Studiul de paleogenetică care a bulversat România. Nu suntem urmaşii Romei

Ceea ce a bulversat, probabil, cel mai mult spaţiul media românesc în cursul anului 2012, a fost studiul de paleogenetică realizat în Germania de domnul Prof. univ. dr. Alexander Rodewald, directorul Institutului de Biologie Umană şi Antropologie al Universităţii din Hamburg, şi doamna Dr. Georgeta Cardoş, cercetător ştiinţific biolog, specialist în genetică.

Potrivit concluziilor acestui studiu, populaţia actuală a României este clar înrudită cu populaţiile care au locuit pe teritoriul României în epoca bronzului şi a fierului, adică acum 2.500 – 5.000 de ani, un lucru care pune în evidenţă continuitatea acestui popor, în pofida tuturor vicisitudinilor istoriei.

Înainte de a aduce în discuţie şi celelalte concluzii uimitoare ale studiului, care răstoarnă teoria romanizării Daciei şi a descendeţei romane a poporului român, să vedem ce este paleogenetica şi ce a presupus această cercetare, realizată în Germania, pentru a fi cu bine dusă la capăt… Prin urmare, am putea spune că Paleogenetica este o “fereastră“ către trecutul omenirii.

Fiind un domeniu de studiu al ADN degradat, Paleogenetica poate aduce informaţii importante despre originea şi evoluţia omului şi a genomului uman, migraţiile populaţiilor umane, relaţiile de înrudire dintre populaţiile umane vechi şi cele actuale. Aşadar, ne poate spune, printre altele, cine ne sunt strămoşii reali. Iar strămoşii noştri reali nu sunt romanii, ci traco-geto- dacii.

 

  • Cum s-a ajuns la această concluzie şi la altele, chiar şi mai şocante?

Iată povestea acestui studiu de paleogenetică: în toamna anului 2001, în urma unei discuţii purtate între domnul Decan al Facultăţii de  Biologie (Universitatea Bucureşti), Prof. univ. dr. Călin Tesio şi domnul Prof. univ. dr. Alexander Rodewald, se naşte ideea realizării unui studiu de paleogenetică având ca scop determinarea originii poporului român. Un astfel de demers presupunea compararea genetică a unor rămăşiţe osoase aparţinând populaţiilor vechi care au trăit pe teritoriul României cu situaţia genetică actuală a populaţiei acestei ţări, pentru a se verifica gradul de înrudire.

În proiect s-au alăturat, pe parcurs, antropologii Andrei Soficaru şi  Nicolae Miriţoiu de la Institutul de antropologie Francisc Rainer al Academiei Române, care au oferit cea mai mare parte a materialului osos studiat. O altă cantitate de material osos a fost pusă la dispoziţie pentru studiu, de doamna dr. Alexandra Comşa de la fostul Institut de Tracologie al Academiei Române. În total, studiul a avut la dispoziţie material osos din peste 20 de situri din România (bazinul carpato danubiano-pontic), de la un număr de 50 de indivizi aparţinând populaţiilor vechi (22 din epoca bronzului, 28 din epoca fierului).

În  ceea ce priveşte probele de sânge de la populaţia actuală a României, acestea au fost obţinute prin sprijinul doamnei Prof. dr. Emilia Iancu, Director al Muzeului Omului din Ploieşti şi al Muzeului de Ştiinţe Naturale din Regiunea Prahova, respectiv prin sprijinul doamnei Dr. Dorina Bănică, de la Institutul Marius Nasta şi Clinica de Ftisiologie Bucureşti.

Si cum o cercetare întinsă pe mai mulţi ani (2003-2006) are şi cheltuieli importante, precizez faptul că acestea au fost finanţate majoritar din bugetul directorial al Institutului de Biologie Umană şi  Antropogie al Universităţii din Hamburg, Germania, prin sprijinul domnului Prof. univ. dr. dr. Alexander Rodewald, directorul instituţiei  de DAAD – Germania şi prin Programul Sokrates Erasmus al Uniunii Europene.

Munca efectivă de cercetare a fost realizată de doamna Dr. Georgeta Cardoş, în cadrul lucrării de doctorat a domniei sale, o muncă dificilă şi de lungă durată în care condiţiile de securitate ale probelor genetice  au fost atât de stricte, pentru a preveni contaminarea, încât până şi curăţenia din laborator a fost realizată exclusiv de doamna Dr. Georgeta Cardoş.

Având la dispoziţie toate aceste informaţii putem înţelege foarte uşor  complexitatea demersului şi prestigiul incontestabil al persoanelor şi instituţiilor implicate. Concluziile studiului s-au dovedit, până la urmă, bulversante pentru spaţiul românesc deoarece ele răstoarnă principala teză a istoriei României, cea a etnogenezei poporului român.

Limba-daca-wwDar pentru a evalua în ansamblu şocul cultural provocat de prezentarea publică a concluziilor studiului, să le prezentăm:

– Între actuala populaţie a României şi populaţiile care au trăit pe  teritoriul acestei ţări acum 2.500 – 5.000 de ani există o clară înrudire  genetică, ceea ce vorbeşte despre o continuitate incontestabilă a poporului român pe aceste meleaguri. Chiar dacă există şi urme  genetice aparţinând diverselor populaţii migratoare care au trecut pe aici, fondul genetic de bază dovedeşte continuitatea şi legătura cu populaţiile vechi;

– Actuala populaţie a României se înrudeşte genetic în special cu populaţiile Greciei şi ale Bulgariei, care s-au dezvoltat într-un spaţiu locuit cândva de traci, cu care s-au şi amestecat, şi doar într-o mică măsură cu populaţia italiană;

S-a mai dovedit, iar aceasta este cea mai şocantă concluzie a  studiului, că o parte dintre italieni, în special cei din nord, sunt la rândul lor înrudiţi genetic cu populaţiile vechi care au trăit în Arcul  Carpatic acum 2.500 – 5.000 de ani. De unde concluzia halucinantă că nu noi suntem urmaşii Romei, ci o parte dintre italieni sunt urmaşi ai tracilor.

Totuşi, există o aparentă contradicţie: dacă noi suntem urmaşii traco-geto-dacilor, iar o parte dintre italienii au la rândul lor rădăcini tracice, de ce astăzi românii şi italienii se înrudesc genetic atât de puţin?

Explicaţia pare să fie cât se poate de simplă: la sosirea tracului Enea  (considerat de istoricul roman Titus Livius, fondatorul Romei ) în penisula italică, aici trăiau şi alte triburi cu rădăcini tracice – venetii şi  etruscii, aceştia din urmă dând primii regi şi alfabetul noului regat, viitoarea Romă Imperială. Totuşi, în penisula italică trăiau, în afara populaţiilor cu rădăcini tracice, şi populaţii aparţinând altor familii etnice – sabinii şi samniţii.

În timp, aceste populaţii s-au amestecat între ele. Apoi, Roma Imperială a dus o politică agresivă de amestecare a populaţiilor în interiorul Imperiului. Astfel, dacă ne referim doar la capitala Roma, constatăm că avea un număr important de cartiere etnice – cartierul grecesc, evreiesc, hispanic ş.a.m.d.

Nu în ultimul rând, pentru aproape 1.400 de ani, între 476, anul căderii Romei şi 1861, anul unificării Italiei, Italia nu a existat ca stat naţional, această perioadă fiind marcată de o serie de invazii şi strămutări de populaţii.

Cu alte cuvinte, istoria penisulei italice este marcată de trei etape esenţiale în care populaţiile cu rădăcini tracice s-au amestecat cu  celelalte, diluându-şi semnificativ contribuţia etnică în acest spaţiu.

Iata că, privind din această perspectivă, orice aparentă contradicţie dispare, deoarece putem înţelege de ce, astăzi, deşi o parte dintre italieni, în special cei din nord, se mai înrudesc genetic cu populaţiile  care au locuit în spaţiul carpatic acum 2.500 – 5.000 de ani, populaţiile României şi ale Italiei, în ansamblul lor, se înrudesc genetic foarte puţin.

În concluzie, rezultatele studiilor de paleogenetică sunt intărite de izvoarele istorice, iar mesajul final este cât se poate de limpede: nu noi suntem urmaşii Romei, ci o parte dintre italieni sunt urmaşi ai tracilor. Cu toate că acest studiu de paleogenetică are o importanţă uriaşă în  stabilirea adevărului istoric, cu toate că concluziile lui sunt extrem de  folositoare interesului naţional, instituţiile statului român şi forurile  academice şi universiatare româneşti care au căderea să îl cerceteze, îl ignoră cu o impardonabilă indiferenţă!

Fiind curios să aflu dacă autorii studiului au fost contactaţi de  reprezentanţii statului român sau de vreo instituşie universitară care să îşi arate, în mod oficial, interesul pentru acesta, i-am  întrebat, atât pe doamna Dr. Georgeta Cardoş cât şi pe domnul Prof.  Alexander Rodewald, despre o astfel de posibilitate.

Răspunsul a fost NU! A existat o singură situaţie în care cineva de la Academia Română a dat un telefon vorbind despre o posibilă expunere pe această temă, dar apelantul nu a mai dat niciun semn de viaţă după aceea. În rest,  tăcere maximă. Şi atunci apare fireasca întrebare: cui slujesc reprezentanţii Statului Român din politică, cercetare sau învăţământ?!…

Pentru că sunt trei concluzii mari şi late născute din acest studiu de  paleogenetică, concluzii care vin în sprijinul păstrării integrităţii  teritoriale a României, în folosul restabilirii adevărului istoric şi a  recuperării demnităţii poporului român:

1. Conform rezultatelor studiului de paleogenetică, poporul român se dovedeşte a fi continuatorul populaţiilor de acum 2.500 – 5.000 de ani şi locuitorul de drept al acestor melaguri, un lucru extrem de important, astăzi, când pretenţiile revizioniste maghiare încep din nou să se amplifice.

2. Faptul că această cercetare confirmă dovezile istorice care ne spun că romanizarea Daciei nu a fost posibilă şi nu s-a produs, că suntem un  popor mai vechi, continuator al „nemuritorilor” daci, este un motiv de mai mare mândrie naţională decât acela de a fi rezultanta unei etnogeneze formate ca urmare a unei presupuse împreunări a femeilor dace cu un amestec multietnic de colonişti şi soldaţi ai Imperiului  Roman.

3. Nu în ultimul rând, confirmarea surselor istorice care spun că romanii aveau la rândul lor rădăcini tracice, nu face decât să ne mărească şi mai mult respectul faţă de adevăratele nostre rădăcini, cele traco-geto-dacice, să ne redea şi mai mult demnitatea naţională furată!

De aceea, cred că toţi ar trebui să medităm la următoarele întrebări:

Îi putem considera loiali României şi poporului român pe politicienii, academicienii şi istoricii care ignoră sau combat acest studiu (fără ca măcar îl cerceteze!!!), în condiţiile în care concluziile lui sunt eminamente benefice pentru noi, românii?!

De ce să ignori sau să lupţi cu înverşunare împotriva acestor rezultate, dacă iubeşti România şi  Românii?!

Daniel Roxin – extras din cartea “Spiritul dacic renaşte

http://www.financiarul.ro/2013/09/20/studiul-de-paleogenetica-care-a-bulversat-romania-nu-suntem-urmasii-romei/

Cine salvează România?

Citez din articolul ” Ortodoxia salvează România ” al lui Ovidiu Hurduzeu

”Spre o guvernare orto-doxă
În ultimii douăzeci de ani, „elitele româneşti“ şi mass media s-au lansat într-o adevărată apologie a secularizării, consumismului şi aranjamentelor financiare care-l susţin. „Delirul achizitoriu“ a cuprins întreaga societate. Preoţii capitalismului dâmboviţean, şmecherul şi şmenarul au ajuns să blagoslovească tot ce mişcă în România. Căruciorul plin de cumpărături de la „mall“ a tins să devină singura legătură a românului cu lumea şi cu sine însuşi.
Anatemizarea orto-docşilor din România de către kulturnici, libertarienii economici şi mafioţii din presa aservită mi se pare un atac la integritatea fizica şi morală a poporului nostru. Cu atât mai grav est comportamentul lor cu cât vecinii României urmează o cale complet diferită. De exemplu, Ungaria vecină a adoptat o constituţie ultraconservatoare, cu multiple referiri la Dumnezeu, creştinism şi familia tradiţională6.
Timp de 60 de ani, secularizarea a fost bolovanul agăţat de grumazul României. Fie ca s-a numit comunism, neocominternism, consumism, neoliberalism, secularizarea a tras poporul român în jos spre abisurile nihilismului şi ale distrugerii de sine. Timp de şaizeci de ani am trăit cu iluzia „progresului“ şi „dezvoltării“ ca să constatăm că am siluit şi distrus natura, am epuizat resursele noastre energetice, am produs fie foamete (în timpul comunismului) fie o alimentaţie toxică (în perioada mafiot-neoliberalistă de astăzi). Mai grav, nu am mai răspuns când Dumnezeu ne-a chemat la viaţă, care înseamnă relaţie, comuniune – iubire personală – preferând să rămânem în moarte, adică separaţi de Dumnezeu, de natură şi de aproapele nostru. Ne-am tot afundat în omul cel vechi întinat de păcat. Discuţiile despre „solidaritate naţională“, „patriotism“, „naţionalism“ s-au raportat mereu la criteriile şi logica secularizării, nu au ţinut seama de etosul adevărului ortodox. Iată de ce ele nu au dus nicăieri.
Această situaţie nu mai poate dura. Orto-doxia este chemată astăzi să redevină „aluatul“, nu numai al comunităţii euharistice, dar şi al întregii societăţi româneşti. Neamului românesc nu-i este dat să fie o populaţie de monade, de „părţi contractante“, ci o întrunire de fraţi, de persoane chemate să crească într-o biserică (ecclesia)– „o simfonie pluripersonală în care fiecare persoană interpretează partitura sa, totul fiind coordonat, dirijat şi unificat sub conducerea lui Hristos, fiecare aducându-şi contribuţia concretă şi fiecare profitând în mod reciproc de toţi ceilalţi“7. Apărătorilor dreptei credinţe le stă în putere să restaureze civilizaţia românească. Ei pot să dea forme concrete întrupării istorice a adevărului, să transforme mărturia ortodoxă în mod cotidian de viaţă, să restaureze trupul eclezial al poporului român. A venit timpul ca românul să redevină persoană. Dacă secularismul se adresează unui individ instrumentalizat (consumator, „sclav fericit“) „creştinismul se adresează persoanei“ (Dumitru Stăniloaie).
Secularizarea l-a depersonalizat pe român, transformându-l într-o unealtă, o schemă utilitară, un homo oeconomicus sau apendicele unei abstracţiuni ideologice, un „duşman de clasă“, o „victimă“. Biserica a fost judecată după randamentul sau economic, moral sau terapeutic iar poporul român după ratingul de ţară acordat României. Am uitat că eficienţa nu este un scop în sine. Dacă eficienţa unei instituţii sau tehnici depersonalizează omul, îl înjoseşte şi-i răpeşte libertatea, blochează modul său de existenţă treimic – viaţa ca depăşire de sine în iubire – cum ar putea fi justificată?
O guvernare orto-doxă înţeleaptă va pune rânduială în România. Neamul nostru va deveni din nou numeros, prosper, iubitor şi iubit. „România profundă“, acea mare familie iubitoare unde predomină încă simţirea şi trăirea de frate, va deveni prototipul României de mâine.
Sub o guvernare orto-doxă, va înceta depersonalizarea existenţei. Vor fi încurajate relaţiile vii, personale care duc la conservarea şi supravieţuirea neamului, la satisfacerea numeroaselor sale nevoi. În acest sens, modelul neoliberal de dezvoltare economică va fi înlocuit de modelul economiei civice, al unei economii la scară umană, centrate pe familie şi pe răspândirea largă a proprietăţii productive. În economia civică, schimburile de bunuri şi servicii sunt creatoare de relaţii sociale. Autonomia „sferei financiare“ şi a tehnologiei – termenul „autonom“ desemnând, în acest caz, „separat de persoana umană reală“ – va fi limitată întrucât duce la depersonalizare şi determinism economic, la transformarea românului într-un simplu „obiect“ sau „resursă umană“.
Nu ne-am propus aici să trasăm programul unei „revoluţii fundamentaliste“. Ne întrebăm însă de ce ne sperie atât de mult perspectiva unei României orto-doxe? Ne sperie oare faptul că vom trăi din nou creştineşte? Că vom întrupa exigenţele Adevărului în gândurile, acţiunile şi gesturile noastre de zi cu zi? Ne este teamă să acţionăm aşa cum gândim şi să gândim temeinic ceea ce înfăptuim?
Ieşirea din cuşca secularizării se dovedeşte o mai grea povară decât ieşirea din comunism”

Întregul articol îl puteți iti aici : http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com/2011/08/orto-doxia-salveaza-romania.html

Românii ar putea opta între CI şi actul biometric. Imaginea amprentei se va şterge după personalizare

Românii vor putea opta între eliberarea unei cărţi de identitate sau a unei cărţi electronice de identitate, forma şi conţinutul fiind stabilite prin hotărâre de Guvern, iar imaginile digitale ale amprentelor se vor şterge automat după personalizarea documentului biometric, conform unui proiect MAI.

Opţiunea este prevăzută într-un nou proiect de act normativ supus dezbaterii publice prin care se aduc modificări de substanţă OUG nr.97/2005, privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.

„Ministerul Administraţiei şi Internelor a luat act de propunerile, sugestiile şi obiecţiile formulate atât în timpul dezbaterilor care au avut loc în procesul parcurgerii procedurilor de transparenţă decizională în data de 20 august a.c., cât şi prin adresele transmise pe adresa ministerului referitoare la Proiectul de Ordonanţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului pentru evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români şi pentru completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European”, informează, luni, MAI.

Prin acest proiect se urmăreşte crearea unui cadru juridic unitar privind aplicabilitatea actelor de identitate.

Potrivit noului proiect supus dezbaterii publice, cetăţenii români pot opta pentru eliberarea unei cărţi de identitate, a unei cărţi electronice de identitate fără impresiuni digitale (dar care permite utilizarea semnăturii digitale) sau a unei cărţi electronice de identitate care conţine toate facilităţile şi datele, inclusiv impresiunile digitale.

Astfel, prima carte de identitate (CI) sau carte electronică de identitate (CEI) se eliberează la 14 ani, potrivit opţiunii solicitantului, se arată în proiect.

De la data punerii în circulaţie a cărţii electronice de identitate, cartea de identitate va avea un format identic cu aceasta (fără a conţine însă şi date în format electronic), tip card, ambele documente fiind emise pentru o perioadă de patru ani, pentru persoanele cu vârsta între 14 şi 18 ani, respectiv 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 de ani.

În noul proiect de act normativ sunt prevăzute explicit datele cu caracter personal care se introduc în formatul tipărit. Acestea sunt numele şi prenumele titularului, sexul, cetăţenia titularului, data şi locul naşterii titularului, semnătura olografă a titularului, fotografia titularului, C.N.P, domiciliul titularului. Aceleaşi date se vor regăsi şi în formatul electronic şi, în plus, va include prenumele părinţilor titularului, certificate digitale, date biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi imaginile impresiunilor papilare a două degete.

Întrucât CI şi CEI conţin şi alte date decât cele cu caracter personal, forma şi conţinutul acestor acte de identitate se va stabili prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, se arată în noul proiect de act normativ.

De asemenea, sunt prevăzute reguli clare în privinţa colectării, utilizării şi stocării datelor biometrice. Acestea se colectează numai cu acordul expres al solicitantului sau, în cazul minorilor şi al incapabililor, numai cu acordul expres al unuia dintre părinţi ori al reprezentantului legal, pentru a fi înscrise în CEI, în scopul verificării autenticităţii acesteia şi identităţii titularului.

Verificarea identităţii titularului CEI se va face prin compararea directă a datelor biometrice preluate de la acesta, cu ocazia verificării, şi a datelor înscrise în CEI.

După personalizarea şi transmiterea CEI la autoritatea competentă să o elibereze, toate datele stocate în bazele de date de producţie se şterg prin procedură automată. Imaginile impresiunilor papilare colectate cu ocazia depunerii cererii de eliberare a CEI se şterg prin procedură automată imediat după personalizarea documentului.

Procedurile de preluare a datelor biometrice, prin hotărâre, cu avizul ANSPDCP vor fi stabilite de Guvern.

Prin acest proiect de act normativ se introduc reguli similare CEI şi CI în cazul cărţilor de rezidenţă (CR) şi cărţilor electronice de rezidenţă (CER) eliberate cetăţenilor statelor membre UE şi SEE şi membrilor de familie ai acestora, cu diferenţe în ceea ce priveşte valabilitatea documentelor (până la 5 ani, 5 ani sau 10 ani de la emitere). Întrucât CR şi CER se pot elibera inclusiv minorilor sub 14 ani, se instituie interdicţia eliberării CER cu impresiuni digitale în cazul acestora.

Totodată, potrivit proiectului se abilitează Imprimeria Naţională să producă CI, CEI, cărţile de alegător aferente acestora, dovezi de reşedinţă (care vor constitui anexă la actul de identitate, pentru a face dovada adresei de reşedinţă), CR şi CER, iar CNUPPE din cadrul Direcţiei Generale de Paşapoarte să personalizeze aceste documente (mai puţin dovezile de reşedinţă).

Proiectul prevede că proiectul-pilot pentru constituirea sistemului informatic de emitere a documentelor electronice se realizează până la data de 31 martie 2011, respectiv că aceste documente se pun în circulaţie până la data de 1 iulie 2011.

MAI a supus dezbaterii publice, până în 20 august, proiectul de OUG ce reglementează folosirea cărţii de identitate electronice şi care prevede inclusiv definiţia acestuia.

Ulterior a fost organizată o dezbatere în cadrul căreia mai mulţi reprezentanţi ai ONG-urilor pentru apărarea drepturilor omului au criticat legislaţia privind introducerea cărţii de identitate electronice, susţinând că aceasta contravine prevederilor Constituţiei şi încalcă dreptul la viaţă privată.

Membrii APADOR-CH au arătat că nu se justifică prelevarea obligatorie de amprente cetăţenilor, motivând că oamenii ar fi trataţi ca nişte infractori. În plus, membrii ONG-ului au precizat că nu există dreptul de opţiune al cetăţenilor privind cartea de identitate pe care o vor primi, subliniind că oamenii au toate garanţiile să se îndoiască privind respectarea drepturilor sale.

Nu în ultimul rând, reprezentanţii societăţii civile au criticat faptul că prea multe instituţii ale statului au acces la o multitudine de date personale.

Sistemul electronic de identificare a fost criticat şi de reprezentanţii altor ONG-uri prezenţi la dezbatere, unii din ei invocând posibilitatea spargerii codurilor de acces ale cip-ului, alţii referindu-se la informaţiile insuficiente furnizate, până în prezent, de MAI privind modul de funcţionare a acestor carduri electronice, iar alţii criticând costurile ridicate ale investiţiei, într-o perioadă în care priorităţile statului ar trebui să fie altele.

Drept răspuns, comisarul-şef Sorin Bălaşa, de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, a spus, în cadrul dezbaterii, că procesul de amprentare pentru cartea de identitate electronică nu este asemănător celui aplicat infractorilor.

„Sunt dispozitive electronice, care reţin imaginea digitală a amprentelor de la două degete. Nu este o amprentare propriu-zisă, iar datele acestea nu sunt stocate într-un sistem extern, ele sunt folosite doar în realizarea cărţii de identitate şi rămân în cip-ul din acest document. Ulterior, ele pot fi folosite pentru a efectua comparaţii, în caz de necesitate, între datele stocate de cip şi amprentele persoanelor care deţin cadrul”, a spus Sorin Bălaşa.

Comisarul-şef a mai explicat că cip-ul din interiorul cardului electronic funcţionează ca un procesor, care are mai multe partiţii cu diferite niveluri de securizare. Astfel, amprenta cetăţeanului şi imaginea facială reprezintă cea mai securizată partiţie şi nu poate fi modificată.

Romanii ar putea plati taxa pe autostrada din 2011

Romanii vor mai putea circula gratuit pe autostrazile din tara un singur an. Incepand din vara anului 2011 toti soferii ar putea fi obligati sa  plateasca o taxa de aproximativ 3-4 Euro, pentru fiecare kilometru de autostrada parcurs, a  anuntat Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. Ministrul a explicat ca masura a fost solicitata de Comisia Europeana, iar sumele colectate vizeaza intretinerea autostrazilor construite cu fonduri europene.

„Ideea este că contribuabilii europeni dau nişte bani să ne facă nişte autostrăzi în România, dar doresc să fie siguri că, în momentul în care autostrăzile sunt gata, ele vor fi întreţinute ca în Uniunea Europena. Sigur vor fi nişte taxe, prin acestea urmând să se strângă bani pentru întreţinere, dar nu să se acopere sume pentru realizarea autostrăzilor, pentru că ele a ele se fac de la bugetul statului şi de la Comisia Europeană.” a declarat Berceanu, citat de Realitatea.net.

Taxa va fi instituită pe Autostrada Bucureşti – Piteşti, pe A2 şi pe toate cele care vor fi realizate pe culoarul 4 Paneuropean, care se întinde de la Nădlac – Arad – Timişoara – Sibiu – Piteşti – Bucureşti – Constanţa şi se încheie cu centura Constanţa.

In intervalul 1990- 2000, in Romania nu s-a construit niciun km de autostrada. In 2007 si 2008 au fost finalizati 286 de km, din cei 1,019 care ar fi trebuit livrati conform promisiunilor guvernantilor.
In 2009 Premierul Emil Boc a inaugurat 42 de km din Autostrada Transilvania.

Intre timp aglomeratia pe drumurile nationale a crescut invers proportional cu dezvoltarea infrastructurii rutiere: in ultimii 20 de ani parcul auto s-a dublat la 4,5 milioane de masini. Programul de guvernare actual prevede constructia a 1.000 de km de autostrada pana in 2012, iar fondurile alocate de UE pentru investitii in infrastructura, pana in 2015, totalizeaza 4,5 miliarde de Euro.

 

Tributul unui razboi care nu este al nostru:Doi militari romani omorati de o explozie in Afganistan

Doi militari români au decedat, miercuri, în Afganistan, după ce autovehiculul de tip Humvee în care se aflau a fost ţinta unui atac cu un dispozitiv improvizat acţionat de la distanţă. Potrivit MApN, cei doi militari făceau parte din Batalionul 33 Manevră, dislocat în Afganistan şi au căzut la datorie, miercuri, 23 iunie, ora 14.30 (ora României).

„Sergentul major Dan Ciobotaru şi caporalul Paul Caracudă executau o misiune de luptă pe autostrada A1 Kabul-Kandahar. La aproximativ 30 de kilometri de Qalat, autovehiculul de tip HUMVEE în care se aflau a fost atacat cu un dispozitiv exploziv improvizat, acţionat de la distanţă. În urma deflagraţiei, cei doi militari şi-au pierdut viaţa”, precizează MApN.

Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, şi şeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, îşi exprimă „profundul regret” pentru pierderea vieţii celor doi camarazi şi sunt alături de familiile greu încercate, transmite MApN.

Numărul militarilor români care au murit în Afganistan se ridică la 15. Alţi 53 de militari au fost răniţi.

Italienii construiesc la Milano un zid anti-rromi de 400 de metri

Autorităţile italiene vor construi un zid de beton, cu lungimea de 400 de metri menit să-i împiedice pe romii români să-şi construiască tabere la periferia oraşului Milano. Zidul reprezintă ultima soluţie a italienilor pentru a-i ţine departe pe romii români care trăiesc în zonă informează Realitatea.net care citeaza ediţia online a ziarului Il Messaggero.

„În primul rând, nu este un zid (pentru izolarea romilor de restul lumii – n.red.), ci are rolul închiderii zonei”, a declarat Giorgio Oldrini, primarul localităţii Sesto San Giovanni. Opoziţia de dreapta criticase întârzierile Primăriei în demersurile de reglementare a statutului zonei ocupate abuziv de romi.

Marţi dimineaţă, primarul a decis începerea lucrărilor la bariera de beton armat care va avea o lungime de 400 de metri şi o înălţime de trei metri. Zidul va fi ridicat pentru împrejmurirea unei foste zone industriale situată între autostradă şi calea ferată, la periferia nord-vestică a oraşului Milano.

Săptămânal, forţele de ordine descind în această zonă pentru evacuarea romilor instalaţi abuziv, însă aceştia revin de fiecare dată. „În acest context a fost luată decizia construirii zidului, hotărâre acceptată de prefect. Situaţia era inadmisibilă. Cetăţenii au cerut acest lucru”, se apără primarul Giorgio Oldrini. Tot marţi dimineaţă, înainte de începerea lucrărilor, au fost evacuaţi, probabil pentru ultima dată, aproximativ 40 de romi români.

Nicolae Iorga despre evrei sau ce n-ati invatat si nu veti invata niciodata la scoala

 Multa lume ma acuza de anti-semitism. Cei care ma acuza pe mine, nu l-au citit insa pe Nicolae Iorga.  De aceea va redau cateva fragmente din lucrarile lui Iorga  cu privire la evrei.Citez:

La noi, „pe lângă străinii răzleţi, care au venit de la sine, se întâlnesc şi alţi străini, veniţi în mare număr, veniţi ca naţiune” (Nicolae Iorga, În chestia scoaterii evreilor din armată, Discurs rostit în şedinţa din 7 martie 1908 a Camerei Deputaţilor, în [D.P.v.I.p.I.], pag. 174) şi „aceşti străini au fost de la început, şi sunt şi în momentul de faţă, cu totul străini”., (ibidem). „Aceşti străini cari se numesc în Moldova Jidani, cărora li se zice aici [în Muntenia] Ovrei şi cărora, li se mai spune, literar Evrei(;) au venit din Rusia şi din Austria, din ceea ce este astăzi Rusia şi Austria la hotarele noastre, dar care era atunci Polonia. Prin urmare, când nu se mai putea face negoţ în Polonia cu deplină linişte, atunci ei s-au năpustit asupra ţării noastre”.,ibidem, pag. 174, 175 „La 1750 erau [deja] într-un număr îngrijitor, la 1850 ajunseseră să aibă mare parte din viaţa economică a Moldovei. Nu erau supuşi funcţionarilor ţării; erau supuşi unor funcţionari de încasare, unor strângători de imposite, unor agenţi de poliţie luaţi din mijlocul lor. Situaţia lor ca breaslă străină arată foarte bine cât erau de străini”., ibidem, pag.175 „A trecut câtăva vreme până când s-au întemeiat consulatele străine, care şi-au dat toate silinţele pentru ca să-i apere în judecată, pentru ca să li ferească afacerile. Aceasta era situaţia tuturor consulatelor faţă de Evrei, de la întemeierea lor, pe la 1870. Căci toată Evreimea de la noi s-a dus la deosebitele consulate şi a trecut sub protecţia străină. Până şi consulatul frances avea o foarte bogată clientelă de Evrei; consulatul frances dispunea de mii de supuşi francesi, cari nu aveau nimic din spiritul frances, sau din calităţile poporului frances, ci erau Evrei de la noi, de aceia care se şi numiau, în batjocură, «târtani», – nume supt care acest popor este cunoscut şi astăzi în Moldova –, ceea ce înseamnă: supuşi, de la cuvântul nemţesc «Unterthan». Şi au fost supuşi până în momentul când s-a desfiinţat la noi jurisdicţia consulară”., ibidem

„În veacul al XVII-lea întâlnim ici şi colo evrei care luau în arendă tot felul de venituri, fără adesea să aibă banii necesari.Astfel un evreu arendă de la domnul Gheorghe Ştefan un loc confiscat, un altul cumpără chiar în judeţul Putna o bucată de pământ de la răzeşi şi astfel ajunge împreună cu urmaşii săi proprietar pe pământ moldovenesc.

În veacul al XVIII-lea, evreii, cari, în urma unei învoieli, plăteau tezaurului o dare specială, o ruptă, sunt cunoscuţi ca orândari; adică ei luau în arendă, orândă, bucăţi(;) din moşiile boierilor, deoarece aceştia numai rareori îşi cultivau singuri moşia, de când obiceiul cerea numaidecât prezenţa lor în capitală”., Nicolae Iorga, Decăderea clasei ţărăneşti. Evreii. Viaţa boierilor, în [I.P.R.], pag. 505

„Proprietarii pe moşiile lor aveau în exclusivitate dreptul să vândă vin şi băuturi spirtoase; acum evreii luară în arendă acest drept de desfacere şi acordară ţăranului, pe care hrana proastă cu mămăligă şi lipsa unei ocupaţii rentabile în timpul iernii îl mână la cârciumă, un credit atât de mare, încât bietul om cădea cu totul în mâinile mărinimosului creditor. Chiar şi în oraşe şi în târguri ei aveau astfel de dugheni”. (ibidem, pag. 505, 506) Dugheni în care „rachiul Evreului este aşa potrivit, încât să trântească pe om la pământ, să-i distrugă orice simţ şi el să cadă ca o materie moartă în mâna exploatatorului”., Nicolae Iorga, În chestia Legei cârciumelor, Discurs rostit în şedinţa din 18 februarie 1908 a Camerei Deputaţilor, în [D.P.v.I.p.I.], pag. 143

Aşa Evreii, „în sate alcătuiră elementul care tocmai lipsea pentru ca să ruineze din temelie pe ţăranii moldoveni. De aceea domnii fanarioţi luară măsuri ca să scape pe acest important purtător al greutăţilor ţării din ghearele exploatatorilor şi otrăvitorilor săi”., Nicolae Iorga, Decăderea clasei ţărăneşti. Evreii. Viaţa boierilor, în [I.P.R.], pag. 506

„Grigore Alexandru Ghica procedează foarte radical, interzicând cu totul evreilor şederea în sate, şi(;) Alexandru Moruzi întări această măsură. Cu toate acestea, străinii cămătari rămaseră de fapt în săracele sate stoarse de bani şi fură mai târziu obişnuiţii orândari ai ţării: ei vindeau pe datorie şi popriau prin agenţii lor în casa şi curtea ţăranului până şi lucrurile de cel mai mic preţ, fără măcar să se adreseze ispravnicului”., ibidem

„Ţăranul e dat cu desăvârşire pe mâna arendaşilor evrei, organisaţi în trusturi care dispun de el cum vor”(idem, La legea agrară, în [D.P.v.I.p.I.],pag. 89), încât „aceste elemente prin această politică ne-au adus şi primejdia materială din 1907”., Nicolae Iorga, Partidele şi Ţara, Discuţia la Mesagiu, 23 noiembrie 1909, în [D.P.v.I.p.I.], pag. 77

„Arendaşul are pământul, el fixează preţurile, şi tot el exercită o influenţă covârşitoare asupra administraţiei de toate gradele. Se poate spune că dinastia Fişereştilor, – întrebuinţez acest cuvânt, căci s-a întrebuinţat des, şi l-am auzit şi aici [în Parlament] de curând, – se poate zice că dinastia aceasta a dispus ani de zile de administraţia întreagă a două-trei judeţe din Moldova. Şi nu mai departe decât zilele trecute am primit o scrisoare de la un inspector comunal din Moldova, în care-mi spunea că nu poate face bine ţărănimii, pentru că toată lumea s-a deprins să nu asculte decât de Mochi Fişer, care dispune de administraţie şi de tot. Aş vrea şi aş putea să spun ceva mai mult dar nu mai spun”., ibidem

Deci, „Răscoalele acelea din Martie [1907] au pus în evidenţă starea rea a ţărănimii. Să nu mi se spună că această punere în evidenţă prin răscoală nu are valoare. Pentru că nu există ţăran în Europa care să fie mai cuminte şi mai sfios decât cum sunt ţăranii noştri”. (idem, La Legea agrară, în [D.P.v.I.p.I.], pag. 91, 92) „Un ţăran, care de secole întregi sufere o împilare sistematică, evident că, bietul, numai(;) obraznic nu este şi că peste drepturile lui nu trece”., ibidem, pag. 92 „Ţăranul e blând şi bun ca o oaie. Şi, dacă ţăranul acesta bun şi blând, ţăranul acesta care pleacă fruntea înaintea oricării puteri, legiuite şi nelegiuite, se hotărăşte să facă ceea ce a făcut(;) aceasta înseamnă mare lucru. Mie nu-mi trebuiesc nici statistici, nici teorii: am înaintea mea faptul patent că s-a sculat cel mai supus om de pe faţa pământului. Şi aceasta înseamnă că trebuie să-i dai dreptatea toată omului acestuia supus, şi anume potrivit cu jertfa sa şi cu îndelungata sa suferinţă”., ibidem

„Întâia noastră idee conducătoare a fost ideea creştină. Sute de ani, am trăit înainte de toate în legea creştină. De la

dânsa ne-am luat îndreptare, şi între cărţile ei sfinte am trăit”.,Nicolae Iorga, Viaţa sufletească a poporului român, Conferinţă din cadrul ciclului de expuneri ţinut la Societatea Femeilor Române din Bucureşti în anii 1904-1905, în [I.R.C.I.], pag. 204

„Pe când ţăranul răspundea la fiecare din întrebările cele mari cu un întreg mănunchi de poveşti înflorite de care era fermecat şi care-l mulţumeau: poveşti de sfinţi ai Bisericii(;), poveşti de zâne, de frumoase fiinţe mai presus de lume – cărturarul, târgoveţul,boierul, citeau la cartea sfântă.Pentru aceasta el era pregătit prin şcoală. Altă şcoală nu era atunci decât a mânăstirilor şi bisericilor. Călugării aveau nevoie de slujbă; mânăstirea avea nevoie necontenit de preînnoirea călugărilor; ţării îi trebuiau vlădici; în bisericile cele mari se cereau dascăli cu bun meşteşug de citire şi cântare. Pentru citire şi pentru cântare deci(;) au fost cele dintâi şcoli ale noastre”., ibidem pag. 205 „Legea civilă, legătura de căpetenie a trecutului roman, a rămas tot mai mult în umbră; acum legea e religia, cum mărturiseşte şi limba noastră. Duşmanul n-a mai fost duşmanul statului, al stăpânitorului, ci duşmanul Bisericii, al lui Hristos răstignit pe cruce. Literatura au fost cântările bisericeşti, laudele sfinţilor(;);abia câte o cronică a mai trăit pe lângă dânsele, păstrând şi ştiinţa întâmplărilor de la curte, pe lângă cunoaşterea luptei necurmate, înăuntru şi în afară, pentru ortodoxie. Idee conducătoare: totul pentru Hristos. Orice am făcut până la 1650 şi-a căutat îndreptăţirea numai în legea creştină, în iubirea pentru dânsa, în jertfele pe care ea le cere.Toată vremea noastră cea mai glorioasă, aceea în care fruntea domnilor români a stat neatârnată sub cunună de aur, aceea în care s-a alcătuit şi domnia Ţării Româneşti şi a Moldovei, în care s-au câştigat biruinţele cele mai desăvârşite şi mai roditoare pentru care să fi curs sângele neamului acestuia, anii de la 1300 până la 1500, cei două sute de ani ai tinereţii viteze, au trăit sub acest semn”., Nicolae Iorga, Ideile conducătoare din viaţa poporului românesc, în [I.R.C.I.], pag. 174 „Deci temeiul era ortodoxia. Mai presus de dânsa plutea, în mintea tuturora, ideea marii comunităţi a creştinilor, cari se pot înţelege, cu toată deosebirea de confesie şi de rit, şi au datoria să se ajute.

„Alături de adevăratele idei conducătoare sunt altele care prin viclenia sau nepriceperea unora încearcă să le ia locul. Ele sunt mai rele chiar decât întunericul, care poate opri pe loc şi duce la măsuri de siguranţă. Lumina falsă e însă ca focurile nesigure care flutură deasupra mlaştinilor ce îneacă”. „Mai rău făcătoare s-au arătat acele idei greşite care se păreau mai asemeni cu cele bune, ce mângâiaseră şi călăuziseră. Şi ceea ce e mai rău e că le avem şi astăzi. Clase întregi de oameni obişnuiţi, câte un cugetător chiar, câte un cântăreţ se îndreaptă după ele şi nu văd spre ce adâncimi grozave se duc sau vor să ducă pe alţii”.

Una din ele este sindicalismul.„Ca orice Român care ţine la existenţa acestei ţări în care se cuprinde aşa de mult din presentul şi viitorul neamului nostru, am toate motivele să urăsc sindicalismul, să-l urăsc nu în ceea ce priveşte scopul său economic. Sunt oameni cari nu trăiesc totdeauna în împrejurările cele mai bune”.„O mare putere stă asupra lor: această putere este capitalul şi tot ce e în legătură cu această idee a capitalului. Ei trebuie să trăiască, şi din ce în ce mai mult înţeleg ce însemnează o viaţă omenească, pe care n-au dus-o până acuma.Prin urmare, dacă sindicalismul ar fi numai unirea celor cari sufăr, a celor nedreptăţiţi din punctul de vedere economic, pentru a se apăra împotriva unor suferinţe prea mari şi a unor nedreptăţi strigătoare, cred că nu s-ar găsi un singur om împotriva mişcării sindicaliste. Dar, cum se va vedea, această mişcare are un caracter politic, sentimental şi romantic, care este unul dintre cele mai periculoase din caracterele sentimentale şi romantice pe care poate să le capete, fără drept şi fără rost, o mişcare economică”.

„Mişcarea sindicalistă şi agitaţia evreiască pentru drepturi pleacă din aceiaşi rădăcină, şi rădăcina aceasta hrăneşte două tulpine, însă duce mai multă sevă nu către tulpina sindicalistă, ci către tulpina evreiască”- Nicolae Iorga, În chestia agitaţiilor evreieşti, Discurs rostit în şedinţa din 18 decembrie 1909 a Camerei Deputaţilor, în [D.P.v.I.p.I.], pag. 371

Căci, „există acea firească legătură, pe care vom documenta-o îndată, între agitaţia socialistă şi tendinţa evreiască de a avea la noi mai mult decât toată averea noastră, decât tot creditul nostru, decât toată înrâurirea asupra vieţii noastre politice”.Nicolae Iorga, Chestia agitaţiilor evreieşti, Discurs rostit în şedinţa din 11 februarie 1910 a Camerei Deputaţilor, în [D.P.v.I.p.I.], pag. 392

„Evreii au în România o anumită presă, adecă, drept vorbind, au cea mai mare parte a presei în România. Astfel ziarul frances al Guvernului este redactat de doi sau trei Evrei, şi, în cele mai multe din ziarele noastre, rolul Evreilor este precumpănitor. Acum, oricât ar pretinde cineva că Evreii servesc ca salariaţi interesele partidului, condeiul iea totdeauna şi o nuanţă personală, care, în casul acesta, nu este numai personală, ci este o nuanţă naţională. Apără scriitorul evreu pe conservatori, scriind la foaia conservatoare, ori pe liberali la foaia liberală, dar,pe lângă aceasta, se amestecă în chip firesc şi sufletul lor, care nu e şi sufletul nostru, se amestecă şi sufletul lor, care e sufletul rasei lor, şi atunci colorează atacurile într-un fel sau altul, după cum cutare sau cutare personalitate politică sunt sau nu favorabile aspiraţiilor de egalisare politică a Evreilor din România. Dar, afară de presa aceasta, din care se ridică mult mai presus, prin sfidarea opiniei publice, a oamenilor cinstiţi prin neruşinata provocaţie a simţului naţional, prin calomnii pe care nimic nu le-a oprit vreodată, se ridică «Adevărul»(;). Veşnic independentul, veşnic datorul,veşnic plătitorul şi veşnic căutătorul de plată nouă: «Adevărul»”. „Gazeta «Adevărul», ai cărei redactori, în bună parte, – şi tocmai acea parte este partea hotărâtoare –, sunt Evrei(;)-Nicolae Iorga, În chestia manifestaţiilor studenţeşti, Discurs rostit în şedinţa din 17 decembrie 1909 a Camerei Deputaţilor, în [D.P.v.I.p.I.], pag. 363, 364

Şi mai „este şi o altă presă. Este presa evreiască ce se recunoaşte ca presă evreiască. 

„Ei bine, domnilor, Evreii au trei prese”.„Au o presă în străinătate, o presă evreiască în ţară, o presă foarte îndrăsneaţă, care se dă [chiar] drept evreiască, şi au o a treia presă, represintată mai ales prin «Adevărul».

Presa(;) din străinătate face zvon acolo, presa evreiască de aici mişcă masele evreieşti contra noastră. Presa ceastalaltă, al cării cel mai strălucit reprezintant este «Adevărul»43(;) represintă acelaşi lucru. Căci cei din a treia categorie vor să aibe aierul că nu vorbesc din punctul de vedere evreiesc, ci toţi sunt cetăţeni buni, buni Români, buni naţionalişti, iubitori de ţară, iubitori de neam, iubitori de libertăţi publice, şi, dacă ieau parte la discuţia unei chestii, o fac din cele mai nobile motive care pot aprinde inima omenească! Sunt spiritele cele mai luminate, sufletele cele mai bune, conştiinţele cele mai clare din Ţara Românească!

„Ce represintă «Adevărul»? Un talent mare? O grupare de talente, o autoritate, un ideal? Ce represintă? Represintă foarte multe lucruri. «Adevărul» represintă tendinţa Evreilor de a se organisa naţional şi de a căuta Sionul. Sunt multe drumuri care duc la Roma, se pare că sunt prea multe drumurile care duc la Sion, şi, fiind atâtea drumurile care duc la Ierusalim, se face cu greu alegerea, şi uite că tot aici sunt naţionaliştii evrei, societăţile lor particulare, congresele şcolare evreieşti, în ţara aceasta a tuturor îngăduinţilor. Şi ştiţi că învăţătorii evrei, adunaţi în congres pentru a represinta ideea Sionului, au fost primiţi cu musica militară la Măcin şi Brăila. Domnilor, «Adivorul» – am auzit de atâtea ori zicându-se astfel «Adevărului», încât, din când în când, fără voie, rostesc acest nume cum se rosteşte de redacţia şi personalul de administraţie al acestui ziar – e zionist. Zionismul, reprezentat de ziarul «Adevărul», cultivă sentimentul naţional evreiesc, şi-l cultivă împotriva noastră, îi dă un sens negativ, nu un sens positiv. Evreii nezionişti nu ne urăsc uneori, pe când Evreii zionişti ne urăsc totdeauna şi nu ne iartă niciodată pentru faptul că noi suntem unde suntem şi că, neputând încăpea în toate laolaltă unii de alţii, nu ne ducem noi la Sion, pentru a-i lăsa pe dumnealor incoace. Va să zică «Adevărul» represintă sionismul. Mai represintă tendinţa Evreilor din ţară de a avea în masă toate drepturile, de a alege şi de a fi aleşi, de a schimba situaţia corpului electoral şi echilibrul dintre partide(;). Va să zică represintă «Adevărul» şi tendinţa Evreilor de a se introduce în masă în cetăţenia română,aşa cum sunt, fără să lepede nimic din apucăturile şi din sufletele lor”., Nicolae Iorga, În chestia manifestaţiilor studenţeşti, Discurs rostit în şedinţa din 17 decembrie 1909 a Camerei Deputaţilor, în [D.P.v.I.p.I.], pag. 363, 364

„Aşadar, «Adevărul»(;) este un fel de ziar naţional evreiesc, în Ţara Românească şi împotriva Ţării Româneşti(;)”., ibidem, pag. 364

„În ordinea a treia, «Adevărul», naţionalist evreiesc în două feluri, este şi socialist, adecă internaţionalist. Mai este şi a patra coloare a ziarului, prin care cred că pricinuieşte o mulţime de dificultăţi şi neplăceri unor anumiţi bărbaţi politici din România, pe care îi apără. 

Am văzut multe feluri de Evrei, afară de un fel pe care aş dori să-l întâlnesc: Evreul cuviincios şirecunoscător faţă de ţara în care trăieşte. Dar altfel i-am văzut: i-am văzut mergând în toate direcţiile. Am văzut pe unii mergând către o bancă de opoziţie, pe alţii către o bancă guvernamentală, sau urcându-se şi mai sus ca să capete anumite instrucţii în cutare chestii”., ibidem, pag. 364, 365

„Rădăcinile puterii evreieşti se găsesc, din nenorocirea noastră şi din fericire pentru dânşii(;) în pământul(;) ţării noastre”., ibidem, pag. 365

Credeam că se poate găsi o categorie de Evrei, – o categorie, nu persoane isolate –, care să poată fi, dacă nu utilă vieţii noastre, cel puţin inofensivă, în masă ceva mai mare, în mijlocul vieţii naţionale. De atunci au venit însă intervenţiuniuni de la America, gazete particulare cu caracter naţional evreiesc întemeiate aici, pentru a ne strânge de gât când era nevoie. Ne-au strâns de gât îndată după căderea lui Cuza; ni s-au pus întâiu mâinile în gât după Războiu, când, iarăşi, situaţia noastră era nesigură; al treilea iarăşi ne-au pus mâna în gât când a venit crisa socială. Aceasta este(;) tentativă de asasinat care se face împotriva noastră ca naţiune dominantă, de către acei cari îmbracă formele cele mai vulpine ca să-şi arate dorinţa de a fi bunii noştri fraţi”., ibidem, pag. 362

Domnilor, apare o foaie care se intitulează «Cronica Israelită», iar dedesupt: «organ politic al Evreilor din România». Domnilor, mai constituţional decât această «Cronică Israelită, organ politic al Evreilor din România», nu se poate. Această foaie e condusă de un oarecare domn Iosif R. Petreanu. Ştiu că era un domn Petreanu la «Voinţa Naţională», îmi închipui însă că acesta trebuie să fie altul. Va să zică avem «Cronica Israelită», organul oficial al Evreilor din România, condus de Iosif R. Petreanu.Domnilor, Iosif R. Petreanu, – adică un Steinberg sau un Seinfeld oarecare, – are următoarele păreri în ce priveşte faptele de vitejie pe care le-au îndeplinit, singuri, strămoşii noştri pe acest pământ. Zice:

«România este o naţiune, iar nu o rasă, şi o naţiune care cuprinde elemente ce nu sunt de rasă latină şi nici de religie ortodoxă. România s-a format, ca toate Statele şi mai mult poate decât altele, prin unirea a diferitelor rase de oameni şi diferite popoare la un Stat, care cu timpul a devenit Statul Român».

Aceasta domnilor, este o naţiune îngăduitoare, naţiunea care ceteşte aceste lucruri şi se mulţămeşte numai cu forma foarte cuviincioasă a unei interpelări în Parlament!

Mai departe:

«Dintre aceste diferite popoare fac parte şi Evreii, cari au trăit în această ţară din timpuri imemoriale şi cărora li se datoreşte în bună parte avântul economic pe care l-a luat Statul Român, Evreii fiind aproape singurii comercianţi şi industriaşi ai ţării. Căci o ţară nu se formează numai prin sabie şi ghioagă..

Adecă domnilor, aceasta este partea noastră: sabia şi ghioaga. Strămoşii noştri au fost ghiogari şi oameni ai săbiei şi fără aptitudini în ceia ce priveşte cultura… «ci şi prin munca economică, şi Evreii au avut, precum au şi acum, un rost economic în această ţară».

Şi, la sfârşit:

«Dacă Statul Român are caracter naţional, atunci Evreii fac parte din naţiunea integrantă română; dar dacă evreii nu fac parte din naţiunea română şi sunt o altă naţiune, România nu are caracter naţional»., ibidem, pag. 400-402

„Domnilor, las la o parte necuviinţa pe care ei o săvârşesc azi, dar înaintaşii, străbunii lor, de glorioasă amintire, se rugau la 1831 lui Chiselev, aici, în Bucureşti, în calitate de «naţiune evreiască», nu pentru drepturi, căci cu Chiselev nu se sta de vorbă cum se poate cu un ministru constituţional român din veacul al XXlea,ci doriau numai «să poată lua în arendă moşii boiereşti».Când naţiunea evreiască se ruga să poată lua în arendă moşii boiereşti, începuse decăderea boierimii, care nu putea să trăiască fără Evrei în coaste, începuse lichidarea marii proprietăţi boiereşti! De aici până la insulta care ni se face azi: că ai noştri au avut ghioage, iar ai lor gândul şi munca, este oarecare deosebire. Şi, domnilor, în treacăt o spun, nu au dreptate deloc.Evreii, cei mai mulţi dintre dânşii, sunt la noi de când cu turburările care au sfârşit Polonia. Cea mai mare parte dintre Evreii Moldovei au venit pe vremea lui Mihai Sturza. Că erau şi înainte Evrei, bine, erau. Aici era un paradis pentru naţiunile prigonite.Doar [înşişi] ei o recunosc în foaia lor de la 1850: «că Românii sunt foarte toleranţi; nici o naţiune n-a fost mai tolerantă decât Românii».Va să zică într-o ţară ridicul şi criminal de tolerantă au fost Evrei în toate timpurile, fiindcă vecinii ceilalţi nu au fost toleranţi deloc. Aceasta, fără îndoială, nu îndreptăţeşte pe domnul Brociner, pe unul din mai mulţii Brocineri pe care ţara noastră îi adăposteşte şi-i ridică la onoruri, nu-l îndreptăţeşte să scoată o carte în care pretinde că Evreii sunt tot atât de vechi ca şi noi, pe motivul că Domnii noştri de odinioară împrumutau bani de la Evrei şi că Evreii veniau aici ca să se înţeleagă cu Domnul în ceia ce priveşte plata acestor bani. Căci acesta a fost rostul lor de odinioară: indivizi cari împrumutau bani boierilor şi ţăranilor şi cari veniau în ţară să-şi culeagă camăta, sau să-şi iea înapoi capitalul. Şi, iată, sunt două interesante dovezi istorice, pe care le adaug în treacăt pentru ca să nu rămâie măcar aici fără răspuns anumite pretenţii.

În 1568 era Domn în Ţara Românească Petru Şchiopul, cel dintâiu care a făcut cu privire la Evrei lucrul pe care au fost siliţi mai mulţi miniştri români din timpurile noi să-l facă tot aşa, adecă să-i trimeată peste graniţă. La 1568, Petru Şchiopul, deci, iea următoarea hotărâre: «Evreii vin în ţară de împrumută sătenilor cu dobânzi mari, ce nu se pot plăti. Contra datornicilor cer sprijinul Cârmuirii. Săracii sunt siliţi de a împrumuta de la ei. Aşa s-a săvârşit ruina poporaţiei sărace de la ţară. Evreii se deosebesc esenţial de ceilalţi locuitori pentru că ieau prin camătă sângele raialelor şi, unde merg, fac mii de supărări sub cuvânt de bani. Aşa s-a săvârşit ruina poporaţiei sărace de la ţară»., ibidem,pag. 402, 403

„Apoi bine, domnilor, ăsta era antisemit? Şi în Moldova a fost tot aşa: «Alungarea Evreilor din ţara noastră nu e din bun plac, ci pentru că desnădăjduiesc pe negustorii noştri, cari-şi pierd vremea aşteptând la hotar pe cumpărătorii de vite, pe când Evreii, trecând pe alăturea şi aducând la noi postavuri leşeşti, după ce le desfac, îşi cumpără şi scot vite din lăuntrul ţării»” (ibidem, pag. 403) „vestitele vite albe, ce se hrăneau din păşunile ţerii şi cari se exportau până la Danzig şi în Anglia”., Nicolae Iorga, Istoria Evreilor în Ţerile noastre, Şedinţa de la 13 septemvrie 1913, Extras din Analele Academiei Române,seria II – Tom XXXVI, Memoriile Secţiunii Istorice, Librăriile Socec&Co şi C. Sfetcu, Bucureşti, 1913, pag. 7) „«Să ruineze pe negustorii noştri, nu putem îngădui».

Aceasta domnilor face parte din moştenirea de înţelepciune a lui Petru Şchiopul”. (idem, Chestia agitaţiilor evreieşti, în [D.P.v.I.p.I.], pag. 403) „«Să ruineze pe negustorii noştri, noi nu putem îngădui», zice Petru Şchiopul, Domn în Moldova, iar Petru Şchiopul, Domn în Muntenia, zice: «Aşa s-a săvârşit ruina poporaţiei sărace de la ţară».

Vedeţi, domnilor, două mari învăţături, cari ni vin de la un om care nu a fost antisemit”., ibidem, pag. 403„Dar vă spun că antisemit, – om care să fie împotriva semiţilor numai pentru că sunt Semiţi –, cu toate căutările mele îndelungate de om învinuit că aş fi aşa ceva n-am întâlnit până acum niciunul. Nu se poate să fie! Dacă, poate, cineva dintre dumneavoastră are cunoştinţa vreunuia, îl rog să mi-l semnaleze, dar eu nu l-am văzut. Eu cunosc numai Români îngrijiţi de viitorul economiei naţionale româneşti în margenile Statului român. Şi aceasta nu se poate numi în nici un cas antisemitism. Noi nu avem nimic cu ei, noi avem cu noi. A noastră a fost ţara aceasta, a noastră să fie! Mai bine să ne ducem cu toţii decât să împărţim în margenile ţării noastre stăpânirea asupra ei.

„Statul acesta a fost întemeiat de naţia românească, Statul acesta s-a sprijinit pe vitejia şi munca românească; Statul acesta s-a întărit prin cultura românească; Statul acesta a fost apărat de spiritul românesc, prin urmare el nu poate să trăiască decât cu acest caracter. Dacă, din nenorocire, mulţămită păcatelor noastre, am ajunge să schimbăm caracterul României(;), atunci România nu ar mai fi România.Misiunea ei întreagă ar dispărea, nu ar putea să se menţie; România, care este un centru pentru viaţa românească de pretutindeni, ar înceta fără îndoială să mai fie acest centru”.

Antidotul? „A gândi potrivit cu tradiţia(;), a gândi potrivit cu cugetarea europeană68, (;) a gândi potrivit cu misiunea deosebită pe care o are naţiunea noastră şi care nu se poate confunda cu misiunea altor naţiuni pe care am putea să le imităm”.

Aceasta „înseamnă a gândi ca Mihai Eminescu” „a trăi o viaţă ca a lui: viaţa unui om care nu s-a vândut nimănui, care nu s-a folosit nici de munca, nici de sprijinul altuia, care s-a oferit jertfăntreagă pentru poporul său. Aceasta înseamnă

acceptarea, fără un cuvânt de protestare, a muceniciei absolute.

„Şi ce e după al nouălea cer?

Pământul şi bucuria că ai lucrat bine pe dânsul”.

TOTUL PENTRU HRISTOS!”

Acestea sunt fragmente din  cartea ” Testamentul politic al lui Nicolae Iorga” scrisa de Radu Mihai Crisan. O carte, pe care, alaturi de celelate scrise de acelasi autor, va rog sa o cautati si sa o cititi.  Din pacate, aceste scrieri ale lui Iorga nu ne-au fost si nu vor fi predate niciodata in scoala pentru ca ele sunt impotriva politicii evreiesti din Romania. Chiar daca Iorga vorbeste de evreii si de situatia din vremea lui, eu personal, nu vad nici o diferenta fata de cea de azi. Doar in mai rau.

Intr-o inchisoare israeliana a fost gasita o biserica crestina

Inchisoarea israeliana Megiddo, care acum este păzită de către poliţişti călare şi câini dresaţi poate deveni loc de pelerinaj si turism.  

In 2005, în spatele zidurilor inchisorii, în cursul unor săpături efectuate au fost descoperite ruinele unei antice biserici creştine, cea mai veche dintre bisericile creştine celebre.

 

Ceea ce indica faptul ca este vorba despre o biserica a fost salvarea unei podele magnifice din mozaic cu inscripţii, inclusiv cele în care este pomenit  Hristos.

 

Clădirea dateaza din secolele III-IV şi, probabil, enoriasi ai bisericii au fost soldaţii romani cantonati în aceste locuri.

 

De asemenea, descoperirea a creat destula agitaţie în cercurile religioase şi ştiinţifice şi din acest motiv a fost subiectul a numeroase prezentări şi a comunicari.

 

În cele din urmă, autorităţile locale din Megiddo în colaborare cu Biroul de Antichităţi, studiaza planul de a muta închisoarea pentru a deschide săpăturile arheologice publicului şi a deveni un  Centru pentru turism. www.romfea.gr

Se pare ca le trebuie foarte mult timp( 4 ani si inca mai studiaza) pentru a reda publicului un site crestin. Daca ar fi fost ceva evreiesc intr-o singura noapte ar fi daramat cladirea chiar daca ar fi fost vorba despre un lacas crestin sau musulman sfant si nu despre o puscarie. Nu cred ca crestinii vor mai apuca sa o vada, din pacate.

 

Un nou bestseller israelian susţine că Necesitatea existentei unui Stat Evreiesc si Povestea exilului- Sunt Mituri

Nimeni nu este mai surprins decât  Shlomo Sand, că ultima sa lucrare academica a petrecut 19 săptămâni pe lista de bestseller-uri din Israel – şi că succesul a venit  la profesorul de istorie în ciuda faptului ca noua  sa carte este o provocare la adresa celui mai mare tabu al Israelului.

Dr. Sand susţine că ideea unei naţiuni evreiesti – de care au avut nevoie ca de un adapost sigur si a fost folosita pentru a justifica fondarea Statului Israel – este un mit inventat cu putin mai mult de un secol în urmă.

Un expert în istoria Europei de la Universitatea  din Tel Aviv, dr. Sand, a apelat la o vasta cercetare istorica şi arheologică, nu numai pentru a sprijini această afirmaţie  dar si multe altele – toate la fel de controversate.

În plus, el susţine că evreii nu au fost niciodată în exil din Ţara Sfântă, că cei mai multi dintre evreii  din ziua de azi nu au nici o legătură istorică cu teritoriul denumit Israel şi că singura soluţie politică a ţării în conflictul cu palestinienii este să elimine Statul Evreiesc.

Succesul cartii ” Când şi cum a fost poporul evreu inventat? ” pare să se repete în întreaga lume. O ediţie franceză,  lansata luna trecută, s-a vândut atât de repede incat s-a retiparit de trei ori.

Traducerile sunt în curs de desfăşurare într- o duzină de limbi, inclusiv arabă şi engleză. Dar  el a prezis o cursa dura din partea  lobby-ului pro-Israel, atunci când cartea va fi lansată de către editorul in engleză, Verso, în Statele Unite, anul viitor. 

În schimb, a spus el, israelienii au fost, dacă nu chiar sustinatori,  cel puţin curiosi fata  de argumentele sale. Tom Segev, unul din liderii jurnaliştilor din ţara, a numit cartea drept ” fascinanta şi provocatoare „.

Surprinzător, a spus dr. Sand, cei mai mulţi dintre colegii sai academici din Israel au stat departe de atacarea argumentelor lui. O excepţie este Bartal Israel, un profesor de istorie a evreilor la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Scriind în Haaretz, cotidianul israelian, dr. Bartal facut un mic efort de a refuza  pretentiile Dr. Sand. El a dedicat o mare parte din articolul sau apărarii profesiei sale, sugerand că istoricii israelieni nu sunt atât de ignoranti cu privire la natura inventata a istoriei evreilor asa cum Dr. Sand susţine.

Ideea cartii i-a venit cu mulţi ani în urmă, a spus dr. Sand, dar el a aşteptat până recent, pentru a începe să lucreze la ea. ” Eu nu pot pretinde a fi deosebit de curajos publicand cartea acum”, a spus el. „Am aşteptat până când am fost  profesor plin. Este un preţ care trebuie plătit în mediul academic israelian pentru a putea exprima puncte de vedere de acest fel.” 

Principalul argument al Dr. Sand este acela că, până cu mai mult de un secol in urma, evreii  s-au privit pe ei ca evrei numai pentru că aveau în comun o religie comună. La inceputul secolului 20, a spus el,  evreii sionisti  si-au schimbat această idee şi a început crearea unei  Istorii Nationale inventând  ideea că evreii au existat ca popor, separat de religie.

În egală măsură,  ideea sionista moderna ca evreii au fost obligati să se întoarcă din exil pe Pamantul Promis a fost în întregime străina de iudaism, a adăugat el.

„Sionismul a schimbat ideea de Ierusalim. Înainte, locurile sfinte au fost privite ca locuri ale nazuintei nu  locuri de trait. Timp de 2000 ani  evreii au stat departe de Ierusalim, nu pentru că ei nu ar fi putut reveni, ci pentru că religia lor le interzicea întoarcerea, până la venirea lui Mesia „.

Cea mai mare surpriza a venit în timpul cercetarii sale, atunci când a început să caute dovezi arheologice din epoca biblică.

” Nu am fost crescut ca un sionist, dar la fel ca toti ceilalti israelieni am considerat de la sine că evreii au fost un popor care  a trăit în Iudeea şi că ei au fost exilati de către romani în 70AD.

„Dar o dată ce am început să caut probe, am descoperit că regatele lui David şi Solomon au fost legende „.

„În mod similar cu exilul. De fapt, nu se poate explica evreimea fără exil. Dar, când am început să caut cărţi de istorie care  sa descrie evenimentele acestui exil, nu am putut găsi nici una. Nici una „.

„Asta pentru ca romanii nu exilau persoane. De fapt, evreii din Palestina au fost marea majoritate ţărani şi toate dovezile sugerează că au rămas pe terenurile lor.”

În schimb, el consideră ca o  teorie alternativă este mai plauzibila: exilul a fost un mit promovat  de primii crestini  pentru a-i converti pe evrei la noua credinţă. „Creştinii  au vrut  ca generatiile urmatoare de evrei sa creada că strămoşii lor au fost exilati drept pedeapsă de la Dumnezeu.”

Deci, dacă nu a existat nici un exil, cum se face că atât de mulţi evrei s-au împrăştiat pe tot globul, înainte ca statul modern Israel sa înceapa încurajarea acestora de a „reveni”?

Dr. Sand a spus că, în secolele imediat premergatoare şi urmatoare erei creştine, iudaismul a fost religie prozelitista, disperată in a face prozeliti. „Acest lucru este mentionat in literatura romana a timpului.”

Evreii au călătorit şi în alte regiuni, cautand prozeliti, în special în Yemen şi în rândul triburilor berbere din Africa de Nord. Secole mai târziu, oamenii din  regatul Khazar, ceea ce astăzi  este sudul Rusiei, s-au convertit  în masă la iudaism, aceasta fiind geneza evreilor Ashkenazi din Europa Centrală şi de Est.

Dr. Sand a indicat o stranie stare de negare, în care trăiesc majoritatea israelienilor de azi, desi ziarele au  oferit pe  larg amanunte despre descoperirea  recenta a capitalei  regatului Khazar, lângă Marea Caspică.

Ynet, site-ul web al celui mai popular ziar din Israel, Yedioth Ahronoth, intitulandu-si povestea: „Arheologii rusi au găsit de mult-pierduta capitala a evreilor.” Şi încă nici unul dintre documente, a adăugat el, nu a  luat în considerare importanţa acestui lucru pentru a găsi contururile istoriei evreilor.

O nouă întrebare se impune in povestirea Dr. Sand, astfel cum a notat el însuşi : dacă cea mai multi dintre evrei   n-au părăsit Pământul Sfânt, ce au devenit ei?

„Aceasta nu se preda în şcolile israeliene, dar primii lideri sionisti, inclusiv David Ben Gurion [primul prim-ministru al Israelului], cred că palestinienii au fost descendenţi ai zonei evreilor originali. Ei consideră că evreii s-au convertit la Islam mai târziu. ”

Dr. Sand  a atribuit „reticenţa de a se angaja intr-o confruntare cu el” a colegilor sai unei implicite recunoasteri de catre multi dintre ei că întregul edificiu al” istoriei evreiesti „predat la universităţile israeliene este construit ca o casa din cărţi de joc.

Problema  predarii  istoriei in Israel, a spus dr. Sand, se datoreaza unei decizii din 1930 de a separa istoria în două discipline: istoria generală şi istoria evreilor. Istoria evreilor a avut nevoie de un domeniu de studiu propriu pentru că experienţa evreilor a fost considerata unică.

„Nu există un departament politic sau sociologic doar al evreilor la universităţi. Numai istoria este predată în acest fel, şi le-a permis specialiştilor în istorie evreiasca sa trăiasca într-o foarte singulara şi conservatoare lume în care acestia nu sunt afectati de evoluţiile moderne ale cercetarii istorice „.

„Am fost criticat în Israel pentru  ca am scris despre evrei, pentru ca  Istoria Istoriei europene este specialitatea mea. Dar o carte ca asta avea nevoie de un istoric care este familiarizat cu conceptele standard de cercetare din punct de vedere istoric, utilizate de către mediul academic în restul lumii.”

Acest articol a apărut iniţial în National, un ziar din Abu Dhabi. (http://www.americanfreepress.net/html/israeli_bestseller_100908.html)