Surprinzatoare revelatii asupra Originii simbolurilor de stat
de Dr. Israel Shahak
În anul 1998 statul modern Israel si-a sărbătorit a cincizecea zi de naştere a sa. Drept pentru care lumea occidentală s-a alăturat celebrarii, inclusiv mulţi creştini practicanţi. Cineva ar putea observa, în special în magazinele de cărţi, cantităţile mari de Stele ale lui David expuse în standurile de afişare ca sa atraga ochii spre recentele cărţi publicate, care lauda istoria statului sionist. Acesta nu este singurul punct care critica faptul că istoria Israelului este explicata destul de unilateral în aceste cărţi – în special prin eliminarea sortii perdanţilor veşnici ai conflictului din Orientul Mijlociu, palestinienii. O altă critică se referă la faptul că, în ţările occidentale – din fericire – nimeni nu se supără pe reclamele ce folosesc Steaua lui David, dar că, pe de altă parte, afişarea publică a crucifixului creştin în Israel, va duce la proteste violente şi chiar la luarea de măsuri din partea legislaţiei. Această discriminare religioasă în Israel nu este percepută în afara Israelului, deoarece victimele din trecut nu pot fi criticate astăzi. Înţelegerea aspectului că Ordinul catolic al iezuitilor a fost cel care a selectat Steaua lui David ca simbol evreiesc, este destul de amuzanta dacă nu de-a dreptul ironica.
Date despre întrebarea cum a evoluat Steaua lui David şi modul în care a fost acceptată de către evrei ca simbol ” al lor” se găsesc numai în contribuţiile istoricilor israelieni adevarati, publicate în revistele israeliene istorice. Mai întâi de toate, este necesar să realizăm că numele ebraic precum şi cel idis al acestui simbol este, de fapt, „scutul lui David.” Nu ştiu de ce a fost în cele din urmă numit „Steaua lui David”.
Trebuie remarcat faptul că în antichitate şi Evul Mediu evreii nu au posedat nici un simbol naţional sau religios, chiar dacă simboluri diferite au fost folosite ocazional, mai ales candelabrul cu şapte brate (simbolul oficial al Israelului- menorahul) şi leul.
Istoria Scutului lui David începe la Praga în anul 1648. Pe parcursul ultimului an al Războiului de 30 de ani, Praga a fost asediata de armata suedeză. Oraşul a fost în principal, apărat de miliţia cetăţenilor din Praga, care a inclus si o unitate de evrei. (Acesta a existat, până cand Maria Tereza, a încheiat participarea evreilor în miliţie) Din cauza ca suedezii nu au reuşit sa preia oraşul, împăratul german Ferdinand III a decis să atribuie steaguri de onoare şi alte decoratiuni tuturor unităţilor de miliţie cetăţenesti , în conformitate cu propria lor auto-definire a originii. Aceasta i-a inclus si pe evrei. Cu toate acestea, la Viena nimeni nu ştia ce fel de simbol sa puna pe steagul, care urma să fie atribuit evreilor. Chiar şi familia Openhaimer, „evreii de curte ” ai împăratului, nu ştiau ce să faca. În neajutorarea lor, au apelat la cercetatorii iezuiţi din Viena, pentru a le găsi un simbol evreiesc. In cele din urmă au ajuns la concluzia că Regele David „trebuie să fi avut prima şi ultima literă din numele său, D, pe scutul lui.” Ei ştiau că alfabetul evreiesc s-a transformat din aramaica in jurul anului 400 î.Hr., deşi alfabetul fusese încă de timpuriu folosit în diverse ocazii festive. Monedele antice evreieşti, de exemplu, sunt inscripţionate cu aceste litere vechi, care sunt identice cu literele punice. În acest alfabet litera „D” este un triunghi, similar cu grecescul Delta de astăzi (D). Prin urmare, acestea două triunghiuri au fost suprapuse si au constituit Scutul lui David (Y). Acest lucru a fost apoi brodat pe steagul evreiec şi prezentat evreilor din Praga ca o distincţie onorabila pentru datoria lor faţa de ţară.
Evreilor, la rândul lor, le-a plăcut acest simbol şi rabinii lor academici au înţeles sensul, deoarece transformarea alfabetului evreiesc a fost, de asemenea, menţionata în Talmud. Deci, acest nou simbol a început să se răspândească in aceste orase, care aveau legături cu Praga, şi a fost folosit în sinagogi şi în timpul ocaziilor festive. Unul dintre aceste oraşe a fost Frankfurt pe Main, şi atunci când familia Rothschild din Frankfurt a fost înnobilata în secolul al XIX-lea, si-a plasat acest simbol evreiesc, deja celebru la acea dată, pe blazonul sau. De atunci, simbolul s-a răspândit ca focul salbatic in toate comunităţile evreieşti, inclusiv non-europene, mai ales ca familia Rothschild avea o reputaţie considerabilă în rândul evreilor, în acel moment. S-a dus vestea chiar şi în comunităţile izolate, ca scutul ar avea puteri magice, şi au existat poveşti, de exemplu in Yemen, în care un strămoş al familiei Rothschild a reuşit sa exorcizeze diavolul din fiica împăratului, etc.
Evreii nu au cunoscut si nu au utilizat de fapt acest simbol înainte de anul 1648, cu excepţia perioadei de timp dintre 700 şi 400 î.Hr., când a fost folosit de evrei, precum şi de non-evrei în vrăji magice. În orice caz, este destul de amuzant sa stiti ca simbolul evreiesc, care este astăzi pe steagul Israelului, a fost scos de fapt în evidenţă de către iezuiţii vienezi, dupa cum a solicitat Împăratul german.
De aceea nu se susţine astăzi în Israel, cum că acest simbol ar avea o origine veche, pentru că mulţi israelieni sunt interesati de istoria evreilor şi au ca hobby activ arheologia hobby, iar o astfel de afirmaţie ar fi expusa rapid ca o minciuna. Prin urmare, originea acestui simbol este pur şi simplu ignorata. Chiar şi mişcarea sionistă nu a utilizat scutul lui David, până la moartea fondatorului sau Herzl; pe steagul lui Herzl a fost un leu furios, inconjurat de sapte stele in cinci colturi. Cu toate acestea, David Wolfsohn, succesorul lui Herzl, care a acordat mai multă atenţie sensibilităţii evreieşti, a creat acest pavilion care mai târziu a fost acceptat de către statul Israel. Fundalul alb cu benzi albastre pe margini se coreleaza cu eşarfa de rugăciune evreiasca de astăzi. Coloritul provine, cu toate acestea, de la toga romană, caz în care violetul a fost înlocuit cu albastru, deoarece acest albastru special este culoare preferata a evreilor din motive necunoscute pentru mine în acest moment.
Publicat pentru prima dată sub pseudonimul Ysmael Rubinstein in „Vierteljahreshefte für Freie Geschichtsforschung 3 (2) (1999), pp.. 181f. Traducere de Eschen Fabian