NU MOARE ORBAN CÂND VREA CIOLOȘ: Începe RĂZBOIUL cu Bruxellesul: Cehia, Polonia, Slovenia și Slovacia anunță că fac scut în jurul lui Viktor Orban

Premierii Poloniei, Republicii Cehe, Slovaciei şi Sloveniei au strâns vineri rândurile în jurul omologului lor ungar Viktor Orban în confruntarea acestuia cu Bruxellesul şi în privinţa temelor pe care aceste ţări consideră că ar trebui să fie prioritare pentru Uniunea Europeană, relatează agenţia EFE.

”Avem mult noroc că în acest semestru Slovenia prezidează (Consiliul) UE şi că (prim-ministrul) Janez Jansa este în fruntea Consiliului UE”, a spus Viktor Orban la finalul unui summit la care au participat la Ljubljana cele patru state ale grupului de la Vişegrad şi Slovenia, scrie agerpres.ro.

Şeful guvernului de la Budapesta a acuzat instituţiile europene că se ocupă de ”teme greşite” şi Parlamentul European că a transformat tema statului de drept într-un ”jihad” împotriva politicienilor conservatori.

El a răspuns astfel unei întrebări legate de rezoluţia votată în ziua anterioară de Parlamentul European, în care se solicită Comisiei Europene să sancţioneze Ungaria – inclusiv prin activarea mecanismului de suspendare a fondurilor europene în caz de încălcare a statului de drept – pentru noua sa lege de combatere a promovării homosexualităţii în şcoli.

Premierul conservator sloven, Janez Jansa, mare aliat al lui Orban şi având el însuşi fronturi deschise cu Bruxellesul, a apreciat legat de acest subiect că drepturile fundamentale în UE nu ar trebui să însemne doar nediscriminare, ci şi dreptul statelor membre să-şi organizeze învăţământul conform propriei culturi şi credinţe religioase.

Jansa, Orban şi omologii lor din Polonia, Mateusz Morawiecki, Republica Cehă, Andrej Babis, şi Slovacia, Eduard Heger, au căzut de asemenea de acord asupra temelor pe care ar trebui să se concentreze preşedinţia slovenă a Consiliului UE.

Citiți întreaga știre https://www.stiripesurse.ro/incepe-razboiul-cu-bruxellesul-cehia-polonia-slovenia-si-slovacia-anunta-ca-fac-scut-in-jurul-lui_1887839.html

Vă reamintesc că Dacian Cioloș, europarlamentarul român, lider al grupului Renew Europa, a mințit în urmă cu 3 zile despre suspendarea PNRR-ului Ungariei. https://mucenicul.wordpress.com/2021/07/07/__trashed-6/

 

UP-DATE: DE CE SĂ MOARĂ NUMAI CAPRA MEA? SĂ MOARĂ ȘI A VECINULUI!: Cioloș, mândru tare, „păntru” că Comiția Europeană a suspendat aprobarea PNRR-ului UNGARIEI pe motiv că „corupția din Ungaria lui Orban este sistemică”. A uitat însă să spună că cea de la noi e și sistemică și endemică. Fake-news caracteristic așa cum spuneam și în articol

UP-DATE: Se pare că Cioloș iar a mințit, exact cum spuneam în articol. Iată dovada:

1. https://www.dcnews.ro/dacian-ciolos-acuzat-de-minciuna-dupa-anuntul-suspendarii-pnrr-ului-ungariei-consilier-in-pe-informatia-este-falsa_828031.html

2.https://www.dcnews.ro/comisia-europeana-il-contrazice-pe-ciolos-cu-pnrr-ul-ungariei_828025.html

Atacul împotriva lui Viktor Orban se întețește pe zi ce trece, din momentul în care a adoptat legea care prevede că ″pornografia şi conţinuturile ce reprezintă sexualitatea sau promovează devierea de la identitatea de gen, schimbarea de sex şi homosexualitatea nu trebuie să fie accesibile celor cu vârste sub 18 ani″⁣, act normativ considerat la Bruxelles drept  ″⁣discriminator″⁣ şi contrar valorilor europene.

În maniera caracteristică actualei coaliții de la guvernare, Cioloș, care tocmai și-a anunțat candidatura la președenția noului USR-PLUS (rămas fără + din câte îmi amintesc), încearcă să distragă atenția de la eșecul total al PNRR-ului României, întocmit tocmai de ei, și să-și asume merite pentru suspendarea celui al Ungariei. Omul are și el nevoie de niște voturi. 

Suspendarea planului nu înseamnă „pedepsirea” Ungariei. Înseamnă să nu sponsorizăm cleptocrația lui Orban. Într-un Eurobarometru realizat în iunie 2020, 87% dintre maghiarii chestionați descriu corupția din HU ca fiind răspândită. Ei MERITĂ acești bani de redresare, nu ginerele lui Orban” – a mai explicat Cioloș.

Corupția din Ungaria lui Orban este „sistemică”, iar regimul său nu recunoaște jurisdicția EPPO. Garanțiile că banii contribuabililor europeni nu vor ajunge în buzunarele greșite trebuie solicitate ÎNAINTE de aprobarea planului de 7,2 miliarde de euro. Vom urmări acest lucru”, a mai scris Dacian Cioloş.

Măi, Daciane, tu chiar vrei să ne spui nouă că cineva de acolo ți-a cerut ție părerea?  Tu chiar ai curaj să vorbești despre cleptocrația lui Orban? Cred că pe tine te deranjează numele, că e același cu cel al veșnicului tău rival, Ludovic al nostru. Mai mare cleptocrație ca în actuala guvernare n-a existat niciodată în România și cred că nici nu o să mai existe ” păntru” că atunci când o să plecați voi de la putere în România nu o să mai existe nimic de vândut sau de furat. Aveți voi grijă să le tăiați macaroana, nu românilor- care oricum n-au contat în nici o guvernare decât în perioada alegerilor, ci celor care vor veni după voi. Te dai în bărci cu Eurobarometrul din iunie 2020 pentru că atunci nu erați voi la guvernare ci Orbanul „nostru”. Aș vrea să văd Eurobarometrul făcut în iunie anul acesta în România, ce zice?

Probabil că ai dreptate când zici că corupția din Ungaria lui Orban e sistemică. Partea proastă a corupției de la noi e că nu este numai sistemică este și endemică. Și tu o știi foarte bine. Cum altfel ar fi putut ajunge un fost membru al Uniunii Vatra Românescă și PUNR ( de care tu te dezici deși există documente legale care dovedesc contrariul) să ajungă susținător al raportului Matic și lider al grupului Renew Europa?

Cioloș, ar trebui să-ți amintești că în PNRR-ul vostru majoritatea banilor sunt pentru diverse ONG-uri ale prietenilor actualei guvernări și doar pentru că voi, cei care conduceți această țară, nu aveți copii nu apar gineri sau nurori. În schimb aveți o sumedenie de „prieteni” care v-au adus acolo unde sunteți azi, pe care trebuie să-i recompensați, dar nu din buzunarul vostru ci din cel al țării. Că românii „e mulți și e proști” și-or să plătească și actualii și vreo alte trei generații de după ei, dacă vom mai exista după ce plecați voi.

După cum spui tu, suspendarea nu pedepsește Ungaria ci pe cel care o conduce. Bănuiesc că ideea este aceeași și în cazul României, nu? Adică românii ar merita banii dar CE a consierat că voi nu, nu? Așa, ca de la hoț la hoț, l-ai putea întreba pe Orban (Viktor) cum a reușit să facă un PNRR coerent și să și „fure” în același timp. Bănuiesc că la el a fost mai simplu că nu trebuia să fure decât pentru el și gineri-su. La voi, pentru că sunteți mulți, fiecare mână prin care a trecut PNRR-ul lui Ghinea, a mai adăugat câte ceva, să fie acolo în caz de extremă urgență și fără să știe stânga ce face dreapta, doar așa se explică că la sfârșit v-a dat cu virgulă. V-ați înecat ca țiganul la mal.

Probabil că ungurii nu se vor supăra prea tare pe Orban, care oricum nu voia să folosească banii conștient fiind că trebuiesc dați înapoi cu dobândă și sluj, dat fiind faptul că le-a protejat rozeta copiilor lor, așa că ați cam dat-o în bară cu el. Voi încercați acum să răsculați poporul cu popoul și să speriați Cehia și Polonia care i-au dat dreptate lui Orban și vor să adopte legi similare anti-LGBT. Ceva de genul „NU există bani pentru PNRR fără LGBT”.

Partea proastă pentru voi e că deși ați fost cuminți și ați luat poziția „mama lui iedu” la toate propunerile CE și UE, tot fără bani din PNRR veți rămâne. UE o să vă joace cu PNRR-ul până veți face tot ce vă cere ea. Vreau să văd ce acrobații o să mai faceți la toamnă, ca să treceți prin parlament legea pro.

Am auzit că te-ai și vaccinat, între timp, cel puțin la nivel declarativ. Puteai să ne arăți și nouă mușchiul la momentul vaccinării. Vezi, de-aia nu ești tu bun de președinte sau premier. Nu ai vână, nene! Mai învață  și tu câte ceva de la Barna, Cîțu și Klaus despre carismă. 

Dar să-i dăm cuvântul:

Liderul grupului parlamentar Renew Europe, Dacian Cioloș, a anunțat miercuri, într-un mesaj pe Twitter, că Executivul de la Bruxelles suspendă aprobarea planului de redresare al Ungariei (PNRR), trimis de Guvernul Viktor Orbán.

Comisia suspendă aprobarea planului de redresare al lui Orbán. Bun. @RenewEurope a cerut asta săptămâna trecută. De ce? Pentru că astăzi nu avem garanții că banii vor ajunge la maghiarii  cinstiți și merituoși – și nu doar la prietenii lui Orbán.” – a scris Cioloș pe rețeaua de socializare.

https://stirileprotv.ro/stiri/politic/lovitura-pentru-guvernul-orban-de-la-budapesta-comisia-europeana-suspenda-aprobarea-pnrr.html

P.S. Grupul Renew Europa este un grup politic în Parlamentul European, în care se regăsesc reprezentanți din 33 de partide din 22 de țări. Cine pricepe, pricepe, cine nu, nu!

 

Ungaria interzice prin lege promovarea homosexualității în rândul minorilor

Εικόνα

Câștigătorii morali ai Campionatului European- Euro 2020- Ungaria

Imagini extraordinare de la Budapesta, 60.000 de spectatori și un stadion arhiplin. Nimeni nu și-a pus mască și nimeni nu a îngenuncheat. Cinste lor!

AURUL BANCAR: A DISPĂRUT CÂND ERA CEA MAI MARE NEVOIE DE EL

Foarte apreciata piață a cripto-monedelor este supusă unei corecții dure, demonstrând dureros cât de repede guvernele pot pune această clasă de active în primejdie. După cum am susținut în repetate rânduri, cripto-monedele nu reprezintă un atu de conservare a averii. În SUA și la nivel global, prețurile cresc la rate nevăzute în ultimele decenii. Inflația prețului activelor se extinde acum la mărfurile de zi cu zi, pe măsură ce viteza banilor în circulație crește, în unele cazuri exacerbată de lipsurile create artificial. Se pare că ar trebui să ne pregătim pentru economii în scădere și inflație. În acest mix, tot mai mulți investitori instituționali recunosc necesitatea de a-și diversifica portofoliile cu aur ca monedă stabilă și pentru acoperirea inflației. Dacă aleg ETF-uri pentru această situați, se pun în pericolul de a nu avea metale prețioase în caz de urgență.Problema Monetăriei Perth ar trebui să ofere investitorilor o poveste de avertizare.

  • 0:00 Introducere
  • 1:50 Crypto – Ce crește rapid, cade și mai repede
  • 2:15 Transformarea a 1000 de dolari în 800 de milioane de dolari?
  • 3:00 O investiție fabuloasă pentru unii, dar nepotrivită pentru conservarea bogăției
  • 4:15 Guvernele sunt periculoase pentru cripto-monede și pot să le interzică
  • 4:50 Prețurile de consum din SUA cresc cu o rată anuală de peste 6%
  • 6:00 Viteza banilor crește, creând inflație
  • 7:00 Relativ vorbind, euro pare puternic față de dolar
  • 7:50 Potrivit lui Goldman Sachs, inflația va scădea în curând
  • 8:50 O parte a inflației se datorează penuriei (artificiale)
  • 9:50 Efectele pe termen scurt vor dispărea, inflația pe termen lung va crește
  • 10:45 PIB-ul Germaniei în primul trimestru scade, în timp ce mulți cresc prețurile. Stagflatie?
  • 11:30 Efectele C19 pe termen lung vor slăbi economiile (PIB)
  • 12:30 Intră mai multe instituții, de exemplu fondul de pensii DSM la 5%
  • 13:30 Poliția și fondul pompierilor din Ohio au investit deja în aur
  • 14:00 Majoritatea fondurilor de pensii cumpără ETF-uri pentru că nu văd riscul sistemic
  • 14:50 Dacă investesc în aur fizic în nume propriu, nu va fi suficient aur
  • 16:00 5.000 $ – 10.000 $ prețul aurului este realist
  • 16:50 Clauzele din prospectele de vânzări ale ETF intră în situații de urgență financiară
  • 17:50 Monetăria Perth scoate în evidență problema certificatelor pe hârtie
  • 18:30 Aveți încredere în metalul prețios pe care îl țineți și la care aveți acces

     

    În aprilie, banca centrală a Ungariei, condusă de un prieten apropiat al premierului Viktor Orban, a anunţat că şi-a triplat rezervele de aur la 94,5 tone, cel mai ridicat nivel din ultimele decenii, pentru a ajuta la stabilizarea economiei în cotextul pandemiei, creşterii riscurilor inflaţioniste şi umflării datoriei publice.

    Ce face România în această perioadă?

     România NU cumpără AUR

    Ungaria a ajuns astfel să aibă cele mai mari rezerve de aur per capita din Europa Centrală şi Est, lucru făcut clar de banca centrală pe site-ul său de internet. Aceasta ar fi cea mai mare achiziţie lunară de aur din iunie 2019, când banca naţională a Poloniei a cumpărat aproape 95 de tone, arată datele Consiliului Mondial al Aurului.

    Înainte de anunţul Ungariei, în martie, guvernatorul băncii centrale poloneze Adam Glapinski, şi el un aliat fidel al partidului aflat la guvernare, a declarat că instituţia pe care o conduce va cumpăra cel puţin 100 de tone de aur în următorii ani pentru a demonstra forţa economică a ţării, după cum scrie Bloomberg.

    Glapinski făcea aceste comentarii în contextul în care îşi pregătea terenul pentru câştigarea celui de-al doilea mandat la conducerea băncii centrale. De când el este acolo, a explicat bancherul, banca centrală şi-a dublat rezervele de metal preţios la 229 de tone.

    Noile achiziţii vor fi păstrate în Polonia, a mai spus Glapinski, vorbe care amintesc de o febră europeană a repatrierii aurului de acum câţiva ani. „Acest lucru contează, printre altele, la cum este percepută ţara“, a explicat Glapinski. Mandatul său de şase ani se încheie în iunie 2022.

    Aceste declaraţii şi achiziţii ar putea fi puse cu uşurinţă în contextul unor discursuri populiste în ţări cu guverne considerate ca devenind din ce în ce mai autoritare. Însă aurul a revenit şi în atenţia băncilor centrale din alte state. Potrivit unui raport al Fondului Monetar Internaţional, Japonia, una dintre cele mai mature economii din lume, şi-a majorat rezervele de aur la 846 de tone, cumpărând 80,8 tone în aprilie.

    România nu a mai cumpărat de decenii aur, iar 60% din rezerva de 102 tone este ţinută la Londra.

    Banca centrală a Turciei a achiziţionat aproape 13 tone, crescându-şi rezervele cu 5%, iar India 7,5 tone. De asemenea, Banca Thailandei şi-a întregit rezervele cu 42,5 tone în aprilie. Achiziţii au făcut şi băncile centrale din Uzbekistan, Kazahstan şi Cambodgia. Banca centrală a Serbiei cumpără metal preţios în ritm lent, dar constant, din 2019.

    De câţiva ani încoace şi banca centrală a Rusiei îşi consolidează rezervele de aur în cadrul unei strategii de diversificare a rezervelor internaţionale în defavoarea dolarului. Băncile centrale folosesc metalul preţios, printre altele, pentru a proteja valoarea rezervelor în vremuri cu volatilitate ridicată.

    Achiziţiile au încetinit accentuat, cu 59%, anul trecut, potrivit Consiliului Mondial al Aurului, la 273 de tone. Însă rezervele oficiale au urcat cu aproape 45 de tone în ultimul trimestru din 2020 şi au accelerat în ultima parte din primul trimestru al acestui an.

    Citiți întregul articol https://www.stiripesurse.ro/in-timp-de-romania-nu-cumpara-aur-ungaria-si-a-triplat-rezervele-pana-la-95-de-tone_1821389.html

Pe Isărescu și pe Cîțu nu-i interesează. Pe ei îi interesează să-și mulțumească stăpânii, prin împrumuturi nechibzuite făcute pe spatele populației.

Între timp aurul iese din țară pe bandă rulantă https://mucenicul.wordpress.com/2021/05/21/nicolae-roman-aur-romania-exploatata-multinationalele-au-scos-din-tara-echivalentul-a-46-000-tone-de-aur/

iar Isărescu dă explicații aberante despre aurul României https://mucenicul.wordpress.com/2021/04/28/saraca-tara-bogata-aurul-romaniei-ramane-la-banca-angliei/

Acum că economia lui Cîțu duduie, omul nu mai are nici o grijă decât cea a vaccinării.

România este în colaps economic. Klaus Iohannis și Guvernul Cîțu pregătesc terenul pentru TROIKĂ !

CE SE ÎNTÂMPLĂ CÂND ECONOMIA LUI CÎȚU „DUDUIE” :FMI ar putea supraveghea partea de împrumut de 16 mld. euro din PNRR

PNRR: adio politică suverană și independentă în România!

Unul, nu așa deștept ca Iohannis, și-a cerut însă aurul înapoi de la Banca Angliei, încă din 2011

Chavez cere Băncii Angliei cele 99 de tone de aur pe care Venezuela le are în depozitul ei

Dar pe noi, românii nu ne interesează asta, noi ne pregătim de vacanțe și de noua normalitate. Fiecare popor își are conducătorii pe care îi merită așa că să nu vă supărați când veți ajunge să trăiți ca sclavii pe plantație. Unele țări au furnici la conducere, noi avem greieri. ,Ddin păcate, vara-i scurtă și iarna e lungă și grea. Cri, cri, cri!  

O NOUĂ ” REALIZARE” MARCA CÎȚU: Laserul de la Măgurele, exclus din cel mai mare proiect de cercetare din UE. Care e motivul

Ciprian Teleman, ministrul cercetării, a explicat, pe Facebook, că decizia a fost luată în februarie, din cauza „neîncrederii care a apărut între parteneri”.

România nu a fost inclusă în cel mai mare proiect de cercetare din Uniunea Europeană, ELI-ERIC (Extreme Light Infrastructure – European Research Infrastructure Consortium), potrivit anunțului postat pe portalul Eli Laser. În aceste condiții, laserul de la Măgurele este exclus din noul consorțiu european în care au intrat Cehia și Ungaria.

„Comisia Europeană a luat mult-așteptata decizie: infrastructura ELI este formată din cele mai mari centre de cercetare din domeniul laserelor din lume. Țările gazdă, Cehia și Ungaria, au aplicat în mai 2020. Decizia de a aproba aplicația vine după ani de negocieri” se arată în comunicat.

Potrivit Digi24, decizia vine după ce, anul trecut, partenerii din Ungaria și Cehia au cerut formarea acestui consorțiu fără laserul de la Măgurele și sistemul de fascicul gama, cel mai mare si mai important pilon din cadrul întregului proiect.

Cunoscut sub numele de „Laserul de la Măgurele”, proiectul românesc este constituit din două mari infrastructuri: două brațe laser și o sursă de raze gama. Doar această sursă valorează în jur de 66 de milioane de euro.

ERIC (European Research Infrastructure Consortium) este o entitate legală unică, formată pe baza legislației europene din domeniul infrastructurii de cercetare și este o organizație internațională ai cărei membri sunt țări care contribuie științific și financiar în cadrul consorțiului. Italia și Lituania sunt membri fondatori, lor alăturându-li-se Cehia și Ungaria, în timp ce Germania și Bulgaria vor fi membri observatori.

Citiți întregul articol https://www.libertatea.ro/stiri/laserul-de-la-magurele-exclus-din-cel-mai-mare-proiect-de-cercetare-din-ue-cum-explica-ministrul-cercetarii-3536535/amp?utm_medium=referral&utm_source=upday

Ungaria trimite tancurile la granița cu Croația!!!!( Foto și video)

A-convoy-of-Hungarian-APCsA convoy of Hungarian APCs travelling through the Village of Kemes along the Croatian border towards Slovenia

1Firm message: Refugees fleeing war have been met with tanks

2Convoy: Heads along border towards Slovenia

3Show of power: Hungary has taken tough stance

Hungarian-Army-and-Croatian-policeTransfer: Hungarian Army and Croatian police oversee movement between countries

Sursa

Video
http://c.brightcove.com/services/viewer/federated_f9?isVid=1&isUI=1

 

 

ESM (sau MES) este noul dictator al Europei

Sunt UE şi euro în criză? Ce trebuie să facem? Ce putem face? UE planifică o nouă lege fundamentală, Tratatul de instituire a așa-zisului Mecanism European de Stabilitate finaciară (ESM) a datoriilor Uniunii. Proiectul de lege pentru ESM urmează acum să fie examinat de reprezentanţii în Parlament.

Art. 8 capitalul social este de 700 de miliarde de euro.

Mă întreb, de ce, de fapt, 700 de miliarde? De unde provine această sumă? Cine și pe ce bază a calculat-o?

Art. 9.3 (Statele) Membrele ESM prin prezenta se angajează în mod irevocabil şi necondiţionat să plătească la cerere, orice solicitare de capital făcută către ele … care urmează să fie plătită în decurs de 7 zile de la primirea solicitării.

Nu mai întreb nimic. Am înţeles. În cazul în care ESM solicită, atunci lucrurile trebuie să meargă repede. Într-adevăr, şapte zile, ceea ce înseamnă că, cu întârzierile obișnuite în transferurile bancare, noi trebuie să completăm cec-ul în termen de patru zile. Asta este fezabilă. Dar așa ca fapt divers,ce înseamnă necondiţionată şi irevocabilă? (Adică) Atunci când este ales un parlament nou care poate că nu ar dori să mai transfere aceste  fonduri ? El nu mai poate decide (asupra acestei chestiuni)?

Art. 10.1 Consiliul guvernatorilor poate decide să modifice capitalul social autorizat şi să modifice articolul 8 …. în consecinţă.

Mă întreb, cum aşa? 700 miliarde sunt doar începutul? Deci, ESM poate solicita mai mult atunci când doresc. Nelimitat. Şi noi suntem apoi obligaţi să plătim, în conformitate cu articolul 9 – irevocabil si neconditionat?

Art. 27.2 ESM trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu pentru a fi parte la procedurile legale; şi

Art. 27.3 Proprietatea, fondurile si activele ESM se bucură de imunitate în fața oricărei forme de procedură judiciară …

Mă întreb, ESM îi poate acuza pe altii, dar nu pot să fie ei înşişi acuzaţi?

Art. 27.4 Proprietatea, finanţarea şi activele ESM trebuie să fie imune la percheziţie, rechiziţie, confiscare, expropriere sau orice altă formă de sechestru, luare sau blocare prin acțiuni ale executivului, judiciare, administrative sau legislative.

Mă întreb, imune la intervenţiile instanţelor judecătoreşti? Am mentionat deja doar mai înainte. Dar, de asemenea, guvernele noastre, administraţiile noastre şi legile noastre democratice, sunt toate fără nici un drept şi nu s-ar putea împotriva ESM? Este într-adevăr foarte puternic, acest ESM!

Art. 30.1 Guvernatorii, vice-guvernatorii, directorii, sub-directorii şi alți membri ai personalului se bucură de imunitate de jurisdicţie cu privire la acţiunile lor şi se bucură de inviolabilitate în ceea ce priveşte actele şi documentele lor oficiale.

Mă întreb, şi cei care participă acolo sunt inviolabili?  Nu au nici o responsabilitate? Față de nimeni? Şi, prin documente inviolabile trebuie să înțelegem că nu avem voie să le deteriorăm sau că nu este voie nici chiar să le citim?

O nouă autoritate

căreia trebuie să i se transfere fonduri nelimitate în termen de şapte zile, ori de câte ori ne-o cere ;

autoritatea ne poate acuza, noi nu o putem acuza însă;

toţi membrii beneficiază de imunitate;

nici o lege nu se aplică;

nici un guvern nu poate face nimic;

administrațiile de stat europene sunt subordonate unei instituţii care nici măcar nu a fost aleasă;

Acesta este viitorul Europei? Aceasta este noua UE? O Europă fără democraţii suverane? Vreți asta?

Dacă nu vreți, trimiteţi un e-mail-petiţie la reprezentantii dvs. acum.

Pentru Germania, prin intermediul Abgeordneten-Check.de

[Sfârşitul transcrierii]

Spre știința românilor:

Guvernul a aprobat proiectul de ratificare a deciziei Consiliului European privind mecanismul de stabilitate in zona euro

03-11-2011

Sursa: Agerpres

––––––

Guvernul a aprobat, miercuri, proiectul de lege privind ratificarea Deciziei Consiliului European din 25 martie 2011 de modificare Tratatului privind Functionarea Uniunii Europene cu privire la un mecanism de stabilitate pentru statele membre a caror moneda este euro.Potrivit unui comunicat de presa al Executivului, decizia Consiliului European din 25 martie trebuie sa fie supusa ratificarii de toate statele membre ale UE.”

Cum probabil nu știați nici că Romania e membră a Pactului euro plus:

La 24 martie, în prima zi a reuniunii Consiliului European, şefii de stat şi de guvern au adoptat decizia finală cu privire la un Mecanism european de stabilitate permanent. De asemenea, aceştia au aprobat Pactul euro plus, care va reprezenta un nou reper pentru coordonarea economică.

„Exact cu un an în urmă, la 25 martie 2010, Consiliul European a hotărât să consolideze guvernanţa economică a Uniunii prin lansarea grupului operativ. Un an mai târziu, am fost martorii unei schimbări majore. În douăsprezece luni, funcţionarea uniunii economice şi monetare şi a zonei euro s-a îmbunătăţit în mod fundamental. Dispunem de noi reguli, de noi instrumente şi de politici mai ambiţioase. Nu a fost întotdeauna uşor, nici nu au lipsit situaţiile dramatice, dar am obţinut rezultatul dorit”, a declarat dl Herman Van Rompuy, președintele Consiliului European.

După obţinerea aprobărilor la nivel naţional, Mecanismul european de stabilitate (MES) va înlocui Fondul temporar european de stabilitate financiară (FESF). MES va avea disponibilă o sumă de 500 miliarde EUR. Fondul temporar, care va fi instituit în luna iunie, va avea o capacitate de împrumut efectiv de 440 miliarde EUR. Liderii subliniază importanţa unor teste de rezistenţă credibile pentru bănci.

Pactul euro plus cuprinde ceea ce ţările din zona euro doresc să realizeze în plus, dincolo de angajamentele şi mecanismele existente, şi este deschis şi celorlalte state membre. „Îmi exprim satisfacţia faţă de faptul că Polonia, Danemarca, Bulgaria, România, Lituania şi Letonia au anunţat astăzi că se vor alătura Pactului euro plus”, a declarat preşedintele Van Rompuy.

Acesta a remarcat unele temeri că aceste măsuri conduc la dispariţia statului social şi a protecţiei sociale, dar a dat asigurări că lucrurile stau altfel. „Ceea ce facem este să ne asigurăm că economiile noastre sunt suficient de competitive pentru a crea locuri de muncă şi pentru a oferi un nivel de trai ridicat tuturor cetăţenilor noştri”, a adăugat preşedintele Consiliului European.”

Menționez că Marea Britanie, Suedia, Ungaria şi Cehia au decis să rămână în afara pactului, cel puţin deocamdată.

Ce implică aderarea la Pactul Euro Plus:

Într-un prim pas, fiecare țară ce aderă la Pact (poate fi și din UE, nu neapărat din Zona Euro) va adopta în termen de 12 luni următoarele măsuri:
• Eliminarea sistemului de indexare a salariilor cu rata inflației;
• Recunoașterea reciprocă a diplomelor pentru a crește mobilitatea forței de muncă;
• Încercarea de a crea o bază comună pentru calculul impozitului pe profit;
• Ajustarea sistemului de pensii la dinamica demografică (de exemplu, creșterea vârstei de pensionare);
• Obligația ca fiecare stat să instituie un mecanism de alertă privind creșterea datoriei publice în Constituție;
• Stabilirea unui regim național de management al crizei în sistemul bancar.

Pactul mai prevede și consolidarea Mecanismului European de Stabilitate. Începând din 2013, Mecanismul European de Stabilitate va înlocui Facilitatea pentru Stabilitatea Financiară, prin intermediul căreia au primit fonduri Grecia şi Irlanda. Noul mecanism va oferi finanțare statelor membre din Zona Euro care au probleme severe.”

În mod cert aceste știri nu au fost supuse opiniei publice precum referendumul din Grecia, pentru că nu există nici un interes ca voi să știți pentru cine și pentru ce plătiți cu adevărat. Am mai spus că necunoașterea legii nu te absolvă de consecințe și v-am atras atenția exact pe 3 noiembrie, că în timp ce voi căscați gura la televizor și aruncați cu pietre în alții, ai voștri iubiți conducători vă sapă groapa pentru vecie. Din păcate, nimeni nu a fost profet în țara lui și cu atât  mai puțin eu.

Exista sau nu exista un Proiect “Israel in Romania”? (III)

*GERMANIA. In volumul MEMOIRES du CHANCELIER PRINCE DE BULOW (tome premier 1897-1902) Paris – Librairie Pion – publicat în 1930 după originalul în germană apărut în editura Ullstein, la pagina 10, viitorul cancelar al Germaniei wilhelmiene, care-a fost ambasador şi în România înainte de primul război mondial, reproduce o maximă favorită a prinţului de Hohenlohe, cancelarul căruia i-a succedat (Bismarck fiind în dizgraţia kaizerului la reşedinţa sa din J Friderichrache (1897)): Sunt trei puteri a căror ostilitate este stânjenitoare pentru oricare om politic: iezuiţii, francmasonii şi evreii41.(41-43. A.D. Xenopol, RĂZBOAIELE DINTRE RUŞI ŞI TURCI ŞI ÎNRÂURIREA LOR ASUPRA ŢĂRILOR ROMÂNE, voi. I, Iaşi, 1880; T.W.Richer, op.cit.; N.Iorga, ISTORIA ROMÂNILOR, vol. IX,Bucureşti, 1938; D.A. Sturza, Acte şi Documente, voi. II; TRATATUL DE PACE ÎNCHEIAT ÎNTRE AUSTRIA, FRANŢA, MAREA BRITANIE, PRUSIA, RUSIA, SARDINIA ŞI POARTA OTOMANĂ LA PARIS, 30 martie 1856, Articolul XXI şi următoarele: CONVENŢIA DE LA PARIS, 19 august 1858, art. 46.).Cum francmasoneria este o invenţie evreiască, ar rămâne după bătrânul cancelar, două puteri stânjenitoare pentru politicienii sfârşitului de secol XIX: iezuiţii (catolicismul în general) şi evreii. Germania cumplitelor tulburări postbelice cu începere din anii 1918-1920 ilustrează din plin această afirmaţie în ceea ce-i priveşte pe evrei. Unul din germanii care a analizat în profunzime lucrarea iudeo-masoneriei pusă în slujba distrugerii Germaniei ca stat naţional, unitar, a fost mareşalul Ludendorff care a publicat la Miinchen, în 1927 un volumaş de 96 de pagini cu următorul titlu în traducere românească: Desfiinţarea francmasoneriei prin destăinuirea secretelor ei, volumaş unde înserează şi următoarea afirmaţie: toţi francmasonii sunt lacheii evreilor. Ludendorff precizează rolul defetist al masonilor iudei în timpul primului război mondial şi în tulburările postbelice, identic cu rolul evreimii ruse în revoluţia bolşevică. Stăpânii primelor burse la Ber­lin, Frankfurt şi Hamburg au fost evreii. Asta n-a radicalizat poporul german, de o altă factură psiho-morală decât cel francez. Poporul german ordonat, iubitor de linişte socială, subordonat conştient marilor idealuri naţionale a fost apreciat greşit de iudeo-masonerie care 1-a tratat după aceeaşi reţetă ca pe francezi. Dacă în Franţa iudeo-masoneria a cuceritfinanţele, economia, a demolat şcoala naţională şi armata, în Germania sfârşitului de secol XIX şi a primelor decenii din secolul XX acţiunea de iudaizare s-a izbit de o reacţie puternică a germanului de rând, fapt care a dezlănţuit asupra acestei ţâri tirul încrucişat al mass-mediei iudaizate din Europa şi SUA. Nimeni nu mai crede astăzi că primul război mondial s-a declanşat în urma atentatului de la Sarajevo. Prăbuşirea Germaniei wilhelmiene, marea dramă a războiului care a devastat şi îndoliat căminele germane sunt în bună măsură opera iudeo-masoneriei care planificase o revoluţie „proletară” condusă de evrei în Germania şi Rusia, ca o primă treaptă pe calea realizării Republicii Universale. Iată cum arăta conducerea Germaniei post­belice în vremea haosului „revoluţionar”. Ministerul de Stat a fost înlocuit cu un Cabinet compus din 6 înalţi funcţionari. Din cei şase, doi erau evrei şi deţineau ministerele cheie: Haase controla afacerile externe şi Landsberg ansamblul Cabinetului. Ajutorul lui Haase a fost un evreu-ceh Kautsky care în 1918 n-a avut nici măcar cetăţenia germană. Filiera „externelor” mai cuprindea pe evreii Cohn şi Herfeld. Ministrul de finanţe era evreul Schiffer avându-1 de ajutor pe consângeanul său Bernstein. Secretar de stat la interne – evreul Preuss; ajutor evreul dr. Freund. Reprezentantul guvernului pentru presă, evreul Fritz Max Cohen – fost corespon­dent al ziarului Frankfurten Zeitung la Copenhaga, în Prusia, Cabinetul era de asemenea dominat de evrei: la Justiţie – Rosenfeld. La Interne: Hirsch. Ministrul Tezaurului: Simon. Subalternii lui Rosenfeld de la Justiţie, aproape în totalitate evrei. Directorul Educaţiei, evreul Furtran. Ajutor evreul Arndt. Directorul Oficiului Colonial: Meyer-Gerhard. Departamentul Artelor: Kastenberg, Departamentul Aprovizionărilor de război: Wurm. Departamentul aprovizionărilor civile evreii prof. dr. Hirsch, consilier dr. Stafhagen 42.

Iată şi bravul comitet al soldaţilor, după moda din Rusia iudeo-bolşevicâ: în frunte evreul Cohen cu ajutoarele lui, evrei vajnici: Stern, Herz, Lowenberg, Frankel, Israellowicz, Lambenheim, Seligsohn, Katzestein, Laufenberg, Heimann, Schlesinger, Merz şi Weyl43.

Mai departe! Seful poliţiei din Berlin: Ernst – evreu; La Frankfurt evreul Sirizheimer; la Munchen – Steiner; în Essen – Levy. Preşedintele Bavariei – evreul Eisner, avându-1 la Finanţe pe Jaffe, la Comerţ şi Industrie -Brentano. în guvernul Saxoniei: Lipsinsky şi Schwartz; în cel din Wurtemberg: Thalhairher şi Heimann; în Hessa: evreul Fulda. în delegaţia germană pentru pace un roi de „experţi” şi „consilieri” evrei: Max Warburg, dr. von Strauss, Merton, Oskar Oppenheimer, dr. Jaffe, Bernstein, Rathenau, Wassermann, Mendelsohn-Bartholdi44.(44. A.D. Xenopol, ISTORIA ROMÂNILOR XIV, pag 157.)

O analiza atentă a felului în care iudeo-masoneria germană a acaparat presa antebelică şi imediat postbelică întrebuinţând-o ca pe un mijloc principal de destabilizare a poporului german şi a maselor soldăţeşti, cu deosebire o analiză a ziarelor Berliner Tageblat, Munchner Neuester Nachrichten şi Franckfurter Zeitung, toate conduse de evrei, va stabili că ele au pus în practică planul socialist-anarhiştilor iudei de a nimici statul german, ca pe ruinele lui să se ridice statul proletar condus de evreime. Dacă acestei analize îi adăugăm faptul că prin acapararea alimentelor şi a tuturor produselor de uz curent, prin dosirea lor şi apoi prin specularea lor sângeroasă pe piaţa neagră, comercianţii şi financiarii evrei au jefuit la sânge poporul german; dacă ţinem cont de declaraţiile lui Stroebel, citez: Eu susţin în mod sincer ca o victorie deplină nu ar fi în interesul social-democraţilor, şi la toate acestea corelăm acapararea posturilor cheie din ministerele cheie: interne, război, finanţe, educaţie-cultură-arte, comerţ şi industrie, externe, putem aprecia lucid, fără să aplicăm schemele şi sloganele iudeo-masonice, reacţia naţională a poporului german, al cărui exponent a fost Hitler; naţional-socialismul fiind o doctrină politică antidot la imperialismul suprastatal iudaic. O doctrină rasistă germană care s-a opus rasismului iudaic gata să transforme Germania într-o colonie evreiască. Victoria naţional-socialismului în Germania, anihilarea iudeo-bolşevismului, purificarea aparatului de stat ocupat în proporţie de 80% de evrei a făcut din Germania obiectivul principal al iudeo-masoneriei mondiale. A papagalici la infinit lozincile primitive lansate de propaganda evreiască fără a analiza în profunzime cauzele care au determinat naşterea naţional-socialismului este o greşeală grosolană, la fel ca greşeala grosolană care se face în aprecierea îngustă a fenomenului legionar din România.

Din această foarte sumară analiză a încercării iudeo-masoneriei de a subordona Germania aşa cum a făcut-o cu Franţa, din eşecul ei, din evoluţia interbelică a raporturilor dintre statele naţionale şi imperiul suprastatal iudaic pe cale de a se naşte având drept cadru organizatoric Societatea Naţiunilor, se configurează într-o schiţă explicită evoluţiile care au condus la cel de-al doilea război mondial, la triumful iudeocraţiei mondiale, la consolidarea ei post-belică şi la criza fundamentală prin care trece după victoria obţinută în războiul rece purtat o jumătate de secol împotriva statelor naţionale socialiste din Europa de Est. Victorie parţială şi, deocamdată, nesemnificativă.

Se pot aprecia Germania interbelică şi naţional-socialismul ca factori de reacţie ai naţionalului la agresiunea totalitaristă a imperialismului iudeu şi de menţinere a echilibrului european. Desigur că aşa zisele democraţii occidentale ar fi dispărut dacă ramura iudaică însărcinată de Sanhedrinul mondial ar fi reuşit să ducă până la capăt iudeo-bolşevizarea Germaniei, după ce iudeo-bolşevizase Rusia şi Ungaria.

Capitolul IUDAIZAREA EUROPEI nu poate fi înţeles pe deplin decât dacă cititorul reia textele cuprinse în capitolul VOCAŢIA IMPERIALISTĂ şi DOCTRINA IMPERIALISTĂ, confruntându-le cu punerea lor în aplicare de către iudaism în diferitele ţări europene. In aprilie 1919, George Pitter Wilson scria în revista englezească THE GLOBE. Citez: Bolşevismul reprezintă deposedarea naţiunilor creştine într-o asemenea măsură încât nici un capital nu va mai rămâne în mâinile creştinilor, pentru ca toţi jidovii să poată ţine lumea în mâna lor şi să domnească oriunde vor voi 45.(45. D. Popassu, SUNT SAU NU EVREII FOLOSITORI PRINCIPATELOR UNITE, Bucureşti, 1865.) Cu acest citat trecem la:

*RUSIA. Vor sări în sus, vor blestema, vor tuna şi fulgera, mă vor acoperi cu ocări toţi corifeii marii revoluţii proletare din Octombrie, ca şi revoluţia franceză au fost în esenţa lor două sângeroase afaceri evreieşti, două etape istorice din planul strategic pe termen lung al înfăptuirii Republicii Universale conduse de evreime. Ca şi Revoluţia franceză, revoluţia din Rusia a avut ca bază economică, socială şi politică un com­plex de factori de care se ocupă istoria coafată şi machiată după necesităţi conjuncturale în ateliere academice cu titluri pompoase menite să ţină loc de argumente. Complex de factori explozivi speculaţi abil de evreime în dauna tragică a poporului rus. Să privim organizarea revoluţiei din Rusia profan, cu totul neacademic, folosind alte documente decât cele îndeobşte cunoscute. Iată unul dintre ele:

Stokholm, 21 septembrie, 1917

D-lui Rafael Scholan,

Iubite tovarăşe: – Banca, M. Warburg, a dat un acont pentru întreprinderea tovarăşului Troţky după primirea unei telegrame de la preşedintele sindicatului Rhein-Westphalien. Un avocat, probabil dl. Kestroffa obţinut muniţiuni şi a organizat transportul lor, în acelaşi timp cu al banilor… lui i se va preda suma cerută de tovarăşul Troţky.

Salutări frăţeşti!

Furstenberg46(46. A.C. Cuza, LIV; A.N. Hâciu, op.cit.)

Deci Warburg, mare bancher şi evreu-german, îi cadoriseşte lui Troţky-Bronştein evreu-rus o mare sumă de bani şi muniţiuni în vederea „întreprinderii” din Rusia. Fac abstracţie de istoria criminală a francmasoneriei ruseşti, de lojile crescute ca ciupercile după ploaie în vremea Ecaterinei cea Mare (1762-1796) de implicarea lor în asasinate politice, adică de o istorie ocultă cutremurătoare începând cu asasinarea ţarului Pavel I la 11/23 martie 1801, ştrangulat de francmasonii generalul-adjutant Argamacov, colonelul-prinţ Iaşvil şi contele Platon Subov. Evreul Leon Deutsch a tipărit în 1924 cartea: Die Rolle der Juden in der russischen Revolution47 (47-48. BADEA MANGÂRU, ROMÂNIA SUB VODĂ CUZA, REGII CAROL I ŞI FERD1NAND I, Cartea Românească, Bucureşti, 1932.). Reţin pe lângă rolul esenţial al evreilor şi faptul că Gregor Peretz reprezentant al evreimii în mişcarea decembristă a obţinut promisiunea decembriştilor de a da drepturi egale evreilor, după răsturnarea ţarismului. Contenciosul ţarism-iudeo-franc-masoneria rusească şi europeană este atât de încărcat încât ar fi nevoie de câteva volume spre a-1 cuprinde. Reţin pentru cititori că Rusia datorită înapoierii sale de tip feudal şi al sistemului de guvernare autocrat, a fost aleasă încă din vremea lui Nicolae I ca obiectiv princi­pal al lojilor europene; iar ţarul care nimicise revoluţia ungară a franc-masonilor Kossuth, Bethlen, Klapka, Turr şi Puski (1848) a fost condamnat la moarte de lojile anarhiste şi otrăvit de către medicul său evreu Mandell. Acelaşi ţar a refuzat ofertele de împrumut ale lui Rothschild şi a dus o politică dură împotriva evreimii poloneze – de fapt galiţiene – care a trecut clandestin, în proporţie de masă în Moldova, invadând oraşele, târgurile şi satele. Aceleaşi loji anarhiste din Bruxelles, Paris şi Zurich, nemulţumite de emanciparea Rusiei sub Alexandru al II-lea, instruiesc tineri intelectuali evrei din Rusia în anarhism, atentate, terorism şi în… conducerea muncitorimii. Alexandru al II-lea, inteligent, cult şi progresist stricase prin reformele sale planurile francmasoneriei anarhiste. A fost condamnat la moarte de aşa-zisul comitet revoluţionar din Londra în 1876, planul asasinatului fiind întocmit de evreii Liebermann, Goldemberg şi Zuckermann. Atentatul feroviar din 1879 n-a reuşit, unul din terorişti, Hartmann, a fugit în Franţa. Cerându-i-se extrădarea, francmasonii francezi stăpâni acolo 1-au trecut în Anglia, unde a fost primit cu onoruri în loja „Filadelfilor”. O evreică, Hesia Helfmann îl ucide cu o bombă artizanală – semnificativ – după ce iniţiase o nouă reformă progresistă – crearea unei reprezentanţe naţionale consultative. Capitalul financiar evreiesc stăpânea Rusia cu începere de la Războiul Crimeii. între 1869-1883 datoriile Rusiei faţă de băncile evreieşti” au crescut de la 1,9 miliarde ruble la 3,2 miliarde. Alexandru al III-lea s-a constituit în ţinta evreimii ruse fanatizată de ură. De la blestemele rituale în sinagogi, la seria de atentate în lanţ, ţarul a fost supus tuturor manoperelor anarhiste de compromitere şi lichidare fizică. A fost otrăvit la Livadia, lângă Ialta, de medicul evreu Zaharin. Comandantul garnizoanei Moscova, generalul Trepov a fost asasinat de evreica Vera Sasulici, ministrul de interne Sipiaghin a fost asasinat de evreul Bogalepov; Stolîpin, primul-ministru, un reformator conservator cu o viziune largă în problema ţărănească, inamic al războiului împotriva Germaniei, a fost asasinat în teatrul din Kiev de evreul Mordkov Herşcovici-Bogrov la l septembrie 1911. Reiese limpede din această succesiune de asasinate comise de anarhiştii evrei asupra ţarilor şi conducătorilor Rusiei că ţara fusese aleasă drept teritoriu şi leagăn al revoluţiei universale. Nenorocirea a fost că Rusia s-a lăsat condusă de străini şi că abia spre sfârşitul vieţii lui Stalin, acesta a dezevreizat parţial uriaşul aparat de partid şi de stat evreiesc care a aruncat Rusia în marasmul iudeo-comunismului. închei această mult prea sumară trecere în revistă a rădăcinilor iudeo-masonice a „marii revoluţii din octombrie”, citându-1 pe un prieten apropiat al părintelui comunismului, evreul Karl Marx, la 17 noiembrie 1845 devenit membru al lojei anarhiste Le Socialiste din Bruxelles. Prietenul se numeşte Baruch Levy şi transcriu din ceea ce a publicat în Revue de Paris, 1835, IIpag. 574: Poporul evreiesc, în totalitatea sa, va fi Mesia el singur pentru sine. Dominaţia sa asupra lumii va fi realizată prin unirea celorlalte rase umane, prin înlăturarea frontierelor şi a monarhiilor care sunt pavăza particularismului (n.n. citeşte naţionalismului) şi prin înfiinţarea unei rebeliuni mondiale care va da pretutindeni drepturi civile evreilor. In această nouă organizare, fiii lui Israel, care de pe acum sunt răspândiţi pe întreaga suprafaţă a globului, vor fi fără vreo rezistenţă, pretutindeni elementul conducător, mai ales dacă le reuşeşte să subordoneze masele muncitoreşti conducerii câtorva evrei. Guvernele naţiunilor care constituie republica mondială vor ajunge toate uşor pe mâna evreilor, cu ajutorul biruinţei proletariatului. Proprietatea particulară va putea fi atunci oprimată prin guvernele de rasă evreiască, care vor administra pretutindeni averea pu­blică. Astfel se va îndeplini promisiunea talmudului, că evreii, când va veni vremea lui Mesia, vor avea cheile pentru bunurile tuturor naţiunilor pământului. Primul război mondial, mai ales intrarea Rusiei în război împotriva Germaniei (contrar voinţei ţarului Nicolae al II-lea) a fost opera iudeo-masoneriei care bazându-se pe anarhiile preconizate a planificat bolşevizarea Rusiei, Germaniei şi a Imperiului Austro-ungar. Inchidem paranteza. Ne întoarcem la ajutorul dat de finanţa internaţională iudaică evreilor din Rusia pentru bolşevizarea ţării şi instaurarea dictaturii proletariatului, de fapt a iudaismului internaţional, un prim pas pe calea dictaturii universale.

Leon de Poncis a scris şi tipărit o carte interesantă tradusă în germană sub titlul: Hinter der Kulissen der Revolution. Berlin 1929, în care găsim în partea a doua la pagina 32 şi următoarele un raport al şefului serviciului de informaţii francez din Washington pe care îl reproduc parţial: 7-618-6

Marelui Stat Major al Armatei

Np. 912-SR2

Biroul II

…In luna februarie 1916, s-a aflat pentru prima dată că se pregătea o revoluţie în Rusia. Următoarele personalităţi şi societăţi participaseră la această operă distructivă:

1. Iakob Schiff, evreu

2. Kuchn, Loeb et Cie – bancă evreiască sub direcţiunea evreului Jakob Schiff, Felix Warburg, evreu; Otto Kahn, evreu, Martimer Schiff, evreu

3. Guggenheim

4. Max Breitung

5. Ziarul FORWARD din New York

Reţeaua internaţională a financiarilor evrei îl sponsorizase pe Troţky-Bronştein via Stockhholm. Spaţiul nu ne permite să extindem relatările asupra tuturor braţelor uriaşei caracatiţe iudeo-masonice care se încolăcise pe trupul Rusiei vlăguite de război. Deci, din Statele Unite, din Anglia şi Franţa reţeau iudaică îşi concentrase forţele pentru a face din Rusia baza revoluţiei universale. John Clayton, corespondent spe­cial, în THE CHICAGO TRIBUNE, citez: Troţky conduce pe radicalii jidovi spre stăpânirea lumii. Bolşevismul este numai un instrument pentru acest plan48. Gazete şi mari reviste ale vremii, printre ele numesc şi THE CRISTIAN SCIENCE MONITOR49(49. A.N. Hâciu, op.cit.), dezvăluie adevărata faţă, adevăraţii conducători şi adevăratele scopuri ale revoluţiei bolşevice din Rusia. Troţky a fost instruit şi finanţat de mafia iudaică din Statele Unite, fiind eliberat din închisoarea Halifax la intervenţia guvernului dominat de evrei. Să ne lămurim în continuare folosind surse neacademice. Revista evreiască CRONICLE – Londra – 191950(.50. Ibidem; CHESTIUNEA 1SRAELITĂ, RECUNOAŞTEREA INDEPENDENTEI ROMÂNIEI, Deschiderea sesiunii 1878-1879 a Corpurilor Legiuitoare; A.C.Cuza, LIV.).. in faptul că aşa de mulţi evrei sunt bolşevici, în faptul ca idealurile bolşevismului în multe puncte conforme cu cele mai înalte idealuri ale iudaismului. Tot în CRONICLE -1920, scriitorul evreu Israel Zangwill îl amestecă pe Troţky-Bronştein printre evreii care au ocupat posturi înalte în guvernele britanic şi cel bolşevic unguresc, făcând elogiul rasei semite: care a produs un Beaconsfield, un Reading, un Montagu, un Klotz, un Kurt Eisner, un Troţky… Alt scriitor evreu, Bernard Lazare… Evreul ia parte la revoluţiuni şi el participă la ele într-u atât întru-cât el este un evreu, sau mai corect, într-u atât întru-cât el rămâne un evreu… Rabinul Judah Leon Magnes în JEWISH FORUM – februarie 1919 New York: …evreul devine în Germania un Marx şi un Lassale, un Hans şi un EdwardBernstein; în Austria el devine un Victor Adler şi un Friedrich Adler; în Rusia un Troţky... Revista rusească SPRE MOSCOVA, septembrie 1919: poporul evreu constituie adevăratul proletariat, adevărata „internaţională” care nu are ţară. Kohan în gazeta COMUNISTUL 51(51-56. Badea Mangâru, op.cit., pag. 270, 279, 287, 290, 292.) din aprilie 1919 (n.n. am tradus numirea gazetelor): ..Fară exageraţiune trebuie sa se ştie că marea revoluţie socială rusească a fost întradevâr înfăptuită cu mâinile evreilor. Ar fi fost oare în stare masele ignorante şi asuprite ale lucrătorilor şi ţăranilor ruşi să scuture jugul burghezimei prin ele înşile. Nu au fost tocmai evreii care au condus proletariatul rusesc spre aurora Internaţionalei şi nu numai că 1-a condus, dar chiar conduc acum cauza sovietelor care rămâne în mâinile lor sănătoase? Noi putem fi liniştiţi atâta timp cât comanda supremă a Armatei Roşii se afla în mâinile tovarăşului Leon Troţky. Este adevărat că nu există evrei când este vorba de combatanţi, dar în comitete şi organizaţiunîle sovietelor, ca comisari, evreii conduc în mod vitejesc, masele proletariatului rusesc la victorie. Nu este nelogic faptul ca în timpul alegerilor pentru toate instituţiunile sovietelor, evreii au reuşit cu o majoritate copleşitoare… Lacrimile evreieşti vor reieşi din aceasta îmbrăcate în picături de sânge…

Dacă Kohan explică limpede şi cu dispreţ că masele poporului rus nu erau în stare să înfăptuiască revoluţia fără a fi conduse de evrei, el izbucneşte într-o sinistră profeţie criminală: „lacrimile evreieşti vor ieşi din revoluţie îmbrăcate în picături de sânge„…52 Rusia şi Ucraina au fost teatrul unor progromuri crâncene împotriva exploatatorilor evrei. Revoltele populare, căzâcimea au masacrat la răstimpuri pe cârciumarii şi negustorii evrei care sugeau staniţele, satele şi oraşele ruseşti şi ucrainene. Guvernele ţârii au reprimat iudeo-masoneria şi iudeo-anarhia. De aici ura de moarte a evreilor ruşi împotriva ruşilor şi a statului lor naţional. De aici crimele în masă împotriva poporului rus şi ucrainean, începând de la vârf până la mujicul de rând. Acesta este tâlcul sângeros, criminal şi monstruos al citatului din Kohan. Teribilele CEKA şi GPU sunt invenţii diabolice ale iudeilor, conduse de iudei, având drept scop exterminarea fizică a tuturor inamicilor revoluţiei iudaice din Rusia.

RUSIA MARTIRĂ. Ura străveche a iudeilor împotriva creştinilor sintetizată în PROTOCOALE, ura evreimii ruse împotriva marelui popor rus şi fraza prea puţin criptică a acelui Kohan talmudic pomenit mai sus s-au tradus în realitate prin transformările fostului imperiu ţarist într-un imens abator uman al creştinilor şi musulmanilor, în care au fost asasinaţi prin torturi bestiale milioane de oameni, alte milioane luând calea lagărelor de exterminare fiind supuse celor mai crâncene metode de dezumanizare. Deocamdată câteva motivaţii „teoretice”. Unul din cei mai bestiali călăi, M. I. Lazis în cartea DOI ANI DE LUPTĂ PE FRONTUL INTERN – Editura de Stat – Moscova 1920: „Noi nu luptăm împotriva unei persoane individuale. Noi distrugem o clasă. Nu căutaţi în motivarea sentinţei, vreo dovadă că acuzatul ar fi combătut prin cuvinte sau fapte puterea sovietică. Cea dintâi întrebare pe care o punem noi acuzatului este, care este clasa căreia îi aparţine, care este profesia şi originea lui. Aceeaşi întrebare hotărăşte soarta lui. Iată sensul teroarei roşii”. Se exceptează rabinii şi evreii de orice profesie. Câteva cifre pentru perioada 1917-1923 după Sovoski: TRINITATEA ROŞIE, 1931, pag. 278. Au fost executaţi: 25 episcopi, l 215 preoţi, 6 075 profesori, 8 800 medici, 54 850 ofiţeri, 260 000 soldaţi, 10 500 poliţişti, 40 000 jandarmi, 19 850 funcţionari, 344 250 alţi intelectuali, 815 000 ţărani, 192 000 muncitori, în principal au fost lovite instituţiile naţionale fundamentale: şcoala, biserica, armata şi clasa de bază a statului rus, ţărănimea. Nu a fost distrusă nici o sinagogă, împotriva preoţimii creştine s-a dezlănţuit cea mai sălbatecă represiune, punându-se în aplicare cerinţele PROTOCOALELOR. Conform ziarului francez LE MATIN din 26 august 1927, până la acea dată numărul episcopilor asasinaţi s-a ridicat la 31, iar al preoţilor la 1550. Mitropolitul Vladimir al Kievului a fost torturat în altar spre a mărturisi unde ţine tezaurul. Apoi, legat de coada unui cal, a fost târât în galop pe străzile oraşului, după care legat de un stâlp de telegraf a fost ars de viu, primind moarte de martir. Mitropolitul Veniamin al Petrogradului a fost târât prin oraş, legat de un automobil, după care a fost stropit cu gaz, legat de poarta unei clopotniţe şi i s-a dat foc. Pe episcopul de Tobolsk, Hermoghen 1-au martirizat, legându-1 de cârma unui vapor. A murit îngheţat. Arhiepiscopul de Perm, Andronic, după tortură, a fost îngropat de viu. Lista se poate lungi cu martirizarea episcopilor de Astrahan, Belogorod, Cernicov şi a altor înalţi ierarhi ruşi şi ortodocşi. Nici un rabin n-a fost ucis. Nici o singură sinagogă n-a fost tranformată în magazie, în grajd, în depozit aşa cum au fost transformate mii şi mii de biserici creştine şi moschei musulmane, unele operă de artă orientală văzute de mine la Samarkand şi Buhara, la Duşanbe şi Taşkent în stare de semiruină. In Rusia iudeo-bolşevică s-au pus în practică dezideratele PROTOCOALELOR după cum urmează: Protocol 4: …. trebuie să subminăm credinţa, să smulgem din mintea creştinilor adevăratele principii despre Dumnezeu şi spirit şi sa înlocuim aceste concepţii prin calcule matematice si pofte materiale. Protocol 5: …. Când vom priva masele de credinţa lor în Dumnezeu, autoritatea stăpânirii va fi târâtă în şanţ unde va deveni proprietate publică şi noi vom pune mâna pe ea. Protocol 14:… Când vom deveni stăpâni vom privi ca indezirabilă existenţa oricărei religii afară de a noastră proprie, proclamând un singur Dumnezeu de care este legată soarta noastră de popor ales… Pentru aceste motive noi trebuie să distrugem toate celelalte religii.

… Numărul victimelor iudeo-bolşevismului din Rusia martiră între anii 1917-1940 se ridică la milioane de oameni. 99% din aceştia, creştini. In loc de concluzie, citez din Apelul Ligii Evreieşti Internaţionale – Secţia Petrograd, găsit asupra comisarului de batalion Zender din trupele roşii care invadaseră Estonia.

Fii ai lui Israel! Se apropie ceasul victoriei noastre definitive. Suntem în ajunul stăpânirii noastre mondiale. Ceea ce am văzut până acum doar în vis, a devenit acum o realitate. Acum câtva timp eram slabi şi neputincioşi. Astăzi ne înălţăm cu mândrie capetele, căci lumea a fost clintită din temelii…

DICTATURA IUDAICA„. Până după al doilea război mondial, spre sfârşitul vieţii lui Stalin, Rusia, apoi U.R.S.S.-ul au fost conduse în mod dictatorial şi terorist de către evrei care au ocupat în mod majoritar, câteodată cu majoritatea absolută, toate instituţiile noului stat. La congresul bolşevicilor din august 1917, prezidiul a fost compus de trei ruşi, l georgian de origine maternă incertă – Stalin – şi 6 evrei. La şedinţa decisivă a comitetului central din 23 octombrie 1917 au luat parte: Ulianov – Ziderblum zis Lenin, evreu pe jumătate; Svedlov – evreu; Leon Braunstein zis Troţky – evreu; Apfelbaum zis Zinoviev – evreu; Rosenfeld zis Kamenev – evreu; Dugajvili zis Stalin – georgian, pe linie maternă evreu; sau osetin, Uriţki – evreu; Dzerjinski – polonez; Kolontay – evreu; Babnov – rus pentru coloratură. Iată cine a dispus de soarta Rusiei. Organul represiv, înspâimântătoarea CEKA (comisia extraordinară pentru combaterea contrarevoluţiei, a speculei ilicite şi a sabotajului) a fost patronată de polonezul sadic Dzerjinski, având conducerea formată în exclusivitate din evrei; adjunctul lui Dzerjinski, evreul Sachs; în celelalte funcţii evreii Uriţki, Josilevici, lagoda – Jehudo; Messing, Unschlicht, Moghilevski, Artusov, Katznelson, Triliser, Kogan, Breslau. Baia de sânge, rusesc, ucrainean, belarus, tributul cumplit dat de popoarele mahomedane se înscriu în dosarele acestei instituţii iudaice care plăteşte ruşilor cu vârf şi îndesat marginalizarea de veacuri a evreilor khazari. Alte nume din conducerea fostei Uniuni Sovietice arhicunoscute în epocă: Gubelmann zis laroslawski; Epstein zis lakovlev; Finkelstein-Wallach zis Litvinov; Kalmanovici (preşedinte Banca de Stat); Rosengoltz (comisar al aprovizionării) şi desigur Lazăr Moiseevici Kaganovici, cel mai puternic reprezentant al iudaismului despre care ziarul TOG din New-York din care a reprodus ziarul evreiesc MOMENT-Varşovia nr. 260 B din 19 noiembrie 1934 scria: Reţineţi numele şi întipăriţi-1 în memoria voastră: Lazăr Moiseevici! El e un om mare acest Lazăr Moiseevici – el va stăpâni odată împărăţia tarilor. Au fost patru fraţi şi trei surori Kaganovici. Toţi au funcţii de primă importanţă înr partid şi în stat. Fiica lui Lazăr Moiseevici-Roiza, a fost un fel de soţie a lui Stalin, care îl avea medic personal pe talmudistul Weissbrod. Este semnificativă lista evreilor din comisariatul poporului pentru finanţe spre sfârşitul perioadei antebelice: Goldenberg, Seidlin, Rifkin, Kogolman, Kogan, Lichtenstein, Ris, Smucler, Sifman. Controlul politic şi administrativ al Armatei Roşii a fost în epocă 99% în mâinile evreilor. Comisari politici: Moscova, Weissmann zis Veclicev; Caucazul de Nord, Ghermanovici, Extremul Orient, Aaronstamm; la 28 noiembrie 1935 sunt numiţi comisari de corp de armată: Grunberg, Gruber, Horoş şi comisari divizionari: Bargher, Bauser, Seldovici, Rabinovici, Pismanic, Weineross. Evoluţia înaintării evreilor la posturile cheie din Armata Roşie şi la gradele şi comenzile supreme sunt urmărite cu atenţie de evreimea internaţională şi mai ales de cea din Statele Unite. Exemplu: ziaristul evreu Segal în revista lojei masonice B’NAI B’RITH din Cincinnati; nr. 10/1935: … Comandanţii de armată evrei generalul Rapaport şi generalul Ţeitlin au fost decoraţi cu ordinul Lenin, suprema decoraţie a Uniunii Sovietice. Nu vrem să ne delectăm cu onorurile militare ale evreilor, dar imaginaţia noastră ia în seamă cu plăcere anumite posibilităţi care rezultă din faptul că doi generali evrei excelenţi fac parte din armata rusa (n.a. citiţi cu atenţie ultima parte a frazei).

Dictatura iudaică s-a manifestat sângeros faţă de toate clasele sociale. A atins limitele monstruosului faţă de ţărănimea înstărită, aşa-zişii culaci: Statul ma­jor al distrugerii culacilor, cel care a elaborat şi directiva din care reproduc câteva fragmente, a fost compus din Lazâr Moiseevici Kaganovici şi colaboratorul lui, Baumann. Executantul planului: Iagoda – Herşel Iehuda. între 1929-1930 sunt distruse 5 milioane de gospodării ţărăneşti. Peste satul rusesc, peste staniţele căzâceşti se revarsă ura de veacuri a khazarilor mozaici. Numai 5 membri de familie să fi fost, înseamnă că iudeii bolşevici au asasinat, deportat sau distrus 25 de milioane de ţărani aparţinând masei vitale a poporului rus.

Declanşarea pogromului împotriva ţăranilor este făcută de Stalin la 27 decembrie 1929 într-un discurs când a spus: „în ultimul timp am trecut de la politica limitării tendinţelor exploatatoare ale culăcimii, la politica lichidării culacilor ca clasă socială. In cartea sa Bauern unter dem Sowjetstern apărută în. Blut und Boden – Verlag, Goslar prof. dr. K. Michael scrie că s-au constituit trei categorii de culaci şi că metodele de lichidare a clasei sunt cuprinse în circulara concepută de Kaganovici. Citez: … din prima categorie trebuie să facă parte toţi culacii cunoscuţi ca fiind contrarevoluţionari clandestini. Toţi cei care fac parte din această categorie vor fi arestaţi imediat şi împuşcaţi, din ordinul autorităţilor executive locale, fără a se întreba forurile centrale. Această măsură va avea loc fără şovăire, căci misiunea sa este de a preveni încercările de revoltă ale culacilor şi de a se priva răscoalele de conducătorii lor probabili acolo unde vor izbucni ele…55

Din cea de a doua categorie făceau parte culacii care angajau simbriaşi. Acestora li se confisca pământul, casa şi acareturile, ei şi familiile lor erau exilaţi în regiunile nordice la muncă silnică. Zice circulara: …la construcţia şoselelor în Taiga, lucrări de terasament, muncă silvică, muncă în mine. A treia grupă, culacii care nu fac parte din primele două. Li se confiscă averea, casa, obiectele casnice şi sunt alungaţi din raion. Au voie să ia o pereche de cisme şi un schimb de rufe. Se dă liber denunţului, abuzului sadic, tâlhăriei, crimei în masă. Incep sinucideri în masă. Familii întregi sparg gheaţa râurilor şi se aruncă în copci. Tripleta sângeroasă Kaganovici-Baumann-Iehuda exemplifică la superlativ esenţa răzbunătoare a Talmudului şi a Protocoalelor.

Rusia iudeo-bolsevică a fost cea mai crâncenă experienţă iudaică din complexul de experienţe şi tatonări pentru realizarea Republicii Universale prin distrugerea tuturor componentelor NAŢIONALULUI. Cum nu facem aici procesul iudeo-bolşevismului şi al kominternismului, trecem la o altă experienţă iudaică la fel de sălbatecă şi nimicitoare pe calea bolşevizârii Europei care se numeşte:

UNGARIA. La 2 martie 1919 Lenin-Ziderblum a convocat la Moscova un congres internaţional comunist- bolşevic şi la 4 martie a luat fiinţă Internaţionala a III-a iudeo-bolşevică, prilej ca Lenin să declare: Victoria revoluţiei proletare este sigură, întemeierea republicii sovietice mondiale a început 56. Iudeo-bolşevicii au încercat să invadeze Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia, fără succes. In Europa Centrală însă agentura iudeo-bolşevică a avut succes în Ungaria şi mai la nord-vest în Bavaria. Nu facem istoricul Ungariei anului 1918, a francmasonilor în Cercul Galilei, a guvernării contelui Mihali Karoly. Lovitura de stat iudeo-bolşevică din 31 octombrie 1918 pe lângă dezlănţuirea hoardelor de asasini şi terorişti a avut un obiectiv precis: asasinarea patriotului şi omului de stat, contele Tisza Istvân. Se ştie că încă de la 16 octombrie 1918 deputaţii evrei Keri Paul, Korvin Klein-Otto, dr. Lâszlo şi dr. Landler au ratat asasinarea lui Tisza, asasinul desemnat, evreul Lekai-Leitner lanos dând greş. La 31 octombrie contele Tisza este împuşcat acasă la el de către asasini conduşi de evreul Keri Paul, La 19 noiembrie sosesc de la Moscova doi evrei care se căliseră în misiuni de represalii, Aron Kohn zis Bela Kun şi Szamuelyi Tibor care reorganizează partidul comunist. La 22 martie 1919 în Ungaria se declanşează „teroarea roşie”. Szamuelyi brăzdează Ungaria cu aşa-zisul tren al morţii. Două vagoane Pulman de mare lux unde stă satrapul, două vagoane de clasă I pentru terorişti, două vagoane de clasa a treia pentru victime. Un abator uman pe roţi. „Bandiţii lui Lenin” – hoarde de adolescenţi evrei ucid tot ce nu aparţine unui anume proletariat. Dintre cei 32 de comisari ai republicii sovietice ungare, 25 sunt evrei. Iată câteva nume: Kohn zis Kunsi; Lukazs (fiu de milionar); Diener Zoltan. Şi comisarii, intitulaţi cinic „ai poporului”: Gruenhaum zis Garhai; Bienstock zis Bostanzi; Rozenstenzk zis Ronai; Weichselhaum zis Varga; Weinstein zis Vince; Eisenstein zis Moritz Erdely; Salzenberg zis Bela Vago şi Bienstock zis Viro Bela. Teroarea iudeo-bolşevică durează 134 de zile, timp în care Aron Kohn zis Bela Kun stoarce populaţia de 3 miliarde de coroane pe care le va trece mai ales în Austria. La pavoazarea străzilor nu se admiteau pe lângă steagurile roşii decât steagurile alb-albastre ale sioniştilor. Este de notat că primind asigurarea lui Lenin câ-1 va sprijini cu Armata Roşie care va ataca România la Nistru, Aron Kohn zis Bela Kun a dezlănţuit în noaptea de 19 spre 20 iulie 1919 atacul generalizat împotriva Armatei Române aflată pe Tisa. Revenind, notăm schimbul de telegrame între guvernele Rusiei iudeo-bolşevice şi Republicii Sfaturilor Ungare iudeo-bolşevice în urma cărora Starul Major al Armatei Roşii ucrainene a planficat ofensiva împotriva României pe două direcţii: prin Bucovina spre a face legătura cu armatele lui Aron Kohn şi peste Nistru spre a încercui forţele româneşti în Basarabia. Replica Armatei Române a însemnat sfârşitul regimului iudeobolşevic în Ungaria, fuga lui Aron Kohn la Moscova şi mai târziu lichidarea lui, fizică de către Stalin. Contraofensiva Armatei Române începută la 24 iulie se sfârşeşte la 3 august 1919 când trupele româneşti au intrat în Budapesta, redând pacea Ungariei martirizată de bandele sângeroase ale lui Aron Kohn zis Bela Kun.

DIN NOU GERMANIA: Pe ruinele Germaniei wilhelmiene gruparea marxistă SPARTAKUSBUND se transformă în ianuarie 1919 în partid comunist. La Berlin, în Germania centrală, în Ruhr şi în Braunschweig au loc tulburări sociale. Munchenul şi împrejurimile lui cad sub stăpânirea iudeo-bolşevicilor conduşi de evreii Ernst Toller, Levin, Levine-Nissen, Axelrod. Levin şi Levine-Nissen erau şi membrii ai lojei „La steaua care răsare lângă Isar”. Se dezlănţuie teroarea roşie la Munchen, în 1920 bandele de terorişti ai lui Max Hilz bântuie regiunea Vogthand. Iudeo-bolşevismul se cramponează de Germania, aşa cum s-a cramponat de Rusia, punând semnul egalităţii între cele două state, fără să ia în considerare stadiul diferit de dezvoltare economică, socială şi culturală. Reacţia poporului german este naţional-socialismul. Am mai spus-o. După cum reacţia în Ungaria este horthysmul.

Cititi si : https://mucenicul.wordpress.com/2011/01/28/exista-sau-nu-exista-un-proiect-%E2%80%9Cisrael-in-romania%E2%80%9D-ii/

Unda de poluare din Ungaria a ajuns în Dunăre!

Fluxul toxic provocat de noroiul roşu deversat în urma unui accident industrial în Ungaria a atins joi dimineaţa Dunărea, ameninţând ecosistemul marelui fluviu, cu un nivel de alcalinitate ce depăşeşte uşor valorile normale, a anunţat un oficial din cadrul Administraţiei apelor.

Potrivit unui oficial din cadrul Administraţiei apelor, eşantioanele prelevate la confluenţa râului Raba cu Dunărea arată „un nivel de alcalinitate uşor superior valorii normale, între 8,96 la sută şi 9,07 la sută”, în timp ce valoarea normală este de 8 la sută.

Fluxul toxic provenit de la noroiul roşu deversat dintr-un rezervor al unei uzine de alumină din oraşul Ajka (situat la 160 de kilometri vest de Budapesta) a trecut din Raba în Dunăre la scurt timp după ora 06.30 GMT (09.30 ora României), la Gyor.

Catastrofa ecologică produsă luni în Ungaria ameninţă tot ecosistemul celui de-al doilea fluviu din Europa ca lungime, după Volga, în special flora şi fauna.

Acest accident fără precedent în Ungaria a provocat deja moartea a patru persoane, între care o fetiţă în vârstă de 14 luni, peste 120 de răniţi şi trei dispăruţi.

Pe de alta parte insa autaritatile ungare au dat asigurari ca Dunarea nu va fi contaminata cu noroi toxic rosu:

Contaminarea generată de deversarea de noroi toxic în vestul Ungariei nu va atinge Dunărea, a dat asigurări un oficial din cadrul companiei privind apele din acest sector, Emil Jenak, miercuri seară.

„În cazul în care calculele noastre sunt bune, când noroiul va ajunge în Dunăre, contaminarea va scădea la un nivel acceptabil”, a declarat pentru AFP Jenak.

Ţările riverane Dunării, în special Serbia, Croaţia şi România prelevează periodic eşantioane pentru a controla calitatea apelor fluviului, îngrijorate de o contaminare la scară largă.

Echipele de salvare ungare deversează ipsos în râul Marcal, în care s-a scurs noroiul toxic. Acest curs de apă se varsă în Raba, un afluent direct al Dunării.

„Graţie adăugării de ipsos şi ciclului naturale de curăţire a apei, când apele râului Raba vor ajunge în Dunăre, nivelul PH-ului (nivelul de aciditate al apei care permite detectarea anumitor poluanţi, n.red.) va scădea la valoarea de 8”, nivelul său normal, a precizat Jenak. PH-ul apelor râului Marcal, unde majoritatea peştilor au murit, este în prezent de 10,2, a adăugat el.

Apele contaminate urmau să ajungă din Marcal în Raba în jurul orei 19.00 GMT (21.00 ora României), potrivit estimărilor.

Un rezervor al uzinei de alumină din Ajka s-a rupt din motive necunoscute şi 1,1 milioane de metri cubi de noroi roşu toxic s-au deversat luni în şapte sate din apropiere, provocând moartea a patru persoane şi rănirea altor 120. Trei persoane sunt în continuare date dispărute.

Accidentul a luat amploarea unei catastrofe ecologice, ameninţând fauna şi flora Dunării.

Fondul mondial pentru natură (WWF) a amintit miercuri, într-un comunicat, ravagiile cauzate de deversarea într-un râu a apelor poluate cu cianuri provenind de la o mină de aur din România, în 2000. Toate animalele acvative, cu excepţia vertebratelor, au murit într-un râu situat în aval.

Pentru a încerca să atenueze impactul catastrofei, autorităţile ungare folosesc echipamente electronice pentru a speria peştii şi a-i îndepărta de apele contaminate.”

Ce inteleg autaritatile maghiare printr-un nivel acceptabil de toxicitate?  Probabil ca acelasi lucru pe care l-a inteles si Obama atunci cand le-a spus celor din Golf ca pot manca peste chiar daca acesta era plin de petrol. Probabil ca apa va fi numai buna pentru vopsit ouale de Paste.


 

Bloomberg: Ungaria, cea mai indatorta tara, Romania cea mai saraca tara din UE

Ungaria – cel mai indatorat stat din UE, Romania – cel mai sarac si Serbia, care nu este membra UE, incearca sa-si aprecieze monedele lolcale, sa tina in frau inflatia si sa atraga mai multe investitii stratine pe masura ce veniturile bugetare scad, fara insa prea mult success, scrie Bloomberg.

Ungaria, Romania si Serbia, care au apelat la imprumuturi externe in 2009, se lupta sa gaseasca cumparatori pentru bondurile emise, in timp ce masurile de reducere a cheltuielilor publice slabesc puterea guvernelor iar temerile privind amanarea iesirii din recesiune cresc, precizeaza sursa citata.

Serbia a esuat sa atraga suficiente oferte pentru 6 din cele 25 de emisiuni de obligatiuni lansate de la inceputul lui iunie, in timp ce Romania nu a reusit sa vanda nicio obligatiune in 4 emisiuni de la lansarea programului de austeritate din iulie si a vandut doar o parte din bondurile lansate in alte 10 emisiuni. Nici licitatia de obligatiuni a Ungariei de saptamana trecuta nu a avut prea mare succes, apreciaza publicatia mentionata.

Aceasta mentioneaza ca cele trei tari fost-comuniste se bazeaza pe un imprumut total de 43 mld. euro de la FMI.

Romania, al doilea cel mai sarac stat din UE si peste 20 de ani

România va rămâne al doilea cel mai sărac stat din Uniunea Europeană şi în următoarele decenii, în condiţiile în care scăderea economică este mai puternică şi durează mai mult decât se estima iniţial, informeaza Money.ro, care citeaza Institutul de Studii Internaţionale din Viena.

Înainte de criza globală, România era printre cele mai bine-văzute economii est-europene, cu perspective optimiste pe termen lung. Acum, însă, situaţia s-a schimbat nu doar pentru România, ci şi pentru toate ţările din regiune. Din cauza crizei, statele central şi est europene ar putea pierde un deceniu din procesul de convergenţă a veniturilor spre media zonei euro.

Aprecierea aparţine specialiştilor de la Institutul de Studii Economice din Viena, unul dintre cele mai cunoscute think-tank-uri din regiune. România nu face excepţie şi este, de altfel, una dintre ţările aflate încă în recesiune, alături de Bulgaria, statele baltice şi Croaţia. Astfel, produsul intern brut pe cap de locuitor va scădea, anul acesta, în România, la 45% din media Uniunii Europene, valoare ajustată la puterea de cumpărare. În general, indicatorul este utilizat de economişti şi pentru a măsura nivelul de trai dintr-o ţară.

Practic, acest lucru înseamnă că România este al doilea cel mai sărac stat din Uniunea Europeană, depăşită doar de Bulgaria la acest capitol. Iar situaţia nu se va schimba nici în următoarele decenii. Economiştii think-tank-ului vienez cred că produsul intern brut pe cap de locuitor va creşte gradual în România în următorii ani, până la o valoare de 61% din media Uniunii Europene în 2030. Chiar şi aşa, românii vor rămâne al doilea cel mai sărac stat din blocul comunitar, depăşindu-i doar pe bulgari. Spre exemplu, în Polonia, indicatorul va fi la 73% din media Uniunii în 2030, în Ungaria, 72%, iar în Cehia, 97%.

Guvernul Ungariei sustine autonomia Tinutului Secuiesc

Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, susţine că Guvernul Ungariei sprijină dorinţa de autonomie a ţinutului Secuiesc si da ca exemplu momentul în care Tirolul de Sud a obtinut autonomia cu sprijinul Austriei, informeaza Realitatea.net.

Iszak Balazs a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că în urma unei întâlniri care a avut loc săptămâna trecută între o delegaţie a CNS şi viceprim-ministrul Ungariei Zsolt Semjén, acesta din urmă a confirmat faptul că Guvernul Ungariei sprijină dorinţa de autonomie a ţinutului Secuiesc şi consideră CNS un partener în realizarea acestei doleanţe.

„Noi considerăm că sprijinul pe care îl putem aştepta de la Guvernul Ungariei se încadrează în tratatul bilateral între România şi Ungaria, deoarece autonomia de fapt este o garanţie instituţională a drepturilor secuimii, maghiarimii, ca atare conform tratatului este domeniul de cooperare internaţională, domeniul de cooperare interstatatală”, a declarat preşedintele CNS.

Întrebat cum anume aşteaptă să sprijine Guvernul Ungariei autonomia, Izsak a afirmat că sprijinul este în primul rând unul politic şi moral şi a amintit că în momentul în care Tirolul de Sud a obtinut autonomia a avut parte de sprijinul Austriei.

„Este un lucru foarte bine cunoscut că Tirolul de Sud din Italia nu ar fi obţinut autonomia – această autonomie a fost primită de la Roma, legea a fost votată de Parlamentul italian -dar cu sprijinul Austriei. O cooperare similară imaginăm şi noi între România şi Ungaria, cum a fost şi în Italia şi Austria când Tirolul de Sud a obţinut autonomie”, a mai spus Izsak Balazs. 

Comentariu: In mod cert are dreptate doar pentru ca il cheama Izsak(Isaac).  🙂

Avioane spion israeliene au zburat peste Budapesta

 

Scena de la atacul din Budapesta-foto AFP

” Rapoarte despre avioane spion israeliene care intră  in Ungaria vin dupa uciderea misterioasă a sirianului de la Budapesta”

Attila Somfalvi Publicat: 03.18.10, 18:43 / Israel News

Două avioane israeliene care par a fi avioane spion au zburat în apropierea aeroportului  internaţional din Budapesta, săptămâna trecută, dar nu au aterizat acolo,  a raportat joi mass-media ungara. Conform rapoartelor, avioanele au fost într-o „misiune de spionare „care poate fi conectata la asasinarea unui cetăţean sirian în vehiculul său, miercuri, în capitala Ungariei.

Cele două avioane Gulfstream, conform relatărilor echipate cu cele mai bune mijloace de informaţii ale FIL, au zburat prin Turcia, Bulgaria şi România înainte de a intra in spaţiul aerian din Ungaria, a spus mass-media. Aeronavelor li s-a cerut să părăsească Ungaria după efectuarea misiunii lor, fără ca vreodată sa debarcare în ţară. Răspunzând  întrebărilor mass-mediei, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării ungar a spus că avioanele israeliene erau într-o misiune diplomatică.

Între timp, Ministerul ungar de Externe a declarat că traficul aerian din ţară se află sub jurisdicţia autoritatii aviaţiei locale. Ministerul a refuzat să abordeze întrebări cu privire la natura misiunii care a determinat avioanele israeliene sa ajunga în Ungaria.  

Identitatea cetăţeanului sirian asasinat la Budapesta nu a fost încă publicată. Oficialii poliţiei maghiare au spus ca un asasin necunoscut a împuşcat un sirian in varstă de 52 de ani în timp ce acesta isi conducea maşina. Tragatorul a luat o servietă neagră din vehicul înainte de a fugit de la locul atacului, a spus poliţia.  http://www.ynetnews.com/articles/1,7340,L-3864910,00.html

Maghiar MP: ” Evreii vor sa preia lumea „

Un membru al  principalului partid de opoziţie din Ungaria i-a acuzat pe evrei ca încerca să preia ţara.  „Sunt un maghiar naţionalist. Imi iubesc patria, ii iubesc pe unguri şi acord prioritate intereselor maghiare în faţa celor de capital global – capital al evreilor, dacă vă place – care vrea să înghită întreaga lume, în special Ungaria,” a declarat într-un interviu televizat, la începutul acestei luni, Oszkar Molnar, membru al parlamentului.

 Ca dovadă a afirmaţiei sale, că evreii comploteaza să preia Ungaria, Molnar a pretins că a descoperit ca limba de predare în şcolile din Ierusalim este maghiara, şi când a întrebat de ce, elevii i-au spus ca  ” învăţa limba viitoarei lor patrii.” 

Declaraţia a provocat un strigăt de protest în rândul politicienilor maghiari, cu proteste provenind de la, printre altele, Partidul Socialist -de guvernământ, aripa de tineret a Alianţei Liber Democraţilor şi un grup de intelectuali cunoscut sub numele de Reţeaua Democrata, precum şi de la comunitatea evreiască.

Dar partidul lui Molnar, Fidesz, nu a condamnat declaraţia sa – şi Fidesz, conform sondajelor, este favorit la putere la alegerile din primăvară. Liderul partidului, Viktor Orban, a calificat declaraţia drept „jenanta”, dar a refuzat să o denunţe. El a spus că nu va lua în considerare, înlăturarea lui Molnar din partidul său sau din fracţiunea parlamentara, pentru ca remarca „nu încalcă statutul partidului.” 

Zvonurile despre o întoarcere în masă a evreilor în Ungaria plutesc în jurul tarii de ceva timp. Dar, până în prezent, acestea au fost limitate la marginale, de extrema-dreapta, site-uri web. http://www.haaretz.com/hasen/spages/1121973.html

Sa nu uitam ca mana dreapta a lui Rothschild, George Soros ( in realitate Schwartz), este evreu maghiar. Si ca nu iese fum fara foc.

%d blogeri au apreciat: