De ce ”presiunea străzii” are efect imediat doar în unele cazuri? Vezi cazul Ionuț Anghel versus Roșia Montana

Moartea lui Ionuț, copilul ucis de maidanezi, încă suscită interes. Deși Ionuț a decedat pe data de 02.09.2013, noi dovezi apar pe zi ce trece, dovezi găsite de terți deși ele ar fi trebuit găsite de polițiști și procurorul de caz. Cum este posibil așa ceva? Este pentru că organele de cercetare nu și-au făcut datoria la momentul respectiv, fie din indolența autorităților caracteristică zilelor noastre și din graba de a închide cu ”succes” un dosar, fie din cu totul alte motive. Care sunt noile dovezi? Deocamdată sunt două: caseta sau casetele cu înregistrările video ale camerelor din parc și mai nou (azi) o folie folosită de obicei de către poliție la împachetarea cadavrelor ascunsă într-un tufiș din râpă și un costum pe care îl poartă criminaliștii abandonat în apropiere. http://www.wowbiz.ro/descoperirea-macabra-facuta-de-un-grup-de-bucuresteni-in-rapa-mortii-lui-ionut-au-gasit-o-folie-de-acoperit-cadavrele–plina-cu-sange_69850.html

Vreau de la  bun început să subliniez că acest articol n-are nici o legătură cu faptul că eu sunt împotriva uciderii în masă a câinilor vagabonzi. Nu mă interesează nici faptul că bunica n-a avut grijă de copii așa cum ar fi trebuit. Ce mă interesează pe mine este modul cum și-au făcut datoria organele abilitate prin lege cu elucidarea cazului. Unii vor spune: despre ce caz să mai fie vorba când era clar ca lumina zilei că maidanezii l-au sfâșiat? Nu dragi compatrioți, nu este așa. Procurorul și poliția nu procedează ( sau n-ar trebui să procedeze) astfel. Ei trebuie să-și facă datoria tocmai pentru a credita sau discredita orice fel de ipoteză. Cel puțin așa am învățat eu la școala aia care se numește facultate de drept..  Un procuror n-are voie, în timpul serviciului, să se lase influențat nici de sentimente și nici de convingeri personale. El trebuie să-și facă datoria în cel mai corect mod cu putință. Nu știm ce s-a întâmplat la fața locului, nici în momentul când gardianul din parc, condus de fratele lui Ionuț, a ajuns acolo și nici când au sosit organele în drept. Curios cum, în societatea curioasă  și ahtiată după senzațional în care trăim astăzi, nimeni din cei din împrejurimi, care în mod cert au auzit discuția dintre gardian, cel care a adus copilul, fratele lui Ionuț și bunica acestuia, nu s-a dus să vadă ce s-a întâmplat acolo și, și mai curios, în epoca telefoanelor cu camere foto și video din ce în ce mai performante, nimeni n-a făcut măcar o poză la fața locului, până la sosirea legistului și a procuraturii. De  ce nimeni nu prezintă o poză cu cadavrul copilului. Să nu-mi spuneți că din respect pentru mort și pentru familia lui, că nu ține. Zilnic ne sunt prezentate la tv și în media poze oribile care nu țin cont de sentimentele nimănui. Cu atât mai mult cu cât o poză cu cadavrul copilului mutilat și ucis de maidanezi ar fi închis gura multora dintre iubitorii de animale. Nimeni, în afară de legist,organele de cercetare și familie, nu a văzut cadavrul. Am citit doar tot felul de declarații ale unora și altora, cum că cadavrul i-a fost dat tatălui cu o pungă pe cap pentru că ” i se scurgea creierul în afară”. Este o aberație. Dacă ar fi fost așa, primul lucru pe care l-ar fi mâncat câinii era creierul. Doi, morga nu poate da cadavrul într-o astfel de stare familiei. Una dintre obligațiile celor de acolo este cosmetizarea cadavrului, după autopsiere, tocmai pentru a nu produce și mai multă suferință aparținătorilor. Deci acestă relatare este falsă.

Ce a declarat legistul pentru presă: „Cainii au atacat ca sa ucida si sa manance”, a declarat ingrozit medicul legist care s-a ocupat de autopsia baietelului de patru ani, sfasiat de maidanezi in Capitala.

„Doar talpile mai erau intregi, restul corpului era acoperit cu sute de muscaturi”, iar copilul a murit din cauza hemoragiei.
„Va puteti inchipui un asa copil fara scalp si fara fata …. eu nu mai am cuvinte”
„Au actionat exact prin instinctul lor primar de animale care ucid ca sa manance. Arata ca o prada. O hemoragie externa masiva, putem adauga si factorul durerii si factorul spaima. Este ceva ingrozitor”, a spus Abdo Salem – medic legist.

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/copilul-muscat-de-caini-in-parcul-tei-avea-sute-de-plagi-si-a-murit-din-cauza-hemoragiei-externe.html

Se presupunem însă că într-adevăr Ionuț a fost atacat de maidanezi. Dintr-un copil de 4 ani, atacat de 6 maidanezi înfometați, în timpul scurs de la începerea atacului și până la găsirea lui, ar fi trebuit să rămână doar o masă informă de piele și oase iar locul ar fi trebuit să fie plin de sânge, având în vedere că în momentul în care câinii au început să-l sfâșie măcar una dintre mușcături trebuia să fii secționat vreo arteră și sângele să fii împroșcat împrejur. Chiar dacă câinii ar fi lins sângele de pe jos, blana și botul trebuiau să le fie pătate cu sângele micuțului iar pe pământ rămâne urma. Există lămpi speciale care pun în evidență locurile unde a fost sânge chiar dacă acesta a fost spălat sau zugrăvit. Pământul, pereții, podelele din lemn sau ceramice sunt mase poroase care absorb din lichidele vărsate pe ele. Cu atât nai  mult dacă lichidul este sânge. Din ce am citit doar un câine avea urme de sânge pe bot, probabil cel care s-a dus să miroasă trupul și a constatat că e mort. Dacă totuși câinii, fiind foarte înfometați, au tăbărât pe cadavru atunci lipsa sângelui la fața locului și de pe blana animalelor semnalează faptul că trupul era deja mort când a fost adus în acel loc. Acestea sunt doar câteva constatări de bun-simț, care nu necesită o pregătire medicală înaltă și nici una criminalistică. Nicăieri n-am citit însă despre așa ceva.

Pe de altă parte se spune că Andrei, fratele lui Ionuț, ar fi scăpat doar cu câteva mușcături. Ceva nu e în regulă aici. Dacă ar fi fost așa copilul ar fi fugit urlând iar pantalonii sau hainele de pe el ar fi fost sfâșiate. În mod normal, toată presa ar fi arătat măcar imaginile cu mușcăturile suferite de Andrei. Nicăieri nu se spune că pe lângă spaima trasă și șocul morții fratelui său, copilul a trebuit să sufere și experiența, destul de traumatizantă pentru un copil, a vaccinului antirabic. Cu atât mai mult, dacă acesta a fost mușcat de acei câini, medicul legist trebuia să preleveze probe atât din mușcăturile de pe trupul neînsuflețit cât și din rănile lui Andrei, pentru că nu doar rabia este microbul purtat de maidanezi. Chiar dacă medicul care a făcut autopsia este arab, nu pot să cred că a fost chiar atât de lipsit de profesionalism, cu atât mai mult cu cât este vorba despre niște copii. În înregistrarea camerelor cu Andrei adus de străinul, pe care gardianul l-a lăsat să plece fără a-i cere vreo dată de contact ( în cazul în care s-ar fi întâmplat ceva), nu  se vede ca Andrei să aibă hainele sfâșiate sau să arate că ar avea vreo leziune undeva. În schimb el are o altă bluză decât cea surprinsă de camere mai devreme. Mă îndoiesc că un copil care vine în parc într-un tricou cu mânecă scurtă, își ia o bluză cu mânecă lungă după ce începe să se joace prin parc. Dar să presupunem că bunica a fost cea care i-a dat bluza cu mânecă lungă. Totuși nici bluza și nici pantalonii nu par a fi sfâșiați, cu atât mai mult dacă copilul a rupt-o la fugă în momentul când a fost atacat și mușcat de câini.

În ce privește organele de cercetare, adică procuratura și poliția, mi se pare foarte ciudat că au făcut reconstituirea abia după 4 zile. ” Reconstituirea a fost realizata la patru zile dupa ce Ionut si-a pierdut viata. Pana ieri, rapa in care a fost gasit trupul baietelului a fost aproape in totalitate defrisata, gunoaiele incarcate in camioane, iar copacii taiati si pusi pe foc.” http://www.wowbiz.ro/descoperirea-macabra-facuta-de-un-grup-de-bucuresteni-in-rapa-mortii-lui-ionut-au-gasit-o-folie-de-acoperit-cadavrele–plina-cu-sange_69850.html

”Mai mult, un element bizar a ieşit la iveală în timpul anchetei. În locul în care a fost găsit trupul neînsufleţit al lui Ionuţ, anchetatorii au găsit, pe lângă jucăriile celor doi fraţi (două pistoale cu apă), o minge nouă, care nu le aparţinea băieţilor”.


http://www.romaniatv.net/dezvaluiri-bomba-despre-moartea-copilului-ucis-de-cainii-maidanezi-in-capitala_98181.html#ixzz2fRTe9N3y

Toate aceste lucruri nu fac decât să pună sub semnul întrebării modul în care s-a desfășurat ancheta și să discrediteze organele de cercetare. Mi-e greu să cred că a existat o lipsă atât de mare de profesionalism, cu atât mai mult cu cât cazul era foarte mediat. Desigur că s-au mai întâmplat astfel de cazuri lipsite de profesionalism, dar ele încercau să protejeze persoane sus-puse implicate sau anumite interese. Acest caz nefericit putea fi rezolvat clar și simplu, fără a ridica nici cea mai mica îndoială dacă totul s-ar fi făcut ca la carte.

Despre firma pe terenul căreia s-a petrecut nenorocirea și care deținea câinii ucigași nu mai pomenește nimeni nimic. Dacă lucrurile stau așa cum se spune, firma ar trebui să se afle sub anchetă și în acest caz juristul sau avocatul care o reprezintă a avut acces la dosarul cazului și a văzut toate probele atașate în el. Chiar nici un ziarist n-a fost curios să discute cu firma respectivă? Cu paznicul? Ceva este dubios aici și mă refer la presă de data aceasta. Au refăcut traseul, au găsit înregistrările din parc, ” LIBERTATEA a aflat că puştiul a fost găsit de un bărbat care se ocupa cu paza terenului din apropierea parcului. Andrei era aparent dezorientat şi speriat şi spunea că s-a pierdut de bunica lui şi vrea să ajungă la ea în parc.

Cum acesta nu putea să părăsească locaţia, l-a rugat pe bărbatul misterios care apare în filmuleţ să îl ia pe copil să îl ducă în parc pentru a-şi găsi bunica. http://www.libertatea.ro/detalii/articol/copil-omorat-maidanezi-frate-barbat-video-parc-464188.html, și nu i-au putut contacta pe cei de la firma în cauză? Mi-e greu să cred asta.Ori firma respectivă este vinovată dar este prea importantă pentru a putea face obiectul unei anchete și de aceea tot apar așa-zise noi dovezi, care să tărăgăneze lucrurile, cel puțin aparent, până își găsește românul altă știre de senzație ori lucrurile stau cu totul altfel și anchetatorii, pentru a nu stârni panică în rândul populației, cum le place lor să spună atunci când vor să ascundă adevărul, au cu totul o altă variantă decât cea prezentată oficial.

Cert este un lucru: maidanezii vor fi uciși, Primăria Capitalei a mai pus-o de-o afacere de milioane de lei care se vor scoate din buzunarele românilor, atât pro cât și contra eutanasierii câinilor, și vor intra în buzunarele largi și încăpătoare ale lui Oprescu& Co, media și-a făcut plinul la audiență și tiraje, iar atenția populației a fost distrasă timp de două săptămâni de la alte lucruri, mult mai importante aș spune eu ( moartea unui copil este un lucru foarte important dar zilnic mor copii în spitale, pe străzi sau acasă, din cauza neglijenței unora sau altora și totuși nimeni nu face atâta caz pentru asta) cum ar fi de exemplu acordul cu FMI sau cazul Roșia Montana. Curios nu, cum Parlamentul a votat urgent, sub presiunea străzii,legea eutanasierii maidanezilor dar comisia specială pentru Roșia Montana și-a acordat un răgaz de o săptămână pentru a se deplasa la fața locului. De ce? Pentru că între timp poate protestatarii se risipesc și pe urmă Statul își poate vedea în continuare liniștit de afaceri. Ceea ce cred că s-a și întâmplat pentru că de vreo două-trei zile n-am mai auzit nimic despre ei.

Pentru mine un lucru e sigur: ” presiunea străzii” are efect doar atunci când Guvernul dorește acest lucru. Nu este legată de numărul protestatarilor, ci ceea ce se cere.

Acum când am terminat de scris acest articol a mai apărut o știre despre Ionuț. Citiți-o și vedeți dacă am greșit în presupunerile mele sau nu. http://www.evz.ro/detalii/stiri/filmul-real-in-cazul-mortii-lui-ionut-anghel-1058193.html?utm_source=export&utm_medium=rss&utm_campaign=realitatea

P.S. Vadim Tudor, care este considerat nebun, a avansat ipoteza unui violator. Eu, care probabil sunt și mai nebună, avansez o  alta: oare copilul mai avea organele în el?

Răsturnare de situație incredibilă în cazul lui Ionuț, copilul ucis de maidanezi: Au venit rezultatele analizelor ADN

Ancheta în cazul copilului de 4 ani ucis în Parcul Tei scoate la suprafață detalii șocante, care pot da peste cap actuala ipoteză, potrivit căreia micuțul a fost ucis de șase câini vagabonzi.

Răsturnare incredibilă în cazul copilului ucis: Au venit rezultatele analizelor ADN

Surse din interiorul anchetei au declarat pentru DC News că din datele existente până în prezent, analizele ADN arată că în probele prelevate din rănile copilului ucis nu a fost găsit ADN-ul niciunui câine dintre cei șase maidanezi acuzați că l-ar fi ucis pe Ionuț.

VEZI ȘI: Un tânăr acuzat că a aruncat un câine pe geam a murit

Astfel că prinde contur ipoteza conform căreia copilul în vârstă de 4 ani a fost atacat și ucis de un câine de luptă, după care cadavrul ar fi fost plasat în locul unde a fost găsit, pentru a se da vina pe câinii vagabonzi.

Informațiile nu au putut fi confirmate din surse oficiale. Iar în astfel de cazuri, de regulă, se fac analize suplimentare.

VEZI ȘI: Omorâți TOȚI câinii vagabonzi, DEFINITIV

Marius Marinescu: a fost un câine de luptă

Fostul senator Marius Marinescu, actual Președinte al Federației pentru Protecția Animalelor și Mediului, a confirmat pentru DC News această ipoteză, din surse ale Poliției.

El consideră că dacă această ipoteză se va dovedi ca fiind cea adevărată, toată isteria pe tema câinilor va fi în zadar.

VEZI ȘI: Ce scoate la iveală reconstituirea traseului copilului de patru ani

“Am susținut încă de la început că acel copil a fost ucis de un câine de luptă. Era imposibil ca niște câini comunitari să facă acele răni pe trupul copilului. Și era imposibil ca după acest atac, acei câini să stea liniștiți și să dea din coadă. Orice etolog a înțeles că acei câini nu erau vinovați.Poate că unul dintre ei a mirosit copilul și avea urme de sânge pe blană, dar așa cum s-a văzut și la televizor, erau rezultatul unei atingeri, nu erau produse de o mușcătură. A fost o campanie de dezinformare, de învrăjbire a populației. În acest moment, autoritățile sunt obligate să-l identifice pe proprietarul câinelui de luptă vinovat, care a târât corpul în locul în care a fost găsit”, ne-a declarat Marius Marinescu.

http://www.dcnews.ro/2013/09/rasturnare-incredibila-in-cazul-copilului-ucis-au-venit-rezultatele-analizelor-adn/

Răspunsul meu la un drept la replică ce nu mi-a fost acordat pe site-ul lui saccsiv (între timp problema s-a rezovat, dar articolul rămâne)

Pe site-ul saccsiv, am comentat la articolul referitor la câinii vagabonzi. Nu discut despre comentariile mele la  cele ale Mariei, care are o scuză fiindca urăște câinii, și pe cei care dețin astfel de animale, pentru că a fost mușcată de câini,  ci despre  ceea ce mi-a spus un alt comentator care se numește ”creștin”. Nu știu din ce motive saccsiv a considerat că nu trebuie publicat și răspunsul meu la ceea ce îmi spunea numitul ”creștin” , și nici nu poate spune că nu l-a văzut pentru că a dat drumul la alte comentarii după cel făcut de mine, dar consider că dreptul la replică trebuia permis, cu atât mai mult, cu cât, cred eu, am comentat într-un mod ” decent și în duhul ortodoxiei”. Redau în cele ce urmează, ambele comentarii așa cum sunt ele pe site-ul saccsiv, la această oră:

crestin said, on septembrie 7, 2013 at 3:38 am

mucenicule (si toti ‘iubitorii’ de animale)

Omul trebuie sa fie milostiv fata de intreaga creatie, mai intai fata de om, si apoi fata de animale si chiar de plante. DAR: Omul are de la Dumnezeu stapanire asupra naturii. Spune David:

“Ce este omul că-ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?
Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el.
Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui.
Oile şi boii, toate; încă şi dobitoacele câmpului;
Păsările cerului şi peştii mării, cele ce străbat cărările mărilor.”

Asadar ca stapan, omul are dreptul dat de Dumnezeusa sa inlature (fara cruzime inutila) animalele care ii ameninta sanatatea si chiar viata. Nici un om intreg la minte nu poate sa stea pe ganduri cand e vorba sa aleaga intre un copil si un caine. Dar societatea de azi e bolnava si deci sta. Pe vremuri cainele statea in curte, in lant, iarna, vara, cald, frig sau ploaie. Astazi cainele sade in fruntea mesei, am auzit chiar si de caine in Sfantul Altar. Asta e strigator la cer oameni buni, e mare pacat! Scria undeva intr-o profetie ca la sfarsitul vremurilor oamenii vor slugari la caini in loc sa faca copii.
Uciderea unui caine nu e crima, nu mai bateti campii! V-ati molipsit de pseudo-umanismul occidental… Crima e sa omori un om, niciodata un caine. Este pacat sa maltratezi un animal, sa-l faci sa sufere inutil, dar daca nu iei masuri cand iti ameninta copilul ai sa dai seama inaintea lui Dumnezeu. Ati uitat cum pe vremuri se faceau campanii de vanatoare ca sa se omoare fiarele care se inmulteau necontrolat? Azi plangeti pentru ursii si cainii care va sfasie copiii?
Se discuta pe multe bloguri despre armele de foc, si foarte multi romani sunt pentru. Ca sa se apere, zic ei, de hoti si de tigani. Care va sa zica, multi dintre voi sunteti gata sa omorati un hot si un tigan, in aparare, dar nu un caine. Ce v-au facut Doamne oamenii astia ‘civilizati’ de v-ati prostit in halul asta? Unde e bunul simt al romanului?
Totul s-a pervertit. Problema nu e ca iubiti animalele. Problema e ca nu iubiti oamenii.

mucenicul said, on septembrie 7, 2013 at 11:47 am

Comentariul tău e în așteptare.

@crestin
problema este ca omul de azi este foarte departe de creatia lui Dumnezeu. cred ca si in Sodoma si Gomora oamenii erau mai aproape decat sunt azi. animalele nu s-au inmultit niciodata necontrolat pentru ca Dumnezeu a stabilit un sistem foarte bine pus la punct pentru acest lucru. doar cand oamenii au intervenit in acest sistem lucrurile au luat-o razna. Dumnezeu cand a spus sa o stapanim n-a spus sa o distrugem.dar noi asta facem. distrugem tot ceea ce este in jurul nostru. vanam din placerea de a ucide sau de a face bani, nu din nevoia de a ne potoli foamea. defrisam si vindem tot pentru un pumn de monede fara valoare si apoi ne plangem ca vin ursii peste noi. atata fatarnicie rar mi-a fost dat sa vad ca in zilele de azi. Si eu ma intreb unde este bunul simt al romanului. dar cand vad ce specimene v-ati ales la conducere sa va reprezinte stiu deja raspunsul. despre copiii si oamenii care chinuiesc animalele nu sufla nimeni o vorba. nu-i condamn pe copii ci pe cei care i-au crescut. copiii fac ce vad si ce aud de la parinti, in general. te intreb altceva: daca copilul nu era mancat de caini ci cadea intr-o groapa sau il calca o masina, fiindca bunica a uitat de ce a venit in parc si s-a intins la povesti, ce se intampla? cum niste oameni care abia si-au pierdut copilul au puterea sa se plimbe pe la televiziuni, in paralel bunica cu parintii pe canale diferite, si sa dea interviuri? nu stiu daca esti parinte, dar eu sunt si nu cred ca ca este o reactie normala. nu stiu de ce am senzatia ca asist la un scenariu similar cu cele din America, cand au avut loc impuscaturile de la scoli iar parintii celor ucisi dadeau interviuri intr-o veselie pe la televiziuni. nu stiu care dintre noi se lasa manipulati de televiziuni: eu care nu ma uit la ele sau voi care va uitati prea mult?exista si alte solutii la aceasta problema. citeste articolul cu primarul din Tg.Mures http://www.ziare.com/social/caini-vagabonzi/primar-intr-un-oras-unde-nu-exista-caini-vagabonzi-referendumul-din-bucuresti-e-o-porcarie-1255520, singurul lucru care ma linisteste in treaba asta e ca nu o sa apucati sa vedeti pus in practica rezultatul de la referendum sau nici macar referendumul. sa-ti spun ceva ce am vazut cu ochii mei: eram in gara si un om al strazii statea pe o banca si manca un sandwich pe care il capatase de la cineva.sau si-l cumparase cu ultimii bani pe care-i avea. un caine vagabond s-a oprit in fata lui si se uita cu jind la sandwichul omului. desi probabil ca nu mancase de ceva vreme omul s-a uitat la caine apoi la sandwich si in cele din urma a scos bucata de salam din sandwich si i-a dat-o cainelui. chiar si acum cand scriu imi dau lacrimile. m-am simtit rusinata si atunci am inteles ce vrea sa spuna Dumnezeu prin a da din ceea ce nu ai si nu din ceea ce iti prisoseste. atunci am inteles ce inseamna sa fii crestin desi cred ca acel om al strazii habar nu avea de asta. de aceea te rog nu te mai semna ”crestin”.daca tu si ceilalti care gandesc ca tine puteti dormi linistiti noaptea eu nu am caderea sa va judec. La sfarsit fiecare va da socoteala pentru faptele si gandurile sale, Celui care stie ce inseamna dreptatea. Este singura dreptate in care am incredere.Dumnezeu sa te calauzeasca in tot ceea ce faci!

Acesta este ultimul mesaj pe care l-am trimis lui saccsiv.

mucenicul said, on septembrie 7, 2013 at 1:13 pm

Comentariul tău e în așteptare.

@saccsiv
de ce nu mi-ai publicat raspunsul pe care i l-am dat lui crestin. cred ca am comentat in duhul ortodoxiei,nu? sau era prea ortodox?

La momentul acesta, când dau drumul articolului meu, nici unul dintre cele două comentarii n-a fost aprobat. Ce noroc că am propriul blog unde pot spune lucrurilor pe nume. Și încă ceva: mă așteptam ca la articolul de ieri, legat de alți maidanezi , să am o grămadă de critici la adresa lui și a mea implicit. Chiar așa de bine am nimerit-o sau voi chiar vă temeți să nu fiți depistați că citiți articole antiguvernamentale? Asta e trist și grav în același timp. Ce-o să faceți când va veni antihristul?

Pentru eutanasierea ”maidanezilor” de la putere când se face referendum?

Două probleme sunt aduse în atenția publicului românesc în ultimele zile: Roșia Montana și cazul copilului ucis de câinele maidanez.  Dacă în cazul Roșiei Montane,  poporul român rămâne mai mult decât indiferent nu la fel se pune problema în cel de-al doilea caz. Presa și televiziunea au reușit să facă din acest nefericit caz un adevărat circ, așa cum îi place românului în ultima vreme. Asist la aceeași isterie ca și la moartea lui Sergiu Nicolaescu, numai că de data aceasta nu se mai exploatează latura creștină a „ boborului” român, ci ura și neputința lui. Poporul vrea sânge? Atunci să-i dăm sânge. Nu pe al nostru al guvernanților neputincioși și incompetenți ci pe cel al unor animale nevinovate. Deși cazul copilului mușcat de câine este tragic și trist nu justifică omorârea tuturor acestor animale fără stăpân. În sânul nostru trăiesc o multitudine de ucigași, pedofili, violatori și mai știu eu ce fel de nenorociți și scursori  umane și totuși, n-am văzut și n-am auzit pe nimeni să ceară eutanasierea lor, nici măcar închisoarea pe viață. De ce? Nu poți numi un astfel de individ om și nici măcar animal pentru că asta ar însemna să insulți regnul animal. Animalele trăiesc după niște reguli bine stabilite de natură și doar noi suntem cei care am pervertit aceste reguli după dorințele și nevoile noastre.  De ce se vrea eutanasierea acestor animale și nu a celor care sunt răspunzători pentru ele: ONG-urile, primăriile, guvernul; a celor care dau bani de la bugetul statului pentru ONG-uri înființate de Prieteni, Cunoștințe și Rude, care-și împart banii între ei? De ce până acum nu s-a dus nimeni în control să vadă cum sunt folosiți acei bani? Pentru că știau.  Așa cum știu și acum să vă arunce pisica moartă în curte, printr-un referendum de fațadă. În 1989 ne-am făcut părtași la uciderea lui Ceaușescu, spun ne-am făcut pentru că și eu am reacționat la fel ca ceilalți, adică n-am făcut nimic. De data asta nu mai vreau.

De ce se face referendum pentru câinii vagabonzi și nu se face și pentru Roșia Montană? V-a spus cineva câți oameni vor muri, în timp, datorită acestor cianuri? Câți copii născuți și ne-născuți încă vor avea cancer sau alte boli incurabile? Sigur,moartea acestora nu va fi mediatizată pentru că atunci se va găsi altceva care să vă distragă atenția.  De ce nu s-a făcut referendum pentru intrarea în UE? De ce nu se face pentru o eventuală participare la invadarea Siriei? Pentru că aleșii voștri fac referendumuri doar atunci când le convine lor și intereselor lor.

În Constituție României, cea actuală, că poate în cea viitoare va dispare, există articolul 2 care spune:

ARTICOLUL 2

Suveranitatea

(1) Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum.

(2) Nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

Adică, în traducere liberă și pe înțelesul tuturor, POPORUL, (idiot, prost, tâmpit, așa cum e el în nemernicia lui) este STĂPÂNUL, șeful, boss-ul sau cum s-o mai numi el în limbajul de mahala, care ne caracterizează tot mai mult pe zi ce trece. Eu din chestia asta înțeleg două lucruri:

1. Ori poporul suveran este părtaș sau se simte părtaș cu organele sale reprezentative, și atunci, dați-mi voie să vă spun că suntem un popor de hoți, mincinoși, leneși, lași și nesimțiți în ultimul grad și care își merită soarta ori

2. Organele reprezentative și-au pierdut stăpânul și s-au grupat  în haite conduse de câte un șef înrăit și înfometat (de bani și putere) la culme care, înainte să se omoare între ele pentru supremația în teritoriu, atacă și mănâncă tot ce se mai găsește de ros în țara asta. Adică s-au transformat în câini fără stăpân, adică maidanezi, căci e clar că poporul român nu mai e demult suveran în țara sa.

Îmi este greu să cred că decența și bunul-simț, cândva faimos, al românului a pierit definitiv și de aceea vin și vă întreb: Pentru eutanasierea ”maidanezilor” de la putere când faceți un referendum? Pentru că la asta sigur mă voi duce să votez și eu.