ÎN CURÂND SE VA APLICA ȘI ÎN ROMÂNIA: Germania refuză să mai plătească salariile cetățenilor nevaccinați plasați în carantină

Salariile persoanelor nevaccinate împotriva covid-19 nu vor mai fi acoperite de către Guvern, în Germania, în perioade de carantină – o decizie negociată cu landurile, care intră în vigoare de la 1 noiembrie -, a anunţat miercuri ministrul german al Sănătăţii Jens Spahn, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Se spune uneori că ar fi vorba despre o presiune asupra persoanelor nevaccinate, însă eu cred că trebuie să vedem lucrurile altfel. Aceasta este o problemă de echitate”, a apreciat într-o confernţă de presă Jens Spahn.

Până în prezent, persoanele plasate în carantină erau indemnizate în vederea unei compensări a pierderii veniturilor.

Însă, mai multe landuri au pus deja capăt acestei practici.

”Cei care se protejează pe ei şi îi protejează pe alţii prin vaccinare se întreabă, în mod justificat, de ce să plătească pentru cineva care se afla în vacanţă într-o zonă cu risc şi care, pentru că nu s-a vaccinat, trebuie plasat în carantină. De ce să plătească pentru o asemenea persoană?”, a justificat Spahn.

”Atunci când oameni spun că este decizia lor liberă şi personală – iar aceasta rămâne decizia lor liberă şi personală – de a se vaccina sau nu, această decizie trebuie, de asemenea, să fie însoţită de responsabilitatea de a-şi asuma consecinţele financiare”, a subliniat ministrul Sănătăţii.

Citiți întreaga știre https://www.stiripesurse.ro/model-pentru-romania-germania-refuza-sa-mai-plateasca-salariile-cetatenilor-nevaccinati-plasati-in_2006584.html

 

Curtea Constitutionala a decis: pensiile nu vor fi reduse cu 15%, dar salariile bugetarilor vor fi reduse in continuare cu 25%

Reducerea pensiilor cu 15% si  recalcularea pensiilor speciale de serviciu sunt neconstitutionale, potrivit deciziei luata vinerii de Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR). Salariile angajatilor din sistemul public vor fi reduse in continuare cu 25%, intrucat aceasta masura a fost considerata constitutionala. CCR a luat în discuţie sesizările PSD şi PNL, precum şi ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind neconstituţionalitatea măsurilor de reducere a salariilor şi a pensiilor decise de Guvern.

Consecinta cea mai grava a deciziei CC ar putea insemna o lovitura serioasa sectorului privat deoarece planul B al Guvernului este orientat în principal pe creşteri de taxe şi impozite, inclusiv a cotei unice şi a TVA.” Au fost efectuate simulări privind o creştere diferenţiată a impozitelor, dar rezultatul a indicat că banii colectaţi sunt insuficienţi”, au arătat sursele participante la discuţia de vineri a liderilor PDL cu premierul Emil Boc

Aceasta masura a fost de altfel anuntata si de catre consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu.

Pe de alta parta, articolele din lege care prevedeau reducerea pensiilor si taierea pensiilor speciale, precum cele ale magistratilor, ale personalului din armata si ale fortelor de ordine, au fost respinse, dar Guvernul poate elabora un nou proiect de lege care sa includa reduceri ale pensiilor, sub o alta forma. 

În urma deciziei CCR, cele  două legi se  reîntorc la Parlament  spre a fi modificate urmând ca după armonizarea cu punctul de vedere al magistratilor şi adoptarea lor în plenul reunit, să fie trimise preşedintelui Traian Băsescu spre promulgare.

Judecătorii Curţii amânaseră pronunţarea deciziei pentru vineri, după ce, joi, şedinţa a durat aproape şase ore. Aceasta a fost prima şedinţă în noua formulă, după numirile lui Mircea Minea şi a Iuliei Motoc, susţinuţi de PDL şi alegerea lui Augustin Zegrean, fost senator PDL, ca preşedinte al instanţei constituţionale.

Klaus Johannis: E naiv sa credem ca taierile salariale se refera numai la 2010. Ma astept si la majorarea TVA si a cotei unice

Primarul Sibiului, Klaus Johannis, nu crede ca salariile vor reveni la nivelul actual nici in 2011, el afirmand, joi, ca se asteapta si la majorarea TVA si a cotei unice de impozitare, anunta Mediafax.

„Odata intrat pe aceasta filiera (a reducerii pensiilor si salariilor – n.red.), ea nu se poate finaliza pana la o relansare perceptibila a economiei. Ori aceasta nu se poate produce de la sine, ci doar cu un pachet de masuri economice. Nu se poate iesi de aici decat daca apar schimbari. Si daca Guvernul nu vine cu un pachet, lucrurile nu se vor imbunatati. Sa credem ca aceste taieri salariale se refera numai la 2010 ar fi o naivitate”, sustine Klaus Johannis.

In plus, primarul Sibiului nu exclude posibilitatea majorarii TVA si a cotei unice de impozitare, in conditiile in care, considera el, economiile facute prin reducerea salariilor si pensiilor „nu vor fi suficiente”.

„Din calculele preliminare pe care le-am facut, reducerea salariilor bugetarilor cu 25% va duce la o scadere a veniturilor la peste 20 milioane pe un an intreg si, daca masurile se aplica si in 2011, vom avea o scadere a bugetului pe 2011, fata de 2010, de cel putin 10 la suta”, mai spune primarul Sibiului.