„Ioan Paul al II-lea, un papă care a marcat istoria” altfel decat se spune in varianta oficiala

Carismatic şi intens mediatizat, papa Ioan Paul al II-lea, care va fi beatificat pe 1 mai, a condus Biserica catolică timp de peste 25 de ani şi a marcat istoria sfârşitului de secol XX, contribuind la căderea comunismului în Europa.

Pe 16 octombrie 1978, cel de-al 263-lea succesor al Sfântului Petru, primul papă slav din istorie, îi urma lui Ioan Paul I, care domnise la Vatican o singură lună. Ioan Paul al II-lea a condus destinul Bisericii catolice până pe 2 aprilie 2005, data la care a murit, la vârsta de 84 de ani.

Karol Wojtyla s-a născut pe 18 mai 1920 la Wadowice, în apropiere de Cracovia, într-o familie modestă. Şi-a pierdut mama la vârsta de nouă ani şi, trei ani mai târziu, fratele mai mare, mort în urma unei epidemii de scarlatină, în 1932. Cu o copilărie marcată de absenţa mamei, viitorul papă şi-a dedicat întreaga viaţă Fecioarei Maria, modelul mamei şi al soţiei.

A lucrat mai întâi într-o mină de sare, continuându-şi studiile secundare şi universitare. Apoi, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a coordonat activitatea unei trupe clandestine de teatru şi a absolvit cursurile seminarului teologic. A devenit preot în anul 1946.

După ce a fost profesor de teologie, a devenit episcop al Cracoviei, în 1964, şi a participat la Conciliul Vatican II (1962 – 1965), devenind apoi cardinal în 1967.

Lider al Bisericii catolice timp de peste 26 de ani, unul dintre cele mai lungi pontificate din istorie, Ioan Paul al II-lea şi-a impus concepţiile încă de la alegerea sa în această funcţie, pe 16 octombrie 1978. Karol Wojtyla, primul papă slav, avea pe atunci vârsta de 58 de ani.

Foarte repede, „papa polonez” înfruntă cutumele de la Vatican şi, alegând să ignore scaunul papal susţinut de credincioşi, cu ajutorul căruia predecesorii săi se deplasau în mulţime, a optat pentru contactul direct cu oamenii, mergând pe jos printre ei, permiţându-le acestora să îl atingă şi luând de multe ori în braţe copiii credincioşilor.

Vaticanul devine prea mic pentru el. Alege să călătorească în lume pentru a-şi vedea susţinătorii, îşi multiplică vizitele oficiale în străinătate, care sunt intens mediatizate.

Carisma sa este evidentă. Pasionat de teatru în tinereţe şi păstrându-şi viu talentul de a simţi ceea ce se petrece în public, atunci când papa Ioan Paul al II-lea se adresa mulţimii, fiecare avea sentimentul că sfântul pontif îi vorbea doar lui.

Succesul este instantaneu, mai ales în America Latină, unde mass-media l-a supranumit „globetrotter-ul Evangheliei” şi „atletul lui Dumnezeu”.

Ioan Paul al II-lea măsura în înălţime 176 de centimetri. Însă fotografii din lumea întreagă l-au transformat într-un „uriaş” încă din primii săi ani de pontificat, iar această imagine a rezistat până pe 13 mai 1981, când turcul Mehmet Ali Agca a încercat să îl asasineze cu trei focuri de armă.

Sănătatea sa a început să se degradeze în ziua în care şi-a fracturat femurul, pe 29 februarie 1994. Maladia Parkinson începea încă de atunci să se manifeste.

Lumea întreagă a urmărit lentul proces de înrăutăţire a sănătăţii sale, prezentat de camerele video ale posturilor de televiziune, până în ziua morţii sale, pe 2 aprilie 2005, o dată la care au avut loc impresionante manifestări de afecţiune în piaţa Sfântul Petru din Vatican.

A contribuit la reorganizarea Bisericii catolice, după reformele ambiţioase iniţiate în timpul Conciliului Vatican II şi a scris 14 scrisori enciclice, trei dintre acestea fiind consacrate chestiunilor socio-economice.

Pacea şi cooperarea internaţională, mai ales în timpul numeroaselor crize şi conflicte din Orientul Mijlociu şi din regiunea Golfului Persic, reconcilierea între religii şi solidaritatea dintre Nord şi Sud s-au aflat în centrul activităţilor sale şi în toate mesajele sale apostolice.

Viaţa şi pontificatul său au fost marcate de evenimentele majore ale secolului XX. Ioan Paul al II-lea a supravieţuit celui de-Al Doilea Război Mondial, a rezistat celor două ideologii totalitare – nazismul şi stalinismul – şi a contribuit la căderea Zidului Berlinului, influenţând astfel atât căderea regimurilor comuniste din Europa, cât şi procesul de reunificare de pe bătrânul continent.

Slujitor al lui Dumnezeu şi al păcii, nu toate angajamentele sale au fost încununate de succes. A văzut cum ţările din Orientul Mijlociu s-au împăcat, au visat la pace şi prosperitate, dar au căzut apoi din nou în întunericul războaielor nemiloase. A combătut islamismul extremist, sectele evaghelice şi terorismul religios, dar nu a putut să împiedice declanşarea conflictelor din Africa.

A fost un papă imposibil de catalogat, pentru că a fost întotdeauna deschis în faţa problemelor cu care se confrunta omenirea – dialogul cu islamul, cu iudaismul şi cu alte religii necreştine – şi a păstrat o linie extrem de conservatoare în problema familiei şi a moralei.

În opinia unora dintre susţinătorii săi, principala „zonă de umbră” a pontificatului său a rămas condamnarea fără niciun compromis a contracepţiei şi a prezervativului, care, într-o lume în care epidemia de SIDA făcea milioane de victime, a condus la îndepărtarea multor credincioşi de Biserica catolică.

În prezent, anumite voci îi reproşează lipsa de hotărâre şi de transparenţă în faţa abuzurilor şi a actelor de pedofilie comise în sânul bisericii, asupra cărora suveranul pontif a păstrat tăcerea.

În plus, pentru a anihila teoriile lansate de teologii contestatari, Ioan Paul al II-lea s-a folosit de unele dintre cele mai zeloase şi mai mistice asociaţii, organizaţii şi mişcări religioase – considerate de unii drept veritabile iniţiatoare ale unor campanii de lobby ale credinţei -, precum carismatica Opus Dei, care oferă Bisericii o imagine reacţionară.

Comentariul meu: Acesta este unul dintre articolele de pe net despre beatificarea lui Ioan Paul al II-lea. Nu sunt eu in masura sa spun daca este bine sau rau ce se face. In opinia mea, singurul care este in masura sa faca din muritori sfinti, indiferent din sanul carei religii ii alege, este doar Dumnezeu. Se spune ca „despre morti numai de bine” trebuie sa vorbesti. Asa este. Dar suntem datori sa spunem si adevarul despre originea fostului Papa Ioan Paul al II-lea. Pe un site catolic din 2004, septembrie 7,  am gasit urmatoarele despre Ioan Paul al II-lea:

„Ioan Paul al II nu este Papa, ci un anti-Papa, al patrulea dintr-un sir [de anti-papi] care au stat în Scaunul lui Petru încă din anul 1958.

La data de 26 octombrie 1958, se pare că, Cardinalul Joseph Siri a fost ales Papă, şi după ameninţări şi manevre, Siri a fost dat deoparte, şi un agent al Francmasoneriei mondiale şi al sionismului a fost pus în locul lui. Acesta a fost Angelo Roncalli, care a luat numele de Ioan al XXIII-lea.

Ceva de acelasi gen s-a repetat în 1963, şi povestea se afla în cartea lui Malachi Martin, „Cheile acestui Sange” undeva între paginile 590 şi 610. (Malachi Martin a fost agent triplu, si este preotul neidentificat în articolul aparut in 1966 in Look Magazine, „Cum evreii au schimbat gandirea catolica” -Pe care il puteţi găsi pe internet prin Google)

Nu mă aştept ca non-catolicii să accepte viziunile sfinţilor catolici şi „fericiţilor”, dar multe dintre aceste biserici care au aprobat persoane sfinte au avut viziunea unei biserici contrafăcute care a preluat structurile Vaticanului şi Biserica Catolică din întreaga lume. Din 1958 „biserica contrafăcuta”, asa cum Fericita Anna Katrina Emmerick a văzut în viziunile ei in jurul lui 1820, a început să submineze Biserica[ Catolica ]. Schimband toate sacramentele, toate catehismele, Liturghia, şi, cât mai repede posibil, înlocuind episcopii vechi cu noi Episcopi contrafăcuti, precum a fost, probabil evreu Marrano, „Arhiepiscopul” Joseph Bernardin, care si-a încheiat cariera exact înainte de a muri, aratand ca un pacient cu SIDA, si care mergand în Israel a afirmat ca „anti-semitismul” a fost initiat de către Sf. Apostol Ioan în Evanghelia Sfântului Ioan. Aceasta a fost prima salvă din cele pe care legiunile de evrei vor spune 10 ani mai târziu împotriva filmului, Patimile lui Hristos.

Paul al VI-a fost „ales” în 1963 (Giovanni Battista Enrico Antonio Maria Montini) şi Montini a fost un evreu marrano, după cum s-a anunţat cu dovezi că Montini a fost o veche familie evreiască care are radacini  înapoi cu multe secole. Sub Paul al VI-lea, crema evreilor si francmasonilor a preluat întreaga structură a Bisericii Catolice, astfel încât astăzi  vedeti dezgustatorii „episcopi” care-si vand in afara Dumnezeul şi ţara. Fiecare dintre ei a fost aprobat de către reţeaua de evrei din întreaga lume înainte de a fi numiţi de către actorul Woytila Karol, [alias] Ioan Paul al II-lea.

Ioan Paul al II a fost „ales” în 1978, după moartea bruscă şi, probabil, uciderea unui italian naiv, [Albino] Luciani, care a luat numele de Ioan Paul I.

Woytila, Ioan Paul al II-lea, pe care ei încearcă să-l menţină în viaţă, atâta timp cât este posibil, este acuzat de a face parte dintre evrei prin filiatie materna. Este adevărat că, în Polonia, el a jucat la echipa de fotbal a evreilor ca tanar. Biografii lui, Tad Szulc, Carl Bernstein (care au lăudat faptul că tatăl său a fost comunistul pentru care a luptat senatorul McCarthy pe Larry King Live cu ani în urmă) si altii care par a fi toţi evrei, şi aduc elogii stralucitoare in crestere despre Ioan Paul al II-lea.  Woytila a fost „ales” Papa din Polonia comunistă. Prietenul meu mi-a dat un articol cu ceva ani în urmă, care a aparut imediat după al doilea Conclav din 1978, care este intitulat „Guvernul comunist Lauda Alegerea Papei.”

Crescând în şcoli catolice, am citit despre Cardinalul Mindzenty, care a fost luat prizonier de către comuniştii evrei, atunci când ei au preluat Polonia după Al Doilea Război Mondial. Mindzenty a fost sub arest la domiciliu, şi niciodată nu i s-a permis să călătorească.  Printr-un contrast puternic, lui Woytila (Ioan Paul al II) i-a fost întotdeauna acordata permisiunea de a călători în şi din Polonia comunistă, şi de a isi vizita colegul revoluţionar (şi evreu marrano?) Joseph Bernardin din Cincinnati de două ori înainte de a fi ales Papă. Un alt biograf al lui Ioan Paul al II-lea, abominabila fata-taioasa şi limba-ascutita George Weigel, este un confident apropiat al ultimului Troţkist evreu Bill Kristol de la Weekly Standard, acum, folosind masca de „republican conservator”.

În 1904, Papa Pius al X-lea l-a primit pe Teodor Herzl, fondatorul sionismului modern. Puteţi găsi amanunte despre această întâlnire pe multe site-uri ale Google şi căutand „Papa Pius al X Herzl Zionism” şi aici este un fragment din paginile web:

„La data de 25 ianuarie 1904, Herzl a fost primit în audienţă de către Papa Pius X. Cu nouă ani înainte, ca el sa redacteze Statul Evreu, Herzl a arătat o intelegere conştienta fata de ingrijorarile romano-catolicilor şi a  formulat politica sionista privitoare la acestia:” Sanctuarele de Creştinătate ar fi protejate prin atribuirea unui statut extra-teritorial pentru ele, cum este bine cunoscut în dreptul naţiunilor. Noi ar trebui să formam o Garda de Onoare privitoare la aceste sanctuare, raspunzand de îndeplinirea acestei datorii cu existenţa noastră. ”
În ciuda acestei sensibilităţi fata de durerile creştine, şi a includerii ulterioare în gândire centrala sionista a acestui sentiment de responsabilitate faţă de altarele creştinismului, Herzl nu a reuşit să obtina o binecuvântare papală pentru marea sa hazardare.
Evreii nu l-au recunoscut pe Domnul nostru, prin urmare, nu putem recunoaste poporul evreu,” i-a spus răspicat Papa Pius al X-lea.
Riposta papală nu l-a luat complet prin surprindere pe Herzl. Cu trei zile inainte secretarul de stat al lui Pius il avertizase că” atâta timp cât evreii neagă divinitatea lui Hristos, noi cu siguranţă nu putem fi de partea lor „Cum am putea atunci sa fim de acord cu recâştigarea posesiei lor asupra Ţarii Sfinte?”
Secretarul de stat, de atunci, al Vaticanului, era marele spaniol Merry del Val, care a declarat, de asemenea, citat de contele rus Cherep-Spirodovich în cartea sa” The Hidden Hand” (Mana ascunsa), ” De fiecare data cand găsim ceva imoral şi distructiv pentru societate, găsim un evreu în spatele lui.
O trecere rapida la 1991, când agentul-evreu, şi, probabil, jumătate evreu el însuşi, Woytila, a declarat într-o minciună subliniată cu aldine în Parade Magazine, că recunoasterea dreptului evreilor de a revendica Israelul a fost politica consecventa a Bisericii Catolice. Acest lucru a fost scris într-un articol publicat în Politica Criminală de către LT Patterson in jurul lui 1991, după cat îmi amintesc. Ioan Paul al II-lea i-a recunoscut Israelului exact ceea ce Papa Pius al X-lea a spus ca nu ar putea fi făcut sau sprijinit atata timp cat ei l-au respins pe Mântuitor.
Acum puteţi înţelege vizita ” respectuoasa” a lui Ioan Paul al II-lea la Auschwitz  pentru a depune mărturie la clădirile false de acolo.
Vaticanul acum, părând să ia partea arabilor in aceasta problema, – face ceea ce au făcut comuniştii în Rusia timp de 41 de ani, şi încă mai face Putin astăzi: pretinde a fi prietenul arabilor, aduna informatii, le da arme învechite şi se asigură că programul evreiesc merge inainte cat de triumfator posibil.
Nu mă aştept ca non-catolicii să fie de acord cu punctul de vedere actual al Bisericii Catolice de astăzi, după cum si noi cei cativa catolici in alertă o facem. Non-catolicii pot spune: „Priviti, mare curvă din Babilon este în cădere, aşa cum merită.”

Cu toate acestea fiecare modificare efectuată de către cei patru anti-papi ai celui de-al doilea Vatican (Ioan al XXIII-lea 1958 – 1963, Paul al VI-1963-1978, Ioan Paul I 1978 – 1978, Ioan Paul al II, 1978 -?) impreuna cu falsul lor consiliu al Vatican II (1962 – 65) au fost în direcţia protestantismului (a se vedea http://www.realnews247.com/altar_comparison_pictorial.htm pentru o demonstraţie dramatică a deformarii arhitecturii Catolice, incepand cu Conciliul Vaticanului II).
Zeci şi zeci de pagini ar mai putea fi scrise „, dar acest lucru dă ideea. În cazul în care Biserica Catolică este Biserica adevărată, atunci ea va trece prin Patimile lui Hristos: răstignire, îngropare vremelnica (acum) şi învierea Sa. În cazul în care ea este Biserica adevărată, atunci ea se va ridica din nou miraculos, şi adevăratul Papa va fi repus pe tronul Sfântului Petru, şi contrafăcuta Biserica va fi aruncata afară, şi, potrivit mai multor sfinti, vor cunoaşte toţi că „degetul lui Dumnezeu” este aici.
Chiar acum, din punctul nostru de vedere, „Biserica este în eclipsă” – lumina fiind blocata de către biserica contrafăcuta a iudeo-masoneriei.
Jxxxxxx. Jxxxxxx.

P.S. nu acorda atenţie acelor mulţi catolici care încă mai încearcă să spună că Ioan Paul al II nu ştie ce se întâmplă, şi că acestia sunt doar” Episcopi răi „,” inregistrarea a 25 ani de distrugere este clara. Scandalul pedofililor „precum satanicii episcopi”, ca Bernardin care a recrutat homo pentru ” preoţie ” în seminariile catolice incepand cu 1970 sau cam aşa ceva, şi a indepartat bărbaţii normali este detaliată în cartea „Good Bye, Good Men”, a lui Michael Rose deşi Rose nu reuşeşte să tragă concluziile evidente din dovezile impresionante pe care le-a acumulat.
Recent, Ioan Paul al II-lea a promovat legea pentru protejarea episcopilor pedofili „Bernard Law”, într-o poziţie la Sf. Maria Maggiore din Roma. Dar catolicii-in-negare nu se vor confrunta cu muzica, indiferent de cât de multe dovezi se strang. Motivul pentru care papii celui de-al Doilea Vatican sunt anti-Papi este faptul că acestia au sprijinit toate documentele eretice ale lui Paul al VI-lea despre Libertatea Religioasă, semnate  la Vatican II. Un Papa adevărat nu poate semna un document al Consiliului care contine erezii în el. Când face asa ceva, el anunţa deja că nu el este Papa.
Iudeo-masoneria controlează Vaticanul din 1958, iar acest lucru este începutul înţelegerii declinulului moral din lume incepand cu acel moment.
Jxxxxxx. „

http://www.cephas-library.com/catholic/catholic_pope_has_jewish_mother.html

Nu ma mira faptul ca un alt protector al pedofililor, Papa Benedict al XVI-lea,  il beatifica, si inca prin derogare de la norma, pe un altul. Ceea ce ma uimeste este memoria scurta a celor care stiu de aceste fapte si totusi tac malc sau aplauda frenetic. Nu uitati ca articolul redat mai sus a fost publicat in 2004. In 2010 biserica catolica a fost zguduita de alte scandaluri privind pedofilia, si continua sa iasa la iveala noi si noi povesti, marea majoritate datand chiar din perioada anilor ’70. A face un sfant dintr-un om si Papa care a protejat pedofilia este, in opinia mea, strigator la cer in ochii Domnului dar placut inaintea evreilor. Numai asa isi poate bate joc dracul de crestini.

„Despre Antihrist si lucrarea sa in lume” -(I)

Pentru ca traim vremuri tulburi si oamenii se intreaba, din ce in ce mai des, daca noi suntem cei care traim acele ” vremuri de pe urma „, m-am gandit sa va redau niste fragmente din cartea ” Despre Antihrist si lucrarea sa in lume” a ieromonahului Martirie Paduraru, care a vazut lumina zilei prin acordarea dreptului si binecuvantarii publicarii de catre Preacucernicul  Parinte Theodoros Zisis, distins profesor al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Tesalonic. Lucrarea este o talmacire, pe intelesul nostru, al tuturor, a celor ce va sa vina, desi multe dintre semne deja s-au implinit.

SĂVÂRŞIREA LUMII ŞI A ISTORIEI     

Traversând toate schimbările şi toate mutaţiile pe care le suportă, întreaga Creaţie se grăbeşte spre săvârşirea ei. Fiecare zi şi fiecare noapte, toţi oamenii, iar cu ei şi după ei toată Creaţia, se grăbesc spre ultima zi, aceea ce va marca sfârşitul lumii şi a istoriei omenirii.     

Toate zilele, asemenea pârâurilor limpezi, şi toate nopţile, asemenea întunecatelor fluvii, aleargă să se zdrobească şi să se azvârle în prăpăstiile şi văgăunile existenţei, ducând cu sine fiecare fiinţă şi toată Creaţia spre această ultimă zi, în care vor veni să se adune şi să se amestece toate valurile lor. Tot ceea ce a trăit şi tot ceea ce trăieşte în această colivie a timpului trebuie să ajungă la această ultimă zi, pentru a eşua la aceste maluri abrupte.     

Tot ce e lumesc poartă în sine sămânţa morţii, a sfârşeniei. Nu este nici fiinţă nici lucru care să nu ducă cu sine această zi finală, prin trecerea timpului, în întinderea spaţiului. Toată existenţa va tinde spre acest sfârşit de timp, de aceea Sfânta Revelaţie îi dă numele “ziua cea de apoi”1 sau “ziua cea mare”2. Şi deoarece Dumnezeu a fixat această zi când va veni să judece lumea3, ea se mai numeşte “ziua judecăţii” – ήμέρα κρίσεως’ 4, “ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu”5. Dar cum toată judecata a dat-o Fiului6, Fiul trebuie să se arate întru strălucire, ca Judecător, iar această zi se mai numeşte ziua Fiului Omului7, “ziua Domnului”8, “ziua lui Hristos”9”ziua domnului nostru Iisus [Hristos]”10, “ziua judecăţii şi a pieirii oamenilor necredincioşi”11.     

În acea zi a cărei importanţă este decisivă, Domnul va pronunţa verdictul ultim şi definitiv pentru toată istoria lumii şi a omului, pentru toţi oamenii împreună şi pentru fiecare în parte. Este ca şi atunci la desăvârşirea creării lumii, când Domnul a privit totalitatea fiinţelor şi lucrurilor pe care le crease şi şi-a pronunţat verdictul zicând că erau foarte bune12; tot aşa în ziua Judecăţii de Apoi, El va privi toate fiinţele şi lucrurile, la sfârşitul călătoriei lor pe cărările istoriei, pentru a-şi pronunţa judecata asupra tuturor şi asupra fiecăruia în parte.     

Atunci va separa definitiv binele de rău, atunci va trasa între ele o barieră de netrecut. Atunci El va pronunţa verdictul definitiv pentru toate valorile omeneşti, atunci El va cântări cu foarte sensibile şi exacte balanţe ale dragostei Sale şi ale dreptăţii Sale toate faptele oamenilor, toate gândurile lor, toate dorinţele lor, toate cuvintele lor. Atunci va fi săvârşită taina lui Dumnezeuτό μυστήριον του Θεου 13 – privind omul, creaţia, lumea, universul; atunci când toate cele bune şi tot ce e bun vor moşteni fericirea veşnică, raiul veşnic, iar toate cele rele şi tot ce e rău vor merita chinul veşnic, iadul veşnic.     

 1 Ioan, 6: 39, 40, 44; 11: 24; 12: 48.; 2 Fapte, 2: 20; Iuda, 6.; 3 Fapte, 17: 31. ; 4 Matei, 10: 15; 11: 22, 24; 12: 36; II Petru, 2: 9; 3: 7; Ioan, 4: 17.; 5 Romani, 2. 5.; 6 Ioan, 5: 22.   ; 7 Luca, 17: 22, 24, 26.   ; 8 II Petru, 3: 10; I Tesaloniceni, 5: 2; v. Ezdra, 13: 5; Isaia, 2:12; Ioil, 2: 31;Sofonie, 1: 14; Maleahi, 4: 1.  ;9 Filipeni, 1: 10; 2: 16.   ;10 II Corinteni, 1: 14.   ;11 II Petru, 3: 7; I Corinteni, 1: 8; 5: 5. ; 12 Facerea, 1: 31.   ;13 Apocalipsa, 10: 7.     

VREMEA ŞI SEMNELE CELEI DE-A DOUA VENIRI A LUI HRISTOS     

Precum vremea şi-a început existenţa prin Hristos, tot aşa se va împlini prin El: ultima zi a vremii va fi, în acelaşi timp, ziua celei de-a Doua Veniri a lui Hristos. În această zi ieşită din comun, timpul se va opri; atunci se va confirma acest minunat cuvânt din Sfânta Revelaţie, timp nu va mai fi 14.  

În chip tainic, vremea se va scufunda în veşnicie. Chiar dacă Sfânta Scriptură ne-a dezvăluit cu claritate tot ce trebuie să fie în această ultimă zi, clipa însăşi în care va veni nu ne-a fost descoperită. Aceasta a rămas ascunsă în adâncimile de necuprins ale tăcerii Dumnezeieşti şi constituie taina de nepătruns a lui Dumnezeu. Această taină a rămas ascunsă şi îngerilor, nu numai oamenilor, şi stă în lumina de nepătruns a atot-ştiinţei Dumnezeieşti.   

Când Apostolii L-au întrebat deschis asupra acestui lucru, Mântuitorul a răspuns:   

Iar de ziua şi de ceasul acela, nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.”
  
Această taină nu le-a fost descoperită Apostolilor, chiar dacă între Învierea şi Înălţarea Sa la ceruri El le-a descoperit tainele iconomiei Dumnezeiesc-omeneşti ale mântuirii şi le-a vorbit despre Împărăţia lui Dumnezeu15. Şi atunci când l-au întrebat:
Doamne, oare, în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel? El a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa 16. 

Chiar marelui Apostol al neamurilor, Pavel, căruia taina Evangheliei lui Hristos i s-a dat în cunoştinţă prin descoperire de către Domnul Însuşi17, nici lui nu i-a fost descoperită taina momentului la care va veni cea de-a Doua Judecată, ziua celei de-a Doua Veniri a lui Hristos. El scrie creştinilor Tesalonicului:   

Iar despre ani şi despre vremuri, fraţilor, nu aveţi nevoie să vă scriem, Căci voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea 18.
Iată care este Buna Vestire adusă de Apocalipsă: Domnul va veni a doua oară. Nu ştim când: în adâncimea dragostei Sale Dumnezeieşti, Dumnezeu ne-a ascuns clipa celei de-a Doua Veniri, pentru ca noi, aşteptând întoarcerea Mântuitorului, să putem priveghea ziua şi noaptea asupra noastră, cu ajutorul sfintelor virtuţi. Aceasta este semnificaţia avertismentului pe care Mântuitorul l-a dat ucenicilor:
 
Privegheaţi, deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru19. Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului 20.
  
Caracterul neaşteptat al celei de-a Doua Veniri este în mod providenţial folositor adevăraţilor creştini, dar nu şi pentru aceia care şi-au lăsat sufletul să slăbească, îngăduind ispitelor să le umbrească conştiinţa şi să se umple de patimi, devenind astfel victima “nesimţirii celei împietrite”21. Această nepăsare şi această nesimţire împietrită a oamenilor se vor dovedi cu ocazia celei de-a Doua Veniri a Domnului Hristos, asemenea nepăsării şi nesimţirii împietrite de care dădeau dovadă contemporanii lui Noe, căci după cuvintele Mântuitorului:
Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi venirea Fiului Omului, Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, Şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului 22. De aceea şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni 23.
 
Pentru că trăiau potrivit cu această povaţă a Mântuitorului Apostolii au transmis-o creştinilor:
Fraţilor, (…) venirea Domnului s-a apropiat 24, sfârşitul tuturor s-a apropiat 25, este ceasul de pe urmă 26.
 Deşi Domnul ne-a lăsat, pentru mântuirea noastră, să nu cunoaştem ceasul celei de-a Doua Veniri, El nu ne-a lăsat în neştiinţa semnelor care vor trebui să o preceadă şi a prevestirilor care ne vor îngădui să prevedem apropiata Sa venire. Iată care sînt acele semne: propovăduirea Evangheliei la toate neamurile si la toata faptura; întoarcerea lui Israel la Hristos; venirea Antihristului; mari cutremure între popoare şi în natură: războaie, revoluţii, foamete, inundaţii, cutremure de pământ şi mari semne pe cer.
Predicarea Evangheliei printre neamuri şi tot ce va pricinui aceasta vor constitui semnalul celei de-a Doua Veniri a Mântuitorului, după propriile Sale cuvinte:
Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul 27. Ci mai întâi Evanghelia trebuie să se propovăduiască la toate neamurile 28, ceea ce nu înseamnă că toate neamurile o vor primici, cum arată cuvintele următoare:  mărturie la toate neamurile, ele vor să zică: mărturie în faţa tuturor neamurilor de dragostea lui Dumnezeu pentru ele, mărturie despre jertfa de răscumpărare a Fiului lui Dumnezeu, mărturie despre Biserică şi despre întregul minunatei iconomii Dumnezeu-omeneşti a mântuirii în ele şi îndeobşte despre toate adevărurile Dumnezeieşti în ele.Această mărturie adusă înaintea tuturor neamurilor în adevărul Evangheliei celei ortodoxe a Bisericii celei adevărate, va arăta, după cuvintele Apostolului neamurilor, tot numărul neamurilor – τό πλήρωμα τών έθνών 29 – adică al „tuturor păgânilor prevăzuţi de Dumnezeu” să intre în Biserică. Atunci când ceilalţi vor cunoaşte „evanghelia dreptăţii”, se vor ridica sub influenţa demonilor împotriva Evangheliei, vădind astfel câţi oameni sînt cuprinşi de rău, câţi sînt sclavii minciunii şi păcatului, câţi sînt instrumentele răului satanic împotriva veşnicului Dumnezeu al binelui30. Şi în această luptă generală pentru şi împotriva Evangheliei, un moment culminant va fi, după cuvintele Apostolului, când întregul Israel se va mântui 31, şi atunci se va împlini ce a proorocit glasul Vechiului Testament:

Pentru Sion El va veni ca un Mântuitor, pentru cei din Iacov care se vor căi de păcatele lor”.  

Întoarcerea lui Israel la Hristos32, precum mai înainte a vestit proorocul Maleahi, se va împlini prin profetul Ilie Tezviteanul, care împreună cu Enoh se va coborî din cer în ziua lui Antihrist, luptând împotriva lui pentru dreptatea Evangheliei lui Hristos33.  

Pentru a se împotrivi răspândirii Evangheliei lui Hristos, râvnitorii răului vor încerca să răspândească şi să împrăştie răul sub toate chipurile cu putinţă. Pentru a împiedica răspândirea Evangheliei, ei vor mobiliza toate minciunile, toate relele, toate silniciile şi toate grozăviile şi le va întărâta împotriva creştinilor, pentru a-i înşela, dacă este cu putinţă, şi pe cei aleşi. Creştinii slujitori ai răului vor spori în rău; şi într-o picătură de miere va încăpea otrava răului; răul se va masca sub măşti prea încântătoare; vor spori fărădelegile până la grozăvii; se vor scufunda în adâncurile sufletelor vrăjmaşilor lui Hristos;  dezlănţuirea răului va provoca cutremure în ei, îi va submina şi îi va face să se ridice într-o hulă neruşinată împotriva a tot ce este a lui Hristos; “iadul care rânjeşte” – atot-rânjitorul iad va lua în râs tot ce este a lui Dumnezeu. Taina răului va fermeca mult, îi va tâmpi; prin lumina sa mincinoasă şi reuşita vremelnică, răul va sminti pe mulţi.  

Toată această abundenţă a răului pe care Apostolul o numeşte „taina fărădelegii” τό μυστήριον της άνομίαςeste opera fiilor pierzării34 care luptă împotriva a tot ce este a lui Hristos şi a tot ce este a lui Dumnezeu, lucrând astfel încât să despartă pe oameni de Domnul Hristos.  

Împotriva tainei lui Dumnezeu, împotriva tainei lui Hristos – adică împotriva Bisericii – se ridică taina lui Satan, adică taina răului. Sub o meşteşugită mască, în ziua de pe urmă răul va lucra cu viclenie prin intermediul hristoşilor mincinoşi şi proorocilor mincinoşi 35.  

Vorbind de acele vremuri, Mântuitorul le descrie astfel:  

Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sînt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi 36. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula, şi vor amăgi pe mulţi 37.  

Şi Sfântul Apostol Pavel, în viziunea sa profetică, lămureşte aceste cuvinte ale Mântuitorului prin următoarele:  

Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor 38.  

Având ruinată chiar şi conştiinţa prin minciună, ei vor umbla după poftele lor, batjocorind tot ce este a lui Hristos39. Înşelaţi de către rău, vor ridica război Creştinilor, nu vor mai asculta învăţătura sănătoasă, grămădindu-şi învăţători după poftele lor, care îi vor înşela; Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme 40.  

Contemplând ultimele zile cu pătrunderea lui cerească şi dumnezeiesc-omenească, Apostolul Pavel scrie lui Timotei:  

Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, Lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, Trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări, mai mult decât iubitori de Dumnezeu, Având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei 41.  

Răul se va amplifica, va submina naţiunile şi împărăţiile, se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie; vor fi foamete şi inundaţii, grozăvii şi revolte 42:  

Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi 43. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci, Atunci mulţi se vor sminti 44.  

Urâciunea pustiirii va sta în locul cel sfânt 45, Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi oare, credinţă pe pământ 46?  

14 Apocalipsa, 10: 6.;  

15 Fapte, 1: 3. 

16 Fapte, 1: 6, 7. 

17 Efeseni, 3: 3; Galateni, 1: 12. 

18 I Tesaloniceni, 5: 1, 2; v. II Petru, 3: 10. 

19 Matei, 24: 42; v. 24, 44, 50; Marcu, 13: 33-35; Luca, 12: 35-40; 17: 24-30.

20 Matei, 25: 13.

21 Rugăciune dinaintea somnului: a 7-a rugăciune, în care creştinul ortodox se roagă astfel: “Doamne, izbăveşte-mă de toată neştiinţa/nesimţirea, uitarea, neîndrăznirea/îngustimea de suflet şi de nesimţirea cea împietrită.”

22 Matei, 24: 37-39.

23 Matei, 24: 44.

24 Iacob, 5: 7, 8.

25 I Petru, 4: 7.

26 I Ioan, 2: 18.

27 Matei, 24: 14.

28 Marcu, 13: 10.

29 Romani, 11: 25.

30 v. Matei, 24: 9.

31 Romani, 11: 26

32 v.Maleahi, 4: 5-6.

33 v. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, IV, 26.

34 II Tesaloniceni, 2: 7.

35 Matei, 24: 24.

36 Matei, 24: 5.

37 Matei, 24: 11.

38 I Timotei, 4: 1.

39 v. I Timotei, 4: 5; II Petru, 3: 3; Iuda, 18.

40 II Timotei, 4: 3, 4.

41 II Timotei, 3: 1-5.

42 v. Matei, 24: 6, 7; Luca, 21: 11; Marcu, 13: 8.

43 Matei, 24: 21.

44 Matei, 24: 12, 10.

45 v. Matei, 24: 15.

46 Luca, 18: 8.

%d blogeri au apreciat: