De ce Occidentul dorește căderea lui Gaddafi? Actualizare:Video

O analiza de Jean-Paul Pougala africanii ar trebui să se gândească la motivele reale pentru care ţările occidentale sunt război cu Libia, scrie Jean-Paul Pougala, într-o analiză care urmărește rolul ţărilor în modelarea Uniunii Africane şi dezvoltării continentului.

A fost Libia lui Gaddafi care a oferit întregii Africi prima sa revoluţie în timpurile moderne – o schimbare a întregului continent prin telefon, radio-televiziune, şi mai multe alte aplicaţii tehnologice, cum ar fi telemedicina şi învăţământul la distanţă. Şi datorită punții radio WMAX, o conexiune low cost a fost pusă la dispoziţie depe întregul continent, inclusiv în zonele rurale.

Totul a început în 1992, când 45 de naţiuni africane au stabilit RASCOM (Regional African Satellite Communication Organization), astfel încât Africa să aibă satelit propriu şi reducă costurile comunicării pe continent. A existat o vreme când apelurile telefonice către şi din Africa au fost cele mai scumpe din lume, din cauza unei taxe anuale de 500 milioane USD băgați în buzunar de către Europa pentru utilizarea sateliţilor săi cum ar fi Intelsat pentru convorbiri telefonice, inclusiv convorbirile din aceeaşi ţară.

Satelitul african implementat odinioară a costat , și doar o singură dată, 400 milioane de dolari SUA şi continentul nu a mai trebuit să plătească un contract de leasing de 500 de milioane USD anual. Ce bancher nu ar finanţa un astfel de proiect? Dar  rămânea o altă problemă – cum puteau sclavii, care doreau să se elibereze de exploatarea șefului lor să ceară ajutorul șefului pentru a-și obține libertatea? Deloc surprinzator, Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, Statele Unite ale Americii, Europa au făcut doar promisiuni vagi timp de 14 ani. Gaddafi a pus capăt acestor inutile promisiuni ale „binefăcătorilor”  din vest cu dobanzile lor exorbitante. Capul libian a pus  300 milioane de USD pe masă, Banca Africană de Dezvoltare a adăugat încă 50 milioane USD  şi  Banca de Dezvoltare a  Africii de Vest încă 27 milioane USD – şi așa Africa a avut primul său satelit de comunicaţii la data de 26 decembrie 2007.

China şi Rusia i-au susținut şi și-au împărtăşit tehnologia lor cu ei ajutând la lansarea sateliţilor pentru Africa de Sud, Nigeria, Angola  și Algeria şi un al doilea satelit african a fost lansat în iulie 2010. Primul satelit construit in totalitate din materiale indigene şi fabricat pe teritoriul african, in Algeria, este prevăzut pentru anul 2020. Acest satelit este proiectat la concurenţă cu cele mai bune din lume, dar cu un cost de zece ori mai mic, o adevarată provocare.

Acesta este modul în care un gest simbolic de numai 300 milioane USD a schimbat viaţa unui întreg continent. Libia lui Gaddafi a costat însă Occidentul, nu doar privîndu-l de 500 milioane USD pe an, dar și de miliardele de dolari din datorii şi dobânzi,pe care împrumutul iniţial le-ar fi generat pentru anii următori şi într-o manieră exponenţială, contribuind astfel la menținerea sistemului ocult, în scopul de a jefui continentul.

Fondul Monetar African, Banca Centrală Africană, Banca Africană de Investiţii

Cele 30 de miliarde de dolari SUA îngheţate de către domnul Obama aparţin Băncii Centrale Libiene şi au fost alocate ca și contribuţie libiană la trei proiecte-cheie care ar adăuga ultimele retuşuri federaţiei africane -1. Banca Africană de Investiţii din Syrte, Libia, 2. înfiinţarea în 2011 a Fondului MonetarAfrican cu sediul în Yaounde, cu un capital inițial de 42 miliarde USD şi3.  Banca Centrală Africană cu sediul la Abuja, în Nigeria, care atunci când ar începe tipărirea banilor in Africa va suna clopotul de deces pentru francul CFA( francul central african) prin care Parisul a fost în măsură să mai manipuleze unele ţări din Africa în ultimii cincizeci de ani. Este uşor de înţeles mânia francezilor împotriva lui Gaddafi.

Fondul African Monetar este de aşteptat să înlocuiască în totalitate activităţile din Africa ale Fondului Monetar Internaţional, care, cu numai  25 miliarde de dolari USD, a fost capabil să aducă un întreg continent în genunchi şi să-l facă să înghită privatizări discutabile  forţând ţările africane să treacă de la monopolul public la monopolurile private. Nu a fost o surpriză faptul că atunci, pe 16-17 Decembrie 2010, africanii au respins în unanimitate ţările occidentale  care încearcau să adere la Fondul Monetar African, declarând că acesta era deschis doar pentru naţiunile africane.

Este tot mai evident că după Libia, coaliţia de vest va vâna Algeria, pentru că în afară de resursele sale uriaşe de energie, țara are rezerve în numerar de aproximativ 150 de miliarde. Acesta este nada care atrage ţările ce bombardează Libia şi toate au un lucru in comun – ele sunt în practic în stare de faliment. Numai Statele Unite ale Americii, are o datorie de eşalonat de 14, 000 miliarde de USD, Franţa, Marea Britanie şi Italia au fiecare un deficit public de 2.000 miliarde dolari SUA, pe când  datoria publică a celor 46 de țări africane la un loc însumează mai putin de 400 miliarde  USD.

Incitarea la false războaie  în Africa, în speranţa că acest lucru va revitaliza economiile lor care se scufunda tot mai mult în rahat va grăbi în cele din urmă declinul Vestului, care de fapt a început în 1884, în timpulnotoriei Conferinţe de la Berlin.Eeste ceea ce economistul american Adam Smith a prezis în 1865, când el l-a sustinut public pe Abraham Lincoln pentru abolirea sclaviei, „economia oricărei ţări care se bazează pe sclavia negrilor este destinată să coboare în iad în ziua când aceste ţări se trezesc”.

UNITATEA Regională un OBSTACOL la crearea Statelor Unite ale AFRICII

Pentru a destabiliza şi distruge Uniunea Africană, care a fost o schimbare a direcţiei periculoasă (pentru vest)  și a o îndruma spre  Statele Unite ale Africii sub mâna călăuzitoare a Gaddafi, Uniunea Europeană a încercat mai întâi, fără succes, să creeze Uniunea pentru Mediterana (UPM). Africa de Nord într-un fel ar fi trebuit să fie tăiată de restul Africii, folosind clișee rasiste vechi  și obosite, din secolele 18 si 19, care susţineau că africanii de origine arabă au fost mai evoluați şi mai civilizați decât restul continentului. Acest lucru nu a reuşit deoarece Gaddafi a refuzat ” să pună botul”. El a înţeles imediat ce joc se făcea atunci când numai un număr restrâns de ţări africane au fost invitate să se alăture grupului mediteranean fără a informa Uniunea Africană, dar fiind invitate toate cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene.

Fără  forţa motrice din spatele Federaţiei Africane ( Gaddafi-n.m), UPM a eșuat  înainte de a începe, abia născută cu Sarkozy în calitate de preşedinte şi Mubarak ca vicepreşedinte. Ministrul francez de externe, Alain Juppé încearcă acum să relanseze ideea, bancară fără îndoială, cu privire la căderea lui Gaddafi. Ce liderii africani nu reuşesc să înţeleagă este faptul că, atâta timp cât Uniunea Europeană continuă să finanțeze Uniunea Africană, status quo-ul va rămâne, pentru că nu există o independenţă reală. Acesta este motivul pentru care Uniunea Europeană a încurajat şi finanţat grupările regionale în Africa.

Este evident că Comunitatea  Economică a Africii de Vest  (ECOWAS), care are o ambasadă la Bruxelles şi depinde în cea mai mare parte din fondurile sale de Uniunea Europeană, este un adversar gălăgios al Federaţiei Africane. De aceea, Lincoln a luptat în războiul american de secesiune, deoarece în momentul când un grup de ţări se reunesc într-o organizaţie politică regională, aceasta slăbeşte grupul principal. Asta este ceea ce Europa a vrut şi africanii nu au înţeles planul lor de joc, creând o multitudine de grupări regionale, COMESA, UDEAC, SADC, şi Maghrebul  Mare  care nu a vazut niciodata lumina zilei datorita  faptului că Gaddafi a înţeles ce se întâmplă.

Gaddafi, Africanul  care a curăţat continentul de  umilința apartheid-ului

Pentru majoritatea africanilor, Gaddafi este un om generos, un umanist, cunoscut pentru sprijinul dezinteresat acordat în lupta împotriva regimului rasist din Africa de Sud. Dacă ar fi fost un egoist, el nu ar fi riscat mânia Occidentului pentru a ajuta ANC(Congresul Național African) atât militar cât şi financiar, în lupta împotriva apartheidului. Acesta a fost motivul pentru care Mandela, la scurt timp după eliberarea sa după cei 27 de ani de închisoare, a decis să rupă embargoul ONU şi a călătorit în Libia, la 23 octombrie 1997. Timp de cinci ani lungi, nici un avion ateriza în Libia, din cauza embargoului. Era necesar să iei un avion către oraşul tunisian  Jerba şi să continui pe cale rutieră timp de cinci ore pentru a ajunge la Ben Gardane, să treci frontiera şi să continui pe un drum pustiu timp de alte  trei ore înainte de a ajunge la Tripoli. Altă soluţie era să treci prin Malta, şi să iei un feribot de noapte sau niște bărci prost întreținute, până la coasta Libiei. O călătorie infernală pentru un popor întreg, pur şi simplu doar pentru a pedepsi un singur om.

Mandela nu s-a sfiit să spună pe șleau  ceea ce gândea atunci când fostul preşedinte american Bill Clinton a declarat ca vizita a fost una „nedorită”  – „Nici o țara nu poate pretinde să fie poliţistul lumii şi nici un stat nu poate dicta altui stat ceea ce ar trebui să facă„. El a adăugat – „Cei care până ieri au fost prietenii duşmanilor noştri au astăzi  nerușinarea să-mi spună să nu-l vizitez pe  fratele meu Gaddafi, aceștia ne consiliază să fim nerecunoscători şi să îi uităm pe prietenii noștri din trecut.

Într-adevăr, Occidentul încă îi consideră pe rasiştii din Africa de Sud drept fraţii lor care aveau nevoie să fie protejați. De aceea, membrii ANC, inclusiv Nelson Mandela, au fost considerați a fi terorişti periculoși. De abia la 2 iulie 2008, Congresul SUA a votat în cele din urmă o lege prin care elimina numele lui Nelson Mandela şi a tovarăşilor săi din ANC de pe lista lor neagră, nu pentru că și-au dat seama cât de aiurea era lista, ci pentru că au vrut să marcheze aniversarea celor 90 ani a lui Mandela . Dacă Occidentului i-a părut cu adevărat rău pentru sprijinul acordat în trecut duşmanilor lui Mandela şi dacă au fost într-adevăr sinceri atunci când aceștia au botezat străzi şi locuricu numele lui, cum pot continua să ducă război împotriva persoanei lui Gaddafi, care i-a ajutat pe Mandela şi pe poporul său să fie victorioși?

Sunt cei care doresc să exporte DEMOCRATIA ei înșiși  Democrați?

Și dacă Libia lui Gaddafi au fost mult mai democratică decât Statele Unite ale Americii, Franţa, Marea Britanie şi alte ţări aflate acum în război ca să exporte democraţia în Libia? La 19 martie 2003, preşedintele George Bush a început bombardarea Irakului, sub pretextul de a aduce democraţia. La data de 19 martie 2011, exact opt ​​ani mai târziu, a fost rândul preşedintelui francez să aducă ploaia de bombe peste Libia, din nou susţinându-se că este pentru a aduce democraţia. Câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace şi preşedintele american Obama a spus că dezlănţuirea rachetelor de croazieră de pe submarine este pentru a-l elimina pe dictator şi pentru a  introduce democraţia.

Întrebarea pe care oricine, chiar si cu o inteligenta minimă,o poate pune fără a avea nevoie de ajutor este urmatoarea: sunt ţări ca Franţa, Anglia, SUA, Italia, Norvegia, Danemarca, Polonia, care-și apără dreptul de a bombarda Libia, care se auto-proclama state democratice, cu adevărat democratice ? Dacă da, sunt ele mai democratice decât Libia luiGaddafi? Răspunsul, de fapt, este un răsunător NU, pentru simplul motiv că democraţia pur şi simplu nu există. Acest răspuns nu este unul cu caracter personal, ci un citat al cuiva al cărui oraş natal, Geneva, găzduieşte cea mai mare parte a instituţiilor ONU. Citatul este din Jean-Jacques Rousseau, născut în Geneva în 1712 şi care scrie în capitolul patru din cartea a treia  a faimosului „Contract Social”, că „niciodată nu a existat o adevărată democraţie şi nu va exista niciodată.”

Rousseau stabileşte următoarele patru condiţii pentru ca o ţară să fie etichetată ca democraţie şi în conformitate cu acestea Libia lui  Gaddafi este mult mai democratică decât Statele Unite ale Americii, Franţa şi alţii care pretind că exportă democraţia:

1. Statul:  cu cât o ţară este mai mare, cu atât este mai puţin democratică. Potrivit lui Rousseau, statul trebuie să fie extrem de mic, astfel încât oamenii să se poată  întâlni şi cunoaște reciproc. Înainte de a cere oamenilor să voteze, (statul) trebuie să se asigure că toată lumea cunoaște pe toată lumea, altfel votul va fi un act fără nici o bază democratică, un simulacru de democraţie pentru a alege un dictator.

Statul libian se bazează pe un sistem de credinţe tribale, în care, prin definiţie oamenii se grupează în entități mici. Spiritului democratic este mult mai prezentă într-un trib sau într-un sat decât într-o ţară mare, pur şi simplu pentru că oamenii se ştiu reciproc, împărtăşesc un ritm de viaţă comun care implică un fel de auto-reglementare sau auto-cenzura,  în care reacţiile şi contra reacţiile au impact asupra tuturor membrilor grupului.

Din această perspectivă, s-ar părea că condițiile lui Rousseau se potrivesc mai bine Libiei decât Statelor Unite ale Americii, Franţei şi Marii Britanii, tuturor societăţilor puternic urbanizate în care majoritatea vecinilor nu-și spun nici măcar ”bună ziua” unul altuia şi, prin urmare, nu se ştiu reciproc, chiar dacă aceștia au trăit alături timp de douăzeci de ani. Aceste ţări compacte au sărit la următoarea etapă – „votul” – care a fost consfinţit în mod inteligent pentru a umbri faptul că votul cu privire la viitorul ţării este inutil în cazul în care alegătorul nu-i cunoaşte pe ceilalţi cetăţeni. Acest lucru a fost împins la limita ridicolului când ​​dreptul de vot a fost acordat persoanelor care locuiesc în străinătate. Comunicarea cu persoanele şi între persoane este o condiţie prealabilă pentru orice dezbatere democratică înainte de alegeri.

2. Simplitate obiceiurilor şi a modelelor de comportament sunt, de asemenea, esenţiale în cazul în care oricare dintre ele există pentru a evita cheltuirea celei mai mari părți a timpului în dezbaterea  procedurilor legale şi judiciare, în loc să se dezbată multitudinea de conflicte de interese inevitabile într-o societate mare şi complexă. Ţările occidentale se definesc ca naţiuni civilizate, cu o structură socială mai complexă întrucât Libia este descrisă ca o ţară primitivă, având un set de obiceiuri simple. Acest aspect indică faptul că Libia răspunde mai bine criteriilor democratice ale lui Rousseau decât toţi cei care încearcă să dea lecţii de democraţie. Conflictele din societăţile complexe sunt cel mai adesea castigate de cei cu mai multă putere, motiv pentru care cei bogati reusesc sa evite închisoare pentru că îşi pot permite să angajeze avocaţi de top şi care pot aranja ca represiunea din partea statului să fie îndreptată împotriva unuia care a furat o banană dintr-un supermarket  mai degrabă decât împotriva unui criminal financiar care a distrus o bancă. În oraşul New York, de exemplu, unde 75 la sută din populaţie este de culoare albă, 80 la sută din posturile de conducere sunt ocupate de albi, care alcătuiesc doar 20 la suta din oamenii încarceraţi.

3. Egalitatea în statut şi avere: O privire la lista Forbes 2010 arată cine sunt cei mai bogaţi oameni, din fiecare dintre ţările care participă la bombardamentele actuale din Libia, şi diferenţa dintre ei şi cei care câştigă cele mai mici salarii din aceste naţiuni; un exerciţiu similar în Libia va dezvălui că, în ceea ce priveşte distribuţia bogăţiei, Libia are putea să le dea o lecție celor care luptă acum, şi nu contrariul. Deci, folosind criteriile lui Rousseau, Libia este mai democratică decât națiunile pompoase care pretind că aduc democraţia. În Statele Unite ale Americii, 5 la suta din populatie detine 60 la sută din avuţia naţională, ceea ce o  face societatea cea mai inegală şi mai dezechilibrată din lume.

4. Nici un fel de lux: în conformitate cu Rousseau nu poate exista nici un fel lux dacă există democraţie. Luxul, spune el, face averea o necesitate, care apoi devine o virtute în sine; ea și nu bunăstarea poporului devine obiectivul de atins cu orice preţ, ” Luxul îi corupe atât pe bogaţi cât şi pe săraci, pe unii prin posesie şi pe ceilalți prin invidie, ea face moale naţiunea şi o dă pradă vanității; îi îndepărtează pe oameni de stat şi îi înrobeşte, făcându-i sclavi ai opiniilor. ”

Există mai mult lux in Franta decat in Libia? Rapoartele asupra sinuciderilor angajaţilor din cauza conditiilor stresante de muncă, chiar şi în societăţile publice sau semi-publice, toate în numele maximizării profitului pentru o minoritate și pentru menţinerea ei în lux, apar în Occident, nu în Libia.

Sociologul american C. Wright Mills scria în 1956 că democraţia americană a fost o „dictatură a elitei”. Potrivit lui Mills, Statele Unite ale Americii nu este o democraţie, pentru că despre bani care vorbeşte în timpul alegerilor, nu şi despre oameni. Rezultatele fiecărei alegeri sunt expresia vocii banilor şi nu vocea poporului. Dupa Bush senior şi Bush junior, ei deja vorbesc despre un tânăr Bush în 2012 ca lider republican. Mai mult decât atât, Max Weber a subliniat că puterea politică este dependentă de birocraţie, SUA având  43 de milioane de  birocraţi şi personal militar care conduc efectiv ţara, dar fără a fi aleşi şicare nu răspund în faţa poporului pentru acţiunile lor. O persoană (una bogată) este aleasă, dar puterea reală se află în casta celor bogaţi, care sunt apoi nominalizati ca ambasadori, generali, etc.

Cât de mulţi oameni din aceste auto-proclamate democraţii ştiu că, constituţia din Peru interzice unui presedinte care și-a încheiat un mandat să candideze pentru un al doilea mandat consecutiv? Câţi ştiu că în Guatemala, nu numai că un președinte care își încetează activitatea nu mai poate candida pentru același post dar nimeni din familia sa nu poate aspira la acest post? Sau că Rwanda este singura ţară din lume în care  56 la suta din parlamentari sunt de sex feminin? Cât de mulţi oameni ştiu că, în 2007 conform indicelui CIA, patru dintre cele mai bine guvernate ţări din lume au fost din Africa? Că marele premiu l-a luat Guineea Ecuatorială a cărei datorie publică reprezintă doar 1.14 la suta din PIB?

Rousseau susţine că războaiele civile, revoluțiile şi revoltele sunt ingredientele începutului democraţiei. Pentru că democraţia nu este un scop, ci un proces permanent de reafirmare a drepturilor naturale ale fiinţei umane, care în ţările din toată lumea (fără excepţie) sunt călcate în picioare de o mână de bărbaţi şi femei, care au deturnat puterea poporului pentru a-și perpetua supremaţia. Există și aici şi acolo grupuri de oameni care au uzurpat termenul „democraţie” – care  în loc să fie un ideal spre care se nădăjduiește aceasta a devenit o etichetă care urmează să fie pusă sau un slogan care este utilizat de persoanele care pot striga mai tare decat celelalte. Dacă o ţară este calmă, cum ar fi Franţa sau Statele Unite ale Americii, adică fără nici o rebeliune, aceasta înseamnă doar, din perspectiva lui Rousseau, că sistemul dictatorial este suficient de represiv pentru a preveni orice revoltă.

Nu că ar fi un lucru rău faptul că libienii s-au revoltat. Ce este rau este faptul că se afirma că oamenii acceptă cu stoicism un sistem care  reprimă pe toată lumea fără să reacţioneze. Rousseau concluzionează: „Malo periculosam libertatem quam quietum servitium – traducere – Dacă zeii au fost oameni, ei s-au guvernat democratic. Un astfel de guvern perfect nu este aplicabil fiinţelor umane. ” A  pretinde că cineva ucide libieni pentru binele lor este o farsă.

Ce lectii se dau Africii?

După o  relaţie profund inegală cu Occidentul care a durat 500 de ani, este clar că nu avem aceleaşi criterii despre ceea ce este bine şi rău. Avem interese profund divergente. Cum să nu deplâng „da-ul” voturilor a trei ţări subsahariene (Nigeria, Africa de Sud şi Gabon) la rezoluţia 1973, care a inaugurat cea mai recentă formă de colonizare botezată ” protecţia popoarelor”, care legitimează teoriile rasiste din care s-au  documentat europenii din secolul 18 şi în conformitate cu care Africa de Nord nu are nimic de-a face cu Africa sub-sahariană, Africa de Nord, fiind mult mai evoluată, cultivată şi civilizată decât ​​restul Africii?

Este ca şi cum ai spune că Tunisia, Egipt, Libia şi Algeria nu făceau parte din Africa. Chiar şi Organizaţia Naţiunilor Unite pare să ignore rolul Uniunii Africane în afacerile statelor membre. Scopul este de a izola ţările sub-sahariene din Africa pentru a le izola mai bine şi pentru a le controla. Într-adevăr, Algeria (16 miliarde dolari SUA) şi Libia (10 miliarde de dolari), contribuie împreună cu 62 la suta din cele 42 de miliarde de dolari SUA, care constituie capitalul Fondului Monetar African (AMF). Ţara cea  mai mare şi cea mai populată din Africa subsahariană, Nigeria, urmată de Africa de Sud sunt cu mult în urmă, cu doar 3 miliarde de dolari fiecare.

Este deconcertant să spun că cel puţin pentru prima dată în istoria Organizaţiei Naţiunilor Unite, războiul a fost declarat împotriva unei persoane fără a fi fost explorată nici cea mai mică posibilitatea de  găsire a unei soluţiii paşnice a crizei. Mai aparține Africa cu adevărat  acestei organizaţii? Nigeria şi Africa de Sud sunt pregătite să voteze „Da” la tot ceea ce Occidentul le cere pentru ca ei cred cu naivitate în promisiunile vagi  ale unui loc permanent în Consiliul de Securitate cu drepturi de veto similare cu ale celorlalți. Ambele uită că Franţa nu are puterea de a oferi nimic. Dacă ar fi putut, Mitterand ar fi făcut de mult timp ceea ce era necesar pentru Germania lui Helmut Kohl.

O reformă a Organizaţiei Naţiunilor Unite nu este pe ordinea de zi. Singura modalitate de a  obține un punct ( pe ordinea de zi) este de a folosi metoda Chineză – toate cele 50 de natiuni africane ar trebui să renunţe la Organizaţia Naţiunilor Unite şi să revină numai în cazul în care cererea lor de lungă durată este  în cele din urmă îndeplinită, un loc pentru întreaga Federaţie Africană sau deloc. Această metodă non-violentă este singura armă disponibilă  pentru cei săraci şi slabi care sunte, pentru a ni se face dreptate. Noi ar trebui să renunţăm pur şi simplu la Organizaţiea Naţiunilor Unite, deoarece această organizaţie, prin însăşi structura şi ierarhia  ei, este în  slujba celor mai puternici dintre puternici.

Ar trebui să părăsim Organizaţia Naţiunilor Unite pentru ca ea să se înregistreze respingerea din partea noastră a unei viziuni asupra lumii bazată pe anihilarea celor care sunt mai slabi. Ei sunt liberi să continue la fel ca înainte, dar cel puţin nu vom fi parte la acesta şi nu vor  putea spune că am fost de acord chiar și atunci când nu ni s-a cerut niciodată părerea. Şi chiar şi atunci când ne-am exprimat punctul nostru de vedere, asa cum am facut sâmbătă 19 martie, la Nouakchott, atunci când ne-am opus acţiunilor militare, părerea noastră a fost pur şi simplu ignorată, iar bombele au început să cadă asupra poporului african.

Evenimentele de astăzi imi amintesc de ceea ce s-a întâmplat cu China in trecut. Astăzi, se recunoaşte guvernul Outtara, guvernul rebel din Libia, așa cum au făcut la sfârşitul celui al doilea Război Mondial cu China. Aşa-numita comunitate internaţională a ales  Taiwan ca  singur reprezentant al poporului chinez în loc de China lui Mao. A fost nevoie de 26 ani, până când la 25 octombrie 1971, ONU a trecut Rezoluţia 2758, prin care toţi africanii ar trebui să învețe să citească pentru a pune capăt prostiei umane. China a fost admisă şi în termenii puși de ea – a refuzat să fie membru în cazul în care nu are drept de veto.Chiar și după ce cererea a fost admisă şi rezoluţia depusă, tot i-a luat un an ministrului de externe chinez să-i răspundă în scris Secretarului General al ONU, la 29, septembrie 1972, printr-o scrisoare în are nu a spus ”da” sau ”vă mulţumesc”, dar precizat clar că garanţiile necesare pentru demnitatea Chinei trebuie să fi respectate.

Ce speranţă poate avea Africa de a obţine ceva de la Naţiunile Unite, fara sa joace tare? Am văzut cum, în Cote d’Ivoire un birocrat al ONU a consideră că el insusi este deasupra Constituţiei ţării. Am intrat această organizaţie, fiind de acord să fim sclavi şi să credem că vom fi invitaţi să luăm cina la aceeasi masa si că vom mânca din farfurii spălate de noi înșine nu este doar credulitate, este prostie.

Când Uniunea Africană a aprobat victoria lui Outtara si trecut peste rapoartele contrare ale propriilor săi observatori electorali  pur şi simplu pentru a îi face pe plac fostului nostru stăpân, cum ne putem aştepta să fie respectată? Când presedintele sud-african Zuma declară că Outtara nu a câştigat alegerile şi apoi spune exact opusul in timpul unei calatorii la Paris, oricine are dreptul să pună la îndoială credibilitatea acestor lideri care pretind a reprezenta şi a vorbi în numele unui miliard de africani.

Puterea  Africii şi libertatea reală vor veni doar dacă se pot  întreprinde acţiuni gândite în mod corespunzătort şi asumări ale consecinţelor. Demnitatea şi respectul au un preţ. Suntem pregătiţi să-l plătim? În caz contrar, locul nostru este în bucătărie şi în toalete, cu scopul de a-i face pe ceilalti să se simtă confortabil.

Jean-Paul Pougala este un scriitor din Camerun.

Si ca să vă faceți o idee despre ” binele” adus libienilor, vă ofer o imagine care vorbește de la sine:

Am găsit un video care spune cam aceleași lucruri dar prezintă și imagini din Libia lui Gaddafi, așa cum era înainte de a o distruge atacurile NATO.

Culmea sfidarii mondiale: Castigatorul Premiului Nobel pentru Pace 2009: Barack Obama(reactualizat)

Asta-i culmea neobrazarii si sfidarii mondiale. Un om care duce doua razboaie ,pe care nu vrea sa le sfarseasca, si care este pe cale sa inceapa un al treilea, a fost numit omul pacii anului 2009. Asta tocmai cand a declarat ca nu va tine seama de  frontierele nici unei tari din lume, in vederea lichidarii amenintarii teroriste si capturarii lui Osama. 

Voi reveni cu amanunte, atunci cand ma voi calma putin.

Dupa Irak, am putea fi tentaţi să ne intoarcem inapoi. Asta ar fi o greşeală. Momentul American nu s-a incheiat, dar trebuie să aiba un cuprins nou . Noi trebuie sa ducem războiul la un capăt responsabil şi apoi sa reînvatam conducerea noastra – militara, diplomatica, morala –  să se confrunte cu noi ameninţări şi  sa valorifice noi oportunităţi. ” Barack Obama

„Statele Unite şi partenerii noştri au trimis un mesaj de neconfundat: Vom ţinti al-Qaida, oriunde  ar prinde rădăcini„, a spus el,  raporteaza ziarul Xinhua.

Preşedintele Statelor Unite  a citat Africa de Est, Asia de Sud, Europa şi Golful Persic, în plus faţă de Afganistan şi Pakistan, ca focare pentru activităţi teroriste şi ceea ce el a numit ameninţări la adresa  Washington-ului.

„Nu ne vom opri din urmărirea noastra şi suntem în curs de dezvoltare a capacităţii noastre şi a cooperarii pentru a desfiinta un loc sigur pentru oricine ameninţă America şi pe aliaţii săi”, a spus Obama.

Preşedintele SUA, Barack Obama, vorbind la Centrul contra-terorismului, în McLean Virginia, marţi ( 06 oct 2009).  (n.mucenicul-Din nou acelasi dusman nevazut si neprins de pe vremea lui Bush. Ultima varianta este ca el se ascunde in Pakistan, motiv ca SUA sa debarce alte trupe acolo. Apoi Osama o sa se mute in Iran s.a.m.d.) www.presstv.ir

Si acest individ a primit Premiul Nobel pentru Pace, 2009:

The Norwegian Nobel Committee has decided that the Nobel Peace Prize for 2009 is to be awarded to President Barack Obama for his extraordinary efforts to strengthen international diplomacy and cooperation between peoples.( pentru extraordinarele sale eforturi in consolidarea diplomatiei internationale si cooperarii intre popoare).http://nobelpeaceprize.org/

„Oslo, Norvegia – Preşedintele Barack Obama a câştigat Premiul Nobel pentru Pace 2009, vineri, printr- o decizie uimitoare destinata să încurajeze iniţiativele sale de reducere a armelor nucleare, diminuarea tensiunilor cu lumea musulmană şi diplomaţia de stress şi de cooperare, mai degrabă decât unilateralismul.

 Observatorii Nobel au fost şocaţi de alegere neaşteptata atât de timpurie a preşedinţiei Obama, care a început  cu mai puţin de două săptămâni înainte de termenul limită la nominalizare- 1 februarie.

Secretarul de presă al Casei Albe, Robert Gibbs, a spus ca Obama s-a trezit la ştiri, un pic înainte de 6 am EDT. Casa Albă nu a avut nici un comentariu imediat asupra anunţului, care a luat prin surprindere administratia.

Comitetul Nobel a decis să nu-l informeze pe Obama înainte de anunţare, pentru că nu a vrut să-l trezesca, a spus preşedintele comisiei Thorbjoern Jagland.

 „Trezirea unui preşedinte în mijlocul nopţii, nu este într-adevăr ceva care se face”, a spus Jagland.

Comitetul Nobel a laudat schimbarea în starea de spirit la nivel mondial cauzata de apelurile lui Obama pentru pace şi cooperare, dar a recunoscut ca  iniţiativele  încă  nu au dat rezultate: reducerea stocurilor de arme nucleare din lume, diminuarea conflictelor americane cu naţiunile musulmane şi consolidarea rolului SUA în lupta împotriva schimbărilor climatice .

„Atenţia Lumii” 
„Numai foarte rar, se poate intalni o persoană de talia lui Obama, care a captat atenţia lumii şi a dat poporului său speranta pentru un viitor mai bun”, a spus Jagland.

Alegerea lui Obama şi  mutatiile din politica sa externă au determinat o îmbunătăţire dramatică a imaginii Statelor Unite în întreaga lume.Un sondaj facut in 25 de natiuni  pe un esantion de 27.000 de persoane, lansat în iulie de către Pew Global Attitudes Project,  a dezvaluit o dublare a cifrelor procentului de persoane  care  vad SUA favorabil, în ţările din întreaga lume. Acest indicator a fost foarte scazut în întreaga lume, pe vremea preşedintelui George W. Bush.

Totusi, SUA rămâne la războiul din Irak şi Afganistan, Congresul Statelor Unite încă nu a adopta o lege de reducere a emisiilor de carbon şi nu a existat nici o reducere semnificativă a stocurilor nucleare la nivel mondial, de cand Obama a preluat funcţia de preşedinte.

Vot: Este Obama demn de a fi premiat?

„Aşa de curând? Prea devreme. El nu are nici o contribuţie până acum. El se află încă într-un stadiu incipient. El este doar începutul acţiunii”, a declarat fostul preşedinte al Poloniei, Lech Walesa, un laureat al Premiului Nobel pentru Pace (1983).

 „Aceasta este, probabil, o încurajare pentru el, de a acţiona. Să vedem dacă el persevereaza. Să-i se dea timp pentru a acţiona”, a spus Walesa.

O palma pentru Bush? 
 Atribuirea pare a fi o palmă data lui Bush, de la o comisie care l-a criticat aspru pe predecesorul lui Obama pentru acţiunile sale militare, în mare măsură unilaterale, în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie. Comitetul Nobel a apreciat „un nou climat în politica internaţională” creat de Obama şi a spus că el a întors diplomaţia multilateraae şi instituţiile precum ONU, in centrul scenei mondiale.

„Trebuie să ne amintim că lumea a fost într-o fază destul de periculoasă”, a spus Jagland. „Şi oricine poate contribui la scoaterea lumii din această situaţie merită un Premiu Nobel pentru Pace.”

 Spre deosebire de alte premii Nobel, care sunt acordate de instituţii suedeze, premiul pentru pace este dat de un comitet de cinci membri ales de Parlamentul norvegian. La fel ca Parlamentul, comisia are o tentă de stânga, cu trei membri aleşi de către partidele de centru-stânga.  Jagland a declarat ca decizia de a-l onora pe Obama a fost luata în unanimitate.

 Arhiepiscopul Desmond Tutu din Africa de Sud, care a câştigat premiul în 1984, a declarat ca premiul lui Obama arată ca  lucruri mari se aşteaptă de la el, în următorii ani.

„Este un premiu  care vine aproape de începutul primului mandat al unui preşedinte relativ tanar care anticipeaza o LUME mai sanatoasa si mai sigura pentru toti „, a spus Tutu. „Este un premiu care raspunde  promisiunii de speranta din mesajul Preşedintelui Obama”.

Speculaţii în altă parte
Până cu cateva secunde înainte de atribuire, speculaţiile s-au concentrat pe o mare varietate de candidaţi, în afară de Obama: prim-ministrul din Zimbabwe Morgan Tsvangirai, un senator columbian, un disident chinez şi  o activista pentru drepturile femeilor afgane , printre altele. Comitetul Nobel a primit un record la nominalizări pentru premiul de anul acesta,205, deci nu a fost imediat clar cine l-a nominalizat pe Obama.

” Faptul interesant şi important al acestui premiu este că este dat cuiva … care are puterea de a contribui la pace”,  a declarat primul-ministru norvegian Jens Stoltenberg.

 Obama este cel de al treilea Preşedinte al SUA, care a câştiga premiul: Preşedintele Theodore Roosevelt l-a câştigat în 1906 şi preşedintele Woodrow Wilson a fost distins cu premiul în 1919.

Wilson a primit premiul pentru rolul său in fondarea Ligii Naţiunilor, plina de speranţă, dar în cele din urmă nereuşita precursoare a Organizaţiei Naţiunilor Unite contemporane.

Preşedintele comitetului Nobel, a declarat, după acordarea premiului din 2002  fostului preşedinte democrat Jimmy Carter, pentru rolul sau in medierea conflictelor internaţionale, că ar trebui să fie văzut ca o lovitură „, în picior” pentru efortul mare depus de administraţia Bush, în declansarea războiului din Irak .

Cinci ani mai târziu, comisia  l-a onorat  pe adversarul lui Bush în alegerile prezidenţiale din 2000, Al Gore, pentru campania sa de a atrage atenţia asupra încălzirii globale.

Grijile Afganistan-ului 
Obama s-a întâlnit cu consilierii săi de top in privinta războiului din Afganistan, vineri, ca să ia în considerare o cerere a generalului Stanley McChrystal, comandantul Statelor Unite în Afganistan, războiul SUA intrand in cel de-al nouălea an.

 Obama a ordonat 21000 trupe suplimentare în Afganistan la începutul acestui an şi a continuat utilizarea de avioane fără pilot pentru atacuri asupra militanţilor în Afganistan şi Pakistan, o strategie conceputa de administraţia Bush.  Atacurile de multe ori ucid sau  rănesc civilii care trăiesc în zonă.

În convorbirile din iulie,  de la Moscova, Obama şi preşedintele rus Dmitri Medvedev au convenit că negociatorii lor vor elabora o nouă limită la livrarea de suporturi pentru focoase nucleare, între 500 şi 1100. Ei, de asemenea,  au cazut de acord că limitele focoaselor sa fie reduse de la gama curentă de 1,700-2,200, la nivel un nivel mai scăzut, de 1500.  Statele Unite au acum aproximativ 2.200 de astfel de focoase, comparativ cu aproximativ 2800 ale ruşilor.

Dar nu a existat nici un cuvânt, de la nici o parte, dacă au început să acţioneze  pentru reduceri.

Fostul castigator al premiului, Mohamed ElBaradei, director general Agentiei  Internationale pentru Energie Atomica din Viena, a spus ca Obama  a avut deja negocieri cu conducerile externe in efortul de prevenire a proliferarii nucleare.

 „În mai puţin de un an de la preluarea funcţiei, el a transformat felul în care ne uităm la noi înşine şi lumea în care trăim şi speranţ s-a reaprins pentru o lume în pace cu sine”, a spus ElBaradei. „El a demonstrat un angajament neclintit în diplomaţie, respect reciproc şi dialog ca cel mai bun mijloc de rezolvare a conflictelor.”

Propunătorii pentru premiu includ: foşti laureaţi; foşti şi actuali membri ai Comitetului şi personalul acesteia; membri ai guvernelor naţionale şi legislativului; profesori universitari de drept, teologie, stiinte sociale, istorie si filozofie; lideri ai cercetarii pacii şi ai institutelor de afaceri externe; Membrii instanţelor internaţionale de drept.

Laudă de la Mandela 
Fundatia Nelson Mandela a salutat numirea în numele fondatorului său Nelson Mandela, care a împărtit Premiul pentru Pace  din 1993, cu Preşedintele Africii de Sud, FW DeKlerk, pentru eforturile lor, la încheierea anilor de apartheid şi la stabilirea terenului pentru o ţară democratică.

 „Avem încredere că acest premiu va consolida angajamentul lui, ca lider al naţiunii cele mai puternice din lume, pentru a continua promovarea păcii şi eradicarea sărăciei”, a spus fundaţie.

În  dorinta lui din 1895, Alfred Nobel prevedea că premiul pentru pace ar trebui să meargă „la persoana care trebuie să fi făcut cele mai multe sau mai bune lucrui pentru fraternitate între naţiuni şi eliminarea sau reducerea armatelor permanente, precum şi formarea şi răspândirea congreselor de pace. „

 Comitetul a luat o interpretare largă a orientării lasata de Nobel, extinzand premiul dincolo de mediere de pace prin includerea eforturilor de combatere a sărăciei, a bolilor şi schimbările climatice.

The Associated Press şi NBC News au contribuit la acest raport

http://www.msnbc.msn.com/id/33237202/ns/world_news-europe/

Obama a afirmat că s-a simţit umilit şi nedemn de a fi luat în calcul în compania ” figurilor reformatoare” ale istoriei, care au castigat premiul.

 „Eu nu vad aceasta ca o recunoaştere a realizarilor mele, ci mai degrabă o afirmare a conducerii americane”, a spus el, vorbind în Gradina Trandafirului de la Casa Albă.”Voi accepta acest premiu ca o chemare la acţiune.”

În timp ce decizia a primit laude de la persoane ca Nelson Mandela şi Mikhail Gorbachev, amandoi foşti laureaţi Nobel, ea a fost catalogata, de asemenea, în unele cercuri ca grăbita şi nemeritata. 

Mişcărea islamista palestiniana Hamas, care controlează Fâşia Gaza şi se opune unui tratat de pace cu Israelul, a declarat ca atribuirea a fost prematura, în cel mai bun caz.

„Obama are un drum lung de parcurs încă şi o mulţime de făcut înainte de a putea merita o recompensă”, a declarat oficialul Hamas, Sami Abu Zuhri. „Obama face numai promisiuni şi nu au nici o substanţă  care să contribuie la pacea lumii. Şi el nu a făcut nimic pentru a se asigura justiţia pentru cauza arabilor şi musulmanilor.”

” GLUMA Jenanta ”

Issam Al-Khazraji, un muncitor necalificat la Bagdad, a declarat: „El nu merita acest premiu. Toate aceste probleme – Irak, Afganistan – nu au fost rezolvate … omul ” schimbarii „nu a schimbat nimic încă. ”

Liaqat Baluch, un lider senior al Jamaat-e-Islami, un partid conservator religios în Pakistan,  a numit atribuirea  o „gluma” jenanta.

Dar, negociatorul-şef palestinian pentru pace, Saeb Erekat, a salutat-o şi si-a exprimat speranţa că Obama „va fi capabil să obţină pacea în Orientul Mijlociu”.

http://www.reuters.com/article/topNews/idUSTRE5981JK20091009

Raman la parerea ca este o sfidare a intregii lumi si dovedeste ca nici macar premiile nu se mai acorda pentru merite ci pentru interese politice.Ma intreb, daca se va dovedi ca Obama nu are dreptul la Presedintia SUA, ce vor zice atunci toti acesti vanduti? In fiecare zi vad cum vremurile de pe urma sunt tot mai aproape si cum minciuna stapaneste din ce in ce mai mult. Chiar toti acesti oameni si-au vandut sufletul Satanei si slujitorilor lui? Chiar toti sunt indatorati lui Rothschild si lacheilor lui, caci nu pot crede ca toti au creierele spalate in asa hal incat nici macar simtul ridicolului nu-l mai au.

Daca oameni care sustin razboiul, armele nucleare, expansiunile sioniste, care isi distrug propria tara si-si asupresc propriul popor, sunt premianti Nobel pentru pace doar pentru presupusele lor intentii de pace, in ciuda faptului ca actiunile lor dovedesc contrariul, atunci Ceausescu chiar a fost un inger si merita si el un astfel de premiu, chiar post-mortem. Bun venit la NOUA ORDINE MONDIALA cu coronita.

P.S. Am uitat sa va spun ca a luat si 1,4 milioane dolari, contravaloarea in bani a premiului. Cu ei cred ca o sa-si plateasca noua asigurarea de sanatate, transele de vaccinuri pentru intreaga familie si avocatii ca sa-i opreasca procesul de contestare a legitimitatii de a fi presedinte, pe care un judecator curajos l-a pus pe rol, prima infatisare avand loc in noiembrie.