Locația planetei Nibiru (II)

Telescopul aflat pe orbită, a găsit-o exact acolo unde a fost trimis să se uite. Ei știau despre existența acesteia și cunoșteau locația de mai mulți ani, dar au vrut să o confirme cu ochii propriei lor tehnologii. Acestea sunt fapte pe care vă îndemn cu tărie să le verificați voi înșivă. Au existat încercări de a ascunde acest eveniment și de rescriere a poveștii. Poate că Nibiru nu este o planetă în adevăratul sens al cuvântului, ci doar un mic sistem format din o stea pitica maro și o mică planetă însoțitoare.

Piticiele maro au fost, până de curând, doar teoretic considerate hibrizi planeta/stea. Astronomii cred că au localizat acum unele stele pitice maro, a căror luminozitate este atât de mică încât face detectarea lor extrem de dificilă. În esență, ele sunt produsul unei nor de gaz și praf  care le concrește și care este de câteva ori mai masiv decât cel din care probabil s-a format Jupiter. Dincolo de un anumit prag al masei, reacțiile în cadrul acestei lumi duc la emisie de caldură și o anumită cantitate de lumină, dar trupul este încă prea mic pentru a compensa reacțiile termonucleare în lanț care aprind o stea convențională.

Ele apar de un roșu incandescent, contrar culorii pe care numele lor o sugerează, și nu cresc dincolo de dimensiunile sferice ale lui Jupiter, în ciuda faptului că au o masă mai mare. Acestea sunt considerate a fi relativ banale în Univers, și lipsa relativă a aparițiilor lor de până acum reflectă calitățile lor de stele întunecate. În cazul în care una este pe orbită în jurul Soarelui, atunci este destul de plauzibil ca depistarea acesteia de către telescop să nu fi survenit încă, astfel încât se poate înțelege numărul mic de date concrete despre acest câmp suplimentar.

Dar, cum în timp am devenit mai capabili să detectăm și să observăm planetele din jurul altor stele, înseamnă că abilitatea noastră de a observa acest rebel din propriul nostru sistem solar este în creștere. Aspectul senzational al tuturor acestor lucruri apare atunci când cineva începe să ia în considerare această lume, drept o stea foarte slabă mai degrabă decât drept o planetă. Drept consecință am descoperi că ne aflăm într-un sistem binar de stele! Desigur că pitica maro la care se face aluzie nu este o stea în sensul convențional, dar poate emite lumină și căldură suficientă pentru a permite sateliților săi să susțină viață pe cont propriu. Având în vedere distanța sa față de Soare în frigul extrem al vidului, această posibilitate este una interesantă. Cu siguranță însă nici o planetă terestră atât de depărtată de Soare nu ar fi în măsură să susțină viață pe cont propriu.

Deci, ce se întâmplă dacă această pitică maro, de fapt, a avut planete care orbitau în imediata sa apropiere? Desigur, acest lucru ar putea explica mai bine prezența vieții. La urma urmei, Nibiruanii se presupune că au trăit pe Pământ și apoi au plecat către planeta lor de origine, care ar fi orbitat la o distanță de 3600 de ani tereștri în afara sistemului nostru solar. Dacă intr-adevăr s-a petrecut așa și a fost doar o planetă și nu o adevărată pitică maro / sistem planetar, cum putea fi susținută viața pe ea atât de departe de sistemul nostru solar?

Teoria piticăi maro are mult mai mult sens și se corelează cu profețiile Hopi. Atunci când un obiect în spațiu se îndreaptă către observator culoarea sa se modifică datorită efectului Doppler. Acest lucru se întâmplă când efectiv undele de lumină sunt „strivite” împreună și tranzitează către un spectru de lumină diferită. Când obiectul se îndreaptă spre observator la viteză mare culoarea devine albastră. Profețiile Hopi se referă în mod clar la Blue Star (Steaua Albastră), care strălucește în ceruri. Legea gravitației (Newton) este insuficientă pentru a explica știința planetară. Planetele sunt obiecte magnetice și au, de asemenea, o forță de respingere magnetică care creează echilibrul între ele și le ține în mișcare.

Legea impulsului din TRR ( Teoria relativității restrânse) pentru planete este cert ridicolă. Ceea ce noi numim știință modernă astronomică și planetară este încă foarte mult în Evul Mediu din cauza asta. Joacă-te cu doi magneți pentru a afla că, dacă ambii sunt încărcați cu același tip de sarcină cu greu o să-i faci să se atingă, din cauza forței de respingere electromagnetică. Excluderea forței de respingere in știința planetară este un viciu gigantic și  o jenă politică pentru cei care au fost implicați în această omisiune. Povestea împăratului fără haine este o analogie perfectă pentru modul în care a fot tratată această chestiune.Scorța Pământului, care este subțire în comparație cu dimensiunile sale, acționează ca un scut magnetic și ascunde adevăratele relații magnetice dintre planete, de instrumentele noastre științifice terestre. Dacă doriți să începeți să înțelegeți modul de funcționare al sistemului solar mai bine mâncați un biscuit cu chipul lui Newton decât să citiți legea gravitației scrisă de el, care nu ia în considerare forța de respingere electromagnetică.

Cele mai interesante descoperiri științifice despre planetele care se descoperă, în general, sunt ținute departe de public sub pretextul securității militare. Istoria are însă multe nume pentru Planeta X.

Sumerienii au numit-o a 12-a Planetă sau Nibiru (care se traduce prin ” planeta în trecere”).
Babilonienii și Mesopotamienii a numit-o Marduk, Regele Cerurilor și Marele Corp Ceresc.
Vechii evrei au menționat-o drept Globul cu aripi, din cauza lungimii orbitei sale în raport cu celelalte stele.
Grecii au numit-o Nemesis. (Numele său cel mai grăitor)
Profeții au numit-o Steaua Albastră, Steaua Roșie, Mesagerul Înflăcărat sau Cometa Sfârșitului, printre altele.

Indiferent de denumirea utilizată, este același obiect care are aceleași efecte atât înainte cât și în timpul trecerii sale pe lângă Pământ.

Sumerienii au avut, de asemenea, un nume și pentru orbita ei de aproximativ 3600 de ani (un Shar).

Astronomii antici hinduși au numit-o Treta Yuga (3600 ani) și distrugerea pe care aceasta o cauzează, Kali Yuga.

Dovezile despre Planeta X sunt copleșitoare în trecutul nostru istoric. Schimbările actuale de pe Pământ se accelerează, nu se diminuează. Acestea sunt fapte reale, ce mai pot spune? In revista americană ” Descoperind Arheologia”, iulie / august 1999, la pagina 72: anul 1628 i.Hr. este dat ca dată a unui eveniment catastrofal care s-a petrecut la nivel mondial. Aproximativ cu 3600 de ani în urmă și care ar coincide cu întoarcerea sa în acest moment. Pagina 70 arată o imagine medievală, cu o cometă mare, obiect la fel de mare ca și soarele, brăzdând pe cer dungi orizontale și având o coadă uriașă. Dedesubt este înfățișat un oraș agitat, cu oameni isterici ieșiți pe străzi. Orbita sa eliptică este jurul a doi sori. Celălalt soare în jurul căruia orbitează este geamănul întunecat al soarelui nostru.

Cele mai bune echipamente telescopice ale noastre de pe Pământ și din spațiu monitorizează îndeaproape apropiata apariție a lui Nibiru. Acesta este unul din multele motive pentru care feed-ul live al telescopului orbital Hubble este ascuns vederii noastre. De fiecare dată când aceasta se apropie începe un lanț de evenimente care culminează cu trecerea ei prin spațiul nostru și provoacă schimbarea suprafeței pământului nostru. Aceste modificări sunt cauza deceselor masive și distrugerilor. Istoria este bogată în povești de genul ăsta. Mulți oameni din trecut nu au făcut legătura între ceea ce părea a fi o cometă mare deasupra capului lor și evenimentele cu care se confruntau la momentul respectiv( erupții vulcanice masive, cutremure, suprafețe terestre care se scufundau și altele care apăreau de nicăieri, valuri mareice, vremea cruntă și inundații).

Unii dintre acești scriitori din trecutul îndepărtat pur și simplu au descris acest fapt drept ceea ce au crezut ei că ar fi fost un semn prevestitor sau un mesager al profeților și nu drept cauza problemele lor. În 1995, Planeta X a venit destul de aproape de noi astfel încât magnetismul său a început să afecteze Pământul într-un mod semnificativ, care crește acum zi de zi. Cu cât se apropie mai mult de noi cu atât mai repede se îndreaptă spre Pământ și efectele sale magnetice devin mai puternice. Există un flux și reflux al acestor evenimente, asemănătoare cu undele calme înainte marele val. Surferii înțeleg foarte bine această analogie. În termeni mai populari ar fi liniștea dinaintea furtunii.

Așteptați-vă ca lucrurile să se înrăutățească, deoarece se apropie tot mai mult, dar nu în linie dreaptă. Gravitația soarelui nostru este ceea ce o atrage mai aproape și mai repede. Planeta X nu va lovi Pământul sau Soarele, din cauza forței de respingere, care întră în joc pe măsură ce se apropie unele de altele. Mai există încă un motiv pentru care e bine să fiți  preveniți și care să vă preocupe. Pământul are acum două influențe magnetice puternice în zona învecinată (soarele nostru fiind cel principal) și nucleul său se încălzește din cauza asta. E ca o mașină cu accelerația și frâna puse în același timp.

Soarele împinge și trage Pământul într-o direcție iar Planeta X este supărată de faptul că acesta contrabalanseazâ propriul său set de influențe. Acesta este motivul fenomenelor meteorologice ciudate și al activității seismice din ultima vreme. Înregistrările despre cei  aproximativ 7 ani de turbulențe înainte de trecerea ei fac parte din înregistrarea biblică despre, cel puțin, ultima ei trecere pe lângă Pământ. Cu ajutorul informațiilor științifice și istorice, puține dar corecte, nu trebuie să fii profet pentru a prezice că același ciclu de evenimente se întâmplă din nou, în timpul apropierii Planetei X de noi.

Aceste evenimente sunt doar o mică mostră, de importanță minoră, comparativ cu ceea ce se va întâmpla atunci când va sosi timpul.. Și totuși, chiar și aceste evenimente relativ minore pot provoca mari distrugeri. Multe zone ale lumii vor începe să fie grav afectate chiar înainte de momentul trecerii, așa că nu cred că puteți aștepta până în ultima clipă și apoi să te adăpostești în condiții de siguranță! Nu vei mai avea unde să pleci. Acesta este și motivul pentru care au intervenit schimbări atât de drastice în transportul aerian și în securitate, pentru că atunci cand avertizarea va deveni publică, ea nu nu va fi pentru oameni ca mine sau ca voi. Cei aleși vor fi imediat pe poziții  alături de paznici înarmați, la fiecare aeroport pentru a împiedica masele nespălate să zboare și să le stea lor în cale.

De ce credeți că s-a construit aeroportul Denever? Dar Vault Svalbard Global Seed? Un război nuclear ar face inutile toate acele semințe pentru zeci (dacă nu sute) de ani buni până la eliminarea radioactivității din sol. Ori pentru cât de mulți ani și-ar fi pregătit elitele provizii nu cred că le-ar conveni să stea închiși în buncăre ani de zile sau să se plimbe pe afară în costume de protecție. Așa că gogorița cu Iranul nuclear nu este decât alt praf aruncat  în ochii ”prostimii”. Așa-zisul ”terorism” care planează ca sabia lui Damocles asupra capetelor noastre a fost inventat tot în scopul restrângerii libertății demișcare a cetățenilor lumii. Acestui i se alătură circul politic, economic și religios care se desfășoară zilnic în fața ochilor noștri. Scopul? Distragerea atenției de la lucrurile cu adevărat importante. Colapsul financiar are drept scop scoaterea banilor din circulația lor în rândul populației. Falimentarea, rând pe rând a economiilor țărilor, deci ruinarea populației se face, nu pentru că bancherii au nevoie de bani ( doar ei i-au inventat și tipărit) ci pentru a limita posibilitatea de mișcare a populației. Fără bani unde și cât de departe poți ajunge, mai ales în ziua de azi? În opinia mea, falimentul economic mondial se va produce cu puțin timp înainte de a se face public anunțul despre urgia care ne paște tocmai pentru a-i împinge pe oameni la gesturi necugetate. Totul nu este decât un puzzle în care ni se atrage atenția asupra unor porțiuni din el cu scopul de a pierde din vedere imaginea de ansamblu. Strămoșii noștri au vrut să ne prevină asupra acestui eveniment, de aceea ne-au lăsat de-a lungul secolelor și mileniilor, scrieri și construcții făcute de asemenea manieră încât să reziste în timptocmai pentru că erau de importanță capitală pentru cei care veneau după ei. Oricât demult s-au străduit cei ce se consideră aleși pentru a supraviețui vremurilor de după ”vremurile de pe urmă” să ascundă aceste lucruri, frânturi de adevăr au ieșit rând pe rând la iveală și ne dau astăzi, nouă, posibilitatea să alegem dacă vrem sau nu vrem să știm ce ne așteaptă. V-ați pus întrebarea de ce  legendele și miturile popoarelor antice se aseamănă între ele?  Chiar ați crezut câ cele 900.000 de pergamente adăpostite de Biblioteca din Alexandria au dispărut pentru totdeauna odată cu arderea ei? Este un lucru imposibil pentru că tot istoria ne spune că egiptenii aveau o armată de scribi tocmai pentru ca fiecare document să fie copiat în cel puțin 7 exemplare și depozitat în tot atâtea locuri diferite. Ce conțineau acele papirusuri de au trebuit ” să ardă” pentru totdeauna? Dar egiptenii au fost mai deștepți decăt noi și și-au dat seama că unii vor încerca să ascundă anumite lucruri, drept pentru care au lăsat săpate în piatră informațiile de importanță capitală.

E bine sau nu e bine să știm aceste lucruri? Fiecare își dă răspunsul singur. Personal, nu știu încă sigur dacă îmi doresc sau nu să supraviețuiesc acestui eveniment. Ceea ce știu este că această informație m-a făcut să-mi iau un răgaz de la găndurile și problemele zilnice și să-mi îndrept atenția mai mult spre lucrurile cu adevărat importante în viață.

Misteriosul fascicul de energie de deasupra piramidei bosniece a Soarelui

Piramida bosniacă a Soarelui, Visoko, Bosnia-Hertegovina

O echipa de fizicieni a detectat un fascicul de energie care vine prin varful piramidei bosniece a Soarelui. Raza fasciculului este de 4,5 metri, cu o frecvenţă de 28 kHz. Fasciculul este continuu şi puterea sa creşte pe măsură ce se mişcă în sus şi se depărtează de baza piramidei. Fenomenul contrazice legile cunoscute ale fizicii si tehnologiei. Acesta este prima dovadă a unei tehnologii non-herziene de pe Planetă. Se pare că constructorii piramidei au creat o maşină de mişcare perpetuă ( un perpetuum mobile) cu mult timp în urmă şi această „maşină de energie”  încă funcționează.

Fasciculul de energie din vârful piramidei bosniece a Soarelui

În labirintul subteran, în 2010, s-au descoperit trei camere şi un mic lac albastru. Screening-ul energiei arată că nivelul de ionizare este de 43 de ori mai mare decât concentraţia medie din afara, ceea ce transformă camerele subterane în „camere de vindecare”.

Detectările electromagnetice ulterioare, în 2011, au confirmat faptul că nivelurile radiaţiilor negative conform grilelor Hartman, Curry şi Schneider sunt egale cu zero în tuneluri. Nu au fost găsite radiaţii tehnice (de la liniile de alimentare şi / sau alte tehnologii) în tuneluri şi nici radioactivitate cosmică. Sculpturile ceramice găsite în interiorul piramidei sunt poziţionate pe fluxurile de apă subterană şi energia negativă este transformată în energie pozitivă.

Lista minunilor arheologice bosniece nu se termină aici .. citeşte tot articolul AICI.

La 24 iunie 2009, un fascicul de lumină a fost capturat în  fotografia alăturată la Piramida Kukulkan de la Chichen Itza (peninsula Yucatan din Mexic).

Martorii care au captat această fotografie nu au văzut nimic  în momentul când au făcut fotografiile, fasciculul fiind surprins doar de ochiul sensibil al aparatului de fotografiat.

Despre acest fapt puteți afla mai multe aici: https://mucenicul.wordpress.com/2012/01/28/misteriosul-fascicul-de-lumina-din-varful-piramidei-kukulkan/

 

Și totuși NIBIRU există!!! Cel puțin așa susțin rușii (Video)

Anul acesta în august-octombrie numărăm cometele!? Mâine cometa Honda va fi cel mai aproape de Pământ.

Cometa Honda se apropie de Pământ. Se pare că mâine ea se va afla cel mai aproape de noi.” Pe 15 august 2011, cometa 45P/Honda-Mrkos-Pajdusak va trece la numai 8.987.847 km de Pământ. Pe 11 februarie 2017 o va face iar dar va trece la 12.753.229 km. În 2018 o altă cometă va trece relativ apropa de planeta noastră: 46P/Wirtanen la 11.652.188 km.”

Un alt eveniment s-ar putea produce în septembrie (26-28) când se spune că cometa Elenin va acoperi Soarele și s-ar putea să avem trei zile de întuneric pe Pământ.

Pe 16 octombrie 2011 cometa Elenin va fi cel mai aproape de Pământ și tot atunci se pare că se va intersecta cu cometa Honda și va fi  vizibilă cu ochiul liber.  Unii cercetători spun că ea nu reprezintă un pericol pentru noi, alții nu sunt de aceeași părere. Cu toții știm de câte ori s-au mai înșelat până acum oamenii de știință, mai ales în privința spațiului cosmic. Ce m-a frapat pe mine însă a fost un scurt articol științific care avea titlul: ” Cometa Elenin miroase a migdale amare” ( și nu era scris de Rodica Ojog-Brașoveanu). Imediat gândul m-a dus la Apocalipsa lui Ioan, 8.10-11: Şi a trâmbiţat al treilea înger, şi a căzut din cer o stea uriaşă, arzând ca o făclie, şi a căzut peste izvoarele apelor. 11. Şi numele stelei se cheamă Absintos. Şi a treia parte din ape s-a făcut ca pelinul şi mulţi dintre oameni au murit din pricina apelor, pentru că se făcuseră amare.” Ar putea afecta cianurile din coada cometei apele terestre? Să fie Elenin steaua Absintos?  Unii cercetători spun că în spatele cometei Elenin se află Nibiru/Marduk, și că aceasta nu poate fi văzută datorită norului din coada cometei.

Iată aici câteva filme care tratează această problemă, voi hotărând singuri cui să dați crezare sau nu:

Menționez că traducerea din rusă în engleză este corectă.

 

Și aici aveți un site unde puteți verifica coordonatele spațiale: http://www.sky-map.org/

Cercetătorii vor să creeze o stea, ca Soarele, în laborator

Arată ca o clădire obişnuită, însă în spatele uşilor închise ar putea fi răspunsul la cea mai sigură formă de energie regenerabilă din viitor.

Camera în care se realizează fuziunea / FOTO: dailymail.co.uk

Laboratorul National Ignition Facility din Livermore California încearcă să construiască o stea în miniatură, pe Terra.

Proiectul de 2,2 miliarde de dolari a intrat în faza de experimentare de câteva săptămâni şi speră să îşi atingă scopul până în 2012.

Pe 2 noiembrie, oamenii de ştiinţă au tras 192 de fascicule laser în centrul reactorului, unde se afla un recipient de sticlă cu tritiu şi deuteriu.

Energia rezultată a avut o magnitudine de 1,3 milioane de mega jouli, în record mondial, iar temperatura maximă înregistrată în nucleu a fost de circa şase milioane de grande Fahrenheit. Temperatura în centrul Soarelui este de 27 de milioane de grade Fahrenheit.

Experimentul nu a fost chiar ceea ce se spera, întrucât nu a existat o reacţie termonucleară autoîntreţinută. Oamenii de ştiinţă speră să reuşească acest lucru cât de curând posibil.

Camera de reacţie are 10 metri diametru şi este acoperită cu beton de 30cm grosime. În ea, există 192 de găuri prin care sunt trimise înăuntru fasciculele de laser.

Acest tip de fuziune este cunoscut drept reţinere inerţială, în care combustibilul, tritiu şi/sau deuteriu, este ţinut într-o sferă mică de sticlă care este bombardată din mai multe părţi cu lasere cu pulsaţii. Astfel, se cauzează implozia sferei de sticlă, pornind o reacţie termonucleară care aprinde combustibilul.

Când reactorul va ajunge la capacitate maximă, temperaturile atinse înăuntru vor fi de peste 100 de milioane de grade, iar presiunea va fi de 100 de miliarde de ori mai mare decât presiunea atmosferică terestră. Aceste condiţii sunt similare celor de pe stele.

Cercetătorii doresc să poate avea o centrală-prototip care să folosească noul tip de reacţie termonucleară până în 2020, iar până în 2050 un sfert din energia SUA să provină din acest tip de fuziune.

National Ignition Facility este opera Departamentului de Energie Nucleară SUA şi este cel mai mare proiect ştiinţific pe bază de laser.

Mai multe puteţi afla de pe site-ul oficial al proiectului, lasers.llnl.gov.

SURSA

Bill Gates plateste pentru nori „artificiali”, ca sa reduca gazele cu efect de sera

Primele teste ale tehnologiei controversate sunshielding (ecranare a soarelui) sunt planificate după ce Naţiunile Unite nu a reuşit să obţină un acord in privinta reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.

Bill Gates, miliardarul Microsoft, a finanţat cercetarea pentru construirea unor maşini care absorb zece tone de apa de mare pe secunda şi le pulverizeaza apoi în sus. Acestea vor insamanţa mari portiuni[de cer] cu nori albi, pentru a reflecta razele solare departe de Pământ.

Oamenii de ştiinţă britanici şi americani implicaţi nu intenţionează să aştepte normele internaţionale privind tehnologia care  în mod deliberat modifică clima. Ei cred că rezultatul slab al summitului climatic din decembrie de la Copenhaga, înseamnă că emisiile va continua să crească necontrolate şi că lumea are nevoie urgentă de o strategie alternativă pentru a se proteja de încălzirea globală.

Multe metode de răcire a planetei, colectiv cunoscute sub numele de geo-inginerie, au fost propuse. Acestea includ rachete care sa disloce milioane de oglinzi în stratosferă şi brazi artificiali pentru a suge dioxidul de carbon din aer. Cele mai multe ar fi mult prea costisitoare şi nu ar putea fi utilizate timp de decenii.

Cu toate acestea, anul trecut un studiu a socotit că o flotă de 1.900 nave care costă 5 miliarde lire sterline ar putea aresta creşterea temperaturii traversand oceanele şi pulverizand apă de mare prin pâlnii inalte pentru a albi norii şi a creşte reflexia lor.

Silver Lining, un organism de cercetare din San Francisco, a primit 300.000 dolari (£ 204 mii) de la domnul Gates. Aceasta va dezvolta masini pentru a transforma apa de mare în particule microscopice care pot fi cu suflate până la altitudinea de 1.000 de metri a norilor. Acest lucru ar albi norii, prin creşterea numărului de nuclee.

Procesul ar implica zece nave şi 10.000 de km patrati (mile 3800 mp) de ocean. Armand Neukermanns, care este liderul cercetarii, a declarat ca albirea norilor a fost „forma cea mai benigna de inginerie”, deoarece, desi ar putea modifica precipitaţiile, efectele ar înceta curând după ce maşinile s-ar opri.

Alte tipuri de geoengineering, cum ar fi mimeaza vulcani prin utilizarea unor aeronave cu spray de particule de sulfat de reflectoare în stratosferă, ar avea efecte mult mai mult asupra tiparelor de vreme.

Stephen Salter, profesor emerit de Design Tehnic la Universitatea din Edinburgh, a declarat că nu este nevoie să aştepte o lege, deoarece studiile nu vor adăuga produse chimice în atmosferă. Dar Sir David King, fostul consilier şef ştiinţific al Guvernului, a declarat că experimentele cu potenţiale consecinţe dincolo de frontierele naţionale au nevoie de reglementări internaţionale. El a spus The Times: „Nu văd nici o soluţie geo-inginereasca care nu sa nu aiba consecinţe nedorite sau care sa nu fie mult prea scumpa.”

Se pare ca chemtrails-urile nu mai sunt de ajuns. Acum au mai gasit ceva pentru a accelera procesul de degradare a planetei si al oamenilor. Cine stie cu ce vor amesteca apa marii inainte de a o pulveriza. In mod cert aceasta” noua” tehnologie nu va fi folosita pentru binele nostru si ca de obicei americanii si britanicii incalca reglementarile internationale, fara ca nimeni sa obiecteze.

Eclipsa de Soare de la Răstignirea Domnului

„Iar din al şaselea ceas, întuneric fu peste tot pământul, până la al nouălea ceas” (Matei XXVII, 44).
„Şi, fiind ceasul al şaselea, întuneric fu peste tot pământul, până la al nouălea ceas” (Marcu XV, 33).
„Şi era ca la al şaselea ceas, şi întuneric se făcu peste tot pământul, până la al nouălea ceas, şi se întunecă soarele şi se spintecă catapeteasma bisericii prin mijloc” (Luca XXIII, 44).
„…Cel ce pe lemn puterile cele potrivnice a biruit, soarele întunecând şi pământul clătindu-se…” (Lepădări la Sf. Botez)

Pentru câte minuni cuprinde întru sine minunea lipsirii soarelui, ceea ce mai presus de fire s-a făcut la răstignirea Domnului, sau – mai bine a zice – a întunecării soarelui

„Când S-a răstignit Domnul nostru, era amiază de primăvară, adică de douăsprezece ceasuri ziua şi douăsprezece ceasuri noaptea, după aşezămintele Sfinţilor Apostoli şi după grăitorii pentru pascalie. Şi soarele nu s-a întunecat de la sine-şi (precum a socotit Orighen), ci de la lună care – cu toate că era lună plină, de patrusprezece zile, după Dumnezeiasca Scriptură – venind sub soare şi mergând împreună, l-a întunecat pe el, precum a văzut cu ochii săi călătoria aceasta împreună şi întunecarea dumnezeiescul Dionisie Areopagitul, aflându-se în Heliopolis al Egiptului împreună cu Apolofan, şi scrie învederat despre aceasta în trimiterea către Policarp. Acestea – zic – aşa fiind cunoscute mai înainte, vezi câte minuni au urmat şi câte legi ale firii s-au schimbat întru această lipsire mai presus de fire:

– Căci, după legile firii, în vremea când este lună plină, e cu neputinţă a călători soarele împreună cu luna. Fiindcă atunci se află amândoi luminătorii după potrivire, anume: dacă soarele se află la miazăzi cea deasupra pământului şi la semnul mijlociu al cerului despre vârf, ce se numeşte zenit, luna se află drept după potrivire la semnul mijlociu al cerului cel de sub pământ, ce se numeşte nadir. Şi altfel. Asemenea şi dacă soarele se află la apus, luna se află la răsărit. Însă, la răstignirea Dom­nului, legile acestea fireşti s-au schimbat şi s-a făcut împreună călătoria soarelui şi a lunii mai presus de fire şi preaslăvită.

– Căci luna a păşit înainte şi într-un minut a luat douăspre­zece ceasuri întregi. Căci în minutul acela întru care se cădea să se afle la semnul cel de sub pământ nadir, ea s-a aflat la semnul cel mai deasupra pământului zenit. Fiindcă, alergând cu nespusă şi neînţeleasă iuţeală pe dedesubt de mijlocul emisferei celei de sub pământ până la cealaltă emisferă mai presus de pământ, a ajuns soarele la mijlocul cerului, întru al şaselea ceas al zilei întru care S-a răstignit Domnul, şi aşa a călătorit împreună cu dânsul.

– […] Şi amiaza cea luminată a Vinerii celei mari s-a făcut prea-adânc miez de noapte. Şi mai departe întunecarea aceasta s-a făcut peste toată lumea şi peste tot locul […] Pentru aceasta au zis într-un glas împreună şi cei trei evangheliştii, Matei (XXVII, 46), Marcu (XV, 33) şi Luca (XXIII, 44): «Şi întuneric se făcu preste tot pământul.»

– Căci, după ce a acoperit tot discul soarelui, luna a urmat împreună cu dânsul către apus, acoperindu-l pe el trei ceasuri întregi, până la al nouălea ceas (ora 15, 3 după amiază), după cum zic dumne­zeieştii evanghelişti: Matei (XXVII, 45), Marcu (XV, 33) şi Luca (XXIII, 44). Adică nu l-a acoperit şi nu l-a descoperit pe el puţin câte puţin, cum se întâmplă la lipsirile [1] cele fireşti, ci acoperindu-l pe dânsul cu totul întru aceste trei ceasuri (12-15). Lucru care este mai presus de fire şi prea-slăvit.

– Căci, după ce luna a acoperit soarele vreme de trei ceasuri, l-a descoperit iarăşi, însă împotriva rânduielii celei fireşti. Căci, când se face călătorie împreună firească şi întunecare a soarelui [eclipsă], partea soarelui care se întunecă cea dintâi, aceea se şi luminează mai întâi. Însă atunci, partea soarelui care s-a în­tunecat mai întâi s-a luminat la urmă, şi partea care s-a întunecat pe urmă s-a luminat întâi. Pentru aceea scria către Policarp dumnezeiescul Dionisie despre aceasta, zicând aşa: «Şi, iarăşi, nu dintru aceeaşi făcându-se nici căderea, nici curăţirea, ci din cea împotrivă după potrivire.»

– Căci – după ce luna a urmat împreună cu soarele către apus, acoperindu-l pe el trei ceasuri până la al nouălea ceas din zi (3 după amiază) – nu i-a urmat mai mult, nici n-a apus împreună cu dânsul, nu! Ci, lăsându-l pe el acolo, la locul cerului al ceasului al nouălea, ea s-a întors înapoi la răsărit. Şi, până să treacă soarele depăr­tarea cerului a celor trei ceasuri ce rămăseseră până să se săvârşească ziua şi să apună, luna a grăbit, şi a tre­cut cele nouă ceasuri în trei ceasuri. Şi astfel, când soarele s-a aflat la marginea apusu­lui, luna s-a aflat după potrivire în cealaltă margine a răsăritu­lui, şi aşa amândoi luminătorii s-au aşezat şi s-au arătat iarăşi în rânduiala lor cea firească. Drept pentru care, pasărea cerului Dionisie îi scria lui Policarp şi despre aceasta: «Şi iarăşi o vedem pe dânsa (adică pe lună), de la al nouălea ceas (3 după amiaza) până seara, stând cu prea-slăvire la potrivirea soarelui. Adu-i aminte încă şi altceva lui (adică lui Apolofan), căci ştie că şi căderea aceasta am văzut-o începându-se de la răsărituri şi venind până la marginea soarelui, apoi împotrivindu-se înapoi.»

Încât, ca să semuim toate cele zise mai-nainte: la răstignirea Domnului, luna a păşit înainte 15 (cincisprezece) ceasuri, adică a mers înainte din drumul şi din locul său cel firesc; adică 12 ceasuri până ce a venit din jos de semnul cerului de miază­noapte şi l-a ajuns pe soare la semnul de miazăzi al cerului, şi 3 (trei) ceasuri întru care a urmat soarelui către apusuri, acoperindu-l pe el; şi 9 ceasuri a mers această lună înapoi, întorcându-se înapoi la răsărit. Încât luna a făcut atunci o noapte şi o zi ale ei în 42 (patruzeci şi două) de ceasuri întregi. Adică şase ceasuri pe care le avea luate de la apusul ei cel firesc, până ce a venit la mijlocul emisferei celei de sub pământ; şi 24 (douăzeci şi patru) păşind înainte, precum am zis, şi iarăşi întorcându-se înapoi; şi [încă] 12 (douăsprezece) ceasuri mergând de la răsărituri până la celălalt apus al ei şi împlinind lungimea nopţii, după fireasca sa rânduială şi mişcare.

Văzut-ai, frate, câte minuni cuprinde întru sine o singură minune a lipsirii soarelui, care s-a făcut în vremea răstignirii Domnului? Slăveşte de aici pe Hristos Cel ce S-a răstignit, Care, deşi cu trupul era spânzurat pe Cruce, totuşi cu dumnezeirea era atot­puternic şi lucra nişte minuni ca acestea, după cum zice acest Dionisie în Trimiterea către Policarp: «Atâtea sânt cele mai pre­sus de fire ale vremii de atunci şi singur lui Hristos putincioase, Celui a toate pricinuitor, Care face lucruri mari şi prea-slăvite, cărora nu le este număr.» Această minune mult-minunată a lipsirii soarelui, cercându-se cu de-amănuntul, a fost de-ajuns lui Dio­nisie şi lui Apolofan, care erau elini, să cunoască dumnezeirea lui Iisus Hristos. Căci, privind aceasta, dumnezeiescul Dionisie mai-nainte a ghicit şi a zis: «Un Dumnezeu neştiut pătimeşte cu trupul, [lucru] pentru care totul s-a întunecat şi s-a clătit.» (Mihail Singhelul, în cuvântul de laudă cel către dânsul). Iar Apolofan, cel ce a rămas elin [2], mai-nainte a ghicit şi el, şi i-a zis dumnezeiescului Dionisie: «O bunule Dionisie! – acestea sunt schimbări ale dumnezeieştilor lucruri.» Adică – după Pahimer – ‘acestea sunt schimbări ale dumnezeieştilor lucruri’ pentru că înşelăciunea se va schimba întru adevăr, întunericul în lumină, moartea în viaţă, omul se va face Dumnezeu şi cele asemenea acestora.

Dintre elini, lipsirea aceasta o arată şi Flegon, scriitorul de ani, în 13 al cronografilor. Şi din cei vechi dintre ai noştri, African, în 5 al cronografilor, şi Eusebiu Pamfil. Iar din cei de pe urmă, dumnezeiescul Maxim Pahimerul, Ghenadie Scolarul, Nichifor Teotoche şi Corderie Iezuitul, în cărţile Sfântului Dioni­sie cele de curând date la iveală în două volume. Însă nu au spus aşa de limpede aceasta. Iar Domnului nostru Iisus Hristos, Celui care printr-o minune ca aceasta Şi-a făcut cunos­cută dumnezeirea Sa şi a încredinţat-o, fie-I slavă şi stăpânire în veci! Amin!”

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut)

Nu numai Sf. Dionisie a intuit cu dreptate ceea ce se petrecea pe cer, ci, cu atât mai vârtos tâlharul din dreapta:

„Văzând tâlharul pe Începătorul vieţii pe Cruce spânzurând zicea: de n-ar fi fost Dumnezeu întrupat, Care cu noi S-au răstignit, nu şi-ar fi ascuns soarele razele sale, nici nu s-ar fi clătit pământul, cutremurându-se…” (Tropar Ceasul VI în Post)

 

 Eclipsa%20rastignire-2008042512

 

În figura de aici, răsăritul a fost pus la stânga şi, consecvent, miază-zi (zenitul) este pus sus. Luna plină parcurge drumul de la miază-noapte (nadir) până la miază-zi, ceasul 6 (12 la noi) într-un minut.

Avem acum de-a face cu o dublă eclipsă; de soare şi de lună, aceasta devenind invizibilă, ca la lună nouă. Şi aceasta deoarece în cazul unei eclipse de soare este imposibil să avem simultan şi luna plină, ambii luminători găsindu-se pe aceeaşi parte, sau emisferă, luna fiind în dreptul soarelui. Situaţia continuă până la ceasul 9 (15), după care soarele îşi continuă drumul său către apus (la echinocţiul de primăvară ceasul 12, adică 18), iar luna se întoarce în poziţia opusă, adică la răsărit, devenind din nou lună plină.

Orizontul „simţit” este orizontul ce poate fi observat din punctul de vedere al unui observator aflat undeva pe pământ. Orizontul „gândit” este identic cu ecuatorul pământesc şi ceresc, şi desparte cele două emisfere pământeşti şi cereşti.

O confirmare în puţine cuvinte o vom găsi şi în Vieţile Sfinţilor la 3 octombrie, prăznuirea Sfântului Dionisie Areopagitul:

„Însă, vrând să se ştie desăvârşit, s-a dus în părţile Egiptului, în cetatea ce se numeşte Heliopolis, pentru că acolo erau demult dascăli învăţaţi; şi de la dânşii a deprins, împreună cu prietenul său Apolofan, meşteşugul citirii stelelor. Însă a fost o zi în care soarele, nerăbdând să-L vadă pe Domnul Iisus Hristos răstignit pe cruce pentru mântuirea noastră, la amiază s-a întunecat şi şi-a ascuns lumina  vreme de trei ceasuri. Iar Dionisie, mirându-se, a zis: «Sau Dumnezeu, Ziditorul lumii, pătimeşte, sau lumea aceasta văzută se sfârşeşte.» Acestea le-a grăit din Duhul lui Dumnezeu pentru patima Stăpânului, iar nu după înţelepciunea veacului acestuia.”

Eclipsa de lună nu poate avea loc niciodată în timpul fazei de lună plină după cum este explicat acest fenomen la Sfinţii Părinţi şi în astronomie:

„Soarele şi luna eclipsează… Soarele eclipsează atunci când luna, ca un zid despărţitor, îl umbreşte şi nu-i dă voie să ne trimită lumina. Aşadar, cât de mult va acoperi luna soarele, atât de mare este şi eclipsa. Să nu te miri dacă luna este mai mică. Fiindcă unii spun că şi soarele este cu mult mai mare decât pământul…, dar cu toate acestea de multe ori îl acoperă un nor mic, sau chiar o colină sau un zid.” (Sf. Ioan Damaschin – Dogmatica)

„Eclipsele lunii şi ale soarelui”

„Uneori luna se întunecă prin un disc umbros ce se întinde peste dânsa de către răsărit, şi aşa o întunecare a ei poate să fie ori totală, ori parţială. Fenomenul amintit se numeşte eclipsa (εκλειψις), întunecimea lunii». El se întâmplă totdeauna numai în timpul lunii pline şi se produce prin aceea că luna din când în când intră în umbra pământului. Acesta adică, un corp opac nestrăveziu, este luminat pe partea cu care este îndreptat spre soare şi aruncă numai decât umbră în partea opusă. Pentru că pământul este mai mic decât soarele, umbra lui trebuie să aibă figura unui con. Periferia pământului este baza conului acestuia. Razele soarelui nu străbat în umbra aceasta conică a pământului, şi deci luna, intrând într-însa, dispare dinaintea ochilor noştri şi noi o vedem întunecându-se. Întunecimea lunii este totală, sau parţială, dacă luna se cufundă de tot, sau numai în parte în acea umbră. Osia umbrei cade în planul eclipticei şi nimereşte pe aceasta în un punct ce este diametral opus soarelui. Am avea aşadar la fiecare lună plină o întunecime totală a lunii, dacă cerul acesteia ar cade cu ecliptica în unul şi acelaşi plan.

Dar acestea stau pieziş una faţă de cealaltă, făcând un unghi de vreo câteva grade. Deci întunecimile lunii se pot întâmpla numai atunci, când luna stă în timpul opoziţiei sale cu soarele în, sau aproape de unul din cele două noduri ale orbitei sale, adică din cele două puncte în care cerul său se taie cu ecliptica, aşa că o linie ce am trage dela pământ la soare ar coincide aproape cu linia nodurilor a căii lunare. Iar dacă luna în timpul opoziţiei nu se află aproape de unul din nodurile amintite, încât linia nodurilor se abate mult dela linia dintre soare şi pământ, atunci luna în cursul său nu poate să între în umbra pământului, ci trece mai departe ori peste, ori sub numita umbră, şi prin urmare nu are loc o eclipsă a ei.

În timpul lunii noi se întâmplă câte odată o «eclipsă a soarelui». Cauza fenomenului acestuia este negreşit luna ce se află atunci între pământ şi soare. Acesta din urmă însă nu se întunecă în înţelesul propriu al cuvântului, ci numai se acoperă. Se înţelege că luna care este mai mică decât pământul şi cu mult mai aproape de acesta decât soarele poate să acopere pe cel din urmă totdeauna numai pentru o parte relativ mică a suprafeţei celui dintâi, şi că pentru fiecare loc se întâmplă începutul, mediul, sfârşitul şi gradul întunecimii în chip diferit. La o eclipsă totală a soarelui, dunga din suprafaţa pământului în care se observă întunecimea poate să fie cel mult 30 de mile de lată; de aceea se şi întâmplă pentru un loc oarecare al pământului întunecimi de soare mai rar decât de lună, dacă şi peste tot se întunecă soarele mai adeseori decât luna. Cum că nu fiecare conjuncţie aduce cu sine o întunecime a soarelui, este iarăşi o urmare a înclinaţiei căii lunare pe ecliptică. Precum nu se întâmplă la fiecare lună plină o eclipsă de lună, tot aşa nici la fiecare lună nouă o eclipsă de soare, pentru că luna de multe ori se depărtează de ecliptică aşa de mult, că umbra ei în cele mai multe rânduri trece peste, sau sub pământ fără ca să-1 nimerească pe acesta. O eclipsă de soare poate să se facă numai atunci, dacă luna stă în timpul conjuncţiei sale cu soarele de tot aproape de ecliptică, sau cu alte cuvinte dacă luna nouă cade într-un timp, când linia nodurilor a căii lunare este aproape coincidentă cu linia imaginară trasă dela pământ la soare.

Împrejurarea că atât eclipsele soarelui cât şi cele ale lunii se întâmplă în apropierea cercului pe care îl parcurge soarele în cursul său anual a dus la numirea cercului acestuia cu numele: «ecliptică», ce înseamnă: calea întunecimilor.”

(prelucrare după prof. C. Popovici)

Am redat pe larg relatarea acestei minuni ce cuprinde, aşa cum se vede, mai multe mişcări şi evenimente astrale suprafireşti, aşa cum sunt descrise de către Sfinţii Dionisie Areopagitul şi Nicodim Aghioritul. Şi dacă nici pe aceşti Sfinţi nu îi vor crede, atunci nu vor crede „nici de s-ar scula cineva din morţi”. (Luca XVI, 31)

 Pr. Dr. Dan Badulescu   24.04.2008
Preluat de pe site-ul : www.creationism-stiintific.ro