Daniel Crecan, preotul ortodox din Bocsa Montana a fost caterisit

Un preot ortodox din Bocşa Montană a fost sancţionat, pentru că ar fi celebrat Sfânta Liturghie din duminica Pogorârii Sfântului Duh, împreună cu colegul său romano-catolic. Problemele au apărut în momentul în care pozele au fost postate pe Facebook şi au fost văzute de reprezentanţii Episcopiei Caransebeş.

Preotul Daniel Crecan a contestat decizia Episcopiei la Consistoriul Mitropolitan din Timişoara. În toată această perioadă, preotului nu i s-a mai dat voie să slujească în biserica parohială, fapt ce i-a nemulţumit extrem de tare pe credincioşi.

Supăraţi că Daniel Crecan a fost pedepsit, oamenii au închis biserica şi nu au permis preotului trimis de către Episcopie să suplinească parohia să săvârşească Sfânta Liturghie.

Primarul oraşului s-a alăturat şi el oamenilor şi i-a luat apărarea preotului Crecan.

Discuţiile au durat două ore, dar oamenii au refuzat să deschidă biserica iar protopopul a fost nevoit să se întoarcă la Reşiţa.

VIDEO

Va rog sa cititi si articolele : http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2010/09/27/taine-si-ierurgii-comune-cu-catolicii-la-bocsa-montana-si-siret-dar-atentie-si-la-glasurile-de-sirena-ale-celor-care-vor-profita-de-aceste-abateri-pentru-a-rupe-biserica/ si

http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2010/11/08/p-s-lucian-mic-episcopul-caransebesului-l-a-caterisit-pe-preotul-daniel-crecan-de-la-bocsa-montana-pentru-concelebrarea-si-impartasirea-cu-un-preot-catolic-de-rusalii-iar-poporul-dreptcredincios/

Comentariu: Femeia care spune ca a fost la biserica in acea zi si ca nu este adevarata povestea minte. Minte si primarul, dar el o face mai frumos, politicieneste. Dar nu asta e problema. Problema sunt credinciosii ortodocsi care cred ca preotul n-a gresit cu nimic si carora li se pare totul absolut firesc. Se pare ca ecumenistii au mari sorti de izbanda daca omul de rand accepta aceste slujbe in comun ca pe ceva normal.

P.S. Era sa uit sa va spun ceva: preotul Crecan este si doctor in filosofie, teza sa de doctorat fiind Hermeneutica sacrului la Mircea Eliade.

43 de gânduri despre „Daniel Crecan, preotul ortodox din Bocsa Montana a fost caterisit”

  1. APEL UMAMITAR..:Fac un apel la cei cu suflet, la oameni care stiu sa ofere nu ptr faptul ca au prea mult, ci ptr ca stiu exact ce inseamna sa nu ai nimic, va rog din inima datimi o sansa sa simt ca mai pot trai. Nu am cerut nici-odata nimic nimanui dar acu am ajuns in pragul disperari, si sunt nevoit sa apelez la semeni, si sper ca intro zi sa pot fi si eu in pozitia de a putea ajuta pe cineva, sa pot face un suflet fericit asa cum si altii ma vor face pe mine, in acest moment cumplit al vietii, va roog din suflet sa nu fiti indiferenti la povestea mea spusa pe scurt, va scriu din suflet asa cum simt si asa cum traesc, multumim din suflet la toti cei ce vor citi acest mesaj al meu. Am suferit de 2 ori accidente din trunchiul cerebral[paralizie] am suferit de 2 ori infarct miocardic antero-septal, am reumatism poliartrita reumatoida, am Diabet foarte complicat cu insulina de 2 feluri, am ajuns sa mai pot merge cam 20 metri apoi tre-sa fac o pauza stie doar Dumnezeu totul despre viata mea, sotia este f bolnava cardiovascular avem si un copil minor la scoala, si singura sursa de venit este o pensie pe caz de boala care-i de 600 lei, de aceea va rog sa ne ajutati asa cum puteti dv chiar si un colet cu ceva alimente near fi de folos, pt siguranta corespondentei mele am adresa la: oficiul postal 1 casuta postala 95 localitatea vaslui-romania, sau cont la raiffaisen bank romania nr 1059026 lei ptr mihai feraru tel 0040761887298 sau western-union. A-R. Dumnezeu sa fie cu voi cei milostivi Amin

    Apreciază

  2. @mucenicul. ideilor si informatiile folosite de Eugen seamana cu cele ale lui szeppty…oare de ce? 🙂
    Pai sunt cam 2000 de biserici distruse, Buccow indeplinea ordinele papei si ale imparatesei.
    „nu te las cu interzicerea limbii latine pt ca este un adevar dureros de sangeros pt noi pt romani
    slavii ne-au obligat sa ne inchinam in slavona…asta e patriotismul vostru ortodox
    cei care ne-au reinvatat sa scriem latineste au fost catolicii in Ardeal si masonii in frunte cu Cuza in vechiul regat
    voi ortodocsii ati aruncat anatema asupra celor care-si dadeau copiii la scoli romanesti si care scriau romaneste si nu slavoneste
    iar cand Cuza a vrut sa indrepte calendarul…sfantul vostru Calinic de la Cernica a cerut(la fel ca tovarasul iliescu in 89)interventia trupelor rusesti in principatele unite…”Minciuni inca dinainte de sfantul Vasile de la Poiana MArului slujbele se faceau in romana sec 17.El relateaza ca se facuse un program de rugaciune pentru toti calugarii de la manastire (erau rusii si romani).” O saptamana sa se slujeasca in slavona si una in romaneste”!!!!!Cei care vorbesc de Cuza, de ce nu vorbesc de masacrele lui facu-te calugarilor din munti si cu cei de la manastirea Neamt, de ce nu spun de decretele de tip staliniste care ii scoteau pe calugari din manastiri, de etichetele date ortodocsilor traitori si crimele savarsite fata de acestia. Sa vedem acum ce este masoneria si cine sunt masonii…prietenii catolicilor.Este o organizatie satanica cu o doctrina bine stabilita si ascunsa fata de populatie si fata de masonii cu grad mic. Albert Pike mason de gradul 33 spunea in cartea dogma si morala masonica ““Lucifer, Zeul Luminii, lupta împotriva lui Adonai, Zeul Bibliei; da, Lucifer e Dumnezeu”
    Manly Palmer mason de gradul 33″„ Masonul descopera ca energiile vazute ale lui lucifer sunt in mainile sale „
    Sicar de Plauson :”“Este un război pe care trebuie să-l continuăm până la victorie sau până la moarte – e războiul împotriva duşmanilor de totdeauna ai francmasoneriei: toate dogmele, toate bisericile”Iata cu cine se lauda catolicii, no comment.

    Apreciază

  3. Sfantul Calinic nu a spus ca va veni atunci sfarsitul, ci a spus ca de atunci vor incepe vremurile sfarsitului, e o diferenta.
    Si regele Mihai nu s-a aliat in final cu rusii? E vorba de o interventie pe moment inteligentule. Spre deosebire de catolici care au sfinti: inselati de diavol, eretici, cu devieri „mistice” care au fost in stare de posedare demonica la propiu vezi (Pedro Pio, Gemma Galgani) ortodocsii au sfinti cu moaste intregi care au mers pe linia patristica in ceea ce priveste mistica si invatatura dogmatica.Cati sfinti mai are catolicismul cu moaste intregi dupa schisma?Unde este lucrarea Duhului Sfant atunci?
    Puteau sa fie ungurii si budisti sau hinduisti ca ei ascultau de ordinele imperiului austro ungar.Iar austrieci ce erau ?nu cumva catolici?. in plus marea majoritate a ungurilor erau catolici, e vorba de ungurii din Transilvania care erau majoritari calvini.
    Sunt zeci de sfinti canonizati de ortodocsi pentru ca au fost omorati de uniati nu te mai prosti.Cand au venit bolsevicii cine au fost primii care s-au opus ?Nu cumva legionari care aveau ca doctrina nationalismul si crestinismul ortodox?
    Uite ordinul lui Buccow din 13 iunie 1761: „“Mănăstirile de lemn să fie arse pretutindeni, cele de piatră să
    sedistrugă şi să se facă raport Excelenţei Sale Generalului atât
    desprerestituirea bisericilor (către uniţi, n.n.), cât şi despre
    demolareamănăstirilor. Iar dacă cineva s-ar opune în mod temerar prea
    înalteiporunci regale, să fie pedepsit numaidecât cu moartea
    prinspânzurătoare sau prin tăierea capului, ca unii care
    dispreţuiescporuncile regeşti şi tulbură pacea şi ordinea publică.” Ce spuneai de ungurii calvini?

    Apreciază

  4. adriane hai sa te invat putina istorie…
    Maria Tereza a dat un ordin prin care acele manastiri care erau contemplative(adica nu produceau nimic si traiau din donatii) sa fie inchise…cam ce a facut si Cuza…
    in timpul Mariei Tereza manastiri ortodoxe in Transilvania nu mai erau…
    alea distruse de care pomenesti tu au fost distruse de UNGURII CALVINI inainte de 1700
    dupa 1700 in Transilvania majoritatea manastirilor sunt catolice…cele contemplative vor fi inchise…ca austriecii nu au venit sa sprijine nici un catolic in acel moment e dovedit de masacrul de la siculeni pe care armata austriaca il provoaca asupra transilvanenilor romano-catolici
    buccow nu a masacrat nici un roman din transilvania pe motiv ca era ortodox…
    asta e propaganda ruseasca…
    da-mi nume de indivizi care au fost impuscati de buccow pt ca au fost ortodocsi…
    poate-ti dai doctoratul in istorie cu aceste descoperiri pt ca de 200 de ani cauta ortodocsii astfel de dovezi si evident ca ele sunt pure fabulatii…
    tu nu pricepi un lucru…
    in TRANSILVANIA,ungurii erau CALVINI si UNITARIENI,NU CATOLICI
    deci toata gargara asta pe care o faceti voi cu ungurii si catolicii este o minciuna ordinara
    chiar este asa greu sa deschizi o carte?
    hai ca nu doare…

    Nu stiam ca a cerut interventia trupelor rusesti, dar daca este asa in situatia de fata chiar cred ca a procedat bine.spui tu…
    deci prin asta ti-ai dat arama pe fata ca esti un tradator ordinar gata sa se puna in genunchi in fata celui mai ordinar dusman al romanilor care sunt RUSII
    asta sunteti toti ortodocsii niste tradatori ordinari vanduti ba la greci ba la rusi…
    nu mai am ce discuta din acest moment nimic cu tine

    Apreciază

  5. @szeppty. Buccow a venit sa sprijine uniatismul si i-a masacrat pe romanii ortodocsi din Transilvania, special la ordinele lui Maria Tereza.A spune ca nu a fost nimic e ca si cum ai zice ca minerii au venit in Bucuresti sa planteze flori.
    Tu ai citit ce scria ?Unde a spus Sfantul Stefan cel mare sa inchinam tara turcilor?A zis, doar in caz in care vom fi nevoiti sa alegem intre doua rele ,sa-l alegem pe cel mai mic.Sfantul Marcu Evghenicul a vrut si sa cada Constantinopolul in mana turcilor numai sa nu ramanem uniti cu papistasii, ba chiar a profetit caderea bizantului dupa unirea de la Ferara si Florenta.
    Normal ca pentru niste catolici care nu dau doi bani pe dogmele si invatatura Bisericii este un lucru groaznic, dar asa in chinurile alea macar putea fi tinuta Ortodoxia.
    Ce a facut Alexandru Lapusneanu?Asta de unde ai scos-o?
    Amice comunistii erau atei nu aveau nici o legatura cu ortodoxia ?ateu=nu cred in nimic, pricepui?
    Din cauza lor in Romania, au murit cativa greco catolici si cateva milioane de ortodocsi.Vezi diferenta?Aproape jumatate din sinodul BOR a fost intemnitat si omorat, si zeci de mii de preoti si calugari.
    Tu stii macar motivele care l-au facut pe Sf Calinic de la Cernica sa-l anatematizeze pe Cuza?Ii omorasera pe pustnicii din munti, facu-se macel la cateva manastiri, a dat un decret care ii obligau pe calugari sa iasa din manastiri, ia etichetat oficial bolnavi mintal pe toti clericii, sa nu mai vorbim si de crimele mascate duse impotriva taranimii.Prin calendarul indreptat Romania putea sa cada in schisma, sa nu fie acceptata de celelalte Biserici Ortodoxe si sa fie rupta de ortodoxie (si asta era doar unul din motive).Nu stiam ca a cerut interventia trupelor rusesti, dar daca este asa in situatia de fata chiar cred ca a procedat bine.
    Tu nu dai doi bani pe canoanele Bisericii, popa Crecan a savarsit sfanta Euharistie, trupul si sangele real al Lui Hristos a fost batjocorit ( dupa canoanele apostolice si ecumenice).
    Ti se pare ca e mai importanta situatia cu cantareata respectiva?
    Ti-am dovedit din istorie (cu slavii si grecii) ca papalitatea nu dadea doi bani pe celelate popoare si pe limba lor,singurul motiv pentru care a acceptat a fost acela de a-si extinde suprematia.El nu dat doi bani nici pe dogme si se mai numeste pe sine capul Bisericii Lui Hristos, a facut din greco-catolicism in Ucraina si Romania un terci, fiecare credea in ce vroia numai sa se inchine lui, aproape ca sectantii cu Biblia, iar cand cineva s-a opus l-a executat.

    Apreciază

    1. adriane tu crezi intr-o biserica a carei ierarh Calinic de la Cernica l-a blestemat pe intemeietorul statului roman,Al.I.Cuza
      acelasi Calinic a cerut interventia trupelor rusesti in principatele unite
      acelasi Calinic a profetit sfarsitul lumii in 1992…evident ca nu s-a intamplat
      dar voi il considerati sfant pe acest agent rusesc si blasfemiator (sfarsitul lumii il stie doat Tatal nici macar Fiul sau Ingerii nu stiu ceasul) si profet mincinos si puneti pe toate babele analfabete sa-i pupe oasele…asta e sacrilegiu…
      evident ca a baga o sinucigasa in biserica…a o ingropa cu popa si a-i pune cruce la capatai in biserica ortodoxa e ceva normal…si madalina manole a fost ingropata tot intr-un cimitir ortodox…alt sacrilegiu
      etc…etc…
      pe langa ca sunteti antiromani mai sunteti si anticrestini

      Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.