„Despre Antihrist si lucrarea sa in lume”-(IV)

Continuare la LUCRAREA TAINICA A LUI HRISTOS

Un Mântuitor pentru care toate neamurile sînt o singură turmă, care de bunăvoie şi sub povăţuirea binecuvântată a sfintei Evanghelii, se îndreptează spre singurul Păstor Bun a toate neamurile106. Credinţa oamenilor în Hristos este acea forţă care-l reţine şi-l împiedică pe Antihrist să se arate. Însă atunci când dintr-o dată, credinţa în Domnul Hristos va fi pierit din lume,
când cele mai multe dintre neamuri vor fi ales liber răul, când vor fi făcut răul şi vor fi iubit răul, când Domnul îi va fi lăsat să se afunde, potrivit dorinţelor voinţei lor, în mizerie, în voluptate ruşinoasă, în stricăciune sufletească, când vor fi săvârşit tot felul de fărădelegi, tot felul de păcate, rod al vrăjmăşiei lor voite faţă de Dumnezeu şi a iubirii de rău107, când prin toată această răutate voită a oamenilor diavolii îşi vor fi pus stăpânire peste majoritatea neamurilor, care vor fi lepădat credinţa în unicul Mântuitor al lumii, Domnul Hristos, numai atunci i se va îngădui să vină căpeteniei în lupta împotriva lui Dumnezeu, Antihristul, spre care toţi vor porni şi se vor grăbi, traşi de răutatea lor voită.
Mai dinainte, oamenii îşi vor fi făcut din voinţa lor liberă un instrument atât de pervers, încât ea se va găsi aproape în întregime mobilizată în favoarea răului şi satanismului, în loc să fie întrebuinţată pentru credinţă şi pentru lupta evanghelică mântuitoare, singurele care ar putea mântui omul de păcat, de moarte şi de Diavol – şi este de aceea Mântuitorul poate zice că, atunci când va
veni a doua oară, va găsi, oare, credinţă pe pământ?108
Din cauza înmulţirii nedreptăţilor, din cauza lepădării lor conştiente de singurul şi adevăratul Dumnezeu, de singurul şi adevăratul Mântuitor al lumii, de Domnul Hristos, din cauza vrăjmăşiei lor împotriva lui Hristos şi a hulelor lor împotriva lui Hristos, Sfântul
Duh se va depărta de la oameni, şi harul său – τό κατέχον,- care-l reţine pe Antihrist să se arate şi care-l împiedică, se va retrage, lăsând locul la tot felul de rele şi la tot felul de diavoli, care vor fi întrupaţi astfel în Antihrist.
Lepădarea hotărâtă şi de bună voie de Hristos Dumnezeu şi alegerea hotărâtă, de bună voie a răului, Dumnezeu le-a prevăzut în atotştiinţa Sa şi în preştiinţa Sa despre omenire şi de aceea în prea-înţeleapta Sa pronie, El a determinat exact momentul la care va trebui să se arate Antihrist ca şi acela al venirii Domnului Hristos. Atunci când va veni pe neaşteptate, Antihrist va
sosi în realitate la timpul lui, căci oamenii îşi vor fi deschis lui Antihrist inimile prin plăcerile lor, duhurilor prin gândurile lor rele, voinţele prin plăcerile lor vătămătoare, sufletele prin faptele lor rele, şi Antihrist va putea să intre în ele [în inimile, duhurile, voinţele, sufletele omeneşti] cu tot răul său satanic şi cu toate puterile păcatului.
Antihristul va fi avut numeroşi precursori: ei au început să se arate din primele zile ale creştinismului, în persoana tuturor oamenilor care l-au combătut, l-au urât şi l-au persecutat109 pe Hristos; ei au continuat să se arate de-a lungul întregii istorii a creştinismului. Care este deci planul urmărit de toţi aceşti precursori ai Antihristului? Este de a-L înlocui pe Domnul Hristos, de a-I distruge opera, de a nimici Biserica pentru a face astfel imposibilă mântuirea oamenilor, Biserică care singură poate da pe
unicul Mântuitor al oamenilor.
În realitate ei n-au decât o unică ambiţie, îşi consumă sufletele într-un singur ţel, şi anume de a face să dispară de pe pământ Dumnezeul-om, Hristos. Pentru că în Dumnezeu-omul se găsesc toate tainele credinţei noastre, a evlaviei noastre, cu toate puterile lor.
Ce este deci taina credinţei – τό μυστήριον της πίστεως? Ce este această taină a evlaviei – τό της εύσεβείας μυστήριον? Este Dumnezeu s-a arătat în trup 110, adică Dumnezeu s-a arătat în calitate de om, în calitate de Dumnezeu-om, pentru a înlătura prin El însuşi, prin Dumnezeu, toate puterile răului din om, pentru a înlătura tot păcatul, toată moartea, tot diavolul, pentru ca astfel să mântuiască omul de tot păcatul, de moarte şi de Diavol, oferindu-i omului înnoit prin harul Său Viaţa veşnică, veşnicul Adevăr, Dreptatea veşnică şi veşnica Iubire.
În Dumnezeu-omul, Hristos, este cea mai sfântă taină a Dumnezeului treimic care s-a arătat omenirii111, taina cea din veci ascunsă neamurilor de la facerea lumii, Biserica, care este trupul lui Hristos112. Bogată este slava acestei taine, ea este dumnezeieşte bogată113; întru această taină se găsesc ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei 114. De aceea toată jertfa dumnezeiesc-omenească a Domnului Hristos se poate numi ή οίκονομία τοΰ μυστηρίου, iconomia tainei ascunsă în Dumnezeu de la facerea lumii115.
Această taină a lui Hristos 116 cuprinde în ea însăşi toate sfintele taine, toate acelea ce sînt indispensabile existenţei umane în toate societăţile sale şi în toate vieţile sale.
Taina lui Hristos? Este Hristos, unicul Dumnezeu adevărat, şi în El sînt toate tainele Adevărului – a întregului Adevăr, – toate tainele Dreptăţii – a întregii Dreptăţi, – toate tainele Binelui – a întregului Bine, – toate tainele Înţelepciunii – a întregii Înţelepciuni, – toate tainele Vieţii – a întregii Vieţi, – toate tainele lui Dumnezeu – a lui Dumnezeu în întregime.
În taina lui Hristos se găseşte toată taina Evangheliei lui Hristos117, toată taina Evangheliei Mântuirii, care nu este alt lucru decât îndumnezeirea noastră, hristificarea noastră, întreimificarea existenţei umane prin viaţa în Dumnezeu-omul, Mântuitorul nostru, prin intermediul Sfintelor Taine şi a sfintelor virtuţi evanghelice. Astfel, în Biserica lui Hristos, această prea-sfântă taină ce cuprinde totul, astfel în trupul lui Hristos, se lucrează, se desăvârşeşte mântuirea oamenilor prin mijlocirea Sfintelor Taine şi a sfintelor virtuţi; astfel oamenii se pot sfinţi în Hristos-Dumnezeu, capătă virtutea de a se transfigura, de a se crucifica, şi în acest fel ei pot deveni „dumnezei prin har”, dumnezei-oameni prin har.
Contrar acestei taine, o altă putere lucrează în lumea noastră pământească, este taina fărădelegii, τό μυστήρτον τής άνομίας 118 care lucrează în inimile oamenilor, în sufletele oamenilor, în conştiinţele oamenilor, în trupul oamenilor. Această lucrare se săvârşeşte folosind fiecare gând potrivnic lui Hristos, fiecare simţire potrivnică lui Hristos, fiecare dorinţă potrivnică lui Hristos, fiecare acţiune potrvnică lui Hristos, şi totdeauna pentru un singur ţel, acela de a face să eşueze, de a face imposibilă pentru majoritatea oamenilor mântuirea prin unicul Mântuitor al oamenilor.
Această imensă taină a fărădelegii se împrăştie într-o falsă lumină, într-o aşa-zisă lumină, prin toate relele omeneşti, prin toate fărădelegile omeneşti, prin toate păcatele omeneşti, pentru a ascunde după fiecare păcat, după fiecare patimă, prin caracterul său întunecat, pentru a stimula la maxim curiozitatea spiritului uman. Dar taina fărădelegii se află în integritatea ei în Satan. Adâncurile Satanei, τό βάθη τοΰ Σατανά 119 sînt insondabile şi abisale în tot sufletul omenesc, în toată inima omenească şi în toată conştiinţa omenească, poate uşor să le înece [sufletul, inima şi conştiinţa omeneşti] dacă harul lui Dumnezeu lipseşte, har care s-a revărsat în natura umană prin întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, în care se găsesc toate adâncimile lui Dumnezeu τά βάθη τοΰ Oεοΰ 120.
În taină, Satan lucrează în nenumărate feluri în sânul omenirii, împotriva sfintelor taine ale credinţei în Hristos, împotriva tainelor evlaviei, folosind nenumărate nelegiuiri. Dar ce nelegiuire? Păcatul, tot păcatul. Şi ce păcat? Păcatul este tot ce nu purcede din credinţă121, adică tot ce nu purcede din Hristos, din Evanghelia Sa, din Biserica Sa; şi tot ce este împotriva lui Hristos, împotriva Evangheliei Sale, împotriva Bisericii Sale.
Acum noi ştim cu certitudine: păcatul este tot ce este fără Hristos, împotriva lui Hristos, şi este în acela care-i deţine toată esenţa, firea veşnică a fărădelegii în suprema nelegiuire, Satan în toţi prietenii săi care se găsesc printre oameni, toţi aceia care-l urăsc pe Hristos, toţi aceia care se ţin afară din Hristos, toţi aceia care sînt fără Hristos, toţi aceia care sînt împotriva lui Hristos, şi în primul rând Antihrist.
Acum noi cunoaştem taina fărădelegii: ea vine toată de la Satan, ea se găseşte toată în Satan, ea trece toată prin Satan, ea se îndreaptă toată spre Satan. De aici acest adevăr Dumnezeiesco-uman al Evangheliei: Oricine săvârşeşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea 122.
Da, în Satan stă toată taina răului, toată taina fărădelegii. În tot acest rău oamenii nu sînt decât discipolii săi, şi la tot acest rău nu este decât un remediu, nu este decât un singur Mântuitor – este Dumnezeul-om, Hristos, singurul Prieten al omului. Căci Hristos S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea 123. Pe de o parte, Dumnezeu-omul, Hristos, de cealaltă Antihrist:

Căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar?124

LUPTA MÂNTUITOARE A CREŞTINILOR

Prin dragostea sa imensă pentru om, Domnul Hristos împiedică venirea Antihristului prin harul Său, prin dragostea şi prin mila Sa, până la săvârşirea timpurilor şi a tuturor amânărilor îngăduite de Dumnezeu125.
De aceea le este mult mai uşor oamenilor să izgonească departe de ei înşişi toate fărădelegile, tot păcatul, tot răul, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, pentru a nu gusta taina fărădelegii lui Satan, în care oamenii sînt fără încetare supuşi voluntar şi deliberat lui Satan prin ostilitatea lor faţă de Hristos, infidelitatea lor faţă de Hristos, lipsa lor de credinţă sau ateismul lor.
Căci începând de la Domnul Hristos, Dumnezeul nostru este prezent în lume printre oameni prin Sfânta Sa Biserică şi prin Sfânta Sa Evanghelie, este în general un mod voluntar şi conştient prin care oamenii sînt colaboratorii răului şi Diavolului: ei devin deliberat robii fărădelegii 126.
În Biserica Mântuitorului, tot omul poate avea efectiv la dispoziţie toate mijloacele ce-i sînt necesare pentru a se elibera de tot păcatul şi de toată fărădelegea, numai cu condiţia ca să vrea să creadă în Domnul Hristos127. Ni s-a spus: Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului 128, şi singurul fără păcat, Domnul Iisus Hristos, poate să dezrobească şi să elibereze de păcat, fie el şi cel mai mare129.
Acest adevăr, deasupra tuturor adevărurilor, îşi face cale prin toate generaţiile omenirii, şi nimeni nu va putea invoca scuze în ziua Judecăţii de Apoi pentru a fi fost supus robiei păcatului şi nelegiuirii; de aceea Dumnezeu le va putea atunci zice adepţilor fărădelegii: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine, cei ce lucraţi fărădelegea 130.
Într-adevăr, fărădelegea, supunerea voită robiei fărădelegii, fac din om un ateu, alungând din sine tot ce e Dumnezeiesc, tot ce alcătuieşte chipul lui Dumnezeu, tot ce e ceresc şi îngeresc, pentru a stabili în el dominarea a tot ce e demonic, satanic, diabolic.
În nemărginirea iubirii Sale pentru om şi potrivit cu adâncimea proniei Sale în sprijinul omenirii şi lumii pământeşti, Domnul Hristos reţine, împiedică prin harul Său fărădelegea lui Satan, pentru a evita ca aceasta să nu devină în întregime propriu majorităţii oamenilor prin păcatele lor şi prin relele de toate felurile. Dându-le Biserica Sa, Hristos dăruieşte oamenlor toate mijloacele necesare prin care se pot salva de păcat, de rău şi de Diavol, mijloace ce sînt aşa de necesare şi de fireşti existenţei umane pentru a putea duce viaţa veşnică încă de aici, de jos, de pe pământ, pentru a o continua acolo sus, în cer, printre Sfinţii şi Îngerii lui Dumnezeu131. Căci aceste sfinte mijloace care sînt Sfintele Taine şi sfintele virtuţi îi umple pe Creştini de toate toate puterile cereşti capabile să îi îndumnezeiască, să-i facă să participe la firea Dumnezeiască, să le ofere naturii lor create pecetea
chipului lui Dumnezeu, bucuria veşnică şi fericirea veşnică132.
Dumnezeu este legea fiinţei, legea existenţei, legea vieţii. A vrea să exişti, a vrea să trăieşti fără Dumnezeu,afară din Dumnezeu, este o fărădelege ce se identifică într-un „om în afara legii”. Dumnezeu este legea fiinţei umane, şi a vrea să fii un om afară din Dumnezeu şi fără Dumnezeu este deasemeni o fărădelege, este dorinţa de a fi un „om în afara harului”. Dumnezeu este legea duhului omenesc, sufletului omenesc, conştiinţei umane, voinţei umane, şi a vrea să posede şi să reţină duhul său, sufletul său, conştiinţa sa şi voinţa sa afară din Dumnezeu şi fără Dumnezeu, este deasemeni o fărădelege care face din om un „om al fărădelegii”. În realitate, fărădelegea este tot ce se opune lui Dumnezeu, tot ce este fără Dumnezeu, afară din Dumnezeu. Omul fărădelegii este acela ce proclamă că această fărădelege este legea sa, şi care trăieşte în ea. În omenire, exemplul perfect al unei asemenea fărădelegi este Antihristul şi de aceea el va fi prin excelenţă „om fără-de-lege”- ό ανομος 133.
Toată activitatea Antihristului, ca şi a tuturor precursorilor săi pe care i-a avut în omenire, nu vizează decât un singur ţel, acela de a proclama că toate legile lui Dumnezeu, toate Tainele lui Hristos sînt insuficiente pentru oameni, pentru omenire, că ele sînt periculoase şi ucigătoare. Pentru acest motiv, el înţelege să le respingă şi să le înlocuiască prin alte legi, a căror conţinut şi
semnificaţie vor opusul: pe Hristos să-l înlocuiască cu Antihrist, iar legile lui Hristos prin legile lui Antihrist.
Tot ce este Domnul Hristos, Dumnezeu-omul, a apărut în omenire ca lege a întregii vieţi, ca legea a adevărului, ca legea dreptăţii, ca legea dragostei, ca legea conştiinţei, ca legea sufletului omenesc, ca legea duhului Său, ca legea voinţei omeneşti, şi pe toate acestea Antihrist vrea să le pună afară de lege, pentru a impune astfel domnia fărădelegii sale, căci el este acel veritabil „om  în-afara-legii”.
Dar nu prin silire el va putea impune oamenilor fărădelegea sa, el nu se va putea manifesta în viaţa noastră pământească decât atunci când oamenii, prin dragostea lor de voluptate şi de păcat, vor fi cu voia lor pătrunşi de tot ce este drăcesc, de tot ce este în-afaralegii, de ostilitate pentru Dumnezeu şi ură pentru Hristos. La asemenea oameni se va adresa cel în-afaralegii, Antihrist, şi li se va arăta ca idealul lor, ca şi conducătorul lor, ca şi capul lor, ca şi conducător suprem al tuturor relelor şi tuturor păcatelor, al tuturor fărădelegilor, al tuturor morţilor şi al tuturor diavolilor din lumea pământească. Antihristul va fi personificarea perfectă a fărădelegii aşa cum ea a fost imaginată şi realizată de către Satan, dar această personificare nu va fi numai din limitele umanului, din sfera omenirii. Prin înfăţişarea şi prin existenţa sa, Antihristul va fi un om; dar prin voinţa sa, prin activitatea şi prin intenţiile sale, el va fi în întregime un contra-om, un non-om, un eşec al omului, un diavol-om.
Antihristul va fi diavolul-om perfect din omenire. Forţa sa va fi imensă, puterile dezastruoase, stăpânirea aproape irezistibilă. Prin intermediul tuturor ce-l adoră, tuturor ce-l urmează, ce-l reprezintă, ca şi prin toţi robii săi, el nu va trâmbiţa decât un lucru:
Omenirea n-are nici o nevoie de Dumnezeul-om, Hristos! Omenirea n-are nici o nevoie de Evanghelia lui Hristos! Jos cerul! Jos Dumnezeu! Omul nu este cu adevărat om decât atunci când se găseşte fără Hristos, contra lui Hristos! Omul este stăpânul suveran şi proprietarul absolut şi zeul său, al celor de pe pământ şi din cer! Omul, nimic altceva decât omul! Fără nimic Dumnezeiesc, nici sfânt! Tot ce vine de la Dumnezeu nu este decât otravă, opium, drog! Omul îşi este suficient lui însuşi! El nu are nevoie de nici o lume decât de lumea pământească, de nici o altă viaţă decât de viaţa pământească! Omule, să fii Dumnezeu pentru tine însuţi, căci altul nu există!
Ridicat peste căderile nenumăraţilor dumnezei, tu eşti în realitate singurul Dumnezeu adevărat! Fii mândru să aceasta tu eşti Dumnezeu: atunci când te consideri pe tine însuţi ca Dumnezeu eşti cel mai mare! Căci atunci tu arăţi şi demonstrezi că nimeni nu va fi mai mare decât tine, în această lume ca în toate lumile! Omule, fii mândru şi fericit, căci tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor lumilor!
Până atunci, înalţă pretutindeni monumente ale lui Iuda Iscarioteanul, pretutindeni pe pământ şi în cer şi în cerurile de deasupra cerurilor! Monumente ale tuturor celor ce sînt Iuda Iscarioteanul, ale lor şi numai ale lor
!
Şi atunci diavolul-om va fi exaltat prin asemenea elogii şi triumfări asurzitoare şi în timp ce va înşela omul, Dumnezeu-omul se va arăta pentru a învinge diavolul-om cu suflarea gurii Sale135.
Suflarea Dumnezeului-om va fi prin ea însăşi mai puternică decât toate fărădelegile “celui din afara legii” şi decât “cel din afara legii însuşi”. Atunci se va afla lămurit că toate câte erau relele lui Antihrist, toate fărădelegile şi toate minunile sale nu reprezentau decât o pânză de păianjen în faţa forţei şi vigorii Dumnezeului-om, Hristos, şi a tot omul ce se sprijină pe Dumnezeul-om, a tot creştinul ce se sprijină prin credinţă de Dumnezeul-om şi care se păstrează în Dumnezeu-omul.
Atunci se va putea cu limpezime a se înţelege de când aparţine Sfinţilor lui Dumnezeu acestă putere nebiruită pentru viaţa lor pe pământ, această forţă care le-a fost dată nevăzut de către Dumnezeul-om. Atunci se vor descoperi toate tainele credinţei în Hristos şi toate puterile care se odihnesc în ele: toate tainele dragostei de Hristos şi toate puterile care se găsesc în ea; toate tainele
nădejdii în Hristos şi toate puterile care se găsesc în ea; toate tainele rugăciunii, postului, răbdării, iertării, milei, pocăinţei, umilinţei şi toate celelalte virtuţi evanghelice şi toate puterile care rezidă în ele; toate tainele din Sfânta  Taină a Împărtăşaniei şi toată puterea care rezidă în ea, toate tainele celorlalte Sfinte Taine din Biserica lui Hristos, şi tot harul care se găseşte într-însele.
Cât despre Antihrist, acest om, diavol-om, Dumnezeul-om Hristos îl va nimici cu Lumina Venirii Sale136. O Lumină care ucide! Fiecare dintre razele Sale este o rază a morţii pentru miile de morţi pricinuite de fărădelegea „celui fără de lege”. „Lumina tăcerii”,
„Lumina vieţii” – Dumnezeu-omul, Hristosul, Domnul şi Dumnezeul nostru, se va arăta la cea de-a Doua Venire ca un foc ce va distruge, ce va mistui tot ce este a lui Antihrist: şi lucrările, şi ideile şi izvodirile sale. Şi Hristos va împlini profeţiile care au fost date pentru mângâiere discipolilor lui Hristos: prin spada gurii Sale, Domnul va duce război împotriva Antihristului şi a tuturor
idolatrilor săi şi va obţine victoria asupra lor137. Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu, mai puternic şi mai ascuţit decât toate săbiile subţiri cu două tăişuri138; el taie tot ce este contra lui Hristos, tot ce este rău, tot ce este satanic. Nimic nu poate ţine în faţa acestei săbii; nu este scut, nu este platoşă care poate proteja.

La porunca Domnului ei vor pieri, de suflarea mâniei lui se vor stinge139. (…) cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel fără de lege 140, pe supremul fără de Dumnezeu, cel perfect şi cel mai veninos, cel mai puternic al omenirii, adică Antihrist, căci Domnul îl ucide prin graiul gurii Sale 141.
La lumina feţei Domnului, se vor topi ca ceara toate fărădelegile, toţi cei fără de lege, toate cele fără de lege: nimicirea veşnicii deznădejdi, a veşnicei morţi, veşnica omorâre în chinurile luptătorului de Dumnezeu, a luptătorului de Hristos. Căci al nostru minunat Domn şi Dumnezeu Iisus Hristos în venirea Sa este prezent peste tot, cu toate puterile sale creatoare, în faţa cărora se
risipesc tot ceea ce omul sau diavolul au putut crea împotriva lui Dumnezeu, fără Dumnezeu, afară din Dumnezeu.
Astfel Antihrist îşi va sfârşi pretinsa misiune în omenire. Hristos şi Antihrist, Dumnezeul-om şi diavolul-om, două existenţe opuse, două personalităţi faţă în faţă, două intenţii contrare. Traversând toată activitatea sa în lumea omenească, de la Adam până la Antihrist, Diavolul nu viza decât o singură intenţie, el nu lucra decât pentru un singur scop: să transforme omul într-un diavol-om. Iar singurul Prieten al omului, Dumnezeul-om Iisus Hristos n-a avut decât o singură dorinţă pe deplin, o dorinţă în toate: să  transforme omul într-un Dumnezeu-om prin har, oamenii în Dumnezeu-oameni prin har. În maniera sa, Diavolul a lucrat prin  toate relele, prin toate păcatele, prin toate pasiunile; Domnul lucrează în Biserica Sa prin Sfintele Taine şi sfintele virtuţi. Îi revine
omului să aleagă liber fie pentru unul, fie pentru celălalt.
Victoria? Fără nici o îndoială, este de partea Dumnezeului-om. Prin slăbiciunea făptuirii păcatelor sale, omul se înfrăţeşte cu Diavolul, căci Diavolul e inventatorul şi creatorul păcatului în esenţa sa. Dar în acelaşi timp, prin fiecare păcat, Diavolul colaborează cu omul, căci Diavolul în întregime este făcut din păcat, este în întregime în păcat, şi pentru el a păcătui nu este alt lucru decât a trăi: prin toate păcatele, el acţionează nevăzut142:
Oricine săvârşeşte păcatul este de la Diavol, pentru că de la început Diavolul păcătuieşte143.
Se spune că Diavolul nu posedă nici puterea, nici autoritatea de a impune păcatul omului, doar omul prin libera sa voinţă se decide pentru păcat şi pentru nenumăratele rele pe care păcatul le poartă în el şi le aduce cu sine. Cu ocazia păcătuirii omului, diavolul
lucrează ca păcatul să înşele şi să seducă cel mai posibil printr-o aparentă voluptate şi dulceaţă a păcatului. Fiecare păcat  reprezintă pentru om o îndepărtare de Dumnezeu; şi păcatul suprem, păcatul total, constă în îndepărtarea extremă de Dumnezeu, într-o despărţire totală, departe de Dumnezeu, este cazul păcatului total, absolut, adică Satana, ca şi a îngerilor săi negri, care sînt
demonii.
Antihristul? În omenire, acest om va fi păcatul desăvârşit; în el păcatul va atinge perfecţiunea, toată puterea. Din toată inima sa, din tot sufletul său, din tot duhul său şi din toată puterea sa, el va colabora cu Satan, cum şi Satan va colabora cu el. Voinţele lor se vor suprapune total, într-o singură voinţă, şi din toată fiinţa lor vor lupta împotriva Dumnezeului-om, Hristos.
Pentru a fi total predat şi încredinţat lui Satan, Antihristul va trăi, va gândi şi munci după lucrarea Satanei, κατ΄ ένεργείαν τοΰ Σατανά144. În el, totul este satanizat: sufletul, conştiinţa, duhul, voinţa şi trupul. Chiar dacă el recunoaşte şi confirmă că se comportă şi acţionează într-o manieră complet independentă, autonomă, în calitate de „om pur”, de „om adevărat”, de „om nou”, Antihristul se comportă în realitate după lucrarea duhului lui Satan. Forţa principală creatoare prezentă în sufletul său, în inima sa, în duhul său, în conştiinţa sa şi în voinţa sa va fi Satan. Prin toată fiinţa sa, Antihrist nu va fi decât sălaşul lui Satan, ucenicul perfect a lui Satan în omenire. Duhul său va fi păpuşa lui Satan, conştiinţa sa va fi întunecimea lui Satan, inima sa va fi tronul lui Satan, voinţa sa va fi lucrarea lui Satan. De aceea toate gândurile îi vor fi deasemenea satanice, toate simţirile îi vor fi satanice, toate dorinţele îi vor fi satanice, toate actele îi vor fi satanice.
Neîndoielnic, Antihristul va fi foarte puternic, şi lucrarea sa se va desfăşura în plină putere έν πάση δυνάμει145, nu numai umană, ci şi satanică, căci Satan îi va da puterea şi stăpânirea lui146. Or puterea lui Satan este imensă, în situaţia de a tulbura şi pierde pe toţi ce n-au credinţă, pe toţi cei ce n-au decât puţină credinţă, pe toţi cei ce n-au gustat încă puterea Dumnezeiască a
Domnului Hristos.
Satan îl va înarma pe Antihrist cu toată puterea sa, aşadar va putea să săvârşească minuni mari şi foc va face să se să se pogoare din cer, pe pământ, înaintea oamenilor147. După lucrarea Satanei, Antihrist va lucra printre oameni, tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase148. Într-o singură râvnă, într-o unică luptă de a-i înşela oamenii, de a-i păcăli, de a-i rătăci, de a-i trage după sine ca unic mântuitor şi mesia al întregii omeniri, ca singurul om capabil să ia locul lui Hristos în omenire, capabil să-L înlocuiască pe Hristos şi să-L arate inutil, zadarnic, dăunător şi funest.
Lucrarea aşa de variată a lui Antihrist se rezumă numai la aceasta: să-L înlocuiască pe Hristos cu el însuşi, pentru a realiza astfel cea mai grandioasă din toate minciunile şi rătăcirile, pentru a prinde oamenii prin această nihilistă amăgire. Va putea el să facă un lucru mai ucigaş pentru om, pentru oameni, pentru toată omenirea, ca acela de a-l înlătura pe Hristos, singurul Mântuitor al
omului de păcat, de moarte şi de Diavol? În acest scop, în această minciună la care lucrează Antihrist este toată puterea satanică, prin semne şi minuni mincinoase. Toate minunile sînt în realitate numai miraje şi himere, destinate să-i prindă pe oamenii prieteni ai păcatului, prin cea mai teribilă şi mai vătămătoare din toate minciunile: a afirma că Hristos nu ar fi singurul, adevăratul  Dumnezeu, a garanta că El nu ar fi singurul, adevăratul Mântuitor al omenirii.

106 Ioan, 10: 16.
107 v. Romani, 1: 24-31.

108 Luca, 18: 8.
109 v. I Ioan 2: 18.

110 I Timotei 3: 16.
111 Coloseni, 2: 3.
112 Coloseni, 1: 24-26.
113 Coloseni, 1: 27.
114 Coloseni, 2: 2,3.

115 Efeseni, 3: 9.
116 Efeseni, 3: 4.
117 Rph, 6 . 19.

118 II Tesaloniceni, 2: 7.
119 Apocalipsa, 2: 24.
120 I Corinteni, 2: 10.
121 Romani, 14:23.

122 I Ioan, 3: 4.
123 Tit, 2: 14.
124 II Corinteni, 6: 14, 15

125 II Tesaloniceni, 2: 7.

126 Romani, 6: 19.
127 Ioan, 8: 30.
128 Ioan, 8: 34.
129 Ioan, 8: 32, Galateni, 5: 1, II Corinteni, 3: 17, 12.
130 Matei, 7: 23

131 II Petru, 1: 4.
132 II Petru, 1: 4-8.

133 II Tesaloniceni, 2:8.

134 Cetăţeanul manierat şi inimos, tipul inteligent şi cultivat, individul parolist şi respectuos, un cuminte plătitor de impozite şi taxe al vremurilor sale.
135 II Tesaloniceni, 2: 8.

136 Idem.
137 Apocalipsa, 2: 16.
138 Heb, 4: 12.

139 Iov, 4: 9.
140 Isaia, 11: 4.
141 Osea, 6: 5.

142 Ioan, 8: 44.
143 Ioan, 3: 8.

144 II Tesaloniceni, 2: 8.
145 II Tesaloniceni, 2: 9.
146 Apocalipsa, 13: 2.

147 Apocalipsa, 13: 13.
148 II Tesaloniceni, 2: 9.

„Despre Antihrist si lucrarea sa in lume”-(III)

SATANA ŞI ANTIHRIST

Pentru toate mădularele Bisericii, împlinirea mântuirii este întreimificarea îndumnezeită. Potrivnic al Dumnezeirii Treimice, Antihrist va fi potrivnic a tot ce este Dumnezeiesc, a tot ce este Dumnezeu-omenesc în Biserică, străduindu-se din toate puterile să-L îndepărteze pe Dumnezeu pentru a-I lua locul în lume68. Pentru ca să-i înşele şi pe cei aleşi, acest pretins Dumnezeu va folosi tot felul de înşelătorii, de false minuni şi semne. Pentru aceasta el va conta şi pe sprijinul puterilor Satanei, căci întreaga sa lucrare se va desfăşura cu ajutorul lui Satan – κατ’ ένεργείαν τοΰ Σατανά – va fi lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase 69.
Sfântul Chiril al Ierusalimului a scris că Satan se va folosi de Antihrist ca de unealta sa, dar că el va lucra personal – αύτοπροσώπωζ – prin acest instrument. Ştiind că la Judecata de Apoi nu va fi chip de iertare pentru el, Satan vrea să intre în război deschis, şi nu prin intermediul slugilor sale, cum îi este obiceiul, ci să înceapă el însuşi o campanie prin intermediul lui
Antihrist, cu Hristos şi cu creştinii, prin mijlocirea semnelor scornite şi a minunilor mincinoase. Fiind el însuşi tatăl minciunii, Satan va înşela închipuirea oamenilor prin arătări înşelătoare, şi oamenii vor crede că într-adevăr vor fi văzut învierea morţilor,
când de fapt mortul nu va fi înviat, îi va face să creadă că vor fi văzut şchiopii mergând şi orbii văzând, când în realitate nu va fi fost vindecare 70.
Satan îi va da iubitului său Antihrist puterea lui şi scaunul lui şi stăpânire mare 71, el va lucra cu toată viclenia, mergând până a se preface în înger al luminii 72 pentru a câştiga un cât mai mare număr de ucenici:
Va veni ca un nelegiuit, sub o înfăţişare care îi va îngădui să înşele pe toată lumea, va veni sub chipul smereniei, al blândeţii, se va pretinde victimă a nedreptăţii, scârbit de idoli, va lua înfăţişarea evlaviei, a bunătăţii, va fi prietenul săracilor, amabil cu toţi; dar va şti să ia şi hotărâri meşteşugite ca să placă tuturor, pentru ca toţi oamenii să-l iubească. Va înşela lumea până ce îşi va fi stabilit domnia. Mai mult, va face semne mari şi minuni ca să intimideze […] Şi fiindcă multe clase sociale şi neamuri îi vor aprecia
calităţile şi puterea, toţi îl vor accepta în unanimitate, într-un singur gând, şi-l vor proclama rege cu bucurie, repetându-şi între ei: oare am fi putut găsi un alt om la fel de bun şi de drept?
73
Împins de mândrie şi de autoritatea satanică, Antihristul îşi va impune stăpânirea peste multe neamuri, cu îngăduinţa Dumnezeiască; Şi i se vor închina fiarei – chipul fiarei fiind Antihristul în Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul, toţi cei ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sînt scrise, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat 74.
Asupra creştinilor din acea vreme, Satan va dezlănţui prigoane nemaiântâlnite, Şi i s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască şi să omoare pe toţi cei câţi nu se vor închina chipului fiarei 75. Creştinii vor lupta cu Antihrist cu răbdare
şi credinţă
76- care vor fi armele lui Dumnezeu, cum au fost întotdeauna, vor fi pavăza credinţei 77. Şi tot astfel Antihrist îi va ucide pe cei doi mari martori ai adevărului lui Hristos, pe cei doi sfinţi Profeţi şi Înaintemergători a celei de-a Doua Veniri, Ilie şi Enoh78. Cei doi prooroci vor mărturisi în mijlocul smintelilor şi a grozăviilor, pentru credinţa în Hristos, vor prooroci îmbrăcaţi în sac o mie două sute şi şaizeci de zile (…)foc iese din gura lor şi mistuieşte pe vrăjmaşii lor (…) au putere să închidă cerul (…) şi să bată pământul cu orice fel de urgie (…) Iar când vor isprăvi cu mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei, şi-i va birui şi-i va omorî 79. Dar a treia zi Dumnezeu îi va învia şi îi va sui la cer80. În acele zile, peste Creştini81 va veni mare strâmtorare, încât cel care nu-l va recunoaşte public pe Antihrist şi nu-i va purta semnul, nu va putea cumpăra nici vinde, nici nu se va mai bucura de drepturile sale82.

Cel ce nu se va închina lui Antihrist şi nu-i va purta semnul pe fruntea şi pe mâna dreaptă, va fi omorât83 în numele ordinii şi a dreptăţii.
Prigonită şi persecutată, Biserica lui Hristos se va ascunde în pustie84, zămislind în dureri un copil credincios lui Dumnezeu85. În acest timp, omenirea se va afunda în adâncurile fără de fund ale răutăţii. Tot felul de răutăţi vor împânzi pământul, pustiind sufletele oamenilor, şi răul se va înmulţi ca în vremurile de dinainte de Potop. Şi Antihrist va stăpâni cu toată neruşinarea. Dar, din pronia Dumnezeiască, domnia lui va fi scurtă.
Fericiţii înainte-văzători din Vechiul şi Noul Testament zic că va dura trei ani şi jumătate86 sau patruzeci şi două de luni87, sau mai bine o mie două sute şaizeci de zile, sau încă puţin timp88.
În toată vremea acestei cumplite domnii ale lui Antihrist, Biserica va fi ajutată nu doar de cei doi prooroci mai înainte pomeniţi, ci şi de şapte îngeri ai lui Dumnezeu care vor vărsa cupa mâniei Sale asupra lumii lui Antihrist89.
Din nespusa sa iubire de oameni, Dumnezeu va scurta şi va uşura grozăviile răului din vremea lui Antihrist, căci prin aceste cuvinte ale Sfântului Apostol, τò κατέχον, „ceea ce-l opreşte”90 trebuie să înţelegem harul lui Dumnezeu, care opreşte asaltul şi dezlănţuirea răului satanic asupra inimii oamenilor, iar prin cuvintele ό κατέχων, „Acela-ce-opreşte” se înţelege Dumnezeu 91.
Tirania Satanei şi stăpânirea Antihristului vor fi mai mari ca niciodată, cum n-a mai fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile 92. Şi atunci Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale 93.

LUCRAREA TAINICĂ A LUI HRISTOS

Istoria lumii este împărţită de două evenimente: Prima Venire a Domnului Hristos şi A Doua Sa Venire; prima a avut loc şi a dat oamenilor toate adevărurile şi toate lucrările necesare pentru mântuirea oamenilor de păcat, de moarte şi de Diavol, iar a doua trebuie să vină şi să scoată la iveală tuturor în ce fel omenirea a folosit ce i s-a dat. Biserica lucrează Evanghelia dreptăţii şi a adevărului în întregime, şi tot ce Mântuitorul ne-a dat spre mântuirea sufletelor oamenilor: Dumnezeu deplin şi om deplin în tot adevărul şi nesfârşirea sa. De aceea, nici un om nu ştie când omenirea va fi pregătită pentru Judecata cea din Urmă a lui Hristos. Aici este o taină, taina lumii spre care creştinii se îndreaptă smeriţi prin rugăciune şi în nădejdea în Iubitorul de oameni Mântuitorul, alegând viaţa ascetică, lepădarea de patimi şi împărtăşirea cu Sfintele Taine94.
Hristos este în lume? Negreşit, cu harul lui Dumnezeu în Creaţie, şi Dumnezeu deplin cu toate perfecţiunile Dumnezeieşti în Taine. Aceasta este o bucurie fără seamăn pentru Creştini, dar şi un chin fără seamăn pentru Diavol.
Pentru ce ai venit să ne chinuieşti?” Strigând sau şoptind, este ceea ce repetă fără încetare gurile tuturor dracilor şi oamenilor îndrăciţi, cei care au făcut din lumea pământească câmpul de bătaie al morţii, al chinului, al suferinţei, în final transformând-o într-o anticameră a iadului. Ca să se împotrivească la tot binele dăruit de Hristos lumii, dracii au stârnit toate relele, le-au camuflat, le-au mascat şi le-au făcut aproape plăcute oamenilor. Iată care este scopul lor principal, scopul lor esenţial pe care şi l-au propus în această lume: să lupte împotriva lui Hristos prin intermediul oamenilor. Ei ştiu bine, din propria lor
experienţă amară, că nicidecum nu vor putea fi biruitori asupra Domnului Hristos, dar nu cunosc bucurie mai mare decât aceea când îi întorc pe oameni de la Hristos, când îi împiedică să meargă la Hristos, când îi smintesc de Hristos şi de a Sa Biserică, căci sunt conştienţi că doar aşa îi vor putea face pe oameni să alunece în toate căderile, şi în cea mai mare dintre căderi, apostazia.
Dacă omul cade dintru Hristos, îşi pierde singura temelie sigură, sigură împotriva morţii, a păcatului şi a răului, şi astfel diavolul îl va putea hărţui folosindu-se de toate tulburările păcatului şi patimii şi ispitei, şi în sfârşit pentru a-l robi împărăţiei sale – iadul – încă de pe acest pământ.
Dar ceea ce-i permite omului să se alipească cerului, nemuririi, veşniciei, adevărului veşnic, vieţii veşnice, este credinţa în Domnul Hristos. De aceea tot iadul, cu toate relele sale, a pornit lupta împotriva credinţei în Hristos. Iar când reuşeşte să întoarcă un om de la credinţă, îl întoarce pe acest om de la Dumnezeu pentru a-l ademeni prin toate răutăţile şi morţile sale sufleteşti dincolo de care se întinde nesfârşita sa împărăţie de întuneric putrezicios şi puturos – iadul. Doar prin credinţa în Domnul Hristos, omul se poate face părtaş cerului, nemuririi, veşniciei, adevărului veşnic, vieţii veşnice. Dacă va cădea din Hristos, din unicul, adevăratul Dumnezeu, omul va cădea inevitabil pradă dumnezeilor mincinoşi; dacă va cădea din adevărul veşnic, se va împotmoli în nisipurile mişcătoare ale pseudo-adevărurilor, ale adevărurilor omeneşti şi filozofiilor deşarte; dacă va cădea din Viaţa veşnică, va cădea în nenumărate morţi; dacă va cădea din rai, se va prăbuşi în iad. Cu cât este mai mare credinţa oamenilor în Hristos, cu atât e mai mare furia Diavolului împotriva acestei credinţe şi cu atât mai mari sînt atacurile pe care Diavolul le porneşte împotriva oamenilor lui Dumnezeu.
Strategia lui Satan este desăvârşită: face păcatul cât mai atrăgător şi dulce cu putinţă, prin mijlocirea celor mai desăvârşite cosmetice pe care le poate scorni inteligenţa lui Satan, experimentată în rău, pentru a-i prinde astfel pe oameni şi a-i convinge să cadă din Hristos.
A căzut definitiv, cineva, vreodată, din Hristos – Dumnezeu Cuvântul? Da, Satan. Însă între oameni, Antihrist reprezintă cea mai deplină cădere din Dumnezeu. El va fi imaginea completă a chipului uman desfigurat de Hristos, depărtat de Adevărul veşnic, de
Dreptatea veşnică, de Iubirea Sa veşnică, de Înţelepciunea veşnică şi de toată veşnicia Sa Dumnezeuomenească. Desigur, toate căderile din Hristos au în ele câte ceva din Antihrist, deci ceva satanic, dar istoria omenirii nu se va putea încheia înainte ca Satan să-şi arate pe pământ toată stăpânirea răului; o va arăta într-un mod lămurit şi desăvârşit în persoana Antihristului. Ţinta sa este să întoarcă de la Hristos mintea şi sufletul câtor mai mulţi oameni, pentru a da prin ei bătălia supremă, lupta finală împotriva Domnului Hristos şi a Creştinilor.
Atunci când Antihrist se va angaja la bătălie în lumea pământească, atunci când el va desfăşura lupta împotriva lui Hristos, toate relele de care dispune în împărăţia sa satanică îşi vor arăta pe pământ întreaga putere, în el însuşi şi în oamenii care le primesc conştient, atunci vor avea loc cele mai mari căderi ale omenirii din credinţa întru Hristos, căci vor fi amăgiţi mulţi de învăţători şi
prooroci mincinoşi, Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci 95, Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?96
Antihristul e un luptător de Dumnezeu, deoarece el este pe de-a-ntregul împotriva lui Hristos, este prin el însuşi total împotriva Dumnezeului adevărat. În lupta sa împotriva lui Hristos şi în lupta sa împotriva lui Dumnezeu, Antihristul se va împotrivi întregii
Dumnezeiri, el se va împotrivi întregii credinţe creştine prin auto-zeificarea ce o va propovădui.
El nu va lucra numai pentru ţelul de a se aşeza el însuşi în locul – άντί – lui Hristos, dar şi pentru a înlocui prin el însuşi tot ce este dumnezeu, toată dumnezeirea în care oamenii ar putea crede când se va arăta pe pământ; va lucra pentru ţelul bine gândit şi dinainte propus97 de a deveni un Dumnezeu pentru toată lumea, de a deveni dumnezeul universal. Pentru păcat, pentru „omul păcatului”, aceasta este un lucru firesc, căci păcatul împinge omul la satanismul extrem, păcatul îl împinge pe omul care era deja rob al Satanei să facă din el însuşi un dumnezeu.
Cine este de fapt Satan? Satan este aşa-zisul dumnezeu prin sine însuşi şi pentru sine însuşi. Întunecarea şi desfigurarea este ce a reuşit să facă din sine însuşi prin mândrie, prin căderea din Dumnezeu, prin dragostea de sine, prin idolatria de sine. Exemplul
desăvârşit din omenire al dragostei de sine, al unei asemenea idolatrii de sine şi pentru sine, a unui asemenea dumnezeu autoproclamat este dat de Antihrist, ce se va împotrivi oricărui dumnezeu, mai ales adevăratului Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos; ce se va înălţa pe sine mai presus de toţi dumnezeii, şi înainte de toate deasupra adevăratului Dumnezeu şi Domn, Iisus
Hristos; ce va lucra la propria sa întronare, se va întrona în bisericile creştine la măsura lui Dumnezeu, şi se va proclama el însuşi dumnezeu, ca Unicul şi Adevăratul. Satan însuşi va veni să-l ajute pentru aceasta, din toată inima sa; de aceea el va putea face cu ajutorul lui Satan minuni, vedenii şi înşelări măreţe, apariţii grandioase, fantastice. Vrând să-L imite pe Hristos, va lucra în toate cu iluzii şi seduceri, ca să înşele pe cine poate, chiar şi pe cei aleşi. Va scorni multe arătări, se va aşeza în Biserica creştină în
locul lui Dumnezeu, având toate puterile şi toată stăpânirea pe pământ. Antihristul se va da pe sine însuşi drept unicul Hristos, luptătorul-de-dumnezeul se va da pe sine însuşi ca unicul Dumnezeu, luptătorul de- adevăr ca unicul adevăr, luptătorul-de-dreptate ca unică dreptate, luptătorul-de-dragoste ca unica dragoste, luptătorul-de-viaţă ca un unica viaţă, luptătorul-de-bine ca singurul bine, luptătorul-de nemurire ca unica nemurire, luptătorul-de-Prietenie ca unica prietenie dintre oameni.
Pentru toate aceste motive, Antihristul va fi în realitate cel mai sângeros duşman al omului; dându-se ca unicul om drept şi desăvârşit, va ucide sistematic omul în toată fiinţa sa, prin tot felul de păcate: va distruge în om tot chipul lui Dumnezeu, dând astfel morţii tot ce constituie firea omenească, omenitatea, omenescul; va ucide astfel în om tot ce este dor de Dumnezeu, dor de
Hristos, dor de cer, pentru a le înlocui cu puteri şi plăceri vrăjmaşe. Prin toate acestea, Antihrist, acest luptător-de om uriaş, va lucra la realizarea ţelului său suprem: îndrăcirea omului, să facă omul după chipul Diavolului; să-i umple sufletul de cugete potrivite chipului Diavolului, în locul cugetelor potrivite chipului lui Dumnezeu, pentru a crea astfel, pornind de la om şi
împotriva Dumnezeu – omului, un diavol-om; împotriva dumnezeu-oamenilor lui Hristos prin har, să creeze diavolii-oameni. Cu ajutorul ştiinţei, filozofiei, artei, prin mijlocirea tuturor activităţilor omeneşti deşarte şi pătimaşe, Antihrist va lucra la înfăţişarea lui ca dumnezeu unic – şi el va fi într-adevăr un dumnezeu mincinos – ca unic hristos – şi el va fi într-adevăr un hristos mincinos – ca singurul adevăr – şi nu va fi în realitate decât o minciună – ca unica dreptate, unica viaţă, unicul rai – şi în realitate el nu va fi decât nedreptate, moarte şi iad; el va lucra a se prezenta ca unicul om, şi în realitate nu va fi decât un non-om, ca singurul prieten al
omului, şi în realitate el nu va fi decât cel mai sângeros dintre asasinii omului.
Acest cumplit adevăr referitor la Antihrist face parte din cele mai importante adevăruri pe care le anunţă Evanghelia Mântuitorului nostru. Este la fel de necesar a vorbi de ele, pe cât este necesar a vorbi de Domnul Hristos98.
Deşi este sub-înţeleasă în Evanghelia lui Hristos, câte pericole nu aduce lucrarea lui Antihrist în omenire! Datorită Evangheliei Mântuitorului, noi, creştinii, ştim ceea ce Dumnezeu rânduieşte despre noi, oamenii, şi ce lucrare are în ceea ce ne priveşte mântuirea. Dar în acelaşi timp, Domnul nostru prea-înţelept ne-a arătat în Evanghelia Sa şi ceea ce gândeşte Satan despre noi şi care sînt intenţiile lui în ceea ce ne priveşte99, la fel cum ştim ceea ce principalul său apostol – Antihristul – gândeşte
despre noi şi ceea ce vrea să facă cu fiinţa noastră.
Pentru noi, creştinii, nimic din ceea ce este Dumnezeiesc nu ne este străin, dar în acelaşi timp şi ceea ce este satanic, aşa încât noi putem recunoaşte ispitele şi relele satanice, ne putem feri şi apăra. Noi sîntem oameni deveniţi prin har dumnezeu-oameni; Domnul Hristos a devenit un om, şi ca Dumnezeu om ne-a arătat cum tot ce e Dumnezeiesc poate deveni realitate în viaţa omului de pe pământ şi cum noi putem evita şi nimici tot ce este luptător-de-Dumnezeiesc: tot ce vine de la păcat, de la Satan şi de la Antihrist; prin Domnul Hristos, noi putem fi biruitori asupra lor, căci Hristos lucrează în noi cu putere în Sfânta Sa Biserică prin intermediul Sfintelor Taine şi a sfintelor virtuţi.
Care este deci acest element care împiedică lucrarea lui Antihrist, care-l reţine să se arate acum, sau în orice altă clipă ce n-ar fi la vremea sa? Este iconomia Dumnezeiesc-omenească a mântuirii, este planul lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii100. După acest plan,
Antihrist trebuie să se arate la vremea sa, la vremea sfârşitului lumii. Şi cine-l poate reţine să se manifeste înainte? Biserica lui Hristos, lucrarea binecuvântată a Bisericii lui Hristos în lume, cu stăpânirea sa binecuvântată şi puterea ei, putere asupra duhurilor celor necurate101; putere pe care o are să alunge demonii din oameni102; putere pe care o are deasemeni pentru a nimici tot răul şi a săvârşi tot binele, putere de a izbăvi oamenii de păcat, de moarte şi de Diavol, este stăpânirea Bisericii
asupra iadului103.
Evanghelia mântuirii este puterea care-l reţine pe Antihrist de a apare înainte de vreme, şi această Evanghelie trebuie să fie mai întâi propovăduită în toate neamurile104, să facă cunoscută calea mântuirii şi pe singurul Mântuitor al lumii spre mărturie la toate neamurile 105.

68 II Tesaloniceni, 2: 4.; 69 II Tesaloniceni, 2: 9.
70 Cateheza XV, 14. v. Sfântul Ioan Hrisostom, II Tesaloniceni, Omilia IV,1.
71 Apocalipsa, 13: 2.
72 II Corinteni, 11: 14.73 Cuvântul 38 despre venirea lui Hristos şi a lui Antihrist. v. Sfântul Irineu,
Contra ereziilor, V, 25: 1; v. Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, XV,
15.
74 Apocalipsa 13: 8; v. II Tesaloniceni, 2: 10.
75 Apoc. 13: 7, 15; v. Sfântul Irineu, Contra ereziilor, V, 21: 1; v. Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, XV, 15.
76 v. Apocalipsa, 13: 10.
77 v. Efeseni, 6: 11-18.78 v. Apocalipsa 11: 7; v. Maleahi 4: 5-6; v. Sfântul Ioan Damaschin,
Dogmatica, IV, 26; v. Sfântul Efrem Sirul, Cuvântul despre venirea lui
Hristos şi a lui Antihrist.
79 Apocalipsa 11: 3, 5, 6, 7.
80 v. Apocalipsa, 11: 11, 12.
81 Căci atunci vor doar o singură turmă, cea ortodoxă.
82 v. Apocalipsa, 13: 16, 17.
83 v. Apocalipsa, 20: 4.
84 Cu Sfinte Liturghii în taină, prin catacombe, iar la arătare se va săvârşi liturghia satanică, cea pregătită acum de spurcatul Ecumenism.
85 Apocalipsa, 12: 1, 2, 6.86 v. Daniel, 7: 25; 12: 17; v. Apocalipsa 12: 14.
87 v. Apocalipsa 11: 2; 13: 5.
88 v. Apocalipsa 12: 12; 10: 3; v. Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze,
XV, 16; Discursul 38.
89 v. Apocalipsa 15: 1.
90 II Tesaloniceni, 2: 6.
91 v. II Tesaloniceni, 2: 7.
92 Matei, 24: 21, 22.

93 II Tesaloniceni, 2: 8; v. Apocalipsa 19: 19, 21. v. Isaia, 1: 4.

94 v. II Tesaloniceni, 2: 3-4.

95 Matei, 24: 12.
96 Luca, 18: 8.

97 Prin toate păgânismele, prin toate zeităţile, prin toate filozofiile, dar mai ales prin toate creştinismele eretice şi schismatice de la Hristos încoace (catolicism, protestantism, ecumenism).

98 v. II Tesaloniceni, 2: 5.
99 v. II Corinteni, 2: 11; 11: 14.

100 v. II Tesaloniceni, 2: 6.
101 Matei, 10: 1.
102 Marcu, 3: 15.
103 Matei, 16: 18.

104 Matei, 28: 19.
105 Matei, 24: 14.

„Despre Antihrist si lucrarea sa in lume” -(I)

Pentru ca traim vremuri tulburi si oamenii se intreaba, din ce in ce mai des, daca noi suntem cei care traim acele ” vremuri de pe urma „, m-am gandit sa va redau niste fragmente din cartea ” Despre Antihrist si lucrarea sa in lume” a ieromonahului Martirie Paduraru, care a vazut lumina zilei prin acordarea dreptului si binecuvantarii publicarii de catre Preacucernicul  Parinte Theodoros Zisis, distins profesor al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Tesalonic. Lucrarea este o talmacire, pe intelesul nostru, al tuturor, a celor ce va sa vina, desi multe dintre semne deja s-au implinit.

SĂVÂRŞIREA LUMII ŞI A ISTORIEI     

Traversând toate schimbările şi toate mutaţiile pe care le suportă, întreaga Creaţie se grăbeşte spre săvârşirea ei. Fiecare zi şi fiecare noapte, toţi oamenii, iar cu ei şi după ei toată Creaţia, se grăbesc spre ultima zi, aceea ce va marca sfârşitul lumii şi a istoriei omenirii.     

Toate zilele, asemenea pârâurilor limpezi, şi toate nopţile, asemenea întunecatelor fluvii, aleargă să se zdrobească şi să se azvârle în prăpăstiile şi văgăunile existenţei, ducând cu sine fiecare fiinţă şi toată Creaţia spre această ultimă zi, în care vor veni să se adune şi să se amestece toate valurile lor. Tot ceea ce a trăit şi tot ceea ce trăieşte în această colivie a timpului trebuie să ajungă la această ultimă zi, pentru a eşua la aceste maluri abrupte.     

Tot ce e lumesc poartă în sine sămânţa morţii, a sfârşeniei. Nu este nici fiinţă nici lucru care să nu ducă cu sine această zi finală, prin trecerea timpului, în întinderea spaţiului. Toată existenţa va tinde spre acest sfârşit de timp, de aceea Sfânta Revelaţie îi dă numele “ziua cea de apoi”1 sau “ziua cea mare”2. Şi deoarece Dumnezeu a fixat această zi când va veni să judece lumea3, ea se mai numeşte “ziua judecăţii” – ήμέρα κρίσεως’ 4, “ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu”5. Dar cum toată judecata a dat-o Fiului6, Fiul trebuie să se arate întru strălucire, ca Judecător, iar această zi se mai numeşte ziua Fiului Omului7, “ziua Domnului”8, “ziua lui Hristos”9”ziua domnului nostru Iisus [Hristos]”10, “ziua judecăţii şi a pieirii oamenilor necredincioşi”11.     

În acea zi a cărei importanţă este decisivă, Domnul va pronunţa verdictul ultim şi definitiv pentru toată istoria lumii şi a omului, pentru toţi oamenii împreună şi pentru fiecare în parte. Este ca şi atunci la desăvârşirea creării lumii, când Domnul a privit totalitatea fiinţelor şi lucrurilor pe care le crease şi şi-a pronunţat verdictul zicând că erau foarte bune12; tot aşa în ziua Judecăţii de Apoi, El va privi toate fiinţele şi lucrurile, la sfârşitul călătoriei lor pe cărările istoriei, pentru a-şi pronunţa judecata asupra tuturor şi asupra fiecăruia în parte.     

Atunci va separa definitiv binele de rău, atunci va trasa între ele o barieră de netrecut. Atunci El va pronunţa verdictul definitiv pentru toate valorile omeneşti, atunci El va cântări cu foarte sensibile şi exacte balanţe ale dragostei Sale şi ale dreptăţii Sale toate faptele oamenilor, toate gândurile lor, toate dorinţele lor, toate cuvintele lor. Atunci va fi săvârşită taina lui Dumnezeuτό μυστήριον του Θεου 13 – privind omul, creaţia, lumea, universul; atunci când toate cele bune şi tot ce e bun vor moşteni fericirea veşnică, raiul veşnic, iar toate cele rele şi tot ce e rău vor merita chinul veşnic, iadul veşnic.     

 1 Ioan, 6: 39, 40, 44; 11: 24; 12: 48.; 2 Fapte, 2: 20; Iuda, 6.; 3 Fapte, 17: 31. ; 4 Matei, 10: 15; 11: 22, 24; 12: 36; II Petru, 2: 9; 3: 7; Ioan, 4: 17.; 5 Romani, 2. 5.; 6 Ioan, 5: 22.   ; 7 Luca, 17: 22, 24, 26.   ; 8 II Petru, 3: 10; I Tesaloniceni, 5: 2; v. Ezdra, 13: 5; Isaia, 2:12; Ioil, 2: 31;Sofonie, 1: 14; Maleahi, 4: 1.  ;9 Filipeni, 1: 10; 2: 16.   ;10 II Corinteni, 1: 14.   ;11 II Petru, 3: 7; I Corinteni, 1: 8; 5: 5. ; 12 Facerea, 1: 31.   ;13 Apocalipsa, 10: 7.     

VREMEA ŞI SEMNELE CELEI DE-A DOUA VENIRI A LUI HRISTOS     

Precum vremea şi-a început existenţa prin Hristos, tot aşa se va împlini prin El: ultima zi a vremii va fi, în acelaşi timp, ziua celei de-a Doua Veniri a lui Hristos. În această zi ieşită din comun, timpul se va opri; atunci se va confirma acest minunat cuvânt din Sfânta Revelaţie, timp nu va mai fi 14.  

În chip tainic, vremea se va scufunda în veşnicie. Chiar dacă Sfânta Scriptură ne-a dezvăluit cu claritate tot ce trebuie să fie în această ultimă zi, clipa însăşi în care va veni nu ne-a fost descoperită. Aceasta a rămas ascunsă în adâncimile de necuprins ale tăcerii Dumnezeieşti şi constituie taina de nepătruns a lui Dumnezeu. Această taină a rămas ascunsă şi îngerilor, nu numai oamenilor, şi stă în lumina de nepătruns a atot-ştiinţei Dumnezeieşti.   

Când Apostolii L-au întrebat deschis asupra acestui lucru, Mântuitorul a răspuns:   

Iar de ziua şi de ceasul acela, nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.”
  
Această taină nu le-a fost descoperită Apostolilor, chiar dacă între Învierea şi Înălţarea Sa la ceruri El le-a descoperit tainele iconomiei Dumnezeiesc-omeneşti ale mântuirii şi le-a vorbit despre Împărăţia lui Dumnezeu15. Şi atunci când l-au întrebat:
Doamne, oare, în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel? El a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa 16. 

Chiar marelui Apostol al neamurilor, Pavel, căruia taina Evangheliei lui Hristos i s-a dat în cunoştinţă prin descoperire de către Domnul Însuşi17, nici lui nu i-a fost descoperită taina momentului la care va veni cea de-a Doua Judecată, ziua celei de-a Doua Veniri a lui Hristos. El scrie creştinilor Tesalonicului:   

Iar despre ani şi despre vremuri, fraţilor, nu aveţi nevoie să vă scriem, Căci voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea 18.
Iată care este Buna Vestire adusă de Apocalipsă: Domnul va veni a doua oară. Nu ştim când: în adâncimea dragostei Sale Dumnezeieşti, Dumnezeu ne-a ascuns clipa celei de-a Doua Veniri, pentru ca noi, aşteptând întoarcerea Mântuitorului, să putem priveghea ziua şi noaptea asupra noastră, cu ajutorul sfintelor virtuţi. Aceasta este semnificaţia avertismentului pe care Mântuitorul l-a dat ucenicilor:
 
Privegheaţi, deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru19. Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului 20.
  
Caracterul neaşteptat al celei de-a Doua Veniri este în mod providenţial folositor adevăraţilor creştini, dar nu şi pentru aceia care şi-au lăsat sufletul să slăbească, îngăduind ispitelor să le umbrească conştiinţa şi să se umple de patimi, devenind astfel victima “nesimţirii celei împietrite”21. Această nepăsare şi această nesimţire împietrită a oamenilor se vor dovedi cu ocazia celei de-a Doua Veniri a Domnului Hristos, asemenea nepăsării şi nesimţirii împietrite de care dădeau dovadă contemporanii lui Noe, căci după cuvintele Mântuitorului:
Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi venirea Fiului Omului, Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, Şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului 22. De aceea şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni 23.
 
Pentru că trăiau potrivit cu această povaţă a Mântuitorului Apostolii au transmis-o creştinilor:
Fraţilor, (…) venirea Domnului s-a apropiat 24, sfârşitul tuturor s-a apropiat 25, este ceasul de pe urmă 26.
 Deşi Domnul ne-a lăsat, pentru mântuirea noastră, să nu cunoaştem ceasul celei de-a Doua Veniri, El nu ne-a lăsat în neştiinţa semnelor care vor trebui să o preceadă şi a prevestirilor care ne vor îngădui să prevedem apropiata Sa venire. Iată care sînt acele semne: propovăduirea Evangheliei la toate neamurile si la toata faptura; întoarcerea lui Israel la Hristos; venirea Antihristului; mari cutremure între popoare şi în natură: războaie, revoluţii, foamete, inundaţii, cutremure de pământ şi mari semne pe cer.
Predicarea Evangheliei printre neamuri şi tot ce va pricinui aceasta vor constitui semnalul celei de-a Doua Veniri a Mântuitorului, după propriile Sale cuvinte:
Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul 27. Ci mai întâi Evanghelia trebuie să se propovăduiască la toate neamurile 28, ceea ce nu înseamnă că toate neamurile o vor primici, cum arată cuvintele următoare:  mărturie la toate neamurile, ele vor să zică: mărturie în faţa tuturor neamurilor de dragostea lui Dumnezeu pentru ele, mărturie despre jertfa de răscumpărare a Fiului lui Dumnezeu, mărturie despre Biserică şi despre întregul minunatei iconomii Dumnezeu-omeneşti a mântuirii în ele şi îndeobşte despre toate adevărurile Dumnezeieşti în ele.Această mărturie adusă înaintea tuturor neamurilor în adevărul Evangheliei celei ortodoxe a Bisericii celei adevărate, va arăta, după cuvintele Apostolului neamurilor, tot numărul neamurilor – τό πλήρωμα τών έθνών 29 – adică al „tuturor păgânilor prevăzuţi de Dumnezeu” să intre în Biserică. Atunci când ceilalţi vor cunoaşte „evanghelia dreptăţii”, se vor ridica sub influenţa demonilor împotriva Evangheliei, vădind astfel câţi oameni sînt cuprinşi de rău, câţi sînt sclavii minciunii şi păcatului, câţi sînt instrumentele răului satanic împotriva veşnicului Dumnezeu al binelui30. Şi în această luptă generală pentru şi împotriva Evangheliei, un moment culminant va fi, după cuvintele Apostolului, când întregul Israel se va mântui 31, şi atunci se va împlini ce a proorocit glasul Vechiului Testament:

Pentru Sion El va veni ca un Mântuitor, pentru cei din Iacov care se vor căi de păcatele lor”.  

Întoarcerea lui Israel la Hristos32, precum mai înainte a vestit proorocul Maleahi, se va împlini prin profetul Ilie Tezviteanul, care împreună cu Enoh se va coborî din cer în ziua lui Antihrist, luptând împotriva lui pentru dreptatea Evangheliei lui Hristos33.  

Pentru a se împotrivi răspândirii Evangheliei lui Hristos, râvnitorii răului vor încerca să răspândească şi să împrăştie răul sub toate chipurile cu putinţă. Pentru a împiedica răspândirea Evangheliei, ei vor mobiliza toate minciunile, toate relele, toate silniciile şi toate grozăviile şi le va întărâta împotriva creştinilor, pentru a-i înşela, dacă este cu putinţă, şi pe cei aleşi. Creştinii slujitori ai răului vor spori în rău; şi într-o picătură de miere va încăpea otrava răului; răul se va masca sub măşti prea încântătoare; vor spori fărădelegile până la grozăvii; se vor scufunda în adâncurile sufletelor vrăjmaşilor lui Hristos;  dezlănţuirea răului va provoca cutremure în ei, îi va submina şi îi va face să se ridice într-o hulă neruşinată împotriva a tot ce este a lui Hristos; “iadul care rânjeşte” – atot-rânjitorul iad va lua în râs tot ce este a lui Dumnezeu. Taina răului va fermeca mult, îi va tâmpi; prin lumina sa mincinoasă şi reuşita vremelnică, răul va sminti pe mulţi.  

Toată această abundenţă a răului pe care Apostolul o numeşte „taina fărădelegii” τό μυστήριον της άνομίαςeste opera fiilor pierzării34 care luptă împotriva a tot ce este a lui Hristos şi a tot ce este a lui Dumnezeu, lucrând astfel încât să despartă pe oameni de Domnul Hristos.  

Împotriva tainei lui Dumnezeu, împotriva tainei lui Hristos – adică împotriva Bisericii – se ridică taina lui Satan, adică taina răului. Sub o meşteşugită mască, în ziua de pe urmă răul va lucra cu viclenie prin intermediul hristoşilor mincinoşi şi proorocilor mincinoşi 35.  

Vorbind de acele vremuri, Mântuitorul le descrie astfel:  

Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sînt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi 36. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula, şi vor amăgi pe mulţi 37.  

Şi Sfântul Apostol Pavel, în viziunea sa profetică, lămureşte aceste cuvinte ale Mântuitorului prin următoarele:  

Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor 38.  

Având ruinată chiar şi conştiinţa prin minciună, ei vor umbla după poftele lor, batjocorind tot ce este a lui Hristos39. Înşelaţi de către rău, vor ridica război Creştinilor, nu vor mai asculta învăţătura sănătoasă, grămădindu-şi învăţători după poftele lor, care îi vor înşela; Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme 40.  

Contemplând ultimele zile cu pătrunderea lui cerească şi dumnezeiesc-omenească, Apostolul Pavel scrie lui Timotei:  

Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, Lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, Trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări, mai mult decât iubitori de Dumnezeu, Având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei 41.  

Răul se va amplifica, va submina naţiunile şi împărăţiile, se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie; vor fi foamete şi inundaţii, grozăvii şi revolte 42:  

Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi 43. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci, Atunci mulţi se vor sminti 44.  

Urâciunea pustiirii va sta în locul cel sfânt 45, Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi oare, credinţă pe pământ 46?  

14 Apocalipsa, 10: 6.;  

15 Fapte, 1: 3. 

16 Fapte, 1: 6, 7. 

17 Efeseni, 3: 3; Galateni, 1: 12. 

18 I Tesaloniceni, 5: 1, 2; v. II Petru, 3: 10. 

19 Matei, 24: 42; v. 24, 44, 50; Marcu, 13: 33-35; Luca, 12: 35-40; 17: 24-30.

20 Matei, 25: 13.

21 Rugăciune dinaintea somnului: a 7-a rugăciune, în care creştinul ortodox se roagă astfel: “Doamne, izbăveşte-mă de toată neştiinţa/nesimţirea, uitarea, neîndrăznirea/îngustimea de suflet şi de nesimţirea cea împietrită.”

22 Matei, 24: 37-39.

23 Matei, 24: 44.

24 Iacob, 5: 7, 8.

25 I Petru, 4: 7.

26 I Ioan, 2: 18.

27 Matei, 24: 14.

28 Marcu, 13: 10.

29 Romani, 11: 25.

30 v. Matei, 24: 9.

31 Romani, 11: 26

32 v.Maleahi, 4: 5-6.

33 v. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, IV, 26.

34 II Tesaloniceni, 2: 7.

35 Matei, 24: 24.

36 Matei, 24: 5.

37 Matei, 24: 11.

38 I Timotei, 4: 1.

39 v. I Timotei, 4: 5; II Petru, 3: 3; Iuda, 18.

40 II Timotei, 4: 3, 4.

41 II Timotei, 3: 1-5.

42 v. Matei, 24: 6, 7; Luca, 21: 11; Marcu, 13: 8.

43 Matei, 24: 21.

44 Matei, 24: 12, 10.

45 v. Matei, 24: 15.

46 Luca, 18: 8.

Intr-o inchisoare israeliana a fost gasita o biserica crestina

Inchisoarea israeliana Megiddo, care acum este păzită de către poliţişti călare şi câini dresaţi poate deveni loc de pelerinaj si turism.  

In 2005, în spatele zidurilor inchisorii, în cursul unor săpături efectuate au fost descoperite ruinele unei antice biserici creştine, cea mai veche dintre bisericile creştine celebre.

 

Ceea ce indica faptul ca este vorba despre o biserica a fost salvarea unei podele magnifice din mozaic cu inscripţii, inclusiv cele în care este pomenit  Hristos.

 

Clădirea dateaza din secolele III-IV şi, probabil, enoriasi ai bisericii au fost soldaţii romani cantonati în aceste locuri.

 

De asemenea, descoperirea a creat destula agitaţie în cercurile religioase şi ştiinţifice şi din acest motiv a fost subiectul a numeroase prezentări şi a comunicari.

 

În cele din urmă, autorităţile locale din Megiddo în colaborare cu Biroul de Antichităţi, studiaza planul de a muta închisoarea pentru a deschide săpăturile arheologice publicului şi a deveni un  Centru pentru turism. www.romfea.gr

Se pare ca le trebuie foarte mult timp( 4 ani si inca mai studiaza) pentru a reda publicului un site crestin. Daca ar fi fost ceva evreiesc intr-o singura noapte ar fi daramat cladirea chiar daca ar fi fost vorba despre un lacas crestin sau musulman sfant si nu despre o puscarie. Nu cred ca crestinii vor mai apuca sa o vada, din pacate.

 

„Cutia cu Giuvaeruri a Lumii”

ISRAEL

„Cutia cu Giuvaeruri a LUMII”

 Acest articol este extras dintr-o publicaţie evreiască intitulata,

Mesaj pentru Israel

VOL.  XXXV, ianuarie * februarie * martie, 1971.

 „Un Cuvânt de  Credinţă Fondat in 1 ianuarie 1937. Incorporat la 5 mai 1947.”

 Am primit o copie a acestei publicaţii de la unul din ascultatorii nostri. Insotita de comentariile sale la urma.  Toate interpretarile ii apartin. Mulţumesc, John.

Candva m-am abonat la un periodic cunoscut sub numele de „Mesaj pentru Israel”, care a fost o publicaţie de informare special conceputa pentru a-i ţine pe evrei informati cu privire la evenimentele actuale, şi de atunci, se publica de mai bine de 35 de ani.  M-am abonat la ea, cu scopul de a ma ţine pe mine informat cu privire la „direcţiile lor”.

 Am aflat de atrocităţile comise de Ariel Sharon şi Menachem Begin,  cu ani in urma, prima audiere-mărturie fiind de la pastorul meu în 1958.

 Am păstrat un exemplar al acestei publicatii în Biblia mea toti acesti ani. Motivul pentru care am ales să păstrez acest exemplar este ca aici se arata MOTIVUL „LOR ”  pentru care evreii  au vrut Palestina.. . . MINERALELE din Marea Moartă!

Articolul „lauda”,  faptul că Marea Moartă este o RARITATE a naturii, unica. Acesta este la 25 de mile est de Ierusalim; 53 mile lungime, 10 mile largă şi 13.000 de metri adâncime (Wow!), la adancimea cea mai mare. Fiind la 1310 de metri sub nivelul mării, este înconjurata de dealuri si munti, care o fac o gaura imensa in pamant.

Fluviul Iordan revarsă 7 milioane de tone de apă în Marea Moartă în fiecare zi, 24 de ore pe zi.  Nu se PIERDE NICI UN STROP din această apă, cu excepţia celei prin evaporare şi MINERALELE conţinute în apă sunt TOATE lăsate in cele din urmă, în Marea Moartă.

 Densitatea apei este atât de mare încât oamenii  NU se pot scufunda in ea, cu excepţia cazului în care depun un mare efort pentru a face acest lucru.

 Potrivit articolului pentru informarea evreilor în 1971, din cartea lor, o metoda „foarte simpla şi ieftina”, a fost folosita pentru a extrage şase diverse minerale conţinute în apă, inclusiv aur, platina, rodiu, şi vanadiu şi  valoarea de ATUNCI, in 1971, a fost estimata la 1.7 mii de miliarde dolari, mai mult decât bogăţia TOTALA a Statelor Unite, Iordanul turnand mineralele in ea mult mai rapid decat modul in care acestea au fost extrase.

„Aceasta va fi o sursă de bogăţie PERPETUA pentru NATIUNEA care CONTROLEAZA Marea Moartă.”

(Acest lucru a fost spus de către evrei, în fanfaronada lor.)

Evreii TREBUIE să aibă Cisiordania[= West Bank (arabă: الضفة الغربية, ad-Diffa l-Ġarbīyä) (ebraică: הגדה המערבית, HaGadah HaMa’aravit) [1] este un teritoriu fără ieşire la mare şi este partea de est a teritoriilor palestiniene, pe malul de vest al Iordanului, în Orientul Mijlociu. La vest, nord si sud, Cisiordania imparte granitele cu statul Israel, care mentine securitatea acestei zone-nota mucenicul-sursa wikipedia] şi Marea Moartă!!!!!  Ei vor ucide, şi au făcut acest lucru, pentru a obţine controlul acesteia.

 Apoi, articolul menţiona cantitati imense de petrol, cupru şi aur, în ţinuturile sterpe ale Negevului, care au fost estimate a fi aproape egale ca valoare cu cele de la Marea Moartă, în viitor.

Deci, de ce evreii şi Statele Unite au ales să invadeze şi să cucerească Palestina? Răspuns … $$$$$$$! $$$$$$$! „Cutia cu Giuvaeruri a Lumii.”

Bani, din nou??? Fiti seriosi.   Şi oamenii în cor – Arabii -sunt de condamnat.

 John

 Acum putem vedea de ce Inteleptii Sionului au fost atât de nesăbuiti sa doreasca „pustietatea stearpă” inclusa în parcela iniţială de teren cedata „Patriei  Evreilor”.

 Aşa cum ati citit despre valoarea mineralelor extrase din Marea Moartă şi  despre bogăţia din pustietatea Negev „, asa sa ţineţi cont si de faptul că SUA au finanţat – literalmente sprijinit – Israelul, de la „oficiala sa la înfiintare in 1948. Traduceti SUA prin „contribuabilii americani la taxe”, cei mai multi dintre ei avand doua locuri de muncă cu scopul de a-si putea plăti tributul catre guvernul de ocupatie  sionist   din Washington, DC.

Sute de miliarde de dolari si-au facut loc în cuferele căpitanilor de bani, în timp ce numărul de persoanele fără adăpost aici, în America, este in alarmanta creştere. Americanii mor din cauza ca nu-şi pot permite asigurări de sănătate, nici costul ridicat de îngrijire a sănătăţii.  Costul Israelului pentru americani este mare, într-adevăr.

Comentariile mele intercalate în corpul articolului sunt [între paranteze] şi sunt de dragul vizitatorilor care abia s-au trezit. ( este vorba despre comentariile din textul ce urmeaza mai jos si care-i apartin detinatorului site-ului de unde am preluat articolul-nota mucenicului)

– Jackie – 9 mai 2003

*Cutia cu giuvaeruri a Lumii *

* Mesaj Radio dat la 11 ianuarie 1970 *

 de Coulson Shepherd

Astăzi, vreau să vedeti impreuna cu mine că Eretz Israel, ţara lui Israel, este Cutia cu Giuvaeruri a Lumii.

 Întelegand termenul patrie drept terenurile unui cămin veşnic pentru poporul cu care Dumnezeu a facut un legământ, poporul care este destinat să binecuvânteze întreaga lume, putem spune din punct de vedere uman că acest lucru a fost o alegere inteleapta?  Cu această întrebare în minte, să aruncăm o scurtă privire asupra terenului insusi si a perspectivelor sale generale.

 Mai întâi de toate, să luam în considerare dimensiunea acestei ţari  a lui Israel. În configurarea prezenta, vorbim de statul Israel ca fiind o bandă foarte mica de teren, dar frontierele terestre promise lui Israel de către Domnul Dumnezeu se extind dincolo de frontierele actuale ale statului Israel.

 Dumnezeu i-a dat o intindere mare de teren lui Avraam, incepand de la Fluviul Egiptului în partea de vest, la râul cel mare, Fluviul Eufrat, la est. Această promisiune a fost confirmată în şi prin Isaac şi Iacov. În Ezechiel 47: 13-21 avem terenul descris în mare detaliu.

Savanţii competenti au estimat că, în conformitate cu descrierea dată în Ezechiel, Ţara Promisă acoperă o suprafaţă de 300.000 de mile pătrate sau de 192 milioane de acri. Israelul nu a intrat  niciodată în posesia a mai mult decât o mică parte din terenul pe care il deţine deja. [ Retineti, deoarece acest lucru a fost scris cu douăzeci şi trei ani în urmă, cât de mult teren a smuls  Israelul de la locuitorii nativi din zona respectivă, intre timp.]

În continuare, retineti impreuna cu mine faptul că Pamantul Fagaduintei este centrul istoric al naţiunilor.  La începutul istoriei suprafata de teren a Pământului a fost împărţita  prin  raportarea  la Israel. Terenurile tuturor celorlalte naţiuni au fost făcute pentru a se potrivi în ţara lui Israel, ceva de genul spite într-o roata, astfel sugerandu-se că naţiunile Gentile isi vor face istoria lor  asa cum Israelul si-a facut istoria lui, fiind binecuvântate atunci când Israelul a fost binecuvântat şi blestemate atunci când Israelul a fost blestemat.

Din acest moment, toată istoria Israelului este data, în timp ce istoria naţiunilor neamurilor, aşa cum figurează în Biblie, este acordată numai în masura in care acestea sunt conectate într-un fel cu Israelul. Iată de ce noi spunem  ca ţara lui Israel este centrul istoric a naţiunilor.

 Ţara lui Israel este centrul suprafatei de teren a pământului. Aceasta este situata, după cum ştim cu toţii, pe graniţa de est a Mării Mediterane.  „Mediterana” inseamna mijlocul pământului. Prin plasarea unui picior al compasului de măsurare pe Ierusalim şi rotindu-l pe celalat pe o harta a lumii, vom constata că, practic, toate suprafata de teren este inclusa în cerc.

Pământul lui Israel, adică întreaga Ţara Promisa (Pamantul Fagaduintei), este situata astfel încât calatorii care merg de la un continent la altul trebuie să treacă prin teritoriul ei. Terenul, prin urmare, a fost numit drept punte „între naţiuni.” [A fost, de asemenea, menţionat  drept” buricul pământului”.]

Acest lucru dă pământului lui Israel  un avantaj decisiv in faţa celorlalte naţiuni pentru ca toţi locuitorii din aceste terenuri situate central pot primi de la toate celelalte naţiuni orice acestea ar avea de oferit şi pot trimite in fiecare colţ al pământului tot ce au de oferit.

Desigur, acesta este motivul pentru care Dumnezeu a ales acest teren. Şi ganditi-va ce mare avantaj va fi acest lucru atunci când Ierusalimul este Capitoliul lumii!

[În protocoalele Inteleptilor Sionului intenţiile lor sunt clare despre ce inseamna ” atunci când Ierusalim este Capitoliul lumii”:

 „Când Regele lui Israel isi va pune pe cap sacra coroana oferita de Europa, el va deveni patriarh al lumii”.  Protocolul nr 15

„Regele evreilor va fi adevaratul Papa al Universului, patriarhul unei biserici internaţionale.” Protocolul nr 16]

 Ţara lui Israel este, de asemenea, centrul  intregii  populaţii.  Noi nu avem timp pentru a discuta acest fapt, dar cu siguranţă este evident. Este, de asemenea, centrul politic al lumii, pentru ca legile şi formele de guvernare emanate de aceasta tara au furnizat modelul pentru majoritatea celorlalte naţiuni.

 [ „Moise Mendelsohn, un învăţat evreu a spus că:” iudaismul nu este o religie, este o lege religionizata. „Aceasta lege ” este legea talmudica şi s-a insinuat în legislaţia tuturor naţiunilor, inclusiv a Americii, asa cum este si baza a Dreptului Internaţional.]

Centrul  religios

 Tara Fagaduintei este, de asemenea, centrul religios al lumii. Aceasta este ţara in care Dumnezeu a dat lumii Biblia, pe Mântuitorul, Hristos s-a născut în aceasta tara; El a murit pe acest pamant; fost îngropat şi s-a ridicat din mormânt în aceasta tara; din acest teren s-a suit la ceruri şi atunci când El va reveni pentru a configura împărăţia Lui pe pământ, El va reveni la acest pamant. Nu e de mirare ca Dumnezeu se referă la ea ca fiind „Pamantul Sfant” – ” Pamantul lui Iehova ” – „Pamantul Gloriei „.

Acum, sa vedem modul în care această piesă centrală a pamantului, careia i s-a  dat preeminenţa asupra tuturor celorlate pamanturi de catre Dumnezeu, este, ” Cutia cu Giuvaeruri a Lumii.”

De ani de zile am auzit si citit despre comorile care au fost găsite în bogăţia minerala din Marea Moartă. Marea Moartă este o raritate a naturii, care a fost mult timp cunoscuta, dar numai recent descoperita. [Nu este adevărat. Rothschild a ştiut aceasta în secolul al 19-lea, şi a început sa cumpere bucăţi mari de teren, în Orientul Mijlociu cu mult timp în urmă.]

 Este de 53 mile lungime, 10 mile largă şi 13.000 de metri adâncime la adancimea cea mai mare. Este  la 1310 de metri sub nivelul mării şi înconjurata de dealuri si munti, care o fac o gaura imensa in pamant.

Iordanul toarnă o medie de 61 / 2 milioane de tone de apă în această gaură la fiecare 24 de ore care nu au nici o cale de scăpare, decât prin procesul de evaporare. Temperatura medie în această regiune este de 120 de grade (Farenheit-n.m.), ceea ce cauzează o evaporare foarte rapidă; iar mineralele conţinute în apele curgătoare, toate sunt lăsate în urmă.

Cu câţiva ani în urmă, o serie de analize chimice ale acestor ape a fost facuta şi s-au dovedit a conţine, în cantităţi mari, şase minerale diferite care au o valoare comercială considerabilă.

 O metodă foarte simplă şi necostisitoare este utilizata în extragerea minieră a acestor minerale, şi sunt estimate a avea o valoare totală de piaţă de aproximativ 1700 miliarde dolari [1.7 mii de miliarde dolari], care este cu mult mai mult decât bogăţia totală a Statelor Unite. Şi apoi să realizăm că fluviul  Iordan toarna minerale în Marea Moartă la fel de rapid cum acestea sunt folosite! Acest lucru înseamnă că Marea Moartă va fi o sursă de bogăţie perpetuă a naţiunii  care o controlează.

 [Deci. . . . .  in cazul în care aceste minerale au fost minerite de un sfert de secol deja, iar valoarea lor este mult mai mare decât bogăţia Statelor Unite, de ce americanii au fost potcoviti cu povara datoriei grele, de ajutor străin pentru acesta ? SUA -ONU-au făcut statul, datorita celui de al Doilea Război Mondial?  Înşelătoria de pe lume, comisă fata de masele nefericite de locuitori neinformati de pe planeta Pământ.

 Asiguraţi-vă pentru a verifica in urma şi când ajungeti la capitolul 11 din cartea lui Doug Reed( Controversa Sionului) Cititi-l! Dacă nu ar fi fost Guvernul SUA, „mandatul” Israelului nu ar fi fost dat prin intermediul ONU.

 Ar trebui sa intelegeti, de asemenea, în mod clar şi sa păstraţi clar în mintea voastră că ONU  nu este nimic mai mult decât o organizaţie interguvernamentala creată de aceleasi creaturi care împing acest plan de-a lungul timpului. ONU este instrumentul şi SUA este arma de punere în aplicare a mandatelor lor. Menţinere a păcii? Creare a păcii? Ii crezi?]

Bogăţie materială a terenului este un alt fapt demn să fie luat în considerare, în special în Negev şi alte vaste întinderi de „terenuri pustii si sterpe”.

Suprafaţa nu a fost nici macar zgâriata, dar ei au descoperit că există petrol, cupru şi  fara nici o îndoială că va fi descoperit si aur. Energia evreilor, perseverenta evreilor, averea evreilor şi conducerea va face ceea ce nu a fost făcut, din neglijenta pură, în timpul a multe secole  cand terenul a fost sub controlul popoarelor neprogresiste.

 Şi nu avem timp să vorbim de marea cantitate de petrol din aceste ţinuturi care înconjură Israelul si care intr-o zi vor face parte din Israel. Într-adevăr, acest teren este „Cutia cu Giuvaeruri a Lumii „.

[Aceste terenuri din jurul Israelului sunt Irak, Siria, Iran, Turcia, etc. Irak -ula fost deja luat, petrolul irakian va fi expediat direct în Israel şi Israel dirijeaza acum conducerea Statelor Unite ” sa ia Siria”, ca pas urmator. Sunt, de asemenea, plângeri din partea Iran-ului, astfel încât ne putem aştepta  ca soldaţii americani urmează să fie ucisi şi sa moara acolo intr-o vreme ce va să vină „, în apărarea ordinii mondiale”.]

 S-ar părea că Dumnezeu a păstrat toate aceste bogăţii acoperite, până când oamenii legământului Său  au revenit pe teren, pentru a-l poseda ca adevarati proprietari.

Cunoaşterea a ceea ce este în „Cutia cu Giuvaeruri ” poate avea ceva de-a face cu problemele din Orientul Mijlociu. Dumnezeu, cu toate acestea, este mai mult preocupat de poporul Său decât de toate aceste bogăţii materiale. El ii numeste pe oamenii legământului Său, naţiunea lui Israel, „o comoara ciudata”,dupa cum spune El însuşi (Exod 19:5).

Oamenii sunt înapoi la pământul părinţilor lor şi toate celelalte profetii din Scripturi în ceea ce priveşte regenerarea lor naţionala vor fi îndeplinite în mod pozitiv.

[Cei mai multi oameni care trăiesc în Israel sunt turco-mongoli descendenti, din tribul Khazarilor. Semiţii reali sunt palestinienii care sunt în curs de stramutare continua din patria lor.]

 Astăzi, Dumnezeu se ocupă cu evreii, individual, şi  cu neamurile. El ne-a achiziţionat  pe noi ca  pe o „perla de mare preţ ” (Matei 13:45,46), iar acum este deasupra noastra pentru a auzi şi a tine seama de planul Său de rascumparare şi de mântuire. [Sfârşitul fragmentului]

_______________________________________ _______________________________________

Dl. Coulson pare a fi ceea ce se numeşte un „evreu mesianic”, bazandu-ne pe referinţele sale la Isus ca ” Mesia al evreilor”. Asta ar fi un alt oximoron, pentru  ca iudaismul este Pharisaism şi în conformitate cu Enciclopedia Universala Evreiasca, pagina 474 …

„Religia evreilor, asa cum arata astăzi urmele acesteia, descinde, fără nici o pauză, prin toate secolele, din Farisei. Ideile dupa care se conduc şi metodele si-au găsit expresia într-o literatură de intindere enorma, din care o foarte mare parte încă există. Talmudul este membrul cel mai mare şi cel mai important din această literatură … „

Din moment ce majoritatea  americanilor sunt creştini – sau au fost aşa candva în cazul în care acum nu mai sunt- să aruncăm o privire la ceea ce Isus a spus despre farisei, in Luca 11, incepand de la 39 …

39: Şi Domnul a zis către el: Acum, voi fariseilor, curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de răpire şi de viclenie.

 43: Vai vouă, fariseilor! Că iubiţi scaunele din faţă în sinagogi şi în închinăciunile din pieţe.[legislaturi, Congrese, instanţele judecătoreşti, Parlamente, Biserici creştine]

44: Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că sunteţi ca mormintele ce nu se văd, şi oamenii, care umblă peste ele, nu le ştiu.

In Matei 23, care porneşte de la 13 …

13: Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.

14: Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veţi lua.

15. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi.

23: Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi

 24: Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!

 27: Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia

 28: Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege

29.Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că zidiţi mormintele proorocilor şi împodobiţi pe ale drepţilor,

30.Şi ziceţi: De am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui proorocilor.

31.Astfel, dar, mărturisiţi voi înşivă că sunteţi fii ai celor ce au ucis pe prooroci.

32.Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri!

33: Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei?

Din Ioan 8, începând cu 44:

44: Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.

 47: Cel care este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultaţi pentru că nu sunteţi de la Dumnezeu.

REAMINTESC … de la  Enciclopedia Universala Evreiasca, pagina 474 …

 Rabinii de azi sunt Fariseii din vechime.

 Am avut literalmente o pânză trasa peste ochii noştri, prin intermediul „religiei” fabricata de preoţia veche. Am fost imbroboditi toti, atât evrei cat şi creştini, deopotrivă.

 Cu toate ca: – nivelul veniturilor din America, acesta continua sa mearga în jos; cu cat sunt mai multe locuri de muncă pierdute ca urmare a NAFTA si GATT / OMC; cu atat mai repede clasa de mijloc dispare, în timp ce taxele de orice fel vor tot creşte;

 – milioane de americani se alătura rîndurilor celor fără adăpost, inclusiv un procent de 25% din randul veteranilor de război din Vietnam;

 – asa cum erau odată-statele suverane devin din ce in ce mai puţine şi finanţarea din ce in ce mai puţin „federala” – care a fost colectorul guvernului  federal din partea statelor, în primul rând;

  – finanţarea „federala” le-a fost retrasa Veteranilor de Războaie Străine, în timp ce sângele proaspăt al  tinerilor americani este în curs de vărsare pe sol străin;

– miliarde sunt cheltuite pe razboaie fara sfarsit (inclusiv inventarul de 1 bilioane dolari pentru bugetul apărării, sub privirea atentă a evreului hasidic Lubavitcher, Dov Sakheim, ” ofiterul-şef  al finantelor Pentagonului şi prim-arhitect al de sine-statatorului transformat fiscal  Departament al Apararii „;

Congresul Statelor Unite continua alocarea de sute de miliarde de dolari în „ajutor străin” la cel mai murdar din lume-stat bogat „:-  pe care ONU / SUA l-au făcut statul care conţine Cutia cu Giuvaeruri a Lumii – Israel.

 Nebunia tuturor acestora ar putea conduce la o alta nebunie.  Cu toate acestea, atunci când destui oameni ştiu ce se întâmplă, asa cum lumina adevărului străluceşte în întunericul răului şi ignoranţei, acestia vor fi distrusi în iadul negru al întunericului – un iad facut de ei insisi – pentru ca gândacii nu suporta lumina. . . . . , ei şi toate creaturile lor.

– Jackie –  

http://www.sweetliberty.org/issues/israel/jewel.htm

” Sunt inca aici! „- Miracolul petrecut anul acesta in Duminica Rusaliilor

l296433-1Ierusalim – Zeci de creştini vin de Duminica( Duminica Rusaliilor din anul curent-nota mea) la Ramla în Israel, pentru a vedea pe viu socantul miracol  care s-a întâmplat în  Biserica Ortodoxă Greacă, Sf. Gheorghe. Creştinii s-au grăbit să vada darele de lichid uleios care au apărut pe icoana Sfantului Gheorghe si care se scurgeau, efectiv, pe imagine. Credinciosul a spus ieri, că mai mult de o duzină de dare de lichid  au aparut pe imaginea sfântului, care reprezintă, probabil, lacrimile lui Hristos sau ceremonia creştina a botezului sfânt. Capul sfântului locas, parintele Nifonas, a spus că a văzut darele duminică dimineaţă în timp ce se pregătea pentru tradiţionala  Sfânta Liturghie de Duminica.

« Am sarutat toate icoanele şi când am ajuns la icoana Sf. Gheorghe am vazut o dara umeda care se prelingea», a spus o profesoara de engleză  in varsta de 47 de ani si a continuat: «După 20 de minute m-am uitat din nou la icoana şi am văzut că  dara de ulei lăsata nu disparuse şi curgea din nou, apoi  am auzit voci care strigau: minune!! ». Profesoara de 47 de ani, de asemenea, a afirmat cu tărie că dara cu lichidul uleios este un Miracol, dat fiind puternicul parfum pe care il emana icoana.

 

israel%20thayma Chiar a subliniat faptul că ” Este o rara aroma sacra nu un miros normal ca uleiul de măsline, este ceva ciudat, care vine de la Dumnezeu».  

 De asemenea, conform informaţiilor «Romfea. Gr.», Patriarhia Ierusalimului a cercetat  imediat icoana Sfantului Gheorghe şi a trimis o proba de ulei la un laborator special. 

 Parohul Bisericii Ortodoxe  Sf. Gheorghe, parintele Nifonas, a spus că  a cerut Patriarhiei sa nu se faca declaraţii în mass-media şi nici  el nu a răspuns întrebărilor jurnaliştilor cu privire la incident, până când credincioşii nu vor trage propriile lor concluzii. 

De mentionat ca pana marti (09.06.2009), mai mult de 100 de creştini, evrei şi musulmani din zonele învecinate din Israel, s-au reunit în jurul icoanei si, surprinsi, au fotografiat misteriosul eveniment. 

«Oamenii de azi au uitat complet de Dumnezeu şi acest lucru este un semn care spune:” Sunt încă aici! „, a spus un inchinator in varsta de 30 de ani, din regiune.( www.romfea.gr)

2872

Eclipsa de Soare de la Răstignirea Domnului

„Iar din al şaselea ceas, întuneric fu peste tot pământul, până la al nouălea ceas” (Matei XXVII, 44).
„Şi, fiind ceasul al şaselea, întuneric fu peste tot pământul, până la al nouălea ceas” (Marcu XV, 33).
„Şi era ca la al şaselea ceas, şi întuneric se făcu peste tot pământul, până la al nouălea ceas, şi se întunecă soarele şi se spintecă catapeteasma bisericii prin mijloc” (Luca XXIII, 44).
„…Cel ce pe lemn puterile cele potrivnice a biruit, soarele întunecând şi pământul clătindu-se…” (Lepădări la Sf. Botez)

Pentru câte minuni cuprinde întru sine minunea lipsirii soarelui, ceea ce mai presus de fire s-a făcut la răstignirea Domnului, sau – mai bine a zice – a întunecării soarelui

„Când S-a răstignit Domnul nostru, era amiază de primăvară, adică de douăsprezece ceasuri ziua şi douăsprezece ceasuri noaptea, după aşezămintele Sfinţilor Apostoli şi după grăitorii pentru pascalie. Şi soarele nu s-a întunecat de la sine-şi (precum a socotit Orighen), ci de la lună care – cu toate că era lună plină, de patrusprezece zile, după Dumnezeiasca Scriptură – venind sub soare şi mergând împreună, l-a întunecat pe el, precum a văzut cu ochii săi călătoria aceasta împreună şi întunecarea dumnezeiescul Dionisie Areopagitul, aflându-se în Heliopolis al Egiptului împreună cu Apolofan, şi scrie învederat despre aceasta în trimiterea către Policarp. Acestea – zic – aşa fiind cunoscute mai înainte, vezi câte minuni au urmat şi câte legi ale firii s-au schimbat întru această lipsire mai presus de fire:

– Căci, după legile firii, în vremea când este lună plină, e cu neputinţă a călători soarele împreună cu luna. Fiindcă atunci se află amândoi luminătorii după potrivire, anume: dacă soarele se află la miazăzi cea deasupra pământului şi la semnul mijlociu al cerului despre vârf, ce se numeşte zenit, luna se află drept după potrivire la semnul mijlociu al cerului cel de sub pământ, ce se numeşte nadir. Şi altfel. Asemenea şi dacă soarele se află la apus, luna se află la răsărit. Însă, la răstignirea Dom­nului, legile acestea fireşti s-au schimbat şi s-a făcut împreună călătoria soarelui şi a lunii mai presus de fire şi preaslăvită.

– Căci luna a păşit înainte şi într-un minut a luat douăspre­zece ceasuri întregi. Căci în minutul acela întru care se cădea să se afle la semnul cel de sub pământ nadir, ea s-a aflat la semnul cel mai deasupra pământului zenit. Fiindcă, alergând cu nespusă şi neînţeleasă iuţeală pe dedesubt de mijlocul emisferei celei de sub pământ până la cealaltă emisferă mai presus de pământ, a ajuns soarele la mijlocul cerului, întru al şaselea ceas al zilei întru care S-a răstignit Domnul, şi aşa a călătorit împreună cu dânsul.

– […] Şi amiaza cea luminată a Vinerii celei mari s-a făcut prea-adânc miez de noapte. Şi mai departe întunecarea aceasta s-a făcut peste toată lumea şi peste tot locul […] Pentru aceasta au zis într-un glas împreună şi cei trei evangheliştii, Matei (XXVII, 46), Marcu (XV, 33) şi Luca (XXIII, 44): «Şi întuneric se făcu preste tot pământul.»

– Căci, după ce a acoperit tot discul soarelui, luna a urmat împreună cu dânsul către apus, acoperindu-l pe el trei ceasuri întregi, până la al nouălea ceas (ora 15, 3 după amiază), după cum zic dumne­zeieştii evanghelişti: Matei (XXVII, 45), Marcu (XV, 33) şi Luca (XXIII, 44). Adică nu l-a acoperit şi nu l-a descoperit pe el puţin câte puţin, cum se întâmplă la lipsirile [1] cele fireşti, ci acoperindu-l pe dânsul cu totul întru aceste trei ceasuri (12-15). Lucru care este mai presus de fire şi prea-slăvit.

– Căci, după ce luna a acoperit soarele vreme de trei ceasuri, l-a descoperit iarăşi, însă împotriva rânduielii celei fireşti. Căci, când se face călătorie împreună firească şi întunecare a soarelui [eclipsă], partea soarelui care se întunecă cea dintâi, aceea se şi luminează mai întâi. Însă atunci, partea soarelui care s-a în­tunecat mai întâi s-a luminat la urmă, şi partea care s-a întunecat pe urmă s-a luminat întâi. Pentru aceea scria către Policarp dumnezeiescul Dionisie despre aceasta, zicând aşa: «Şi, iarăşi, nu dintru aceeaşi făcându-se nici căderea, nici curăţirea, ci din cea împotrivă după potrivire.»

– Căci – după ce luna a urmat împreună cu soarele către apus, acoperindu-l pe el trei ceasuri până la al nouălea ceas din zi (3 după amiază) – nu i-a urmat mai mult, nici n-a apus împreună cu dânsul, nu! Ci, lăsându-l pe el acolo, la locul cerului al ceasului al nouălea, ea s-a întors înapoi la răsărit. Şi, până să treacă soarele depăr­tarea cerului a celor trei ceasuri ce rămăseseră până să se săvârşească ziua şi să apună, luna a grăbit, şi a tre­cut cele nouă ceasuri în trei ceasuri. Şi astfel, când soarele s-a aflat la marginea apusu­lui, luna s-a aflat după potrivire în cealaltă margine a răsăritu­lui, şi aşa amândoi luminătorii s-au aşezat şi s-au arătat iarăşi în rânduiala lor cea firească. Drept pentru care, pasărea cerului Dionisie îi scria lui Policarp şi despre aceasta: «Şi iarăşi o vedem pe dânsa (adică pe lună), de la al nouălea ceas (3 după amiaza) până seara, stând cu prea-slăvire la potrivirea soarelui. Adu-i aminte încă şi altceva lui (adică lui Apolofan), căci ştie că şi căderea aceasta am văzut-o începându-se de la răsărituri şi venind până la marginea soarelui, apoi împotrivindu-se înapoi.»

Încât, ca să semuim toate cele zise mai-nainte: la răstignirea Domnului, luna a păşit înainte 15 (cincisprezece) ceasuri, adică a mers înainte din drumul şi din locul său cel firesc; adică 12 ceasuri până ce a venit din jos de semnul cerului de miază­noapte şi l-a ajuns pe soare la semnul de miazăzi al cerului, şi 3 (trei) ceasuri întru care a urmat soarelui către apusuri, acoperindu-l pe el; şi 9 ceasuri a mers această lună înapoi, întorcându-se înapoi la răsărit. Încât luna a făcut atunci o noapte şi o zi ale ei în 42 (patruzeci şi două) de ceasuri întregi. Adică şase ceasuri pe care le avea luate de la apusul ei cel firesc, până ce a venit la mijlocul emisferei celei de sub pământ; şi 24 (douăzeci şi patru) păşind înainte, precum am zis, şi iarăşi întorcându-se înapoi; şi [încă] 12 (douăsprezece) ceasuri mergând de la răsărituri până la celălalt apus al ei şi împlinind lungimea nopţii, după fireasca sa rânduială şi mişcare.

Văzut-ai, frate, câte minuni cuprinde întru sine o singură minune a lipsirii soarelui, care s-a făcut în vremea răstignirii Domnului? Slăveşte de aici pe Hristos Cel ce S-a răstignit, Care, deşi cu trupul era spânzurat pe Cruce, totuşi cu dumnezeirea era atot­puternic şi lucra nişte minuni ca acestea, după cum zice acest Dionisie în Trimiterea către Policarp: «Atâtea sânt cele mai pre­sus de fire ale vremii de atunci şi singur lui Hristos putincioase, Celui a toate pricinuitor, Care face lucruri mari şi prea-slăvite, cărora nu le este număr.» Această minune mult-minunată a lipsirii soarelui, cercându-se cu de-amănuntul, a fost de-ajuns lui Dio­nisie şi lui Apolofan, care erau elini, să cunoască dumnezeirea lui Iisus Hristos. Căci, privind aceasta, dumnezeiescul Dionisie mai-nainte a ghicit şi a zis: «Un Dumnezeu neştiut pătimeşte cu trupul, [lucru] pentru care totul s-a întunecat şi s-a clătit.» (Mihail Singhelul, în cuvântul de laudă cel către dânsul). Iar Apolofan, cel ce a rămas elin [2], mai-nainte a ghicit şi el, şi i-a zis dumnezeiescului Dionisie: «O bunule Dionisie! – acestea sunt schimbări ale dumnezeieştilor lucruri.» Adică – după Pahimer – ‘acestea sunt schimbări ale dumnezeieştilor lucruri’ pentru că înşelăciunea se va schimba întru adevăr, întunericul în lumină, moartea în viaţă, omul se va face Dumnezeu şi cele asemenea acestora.

Dintre elini, lipsirea aceasta o arată şi Flegon, scriitorul de ani, în 13 al cronografilor. Şi din cei vechi dintre ai noştri, African, în 5 al cronografilor, şi Eusebiu Pamfil. Iar din cei de pe urmă, dumnezeiescul Maxim Pahimerul, Ghenadie Scolarul, Nichifor Teotoche şi Corderie Iezuitul, în cărţile Sfântului Dioni­sie cele de curând date la iveală în două volume. Însă nu au spus aşa de limpede aceasta. Iar Domnului nostru Iisus Hristos, Celui care printr-o minune ca aceasta Şi-a făcut cunos­cută dumnezeirea Sa şi a încredinţat-o, fie-I slavă şi stăpânire în veci! Amin!”

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut)

Nu numai Sf. Dionisie a intuit cu dreptate ceea ce se petrecea pe cer, ci, cu atât mai vârtos tâlharul din dreapta:

„Văzând tâlharul pe Începătorul vieţii pe Cruce spânzurând zicea: de n-ar fi fost Dumnezeu întrupat, Care cu noi S-au răstignit, nu şi-ar fi ascuns soarele razele sale, nici nu s-ar fi clătit pământul, cutremurându-se…” (Tropar Ceasul VI în Post)

 

 Eclipsa%20rastignire-2008042512

 

În figura de aici, răsăritul a fost pus la stânga şi, consecvent, miază-zi (zenitul) este pus sus. Luna plină parcurge drumul de la miază-noapte (nadir) până la miază-zi, ceasul 6 (12 la noi) într-un minut.

Avem acum de-a face cu o dublă eclipsă; de soare şi de lună, aceasta devenind invizibilă, ca la lună nouă. Şi aceasta deoarece în cazul unei eclipse de soare este imposibil să avem simultan şi luna plină, ambii luminători găsindu-se pe aceeaşi parte, sau emisferă, luna fiind în dreptul soarelui. Situaţia continuă până la ceasul 9 (15), după care soarele îşi continuă drumul său către apus (la echinocţiul de primăvară ceasul 12, adică 18), iar luna se întoarce în poziţia opusă, adică la răsărit, devenind din nou lună plină.

Orizontul „simţit” este orizontul ce poate fi observat din punctul de vedere al unui observator aflat undeva pe pământ. Orizontul „gândit” este identic cu ecuatorul pământesc şi ceresc, şi desparte cele două emisfere pământeşti şi cereşti.

O confirmare în puţine cuvinte o vom găsi şi în Vieţile Sfinţilor la 3 octombrie, prăznuirea Sfântului Dionisie Areopagitul:

„Însă, vrând să se ştie desăvârşit, s-a dus în părţile Egiptului, în cetatea ce se numeşte Heliopolis, pentru că acolo erau demult dascăli învăţaţi; şi de la dânşii a deprins, împreună cu prietenul său Apolofan, meşteşugul citirii stelelor. Însă a fost o zi în care soarele, nerăbdând să-L vadă pe Domnul Iisus Hristos răstignit pe cruce pentru mântuirea noastră, la amiază s-a întunecat şi şi-a ascuns lumina  vreme de trei ceasuri. Iar Dionisie, mirându-se, a zis: «Sau Dumnezeu, Ziditorul lumii, pătimeşte, sau lumea aceasta văzută se sfârşeşte.» Acestea le-a grăit din Duhul lui Dumnezeu pentru patima Stăpânului, iar nu după înţelepciunea veacului acestuia.”

Eclipsa de lună nu poate avea loc niciodată în timpul fazei de lună plină după cum este explicat acest fenomen la Sfinţii Părinţi şi în astronomie:

„Soarele şi luna eclipsează… Soarele eclipsează atunci când luna, ca un zid despărţitor, îl umbreşte şi nu-i dă voie să ne trimită lumina. Aşadar, cât de mult va acoperi luna soarele, atât de mare este şi eclipsa. Să nu te miri dacă luna este mai mică. Fiindcă unii spun că şi soarele este cu mult mai mare decât pământul…, dar cu toate acestea de multe ori îl acoperă un nor mic, sau chiar o colină sau un zid.” (Sf. Ioan Damaschin – Dogmatica)

„Eclipsele lunii şi ale soarelui”

„Uneori luna se întunecă prin un disc umbros ce se întinde peste dânsa de către răsărit, şi aşa o întunecare a ei poate să fie ori totală, ori parţială. Fenomenul amintit se numeşte eclipsa (εκλειψις), întunecimea lunii». El se întâmplă totdeauna numai în timpul lunii pline şi se produce prin aceea că luna din când în când intră în umbra pământului. Acesta adică, un corp opac nestrăveziu, este luminat pe partea cu care este îndreptat spre soare şi aruncă numai decât umbră în partea opusă. Pentru că pământul este mai mic decât soarele, umbra lui trebuie să aibă figura unui con. Periferia pământului este baza conului acestuia. Razele soarelui nu străbat în umbra aceasta conică a pământului, şi deci luna, intrând într-însa, dispare dinaintea ochilor noştri şi noi o vedem întunecându-se. Întunecimea lunii este totală, sau parţială, dacă luna se cufundă de tot, sau numai în parte în acea umbră. Osia umbrei cade în planul eclipticei şi nimereşte pe aceasta în un punct ce este diametral opus soarelui. Am avea aşadar la fiecare lună plină o întunecime totală a lunii, dacă cerul acesteia ar cade cu ecliptica în unul şi acelaşi plan.

Dar acestea stau pieziş una faţă de cealaltă, făcând un unghi de vreo câteva grade. Deci întunecimile lunii se pot întâmpla numai atunci, când luna stă în timpul opoziţiei sale cu soarele în, sau aproape de unul din cele două noduri ale orbitei sale, adică din cele două puncte în care cerul său se taie cu ecliptica, aşa că o linie ce am trage dela pământ la soare ar coincide aproape cu linia nodurilor a căii lunare. Iar dacă luna în timpul opoziţiei nu se află aproape de unul din nodurile amintite, încât linia nodurilor se abate mult dela linia dintre soare şi pământ, atunci luna în cursul său nu poate să între în umbra pământului, ci trece mai departe ori peste, ori sub numita umbră, şi prin urmare nu are loc o eclipsă a ei.

În timpul lunii noi se întâmplă câte odată o «eclipsă a soarelui». Cauza fenomenului acestuia este negreşit luna ce se află atunci între pământ şi soare. Acesta din urmă însă nu se întunecă în înţelesul propriu al cuvântului, ci numai se acoperă. Se înţelege că luna care este mai mică decât pământul şi cu mult mai aproape de acesta decât soarele poate să acopere pe cel din urmă totdeauna numai pentru o parte relativ mică a suprafeţei celui dintâi, şi că pentru fiecare loc se întâmplă începutul, mediul, sfârşitul şi gradul întunecimii în chip diferit. La o eclipsă totală a soarelui, dunga din suprafaţa pământului în care se observă întunecimea poate să fie cel mult 30 de mile de lată; de aceea se şi întâmplă pentru un loc oarecare al pământului întunecimi de soare mai rar decât de lună, dacă şi peste tot se întunecă soarele mai adeseori decât luna. Cum că nu fiecare conjuncţie aduce cu sine o întunecime a soarelui, este iarăşi o urmare a înclinaţiei căii lunare pe ecliptică. Precum nu se întâmplă la fiecare lună plină o eclipsă de lună, tot aşa nici la fiecare lună nouă o eclipsă de soare, pentru că luna de multe ori se depărtează de ecliptică aşa de mult, că umbra ei în cele mai multe rânduri trece peste, sau sub pământ fără ca să-1 nimerească pe acesta. O eclipsă de soare poate să se facă numai atunci, dacă luna stă în timpul conjuncţiei sale cu soarele de tot aproape de ecliptică, sau cu alte cuvinte dacă luna nouă cade într-un timp, când linia nodurilor a căii lunare este aproape coincidentă cu linia imaginară trasă dela pământ la soare.

Împrejurarea că atât eclipsele soarelui cât şi cele ale lunii se întâmplă în apropierea cercului pe care îl parcurge soarele în cursul său anual a dus la numirea cercului acestuia cu numele: «ecliptică», ce înseamnă: calea întunecimilor.”

(prelucrare după prof. C. Popovici)

Am redat pe larg relatarea acestei minuni ce cuprinde, aşa cum se vede, mai multe mişcări şi evenimente astrale suprafireşti, aşa cum sunt descrise de către Sfinţii Dionisie Areopagitul şi Nicodim Aghioritul. Şi dacă nici pe aceşti Sfinţi nu îi vor crede, atunci nu vor crede „nici de s-ar scula cineva din morţi”. (Luca XVI, 31)

 Pr. Dr. Dan Badulescu   24.04.2008
Preluat de pe site-ul : www.creationism-stiintific.ro

 

IISUS HRISTOS-cel mai mare OM din istorie

O poveste adevarata in Groom Texas un orasel cu aproape 500 de locuitori

(Citeste mesajul de la sfarsitul pozelor)

Acestea sunt niste poze ale rastignirii lui Iisus sculptate din metal de catre un om de langa Amarillo, Texas.

Crucile sunt de asemenea din metal. Acest om a facut asta din bunatate.

Cineva a donat terenul pe care au fost ridicate crucile.

( Da click pentru a vedea imaginea marita)

 Cine e Iisus? EL E IISUS

CINE ESTE EL?

IN CHIMIE A TRANSFORMAT APA IN VIN

IN BIOLOGIE S-A NASCUT FARA A FI CONCEPUT NORMAL (Nascut iar nu FACUT)

IN FIZICA A SFIDAT LEGEA GRAVITATIEI CAND S-A RIDICAT LA CER;

IN ECONOMIE A CONTRACARAT LEGEA CRESTERII COSTURILOR RELATIVE (DIMINISHING RETURN) CAND A HRANIT 5000 DE OAMENI CU 2 PESTI SI 5 PAINI

IN MEDICINA, A VINDECAT BOLNAVII SI ORBII FARA A LE ADMINISTRA NICI UN FEL DE MEDICAMENT,

IN ISTORIE, EL E INCEPUTUL SI SFARSITUL (ALFA SI OMEGA)

IN GUVERNARE, A SPUS CA POATE FI NUMIT CONSILIERUL MINUNAT, PRINTUL PACII;

IN RELIGIE, A SPUS NIMENI NU AJUNGE LA TATAL DECAT PRIN EL;

DECI, CINE E EL?

EL E IISUS!

ALATURA-TE MIE SI HAI SA-L LAUDAM; MERITA.

OCHII CARE VOR VEDEA ACEST MESAJ NU VOR VEDEA RAUL, MANA CARE VA TRIMITE ACEST MESAJ TUTUROR NU VA LUCRA IN ZADAR, SI GURA CARE VA ROSTI AMIN LA ACEASTA RUGACIUNE VA ZAMBI PENTRU TOTDEAUNA. RAMAI CU DUMNEZEU SI CAUTA MEREU FATA LUI.

AMIN

IN DUMNEZEU AM GASIT TOTUL!

Cel mai mare OM din istorie.

Iisus n-a avut servitori, si totusi I se spunea Stapan.

N-a avut diploma, si totusi I se spunea Invatator.

N-a avut medicamente, si totusi I se spunea Vindecator.

N-a avut armata, si totusi se temeau de EL

N-a castigat nici un razboi, si totusi a cucerit lumea.

N-a comis nici o crima, si totusi l-au rastignit.

A fost inmormantat, si totusi traieste si azi.

Ma simt onorat sa slujesc un conducator care ne iubeste.

Daca ai credinta in Dumnezeu si in Iisus Hristos Fiul Sau transmite acest mesaj tuturor.

Daca nu ignora-l.

Daca il ignori, adu-ti aminte ca Iisus a spus:

„Daca nu ma recunosti in fata oamenilor, nici eu nu te voi recunoaste in fata Tatalui”.