Scurta biografie a ierarhilor BOR care au facut parte din Masonerie

La foarte scurt timp dupa infiintarea ei la Londra, 24/06/1717, Masoneria s-a stabilit si pe teritoriul Tarilor Romane, intre anii 1733 si 1740. Prima loja s-a infiintat la Iasi in 1742. Apoi, in 1744 s-a infiintat Loja Moldova( certificata de diverse documente si o medalie masonica). O Loja noua, ca si Loja Moldova, avea nevoie de o personalitate marcanta a societatii moldovenesti, de un om cu rang inalt. Astfel, in 1776 a fost ales Leon Gheuca, episcopul de Roman (1769-1,785), decan al Huşilor între 1769 şi 1770 şi Mitropolit între 1786 şi 1788. Acest om cultivat, avand o bibliotecă mare la dispoziţia sa, a devenit evident un politician şi un diplomat fin.

El a fost primul dintr-un şir de episcopi şi episcopi metropolitani care au ales să se alăture Masoneriri şi mişcarii sociale, şi în special celei religioase, rămanand în mintea credincioşilor şi în analele Ortodoxe ca unul dintre agenţii săi cei mai capabili.

Mitropolitul Leon Gheuca

La scurt timp după moartea Mitropolitului Gavriil Calimachi, Patriarhul Ecumenic, împreună cu sultanul, au vrut să aducă la mitropolie pe un anumit Iacob, un grec, Superior al Manastirii Baenavschi din Iasi. Împotriva acestei încercari, reprezentanţii Moldovei, printre care mulţi erau masoni, au trimis un protest la Înalta Poartă. În final, moldovenii au reuşit sa-l aleaga pe Leon Gheuca pentru mitropolie, şi cu insistenţa domnitorului şi a Patriarhului, grecul Iacob a devenit episcop al Romanului.

Leon Gheuca descindea dintr-o familie boierească, el fiind un fost călugăr de la Putna, apoi „protosinghel” al Mitropoliei. Ajutat de Calimachi, el a devenit episcop de Roman în 1769 si a primit mitropolia în 1786. Ca episcop, iar mai târziu ca Mitropolit, a fost mai mult preocupat de problemele culturale, fiind bun prieten cu cel mai mare prelat sârb Dositei Obradovici.

Episcopul Leon a încurajat, de asemenea, activitatile de tipărire de la Manastirea Putna, prin publicarea unei carti intitulata „Carte de Imn”‘  şi a unei „Pastorale”. In primele pagini ale „Cartii Imnului”  există un grup de vederi înţelepte  în ceea ce priveşte mântuirea şi comportamentul de la Curtea Domneasca, inspirate din cartea „Exemple filosofice” tradusa şi tipărita de către Antim Ivireanu în 1713.

El a murit în ultimele zile ale  anului 1788 şi este înmormântat în Catedrala „Sf. Gheorghe” (vechea biserică a mitropoliei), temelia acestei precursoare.

http://www.masonicforum.ro/archive/en/nr14/prelat.html

http://www.mlnur.org/istoric.htm

Episcopul Melchisedec Stefanescu

Episcopul-Melchisedec-Stefanescu

Un al doilea personaj este marele laic şi, mai târziu, savant teolog Mihail Ştefănescu, care a luat numele de Melchisedec, după ce a devenit cleric. El a fost profesor de teologie la Seminarul Teologic din Socola. A studiat la Iaşi şi la Universitatea de Teologie din Kiev, şi în scurt timp el a devenit rector al Seminarului Teologic din Husi, a imbracat sutana în 1853, devenind apoi episcop. El a fost adjunct al episcopului de Husi (1861), adjunct la Dunarea de Jos (1864) şi profesor permanent între 1865 şi 1878 la Roman. A facut parte din guvernul Kogălniceanu( mason). On the external clerical plan, he became conspicuous in two full-sized actions: Pe plan extern de activitate, el a devenit vizibil în două acţiuni de prima marime:

a) după participarea la Congresul de la Bonn (1875) unde s-a ridicat problema unirii „vechilor catolici” – care au respins catolicismul – cu protestanţii şi ortodocsii, el făcand un raport favorabil asupra chestiunii.

b) el este, de asemenea, promotorul şi apărătorul autocefaliei Bisericii Române fata de Patriarhia din Constantinopol, un act normal după unirea celor două principate: Ţara Românească şi Moldova. Între timp el a lucrat în Loja „Renaissance”, în oraşul Ismail, ajutându-l pe Kogălniceanu la punerea în aplicare a legii cu privire la secularizarea arhivelor mănăstiresti.

Activitatea sa religios-politica şi mai ales din învăţământ a fost una remarcabila.

El descindea dintr-o familie de preoţi vechi din Garcina (judeţul Neamţ), avand mai multe rude care au ales monahismul: ambii bunici, ex-preoţi de mir, doi fraţi (arhimandritul Ieronim şi Episcopul Valerian) si doua surori (Evghenia-calugarita la Varatic, Suzana – stareţă la Războieni).

A servit în timpul vieţii sale trei eparhii şi în mod natural preocuparile sale au fost in primul rand problemele ecumenice şi pastorale. El a încurajat mulţi tineri, dornici de cunoaştere, trimitandu-i în străinătate cu burse de studiu (un bun exemplu care ilustrează bine gestul este cel al celebrului muzician Gavriil Musicescu, care a fost trimis de Episcopul Melchisedec la Petersburg pentru a studia muzica corala).

Trebuie subliniata si activitatea socio-politica din timpul Unirii, atunci când el era lector la Seminarul Teologic din Husi, fiind un susţinător fervent al Unirii înaintea fetelor bisericesti.
În 1857 a fost ales deputat în Divanul ad-hoc  reprezentand biserica de la Husi. De asemenea, el a propus să se pună capăt dependenţei Bisericii Ortodoxe Române fata de orice Patriarhie străina, adica sa se proclame autocefalia acesteia şi sa se stabileasca o autoritate centrala sinodica, în care clerul de mir trebuie de asemenea să fie reprezentat..

El a devenit ministru al culturii în timpul guvernului Kogălniceanu, doar pentru un an, din cauza atacurilor din partea marii nobilimi, care nu putea accepta ca un funcţionar arhiereu sa fie ales într-un asemenea rang înalt. A fost forţat să-şi prezinte demisia, semnata cu ” mult regret ” de Alexandru Ioan Cuza.

În 1865 a plecat împreună cu ministrul Ioan Cantacuzino la Petersburg, într-o misiune diplomatică, unde a fost primit de către Tarului Alexandru al II-lea.

Râvna dovedita în timpul  întreagii sale activitati politico-misionare poate fi redusă la o singură propoziţie rostită în Petersburg: „Biserica nu ne poate izola pe noi de ţara noastră, interesele ţării nu pot fi necunoscute pentru Biserica.”

Dar numele lui Melchisedec a rămas înscris, nu numai în istoria Bisericii Ortodoxe, dar şi în istoria culturii româneşti, prin cercetările sale – contribuţii preţioase la îmbogăţirea patrimoniului nostru cultural şi la dezvoltarea istoriografiei româneşti.

Activitatea sa culturală a dus la alegerea lui ca membru permanent al Societăţii Academice Române incepand cu 10 septembrie 1870 şi al Academiei Române din 1879.

De la episcopul Melchisedec a rămas o corespondenţă bogată, publicata numai în ultimii ani. Scrisorile lui, adresate unor politicieni şi colegi din Sfântul Sinod sau de la Academie, unor savanţi, preoţi şi călugări, co-lucrătorilor sai din Ismail şi Roman, precum şi membrilor de familie, evidenţiaza pregătirea sa distinsa, spiritul sau practic de gospodar, dragostea pentru ţara şi biserica sa, precum şi caracterul său incoruptibil.

Episcopul Melchisedec s-a dovedit a fi un om de valoare, nu numai în viaţa, dar chiar şi după moartea sa, prin intermediul voinţei sale. Averea lui a fost data Episcopiei Romanului şi o sumă de 1000 de lei anual a fost data unui tanar plecat să studieze în Petersburg.  Bogata lui biblioteca (82 de manuscrise şi 2511 cărţi ) a fost donata Academiei Române. Astfel, el si-a înscris numele alături de cel al episcopului Dionisie de la Buzau si cel al Mitropolitului Iosif Naniescu, fondatorii Bibliotecii Academiei Române.

Episcopul Melchisedec s-a dovedit a fi un ierarh cu o cultură multilaterală, cu o viaţă spirituală distinsa, cu opinii vaste şi avansate, ca un gospodar priceput. Pentru toate aceste el a fost deosebit de apreciat de contemporanii săi: domnitorul Al.I.Cuza şi prietenii lui Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri şi alţii. Dar tocmai activitatea sa prodigioasă şi superioritatea spiritului său i-au adus mai multe adversităţi. El a fost atacat în presă timp de mai mulţi ani, fiind acuzat de sprijinirea reformelor lui Cuza, de a fi în relaţii cu Rusia şi cu Biserica Ortodoxă Rusă.

Toate acestea au împiedicat alegerea sa ca Mitropolit-Primat, atât în 1875 şi în special în 1886, după moartea lui Calinic, când Biserica Ortodoxă trecea prin momente dificile şi atunci când nevoia de un om superior, cum era el, s-a simţit mai mult decât oricând.

http://www.masonicforum.ro/archive/en/nr14/prelat.html

http://www.evz.ro/detalii/stiri/bichir-130-de-ani-de-masonerie-883956.html

Mitropolitul Veniamin Costachi

Mitropolitul Veniamin Costachi

Se trăgea dintr-o veche familie boierească. S-a călugărit în 1784, ajunge ieromonah în 1788, egumen la Sfântul Spiridon din Iași în 1789, episcop de Huși (26/27 iunie 1792), apoi de Roman în iunie 1796, și Mitropolit al Moldovei la 13 martie 1803.

Din informațiile care se găsesc în testamentul său și din notița autobiografică tipărită la finalul lucrării Funie întreită, se vede că a învățat mai întâi la „Academia Vasiliană” din Iași, și apoi la Mănăstirea Neamț, că s-a călugărit la 15 ani, la dorința tatălui său care era bolnav. Protectorul său a fost Iacob Stamate, episcopul Hușilor, care-l recomandă Mitropolitului Leon (17861788), și astfel ajunge la vârsta de 21 de ani egumen la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iași. Cum protectorul său Iacob ajunge in funcția de mitropolit, Veniamin este ales episcop de Huși la vârsta de 24 de ani. În această funcție se ocupă de îmbunătățirea școlilor și bisericilor(de ex.actuala biserică din satul Ulmi comuna Belcești jud.Iași construită cu sprijinul său) dar face și alte fapte generoase, care îi atrag iubirea tuturor celor care-l cunoșteau și l-au făcut cunoscut și simpatizat în toată Moldova. Așa se explică faptul că în 1803, la moartea lui Iacob Stamate, a reușit să se ridice pe scaunul Mitropoliei. În această înaltă demnitate, Veniamin duce o activitate neobosită și se arată totdeauna însuflețit de cea mai mare dragoste pentru țară.

În primul rând se ocupă de școli și izbutește să-l convingă pe Alexandru Moruzi să dea faimosul hrisov din 24 mai 1803, care cuprindea următoarele dispoziții:

  1. Se instituie pentru conducerea școlilor, o eforie compusă din mitropolit și doi boieri mari;
  2. Se înființează 6 școli românești județeene în principalele orașe ale Moldovei;
  3. Școlile sunt deschise deopotrivă și pământenilor și străinilor, și bogaților și săracilor, iar pentru copiii lipsiți de mijloace se instituie un număr de burse;
  4. Pe lângă taxa de 4 lei, percepută de la preoți, pentru întreținerea școlilor, se va lua și din visteria țării o sumă însemnată.

Tot în anul 1803 se înființează Seminarul Teologic de la Iași. El s-a ocupat de bunul mers al școlilor și i-a ajutat și pe tinerii silitori, cum au fost de exemplu Asachi și Seulescu, pe care i-a trimis în străinătate să-și continuie studiile, dar a și tradus și tipărit cărți necesare bisericii și învățământului. Tot din primul an ca mitropolit a organizat și învățământul preoțesc și a întemeiat seminarul de la Socola, care mai târziu a luat numele de „Seminarul Veniamin”, și a înființat și o școală de muzică bisericească.

Datorită condițiilor istorice, mitropolitul Veniamin a fost de două ori caimacam (locțiitor de domn). Intrarea rușilor în Moldova, l-au silit să demisioneze și să stea retras până la 1812 când a fost iarăși chemat de Adunare ca să ia conducerea. Curând însă au venit împrejurări nenorocite atât pentru țară cât și pentru dânsul. Eteria grecească de la 1821 produce o teribilă anarhie și răspândește peste tot jaful și focul. Guvernul legal al țării se desființează și conducerea statului rămâne în mâna mitropolitului, care apără drepturile Moldovei, se împotrivește exceselor eteriștilor și ascunde în clădirea Mitropoliei pe cei mai prigoniți. În cele din urmă este și el nevoit să plece. Întorcându-se după restabilirea liniștii, și-a reluat cu mai multă ardoare nobilele sale acțiuni, dar amestecul guvernului în afacerile bisericești, l-au silit să se retragă în 1842, în timpul domniei lui Mihail Sturdza, la Mănăstirea Slatina, unde a și murit după 4 ani.

Altă latură a activității sale este cea a ctitoririi de locașuri sfinte. În anul 1833 a inițiat construcția monumentalei Catedralei mitropolitane de la Iași, care va fi terminată de unul dintre urmașii săi, Iosif Naniescu. Numeroase mănăstiri și schituri din Moldova, între care Neamț, Agapia, Miclăușeni, Durău, Sihăstria sau Slatina, îl consideră mare ctitor.

De la Veniamin Costache avem o sumă de traduceri de cărți, unele tipărite, altele manuscrise. Acestea sunt cărți dogmatice, cărți necesare serviciului bisericesc și lucrări de istorie bisericească.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Veniamin_Costache

În lucrarea Românii în francmasoneria universală, masonul Dan Amedeo Lăzărescu, menţionează numele acestui mare ierarh, specificând apartenenţa lui ca frate la Francmasoneria română.

http://www.masonicforum.ro/?cmd=displaystory&story_id=235&format=html

Amfilohie Hotiniul- Episcop de Hotin

Amfilohie Hotiniul (n. circa 1730; d. circa 1800, Schitul Zagavia, comuna Scobinți, județul Iași) a fost un călugăr moldovean, care a îndeplinit pentru o perioadă funcția de episcop al Hotinului (1767-1770), de unde i se trage și numele. Este autorul primei lucrări românești de geografie, remarcându-se și ca traducător al unor lucrări de aritmetică.

Amfilohie Hotiniul s-a născut în jurul anului 1730. A fost călugărit la Mănăstirea Secu. A studiat probabil la Academia duhovnicească din Kiev; de asemenea a efectuat călătorii de studii la Roma.

Amfilohie Hotiniul a deținut funcția de episcop la Hotin din anul 1767 până în anul 1770. Este întâlnit apoi la Iași, dar mai ales la Schitul Zagavia (comuna Scobinți), de lângă Hârlău. A trecut la cele veșnice în jurul anului 1800, la Schitul Zagavia.

PS Amfilohie a tradus și adaptat următoarele lucrări didactice:

  • Gramatica teologhicească (Iași, 1795) după Catehismul mitropolitului Platon Levsin al Moscovei;
  • De obște gheografie (Iași, 1795), prelucrată, prin intermediul unei ediții italiene, după Geografia universală a iezuitului Claude Buffier (cu informații istorice și geografice asupra Moldovei);
  • Elemente aritmetice (Iași, 1795), după Aritmetica italianului Alessandro Conti (cu menționarea unităților de măsură folosite în Moldova).

În manuscris a rămas Gramatica fizicii, lucrare de științele naturii, prelucrată tot din limba italiană. În manualele sale, PS Amfilohie a introdus o serie de termeni noi, care au rămas în uz până azi.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Amfilohie_Hotiniul

http://umsoi.com/romana/?p=16

Gherasim Clipa-Episcop de Roman

Nascut in 1760, in Vicovu de Sus, jud. Suceava, in familie de preot (Barbovschi), decedat la 15 mart. 1826, in Iasi.

Calugarit  la Putna, unde va fi invatat la „scoala duhovniceasca” organizata de Vartolomei Mazareanu dupa ocuparea Moldovei de nord de catre austrieci (1775), a trecut la manastirea Slatina, unde a ajuns dichiu (econom); aceeasi functie la Mitropolie (1787)

Episcop la Husi (2 iun. 1796, hirotonit a doua zi), apoi la Roman (25 mart. 1803), unde a pastorit pana la moarte (cu o intrerupere in timpul Eteriei: 1821 – 1822)

Reprezentant al miscarii iluministe din Moldova, a incurajat traducerea unor lucrari in romaneste.

http://www.crestinortodox.ro/dictionarul-teologilor-romani/gherasim-clipa-84263.html

In anul 1787 traducea din franceză un manuscris deosebit de important pentru istoria francmasoneriei, „Taina francmasonilor“, scris de abatele Gabriel Perau în 1742.

Mitropolitul Dionisie Lupu

LUPU DIONISIE, mitropolit. N. 25 febr. 1769, in Blajeni, jud. Buzau, decedat la 7 febr. 1831, in Bucuresti.

Calugarit in 1785, probabil la Mitropolia din Bucurestis ramas in slujba Mitropolieis egumen la Dealu (1795 -1807) pe care o reface -, apoi la Tismana (1807-1819), arhiereu titular Sevastias (din 1801).

In mai 1819, ales si inscaunat mitropolit al Ungrovlahiei, pastorind pana in timpul revolutiei lui Tudor Vladimirescu (apr./mai 1821), cand a parasit Bucurestii, refugindu-se la Brasovs revenit la Bucuresti abia in 1827.

Ca mitropolit, a platit datoriile Mitropoliei, a Iuat masuri in favoarea preotilor, inlaturand multe din abuzurile din „epoca fanariota”;

A indrumat scolile din eparhie, a trimis patru tineri la studii la Universitatea din Pisa;

A tiparit cateva carti:

– Apostolul (1820),

– Penticostarul (1820),

– Psalitirea (1820),

– Cuvinte sase pentru preotie de Sf. Ioan Gura de Aur (1820),

– Cuvant pentru preotie al Sf. Grigorie de Nazianz (1821)

Mitropolitul Irineu Mihălcescu

Irineu Mihălcescu, din botez Ioan Mihălcescu (n. 24 iulie 1874, Valea Viei, comuna Pătârlagele, județul Buzău – d. 5 aprilie 1948, Mănăstirea Agapia) a fost un teolog și ierarh ortodox român, care a îndeplinit demnitatea de mitropolit al Moldovei (1939-1947).

S-a născut într-un sat de munte, fiind al șaselea din cei zece copii ai preotului Ioan Mihălcescu și ai preotesei Elena. A primit la botez numele de Ioan. După absolvirea școlii primare din satul natal, a studiat la Gimnaziul din Buzău (1887-1889), Seminarul din Buzău (1889-1891) și la Seminarul „Central” din București (1891-1895). Și-a continuat pregătirea la Facultatea de Teologie din București (1895-1899), pe care a absolvit-o cu lucrarea „Sinodul III Ecumenic din Efes”.

Încă din perioada cât era elev la seminar, a început să predea ca preparator de limba greacă la Seminarul „Central” (1894-1900), apoi, după absolvirea facultății, a fost pentru o scurtă perioadă secretar al Internatului teologic din București (1900-1901) [1].

Dorind să-și desăvârșească pregătirea, a urmat studii de specializare la Facultățile de Teologie și Filosofie din Berlin și Leipzig (1901-1904). A obținut, la 13 iunie 1903, titlul de doctor în filozofie la Facultatea de Teologie și Filosofie din Leipzig, cu teza „Darlegung und Kritik der Religionsphilosophie Sabatiers”.

Reîntors în România după obținerea doctoratului, Ioan Mihălcescu a participat la concursul pentru ocuparea unui post la Facultatea de Teologie din București. A câștigat concursul și a fost numit profesor agregat (la 1 iunie 1904), apoi profesor titular (la 28 martie 1908) la Catedra de Teologie Dogmatică și Simbolică a Facultății de Teologie din București, unde a predat până la alegerea sa în scaunul mitropolitan al Moldovei (1939). În paralel cu activitatea didactică, a îndeplinit și funcții administrative, ca decan al Facultății de Teologie din Chișinău (1926-1927), apoi ca decan al Facultății de Teologie din București (1927-1929 și 1933-1936).

În anul 1923 a fost hirotonit de către mitropolitul-primat Miron Cristea ca preot pentru Biserica Amzei din București. A inițiat publicarea revistei „Curierul parohial al Bisericii Amzei”. A reprezentat Biserica Ortodoxă Română la diferite întruniri cu caracter ecumenic din străinătate, dintre care menționăm Congresul Alianței universale pentru înfrățirea popoarelor prin Biserică (Praga, 1928).

În anul 1936, preotul Ioan Mihălcescu a rămas văduv, în urma decesului soției sale, Anastasia [2]. S-a închinoviat în același an la Mănăstirea Sinaia, sub numele de Irineu, fiind apoi ridicat la rangul de arhimandrit.

Ales în anul 1936 ca arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu titulatura de „Târgovișteanul”, a fost hirotonit întru arhiereu la 17 octombrie 1936 și desemnat să conducă secția culturală a Consiliului arhiepiscopal. În această calitate, a fost desemnat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca locțiitor de episcop al Râmnicului-Noul Severin, cu titulatura de „Craioveanul” (1 noiembrie 1938 – 1 noiembrie 1939) și apoi ca locțiitor de mitropolit al Olteniei (1-29 noiembrie 1939).

A fost ales la 29 noiembrie 1939 ca mitropolit al Moldovei și înscăunat în Catedrala Mitropolitană din Iași la 17 decembrie 1939. A păstorit la Iași până la 16 august 1947, când s-a retras din scaun.

În calitate de mitropolit, a efectuat vizite canonice la numeroase parohii și mănăstiri din Arhiepiscopia Iașilor, s-a preocupat de învățământul teologic organizând diferite conferințe religioase, a repartizat circa 100 de preoți basarabeni refugiați la parohiile din Arhiepiscopia Iașilor unde urmau să slujească împreună cu parohii locali, s-a preocupat de strângerea de fonduri pentru ajutorarea săracilor, a achitat din salariul său taxele unor elevi bursieri, a trimis preoți confesori pe front sau în spitalele de campanie pentru a ține predici ostașilor prin care să le ridice moralul etc. [3]

S-a stabilit la Mănăstirea Agapia, unde a trecut la cele veșnice la 5 aprilie 1948, după inscripția de pe piatra sa de mormânt. Împrejurările retragerii sale din scaunul de mitropolit și apoi cele ale morții sale au ridicat controverse, insinuându-se că ar fi fost otrăvit pentru a-i lăsa locul lui Justinian Marina. A fost înmormântat în cimitirul mănăstirii.

La 24 aprilie 2004, cu prilejul împlinirii a 130 de ani de la nașterea înaltului ierarh, a fost inaugurată casa memorială (reconstruită) a IPS Irineu Mihălcescu în satul buzoian Valea Viei din comuna Pătârlagele și a fost dezvelit un bust al acestuia în fața casei. Cu acest prilej s-a celebrat o slujbă de comemorare de către un sobor de preoti, în frunte cu PS Epifanie Norocel, episcopul Buzăului și Vrancei [4]

http://ro.wikipedia.org/wiki/Irineu_Mih%C4%83lcescu

http://www.ziarullumina.ro/articol.php?wid=0&actual=1&editia=516&fsize=0&duminica=0&test=test&article=8125&title=Mitropolitul%20Irineu%20Mih%C4%83lcescu,%20%E2%80%9Eun%20mare%20educator%20%C5%9Fi%20iubitor%20de%20via%C5%A3%C4%83%20liturgic%C4%83%E2%80%9C

Patriarhul Miron Cristea

Patriarhul Miron Cristea

Miron Cristea, pe numele de mirean Elie Cristea (n. 20 iulie 1868, Toplița d. 6 martie 1939, Cannes, Franța) a fost un publicist, filolog, politician român cu vederi anti-semite[1], senator, regent (20 iulie 19278 iunie 1930) și teolog, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (19251939). În perioada 1 februarie 19386 martie 1939, a fost prim-ministru al României. La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Patriarhul dr. Miron Cristea s-a născut la 18 iulie 1868, în orașul Toplița (astăzi în județul Harghita), într-o familie de țărani români și a primit la botez prenumele Ilie. După mamă, provenea dintr-o familie greco-catolică.

A făcut studiile la Gimnaziul săsesc din Bistrița (18791883), la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud (1883 – 1887) și apoi la Institutul Teologic din Sibiu (1887 – 1890). Ca elev la liceul din Năsăud, în anul școlar 1886 – 1887, Ilie Cristea a fost ales președinte al societății culturale Virtus Romana Rediviva, pe care o prezidase cu trei ani înainte George Coșbuc.

După finalizarea examenului de bacalaureat și absolvirea Academiei Teologice din Sibiu în anul 1890, Ilie Cristea a fost numit învățător-director la Școala confesională românească din Orăștie și a început să colaboreze la Telegraful Român. După un an, Mitropolia din Sibiu l-a trimis cu o bursă să studieze la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta (18911895), unde a obținut la 15 mai 1895 titlul de doctor în filologie. Teza de doctorat este întitulată Viața și opera lui Eminescu.

În timpul studenției, a colaborat ca jurnalist la ziarele Tribuna, Dreptatea și Gazeta Transilvaniei și a fost ales secretar al Societății studențești Petru Maior. În 1894, pe parcursul desfășurării „procesului memorandiștilor”, împreună cu alți 12 colegi, a redactat un manifest prin care țăranii din Ardeal erau chemați să participe în număr cât mai mare la proces. În luna septembrie a aceluiași an, a luat parte în cadrul unei delegații numeroase de studenți ardeleni la Congresul studențesc de la Constanța. În anii 18981900 a fost redactor la revista Telegraful Român.

Reîntors la Sibiu, Ilie Cristea a devenit funcționar la Centrul mitropolitan din oraș, întâi ca secretar eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului (1895 – 1902), unde a avut o activitate publicistică asiduă și meritorie, și în continuare în funcția de consilier mitropolitan la Arhiepiscopia Sibiului (19021909). În această calitate, Cristea s-a distins și ca bun administrator și organizator. Între altele, s-a îngrijit de proiectul edificării frumoasei catedrale ortodoxe din Sibiu.

În acest răstimp, Cristea a devenit și membru al clerului, fiind hirotonit la 30 ianuarie 1900 ca diacon necăsătorit și apoi ridicat la rangul de arhidiacon la 8 septembrie 1901. Este tuns în monahism la 23 iunie 1902 la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, de lângă Arad, când a primit numele de monah Miron, iar la 13 aprilie 1903 a fost hirotonit ieromonah. La 1 iunie 1908 a fost ridicat la rangul de protosinghel.

Ieromonahul Miron Cristea a militat asiduu pentru emanciparea culturală a românilor din Transilvania. A promovat în acest sens:

  • înființarea Băncii Culturale Lumina, care își propunea să acorde din dobânzi burse elevilor și studenților români și să ajute financiar familiile doritoare să învețe meserii;
  • participarea la reuniunile „Asociației pentru cultura și literatura poporului român din Transilvania” (ASTRA), fiind, din 1905, președintele Despărțământului Sibiu;
  • susținerea înființării Muzeului etnografic și de artă din Sibiu, căruia i-a scris statutul asociației;
  • înființarea Societății pentru crearea unui fond de teatru român;
  • înființarea, tot la Sibiu, a Reuniunii române de muzică, căruia i-a fost președinte;
  • publicarea unei colecții de proverbe, strigături și zicale românești;
  • sprijinirea intensă a școlilor confesionale aflate sub îndrumarea Bisericii. Cristea a inițiat și prezidat conferințe învățătorești;
  • întreținerea unei corespondențe ample cu oameni de cultură contemporani, din toate ținuturile locuite de români. Împreună, între alții, cu marele filantrop basarabean, totodată prieten apropiat, Vasile Stroescu, Cristea a ctitorit și salvat numeroase biserici și școli românești din Transilvania.

Prin activitatea sa de sprijinire a emancipării românilor din Austro-Ungaria, Cristea s-a impus încă din tinerețe atenției generale și astfel a fost ales, la 21 noiembrie/3 decembrie 1909, episcop al Caransebeșului. A fost hirotonit arhiereu la 3 mai 1910, fiind instalat în scaun la 25 aprilie/8 mai 1910. În această calitate, a apărat școlile confesionale românești din Banat de încercările guvernului ungar din Budapesta de a le desființa.

Odată înfăptuită Marea Unire din 1918, episcopul Miron Cristea a făcut parte din delegația românilor transilvăneni care a prezentat actul unirii la București. Ca recunoaștere a meritelor sale în procesul unificării, Cristea a fost ales de Marele Colegiu Electoral, la 18/31 decembrie 1919, să ocupe scaunul (rămas vacant) de mitropolit primat al Bisericii din România întregită. Învestitura și înscăunarea au avut loc a doua zi.

La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, recunoscându-i-se prin aceasta și activitatea publicistică desfășurată până atunci. Cristea publicase o serie de lucrări, între care o monografie despre Alexandru Roman (1897) și o alta dedicată mitropolitului Miron Romanul (1898), apoi mai multe broșuri care conțineau cuvântări pe teme morale și patriotice, lucrarea „Proverbe, maxime, asemănări și idiotisme colectate din graiul românilor din Transilvania și Ungaria” (1901), iar în anul 1905 tipărise „Iconografia și întocmirile din internul bisericei răsăritene”, un valoros tratat de artă creștină, republicat ulterior, pe capitole, în periodicul „Telegraful Român”.

În calitate de mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Române din România Mare, Miron Cristea a definitivat unificarea eclezială prin întocmirea rânduielilor și așezămintelor fundamentale ale Bisericii românești unificate. Dintre inițiativele în acest sens:

  • unificarea bisericească a tuturor românilor ortodocși în baza principiilor Statutului șagunian, care a dat laicilor un rol sporit în administrarea chestiunilor bisericești;
  • înființarea „Institutului Biblic”, care continuă să ființeze și astăzi, cu editură și tipografie.

Cristea a sprijinit de asemenea înființarea unor eparhii noi, între care Episcopia Armatei (cu sediul la Alba Iulia), precum și în Basarabia (la Bălți și Ismail), și a reînființat vechile centre episcopale de la Tomis (Constanța), Oradea Mare și Cluj, alegând pentru ele episcopi.

La sfârșitul primului război mondial, Cristea a participat, ca episcop al Caransebeșului, alături de episcopul unit Iuliu Hossu, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, dând actului unirii binecuvântarea Bisericii creștine.

La 4 februarie 1925, mitropolitul primat Miron Cristea a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind învestit și înscăunat la 1 noiembrie 1925, devenit astfel primul patriarh al creștinismului ortodox românesc. În calitate de întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, el a desfășurat o intensă activitate cultural-misionară:

  • revigorarea revistei Biserica Ortodoxă Română;
  • înființarea la București a publicației eparhiale Apostolul, acest exemplu generalizându-se și la alte eparhii și chiar în unele parohii, care au scos foi parohiale;
  • a stăruit asupra importanței predicii și a determinat publicarea unor părți din Sfânta Scriptură cu explicații pentru credincioși, precum și tipărirea și răspândirea unor broșuri cu cuprins religios și moral;
  • a susținut intensificarea învățământului religios în școlile secundare, iar în privința pregătirii clerului, încă puțin numeros în raport cu cerințele timpului, a reînființat seminarii și a pus bazele altora noi.
  • a sprijinit activitatea filantropică prin crearea Fondului Milelor, ajutorarea tinerilor teologi la studii în străinătate etc.

Prea Fericitul Miron a contribuit la strângerea legăturilor Bisericii Ortodoxe Române cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, prin:

Importanța și prestigiului Bisericii Ortodoxe Române din acei ani au fost ilustrate de faptul că Biserica Ortodoxă Bulgară și-a luat o vreme Sfântul și Marele Mir de la Biserica Ortodoxă Română, iar patriarhul Ierusalimului a ținut să călătorească personal în România pentru a reînnoi vechile legături, uitate într-o vreme.

Ca lider național român și militant pentru unificarea teritorială a României, patriarhul Cristea a fost numit senator, regent (20 iulie 19278 iunie 1930) și, în cel din urmă an al vieții, în împrejurări deosebit de grele, prim-ministru, între 10 februarie 1938 și 6 martie 1939, dată la care a murit. Decesul a survenit la Cannes (Franța), unde plecase pentru tratament medical. Trupul neînsuflețit al patriarhului a fost înmormântat în Catedrala Patriarhală din București.

A fost succedat în funcția de premier de Armand Călinescu și în cea de patriarh de Nicodim Munteanu [1].

Sub pretextul că între anii 1918 și 1924 în România s-ar fi infiltrat evrei din fostele imperii Austro-Ungaria și Rusia, guvernul precedent, prezidat de Octavian Goga, încălcând prevederile Constituției și obligațiile internaționale asumate de România, a publicat la 21 ianuarie 1938 Decretul nr. 169 privind revizuirea cetățeniei, în virtutea căruia evreii cetățeni români erau constrânși să-și dovedească cu acte dreptul la cetățenie, în conformitate cu legea din 25 februarie 1924, în termen de 20 de zile de la afișarea listelor în comune și orașe. În baza acestui decret a fost revizuită situația a 617.396 de evrei, dintre care 392.172 (63,50%) și-au păstrat cetățenia română, iar 225.222 (36,50%) și-au pierdut-o. Evreii cu cetățenia pierdută au primit certificate de identitate valabile pe un an, cu posibilitatea de prelungire și au fost considerați străini fără pașaport, supuși regimului juridic ca atare[2][3]. Aceasta a fost prima dintr-o serie de legi descriminatorii, adoptate în cadrul unei politici de purificare etnică, prin care statul român își abandona cetățenii de origine evreiască, privându-i de cele mai elementare drepturi civice. Minoritatea evreiască, lăsată la bunul plac al unor funcționari publici regionali despotici a început să se expatrieze. Un val de intelectuali și industriași români de sorginte evreiască a părăsit România, economia și cultura română fiind lezate, iar intelectuali de frunte au protestat vehement[4][5].

Guvernul Goga-Cuza s-a menținut la putere 44 de zile. Deși ar fi putut să abroge această lege, Patriarhul a fost cel care a aplicat-o, conform propriei sale viziuni anti-semite, militând pentru alungarea evreilor din România[3]. Într-un articol al vremii, semnat de Miron Cristea, acesta scria că „a nu reacționa împotriva evreilor înseamnă a ne duce de vii la pieire”[1].

În anul 1938, revista Time, oferea o mostră din gândirea antisemită a patriarhului:

Colaboraţi la Wikicitat „Sarcina unui creștin este să se iubească pe sine, înainte de toate, și să se asigure că nevoile sale sunt satisfăcute. Abia atunci își va putea ajuta aproapele. De ce să nu scăpăm de acești paraziți care sug sângele românilor ortodocși ? Este o datorie sfântă să reacționăm împotriva lor – Patriarhul Miron Cristea[6].

Unele surse susțin că Miron Cristea a reușit să pună capăt violențelor antievreiești din mandatul de 44 de zile al lui Octavian Goga[1].

Inițiator al proiectului Catedralei Mântuirii Neamului

Între anii 19261929, au avut loc dispute în ziarele vremii privind locul pe care urma să fie construită viitoarea catedrală a Patriarhiei în București. Patriarhul Miron Cristea a prezidat la 19 februarie 1929 ședința de la reședința patriarhală la care a participat o comisie de experți care a analizat cele douăsprezece locuri propuse pentru amplasarea noii catedrale. În a doua ședință din 23 februarie 1929, în final, comisia a reținut trei propuneri:

Despre Dealul Mihai Vodă (Dealul Arsenalului), cei adunați dimpreună cu patriarhul au apreciat că locul era înalt și bun pentru catedrală, aflat și el în inima orașului, însă Cristea ceru trasarea de străzi și bulevarde concomitent cu asanarea împrejurimilor, ceea ce ar fi complicat proiectul și ar fi fost foarte costisitor. Ridicarea construcției pe Dealul Arsenalului sau în locul Teatrului Național ar fi presupus un amplu proces de expropriere. În consecință, a fost ales locul de la poalele Dealului Mitropoliei, în piața Bibescu Vodă.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Miron_Cristea

Despre Atanasie Stoianescu n-am gasit amanunte.

Pe toti cei enumerati aici ii veti gasi elogiati atat pe bloguri ortodoxe cat si pe site-uri oficiale ale bisericilor ortodoxe romane. Meritele lor nu pot fi contestate insa eu am o singura nelamurire: de ce nicaieri nu se mentioneaza faptul ca au fost masoni decat in cartea” fratelui” mason Dan Amedeo Lazarescu ” Romanii in Francmasoneria universala”, editata de Centrul National de Studii Francmasonice si pe site-urile acestora sau pe unele site-uri „rebele”?

Dupa cum se poate observa exista o traditie in randul esalonului superior al clericilor moldoveni de a se integra in randurile masoneriei sau mai bine-zis de a fi propulsati de acesta in esalonul superior al ierarhiei bisericesti. De ce ar face IPS Daniel o exceptie de la aceasta regula, mai ales ca este desavarsitorul initiativei Patriarhului Miron Cristea in ceea ce priveste Catedrala Mantuirii Neamului? Ravna de care da dovada IPS Daniel in finalizarea acestui proiect si initierea construirii chiar in timpuri grele pentru poporul roman, dovedesc ca dorinta unui ” frate” trebuie indeplinita chiar si dupa 81 de ani, cu orice pret.

PF DANIEL-MASON SI ( sau) SECURIST?!

” Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine?” ( Matei-18.33 ) 
Este cunoscut faptul ca romanii au memorie scurta, in special in privinta evenimentelor care privesc intreaga natie. Pe acest fapt se bazeaza si cei care ne conduc destinele, fie ele politico-economice si sociale, fie spirituale. De aceea, pentru cei care  au uitat si pentru cei care n-au fost interesati la vremea respectiva, m-am hotarat sa le aduc la vedere stirile publicate in diverse ziare si reviste( Q Magazin, Evenimentul Zilei, Ziua,etc) cu privire la framantarile care au avut loc in perioada de dupa moartea PF Teoctist ( Dumnezeu sa-l odihneasca ! ) si pana la alegerea noului Patriarh al Romaniei, PF Daniel ( Ciobotea). Mentionez ca articolul gasit de mine pe net este mult mai lung si  a fost scris de un preot ortodox, care nu si-a dezvaluit numele, eu preluand din aceasta lucrare partile in care se gasesc citate ziarele respective si comentariile privitoare la PF Daniel.   

 „IPS Daniel, chemat să declare dacă este mason

Agitaţia din jurul alegerii noului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane continuă. Fundaţia Culturală Sarmisegetuza, condusă de Ionuţ Tene, aceeaşi care a cerut anchetarea morţii Părintelui Patriarh Teoctist, solicită Colegiului Electoral Bisericesc să nu accepte candidaţi membri ai Masoneriei. Intr-un comunicat de presă remis AMOS News, Ionuţ Tene afirmă că alegerile din 12 septembrie nu trebuie să se desfăşoare sub influenţa politicului, iar Inalţii Ierarhi, care vor candida la funcţia de Patriarh, să nu fie membrii ai

Masoneriei, pentru ca „viitorul Patriarh să nu aibă alte obligaţii, decat cele ale slujirii Bisericii Ortodoxe Romane intru Adevăr”.

Urmare a speculaţiilor apărute in presă, Fundaţia cere Inalt Prea Sfinţiei Sale Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei să clarifice public, inainte de data alegerii noului Patriarh, suspiciunile care planează asupra sa cum că ar fi membru al Masoneriei. „Considerăm că Inalt Prea Sfinţia Sa Daniel ar trebuie să clarifice public

această acuză inainte de alegerile din 12 septembrie a.c., pentru a nu exista nici o indoială asupra viitorului Patriarh, că ar avea legături cu o organizaţie, care nu face parte din Biserica Ortodoxă Romană”, se mai arată in comunicat. In finalul documentului de poziţie, Fundaţia apreciază că „Sfantul Sinod şi Colegiul Electoral Bisericesc au şansa istorică de a alege un Patriarh curat sufleteşte şi dedicat Bisericii Ortodoxe Romane, cea mai credibilă instituţie pentru toţi romanii”.( Ziua de Cluj)

 

afis-anti-daniel-7013511” Afise anti IPS Daniel Ciobotea si IPS Nicolae Corneanu pe gardurile Mitropoliei Moldovei si Bucovinei „( afisul este rupt in dreptul numelui IPS Daniel Ciobotea)

Comunitatea Creştinilor Ortodocşi – Practicanţi nu vrea Patriarh „propus de masoni şi cu inclinaţii de dictator” sau „fost angajat al Securităţii”.

Poliţia Comunitară roia – ieri spre pranz – in jurul Catedralei Mitropolitane a Moldovei şi Bucovinei din Iaşi pentru a jumuli gardurile lăcaşului de afişe iscălite de Comunitatea Creştinilor Ortodocşi – Practicanţi sau pentru a păzi să nu fie lipite altele.

In afara perimetrului vegheat “la comandă”, afişul a zăbovit ceva mai mult in cateva prăvălii şi chiar intr-un pasaj pietonal. Afişele, intitulate “Apel pentru alegerea Patriarhului”, erau defăimătoare la adresa Inalt Prea Sfinţitului Daniel Ciobotea şi a Inalt Prea Sfinţitului Nicolae Corneanu şi preamăreau pe IPS Bartolomeu Anania, PS Ioan, IPS Pimen, IPS Teofan şi PS Galaction. Cu litere de o şchioapă scria: “Nu vrem Patriarh fost angajat al catolicilor,  propus de masoni şi cu inclinaţii de dictator aşa cum este, din nefericire, IPS Daniel Ciobotea (fost angajat – 10 ani – al catolicilor şi protestanţilor in Elveţia, la Bossey, propus Patriarh – in mod oficial – de Masonerie prin vocea d-lui Frunzăverde, in conflict permanent cu sfintele mănăstiri ortodoxe din Moldova. Fapte relatate de mass-media şi bine cunoscute de Biserică).

Nu vrem un Patriarh fost angajat al Securităţii aşa cum este, din nefericire, IPS Nicolae Corneanu, fapt recunoscut public şi confirmat de CNSAS”. ” Votul nostru pentru alegerea Patriarhului este posibil prin post şi rugăciune mai ales in ziua alegerilor, miercuri, 12 septembrie”, scria in afiş.( Q Magazin)

Masoni in Sinod ?

In revista Episcopiei Romanului şi Huşilor, ,,Credinţa Ortodoxă”, din luna noiembrie, părintele Nicolae Hurjui trage un semnal de alarmă asupra mişcării masonice din Romania, cerand Sinodului Bisericii Ortodoxe Romane ,,să facă o analiză temeinică şi competentă asupra fenomenului masonic şi să-şi exprime  poziţia ” faţă de acesta. Autorul articolului se referă la ,,ultimele evoluţii ale masoneriei in Romania, la controversele dintre şefii masoni pe seama statutului teritorial al Ardealului, prezenţa in ţară a multor reprezentanţi ai masoneriei internaţionale”, amintind că in anul 1937 ,, Sinodul a luat atitudine faţă de masonerie, condamnand-o”. Ne bucură semnalul de alarmă al părintelui Hurjui şi, in acelaşi timp, ne intristează, că doar un simplu preot s-a gandit la acest lucru. Ierarhii Bisericii oficiale dorm sau … sunt şi ei masoni ?

 

FRAGMENT DIN ZIARUL ZIUA

Masonii din adunarea nationala bisericeasca:

Comisia organizatoare

Viorel Roman – Arhiepiscopia Iasilor- membru

Av. Ioan Rus – Arhiepiscopia Alba Iulia- membru

Prof. Ing. Dr. Constantin Nicolescu – Episcopia Argesului si Musceluluimembru

Ing. Dr. Sorin Frunzaverde – Episcopia Caransebesului- membru

Lucian Iliescu – Episcopia Giurgiului – membru

Comisia Bisericeasca

Acad Constantin Balaceanu Stolnici – Arhiepiscopia Bucurestilor- membru

Ing. Ioan Mocioalca – Episcopia Caransebesului- membru

Prof. univ. Dr. Aurel Ciumberica – Episcopia Giurgiului- membru

Comisia Culturala

Constantin Asavoaie – Arhiepiscopia Clujului- membru

Comisia Economico- Financiara

Ing. Trifon Belacurencu – Episcopia Tulcea- membru

Gheorghe Martin – Arhiepiscopia Tomisului- membru

Comisia Bugetara

Dorel Onaca- Arhiepiscopia Tomisului- membru

Prof. Cornel Popa- Episcopia Oradei, Bihorului si Salajului- membru

( RALUCA PAPADOPOL )

Evenimentul Zilei il atacă pe Mitropolitul Daniel prezentand declaraţiile fratelui acestuia conform căreia

acesta ar fi „ofiţer sub acoperire”. ZIUA prin informatorul lui Secu, Dan Ciachir, vorbeşte despre Masonerie. Dacă Biserica Catolică işi asumă din cand in cand cate o bulă referitoare la neimplicarea preoţilor in masonerie. In Biserica Ortodoxă o asemenea bulă a fost dată numai o singură dată in perioada interbelică şi nu a fost niciodată reinnnoită iar unii ar putea spune că nici nu mai este in vigoare. De exemplu, in Biserica Ortodoxă din Cipru acest lucru a fost repetat de mai multe ori, ultima dată dacă nu mă inşel in 11 februarie 1993. Despre Mitropolitul Daniel s-a tot spus că ar fi francmason. Acest lucru a tot fost repetat in special de aripa lui Bartolomeu Anania care se revendică de la Mişcarea Legionară iar anti-masoneria este una din marotele sale. Dacă ar fi mason, Daniel nu ar fi primul Patriarh care a avut legături cu masoneria. Primul Patriarh mason a fost Miron Cristea. Culmea este că actul de condamnare al masoneriei a fost semnat chiar de Miron Cristea. Masoneria a fost condamnată de Sfantul Sinod in 1937 la iniţiativa lui Nicolae, Mitropolitul Ardealului.

 

MASONERIA SI BISERICA: George Virgil Stoenescu, Marele Secretar General al Supremului Consiliu al Ritului Scotian Antic si Acceptat din Romania, spunea recent int-un interviu in revista „Forum Masonic” că:” Există o traditie foarte indelungată in relatia Biserică-Masonerie, care porneste din vechime, de la rozicrucieni si templieri. S-a ajuns la stabilirea unui cod foarte strict, o masonerie crestină, iar noi toti facem parte din ea. Credem in Dumnezeu si jurăm pe Biblie. Toleranta masonică arată insă că Dumnezeu nu trebuie numit neapărat Mahomed sau Iisus Hristos. El este Marele Arhitect al Universului. Dumnezeu este in inima noastră. El este punctul nostru de sprijin pentru a realiza ordinea din haos. Dacă Dumnezeu nu mai este in noi, apare haosul.” Intr-un articol recent, Carol Harşan scria că mai mulţi inalţi ierarhi ai BOR ar fi masoni. Printre aceştia şi cei doi candidaţi acum la scaunul de Patriarh: „In ultimii ani, un fenomen interesant a marcat viata politico-spirituala romaneasca: o apropiere insidioasa, dar tenace, desi aparent fara un demers programatic, a unor personalitati din clerul inalt din Biserica Ortodoxa, de segmente declarat masonice, in speta, de Masoneria recunoscuta oficial.Este vorba de Episcopi si Mitropoliti, membri ai Sfantului Sinod, dar si de reprezentanti ai clerului mijlociu. Ca personalitati clericale invocate insistent in ultimii ani, si din a caror agenda, relatiile cu Masoneria au devenit un loc comun, ii citam pe: IPS Pimen Suceveanul (Templier si afiliat la Loja „Fiii coloniei lui Traian” din Nordul Moldovei), IPS Teofan – fost Sinaitul, azi, Mitropolit al Olteniei (in relatie cu Loja „Armonia”, Craiova), IPS Ambrozie Sinaitul (vicar patriarhal, Loja „Armonia” Craiova), IPS Teodosie Tomitanul (fost Snagoveanul, fost Episcop vicar la Mitropolia Bucurestilor, sub obladuirea Lojii „Ovidius” Constanta), IPS Daniel Ciobotea, (Mitropolit al Moldovei), IPS Ion Salajeanul (Episcop de Covasna si Harghita) si IPS Sofronie (Drincec, Episcop de Gyula, in relatie cu Loji maghiare).Despre IPS Vincentiu Ploiesteanul parerile sunt radical impartite, acesta avand manifestari antimasonice, intersectate cu intalniri „de gradul trei” in sanul albastrei familii Grifofoni.”Articolul lui Harşan a fost negat apoi intr-un articol in Observatorul Religios.

Vineri, dupa inmormantarea Patriarhului Teoctist, domnul Frunzaverde a strigat sus si tare ca noul Patriarh al Romaniei va fi IPS Mitropolit Daniel al Moldovei. Acum, datorita dlui Gusa si dezvaluirilor sale din ZIUA, toata suflarea romaneasca a vazut limpede ca, in cursa spre patriarhat, IPS Daniel este sustinut patetic de Masonerie. Constiinta membrilor Colegiului Electoral Bisericesc va fi pusa la grea incercare cu prilejul votarii noului patriarh. Figura mitropolitului Teofan al Olteniei, de calugar autentic, care nu face compromisuri duhovnicesti, va aparea si mai luminoasa in ochii credinciosilor si, mai ales, in ochii clerului ortodox.

Un exemplu privind implicarea unei grupari condamanate atat de Vatican cat si de Ortodoxie in viata bisericeasca, a fost dat de Sorin Frunzaverde, mason cunoscut si, cu toate acestea, membru al Adunarii Nationale Bisericesti, care a anuntat din a doua zi de dupa moartea dubioasa a Prea Fericitului Teoctist ca Daniel va fi viitorul Patriarh al Romaniei. Frunzaverde este sustinatorul activ al lui Laurentiu Streza care, impreuna cu Casian Craciun si Daniel Ciobotea, au facut parte din grupul restrans al privilegiatilor regimului care-si petreceau studiile in Elvetia pe vremea lui Ceausescu, cu acordul Directiei de Informatii Externe (DIE) a DSS. Dintre acestia Ciobotea este singurul ierarh cu dosarul ars complet in decembrie 1989. Streza este aparat de masoneria din randurile serviciilor secrete. Casian ar putea fi, asadar, singurul ramas fara „acoperire”.

La randul sau, Mircea Dinescu, membru al Colegiului CNSAS si unul dintre dusmanii fatisi ai Bisericii, s-a deplasat special la Craiova, la jumatatea lunii august, pentru a-l aborda pe Mitropolitul Olteniei, Teofan Savu, intr-o intalnire aranjata de primarul Craiovei, Antonie Solomon. Intrebat care a fost natura discutiilor purtate cu inaltul prelat, Mircea Dinescu a replicat: „Nu pot vorbi despre asta. E ca si cum ai merge la popa si dupa aia ar trebui sa incalci taina spovedaniei”. „Ati fost sa va spovediti?”, a fost intrebat afaceristul veros, fost poet. „Pai nu stiu caredintre noi s-a spovedit la care…”, a spus agentul CNSAS Mircea Dinescu. Urmare a acestei intalniri, IPS Teofan – principalul contracandidat la acea data al lui Daniel al Moldovei, ca favorit si preferat al regretatului Patriarh Teoctist pentru succesiune la scaunul patriarhal -, a renuntat sa mearga mai departe. Conform surselor Civic Media, Mircea Dinescu l-ar fi amenintat pe IPS Teofan cu dosarul sau intocmit de Securitate, unde s-ar gasi un Angajament semnat de Teofan Savu. Atat Mircea Dinescu – absolvent al Academiei de cadre a PCR „Stefan Gheorghiu” si protejat al sinistrului Gheorghe „Gogu” Radulescu, membru al CC al CPEx, urmarit pentru relatiile sale cu serviciile de spionaj ale URSS – cat si Ticu Dumitrescu – purtator al Ordinului Muncii clasa III oferit prin decret prezidential de Nicolae Ceausescu – vor continua loviturile la adresa unor ierarhi ai Bisericii in favoarea gruparilor parabisericesti numite si ca razbunare personala a lui Daniel la adresa celor care au incercat sa salveze Biserica sustinand un alt candidat pentru Scaunul Patriarhal.Aceste cazuri demonstreaza in plus – pe langa informatiile pe care le avem –ca frontul lui Daniel Ciobotea a uzitat de toate armele unei campanii murdare– dosare, santaj, inregistrari audio-video compromitatoare, mita, promisiuni,reclama mascata, sustinere din partea masoneriei sau a altor grupari oculte,etc – inclusiv prin intermediul unor personaje ca Nicolae al Banatului, cel mai vechi si prolific informator al Securitatii din BOR. Multi duhovnici ai Romaniei, in special din Moldova, si-au aratat inainte de alegerile de miercuri ingrijorarea ca Sfantul Duh s-ar putea sa paraseasca Dealul Patriarhiei dupa ridicarea la ceruri a sufletului Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist, decedat subit in conditii inca neelucidate.

Secretul lui Daniel: fratele cel mare

„A fost ofiter de Securitate sub acoperire. E un diavol!”

Nu toti cei din familia IPS Daniel il vad cu ochi buni pe cel care ar putea deveni urmatorul Patriarh. Gheorghe Ciobotea, zis Ghita, are 61 de ani si este fratele mai mare al actualului Mitropolit al Moldovei si Bucovinei.Este un om simplu, fost tractorist si traieste intr-o saracie lucie, impreuna cu familia, in satul Dobresti, din judetul Timis. Este certat de mai multi ani cu inaltul ierarh, pe care il ocaraste cum ii vine la gura.

Certati de la mostenire

Ghita Ciobotea povesteste ca, acum 24 de ani, a fost dat afara de propriul frate din casa pe care o cumparase. In 2000 a acceptat sa renunte in favoarea lui si la partea ce i se cuvenea din gospodaria parinteasca. In plus, sustine ca, in 2004, IPS Daniel s-a intabulat prin fals pe tot terenul mostenit de la bunici. Cei doi frati si sora lor, Florica, au mostenit o casa la intrarea in Dobresti, comuna Bara, precum si 24,69 hectare, din care 21 de teren agricol si restul de padure. Pamantul apartinuse bunicii, care l-a primit cadou de la o boieroaica pe care a servit-o ani la rand, la conac.

Traieste in mizerie

Acum, Ghita Ciobotea imparte cu nevasta si cu unul dintre baieti o camera mica,mobilata cu paturi de spital, din fostul sediu al CAP. Este ultima cladire din Dobresti, pe care barbatul a cumparat-o in 1991 cu mare greutate.Imaginea contrasteaza cu casa parinteasca, prima de la celalalt capat al satului, zugravita in alb, cu termopane si antena parabolica. Imobilul apartine Mitropolitului, care vine aici sa se reculeaga cateva zile in fiecare vara. In schimb, asa-zisa locuinta a lui Ghita Ciobotea nu are nici curent electric. Desi cand s-a cununat era cel mai bogat flacau, iar aleasa lui i-a adus zestre o Dacie nou-nouta,acum se descurca greu. Muncesc de dimineata pana seara, ingrijind o vaca si vreo 200 de oi. Din vanzarea branzei abia reusesc sa-si cumpere d-ale gurii. La haine nu se mai gandesc de mult si umbla cu incaltari ieftine, din guma.

Sustine ca l-a tinut in scoala

Pe 29 martie 2007, Ghita Ciobotea a facut plangere penala impotriva fratelui Mitropolit. L-a reclamat pentru ca, sustine el, s-a intabulat in fals in Cartea Funciara, ca unic proprietar al pamantului mostenit de la bunici. „S-a purtat foarte murdar cu mine. A luat tot, toata averea parinteasca. Fratele meu, Mitropolitul, a facut acte in 2004 cu primarul din Bara si mi-a luat tot. El e omul lui Satana, nu e om al Bisericii! A fost ofiter de Securitate sub acoperire. Sa stie lumea cine-i, sa-l vada. Eu am lucrat flamand si rupt pentru ca sa-l tin la scoli, iar el ma scoate-n strada. E un diavol!”, spune, cu naduf, Ghita Ciobotea. Acesta povesteste ca, dupa ce tatal lor i-a abandonat, a muncit din greu timp de 12 ani ca sa-si intretina familia. Fratelui mai mic i-a platit si meditatiile, cu 30 de lei ora, ca sa poata da admitere la Teologie. Iar pana cand a terminat facultatea, l-a tinut pe banii lui in scoala si la internat. „Lucram pe tractor, am fost tractoristul satului. Si puscarie am facut pentru fratele meu, om al bisericii, si pentru sora noastra. Ca i-am iubit. Am facut un an de puscarie, in 1975, ca nu s-a ajuns cu bani atunci, si-am furat. Tot ca sa le dau lor!”,isi aminteste Ghita Ciobotea.

„Au facut fals la un notar”

In 1998, cei trei au depus acte pentru a primi inapoi terenurile mostenite de la bunica lor si care fusesera confiscate de comunisti. „Dupa ce ni s-a aprobat pamantul, au venit el cu sora-mea si cu primarul din Bara si au facut fals in acte la un notar. Eu n-am semnat ca sunt de acord sa-mi dau pamantul, partea mea, ca, daca o faceam, nu mai eram aici. Dar el tot s-a intabulat stapan pe tot pamantul. Asta s-a intamplat in 2004. De atunci am fost de doua ori la DNA si ei m-au trimis la Parchet, la Lugoj, sa-i fac plangere penala. Pentru ca la Legea 18 am primit titlu de proprietate pe 9 hectare de teren si unul de padure, iar fratele meu, Mitropolitul, s-a intabulat prin fals si pe pamantul meu”, a mai spus Ghita Ciobotea.

„M-a scos afara din casa de la Lugoj”

Fratele ierarhului mai sustine ca acesta l-ar fi scos afara si din propria locuinta. „In 1973 am cumparat o casa in Lugoj. I-am pus pe contract si pe fratele meu, si pe sora noastra, ca sa-si poata face buletine de oras. La urma, in ‘83, fratele meu, Mitropolitul, m-a scos afara din casa de la Lugoj, cu doi copii mici. Unul avea 3 ani si celalalt, 7. Am iesit pe iarba verde fara sa ne lase macar sa ne luam lucrurile. Noroc cu primarul de atunci din Lugoj, care mi-a dat in ziua aceea un apartament intr-un bloc neterminat. Am dormit nopti la rand cu pruncii pe beton, pe o suba”, se vaita Ghita Ciobotea. Omul mai spune ca s-a certat apoi cu fratele Mitropolit. „De atunci, din ‘83 pana in 2000, n-am mai vorbit cu el. In 2000 a venit la mine sa-i dau partea din casa parinteasca, pentru ca vrea sa faca manastire. I-am dat-o. Nimic n-am luat de la el, ca sa vina in 2004 si sa imi ia aici tot”, ne-a mai declarat Ghita Ciobotea.In prezent, dupa ce s-a improprietarit cu tot pamantul mostenit de la bunica, IPS Daniel a intrat si in posesia terenului pe care se gaseste fostul sediu al CAP, unde locuieste fratele sau mai sarac. Din clipa in clipa, acesta se asteapta ca Mitropolitul sa-l scoata afara si de aici sau sa-i ceara o chirie pe care nu si-o poate permite.

De negasit

IPS Daniel nu a putut fi contactat pentru a-si spune parerea in legatura cu acuzatiile pe care i le aduce propriul frate. Reporterii EVZ au sunat si ieri dupa-amiaza pe toate numerele de centrala ale Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, dar fara niciun rezultat. Preotul Constantin Sturzu, purtator de cuvant al institutiei, nu a raspuns nici el la mobil, asa cum nu a facut-o nici omologul sau de la Patriarhia Romana, Constantin Stoica.

Cabala lui Vantu in B.O.R

• Lupta pentru controlul BOR a ajuns intr-o fază acută in aceste ultime zile

• Reţeaua moldovenească s-a reactivat sub bagheta lui Sorin Ovidiu Vantu

• Frontul „ieşenilor” s-a mobilizat şi a aruncat incă o fumigenă pe piaţa mediatică

• Atacul la memoria Patriarhului se poartă cu mijloacele fostului NKVD

• Acuza ca Patriarhul Teoctist ar fi fost homosexual, continuată cu povestea legionarismului, are ca punct de plecare Iaşiul, bastionul reţelei lui Iliescu-Vantu-Daniel Ciobotea

• Daniel, un fesenist infocat, l-a invitat pe Ion Iliescu in preajma alegerilor din 1996 la Iaşi, de Sfanta Parascheva

• Teoctist a refuzat atunci să se ducă la Iaşi, ba mai mult, a lansat un mesaj devastator cerand romanilor „să nu voteze cu Anticristul”, cu adresă directă la Ion Ilici Iliescu, „liber cugetător” declarat

• Deloc intamplător, după schimbarea puterii in anul 2000, primul articol de presă, in ianuarie 2001, care avea să-l incrimineze pe Teoctist că ar fi fost legionar şi că ar fi homosexual a apărut la Iaşi, in ziarul patronat de Vantu şi subordonat intereselor mitropolitului Daniel.

Scandalul mediatic lansat ieri de Trustul lui Sorin Ovidiu Vantu – „Dosarul lui Teoctist” dovedeşte – odată in plus – miza enormă a alegerii viitorului Patriarh al Romaniei. Incă din primele clipe ale anunţului morţii Patriarhului Teoctist slujbaşii din media controlată de S.O.V. l-au desemnat pe Daniel Ciobotea ca principal favorit al cursei pentru scaunul patriarhal. De asemenea Trustul lui Vantu s-a implicat din toate puterile in susţinerea mediatică a lui Sinescu, cel care l-a „terminat” pe Patriarh. Autorul iniţial al „dezvăluirii”, Dorin Dobrincu, provine din „Centrala Iaşi”.

„Dosarul” din „Cotidianul” lui Vantu de ieri este o reluare a „dosarului” din„Monitorul din Iaşi”, patronată tot de Vantu, atunci, din data de 13 ianuarie 2001. Ulterior in „Evenimentul zilei” din 15 ianuarie materialul este reluat de Florian Bichir, un alt susţinător care hiperventilează vibrant pentru Daniel Ciobotea, chiar zilele trecute.

Uriaşele aberaţii ale pseudo-dosarului lui Teoctist sunt evidente pentru orice om de bună credinţă. Atacul la Patriarh provine din Iaşi. Tipologia care descrie atacul la Teoctist este specifică instrumentarului de acţiune operativă a unui Aparat care işi propulsează, chiar in zilele noastre, vectorii in presa controlată – printre alţii – şi de Sorin Ovidiu Vantu. Teoctist a reprezentat Aripa Naţională a Bisericii. Ce Aripă reprezintă Daniel se poate inţelege cu uşurinţă din analiza mobilizării susţinătorilor săi. La loc de frunte Alina Mungiu, autoarea „Evangheliştilor”, lucrare pornografică şi oripilant anticreştină (lansată tot la Iaşi) care exprimă fantasmele sexuale bolnave ale actualei doamne Pippidi. Pe langă fosta activistă utecistă se adaugă şi „noii utecişti” crescuţi de Tismăneanu, cea mai mare parte a grupării GDS-ului şi Trustul lui Sorin Ovidiu Vantu.

Recent, „Ziarul de Iaşi” din data de 08/08/2007 sub titlul „Despre morţi, numai de bine” – batjocoritor, inţelegem – după ce examinăm conţinutul articolului scrie: „Foarte puţini au fost aceia care au pomenit de implicarea lui Teoctist, ca tanăr legionar, in rebeliunea legionară din ianuarie 1941, cand a participat la devastarea sinagogii „Resit Daath” din Bucureşti. Acest fapt l-am relevat pentru prima data in ianuarie 2001 in „Ziarul de Iaşi” (pe atunci „Monitorul”), pe baza unui document descoperit in arhiva SRI de către Dorin Dobrincu”.Dobrincu este cel care a fost numit şef al Arhivelor Naţionale, printr-o decizie care a provocat un adevărat scandal in lumea academică, de către ministrul PNL Cristian David (progenitura generalului Troacă). Despre Dobrincu, Vladimir Tismăneanu afirma că „a jucat un rol esenţial in scrierea şi definitivarea Raportului Final al Comisiei Tismăneanu”. Raport intens contestat atat de mediile universitare cat şi de Biserică şi societatea civilă pentru aberaţiile şi neadevărurile flagrante din conţinutul său. Despre cine este Tismăneanu nu are rost să mai discutăm aici dar se poate spune că pupilul său – Dobrincu – este un caz de excepţie in lumea politică actuală –lucrează şi la Preşedinţie, la Traian Băsescu şi la Ministerul de Interne – pus de liberali. Dobrincu face parte totodată din haloimăsul, GDS, „Revista 22” şi grupările adiacente, şi este apropiat de poziţiile lui Gabriel Andreescu, activistul de serviciu al Campaniei anti-icoane in şcolile romaneşti. Acelaşi Gabriel Andreescu il ridică in slăvi pe ieşeanul lui Tismăneanu menţionand public „că ii datorăm lui Dorin Dobrincu descoperirea valorosului document” care il incrimina pe Teoctist, in 2001. Cutia de rezonanţă a acuzaţiilor la adresa lui Teoctist a fost apoi Stejărel Olaru, „umbra” lui Marius Oprea, Secretar de Stat PNL, apropiat al lui Dobrincu, care pe canalul The Money Channel, tot al lui Vantu, „a susţinut că a văzut numele patriarhului in mai multe documente ale Securităţii” pretinzand chiar că acesta ar fi fost „agent de influenţă” al Securităţii. Orice cercetător avizat ştie că in nomenclatorul Securităţii nu există această funcţiune. Agenţii de influenţă – propagatori ai tezelor NKVD se ivesc acum –pe frontul luptei pentru scaunul BOR – aşa-zişii „istorici”, legatari ai moştenirii „Ciungului” – agentul bolşevic Tismenenksy.

Anania nu vrea Patriarh mason sau securist

IPS Bartolomeu Anania a avertizat ieri ca viitorul patriarh nu trebuie sa fie santajabil. “E absolut esential ca patriarhul sa nu fie obiect de santaj, fie in planul moral, fie in cel politico-social, de unde l-ar pindi taina colaborarii cu organizatii sau structuri acoperite, inclusiv cele de informatii”, a declarat Anania intr-un interviu acordat Mediafax. In traducere libera, IPS Bartolomeu cere, de fapt, ca viitorul patriarh sa nu fie nici mason, nici securist. (C.R.)

 

„Nu votaţi cu Anti-Hristul!”

Acesta a fost indemnul Patriarhului Teoctist adresat romanilor in 1996, cu ocazia alegerilor care au dus la inlăturarea lui Ion Ilici Iliescu din fruntea Ţării. Inlăturare temporară, din păcate. Un activist de varf al Frontului din care face parte şi Ion Iliescu, Frontul Ateu şi Anticreştin, scrie, referindu-se la alegerile de astăzi: „Care este miza competiţiei pentru scaunul patriarhal? Nimic nu mi se pare mai explicativ pentru această intrebare decat frapanta analogie dintre cei doi ierarhi şi aşezarea pe eşichier a perechilor lor politice la inceputul anilor ΄90. Ca şi atunci, infruntarea se duce intre fracţiuni de moştenitori ai regimului. Una, care acceptă inevitabilitatea intrării Romaniei intr-o lume a democraţiilor, dar pe cat se poate, in condiţiile controlate acasă. Cealaltă fracţiune exprimă resurecţia naţionalismului ceauşist violent şi vulgar. Ne aflăm in faţa unei confruntări de tip Ion Iliescu şi Vadim Tudor (sau Funar). Mergand mai departe cu comparaţia, Gabriel Andreescu, autorul interesantei analize, il identifică pe „discretul”, „eficientul”, „diplomatul” Daniel al Moldovei cu… aţi ghicit, cu echilibratul Iliescu. Criminalul bolşevic cu mainile ude de sange, ales de „societatea civilă” drept opţiune viabilă – atat in 1990, cand Andrei Pleşu şi ai săi stăteau la dreapta lui Ilici, cat şi ulterior, ori de cate ori a venit vorba de Putere in Romania. Iliescu a fost Blestemul Romaniei. Patriarhul Teoctist l-a identificat exact. Anti-Hristul. Daniel al Moldovei a ales atunci, in 1996, să fie alături de Ion Iliescu. Şi acum este susţinut tot de frontul ideologic creat la umbra lui Iliescu.  

Insemnată direcţia Bisericii.

Biserica Ortodoxă Romană se află astăzi in faţa unui eveniment de o importanţă covarşitoare. Poate unul dintre cele mai semnificative de la momentul recunoaşterii sale la data de 30 iulie 1925, cand Biserica Ortodoxă Romană, ridicată la rangul de Patriarhie, a fost recunoscută prin Tomos-ul Patriarhului Ecumenic Vasile al III-lea.Alegerea urmaşului Patriarhului Teoctist va marca pentru o perioadă insemnată direcţia Bisericii. Faptul că Patriarhul a murit in circumstanţe neelucidate incă, tot la o dată de 30 iulie, poate fi o simplă coincidenţă. Faptul că a fost impins practic către moarte, din neglijenţă sau rea-credinţă, este deja o evidenţă. Moartea Părintelui Patriarh Teoctist a fost una martirică.

Parintele Staniloae este unul dintre cei mai mari carturari ai neamului, cele 90 de carti ale sale, precum si cele peste 30 de traduceri din „Parintii si scriitorii bisericesti” fiind o zestre cu care un popor poate dainui in ciuda oricaror impotriviri, ele neputand sa lipseasca din biblioteca nici unui tanar indreptat spre carte. Cu o viata calita prin inchisorile comuniste, cu traducerile sale din sfintii Grigorie de Nisa, Maxim Marturisitorul, Dionisie Areopagitul sau Grigorie de Nazianz, parintele Staniloae ar fi trebuit sa fie maestrul spiritual al generatiei formate la inceputul acestui mileniu. De ce nu este asa? Pentru ca traducatorul inegalabilelor „Filocalii” avea inca de atunci suspiciuni grave fata de elita intelectuala care domina azi spatiul public. Pentru asta nu a fost iertat. Concluzia marelui carturar este cel putin ingrijoratoare: „Intelectualitatea romana de astazi s-a indepartat de ortodoxie, asta am remarcat de multe ori; mi se pare ca e cea mai indepartata intelectualitate de credinta poporului. Ispita Occidentului, stiti…”. Pe acest fond nelinistitor, parintele Staniloae le spunea tinerilor si ce trebuie facut pentru a ne salva biserica si credinta: „trebuie sa cautam sa avem statul cat mai crestin; si statul romanesc a fost inainte destul de crestin; nu intrase masoneria; acum… sunt interese individuale, masonerie, ateism…cate si mai cate… Trebuie sa militam pentru un stat crestin; cat mai crestin”.

 Nu degeaba şeful statului i-a acordat postmortem „Steaua Romaniei in rang de Colan”. Numai eroii Neamului pot primi o astfel de distincţie specială. Părintele Teoctist a murit in chinuri, mursecat de cuţit, sufocat şi inecat in propriul său sange. Faptul că Spitalul in care s-a săvarşit este condus de un conclav masonic este poate doar o coincidenţă. După cum tot o coincidenţă ar putea fi şi faptul că a fost ingropat in exact aceeaşi zi in care a fost depus in mormant Patriarhul anterior, Justinian Moisescu. După cum poate tot o intamplare tipică vremii de astăzi este şi faptul că nu a avut loc nici un fel de anchetă, deşi cea mai mare parte a presei de investigaţii din Romania a sesizat controversele şi a semnalat suspiciunile legate de sfarşitul Patriarhului. Patriarhului i s-a dorit cu ardoare sfarşitul. Stau mărturie articolele celor care s-au bucurat de moartea sa. La adresa http://www.teoctist.info au fost stranse laolaltă toate cele ce s-au scris după moartea sa. O bună parte dintre cei care au batjocorit memoria Patriarhului Teoctist sunt actualii susţinători ai Mitropolitului Daniel Ciobotea. Este posibil ca şi asta să fie tot o coincidenţă. Unii dintre membrii Colegiului Invizibil provin din Iaşi şi au treabă des in partea aceea de ţară invecinată cu Estul. Nu ne intalnim pentru prima oară cu reţele şi network-uri conspirate şi infăşurate mai mult sau mai puţin strans in iţele serviciilor de aici şi de aiurea.In ultima perioadă de timp, la iniţiativa patriarhului, se desfăşurau in cadrul unor Comisii ale Sfantului Sinod lucrările de modificare a Statutului BOR, practic regulamentul după care se călăuzeşte Biserica. Se ştie că acest statut fusese modificat in perioada comunistă astfel incat să favorizeze o intervenţie a statului şi a persoanelor străine de interesul Bisericii in soarta acesteia. Acesta ar putea fi considerat cel mai important pas făcut de Biserică pentru a se desprinde de puterea seculară a unui stat dovedit tot mai mult in ultima perioadă de timp defavorabil Bisericii şi manifestărilor creştine. Unul dintre principalele obiective era eliminarea laicilor din Marea Adunare Bisericească pentru a impiedica pe viitor intervenţia unor potenţiali duşmani ai Bisericii in deciziile cele mai importante ale acesteia, cum ar fi alegerea episcopilor şi a patriarhului. Probabil că după schimbarea statutului, in scurtă vreme P. F. Patriarh Teoctist s-ar fi retras, nu inainte de a organiza noile alegeri. Venirea unui urmaş dorit de Patriarh in fruntea BOR nu era decat o problemă de timp, căci autoritatea in sinod a Patriarhului ar fi impus cu siguranţă această ultimă dorinţă a sa. Chiar dacă Patriarhul Teoctist s-ar fi imbolnăvit grav, mai rămanea incă timp pentru intrunirea Marii Adunări Bisericeşti şi pentru realizarea alegerii dorite de el. Aşadar, singurul lucru care ar fi putut interveni pentru a schimba soarta Bisericii Ortodoxe Romane, a doua ca număr de credincioşi după Biserica Rusiei, nu era decat moartea subită a P.F. Patriarh Teoctist. Numai astfel el putea părăsi lumea aceasta fără să lase nici măcar un ultim cuvant sau un testament spiritual. Ultimul său cuvant, credem, este „Nu votaţi cu Anti-Hristul!”.

Unul dintre idealurile urmarite cu perseverenţa de francmasonerie este desfiinţarea religiilor (a creştinismului in special, aşa cum am aratat deja) şi a naţiunilor, urmarind crearea unei singure naţiuni şi a unui singur guvern mondial, cu o „noua ordine mondiala„, care va permite membrilor sai sa devina conducatorii intregii omeniri. Naţiunile, Bisericile şi monarhiile sunt piedici foarte serioase in faţa acestui plan diabolic. De aceea, una dintre lozincile Revoluţiei franceze era aceasta: „Cu maţele ultimului popa il vom spanzura pe ultimul rege!”.

Beresniak ne anunţa fara ocoluri acest plan al unui guvern internaţional: „In secolul nostru, datoram francmasoneriei cateva organizaţii internaţionale: Societatea Naţiunilor – devenita ONU -, Crucea Roşie, Liga Drepturilor Omului… Putem cunoaşte influenţa masonilor peste tot unde se exprima voinţa de a fi liber şi de afirmare a demnitaţii umane” (p. 55). „

Am redat parti din acest articol pentru a intelege de ce PF Daniel si Sinodul BOR nu au putut da un alt raspuns cu privire la pasapoartele biometrice. Pozitia Domniei Sale ne pune pe ganduri si ne lasa un gust amar.  Atitudinea sa sfidatoare fata de credinciosii ortodocsi si total necrestineasca fata de fratele sau ne arata ca  inima PF Daniel s-a indepartat cu totul de la cel al carui umil servitor ar trebui sa fie, Iisus Hristos.

 „Iar cine are bogăţia lumii acesteia şi se uită la fratele său care este în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în acela dragostea lui Dumnezeu? „Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan-3.17 ).

Avand in vedere ca suntem in Postul Pastelui, se cuvine, ca atunci cand mergem la biserica, sa mai aprindem cate o lumanare si pentru cei plecati dintre noi, pe care nu i-am cunoascut personal (victimele Revolutiei si ale mineriadelor, PF Teoctist, s.a.m.d.) cat si pentru cei care se afla  inca printre noi, dar care au ratacit Calea.  

%d blogeri au apreciat: