Ion Iliescu alias „Nasul” (V)

Nu cred ca a ratat cineva filmul „Nasul”, indiferent pe cine a avut in rolul principal. Totusi, daca l-ati ratat puteti  citi scenariul sau in varianta romaneasca. Citez :

PRESEDINTELE TURNULUI BABEL AL DROGURILOR MAFIA „ALBA”
„La Depeche Intemationale des Drogues” (DIG), una dintre publicatiile lui „Observatoire Geopolitique des Drogues” (OGD), prezinta  un adevarat barometru al metamorfozarii Romaniei, dupa 1990, intr-o veritabila placa turnanta a traficului international de’ droguri. Spre deosebire de „Raportul anual” al OGD, publicatia sus amintita descrie in amanunt operatiuni precise, oferind astfel informatii concrete despre traficul de droguri in care Romania a fost implicata dupa ’90. Nasii locali si conexiunile lor internationale, ca si complicitatile interne, sunt radiografiate si introduse pe ordinatoarele lui OGD, deoarece Romania, dupa ’90, a devenit – din nefericire – un reper pe harta traficului mondial de droguri. Cantitatile de droguri care au tranzitat Romania la nivelul anilor ’90-’96 sunt impresionante, iar capturile destul de modeste.
Conform DIG, autoritatile romane ale tirnpului erau in deplina cunostinta de cauza, dar regimul Iliescu nu a dat niciodata dovada de vointa politica pentru a decapita retelele narcotraficantilor. DIG nr.27, din ianuarie 1994, insera sub titlul „Romania -Turnul Babel al drogurilor” urmatoarea constatare: „Romania a devenit una dintre cele mai importante placi turnante ale traflcului cu toate tipurile de droguri”. Cauzele acestei situatii dezastruoase sunt vazute de publicatie in tarele regimului instalat la putere, imediat dupa caderea lui Ceausescu. „Aceasta specializare [a Romaniei, n.n] a fost pregatita prin mostenirea retelelor formate sub regimul
Ceausescu, coruptia generalizata a fortelor de ordine si criza economica”. Perpetuarea retelelor de trafic clandestin ale regimului Ceausescu, sub regimul Iliescu, probeaza si o continuitate de preocupari. Se stie ca noul regim, instalat in decembrie ’89, a inchis ochii si a tolerat pe teritoriul Romaniei o serie de organizatii teroriste dar si mafiote. Personaje din acest mediu au capatat acreditari guvernamentale, asa cum a fost cazul notoriu al lui Kamel El Kader, devenit consilier al secretarului general al guvernului, Viorel Hrebenciuc.
Ofiteri ai Politiei din Constanta an dezvaluit unui corespondent al OGD ca noua filiera ugandeza, pusa la punct intre 1990 si 1993, tranzita prin Constanta imense cantitati de hasis. Analiza filierei ugandeze a hasisului demonstreaza caracterul transnational si complexitatea retelei, care grupeaza pakistanezi, africani, israelieni si europeni, dar avea, ca placa turnanta, Constanta. Drogul, provenit din Pakistan, era incarcat in portul Mombasa (Kenia), pe una din navele companiei de navigatie „Shimoni-Tea”, cu destinatia Haifa (Israel), via Durban (Africa de Sud). La Haifa, incarcatura de droguri era preluata de nave ale companiei „Zim-Antwerpen”, care
sosean la fiecare cincisprezece zile in portul Constanta. De aici drogurile fund transportate de compania israeliano-romana „Zim-Rom” pana in Italia, via Bratislava. Creierul retelei ugandeze, un anume Kali, cetatean german de origine ugandeza, lucra cu societatea romana Rimpex SRL din Bucuresti. La un moment dat, reprezentantul lui Rimpex nu s-a prezentat sa preia transportul de ceai si, dupa 23 de zile, vamesii si-au varat nasul, descoperind astfel 4,4 tone de hasis. Un al doilea transport de droguri de pe filiera ugandeza a fost incarcat tot la Mombasa, de catre compania de navigatie Victoria Impex Company din Kampala, pe vasul Barbara D, avand destinatia finala portul Maracaibo din Venezuela, via Durban. La Durban, traficantii ugandezi n-au mai gasit un cargo catre Venezuela (cu escale la Capetown si in Panama), asa incat au decis sa schimbe destinatia initiala. Dupa ce au disimulat 6 tone de hasis
in baloturi de bumbac, au incarcat marfa pe vasul Pelikan, cu destinatia Haifa. La Haifa, drogul a fost incarcat de Zim Antwerpen, adus la Constanta, de unde transportul a fost preluat de importator; societatea slovaca Slovimpex SRL din Bratislava, care ar fi trebuit sa-l predea la Munchen. Din nenorocire pentru traficanti, cargoul a sosit la Constanta pe 3 septembrie, dupa ce autoritatile portuare descoperisera cele 4,4 tone de ceai, amintite mai sus, ceea ce a antrenat si o perchezitie pe cargoul in cauza. Ofiterii din port, care au tinut sa-si pastreze anonimatul, iau marturisit corespondentului OGD ca: „Oricum cantitati mult mai importante si mai bine protejate au tranzitat prin portul Constanta”. Protejate de cine? Nu este greu de banuit si nici unde se scurgeau cornisioanele stoarse de la traficantii ugandezi, pentru ca acestia sa-si vada linistiti de treaba fara accidente, cum au fost capturile din 26 august si 3 septembrie ’93.
Potrivit DIG nr.27 (ianuarie ’94), filiera cocainei este la fel de complexa in Romania ca si cea a hasisului. Una dintre aceste filiere era condusa de Alexandru Docmanov, care disimula pana la 100 kg de pudra in statui de metal, ce voiajau apoi dintr-un post de vama in altul. Doi dintre complicii lui Docmanov au receptionat 109 kg de cocaina intre 1991 si 1993, marfa pe care au plasat-o in Italia. Cei doi complici, doi columbieni, inarmati cu pasapoarte venezuelene, tranzactionau cocaina cu un anume Omar din Timisoara. Interesant este ca, atunci cand columbienii au picat, Omar a sters putina, dupa ce primise in prealabil un telefon de avertisment
din Bucuresti, de la un politist roman care lucra pentru retea.
La randul sau, DIG nr.30, din aprilie 1994, semnala urmatoarele: „Cantitati foarte mari de droguri sosesc in Romania: hasis pe cale maritima via Africa; cocaina din America de Sud pe cale aeriana sau maritima, heroina pe rutele din Balcani”. Pe langa retelele internationale care, cu intinse complicitati in administratie, transformasera Romania intr-un adevarat Turn Babel al drogurilor dupa 1990, apar nasii Romani, narcotraficantii autohtoni. DIG nr.30 il identifica pe unul dintre acestia: „Un traficant roman, caruia i se spune “Printul, a controlat, intre 1990 si 1993, o retea de trafic cu hasis catre Germania, din Timisoara si Arad, via Polonia.” In
realitate „Printul” nu era altul decat romano-sirianul Zaher Iskandarani, supranumit „Printul” sau „Regele Banatului”, un protejat (pana in 1995) al regimului Iliescu. Reteaua „Printului” era una internationala. „Organizatia este compusa mai ales din polonezi si tigani Romani, insarcinati sa treaca in mod clandestin, frontiera care separa Polonia de Germania si sa comercializeze (drogul n.n.), dupa ce acesta a fost tranzitat prin Ucraina”. Lucrurile au mers bine pana in 1993, cand apare concurenta: mafia rusa condusa de un anume „Vadim”. DIG nr.30 precizeaza: „La sfarsitul anului 1993, aceasta organizatie (a „Printului” n.n.) a fost preluata in parte de
mafia rusa din Basarabia si Moldova, dirijata de un anume “Vadim”. “Printul” a contraatacat si, ajutat de vamesii romani, i-a taiat aprovizionarea cu droguri lui “Vadim””. Asadar, cand se punea problema unor rivalitati pe piata traficantilor de droguri intre un mafiot roman si un mafiot rus, vamesii romam ii taiau aprovizionarea rusului, ajutandu-l patriotic pe mafiotul roman. DIG nr.30 mai dezvaluia: „Traficantul roman (“Printul” n.n.) a trebuit, totodata sa-si schimbe rutele de trafic si sa le utilizeze acum pe cele care traversau Slovacia si Republica Ceha”. Pe filiera „Printului” se afla si un om de afaceri de la Chisinau, care poseda o societate comerciala in asociatie cu un cetatean turc. Basarabeanul calatorea la volanul unui automobil de lux, in care dosea pana la 10 kg de hasis, la fiecare calatorie. Corespondentul ODG a observat cum un autovehicul al politiei cehe se prezenta de fiecare data, intr-o anume zi, la locul stabilit -langa orasul Prestice – pe ruta catre Germania, pentru a incasa cei 500 de dolari ca sa lase marfa sa treaca. In ciuda razboiului, „Printul” utiliza, in aceesi masura, si rutele iugoslave. DIG nr.27, din decembrie 1993, aducea grave acuzatii unor reprezentanti ai autoritatilor romane. Despre un general-locotenent de politic se spunea ca ar „figura in fisierele politiei italiene si germane, ca patron al traficului de automobile furate”. Acest personaj ar fi lucrat din 1990 intr-o stransa legatura cu generalul Filipov, seful politici bulgare, care actiona sub acoperirea unei societati comerciale de la Sofia, patronate chiar de fiul sau. Acelasi numar din DIG mai acuza pe un alt general roman de politic, si pe adjunctul sau, ca ar fi fost implicati in traficul de heroina care provenea din Afganistan, via Ucraina. Banii murdari ar fi fost apoi spalati la hotelurile Astoria si Continental din Timisoara. Se mai vorbea si de asocierca unor politisti Romani de rang inalt cu nasi ai „N’draghetta” calabreze, asa cum erau fratii Lombardi, care operau la Satu Mare. Walter Esposito, responsabilul transporturilor de droguri pe ruta Romania-Ungaria-Austria-Italia s-ar fi aflat -sustine DIG nr.26 – sub o inalta protectie romaneasca. O concluzie importanta a publicatiei era – in 1993 – aceea ca traficul de droguri din Est utiliza vechile retele ale traficului de arme dintre fostele state comuniste, membre ale Tratatului de la Varsovia, si tarile arabe. Inaltii functionari de pe vremea lui Ceausescu, preciza publicatia, continuau sa ocupe posturi importante sub regimul Iliescu. In plus, am adauga, Kamel El Kader aparea in fotografii umar la umar cu Presedintele Iliescu, asa cum se intamplase la Forumul „Crans Montana” de la Bucuresti (1994), sponsorizat – intre altii – de „Printul Banatulul”, Zaher Iskandarani.
1. ROMANIA LUI ILIESCU: CEL MAI MARE DEPOZIT DE DROGURI DIN EUROPA DE EST
Raportul OGD pe 1997, la capitolul Romania, analizand situati drogurilor in perioada 1995-1996 – Ultimii doi ani ai regimului Iliescu – face un rechizitoriu amplu si documentat, demonstrand ca Romania, mai ales in penoada ’92-’96, se transformase dintr-o tara de tranzit a drogurilor, intr-o tara de fabricatie si consum, mai ales a heroinei. Sunt indicate trei cauze principale ale acestei situatii catastrofale: haosul legislativ, coruptia pana la cele mai inalte niveluri si tolerarea in Romania a unor organizatii teroriste si mafiote, cunoscute prin implicarea lor in traficul de droguri, de care se facea vinovat regimul Iliescu in perioada 1992-1996, cu o accentuare in ’95-’96.
O prima tendinta pentru perioada ’95-’96 – constatata de raportul OGD din 1997- este aceea ca traficantii de droguri nu se mai limiteaza doar la tranzitarea Romaniei si trecerea drogurilor in Ungaria. Constituirea unor stocuri importante de droguri permite o redistribuire, constata raportul OGD, in directia spatiului Schengen, via Polonia si Republica Ceha. In cursul a numai patru ani (’92-’96), cantitatile de droguri stocate in Romania – avand una din principalele surse mai noi Caucazul, cu tranzitarea porturilor rusesti si ucrainiene – au crescut considerabil. Circa 6 tone de droguri au fost confiscate in 1996, in principal derivate ale canabisului, dar si 130 kg de cocaina si 62 kg heroina, confiscate la granita de vamesii unguri. Care trecusera, bine mersi, prin vama romaneasca. Potrivit raportului OGD din 1997, hasisul din Romania provenea din Cornul de aur al Africii de Est, marihuana din Nigeria, cocaina din Columbia, Venezuela si Brazilia. Iata de ce raportul OGD/97 considera ca Romania anilor ’92-’96 s-a transformat intr-o veritabila placa turnanta a traflcului international de droguri tari. Descoperirea a doua fabrici de heroina, abia in 1996, a confirmat supozitiile politistilor europeni, aflati in post la Bucuresti, privind noul rol jucat de Romania lui Iliescu in traficul cu acest drog. „Toate aceste
activitati legate de trafic au provocat cresterea ofertei pe piata interna si dezvoltarea toxicomaniei”, sustine raportul OGD/97. In continuare, raportul din 1997 preciza:
„Romania nu mai joaca, asadar, doar rolul unei tari de tranzit terestru, aerian si maritim al drogurilor provenind din Asia de sud-est, Turcia, America Latina si Africa”. Ce rol a avut insa regimul Iliescu in transformarea Romaniei dintr-o tara de tranzit a drogurilor, intr-o tara de productie si consum, mai ales a heroinei? Iata ce afirma raportul OGD pe 1997:

„Noul rol al tarii in traficul de droguri, al heroinei mai ales, a fost agravat de mai multi factori… Narcoactivitatile au exploatat, dupa caderea lui Ceausescu, dezordinea, a legislatie inadecvata, criza economica si coruptia pe scara larga. In sfarsit prezenta in Romania a unei minoritati turce, ca si a emigrantilor kurzi, iranieni, albanezi, chinezi etc., a favorizat traficul. Aceasta fara  droguri (Romania, n.n.) este, in particular, o importanta baza a partidului muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizatie kurda aflata in razboi cu statul turc”. Asadar, pe langa coruptie, legislatie inadecvata, dezordine, regimul Iliescu a favorizat traficul de droguri dure si prin continuarea cardasiei cu o serie de organzati teroriste (gen PKK), binecunoscute pentru implicarea lor in traficul de droguri. Sa observam ca, la acest capitol, regimul Iliescu nu a facut altceva decat sa continue binecunoscuta cardasie a regimului Ceausescu cu terorismul. Raportul OGD pe 1997 considera, totodata, ca „este prea devreme sa stim daca tentativa de moralizare a vietii publice,
intreprinsa de noul guvern, ales in noiembrie 1996, va avea efecte durabile”.
Raportul OGD citeaza si rapoarte ale SRI, dupa care 60% din drogurile care intrau in Romania, intre anii ’95-’96, proveneau de pe filiera turca. Cea mai importanta captura de heroina (42kg) s-a efectuat la 12 decembrie 1996, intr-un autobuz turc apartinand companiei turce „Toros”. Drogul se afla ambalat in pachetele mici, de 500 de grame. Unul dintre cetatenii turci, arestat cu prilejul capturii, era chiar fratele proprietarului companiei. De regula, dupa ce introduc drogurile in Romania, turcii utilizeaza cetateni de alte nationalitati, pe post de carausi (camile,in argou). Dintre cei 95 de traficanti arestati in Bucuresti in 1996, 41 s-au dovedit a fi iranieni, 20 romani si 14 turci. „Heroina provenita din Afganistan si din tarile Asiei centrale”, constata raportul OGD din 1997, „patrunde in Romania via Moldova si Ucraina. Pana in 1995, acest drog era expediat rapid, via Ungaria si Slovacia, catre statele Europei Occidentale: in principal, catre Austria, Italia, Germania si Tarile de jos (Belgia si Olanda)”.

2. COLABORAREA REGIMULUI ILIESCU CU RETELELE PKK
O parte din traficul de droguri desfasurat in Romania – constata raportul 0GD/97 – se afla in mainile kurzilor, dintre care cei mai multi apartin organizatiei teroriste PKK. Potrivit raportului OGD/97, PKK se ascunde in spatele unei organizatii de masa, denumita generic „Frontul de Eliberare al Kurzilor” (in original ERNK), care grupeaza diverse organizatii de femei, tineret, studenti sau oameni de afaceri kurzi din Romania. Oamenii de afaceri kurzi, de pilda, s-au grupat in „Asociatia Oamenilor de Afaceri din Orient”. Despre aceasta asociatie, raportul OGD din 1997 sustine ca servea drept „excelenta legatura pentru activitatile PKK”. Toate organizatiile kurde din Romania se aflau in 1996 sub controlul strict al PKK (PartidulMuncitorilor din Kurdistan), iar seful PKK era, in acelasi timp, si selul frontului ERNK. Responsabilul direct pentru colectarea fondurilor era una si aceeasi persoana cu delegatul pentru probleme de propaganda al PKK, si, in acelasi timp, director al ziarului kurzilor din Romania, „Vocea Mesopotamiei”, ziar care se distribuia nestingherit, gratis, la gurile de metrou din Bucuresti. Raportul OGD specifica faptul ca acesta era un om de afaceri prosper, care urmase cursuri de literatura engleza la Oxford. Circa 90% dintre kurzii din Romania faceau parte din organizatii care apartineau ERNK si cotizau, in acest cadru, la PKK. Detaliu important: 75% dintre acesti mici investitori orientali din Romania sunt de nationalitate turca, dar in realitate, kurzi, iar ERNK le punea la dispozitie capitalul initial pentru a demara micile afaceri remarca
raportul OGD/97. Potrivit statisticilor politice romane – citate de raportul OGD/97 – circa 65% din totalul capturilor facute la vama sunt de la asemenea companii de transport. Purtatorii de cuvant ai PKK si ERNK nu numai ca au negat ca organizatiile lor ar fi implicate in traficul de droguri, dar au specificat ca, de fapt, acestea colaborau cu Politia romana si ca serviciile anti-drog din Romania au facut, dupa ’90, patru capturi pe baza informatiilor oferite de organizatiile kurde. Totusi, nici un kurd nu a fost vreodata implicat. Conform OGD., colaborarea PKK si ERNK cu politia, sub regimul Iliescu, nu era altceva decat un mod abil al kurzilor de a-si
inlatura concurenta de pe piata drogurilor, cu mana politiei romane. Pozitia politiei romane, care a apreciat in mod manifest acest gen de colaborare, ramanane oricum ambigua, se specifica in raportul 00D197. Nicolae Ulieru purtatorul de cuvant (din acel moment) al SRI, a declarat ca Serviciul Roman de Informatii detinea date sigure privind implicarea kurzilor in traficul de droguri si arme, dar nu le putea face publice. Este de remarcat ca, desi SRI stia perfect ce fac organizatiile PKK si ERNK in Romania, regimul Iliescu a ignorat informatiile si a preferat sa continue colaborarea clandestina cu kurzii. Este usor de presupus de ce: fonduri clandestine pentru partidul de guvernamant si clientela sa politica”. Sa mai remarcam si alt aspect: este pentru prima data cand o organizatie internationala ca OGD dezvaluie, intr-un raport anual difuzat la scara mondiala – asa cum este raportul OGD/97 – colaborarea secreta a regimului Iliescu cu PKK, in afaceri care vizeaza domeniul crimei organizate internationale. Iata un subiect inedit, asupra caruia raportul OGD/97 ofera primele indicii importante si de la care poate demara o ancheta de amploare: regimul Iliescu si crima organizata transnationala, ’90 – ’96”.
3. AFACEREA „CALU”
Conform OGD/97, kurzii erau implicati atat in traficul clandestin care tranzita din Turcia catre Romania, via Bulgaria, cat si in cel care tranzita Ucraina spre Moldova, venind din spatiul rus. Potrivit politiei romane, citata in raportul OGD/97, „drogul care ne vine din tarile fostei Uniuni Sovietice se afla sub controlul mafiilor ruse, caucaziene si ucrainiene”. PKK avea legaturi cu toate aceste mafii. Legaturile kurzilor cu mafia rusa au fost facilitate de faptul ca organizatiile acestora sunt legale. In Rusia, ba au si reprezentanti oficiali. Un simbol viu al colaborarii regimului Iliescu cu kurzii si mafia rusa il constituie afacerea Calu. In septembrie 1995, politia
turca” a arestat la Edime un roman, al carui pseudonim era Calu, impreuna cu sase kurzi („turci”), care transportau 2 kg de heroina, cinci pistoale si o mitraliera. Calu a declarat la interogatoriul luat de polita turca” din Edime, ca el era la al optulea transport de heroina catre Romania, si de exploziv, din Romania in afara. Calu a recunoscut ca lucra pentru PKK. Conform raportului OGD/97, surse apropiate serviciiior secrete romane au dezvaluit ca agentul Calu era unul dintre oamenii lor si ca acesta lucra, in acelasi timp, si pentru mafia din Transnistria. Un ofiter al Armatei a 14-a ruse a declarat unui corespondent OGD, in 1995, ca trupele ruse „au favorizat comertul cu droguri provenind din Extremul Orient”. Potrivit ofiterului, traficul de droguri din zona era condus de un evreu rus, care avea si cetatenie elvetiana, individ din anturajul presedintelui Snegur. Mafiotul facea obiectul unui mandat de arestare in Rusia, pentru trafic de diamante industriale si arme. Este vorba de celebrul gangster Boris Birnstein, care detinea in Moldova de peste Prut cvasimonopolul exporturilor de materii prime (intre care, cel al lemnului), monopolul asupra bancilor, al societatilor de asigurare, prin intermediul marelui sau concern „Seabeco” si cel care controla si imprimarea banilor in Moldova. Alaturi de monopolul fabricarii de pasapoarte, „Seabeco” mai controla turismul si devenise, intre timp, proprietarul luxosului hotel MOLDOVA din Chisinau, inclusiv al cazinoului din hotel, ambele proprietatea KGB pana in 1991. Concernul „Seabeco” mai dispunea in Moldova, in 1996, de 12 ferme de crescatorii, care produceau 3.500 de tone de curcan pentru piata occidentala, pe langa monopolul traficului de droguri si masini furate din Germania si Austria. Una dintre aceste masini i-a fost facuta cadou de Birnstein ministrului de
Justitie al Moldovei, cu care acesta a fost prins la Viena in 1992. Automobilul fusese furat, de fapt, de mafia ucraineana din orasul Heilbron (Germania). Ministrul nu era decat un curier al lui Birnstein, intre ale carui afaceri intra si traficul de carne vie, cu moldovence, pentru bordelurile din Germania. In realitate, Birnstein si Seabeco se ocupau cu spalarea banilor mafiei ruse, bani care ajungeau apoi, curati, in bancile din Elvetia. Cine era, de fapt, Birnstein? Conform FBI si Interpol, Birnstein emigrase din URSS in Israel in anii ’80, re-emigrase cu un pasaport canadian, pentru ca in 1991 – utilizand vechiul sau pasaport sovietic – sa revina in Republica Moldova, unde si-a procurat un pasaport moldovenesc. L-a ademenit pe Mircea Snegur cu o mare cantitate de motorina, pe care apoi a vindut-o tot el, dar in numele lui Snegur, la un pret mult mai avantajos, in Suedia si Finlanda, impartind ulterior castigul cu Snegur. Imediat, Birnstein a obtinut primele monopoluri in Moldova: fabricarea permiselor de conducere auto, precum si cel al importului si exportului de motorina si benzina. La alegerile din 1996, Birnstein a finantat campania electorala a lui Snegur, fortandu-l insa pe acesta sa nu intervina in favoarea eliberarii grupului Ilascu, pe care mafiotul il considera nationalist. (La fel a procedat si ex-ambasadorul american Alfred Moses, care l-a sfatuit in campania din 1996 pe Iliescu sa nu intervina in favoarea lui Ilascu, din acelasi motiv). Semnificativ, in 1992, Birnstein a fost mediatorul crizei care a dus la separarea Transnistriei, regiune unde se afla unul dintre cele mai importante arsenale de rachete balistice din regiune, conform serviciilor americane. Birnstein a reusit apoi sa-l debarce pe gen. Lebed, dupa ce a pus mana pe o caseta in care Lebed il caracteriza pe Eltin drept „porc betiv” si a transmis-o la Kremlin. Staruim asupra lui Boris Birnstein deoarece omul sau de incredere in Romania – in anii regimului Iliescu – a fost binecunoscutul Vitali Ustroi (Usturoi), implicat in mai multe afaceri de trafic cu materiale strategice. Amintim aici doar afacerea cu mercur rosu, din parcarea de la Vila-Lac Snagov, in care au fost amestecate si unele cadre ale Armatei.
4. REGIMUL ILIESCU SI MAFIA „SACRA CORONA UNITA”
Tot in raportul OGD/97 se mentioneaza traficul de droguri in care era implicata mafia italiana „Sacra Corona Unita”. Aceasta organizatie a controlat traficul de droguri intre Italia si Romania, in principal a heroinei, aduse din Turcia. Precum si a cocainei, provenita din Brazilia.
„Sacra Corona Unita” s-a bucurat, conform OGD / 97, de complicitatea unor inalti functionari de stat si din politia regimului Iliescu. Raportul OGD/97 noteaza: „Parchetul a recunoscut pentru prima oara in Romania, ca atat crima organizata, cat si traficul de droguri au beneficiat de sustinere politica si ca “banii murdari” au fost utilizati de “anumite partide” pentru finantarea campaniilor electorale”. In incheiere, raportul OGD/97 pune, negru pe alb, problema necesitatii deconspirarii „legaturilor vechiului guvern al presedintelui Iliescu cu crima organizata”.

Cum poti transforma un om normal intr-un bolnav psihic? Cum poti musamaliza un caz? Simplu: cu ajutorul presei „independente si libere”-noi „amanunte” apar in cazul procurorului Marius Surdu

Curios cum au aparut doua articole pe aceeasi tema, in acelasi ziar, la aceeasi data, despre procurorul DNA Marius Surdu. Cineva incearca, cu toata staruinta, sa-l discrediteze pe acest om, facandu-l mai mult sau mai putin ” bolnav psihic”. Primul articol suna asa:

Cu urme de laţ pe gât, venele la mâini tăiate şi plăgi înjunghiate, şeful DNA Suceava a avut oficial „un accident casnic

Local  – Dana HUMOREANU

Misterul planează în jurul incidentului care îl are în centru pe procurorul şef al DNA Suceava, Marius Adrian Surdu, în vârstă de 42 de ani. Comunicatul oficial al Spitalului de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava, pe baza declaraţiilor familiei, este că procurorul a ajuns vineri noapte la Urgenţă cu o plagă tăiată latero-toracică, suferită în urma unui accident casnic.

Echipa de medici de gardă a intervenit chirurgical, prima dată vineri noapte şi a doua oară sâmbătă dimineaţă, pentru a rezolva emfizemul pulmonar consecutiv înţepăturii. Ieri, procurorul era în continuare conectat la aparatele de respiraţie artificială, dar era stabil hemodinamic şi medicii erau optimişti în privinţa şanselor de supravieţuire şi recuperare.

În ciuda insistenţelor, medicii de la Spitalul de Urgenţă au fost extrem de rezervaţi în a oferi mai multe date despre caz.

Din informaţiile noastre, procurorul Surdu a fost, în cursul zilei de vineri, împreună cu soţia şi copiii la Botoşani. Soţia a rămas acolo, el s-a întors în cursul serii la Suceava pentru că ar fi avut câteva probleme de rezolvat.

În jurul orei 22.00, un apel la 112 a solicitat intervenţia poliţiei la locuinţa unei persoane care suferise o plagă înjunghiată la nivelul inimii. După ce au constatat că este vorba de un procuror, poliţiştii au predat cazul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Cumnatul lui Marius Surdu, omul care a sunat la 112

La momentul sosirii ambulanţei, Marius Surdu se afla în casă cu doi bărbaţi, dintre care unul era cumnatul său, cel care a şi anunţat cazul la 112. Procurorul era semiconştient şi prezenta pe gât urmele de strangulare ale unui laţ, avea venele tăiate la ambele mâini şi două plăgi înjunghiate la nivel bilateral toracic. Sângera puternic iar unul dintre bărbaţi îi acorda primul ajutor.

Tratamentul de urgenţă administrat de cei de la ambulanţă l-a readus în simţiri, astfel că până la spital starea sa era ceva mai bună.

Surse din apropierea anchetei ne-au declarat că procurorul chiar ar fi refuzat, în prima fază, să accepte investigaţiile la computerul tomograf. A fost operat de urgenţă – prima dată o intervenţie de mai mică amploare, a doua oară o operaţie mai complexă, ocazie cu care s-ar fi descoperit că a avut şi intestinele înţepate de cuţit. 

Nu era băut

Consumul de alcool sau alte substanţe nu a fost menţionat de nici unul dintre cei care au avut legătură cu acest caz, prin urmare nu sunt motive să fie luat în calcul, cel puţin până acum.

Şeful DNA Suceava nu era cunoscut nici ca un consumator de alcool, nici ca persoană depresivă sau cu alte afecţiuni psihice, iar varianta accidentului casnic susţinută oficial este penibilă.

Determinarea cu care a vrut să moară tânărul procuror, cu încă două persoane în casă, arată o presiune psihologică enormă şi ar fi interesant de aflat cine era cea de-a doua persoană din apartamentul său şi care a fost tema discuţiei anterioare tentativei de sinucidere.

Potrivit unor medici psihiatri cu care am stat de vorbă, încercarea mai multor variante de sinucidere arată că procurorul dorea să moară cât mai repede şi nici una din metode nu i s-a părut suficient de eficientă. De asemenea, după încercarea de a se spânzura, creierul ar fi suferit de pe urma lipsei de oxigen, deci deciziile ulterioare oricum nu ar fi fost cele mai bune.  

Mandici, singurul care a vorbit

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, unitatea care, conform competenţelor, a preluat ancheta în acest caz, au refuzat să ofere orice detaliu despre acest caz.

Dacă prim-procurorul Elisabeta Cocîrlă nu a mai răspuns la telefonul de serviciu în ultimele zile, procurorul Luminiţa Leonte, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, ne-a declarat că nu este la curent cu ancheta şi nu are nimic de declarat, aşteptând dispoziţiile şefilor legate de un eventual comunicat oficial cu privire la ce s-a întâmplat vineri noapte în casa procurorului şef al DNA Suceava.

Singurul care a vorbit a fost Vasile Mandici, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava

“Noi credem că a fost vorba de un accident casnic, nicidecum de vreo sinucidere. Nu avea motiv, nu avea probleme familiale, erau o familie fericită alături de cele două fetiţe ale lor”, a spus magistratul, citat de „Adevărul de Seară”, ediţia de Suceava. 

Cine este Marius Surdu

Marius Adrian Surdu se afla în fruntea Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din noiembrie 2008, când l-a înlocuit pe Cristian Constantin Martin.

Marius Surdu a fost cooptat în structurile fostului Parchet Naţional Anticorupţie (PNA) încă de la începuturi. Cel care l-a propulsat în structurile anticorupţie este primul procuror general al PNA, Ioan Amariei.

Înainte de a deveni şef al DNA Suceava, Marius Surdu a condus structura similară de la Bucureşti.

Ca experienţă profesională, trebuie spus că lucrează în cadrul Ministerului Public de la începutul anilor ’90.

Începând cu 31 mai 2001, Marius Surdu a îndeplinit funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, post pe care l-a ocupat până la plecarea la Bucureşti, la fostul Parchet Naţional Anticorupţie.”

Al doilea suna asa:

Marius Surdu are nevoie de adevăr ( intr-adevar dar nu asa cum vrei tu sa-l prezinti-nota mucenicul)

Editorial  – Tiberiu AVRAM
Îl cunosc pe Marius Surdu de vreo 16 ani. Un om deosebit, un profesionist adevărat, un familist desăvârşit. Nu am auzit niciodată pe cineva vorbindu-l de rău, ca persoană sau ca magistrat. De fapt, traiectoria profesională spune totul despre profesionalismul şi seriozitatea lui Marius Surdu.

Vineri seara, Marius Surdu a trecut prin cel mai greu moment din viaţa sa. Din motive necunoscute nouă, şeful DNA Suceava a încercat să-şi ia viaţa. Din fericire, nu a reuşit. Din fericire pentru familia lui, pentru cei doi copii, pentru colegii şi prietenii săi. De vineri seara, imediat după ce Marius Surdu a ajuns la spital, mai mulţi colegi, procurori, i-au fost alături. Au stat pe holurile spitalului, încercând să-i transmită puterea necesară pentru a depăşi acest moment extrem de greu. L-au vegheat şi sâmbătă, şi duminică. Extraordinar exemplu de solidaritate, de prietenie. Gesturi de omenie, în cele din urmă. Gesturi care spun multe despre relaţia dintre Marius Surdu şi colegii lui.

În tot acest şir de întâmplări, cineva a făcut o greşeală. Aceea de a ascunde tentativa de suicid în spatele unei expresii ridicole, raportată la situaţia reală: „accident casnic”. Nu ştiu care sunt reglementările referitoare la statutul magistraţilor, dar bănuiesc că este foarte posibil ca Marius Surdu să nu mai poată ocupa funcţia de şef al DNA după cele întâmplate. Poate da, poate nu. Bănuiesc că, prin adoptarea acestei variante, „accident casnic”, s-a încercat salvarea carierei profesionale şi a imaginii publice a lui Marius Surdu.

Variantă, atitudine care, însă, nu este deloc corectă. Şi afirm asta cu toată simpatia pe care i-o port lui Marius Surdu. Pe lângă faptul că nu este corectă, atitudinea menţionată este şi naivă, deoarece, la viteza cu care circulă informaţia astăzi, era extrem de puţin probabil ca adevărul să nu se fi aflat.

Am mai spus-o, însă, şi o repet – în vremurile de astăzi, în stilul de viaţă de astăzi, distanţa între normalitate şi anormalitate este extrem de mică. Distanţa dintre luciditatea şi momente de delir, când nu mai răspunzi pentru faptele tale, este infimă. Pragul îl treci fără să-ţi dai seama, împins de nişte motive ce pot părea neînsemnate celor din jur. Nişte vorbe, nişte veşti, nişte suferinţe vechi… Dumnezeu ştie. Nu ştiu ce l-a determinat pe Marius Surdu să recurgă la acest gest.

Nu ştiu şi nici nu mi se pare corect să facem speculaţii pe seama motivelor care l-au împins spre acest act disperat. Din acest motiv, şi în materialul pe care îl prezentăm astăzi în ziar nu se vorbeşte deloc despre cauze. Deşi se vehiculează mai multe motive pentru care Marius Surdu ar fi încercat să-şi ia viaţa, mi se pare omeneşte şi deontologic să nu ne dăm cu părerea în privinţa acestor aspecte. Este destulă durere şi aşa…

Marius Surdu are acum nevoie de putere pentru a se pune pe picioare. Pentru el, pentru familia lui. Pentru copiii lui. Are apoi nevoie de sprijinul colegilor şi prietenilor, pentru a putea ieşi cu fruntea sus în lume, pentru a trece şi a uita acest moment. Nu mă îndoiesc că va avea acest sprijin. Restul, ceilalţi oameni, nu vă grăbiţi să judecaţi, să condamnaţi, să daţi verdicte. Căci niciodată nu ştii ce îţi poate rezerva viaţa.

Curaj, Marius, şi multă sănătate!”

Primul articol este scris in pur stil jurnalistic si ne prezinta niste date care initial nu au fost date publicitatii. Ma refer la  faptul  ca ” Procurorul era semiconştient şi prezenta pe gât urmele de strangulare ale unui laţ, avea venele tăiate la ambele mâini şi două plăgi înjunghiate la nivel bilateral toracic. Sângera puternic iar unul dintre bărbaţi îi acorda primul ajutor.”  Cred ca este printre putinele cazuri despre care am auzit sau citit, in care sinucigasul incearca toate variantele de sinucidere. Sincer nu cred ca am auzit asa ceva. De obicei, cine-si propune sa se sinucida, chiar daca esueaza, persevereaza in aplicarea primei „solutii” alese, inainte de a incerca o alta. Dar sa zicem ca omul era asa de disperat incat dupa ce si-a „re-oxigenat” creierul, dupa tentativa de spanzurare, si-a taiat venele si vazand ca sangele nu se scurge asa de repede cum a crezut el, s-a mai impuns si lateral prin torace. Greu de crezut, pentru ca dupa ce-ti tai venele si incepe sa tasneasca sangele, te cuprinde moleseala si ameteala. Sa luam procesul invers: intai s-a impuns lateral prin torace si apoi vazand ca n-a murit si-a mai taiat si venele. De ce atata efort, cand era foarte simplu sa-si implante cutitul direct in inima si moartea survenea aproape instantaneu. Asa cum am mai spus, ca procuror, stia foarte bine ce implica fiecare mod de sinucidere in parte, precum si reactiile organismului si timpii necesari incheierii cu „succes” a unor astfel de acte. Marea majoritate a sinucigasilor isi pregatesc o „scrisoare de adio” prin care isi motiveaza gestul si isi iau la revedere de la cei dragi. Scrisoarea de adio nu este, in principal, instrumentul prin care se disculpa fata de ceilalti ci cel prin care, sinucigasii, isi intaresc propria convingere ca fac ceea ce trebuie. Nimeni nu mentioneaza nimic despre asa ceva.

Nu se incearca protejarea lui Marius Surdu, ci dimpotriva se incearca discreditarea lui, prin toate mijloacele. Atat primul articol, cat si cel de-al doilea, care se vrea plin de compasiune fata de procuror si familia acestuia, nu fac decat sa arunce samanta indoielii asupra stabilitatii psihice a acestuia. Aluzia la asa-zisele ” mai multe motive pentru care Marius Surdu ar fi încercat să-şi ia viaţa” si asupra carora lui Tiberiu Avram i „se pare omeneşte şi deontologic să nu ne dăm cu părerea în privinţa acestor aspecte”, n-a facut decat sa submineze prestigiul de om integru si echilibrat al procurorului.

Daca cineva ar fi vrut sa-i protejeze cariera lui Marius Surdu, ar fi spus adevarul. Asa se incearca doar discreditarea lui si musamalizarea cazului, in care sunt sigur implicate persoane sus-puse al caror nume nu poate fi legat de astfel de practici mafiote. Opinia mea este ca Marius Surdu intentionat si-a lasat familia la Botosani stiind ca are anumite ” probleme” de rezolvat. Probabil ca sotia, ingrijorata ca nu raspunde la telefon, si-a sunat fratele si l-a trimis acasa sa vada ce se intampla. Auzind zgomot de masina oprita in fata casei sau pe scari( nu stiu unde locuieste procurorul) asasinii au disparut. Este posibil ca insisi atacatorii sa-l fi chemat pe cumnatul procurorului la fel cum este posibil ca  Dumnezeu sa-i fi indreptat pasii acestuia spre casa  lui Marius Surdu. Existenta urmei de pe gat, coroborata cu impunsaturile toracice laterale si cu taierea venelor dovedeste ca procurorul a fost supus unor intimidari si procedee tipic mafiote pentru a se scoate ceva de la el. Probabil ca taierea venelor a survenit ultima, dupa ce asasinii au aflat ce-i interesa si aveau de gand sa-l lase sa moara incet sau vroiau sa faca  totul sa para o ” sinucidere” reusita sau esuata. Daca ar fi vrut doar sa-l omoare nu pierdeau timpul cu atatea metode. Il impuscau sau ii inscenau un accident mortal. Poate n-au vrut sa-l omoare dar l-au vrut scos din circuit. Si au reusit, pentru ca Marius Surdu, dupa aceasta poveste, nu va mai putea lucra in procuratura si oriunde se va duce tinicheaua ii va atarna de coada. Nimeni nu vrea sinucigasi prin preajma, cu atat mai putin la serviciu. Nici macar familia nu i-a fost protejata pentru ca stigmatul tatalui si sotului sinucigas se va rasfrange si asupra acestora. Cu alte cuvinte, Marius Surdu, este un „mort” viu. Aceasta este minunata societate in care traim si in care, presa, politia, spitalele sunt aservite intereselor celor puternici. Pacat!

Cititi si primul articol: https://mucenicul.wordpress.com/2010/05/16/procurorul-sef-al-dna-suceava-in-stare-grava-dupa-ce-ar-fi-incercat-sa-se-sinucida/