Exista sau nu exista un Proiect “Israel in Romania”? (II)

Capitolul II

IUDAIZAREA EUROPEI

O ANALIZĂ GLOBALĂ. De obicei tratatele istorii sunt descriptive povestind evenimentele în succesiune lor temporala, creionând profilul unor conducători politici, stăruind asupra războaielor, bătăliilor, mai sumar asupra dezvoltării economiei, artelor şi culturii şi cu totul neîndestulător asupra cauzelor dialectice care generează fenomenele economice, sociale si politice privite atât în sfera comunităţilor naţionale, dar mai ales sub specia intercondiţionârii lor zonale, continentale şi mondiale. Rezultatele invenţiile tehnico-ştiinţifice,. ale descoperirilor geografice, al explorării oceanului planetar, folosirea musonilor şi alizeelor au intrat în ecuaţia dezvoltării istorice mondiale, depăşind o sferă de interes limitată spaţial, socio-profesional sau naţional.

Fenomenul evreiesc ca fenomen suprastatal nu poate fi analizat decât global. Limitarea analizei la iudaizarea Franţei să zicem, sau a Rusiei bolşevice în primele patru decenii ale acestui secol, sau a României între 1878-1970; sau a Statelor Unite începând cu înfiinţarea lojei masonice exclusiv evreieşti B ‘nai B ‘rith32 şi culminând astăzi cu aservirea SUA intereselor evreimii mondiale, ar conduce la o înţelegere periferică, de fapt la o neînţelegere a fenomenului evreiesc. S-ar constitui într-o dezinformare, într-o diversiune care ar atrage atenţia asupra părţii şi nu a întregului, ceea ce de fapt şi urmăreşte conducerea suprastatală unitară a evreimii.

[…] In viziunea autorului s-au localizat trei centre de putere sioniste suprastatale: două în Europa: Franţa şi Rusia sovietică la începutul secolului, împingând vectori kominternişti până în Extremul Orient: Coreea, China şi Vietnam unde s-a dat o luptă mortală între komintemism şi doctrinele comuniste naţionale şi, al treilea centru, cel mai puternic şi cu o istorie ascendentă, în Statele Unite ale Americii. Acest centru edificat pe loja francmasonică B’naiB’rith, exclusiv evreiască a devenit cu începere din primul deceniu al secolului, forţa mondială suprastatală cu rol hotărâtor în politica Terrei până la naţionalizarea comunismului în Rusia sovietică, în România, în Coreea, China, Vietnam şi Cuba. Pentru involuţia iu deo-kominternismului în Extremul Orient sunt interesante de descifrat cele trei volume de MEMORII ale lui Kim Ir Sen, ca şi Malraux în romanul CONDIŢIA UMANĂ. In Europa drumul sionismului pentru cucerirea puterii suprastatale şi a hegemoniei politice este un drum sângeros, plin de crime politice, războaie lo­cale, revoluţii făcute în paguba revoltaţilor, culminând cu cele două războaie mondiale care au aservit o buna parte din ţările continentului finanţei internaţionale iudaice. Din studiul cât de sumar al fragmentelor din PROTOCOALE transcrise în capitolele precedente s-au desprins clar obiectivele şi metodele prin care iudaismul îşi concretizează planurile ofensive etapizate la scara istoriei. Pentru a cuceri puterea politică in Europa, iudaismul şi-a fixat obiective principale si secundare, cele secundare având rol de bază de operatii de rezervă sau de adăpost în cazul nereuşitei operaţiilor, duse pentru cucerirea obiectivelor principale. România a fost destinată ca obiectiv principal încă din 1870; rolul ei devenind de maximă importanţă în perioada interbelică, în primii ani ai celui de al doilea râzboi mondial, imediat după al doilea război mondial şi dupa lovitura de stat iudeocapitalistă din decembrie 1989.

• FRANŢA. Prima victimă a iudaismului în Europa este Franţa. Contând pe anumite trăsături psihosociale ale poporului francez, pe spiritul său de frondă şi nesupunere la autoritate, pe o veche tradiţie centrifugă la puterea centrală, pe individualismul exacerbat, iudaismul a creat în Franţa un sistem complex de loji masonice vizând cucerirea şi demolarea din interior a instituţiilor fundamentale: Biserica, recte catolicismul; Şcoala şi Armata. Mai ales în armata franceză şi în intelectualitate masoneria iudaică a avut succese remarcabile. A face aici istoricul francmasoneriei ca şi modul în care a deturnat sensul unor evenimente istorice în favoarea evreimii, ar fi să ne întindem singurii o capcană periculoasă. In Franţa, francmasoneria condusă de evrei şi-a asumat rolul făuritor de istorie. Cităm din revista HUMANISME (vezi HUMANITAS, editură subordonată din România de astăzi) având subtitlu LEŞ FRANCSMACONS Nr. 190 din aprilie 1990,’, pag. 3 coloana 3, alineat 2: Le Grand Orient de France a toujour pris ses responsabilites face a l’Histoire. Cine i-a încredinţat ordinului masonic Marele Orient al Franţei misiuni şi responsabilităţi istorice, ştim. Sanhedrinul! Unde a dus francmasoneria Franţa, iarăşi ştim. Armatelor germane naţionaliste le-au trebuit câteva zile să ajungă din extremul nord în extremul sud al unei Frante dezagregate de francmasonerie. Putreziciunea vârfurilor a plătit-o cu jertfe şi suferinţe poporul francez. Desigur, filozofia toleranţei atât de gargarisită astăzi este minunată. Cu condiţia să nu fie practicată exclusiv de creştini şi musulmani faţă de evrei aşa cum clamează toată mass-media iudaizatâ, în vreme ce evreimea practică faţă de neevrei cea mai crâncenă prigoană, aşa cum ilustrează sângeros statul Israel şi organizaţiile lui criminale de tip kidon.

Aşa-zisul iluminism bavarez condus în taină de evreul-ashkenazi Moses-Mendelssohn devenit iluminism evreiesc sau Haskalahpuiazâ în Franţa şi are rol precumpănitor în revoluţia franceză. Strategia iudeo-masoneriei franceze susţinută de iudeo-masoneriile din Germania şi Anglia are drept obiective răsturnarea ordinei feudal-monarhice şi instaurarea puterii burgheze care asigura libertate şi egalitate comunităţilor evreieşti, câmp larg de exploatare finanţei evreieşti, abolirea proprietăţii funciare a nobilimii autohtone, liberul acces al evreimii la posturile de conducere politice şi administrative, marginalizarea forţei spirituale şi politice a Bisericii catolice, subminarea Armatei şi a Şcolii naţionale franceze. Iată cum caracterizează Protocoalele, revoluţia franceză (Cap. III, pag. 27, ediţia Lambelin): Aduceţi-vă aminte de revoluţia franceza, pe care noi am numit-o „cea mare”, secretele pregătirii ei ne sunt bine cunoscute, căci ea a fost în întregime opera mâinilor noastre” Lozinca: „Avec Ies boyaux du derniers des pretres etranglons le demier des rois” (cu maţele ultimului popă să ştrangulăm pe ultimul dintre regi) a fost fabricată în atelierelefranc-masoneriei. Cahen în Archives-israelites(Tom VIII, pag. 801, an 1847) scrie:Mesia a sosit pentru noi în ziua de 20 februarie 1790.Istoricii au stabilit că asasinarea lui Ludovic al XVI-lea a fost hotărâtă cu 6 ani înainte într-o şedinţă a franc­masonilor ţinută la Frankfurt am Main la 1786. Nimeni nu este atât de stupid să nu recunoască complexitatea factorilor obiectivi care au fost folosiţi de iudeo-franc-masonerie spre a declanşa şi specula revoluţia. Numai casa militară şi casa civilă a regelui apăsau zdrobitor bugetul statului. Casa militară însuma 9 000 de oameni, cea civilă 4 000. Regina, copiii, rudele îşi aveau „casele” lor particulare însumând 3 000 de oameni din care 500 erau ai reginei. Grajdurile regale adăposteau 900 de cai, 200 de trăsuri şi cheltuiau anual pentru întreţinere 7 700 000 livre sau 60 de milioane de franci. La Bouche de Roi, masa regală costa anual 2 900 000 livre, mai mult de 20 de milioane de franci/1922. Necker a calculat că între 1774-1789 regele a dăruit familiei sale şi curtenilor 227 000 000 livre sau l miliard şi 700 milioane franci/1922. Ştim şi teribila frază a Iui D’Argenson: la cour etait le tombeau de la Nation(curtea este mormântul naţiunii)33.(32. M. Muşat-I. Ardeleanu, op.cit, pag 196, apud VNEŞMAIA POLITIKA ROŞII l NACEALA XX VEKA, Moscova, 1965, voi. IV.33. Ibidem.) După cum ştim că la 1788 deficitul bugetar oficial era de 55 000 000 livre, pe când cel real urca spre 90 milioane. Sub Ludovic al XVI-lea, datoria publică a crescut la 8 miliarde 550 milioane livre. Cifră fantastică. Impozitele directe şi indirecte sărăciseră naţiunea. Clerul, nobleţea de spadă şi nobleţea de robă erau clase privilegiate, în 1789 Franţa era o ţară de ţărani. Nouă zecimi din populaţie trăia din munca câmpului. Un milion de ţărani erau însă servi sau iobagi. Ţăranul era considerat de cardinalul Richelieu, catârul statului. Acest cazan so­cial a fost speculat de iudeo-franc-masonerie care cu preţul sângelui francez vărsat de revoluţie în torente, a cumpărat şi aservit Franţa, începând cu cea napoleoniană.

La fel s-a întâmplat cu revoluţia franceză de la 1848 (cu toate revoluţiile europene). O spune naivul poet Lamartine, amicul revoluţionarilor români, şef al guvernului provizoriu în ziua de 10 martie, când a primit delegaţia supremului consiliu al ritului scoţian francmasonic care şi-a prezentat felicitările noului guvern, îl citez pe Lamartine: Sunt convins că din fundul lojilor dvs. au emanat mai întâi în umbra, apoi în penumbră şi în fine în plină lumină, sentimentele care au făcut în sfârşit sublima explozie ai căror martori am fost la 1789 şi despre care poporul din Paris a dat acum câteva zile a doua reprezentaţie, care sper să fie şi cea din urmâ. (Copin Albancelli: La drame masonnique. La conspiration juive contre le monde chretien. Ed. III 1909 pag. 379-380). Stăpânind ocult sau direct Franţa încă din epoca napoleoniană ca rezultat al revoluţiei franceze, evreimea a transformat-o dintr-o mare putere naţională şi europeană într-un stat decadent, corupt, placă turnantă a comerţului de droguri, a prostituţiei, a homosexualităţii şi lesbianismului, în tot veacul al XIX-lea la cheremul Prusiei, Germaniei, Angliei şi Rusiei. Procesul de dezagregare rapidă a statului naţional francez a culminat în 1870 când se stabileşte aşa zisa republică demo­cratică sub guvernarea evreilor care-1 aduc la şefia guvernului francez pe evreul Cremieux, în acelaşi timp şeful guvernului francez iudaizat, mai marele lojilor masonice şi al Alianţei Israelite Universale care s-a amestecat violent în treburile interne ale Principatelor Unite, impunând până la urmă împământenirea puhoaielor de mozaici khazari fugiţi la noi din Rusia şi Galiţia.

Am afirmat că pentru a subordona Franţa, iudeo-masoneria a demolat şi destabilizat armata franceză, mai corect, conducerea acesteia. Masonizarea armatei franceze a constituit unul din obiectivele principale ale iudaismului internaţional. Dau două exemple grăitoare: cazul Dreyfus şi subordonarea totală a generalului Andre faţă de Marele Orient. Căpitanul Alfred Dreyfus, evreu alsacian a fost dovedit de contraspionajul francez ca spion în slujba Germaniei, filmul recent al cinematografiei iudaice inspirat din acest caz de înaltă trădare mistificând cu neruşinare adevărul istoric, în decembrie 1894 căpitanul a fost condamnat de justiţia militară. Iudeo-masoneria s-a pus în mişcare pentru a-1 elibera. Franţa era atât de subordonată finanţei iudaice încât au fost schimbaţi şapte miniştri de război, procesul a fost revizuit de două ori, s-au comis abuzuri şi ilegalităţi în lanţ şi s-a ajuns acolo unde a ordonat Cahalul şi francmasoneria. Trădătorul a fost eliberat şi reabilitat, iar guvernul proiudeu Waldeck-Rousseau şi Combes au pornit prigoana împotriva congregaţiilor religioase şi a ofiţerilor patrioţi care denunţau matrapazlâcurile masoneriei. Pusă în pericol, masoneria a cocoţat în postul de ministru de război un general incapabil şi slugă preaplecată: Andre. Acest general a început „purificarea” armatei franceze de ofiţerii patrioţi, capul de listă fiind unul din ofiţerii de elită ai timpului, care făcea parte din Marele Stat Major, colonelul de Castelman. Un amănunt suplimentar: colonelul de Castelman şi-a pierdut toţi fiii în primul război mondial, ajuns general şi-a condus marea unitate ce comanda din victorie în victorie nemurindu-se în istoria acelui război. Purificarea masonică a armatei franceze a avut loc pe o perioadă de 20 de ani, din 1894 în 1914, ea a adus în fruntea oştirii nulităţi militare care făceau parte din francmasonerie, seamănă cu „purificarea” făcută radical de Stalin, Armatei Roşii prin asasinarea celor 32 000 de generali şi ofiţeri superiori în chiar preajma celui de al doilea război mondial, cu „purificarea” bes­tială a Armatei Române după cel de al doilea război mondial de către cahalul iudeo-kominternist condus de Ana Pauker şi, se pare, cu „purificarea” de după lovitura de stat din decembrie 1989. Acest Andre „purifică” Statul Major cu o furie iudaică atât de revoltătoare încât generalissimul Janot şi şeful Statului Major, generalul Dellane îşi dau demisia în semn .de protest. Prin directorul său de cabinet, generalul Percin, francmason, lacheul iudeilor, Andre stabileşte legătura cu Marele Orient. Secretarul acestuia Vadecard centraliza toate fişele ofiţerilor care frecventau biserica, aveau puncte de vedere clare în afacerea Dreyfus şi atitudini ferme, patriotice. Fişele erau trimise de lojile provinciale. Identic cu metodele aplicate în Armata Română postbelică după instalarea politrucilor şi a conducerii politice exercitată de străini ca Walter Neulander sau Kostyal. Clasatorului de fişe, ajuns gen­eral prin francmasonerie, Percin, i s-a luat comanda în timpul războiului, pentru incapacitate. Ajutat de doi ofiţeri masoni, căpitanii Mollin şi Targe, Percin a supus controlului lojilor întregul corp ofiţeresc al Franţei36. Situaţie umilitoare şi degradantă pentru armata franceză; situaţie periculoasă pentru Franţa, câmp larg de abuzuri la avansări, la stabilirea comandanţilor şi la conducerea misiunilor militare peste hotare, unde cuvântul hotărâtor îl avea Vadecard, secretarul Marelui Orient şi nu forurile militare. Dezastrele pricinuite de comandanţii francmasoni incapabili, sutele de mii de soldaţi francezi morţi în urma unor acţiuni acefale, pericolul care ameninţa Franţa, au trezit guvernul şi comandamentul care i-au chemat la comandă pe ofiţerii proscrişi de Vadecard: Foch, Petain, Lyautey, de Castelman, Mengin, de Mand’huy. Desigur, mareşalul Joffre a fost mason. Şi corsarul Surcouf a fost mason. Asta nu demonstrează decât faptul că Franţa a devenit încă din secolul al XVII-lea o sucursală a masoneriei, când zic Franţa, nu înţeleg poporul francez ci vârfurile financiare, economice şi politice.

Iată care era în 1913, cu un an înainte de declanşarea primului război mondial de către oculta internaţională, părerea lui Isaak Blumchen, evreu galiţian naturalizat francez despre patria adoptivă şi forţa iudaică atotputernică acolo… Franţa este astăzi spada şi scutul lui Israel… Şi parafrazându-1 în batjocură pe Regele Soare: …L’etat cest nous, Ies Israelites… Putem să punem pe picior de război 4 milioane de francezi care să apere speculaţiile noastre internaţionale, să acoperim marile noastre creanţe, să dezrobim pe fraţii oprimaţi, să realizăm politica noastră naţională… Poporul francez este o vită uşor de tuns, docil la bici, muncitor, econom, umil faţă de stăpânii săi, productiv peste ce se putea aştepta de la Pământul Făgăduinţei… în sfârşit, poporul evreu este stăpânul Franţei37.(37. T.W.Riker, CUM S-A ÎNFĂPTUIT ROMÂNIA, Bucureşti,1940.)

Intr-o şedinţă a Consiliului de stat Napoleon a spus: …Nimeni nu se plânge de protestanţi şi de catolici, pe când toţi se plâng de evrei. Aceasta provine din faptul că răul pe care-1 fac evreii nu provine de la indivizi, ci din însăşi constituţiunea acestui popor. Ei sunt nişte lăcuste şi omizi care pustiesc Franţa…38(38. M. Muşat – I.Ardeleanu, op.cit.)

Slăbită după eforturile materiale şi jertfele umane date în primul război mondial, Franţa a devenit sclava finanţei şi a administraţiei iudaice, învăţământul, Şcoala Normală Superioară, Politehnica, Sorbonna, Colegiul Franţei, devin unelte ale iudaizării. Evreii înfiinţează ECOLE DES HAUTES ETUDES SOCIALES avându-i în frunte pe conaţionalii Theodore Reinach şi Bernard; iar în consiliul de direcţie alţi 7 evrei. Levy Bruhl decerne premiile la Sorbonna, Joseph Reinach este vicepreşedintele comisiei armatei, o parte din armamentul greu este comandat uzinelor Levy-Commentry, băncile Dreyfus şi Rothschild controlează economia şi partidele. La Paris, în jurul statuii lui Ludovic al XlV-lea toate casele de comerţ erau evreieşti, comitetul de direcţie al societăţii comercianţilor şi industriaşilor tot evreiesc, consilierii comerţului exte­rior: evrei, prin 1938 din medicii clandestini şi provocatori de avorturi, 95% erau evrei. ludaizarea Franţei interbelice tinde spre absolut în timpul cât evreul Leon Blum a format guvernul în 1938 având miniştri evrei şi 53 de evrei ataşaţi de cabinet. Consecinţele iudaizării Franţei au dus la tragedia naţionala din iunie 1940 39.(39. V.A. Urechia, III, pag.322, cod XXIII, fila 194. )

Incheiem cu un citat din acelaşi Isaak Blumchen: …Dumnezeu ne-a dat Franţei pentru a face din ea pământ de belşug şi pe francezi ca să facem din ei sclavi. Voinţa lui Iehova s-a împlinit. Numele lui fie binecuvântat… Suntem rasa superioară!40(40. Ibidem.)

Cititi si : https://mucenicul.wordpress.com/2011/01/26/exista-sau-nu-exista-un-proiect-israel-in-romania-i/

“Taină ascunsă, şi acum descoperită asupra jidovilor pentru sângele care iau ei de la creştini, şi ce fac cu dânsul, cu dovediri din Sfânta Scriptură”(III)

Iată pricina a treia pentru care am zis mai sus, că rabinii stau la îndoială pentru Mesia. Căci văzând la Prorocul Ieremia ce zice Duhul Sfânt prin glasul lui: „S-a spăimântat cerul, şi s-a înfricoşat pământul foarte de aceasta. Căci două răutăţi mi-au făcut mie norodul meu: pe mine, izvorul apei vieţii lor m-au părăsit, şi şi-au săpat lor gropi care nu vor putea să ţie apă.” Cap. 2 Stih 12.
Care cuvinte se înţeleg aşa, adică: Pe Hristos l-au părăsit care este izvorul apei botezului prin care câştigă omul viaţa veşnică.
Cum şi David zice: la Psalm 22 Stih 2 „La apa odihnei m-au hrănit: sufletul meu l-au întors, l-au părăsit şi şi-au săpat lor gropi care nu vor putea ţine apă, că pe Iosif l-au aruncat în groapă neavând apă.” Geneza 37 Stih 24.
La fel şi pe Prorocul Ieremia Cap. 38 Stih 6. „încă l-au aruncat jidovii într-o groapă neavând apă “, după aceea Prorocul Ieremia încă mai auzind ei cum strigă Duhul Sfânt prin glasul lui Iezechiel, Cap. 16 Stih 6, zice: „Şi eu am trecut prin tine şi te-am văzut încruntat în sângele tău, şi am zis ţie în sângele tău vei trăi” de două ori zice Prorocul în limba cea evreiască; (vuoimar loh bădumaih haii: vuoimar loh bădumaih haii): care prorocire aşa se înţelege, adică: Tatăl zice către Hristos: „Şi eu am trecut prin tine” adică: dumnezeirea, au trecut prin omenirea lui Hristos: şi au văzut Tatăl pe Fiul înfruntat în sângele trupului său pe cruce. Căci dumnezeirea n-au pătimit, ci numai omenirea. Şi au zis Dumnezeu Tatăl către Fiul: „şi am zis ţie în sângele tău vei trăi„, adică: în viaţă veşnică. Cum însuşi Mântuitorul zice: ” Cela ce mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţă veşnică.
Ioan Cap. 6 Stih 54. La fel auzind cum Duhului Sfânt strigă prin glasul Zahariei Cap. 9 Stih 11. zice: „Şi tu cu sângele făgăduinţei tale ai slobozit pe legalii tăi din groapă neavând apă.” Care cuvânt înseamnă că Domnul Hristos: prin sângele său care l-au vărsat pe
cruce pentru mântuirea noastră, au slobozit pe strămoşii, şi pe prorocii, care au fost legaţi în groapa iadului, neavând apa botezului.
Aceste prorociri prea bine le-au cunoscut rabinii, precum au cunoscut Ana şi Caiafa, că Iisus este adevăratul Mesia şi pentru zavistie l-au răstignit.
Aşa procleţii rabini, şi aceştia de acum prea bine cunosc, numai pentru mândria, şi pentru lăcomia pântecelui care împărăteşte întru neamul lor cel jidovesc, nu vor să primească credinţa lui Hristos: ci au aflat alt mijloc.
Întâi când taie împrejur pe prunc, când este de 8 zile, iau hahamii un pahar cu vin şi o picătură de sânge din sângele rănii tăierii împrejur, şi o picătură de sânge de creştin muncit, şi amestecă bine, bagă hahamul degetul cel mic în pahar, şi pune în gura pruncului de două ori, şi zice: „şi am zis ţie în sângele tău vei trăi.” Căci au îndoială pentru ce zice proorocul de două ori, şi am zis ţie în sângele tău vei trăi, şi pentru aceea pun şi sânge din rana tăierii împrejur, şi sânge de creştin muncit.
Adică: de au zis proorocul, cuvintele acestea pentru Sângele lui Hristos: cum Hristos au scos sufletele oamenilor care n-au fost botezaţi cu apă din groapa iadului, aşa şi copilul acesta, nebotezat fiind cu apă să se mântuiască cu acel sânge de creştin muncit care este botezat cu apă: şi au vărsat sângele lui prin a-l munci cum şi pe Hristos. Iar de zice proorocul pentru sângele tăierii împrejur, să se mântuiască cu acest sânge al lui care au vărsat pruncul acum.
La fel la nouă zile ale lui iulie fac plângerea Ierusalimului şi atunci rabinii stau pe pământ jos şi se ung la frunte cu acea cenuşă de care am pomenit mai sus, şi mănâncă un ou copt, cu cenuşa aceea, iar acea mâncare se numeşte de dânşii, „săida amafsăncas„.
Al treilea la pasha lor fac azimă nedospită, cu atâtea erezii drăceşti, şi cu mare vrăjmăşie asupra creştinilor, şi fac başca o azimă care este într-ânsa puţină cenuşă de acea cu sânge de creştin muncit, şi în seara aceea când intră pastele lor după ce se satură cu atâtea blesteme şi beţii, dator este tot jidovul până la cel mai mic să mănânce o bucată din azimă aceea, care are într-însa sânge de creştin muncit, şi bucăţica aceea trebuie să fie aşa de mare ca o măslină, sau ca un finic, şi se numeşte azimă aceea „Eficoimon„.
Al patrulea când moare cineva dintr-ânşii, ia hahamul un albuş de ou şi un pic de sânge de creştin muncit şi amestecă şi stropeşte peste inima mortului, şi zice hahamul stihul de la prorocirea lui Iezechiel: Cap. 36 Stih 25. „Şi vă voi stropi pe voi, şi vă veţi curăţa de toate spurcăciunile voastre “.
Şi peste toate acestea la sărbătoarea pe care o ţin ei la 14 zile în luna lui adar, adică februarie pentru pomenirea lui Marduheia şi Estir, care i-au izbăvit pe dânşii din mâinile lui Aman, şi de dânşii se numeşte sărbătoarea aceasta purim, atunci fac multe ucideri, mai întâi au obicei ca toţi de obşte câţi se află la adunare, să ucigă un creştin în locul lui Aman, şi hulesc pe Hristos: tocmai în ziua aceea face rabinul nişte turte dulci în trei colţuri, şi pune puţin sânge în turtele acealea, şi trimite pe la toţi jidovii, şi unul altuia, şi pe la prietene, şi pe la prieteni creştini cine are, şi de dânşii se numeşte, trimiterea aceea „măşloiah munăs”. Şi pentru acel sânge au prorocit mai înainte Prorocul Ieremia Cap. 1 Stih 34 de zice: „Şi în mâinile voastre s-au aflat sângiuiri de suflete nevinovate„, la fel şi Prorocul Iezechiel Cap. 33 Stih 25 mai lămurit zice, „aşa au zis Adonai Domnul, cei ce cu sânge mâncaţi, şi ochii voştri ridicaţi la spurcăciunile voastre, şi vărsaţi sânge.”
Şi cu adevărat toate s-au împlinit la neamul jidovesc, că în seara aceea ce se numeşte de dânşii „purim” nu se află un jidov în toată lumea să fie cuminte, ci toţi sunt ieşiţi din minţi, atunci se împlineşte la dânşii blestemul lui Moise, a doua Lege Cap. 28 Stih 28. Şi atunci fură mulţi copii de creştin şi-i ţin ascunşi până la pasha (paşte n.r.) lor, că nu este departe pasha de purim, ca să aibă sânge muncit la azimă, iar la purim nu trebuie sânge muncit, numai în locul lui Aman se silesc ca să ucigă un creştin, iar la pasha lor, în locul lui Hristos: trebuie să fie muncit cum şi Hristos au fost muncit. Şi pentru aceea prin(d) prunci mici, întâi ca să-i poată munci, şi alta că Hristos au păzit fecioria, şi pentru aceasta au grăit mai înainte Sfântul Duh prin glasul lui Ieremia Cap. 5 Stih 26. zicând: ” Că s-au aflat norodul meu necredincios şi au întins laţuri ca să prinză pe oameni şi să strice pe oameni.
Şi adevărat, din multe locuri sunt surghiuniţi, pentru sângele acesta. Cum şi din Spania i-au surghiunit, şi de la alte locuri, pentru uciderea pruncilor, cum zice Prorocul Iezechiel. Cap. 35 Stih 6.: „căci în sânge ai greşit, şi sângele te va goni pe tine.” Iată pentru ce fac ei la purim turtele cele dulci cu 3 colţuri, de care am pomenit mai sus.
Şi această taină am arătat creştinilor, cum zice înţeleptul Solomon, în înţelepciunea sa, Cap. 6 Stih 27. Adevărat că s-au împlinit la neamul acesta blestemat al jidovilor, cuvintele care au zis Dumnezeu către Prorocul Isaia, Cap. 6 Stih 9 „Mergi şi zi norodului acestuia, cu auzul veţi auzi şi nu vei înţelege, şi cu ochii veţi vedea şi nu veţi pricepe, că s-au îngroşat inimile norodului acestuia, şi cu urechile sale greu au auzit, şi ochii lor i-au închis” şi altele.
Şi adevărat s-au îngroşat inimile lor, şi ochii lor s-au închis, cum nu vedeau ei că toţi prorocii au propovăduit pentru Sfânta Troiţă: Geneza 18 Stih 2. Mai întâi Avraam când au venit la el trei în chip de oameni, şi au stat deasupra lui, şi au zis Avraam, „Domnul meu de am aflat har înaintea ta” şi altele: şi n-au zis Avraam, Domnii mei de am aflat har înaintea voastră, că trei erau, ci au zis Domnul meu, către unul, măcar că au fost trei feţe, ca să arate un Dumnezeu în trei feţe nedespărţit. La fel însuşi Dumnezeu zice către Moise, Exod 10 Stih 6. „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău: Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacob “. Vedem că la fiecare pomeneşte şi numele lui Dumnezeu. Ar fi putut zice eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi al lui Avraam şi al lui Isaac, şi al lui Iacob, ci au vrut Dumnezeu ca să descopere lui Moise pe unul Dumnezeul, în trei fete, că atunci când zicea, Eu sunt Dumnezeul tătâne-tău, arăta un Dumnezeu, Dumnezeul lui Avraam Tatăl, Dumnezeul lui Isaac Fiul, Dumnezeul lui Iacob, Duhul Sfânt. După aceea dacă au arătat Dumnezeu lui Moise pentru Sfânta Troiţă, arată şi Moise jidovilor ca să mărturisească Dumnezeu în trei feţe şi zice la a doua Lege Cap. 6 Stih 4. „Ascultă Israile, Domnul Dumnezeul nostru, Domnul unul este.”
Şi jidovii de trei ori pe zi cântă Stihul acela de la Moise, că simbolul credinţei este la jidovi Stihul aceasta pentru că pomeneşte unul este, şi vor să tăgăduiască Sfânta Troiţă. Dară nu pricep ei, că dacă ar fi fost scopul lui Moise ca să arate jidovilor un Dumnezeu, şi nu în trei feţe, ar fi zis în scurt, adică: „Ascultă Israile un Dumnezeu” şi destul ar fi fost, dară el zice aşa: „Ascultă Israile, Domnul Dumnezeul nostru” Şi mai adaugă iarăşi: „Domnul arată pe faţă Sfânta Troiţă” că atunci când zice Domnul, arată pe Tatăl, la noi creştinii se cântă “Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare…“ şi mai adaugă Moise: iarăşi Domnul, Duhul Sfânt, la noi se cântă: Sfinte fără de moarte, şi ca să nu gândeşti că sunt trei despărţite mai adaugă Moise: unul este, cum şi noi cântăm, miluieşte-ne pe noi şi nu cântăm miluiţi-ne pe noi, ci miluieşte-ne pe noi, ca unul: unul Dumnezeu în trei feţe.
La fel şi când s-a îndreptat neamul lui Ruvim , care au făcut jertfelnic lângă marginea Iordanului, cum scrie la cartea lui Navi. Şi au zis către fiii celor mai mari ai lui Israel, „Dumnezeu, Dumnezeu, Domnul este. Şi Dumnezeu, Dumnezeu, Domnul însuşi ştie.” Navi, Cap. 24. Arătat e că au pomenit Sfânta Troiţă de două ori, şi la urmă zice: “însuşi ştie să arate un Dumnezeu în trei feţe.” La fel şi Proorociţei Anei, mumei lui Samuil Prorocul la rugăciunile Sfintei Troiţe le pomeneşte,: împăraţilor Cap. 2 Stih 2. ” Că nu este sfânt ca Domnul Tatăl, şi nu este drept ca Dumnezeul nostru Fiul, şi nu este sfânt fără numai tu, Troiţă Sfântă, şi nedespărţită.” La fel şi Prorocul David în multe locuri pomeneşte Sfânţa Troiţă de zice: ” Cu cuvântul Domnului Cerurile s-au întărit şi cu Duhul gurii Lui toate puterile lor„. Psalm 36 Stih 6. „Iată Sfânta Troiţă că Hristos: este Cuvântul Tatălui,” precum zice Ieremia: ” iată cuvântul Domnului sau făcut lor spre ocară, nu vor vrea să-l asculte pe El„. Vezi luminare a Duhului Sfânt, cum mai înainte au văzut Prorocul Ieremia, că procleţii de jidovi, nu vor primi pe Hristos care este cuvântul Tatălui?
Şi iarăşi… Ieremia, Cap.17 Stih 15 „Iată ei zic către mine, unde este cuvântul Domnului, să vină dară,” adică: îşi bat joc procleţii de jidovi, că Ieremia totdeauna zice lor „cuvântul Domnului către mine,” şi ei râd de Ieremia şi-i spun lui, ” unde este Hristos pe care tu cuvântul Tatălui îl numeşti: să vină.” Şi iarăşi, aşa zice Domnul: „Iată Eu aduc peste norodul acesta rele, că la cuvântul meu, n-au luat aminte, şi au lepădat legea mea.” Şi iarăşi Ieremia, Cap. 11 Stih 16. “Şi va fi cuvântul spre veselia inimi mele” La fel Moise au prorocit jidovilor mai înainte că nu vor primi pe Hristos, că zice: la a doua Lege Cap. 1 Stih 32. „Şi în cuvântul acesta nu v-aţi încrezut. Domnului Dumnezeului nostru.” Precum şi la alt loc, proroceşte Moise jidovilor, că nu veţi crede în Hristos, de zice la Lege Cap. 28 Stih 66. „Şi va fi viata ta spânzurată înaintea ochilor tăi şi te vei teme ziua şi noaptea, şi nu vei crede vieţii tale “ adică: jidovii au văzut pe Hristos, care este viaţa veşnică, cum puţin mai jos zice Moise, la Lege Cap. 38 Stih 49. ” Că nu cuvânt în deşert este acesta, viata voastră vă este el vouă.” Precum însuşi Hristos zice: „Eu sunt calea şi viaţa” şi această viaţă, o au jidovii spânzurată pe cruce, şi sunt în frică ziua şi noaptea.
Şi cu adevărat sunt foarte fricoşi neamul jidovesc. La fel zice iarăşi Ieremia: Cap. 23 Stih 17. „Zic celor ce leapădă cuvântul Domnului,” zice şi Avvacum Cap. 3 Stih 4. „înaintea feţii lui va merge cuvântul.” Zice şi Solomon: la Pilde Cap. 18 Stih 4. „Apă adâncă este cuvântul în inima omului, şi izvorul vieţii,” adică: Hristos care este cuvântul Tatălui, de va intra în inima omului, va fi lui izvor de viaţă veşnică. Cum grăieşte Mântuitorul Hristos către Samarineanca: ” Cine va bea din apa care Eu voi da lui nu va înseta în veci, şi se vor face râuri de apă vie în pântecele lui„. Ioan Cap. 4 Stih 14, adică: apa Botezului. Cum strigă Prorocul Isaia Cap. 25 Stih l de cheamă pe oameni la Sfântul Botez, şi zice: „Cei ce sunteţi însetaţi, păşiţi la apă,” adică apa Botezului, La fel doi proroci strigă într-un cuvânt, zicând: „Şi vor merge limbi multe şi vor grăi„. Isaia Cap. 2 Stih 3. „Veniţi să ne suim la muntele Domnului, şi va vesti nouă căile lui, şi vom merge întru cărările sale, că din Sion va ieşi legea, şi cuvântul Domnului din Ierusalim”: Miheia Cap. 4 Stih 2. adică legea lui Hristos au ieşit, şi legea lui Moise de la muntele Sinai s-au dat. Şi mai adaug prorocii, la Exod Cap. 19 Stih 18. şi zic: „şi cuvântul Domnului din Ierusalim”, adică: Hristos care este cuvântul Tatălui, din Ierusalim au ieşit. Precum zice David: „Bine este cuvântat Domnul din Sion, cel ce locuiaşte în Ierusalim “ Psalm 134 Stih 21
Arătat dară am făcut prin multe mărturii, cum că Hristos este cuvântul Tatălui. Acum unde zice David: cu cuvântul Domnului cerurile s-au hotărât, adică: cu Hristos care este cuvântul Tatălui.
Precum zice fiul său Solomon, la Pilde Cap. 20 Stih 27. „Când au gătit Dumnezeu cerul eram de faţă cu El,” oare au fost Solomon de faţă cu Dumnezeu când au gătit cerul, sau numai despre faţa lui Hristos grăieşte Solomon, că Solomon în limba evreiască, se înţelege pace, şi Hristos este Domn păcii. Isaia: Cap. 9 Stih 7. Cum şi la alt loc, unde proroceşte pentru mormântul lui Hristos, de zice la Cântarea a 3 Stih 7 „Iată patul lui Solomon, şasezeci de puternici împrejurul lui, din cei tari ai lui Israel” adică, Mormântul lui Hristos care Solomon se numeşte; care cuvânt va să zică: Domn păcii, şi au fost înconjurat cu custodia lui Israel, că, Pilat n-au vrut să le dea ostaşi, şi au zis lor, aveţi custodie, şi mai adaugă Prorocul Solomon şi zice: Stih 8. „ Toţi fiind sabia peste coapsa sa, pentru frica nopţii că au zis către Pilat, frică ne este nouă ca să nu-l fure ucenicii lui noaptea” Cum şi David pentru frica aceea zice la Psalm 13 Stih 5. „Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică” Şi cu adevărat nici o frică nu era, că cine a văzut să fure cineva pe vreun om mort. La fel unde pomeneşte, Solomon pentru cununa cea de spini, care au pus-o spurcaţii de jidovi, pe capul lui Hristos: zice la Cântarea a 3-a Stih 11. „Ieşiţi fetele Sionului şi vedeţi pe împăratul Solomon cu cunună, cu care l-au încununat Maică-sa, în ziua veseliei inimii lui,” adică: ieşiţi Mironosiţelor, şi vedeţi pe Hristos: împăratul păcii, cum jidovii l-au încununat, cu cunună de spini, că pe Solomon fiul lui David nu l-au încununat Maică-sa, şi tatăl său David l-au încununat, şi Prorocul Zaharia, mai lămurit zice: Zaharia, Cap. 6 Stih 11. „Şi vei lua cununi de aur şi argint şi vei pune pe capul lui Iisus, fiul lui Iosedec„. Iosedec în limba evreiască, va să zică Dumnezeu drept, adică: Fiul lui Dumnezeu celui drept. Arătat este dară unde zice Solomon la Pilde Cap. 10 Stih, 27. „Când au gătit Dumnezeu cerul eram de faţă cu El” zice pentru Hristos: acum unde zice David, cu cuvântul Domnului „Cerurile s-au întărit” pentru Hristos zice: Psalm 32 Stih 6. „Arătat este Tatăl şi Fiul şi cu Duhul gurii lui, toate puterile lor. Arătat este Sfântul Duh, iată, arătată este Sfânta Troiţă întru o fiinţă şi nedespărţită”.
Şi de este cineva slab la ştiinţă, şi nu se încrede cu atâtea mărturii pentru Sfânta Troiţă, să vină şi să asculte, şi altă mărturie unde zice David la Psalm 17 Stih 20. aşa:
Viu este Domnul şi bine este cuvântat Dumnezeu, şi să se înalţe Dumnezeul mântuirii mele” Când zice viu este Domnul, arată pe Tatăl, şi bine este cuvântat Dumnezeu, Fiul, şi să se înalţe Dumnezeul mântuirii mele, Duhul Sfânt, şi ca să nu te rătăceşti a gândi, că trei sunt, mai adaugă Prorocul şi zice: Stih 21. „Dumnezeule cel ce dai izbândire mie: arată un Dumnezeu în trei feţe, nedespărţit” Şi iarăşi Psalm 34 Stih 26. ” Scoală-te Doamne, ia aminte spre judecata mea, Tatăl, Dumnezeul meu Fiul, şi Domnul meu, spre îndreptarea mea, Duhul Sfânt”.
Şi iarăşi Dumnezeul Dumnezeilor, Domnul Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt. Psalm 49 Stih 1. „Şi ca să nu gândeşti că sunt trei, mai adaugă şi zice: El au grăit, şi au chemat pământul, un Dumnezeu în trei feţe„.
La fel şi Prorocul Isaia, Cap. 33 Stih 22 pomeneşte Sfânta Troiţă de zice Domnul este judecător nouă, Domnul este biruitor nouă, Domnul împărat nouă, sunt trei. Şi ca să nu gândeşti că sunt despărţite cele trei feţe, mai adaugă, Isaia Cap. 38 Stih 16 şi zice: „Domnul acesta va mântui pe noi” arată un Dumnezeu în trei feţe. Şi iarăşi ” şi Domnul, Domnul m-au trimis pe mine, şi Duhul lui;” arată aici mai lămurit Prorocul şi în scurt, pe un Dumnezeu în trei ipostase nedespărţit. Căci mai întâi zice: „Domnul, Domnul m-au trimis, adică: Tatăl şi Fiul” şi ca să nu gândeşti că sunt despărţiţi Tatăl de la Fiul. Pentru aceea mai adaugă şi zice: „şi Duhul lui,” arată un Dumnezeu în trei feţe de o fiinţă şi nedespărţit.
Şi de la prorocirea aceasta, să se astupe gurile ereticilor care bârfesc cum că de la Hristos deosebit purcede Duhul Sfânt . Ascultă pe Isaia după ce pomeneşte pe Tatăl, şi pe Fiul, zice şi Duhul lui, şi nu zice şi Duhurile lor, ci lui. Ca să arate un Duh Sfânt, care de la Tatăl purcede, şi în Fiul se odihneşte. Şi încă multe mărturii sunt şi pentru Sfântul Duh, şi pentru Sfânta Troiţă, ci se cade a-l cruţa pe cititor.
Iată cu ajutorul lui Iisus Hristos: am arătat prin multe mărturii: pentru rătăcirea jidovilor. Şi am descoperit taina lor, care nu este scrisă, cum au zis Moise, după toate blestemele, care sunt scrise la a doua Lege, Cap. 28 Stih 61. Zice Moise: „Şi va veni peste voi un blestem, care nu este scris în cartea aceasta”.
Blestemul acesta care-l au ei, cu sânge, nu este scris nicăieri, ci părinţii rabini lasă copiilor lui, cu blesteme mari, să nu descopere la cei proşti ai lor, nici la creştini, măcar de li se va întâmpla lor să rabde fel de fel de munci. Precum şi mie, în frica lui Dumnezeu mărturisesc, când am fost de vârstă de treisprezece ani, atunci încep ei a pune cornul în cap, şi mi-a pus tatăl meu cornul acela în cap, care de dânşii se numeşte „tăfilis”, şi atunci mi-a descoperit mie Tatăl meu taina aceasta cu sânge şi m-a blestemat cu toate stihiile cerului, şi ale pământului, ca să nu descopăr taina aceasta, nici la fraţii mei. Şi când mă voi căsători, şi voi avea până la zece feciori, să nu descopăr decât la unul care va fi mai înţelept, şi mai învăţat, şi tare în lege, iar la partea muierească nicidecum să nu descopăr. „Pământul, zice, să nu te primească de vei descoperi taina aceasta, măcar de ţi se va întâmpla a te face şi creştin, să nu descoperi fiule”, zice mie tatăl meu. Însă eu de vreme ce am primit Părinte pe Hristos Dumnezeu, şi Maică pe Sfânta Biserică: voi mărturisi adevărul în tot locul stăpânirii lui, cum zice înţeleptul Sirah, la Cap. 4 Stih 31. „Până la moarte, luptă-te pentru adevăr.”
Şi cu adevărat, mare primejdie am avut, şi încă sunt în primejdie de moarte, pentru descoperirea tainei acesteia, însă eu zic împreună cu Sfântul Apostol Pavel: Romani Cap. 8 Stih 31. „ Cine mă va despărţi de dragostea lui Hristos, sabia, sau foametea, sau golătatea, sau sărăcia, sau fel de fel de munci? Nimica. Căci nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Troiţă Sfântă slavă ţie, Amin.” Căci a ta este împărăţia cerurilor, şi noi numai prin tine, Troiţă Sfântă, ne bucurăm de toate darurile împăratului ceresc, iar nu ca jidovii cei hulitori şi rătăcitori care hulesc pe Domnul uitând legea cea nouă aducătoare de pace şi bucurii pentru noi creştinii.

Cititi si : https://mucenicul.wordpress.com/2011/01/24/%E2%80%9Ctaina-ascunsa-si-acum-descoperita-asupra-jidovilor-pentru-sangele-care-iau-ei-de-la-crestini-si-ce-fac-cu-dansul-cu-dovediri-din-sfanta-scriptura%E2%80%9Dii/

https://mucenicul.wordpress.com/2009/08/29/adevarul-despre-talmud/

https://mucenicul.wordpress.com/2010/02/28/de-purim-fortele-israeline-ataca-moscheea-al-aksa/

“Taină ascunsă, şi acum descoperită asupra jidovilor pentru sângele care iau ei de la creştini, şi ce fac cu dânsul, cu dovediri din Sfânta Scriptură”(II)

Acesta este al doilea motiv, de care am pomenit mai sus, pentru desdemonii, adică pentru farmecele ce fac jidovii cu acest sânge.
Mai întâi să se ştie, că tot neamul jidovesc, are blestem de la Dumnezeu spre pedeapsă, că n-au primit pe Mântuitorul Hristos: care blestem le-au dat Dumnezeu lor, prin glasul lui Moise zicând: a doua Lege Cap. 28, 27. „Să te bată Domnul cu rană egiptenească la şăzut, şi cu râie sălbatică, şi cu usturime, ca să nu te poţi vindeca.” Şi iarăşi Stih 28, 35. „Să te bată Domnul cu besmeticiune şi cu orbire.“ Şi iarăşi: „Să te bată Domnul cu rană rea peste genunche, şi peste pulpe, ca să nu te poţi vindeca“ Şi vedem că toate blestemele acestea s-au împlinit la neamul jidovesc. Adică: cei de la Europa toţi au râie la şezut. Iar cei de la Asia, vedem că toţi au chelbe în Cap. Iar cei de la America, au slăbiciune de ochi, adică: le curg ochii şi sunt foarte urâţi, Stih 34. Şi mai toţi sunt fluşturatici. Şi au aflat procleţii de rabini un leac: ca să se ungă cu sânge de creştin, şi se vor tămădui.
Şi iarăşi mai au jidovii un blestem de la Dumnezeu, că au zis ei către Pilat: Sângele lui asupra noastră, şi asupra fiilor noştri.” Matei Cap. 27 Stih 25. De aceea, în patru vremi ale anului, adică: primăvara, vara, toamna şi iarna, de la o vreme până la altă vreme fiind nouăzeci şi una de zile şi şase ceasuri, şi acele vremi la începutul lor, iar în minutul acela când se sfârşeşte toamna şi intră iarna, apoi când se sfârşeşte iarna şi începe primăvara, şi mai apoi când se sfârşeşte primăvara şi începe vara, şi când se sfârşeşte vara şi este iarăşi toamna, acele patru vremi se află peste bucatele lor. Însă bucatele care nu sunt trecute prin foc, adică: lapte, unt, verdeţuri, varză, pepeni – nefierte, şi altele, vine nişte sânge din văzduh, care de dânşii sângele acesta este numit Tachifa, şi de va mânca un jidov din bucatele acelea, nu moare creştinul.
O, Doamne, câtu-s de mari minunile Tale, cum toate mai înainte ai vestit prin proorocii Tăi, au ai zis mai înainte prin glasul proorocului Tău Iezechiel: „Şi te voi pune pe tine în sânge de mânie şi de râvnire.
La fel împăratul şi Proorocul David mai înainte când au văzut prin Duhul Sfânt: că procleţii, şi spurcaţii de jidovi vor răstigni pe Hristos Mesia cel adevărat, se roagă şi zice:Facă-se masa lor spre cursă, şi spre răsplătire, şi spre sminteală.
Adică: spre cursă, că ei mor când mănâncă din masa aceea; şi spre răsplătire, că au cerut ei, de la Pilat, sângele lui Hristos; şi spre sminteală, că au aflat procleţii de rabini un mijloc, ca să ungă un piron de fier, cu sânge de creştin muncit, şi-l pune peste bucate, să nu mai cadă sânge din văzduh, că la calendarul lor scrie şi minutul întru care cade sângele acela, şi merge hahamul cu un ceas, sau două mai înainte, din casă în casă, şi dă de ştire.
La fel şi când se cunună, jidovii au obiceiul ca tinerii să postească toată ziua nemâncând, nebând nimic. Şi seara după ce se cunună, vine Rabinul şi le dă la amândoi un ou copt şi în loc de sare pune cenuşă, şi cenuşa aceea o fac din pânză arsă în foc, adică: bagă pânza în sânge de creştin muncit, şi arde pânza aceea, şi din acea cenuşă pun în oul copt, şi mănâncă tinerii, şi rabinul zice încet nişte descântece, ca tinerii aceştia să poată înşela pe creştini, şi să afle har de la creştini, ca să poată mânca din sudoarea creştinilor, că nu pot totdeauna să-l ucidă pe creştin, mai ales acum în zilele noastre, că sau aflat toate astea. De aceea se silesc ca să-i înşele pe creştini, mâncând sudoarea creştinului, ca cum ar fi mâncat sângele lui.
Se silesc încă şi din altă pricină să înşele pe creştini, că Duhul Sfânt grăieşte, prin glasul lui Moise zicând: „Seminţe multe vei semăna în ţarină, şi puţine vei strânge”, Legea a doua, Cap. 28 Stih 38: La fel şi Prorocul Miheia zice către dânşii Cap. 6 Stih 15. „Tu vei semăna, şi nu vei secera.” Zice şi Prorocul Aggeu Cap. 1 Stih 6. „Aţi semănat multe, şi puţine aţi cules„, zice şi Ieremia Cap. 12 Stih 13. Şi cu adevărat toate s-au împlinit, cu ochii mei am văzut, un jidov bogat, care avea două pluguri ale lui, şi patru slugi creştini, şi primăvara în ziua întâi din luna lui aprilie, care lună la dânşii se numeşte Işir, şi atunci prăznuiesc jidovii, că Moise zice: „Şi la Luna nouă, să aduceţi arderile de tot Domnului.” Neamuri 28 Stih 11.
Măcar că mai înainte, până a răstigni ei pe Domnul Hristos zice Dumnezeu prin glasul lui Isaia: Cap. l Stih 14. ” Că lunile cele nouă ale voastre, le-au urât sufletul meu.” Dar ei tot prăznuiesc, nu cu jertfa, că de când au venit Mesia cel adevărat, Iisus Hristos, au lipsit de la neamul jidovesc, împărăţia, şi Preoţia, cum au zis mai înainte Patriarhul Iacob, Geneza 45 Stih 10. „Nu va lipsi din Iuda stăpânitor, adică: Împărăţia, nici povăţuitor, adică Preoţia, până ce va veni acel aşteptat Mesia.”
Şi vedem chiar că a venit Iisus Hristos pe pământ, precum au zis mai înainte proorocul Mihea: „Iată Domnul va ieşi din locul său, şi se va pogorâ pe pământ“ Cap. 1, Stih 3.
De atunci au lipsit de la jidovi Preoţia şi Împărăţia. Însă ei tot prăznuiesc lunile cele nouă, cu mâncări, cu beţii şi cu împreunări. Adevărat Moise porunceşte jidovilor: a doua Lege Cap. 16 Stih 14.
Dar trei rabini tâlcuiesc porunca aceasta a lui Moise la Talmud -aşezare (Hagiga). Şi numele rabinilor sunt Rabbi Iuda, Rabbi Zaira şi Rabbi Aşa.
Şi Rabbi Iuda zice: „ain simha eilu beiain” adică: „nu este mai mare veselie decât cu vin” şi Moise zice să te veseleşti la sărbători, zice să se bea vin, dar nu până să se îmbete. Dar jidovii îşi fac socoteală, că de aceea este dator tot jidovul, să bea până să se îmbete la sărbătorile lor.
Iar Rabbi Zaira zice „ain simha eilu babusor” adică: „nu este mai mare veselie, decât în carne grasă”. Şi de aceea dator este tot jidovul să mănânce carne grasă la sărbătorile lor.
Iar Rabbi Aşa zice: „ain simha eilu baişa„, adică: „nu este mai mare veselie decât împreunarea cu muiere”. Cum se vede, fiecare Rabbi după patima sa învaţă pe jidovi. Iar jidovii aceştia de acuma, neştiind care rabin dintr-aceşti trei se sature mai adevărat grăieşte, ori cel cu patima beţiei, sau cel cu patima lacomei pântecelui, sau cel cu patima curviei. Şi ca să iasă din îndoială, împlinesc toate aceste trei, când vine sărbătoarea lor.
Cu două luni mai înainte, încep a îngraşă păsările, şi dobitoacele, şi caută să aibă şi împreunare trupească.
O, ticăloasă Sinagogă, în ce stare ai ajuns! că Moise duhovniceşte zice: veseleşte-te, dară nu trupeşte, cum zice proorocul Isaia Cap. 49 Stih 13. ” Veselească-se cele cereşti” şi altele.
Să ne întoarcem iarăşi la cuvântul nostru, în care ne-au fost vorba despre jidovul acela care avea plugurile lui şi slugi creştini, şi s-au întâmplat în ziua întâi când slugile jidovului semănau afară la câmp grâu de primăvară, şi după ce jidovii au mâncat, grăi jidovul către mine, cum am pomenit mai sus (că ei prăznuiesc zi întâi cu mâncări şi cu beţii), şi au zis: „vino rabi la câmp să vedem cum seamănă slugile”, şi am mers amândoi şi a luat şi el ca o baniţă de grâu şi a semănat, şi eu am însemnat locul unde a semănat jidovul şi am zis lui cam în glumă să vedem de se va împlini cuvântul lui Moise care zice la a doua Lege: „Mult vei semăna, şi puţin vei aduna.” Şi întru adevăr zic, după ce au trecut două luni de zile, m-am dus iarăşi împreună cu jidovul la locul acela, şi unde au semănat creştinii am aflat că a rodit prea frumos, iar unde a semănat jidovul, întru adevăr zic că nici un fir n-a răsărit. Şi atunci am început a cunoaşte ce despărţire este între lumină şi între întuneric. Şi oricând samănă jidovul nu se face după mâna lui cea spurcată şi plină de sângele creştinesc nimic. Cum zice Isaia: Cap. l Stih 15. „Nimic n-a răsărit”.
Şi de aceea când se cunună ei, le dă rabinul tinerilor cenuşă de pânză arsă, muiată în sânge de creştin într-un ou copt, cum am zis mai sus şi zice rabinul încet descântece ca să afle har de la creştini ca să poată înşela pe creştini, şi altele.
Şi foarte multă ură au ei asupra creştinilor, de ar vrea omul să le scrie toate, trebuie vreme foarte îndelungată, însă nu mă lasă inima ca să tac de tot şi a nu arăta creştinilor ura lor. Mai întâi ei Biserica noastră o numesc „turna” care cuvânt va să zică „spurcată”, iar hahamii numesc Biserica noastră „moişav” care cuvânt va să zică „umblătoare”, pe creştin îl numesc „goim„, adică „păgân” (resp. „animal” n.r), pe copil de creştin îl numesc „şeighiţi” care va să zică „vierme târâtor„, pe copilă zic „şişcala” tot aşa va să zică „vierme târâtor”, parte femeiască, pe partea bisericească adică: preot sau călugăr, sau orice îi numesc jidovii „galăh” care va să zică,, jertfitor la idoli„. Când avem noi Naşterea lui Hristos şi Botezul lui Hristos în acele două nopţi nu pun ei mâinile pe cărţile lor ci le acoperă şi joacă toată noaptea cărţi şi hulesc pe Hristos, şi pe Maica Domnului, pe toţi Sfinţii, şi numesc nopţile acealea, noaptea oarbă.
Şi cu adevărat oarbă noapte este pentru dânşii ticăloşii, că nu văd adevărul, dar pentru ce acoperă ei cărţile lor în nopţile acealea, şi ce hule bârfesc nu pot să le scriu, că mă cutremur a le şi gândi în mintea mea, că mi se pare că se va spurca şi văzduhul a spune cineva hula aceasta ce bârfesc ei atunci când acoperă cărţile lor.
Pe copiii lor până a nu începe dascălul lor a-i învăţa, A, B, trebuie mai înainte să înveţe hulă asupra creştinilor, ca să ştie când va trece pe lângă vreo biserică să zică „şacât te şaţine vâsaef tăsavinichi hăirim âii„, care cuvinte vor să însemne „spurcata spurcărilor, şi necurata necuraţilor, afurisită este.” Şi la Talmud scrie dacă a trecut vreun jidov pe lângă biserică şi au uitat să hulească până la zece paşi, dacă şi-au adus aminte că n-au hulit, dator este să se întoarcă îndărăt şi să zică hula aceea, iar de au trecut mai mult de atât, dator este tot jidovul să zică: „saium had lămuhor trii” care cuvânt va să zică, „astăzi zece paşi, nu este dator să se întoarcă, ci numai acolo unde şi-a adus aminte trebuie să hulească”.
La fel când văd ei ducând pe vreun creştin mort la mormânt „am văzut un păgân mort, mâine să văd doi„, hulele acestea şi copilul cel mic trebuie să le ştie; mai pe scurt, atâta vrajbă şi ură au asupra creştinilor încât scrie la Talmud că nu se cuvine a numi pe cineva cu nume de om, ci numai la jidovi se cuvine.
La fel mai scrie la Talmud la „aşzarea” (păsuhim) şi zice: „loi bidi piisah” care va să zică: pasha lor nu se cade să se înceapă nici luni, nici miercuri, nici vineri, că creştinii au post în zilele acestea, şi mai au multe vrajbe asupra pravoslavnicilor creştini.
Legea nouă o numesc în alte limbi, iar pe noi pravoslavnicii ne numesc „iebunim„, adică închinători de idoli.
Şi martor îmi este Iisus Hristos pentru care şi strein de dânşii, de bună voia mea m-am făcut, că nu scriu din vreo zavistie asupra lor, ci mai vârtos strig împreună cu proorocul Ieremia Cap. 9 Stih l. şi zic: „
Cine va da capului meu apă şi ochilor mei izvoare de lacrimi, şi voi plânge pe norodul acesta, ziua şi noaptea, un norod care a fost ales lui Dumnezeu, plin de daruri, preoţia având şi împărăţia. Iar acum se află surghiunit în toata lumea, împrăştiaţi la cele patru părţi ale lumii„, cum au zis Hristos mai înainte prin proorocul său Ieremia Cap. 13 Stih 24. „Şi voi împrăştia pe ei ca pleava ce se duce de vânt spre pustie, urâţi înaintea lui Dumnezeu, şi înaintea oamenilor pângăriţi, spurcaţi”, pentru că zice proorocul Ieremia către dânşii, „ de vei zice în inima ta, pentru ce mi-au venit mie aceste rele? “ Răspunde proorocul înainte: Stih 22. „Pentru mulţimea nedreptăţilor tale”. Şi în alt loc iarăşi zice Dumnezeu către Ieremia: Cap. 5, Stih 19. “Şi va fi când vor zice ei către tine, pentru ce ne-au întâmpinat răutăţile acestea pe noi; şi vei răspunde lor: Căci aţi părăsit pe Domnul„.
Şi iarăşi Ieremia: Cap. 2 Stih 19. „Certa-te-va viclenia ta, şi răutatea ta te va mustra, şi cunoaşte şi vezi, că amar este ţie a mă părăsi pe mine, şi n-am binevoit întru tine“ zice Domnul.
Şi cu adevărat foarte viclean este neamul jidovesc la inima lui, când vine creştinul în casa jidovului, foarte frumos îl primeşte, şi-l cinsteşte, iar dacă se duce din casa lui, trebuie jidovul să zică cuvintele acestea, „toate bolile, şi toate necazurile şi visele cele rele, ce am visat eu, sau careva din casa mea, să fie la capul acestui creştin, care au ieşit acum din casa mea.
Bine au zis David pentru dânşii: „Muiatu-s-au cuvintele lor mai mult decât untul de lemn, şi acealea sunt săgetături,” Psalm 54 Stih 24.
Dară şi Dumnezeu, pentru răutăţi le-au răsplătit cum vedem de faţă, că toate blestemele s-au împlinit la dânşii. Cum au zis Moise la a doua Lege Cap. 28 Stih, 37. “şi veţi fi de râs şi de poveste la toate neamurile„. La fel şi prin glasul lui Ieremia. Cap. 27 Stih 40 zice Domnul către ei: „Şi voi da peste voi ocară veşnică, şi necinste veşnică, care nu se va uita„. Şi cu ochii noştri vedem, că s-au împlinit toate.
Şi pentru două pricini am scris cartea aceasta, una poate vor auzi unii dintr-ânşii pe creştinul citind-o, ca să-şi vină în fire să cunoască ticăloşii adevărul, şi alta, ca văzând creştinul la ce rătăcire, şi la ce urgie Dumnezeiască şi fără de sfârşit, se află sinagoga jidovilor, să mulţumească lui Dumnezeu că a scăpat.
Până aici am arătat pricina a doua, pentru ce fac jidovii uciderea aceasta. De aici înainte, voi arăta şi pricina a treia.

Cititi si: https://mucenicul.wordpress.com/2011/01/23/taina-ascunsa-si-acum-descoperita-asupra-jidovilor-pentru-sangele-care-iau-ei-de-la-crestini-si-ce-fac-cu-dansul-cu-dovediri-din-sfanta-scripturai/

„Taină ascunsă, şi acum descoperită asupra jidovilor pentru sângele care iau ei de la creştini, şi ce fac cu dânsul, cu dovediri din Sfânta Scriptură”(I)

Neofit n-a fost un rabin de rând; Neofit a fost un savant teolog adânc cunoscător al Talmudului, adânc cunoscător al Vechiului şi Noului Testament, în contact permanent cu jidovii; până la vârsta de 38 ani – când s-a creştinat – Neofit a avut tot timpul necesar de studiu, spre a-şi da seama de locul unde este adevărul şi calea cea dreaptă pe care trebuie să meargă mai departe.
Profesor de limba greacă la călugării de la Sfântul Munte, el vine apoi în Moldova, unde îşi însuşeşte limba română şi scrie această carte, socotind acest fapt ca o datorie de conştiinţă.
Nu i se poate arunca învinuirea că ar fi scris din răutate, căci Neofit nu era capabil de aşa ceva. El mărturiseşte cu profundă durere în suflet: „pentru a face această lucrare, am vărsat mai multe lacrimi decât cerneală”.

Şi când se mai dovedeşte în plus cu documente – cum veţi vedea în textul acestei lucrări -că jidanii merg până acolo cu rătăcirile lor satanice, încât uciderea creştinilor, sângele de creştin torturat, este întrebuinţat de ei pentru îndeplinirea ritualului drăceştii lor credinţe talmudice, un sentiment de scârbă şi dezgust ţi se naşte în suflet, că fiecare cugetă că aşa ceva nu mai practică decât unii sălbatici antropofagi, cum sunt prin insulele Polineziei, Malaieziei, ori Africa Centrală. Iată însă că avem şi noi canibalii noştri, „băutori de sânge” creştin, de care ne frecăm zilnic: sunt scumpii noştri jidovi. Sânge de creştin muncit la tăierea împrejur; sânge de creştin sub formă de cenuşă la cununie, sânge la moarte; sânge la plângerea Ierusalimului, la purim, la paşte, sânge pentru farmece! Cu un cuvânt, ceea ce este pentru ritualul creştin pâinea şi vinul, este sângele de creştin muncit pentru ritualul talmudic jidovesc!

Dar mulţi se vor întreba: De unde pot să-şi procure jidovii atâta sânge de creştin? De unde? Foarte simplu: Neofit precizează că „nu este nevoie de căldări de sânge, dar de cantităţi mici: câte o picătură, cenuşă cât o măslină sau bob de finic”.
Deci nu sunt chiar băutori de sânge în adevăratul sens al cuvântului, doar aşa, mai cu economie! Apoi dacă astfel stau lucrurile, nu prea este ceva aşa de greu de înfăptuit; câte o lovitură ici şi colo, câte o ciordeală, nu este atât de imposibil. Sunt atâtea crime care au rămas nedescoperite, atâţia dispăruţi de urma cărora nu s-a mai dat! Nu este oare posibil ca o bună parte din aceste victime să fi servit pentru saturarea molohului jidovesc talmudic?

Din fericire călugărul Neofit, fostul rabin, fostul „învăţător întru jidovime” cum singur se numeşte, pune lucrurile la punct cu o uluitoare precizie, zicând: „Blestemul acesta pe care îl au ei, cu sânge, nu este scris nicăieri, ci părinţii rabini lasă copiilor lor, cu blesteme mari, să nu descopere la cei proşti ai lor, nici la creştini, măcar de li se va întâmpla lor să rabde feluri de feluri de munci.” Nu rezultă de aici că totul este în aşa fel organizat încât justiţia, oricât ar fi de diligentă, să nu poată face nimic? Dar că acesta este adevărul în toată goliciunea lui, ne luminează Neofit cu declaraţia lui, în ce priveşte însăşi persoana sa: „Precum şi mie, în frica lui Dumnezeu mărturisesc, când am fost de vârsta de treisprezece ani,- atunci încep ei (jidovii) a pune cornul în cap – şi mi-a pus tatăl meu cornul acela în cap, care de dânşii se numeşte tăfilis, şi atunci mi-a descoperit mie tatăl meu (tatăl lui era tot rabin. N.tr) taina aceasta cu sânge, şi m-au blestemat cu toate stihiile cerului şi ale pământului, ca să nu descopăr taina aceasta nici la fraţii mei”. Mai pot avea prin urmare vreo valoare protestele jidovilor? Nu! Şi deoarece criminalii aceştia, din nenorocire sunt tocmai conducătorii „spirituali” ai poporului jidovesc, imposibil de separat şi penalizat, singura soluţie care se impune este aceasta: Să iasă afară din mijlocul nostru aceşti fii ai diavolului, această adunare a satanei, întregul neam jidovesc, pentru totdeauna şi până la unul!
Tot în această carte a lui Neofit, vor mai găsi sectanţii: adventişti, baptişti, sâmbetişti, nazareeni, etc. adevărata cale de mântuire pe care o caută, nu doar din simple afirmaţii, dar cu Sfânta Scriptură în mână, unde pot cerceta şi controla adevărurile spuse.( din prefata cartii ” Infruntarea  Jidovilor”  a lui Neofit Cavsocalvitiu, care a fost tradusa de Dr. Marin Popescu in 1936, manuscrisul cartii datand din 1803).

Dar sa-i dam cuvantul lui Neofit:

Înainte cuvântare
Bine este cuvântat Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt, unul adevărat Dumnezeul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască, şi la lumina adevărului să vină. Şi precum din începutul lumii, (Geneza, Cap. 1, Stih 2) când era tot pământul nevăzut şi acoperit cu întuneric, şi au poruncit Dumnezeu de s-au făcut lumină şi la urmă au poruncit şi soarelui să răsară spre stăpânirea zilei, aşa şi eu nevrednicul, până la vârsta de 38 ani, acoperit fiind cu întunericul necunoştinţii şi
având boala sufletului, (Ioan 5, 5) de vreme ce eram în rătăcirea cea jidovească şi neavând om ca să mă ducă la scăldătoarea oilor, adică la apa botezului, am început a striga împreună cu David, şi am zis: (Psalm 17, 31) „Lumina-vei întunericul meu, Doamne” şi iarăşi, (Psalm 118 Stih 18) „Descoperă ochii mei şi voi cunoaşte minunile din legea Ta”. Şi (Psalm 22, 2) „Domnul m-au auzit şi la apa odihnei m-au hrănit” (adică la apa botezului) şi (Psalm 29, 3) “Sufletul meu l-au întors din gura iadului”. (Psalm 93, 17) „Că de nu ar fi ajutat mie Domnul, s-ar fi sălăşluit în iad sufletul meu”. Şi după ce m-au luminat Hristos, cu lumina înţelepciunii Sfintei Sale Evanghelii, (Malahie 4, 2) au poruncit şi Soarelui Dreptăţii ca să răsară mie spre stăpânirea zilei celei de mântuire, adică, după ce am cunoscut credinţa cea în Hristos, m-au ferit Hristos de n-am primit altă credinţă deosebită, ci am primit credinţa cea adevărată întru Hristos, pravoslavnică, care se numeşte Soarele Dreptăţii precum grăieşte Duhul Sfânt prin glasul Isaiei zicând: (Cap. 1 Stih 26) „Şi va fi lumina Lunii ca lumina Soarelui şi lumina Soarelui cu şapte părţi mai mult va lumina în ziua aceea, când va vindeca Domnul zdrobirea norodului său.” Adică: legea veche s-au numit lumina Lunii, că umbra legii era. Şi toate pashaliile lor după naşterea Lunii se numără, iar legea cea sfântă a lui Hristos, cea nouă, lumina Soarelui se numeşte, precum zice Proorocul Malahie. (Cap. 4, Stih 2) „Şi celor ce se tem de numele meu, le va răsări Soarele Dreptăţii”; şi această taină au văzut-o mai înainte Proorocul cel cu duh mare Isaia şi zice: (Sirah 48, 58) ” Când va veni Domnul nostru Iisus Hristos să vindece sufletele oamenilor din zdrobirea iadului, atunci se va preface lumina Luni spre lumina Soarelui, precum s-au şi făcut”. Că la venirea cea dintâi a Domnului nostru Iisus Hristos, când au venit pentru mântuirea oamenilor, ca să vindece sufletele lor din zdrobirea iadului, atunci s-au prefăcut legea cea veche – care se numeşte lumina Lunii – spre legea cea nouă – care se numeşte lumina Soarelui
-şi această lumină a Soarelui, adică credinţa pravoslavnică, luminează cu şapte părţi mai mult decât credinţele celelalte. Căci prin cele sfinte şapte soboare s-au aşezat, precum şi David, pentru cele şapte soboare zice (Psalm 11, 3) „Cuvintele Domnului, Cuvinte curate, argint prin foc lămurit, ispitit pământului, curăţat de şapte ori.” Sau după cum zice: Sfântul Apostol Pavel, (I Corinteni 15, 41) „Alta este slava Soarelui şi alta este slava Lunii şi alta este slava stelelor.” Precum şi sfântul Tarasie tâlcuieşte şi zice: „Cei ce vieţuiesc întru feciorie, sunt asemenea slavei Lunii; iar cei ce sunt căsătoriţi şi păzesc patul nespurcat sunt asemenea slavei stelelor.” Şi mai adaugă Sfântul Apostol Pavel şi zice: (Evrei 13, 4 ; Rom. 12, 1) „Stea de stea se osebeşte întru slava sa” adică osebite sunt darurile între pravoslavnici; unii adică: au darul milosteniei, alţii al primirii de streini, alţii al rugăciunii alţii al smereniei, alţii al umilinţei, alţii al blândeţii, alţii au darul postirii şi altele.
Acestui Soare a poruncit Hristos ca să-mi răsară mie de două ori, stăpânirea zilei celei de mântuire: întâi că am primit credinţa cea
pravoslavnică, care se numeşte Soarele Dreptăţii şi n-am primit vreo credinţă eretică; iar al doilea că am primit şi sfântul chip al călugăriei. Iar pentru jidovi ascultă ce zice Solomon la înţelepciunea sa, (Cap. 5, Stih 6) „Rătăcit-am dară de la calea adevărului şi lumina dreptăţii nu ne-au strălucit nouă, nici Soarele nu ne-au răsărit nouă”. Şi pentru că m-au miluit Hristos, de au biruit la mine nevrednicul rânduiala firii şi m-au scos de la întuneric la lumina Soarelui, ca să-i aduc mulţumire Mântuitorului meu, am scris cărticica aceasta, mică la vedere, dară socotesc a fi folositoare pravoslavnicilor, iubitorilor de ştiinţă şi râvnitorilor creştinătăţii, că sunt scrise într-ânsa, câteva taine mari ale jidovilor, spre înfruntarea şi ruşinarea lor, care de la răstignirea Mântuitorului şi până acum, de nimenea deplin n-au fost descoperite. Şi am aşezat-o în patru capitole, în numele Sfinţilor patru evanghelişti: Matei, Marcu, Luca şi Ioan, pe care i-au văzut Proorocul Iezechiel în chip de om, în chip de leu, în chip de viţel şi în chip de vultur: eu care mai înainte am fost învăţător întru jidovime, iar acum, prin mila Domnului meu Iisus Hristos, mă aflu creştin pravoslavnic.”

Capitolul l
Taină ascunsă, şi acum descoperită asupra jidovilor pentru sângele care iau ei de la creştini, şi ce fac cu dânsul, cu dovediri din Sfânta Scriptură.

Mulţi au scris multe cuvinte împotriva jidovilor, cu multe şi adevărate mărturii din Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură. Atât pentru venirea Mesiei celui adevărat Iisus Hristos, fiul Prea Curatei Fecioarei Maria, cât şi pentru câteva rătăciri ale jidovilor. Care acestea s-au scris atât de dascălii Bisericii noastre, cât şi de dascălii evrei care au primit Sfântul Botez, însă o taină ce ei o au între dânşii, urătorii de oameni şi de Dumnezeu, jidovi, care eu nu o am găsit scrisă nicăieri, şi de au şi scris cineva în oarecare chip, dar puţin şi acoperit, adică: a ucide jidovii pe creştini şi a le lua sângele. Aceasta au scris mulţi, dar pentru ce? Şi ce fac ei cu sângele acesta, măcar că nu mi s-au întâmplat a vedea înscris nicăieri, poate că aşteptând întoarcerea jidovilor vreodată către credinţa lui Hristos: şi ca să nu se scârbească creştinii pe dânşii şi să nu-i primească la credinţă, şi pentru aceia n-au scris. Dar eu de vreme ce cu darul lui Dumnezeu am primit Sfântul Botez şi sfântul chip al călugăriei spre înfruntarea semeţilor şi spurcaţilor jidovi, dar, mai întâi şi spre folosul lor mi-au fost descoperite mie şi păzite, până ce am primit Sfântul Botez. Iar de la Sfântul Botez încoace, toate îmi sunt defăimate şi scuipate.
Şi câteva cu bune dovezi şi mărturii, scriu aici pe faţă. Mai întâi să se ştie că această taină nu este ştiută de toţi jidovii, ci numai de rabinii, hahamii lor, de cărturarii şi fariseii lor, ce se numesc de dânşii Hasiindem, de aceia este ştiută. Şi această taină păzesc ei cu mare sfinţenie. Dară pentru care pricină fac ei uciderea aceasta, este pentru trei lucruri.

Întâi pentru mare urâciune ce au ei asupra creştinilor, părându-le că făcând această ucidere aduc jertfa lui Dumnezeu precum şi Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, au zis către Ucenicii săi: ” Va veni o vreme, că cine vă va ucide pe voi, i se va păr ea că aduce jertfa lui Dumnezeu.” (Ioan Cap. 16, Stih 2)
Al doilea pentru multe dezdemonii, adică: pentru farmecele ce fac jidovii cu acest sânge.
Şi al treilea sunt rabinii la îndoială, poate că a fost Iisus, Fiul Mariei, Mesia cel adevărat şi stropindu-se ei cu acel sânge ce iau de la creştin muncit, „se vor mântui”.

Dar de ce au jidovii atata ura fata de crestini ? va veti intreba. Raspunsul ni-l da Neofit:

Cât despre pricina cea dintâi scrie la o carte a lor ce se numeşte Himiş, adică cinci cărţi ale lui Moise: la cartea a doua ce se numeşte Exodul: unde zice că au adunat Faraon şase sute de călăraşi ca să gonească neamul jidovesc, şi face acolo întrebare Rabi Solomon, (Eoxdul 14, 7) (Satana cel mare care duce pe toţi jidovii la Tartarul cel dinafară), de zice: „De unde au avut egiptenii cai ca să gonească pe jidovi? “ (Exodul 9, 25) ” Căci grindina le-a ucis toate dobitoacele lor” şi răspunde iarăşi el, că scrie mai sus, (Stih 2) „că unii şi-au ascuns animalele cu care apoi i-au urmărit” şi zice acolo: (Mina an omri tof şi va nuhuşim, reţoţ Esmoihoi tof, şi bagoim, arok) care cuvinte înseamnă: „ de aici noi învăţăm că celui mai blând dintre şerpi scoate-i creierii din cap, şi pe cel mai bun din creştini ucide-l” adică dator este tot jidovul să omoare un creştin crezând că cu aceea se va mântui, măcar că de la creştini primesc facere de bine în toate zilele: dar au foarte mare urâciune asupra pravoslaviei noastre, şi precum sunt ei întorşi, apoi aşa şi Sfânta Scriptură o tălmăcesc foarte întoarsă şi cu nepotrivire, precum la cartea Exodului scrie, porunceşte Moise şi zice: „Şi carne de fiară prinsă să nu o mâncaţi, ci să o aruncaţi câinilor,” (Exod 24, 31) Apoi tâlcuieşte acolo acel proclet, Rabi Solomon de zice, „că nu numai câinilor a poruncit Moise să o aruncaţi, ci şi creştinilor puteţi să o vindeţi” Dară pentru ce zice Moise câinelui şi nu zice creştinului? ca să te înveţi că mai de socotinţă sunt câinii decât creştinii. Pentru că câinii n-au lătrat în vremea când jidovii au ieşit noaptea din Egipt, precum scrie la (Exod 20, 7). O ticăloşii jidovi! Bine au zis Moise către voi a doua Lege 29,
4. „Şi n-au dat vouă Dumnezeu inimă ca să ştiţi şi ochi să vedeţi, şi urechi să auziţi, până în ziua de astăzi,” şi iarăşi: „Au acestea răsplătiţi Domnului? acest norod este nebun şi nu înţelept:” a doua Lege 3, 6. De asemenea grăieşte Duhul Sfânt, prin glasul lui Isaia (29, 14) de zice: „Iată Eu voi muta pe ei şi voi pierde înţelepciunea înţelepţilor, şi mintea celor pricepuţi voi întuneca.” Şi cu adevărat sau împlinit la dânşii aceasta, de vreme ce n-au nici o înţelegere sufletească, cum au zis mai înainte Proorocul Isaia (59, 10) Pipăi-vor ca orbii peretele, şi vor pipăi ca cei fără de ochi, şi vor cădea ziua la amiază ca orbul întru miez de noapteŞi iarăşi Isaia (Cap. 65, Stih 15) „Şi veţi părăsi numele voastre, spre saturarea aleşilor mei: iar pe voi vă va ucide Domnul” Şi pe faţă vedem că n-au nici o pricepere duhovnicească şi numai trupească, precum porcul care tot la pământ caută, aşa şi ei tot cele pământeşti le socotesc. Cum şi David pe neamul jidovesc porci îi numeşte, de zice: ” viia din Egipt ai mutat: şi altele şi porcul sălbatic au păscut-o pe ea.” Viia din Egipt să înţelege, că precum Egipetul era plin şi îndestulat de toate rodurile cele bune, de pâine şi de tot felul de cărnuri, unde în patru sute de ani fiind în robie, deprinşi erau cu acelea. Apoi după ieşirea lor din Egipt şi după trecerea a patruzeci de ani ce au umblat prin pustietate unde au mâncat pâine îngerească. Nu că au flămânzit ei mâncând aceea, ci după ce s-au văzut intraţi pe pământul făgăduinţei, unde izvora laptele şi mierea, care se înţelege a fi ca o viie roditoare cu îndestulare, şi mai mult decât în Egipt, atunci jidovii ieşiţi fiind din pustietate, ca nişte porci sălbatici văzându-se întru atâta îmbelşugare, nu numai că s-au dat după toate desfrânările de o au păscut-o pe ea: ci au uitat şi pe Dumnezeu, căutând numai de cele trupeşti, iar nu duhovniceşti. Cum şi Hristos pe neamul jidovesc porci îi numeşte când zice: „Să nu aruncaţi mărgăritarul înaintea porcilor.”
Mai zicând şi aceasta: “Să nu dăm cele sfinte câinilor,” adică să nu arătăm cuvintele cele sfinte jidovilor, pentru care zice David ca despre faţa lui Hristos: „Că m-au înconjurat câini mulţi” Psalm 31, 17. Şi iarăşi: „întoarce-se-vor către seară şi vor flămânzi ca (şi) câinii, şi vor înconjura cetatea” Psalm 58, 7. Şi cu adevărat că în ziua răstignirii Mântuitorului, toată ziua n-au mâncat urătorii de Dumnezeu jidovi. La fel şi Proorocul Isaia numeşte pe neamul jidovesc câini, de zice: „Şi câini fără de ruşine la suflet, neştiind saţiul,” Cap. 26, 11. Adică: jidovii nu s-au săturat cu atâta sânge care au vărsat a Proorocilor, ci încă şi sângele lui Hristos, Mesia cel adevărat, l-au vărsat, şi nici cu atâta sânge nu s-au săturat, ci până în ziua de astăzi se nevoiesc de varsă sângele creştinesc.
Iată dar am arătat că jidovii se numesc în Sfânta Scriptură câini, şi porci, că n-au nici o înţelegere sufletească, cum şi aici unde am pomenit mai sus de Moise care zice: „că n-au lătrat câinii când au ieşit jidovii noaptea din pământul Egipetului„, înţeleg jidovii trupeşte, adică chiar pe câini, dar măcar să fi lătrat câini cât de mulţi, iarăşi nimica nu folosea, de vreme ce înşişi egiptenii i-au gonit pe dânşii, precum însăşi Scriptura zice: „Şi au silit Egiptul pe norod ca să iasă din ţară” Exod 12, 33. Cum şi David zice: „S-au veselit egiptenii de ieşirea lor„: Psalm 104, 37. Că Moise duhovniceşte grăieşte, cum zice şi David: ” O dată au grăit Dumnezeu, doară acestea am auzit,” adică: Sfânta Scriptură fireşte au scris,: dar duhovniceşte se înţelege. Aşa şi aici unde zice Moise câini n-au lătrat, adică: satana, cu diavolii n-au putut să stea împotrivă, cum şi la pilda care aduce Hristos la Sfânta Evanghelie, pentru Lazăr cel sărac, care stătea lângă uşa bogatului plin de bube, şi câinii lingeau bubele lui, tâlcuieşte acolo Sfântul Theofilact de zice: „Bubele sunt păcatele şi câinii sunt diavolii, care ling păcatele oamenilor„, Cap. 1, Stih 51. „Izbăveşte din mâna câinelui pe acea una născută a mea” adică: cu sufletul său se roagă David lui Dumnezeu ca să-l izbăvească din mâna satanei.
Şi de aceea câinii n-au lătrat când au ieşit jidovii din Egipt, cum zice şi Proorocul Isaia: Cap. 56, 10. ” Toţi câinii au amuţii, nu vor putea lătra„. Căci Faraon închipuieşte pe Satana, cu câinii, cu diavolii lui şi Egipetul închipuieşte iadul, şi Moise a închipuit pe Hristos, cum însuşi Moise zicea: a doua Lege Stih 15. “Prooroc din fraţii tăi ca mine va ridica Domnul Dumnezeul tău, pe acela să-l ascultaţi, adică pe Hristos, că precum Moise a scos pe jidovi din robia Egipetului, care a fost trupească, aşa şi Hristos a scos sufletele oamenilor din robia iadului, fiind robia sufletească. Precum Moise a scos în miezul nopţii pe jidovi, Exod Cap. 12, Stih 21. Şi au însemnat pragurile caselor lor, cu sângele mielului. Aşa şi Hristos: în miezul nopţii au scos sufletele din întunecosul iad prin sângele său cel scump, care lau vărsat pe cruce, Mieluşelul lui Dumnezeu cel adevărat, pe care lau închipuit cu junghierea mai înainte Avraam cel drept.
Pentru care zice Proorocul Zaharia, Cap. 9, Stih 11. „Şi tu, cu sângele făgăduinţei tale, ai slobozit pe legaţii tăi din groapă, neavând apă,” care cuvânt înseamnă că Hristos Mântuitorul, prin sângele cel scump al Sfinţiei Sale, care l-au vărsat pe cruce, au slobozit pe Strămoşii, care au fost legaţi în groapa iadului, neavând apa Botezului.
Şi precum când au scos Moise pe jidovi din pământul Egipetului, n-au lătrat câinii. Aşa şi când au scos Hristos sufletele din iad, n-au putut diavolii, care se numesc câini, să latre, adică să stea împotrivă.
Însă de vreme ce am arătat aici, că Moise au închipuit pe Hristos: ca să nu se rătăcească cineva a gândi, cum că şi acum suntem datori să mulţumim lui Dumnezeu, pentru ieşirea Egipetului. Voi aduce pe Ieremia Proorocul, prin care grăieşte Duhul Sfânt. „Iată, zi-le, vine Domnul, şi nu vor mai zice viu este Domnul cel ce au scos pe fiii lui Israel din pământul Egipetului, ci vor zice: viu este Domnul cel ce au clădit casa lui Israel de la miază noapte.
Arătat este, că de la venirea lui Hristos: „nu se mai pomeneşte legea veche,” cum zice şi Solomon: „Până va sufla ziua, şi se vor porni umbrele,” Cap. 4, 6 că au venit Hristos care se numeşte „Soarele Dreptăţii”: Cap. 26 Stih 10. Atuncea s-au risipit umbrele, legea cea veche.
Precum şi Moise zice: „Şi pâinea cea veche veţi scoate dinaintea celei nouă,” Exod 29 Stih 2. adică: Pâinea punerii înainte, ce se aducea în legea veche, au lipsit acum, de când au venit Hristos, şi aducem pâinea cea nouă, curată, trupul Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, precum şi Proorocul Malahia zice: Cap. 1 Stih 11. „Nu este voia mea întru voi, zice Domnul atotţiitorul. Nu voi primi din mâinile voastre jertfe, că de la răsăritul soarelui până la apus, mare este numele meu întru neamuri, care îmi vor aduce jertfă curată, adică, pâine şi vin, dar nu cărnuri de ţapi, şi sânge de tauri, ce se aducea în legea cea veche.” Precum zice David: „de la răsăritul soarelui, până la apus, lăudat este numele Domnului„, Psalmi 12 Stih 1. La fel şi Proorocul Isaia zice: Cap 1 Stih 11. „Nu voiesc jertfele voastre, zice Domnul, grăsimea meilor şi sângele ţapilor nu voiesc.” Şi iarăşi: ” Cele dintru început iată, au venit, şi cele nouă care vestesc, şi mai înainte, până a se vesti s-au arătat vouă.” Isaia Cap. 42 Stih 9.
Tot aşa cum am zis mai sus, acele vechi au închipuit pe cele nouă, şi dacă au venit cele nouă, au lipsit cele vechi. Precum zice Isaia: Cap. 43 Stih 18. „Să nu vă aduceţi aminte de cele dintâi, şi la cele de demult să nu gândiţi. Iată eu fac legea cea nouă care acum va răsări, “şi altele:
Dovadă am făcut prin multe mărturii, că Dumnezeu au lepădat jertfele jidovilor, cum zice şi Solomon, la Pilde, Cap. 15 Stih 9. „Jertfele necredincioşilor urâciune sunt înaintea Domnului.Şi Proorocul David auzind de la atâţia Prooroci cum că Dumnezeu au schimbat jertfa cea veche, cea groasă, spre cea nouă, cea subţire şi duhovnicească, mirându-se zice: Sirah Cap. 34 Stih 21. „Aceasta este schimbarea dreptei celui prea înalt,” Psalm 76 Stih 10.
Până aici am arătat pricina cea dintâi, pentru urâciunea ce au jidovii asupra Creştinilor, şi pentru uciderea ce fac ei Creştinilor.
Iar cel ce va vrea să ştie mai mult, să citească în cartea lui Pavel Medecus, la Cap. 33, Aisgu 22, rândul 8 şi va afla toată ura ce au jidovii asupra creştinilor, arătată şi mai vârtos pentru uciderea pruncilor creştinilor.”


Carte Pastorala cu privire la adventisti (si nu numai)

Document interesant de la 1910 despre sectantii adventisti rataciti( si nu numai pentru ca toate sectele provin din cultul neo-protestant) 

CARTE PASTORALA ADRESATA

Preotilor si crestinilor din Eparhia Dunarei de Jos

CU PRIVIRE LA SECTA „ADVENTISTILOR” sau „SABATISTILOR” 

Cucernice Parinte si Iubiti Crestini, 

Dela o seama de vreme, s’a incuibat la noi in tara niste streini de legea si neamul nostru, cari adresandu-se muncitorilor, lucratorilor de fabrici, meseriasilor si soldatilor, propaga o noua invatatura religioasa, numita „a Pocaitilor” sau „a Luminatilor” si care in deobste este cunoscuta sub numele de secta „Adventistilor” sau „a Sabatistilor”.

Aceasta secta isi are obarsia si leaganul in orasul Hamburg din Germania si este insufletita si sustinuta pe sub mana de alianta si finanta jidoveasca din streinatate. Evreilor tineri din streinatate, parindu-li-se greu de indeplinit cultul si obiceiurile legei mozaice si doritori de a cuceri lumea si sufleteste, dupa cum au cucerit-o in parte si economiceste, s’au gindit sa infiinteze o noua religiune moderna, prin care sa produca perturbatie in lume.

Trebuia, dar, sa imprumute fondul si formele unei religiuni oarecare. De religia ortodoxa si de cultul ei, evreul se fereste ca de foc; caci in cultul religiunii noastre stramosesti, fiind obligator semnul sfintei Cruci, pe care a fost rastignit Domnul nostru Iisus Hristos, evreul poate auzi orice, numai de sfinta cruce nu; si motivele se stiu.

Confesiunea protestanta, neavind in cultul ei, nici sfinta cruce, nici sfintele icoane, a fost mai usor evreilor tineri din streinatate de a si-o apropia. Si, luind de baza formele cultului protestant, prin explicatiuni cu totul departate de invatatura statornicita de Biserica crestina ortodoxa, propoveduesc adeptilor lor: Serbarea Simbetei in loc de Duminica, resping cultul sfintelor icoane, opresc juramintul de credinta, pe care orice functionar si orice ostas trebue sa-l depuna catre Tron, Stat si Patrie, si turbura prin idei subversive si pagubitoare mintile celor lesne crezatori, pe care ii aduna intr’o anumita casa, unde un predicator le cinta la orga citeva imne muzicale monotoane, si le imparte carticele tiparite si trimise din Hamburg; avind grija predicatorul, ca la despartirea lor din adunarile ce tin, sa spue fiecaruia in parte: Sa nu destainuiasca nimanui nimic, din cele ce se petrec intre ei, pina ce nu vor fi stapini si bine convinsi de noua credinta; caci vor fi luati in ris de necredinciosi.

Ca Episcop al acestei de Dumnezeu pazite Eparhii, care sunt dator a ma ingriji de mintuirea sufletelor iubitilor mei fii duhovnicesti si de indrumarea lor pe adevarata cale evanghelica, aflind ca prin orasele unde sunt fabrici si cazarmi, si mai ales prin Dobrogea, secta aceasta face prozeliti printre cei necarturari si lesne crezatori, am inceput sa vizitez acele orase si sate unde s’a cuibarit aceasta secta. La Cernavoda mergind cu d. Primar si d. Politai respectiv, in casa de rugaciune a acestor rataciti, am ramas uimit si ingrozit de indrasneala predicatorului, care in fata atitor persoane oficiale a declarat ca adeptii sectei adventiste sunt opriti: de a depune juramintul de credinta catre Tron si Patrie, cind vor fi chemati la oaste, spre a’si face datoria catre tara.

Intelegeti foarte bine, cucernice parinte si iubiti crestini, ce intentiuni rele au propagatorii acestei secte, catre tara si neamul nostru, si ce dezastru grozav ar fi, cind aceasta molima ar cuprinde tineretul muncitor, care la un moment dat ar refuza, in gloate mari, sa’si faca datoria catre tara, aparind-o de furia dusmanului cutropitor, care ar indrasni sa ne calce legea si mosia stramoseasca. Comuna Harabagi din jud. Constanta, fiind lipsita citava vreme de preot ortodox, s’a molipsit aproape toata, de aceasta boala otravitoare si numai gratie vrednicului preot Terentie Tudoran, venit din Banat, – unde este un mare cuib al Adventistilor – parohienii din Harabagi, prin predicile si sfaturile, lui, au fost readusi aproape toti la credinta stramoseasca.

Va fac deci atenti pe voi; cucernici preoti, sa priveghiati cu ochi neadormiti asupra turmei ce va este incredintata spre pastorie, ca prin predicile si sfaturile voastre s’o feriti de a se molipsi de invataturile ratacite ale acestei secte, cunoscind ca am scris pe aceasta chestie atit D-lui Prim-Ministru si Ministru de Interne cit si D-lor Ministri de Culte si Rasboi, ca sa ia masurile cuvenite contra acelora cari vor sa indeparteze pe blindul nostru popor de la legea stramoseasca; ca astfel alianta cosmopolita din strainatate, care aproape ne-a cucerit economiceste, sa nu ne cucereasca si sufleteste.

Asemenea va rog si va sfatuiesc si pe voi, iubitii mei fii duhovnicesti din aceasta Eparhie, care v’ati botezat si ati crescut in legea stramoseasca, sa nu va lasati nici pe voi, nici pe copiii vostri a fi amagiti de propoveduitorii acestei secte, care in cuvintele placute ce va graesc si in tilcuirile din sf.

Scriptura, facute in mod gresit, dupa cum le convin lor, pun otrava cea mai grozava, care, nu dupa multa vreme, va aduce moartea voastra sufleteasca; caci daca ei propoveduesc sa se prasnuiasca Simbata in loc de Dumineca, sa se inlature si sa se arda sfintele icoane si sa se opreasca juramintul ce fiecare din noi suntem datori sa-l depunem, fie cind suntem numiti intr’o slujba, fie cind suntem chemati a ne face datoria catre Patrie, intelegeti foarte bine ca alianta streina, dupa ce ne va stapini si sufleteste, atunci ii va fi foarte usor sa fie stapina si pe casa si mosia noastra.

Avem o religiune, cum nu se poate mai curata, mai frumoasa si mai liberala, care nu constringe constiinta nimanui, ci lasa pe fiecare sa indeplineasca, dupa putinta, cerintele ei. Streinii stiu ca, in trecutul nostru glorios national, Biserica crestina ortodoxa a fost singura pavaza de aparare si limanul de scapare al stramosilor nostri; si ca, numai gratie credintei lor statornice si iubirei de neam si tara, s’au luptat cu vitejie ca niste eroi, spre a ne lasa noua ca mostenire aceasta religiune atit de folositoare si aceasta tara atit de manoasa, la care multi rivnesc; si de aceia se silesc ca sa ne instreineze dela dinsa.

Fiti dar cu luare aminte si de indata ce se pripaseste prin comuna voastra vre’un invatator mincinos al acestei secte, alungati-l cu dispret dintre voi, dupa cum au fost alungati acesti predicatori periculosi si din alte tari ortodoxe vecine cu noi.

Dati de veste pastorului vostru sufletesc si primarului comunei, cind se ivesc in turma asemenea lupi imbracati in piele de oaie. Numai asa urmind, veti avea binecuvintarea mea si Dumnezeu va revarsa milele sale cele bogate peste voi si coprinsul vostru.

Data in resedinta episcopala din Galati in anul mintuirei 1910 luna Septemvrie ziua 1.

+NIFON,

Episcop al Dunarei de Jos

––––––––––––––––

www.scribd.doc

%d blogeri au apreciat: