Asezamantul romanesc de la Ierihon a fost ridicat fara aprobarea scrisa a Sinodului de la Ierusalim

Scandalul declansat in jurul Asezamantului romanesc de la Ierihon continua. Reprezentantul Patriarhiei Romane a declarat ca Biserica noastra a construit lacasul fara aprobarea scrisa a Sinodului de la Ierusalim

Casa pentru pelerini

Asezamantul romanesc de la Ierihon este de fapt un HOTEL in toata regula. Din intreg ansamblul construit acolo, hotelul este cel mai impozant, iar centrul de studii biblice „Sfantul Ioan Iacob Hozevitul” – cel mai redus ca suprafata.

Asezamantul a fost construit pe un teren pe care Biserica Ortodoxa Romana l-a primit prin donatie, inainte de Revolutie, de la un credincios roman stabilit in zona.

La acesta s-au adaugat si altele limitrofe, ajungand in prezent la o suprafata de 3.000 de metri patrati.

O imagine de ansamblu arata ca hotelul-biserica de la Ierihon este ca o cetate in mijlocul unui oras biblic. O cetate „autonoma” romaneasca in mijlocul unei comunitati, controlata de Patriarhia Ierusalimului.

Turismul religios – o sursa importanta de venit pentru BOR

Anual, mii de credinciosi merg in pelerinaj in Tara Sfanta. Prin agentia de turism a Patriarhiei, Basilica Travel, se organizeaza permanent excursii in Israel (precum si in alte tari), iar preturile de pornire pentru un circuit depasesc 600-700 de euro/persoana pentru sapte zile de cazare. De mentionat ca cei mai multi dintre credinciosii care ajung la ierusalim prefera sa innopteze la Asezamantul romanesc de la Ierihon, in loc sa stea la hotelurile din zona.

Cine merge in pelerinaj la acest asezamant trebuie sa stie ca exista reguli clare: paturi separate, inclusiv pentru cupluri. 10 minute de rugaciune dimineata, la slujba, sunt obligatorii iar seara evident – regim alimentar.

Faptul ca Biserica se implica acum in purificarea spirituala a credinciosilor prin metode religioase a dat rezultate. Vacantele de tip pelerinaj au fost singurele care au crescut ca valoare. Turismul religios a ajuns la 24 de milioane de euro anul trecut.

Pachetul turistic pe care Patriarhia il ofera credinciosilor prin agentia Basilica cuprinde 7 zile de excursii, dintre care 5 nopti sunt petrecute in hotelul-biserica de la Ierihon. Pentru aceste servicii, pelericii platesc un acont de 300 de euro si dau in total 770 de euro, de persoana, daca merg in grupuri mai mici de 30 si 670 de euro de persoana pentru grupuri mai mari. Iata pachetul turistic complet, la care credinciosii primesc CADOU o Biblie si un DVD.

Istoria asezamantului si a scandalului intre patriarhii

Constructia Asezamantului romanesc de la Ierihon a inceput in 1998 avand la baza doar un acord verbal al fostului patriarh al Ierusalimului Diodor, a declarat Preasfintitul Ciprian Campineanu intr-o conferinta de presa.

Inaltul prelat a spus apoi ca la scurt timp dupa „acordul verbal”, a sosit la Patriarhia Romana o scrisoare semnata se Sfantul Sinod al Ierusalimului in care scria negru pe alb ca „nu se ingaduie constructia Asezamantului romanesc de la Ierihon”. Cu toate acestea constructia a continuat, reprezentantul BOR spunand ca motivul a fost prezenta lucratorilor romani care munceau voluntar la ridicarea lacasului.

In anul 2000, cand s-au celebrat doua milenii de crestinism, delegatia romaneasca a Patriarhiei, condusa de Prea Fericitul Teoctist, s-a intalnit cu patriarhul Diodor pe care l-a rugat sa dea autorizatia scrisa pentru asezamant. La scurt timp insa, la sfarsitul anului 2000, acesta s-a imbolnavit si a murit.

A urmat la carma Bisericii Ierusalimului un patriarh care a fost caterisit dupa 5 ani, iar in 2005 a devenit patriarh Teofil al III-lea, actualul Prea Fericit de la Ierusalim.

In ultimele luni, Patriarhia Ierusalimului a semnalat faptul ca nu exista niciun acord scris in legatura cu Asezamantul romanesc de la Ierihon si a solicitat Patriarhiei Romane sa clarifice situatia acestuia.

In acest context, Patriarhia Romana l-a desemnat pe Preasfintitul Ciprian Campineanul, episcop vicar patriarhal, sa demareze dialogul cu Patriarhia Ierusalimului. In 15 aprilie 2011, PS Ciprian Campineanul a mers la Ierusalim, „unde s-a convenit initierea unui dialog bilateral fratesc intre cele doua Patriarhii”, pentru identificarea unei solutii privind existenta Asezamantului romanesc de la Ierihon.

Cu toate astea, pe 9 mai Patriarhia Ierusalimului a declarat ruptura de cea de la Bucuresti.

Masura de caterisire a parintelui Ieronim mi se pare nedreapta, pripita si nefondata din punct de vedere canonic pentru ca parintele Ieronim Cretu nu este un cleric al Patriarhiei Ierusalimului, si in plus nu a fost chemat, citat, nu i s-a dat posibilitatea sa se apere pentru ca el este cel care s-a ocupat de construirea asezamantului.

Masura de intrerupere a comuniunii cu Patriarhul Romaniei, adica stergerea sa din Diptice, de asemenea a fost o masura extrema care nu poate sa fie luata decat in situatii extreme, atunci cand un Patriarh al unei Biserici cade intr-o erezie, in situatii foarte grave. Noi stim din istorie ca intotdeauna problemele de ordin administrativ s-au putut rezolva pe cale amiabila„, a declarat PS Ciprian.

Comentariul meu: Se pare ca nu m-am inselat cand am spus ca PF Daniel si-a facut in Israel un SRL extern. Se pare ca atat PF dar si BOR sunt puse pe capatuiala. Cu toate acestea in continuare se cer bani de la stat si enoriasi pentru ridicarea celeilalte monstruozitati care numai „mantuirea” n-o va aduce. PF Daniel a crezut ca-i tine figura ca si in Romania? Se pare ca a uitat proverbul:  „Frate, frate, da’ branza-i pe bani”. Cititi si : https://mucenicul.wordpress.com/2011/05/11/patriarhia-ierusalimului-a-rupt-relatiile-cu-biserica-ortodoxa-romana/.

Bogdan: chiar daca asezamantul i-a fost indicat parintelui Ilarion Argatu de catre Maica Domnului, asta nu inseamna ca trebuia facut fara aprobare. Chiar daca a fost facut de catre PF Teoctist, nimic nu-l impiedica pe PF danil ca din 2005 si pana acum sa faca toate demersurile necesare pentru a obtine aprobarea. Nu-mi spune tu mie ca n-are nici o legatura cu el caci cunostea foarte bine situatia dar a crezut ca-i tine figura mai departe fara sa-si bage mana in buzunar si sa scoata ceva de acolo si pentru patriarhia Ierusalimului. Nu cred ca Maica Domnului i-a spus parintelui Argatu sa se construiasca un hotel de lux acolo si cred ca nici parintele nu a spus asa ceva. Se presupune ca atunci cand mergi in pelerinaj o faci smerit si pentru curatirea sufletului si trupului, nu pentru desfatare si imbuibare in hotel de lux.

Acest articol l-am conceput acum 5 zile dar din pacate am probleme cu net-ul si nu l-am putut publica la vremea respectiva. Nu cred in nevinovatia BOR si a PF Daniel.

Patriarhia Ierusalimului a rupt relaţiile cu Biserica Ortodoxă Română

  Patriarhia Ierusalimului a întrerupt comuniunea cu cea Română, nemulţumită de faptul că la Ierihon s-a construit un aşezământ românesc anticanonic.

Sfântul şi Sfinţitul Sinod cercetând detaliat şi în profunzime această problemă, într-un singur glas şi cu tristeţe a hotărât întreruperea pomenirii Preafericitului Patriarh al României, kir Daniel şi caterisirea reprezentantului Patriarhiei României în Ierusalim, Părintele Arhimandrit Ieronim Creţu. Motivele pentru luarea unei astfel de hotărâri sunt că în ultimii ani ai deceniului 1990, Patriarhia României a început şi a finalizat construirea unei biserici cu hotel în Ierihon, fără aprobarea canonică a Patriarhiei Ierusalimului, în jurisdicţia căreia se află Ţara Sfântă. Patriarhia Ierusalimului se află într-o poziţie dificilă din cauza acestui lucru. A văzut graniţele sale canonice, consfinţite de Sinoadele Ecumenice şi Locale, ameninţate samavolnic şi nedisimulat în faptă”, se precizează într-un comunicat al Patriarhiei Ierusalimului, conform NewsIn.

În acelaşi comunicat se arată că „Patriarhia Ierusalimului a explicat Patriarhiei României că dacă afirmaţia ei că biserica aceasta a fost construită pentru pelerinii din România în Ţara Sfântă e acceptată, ea va transforma jurisdicţia Patriarhiei Ierusalimului în câmp deschis pentru toate Bisericile Ortodoxe pentru ridicarea de biserici, câteva dintre ele deja cerând acest lucru”.

Patriarhia Ierusalimului mai spune că situaţia a fost prezentată patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-o scrisoare din 27 ianuarie semnată de patriarhul Ierusalimului, Theofilos al III-lea.

„Deşi în urma vizitei la Patriarhia Ierusalimului a Preasfinţitului Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop vicar patriarhal, din ziua de 15 aprilie 2011, s-a convenit iniţierea unui dialog bilateral frăţesc între cele două Patriarhii pentru identificarea unei soluţii privind existenţa Aşezământului românesc de la Ierihon, Patriarhia Română constată cu surprindere şi regret că Patriarhia Ierusalimului a luat o decizie unilaterală”, se arată într-un comunicat al Patriarhiei.

Problema atitudinii Patriarhiei Ierusalimului faţă de Aşezământul românesc de la Ierihon, cămin pentru pelerinii români care vizitează Ţara Sfântă, precum şi relaţiile Patriarhiei Române cu Patriarhia Ierusalimului vor fi discutate în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din zilele de 19-20 mai 2011, mai anunţă Patriarhia Română.

Asezamantul romanesc de la Ierihon
Asezamantul romanesc de la Ierihon

Comentariul meu: Sa ma ierte Dumnezeu daca gresesc, dar am impresia ca PF Daniel a construit acolo o alta catedrala a ” mantuirii” dupa cum arata constructia, careia de altfel i se face reclama pe toate site-urile turistice romanesti, in privinta cazarii si mancarii. Dupa megalomania care-l caracterizeaza pe PF Daniel, cred ca a pus in circuit un adevarat complex hotelier, sub umbrela BOR. Nu este de mirare reactia Ierusalimului. PF Daniel a vrut sa fie mai jidan decat jidanii insisi, la ei in tara.

PF Daniel versus ÎPS Teofan sau razboiul rece din BOR

„Relaţia dintre Patriarh şi mitropolitul de la Iaşi a fost dezbrăcată de formalism, iar confruntarea perpetuă şi cu caracter istoric între cele două scaune se desfăşoară acum în văzul credincioşilor.

De fapt, puţini dintre aceştia au crezut probabil în autenticitatea păcii încheiate în urmă cu doi ani, odată cu alegerile pentru scaunul mitropolitan de la Iaşi. Atunci, ÎPS Teofan Savu a câştigat în mod surprinzător scaunul de mitropolit de la Iaşi, al doilea în ordine canonică în BOR. PF Daniel, prin intermediul favoritului său, PS Casian Crăciun, episcopul Dunării de Jos, care a fost contracandidatul ÎPS Teofan, a suferit o înfrângere memorabilă.

În 2007, imediat după moartea PF Teoctist, mitropolitul de atunci al Olteniei, Teofan, a fost avansat ca un potenţial contracandidat al lui PF Daniel la scaunul de patriarh, având susţinerea taberei tradiţionaliste din BOR. Exponenţii acestei tabere au scos însă din joben un alt adversar, pe mitropolitul de la Cluj, supranumit „Leul Ardealului”, considerat singurul cu şanse reale de a-l înfrânge pe PF Daniel, în pofida vârstei înaintate. Ecumeniştii au fost însă considerabil mai mulţi şi PF Daniel a câştigat detaşat.

Ca urmare s-a încheiat un armistiţiu: ÎPS Bartolomeu Anania aproape s-a retras din viaţa publică, iar ÎPS Teofan s-a întors la Craiova, încurajat de gândul că are suficient timp pentru a ajunge acolo unde îşi doreşte el sau îşi doresc susţinătorii. Prilejul nu s-a lăsat aşteptat, căci în scaunul mitropolitan de la Iaşi, vacantat prin venirea PF Daniel la Bucureşti, era nevoie de un ierarh tânăr. Ce-i drept, şi PS Casian Crăciun îndeplinea acest criteriu, însă asupra sa plana suspiciunea că a fost colaborator al Securităţii, sub numele de cod „Crin”, „Casius” şi „Casio”, concretizată printr-un verdict CNSAS, invalidat abia la începutul acestui an de Curtea de Apel Bucureşti.

Dezavuarea acestuia şi alegerea ÎPS Teofan s-a produs însă în primul rând ca o revanşă pentru înfrângerea cu un an înainte a lui Anania, situat în aceeaşi tabără ideologică. Consecinţa succesiunii a fost o echilibrare a raportului de forţe în interiorul Bisericii, pe care PF Daniel a fost nevoit să o înghită. Pentru imaginea publică, a trebuit însă să mimeze concordia chiar şi atunci când a reuşit să preia din nou controlul. Căci în doar doi ani modelul de păstorire cu mână de fier, brevetat anterior la Iaşi, a dat rezultatele scontate.

Din exterior, Sinodul se vede într-un consens aproape perfect, chiar atunci când în discuţie sunt probleme teologice sau de pastoraţie foarte delicate. Din punct de vedere administrativ, BOR lasă de la distanţă aceeaşi bună impresie: a reuşit să sfideze criza, căci construcţia Catedralei Mântuirii Neamului a intrat în linie dreaptă, în condiţiile în care numai prima notă de plată, ce cuprinde proiectul şi ridicarea clădirii la roşu, a fost estimată la 100 de milioane de euro.

Dovada că pacea a fost doar aparentă şi că, dincolo de amvon, Patriarhul se află în plin război rece cu succesorul de la Iaşi a apărut însă în această săptămână. O banală cerere la CNA a ÎPS Teofan, ce vizează preluarea unei licenţe pentru Radio Vox T din Paşcani, a determinat ofensiva publică a PF Daniel. Pur şi simplu, el a cerut CNA să nu aprobe cererea Mitropoliei de la Iaşi. Justificarea: în zonă există deja un post al Bisericii, Trinitas.

Deşi are o acoperire aproape naţională, Trinitasul înfiinţat la Iaşi în perioada păstoririi actualului Patriarh nu este totuşi singurul radio ortodox din ţară: la Cluj se ascultă Radio Renaşterea, la Alba-Iulia – Reîntregirea, la Constanţa – Radio Dobrogea. Nu postul în sine, ce ar urma să poarte numele Doxologia, l-a deranjat, deci, pe Patriarh, ci tentativa de autonomizare eparhială a ÎPS Teofan, în condiţiile în care principiul de conducere la care ţine cel mai mult este centralismul.

În plus, licenţa Vox T aparţine în acest moment omului de afaceri Dănuţ Prisecariu, adversarul declarat al controversatului proiect imobiliar „Palas”, ce va ocupa 4,5 hectare din centrul Iaşiului şi care este dezvoltat de un apropiat al Patriarhului, milionarul Iulian Dascălu.

Dacă mitropolitul nu va reuşi să preia licenţa de la Prisecariu, „episodul Doxologia” va fi prima victorie a Patriarhului în războiul rece din BOR. De cea finală îl desparte deocamdată mega-Catedrala.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/editorialul-evz-razboiul-rece-din-bor-905698.html

PF DANIEL-MASON SI ( sau) SECURIST?!

” Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine?” ( Matei-18.33 ) 
Este cunoscut faptul ca romanii au memorie scurta, in special in privinta evenimentelor care privesc intreaga natie. Pe acest fapt se bazeaza si cei care ne conduc destinele, fie ele politico-economice si sociale, fie spirituale. De aceea, pentru cei care  au uitat si pentru cei care n-au fost interesati la vremea respectiva, m-am hotarat sa le aduc la vedere stirile publicate in diverse ziare si reviste( Q Magazin, Evenimentul Zilei, Ziua,etc) cu privire la framantarile care au avut loc in perioada de dupa moartea PF Teoctist ( Dumnezeu sa-l odihneasca ! ) si pana la alegerea noului Patriarh al Romaniei, PF Daniel ( Ciobotea). Mentionez ca articolul gasit de mine pe net este mult mai lung si  a fost scris de un preot ortodox, care nu si-a dezvaluit numele, eu preluand din aceasta lucrare partile in care se gasesc citate ziarele respective si comentariile privitoare la PF Daniel.   

 „IPS Daniel, chemat să declare dacă este mason

Agitaţia din jurul alegerii noului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane continuă. Fundaţia Culturală Sarmisegetuza, condusă de Ionuţ Tene, aceeaşi care a cerut anchetarea morţii Părintelui Patriarh Teoctist, solicită Colegiului Electoral Bisericesc să nu accepte candidaţi membri ai Masoneriei. Intr-un comunicat de presă remis AMOS News, Ionuţ Tene afirmă că alegerile din 12 septembrie nu trebuie să se desfăşoare sub influenţa politicului, iar Inalţii Ierarhi, care vor candida la funcţia de Patriarh, să nu fie membrii ai

Masoneriei, pentru ca „viitorul Patriarh să nu aibă alte obligaţii, decat cele ale slujirii Bisericii Ortodoxe Romane intru Adevăr”.

Urmare a speculaţiilor apărute in presă, Fundaţia cere Inalt Prea Sfinţiei Sale Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei să clarifice public, inainte de data alegerii noului Patriarh, suspiciunile care planează asupra sa cum că ar fi membru al Masoneriei. „Considerăm că Inalt Prea Sfinţia Sa Daniel ar trebuie să clarifice public

această acuză inainte de alegerile din 12 septembrie a.c., pentru a nu exista nici o indoială asupra viitorului Patriarh, că ar avea legături cu o organizaţie, care nu face parte din Biserica Ortodoxă Romană”, se mai arată in comunicat. In finalul documentului de poziţie, Fundaţia apreciază că „Sfantul Sinod şi Colegiul Electoral Bisericesc au şansa istorică de a alege un Patriarh curat sufleteşte şi dedicat Bisericii Ortodoxe Romane, cea mai credibilă instituţie pentru toţi romanii”.( Ziua de Cluj)

 

afis-anti-daniel-7013511” Afise anti IPS Daniel Ciobotea si IPS Nicolae Corneanu pe gardurile Mitropoliei Moldovei si Bucovinei „( afisul este rupt in dreptul numelui IPS Daniel Ciobotea)

Comunitatea Creştinilor Ortodocşi – Practicanţi nu vrea Patriarh „propus de masoni şi cu inclinaţii de dictator” sau „fost angajat al Securităţii”.

Poliţia Comunitară roia – ieri spre pranz – in jurul Catedralei Mitropolitane a Moldovei şi Bucovinei din Iaşi pentru a jumuli gardurile lăcaşului de afişe iscălite de Comunitatea Creştinilor Ortodocşi – Practicanţi sau pentru a păzi să nu fie lipite altele.

In afara perimetrului vegheat “la comandă”, afişul a zăbovit ceva mai mult in cateva prăvălii şi chiar intr-un pasaj pietonal. Afişele, intitulate “Apel pentru alegerea Patriarhului”, erau defăimătoare la adresa Inalt Prea Sfinţitului Daniel Ciobotea şi a Inalt Prea Sfinţitului Nicolae Corneanu şi preamăreau pe IPS Bartolomeu Anania, PS Ioan, IPS Pimen, IPS Teofan şi PS Galaction. Cu litere de o şchioapă scria: “Nu vrem Patriarh fost angajat al catolicilor,  propus de masoni şi cu inclinaţii de dictator aşa cum este, din nefericire, IPS Daniel Ciobotea (fost angajat – 10 ani – al catolicilor şi protestanţilor in Elveţia, la Bossey, propus Patriarh – in mod oficial – de Masonerie prin vocea d-lui Frunzăverde, in conflict permanent cu sfintele mănăstiri ortodoxe din Moldova. Fapte relatate de mass-media şi bine cunoscute de Biserică).

Nu vrem un Patriarh fost angajat al Securităţii aşa cum este, din nefericire, IPS Nicolae Corneanu, fapt recunoscut public şi confirmat de CNSAS”. ” Votul nostru pentru alegerea Patriarhului este posibil prin post şi rugăciune mai ales in ziua alegerilor, miercuri, 12 septembrie”, scria in afiş.( Q Magazin)

Masoni in Sinod ?

In revista Episcopiei Romanului şi Huşilor, ,,Credinţa Ortodoxă”, din luna noiembrie, părintele Nicolae Hurjui trage un semnal de alarmă asupra mişcării masonice din Romania, cerand Sinodului Bisericii Ortodoxe Romane ,,să facă o analiză temeinică şi competentă asupra fenomenului masonic şi să-şi exprime  poziţia ” faţă de acesta. Autorul articolului se referă la ,,ultimele evoluţii ale masoneriei in Romania, la controversele dintre şefii masoni pe seama statutului teritorial al Ardealului, prezenţa in ţară a multor reprezentanţi ai masoneriei internaţionale”, amintind că in anul 1937 ,, Sinodul a luat atitudine faţă de masonerie, condamnand-o”. Ne bucură semnalul de alarmă al părintelui Hurjui şi, in acelaşi timp, ne intristează, că doar un simplu preot s-a gandit la acest lucru. Ierarhii Bisericii oficiale dorm sau … sunt şi ei masoni ?

 

FRAGMENT DIN ZIARUL ZIUA

Masonii din adunarea nationala bisericeasca:

Comisia organizatoare

Viorel Roman – Arhiepiscopia Iasilor- membru

Av. Ioan Rus – Arhiepiscopia Alba Iulia- membru

Prof. Ing. Dr. Constantin Nicolescu – Episcopia Argesului si Musceluluimembru

Ing. Dr. Sorin Frunzaverde – Episcopia Caransebesului- membru

Lucian Iliescu – Episcopia Giurgiului – membru

Comisia Bisericeasca

Acad Constantin Balaceanu Stolnici – Arhiepiscopia Bucurestilor- membru

Ing. Ioan Mocioalca – Episcopia Caransebesului- membru

Prof. univ. Dr. Aurel Ciumberica – Episcopia Giurgiului- membru

Comisia Culturala

Constantin Asavoaie – Arhiepiscopia Clujului- membru

Comisia Economico- Financiara

Ing. Trifon Belacurencu – Episcopia Tulcea- membru

Gheorghe Martin – Arhiepiscopia Tomisului- membru

Comisia Bugetara

Dorel Onaca- Arhiepiscopia Tomisului- membru

Prof. Cornel Popa- Episcopia Oradei, Bihorului si Salajului- membru

( RALUCA PAPADOPOL )

Evenimentul Zilei il atacă pe Mitropolitul Daniel prezentand declaraţiile fratelui acestuia conform căreia

acesta ar fi „ofiţer sub acoperire”. ZIUA prin informatorul lui Secu, Dan Ciachir, vorbeşte despre Masonerie. Dacă Biserica Catolică işi asumă din cand in cand cate o bulă referitoare la neimplicarea preoţilor in masonerie. In Biserica Ortodoxă o asemenea bulă a fost dată numai o singură dată in perioada interbelică şi nu a fost niciodată reinnnoită iar unii ar putea spune că nici nu mai este in vigoare. De exemplu, in Biserica Ortodoxă din Cipru acest lucru a fost repetat de mai multe ori, ultima dată dacă nu mă inşel in 11 februarie 1993. Despre Mitropolitul Daniel s-a tot spus că ar fi francmason. Acest lucru a tot fost repetat in special de aripa lui Bartolomeu Anania care se revendică de la Mişcarea Legionară iar anti-masoneria este una din marotele sale. Dacă ar fi mason, Daniel nu ar fi primul Patriarh care a avut legături cu masoneria. Primul Patriarh mason a fost Miron Cristea. Culmea este că actul de condamnare al masoneriei a fost semnat chiar de Miron Cristea. Masoneria a fost condamnată de Sfantul Sinod in 1937 la iniţiativa lui Nicolae, Mitropolitul Ardealului.

 

MASONERIA SI BISERICA: George Virgil Stoenescu, Marele Secretar General al Supremului Consiliu al Ritului Scotian Antic si Acceptat din Romania, spunea recent int-un interviu in revista „Forum Masonic” că:” Există o traditie foarte indelungată in relatia Biserică-Masonerie, care porneste din vechime, de la rozicrucieni si templieri. S-a ajuns la stabilirea unui cod foarte strict, o masonerie crestină, iar noi toti facem parte din ea. Credem in Dumnezeu si jurăm pe Biblie. Toleranta masonică arată insă că Dumnezeu nu trebuie numit neapărat Mahomed sau Iisus Hristos. El este Marele Arhitect al Universului. Dumnezeu este in inima noastră. El este punctul nostru de sprijin pentru a realiza ordinea din haos. Dacă Dumnezeu nu mai este in noi, apare haosul.” Intr-un articol recent, Carol Harşan scria că mai mulţi inalţi ierarhi ai BOR ar fi masoni. Printre aceştia şi cei doi candidaţi acum la scaunul de Patriarh: „In ultimii ani, un fenomen interesant a marcat viata politico-spirituala romaneasca: o apropiere insidioasa, dar tenace, desi aparent fara un demers programatic, a unor personalitati din clerul inalt din Biserica Ortodoxa, de segmente declarat masonice, in speta, de Masoneria recunoscuta oficial.Este vorba de Episcopi si Mitropoliti, membri ai Sfantului Sinod, dar si de reprezentanti ai clerului mijlociu. Ca personalitati clericale invocate insistent in ultimii ani, si din a caror agenda, relatiile cu Masoneria au devenit un loc comun, ii citam pe: IPS Pimen Suceveanul (Templier si afiliat la Loja „Fiii coloniei lui Traian” din Nordul Moldovei), IPS Teofan – fost Sinaitul, azi, Mitropolit al Olteniei (in relatie cu Loja „Armonia”, Craiova), IPS Ambrozie Sinaitul (vicar patriarhal, Loja „Armonia” Craiova), IPS Teodosie Tomitanul (fost Snagoveanul, fost Episcop vicar la Mitropolia Bucurestilor, sub obladuirea Lojii „Ovidius” Constanta), IPS Daniel Ciobotea, (Mitropolit al Moldovei), IPS Ion Salajeanul (Episcop de Covasna si Harghita) si IPS Sofronie (Drincec, Episcop de Gyula, in relatie cu Loji maghiare).Despre IPS Vincentiu Ploiesteanul parerile sunt radical impartite, acesta avand manifestari antimasonice, intersectate cu intalniri „de gradul trei” in sanul albastrei familii Grifofoni.”Articolul lui Harşan a fost negat apoi intr-un articol in Observatorul Religios.

Vineri, dupa inmormantarea Patriarhului Teoctist, domnul Frunzaverde a strigat sus si tare ca noul Patriarh al Romaniei va fi IPS Mitropolit Daniel al Moldovei. Acum, datorita dlui Gusa si dezvaluirilor sale din ZIUA, toata suflarea romaneasca a vazut limpede ca, in cursa spre patriarhat, IPS Daniel este sustinut patetic de Masonerie. Constiinta membrilor Colegiului Electoral Bisericesc va fi pusa la grea incercare cu prilejul votarii noului patriarh. Figura mitropolitului Teofan al Olteniei, de calugar autentic, care nu face compromisuri duhovnicesti, va aparea si mai luminoasa in ochii credinciosilor si, mai ales, in ochii clerului ortodox.

Un exemplu privind implicarea unei grupari condamanate atat de Vatican cat si de Ortodoxie in viata bisericeasca, a fost dat de Sorin Frunzaverde, mason cunoscut si, cu toate acestea, membru al Adunarii Nationale Bisericesti, care a anuntat din a doua zi de dupa moartea dubioasa a Prea Fericitului Teoctist ca Daniel va fi viitorul Patriarh al Romaniei. Frunzaverde este sustinatorul activ al lui Laurentiu Streza care, impreuna cu Casian Craciun si Daniel Ciobotea, au facut parte din grupul restrans al privilegiatilor regimului care-si petreceau studiile in Elvetia pe vremea lui Ceausescu, cu acordul Directiei de Informatii Externe (DIE) a DSS. Dintre acestia Ciobotea este singurul ierarh cu dosarul ars complet in decembrie 1989. Streza este aparat de masoneria din randurile serviciilor secrete. Casian ar putea fi, asadar, singurul ramas fara „acoperire”.

La randul sau, Mircea Dinescu, membru al Colegiului CNSAS si unul dintre dusmanii fatisi ai Bisericii, s-a deplasat special la Craiova, la jumatatea lunii august, pentru a-l aborda pe Mitropolitul Olteniei, Teofan Savu, intr-o intalnire aranjata de primarul Craiovei, Antonie Solomon. Intrebat care a fost natura discutiilor purtate cu inaltul prelat, Mircea Dinescu a replicat: „Nu pot vorbi despre asta. E ca si cum ai merge la popa si dupa aia ar trebui sa incalci taina spovedaniei”. „Ati fost sa va spovediti?”, a fost intrebat afaceristul veros, fost poet. „Pai nu stiu caredintre noi s-a spovedit la care…”, a spus agentul CNSAS Mircea Dinescu. Urmare a acestei intalniri, IPS Teofan – principalul contracandidat la acea data al lui Daniel al Moldovei, ca favorit si preferat al regretatului Patriarh Teoctist pentru succesiune la scaunul patriarhal -, a renuntat sa mearga mai departe. Conform surselor Civic Media, Mircea Dinescu l-ar fi amenintat pe IPS Teofan cu dosarul sau intocmit de Securitate, unde s-ar gasi un Angajament semnat de Teofan Savu. Atat Mircea Dinescu – absolvent al Academiei de cadre a PCR „Stefan Gheorghiu” si protejat al sinistrului Gheorghe „Gogu” Radulescu, membru al CC al CPEx, urmarit pentru relatiile sale cu serviciile de spionaj ale URSS – cat si Ticu Dumitrescu – purtator al Ordinului Muncii clasa III oferit prin decret prezidential de Nicolae Ceausescu – vor continua loviturile la adresa unor ierarhi ai Bisericii in favoarea gruparilor parabisericesti numite si ca razbunare personala a lui Daniel la adresa celor care au incercat sa salveze Biserica sustinand un alt candidat pentru Scaunul Patriarhal.Aceste cazuri demonstreaza in plus – pe langa informatiile pe care le avem –ca frontul lui Daniel Ciobotea a uzitat de toate armele unei campanii murdare– dosare, santaj, inregistrari audio-video compromitatoare, mita, promisiuni,reclama mascata, sustinere din partea masoneriei sau a altor grupari oculte,etc – inclusiv prin intermediul unor personaje ca Nicolae al Banatului, cel mai vechi si prolific informator al Securitatii din BOR. Multi duhovnici ai Romaniei, in special din Moldova, si-au aratat inainte de alegerile de miercuri ingrijorarea ca Sfantul Duh s-ar putea sa paraseasca Dealul Patriarhiei dupa ridicarea la ceruri a sufletului Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist, decedat subit in conditii inca neelucidate.

Secretul lui Daniel: fratele cel mare

„A fost ofiter de Securitate sub acoperire. E un diavol!”

Nu toti cei din familia IPS Daniel il vad cu ochi buni pe cel care ar putea deveni urmatorul Patriarh. Gheorghe Ciobotea, zis Ghita, are 61 de ani si este fratele mai mare al actualului Mitropolit al Moldovei si Bucovinei.Este un om simplu, fost tractorist si traieste intr-o saracie lucie, impreuna cu familia, in satul Dobresti, din judetul Timis. Este certat de mai multi ani cu inaltul ierarh, pe care il ocaraste cum ii vine la gura.

Certati de la mostenire

Ghita Ciobotea povesteste ca, acum 24 de ani, a fost dat afara de propriul frate din casa pe care o cumparase. In 2000 a acceptat sa renunte in favoarea lui si la partea ce i se cuvenea din gospodaria parinteasca. In plus, sustine ca, in 2004, IPS Daniel s-a intabulat prin fals pe tot terenul mostenit de la bunici. Cei doi frati si sora lor, Florica, au mostenit o casa la intrarea in Dobresti, comuna Bara, precum si 24,69 hectare, din care 21 de teren agricol si restul de padure. Pamantul apartinuse bunicii, care l-a primit cadou de la o boieroaica pe care a servit-o ani la rand, la conac.

Traieste in mizerie

Acum, Ghita Ciobotea imparte cu nevasta si cu unul dintre baieti o camera mica,mobilata cu paturi de spital, din fostul sediu al CAP. Este ultima cladire din Dobresti, pe care barbatul a cumparat-o in 1991 cu mare greutate.Imaginea contrasteaza cu casa parinteasca, prima de la celalalt capat al satului, zugravita in alb, cu termopane si antena parabolica. Imobilul apartine Mitropolitului, care vine aici sa se reculeaga cateva zile in fiecare vara. In schimb, asa-zisa locuinta a lui Ghita Ciobotea nu are nici curent electric. Desi cand s-a cununat era cel mai bogat flacau, iar aleasa lui i-a adus zestre o Dacie nou-nouta,acum se descurca greu. Muncesc de dimineata pana seara, ingrijind o vaca si vreo 200 de oi. Din vanzarea branzei abia reusesc sa-si cumpere d-ale gurii. La haine nu se mai gandesc de mult si umbla cu incaltari ieftine, din guma.

Sustine ca l-a tinut in scoala

Pe 29 martie 2007, Ghita Ciobotea a facut plangere penala impotriva fratelui Mitropolit. L-a reclamat pentru ca, sustine el, s-a intabulat in fals in Cartea Funciara, ca unic proprietar al pamantului mostenit de la bunici. „S-a purtat foarte murdar cu mine. A luat tot, toata averea parinteasca. Fratele meu, Mitropolitul, a facut acte in 2004 cu primarul din Bara si mi-a luat tot. El e omul lui Satana, nu e om al Bisericii! A fost ofiter de Securitate sub acoperire. Sa stie lumea cine-i, sa-l vada. Eu am lucrat flamand si rupt pentru ca sa-l tin la scoli, iar el ma scoate-n strada. E un diavol!”, spune, cu naduf, Ghita Ciobotea. Acesta povesteste ca, dupa ce tatal lor i-a abandonat, a muncit din greu timp de 12 ani ca sa-si intretina familia. Fratelui mai mic i-a platit si meditatiile, cu 30 de lei ora, ca sa poata da admitere la Teologie. Iar pana cand a terminat facultatea, l-a tinut pe banii lui in scoala si la internat. „Lucram pe tractor, am fost tractoristul satului. Si puscarie am facut pentru fratele meu, om al bisericii, si pentru sora noastra. Ca i-am iubit. Am facut un an de puscarie, in 1975, ca nu s-a ajuns cu bani atunci, si-am furat. Tot ca sa le dau lor!”,isi aminteste Ghita Ciobotea.

„Au facut fals la un notar”

In 1998, cei trei au depus acte pentru a primi inapoi terenurile mostenite de la bunica lor si care fusesera confiscate de comunisti. „Dupa ce ni s-a aprobat pamantul, au venit el cu sora-mea si cu primarul din Bara si au facut fals in acte la un notar. Eu n-am semnat ca sunt de acord sa-mi dau pamantul, partea mea, ca, daca o faceam, nu mai eram aici. Dar el tot s-a intabulat stapan pe tot pamantul. Asta s-a intamplat in 2004. De atunci am fost de doua ori la DNA si ei m-au trimis la Parchet, la Lugoj, sa-i fac plangere penala. Pentru ca la Legea 18 am primit titlu de proprietate pe 9 hectare de teren si unul de padure, iar fratele meu, Mitropolitul, s-a intabulat prin fals si pe pamantul meu”, a mai spus Ghita Ciobotea.

„M-a scos afara din casa de la Lugoj”

Fratele ierarhului mai sustine ca acesta l-ar fi scos afara si din propria locuinta. „In 1973 am cumparat o casa in Lugoj. I-am pus pe contract si pe fratele meu, si pe sora noastra, ca sa-si poata face buletine de oras. La urma, in ‘83, fratele meu, Mitropolitul, m-a scos afara din casa de la Lugoj, cu doi copii mici. Unul avea 3 ani si celalalt, 7. Am iesit pe iarba verde fara sa ne lase macar sa ne luam lucrurile. Noroc cu primarul de atunci din Lugoj, care mi-a dat in ziua aceea un apartament intr-un bloc neterminat. Am dormit nopti la rand cu pruncii pe beton, pe o suba”, se vaita Ghita Ciobotea. Omul mai spune ca s-a certat apoi cu fratele Mitropolit. „De atunci, din ‘83 pana in 2000, n-am mai vorbit cu el. In 2000 a venit la mine sa-i dau partea din casa parinteasca, pentru ca vrea sa faca manastire. I-am dat-o. Nimic n-am luat de la el, ca sa vina in 2004 si sa imi ia aici tot”, ne-a mai declarat Ghita Ciobotea.In prezent, dupa ce s-a improprietarit cu tot pamantul mostenit de la bunica, IPS Daniel a intrat si in posesia terenului pe care se gaseste fostul sediu al CAP, unde locuieste fratele sau mai sarac. Din clipa in clipa, acesta se asteapta ca Mitropolitul sa-l scoata afara si de aici sau sa-i ceara o chirie pe care nu si-o poate permite.

De negasit

IPS Daniel nu a putut fi contactat pentru a-si spune parerea in legatura cu acuzatiile pe care i le aduce propriul frate. Reporterii EVZ au sunat si ieri dupa-amiaza pe toate numerele de centrala ale Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, dar fara niciun rezultat. Preotul Constantin Sturzu, purtator de cuvant al institutiei, nu a raspuns nici el la mobil, asa cum nu a facut-o nici omologul sau de la Patriarhia Romana, Constantin Stoica.

Cabala lui Vantu in B.O.R

• Lupta pentru controlul BOR a ajuns intr-o fază acută in aceste ultime zile

• Reţeaua moldovenească s-a reactivat sub bagheta lui Sorin Ovidiu Vantu

• Frontul „ieşenilor” s-a mobilizat şi a aruncat incă o fumigenă pe piaţa mediatică

• Atacul la memoria Patriarhului se poartă cu mijloacele fostului NKVD

• Acuza ca Patriarhul Teoctist ar fi fost homosexual, continuată cu povestea legionarismului, are ca punct de plecare Iaşiul, bastionul reţelei lui Iliescu-Vantu-Daniel Ciobotea

• Daniel, un fesenist infocat, l-a invitat pe Ion Iliescu in preajma alegerilor din 1996 la Iaşi, de Sfanta Parascheva

• Teoctist a refuzat atunci să se ducă la Iaşi, ba mai mult, a lansat un mesaj devastator cerand romanilor „să nu voteze cu Anticristul”, cu adresă directă la Ion Ilici Iliescu, „liber cugetător” declarat

• Deloc intamplător, după schimbarea puterii in anul 2000, primul articol de presă, in ianuarie 2001, care avea să-l incrimineze pe Teoctist că ar fi fost legionar şi că ar fi homosexual a apărut la Iaşi, in ziarul patronat de Vantu şi subordonat intereselor mitropolitului Daniel.

Scandalul mediatic lansat ieri de Trustul lui Sorin Ovidiu Vantu – „Dosarul lui Teoctist” dovedeşte – odată in plus – miza enormă a alegerii viitorului Patriarh al Romaniei. Incă din primele clipe ale anunţului morţii Patriarhului Teoctist slujbaşii din media controlată de S.O.V. l-au desemnat pe Daniel Ciobotea ca principal favorit al cursei pentru scaunul patriarhal. De asemenea Trustul lui Vantu s-a implicat din toate puterile in susţinerea mediatică a lui Sinescu, cel care l-a „terminat” pe Patriarh. Autorul iniţial al „dezvăluirii”, Dorin Dobrincu, provine din „Centrala Iaşi”.

„Dosarul” din „Cotidianul” lui Vantu de ieri este o reluare a „dosarului” din„Monitorul din Iaşi”, patronată tot de Vantu, atunci, din data de 13 ianuarie 2001. Ulterior in „Evenimentul zilei” din 15 ianuarie materialul este reluat de Florian Bichir, un alt susţinător care hiperventilează vibrant pentru Daniel Ciobotea, chiar zilele trecute.

Uriaşele aberaţii ale pseudo-dosarului lui Teoctist sunt evidente pentru orice om de bună credinţă. Atacul la Patriarh provine din Iaşi. Tipologia care descrie atacul la Teoctist este specifică instrumentarului de acţiune operativă a unui Aparat care işi propulsează, chiar in zilele noastre, vectorii in presa controlată – printre alţii – şi de Sorin Ovidiu Vantu. Teoctist a reprezentat Aripa Naţională a Bisericii. Ce Aripă reprezintă Daniel se poate inţelege cu uşurinţă din analiza mobilizării susţinătorilor săi. La loc de frunte Alina Mungiu, autoarea „Evangheliştilor”, lucrare pornografică şi oripilant anticreştină (lansată tot la Iaşi) care exprimă fantasmele sexuale bolnave ale actualei doamne Pippidi. Pe langă fosta activistă utecistă se adaugă şi „noii utecişti” crescuţi de Tismăneanu, cea mai mare parte a grupării GDS-ului şi Trustul lui Sorin Ovidiu Vantu.

Recent, „Ziarul de Iaşi” din data de 08/08/2007 sub titlul „Despre morţi, numai de bine” – batjocoritor, inţelegem – după ce examinăm conţinutul articolului scrie: „Foarte puţini au fost aceia care au pomenit de implicarea lui Teoctist, ca tanăr legionar, in rebeliunea legionară din ianuarie 1941, cand a participat la devastarea sinagogii „Resit Daath” din Bucureşti. Acest fapt l-am relevat pentru prima data in ianuarie 2001 in „Ziarul de Iaşi” (pe atunci „Monitorul”), pe baza unui document descoperit in arhiva SRI de către Dorin Dobrincu”.Dobrincu este cel care a fost numit şef al Arhivelor Naţionale, printr-o decizie care a provocat un adevărat scandal in lumea academică, de către ministrul PNL Cristian David (progenitura generalului Troacă). Despre Dobrincu, Vladimir Tismăneanu afirma că „a jucat un rol esenţial in scrierea şi definitivarea Raportului Final al Comisiei Tismăneanu”. Raport intens contestat atat de mediile universitare cat şi de Biserică şi societatea civilă pentru aberaţiile şi neadevărurile flagrante din conţinutul său. Despre cine este Tismăneanu nu are rost să mai discutăm aici dar se poate spune că pupilul său – Dobrincu – este un caz de excepţie in lumea politică actuală –lucrează şi la Preşedinţie, la Traian Băsescu şi la Ministerul de Interne – pus de liberali. Dobrincu face parte totodată din haloimăsul, GDS, „Revista 22” şi grupările adiacente, şi este apropiat de poziţiile lui Gabriel Andreescu, activistul de serviciu al Campaniei anti-icoane in şcolile romaneşti. Acelaşi Gabriel Andreescu il ridică in slăvi pe ieşeanul lui Tismăneanu menţionand public „că ii datorăm lui Dorin Dobrincu descoperirea valorosului document” care il incrimina pe Teoctist, in 2001. Cutia de rezonanţă a acuzaţiilor la adresa lui Teoctist a fost apoi Stejărel Olaru, „umbra” lui Marius Oprea, Secretar de Stat PNL, apropiat al lui Dobrincu, care pe canalul The Money Channel, tot al lui Vantu, „a susţinut că a văzut numele patriarhului in mai multe documente ale Securităţii” pretinzand chiar că acesta ar fi fost „agent de influenţă” al Securităţii. Orice cercetător avizat ştie că in nomenclatorul Securităţii nu există această funcţiune. Agenţii de influenţă – propagatori ai tezelor NKVD se ivesc acum –pe frontul luptei pentru scaunul BOR – aşa-zişii „istorici”, legatari ai moştenirii „Ciungului” – agentul bolşevic Tismenenksy.

Anania nu vrea Patriarh mason sau securist

IPS Bartolomeu Anania a avertizat ieri ca viitorul patriarh nu trebuie sa fie santajabil. “E absolut esential ca patriarhul sa nu fie obiect de santaj, fie in planul moral, fie in cel politico-social, de unde l-ar pindi taina colaborarii cu organizatii sau structuri acoperite, inclusiv cele de informatii”, a declarat Anania intr-un interviu acordat Mediafax. In traducere libera, IPS Bartolomeu cere, de fapt, ca viitorul patriarh sa nu fie nici mason, nici securist. (C.R.)

 

„Nu votaţi cu Anti-Hristul!”

Acesta a fost indemnul Patriarhului Teoctist adresat romanilor in 1996, cu ocazia alegerilor care au dus la inlăturarea lui Ion Ilici Iliescu din fruntea Ţării. Inlăturare temporară, din păcate. Un activist de varf al Frontului din care face parte şi Ion Iliescu, Frontul Ateu şi Anticreştin, scrie, referindu-se la alegerile de astăzi: „Care este miza competiţiei pentru scaunul patriarhal? Nimic nu mi se pare mai explicativ pentru această intrebare decat frapanta analogie dintre cei doi ierarhi şi aşezarea pe eşichier a perechilor lor politice la inceputul anilor ΄90. Ca şi atunci, infruntarea se duce intre fracţiuni de moştenitori ai regimului. Una, care acceptă inevitabilitatea intrării Romaniei intr-o lume a democraţiilor, dar pe cat se poate, in condiţiile controlate acasă. Cealaltă fracţiune exprimă resurecţia naţionalismului ceauşist violent şi vulgar. Ne aflăm in faţa unei confruntări de tip Ion Iliescu şi Vadim Tudor (sau Funar). Mergand mai departe cu comparaţia, Gabriel Andreescu, autorul interesantei analize, il identifică pe „discretul”, „eficientul”, „diplomatul” Daniel al Moldovei cu… aţi ghicit, cu echilibratul Iliescu. Criminalul bolşevic cu mainile ude de sange, ales de „societatea civilă” drept opţiune viabilă – atat in 1990, cand Andrei Pleşu şi ai săi stăteau la dreapta lui Ilici, cat şi ulterior, ori de cate ori a venit vorba de Putere in Romania. Iliescu a fost Blestemul Romaniei. Patriarhul Teoctist l-a identificat exact. Anti-Hristul. Daniel al Moldovei a ales atunci, in 1996, să fie alături de Ion Iliescu. Şi acum este susţinut tot de frontul ideologic creat la umbra lui Iliescu.  

Insemnată direcţia Bisericii.

Biserica Ortodoxă Romană se află astăzi in faţa unui eveniment de o importanţă covarşitoare. Poate unul dintre cele mai semnificative de la momentul recunoaşterii sale la data de 30 iulie 1925, cand Biserica Ortodoxă Romană, ridicată la rangul de Patriarhie, a fost recunoscută prin Tomos-ul Patriarhului Ecumenic Vasile al III-lea.Alegerea urmaşului Patriarhului Teoctist va marca pentru o perioadă insemnată direcţia Bisericii. Faptul că Patriarhul a murit in circumstanţe neelucidate incă, tot la o dată de 30 iulie, poate fi o simplă coincidenţă. Faptul că a fost impins practic către moarte, din neglijenţă sau rea-credinţă, este deja o evidenţă. Moartea Părintelui Patriarh Teoctist a fost una martirică.

Parintele Staniloae este unul dintre cei mai mari carturari ai neamului, cele 90 de carti ale sale, precum si cele peste 30 de traduceri din „Parintii si scriitorii bisericesti” fiind o zestre cu care un popor poate dainui in ciuda oricaror impotriviri, ele neputand sa lipseasca din biblioteca nici unui tanar indreptat spre carte. Cu o viata calita prin inchisorile comuniste, cu traducerile sale din sfintii Grigorie de Nisa, Maxim Marturisitorul, Dionisie Areopagitul sau Grigorie de Nazianz, parintele Staniloae ar fi trebuit sa fie maestrul spiritual al generatiei formate la inceputul acestui mileniu. De ce nu este asa? Pentru ca traducatorul inegalabilelor „Filocalii” avea inca de atunci suspiciuni grave fata de elita intelectuala care domina azi spatiul public. Pentru asta nu a fost iertat. Concluzia marelui carturar este cel putin ingrijoratoare: „Intelectualitatea romana de astazi s-a indepartat de ortodoxie, asta am remarcat de multe ori; mi se pare ca e cea mai indepartata intelectualitate de credinta poporului. Ispita Occidentului, stiti…”. Pe acest fond nelinistitor, parintele Staniloae le spunea tinerilor si ce trebuie facut pentru a ne salva biserica si credinta: „trebuie sa cautam sa avem statul cat mai crestin; si statul romanesc a fost inainte destul de crestin; nu intrase masoneria; acum… sunt interese individuale, masonerie, ateism…cate si mai cate… Trebuie sa militam pentru un stat crestin; cat mai crestin”.

 Nu degeaba şeful statului i-a acordat postmortem „Steaua Romaniei in rang de Colan”. Numai eroii Neamului pot primi o astfel de distincţie specială. Părintele Teoctist a murit in chinuri, mursecat de cuţit, sufocat şi inecat in propriul său sange. Faptul că Spitalul in care s-a săvarşit este condus de un conclav masonic este poate doar o coincidenţă. După cum tot o coincidenţă ar putea fi şi faptul că a fost ingropat in exact aceeaşi zi in care a fost depus in mormant Patriarhul anterior, Justinian Moisescu. După cum poate tot o intamplare tipică vremii de astăzi este şi faptul că nu a avut loc nici un fel de anchetă, deşi cea mai mare parte a presei de investigaţii din Romania a sesizat controversele şi a semnalat suspiciunile legate de sfarşitul Patriarhului. Patriarhului i s-a dorit cu ardoare sfarşitul. Stau mărturie articolele celor care s-au bucurat de moartea sa. La adresa http://www.teoctist.info au fost stranse laolaltă toate cele ce s-au scris după moartea sa. O bună parte dintre cei care au batjocorit memoria Patriarhului Teoctist sunt actualii susţinători ai Mitropolitului Daniel Ciobotea. Este posibil ca şi asta să fie tot o coincidenţă. Unii dintre membrii Colegiului Invizibil provin din Iaşi şi au treabă des in partea aceea de ţară invecinată cu Estul. Nu ne intalnim pentru prima oară cu reţele şi network-uri conspirate şi infăşurate mai mult sau mai puţin strans in iţele serviciilor de aici şi de aiurea.In ultima perioadă de timp, la iniţiativa patriarhului, se desfăşurau in cadrul unor Comisii ale Sfantului Sinod lucrările de modificare a Statutului BOR, practic regulamentul după care se călăuzeşte Biserica. Se ştie că acest statut fusese modificat in perioada comunistă astfel incat să favorizeze o intervenţie a statului şi a persoanelor străine de interesul Bisericii in soarta acesteia. Acesta ar putea fi considerat cel mai important pas făcut de Biserică pentru a se desprinde de puterea seculară a unui stat dovedit tot mai mult in ultima perioadă de timp defavorabil Bisericii şi manifestărilor creştine. Unul dintre principalele obiective era eliminarea laicilor din Marea Adunare Bisericească pentru a impiedica pe viitor intervenţia unor potenţiali duşmani ai Bisericii in deciziile cele mai importante ale acesteia, cum ar fi alegerea episcopilor şi a patriarhului. Probabil că după schimbarea statutului, in scurtă vreme P. F. Patriarh Teoctist s-ar fi retras, nu inainte de a organiza noile alegeri. Venirea unui urmaş dorit de Patriarh in fruntea BOR nu era decat o problemă de timp, căci autoritatea in sinod a Patriarhului ar fi impus cu siguranţă această ultimă dorinţă a sa. Chiar dacă Patriarhul Teoctist s-ar fi imbolnăvit grav, mai rămanea incă timp pentru intrunirea Marii Adunări Bisericeşti şi pentru realizarea alegerii dorite de el. Aşadar, singurul lucru care ar fi putut interveni pentru a schimba soarta Bisericii Ortodoxe Romane, a doua ca număr de credincioşi după Biserica Rusiei, nu era decat moartea subită a P.F. Patriarh Teoctist. Numai astfel el putea părăsi lumea aceasta fără să lase nici măcar un ultim cuvant sau un testament spiritual. Ultimul său cuvant, credem, este „Nu votaţi cu Anti-Hristul!”.

Unul dintre idealurile urmarite cu perseverenţa de francmasonerie este desfiinţarea religiilor (a creştinismului in special, aşa cum am aratat deja) şi a naţiunilor, urmarind crearea unei singure naţiuni şi a unui singur guvern mondial, cu o „noua ordine mondiala„, care va permite membrilor sai sa devina conducatorii intregii omeniri. Naţiunile, Bisericile şi monarhiile sunt piedici foarte serioase in faţa acestui plan diabolic. De aceea, una dintre lozincile Revoluţiei franceze era aceasta: „Cu maţele ultimului popa il vom spanzura pe ultimul rege!”.

Beresniak ne anunţa fara ocoluri acest plan al unui guvern internaţional: „In secolul nostru, datoram francmasoneriei cateva organizaţii internaţionale: Societatea Naţiunilor – devenita ONU -, Crucea Roşie, Liga Drepturilor Omului… Putem cunoaşte influenţa masonilor peste tot unde se exprima voinţa de a fi liber şi de afirmare a demnitaţii umane” (p. 55). „

Am redat parti din acest articol pentru a intelege de ce PF Daniel si Sinodul BOR nu au putut da un alt raspuns cu privire la pasapoartele biometrice. Pozitia Domniei Sale ne pune pe ganduri si ne lasa un gust amar.  Atitudinea sa sfidatoare fata de credinciosii ortodocsi si total necrestineasca fata de fratele sau ne arata ca  inima PF Daniel s-a indepartat cu totul de la cel al carui umil servitor ar trebui sa fie, Iisus Hristos.

 „Iar cine are bogăţia lumii acesteia şi se uită la fratele său care este în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în acela dragostea lui Dumnezeu? „Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan-3.17 ).

Avand in vedere ca suntem in Postul Pastelui, se cuvine, ca atunci cand mergem la biserica, sa mai aprindem cate o lumanare si pentru cei plecati dintre noi, pe care nu i-am cunoascut personal (victimele Revolutiei si ale mineriadelor, PF Teoctist, s.a.m.d.) cat si pentru cei care se afla  inca printre noi, dar care au ratacit Calea.  

%d blogeri au apreciat: