusă cu botul pe labe. În acest moment atacarea Libanului nu poate fi pusă în discuție, pentru că Libanul, Siria și Iranul sunt rezervate urii și răzbunării Israelului. Arabia Saudită este aliatul de nădejde al NATO și Israel în lupta împotriva celorlalte trei, deci un atac asupra ei este exclus din start.Culmea ar fi ca Chavez să-și schimbe ideea și să vrea argint în locul aurului sau platină.Cert este că dacă elitele vor menținerea schemei Ponzi pe care o practică trebuie să găsească undeva aurul pe care îl cere Chavez, altfel tot ce-au clădit până acum se duce de râpă.
De ce Occidentul dorește căderea lui Gaddafi? Actualizare:Video
O analiza de Jean-Paul Pougala – africanii ar trebui să se gândească la motivele reale pentru care ţările occidentale sunt război cu Libia, scrie Jean-Paul Pougala, într-o analiză care urmărește rolul ţărilor în modelarea Uniunii Africane şi dezvoltării continentului.
A fost Libia lui Gaddafi care a oferit întregii Africi prima sa revoluţie în timpurile moderne – o schimbare a întregului continent prin telefon, radio-televiziune, şi mai multe alte aplicaţii tehnologice, cum ar fi telemedicina şi învăţământul la distanţă. Şi datorită punții radio WMAX, o conexiune low cost a fost pusă la dispoziţie depe întregul continent, inclusiv în zonele rurale.
Totul a început în 1992, când 45 de naţiuni africane au stabilit RASCOM (Regional African Satellite Communication Organization), astfel încât Africa să aibă satelit propriu şi reducă costurile comunicării pe continent. A existat o vreme când apelurile telefonice către şi din Africa au fost cele mai scumpe din lume, din cauza unei taxe anuale de 500 milioane USD băgați în buzunar de către Europa pentru utilizarea sateliţilor săi cum ar fi Intelsat pentru convorbiri telefonice, inclusiv convorbirile din aceeaşi ţară.
Satelitul african implementat odinioară a costat , și doar o singură dată, 400 milioane de dolari SUA şi continentul nu a mai trebuit să plătească un contract de leasing de 500 de milioane USD anual. Ce bancher nu ar finanţa un astfel de proiect? Dar rămânea o altă problemă – cum puteau sclavii, care doreau să se elibereze de exploatarea șefului lor să ceară ajutorul șefului pentru a-și obține libertatea? Deloc surprinzator, Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, Statele Unite ale Americii, Europa au făcut doar promisiuni vagi timp de 14 ani. Gaddafi a pus capăt acestor inutile promisiuni ale „binefăcătorilor” din vest cu dobanzile lor exorbitante. Capul libian a pus 300 milioane de USD pe masă, Banca Africană de Dezvoltare a adăugat încă 50 milioane USD şi Banca de Dezvoltare a Africii de Vest încă 27 milioane USD – şi așa Africa a avut primul său satelit de comunicaţii la data de 26 decembrie 2007.
China şi Rusia i-au susținut şi și-au împărtăşit tehnologia lor cu ei ajutând la lansarea sateliţilor pentru Africa de Sud, Nigeria, Angola și Algeria şi un al doilea satelit african a fost lansat în iulie 2010. Primul satelit construit in totalitate din materiale indigene şi fabricat pe teritoriul african, in Algeria, este prevăzut pentru anul 2020. Acest satelit este proiectat la concurenţă cu cele mai bune din lume, dar cu un cost de zece ori mai mic, o adevarată provocare.
Acesta este modul în care un gest simbolic de numai 300 milioane USD a schimbat viaţa unui întreg continent. Libia lui Gaddafi a costat însă Occidentul, nu doar privîndu-l de 500 milioane USD pe an, dar și de miliardele de dolari din datorii şi dobânzi,pe care împrumutul iniţial le-ar fi generat pentru anii următori şi într-o manieră exponenţială, contribuind astfel la menținerea sistemului ocult, în scopul de a jefui continentul.
Fondul Monetar African, Banca Centrală Africană, Banca Africană de Investiţii
Cele 30 de miliarde de dolari SUA îngheţate de către domnul Obama aparţin Băncii Centrale Libiene şi au fost alocate ca și contribuţie libiană la trei proiecte-cheie care ar adăuga ultimele retuşuri federaţiei africane -1. Banca Africană de Investiţii din Syrte, Libia, 2. înfiinţarea în 2011 a Fondului MonetarAfrican cu sediul în Yaounde, cu un capital inițial de 42 miliarde USD şi3. Banca Centrală Africană cu sediul la Abuja, în Nigeria, care atunci când ar începe tipărirea banilor in Africa va suna clopotul de deces pentru francul CFA( francul central african) prin care Parisul a fost în măsură să mai manipuleze unele ţări din Africa în ultimii cincizeci de ani. Este uşor de înţeles mânia francezilor împotriva lui Gaddafi.
Fondul African Monetar este de aşteptat să înlocuiască în totalitate activităţile din Africa ale Fondului Monetar Internaţional, care, cu numai 25 miliarde de dolari USD, a fost capabil să aducă un întreg continent în genunchi şi să-l facă să înghită privatizări discutabile forţând ţările africane să treacă de la monopolul public la monopolurile private. Nu a fost o surpriză faptul că atunci, pe 16-17 Decembrie 2010, africanii au respins în unanimitate ţările occidentale care încearcau să adere la Fondul Monetar African, declarând că acesta era deschis doar pentru naţiunile africane.
Este tot mai evident că după Libia, coaliţia de vest va vâna Algeria, pentru că în afară de resursele sale uriaşe de energie, țara are rezerve în numerar de aproximativ 150 de miliarde. Acesta este nada care atrage ţările ce bombardează Libia şi toate au un lucru in comun – ele sunt în practic în stare de faliment. Numai Statele Unite ale Americii, are o datorie de eşalonat de 14, 000 miliarde de USD, Franţa, Marea Britanie şi Italia au fiecare un deficit public de 2.000 miliarde dolari SUA, pe când datoria publică a celor 46 de țări africane la un loc însumează mai putin de 400 miliarde USD.
Incitarea la false războaie în Africa, în speranţa că acest lucru va revitaliza economiile lor care se scufunda tot mai mult în rahat va grăbi în cele din urmă declinul Vestului, care de fapt a început în 1884, în timpulnotoriei Conferinţe de la Berlin.Eeste ceea ce economistul american Adam Smith a prezis în 1865, când el l-a sustinut public pe Abraham Lincoln pentru abolirea sclaviei, „economia oricărei ţări care se bazează pe sclavia negrilor este destinată să coboare în iad în ziua când aceste ţări se trezesc”.
UNITATEA Regională un OBSTACOL la crearea Statelor Unite ale AFRICII
Pentru a destabiliza şi distruge Uniunea Africană, care a fost o schimbare a direcţiei periculoasă (pentru vest) și a o îndruma spre Statele Unite ale Africii sub mâna călăuzitoare a Gaddafi, Uniunea Europeană a încercat mai întâi, fără succes, să creeze Uniunea pentru Mediterana (UPM). Africa de Nord într-un fel ar fi trebuit să fie tăiată de restul Africii, folosind clișee rasiste vechi și obosite, din secolele 18 si 19, care susţineau că africanii de origine arabă au fost mai evoluați şi mai civilizați decât restul continentului. Acest lucru nu a reuşit deoarece Gaddafi a refuzat ” să pună botul”. El a înţeles imediat ce joc se făcea atunci când numai un număr restrâns de ţări africane au fost invitate să se alăture grupului mediteranean fără a informa Uniunea Africană, dar fiind invitate toate cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene.
Fără forţa motrice din spatele Federaţiei Africane ( Gaddafi-n.m), UPM a eșuat înainte de a începe, abia născută cu Sarkozy în calitate de preşedinte şi Mubarak ca vicepreşedinte. Ministrul francez de externe, Alain Juppé încearcă acum să relanseze ideea, bancară fără îndoială, cu privire la căderea lui Gaddafi. Ce liderii africani nu reuşesc să înţeleagă este faptul că, atâta timp cât Uniunea Europeană continuă să finanțeze Uniunea Africană, status quo-ul va rămâne, pentru că nu există o independenţă reală. Acesta este motivul pentru care Uniunea Europeană a încurajat şi finanţat grupările regionale în Africa.
Este evident că Comunitatea Economică a Africii de Vest (ECOWAS), care are o ambasadă la Bruxelles şi depinde în cea mai mare parte din fondurile sale de Uniunea Europeană, este un adversar gălăgios al Federaţiei Africane. De aceea, Lincoln a luptat în războiul american de secesiune, deoarece în momentul când un grup de ţări se reunesc într-o organizaţie politică regională, aceasta slăbeşte grupul principal. Asta este ceea ce Europa a vrut şi africanii nu au înţeles planul lor de joc, creând o multitudine de grupări regionale, COMESA, UDEAC, SADC, şi Maghrebul Mare care nu a vazut niciodata lumina zilei datorita faptului că Gaddafi a înţeles ce se întâmplă.
Gaddafi, Africanul care a curăţat continentul de umilința apartheid-ului
Pentru majoritatea africanilor, Gaddafi este un om generos, un umanist, cunoscut pentru sprijinul dezinteresat acordat în lupta împotriva regimului rasist din Africa de Sud. Dacă ar fi fost un egoist, el nu ar fi riscat mânia Occidentului pentru a ajuta ANC(Congresul Național African) atât militar cât şi financiar, în lupta împotriva apartheidului. Acesta a fost motivul pentru care Mandela, la scurt timp după eliberarea sa după cei 27 de ani de închisoare, a decis să rupă embargoul ONU şi a călătorit în Libia, la 23 octombrie 1997. Timp de cinci ani lungi, nici un avion ateriza în Libia, din cauza embargoului. Era necesar să iei un avion către oraşul tunisian Jerba şi să continui pe cale rutieră timp de cinci ore pentru a ajunge la Ben Gardane, să treci frontiera şi să continui pe un drum pustiu timp de alte trei ore înainte de a ajunge la Tripoli. Altă soluţie era să treci prin Malta, şi să iei un feribot de noapte sau niște bărci prost întreținute, până la coasta Libiei. O călătorie infernală pentru un popor întreg, pur şi simplu doar pentru a pedepsi un singur om.
Mandela nu s-a sfiit să spună pe șleau ceea ce gândea atunci când fostul preşedinte american Bill Clinton a declarat ca vizita a fost una „nedorită” – „Nici o țara nu poate pretinde să fie poliţistul lumii şi nici un stat nu poate dicta altui stat ceea ce ar trebui să facă„. El a adăugat – „Cei care până ieri au fost prietenii duşmanilor noştri au astăzi nerușinarea să-mi spună să nu-l vizitez pe fratele meu Gaddafi, aceștia ne consiliază să fim nerecunoscători şi să îi uităm pe prietenii noștri din trecut.”
Într-adevăr, Occidentul încă îi consideră pe rasiştii din Africa de Sud drept fraţii lor care aveau nevoie să fie protejați. De aceea, membrii ANC, inclusiv Nelson Mandela, au fost considerați a fi terorişti periculoși. De abia la 2 iulie 2008, Congresul SUA a votat în cele din urmă o lege prin care elimina numele lui Nelson Mandela şi a tovarăşilor săi din ANC de pe lista lor neagră, nu pentru că și-au dat seama cât de aiurea era lista, ci pentru că au vrut să marcheze aniversarea celor 90 ani a lui Mandela . Dacă Occidentului i-a părut cu adevărat rău pentru sprijinul acordat în trecut duşmanilor lui Mandela şi dacă au fost într-adevăr sinceri atunci când aceștia au botezat străzi şi locuricu numele lui, cum pot continua să ducă război împotriva persoanei lui Gaddafi, care i-a ajutat pe Mandela şi pe poporul său să fie victorioși?
Sunt cei care doresc să exporte DEMOCRATIA ei înșiși Democrați?
Și dacă Libia lui Gaddafi au fost mult mai democratică decât Statele Unite ale Americii, Franţa, Marea Britanie şi alte ţări aflate acum în război ca să exporte democraţia în Libia? La 19 martie 2003, preşedintele George Bush a început bombardarea Irakului, sub pretextul de a aduce democraţia. La data de 19 martie 2011, exact opt ani mai târziu, a fost rândul preşedintelui francez să aducă ploaia de bombe peste Libia, din nou susţinându-se că este pentru a aduce democraţia. Câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace şi preşedintele american Obama a spus că dezlănţuirea rachetelor de croazieră de pe submarine este pentru a-l elimina pe dictator şi pentru a introduce democraţia.
Întrebarea pe care oricine, chiar si cu o inteligenta minimă,o poate pune fără a avea nevoie de ajutor este urmatoarea: sunt ţări ca Franţa, Anglia, SUA, Italia, Norvegia, Danemarca, Polonia, care-și apără dreptul de a bombarda Libia, care se auto-proclama state democratice, cu adevărat democratice ? Dacă da, sunt ele mai democratice decât Libia luiGaddafi? Răspunsul, de fapt, este un răsunător NU, pentru simplul motiv că democraţia pur şi simplu nu există. Acest răspuns nu este unul cu caracter personal, ci un citat al cuiva al cărui oraş natal, Geneva, găzduieşte cea mai mare parte a instituţiilor ONU. Citatul este din Jean-Jacques Rousseau, născut în Geneva în 1712 şi care scrie în capitolul patru din cartea a treia a faimosului „Contract Social”, că „niciodată nu a existat o adevărată democraţie şi nu va exista niciodată.”
Rousseau stabileşte următoarele patru condiţii pentru ca o ţară să fie etichetată ca democraţie şi în conformitate cu acestea Libia lui Gaddafi este mult mai democratică decât Statele Unite ale Americii, Franţa şi alţii care pretind că exportă democraţia:
1. Statul: cu cât o ţară este mai mare, cu atât este mai puţin democratică. Potrivit lui Rousseau, statul trebuie să fie extrem de mic, astfel încât oamenii să se poată întâlni şi cunoaște reciproc. Înainte de a cere oamenilor să voteze, (statul) trebuie să se asigure că toată lumea cunoaște pe toată lumea, altfel votul va fi un act fără nici o bază democratică, un simulacru de democraţie pentru a alege un dictator.
Statul libian se bazează pe un sistem de credinţe tribale, în care, prin definiţie oamenii se grupează în entități mici. Spiritului democratic este mult mai prezentă într-un trib sau într-un sat decât într-o ţară mare, pur şi simplu pentru că oamenii se ştiu reciproc, împărtăşesc un ritm de viaţă comun care implică un fel de auto-reglementare sau auto-cenzura, în care reacţiile şi contra reacţiile au impact asupra tuturor membrilor grupului.
Din această perspectivă, s-ar părea că condițiile lui Rousseau se potrivesc mai bine Libiei decât Statelor Unite ale Americii, Franţei şi Marii Britanii, tuturor societăţilor puternic urbanizate în care majoritatea vecinilor nu-și spun nici măcar ”bună ziua” unul altuia şi, prin urmare, nu se ştiu reciproc, chiar dacă aceștia au trăit alături timp de douăzeci de ani. Aceste ţări compacte au sărit la următoarea etapă – „votul” – care a fost consfinţit în mod inteligent pentru a umbri faptul că votul cu privire la viitorul ţării este inutil în cazul în care alegătorul nu-i cunoaşte pe ceilalţi cetăţeni. Acest lucru a fost împins la limita ridicolului când dreptul de vot a fost acordat persoanelor care locuiesc în străinătate. Comunicarea cu persoanele şi între persoane este o condiţie prealabilă pentru orice dezbatere democratică înainte de alegeri.
2. Simplitate obiceiurilor şi a modelelor de comportament sunt, de asemenea, esenţiale în cazul în care oricare dintre ele există pentru a evita cheltuirea celei mai mari părți a timpului în dezbaterea procedurilor legale şi judiciare, în loc să se dezbată multitudinea de conflicte de interese inevitabile într-o societate mare şi complexă. Ţările occidentale se definesc ca naţiuni civilizate, cu o structură socială mai complexă întrucât Libia este descrisă ca o ţară primitivă, având un set de obiceiuri simple. Acest aspect indică faptul că Libia răspunde mai bine criteriilor democratice ale lui Rousseau decât toţi cei care încearcă să dea lecţii de democraţie. Conflictele din societăţile complexe sunt cel mai adesea castigate de cei cu mai multă putere, motiv pentru care cei bogati reusesc sa evite închisoare pentru că îşi pot permite să angajeze avocaţi de top şi care pot aranja ca represiunea din partea statului să fie îndreptată împotriva unuia care a furat o banană dintr-un supermarket mai degrabă decât împotriva unui criminal financiar care a distrus o bancă. În oraşul New York, de exemplu, unde 75 la sută din populaţie este de culoare albă, 80 la sută din posturile de conducere sunt ocupate de albi, care alcătuiesc doar 20 la suta din oamenii încarceraţi.
3. Egalitatea în statut şi avere: O privire la lista Forbes 2010 arată cine sunt cei mai bogaţi oameni, din fiecare dintre ţările care participă la bombardamentele actuale din Libia, şi diferenţa dintre ei şi cei care câştigă cele mai mici salarii din aceste naţiuni; un exerciţiu similar în Libia va dezvălui că, în ceea ce priveşte distribuţia bogăţiei, Libia are putea să le dea o lecție celor care luptă acum, şi nu contrariul. Deci, folosind criteriile lui Rousseau, Libia este mai democratică decât națiunile pompoase care pretind că aduc democraţia. În Statele Unite ale Americii, 5 la suta din populatie detine 60 la sută din avuţia naţională, ceea ce o face societatea cea mai inegală şi mai dezechilibrată din lume.
4. Nici un fel de lux: în conformitate cu Rousseau nu poate exista nici un fel lux dacă există democraţie. Luxul, spune el, face averea o necesitate, care apoi devine o virtute în sine; ea și nu bunăstarea poporului devine obiectivul de atins cu orice preţ, ” Luxul îi corupe atât pe bogaţi cât şi pe săraci, pe unii prin posesie şi pe ceilalți prin invidie, ea face moale naţiunea şi o dă pradă vanității; îi îndepărtează pe oameni de stat şi îi înrobeşte, făcându-i sclavi ai opiniilor. ”
Există mai mult lux in Franta decat in Libia? Rapoartele asupra sinuciderilor angajaţilor din cauza conditiilor stresante de muncă, chiar şi în societăţile publice sau semi-publice, toate în numele maximizării profitului pentru o minoritate și pentru menţinerea ei în lux, apar în Occident, nu în Libia.
Sociologul american C. Wright Mills scria în 1956 că democraţia americană a fost o „dictatură a elitei”. Potrivit lui Mills, Statele Unite ale Americii nu este o democraţie, pentru că despre bani care vorbeşte în timpul alegerilor, nu şi despre oameni. Rezultatele fiecărei alegeri sunt expresia vocii banilor şi nu vocea poporului. Dupa Bush senior şi Bush junior, ei deja vorbesc despre un tânăr Bush în 2012 ca lider republican. Mai mult decât atât, Max Weber a subliniat că puterea politică este dependentă de birocraţie, SUA având 43 de milioane de birocraţi şi personal militar care conduc efectiv ţara, dar fără a fi aleşi şicare nu răspund în faţa poporului pentru acţiunile lor. O persoană (una bogată) este aleasă, dar puterea reală se află în casta celor bogaţi, care sunt apoi nominalizati ca ambasadori, generali, etc.
Cât de mulţi oameni din aceste auto-proclamate democraţii ştiu că, constituţia din Peru interzice unui presedinte care și-a încheiat un mandat să candideze pentru un al doilea mandat consecutiv? Câţi ştiu că în Guatemala, nu numai că un președinte care își încetează activitatea nu mai poate candida pentru același post dar nimeni din familia sa nu poate aspira la acest post? Sau că Rwanda este singura ţară din lume în care 56 la suta din parlamentari sunt de sex feminin? Cât de mulţi oameni ştiu că, în 2007 conform indicelui CIA, patru dintre cele mai bine guvernate ţări din lume au fost din Africa? Că marele premiu l-a luat Guineea Ecuatorială a cărei datorie publică reprezintă doar 1.14 la suta din PIB?
Rousseau susţine că războaiele civile, revoluțiile şi revoltele sunt ingredientele începutului democraţiei. Pentru că democraţia nu este un scop, ci un proces permanent de reafirmare a drepturilor naturale ale fiinţei umane, care în ţările din toată lumea (fără excepţie) sunt călcate în picioare de o mână de bărbaţi şi femei, care au deturnat puterea poporului pentru a-și perpetua supremaţia. Există și aici şi acolo grupuri de oameni care au uzurpat termenul „democraţie” – care în loc să fie un ideal spre care se nădăjduiește aceasta a devenit o etichetă care urmează să fie pusă sau un slogan care este utilizat de persoanele care pot striga mai tare decat celelalte. Dacă o ţară este calmă, cum ar fi Franţa sau Statele Unite ale Americii, adică fără nici o rebeliune, aceasta înseamnă doar, din perspectiva lui Rousseau, că sistemul dictatorial este suficient de represiv pentru a preveni orice revoltă.
Nu că ar fi un lucru rău faptul că libienii s-au revoltat. Ce este rau este faptul că se afirma că oamenii acceptă cu stoicism un sistem care reprimă pe toată lumea fără să reacţioneze. Rousseau concluzionează: „Malo periculosam libertatem quam quietum servitium – traducere – Dacă zeii au fost oameni, ei s-au guvernat democratic. Un astfel de guvern perfect nu este aplicabil fiinţelor umane. ” A pretinde că cineva ucide libieni pentru binele lor este o farsă.
Ce lectii se dau Africii?
După o relaţie profund inegală cu Occidentul care a durat 500 de ani, este clar că nu avem aceleaşi criterii despre ceea ce este bine şi rău. Avem interese profund divergente. Cum să nu deplâng „da-ul” voturilor a trei ţări subsahariene (Nigeria, Africa de Sud şi Gabon) la rezoluţia 1973, care a inaugurat cea mai recentă formă de colonizare botezată ” protecţia popoarelor”, care legitimează teoriile rasiste din care s-au documentat europenii din secolul 18 şi în conformitate cu care Africa de Nord nu are nimic de-a face cu Africa sub-sahariană, Africa de Nord, fiind mult mai evoluată, cultivată şi civilizată decât restul Africii?
Este ca şi cum ai spune că Tunisia, Egipt, Libia şi Algeria nu făceau parte din Africa. Chiar şi Organizaţia Naţiunilor Unite pare să ignore rolul Uniunii Africane în afacerile statelor membre. Scopul este de a izola ţările sub-sahariene din Africa pentru a le izola mai bine şi pentru a le controla. Într-adevăr, Algeria (16 miliarde dolari SUA) şi Libia (10 miliarde de dolari), contribuie împreună cu 62 la suta din cele 42 de miliarde de dolari SUA, care constituie capitalul Fondului Monetar African (AMF). Ţara cea mai mare şi cea mai populată din Africa subsahariană, Nigeria, urmată de Africa de Sud sunt cu mult în urmă, cu doar 3 miliarde de dolari fiecare.
Este deconcertant să spun că cel puţin pentru prima dată în istoria Organizaţiei Naţiunilor Unite, războiul a fost declarat împotriva unei persoane fără a fi fost explorată nici cea mai mică posibilitatea de găsire a unei soluţiii paşnice a crizei. Mai aparține Africa cu adevărat acestei organizaţii? Nigeria şi Africa de Sud sunt pregătite să voteze „Da” la tot ceea ce Occidentul le cere pentru ca ei cred cu naivitate în promisiunile vagi ale unui loc permanent în Consiliul de Securitate cu drepturi de veto similare cu ale celorlalți. Ambele uită că Franţa nu are puterea de a oferi nimic. Dacă ar fi putut, Mitterand ar fi făcut de mult timp ceea ce era necesar pentru Germania lui Helmut Kohl.
O reformă a Organizaţiei Naţiunilor Unite nu este pe ordinea de zi. Singura modalitate de a obține un punct ( pe ordinea de zi) este de a folosi metoda Chineză – toate cele 50 de natiuni africane ar trebui să renunţe la Organizaţia Naţiunilor Unite şi să revină numai în cazul în care cererea lor de lungă durată este în cele din urmă îndeplinită, un loc pentru întreaga Federaţie Africană sau deloc. Această metodă non-violentă este singura armă disponibilă pentru cei săraci şi slabi care sunte, pentru a ni se face dreptate. Noi ar trebui să renunţăm pur şi simplu la Organizaţiea Naţiunilor Unite, deoarece această organizaţie, prin însăşi structura şi ierarhia ei, este în slujba celor mai puternici dintre puternici.
Ar trebui să părăsim Organizaţia Naţiunilor Unite pentru ca ea să se înregistreze respingerea din partea noastră a unei viziuni asupra lumii bazată pe anihilarea celor care sunt mai slabi. Ei sunt liberi să continue la fel ca înainte, dar cel puţin nu vom fi parte la acesta şi nu vor putea spune că am fost de acord chiar și atunci când nu ni s-a cerut niciodată părerea. Şi chiar şi atunci când ne-am exprimat punctul nostru de vedere, asa cum am facut sâmbătă 19 martie, la Nouakchott, atunci când ne-am opus acţiunilor militare, părerea noastră a fost pur şi simplu ignorată, iar bombele au început să cadă asupra poporului african.
Evenimentele de astăzi imi amintesc de ceea ce s-a întâmplat cu China in trecut. Astăzi, se recunoaşte guvernul Outtara, guvernul rebel din Libia, așa cum au făcut la sfârşitul celui al doilea Război Mondial cu China. Aşa-numita comunitate internaţională a ales Taiwan ca singur reprezentant al poporului chinez în loc de China lui Mao. A fost nevoie de 26 ani, până când la 25 octombrie 1971, ONU a trecut Rezoluţia 2758, prin care toţi africanii ar trebui să învețe să citească pentru a pune capăt prostiei umane. China a fost admisă şi în termenii puși de ea – a refuzat să fie membru în cazul în care nu are drept de veto.Chiar și după ce cererea a fost admisă şi rezoluţia depusă, tot i-a luat un an ministrului de externe chinez să-i răspundă în scris Secretarului General al ONU, la 29, septembrie 1972, printr-o scrisoare în are nu a spus ”da” sau ”vă mulţumesc”, dar precizat clar că garanţiile necesare pentru demnitatea Chinei trebuie să fi respectate.
Ce speranţă poate avea Africa de a obţine ceva de la Naţiunile Unite, fara sa joace tare? Am văzut cum, în Cote d’Ivoire un birocrat al ONU a consideră că el insusi este deasupra Constituţiei ţării. Am intrat această organizaţie, fiind de acord să fim sclavi şi să credem că vom fi invitaţi să luăm cina la aceeasi masa si că vom mânca din farfurii spălate de noi înșine nu este doar credulitate, este prostie.
Când Uniunea Africană a aprobat victoria lui Outtara si trecut peste rapoartele contrare ale propriilor săi observatori electorali pur şi simplu pentru a îi face pe plac fostului nostru stăpân, cum ne putem aştepta să fie respectată? Când presedintele sud-african Zuma declară că Outtara nu a câştigat alegerile şi apoi spune exact opusul in timpul unei calatorii la Paris, oricine are dreptul să pună la îndoială credibilitatea acestor lideri care pretind a reprezenta şi a vorbi în numele unui miliard de africani.
Puterea Africii şi libertatea reală vor veni doar dacă se pot întreprinde acţiuni gândite în mod corespunzătort şi asumări ale consecinţelor. Demnitatea şi respectul au un preţ. Suntem pregătiţi să-l plătim? În caz contrar, locul nostru este în bucătărie şi în toalete, cu scopul de a-i face pe ceilalti să se simtă confortabil.
Jean-Paul Pougala este un scriitor din Camerun.
Si ca să vă faceți o idee despre ” binele” adus libienilor, vă ofer o imagine care vorbește de la sine:
Am găsit un video care spune cam aceleași lucruri dar prezintă și imagini din Libia lui Gaddafi, așa cum era înainte de a o distruge atacurile NATO.
Așa cum era de așteptat, încă un 22 sângeros, de data asta în august
Va spuneam luna trecută că elitele își vor marca datele importante pentru ei, în fiecare lună, începând cu iulie. Și n-am greșit. Nici luna august n-a făcut excepție. Probabil 11 august a fost o dată în care, pentru mulți, nu s-a întâmplat nimic pentru că nu s-a vărsat sânge, dar nu a fost nicidecum o zi oarecare. A fost ziua în care au căzut bursele mondiale, ziua când Băncii Americii i s-a dat lovitura de grație, ziua când americanii au anunțat uciderea talibanilor care au doborât elicopterul în care se aflau cei 33 de soldați SEAL, ziua când Coreea de Nord și Coreea de Sud au reînceput ostilitățile,ziua când UE a aprobat embargoul impus de Spania împotriva muncitorilor români, etc. Deși nu a curs sânge la propriu, aceste atacuri dispersate au mai bătut un cui la coșciugul economiei și au sporit neîncrederea în actualul sistem politic mondial.
Dacă 11 august a fost o zi care risca să treacă neobservată, 22 august trebuia să fie o zi memorabilă, așa că azi noapte, imediat după orele 24, când s-a trecut la ziua de 22, rebelii au ajuns în Tripoli unde au fost primiți cu brațele deschise. Toate televiziunile zumzăiau azi-noapte despre acest ” mare eveniment”. Ca prin farmec, toți cei care au fost până acum de partea lui Gaddafi, și mă refer la libienii de rând, au trecut de partea rebelilor, atinși parcă de bagheta magică a Zânei Măseluță, care a oferit 25 de euro credit gratuit tuturor abonaților telefonici. Mare minune! Atâta timp cât nu-l au pe Gaddafi nu voi discuta despre eveniment. Cert este că astăzi va curge mult sânge nevinovat pe străzile capitalei libiene, doar pentru ca elitele să poată scapa de un martor incomod, adică de Gaddafi.
Neliniștea europeană: în întregime o înscenare a Teatrului Politic
Noul rol al lui David Cameron, „Darkie Basher”
Prin Gordon Duff, Senior Editor
Tulburările civile actuale din Marea Britanie au fost atent organizate de către guvern şi de serviciile de securitate care lucrează în mod concertat cu mass-media, serviciile de informaţii israeliene [Mossad] și cu un guvern paralel, o organizaţie francmasonă despre care se crede acum că a planificat şi executat crimele din Norvegia, cu complicitatea deplină a poliţiei, instanţelor şi a aparatului de securitate.
O privire rapidă în jurul lumii ne oferă o imagine demnă de remarcat. UE este în colaps economic total. Războiul din Libia nu a reuşit, fără ca acest lucru să aibă vreo legătură cu rebelii, există secrete întunecate acolo. Gaddafi l-a momit pe Tony Blair, cu ajutorul Israelului, într-o poziţie în care urmează să fie şantajat, pentru arme şi contracte cu petrol, imense plăți politice, nu doar în Marea Britanie, ci în întreaga Europă. Gaddafi a finanţat jumătate din alegerile europene şi a cumpărat inima ” neoconservatorilor” din Washington. Gaddafi a ştiut întotdeauna unde trebuie să investească bani, neavând nici un motiv să mituiască oamenii cinstiţi. Mita se dă întotdeauna la escroci. La Washington, acest lucru a fost la îndemână, Gaddafi putând culege şi alege ceea ce a şi a făcut. Washington-ul şi Londra sunt îngrozite de ceea ce ştie el. Asasinarea lui Gaddafi este ultima lor speranţă.
Fațada lui Rupert Murdoch de negustor ambulant de fumuri s-a dovedit acum a fi ceea ce a fost de fapt dintotdeauna. David Cameron, Tony Blair, chiar şi Netanyahu au lucrat întotdeauna pentru el, Murdoch, ” nu atât de secretul” motor primar în politica vestului, care și-a negat originea evreiască şi religia atunci când îi curta pe vânzătorii de ura de dreapta şi l-a interpretat pe „evreu cel mai puternic din lume „în spatele uşilor închise atunci când a ales să-şi exercita puterea reală, nu doar in fața prietenilor lui care controleaza presa din lume, sistemul Rezervei Federale din SUA, dar și mai mult. Murdoch controlează ambele partide politice din Marea Britanie, controlează GOP [republicanii] in SUA, un grup politic cert înclinat spre orgii totale, chiar şi trădare, care ar merge și mai departe.
Apoi totul a început să iasă la uprafață, cateva telefoane ascultate și înregistrate, hack-uit cateva computere, un star de cinema, muzicieni rock, miniştri, şefi de stat, au fost prinși cu mită şi şantaj.
Care sunt mutările pentru a pune lucrurile înapoi in ordine?
Creația lui Murdoch in SUA, pe care el o numeşte „Tea Party”, a prăbuşit pieţele mondiale valutare şi a antrenat planeta intr-o spirală a ruinei economice. Soluţiile care jefuiesc economiile consumatorilor, sufocă creşterea dar nu au nici un venit pe baza „echilibrului” sunt pur şi simplu sabotaje economice. Murdoch şi Tea Party tocmai au asasinat Statele Unite. Rămăşiţe ale realului Partid Republican s-au găsit singuri şi lipsiţi de putere, fără capacitatea de a se transforma în conducerea democratică care a fost, în sine, infirmă, cumpărată și mituită.
Uită-te la finanţele familiei Nancy Pelosi pentru a înțelege de ce America este unde este. Şocat? Există 400 de membri ai Congresului mai răi , ăsta e adevăratul şoc. Dar pentru a intelege luna august, luna sacrificărilor, a agenților Seals morți, a revoltelor, a alibiurilor, atunci când vorbim de o lună care ar trebui să fie a vacanţei, trebuie să apelăm la Murdoch. De asemenea, trebuie să ne amintim că, luna viitoare, Israelul se confruntă cu un alt vot umilitor în cadrul ONU, unde va fi etichetat drept criminal de război, de către cea mai mare parte a lumii. Nu ați ştiut? Hmm.
Obsesie, Israel, securitate, mituri ale terorismului.
Aceasta este planul lui, ajungându-l și strivindu-l nu numai pe preşedintele Obama, omul despre care el crede că ameninţă dorința iubitului lui Israel de a şterge Iranul de pe harta, cu 300.000 de soldaţi americani morţi în acest proces, un plan elaborat de către Paul Wolfowitz, în 1999 (am avut oameni lângă el la acel moment, de altfel lui Paul îi plac fetele frumoase si fetele frumoase vorbesc).
Ieri, Richard Clarke a început să vorbească despre 9 / 11 şi modul în care CIA a efectuat operaţiunea, deturnarea avioanelor. Prieteni apropiaţi de-ai lui Clarke, cu toate acestea, în timpul dinaintea lui 9 / 11, l-au numit drept individul care aleargă înainte şi înapoi între Mossad şi Pentagon. De fapt, Clarke însuşi, împreună cu Steve Rosen, Rice Condi şi alţii, au mers atât de departe și de adânc în primii ani ai lui Bush încât au început să se gândească la ei înşişi ca dumnezei. FBI-ul a înregistrat totul, ascultându-l pe Clarke, pe Rosen, ascultând fiecare telefon pe care Wolfowitz şi personalul său l-au utilizat, toate cu permisiunea de Condi Rice.
FBI-ul a avut zeci de oficiali de top ai Pentagonului gata pentru a destrăma cel mai mare caz de spionaj din istoria americană, unul care ar fi pus mai multi oameni de top din Liga „anti-defăimare” şi „pro-Israel”, în celulele închisorii, cum ar fi și Jonathan Pollard. Apoi, procurorul general a ordonat tuturor să se oprească. Motivul? Aceasta ar fi adus la distrugerea preşedinţiei.
Personalul Consiliului Naţional de Securitate purta microfoane, Casa Albă a lui Bush era monitorizată, inclusiv camerele private pentru intreținerea relațiilor homosexuale. Ce anchetau ? Spionaj, secrete nucleare, planuri de război, tehnologii militare. Ei au aflat accidental de 9 / 11, Casa Albă, Pentagon, Israel, nu peste povestea întreagă dar peste suficiente „fragmente” pentru a pune lucrurile în perspectivă şi punctul pe i.
De altfel, discursul lui Richard Clarke de ieri, mirosea a frică.
Marea Britanie?
Cameron ar fi trebuit să demisioneze cu săptămâni în urmă, atunci când au fost prinși șefii securității sale lucrând pentru Murdoch, care lucrează pentru Israel. În ultimii ani, guvernul britanic a instrumentat cazul lui Tony Blair. Acuzaţii? Blair, care lucrează cu gasca enumerată mai sus, a ajutat la regizarea invaziei din Irak, cu bună ştiinţă mințind la fiecare pas. În spatele invaziei totul se traduce în donaţii de campanie de milioane, unele returnate, altele care nu erau deloc pentru Blair, dar toate cunoscute de către Blair şi de către acest mizerabil ca dracu ‘, precum şi uciderea Dr. David Kelly.
De asemenea, în spatele tuturor este un secret urât al lipsei a 3 arme nucleare, acum fiind urmărite de către serviciile de securitate, arme construite de Israel în Africa de Sud în 1980, armele despre care Blair i-a spus lui Bush că erau în Irak. Nu există informaţii noi despre ele. Nu Blair a făcut acest lucru, el este doar acuzat că ştia despre arme, că ştia că nu au fost niciodată în Irak, el nefăcând altceva decât să acopere povestea primită de la maeştrii săi, putem ghici cine sunt ei. Şi pentru aceasta avem un traseu al banilor şi fiecare nume implicat.
Aceeași presă a lui Murdoch, cum îngroapă orice altceva, a îngropat și procesul lui John Anthony Hill, omul care se autointitulează Maud Dib, omul care a dovedit unui juriu britanic că Blair şi prietenii săi israelieni au organizat atacurile teroriste din 7 / 7, s-au dovedit aceasta într-un mod atât de convingător că oricine vede filmele sale ilegale se umple de furie. Revoltele, asasinatele din Norvegia, următoarele etape ale terorii, dezastrele viitoare planificate, şi ele vor fi ca unul, vor asigura cadrul ca să nu vă amintiţi nimic.
Există un singur scop al tuturor acestora. Un patriot adevărat, un erou adevărat va fi zdrobit, se va simți singur, umilit, izolat, înconjurat de ignoranţă şi trădare, va trăi o viaţă dispreţuit, scuipat, iar oamenii se vor ralia impotriva lui numindu-l „Dement” sau extremist. Furia nu va rezolva lucrurile, nu atunci când guvernul aranjează explozii în subterane, doboară avioane în clădiri, aruncă în aer biserici la fel de uşor cum pierd mii de miliarde de dolari, la fel de uşor cum își trimit armatele lor de mercenari în întreaga lume pentru a ” ne ţine pe noi în siguranţă. ”
Spre stiință, Marea Britanie şi America nu au invada Irakul în cautarea armelor chimice. Motivul real este că trei arme nucleare de mărimea celor de la Hiroshima au fost furate, arme construite de Armscorp în Africa de Sud, fabrica Pelandaba, proiectate de către Israel. Au fost 10. Una a fost testată în septembrie 1979 de pe Insula Prince Edward, la sud de Cape Town. SUA a detonat-o, avem toate datele exploziei, toate semnăturile. Africa de Sud și-a încheiat parteneriatul său pentru arme de distrugere în masă, care a inclus operaţiuni uriaşe în colaborare atât cu Israelul cât şi cu colonelul Gaddafi al Libiei, altcineva care deține arme nucleare.
Ultimele 9 arme urmau să fie dezafectate. Dr. David Kelly, omul de ştiinţă ucis şi un tânăr asistent, acum actualul prim-ministru britanic David Cameron derulau operaţiunea. 3 dintre arme nu au fost distruse, dar au fost cumpărate de către Marea Britanie. Ele au fost furate şi se presupune că au dispărut în Iran sau Irak sau Siria, oriunde dorește Israelul să-și exprime suspiciunea.
Acum am constatat ca au fost mutate în Cipru, ştim de cine, ştim și cum. În timp, CIA a spus că s-a făcut contrabandă cu 1200 de kilograme de oxid de uraniu sovietic, de fapt erau arme nucleare stocate în nordul cipriot turc, ca parte a parteneriatului dintre Israel şi serviciile secrete ale Turciei pe care Sibel Edmonds l-a dat mai departe.
În secret sârbi au fost blamați. Oh, asta va supăra câţiva oameni, ca de altfel întreaga conjunctură. Aceasta a fost o operaţiune foarte secretă cu ani în urmă, una care a intrat în atenţia noastră atunci când puternicul lobby cipriot din SUA s-a dus la senatorul Ted Kennedy şi la alţii ca să caută sprijin împotriva turcilor şi pentru reunificarea Ciprului. Cei implicaţi, în mod special grupul care l-a pus pe Mike Dukakis să se prezinte în calitate de preşedinte, au fost şi sunt puternici oameni financiari, un grup care a avut suport israelian, legături secrete cu OEP (Organizația pentru Eliberarea palestinei-care le-a furnizat paşapoarte) şi care spăla miliarde pentru ….
Ne oprim aici. De acolo ne vom muta in comitetul bancar al Senatului, în investigarea criminalităţii organizate şi a grupurilor despre care eu nu am de gând să vorbesc.
Toate acestea s-au întâmplat în timpul lui Bush, în primul ceas. Îmi amintesc de negocierile făcute după ce Saddam a intrat în Kuweit. Ni s-a spus ca OK-ul a fost dat de SUA. Apoi, s-a spus la toată lumea, în primele zile, să atragă orice ţară, indiferent cât de mică, pentru a se alătura coaliţiei SUA. Bush a fost dispus să comercializeze orice pentru sprijin. Ciprul a venit şi, pentru că Turcia se lăsa „greu convinsă,” Bush a pus din nou problema Ciprului grecesc pe masă.
Ei au fost rugati sa furnizeze 300 poliţiști militari, dar au fugit de un acord, sprijinit de SUA, care au încercat atât de greu să o convingă, au plecat fără nici un motiv.
Ei s-au ţinut departe, deoarece turcii aveau un atu, 3 arme nucleare, ținute într-un loc sigur pentru prietenii lor israelieni.
Câtiva ani mai târziu, în 2009, una dintre cele 3 arme ar fi putut exploda în Coreea de Nord:
Atunci o Adevărata Bombă a plecat în Coreea de Nord, AU UITAT
REŢETA?S-a întâmplat sau nu? Coreea de Nord a construit o armă nucleară şi a explodat-o,
o armă de tip ”Hiroshima” de 18.2 kilotone a fost construită de ei înşişi? Aceasta se
întâmpla pe 25 mai 2009 când o ţară incapabilă de imbogatire a uraniului pentru „arme
de clasa a „explodat imposibila bombă, sau nu?Da, a existat o explozie, Coreea de Nord, teoretic, a devenit un stat nuclear
dar, lucru amuzant, lumea nu a tratat-o ca atare. De ce? Care a fost
secretul? De ce a fost această poveste atât de repede uitată?Răspunsul este simplu: Coreea de Nord a cumpărat o arma nucleara, identică cu cea
explodată în 1979 de către Israel şi Africa de Sud, una cu o istorie.
Identificarea armei a fost uşoară, mărimea şi design-ul au spus ” Arms Core ” şi
„Pelandaba.” Tehnologia a fost americană, proiectanţii şi constructorii israelieni
dar semnătura uraniului era din Africa de Sud.Africa de Sud a construit 10, nu, nu cele 6 despre care am vorbit, ci 10 arme nucleare.
Regimul necinstit din Africa de Sud a fost ajutat de Israel la construirea de arme nucleare,un
aranjament care a început în 1975, unul care încălca dreptul internaţional, poate
criminalitatea cea mai gravă de acest tip din secolul nostru. Africa de Sud a folosit
germeni în războiul din Africa, arme chimice, au răspândit antrax, ciuma, variola şi
acum, cu ajutorul Israelului, aveau și arme nucleare.Dar, regimul din Africa de Sud se prăbușea şi urma să fie obligat să-l eliberezepe Nelson
Mandela din închisoare şi rândul său să preia guvernarea. Ei nu aveau de gând însă să-i
dea lui Mandelaa 10 arme nucleare. Marea Britanie şi Organizaţia Naţiunilor Unite au discutat
să demonteze programul în 1990. Echipamente speciale au fost proiectate ca
să susțină armele în containerele de 20 ft şi cele 9 arme rămase, după ce una
a fost testată pe 22 septembrie 1979, urmau să fie expediate în Statele Unite pentru a fi
demontate. 6 au venit în America. 3 au fost ”deturnate” de către Margaret Thatcher în
1991, achiziţionate pentru 55 de milioane de lire sterline şi expediate în Oman pentru a fi păstrate ca
„Şantaj” pentru a-l speria pe Saddam, sau cel puţin aşa s-a explicat. În realitate, Marea Britanie
a angajat aceiași dealeri de arme care au fost responsabili pentru Irak /Contra, pentru a muta
armele.Dr. David Kelly, cândva considerat o sinucidere, acum cunoscut a fi o victimă a omorului,
a supervizat proiectul. Bombele au fost furate, Kelly a știut şi și-a ținut gura, pentru o
vreme cel puţin, apoi ameninţat că va face public, adevărul nu doar despre bombe
ci și despre 17,8 milioane de lire sterline „recul” (backhander) plătit de către hoţii bombelor
anumitor politicieni britanici proeminenţi. Kelly a fost ucis, „ei” au încercat să acopere
povestea şi acum cineva din Marea Britanie va merge la închisoare pentru el, probabil, un
„Patsy” ( un găgăuță).Una dintre aceste arme a explodat în Coreea de Nord, o armă nucleară construită de israelieni.
Ea a trecut prin mâinile comercianților de arme din Africa de Sud şi Arabia,
un Rhodesian notoriu şi, ni se spune, se întorc în braţele deschise ale celor care au construit
armele iniţial, designerii bombei de la Dimona. Două dintre aceste bombe rămân, „acolo.”
Lămuriri
Murdoch, cheia tuturor acestora, a dorit vărsări de sânge, masacrul din Norvegia în particular. Acestea sunt inconsecvenţe evidente. La bază, avem iniţial, destulă ” pastă de îngrăşământ” pentru a umple mai mult decat o masina capcană, pus pe bancheta din spate a unui autovehicul închiriat prin sub-închiriere.
Testele ciminalistice, ca şi în cazul 9 / 11, toate au „dispărut”.
Avem apoi o a două crimă în Oslo, o arestare dar și o poveste şi un traseu care s-a răcit. Alte suspecţi au fost căutați, ni s-a spus, dar nu există nici o înregistrare a INTERPOL-ului pentru acest lucru. Poliţia Francmasonică Norvegiană şi serviciile de securitate, în strânsă legătura cu EDL, Liga Engleză de Apărare, un grup aflat de fapt în parteneriat total cu responsabilii conspiraţiei crimelor din Norvegia, au mers pur şi simplu mai departe, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat vreodată.
EDL? Aceasta este o organizație masonă, strâns legată de guvernul Cameron, aliată a Israelului, care se presupune că ”produce” naziști ce poarta steaua lui David, în sus şi în jos pe străzi. Există vreo neconcordanţă în asta?
Cine sunt ei cu adevărat? O poliţie auxiliară şi munca lor reală este de a orchestra violenţă la comandă, violenţa care face ca David Cameron să pară eroic. Pentru cei care nu călătoresc mult, este greu să realizeze cât de multă de poliţie există în Marea Britanie, nici măcar nu-și pot imagina. Îmi amintesc că într-o zi, deplasându-mă de la un hotel din centrul Londrei, am vorbit cu nu mai puțini de 6 polițiști responsabili cu parcarea, în mai puţin de 5 minute şi cu o altă jumătate de duzină de poliţiști cu alte responsabilități. Marea Britanie este un stat poliţienesc, cu camere peste tot, cu poliţie peste tot, cetăţenii fiind trași pe dreapta pe baza citirii plăcuţelor de înmatriculare, pentru neplata facturilor de asigurare sau pentru că se află în spatele unor impozite obscure.
Nici un american n-ar crede astea. În ceea ce priveşte revoltele? O imposibilitate, Marea Britanie putându-le anula în câteva secunde. Poliţia din Marea Britanie şi serviciile de securitate nu sunt „liberali.” Ei sunt de dreapta, înarmaţi până în dinţi, există în număr de neimaginat, au echipamente de top şi joacă tare.
Revoltele s-au pus în scenă, poliţia s-a tras înapoi, a fost un joc,o parte a teatrului pentru a reconstrui reputaţia lui David Cameron, copil rasfățat bogat, toate pentru a-l acoperi pe Tony Blair, pe Rupert Murdoch, Israelul şi planurile lor pentru Iran, toate pentru a acoperi un guvern cumparat de Rothschil-zi, blocat, stocat şi măsurat.
Hei, în America este mai rău, dar puțini înțeleg cum și de ce. Cu milioane de americani care încă mai vorbesc despre „liberali” şi „certificate de naştere,” semne de îndoctrinare în mentalitatea de sclav a maşinii lui Murdoch pentru cucerirea lumii, există puţină speranţă.
Deci, Richard Clarke s-a panicat ieri şi, pentru cei cu ochi să vadă, a lăsat publicul să întrevadă că el este nevoit să încerce să dea vina pe CIA şi George Tenet pentru planificarea 9 / 11.
Tenet nu a avut nimic de-a face cu asta. Ceea ce Clarke a încercat într-adevăr să strige în public a fost „Cineva se apropie prea mult.” Vrem sa știm cine?
Pentru a înțelege mai bine cititi și : https://mucenicul.wordpress.com/2009/10/02/iran-vs-israelce-vrea-mass-media-ca-voi-sa-uitati/
https://mucenicul.wordpress.com/2010/09/22/urechile-omnisciente-ale-israelului/
https://mucenicul.wordpress.com/2010/06/28/zece-mari-minciuni-ale-mass-mediei-despre-israel/
Gura păcătosului adevăr grăieşte: „Ce justificare aveţi pentru aceste acţiuni? Singurul vostru motiv este că vreţi să stârniţi un război….Iar voi îl aveţi pe Satana alături de voi.”
„Veţi aduce Iadul. Vom lupta cu voi. Nu vă vom permite să cuceriţi acest teritoriu. Suntem victime în acest moment. Dar victimele întotdeaua reuşesc să câştige”, este mesajul transmis duminică de liderul libian Muammar Gaddafi aliaţilor occidentali care au atact sâmbătă Libia.
„Nu veţi avansa, nu veţi reuşi să călcăaţi pe acest pământ.Veţi aduce Iadul. Vom lupta cu voi. Dacă veţi continua cu această agresiune împotriva noastră, vă vom răspunde. Nu vă vom permite să cuceriţi acest teritoriu. Suntem pe pământul pe care Dumnezeu ni l-a dat. Suntem victime în acest moment. Dar victimele întotdeaua reuşesc să câştige, iar agresorul va fi distrus”, a avertizat liderul libian.
„Aţi mai dovedit că nu sunteţi civilizaţi, că sunteţi nişte terorişti, atacând orice naţiune care prosperă. Ce justificare aveţi pentru aceste acţiuni? Singurul vostru motiv este că vreţi să stârniţi un război. Dar poporul libian va fi mai puternic după ziua de azi, iar noi vom fi mai puternici”, a mai spus Muammar Gaddafi.
Gaddafi a anunţat că va împărţi arme tuturor cetăţenilor libieni, că „femeile şi bărbaţii şi chiar copiii sunt pregătiţi să lupte”.
„Oamenii se revoltă peste tot în lume, chiar şi în Europa. Noi suntem liderii acestei rebeliuni. Această revoluţie a fost prezisă de Cartea Verde. Aceasta este a treia teorie. Cartea Verde spune că poporul ar trebui să vrea controlul asupra lui. Poporul libian ar trebui fie luat drept exemplu de ceilalţi. Vom fi victorioşi. Iar voi îl aveţi pe Satana alături de voi. Nu puteţi să ne atatcaţi poporul. Cine vă dă acest drept? Sunteţi nişte barbari. Aceasta este o agresiune fără vreo justificare faţă de poporul nostru. Vom ţine cu dinţii de această ţară. Pământul acesta va fi pătat cu sângele poporului nostru”, a spus Gaddafi la televiziune libiană de stat.
„Femeile, bărbaţii şi chiar copiii sunt pregătiţi să lupte astăzi. Vom fi victorioşi, iar voi veţi fi înfrânţi. Acesta este un moment măreţ pentru noi. Este cel mai important moment pentru noi. Tot poporul este alături de mine. Şi ne încurajează asaltul împotriva voastră. Întreaga Libie se va revolta. Şi vom împărţi arme tuturor libienilor. Oricine va colabora cu voi va fi eliminat. Nu mai este vorba de o chestiune intrenă. A devenit o confruntare între poporul libian şi neonazişti. Noi nu vom da niciun pas înapoi. Vă spunem chiar de acum că nu vom muri, vă vom pedepsi pe voi. Voi veţi fi cei care vor muri în această luptă. Toate popoarele lumii sunt alături de poporul libian, chiar şi fără mine adresându-mă lor şi contestă această agresiune. Nu ne temem nici de avioanele voastre, nici de bombele voastre. Noi suntem aici pe pământul nostru. Suntem pregătiţi să păzim acest teritoriu centimetru cu centimetru în faţa intruşilor „, a adăugat Gaddafi.
„Dacă veţi interveni în ţara noastră, veţi regreta!”
Liderul libian Muammar Gaddafi a avertizat, sâmbătă, Parisul, Londra şi ONU că vor regreta orice ingerinţă în afacerile interne ale Libiei, a anunţat un purtător de cuvânt al regimului.
„Dacă veţi interveni în ţara noastră, veţi regreta”, a declarat purtătorul de cuvânt citându-l pe liderul libian.
Muammar Kadhafi le-a adresat un mesaj „urgent” preşedinţilor american şi francez, Barack Obama şi Nicolas Sarkozy, premierului britanic David Cameron şi secretarului general al ONU Ban Ki-Moon, a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al regimului.
În mesajul adresat preşedintelui Obama şi liderului ONU, Kadhafi afirmă: „Tot poporul libian este cu mine şi sunt pregătiţi să moară pentru mine, bărbaţii, femeile şi copiii”
Gaddafi: „Occidentul e de domeniul trecutului. Noi nu le vom da lor petrolul nostru”
Liderul libian Muammar Gaddafi si-a concediat partenerii săi din Vest într-un interviu exclusiv pentru RT, spunând că va da toate contractele de petrol ale ţării către Rusia, China şi India.
„Noi nu mai credem Occidentul pentru nimic in lume, de aceea invitam companiile ruse, chineze şi indiene să investească în petrolul Libiei şi in sfera construcţiilor”, a declarat Gaddafi pentru RT într-un interviu exclusiv despre cum vede el situaţia actuală din Libia şi reacţia internaţională la evenimentele de acolo.
El a condamnat puterile occidentale, spunând ca Germania a fost singura ţară cu şansă de a face afaceri cu petrol libian în viitor.” Nu [mai] avem încredere în firmele lor – ele au luat parte la conspiraţia împotriva noastră.”
Liderul libian, de asemenea, a adăugat că, în ceea ce îl priveşte, Liga Arabă a încetat să existe, deoarece s-a ridicat împotriva ţării sale.
Potrivit lui Gaddafi, revoltele recente din ţara sa au fost un „eveniment minor”, planificat de Al-Qaeda, care se va încheia în curând.
Intre timp, ministrul libian adjunct de externe Khaled Kaim a promis că Libia va onora toate contractele de petrol actuale avute cu companiile petroliere occidentale, dar că actuala criză din ţară ar putea afecta cooperarea viitoare. Datorită violenţei în curs de desfăşurare, companiile petroliere straine si-au oprit producţia în Libia şi au evacuat personalul din ţară.
Vorbind despre Franţa – singura ţară care ar fi recunoscut Consiliul Naţional Libian al Rebelilor ca guvern legitim al acestei ţări şi care a solicitat atacuri aeriene indreptate impotriva actualului guvern -Gaddafi a spus ca „bunul său prieten”, preşedintele francez Nicolas Sarkozy a innebunit şi suferă de tulburare mintală”.
Hugo Chavez: Gaddafi nu pleacă din Libia. De aceea vor să îl ucidă
Tripoli i-a dat acordul său Guvernului venezuelan pentru a crea o comisie de pace care să găsească o soluţie paşnică la criza din Libia, potrivit unei scrisori a ministrului libian al Afacerilor Externe, Moussa Koussa, citită vineri de omologul său venezuelan, relatează AFP.
„Le dăm autorizaţie să ia toate măsurile necesare pentru a selecta membrii (acestei comisii) şi a coordona participarea lor la acest dialog”, se arată în textul citit de ministrul venezuelan de Externe, Nicolas Maduro, la Caracas.
„Ne afirmăm sprijinul pentru iniţiativa excelenţei sale preşedintele (venezuelan) Hugo Chavez, în raport cu formarea unei comisii a bunăvoinţei”, continuă textul.
Misiunea formată de „statele active şi influente din America Latină, Asia şi Africa” va avea ca obiectiv să „contribuie la încurajarea dialogului naţional, care are ca scop asigurarea securităţii şi stabilităţii poporului libian”, a adăugat el.
Guvernul venezuelan a propus luni o mediere internaţională în vederea găsirii unei soluţii paşnice la criza din Libia, o idee pe care Liga Arabă o „studiază”, dar pe care opoziţia libiană, Statele Unite, unele ţări europene şi Seif al-Islam, unul dintre fiii liderului libian Muammar Kadhafi, au respins-o, deja, în mod categoric.
Miniştrii de Externe din ţările membre ale Alternativei bolivariene pentru Americi (ALBA), un bloc antiliberal creat de Venezuela şi Cuba, s-au reunit vineri la Caracas pentru a studia propunerea, care se opune oricărei intervenţii militare împotriva poporului libian.
Preşedintele venezuelan, considerat reprezentantul stângii radicale în America Latină, un apropiat al lui Gaddafi, a propus, luni, crearea unei comisii internaţionale de pace, formată din mai multe ţări prietene, care să poată media între liderul libian şi insurgenţi.
Hugo Chavez, care s-a apropiat în ultimii ani de mai multe ţări arabe şi de Iran, a afirmat joi că a vorbit marţi cu Muammar Gaddafi la telefon.
„Eşti pregătit să primeşti o comisie de ţări care să vină” în Libia?, l-a întrebat el pe Kadhafi. „Ascultă Chavez, nu numai ţări, sper să vină şi Naţiunile Unite să vadă ce se întâmplă”, i-ar fi răspuns colonelul.
Numeroase ţări, inclusiv Statele Unite, au făcut apel la plecarea lui Muammar Gaddafi, dar Hugo Chavez a declarat: „Nu va pleca, sunt sigur că nu va pleca. De aceea încearcă să îl ucidă pe Gaddafi”.
„Gaddafi este unul dintre acei oameni care mor în luptă”, a adăugat şeful statului venezuelan, care a calificat recent confruntările din Libia drept „război civil”.
„Gaddafi este evreu iar eu sunt vara sa”
Au existat zvonuri în trecut cu privire la rădăcinile evreieşti ale liderului libian Moammar Qaddafi, iar acum se pare că ele se confirmă. Israel National News TV s-a întâlnit cu Gita Boaron, care susţine că dictatorul libian este într-adevăr evreu şi că ea este o vară indepartată.
„Bunica lui Qaddafi este sora bunicii mele”, a explicat Boaron. „Bunica lui este bunica tatalui meu. Ea a fost evreică, a devenit musulmană şi s-a căsătorit cu seicul oraşului. A avut copii şi el este nepotul ei, asa ca el este considerat evreu pentru că mama sa a fost nascută dintr-o mamă evreică. Asta înseamnă că el e evreu.”
Boaron, care a auzit povestea despre rădăcinile evreieşti ale lui Qaddafi de la mama ei pe masura ce ea a crescut, a spus că familia ei nici macar nu s-a gandit sa se traga mai aproape de Qaddafi, atata timp cat „Nu există nici un loc [ sub soare ] ca Israelul”, după cum spune ea.
Ea a menţionat că este recent faptul că Qaddafi a devenit cu adevarat anti-evreu.
„El i-a iubit intotdeauna pe evrei şi nu le-a făcut nimic rău”, a spus ea. „In momentul in care el a început să vorbească împotriva evreilor, am spus:” Aşteaptă. Sa vezi ce va veni peste el.. ” ” Două săptămâni mai târziu au început protestele acolo. ”
Boaron a remarcat conexiunile istorice bune, pe care Gaddafi le-a avut cu poporul evreu. „Ei spun că el a avut legături cu evreii. Fiul sau are de gând să se căsătorească cu o evreică, poate că deja s-a si căsătorit cu ea. Aceasta [stire] a fost în mass-media, că fiul său s-a căsătorit cu o evreică din Italia sau Franţa.”
Ea a descris situaţia actuală din lumea arabă drept „haos. Unul il mănâncă pe celalalt. Pot sa se mănânce unul pe altul dar nu şi pe noi.”
Un convoi libian de ajutoare va incerca sa sparga blocada din Gaza
La o lună după atacul mortal al Israelului asupra flotilei de ajutor pentru Gaza, un grup de caritate cu sediul in Libia este pe cale de a trimite un alt convoi umanitar in enclava săraca pentru a sparge asediul israelian.
[Fundatia] Tripoli infiintata de Asociaţia Internaţională Gaddafi pentru Caritate şi Dezvoltare va trimite nave de ajutor în Gaza din Grecia.
Nava cargo Amalthea – sub pavilionul Republicii Moldova este programata să plece din Lavrio, în jur de 60 km (40 mile) sud de Atena, vineri, a declarat fundatia de caritate, condusa de Saif Al-Islam Gaddafi, fiul liderului libian Muammar Gaddafi ( al doilea fiu al lui Gaddafi-n.m).
Nava cară 2000 de tone de alimente şi provizii medicale, inclusiv saci de orez şi zahăr, ulei de porumb si pasta de masline.
Asociaţia Gaddafi a adăugat că nava va transporta, de asemenea, „un număr de suporteri care sunt dornici sa-si exprime solidaritatea cu soarta poporului palestinian în mijlocul asediului impus in Gaza.”
„Sunt speriat, dar vieţile noastre sunt în mâinile lui Dumnezeu. Misiunea noastră este de a ajuta pe cineva care are nevoie. Noua nu ne pasă dacă sunt catolici sau musulmani sau orice altceva. Acum noi ii ajutam pe oamenii din Gaza, care suferă”, l-a citat AP pe seful voluntarilor Adburaufel Jaziri ca spunand.
Oficialii israelieni nu au comentat încă despre nava libiană .
Un comando israelian a luat cu asalt Flotila Libertatea pentru Gaza sub pavilion turcesc pe 31 mai, omorând cel puţin nouă activişti civili şi rănind alte zeci de persoane în apele internaţionale.
Atacul letal a trimis valuri de şoc în întreaga lume şi a ridicat solicitări la nivel mondial pentru o investigaţie internaţională a incidentului.
După condamnarea la nivel mondial, Israelul a anunţat că a relaxat blocada de trei ani in regiunea de coastă. Cu toate acestea, mişcarea este în general considerata a fi o încercare de a reduce presiunea la nivel mondial asupra Tel Aviv-ului, palestinienii spunând că situaţia din Fâşia Gaza nu s-a îmbunătăţit.
Comentariu: Ma-ntreb daca vor avea tupeul sa-l acuze si pe Gaddafi de relatii cu teroristii si de” transportare” de arme pentru acestia.
Erdogan: Israelul este cea mai mare amenintare la adresa pacii in Orientul Mijlociu
Prim-ministrul turc Recep Tayyip Erdogan spune ca Israelul este cea mai mare ameninţare la adresa păcii regionale în Orientul Mijlociu, in timp ce relaţiile bilaterale dintre Ankara şi Tel Aviv se deteriorează în continuare.
„Dacă o ţară utilizează forţa disproporţionată în Palestina, în Gaza, foloseşte obuze cu fosfor, noi n-avem de gând să spunem Bravo”, a spus el în timpul unei vizite la Paris, miercuri.
Liderul turc s-a referit la cele trei săptămâni de atacuri aeriene israeliene şi incursiunea la sol în Fâşia Gaza de la sfârşitul lunii decembrie 2008 şi începutul lui ianuarie 2009, care a ucis 1400 de palestinieni, majoritatea civili şi a rănit alti 5450.
Erdogan a declarat ca justificare Israelului pentru ofensiva a fost bazată pe „minciuni”, citând pagina 575 a „raportului Goldstone,” elaborat sub egida ONU cu privire la ofensiva din Gaza, care detaliaza ca anchetatorii au descris acţiunile israeliene ca fiind ” crime de război, eventual, crime împotriva umanităţii. ”
„Goldstone, este un evreu şi raportul său este clar”, a declarat prim-ministrul turc reporterilor de la Ritz din Paris. „Nu pentru ca suntem musulmani luăm această poziţie. Poziţia noastră este umanitara. Israelul este principala ameninţare la adresa păcii regionale.”
Declaraţiile lui Erdogan au venit la o zi după ce Turcia a condamnat comentariile unui oficial israelian care-l compara [ pe primul ministru] cu liderul libian Muammar Gaddafi şi cu preşedintele venezuelean Hugo Chavez.
„Remarcile lui Lieberman sunt dincolo de limite, neadecvate şi obraznice şi lipsite de adevăr. Turcia solicită Israelului să-si schimbe atitudinea sa lipsită de sens şi inacceptabila conform bunului simţ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului turc de Externe, Burak Ozugergin, marţi.
Într-un interviu cu ziarul israelian Yedioth Ahronoth, marţi, militantul Israelului, Ministrul de Externe Avigdor Lieberman a afirmat că Erdogan s-a transformat in liderul libian Muammar Gaddafi sau in Preşedintele Venezuelei Hugo Chavez. „Este alegerea lui. Problema nu este Turcia; problema este Erdogan. ”
Erdogan a spus recent ziarului francez Le Figaro că Israelul nu este serios in stabilirea păcii şi ca toate dovezile indică faptul că Israelul împinge regiunea catre război nu catre pace. De asemenea, prim-ministrul turc a reiterat faptul că Israelul este în general considerat a fi singurul posesor de arsenal nuclear în Orientul Mijlociu.
http://www.presstv.ir/detail.aspx?id=122707§ionid=351020204
SUA a fost singura tara care a votat impotriva raportului Goldstone. Mi se pare normal atata timp cat ei savarsesc aceleasi crime de razboi in Irak, Afganistan si Pakistan. Ar fi fost chiar culmea sa se recunoasca singura drept criminala de razboi.
Mucenicul's Blog 