Matei-10:28: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena”

Suntem paralizați. Paralizați de frică. Nu am acționat datorită faptului că noi, oamenii, ne iubim viețile tihnite și bunurile materiale pe care le-am acumulat. Nu acționăm pentru că ne este frică că îi vom pierde pe cei pe care îi iubim. Nu acționăm pentru că acest lucru ne va schimba pentru totdeauna. Se vor pierde incredibil de multe vieți. Cu toate acestea, dacă nu acționăm, se vor pierde și mai multe pentru că așa procedează comuniștii.

Oamenii spun că nu există nici un plan, nici o conducere și nici un consens, și asta complică lucrurile. Îi împiedică pe oameni să facă ceea ce în inima lor știu că trebuie făcut. O parte dintre noi nu poate fi de acord cu nimic, se vede și în secțiunea de comentarii, unde ori lipsesc cu desăvârșire ori mă acuză că sunt Gică-contra sau că îndemn la suicid. Dacă nu ne putem învinge întreaga meschinărie pe care o îndreptăm unul împotriva celuilalt, va fi aproape imposibil să ne unim și să luptăm împotriva acestei tiranii cu care ne confruntăm.

Oamenii trebuie să-și dea seama că țara în care am crescut a dispărut pentru totdeauna. Ceea ce va avea loc va depinde doar de noi. Știți asta, adânc în sufletele voastre, știți că am dreptate. Trebuie doar să acceptați acest lucru. Toți cei care sunt de această parte a baricadei ar trebui să fie dispuși să pună totul la bătaie pentru a asigura un viitor copiilor și nepoților noștri. Nu trebuie să ne agățăm de supraviețuire, nu este atât de importantă pe cât se spune. Trebuie să fim dispuși să facem tot ce este necesar pentru a extermina acest rău cu care ne confruntăm. Dacă nu suntem dispuși să o facem atunci am pierdut deja.

Nu vă mai cramponați de fiecare edict pe care acești mici tirani ni-l aruncă în cale. Nu mai  trageți la ham doar pentru a-i ajuta pe ei să înainteze. Ridicați-vă în picioare! Treptat-treptat, ei ne iau totul și noi nu facem altceva decât să ne conformăm lor uitând chiar și să respirăm.

Nu știu ce pași ar trebui să facem. Știu ce sunt personal dispusă să fac, totuși nu doresc să fiu martiră. Vremurile sunt foarte diferite față de când strămoșii  noștri au luptat pentru a forma și păstra această țară cândva grozavă, dar asta nu este o scuză. Trebuie să luptăm întotdeauna pentru libertate. Tirania înflorește atunci când oamenii buni nu fac nimic și exact asta se întâmplă.

Eu însămi mă fac vinovată de aceleași lucruri ca și voi. Cândva am fost în burta fiarei și am încercat să corectez sistemul din interior și sunt aici pentru a vă spune că nu aveți idee cât de corupt este chiar la nivel local. Și nici măcar să nu vă gândiți să țipați la mine „nu îi mai votăm pe nemernici data viitoare!” Toate mijloacele pașnice de soluționare a acestei probleme cu care ne confruntăm au fost epuizate. Am ajuns la opțiunea noastră finală și la modul în care lucrurile de acest gen au fost rezolvate de-a lungul acestei istorii a omului: Revolta. Întâi pașnică, apoi, dacă nu merge cu frumosul….merge și cu urâtul.

Timpul de a decide dacă veți merge constant în întuneric se apropie cu pași repezi. Războiul este lângă noi, chiar dacă unii nu-l văd încă, indiferent dacă ne place sau nu. Cu cât lucrurile sunt mai întârziate, cu cât așteptăm mai mult, cu atât va fi mai greu să revendicăm LIBERTATEA pe care o merită pe bună dreptate copiii noștri.

Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi. (Matei-10:39)

 

 

Cati vor putea supravietui la acest pret daca trusa de supravietuire dupa un cutremur costa peste 500 de lei?

Primarul Sorin Oprescu ne sfătuieşte să ne procurăm truse de supravieţuire

Imagine de la cutremurul din '77

Ne paşte un cutremur mare! Atât specialiştii urcanieni, cât şi cei români au anunţat că în Vrancea se va produce, în curând, un cutremur de proporţii.

Unii spun că intensitatea lui va fi de peste 7 grade pe scara Richter, însă directorul Institutului de Fizică a Pământului, Gheorghe Mărmureanu, ne linişteşte şi zice că nu va depăşi 6 grade.

În acest context, primarul general Sorin Oprescu a precizat că este pregătit pentru o astfel de calamitate, însă îi lipseşte trusa pentru cutremur, pe care ar trebui să o aibă fiecare cetăţean.

„Am locuri unde să-i cazez pe oamenii care rămân fără locuinţă, locuri predestinate celor răniţi în spitale. A mai rămas să ne adresăm cetăţenilor, fără să producem panică, să-şi procure nişte truse individuale de supravieţuire”, a declarat edilul-şef. După calculele noastre, aceasta costă peste 500 de lei.

Kitul  de supravieţuire

* două sticle cu apă de 0,5 litri – 4 lei

* pahare din plastic – 5 lei

* două pachete de biscuiţi – 4 lei

* trusa de prim ajutor – 209 lei

* săpun – 2 lei ; prosop – 30 lei

* şerveţele – 2 lei ; hârtie igienică – 8 lei

* pastă de dinţi – 6 lei

* lanternă – 15 lei

* radio – 59 lei
* un pulover – 50 lei
* căciulă- 30 lei
* pelerină de ploaie – 15,94 lei
* două perechi de ciorapi – 5 lei
* două dresuri groase – 20 lei
* două tricouri – 40 lei
* două perechi de chiloţi- 20 lei
* o agendă – 15 lei
„Îmbrăcămintea necesară o am, trebuie să-mi cumpăr trusa medicală. E destul de scumpă, aşa că mi-o fac acasă.”Maria Bucleşanu,  48 de ani , vopsitor
„Nu am o astfel de trusă acasă, dar la nevoie o încropesc. Mi-e teamă să mă gândesc la aşa ceva.”Anton Avram, 52 de ani, lăcătuş
Comentariu: Ma-ntreb cine a fost desteptul care a intocmit aceasta trusa si din ce magazine a luat preturile. Banuiesc ca radioul cu 59 de lei face si oua prajite iar agenda este pentru cand ti se termina hartia igienica, ca pixul au uitat sa-l puna. Bani sa iasa, chiar si de pe urma unui dezastru.  Vorba aceea: mortii cu mortii, viii cu viii.