LOVITURĂ SUB CENTURĂ: Tsitsipas: „Vaccinul nu a fost testat suficient. Are efecte secundare. Fiecare are libertatea de a decide pentru sine ce este corect și ce nu. Dacă doriți să vă protejați cu vaccinul, este problema dvs., mergeți și faceți-l „

Stefanos Tsitsipas a vorbit din nou despre vaccinul împotriva coronavirusului, în conferința de presă pe care a oferit-o după victoria sa împotriva lui Sebastian Korda, precizând că toată lumea are libertatea de a decide pentru sine.

Tsitsipas a subliniat – printre alte lucruri – că nu este împotriva vaccinului, dar nu vede niciun motiv să fie vaccinat la vârsta pe care o are, așa cum a afirmat în mod caracteristic.

„Cred că conceptul era [ca vaccinul] să fie dat persoanelor în vârstă, dacă nu mă înșel. Nu este ceva despre care știm prea multe și până acum nu ne-a fost impus ca o necesitate pentru a participa la turneu. Deci nu există niciun motiv „.

Declarațiile sale în detaliu

„Sunt tânăr, sunt la categoria sub 25 de ani. Pentru mine vaccinul nu a fost testat suficient, este nou. Are unele efecte secundare, personal cunosc unele persoane care le-au avut. Nu sunt împotriva clarificării acestui fapt, nu văd niciun motiv pentru care cineva din grupa mea de vârstă să aibă nevoie să fie vaccinat. Cred că conceptul era să fie dat persoanelor în vârstă, dacă nu mă înșel. Nu este ceva despre care știm prea multe și până acum nu ne-a fost impus ca o necesitate în turneu.

Deci nu există niciun motiv. Nu am spus nimic ciudat. Fiecare are propriul său punct de vedere. Dacă trebuie să facem pe diplomații și să nu ne putem exprima opiniile cu privire la ceva anume, atunci care este motivul pentru care facem aceste interviuri „.

Dacă este vorba despre frică: „Fiecare are dreptul să facă ceea ce crede că este corect. Nimeni nu poate veni cu un vaccin și să te oblige să îl faci. Fiecare are dreptul să decidă ce vrea să facă. Dacă doriți să vă protejați cu vaccinul, este problema dvs., mergeți și faceți-l. Pentru noi, tinerii, cred că este bine să luăm virusul, pentru că ne vom construi imunitate. Nu o văd ca pe ceva rău.

După cum am spus, nu este obligatoriu, fiecare are libertatea de a decide pentru sine ce este corect și ce nu. La un moment dat va trebui să îl facem cu toții, nu spun contrariul. „Va veni momentul în care nu ni se vor oferi multe opțiuni, dar până atunci vreau să văd o versiune mai bună a vaccinului care să ne ofere mai multe avantaje decât minusuri”.

http://www.warnews247.gr

Personal nu îl agreez. Este îngâmfat și prost-crescut dar nu-i pot contesta performanțele. Pe undeva, îmi amintește de Ilie Năstase când era tânăr. Nici pe el nu l-am agreat , nici acum nu o fac, ca om dar meritele sportive nu i se pot contesta.

Sincer m-a uimit declarația lui având în vedere că a participat la spotul guvernamental. În urmă cu un an, Tsitsipas a fost unul dintre celebrii greci care au participat la campania guvernamentală „Rămânem în siguranță”, pentru a promova măsuri împotriva pandemiei. El spunea:

17 august 2020

Cei pe care îi iubim pot fi mai vulnerabili decât suntem noi la coronavirus. De aceea îmbrățișați măsurile de protecție. Ca să-i putem îmbrățișa în curând pe cei pe care îi iubim din nou, ca înainte.

Spre deosebire de el, Simona Halep, deși știe că a dat-o rău în bară cu vaccinarea sa, continuă să fie marioneta guvernului. „V”-urile ei sunt ca cele ale lui Cîțu. Zero pe linie.

Εικόνα
https://twitter.com/nitulaurentiuxl/status/1427914729113194500/photo/1

Cel puțin Ion Cristoiu a avut bunul simț să recunoască că a făcut o prostie

OUT, OUT, OUT: Simona Halep s-a accidentat din nou și s-a retras de la Cincinnati

De când s-a vaccinat Halep dă numai rateuri. Panta descendentă pe care alunecă devine tot mai abrută. Micile „accidentări” de care tot suferă  în ultima vreme, în curând, îi vor face imposibilă revenirea pe teren. Sper ca banii și promisiunile primite pentru susținerea campaniei de vaccinare să compenseze sabotarea propriei cariere. Știm cu toții că nu e așa. Și Simona o știe acum, dar nu mai poate da timpul înapoi. Păcat!

Citim:

Simona Halep, locul 14 mondial, a anunţat, miercuri seară, în social media, că s-a retras de la turneul de la Cincinnati, înaintea confruntării pe care o avea programată în turul doi cu americanca Jessica Pegula, numărul 30 mondial.

Halep a precizat că are o mică ruptură la adductor, astfel că ar fi prea riscant pentru ea să joace. Românca a menţionat că va face totul pentru a fi pregătită pentru US Open, informează News.ro.

“Din nefericire, o  investigaţie făcută în această dimineaţă a arătat că am o mică ruptură la adductorul drept, astfel că ar fi prea riscant pentru mine să joc în această seară. Mă voi odihni şi voi face tot ce pot pentru a fi gata pentru US Open. Fanilor din Cincinnati, a fost frumos să vă revăd”, a notat Halep pe Twitter.

https://www.stiripesurse.ro/continua-cosmarul-pentru-simona-halep-s-a-accidentat-din-nou-si-s-a-retras-de-la-cincinnati_1951859.html

Ce a făcut Bogdan Socol pentru țară de-i dă dreptul să se întrebe ce-au făcut jucătoarele noastre de tenis pentru ea?

Scriam mai deunăzi că românul se pricepe la toate dar mai ales la aruncatul pietrei este primul. În cine aruncă cu piatra? În oricine nu-i satisface lui orgoliile și pretențiile de specialist la statul în fața televizorului și la consumatul de beri și semințe la competițiile sportive. Atunci când sportivii români câștigă e mândru că e român și se bate cu cărămida în piept de zici că el a contribuit la acele victorii. Când însă nu se întâmplă asta atunci să te ții injurături și blesteme, critici și jigniri la adresa celor care au îndrăznit să nu-l facă să se simtă mândru. „Putori nenorocite”, „zdreanță cu pretenții”, „îi doare în cot” și lista poate continua la infinit. Suntem maeștri la a vedea paiul din ochiul altuia. Nici unul nu se întreabă însă ce a făcut el pentru ca restul să se simtă mândri că sunt români. Cine-i dă lui dreptul să judece un sportiv, oricare ar fi acela, pentru că acesta nu vrea să participe la o competiție? Are habar cel ce vorbește ce înseamnă viața unui sportiv de performanță, mai ales în sporturile individuale? Știe el la câte vacanțe, distracții sau șuete cu amicii  sau familia a renunțat acel sportiv pentru că trebuia să se antreneze? Știe cel ce se dă mare român că un sportiv de performanță nu are copilărie, cum la fel nu are nici un mare pianist sau violonist? Cel pentru care singurele sporturi din viața lui sunt mutatul fundului de pe o canapea pe alta, benoclatul la televizor, ridicarea halbelor, scuiparea semințelor și aruncatul cu piatra în alții are tupeul să judece un sportiv de performanță? Când lui i se pare o corvoadă dusul gunoiului și mersul la slujba de unde își ia banii are curajul să comenteze motivele unui sportiv de a participa sau nu la o competiție? Cine sau ce îi dă dreptul să-l judece și nu oricum, ci în public? Îi plătește el cumva tratamentul sau spitalizarea atunci când se accidentează? Îl întreține el atunci când nu mai poate face sport sau îi oferă vreo slujbă? NU! Nimic din toate acestea. Și atunci, chiar dacă ești sau te consideri jurnaliast, cine îți dă ție dreptul să-i judeci și să-i arăți cu degetul pe acești oameni? Ce ai făcut tu pentru ei și pentru țară de-ți dă dreptul să ceri același lucru din partea lor? Nu intră în sarcina nici unui sportiv scărpinarea orgoliului național. Și atunci de unde atâta aroganță la tine și la alții ca tine?

Bogdan Socol Sursa foto r3media.ro

Nu știu cine este Bogdan Socol. Azi am auzit prima oară de el. Din gugălit am aflat că este sau a fost comentator sportiv de fotbal și rugby pe la diverse posturi. Acum scrie opinii la R3media.ro. Ce m-a supărat la el? Articolul cu titlul „Dar ce au făcut pentru țară jucătoarele noastre de tenis?” pe care vă invit să-l citiți.

Citez:

„Zilele trecute, am aflat cu toții că Simona Halep și-a anunțat neparticiparea la Jocurile Olimpice de la Tokyo din cauza unor probleme medicale, iar la scurt timp, exemplul său a fost urmat și de celelalte jucătoare care ar fi avut drept de participare la cel mai mare eveniment sportiv al planetei. Imediat după ce ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, s-a declarat dezamăgit de hotărârea lor, mulți au sărit în apărarea fetelor întrebând retoric: ce a făcut statul pentru ele de poate emite pretenții?

Este foarte adevărat că multe din performanțele tenisului românesc au plecat de la investiții personale, de la sacrificiile imense ale familiilor sportivilor, dar nu totul se limitează la bani. Sportul se bazează mult și pe emoție, pe sentimente, nicidecum pe un mercantilism extrem, iar refuzul sportivelor de a participa la Jocurile Olimpice mă face să cred că, pur și simplu, nu le pasă nici cât negru sub unghie de noi, cei care le susținem din tribune sau din fața televizorului.”

Exact ce spuneam. E ușor să vorbești despre sentimente și emoții din tribune sau din fața televizorului, când salariul îți merge mai ales când produci opinii de genul ăsta. Ce nu spune „olimpicul medaliat cu aur la arătatul cu degetul” este faptul că există un „mic manual” de 70 de pagini numit playbook , cu reguli pentru sportivi, cu benzi desenate pentru a explica regulile care, potrivit organizatorilor, vor garanta securitatea sanitară a Jocurilor Olimpice (23 iulie-8 august). Doar 70 de pagini de reguli, ce mare scofală!

Conform G4media

„Responsabilii olimpici şi organizatorii Tokyo-2020 au pus accentul pe sancţiuni prevăzute pentru sportivii care încalcă regulile, cum ar fi avertismente, amenzi, eventual „o ineligibilitate sau excludere temporară sau permanentă de la Jocuri”.

Ei nu au precizat dacă sportivii pot fi excluşi de la viitoarele Jocuri Olimpice precum şi de la cele de la Tokyo.

„Aşteptăm de la voi să respectaţi regulile, însă dacă nu o faceţi, ar putea fi dictate sancţiuni împotriva voastră”, a declarat Pierre Ducrey, director de operaţiuni al Jocurilor în cadrul Comitetului Internaţional Olimpic (CIO).

Organizatorii au anunţat deja măsuri precum teste zilnice pentru sportivi şi urmărirea prin GPS a ziariştilor veniţi din străinătate, în încercarea de a linişti publicul japonez.”

Conform playbook-ului

” Wear a face mask at all times to protect you
and everyone around you. Masks help prevent
the spread of COVID-19, as they catch droplets
exhaled by an infected person. By wearing a
face mask at all times – except when eating,
drinking, training, competing or sleeping –
you’ll help keep the Games safe for everyone.

Adică cu excepția mâncatului, băutului, antrenatului, somnului și momentului competiției trebuie să stai cu cârpa pe față, indiferent că te-ai vaccinat (cazul Simonei) sau nu, cazul celorlalte. De asemenea trebuie să te testezi în fiecare zi. Trebuie să completezi un munte de hârtii și să dai informații despre tine și cei apropiați. Trebuie să stai în carantină cu 14 zile înainte de a merge în Japonia. Regulile de distanțare trebuiesc respectate pe toată durata șederii acolo. În plus, ești amenințat cu amenzi, restricții și chiar interzicerea participării dacă greșești cu ceva. Și toate astea le stabilește o comisie, care știm cu toții cum funcționează, mai ales la nivel olimpic.

Poate pentru domnul care a scris articolul scobitul în nas este un obicei plăcut, fie că o face cu degetul sau cu bețișorul, dar pentru alții s-ar putea să nu fie. Cum plăcut nu este nici să porți cârpa pe față toată ziua. Controlorarea fiecărui pas pe care-l faci este un alt lucru neplăcut. Dar cum spuneam sunt doar 70 de pagini de reguli pe care trebuie să le respecte un sportiv pentru a-i gâdila orgoliul unui român neaoș.

Domnul Socol mai spune că fițoasele noastre „tenismene”, care nu au participat nici la meciurile cu Italia de Fed Cup, în urma cărora România a retrogradat din Grupa 1 valorică nu fac nici acte caritabile de care să aibă cunoștință el.

Atunci când un sportiv refuză să își reprezinte țara doar că nu are chef sau invocând o durere în cot este dureros pentru toți cei care au crezut în el. Și este dreptul meu ca suporter să îi condamn pentru gestul lor de lașitate. E treaba lor din ce motive aleg să nu transpire sub drapelul României la Jocurile Olimpice, dar este și dreptul meu de a le condamna decizia, ca un om trădat de cineva căruia i-a acordat toată încrederea.

Este ca și cum România ar intra într-un război și eu aș refuza să lupt pentru că țara nu a făcut nimic pentru mine. Dar aici vine faimosul discurs al lui John Fitzgerald Kennedy: „Nu trebuie să vă întrebați ce a făcut țara pentru voi. Întrebați-vă ce ați făcut voi pentru țară!”

Deși într-un articol despre vaccinare Socol s-a declarat antivaccinist convins și mare credincios uită că aceeași Biblie îți spune că adevăratele acte de caritate se fac în ascuns, fără să știe stânga ce face dreapta.  Dreptul tău ca suporter, după cum o spune însuși cuvântul, este să le susții nu să le condamni, mai ales pentru neparticiparea la un simulacru de competiție sportivă, cum sunt aceste J.O. de la Tokio. Ar fi trebuit ca nici un sportiv, vaccinat sau nevaccinat, să nu participe în condițiile impuse de organizatori atât sportivilor cât și spectatorilor.

Domnule Socol, tu nu te-ai  vaccinat pentru că ești conștient că nu există nici o pandemie. Simona a mușcat-o cu vaccinul dar poate între timp s-a mai deșteptat și și-a dat seama că a fost folosită iar celelalte nu vor să fie folosite. Poate, deși eu cred că mai mult ca sigur, le-a fost impusă vaccinarea drept condiție pentru a participa la J.O. și fetele n-au vrut nici să se vaccineze dar nici să facă public refuzul lor. Nici tu n-ai spus inițial  în 2017 de ce ai renunțat la ceea ce îți plăcea să faci cel mai mult plecând de la DigiSport. Din interviul ulterior dat celor de la realmadrid.com.ro am înțeles că ai plecat în concediu de paternitate pentru că fuseseși desemnat cel mai slab comentator al postului și mutat pe canalele DigiSport 3 și 4. Tot Biblia ne spune că mândria este un mare păcat. În plus, vaccinarea sau nevaccinarea este o opțiune personală și nicidecum un titlu de glorie, nici pentru unii, nici pentru alții.

Dacă indignarea ta s-ar fi îndreptat spre cei pe care îi plătești din taxele și impozitele tale, adică spre cei care ne conduc și care, la modul cum ne conduc, ne fac să ne fie rușine că suntem români, și nu înspre cei care își câștigă singuri pâinea, te-aș fi aplaudat și ovaționat la scenă deschisă.  Dar, din păcate, ai procedat ca acei părinți care vor să-și implinească idealurile prin intermediul copiilor și se supără pe ei când aceștia nu au aceleași ambiții.

Și fiindcă singur ai adus vorba despre ce spunea Kennedy te întreb și eu : Tu ce-ai făcut pentru țara ta?

P.S. N-am înțeles niciodată de ce românul are mândrie doar când e vorba de sport.

O poză cât o mie de cuvinte